Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 385/2018 AI generated

Supreme Court material jurisdiction over appeals against tribunal decisions: express statutory limitation under Article 97(1) C. proc. civ.

Case Number Decizia nr. 385/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declined jurisdiction over the appeal and referred the case to the Oradea Court of Appeal, ruling that it lacked material competence to hear the appeal against a judgment rendered by a Tribunal; consequently, the lower court decisions dismissing the plaintiff's claims remain pending before the competent appellate court. The dispute involved a civil claim where the first-instance court dismissed the action and the plaintiff appealed to the Tribunal, which upheld the dismissal, leading the plaintiff to file an appeal to the Supreme Court. The decisive legal basis was the interpretation of Article 97(1) and Article 483(3)-(4) of the Code of Civil Procedure, which establishes that the Supreme Court has jurisdiction only for appeals against judgments of the Courts of Appeal or in cases expressly provided by law, not for appeals against judgments of Tribunals (which fall under the jurisdiction of the Courts of Appeal), reinforcing the principle of hierarchical jurisdiction and preventing the expansion of the Supreme Court's competence through interpretation.

Legislator headnote

AI generated

art. 483 alin. (4) C. proc. civ, art. 97 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 126 alin. (2) din Constituție, art. 483 alin. (3) C. proc. civ; Supreme Court material jurisdiction over appeals against tribunal decisions: express statutory limitation under Article 97(1) C. proc. civ: The dispute involved a civil claim where the first-instance court dismissed the action and the plaintiff appealed to the Tribunal, which upheld the dismissal, leading the plaintiff to file an appeal to the Supreme Court. The decisive legal basis was the interpretation of Article 97(1) and Article 483(3)-(4) of the Code of Civil Procedure, which establishes that the Supreme Court has jurisdiction only for appeals against judgments of the Courts of Appeal or in cases expressly provided by law, not for appeals against judgments of Tribunals (which fall under the jurisdiction of the Courts of Appeal), reinforcing the principle of hierarchical jurisdiction and preventing the expansion of the Supreme Court's competence through interpretation.

Keywords

AI generated
declining of jurisdiction rulings providing an interpretation article of civil procedure statutory basis preliminary ruling procedure standing to appeal

Cited Legislation

AI generated
art. 483 alin. (4) C. proc. civ
(1) coroborate cu art. 483 alin. (4) C. proc. civ.
art. 97 C. proc. civ
Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: " 7.
art. 97 pct. 1 C. proc. civ
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
art. 122 C. proc. civ
Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" și art.
art. 126 alin. (2) din Constituție
civ., care prevăd că "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" și art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
art. 126 alin. (3) din Constituție
Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens.
art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010
(1) coroborate cu art. 483 alin.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Procedural rule governing the transfer of the case to the competent appellate court following the declaration of incompetence.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 385/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 304 din 28 februarie 2017 pronunțată de Judecătoria Cărei a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., având ca obiect pretenții. Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma de 500 RON reprezentând cheltuieli de judecată avansate cu titlu de onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., apel respins de Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, prin Decizia nr. 552Ap din 30 octombrie 2017.

Împotriva acestei din urmă decizii reclamantul a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Satu Mare la data de 8 decembrie 2017 și înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 18 ianuarie 2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 9.

Prin rezoluția completului din data de 25 ianuarie 2018, s-a fixat termen de judecată la 13 februarie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de fața, în raport de dispozițiile art. 97 pct. (1) coroborate cu art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de către Tribunalul Satu Mare într-un litigiu având ca obiect pretenții.

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: " 7. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apei și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" și art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Cum în speță, judecătoria a fost învestită în primă instanță cu judecarea acțiunii, iar apelul a fost soluționat de tribunal, rezultă că nu este incidentă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apei de către Tribunalul Satu Mare revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Oradea, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 552Ap din data de 30 octombrie 2017, pronunțate de Tribunalul Satu Mare, în favoarea Curții de Apel Oradea.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2018.

Procesat de GGC - CL