Irrevocability of appellate lapse decisions and the inapplicability of recourse to perimare of appeals
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's decision to confirm the lapse (perimare) of the second-instance appeal, which rendered the lower tribunal's dismissal of the challenge for lapse final and unchallengeable. The dispute involved a procedural challenge where appellants attempted to contest a Court of Appeal order that had declared their appeal against a tribunal decision lapsed because the trial had been suspended for lack of appearance for over one year without a request to reopen. Relying on a restrictive interpretation of the Code of Civil Procedure, the court held that decisions rendered by appellate courts in the context of appeals are irrevocable and not subject to further appeal under Article 299, and that the five-day recourse period under Article 253 paragraph (2) applies only to the lapse of initial claims or first-instance appeals, not to appeals against lapse decisions.
Legislator headnote
AI generatedart. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 245 pct. 1 C. proc. civ, art. 252 alin. (1) C. proc. civ, art. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 316 C. proc. civ; Irrevocability of appellate lapse decisions and the inapplicability of recourse to perimare of appeals: Se reține că, potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile legii, hotărârile aitor organe cu activitate jurisdicțională.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Decizia nr. 2279/2016
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 31 din 28 ianuarie 2014, Tribunalul Mureș a admis excepția perimării, invocată, din oficiu și, în consecință, a constatat, perimată contestația în anulare formulată de contestatorii Asociația A., B., C. și D., împotriva deciziei civile nr. 441 din 25 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. x/289/2007, hotărâre prin care s-a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de Asociația A. împotriva sentinței civile nr. 16 din 9 ianuarie 2008, pronunțată de Judecătoria Reghin în Dosarul nr. x/289/2007.
Contestatorii au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 31 din 28 ianuarie 2014, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, la data de 24 aprilie 2014.
Prin decizia nr. 902 R din 10 septembrie 2015 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă, s-a constatat perimarea recursului declarat de contestatori împotriva deciziei civile nr. 31 din 28 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. x/102/2009.
Instanța a reținut că judecata recursului a fost suspendată la data de 5 iunie 2014, în temeiul prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar de la acea dată niciuna dintre părți nu a făcut demersuri în vederea continuării judecății.
Pentru aceste motive, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., vâzând că recursul declarat de contestatori împotriva deciziei civile nr. 31 din 28 ianuarie 2014 a rămas în nelucrare mai mult de un an de la data suspendării judecății, niciuna dintre părți neformulând cerere de redeschidere în baza prevederilor art. 245 pct. 1 C. proc. civ., instanța a admis excepția invocată din oficiu constatând, în temeiul dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea căii de atac.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii, la data de 15 septembrie 2015, aceștia invocând, în sinteză, aspecte care țin de fondul acțiunii ce a făcut obiect al Dosarului nr. x/289/2007 al Judecătoriei Reghin.
Analizând., cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 316 C. proc. civ. coroborat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită, având în vedere următoarele considerente:
În speță, recurenții au exercitat recurs declarat împotriva deciziei pronunțate de Curtea de apel în recursul declarat de contestatori împotriva deciziei civile nr. 31 din 28 ianuarie 2014, prin care a fost soluționată contestația în anulare îndreptată împotriva unei decizii pronunțate în recurs.
Se reține că, potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile legii, hotărârile aitor organe cu activitate jurisdicțională.
Din textul de lege citat, rezultă că hotărârile pronunțate de curțile de apel cu ocazia soluționării recursurilor nu mai pot fi atacate cu recurs, întrucât nu se găsesc cuprinse în dispozițiile art. 299 C. proc. civ.
Pe de altă parte, aceste hotărâri sunt irevocabile, astfel cum prevăd dispozițiile art. 377 pct. 4 din același Cod.
Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ. "Hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată".
În ceea ce privește decizia atacată, se constată că judecata recursului ce a fost soluționat de curtea de apel a fost suspendată, pentru lipsa părților, conform art. 242 pct. 2 C. proc. civ., iar recurenții nu au cerut redeschiderea judecății, pricina rămânând în nelucrare din vina acestora, mai mult de 1 an.
În aceste condiții, Curtea de apel a constatat perimat recursul, hotărârea pronunțată, dată de o instanța de recurs, fiind irevocabilă, conform art. 377 pct. 4 C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a art. 299 C. proc. civ. și art. 320 alin. (3) C. proc. civ.
Față de prevederile legale mai-sus citate, se constată că dispozițiile art. 253 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, trebuie interpretate restrictiv, nefiind aplicabile pentru cazul în care se constată perimarea unui recurs, ci numai în situațiile în care s-a constatat perimarea unei cereri de chemare în judecată sau a unui apel.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatori.
Având în vedere analiza, cu prioritate, a excepției inadmisibilității recursului, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., nu se mai impune analizarea fondului recursului declarat de contestatori.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorii Asociația A., B., C. și D. împotriva deciziei nr. 902 R din 10 septembrie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2016.