Competence of appellate court to request versus order foreign provisional arrest in active extradition proceedings

CAMERA DE CONSILIU

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin adresa nr. 6/30769 din 29 aprilie 2004, Inspectoratul de Poliție al județului Neamț a solicitat Curții de Apel București avizul cu privire la necesitatea arestării provizorii în vederea extrădării active a condamnatului D.C., care se sustrage executării unei pedepse, localizat în Serbia.

Prin încheierea nr. 10/ F din 14 mai 2004, Curtea de Apel București a dispus arestarea provizorie a condamnatului D.C., în vederea extrădării acestuia pentru executarea pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 200 din 30 martie 1998 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin neapelare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 36 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, comunicând de îndată această soluție Biroului Național Interpol și Ministerului Justiției.

Împotriva acestei hotărâri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate deoarece, potrivit art. 41 și art. 33 din Legea nr. 296/2001 privind extrădarea, instanța nu era competentă să dispună arestarea provizorie.

Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul este fondat.

Potrivit art. 40 din Legea nr. 296/2001 privind extrădarea, în cadrul extrădării active, respectiv atunci când solicitarea extrădării se face de către statul român unui stat străin, procedura are caracter administrativ și confidențial, finalizându-se cu semnarea cererii de către ministrul justiției.

În ipoteza în care extrădarea se impune în condiții de urgență, potrivit art. 41 din aceeași lege, curtea de apel competentă, în acest caz Curtea de Apel București, va solicita prin Biroul român pentru Interpol sau pe altă cale legală, arestarea provizorie a urmăritului, înștiințând despre aceasta Ministerul Justiției.

În această procedură sunt aplicabile în mod corespunzător dispozițiile art. 33 din lege.

În consecință, curtea de apel nu dispune arestarea provizorie a condamnatului, împotriva acestuia în cauză existând pe teritoriul național ordin de arestare dat prin mandatul de executare nr. 362 din 17 aprilie 1998 al Judecătoriei Urziceni, ci, sesizată, solicită luarea acestei măsuri de către autoritățile competente ale statului pe teritoriul căruia se află urmăritul.

Această solicitare se trimite, în speță, Biroului român pentru Interpol în vederea punerii celui în cauză în urmărire internațională și arestare provizorie.

Sesizarea Ministerului Justiției după solicitarea arestării provizorii, așa cum prevede art. 41 din lege, se impune, întrucât această măsură poate fi cerută, ca în cazul condamnatului D.C., chiar înainte de formularea cererii de extrădare, asigurând astfel inițierea procedurii prevăzute de art. 40 din Legea nr. 296/2001.

În sfârșit, solicitarea prevăzută de art. 41 din Legea nr. 296/2001, de competența curții de apel, are natura juridică și trebuie să aibă și conținutul cererii de arestare provizorie prevăzută de art. 33 din aceeași lege.

Pentru cele ce preced, admițând recursul parchetului, va fi casată încheierea nr. 10/ F din 14 mai 2004 a Curții de Apel București, trimițând cauza aceleiași instanțe pentru examinarea și soluționarea sesizării Inspectoratului de Poliție al jud. Neamț, în procedura specială, confidențială, prevăzută de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva încheierii nr. 10/ F din 14 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 1525/2004, privind pe condamnatul D.C.

Casează hotărârea atacată și trimite cauza la Curtea de Apel București pentru soluționarea sesizării Inspectoratului de Poliție al județului Neamț, în procedură administrativă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 iunie 2004.