Revision for incompatible judgments: appeal allowed, lower decision annulled and case remanded for admissibility review

Revizuire. Cazul prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. Instanţa competentă. Soluţii

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- revizuire

C. proc. pen., art. 453, art. 458, art. 459

1. În conformitate cu art. 458 C. proc. pen., în ipoteza revizuirii întemeiate pe prevederile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. privind existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia, competenţa se determină potrivit dispoziţiilor art. 44 C. proc. pen., instanţa competentă fiind stabilită, în baza dispoziţiilor referitoare la „competenţa în caz de reunire a cauzelor”, dintre instanţele care au pronunţat în primă instanţă hotărârile ce nu se pot concilia.

2. În cazul în care prima instanţă a respins cererea de revizuire, ca nefondată, omiţând să parcurgă etapa admiterii în principiu şi să verifice îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute în art. 459 alin. (3) C. proc. pen., instanţa de control judiciar admite apelul şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare în scopul respectării principiului dublului grad de jurisdicţie în materie penală, efectul devolutiv al apelului neputând conduce la parcurgerea etapei admiterii în principiu în cadrul procesual al judecăţii în apel.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 315/A din 17 octombrie 2017

Prin sentinţa nr. 62/F din 30 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei nr. 125/A din 30 martie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, intimaţi fiind A., B. şi C.

Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, la data de 17 iunie 2016, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat revizuirea deciziei nr. 125/A din 30 martie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, invocând faptul că hotărârea anterior menţionată nu se conciliază cu sentinţa penală nr. 83/F din 22 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, respectiv cu decizia penală nr. 3237 din 23 octombrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, invocând cazul de revizuire prevăzut în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

În motivarea cererii, parchetul a arătat că hotărârea de condamnare a inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (sentinţa penală nr. 83/F din 22 mai 2013, definitivă prin decizia nr. 3237 din 23 octombrie 2013) nu se poate concilia cu hotărârea de achitare a inculpatelor A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în condiţiile în care faptele reţinute în sarcina acestora sunt corelative. Astfel, s-a arătat că infracţiunile de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă sunt infracţiuni bilaterale cu un conţinut identic din perspectiva motivaţiei cu care acestea sunt comise.

Prin decizia penală nr. 10/A din 19 ianuarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând excepţia de necompetenţă materială a instanţei supreme, invocată de instanţă din oficiu, s-a decis trimiterea cererii de revizuire formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei nr. 125/A din 30 martie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, spre competentă soluţionare Curţii de Apel Piteşti.

În acest sens, în esenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 458 C. proc. pen., competentă să judece cererea de revizuire este instanţa care a judecat cauza în primă instanţă. Când temeiul cererii de revizuire constă în existenţa unor hotărâri ce nu se pot concilia, competenţa se determină potrivit dispoziţiilor art. 44 C. proc. pen. privind competenţa în caz de reunire a cauzelor, dintre instanţele care au pronunţat în primă instanţă hotărârile care nu se pot concilia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că, în cauză, cererea de revizuire fiind formulată împotriva unor hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate în primă instanţă de Curtea de Apel Piteşti, în conformitate cu dispoziţiile procesual penale anterior enunţate, competenţa de soluţionare aparţine acestei instanţe, motiv pentru care s-a decis trimiterea cererii de revizuire la Curtea de Apel Piteşti.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Piteşti a reţinut următoarele:

Prin sentinţa nr. 39/F din 17 martie 2015, Curtea de Apel Piteşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, între altele, în baza art. 61 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpata A. la 2 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen. anterior.

În baza art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpata B. la 2 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen. anterior.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatele A. şi B.

Prin decizia nr. 125/A din 30 martie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, au fost admise apelurile formulate de inculpatele A. şi B. împotriva sentinţei nr. 39/F din 17 martie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, fiind desfiinţată în totalitate sentinţa apelată şi, rejudecând:

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută în art. 61 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata B. pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută în art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Prin sentinţa penală nr. 83/F din 22 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, s-a dispus, între altele, ca, în baza art. 257 C. pen. anterior cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior, să fie condamnat inculpatul C. la 2 ani şi 3 luni închisoare (17 acte materiale).

Soluţia a rămas definitivă în urma respingerii recursului formulat de inculpat, prin decizia penală nr. 3237 din 23 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În ceea ce priveşte cererea de revizuire, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că, potrivit art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.

Instanţa a constatat că, din multitudinea actelor materiale imputate intimatului C. şi pentru care în final a fost condamnat, Direcţia Naţională Anticorupţie se referă, în cererea de revizuire, la cel consumat în cursul anului 2012, când inculpatul C. s-a angajat că va pune la dispoziţia numitelor A. şi B. o copie de pe motivarea recursului Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi le-a asigurat pe acestea că, în recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor obţine o soluţie favorabilă, prin intermediul unui avocat, iar în acest sens a pretins suma de 5.000 lei.

Aceste împrejurări au condus, pe de o parte, la condamnarea intimatului C., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, iar pe de altă parte, la achitarea celorlalte intimate cu privire la săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

S-a apreciat că, în economia judecării prezentei cereri de revizuire, este foarte importantă concluzia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care arată că vinovăţia unei persoane, odată constatată, nu exclude, nici chiar în cazul infracţiunilor corelative, pronunţarea unei soluţii de achitare justificată de lipsa probelor, faţă de un alt inculpat.

În lumina celor arătate mai sus, Curtea de Apel Piteşti, la rândul său, a considerat că hotărârea de condamnare a intimatului C. nu este inconciliabilă cu hotărârea de achitare a intimatelor A. şi B. Chiar dacă în aceste cauze se impută intimaţilor săvârşirea unor infracţiuni corelative, trafic de influenţă, respectiv, cumpărare de influenţă, aceasta nu poate conduce, de plano, la pronunţarea unor soluţii de condamnare pentru a evita o oarecare contradicţie, atâta vreme cât, aşa cum este şi situaţia reţinută în hotărârile supuse analizei de faţă, probatoriul administrat nu a putut dovedi, dincolo de orice îndoială rezonabilă, atât existenţa infracţiunii corelative, cât şi vinovăţia inculpatelor în comiterea acestora.

În consecinţă, Curtea de Apel Piteşti, în baza art. 458 şi art. 459 alin. (7) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei nr. 125/A din 30 martie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Examinând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Prin motivele de apel formulate, Ministerul Public a criticat nelegalitatea sentinţei penale atacate, invocând, în esenţă, faptul că instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, astfel că, deşi cauza se afla în prima etapă prevăzută de lege, cea a examinării admisibilităţii în principiu a cererii, instanţa a procedat la soluţionarea ei, respingând-o ca nefondată.

Apelantul a arătat că, procedând astfel, instanţa a eludat dispoziţiile art. 459 C. proc. pen., întrucât nu s-a limitat la verificarea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege şi a soluţionat fondul cererii de revizuire, fără a da cuvântul părţilor şi procurorului în dezbaterea acesteia, în condiţiile în care cea de-a doua etapă prevăzută de lege este posibilă numai în cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, la data de 17 martie 2017, Curtea de Apel Piteşti a fost învestită cu soluţionarea cererii de revizuire formulată de către Direcţia Naţională Anticorupţie, întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., potrivit cărora revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.

Din interpretarea sistematică a normelor juridice care reglementează calea extraordinară de atac a revizuirii, cu precădere a dispoziţiilor art. 459 şi art. 461 C. proc. pen., rezultă că judecarea cererii de revizuire se realizează în două etape distincte, respectiv etapa admiterii în principiu şi etapa rejudecării cauzei, aceasta din urmă fiind posibilă doar în cazul admiterii în principiu a cererii.

Astfel, potrivit art. 459 alin. (3) C. proc. pen., având denumirea marginală admiterea în principiu, în prima etapă, instanţa examinează dacă:

a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3);

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Aşadar, în conformitate cu dispoziţiile legale anterior menţionate, cererea de revizuire este supusă unei verificări prealabile, vizând, în esenţă, îndeplinirea unor condiţii de formă şi de fond referitoare la: redactarea în scris a cererii, existenţa înscrisurilor pe care solicitarea se întemeiază, hotărârea atacată, titularul cererii, termenul de introducere a cererii, invocarea unor temeiuri legale şi inexistenţa unei cereri de revizuire anterioare, ce a fost judecată definitiv, care să se bazeze pe aceleaşi fapte şi mijloace de probă în baza cărora a fost formulată cererea dedusă judecăţii.

În ipoteza în care nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, în conformitate cu art. 459 alin. (5) C. proc. pen., instanţa pronunţă o soluţie de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă, iar nu ca nefondată, această din urmă soluţie fiind prevăzută în art. 462 alin. (4) C. proc. pen., în cazul rejudecării cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, prin sentinţa penală apelată în prezenta cauză, Curtea de Apel Piteşti a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, nefiind parcursă etapa verificării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, singura care permitea trecerea în cea de-a doua etapă, a judecării cererii de revizuire.

Astfel, se constată că, eludând dispoziţiile legale care impun verificarea condiţiilor de admisibilitate, instanţa de fond a procedat la soluţionarea pe fond a cererii de revizuire; or, o analiză a fondului cauzei nu putea avea loc fără a se încheia prima etapă a procedurii căii extraordinare de atac a revizuirii, respectiv aceea a admisibilităţii în principiu.

Totodată, aşa cum instanţa a notat anterior, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor care reglementează calea de atac a revizuirii se deduce că voinţa legiuitorului nu a fost aceea de a contopi cele două etape, ci de a institui două faze distincte şi de a condiţiona trecerea în cea de-a doua etapă de îndeplinirea cerinţelor de admisibilitate ce caracterizează prima etapă.

Din examinarea considerentelor ce au stat la baza hotărârii atacate reiese că, fără a verifica niciuna dintre condiţiile de admisibilitate prevăzute în art. 459 alin. (3) C. proc. pen., instanţa s-a limitat la preluarea unor paragrafe din decizia nr. 125/A din 30 martie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală.

Absenţa oricărei analize a îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, chiar succinte, contravine flagrant exigenţelor legale anterior menţionate şi face imposibilă decelarea argumentelor avute în vedere la soluţionarea cauzei.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie notează că specificul devolutiv al apelului de faţă, în virtutea căruia instanţa de apel ar putea suplini omisiunea instanţei de fond, nu justifică, totuşi, efectuarea integrală a unei prime verificări a îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prin parcurgerea etapei admisibilităţii în principiu în acest cadru procesual.

Efectuarea acestor verificări, dar şi exigenţele respectării principiului dublului grad de jurisdicţie în materie, impun reluarea judecăţii în faţa primei instanţe, respectiv Curtea de Apel Piteşti.

Pentru aceste considerente, în baza art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei nr. 62/F din 30 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

A desfiinţat sentinţa penală atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.