Influence trafficking: consummation via implicit promise and acceptance of bribe under new vs. old penal code

Decizia nr. 442/RC/2017

Deliberând asupra recursului în casație, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 103 din 21 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/30/2015, s-au dispus următoarele:

În baza art. 377 alin. (4) C. proc. pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice reținută în rechizitoriu din art. 292 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - două infracțiuni de cumpărare de influență, concurente, în art. 290 alin. (1) C. pen. - o singură infracțiune de dare de mită sau în art. 292 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - o singură infracțiune de cumpărare de influență, solicitată de inculpatul A., prin apărător.

1. În baza art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară privind interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reținerii, arestului preventiv și arestului la domiciliu din data de 24 iulie 2015, la 09 octombrie 2015.

În baza art. 291 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea sumelor de 35.000 lei și 10.000 euro de la inculpatul B., dobândite în urma săvârșirii infracțiunii.

În baza art. 20 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 397 C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurator asupra sumei de 21.800 euro instituită prin Ordonanța parchetului nr. 79/D/P/2015 din 31 iulie 2015 în limita sumelor confiscate și a celei privind plata cheltuielilor judiciare către stat și s-a ridicat pentru rest, diferența de bani restituindu-se inculpatului B. la rămânerea definitivă a hotărârii.

2. În baza art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară privind interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen. pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 91 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o perioadă de 2 ani, termen de supraveghere stabilit în condițiile prevăzute de art. 92 C. pen., socotit de la data rămânerii definitive a sentinței.

În baza art. 93 alin. (1), (2) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență; să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Arad sau Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Arad pe o perioadă de 80 de zile.

În baza art. 404 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 291 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 10.000 lei de la inculpatul C., dobândită în urma săvârșirii infracțiunii.

În baza art. 20 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 397 C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurator instituită prin Ordonanța parchetului nr. 79/D/P/2015 din 05 august 2015 asupra sumei de 10.000 lei.

3. În baza art. 292 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (1) C. proc. pen., art. 79 C. pen., art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la câte o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare fiecare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de cumpărare de influență.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pentru fiecare infracțiune pedeapsa complementară privind interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 4 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu prevăzut de lege, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an, 9 luni și 10 zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., raportat la art. 292 C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă privind interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 91 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o perioadă de 2 ani, termen de supraveghere stabilit în condițiile prevăzute de art. 92 C. pen., socotit de la data rămânerii definitive a sentinței.

În baza art. 93 alin. (1), (2) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență; să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei București în circumscripția căreia locuiește inculpatul sau Direcției Generale de Poliție Comunitară București, sector 1, pe o perioadă de 80 de zile.

În baza art. 404 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 292 alin. (4) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 20.000 euro de la inculpatul A., oferită și neremisă.

În baza art. 20 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 397 C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurator asupra sumei de 21.000 euro instituită prin Ordonanța parchetului nr. 79/D/P/2015 din 04 august 2015 în limita sumei confiscate și a celei privind plata cheltuielilor judiciare către stat și s-a ridicat pentru rest, diferența de bani restituindu-se inculpatului A. la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata sumei de 15.500 lei (inculpatul B.), 5.700 lei (inculpatul C.) și 3.000 lei (inculpatul A.), cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 162 alin. (1), (3) C. proc. pen., mijloacele materiale de probă urmează dosarul până la soluționarea definitivă a cauzei.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timiș, în ceea ce-l privește pe inculpatul B., a reținut în esență că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, în cursul anului 2012 a acceptat promisiunea remiterii de către inculpatul A. a sumei totale de 40.000 euro și a primit efectiv prin intermediul martorului D. sumele de 35.000 lei în data de 22 iulie 2015 și 10.000 euro în data de 24 iulie 2015, în nume personal, în scopul determinării unor funcționari asupra cărora își exercita autoritatea funcției în cadrul Consiliului Județean Arad, în vederea satisfacerii intereselor SC E. SA în a câștiga contractul din 2014 încheiat între Consiliul Județean Arad și Asocierea SC F. SA - SC E. SA, având reprezentarea faptului că, în acest fel, viciază procedurile legale ce reglementează achizițiile publice, constituie infracțiunea de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (legea nouă fiind identificată ca lege penală mai favorabilă).

Împotriva sentinței penale nr. 103 din 21 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Timiș au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, inculpații B., C. și A., înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 06 aprilie 2017 sub nr. x/30/2015.

Referitor la apelul inculpatului B., în motivare, s-a solicitat în principal - în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. prin raportare la art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului admiterea apelului formulat, desființarea sentinței penale apelate și să se dispună rejudecarea cauzei de către Tribunalul Timiș, iar în subsidiar - în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. prin raportare la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., art. 17 alin. (2) C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului formulat, desființarea hotărârii primei instanțe și achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește desființarea sentinței penale apelate și rejudecarea cauzei de către Tribunalul Timiș, inculpatul B. a considerat că sentința apelată este nemotivată, în condițiile în care prima instanță a preluat de o manieră identică, cuvânt cu cuvânt, starea de fapt din actul de sesizare, fără a reține o stare de fapt proprie, care să aibă la bază întreg materialul probator. În acest sens, deși prima instanță a apreciat că declarațiile sale prin care își susținea nevinovăția „sunt contrazise de celelalte probe administrate în cauză”, hotărârea prin care a fost condamnat se bazează pe declarațiile inculpaților C. și A. și, în principal, pe declarațiile și denunțul martorului denunțător D., persoană vădit interesată în cauză, întrucât, așa cum a declarat chiar el, trebuia să probeze denunțul făcut, persoane ale căror declarații nu corespund adevărului, fiind contrazise de întreg materialul probator administrat în cauză. Mai mult decât atât, prima instanță a invocat, în mod trunchiat și de o manieră neloială, uneori contrar celor declarate de către martori în cadrul ședințelor de judecată, declarațiile persoanelor audiate în faza cercetării judecătorești.

Un alt motiv de desființare cu trimitere spre rejudecare invocat de același inculpat se referă la faptul că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la fapta pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din data de 11 august 2015, respectiv faptul că, „în calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, care în cursul anului 2012 a acceptat promisiunea remiterii de către inculpatul A. a sumei totale de 40.000 euro și a primit efectiv prin intermediul martorului D. sumele de 35.000 lei în data de 22 iulie 2015 și 10.000 euro în data de 24 iulie 2015, în nume personal, în scopul determinării unor funcționari asupra cărora își exercita autoritatea funcției în cadrul Consiliului Județean Arad, în vederea satisfacerii intereselor SC E. SA în a câștiga contractul din 2014 încheiat între Consiliul Județean Arad și Asocierea SC F. SA - SC E. SA, având reprezentarea faptului că, în acest fel, viciază procedurile legale ce reglementează achizițiile publice” (pag. 32-33 din rechizitoriu), or prima instanță a reținut că ar fi săvârșit această infracțiune nu prin acțiunea de acceptare a promisiunii remiterii unei sume de bani de la inculpatul A., ci printr-o acțiune de „pretindere”, contrar rechizitoriului.

Inculpatul B. a menționat că hotărârea primei instanțe este nelegală și prin raportare la faptul că aceasta nu a procedat la înlăturarea probelor rezultate ca urmare a punerii în executare, în mod nelegal, a mandatelor de supraveghere tehnică de către alte organe specializate ale statului (în speță - Serviciul Român de Informații), iar nu de către organele de urmărire penală, raportat la Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 pronunțată de Curtea Constituțională și la expertiza efectuată în cauză.

În subsidiar, în ceea ce privește solicitarea privind achitarea, inculpatul a arătat, cu privire la legea penală mai favorabilă, că infracțiunea de trafic de influență s-ar fi consumat în anul 2012, când se susține că ar fi acceptat promisiunea remiterii de către inculpatul A. a unei sume de bani, dar prima instanță a dispus condamnarea sa pentru o infracțiune care nu mai era prevăzută de legea penală, întrucât nu era îndeplinită condiția suplimentară și cumulativă a „promisiunii” determinării funcționarului public să își încalce atribuțiile de serviciu.

Având în vedere declarațiile martorilor G., H., I., a solicitat să se constate, contrar opiniei primei instanțe, că în documentația de atribuire nu au fost introduse clauze și condiții care să avantajeze SC E. SA, drept pentru care procedura de achiziție publică nu a fost viciată, ci s-a derulat cu respectarea deplină a dispozițiilor legale incidente.

Inculpatul a solicitat să se observe că toți membrii comisiei de analiză a ofertelor au subliniat că el nu a făcut niciun fel de presiuni asupra lor și nici nu a încercat să-i influențeze în analiza ofertelor, pentru a favoriza în vreun fel sau a declara câștigătoare asocierea din care făcea parte SC E. SA. În acest sens, s-a susținut că sunt relevante declarațiile martorilor J., K. - președintele comisiei de analiză a ofertelor sau L., declarația martorei G., declarația martorului M. - consultant financiar angajat de Consiliul Județean Arad.

A arătat inculpatul că în mod greșit s-a reținut că ar fi dispus întocmirea referatului de necesitate și că a numit comisia de evaluare a ofertelor în cadrul procedurii derulate în anul 2012, deși în perioada 04 ianuarie 2012 - 13 ianuarie 2012 s-a aflat în concediu de odihnă, astfel încât nu din dispoziția sa, ci a numitului N., vicepreședinte al Consiliului Județean Arad s-au dispus acestea.

A solicitat să se constate că procedura de achiziție publică a fost inițiată, derulată și atribuită cu respectarea tuturor prevederilor legale care guvernau la acel moment domeniul achizițiilor publice, cum de altfel a concluzionat și expertul în achiziții publice prin raportul de specialitate întocmit la data de 14 aprilie 2016, fapt care infirmă, în mod categoric, acuzația care i se aduce, potrivit căreia ar fi încercat să vicieze procedura derulată sau să favorizeze în vreun fel o anumită societate comercială.

Inculpatul B. a mai susținut că inculpatul C. ar fi purtat aparatură de interceptare în mod nelegal, fiind „colaborator” cu acuzarea, astfel încât declarația acestuia din 28 iulie 2015 trebuie înlăturată, deoarece intră sub incidența art. 103 alin. (3) C. proc. pen.

În ceea ce privește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., inculpatul a solicitat să se constate că această condiție a elementului material al infracțiunii de trafic de influență, respectiv primirea, de către el, a unor sume de bani de la reprezentanții SC E. SA, prin intermediul martorului denunțător D., pentru a interveni pe lângă un funcționar public asupra căruia subiectul are sau lasă să se creadă că are influență, nu s-a realizat, neexistând nicio probă în acest sens. A solicitat să se aibă în vedere declarația dată de inculpatul A. la data de 13 ianuarie 2016 și declarația martorului O.

Faptul că în posesia sa nu a ajuns suma de 35.000 lei rezultă și din împrejurarea că, deși organele de urmărire penală au procedat la efectuarea mai multor percheziții, această sumă de bani nu a fost identificată nici la domiciliu, dar nici în biroul său din cadrul Consiliului Județean Arad, iar referitor la sticla de whisky, găsită cu ocazia efectuării percheziției, la intrarea în domiciliul său, aceasta nu face dovada primirii sumei de 35.000 lei, în condițiile în care el mai avea mai multe sticle identice de whisky, de același tip și marcă, în debaraua de pe hol.

În ceea ce privește ziua de 24 iulie 2015, a precizat faptul că niciun moment nu a discutat cu denunțătorul D. despre vreo sumă de bani, cu atât mai mult de vreo sumă de bani pe care acesta ar trebui să i-o remită și nici nu a primit bani de la acesta, fișierele video indicate de către procuror în cuprinsul rechizitoriului ca și probe pentru pretinsa primire a sumei de 10.000 euro neconfirmând existența unor discuții între el și martorul denunțător D. cu privire la anumite sume de bani, dar nici primirea acestora.

Inculpatul a solicitat să se observe că întreaga acuzație care i se aduce are la bază doar denunțul și declarațiile martorului denunțător D., susținând că a fost provocat de către denunțător, dar a refuzat categoric să fie implicat în săvârșirea vreunei fapte penale.

Toate aceste acuzații pe care i le aduce judecătorul fondului sunt contrazise flagrant și de ordonanța de clasare, emisă în cursul anului 2014 și depusă la dosarul cauzei de către procuror, prin care s-a dispus clasarea cauzei față de inculpat pe motiv că nu a săvârșit nicio faptă penală (fapta nu există), cu toate că a fost supravegheat tehnic exact în cursul anului 2012, perioadă de timp în care s-a derulat procedura de achiziții publice și se susține că ar fi acceptat promisiunea remiterii de către inculpatul A. a sumei de 40.000 euro (p. 32 din rechizitoriul din 11 august 2015).

Întrucât lipsește atât latura obiectivă, cât și latura subiectivă a infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. și reținută în sarcina sa, a solicitat să se admită apelul formulat, să se desființeze hotărârea primei instanțe și, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen., art. 17 alin. (2) C. proc. pen. prin raportare la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., să se dispună achitarea sa pentru săvârșirea acestei infracțiuni, deoarece fapta lipsește în materialitatea ei.

Referitor la criticile vizând situația de fapt, Curtea și-a însușit starea de fapt reținută de prima instanță, precum și raționamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală și judecată și din care rezultă vinovăția inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reținute prin actul de sesizare al instanței.

S-a arătat că vinovăția inculpaților cu privire la faptele reținute a rezultat atât din declarațiile martorului denunțător D., care se coroborează cu declarațiile inculpaților C. și A., ale martorilor audiați în faza de urmărire penală și menținute în faza de judecată, precum și procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice și în mediul ambiental, procesul-verbal de constatare a infracțiunilor flagrante, înscrisuri și concluziile raportului de expertiză criminalistică sub aspectul autenticității înregistrărilor.

Astfel, la data 05 iunie 2015, numitul D. a formulat un denunț în care a arătat că, cu aproximativ cu o lună în urmă, a avut o discuție cu inculpatul B., care s-a arătat nemulțumit că nu i s-a dat nicio sumă de bani de către reprezentanții SC E. SA, deși înțelegerea a fost să i se dea un procent de 5% din valoarea contractului încheiat în 2014, în contextul derulării unui contract având ca obiect furnizarea de echipamente medicale pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

S-a menționat că această discuție a avut loc în condițiile în care, la data de 08 iunie 2015, era fixat termen limită de depunere a ofertelor pentru un alt contract de furnizarea a echipamentelor medicale pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, iar după această discuție denunțătorul a fost contactat de către reprezentantul SC E. SA, inculpatul A., cu care s-a întâlnit atât la București, cât și la Arad, iar în cursul acestor întâlniri, inculpatul A. i-a confirmat denunțătorului înțelegerea existentă cu inculpatul B. încă din anul 2012 și i-a transmis că va plăti sumele convenite în două tranșe. Aceste aspecte au fost probate cu declarația denunțătorului coroborate cu declarația inculpatului A., care a uzat de procedura simplificată a recunoașterii vinovăției, însușindu-și starea de fapt din rechizitoriu precum și din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și în mediul ambiental aflate la dosarul de urmărire penală.

La data de 15 iulie 2015, inculpatul A. s-a întâlnit cu denunțătorul la locuința acestuia din Arad, ocazie cu care i-a lăsat suma de 20.000 euro pentru a fi predată ca urmare a înțelegerii privind contractul încheiat în 2014. Contrar apărărilor inculpaților B. și C., potrivit cărora acești bani nu au fost individualizați de către organele de urmărire penală, instanța de apel a constatat că, la data de 16 iulie 2017, denunțătorul D. a predat banii primiți de la inculpatul A. organelor de urmărire penală, respectiv sumele de 45.000 lei și 10.000 euro, iar seriile bancnotelor au fost fixate prin notare și fotografiere în cursul urmăririi penale.

Ulterior, în seara zilei de 22 iulie 2017 în jurul orei 23.10 inculpatul B., s-a deplasat la locuința denunțătorului D., unde a primit suma de 35.000 lei din banii primiți de denunțător de la inculpatul A. Primirea acestei sume de bani a rezultat și din înregistrarea ambientală de la aceea dată și din procesul-verbal de transcriere din data de 23 iulie 2015. Cu prilejul acelei întâlniri, martorul denunțător i-a relatat inculpatului B. că inculpatul A. i-a lăsat aproximativ 20.000 euro reprezentând 50 % din suma convenită în anul 2012 pentru contractul derulat în perioada 2012-2014, informându-l pe inculpatul B. că în aceeași zi i-a dat și inculpatului C. suma de 10.000 lei, că suma de 10.000 euro a folosit-o denunțătorul personal pentru efectuarea unor plăți și că diferența de 50 % din înțelegere, respectiv 20.000 euro urmează a fi remiși de către inculpatul A. până cel târziu la finele lunii august 2015.

De asemenea, denunțătorul i-a spus că poate să îi dea în aceea seară suma de 35.000 lei pe care o avea asupra sa, urmând ca suma de 10.000 euro, pe care o folosise el, să i-o remită inculpatului B. în ziua următoare ori cel mai târziu după două zile. Cei doi au purtat discuții și asupra noii achiziții publice ce era în derulare la Spitalul Județean de Urgență Arad și cu privire la care inculpatul A. ar fi fost dispus să ofere suma de 60.000 euro în situația în care inculpatul B. ar fi fost de acord să se implice în denaturarea procedurii de achiziție, dar acesta a refuzat, neinteresând în cauză motivele pentru care inculpatul a formulat acest refuz, întrucât noua achiziție nu face obiectul trimiterii în judecată a inculpatului. De menționat însă că inculpatul B. a fost de acord cu propunerea inculpatului A. transmisă prin intermediul martorului D. de a cumpăra ulterior, prin achiziție directă, cu suma de 127.000 euro, un număr de 4 lămpi chirurgicale pentru operații de la firma aceluiași inculpat.

În legătură cu primirea sumei de 35.000 lei în aceea seară, nu au putut fi reținute apărările inculpatului B. potrivit cărora nu ar fi acceptat și nu ar fi luat efectiv acești bani, întrucât probele dovedesc contrariul. Așa cum a rezultat din declarațiile denunțătorului coroborate cu procesele-verbale de redare a discuțiilor ambientale și înregistrările video, inculpatul B. nu a refuzat niciun moment aceea sumă de bani, cunoștea faptul că banii provin de la inculpatul A. ca urmare a înțelegerii din anul 2012, fiind de acord inclusiv cu plata procentului total de 5 % în două tranșe. Astfel, atunci când denunțătorul a pus pe masă teancurile cu bani, acest aspect l-a deranjat pe inculpatul B., care în toată perioada în care s-a desfășurat activitatea infracțională a fost foarte prevăzător, evitând să vorbească pentru a nu fi interceptat, motiv pentru care i-a cerut denunțătorului să ia de pe masă banii afirmând: „că vii tu cu mine, mă! (…). Lasă, nu (…). Lasă când plecăm, că mergem împreună! N-auzi mă? Lasă, când plecăm! (…) Aaa! Na, ocupă-te! Da nu-i pune aici pe masă!”. Ulterior, martorul D. a introdus banii într-o cutie din carton în care se afla o sticlă cu whisky, spunându-i inculpatului B. „Aici nu-s tăți (…) ăăă (…)”, referindu-se la faptul că nu i-a remis încă toată suma, la care inculpatul B. i-a răspuns „Am înțeles!”.

Faptul că inculpatul B., ca de altfel și inculpatul C., cunoșteau înțelegerea infracțională avută cu inculpatul A. a rezultat și din discuțiile pe care, în aceeași seară, inculpatul B. le-a avut cu denunțătorul D. și în cadrul cărora acesta i-a explicat că i-a dat inculpatului C., din suma primită de la inculpatul A., suma de 10.000 lei ca urmare a implicării acestuia în încheierea contractului în discuție, iar inculpatul B. nu a contestat aceste aspecte, având convingerea că C. a primit mai mulți bani de la A., afirmând astfel că „I-o dat (…) nu i-o dat 5.000 de euro, mai mult.”

De asemenea, din suma ce urma să o primească ulterior, respectiv 10.000 de euro, inculpatul B. i-a cerut martorului D. să-i dea martorei L., fosta sa subordonată de la Consiliul Județean Arad, o sumă de bani în vederea achitării unei amenzi ce i-a fost aplicată de R., în acest sens scriind pe o coală de hârtie numele martorei pentru a nu fi din nou interceptat, folosind astfel unele „metode de precauție”. În situația în care inculpatul B. nu ar fi avut nicio legătură cu licitația câștigată de SC E. SA, cu acceptarea ofertei cumpărătorului de influență de a primi un procent de 5 % din valoarea contractului în scopul de a interveni pe lângă angajații Consiliului Județean Arad, cu atribuții în derularea licitației, inculpatul ar fi avut o discuție deschisă cu martorul, nu s-ar fi ferit să scrie nume pe hârtie sau să facă anumite gesturi non verbale, ar fi fost revoltat de relatările făcute de denunțător și ar fi trebuit să sesizeze organele de urmărire penală în situația în care ar fi considerat că „ar fi fost provocat” de către denunțătorul D., așa cum susține în apărare acest inculpat.

Or, în cauză, inculpatul B. nu era străin de activitatea infracțională, comportamentul acestuia fiind cel al unei persoane care își ia măsuri de prevedere pentru a nu fi depistată de către organele de anchetă și în special pentru a nu fi interceptată, limitându-se astfel să poarte discuții telefonice și chiar ambientale în legătură cu această activitate.

În aceea seară, martorul D. l-a condus cu autoturismul propriu pe inculpatul B. până la domiciliul acestuia și, așa cum rezultă din imaginile video și din procesul-verbal de redare, la coborârea din mașină inculpatul B. avea asupra sa cutia în care se afla sticla de whisky și cei 35.000 de lei.

Nu a putut fi reținută apărarea inculpatului potrivit căreia, întrucât banii nu au fost găsiți la percheziția de a doua zi, aceștia nu au fost primiți, deoarece cu ocazia percheziției domiciliare inculpatul B. a recunoscut faptul că a primit cutia de whisky de la martorul D., negând însă faptul că în aceasta s-ar fi aflat suma de bani, or din înregistrările ambientale a rezultat că banii au fost puși în aceea cutie. Faptul că nu a fost găsită la percheziția domiciliară aceea sumă de bani nu poate duce la concluzia că aceasta nu a fost primită de către inculpatul B., în condițiile în care de la data primirii și până la data percheziției a trecut o zi, iar inculpatul avea posibilitatea să folosească, să ascundă sau să înstrăineze în orice mod aceea sumă de bani, momentul primirii fiind dovedit în cauză dincolo de orice îndoială rezonabilă. De altfel, în discuțiile pe care le-a avut inculpatul B. cu martorul D. a doua zi, în data de 24 iulie 2015, în timp ce se deplasau spre Lipova, din înregistrările ambientale a rezultat că inculpatul B. a primit aceea sumă de bani, întrucât a gesticulat prin ridicarea brațului stâng în sus, pe care l-a coborât imediat, în semn de confirmare la întrebarea martorului D. dacă e întreaga suma în cutia pe care i-a remis-o în noaptea de 22/23 iulie 2015, deoarece martorul a arătat că nu a numărat banii. Curtea de Apel Timișoara a avut în vedere și faptul că, deși între locuințele celor doi era o distanță foarte mică, inculpatul B. i-a cerut martorului să îl conducă cu autoturismul până acasă, tocmai pentru a-și lua măsuri de precauție pentru a nu fi prins cu suma de bani asupra sa.

Referitor la primirea sumei de 10.000 de euro de către inculpatul B., instanța a constatat că, în data de 24 iulie 2015, martorul D. l-a sunat pe inculpatul B. și i-a propus să meargă împreună cu mașina martorului la Lipova, în județul Arad la o ședință, iar pe drumul de întoarcere martorul D. i-a confirmat inculpatului că i-a adus cei 10.000 de euro lăsați de inculpatul A., pe care martorul îi folosise în scop personal timp de câteva zile. În acest sens, potrivit discuțiilor ambientale, martorul a afirmat „Ăăă (…) vezi că acolo ai vreo 10.000 (…) îs în plic”, indicând cu mâna dreaptă spre torpedoul autoturismului.

Faptul că inculpatul B. cunoștea proveniența acelor bani și confirmarea discuțiilor avute cu o seară precedentă cu martorul denunțător a rezultat și din împrejurarea că a dat curs solicitării din acea dată cu privire la remiterea unei sume de bani pentru plata amenzii martorei L. („Ai luat pentru L. de acolo?”), iar când martorul i-a relatat că urmează să-i dea bani acelei martore în tura următoare, respectiv când va primi diferența de 20.000 euro de la inculpatul A., inculpatul B. a aprobat spunând „Bine!”.

De asemenea, inculpatul B. i-a cerut martorului să fie dus până acasă, iar când a oprit autoturismul în fața locuinței inculpatului B., martorul D. a deschis torpedoul autoturismului, a luat plicul cu bani și l-a remis inculpatului, acesta l-a preluat cu mâna stângă și l-a așezat peste altă coală de hârtie pe care o avea în mână, a coborât din autoturism, iar când a văzut organele de urmărire penală, inculpatul B. a aruncat plicul cu suma de 10.000 de euro împreună cu hârtia, aspecte înregistrate potrivit fișierelor video.

Așa cum rezultă din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, inculpatul a arătat inițial că nu știe nimic despre acel plic, după care a revenit și a arătat că l-a primit de la denunțător, dar că nu cunoaște conținutul acestuia. În urma verificărilor efectuate de către organele de urmărire penală, s-a constat că în plic era suma de 10.000 de euro, iar seriile de identificare a bancnotelor erau identice cu cele primite de denunțător de la inculpatul A., bancnote ce au fost identificate și fixate prin notarea seriilor și fotografiere de către organele de urmărire penală.

În ceea ce privește înregistrările audio-video ambientale din data de 24 iulie 2015, în cauză, în fața primei instanțe s-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice sub aspectul autenticității acestora, întrucât înregistrările nu au fost concomitente. Potrivit raportului de expertiză criminalistică nr. 140 din 06 decembrie 2016 întocmit de Institutul Național de Expertiză Criminalistică - Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistică Timișoara a rezultat că înregistrările ambientale audio și audio-video din data de 24 iulie 2017 nu au fost stocate pe suporturile lor originale și nu au fost realizate simultan evenimentele înregistrate, fără ca aceasta să însemne că înregistrările nu sunt copii fidele cu cele originale sau transferări realizate cu acuratețe ale originalelor din care provin. S-a constat, de asemenea, că nu au fost depistate urme ale unor eventuale intervenții tehnice sub formă de ștersături, înserări, intercalări de cuvinte, fraze sau alte elemente de contrafacere, înregistrările prezintă continuitate și nu au fost identificate discontinuități pe tot parcursul înregistrărilor care să aibă la bază vreo intervenție tehnică de natură să le modifice conținutul.

De asemenea Institutul Național de Expertiză Criminalistică - Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Timișoara a răspuns și la obiecțiunile formulate, arătând că atunci când se efectuează transferarea înregistrărilor digitale originale pe un alt suport cu acuratețe copiile astfel obținute pot avea: denumiri diferite de cele originale, extensie diferită, dar și data și ora salvării fișierului poate fi modificată; mai precis, atunci când un fișier este salvat pe un alt suport de stocare, acesta poate împrumuta data și ora la care a fost setat echipamentul, respectiv la acel moment când s-a realizat salvarea acestuia; de asemenea și denumirea fișierului poate fi schimbată în momentul efectuării transferului de pe un suport pe altul de stocare, fiind alegerea persoanei care efectuează această operațiune; în ceea ce privește extensia fișierului, aceasta poate fi schimbată în cazul în care utilizatorul nu beneficiază de codec-ul necesar accesării înregistrării în cauză, însă întotdeauna o înregistrare audio și audio-video are exact același conținut, indiferent de suportul digital pe care este transferată; în acest caz, s-a precizat că, din punct de vedere al expertizei criminalistice, verificarea discontinuităților, dacă este solicitată ca obiectiv de către instanță, se poate efectua indiferent dacă suportul (pe care este stocată o înregistrare audio si audio-video) este original sau nu.

Referitor la raportul de expertiză tehnică depus de expertul parte, cu toate că a folosit aceeași aplicație la redactarea raportului, concluziile acestuia au fost diferite, dar expertul nu a putut preciza fără urmă de îndoială dacă elementele de discontinuitate identificate se datorează unor cauze subiective (intervenția umană) sau unei alte cauze obiective (operațiuni informatice de copiere, transfer, etc.).

S-a reținut că în mod corect prima instanță nu a înlăturat din probatoriu procesele-verbale de redare a înregistrărilor video și audio din data de 24 iulie 2015, întrucât, așa cum rezultă din raportul de expertiză, acestea nu au fost stocate pe suporturile lor originale, nu au fost realizate simultan cu evenimentele înregistrate, iar cauza unor discontinuități nu s-a stabilit că s-ar datora vreunei intervenții umane. Mai mult decât atât, în faza de cameră preliminară nu au fost contestate interceptările audio și video efectuate în faza de urmărire penală, nu a fost contestat conținutul discuțiilor purtate între interlocutori și nici vocea acestora, ci doar că acestea nu erau simultane, aceste aspecte datorându-se, așa cum s-a explicat prin raportul de expertiză, ca urmare a transferării înregistrărilor digitale originale pe un alt suport cu acuratețe (de exemplu prin copiere digitală bit cu bit), copiile putând avea dată și ora modificată, întrucât atunci când fișierul este salvat pe un alt suport de stocare acesta poate împrumuta data și ora la care a fost setat echipamentul respectiv la acel moment, când s-a realizat salvarea acestuia.

S-a apreciat că este nefondată invocarea în fața instanței de apel a faptului că nu ar fi vocea inculpatului B., în condițiile în care din probele administrate atât la urmărire penală, cât și în fața primei instanțe a rezultat că nu s-au identificat intervenții umane precum ștergere, modificare cu privire la aceste înregistrări potrivit raportului de expertiză, iar inculpatul B. nu a contestat vocea sau conținutul discuțiilor în faza de urmărire penală, legalitatea administrării acestor probe, fapt ce a dovedit că această apărare este efectuată nefondat pentru a-l exonera de răspundere. De altfel, faptul că inculpatul B. cunoștea proveniența sumei de 10.000 euro, pe care a primit-o în data de 24 iulie 2015, a rezultat și din conținutul înregistrărilor din data de 22/23 iulie 2015, precum și din declarația dată cu ocazia procesului-verbal privind constatarea infracțiunii flagrante, când a recunoscut că a primit acel plic de la denunțător.

Apărarea inculpatului, potrivit căreia era o practică la Consiliul Județean Arad, conform căreia subordonații săi îi aduceau plicuri care conțineau bilete de avion, ordine de delegare necesare pentru deplasările sale în interes de serviciu și că inculpatul a crezut că acel plic conținea astfel de înscrisuri s-a apreciat că este nefondată, întrucât nu există niciun înscris care să facă dovada că inculpatul l-ar fi împuternicit pe martorul D. să ridice astfel de înscrisuri de la Consiliul Județean Arad în numele său la aceea dată sau la o dată apropiată, pentru posibile deplasări în interes de serviciu în preajma acelei date de 24 iulie 2015, iar inculpatul cunoștea conținutul plicului, deoarece martorul i-a comunicat faptul că în plic se află suma de 10.000 euro despre care au discutat și cu o seară anterioară.

În ceea ce privește incidența în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016 privind interceptările aceasta a fost analizată la cazurile de nulitatea a sentinței invocate de către inculpați.

Referitor la procedura de achiziție publică derulată în perioada 2012-2014 aceasta a fost una legală, dar influențată prin prisma faptului că în documentație au fost inserate clauze și condiții care să avantajeze un singur ofertant, respectiv SC E. SA. Nu a putut fi reținută apărarea inculpatului B., potrivit căreia procedura de achiziție fiind legală nu poate să i se rețină infracțiunea imputată, întrucât inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru întocmirea vreunui act în procedura de achiziție publică, ci pentru traficarea influenței față de angajații Consiliului Județean Arad cu atribuții în cadrul desfășurării procedurii de achiziție în vederea satisfacerii intereselor SC E. SA în a câștiga contractul din 2014 încheiat cu Consiliul Județean Arad. De asemenea, pentru întrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de trafic de influență nici nu este necesar ca această influență să fie traficată efectiv, este suficient să existe promisiunea.

Legalitatea procedurii de achiziție publică cu privire la contractul în discuție a fost dovedită potrivit validării de către R. a documentației de atribuire, declarația martorei G., concluziile expertului în achiziții publice R. potrivit raportului de specialitate nr. 1565 din 14 aprilie 2016, de obținerea avizului prealabil de la Ministerul Finanțelor Publice - Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale.

Promisiunea inculpatului B. că va interveni pe lângă subordonații săi cu atribuții în procedura de achiziție publică în scopul de a determina câștigarea licitației și atribuirea contractului de către firma administrată de cumpărătorul de influență, inculpatul A., a rezultat din probatoriul administrat.

Astfel, inculpatul B., în calitatea de președinte al Consiliului Județean Arad, a convocat în toamna anului 2011, înainte de întocmirea documentației de atribuire, în biroul său, toți funcționarii cu atribuții decizionale în procedura de achiziție publică în scopul de a le transmite cine este reprezentantul firmei avute în vedere, respectiv inculpatul A., singurul reprezentant prezent al unei firme ofertante, deși din punct de vedere legal astfel de ședințe chiar și informale nu pot avea loc înainte de demararea unei procedurii de achiziție. După această întâlnire, inculpatul B. a evitat să aibă vreo legătură directă cu reprezentantul firmei câștigătoare, inculpatul A., toate discuțiile și întâlnirile având loc între inculpatul A. și oamenii săi de încredere, respectiv inculpatul C. și martorul D., care îl informau despre cele discutate. De altfel, inculpatul A., care a uzat de procedura simplificată a recunoașterii vinovăției, a confirmat că, după prima întâlnire, inculpatul B. i l-a prezentat pe inculpatul C. ca fiind omul său de încredere, prin intermediul căruia vor păstra legătura și, chiar și atunci când A. îl contacta telefonic, inculpatul B. evita să vorbească despre aspectele privind achiziția spunându-i să îl contacteze pe C. „Nu-mi zi mie, zi-i lui C.”

În perioada cuprinsă între 05 ianuarie 2012 - 06 martie 2012 s-a întocmit documentația de atribuire de către funcționari din cadrul Consiliului Județean Arad (referat de necesitate, note justificative, fișa de data și model de contract).

De asemenea, la începutul anului 2012, înainte să se întocmească documentația de atribuire, inculpatul A. le-a propus inculpaților B. și C. un procent de 5% din valoarea contractului pentru a interveni pe lângă funcționari cu atribuții în derularea achiziției în vederea încheierii contractului cu Consiliul Județean Arad, ofertă acceptată de către cei doi inculpați, așa cum rezultă din declarațiile inculpaților A. și C., care au confirmat aceste aspecte, inclusiv acceptarea de către inculpatul B. a acestui procent, dar și din declarațiile martorului denunțător D., din procesele-verbale de redare a interceptărilor, potrivit cărora inculpatul B. a recunoscut înțelegerea avută în anul 2012 cu privire la aceea achiziția publică, cât și din comportamentul său și acțiunile întreprinse în scopul de a influența pe funcționarii din Consiliul Județean Arad cu atribuții decizionale privind achiziția publică. De asemenea, și cu ocazia întâlnirii din seara de 22/23 iulie 2015 pe care a avut-o la locuința martorului D., inculpatul B. a confirmat valoarea procentului, fiind de acord cu plata în două tranșe.

Conform înscrisurilor aflate la dosarul de urmărire penală, în perioada 08 martie 2012- 07 iulie 2012 s-a derulat procedura de licitație publică pentru furnizarea în leasing a aparaturilor medicale. Această procedură a cuprins solicitarea de clarificări din partea competitorilor interesați, depunerea ofertelor, analiza ofertelor depuse și stabilirea câștigătorului. La data de 19 februarie 2014 a fost obținut avizul Ministerului Finanțelor Publice - Comisia de autorizare a împrumuturilor locale, ca urmare a patru solicitări efectuate în acest sens. În perioada 28 aprilie 2014 - 23 octombrie 2014 s-a derulat negocierea clauzelor contractului, iar la data de 23 octombrie 2014 a fost încheiat contractul din 2014 între Consiliul Județean Arad și Asocierea SC F. SA - SC E. SA, în valoare de circa 1,6 milioane de euro privind „Furnizare în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad” și până la finalul anului 2014 aparatura medicală a fost livrată.

Faptul că inculpații B. și C. au intervenit în vederea atribuirii contractului firmei reprezentate de cumpărătorul de influență a rezultat și din declarațiile martorei G., șef serviciu achiziții publice în cadrul Consiliului Județean Arad, dată în faza de urmărire penală, care a confirmat că, după ce a avut loc întâlnirea din anul 2011 în biroul inculpatului B., acesta a chemat-o în biroul lui și într-o încăpere alăturată i-a cerut cu privire la contractul în discuție să facă ce o să-i spună directorul executiv, inculpatul C. și să țină legătura cu acesta.

Astfel, deși procedura de achiziție publică s-a dovedit a fi legală, influențarea funcționarilor cu atribuții de decizie a fost evidentă în condițiile în care, contrar normelor legale, martora G. s-a întâlnit împreună cu inculpatul C. și cu martora U., reprezentantă a SC E. SA precum și cu inculpatul A., înainte de demararea oficială de achiziție publică, care se inițiază după publicarea anunțului de participare pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, într-un restaurant, în apropiere Consiliului Județean Arad, dar și la București, având discuții despre setul de cerințe de calificare. De altfel, aceeași martoră G. a arătat că a primit de la inculpatul B. sau C., în format electronic sau printat pe o coală de hârtie, un set de condiții de calificare, despre care i-au precizat că ar trebui introduse în fișa de date. Parte din acestea cerințe au fost înlăturare de martoră ca urmare a discuției pe care a avut-o cu martora L., întrucât nu îndeplineau condițiile legale.

Faptul convocării în biroul președintelui Consiliului Județean Arad în toamna anul 2011 pentru a fi prezentat reprezentantul firmei Medicare a fost confirmat și de ceilalți martori care aveau competențe decizionale în achiziția publică, respectiv martora T., L., J., dar și de martorii H., manager al Spitalului Clinic Județean Arad, U., precum și de către inculpații A., C.

Implicarea inculpatului B. în influențarea frauduloasă a procedurii de achiziție a funcționarilor cu atribuții în acest sens, precum și promisiunea făcută în acest sens inculpatului A., cumpărătorul de influență, a rezultat și din procesul verbal de redare a convorbirilor dintre martorul D. și inculpatul A., din data de 16 iulie 2015, când la întrebarea lui D. în legătură cu implicarea inculpatului B. în achiziția din 2012: „Da-n prima o fost ? În prima el o fost numărul unu?” inculpatul A. a confirmat afirmând: „Ca implicare, da (…) A (…) ca și implicare a fost. (…) Da, țais. S-a băgat s-a (…). Recunosc asta! Recunosc!”

De asemenea, potrivit declarațiilor inculpaților A. și C. a rezultat că, pentru a depăși blocajele întâlnite pe parcursul derulării acestei proceduri, inculpatul A. își reînnoia angajamentul de a achita contravaloarea procentului de 5 % din valoarea contractului promis în anul 2012.

Legalitatea procedurii de achiziție publică nu a fost infirmată de către prima instanță și nu face obiectul prezentului dosar, în condițiile în care nu s-a reținut vreo acuzare prin actul de sesizare cu privire la acest aspect. De altfel, inculpatul B. a încercat, prin apărările formulate, să relateze pasaje din depozițiile martorilor pentru a arăta că procedura de achiziție a fost legală, or nici procurorul și nici prima instanță nu au reținut faptul că achiziția nu s-ar fi desfășurat legal.

Vicierea procedurii prin influențarea funcționarilor cu atribuții decizionale s-a realizat prin invitarea tuturor acestor funcționari, împreună cu reprezentanții firmei SC E. SA, în biroul inculpatului B. înainte de demararea procedurii, prin discuțiile pe care același inculpat le-a avut ulterior cu martora G., căreia i-a spus să facă ce o să-i spună directorul executiv, respectiv inculpatul C. și să țină legătura cu acesta, iar ulterior aceeași martoră în calitatea de sef serviciu achiziții publice, înainte de întocmirea fișei de date s-a întâlnit cu inculpatul C., inculpatul A. și martora U. și au discutat despre cerințele care urmau a fi incluse, întâlniri care au avut loc la București și într-un restaurant aproape de Consiliul Județean Arad și care confirmă faptul că cei doi inculpați, C. și B. și-au exercitat influența pentru ca SC E. SA să încheie contractul cu Consiliul Județean Arad. Faptul că unii martori, respectiv I., J., K., L., M., nu cunosc dacă cei doi inculpați au luat bani sau au exercitat influență nu determină exonerarea de răspundere penală a celor doi inculpați, în condițiile în care acuzarea nici nu a susținut că acești martori au avut informații despre faptul că inculpații C. și B. au primit bani de la inculpatul A. în vederea câștigării licitației.

Declarația martorului G. din fața primei instanțe, prin care a arătat că inculpatul B. nu „i-a impus să treacă în fișa de date anumite condiții”, iar inculpatul C. „nu a făcut presiuni”, nu a putut fi reținută în condițiile în care aceasta, la începutul declarației, a arătat că își menține în totalitate declarația dată la urmărire penală, iar prima instanță nu a consemnat întrebările inculpaților, întrucât dacă se lecturează întreaga declarație dată nu rezultă că această martoră ar fi revenit asupra susținerilor anterioare.

Pe de altă parte, martora nu a oferit nicio justificare rezonabilă față de motivul pentru care a revenit asupra celor declarate inițial, când a arătat expres despre întâlnirea cu inculpatul B., despre solicitările acestuia, despre întâlnirile cu inculpatul C. și reprezentanții firmei câștigătoare.

Cu toate că unii martori și inculpatul A., prin declarația dată la data de 13 ianuarie 2016, și-au schimbat declarațiile în cursul cercetării judecătorești, instanța de apel a constatat că, de regulă - atunci când s-au respectat regulile procedurale - așa cum este cazul în speță - declarațiile care reflectă cel mai exact adevărul sunt cele pe care părțile le-au scris în momentele inițiale ale urmăririi penale, precum și cele în care acestea au relatat liber faptele într-un moment, când nu au fost încă în măsură să conceapă strategii de apărare, raționament valabil și pentru depozițiile martorilor cu mențiunea că sunt veridice acelea în care s-au redat propriile percepții, în mod liber, cu mâna personală, într-un moment când nu s-au aliniat unor scenarii construite în apărarea inculpaților.

S-a reținut că apărarea inculpatului B., potrivit căreia în perioada 04 ianuarie 2012-13 ianuarie 2012 s-a aflat în concediu de odihnă, astfel încât nu din dispoziția sa, ci a numitului N. s-a dispus întocmirea referatului de necesitate și s-a numit comisia de evaluare a ofertelor în cadrul procedurii derulate în anul 2012, nu determină exonerarea acestuia de răspundere, deoarece inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru întocmirea necorespunzătoare a unui act administrativ, în condițiile în care, în cazul infracțiunii de trafic de influență, traficantul nu are atribuții în legătură cu actul de serviciu al funcționarului asupra căruia se exercită influența.

Faptul că printr-o ordonanță de clasare, emisă în cursul anului 2014, s-a dispus clasarea cauzei față de inculpatul B., pe motiv că nu a săvârșit nicio faptă penală (fapta nu există), cu toate că a fost supravegheat tehnic exact în cursul anului 2012, perioadă de timp în care s-a derulat procedura de achiziții publice în litigiu, nu poate duce la concluzia că inculpatul nu a săvârșit fapta imputată, deoarece ordonanța în discuție vizează un alt dosar, iar în prezenta cauză s-a dovedit vinovăția inculpatului.

În cauză, s-a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul B., președinte al Consiliului Județean Arad la acea dată, a săvârșit infracțiunea de trafic de influență, întrucât în cursul anului 2012 a acceptat promisiunea remiterii de către inculpatul A. a sumei totale de 40.000 euro și a primit efectiv, prin intermediul martorului D., sumele de 35.000 lei în data de 22 iulie 2015 și 10.000 euro în data de 24 iulie 2015, în nume personal, în scopul determinării unor funcționari asupra cărora își exercita autoritatea funcției în cadrul Consiliului Județean Arad, în vederea satisfacerii intereselor SC E. SA în a câștiga contractul din 2014 încheiat între Consiliul Județean Arad și Asocierea SC F. SA - SC E. SA, având reprezentarea faptului că, în acest fel, viciază procedurile legale ce reglementează achizițiile publice. Astfel, s-a apreciat că solicitarea acestuia, privind achitarea sa potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., este nefondată.

S-a reținut că și apărarea inculpatului C. privind achitarea sa, potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. este nefondată. Astfel, inculpatul a recunoscut în faza de urmărire penală fapta săvârșită, iar în fața primei instanțe și a instanței de apel a refuzat să dea declarații, dar declarația acestuia de la urmărire penală s-a coroborat cu declarația coinculpatului A., a martorului denunțător D., procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și în mediu ambiental, din care a rezultat că acest inculpat, în calitate de director executiv al Direcției Tehnice Investiții din cadrul Consiliului Județean Arad, a acceptat promisiunea remiterii de către inculpatul A. a unor sume de bani și a primit efectiv prin intermediul martorului D. la data de 22 iulie 2015 suma de 10.000 lei, în scopul determinării unor funcționari asupra cărora își exercita autoritatea funcției în cadrul Consiliului Județean Arad, în vederea satisfacerii intereselor SC E. SA în a câștiga contractul din 2014 încheiat cu Consiliul Județean Arad, având reprezentarea faptului că în acest fel viciază procedurile legale ce reglementează achizițiile publice. Faptul că, în apărare, în fața instanței de apel, inculpatul prin apărător nu a mai recunoscut primirea sumei de bani nu determină exonerarea de răspundere a acestuia, în condițiile în care probatoriul dovedește contrariul.

Astfel, așa cum a rezultat din înregistrările ambientale, la data de 22 iulie 2015 a avut loc o întâlnire la spălătoria auto între inculpatul C. și martorul D., care i-a relatat că inculpatul A. i-a trimis o sumă de bani pentru ajutorul dat în cadrul procedurii privind achiziția din 2012, sumă ce se afla în torpedoul mașinii lui D. Nu s-a putut reține că inculpatul a fost provocat de martorul denunțător, în condițiile în care acesta a acceptat oferta inculpatului A. pentru a-și trafica influența încă din anul 2012, iar la spălătoria auto inculpatul C. s-a deplasat de bună voie la mașina martorului, a luat banii fără să refuze acest lucru sau să anunțe autoritățile dacă ar fi considerat că este provocat să comită vreo infracțiune. Mai mult decât atât, în discuțiile interceptate ambiental pe care le-a avut cu martorul denunțător, inculpatul C. a confirmat că inculpatul A. a avut grijă de el pentru că a susținut interesele acestuia cu privire la achiziția din 2012, arătând că dorește să ia chiar în acel moment suma de bani despre care martorul i-a relatat că se află în torpedoul mașinii.

Contrar susținerilor inculpatului, banii pe care inculpatul A. i-a predat martorului denunțător în vederea remiterii inculpaților B. și C. au fost fotografiați și individualizați de către organele de urmărire penală, încheindu-se în acest sens procese-verbale aflate în vol. I dosar urmărire penală. Împrejurarea că după două zile de la primirea banilor aceștia nu au fost găsiți la inculpatul C. nu determină exonerarea acestuia de răspundere penală, în condițiile în care în cauză s-a dovedit primirea banilor de către inculpat potrivit înregistrării ambientale, cât și a declarației martorului denunțător coroborată cu declarația inculpatului C., care a recunoscut acest aspect în faza de urmărire penală, iar ulterior a refuzat să mai dea declarații.

Instanța de apel nu a putut reține depoziția martorului V., audiat la solicitarea inculpatului C., martor care l-ar fi condus la întâlnirea avută de inculpat cu denunțătorul la spălătoria auto și care a afirmat că la întoarcerea la mașină inculpatul C. nu ar fi avut nimic în mână, întrucât martorul nu a fost prezent efectiv în interiorul spălătoriei auto în momentul în care inculpatul C. a luat banii; depoziția acestui martor este contrazisă de celălalt material probator și este subiectivă, în condițiile în care martorul este prieten cu inculpatul și a dat declarație doar în fața instanței, într-un moment în care s-a erijat în argumentarea apărărilor pe care inculpatul le-a formulat în faza de judecată.

De altfel, inculpatul nu a argumentat de o manieră rezonabilă motivul pentru care, după ce a recunoscut în totalitate fapta în faza de urmărire penală, în faza de judecată prin apărările pe care și le-a formulat, întrucât a uzat de dreptul la tăcere, și-a combătut propria declarație dată inițial în cauză.

În ceea ce privește apărările inculpatului, potrivit cărora nu s-a dovedit faptul că inculpatul C. ar fi promis că va interveni pe lângă funcționarii publici din cadrul Consiliului Județean Arad în vederea satisfacerii intereselor SC E. SA, instanța de apel a constatat că acestea au fost infirmate de către probatoriul administrat. Astfel, în condițiile în care inculpatul C. avea întâlniri și discuții înaintea publicării pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice a anunțului de participare a licitației privind „Furnizarea de leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad” cu martora G., inculpatul A.

și martora U., reprezentanți ai firmei care au câștigat licitația, atât la sediul Consiliului Județean Arad, cât și la un restaurant din apropiere, iar în cadrul discuțiilor martora U. a venit pregătită cu un set de condiții de eligibilitate pe care i le-a prezentat martorei G., nu s-a putut reține că acesta nu a exercitat influență, întrucât în mod legal astfel de întâlniri nu putea avea loc în timpul derulării unei proceduri de achiziție, respectiv în timpul în care se lucra la fișa de date. Aceste aspecte, cu privire la influența pe care a exercitat-o asupra martorilor G.

și L., au rezultat din depozițiile date de cele două martore în faza de urmărire penală, depoziții pe care așa cum au arătat la începutul declarației dată în fața primei instanțe și le-au menținut. De asemenea, aceste aspecte au fost confirmate și de martora U. și de către inculpatul A. care a uzat de procedura simplificată a recunoașterii vinovăției. De menționat faptul că în perioada respectivă martora G. era șefa serviciului de achiziții publice din cadrul Consiliului Județean Arad, iar martora L. era consilier superior în cadrul aceluiași serviciu.

De asemenea, instanța de apel a înlăturat declarația inculpatului A. dată în fața primei instanțe la data de 13 ianuarie 2016, întrucât în condițiile în care anterior acestei declarații inculpatul a uzat de procedura simplificată a recunoașterii vinovăției, procedură care a fost admisă de către prima instanță, inculpatul nu mai putea reveni asupra acesteia, audierea acestuia efectuându-se în condițiile art. 374 C. proc. pen. doar cu privire la recunoașterea stării de fapt și confirmarea materialului probator, astfel încât afirmațiile ulterioare ale inculpatului A. nu au avut suport probator, fiind efectuate în scopul de a se erija apărărilor efectuate de ceilalți doi coinculpați B.

și C., în vederea exonerării acestora de răspundere, în condițiile în care inculpatul A. avea deja admisă cererea de judecare potrivit procedurii simplificate, iar susținerile ulterioare ale acestuia, contrare stării de fapt din rechizitoriu, nu corespund realității.

Nu s-a putut reține provocarea în cazul inculpaților B. și C. din partea martorului D., întrucât aceștia au acționat în cunoștință de cauză, nu au refuzat sumele de bani pe care martorul le-a remis din partea inculpatului A., au fost de acord să primească diferența într-o altă tranșă și nu au sesizat autoritățile în condițiile în care ar fi considerat că „ar fi fost provocați” de către martorul D. cu sume care nu li s-ar fi cuvenit.

Instanța de control judiciar a apreciat că nu își găsesc aplicabilitate în speță nici dispozițiile art. 101 alin. (3) C. proc. pen., care stipulează că „este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acționează pentru acestea să provoace o persoană să săvârșească ori să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe”. Acest alineat dorește să evidențieze interdicția pe care o au organele judiciare sau persoanele care acționează în numele acestora de a provoca o persoană să săvârșească sau să continue săvârșirea unei infracțiuni. Activitatea desfășurată de martorul denunțător D. nu poate fi subsumată noțiunii de „determinare” a inculpaților B. și C. să săvârșească sau să continue comiterea faptelor penale de care sunt acuzați, în scopul obținerii de probe, așa cum prevede textul de lege invocat de apărare.

În conformitate cu jurisprudența instanței de contencios european referitoare la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și cu dispozițiile art. 101 C. proc. pen., activitatea investigatorului sub acoperire, a colaboratorului acestuia și a altor persoane care acționează pentru organul judiciar, așa cum este martorul denunțător, respectă garanțiile conferite de art. 6 din Convenție și norma internă menționată, neexistând o provocare dacă se limitează la examinarea, de o manieră pasivă, a activității infracționale și punerea la dispoziția organelor judiciare a datelor necesare pentru dovedirea faptelor și tragerea la răspunderea penală a făptuitorului, fără a exercita asupra persoanei o influență de natură a instiga la comiterea unei infracțiuni care, altfel, nu ar fi fost săvârșită, în scopul de a face posibilă constatarea infracțiunii (cauzele Ramanauskas c. Lituaniei, Ludi c. Elveției, Teixeira c. Portugaliei și cauza Constantin și Stoian împotriva României).

În jurisprudența sa recentă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat conceptul de „provocare” distinct de folosirea legitimă a operațiunilor sub acoperire, subliniind încă o dată obligația instanțelor naționale de a proceda la o examinare atentă a materialului din dosar în cazul în care inculpatul invocă instigarea din partea poliției. De asemenea, Curtea a mai stabilit că nu se poate reține provocarea acuzatului de către organele judiciare, în măsura în care intenția infracțională era deja luată, existând predispoziția făptuitorului de a comite infracțiunea (și nu creată prin acțiunea organului judiciar), iar autoritățile judiciare aveau motive întemeiate să suspecteze activitățile ilicite ale persoanei respective.

În ceea ce privește prima condiție în raport cu care instanțele naționale apreciază asupra existenței provocării în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la probarea situației infracționale prin solicitarea investigatorului ori colaboratorului sau la existența unei invitații exprese la comiterea faptei din partea unui denunțător ori a unui martor anonim, s-a constatat, din probele administrate în cauză în ambele faze procesuale, că, dimpotrivă, inculpaților B. și C. le-a aparținut inițiativa comiterii faptelor penale de care sunt acuzați, aceștia fiind cei care au acceptat oferta compărătorului de influență, respectiv inculpatul A., încă din anul 2012, anterior sesizării organelor judiciare de către denunțător în anul 2015, fără ca martorul denunțător să aibă vreo contribuție în luarea și punerea în executare a rezoluției infracționale de către inculpați.

În același sens, instanța de apel a constatat că nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiție a provocării, respectiv existența unor indicii că fapta nu ar fi fost săvârșită fără intervenția martorului denunțător. Astfel, așa cum s-a arătat, din materialul probator administrat, a rezultat că activitatea infracțională a inculpaților a fost anterioară momentului la care martorul denunțător a sesizat organele judiciare. După formularea denunțului, organele judiciare, având indicii ale comiterii unor fapte de corupție și cu privire la o posibilă implicarea a celor doi inculpați, au efectuat activitățile specifice pentru stabilirea adevărului și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate, constatând că aspectele relevate de martorul denunțător sunt confirmate de probatoriul administrat. Pe de altă parte, folosirea înregistrărilor în mediu ambiental, nu constituie o încălcare a normei penale, având în vedere că inculpații au luat hotărârea să comită și au comis faptele de trafic de influență în forma autoratului fără vreo intervenție a denunțătorului. Prin urmare, din momentul în care acuzatul și-a dat seama că îndeplinește un act ce cade sub incidența legii penale, și-a asumat riscul de a întâlni un funcționar al poliției infiltrat sau un colaborator și care încearcă în realitate să-l demaște (cauza Ludi c. Elveției).

Împrejurarea că denunțătorul ar fi avut calitatea de suspect în alte cauze, având ca obiect o altă infracțiune de corupție și deci avea interes în cooperarea cu organele judiciare în scopul reducerii pedepsei, aspecte invocate de către inculpații B. și C. în apărare, nu alterează conținutul denunțului său, întrucât art. 19 din Legea nr. 503/2002 prevede expres această cauză de reducere a pedepsei în vederea scopului licit avut în vedere chiar de legiuitor, respectiv descoperirea infracțiunilor de corupție.

De asemenea, nu a putut fi reținută apărarea inculpatului B. potrivit căreia inculpatul C. ar fi purtat aparatură de interceptare în mod nelegal, fiind „colaborator” cu acuzarea, astfel încât declarația acestuia din 28 iulie 2015 trebuie înlăturată, deoarece intră sub incidența art. 103 alin. (3) C. proc. pen., întrucât pe de o parte, cu privire la legalitatea probelor administrate în faza de urmărire penală s-a pronunțat judecătorul de cameră preliminară, termenul de invocare fiind depășit, iar pe de altă parte, susținerile inculpatului sunt simple supoziții, nefiind însoțite de probe.

Inculpatul B. a invocat în apărare faptul că unii martori reaudiați în faza de judecată, respectiv J., L., G., H., I. nu au confirmat că procedura de achiziție ar fi fost viciată, respectiv influențată prin prisma faptului că în documentație au fost inserate clauze și condiții care să avantajeze un singur ofertant sau alte aspecte relatate în faza de urmărire penală, iar prima instanță nu a analizat aceste declarații.

Legalitatea si temeinicia sunt însușiri fundamentale ale oricărei probe, care, prin elementele de fapt conținute, servesc la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o si la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei, contribuind la aflarea adevărului în procesul penal. S-ar putea pune în discuție afectarea dreptului la apărare ori a dreptului la un proces echitabil dacă, în pofida faptului că părțile sau persoana vătămată nu au avut posibilitatea contestării lor în fata unui judecător anterior cercetării judecătorești, probele nu sunt readministrate. Or, dimpotrivă, din perspectiva legalității administrării probelor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceste aspecte pot fi cenzurate, în acord cu art. 342 C. proc. pen., în fata judecătorului de cameră preliminară, care, potrivit art. 346 alin. (4) din același cod, va exclude una, mai multe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale. Prin urmare, odată validată legalitatea lor în cadrul procedurii de cameră preliminară, este evident că în fața judecătorului de fond pot fi puse în discuție numai aspecte ce țin de temeinicie, referitoare la împrejurări de fapt ce reies din proba contestată si care, raportat la acuzația concretă pentru care a fost dispusă trimiterea în judecată, prezintă relevanță (Deciziile Curții Constituționale nr. 245 din 7 aprilie 2015, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 473 din 30 iunie 2015, nr. 342 din 7 mai 2015, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 386 din 3 iunie 2015 și nr. 486 din 23 iunie 2015, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 712 din 22 septembrie 2015).

În principiu, invocarea exercitării unor presiuni sau constrângeri de către organele de anchetă împotriva unei persoane aflată în curs de audiere, pentru obținerea unor probe, se circumscrie unui caz de încălcare a principiului loialității administrării probelor, reglementat prin dispozițiile art. 102 C. proc. pen. Principiul loialității probelor este strâns legat de caracterul echitabil al procedurii, dar nu se identifică cu acesta. Neloialitatea sau nelegalitatea nu atrage în mod global încălcarea garanțiilor dreptului la un proces echitabil, prevăzute de dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale. O ilustrare a acestui fapt se găsește în Partea specială a noului Cod de procedură penală, unde, în art. 346 alin. (4), se prevede posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a dispune începerea judecății chiar dacă a exclus una sau mai multe probe administrate sau dacă a sancționat cu nulitatea acte de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, în măsura în care pot fi stabilite obiectul și limitele judecății. Sub aspect procedural, corectivul încălcării principiului legalității și loialității este reprezentat de sancțiunea excluderii probelor. Conform art. 102 C. proc. pen., se instituie sancțiunea excluderii probelor nelegal sau neloial administrate, subsumând-o însă nulității, prin art. 102 alin. (3): nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei. Potrivit reglementării, excluderea nu este o sancțiune autonomă, ci derivată din sancțiunea nulității, aceasta din urmă rămânând singura sancțiune principală autonomă aplicabilă în cadrul procesului penal.

Dispozițiile art. 102 alin. (1) C. proc. pen. acoperă, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, ipoteza probelor obținute prin tortură, în timp ce alin. (2), care face referire la probele obținute în mod nelegal, urmează să fie raportat la toate celelalte ipoteze de rele tratamente avute în vedere de art. 3 din Convenția drepturilor omului. Sancțiunea excluderii reglementată de art. 102 alin. (1) C. proc. pen. este automată, operând independent de verificarea legată de existența vătămării, a unei încălcări substanțiale sau semnificative a drepturilor procesuale, din perspectiva art. 1, coroborat cu art. 3 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Nu orice încălcare a dispozițiilor procedurale atrage nulitatea și, pe cale de consecință, excluderea probelor, ci doar acelea care se raportează la condițiile nulității prevăzute de art. 281 C. proc. pen. și art. 282 C. proc. pen. În ceea ce privește condițiile nulității absolute, dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen. nu se regăsesc în cadrul activității de strângere și administrare a probelor în cursul urmăririi penale. În acest context, singurele ipoteze care ar fi incidente sunt cele de la lit. e) și f): e) „prezența suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii”; f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie”. Acestea sunt singurele ipoteze în care își găsește aplicarea sancțiunea nulității absolute cu referire la activitatea de urmărire penală și care pot atrage aplicabilitatea dispozițiilor art. 102 alin. (3) C. proc. pen., referitor la faza de urmărire penală, independent de verificarea existenței vreunei vătămări.

Toate celelalte aspecte intră sub incidența dispozițiilor art. 282 C. proc. pen., referitoare la nulitățile relative, cu consecința că persoana care invocă încălcarea dispozițiilor legale trebuie să facă dovada unei vătămări provocate prin această încălcare, care nu poate fi înlăturată altfel, precum și a condiției suplimentare constând în existența unui interes procesual propriu.

În ceea ce privește termenele în care poate fi invocată nulitatea relativă, enumerarea din conținutul art. 282 C. proc. pen. este alternativă: „(3) nulitatea relativă se invocă în cursul sau imediat după efectuarea actului ori cel mai târziu în termenele prevăzute la alin. (4)”; „(4) Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) poate fi invocată: a) până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură; b) până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției; c) până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății”.

Limita temporală maximă în care poate fi invocată nulitatea relativă incidentă în legătură cu urmărirea penală este finalizarea procedurii camerei preliminare. Aspectele de nelegalitate și neloialitate vizează activitatea organelor de urmărire penală atât prin raportare la inculpat, cât și la alți subiecți procesuali principali care participă la etapa urmăririi penale, cu excluderea însă a aspectelor de nelegalitate și neloialitate care se ridică în relațiile dintre subiecții procesuali, întrucât acestea vizează un element al statului de drept în cursul procedurilor penale. Revine judecătorului de cameră preliminară sarcina de a analiza în detaliu activitatea organelor de urmărire penală pentru a statua dacă au fost sau nu respectate, în etapa de urmărire penală, exigențele impuse de principiul loialității, iar din această perspectivă se poate vorbi și despre o presiune asupra apărării exercitate în cursul urmării penale, care trebuie să manifeste diligență în învederarea tuturor posibilelor aspecte de neloialitate identificate în această etapă.

În prezenta cauză penală, în raport de considerentele teoretice expuse, s-a constatat că, prin încheierea din 06 octombrie 2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, doar inculpatul B. formulând cereri și excepții, conform art. 342 - 347 C. proc. pen., care au fost respinse.

Retractarea totală sau parțială a unei declarații nu este de natură ca, prin ea însăși, să înlăture acea declarație, deoarece unii martori sau inculpatul A. nu au motivat de o manieră rezonabilă și într-un mod argumentat juridic și probator revenirea asupra celor declarate inițial.

Conform dispozițiilor art. 103 C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanță, în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului, probele strânse în faza de urmărire penală având aceeași valoare cu probele administrate în faza cercetării judecătorești.

S-a reținut că nu există nicio probă care să susțină declarațiile unor martori sau a inculpatului A. de retractare a unor fapte și evenimente declarate în primele momente ale anchetei penale. Dimpotrivă, conținutul informativ al declarațiilor date de aceștia în cursul urmăririi penale a fost susținut prin notele de redare a convorbirilor telefonice interceptate si înregistrate, înregistrări ambientale aflate la dosarul cauzei, care constituie mijloace de probă în procesul penal, conform dispozițiilor art. 143 C. proc. pen., dar si prin declarațiile celorlalți martori audiați și de declarația inculpatului C., a inculpatului A. (cu excepția declarației din data de 13 ianuarie 2016) și a martorului D.

Astfel, instanța a înlăturat declarațiile date în instanță care nu corespund cu cele de la urmărire penală, întrucât persoanele nu au justificat de o manieră rezonabilă revenirea asupra declarațiilor date la urmărirea penală.

Retractarea totală sau parțială a unei declarații nu este de natură ca prin ea însăși să înlăture acea declarație, deoarece ar lipsi de eficiență o probă administrată în mod legal într-o etapă procesuală, înlăturarea acesteia putându-se realiza numai în măsura în care revenirea asupra declarației inițiale este temeinic motivată, justificată obiectiv prin probe și împrejurările cauzei formează convingerea că relatările anterioare nu reprezintă realitatea.

De altfel, faptul că inculpatul A., prin declarația dată la data de 13 ianuarie 2016, a formulat apărări în favoarea coinculpatului B. a rezultat și din motivele de apel ale acestui inculpat, prin care a susținut cererea inculpatului A. privind schimbarea încadrării juridice, raportat la această declarație și respectiv achitarea inculpatului A. De asemenea, inculpatul B. a prezentat doar fragmente din unele declarații ale martorilor, rupte din context, care nu pot determina o exonerare de răspundere a acestuia, în condițiile în care martorii au relatat la începutul declarației dată în fața instanței că își mențin declarația de la urmărire penală.

Pentru existența infracțiunii de trafic de influență se cer a fi îndeplinite mai multe cerințe esențiale. În primul rând se cere ca subiectul activ să aibă influență ori să lase să se creadă că are influență asupra funcționarului public sau persoanei care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prev. în art. 175 alin. (2) C. pen. sau în cadrul oricărei persoane juridice. A avea influență asupra unui funcționar public înseamnă a avea trecere, a se bucura în mod real de încrederea acestuia, a fi în mod real în bune relații cu el. Făptuitorul va lăsa să se creadă că are influență asupra unui funcționar public atunci când, fără a avea trecere pe lângă acel funcționar, creează persoanei falsa impresie că se bucură de această trecere, că este în bune relații cu funcționarul public, că se bucură de încrederea acestuia. Nu are relevanță dacă făptuitorul a precizat sau nu numele funcționarului public asupra căruia are influență, suficient fiind să-l fi determinat numai prin calitatea acestuia.

O a doua condiție pentru existența infracțiunii de trafic de influență constă în aceea ca subiectul activ să promită intervenția sa pe lângă un funcționar public sau o persoană care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane fizice dintre cele prev. în art. 175 alin. (2) C. pen. sau în cadrul oricărei persoane juridice, spre a-l determina să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Nu interesează dacă intervenția promisă a avut sau nu loc și nici dacă prin intervenție s-a urmărit efectuarea de către funcționarul public a unui act legal sau a unui act ilegal și nici dacă acel act a fost sau nu efectuat. Rezultă că pentru a exista infracțiunea de trafic de influențe trebuie doar ca funcționarul public sau persoana asupra căreia autorul pretinde să aibă influență să aibă competența de a efectua actul în vederea căruia se trafică influența.

A treia cerință esențială constă în aceea că acțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii să fie realizată mai înainte ca funcționarul public sau persoana pe lângă care s-a promis că se va interveni să fi îndeplinit actul ce constituie obiectul intervenției sau, cel mai târziu, în timpul îndeplinirii acestuia.

S-a reținut că, în cauză, aceste trei cerințe esențiale sunt îndeplinite în mod cumulativ. Prin organizarea acelei întâlniri în biroul inculpatului B., în toamna anului 2011, înainte de întocmirea documentației de atribuire, cu reprezentanții firmei câștigătoare și cu funcționarii cu atribuții decizionale în procedura de achiziție, i-a întărit convingerea inculpatului A. asupra influenței pe care inculpații B. și C. o aveau asupra funcționarilor din Consiliul Județean Arad cu atribuții decizionale în procedura achiziției.

Nu a putut fi reținută apărarea inculpaților B. și C., potrivit căreia nu ar fi îndeplinită cerința suplimentară prevăzută de art. 291 C. pen., respectiv „promisiunea că îl va determina pe funcționarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri”. Infracțiunea de trafic de influență reglementată de C. pen. din 1969 nu a fost dezincriminată potrivit reglementării din actualul cod, întrucât această cerință menționată se regăsea în conținutul constitutiv din vechiul cod, ca scop special al acțiunii făptuitorului „ (…) pentru a-l determina pe funcționar să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu”.

Traficul de influență intră în categoria infracțiunilor de consumare anticipată, deoarece simpla pretindere de bani sau foloase și acceptarea de promisiuni sunt suficiente pentru a se consuma infracțiunea. Din examinarea art. 291 C. pen. a rezultat că infracțiunea se consumă prin săvârșirea oricăreia dintre acțiunile tipice prevăzute alternativ în norma de incriminare.

Astfel, în cazul în care, anterior primirii, făptuitorul acceptase promisiunea de primire a unor astfel de bunuri, fapta se consumă la momentul acceptării. Întrucât în cauză inculpații B. și C. au acceptat oferta cumpărătorului de influență, inculpatul A. încă din anul 2012, dar au primit sumele de banii acceptate în anul 2015, infracțiunea de trafic de influență s-a consumat în anul 2012 pentru cei doi inculpați.

Există infracțiune consumată chiar dacă autorul, pretinzând sau primind foloasele ori acceptând promisiunea lor, nu s-a gândit niciun moment să intervină în favoarea cumpărătorului de influență.

Întrucât traficul de influență este o infracțiune cu conținut alternativ, faptele prin care se concretizează două sau chiar toate acțiunile (pretinderea, primirea, acceptarea) comise de aceeași persoană reprezintă în ansamblu o unitate infracțională naturală.

Referitor la legea penală mai favorabilă, instanța de apel a constatat că, în privința regimului sancționator, legea nouă a adus o reducere a limitei maxime a pedepsei închisorii de la 10 ani la 7 ani, limita minimă rămânând neschimbată. Raportat la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de trafic de influență, s-a apreciat că legea nouă este mai favorabilă.

Prin motivele de apel, inculpatul A. a criticat sentința primei instanțe pe motiv că, în mod greșit, s-a respins cererea acestuia de schimbare a încadrării juridice din două infracțiuni de cumpărare de influență într-o singură infracțiune de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., inculpatul considerând că a avut reprezentarea faptului că inculpatul B., în calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, a avut inițiativă privind modernizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad și că acesta avea puterea de decizie. A menționat, de asemenea, că nici inculpatul C. și nici B. nu i-au spus că urmează să își exercite influența pe lângă funcționarii Consiliului Județean Arad în legătură cu atribuțiile de serviciu, reprezentarea acestuia fiind că i s-au pretins bani cu titlu de mită, în condițiile în care inculpatul B. era conducătorul instituției și toată activitatea angajaților era controlată de către acesta și, prin urmare, întreaga procedură prin care se derulau licitațiile privind achizițiile publice, iar comisia de evaluare a ofertelor referitoare la contractul în discuție a fost numită de către inculpatul B.

Instanța de apel a constatat că solicitarea inculpatului A., privind schimbare încadrării juridice, este nefondată.

În primul rând, s-a avut în vedere că inculpatul a uzat de procedura simplificată a recunoașterii vinovăției, prevăzută art. 374 C. proc. pen., fapt ce echivalează cu însușirea stării de fapt descrisă prin rechizitoriu și necontestarea probelor din faza de urmărire penală, or, în argumentarea considerentelor privind schimbarea încadrării juridice, inculpatul A. a dorit să dea o altă conotație și să se stabilească astfel o altă situație de fapt față de ceea reținută prin rechizitoriu.

În argumentarea acestei cereri, inculpatul A. a dorit să valorifice o declarație ulterioară pe care a dat-o în fața primei instanțe, la data de 13 ianuarie 2016, declarație pe care instanța de apel nu a putut să o ia în considerare, în condițiile în care, în fața primei instanțe, la termenul din data de 08 decembrie 201,5 inculpatul a uzat de procedura simplificată, iar în fața instanței de apel a menționat aceleași aspecte, astfel încât relatările acestuia ulterioare, potrivit cărora inculpații C. și B. nu i-ar fi promis că vor interveni pe lângă funcționari cu atribuții în derularea achiziției nu au putut fi reținute, acestea fiind făcute în scopul de a se erija în apărări ale celor doi inculpați în vedere exonerării de răspundere, după ce i-a fost încuviințată procedura simplificată prin încheierea din 08 decembrie 2015, afirmații care au fost contrazise de celălalt probatoriu administrat.

Instanța de apel a constatat că diferența față de infracțiunea de dare de mită este că dacă la darea de mită promisiunea, oferirea sau darea se face pentru a cumpăra îndeplinirea sau neîndeplinirea activității funcționarului public sau persoanei prev. în art. 308 C. pen., la cumpărarea de influență aceste activități sunt desfășurate pentru a cumpăra influența unui terț asupra activității funcționarului public sau persoanei prev. în art. 308 C. pen.

Or, în cauza de față, inculpatul A., administrator al SC E. SA, în cursul anului 2012, a oferit sume de bani inculpaților B. și C. și a remis efectiv, prin intermediul martorului D., sumele de 35.000 de lei în data de 22 iulie 2015 și 10.000 de euro în data de 24 iulie 2015, inculpatului B. și suma de 10.000 de lei în data de 22 iulie 2015, inculpatului C., pentru ca în schimbul foloaselor de bani remise cei doi inculpați să determine funcționari asupra cărora își exercitau autoritatea funcțiilor în cadrul Consiliului Județean Arad, în vederea satisfacerii intereselor SC E. SA în a câștiga contractul din 2014 încheiat cu Consiliul Județean Arad, având reprezentarea faptului că în acest fel viciază procedurile legale ce reglementează achizițiile publice.

Faptul că inculpatul B. a semnat prin martorul denunțător doar hotărârea de numire a membrilor comisiei de analiză a ofertelor, nu echivalează cu un act decizional care să producă consecințe juridice în procedura de achiziție publică, inculpatul A. având încă de la început reprezentarea faptului că atât inculpatul B., în calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, cât și inculpatul C., pe care inculpatul B. i l-a prezentat încă de la prima întâlnire ca fiind omul său de încredere, vor exercita influență asupra angajaților cu funcții decizionale pentru licitație, motiv pentru care a și remis matorului D. parte din procentul de 5 % oferit în anul 2012 celor doi inculpați în vederea atribuirii contractului încheiat în anul 2014.

Instanța de apel nu a putut reține apărările inculpatului A., potrivit cărora ar fi fost „constrâns să accepte să dea suma de bani solicitată de inculpatul B.”, fiind incidentă cauza de neimputabilitate prev. art. 290 alin. (2) C. pen., întrucât în cauză, raportat la situația de fapt stabilită în urma probatoriului administrat, nu este justificată cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de dare de mită. Astfel, inculpatul A. a denaturat starea de fapt din rechizitoriu, recunoscută prin declarația din 08 decembrie 2015, în condițiile în care și-a însușit-o și a recunoscut că le-a oferit atât inculpatului B., cât și inculpatului C. un procent de 5 %, în vederea exercitării de către cei doi inculpați a influenței pe lângă funcționari cu atribuții decizionale în încheierea contractului din 2014. Mai mult decât atât, infracțiunea de trafic de influență săvârșită de cei doi s-a consumat în anul 2012, când au acceptat oferta cumpărătorului de influență, iar potrivit proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice și ambientale, declarațiilor martorului D. și declarației inculpatului C. care a recunoscut fapta în faza de urmărire penală, a rezultat că în anul 2015, când a remis sumele de bani denunțătorului D. pentru a fi predate inculpaților B. și C., inculpatul A. a acționat în cunoștință de cauză, respectându-și oferta făcut acestora în anul 2012, nefiind provocat de către martorul D.

De altfel, nu a putut fi acceptat faptul ca o persoană, care în anul 2012 a oferit, în vederea câștigării licitației, o anumită sumă de bani, pe care a și predat-o ulterior în anul 2015, după încheierea contractului în anul 2014, se consideră constrânsă să dea acea sumă de bani, acesta putându-se adresa organelor de urmărire penală în condițiile în care se considera „provocat sau constrâns”. Or, din contră, cumpărătorul de influență, respectiv inculpatul A., în discuțiile pe care le-a avut cu martorul D. în anul 2015 se arăta interesat de anularea unei alte licitații în curs de derulare pentru ca firma pe care o reprezenta să fie declarată câștigătoare, precum și pentru câștigarea altor achiziții directe încheiate tot cu Consiliul Județean Arad și pentru care dorea din nou să cumpere influența inculpatului B.

Pentru aceste motive nu a putut fi reținută solicitarea inculpatului privind achitarea sa, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. c teza a II-a C. proc. pen. și art. 290 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice din două infracțiuni de cumpărare de influență într-o singură infracțiune de cumpărare de influență prev. art. 292 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., legea nouă fiind lege mai favorabilă, instanța de apel a constatat că este nefondată.

Astfel, așa cum s-a arătat și la cealaltă solicitare a inculpatului, acesta nu mai poate să revină asupra cererii de recunoaștere a situației de fapt. Conform materialului probatoriu din faza de urmărire penală, pe care inculpatul A. l-a recunoscut, a rezultat că acțiunile de cumpărare a influenței l-au vizat atât pe inculpatul B., cât și pe inculpatul C., cărora de altfel le-a și remis sume de bani prin intermediul martorului D., motiv pentru care nu a putut fi reținută doar o singură infracțiune de cumpărare de influență.

Curtea de Apel Timișoara, prin Decizia penală nr. 806/A din 26 iunie 2017, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara și de inculpații B., C., A. împotriva sentinței penale nr. 103/PI din 21 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/30/2015.

Împotriva Deciziei penale nr. 806/A din 26 iunie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/30/2015, a declarat recurs în casație inculpatul B.

Recurentul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență (art. 291 alin. (1) C. pen.).

În acest sens, a arătat că nu este îndeplinită condiția „acceptării promisiunii remiterii unei sume de bani”. Astfel, a precizat că în sarcina sa au fost reținute, ca modalități ale elementului material, atât „primirea efectivă”, cât și „acceptarea promisiunii remiterii unei sume de bani”. Referitor la „primirea efectivă”, instanța de apel a indicat, în concret, persoana prin intermediul căreia inculpatul ar fi primit sumele de bani, precum și datele la care acestea i-ar fi fost remise, însă în ceea ce privește acțiunea de „acceptare a promisiunii remiterii unei sume de bani”, Curtea de apel a arătat doar că aceasta s-ar fi realizat în cursul anului 2012, fără a se indica în concret momentul (timpul și locul) sau modalitatea în care inculpatul ar fi acceptat promisiunea cumpărătorului de influență de a interveni pe lângă funcționarii Consiliului Județean.

De asemenea, recurentul a menționat că instanța de apel nu a indicat cum ar fi luat legătura, în cursul anului 2012, cu A. și nici cum s-a stabilit, în concret, suma de bani pe care ar fi trebuit să o primească. Totodată, nu s-a arătat dacă și în ce măsură avea cunoștință despre întâlnirile și activitățile infracționale puse la cale de către A. împreună cu inculpatul C. sau cu martorul denunțător D. și nici dacă le-a cerut celor din urmă să întreprindă, în numele său, astfel de activități.

S-a arătat că, pentru a se dispune condamnarea pentru o infracțiune de trafic de influență, trebuia să se indice în concret toate elementele laturii obiective, pentru a se putea verifica în ce măsură fapta concretă imputată este tipică și se pliază pe norma de incriminare, cu atât mai mult cu cât nu a solicitat și nici nu a acceptat promisiunea remiterii vreunei sume de bani pentru a influența anumiți funcționari din cadrul Consiliului Județean. De asemenea, s-a arătat că, spre deosebire de latura subiectivă a infracțiunii, care poate fi dedusă din latura obiectivă, elementele laturii obiective trebuie indicate în concret și dovedite distinct pentru a se putea reține săvârșirea unei astfel de infracțiuni.

Pe cale de consecință, întrucât în hotărârea atacată nu se indică în concret în ce a constat acțiunea de acceptare a promisiunii remiterii unei sume de bani, s-a solicitat să se constate că nu este întrunit elementul material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență.

S-a mai susținut că nu este îndeplinită nici condiția suplimentară și cumulativă a „promisiunii” influențării funcționarului public.

Astfel, s-a arătat că, atât instanța de apel, cât și instanța de fond au reținut că infracțiunea imputată s-ar fi consumat în anul 2012, când ar fi acceptat promisiunea remiterii de către inculpatul A. a unei sume de bani, iar nu în 2015 când ar fi primit o parte din bani, fiind aplicabile dispozițiile C. pen. din 1969 (art. 257).

Or, prin raportare la modificările elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, determinate de N.C.P. (art. 291), a apreciat că fapta pentru care a fost condamnat, respectiv că ar fi acceptat promisiunea remiterii de către A. a unei sume de bani și că ar fi primit efectiv o parte din acești bani, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi, în măsura în care nu este îndeplinită și condiția suplimentară și cumulativă a promisiunii pretinsului traficant de influență că îl va determina pe funcționarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, așa cum prevede expres art. 291 C. pen.

S-a arătat că acest punct de vedere privind existența unei condiții suplimentare prevăzută de legea nouă se regăsește în doctrină dar și în Decizia nr. 489 din 30 iunie 2016 a Curții Constituționale.

Prin urmare, s-a susținut că, în cauză, nu este întrunit elementul material al laturii obiective, condiția suplimentară și cumulativă a promisiunii determinării funcționarului public nefiind îndeplinită. Deși promisiunea determinării funcționarului public trebuia să se realizeze concomitent sau ulterior acceptării promisiunii remiterii unei sume de bani iar nu înainte, instanța de apel a considerat că promisiunea inculpatului că va interveni pe lângă funcționarii din cadrul Consiliului Județean ar rezulta din faptul că ar fi „convocat în toamna anului 2011, înainte de întocmirea documentației de atribuire, în biroul său, toți funcționarii cu atribuții decizionale în procedura de achiziție publică în scopul de a le transmite cine este reprezentantul firmei avut în vedere”, iar infracțiunea de trafic de influență s-ar fi săvârșit în cursul anului 2012, când ar fi acceptat promisiunea remiterii unei sume de bani.

În ceea ce privește lipsa scopului, ca element constitutiv al infracțiunii de trafic de influență, s-a susținut că acțiunea de primire a unor sume de bani, reținută ca și modalitate alternativă de realizare a elementului material al infracțiunii de trafic de influență, trebuie privită în strânsă corelare cu scopul urmărit de către persoana care săvârșește o astfel de infracțiune. Așadar, persoana primește banii în scopul determinării unor funcționari publici să aibă conduita solicitată de către cumpărătorul de influență.

Or, în opinia apărării, o astfel de condiție nu este îndeplinită întrucât primirea unor sume de bani în cursul anului 2015 pentru a-i determina pe funcționarii din cadrul Consiliului Județean să favorizeze în orice fel SC E. SA într-o procedură de achiziție publică, derulată în cursul anului 2012, nu are niciun fel de logică sau de justificare.

În acest sens, s-a susținut că primirea sumelor de bani în cursul anului 2015 trebuie privită în contextul în care licitația a fost câștigată în anul 2012, contractul a fost semnat și executat în toamna anului 2014, când s-a livrat toată aparatura medicală, iar finanțatorul SC F. SA a achitat integral valoarea contractului către SC E. SA.

Așadar, în opinia apărării, inculpatul a fost condamnat pentru pretinse acțiuni de primire în sensul art. 291 C. pen., fără ca acestea să poată constitui o infracțiune de trafic de influență, întrucât lipsește scopul ca element constitutiv al infracțiunii, din moment ce acțiunile de primire sunt mult ulterioare. Or, scopul pentru care o persoană săvârșește o anumită infracțiune trebuie constatat și nu prezumat, aspect subliniat și în doctrină, unde s-a reținut că „mobilul și scopul, când fac parte din conținutul legal al infracțiunii, trebuie constatate”.

Prin urmare, s-a apreciat că în situația în care banii sunt ceruți după ce actul este realizat nu se mai poate pune problema existenței unei contraprestații pentru actul realizat anterior de funcționar, întrucât lipsește scopul, ca element constitutiv al infracțiunii de trafic de influență.

Față de cele expuse, s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.).

Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 24 octombrie 2017, cererea de recurs în casație a fost admisă în principiu sub aspectul cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., însă numai în ceea ce privește verificarea în drept a situației de fapt, cu privire la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de influență (art. 291 alin. (1) C. pen.).

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată recursul în casație este nefondat.

Potrivit art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”. Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Verificând hotărârea din această perspectivă, se rețin următoarele:

În ceea ce privește situația de fapt, Înalta Curte constată că, în esență, în sarcina inculpatului B., președinte al Consiliului Județean Arad la data comiterii faptelor, s-a reținut că, în cursul anului 2012, a acceptat promisiunea remiterii de către inculpatul A. a sumei totale de 40.000 euro în scopul determinării unor funcționari asupra cărora își exercita autoritatea funcției în cadrul Consiliului Județean Arad, în vederea satisfacerii intereselor SC E. SA în a câștiga contractul din 2014 încheiat între Consiliul Județean Arad și Asocierea SC F. SA - SC E. SA în valoare de circa 1,6 milioane de euro privind „Furnizare în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad”, și a primit efectiv, prin intermediul martorului D., sumele de 35.000 lei în data de 22 iulie 2015 și 10.000 euro în data de 24 iulie 2015.

Totodată, a stabilit că inculpatul B. i-a promis inculpatului A. că va interveni pe lângă subordonații săi cu atribuții în procedura de achiziție publică în scopul de a determina câștigarea licitației și atribuirea contractului de către firma administrată de coinculpat și că a și intervenit în acest scop pe lângă martora G., șeful serviciului achiziții publice din cadrul Consiliului Județean Arad.

Primirea sumei a avut loc în anul 2015 în condițiile în care, la data de 08 iunie 2015, era fixat termen limită de depunere a ofertelor pentru un alt contract de furnizare a echipamentelor medicale pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, iar inculpatul B. și-a manifestat față de martorul D. nemulțumirea că nu i s-a înmânat nicio sumă de bani de către reprezentanții SC E. SA, deși înțelegerea a fost să i se dea un procent de 5% din valoarea contractului încheiat în 2014.

În drept, s-a stabilit că legea penală mai favorabilă o constituie dispozițiile legii penale în vigoare, fapta fiind încadrată în prevederile art. 291 alin. (1) C. pen., potrivit căreia pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 ani la 7 ani.

În primul rând este de precizat faptul că, prin raportare la momentul epuizării activității infracționale ce constituie unitatea naturală colectivă, respectiv iulie 2015, este discutabil dacă în cauză se mai punea problema succesiunii legii penale în timp, însă chestiunea de drept devine fără relevanță în condițiile în care s-a stabilit că legea aplicabilă cauzei o reprezintă prevederile noului C. pen.

Recurentul critică nerealizarea elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. sub aspectul laturii obiective din trei perspective: lipsa acceptării promisiunii de bani sau alte valori, lipsa promisiunii că va influența funcționarul public competent să efectueze actul, lipsa legăturii între acțiunea de primire a sumelor de bani și scopul urmărit de cumpărătorul de influență.

Înalta Curte reține că infracțiunea de trafic de influență este una comisivă și se realizează prin cel puțin una dintre modalitățile arătate de text: pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase care nu i se cuvin.

Primirea presupune luarea în posesie a unui lucru care se remite efectiv, pretinderea are în vedere formularea de către făptuitor, în mod expres sau tacit, a solicitării unei sume de bani sau a altor foloase, iar acceptarea de promisiuni semnifică manifestarea acordului cu privire la promisiunile făcute sau darurile oferite de către cumpărătorul de influență.

Împrejurarea că elementul material al infracțiunii de trafic de influență se realizează nu numai prin pretinderea de foloase, ci și prin primirea de foloase sau prin acceptarea de promisiuni, înseamnă că pentru existența acestei infracțiuni este indiferent faptul că inițiativa aparține traficantului sau persoanei interesate ca influența să fie exercitată.

Pentru a se considera realizat în diferitele sale modalități alternative, elementul material trebuie să întrunească, cumulativ, anumite condiții, respectiv: acțiunea să fie realizată prin invocarea, expresă sau tacită, a unei influențe reale sau imaginare asupra unui funcționar; acțiunea să fie însoțită de promisiunea determinării funcționarului respectiv să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, chiar dacă această promisiune nu este îndeplinită ulterior ori actul nu este efectuat; acțiunea să fie săvârșită înainte sau concomitent cu îndeplinirea de către funcționar a respectivei atribuții de serviciu.

Examinând criticile doar din perspectiva chestiunilor de drept, astfel cum s-a stabilit prin încheierea de admitere în principiu, instanța de recurs în casație neputând examina fundamentul probator al stării de fapt stabilită cu titlu definitiv de către Curtea de Apel Timișoara, se rețin următoarele:

I. În ceea ce privește neîntrunirea elementului material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență sub forma „acceptării promisiunii remiterii unei sume de bani”, recurentul invocă neindicarea în concret a momentului (timpul și locul) sau a modalității în care ar fi acceptat promisiunea cumpărătorului de influență de a interveni pe lângă funcționarii Consiliului Județean (cum ar fi luat legătura, în cursul anului 2012, cu A., suma de bani pe care ar fi trebuit să o primească, în ce măsură avea cunoștință despre întâlnirile și activitățile infracționale puse la cale de către A. împreună cu inculpatul C., etc). De asemenea, s-a susținut că în hotărârea atacată nu se indică în concret în ce a constat acțiunea de acceptare a promisiunii remiterii unei sume de bani.

Astfel cum s-a arătat anterior, acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase care nu i se cuvin semnifică manifestarea acordului cu privire la promisiunile făcute sau darurile oferite de către cumpărătorul de influență.

Prin hotărârea definitivă de condamnare s-a stabilit că „în perioada cuprinsă între 05 ianuarie 2012 - 06 martie 2012 s-a întocmit documentația de atribuire de către funcționari din cadrul Consiliului Județean Arad (referat de necesitate, note justificative, fișa de data și model de contract). De asemenea, la începutul anului 2012, înainte să se întocmească documentația de atribuire, inculpatul A. le-a propus inculpaților B. și C. un procent de 5% din valoarea contractului pentru a interveni pe lângă funcționari cu atribuții în derularea achiziției în vederea încheierii contractului cu Consiliul Județean Arad, ofertă acceptată de către cei doi inculpați” (fila 66 decizie).

Ca atare, analizând în drept apărările recurentului, se constată că instanța de apel a reținut că a existat o manifestare de voință a inculpatului în sensul acceptării promisiunii procentului de 5% din valoarea contractului ce urma a fi încheiat, și, totodată, a situat în timp acest moment anterior îndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către funcționarii asupra cărora inculpatul B. afirma că are influență, respectiv anterior demarării procedurii de întocmire a documentației de atribuire. Toate celelalte aspecte invocate vizează strict probatoriul pe care s-a întemeiat concluzia existenței acestei întâlniri și a propunerii făcute de inculpatul A., probatoriu ce nu poate fi reapreciat în acest stadiu procesual.

II. Cea de-a doua critică privește neîndeplinirea condiției referitoare la promisiunea influențării funcționarului public.

S-a susținut că, prin raportare la modificările elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, determinate de N.C.P. (art. 291), fapta pentru care a fost condamnat, respectiv că ar fi acceptat promisiunea remiterii de către A. a unei sume de bani și că ar fi primit efectiv o parte din acești bani, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi, în măsura în care nu este îndeplinită și condiția suplimentară și cumulativă a promisiunii pretinsului traficant de influență că îl va determina pe funcționarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, așa cum prevede expres art. 291 C. pen. S-a arătat că promisiunea determinării funcționarului public trebuia să se realizeze concomitent sau ulterior acceptării promisiunii remiterii unei sume de bani iar nu înainte, iar instanța de apel a considerat că promisiunea inculpatului că va interveni pe lângă funcționarii din cadrul Consiliului Județean ar rezulta din faptul că ar fi „convocat în toamna anului 2011, înainte de întocmirea documentației de atribuire, în biroul său, toți funcționarii cu atribuții decizionale în procedura de achiziție publică în scopul de a le transmite cine este reprezentantul firmei avut în vedere”, iar infracțiunea de trafic de influență s-ar fi săvârșit în cursul anului 2012, când ar fi acceptat promisiunea remiterii unei sume de bani.

În ceea ce privește chestiunea de drept invocată de apărare, respectiv aceea a existenței unei condiții suplimentare în legea nouă, cea a promisiunii determinării funcționarului la conduita solicitată de cumpărătorul de influență, Înalta Curte constată că aceasta se regăsea și în dispozițiile art. 257 C. pen. din 1969, întrucât primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni, de daruri era făcută în scopul de a-l determina pe funcționar să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Legea condiționa existența infracțiunii de urmărirea unui anumit scop al acțiunii, acela de a-l determina pe funcționar sau pe alt salariat să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Ca atare această condiție era necesară pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de influență și potrivit legii vechi.

De altfel, în jurisprudența Înaltei Curți cu privire la această chestiune s-a statuat că ”din norma de incriminare (s.n. art. 257 C. pen. din 1969) reiese cerința ca autorul să invoce această influență pentru a-l determina pe funcționar să facă sau să nu facă un act, ceea ce echivalează cu o promisiune de exercitare a influenței, care, dintotdeauna, a fost de esența acestei infracțiuni. Acțiunea de primire, pretindere, acceptare a promisiunii foloaselor trebuie să fie însoțită de promisiunea de exercitare a influenței în scopul mai sus-menționat.

În caz contrar, potrivit legii vechi, infracțiunea de trafic de influență ar fi putut fi reținută în sarcina oricărei persoane despre care s-ar fi știut că are influență asupra funcționarului în atribuțiile căruia intra îndeplinirea actului, deci în absența oricărei manifestări din partea autorului infracțiunii de trafic de influență, fără ca acesta să promită/să dea asigurări privind exercitarea influenței, deci fără cercetarea titlului cu care s-a făcut primirea unor foloase, bani, bunuri, deci chiar dacă nu aveau legătură cu exercitarea influenței, ceea ce nu poate fi acceptat.

Or, traficarea influenței implică nu doar invocarea, ci și afirmarea/garantarea folosirii influenței, fiind vorba despre o prestație din partea ambelor părți: cumpărătorul de influență promite/oferă/dă foloasele, iar vânzătorul primește/pretinde/acceptă promisiunea foloaselor oferind în schimb, ca și contraprestație, promisiunea că își va folosi influența potrivit solicitării cumpărătorului de influență.” (sentința penală nr. 1055 din 29 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014).

În același sens este și Decizia penală nr. 109 din 12 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/1/2014, în cuprinsul căreia s-a reținut:

”Aparent, o altă modificare este reprezentată de inserarea unei condiții noi, necesare pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii, respectiv aceea ca făptuitorul să promită cumpărătorului de influență că îl va determina pe funcționarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. Ceea ce trebuie subliniat la acest moment este că aceste deosebiri nu sunt unele esențiale, nu au un impact major asupra conținutului constitutiv, astfel încât să se vorbească despre o reglementare diferită. Nu există deci o nouă infracțiune, ci vechea incriminare este preluată și continuată, cu modificări minime, de noua reglementare penală. Astfel, nu se pune în vreun fel problema dezincriminării, a discontinuității de incriminare. Noțiunea de promisiune presupune un angajament, o făgăduială din partea autorului infracțiunii, prin care acesta își asumă obligația să facă ceva pentru a îndreptăți speranțele cumpărătorului de influență în sensul determinării funcționarului public să adopte conduita ce formează obiectul vânzării - cumpărării de influență. Având în vedere faptul că, potrivit art. 257 alin. (1) C. pen. (1969), făptuitorul se obliga să intervină pe lângă funcționar pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, iar, în incriminarea actuală, subiectul activ promite că va determina funcționarul să adopte o anumită conduită, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că activitatea de promisiune prevăzută de C. pen. în vigoare este inclusă în activitatea de determinare la care făptuitorul se obliga anterior, conform cerinței prevăzute de vechea codificare. Cu alte cuvinte, se consideră că folosirea, în reglementarea anterioară, a expresiei „pentru a-l determina” semnifica o garanție din partea vânzătorului de influență în sensul reușitei intervenției sale pe lângă funcționarul public, aspect care presupunea o obligație de rezultat, pe când, în situația actuală, subiectul activ are o obligație de diligență, care permite, însă, spre deosebire de vechea reglementare, o distincție clară cu privire la intenția infracțională a subiectului activ.”

Trecând peste considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că în sarcina inculpatului B. s-a reținut inclusiv faptul că a promis ”că va intervenii pe lângă subordonații săi cu atribuții în procedura de achiziție publică în scopul de a determina câștigarea licitație și atribuirea contractului de către firma administrată de cumpărătorul de influență, inculpatul A.” (fila 66 decizie) dar și că a intervenit efectiv pe lângă funcționari pentru influențarea procedurii de achiziție publică.

În motivarea acestei susțineri, instanța de apel a făcut referire la împrejurarea că inculpatul, președinte al Consiliului Județean Arad, în toamna anului 2011, înainte de întocmirea documentației de atribuire, i-a convocat în biroul său pe toți funcționarii cu atribuții decizionale în procedura de achiziție publică alături de reprezentantul SC E. SA ”în scopul de a le transmite cine este reprezentantul firmei avut în vedere, respectiv inculpatul A., singurul reprezentant prezent al unei firme ofertante” (fila 66 decizie).

Apărarea formulată de recurent, în sensul că această întâlnire a fost anterioară acceptării promisiunii procentului de 5% din valoarea contractului, reținută că ar fi avut loc la începutul lunii ianuarie 2012, nu conduce la concluzia lipsei de tipicitate a faptei. Promisiunea influențării funcționarului public poate fi nu doar explicită, ci și implicită, atunci când aceasta rezultă din împrejurări de fapt. Or, prin referirea la întâlnirea din cursul toamnei 2011, când inculpatul B. i-a chemat în biroul său pe toți funcționarii cu atribuții decizionale în procedura de achiziție publică pentru a le fi prezentat reprezentantul SC E. SA, inculpatul A., urmată de punerea acestuia în legătură directă cu inculpatul C., prin intermediul căruia urmau să păstreze legătură, instanța de apel a oferit elementele de fapt care susțin concluzia că, la momentul acceptării promisiunii de bani, contraprestația la care se obliga inculpatul B. era implicită.

III. În fine, este neîntemeiată și ultima critică, vizând faptul că nu există o legătură între acțiunea de primire a unor sume de bani și scopul urmărit, de determinare a unor funcționari publici să aibă conduita solicitată de către cumpărătorul de influență, întrucât s-ar fi stabilit primirea unor sume de bani în cursul anului 2015 într-o procedură de achiziție publică derulată în cursul anului 2012.

Înalta Curte constată că apărarea fie ignoră total existența acțiunii de pretindere stabilită de instanța de apel, fie speculează topica unei fraze din decizia atacată, în care se arată că ”inculpatul B., președinte al Consiliului Județean Arad la acea dată, a săvârșit infracțiunea de trafic de influență, întrucât în cursul anului 2012 a acceptat promisiunea remiterii de către inculpatul A. a sumei totale de 40.000 euro și a primit efectiv prin intermediul martorului D. sumele de 35.000 lei în data de 22 iulie 2015 și 10.000 euro în data de 24 iulie 2015, în nume personal, în scopul determinării unor funcționari asupra cărora își exercita autoritatea funcției în cadrul Consiliului Județean Arad, în vederea satisfacerii intereselor SC E. SA în a câștiga contractul din 2014 încheiat între Consiliul Județean Arad și Asocierea SC F. SA - SC E. SA, având reprezentarea faptului că, în acest fel, viciază procedurile legale ce reglementează achizițiile publice”, și o interpretează contrar stării de fapt stabilită de instanță.

În realitate, astfel cum rezultă din situația de fapt expusă de către instanța de apel, primirea efectivă a banilor a fost precedată de o înțelegere anterioară desfășurării procedurii de atribuire a contractului, în cadrul căreia inculpatul B. a acceptat promisiunea remiterii de către A. a unui procent din valoarea acestuia, asigurându-l că îi va determina pe funcționarii asupra cărora avea autoritate la o anumită conduită, favorabilă cumpărătorului de influență.

Drept urmare, niciuna dintre criticile formulate de recurentul B. nu este întemeiată, în cauză faptele acestuia, astfel cum au fost reținute prin hotărârea definitivă de condamnare, constând în aceea că, la începutul anului 2012, a acceptat promisiunea remiterii de către inculpatul A. a sumei totale de 40.000 euro, promițând că îi va determina pe funcționarii asupra cărora își exercita autoritatea funcției în cadrul Consiliului Județean Arad, în vederea satisfacerii intereselor SC E. SA în a câștiga contractul din 2014 încheiat între Consiliul Județean Arad și Asocierea SC F. SA - SC E. SA, intervenție care a și avut loc, și de a primi, prin intermediul martorului D., sumele de 35.000 lei în data de 22 iulie 2015 și 10.000 euro în data de 24 iulie 2015, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul de B. împotriva Deciziei penale nr. 806/A din 26 iunie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/30/2015.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 lei, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul de B. împotriva Deciziei penale nr. 806/A din 26 iunie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/30/2015.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 noiembrie 2017.