Territorial competence for labor disputes: claimant's domicile versus workplace jurisdiction under Law 62/2011

Decizia nr. 10/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, secția a VlIl-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală și Ministerul Justiției, în calitate de pârâți, precum și cu Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de chemat în garanție, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea angajatorului la plata drepturilor financiare care decurg din acordarea sporului de confidențialitate în procent de 15%, ca urmare a deținerii certificatelor de acces la informații clasificate, clasa secrete de stat, nivel strict secret, procent aplicat la indemnizația lunară brută.

Solicită și obligarea pârâților la plata drepturilor bănești cuvenite pe ultimii trei ani, calculați de la data introducerii cererii, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale.

Prin sentința civilă nr. 4226 din 9 iunie 2017, Tribunalul București a admis excepția necompetențel teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prezenta cauză constituie conflict de drepturi în sensul art. 266 C. muncii.

Potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii „Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori, după caz, sediul.”

Reclamanții își au domiciliul în raza Tribunalului Brașov, aceasta fiind instanța competentă sa soluționeze pricina.

Prin sentința nr. 1530 din 26 octombrie 2017, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

A constatat conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

În motivarea sentinței, s-a reținut că prevederile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, completează art. 269 alin. (2) C. muncii, prevăzând că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de munca se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Aceste prevederi conferă reclamantului posibilitatea de a alege între instanța în raza teritorială a căreia se află domiciliul său sau reședința, ori instanța în raza teritorială a căreia se află locul său de muncă.

În speță, reclamanții au domiciliile pe raza teritorială a județului Brașov, iar locul lor de muncă este în București, și, la data sesizării instanței de la locul de muncă al reclamanților, aceștia au ales una dintre instanțe, a locului de muncă.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În cauză, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamanții B. și A. au calitatea de personal conex în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism București, categorie de personal ce nu intră sub incidența prevederilor de art. 127 C. proc. civ.

Legea dialogului social nr. 62/2011, aplicabilă speței, prevede în Capitolul VI - Conflictele individuale de muncă care este procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă de către instanțele judecătorești.

În conformitate cu dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Norma de competență enunțată are caracter special și derogatoriu de la dreptul comun, competența revenind instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul/reședința sau locul de muncă reclamantul.

Ca urmare, textul legii prevede o competență alternativă, la alegerea reclamantului, care poate opta între instanța competentă de la domiciliul său sau cea de la locul său de muncă.

Reclamanții B. și A. au ales să introducă cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului București, în a cărei circumscripție își au locul de muncă.

Drept urmare, față de considerentele ce preced și de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții B. și A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism București, având ca obiect „drepturi bănești”, în favoarea Tribunalului București.

Definitiva.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2018.