European Arrest Warrant execution despite prior refusal to recognize foreign in absentia conviction due to missing retrial guarantee

Mandat european de arestare. Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele statelor membre ale Uniunii Europene

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- mandat european de arestare

Legea nr. 302/2004, art. 98 alin. (2) lit. i), art. 151 alin. (1) lit. g)

1. Hotărârea prin care instanţa a respins cererea de recunoaştere şi executare a hotărârii de condamnare pronunţate in absentia de instanţele unui stat membru al Uniunii Europene, cu motivarea că sunt incidente dispoziţiile art. 151 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, nu are autoritate de lucru judecat în procedura de executare a mandatului european de arestare emis în baza hotărârii de condamnare pronunţate in absentia, întrucât executarea mandatului european de arestare nu poate fi refuzată în ipoteza în care autoritatea judiciară emitentă informează cu privire la existenţa garanţiei prevăzute în dispoziţiile art. 98 alin. (2) lit. i) pct. (iv) din Legea nr. 302/2004, dispoziţii care nu au corespondent în materia recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele statelor membre ale Uniunii Europene.

2. În cazul în care, printr-o hotărâre definitivă, s-a dispus executarea unui mandat european de arestare, dar autorităţile judiciare ale statului emitent nu au procedat la preluarea persoanei solicitate, întrucât au solicitat recunoaşterea şi executarea hotărârii de condamnare care a stat la baza mandatului european de arestare, iar cererea de recunoaştere şi executare a fost respinsă de instanţele române constatându-se incidenţa dispoziţiilor art. 151 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, instanţa română sesizată cu o nouă cerere de predare a persoanei solicitate formulată în baza aceluiaşi mandat european de arestare, constatând că cererea de executare a mandatului european de arestare a fost admisă prin hotărâre definitivă şi stabilind existenţa garanţiei prevăzute în dispoziţiile art. 98 alin. (2) lit. i) pct. (iv) din Legea nr. 302/2004, dispune predarea persoanei solicitate.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 379 din 7 aprilie 2017

Prin sentinţa nr. 78 din 29 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au hotărât următoarele:

S-a constatat că prin sentinţa nr. 61 din 16 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, rămasă definitivă prin necontestare la data de 22 martie 2016, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare nr. CATT.PG 141/14/AG, emis de Parchetul Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma, privind persoana solicitată A.

În baza art. 111 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare italiene, cu respectarea regulii specialităţii şi a asigurării garanţiei prevăzute de art. 4a alin. (2) din Decizia-cadru nr. 584/2002, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru nr. 299/2009.

S-a dispus arestarea, în vederea predării, a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 zile, începând cu 29 martie 2017 şi până la 27 aprilie 2017.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, înregistrată la Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori la 2 martie 2017, s-a înaintat instanţei semnalarea Biroului SIRENE, efectuată în baza mandatului european de arestare emis de Parchetul Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma în dosarul nr. CATT.PG 141/14/AG, la 27 iunie 2016, pe numele persoanei solicitate A.

La termenul din 9 martie 2017, după comunicarea mandatului european de arestare tradus în limba română, instanţa a procedat la ascultarea persoanei solicitate, care a învederat că se opune la predare, deoarece nu a avut cunoştinţă despre existenţa procesului penal desfăşurat în Italia, finalizat cu hotărârea de condamnare în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare, nu a fost informată şi nu a luat legătura cu niciun avocat ales sau din oficiu şi nu i s-a comunicat hotărârea de condamnare decât în procedura anterioară de recunoaştere a hotărârii, în dosarul nr. X. al aceleiaşi instanţe.

Examinând cererea cu care a fost învestită, curtea de apel a reţinut că mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene pe numele persoanei solicitate A. se întemeiază pe ordinul de executare emis de Parchetul Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma la data de 6 mai 2011, în baza sentinţei nr. 38/09 RG-48/09 SENT, pronunţată de Curtea de Apel cu Juri din Roma la data de 22 octombrie 2009, definitivă la data de 3 mai 2011, prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 8 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea a 3 infracţiuni, între care a fost reţinută o unitate infracţională de tip continuat (art. 81 C. pen. italian), şi anume: infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută în art. 416 C. pen. italian; infracţiunea de aducere sau menţinere în stare de sclavie, prevăzută în art. 600 alin. (1) şi (3) C. pen. italian; infracţiunea de participaţie la furt calificat continuat - determinarea unei persoane în vârstă de până la 18 ani la comiterea de infracţiuni, prevăzută în art. 81, art. 624, art. 625 nr. 4 în raport cu art. 111 alin. (1) şi art. 112 alin. (2) C. pen. italian.

Instanţa de fond a mai reţinut:

1. La 8 martie 2016, pe rolul aceleiaşi instanţe a fost înregistrată semnalarea introdusă în SIS faţă de persoana solicitată A., în baza mandatului european de arestare nr. CATT.PG 141/14/AG.

Prin sentinţa nr. 61 din 16 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare nr. CATT.PG 141/14/AG emis de Parchetul Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma, dispunându-se, în baza art. 103 alin. (6) şi (10) din Legea nr. 302/2004, predarea persoanei solicitate, cu respectarea regulii specialităţii, către autorităţile judiciare italiene.

Sentinţa a rămas definitivă, prin necontestare, la data de 22 martie 2016, motiv pentru care s-a procedat la informarea autorităţii judiciare emitente a mandatului european de arestare cu privire la realizarea procedurii de predare a persoanei solicitate prin intermediul Biroului SIRENE, conform dispoziţiilor art. 111 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Autorităţile judiciare italiene au informat autorităţile judiciare române că nu vor proceda la preluarea persoanei solicitate, întrucât urmează să transmită certificatul emis în baza Deciziei-cadru nr. 909/2008, în vederea recunoaşterii hotărârii de condamnare care a motivat mandatul european de arestare şi a preluării executării de către statul român, ca stat de cetăţenie şi de reşedinţă al condamnatului.

2. Ca urmare, la data de 30 martie 2016, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în temeiul art. 160 din Legea nr. 302/2004, a sesizat aceeaşi instanţă cu o cerere de recunoaştere a hotărârii nr. 48/2009 REG.SENT din 22 octombrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel cu Juri din Roma în dosarul nr. 38/09 REG:GEN, rămasă definitivă la 3 mai 2011, şi de preluare a executării pedepsei de 3.040 zile închisoare (8 ani şi 4 luni închisoare) aplicată condamnatului A., cetăţean român, aflat pe teritoriul României.

Sesizarea, care a fost însoţită de înscrisurile comunicate de Parchetul Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma privitoare la întreruperea procedurii de predare a persoanei solicitate, certificatul emis în temeiul Deciziei-cadru nr. 2008/909/JAI, precum şi de hotărârea de condamnare nr. 48/2009 REG.SENT din 22 octombrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel cu Juri din Roma în dosarul nr. 38/09 REG:GEN, definitivă la 3 mai 2011, a făcut obiectul dosarului nr. X. al Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Prin sentinţa nr. 87 din 25 aprilie 2016, rămasă definitivă prin necontestare, Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins cererea formulată de autorităţile judiciare italiene, de recunoaştere a hotărârii de condamnare a persoanei solicitate A. şi de preluare a executării.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 151 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana condamnată nu a fost încunoştinţată prin citaţie scrisă, înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la consecinţele legale în caz de neprezentare, nu i-a fost înmânată personal hotărârea de condamnare şi nici nu i-a fost adus la cunoştinţă faptul că poate exercita cale de atac împotriva acesteia, după cum, deopotrivă, aceasta nu l-a mandatat pe apărătorul desemnat din oficiu să o reprezinte.

3. În cauza pendinte, la data de 2 martie 2017, instanţa a fost învestită, în procedura prevăzută în art. 101 din Legea nr. 302/2004, cu propunerea de luare a măsurii arestării faţă de persoana solicitată A., în baza semnalării introdusă de autorităţile judiciare italiene în SIS, motivată de mandatul european de arestare nr. CATT.PG 141/14/AG, emis de Parchetul Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma la data de 27 iunie 2016.

În contextul prezentat, instanţa a apreciat că, deşi sesizarea a avut loc în temeiul art. 101 din Legea nr. 302/2004, parchetul reţinând că există o semnalare în vederea arestării, în fapt, aceasta constituie o nouă cerere de predare a cetăţeanului român A. în baza aceluiaşi mandat european de arestare, prima procedură de predare a acestuia, încuviinţată prin sentinţa penală definitivă nr. 61 din 16 martie 2016 fiind întreruptă în faza de executare a dispoziţiei de predare, ca urmare a faptului că autorităţile judiciare italiene au formulat o solicitare de recunoaştere a hotărârii de condamnare în baza căreia a fost emis mandatul european de arestare şi de preluare a executării pedepsei.

Pe cale de consecinţă, a reţinut că temeiul juridic aplicabil prezentei cauze este art. 111 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, care constituie transpunerea în legea română a dispoziţiilor art. 23 din Decizia-cadru 2002/584/JAI (cu denumirea „termenul pentru predarea persoanei”), text care a fost interpretat în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie în cauza C-640/15 (hotărârea din 25 ianuarie 2017, cauza Vilkas), arătându-se că „o interpretare a articolului 15 alin. (1) şi a articolului 23 din decizia-cadru potrivit căreia autoritatea judiciară de executare nu ar mai trebui să procedeze la predarea persoanei căutate şi nici să convină, în acest scop, asupra unei noi date a predării cu autoritatea judiciară emitentă, după expirarea termenelor menţionate la articolul 23, ar fi de natură să aducă atingere obiectivului de accelerare şi de simplificare a cooperării judiciare urmărit de decizia-cadru (paragraf 71)” şi că „simpla expirare a termenelor stabilite la articolul 23 din decizia-cadru nu poate exonera statul membru de executare de obligaţia de a continua procedura de executare a unui mandat european de arestare şi de a proceda la predarea persoanei căutate, autorităţile în cauză trebuind să convină, în acest scop, asupra unei noi date a predării” (paragraf 72).

Raportat la calificarea juridică dată cererii, procedând la verificarea garanţiilor conferite persoanei solicitate conform dispoziţiilor Deciziei-cadru 2009/299/JAI, prin care a fost modificată Decizia-cadru 2002/584/JAI, instanţa a reţinut că persoana solicitată A. a fost condamnată definitiv la pedeapsa închisorii de 8 ani şi 4 luni, într-o procedură penală instrumentată de Curtea de Apel cu Juri din Roma în absenţa acesteia, în cuprinsul mandatului european de arestare reţinându-se că „numitul A., fugit şi judecat în contumacie în primă instanţă în faţa Curţii cu Juri din Roma şi în al doilea grad de judecată în faţa Curţii de Apel cu Juri din Roma, a fost asistat pe tot parcursul judecăţii de un apărător, B., prin intermediul căruia a declarat apel împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă.”

A mai reţinut că, la punctul 3.3. din mandatul european de arestare, se arată că A. se află în situaţia „persoanei căreia nu i-a fost înmânată personal decizia, dar sistemul juridic italian acordă condamnatului dreptul de a ataca sentinţa în cazul în care rezultă că persoana în cauză nu a avut cunoştinţă, fără vina sa, despre proces şi despre sentinţa pronunţată”, indicându-se dispoziţiile art. 175 alin. (2) C. proc. pen. italian, respectiv „dacă a fost pronunţată o sentinţă în contumacie inculpatul este repus în termen, la cererea sa, cu excepţia cazului în care acesta a ştiut efectiv despre proces şi despre decizia luată şi a renunţat de bună voie să se prezinte sau să atace hotărârea luată; în acest scop, autoritatea judiciară face orice verificare necesară.”

În raport cu aspectele constatate, apreciind că garanţia oferită de autorităţile judiciare italiene persoanei solicitate corespunde celei prevăzute în art. 4a alin. (1) lit. d) din Decizia-cadru 2002/584/JAI, care are corespondent în legislaţia naţională în conţinutul art. 98 alin. (2) lit. i) pct. (iv) din Legea nr. 302/2004, instanţa a apreciat că în cauză nu este incident motivul de refuz la predare invocat de apărare, astfel încât solicitarea autorităţilor judiciare italiene este întemeiată.

În fine, instanţa a constatat că, întrucât, în legislaţia naţională, garanţia prevăzută în art. 4a alin. (1) lit. d) din Decizia-cadru 2002/584/JAI este recunoscută în favoarea persoanei condamnate in absentia numai în procedura mandatului european de arestare (având corespondent în art. 98 alin. 2 lit. i pct. iv din Legea nr. 302/2004), iar nu şi în procedura recunoaşterii hotărârii străine de condamnare şi preluării executării pedepsei în statul de cetăţenie al persoanei condamnate (dispoziţiile art. 151 alin. 1 lit. g din aceeaşi lege nereglementând o astfel de situaţie), recunoaşterea existenţei acesteia în favoarea persoanei solicitate A. nu pune în discuţie autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 87 din 25 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. X., prin care instanţa a constatat că în cauză nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 151 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat contestaţie, în termen legal, persoana solicitată A.

Examinând actele cauzei în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază nefondată contestaţia, pentru următoarele considerente:

Prioritar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de fond a stabilit corect contextul factual al cauzei, reţinând că prin sentinţa nr. 38/09 RG-48/09 SENT, pronunţată de Curtea de Apel cu Juri din Roma la data de 22 octombrie 2009, definitivă la data de 3 mai 2011, persoana solicitată A. a fost condamnată, în lipsă, la pedeapsa de 8 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea, într-o unitate infracţională de tip continuat, a infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută în art. 416 C. pen. italian; aducerea sau menţinerea în stare de sclavie, prevăzută în art. 600 alin (1) şi (3) C. pen. italian şi participaţie la furt calificat continuat - determinarea unei persoane în vârstă de până la 18 ani la comiterea de infracţiuni, prevăzută în art. 81, art. 624, art. 625 nr. 4 în raport cu art. 111 alin. (1) şi art. 112 alin. (2) C. pen. italian.

În vederea punerii în executare a acestei hotărâri, la data de 6 mai 2011, pe numele persoanei solicitate a fost emis ordinul de executare al Parchetului Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma, în baza căruia, la data de 24 septembrie 2015, a fost emis mandatul european de arestare nr. CATT.PG 141/14/AG.

1. Punerea în executare a acestui mandat european de arestare a fost încuviinţată prin sentinţa penală nr. 61 din 16 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, rămasă definitivă prin necontestare la data de 22 martie 2016, predarea persoanei solicitate neavând însă loc, întrucât autorităţile judiciare italiene au renunţat la procedură, formulând cerere de recunoaştere a hotărârii de condamnare şi de preluare a executării pedepsei de către statul de executare.

Cererea de recunoaştere a hotărârii de condamnare a fost respinsă prin sentinţa penală nr. 87 din 25 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. X., instanţa apreciind că în cauză este incident motivul de nerecunoaştere prevăzut în art. 151 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, în sensul că persoana condamnată: nu a fost încunoştinţată prin citaţie scrisă, înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin alte asemenea mijloace cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la consecinţele legale în caz de neprezentare; nu a avut cunoştinţă de ziua, luna, anul, locul de înfăţişare şi nu a mandatat pe apărătorul desemnat din oficiu să o reprezinte; nu i-a fost înmânată personal hotărârea de condamnare şi nu a fost încunoştinţată că hotărârea este supusă unei căi de atac.

Această hotărâre a rămas definitivă prin necontestare.

2. În acest context, Parchetul Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma a reiterat, la data de 27 iunie 2016, mandatul european de arestare nr. CATT.PG 141/14/AG, în baza căruia a fost efectuată în SIS semnalarea care a fost transmisă Curţii de Apel Craiova, în cauza pendinte, în procedura prevăzută în art. 101 din Legea nr. 302/2004.

Subsidiar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, dat fiind istoricul procedurilor prevăzute de Legea nr. 302/2004 desfăşurate faţă de persoana solicitată A., prima instanţă a concluzionat întemeiat că, raportat la datele particulare ale cauzei, cererea autorităţilor judiciare italiene se circumscrie ipotezei reglementate în art. 111 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, constituind, în fapt, o nouă cerere de predare a persoanei solicitate A. în baza mandatului european de arestare nr. CATT.PG 141/14/AG emis de Parchetul Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma, a cărui punere în executare a fost încuviinţată anterior prin sentinţa penală definitivă nr. 61 din 16 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, dar nerealizată în fapt.

Or, în contextul justei calificări dată cererii pendinte, constatând că mandatul european de arestare nr. CATT.PG 141/14/AG, emis la data de 27 iunie 2016 de Parchetul Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma, faţă de persoana solicitată A., constituie o reiterare fidelă a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene la data de 24 septembrie 2015, prima instanţă nu a procedat la o nouă verificare a îndeplinirii condiţiilor de formă şi conţinut ale mandatului prevăzute în art. 86 din Legea nr. 302/2004, care legitimează punerea în executare a acestuia, constatând că asupra acestui aspect a statuat Curtea de Apel Craiova, cu autoritate de lucru judecat, prin sentinţa penală nr. 61 din 16 martie 2016.

Ca urmare, prima instanţă a procedat direct la verificarea garanţiilor conferite persoanei solicitate A. conform dispoziţiilor Deciziei-cadru 2009/299/JAI, prin care a fost modificată Decizia-cadru 2002/584/JAI, reţinând corect că partea, care se află în situaţia persoanei condamnate in absentia, beneficiază în cadrul procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare de dreptul la rejudecarea cauzei după predare, garanţie oferită de autorităţile judiciare italiene în virtutea art. 4a alin. (1) lit. d) din Decizia-cadru 2002/584/JAI.

Această garanţie îşi găseşte corespondent în legislaţia naţională în art. 98 alin. (2) lit. i) pct. (iv) din Legea nr. 302/2004, fiind reglementată ca o excepţie de la motivul facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare emis faţă de o persoană condamnată în lipsă.

În consecinţă, constatând că în cauză nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzute în art. 98 din Legea nr. 302/2004, instanţa a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare italiene.

Persoana solicitată a criticat soluţia primei instanţe, susţinând că motivele de refuz al executării mandatului european de arestare sunt identice cu cele de nerecunoaştere şi neexecutare a hotărârilor judecătoreşti străine, astfel că instanţa nu putea încuviinţa cererea de predare, în vederea executării unei hotărâri judecătoreşti străine pe care anterior, prin hotărâre definitivă, refuzase să o recunoască, tocmai ca urmare a constatării incidenţei unuia dintre motivele de nerecunoaştere prevăzute în art. 151 din Legea nr. 302/2004.

Raportat la criticile astfel formulate în contestaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, similar primei instanţe, reţine că dreptul la rejudecarea cauzei după predare, recunoscut persoanei solicitate de către autorităţile judiciare italiene în procedura de executare a mandatului european, constituie o garanţie suplimentară faţă de cele conferite persoanei condamnate in absentia în procedura de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii judecătoreşti străine, garanţie care, potrivit art. 98 alin. (2) lit. i) pct. (iv) din Legea nr. 302/2004, justifică punerea în executare a mandatului european de arestare emis faţă de persoana condamnată în lipsă.

În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie notează că, în cazul procedurii de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti străine, prin dispoziţiile art. 151 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, s-au instituit trei garanţii care valorifică dreptul persoanei condamnate in absentia de a fi informată cu privire la desfăşurarea procedurii penale împotriva sa, dreptul la apărare sub aspectul mandatarii unui avocat care să-i asigure asistenţă juridică în mod concret şi dreptul de a-i fi comunicată personal hotărârea şi de a exercita căi de atac împotriva hotărârii de referinţă.

În cazul mandatului european de arestare, este instituită suplimentar şi garanţia persoanei judecate în lipsă de a beneficia, după predare, de dreptul la rejudecarea cauzei în care aceasta a fost condamnată, conform legislaţiei statului emitent al mandatului european.

În consecinţă, în ipoteza unei condamnări în lipsă, dacă autorităţile judiciare străine emitente oferă garanţia de rejudecare a cauzei după predare, în condiţiile prevăzute în art. 98 alin. (2) lit. i) pct. (iv) din Legea nr. 302/2004, instanţele naţionale sunt obligate să pună în executare mandatul european de arestare emis în baza hotărârii judecătoreşti pronunţată în lipsa persoanei solicitate.

Tocmai de aceea, hotărârea autorităţii române de executare, de nerecunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine ca urmare a constatării motivului de refuz prevăzut în art. 151 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, nu are autoritate de lucru judecat în procedura subsecventă de predare a condamnatului în baza unui mandat european de arestare.

Pentru aceste considerente, constatând că aspectele de critică invocate de contestator sunt neîntemeiate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei nr. 78 din 29 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.