Challenge to non-initiation of criminal proceedings for falsified police accident report: exhaustion of statutory appeal hierarchy
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, leaving the Court of Appeal’s judgment rejecting the complaint intact and ordering the appellant to pay 600,000 lei in judicial costs. The dispute concerned a challenge to a prosecutor’s resolution not to initiate criminal proceedings against a police officer, alleging that a false traffic accident report was issued which falsely stated no vehicle damage occurred, a finding corroborated by witness testimony and supported by the lower courts. The court held the appeal unfounded because the appellant had correctly exhausted the initial appeal against the first-instance prosecutor’s decision before the appellate prosecutor, thereby legally triggering the jurisdiction of the appellate court under the specific procedural framework for criminal complaints; the appellant could not unilaterally bypass this statutory sequence to address the Chief Prosecutor of the High Court directly.
Legislator headnote
AI generatedart. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen, art. 292 C. pen, art. 278 C. proc. pen, art. 2781 C. proc. pen; Challenge to non-initiation of criminal proceedings for falsified police accident report: exhaustion of statutory appeal hierarchy: Din dosarul cauzei rezultă că petiționarul s-a adresat cu plângere împotriva rezoluției nr. 1/P/2004 din 2 februarie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, conform art. 278 C. proc. pen., procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care i-a respins-o prin rezoluția din 16 februarie 2004.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluția nr. 1/P/2004 din 2 februarie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de C.B., pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 260, art. 264, art. 289, art. 291 și art. 292 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni.
S-a reținut că subinspectorul de poliție C.B., de la B.P.R. Bacău, cu ocazia unui eveniment rutier din 31 octombrie 2002 a examinat autoturismul petiționarului D.P.T. și nu a constatat vreo avarie, astfel că actul întocmit și declarația dată în acest sens, corespund adevărului, fapt confirmat și de martorii C.S. și V.C.
Plângerea împotriva soluției menționate s-a respins prin rezoluția nr. 149/II/2/2004 din 16 februarie 2004 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Prin sentința penală nr. 11 din 15 aprilie 2004 a Curții de Apel Bacău, s-a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului D.P.T. formulată împotriva rezoluției din 2 februarie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Împotriva acestei sentințe petiționarul a declarat recurs, susținând că plângerile formulate au fost adresate procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și că nu a înțeles să se plângă la instanțe.
Recursul declarat nu este fondat.
Din dosarul cauzei rezultă că petiționarul s-a adresat cu plângere împotriva rezoluției nr. 1/P/2004 din 2 februarie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, conform art. 278 C. proc. pen., procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care i-a respins-o prin rezoluția din 16 februarie 2004.
Cum petiționarul a parcurs căile de atac prevăzute de art. 278 C. proc. pen., corect noua plângere a fost înaintată instanței competente conform prevederilor art. 2781 C. proc. pen., și deci calea de atac fiind reglementată de lege, nu este la latitudinea petiționarului să se adreseze cu plângere procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cum dorește.
În consecință, cum plângerea a fost trimisă corect la instanță, iar soluțiile pronunțate sunt legale și temeinice, urmează, a se respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul D.P.T. împotriva sentinței penale nr. 11 din 15 aprilie 2004 a Curții de Apel Bacău.
Obligă pe recurentul petiționar să plătească statului suma de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 iunie 2004.