Jurisdictional Competence for Appeal Against Dismissal of Constitutional Challenge Request Under Law No. 47/1992

Recurs. Respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Instanţa competentă

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căi de atac prevăzute în legi speciale

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- recurs

Legea nr. 47/1992, art. 29

Competenţa de soluţionare a recursului împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, cuprinsă într-o sentinţă pronunţată de judecătorie, îi revine tribunalului, ca instanţă imediat superioară judecătoriei, iar nu curţii de apel, întrucât recursul reglementat în dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este guvernat de regulile speciale de competenţă stabilite în aceste dispoziţii, care au caracter derogator de la regulile generale de competenţă instituite în Codul de procedură penală.

I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 86 din 9 februarie 2018

1. La data de 9 noiembrie 2017, pe rolul Tribunalului Harghita, Secţia penală s-a înregistrat recursul formulat de petentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (16) şi (17) din Legea nr. 254/2013, cuprinsă în sentinţa penală nr. 878 din 31 octombrie 2017, pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc.

La data de 16 noiembrie 2017, recurentul a depus un memoriu prin care a invocat excepţia necompetenţei instanţei, argumentată pe aspectul că demersul său judiciar fiind apel, iar nu recurs, competenţa de soluţionare a acestuia revine Curţii de Apel Târgu Mureş.

Prin decizia nr. 102/C din 11 decembrie 2017, Tribunalul Harghita, Secţia penală a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale şi, în temeiul art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, cu referire la art. 38 alin. (2) C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că deşi textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 stabileşte că încheierea prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi atacată numai cu recurs, în condiţiile în care noile prevederi procedural penale nu mai prevăd o astfel de cale de atac, aceasta nu poate fi calificată decât ca fiind apel. Ca urmare, conform normelor de procedură penală, competenţa funcţională de soluţionare a căii de atac revine curţii de apel, soluţie consacrată de jurisprudenţa relevantă în materie.

2. Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel

Târgu Mureş, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Prin decizia nr. 42/A din 31 ianuarie 2018, Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia necompetenţei sale materiale, pusă în discuţie, din oficiu şi, în baza art. 50 C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

Totodată, constatând intervenit conflict negativ de competenţă, în temeiul art. 51 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa ierarhic superioară comună, pentru regulator de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că în urma publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 321/2017 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 este o cale de atac specială, cu o fizionomie juridică proprie, care nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de Codul de procedură civilă şi nici apel, contestaţie sau plângere în sensul Codului de procedură penală, nu mai există vreo dispută jurisprudenţială cu privire la natura juridică a căii de atac, astfel că practica judiciară invocată de Tribunalul Harghita, prin care calea de atac a fost calificată ca „apel”, care a precedat data de 20 iulie 2017, a fost schimbată după această dată.

A mai reţinut că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, competenţa de soluţionare a acestei căi de atac sui generis este expres atribuită instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

În consecinţă, în raport cu argumentele prezentate, constatând că hotărârea de respingere a cererii petentului de sesizare a Curţii Constituţionale a fost pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc, curtea de apel a concluzionat că Tribunalul Harghita este instanţa competentă să soluţioneze calea de atac formulată împotriva acesteia, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat-o.

Analizând conflictul negativ de competenţă ce face obiectul cauzei pendinte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Competenţa de judecare a recursului formulat împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este stabilită în mod neechivoc prin dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conform cărora: „Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.”

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că, în materia căii de atac formulate conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, nu sunt aplicabile normele procesual penale cu caracter general, relative la competenţa funcţională şi materială a instanţelor judecătoreşti, legiuitorul stabilind în mod clar faptul că aceasta este supusă controlului judiciar numai în faţa instanţei imediat superioare celei care a pronunţat soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Altfel spus, indiferent de calificarea juridică dată căii de atac prevăzută în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, chestiune, care, de altfel, a fost definitiv tranşată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 321/2017, competenţa de soluţionare a acesteia este guvernată de dispoziţiile de referinţă din legea specială, care au caracter derogator de la regulile generale instituite prin Codul de procedură penală cu privire la competenţa instanţelor judecătoreşti, confirmând caracterul sui generis al căii de atac, astfel cum a fost acesta statuat prin hotărârea instanţei de contencios constituţional anterior menţionată.

Raportat la consideraţiile teoretice menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că Tribunalul Harghita este instanţa competentă să soluţioneze recursul formulat de petentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (16) şi (17) din Legea nr. 254/2013, cuprinsă în sentinţa penală nr. 878 din 31 octombrie 2017 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc, ca instanţă imediat superioară celei care a respins cererea de sesizare.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Tribunalului Harghita, instanţă căreia i s-a trimis dosarul.