Aggravated negligent homicide qualification in traffic accident and scope of moral damages eligibility for next of kin under European Council guidelines

Decizia nr. 410/A/2017

Asupra apelurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Judecata în primă instanță;

Prin sentința penală nr. 30 din 10 martie 2017 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/42/2015, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. în infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen., cerere formulată de inculpat prin apărător ales.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen., infracțiunea de ucidere din culpă, faptă din data de 19 aprilie 2014, victimă A., a condamnat pe inculpatul B., fără antecedente penale, la pedeapsa principală de : 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 91 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. a impus inculpatului obligația de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței de executare.

În baza art. 93 alin. (3) teza a II-a C. pen. a constatat că inculpatul, din cauza stării de sănătate, nu poate presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării obligațiilor impuse sau în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

În baza art. 7 rap. la art. 4 lit. b) din Legea nr. 76/2008 republicată, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

A admis în parte acțiunile civile exercitate în procesul penal de părțile civile: C., D. (prin reprezentant legal C.), E. și F. și în consecință:

A obligat pe partea responsabil civilmente SC G. SA București, cu sediul în București, sector 2, la plata următoarelor sume cu titlu de daune morale către părțile civile: 10.000 euro către partea civilă C., 15.000 euro către partea civilă D. (prin reprezentant legal C.), 5.000 euro către partea civilă E. și 5.000 euro către partea civilă F., toate în echivalent în lei la data plății.

A respins, ca nefondate, acțiunile civile exercitate în cadrul procesului penal de către părțile civile H., I., J. și K.

A obligat partea responsabil civilmente SC G. SA București, cu sediul în București, sector 2, la plata sumei de 2.700,94 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei A. (aferente perioadei 19 aprilie 2014-22 aprilie 2014) către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Ploiești.

Conform art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul B. la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale.

Conform art. 276 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de câte 500 lei în favoarea fiecăreia din părțile civile C., D. (prin reprezentant legal C.), E. și F., cu titlu de cheltuieli judiciare.

A respins, ca nefondate, cererile de acordare a cheltuielilor judiciare formulate de părțile civile H., I., J. și K.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr. 263/P/2014, întocmit la data de 06 noiembrie 2015 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (2) C. pen.

În fapt, s-a reținut, în esență, că inculpatul, în data de 19 aprilie 2014, în timp ce conducea autoturismul, pe raza localității Potigrafu, ca urmare a nerespectării prevederilor art. 54 din O.U.G. nr. 195/2002 coroborat cu art. 35 alin. (1) din același act normativ, din culpa sa, a provocat un accident de circulație soldat cu decesul victimei A., deces survenit la data de 22 aprilie 2014, consecutiv internării acesteia în cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești.

În cursul urmăririi penale au fost administrate probatorii cu: procesul verbal de cercetare la fața locului încheiat de organele de poliție, însoțit de planșele fotografice demonstrative, de schița locului accidentului și de procesul verbal de verificare tehnică al autovehiculului implicat în accident, Raportul medico-legal de autopsie nr. 247/M din 23 aprilie 2014 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Prahova, raport de expertiză tehnică judiciară în specialitatea autovehicule - circulație rutieră lămuririle expertului, precum și suplimentul acestui raport de expertiză tehnică auto, declarații de martori, declarația dată în calitate de suspect și respectiv declarația dată de inculpat, fișă de cazier judiciar a inculpatului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 10 noiembrie 2015 sub nr. x/42/2015.

La primirea dosarului, judecătorul de cameră preliminară, procedând în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 344 alin. (2) C. proc. pen. a comunicat inculpatului copia certificată a Rechizitorului nr. x/P/2014 emis la data de 06 noiembrie 2015 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a adus la cunoștință acestuia obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-și angaja apărător, în caz contrar urmând a fi desemnat un avocat din oficiu potrivit art. 344 alin. (3) cu referire la art. 90 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și că în termen de 20 zile de la primirea rechizitoriului poate formula în scris, cereri și excepții cu privire la modalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 23 februarie 2016 judecătorul de cameră preliminară, în baza disp. art. 346 alin. (1) și (4) C. proc. pen., a admis excepția nelegalei introduceri în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente a CN L. SA - M. București și constatând lipsa calității de parte responsabilă civilmente, s-a dispus scoaterea acesteia din cauză.

Totodată, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția nelegalității sesizării instanței prin Rechizitoriul nr. x/P/2014 din 06 noiembrie 2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. și ped. de disp. art. 192 alin. (2) C. pen., faptă din data de 19 aprilie 2014, excepție formulată de inculpat și s-a constatat legalitatea verificării acestui rechizitoriu sub aspectul legalității și temeiniciei acestuia de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

De asemenea, s-a respins ca neîntemeiată excepția nelegalității administrării probei „Raport din data de 03 noiembrie 2014” (fila 353 dosar urmărire penală), întocmit de organele de poliție și a constatării nulității absolute a acestuia, excepție formulată de inculpat și a constatat legalitatea întocmirii raportului precizat.

S-a respins, ca prematur formulată, excepția stabilirii în întregime a responsabilității în sarcina victimei, pentru producerea evenimentului rutier, fiind o excepție de fond, ce urmează a fi rezolvată cu ocazia soluționării cauzei.

În temeiul disp. art. 346 alin. (1) și (4) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței prin Rechizitoriul nr. x/P/2014 din 06 noiembrie 2015, întocmit de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, privind pe inculpatul B., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. și ped. de disp. art. 192 alin. (2) C. pen., faptă din data de 19 aprilie 2014.

S-a constatat competența materială și teritorială de soluționare a cauzei în primă instanță a Curții de Apel Ploiești, precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în Dosarul penal nr. x/P/2014 din 06 noiembrie 2015, întocmit de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu excepția nelegalei introduceri în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a CN L. SA - M. București (pct. I de mai sus).

În consecință, s-a dispus începerea judecății privind pe inculpatul B. cu datele de stare civilă precizate mai sus, pentru infracțiunea ce face obiectul sesizării instanței de judecată.

Această hotărâre a rămas definitivă prin Încheierea nr. 456 din 31 martie 2016 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/42/2015/a1, prin care s-a respins ca nefondată contestația formulată de inculpatul B. împotriva încheierii din 23 februarie 2016 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară.

După rămânerea definitivă a încheierii de începere a judecății s-a fixat prim termen de judecată la data de 07 aprilie 2016.

După începerea judecății, la data de 14 septembrie 2016 (filele 136-139 vol. I dosar), partea responsabil civilmente SC G. SA București a depus la dosar note scrise prin care a arătat că solicită ca la rezolvarea laturii civile a cauzei să se ia în considerare faptul că victima a contribuit la producerea accidentului, așa încât despăgubirile civile trebuie reduse la jumătate, iar evaluarea prejudiciului moral să se realizeze în echitate, solicitând ca despăgubirile care vor fi stabilite să aibă un caracter rezonabil și în echilibru.

La solicitarea instanței, a fost înaintată la dosar (fila 189 vol. 1 dosar fond) comunicarea transmisă de Baroul București din care rezultă că inculpatul B. este membru al Baroului București ca avocat definitiv, profesând în cadrul cabinetului de avocat cu același nume, unde figurează ca titular.

Inculpatul B. nu s-a prezentat la judecată, fiind legal reprezentat de avocatul său ales, în condițiile art. 96 C. proc. pen., formulând și depunând prin intermediul avocatului ales, cerere de judecată a cauzei în lipsă, în temeiul art. 364 alin. (4) C. proc. pen., aflată la fila 191 vol. I dosar fond și, așa cum s-a reținut în încheierea din data de 25 noiembrie 2016 (fila 1 vol. 2 dosar fond), motivat de vârsta înaintată și de starea precară a sănătății, susținută prin adeverința medicală aflată la fila 180, vol. 1, dosar fond, din care a rezultat că inculpatul a fost diagnosticat cu ,,sechele AVC, tulburare cognitivă, HTA, traumatism șold stâng prin cădere de la înălțime, tulburare de echilibru”, cererea a fost admisă.

Prin declarația autentificată din 01 februarie 2017 de SPN, N. București (fila 31 vol. 2 dosar fond) inculpatul și-a exprimat acordul în vederea prestării unei munci neremunerate în folosul comunității.

În apărarea sa, contestând vinovăția, inculpatul a solicitat, prin nota de probatorii de la fila 190 vol. I dosar, administrarea următoarelor mijloace de probă: audierea martorilor indicați în actul de sesizare, audierea martorului O., agent șef adjunct de poliție al Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova - Serviciul Rutier, precum și înscrisuri în circumstanțiere, arătând că, după administrarea acestor probatorii, să solicite, dacă se va impune, efectuarea unui supliment al raportului de expertiză tehnică auto.

Prin încheierea de ședință din 25 noiembrie 2016 instanța a încuviințat din nota de probatorii depusă de inculpat, audierea martorilor indicați în actul de sesizare, audierea martorului O., agent șef adjunct de poliție al Inspectoratului Poliției Județene Prahova - Serviciul Rutier, precum și înscrisuri, inclusiv în circumstanțiere și a prorogat discuția asupra efectuării unui supliment la raportul de expertiză, după audierea martorilor.

Au fost audiați martorii indicați în dispozitivul actului de sesizare și anume: P., R., S., T., iar după audierea acestora, prin încheierea din 23 ianuarie 2017 instanța a dispus, în condițiile aplicării art. 383 alin. (3) C. proc. pen., a nu se mai administra proba anterior încuviințată cu audierea martorului O. (agent șef adjunct de poliție al Inspectoratului Poliției Județene Prahova - Serviciul Rutier), deoarece s-a apreciat că nu mai este utilă administrarea acestei probe, în raport de faptul că acest martor a întocmit raportul preliminar din data de 03 noiembrie 2014 (fila 353 dosar urmărire penală), în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, raport care se află deja depus la dosar și că, după depunerea acestuia, au fost administrate în cursul urmăririi penale și alte mijloace de probă., respectiv reconstituire și supliment la raportul de expertiză tehnică auto.

La solicitarea inculpatului, în apărare, s-a încuviințat audierea altor martori care fuseseră audiați în cursul urmăririi penale, dar care nu au fost indicați în dispozitivul actului de sesizare și anume: U. și V.

La termenul de judecată din data de 20 februarie 2017, Curtea deliberând asupra solicitării de completare a probelor formulată de avocatul inculpatului B., având ca obiect efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, cu obiectivele precizate în nota de probe, a respins ca nefiind utilă cauzei efectuarea unui supliment al raportului de expertiză, constatând că pe parcursul urmăririi penale a fost dispusă și efectuată o expertiză tehnică auto la care a participat și un expert recomandat de inculpat în condițiile prev. de art. 173 alin. (4) C. proc. pen.

De asemenea, s-a constatat că în cursul urmăririi penale a fost efectuată deja o expertiză suplimentară, în sensul că expertul desemnat de organul de urmărire penală a depus la fila 147 dosar urmărire penală lămuriri suplimentare în urma analizării obiecțiunilor și a punctului de vedere al expertului parte precum și a apărărilor inculpatului.

Ca atare, Curtea a apreciat că, raportat la ansamblul mijloacelor de probă, nu este utilă efectuarea unei noi lămuriri suplimentare a raportului de expertiză deja efectuat în cursul urmăririi penale, făcând aplicarea disp. art. 100 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., întrucât pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei, au fost administrate suficiente mijloace de probă.

Examinând mijloacele de probă legal administrate în cauză, în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, Curtea a reținut vinovăția inculpatului și următoarea situație de fapt:

La data de 19 aprilie 2014, lucrătorii de poliție din cadrul Inspectoratului Poliției Județene Prahova - Serviciul Rutier - B.D.N.E. s-au sesizat, din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, ca urmare a producerii unui accident de circulație pe raza localității Potigrafu, județul Prahova, în urma căruia victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.

În urma cercetărilor efectuate în cauză, a rezultat că, la data de 19 aprilie 2014, în jurul orelor 18,00, inculpatul B., la acea dată în vârstă de 76 de ani, conducea autoturismul, pe direcția București - Ploiești.

La data respectivă, pe sectorul de drum unde a avut loc accidentul, respectiv până la intersecția cu DJ 100B, sensul de deplasare spre Ploiești era organizat pe două benzi de circulație, mărginite în dreapta de o bandă de stocaj pentru viraj dreapta, iar pe stânga (pe centrul drumului) de o bandă pentru stocaj în vederea virajului spre stânga.

După intersecție, banda de pe centru se mai continua pe o distanță de aproximativ de 70 metri, ca bandă de accelerare pentru vehiculele care intră pe DN 1 dinspre stânga, în timp ce la marginea din dreapta este prevăzută o bandă de accelerare destinată vehiculelor care intrau în DN 1 - dinspre localitatea Balta Doamnei.

Potrivit probelor administrate, la data accidentului, pe sectorul de drum respectiv al DN1 lipseau marcajele longitudinale care să delimiteze benzile de circulație ale sensului de mers spre Ploiești, ca urmare a unor lucrări de reparații asfaltice izolate executate de CN L. SA (fila 337 dosar urmărire penală).

Însă, în aceste condiții de trafic, inculpatul B., după ce a parcurs zona de intersecția dintre DN1 și DJ 100 B (drum lateral secundar care pătrunde în drumul național) în loc să-și continue deplasarea pe direcția înainte pe banda sa de deplasare, nu a păstrat direcția sa de deplasare, ci a pătruns în zona de carosabil care se afla în prelungirea benzii de stocaj, utilizată ca zonă de accelerare pentru vehiculele care doreau să intre din DJ 100 B în DN 1, deviind astfel spre dreapta de la direcția de mers, context în care a acroșat victima A., în vârstă de 25 de ani, care se deplasa pe partea carosabilă, în același sens de mers cu autovehiculul condus de inculpat.

În momentul impactului victima se afla poziționată cu spatele spre vehicul, întoarsă circa 35 grade spre dreapta, raportat la axul drumului. Acroșajul s-a produs cu partea centrală a planului frontal al vehiculului, la circa 0,6 metri de extremitatea stângă. Coliziunea a avut loc pe sensul de mers către Ploiești, la 2,6 m de marginea dreaptă a carosabilului, la Km.41+603 metri.

În urma impactului, victima a fost transportată la Spitalul Județean Ploiești, în comă profundă, fiind internată în această unitate spitalicească pentru efectuarea manevrelor de asistență medicală, însă a încetat din viață la data de 22 aprilie 2014.

Potrivit Raportului medico-legal nr. 247 M din 23 aprilie 2014 al Serviciului Județean de Medicină Legală Prahova s-a concluzionat că moartea victimei A. a fost violentă și s-a produs prin șoc traumatico-hemoragic, urmare a multiplelor contuzii a organelor interne și hemoragiei interne toraco-abdominale în cadrul unui politraumatism rutier (filele 42-45 dosar urmărire penală).

Verificând apărările inculpatului în sensul nevinovăției sale, raportat la aspectele rezultate din probele legal administrate în cauză, Curtea a reținut că sunt infirmate de probele administrate și că nu se poate exclude vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii ce constituie obiectul judecății, în raport de următoarele considerente:

În cursul urmăririi penale s-a dispus de către procuror efectuarea unui raport de expertiză tehnică judiciară în specialitatea autovehicule - circulație rutieră, fiind desemnat expertul X. pentru efectuarea lucrării, la care, în condițiile art. 177 alin. (4) C. proc. pen., a participat atât un expert-parte recomandat de inculpatul B. (în persoana expertului Z.), cât și un expert-parte recomandat de partea civilă C. (în persoana expertului Y.), fiind întocmită expertiza aflată la filele 90-135, dosar urmărire penală.

Prin ordonanța procurorului din data de 10 iulie 2014, aflată la fila 89 dosar urmărire penală, au fost fixate obiectivele expertizei și anume:

a) determinarea dinamicii accidentului rutier după urmele create în câmpul infracțional;

b) stabilirea vitezei de deplasare a autovehiculului condus de B.;

c) stabilirea locului impactului;

d) stabilire poziției victimei în momentul impactului;

e) stabilirea momentului apariției stării de pericol, în ce a constat și cine anume a creat-o;

f) stabilirea spațiului parcurs de victimă, respectiv de autovehicul din momentul apariției stării de pericol și până în cel al coliziunii;

g) stabilirea posibilităților de evitare a accidentului de către conducătorul auto precum și de victimă, prevederi rutiere încălcate de părți.

S-a considerat că expertiza tehnică judiciară în specialitatea autovehicule-circulație rutieră auto a răspuns integral obiectivelor fixate prin actul procesual dispus în cursul urmăririi penale, expertul concluzionând că viteza cu care autoturismul condus de inculpat a intrat în impact cu victima este cu certitudine superioară celei de 60 km/h, că locul impactului este situat pe sensul de mers către Ploiești, la 2,6 metri de marginea din dreapta a carosabilului, că victima se afla poziționată cu spatele către vehicul, întoarsă circa 35 de grade spre dreapta, raportat la axul drumului, că victima avea posibilitatea de a preveni accidentul dacă evita prezența pe carosabil într-o zonă în care nu-i era permis accesul, dar de la momentul creării stării de pericol, prezența victimei putând fi observată de către inculpat cu minim circa 7 secunde înainte de impact, fiind totodată analizate posibilitățile de evitare a accidentului de către inculpat prin frânare și prin ocolire, existând ambele posibilități de evitare de către acesta, deoarece expertul a concluzionat că susținerile inculpatului în sensul că victima s-ar fi angajat în traversare prin spatele unei mașini parcate nelegal, nu corespund realității materiale a cauzei.

S-a constatat că ambii experți recomandați de părțile implicate, de inculpat și de partea civilă, au formulat opinii separate și completări la raportul de expertiză, formulându-se obiecțiuni de către ambele părți, așa încât expertul a formulat lămuriri suplimentare, aflate la filele 147-148, dosar urmărire penală, în care s-a concluzionat că obiecțiunile la raportul de expertiză formulate se bazează pe evaluări subiective sau se referă la aspecte care exced competențelor expertului.

În esență, expertul desemnat de organul de urmărire penală a evidențiat în aceste lămuriri suplimentare că a formulat concluziile și determinările sale bazându-se ,,pe probele materiale certe’’.

Prin ordonanța din 12 februarie 2015 procurorul a dispus efectuarea unui supliment al raportului de expertiză judiciară auto, de către același expert, cu participarea experților parte recomandați de către inculpat și de către partea civilă (fila 194 dosar urmărire penală).

În acest sens, a fost întocmit suplimentul raportului de expertiză judiciară (aflat la filele 195-213 dosar urmărire penală) care a concluzionat următoarele: ,,accidentul s-a produs ca urmare a deplasării pietonului A. într-o zonă în care nu-i era permisă deplasarea, victima parcurgând circa 7,6 metri, deplasându-se în același sens cu autoturismul, condus de inculpat și oblic spre stânga, într-o mișcare de ocolire a zonei în care se afla un autoturism Seat Cordoba, oprit în afara carosabilului”.

Prezența pietonului în fața traiectoriei autoturismului, putea fi observată cu certitudine de către conducătorul auto B., de la minim 88 de metri, respectiv cu minim 5,3 secunde înainte de impact.

În aceste condiții, autoturismul, în plină frânare, a abordat, la viteza de 60 km/h, victima care se afla la acel moment poziționată cu spatele la vehicul, întoarsă circa 35 grade spre dreapta, raportat la axul drumului.

Impactul a avut loc pe sensul de mers către Ploiești, la 2,6 metri de marginea dreaptă a carosabilului, respectiv la km 41+603 metri, aproximativ în dreptul stâlpului de electricitate din dreptul imobilului cu nr. 286, unde se afla magazinul Olivia Prod. Impex, pe un sector de drum pe care lipseau marcajele longitudinale, care să delimiteze benzile de circulație.

În aceste circumstanțe autoturismul deviase de la direcția inițială, spre dreapta, probabil după ce depășise intersecția cu DJ 100 B (până aici drumul era organizat/marcat pe două benzi, mărginite în dreapta de o bandă de stocaj pentru viraj dreapta, iar pe stânga, pe centrul drumului de o bandă pentru stocaj în vederea virajului stânga), astfel că circula în lungul drumului, la circa 1,2 metri de marginea dreaptă a carosabilului, practic pe fosta bandă de accelerare.

În momentele premergătoare producerii accidentului, autoturismul avea o viteză cu certitudine superioară valorii de 60 km/h, însă expertul a apreciat că nu dispune de probe materiale care să-i permită determinarea certă a vitezei de deplasare din momentele precedente producerii accidentului, respectiv dacă regimul de deplasare era superior limitei impuse pe tronson (70 km/h)’’.

Curtea a mai reținut că în cursul urmăririi penale a fost efectuată o reconstituire, la data de 17 decembrie 2014, cu privire la împrejurările producerii accidentului, dispusă prin ordonanța procurorului din 08 decembrie 2014, fiind întocmit în acest sens procesul verbal de reconstituire, aflat la filele 163-164 dosar urmărire penală (semnat fără obiecțiuni de inculpat, asistat de apărător ales), fiind repoziționat autoturismul, aparținând martorei P., iar din planșele fotografice anexă ale procesului verbal de reconstituire a rezultat că acest autoturism era complet în afara carosabilului, așa încât nu stânjenea vizibilitatea inculpatului asupra prezenței pietonului pe carosabil.

Apărările inculpatului au fost considerate a fi combătute cu declarațiile martorilor și, mai ales, cu mijloacele științifice de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv raportul de expertiză tehnică auto, lămuririle suplimentare ale expertului auto, dar mai ales suplimentul raportului de expertiză auto, în care s-a stabilit cu precizie dinamica accidentului, locul producerii acestuia și toate celelalte elemente în raport de care se poate determina încălcarea normelor rutiere.

Astfel, Curtea a reținut că, în aceste condiții, inculpatul a încălcat dispozițiile legale care reglementează circulația autovehiculelor pe drumurile publice, după cum urmează:

Potrivit art. 54 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice, republicată (în forma în vigoare la data producerii evenimentului rutier), (1) Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

(2) Semnalizarea schimbării direcției de mers trebuie să fie menținută pe întreaga durată a manevrei.’’

De asemenea, conform art. 48 din același act normativ ,,Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.’’

De asemenea, ținând cont că accidentul s-a produs în interiorul localității și că limita maximă de viteză pe sectorul de drum respectiv era de 70 km/h, așa cum a concluzionat expertul desemnat, dar nu a putut fi stabilită cu certitudine viteza de deplasare a autovehiculului condus de inculpat, instanța, din acest punct de vedere, a făcut aplicarea principiului,, in dubio pro reo’’ fără a se reține că acesta a depășit limita maximă de viteză legal admisă în localitate.

În egală măsură, se mai reține că potrivit art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice, republicată (în forma în vigoare la data producerii evenimentului rutier ) ,,participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private.’’

Ca atare, s-a constatat că inculpatul a nesocotit aceste dispoziții legale, deoarece, chiar dacă starea de pericol a fost creată de victimă, cu toate acestea, în mod cert, nu a păstrat controlul asupra direcției de deplasare, în contextul în care prezența autoturismului parcat în afara carosabilului nu îi obtura vizibilitatea și ar fi putut să observe, în timp util, prezența victimei și să inițieze manevrele de evitare prin frânare sau prin ocolire, expertul concluzionând că,,autoturismul deviase de la direcția inițială, spre dreapta, iar prezența pietonului în fața traiectoriei autoturismului, putea fi observată cu certitudine de către conducătorul auto B., de la minim 88 de metri, respectiv cu minim 5,3 secunde înainte de impact’’.

S-a apreciat că împrejurarea că raportul de expertiză tehnică și suplimentul acestuia rețin că starea de pericol a fost creată de victimă, care s-a deplasat pe carosabil într-un loc în care prezența sa nu era permisă, nu echivalează cu înlăturarea răspunderii penale a inculpatului, ci a condus la reținerea unei culpe concurente, atât a inculpatului, cât și a victimei, pe care instanța de judecată a reținut-o în proporții egale.

S-a constatat că autoturismul oprit la fața locului, marca Seat Cordoba, aparținând martorei P., nu împiedica în niciun fel vizibilitatea, întrucât era poziționat în afara carosabilului, pe porțiunea de pământ ce mărginește carosabilul, după cum reiese din procesul verbal de reconstituire, efectuat în cursul urmăririi penale, semnat fără obiecțiuni de inculpat, la care a participat inclusiv apărătorul acestuia, precum și din planșele fotografice demonstrative efectuate cu prilejul reconstituirii.

De asemenea, a reținut ca fiind relevante și declarațiile martorilor P., R., S., T. și U., din care nu a reieșit că victima s-ar fi angajat în traversarea drumului în momentele premergătoare impactului, ci se afla în deplasare pe același sens de mers cu autovehiculul condus de inculpat, declarațiile acestor martori fiind în măsură să întărească concluziile expertizei tehnice și suplimentului acesteia, cu privire la situația de fapt și dinamica producerii accidentului.

În condițiile stării de fapt expuse mai sus, Curtea a reținut că, în drept, fapta comisă de inculpatul B. care în data de 19 aprilie 2014, în timp ce conducea autoturismul, pe raza localității Potigrafu, jud. Prahova, în condițiile încălcării dispozițiilor art. 54, art. 48 și art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice (în forma în vigoare la data producerii evenimentului rutier), după ce a parcurs zona de intersecția dintre DN1 și DJ 100 B (drum lateral secundar care pătrunde în drumul național), în loc să-și continue deplasarea pe direcția înainte, pe banda sa de deplasare, nu a păstrat direcția de deplasare, ci a pătruns în zona de carosabil care se afla în prelungirea benzii de stocaj, utilizată ca zonă de accelerare pentru vehiculele care doreau să intre din DJ 100 B în DN 1, deviind astfel spre dreapta de la direcția de mers, context în care a acroșat victima A., pieton, care se deplasa pe partea carosabilă, în același sens de mers cu autovehiculul condus de inculpat, producând un accident de circulație ce a avut drept consecință directă, decesul acestei victime, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prev. și ped. de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.

În fundamentarea concluziei de mai sus, Curtea a avut în vedere, în primul rând, disp. art. 103 alin. (2) C. proc. pen. potrivit cărora „în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă”.

Or, pe baza probelor legal administrate și cu forță probantă deplină, s-a apreciat că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, apărarea inculpatului fiind nefondată atât timp cât au fost eludate dispozițiile legale care guvernează circulația pe drumurile publice.

A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, formulată de inculpat, din infracțiunea de ucidere din culpă prev. de disp. art. în baza art. 192 alin. (2) C. pen. în infracțiunea de ucidere din culpă prev. de disp. art. 192 alin. (1) C. pen., deoarece, s-a apreciat că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă în varianta agravată sau calificată prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., întrucât a fost comisă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale și a măsurilor de prevedere ce guvernează circulația autovehiculelor pe drumurile publice, inculpatul acționând în calitate de conducător al autovehiculului implicat în evenimentul rutier care a determinat încetarea din viață a victimei.

Așa fiind, Curtea a dispus antrenarea răspunderii penale a inculpatului prin dispunerea unei soluții de condamnarea a acestuia pentru infracțiunea dedusă judecății, constatând că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă prin probele legal administrate în cauză.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 74 alin. (1) C. pen., respectiv, modul și împrejurările concrete de comitere a faptei, forma de vinovăție a culpei cu care a acționat inculpatul, dar și existența culpei concurente a victimei la producerea evenimentului rutier, precum și elementele ce țin de persoana inculpatului, respectiv: are o vârstă înaintată, figurând în calitate de avocat în cadrul Baroului București, din anul 1995, anterior exercitând de-a lungul timpului activități în cadrul profesiei de natură juridică, iar în cadrul carierei sale având performanțe profesionale concretizate în obținerea titlului științific de doctor în drept în anul 1987, precum și alte merite profesionale, așa cum reiese din înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar, aflate la filele 30-36 vol. 2 dosar instanță, aflându-se la prima încălcare a legii penale, nefiind cunoscut cu antecedente penale.

Raportat la aceste aspecte, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse orientate la limita minimă prevăzută de textul legal incriminator, precum și dispunerea unei modalități de executare neprivative de libertate, sunt în măsură să contribuie în mod direct la realizarea scopului preventiv educativ și sancționator al pedepsei avut în vedere de legiuitor.

În consecință, a aplicat inculpatului o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii deduse judecății, urmând ca, în baza art. 91 C. pen., să se dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere i s-au impus inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. a impus inculpatului obligația de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței de executare.

În baza art. 93 alin. (3) teza a II-a C. pen. a constatat că inculpatul, din cauza stării de sănătate, nu poate presta o muncă neremunerată în folosul comunității, deoarece acesta are o vârstă înaintată, la care în mod firesc capacitatea de a munci este semnificativ diminuată, și în plus are o serie de afecțiuni ale sănătății care de altfel au împiedicat participarea sa la judecata în primă instanță și care sunt evidențiate în adeverința medicală aflată la fila 180 vol. 1 dosar fond, precum și în scrisoarea medicală de la fila 36 vol. 2 dosar fond, din care rezultă că inculpatul a fost diagnosticat cu multiple afecțiuni printre care ,,gonartroză dreaptă, insuficiență cardiacă clasa III, fibrilație atrială, boală cardiacă ischemică, hipertensiune arterială esențială, insuficiență mitrală, accident vascular cerebral ischemic sechelar’’.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării obligațiilor impuse sau în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

În baza art. 7 rap. la art. 4 lit. b) din Legea nr. 76/2008 republicată, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În ceea ce privește acțiunea civilă exercitată alăturat celei penale, s-a reținut că încă din cursul urmăririi penale, potrivit declarației de la fila 347 dosar urmărire penală, a fost exercitată acțiune civilă în procesul penal de către unitatea spitalicească Spitalul Județean de Urgență Ploiești, care a învederat că se constituie parte civilă cu suma de 2.700,94 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei A. (aferente perioadei de internare a victimei 19 aprilie 2014-22 aprilie 2014).

Tot în cursul urmăririi penale, soțul supraviețuitor al victimei C. a arătat, în declarația de la filele 61-62 dosar urmărire penală, că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 100.000 euro reprezentând daune morale pentru sine și pentru fiica sa minoră și a victimei, D.

Ulterior, în cursul judecății, prin cererea precizatoare de la filele 174-175 vol. I dosar, s-au exercitat acțiuni civile după cum urmează: părțile civile C. (soț supraviețuitor al victimei), D., prin reprezentant legal C. (fiică minoră a victimei), E.(mama victimei) și F. (tatăl victimei) au solicitat obligarea asigurătorului parte responsabilă civilmente la plata sumei de câte 100.000 euro fiecare, cu titlu de daune morale, iar părțile civile H. (sora victimei) și I. (fratele victimei), au solicitat obligarea asigurătorului parte responsabilă civilmente la plata sumei de câte 50.000 euro fiecare, cu titlu de daune morale, și de asemenea părțile civile J. (bunicul victimei) și K. (bunica victimei) au solicitat obligarea asigurătorului parte responsabilă civilmente la plata sumei de câte 40.000 euro fiecare cu titlu de daune morale.

În dovedirea acțiunilor civile părțile civile au solicitat și instanța a încuviințat, prin încheierea de ședință din 25 noiembrie 2016, administrarea probei cu înscrisuri, sens în care au fost depuse copii ale actelor de stare civilă dovedind raporturile de rudenie ale părților civile cu victima.

Examinând acțiunile civile exercitate în cauză, Curtea a reținut că prejudiciile create prin suprimarea vieții victimei nu pot fi cuantificate în întregime din punct de vedere material, câtă vreme prejudiciul moral nepatrimonial produs din această perspectivă este incomensurabil și resimțit diferit de către fiecare persoană.

S-a apreciat că, raportat la jurisprudența europeană și națională acordarea daunelor morale are un rol compensatoriu, chiar dacă nu se poate accepta ideea că prin această dezdăunare s-ar putea ajunge la o acoperire totală și integrală a prejudiciului moral nepatrimonial, dar, cu toate acestea, compensarea, care are rolul fundamental de a acoperi acest prejudiciu, trebuie să țină seama inclusiv de evitarea îmbogățirii fără just temei, precum și de caracterul compensatoriu al daunelor morale.

În considerarea acestor aspecte, s-a subliniat, în mod constant că, în raport de criteriul echității, indemnizarea destinată reparării prejudiciului moral trebuie să fie justă, echitabilă, dar nu exagerată.

Realizând o aplicare concretă, practică a acestor criterii, Curtea a apreciat că, în condițiile în care și victima a avut o culpă proprie în producerea evenimentului rutier, egală ca proporție cu cea a inculpatului, solicitările de acordare a daunelor morale au fost circumscrise acestui aspect, așa încât a stabilit dezdăunările sub forma daunelor morale, prin raportare la aceste criterii și în raport de culpă ambelor părți, apreciind că se impune admiterea numai în parte a acțiunilor civile.

Sub aspectul titularilor acestor acțiuni civile, Curtea a reținut că sunt întemeiate numai cele promovate de soțul supraviețuitor C., de fiica minoră a victimei, D., precum și de cei doi părinți ai victimei, E. și F., întrucât nu s-ar putea ajunge la o lărgire excesivă a sferei persoanelor îndreptățite de a beneficia de aceste daune morale, prin includerea tuturor persoanelor aflate în raporturi de rudenie cu victima, așa cum s-a solicitat, având în vedere Recomandările Consiliului Europei cu privire la repararea daunelor morale, adoptate în urma Colocviului de la Londra din 21-25 iulie 1969, potrivit cu care „în caz de deces repararea daunelor morale trebuie acordată rudelor apropiate ale victimei, dacă repararea este justificată în mod deosebit”, principiile din Rezoluția (75) -7 adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la 14 martie 1975 privind compensarea prejudiciilor morale, în conformitate cu care ,,Sistemele juridice care actualmente nu acordă un drept de reparație pentru suferințele psihice îndurate de o terță persoană în urma decesului victimei, n-ar trebui să acorde o astfel de reparare altor persoane decât : tată și mamă, soț sau soție, logodnic și copiii victimei. Chiar în aceste cazuri, reparația ar trebui supusă condiției ca aceste persoane să fi avut legături strânse de afecțiune cu victima în momentul decesului. În sistemele juridice care actualmente acordă anumitor persoane un astfel de drept la reparare, acesta nu trebuie să fie lărgit, nici în ceea ce-i privește pe cei care au aceste drepturi, nici în ce privește dimensiunea indemnizației.’’

În considerarea acestor aspecte, Curtea a apreciat că se impune a fi admise numai acțiunile civile exercitate de părțile civile: C. (soț), D.-fiică (prin reprezentant legal C.), E. și F. - părinți, întrucât aceste persoane se află în raporturile de rudenie definite de aceste norme europene, urmând a fi respinse celelalte acțiunile civile promovate de către sora și fratele victimei, respectiv de cei doi bunici ai acesteia, deci de părțile civile H., I., J. și K.

S-a avut în vedere și Decizia nr. 1 din 15 februarie 2016 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție-completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, prin care s-a stabilit că: ,,În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 86 C. proc. pen., în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitate de parte responsabilă civilmente și are obligația de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracțiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare și prin dispozițiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.’’

Așa fiind, a obligat partea responsabil civilmente SC G. SA București, cu sediul în București, sector 2, la plata următoarelor sume cu titlu de daune morale către părțile civile: 10.000 euro către partea civilă C., 15.000 euro către partea civilă D. (prin reprezentant legal C.), 5.000 euro către partea civilă E. și 5.000 euro către partea civilă F., toate în echivalent în lei la data plății, apreciindu-se că în raport de aceste criterii și de culpa concurentă a victimei, sumele corespund pe deplin necesității acoperirii juste și integral a prejudiciului moral nepatrimonial creat prin încetarea bruscă din viață a victimei.

De asemenea, a admis și acțiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență Ploiești și, în consecință, a obligat pe partea responsabil civilmente SC G. SA București, cu sediul în București, sector 2, la plata sumei de 2.700,94 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei A. (aferente perioadei 19 aprilie 2014-22 aprilie 2014) către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Ploiești, în considerarea dispozițiilor art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în conformitate cu care,,persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și sunt obligate sa suporte cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către casele de asigurări și constituie venituri ale fondului în litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume de bani, furnizorii de servicii medicale subrogându-se în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate.”

Conform art. 274 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale.

Conform art. 276 alin. (1) și (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de câte 500 lei în favoarea fiecăreia din părțile civile C., D. (prin reprezentant legal C.), E. și F., cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând cheltuieli prestări servicii psihologice dovedite cu chitanțele și facturile aflate la filele 20-28 vol. 2 dosar fond.

B. Judecata în apel;

I. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel părțile civile C., D., E., H., F., I., J. și K., precum și inculpatul B.

II. Motive de apel (sinteză).

1. Părțile civile C., D., E. și F. au criticat hotărârea instanței de fond în ceea ce privește cuantumul daunelor morale ce a fost stabilit a le fi acordat, solicitând majorarea acestuia la suma de câte 100.000 euro pentru fiecare, iar părțile civile H., I., J., K. au arătat că, în mod greșit, le-a fost respinsă acțiunea civilă, solicitând desființarea hotărârii primei instanțe și pe fond, rejudecând, admiterea acțiunii civile, acordarea de despăgubiri morale în cuantum de câte 50.000 euro (H., I.), respectiv câte 40.000 euro (J., K.).

Se arată că atât acordarea daunelor morale cât și majorarea lor sunt pe deplin justificate, în raport de urmarea faptei inculpatului B., respectiv decesul numitei A., asupra membrilor familiei, fapt ce a implicat profunde suferințe, generate de lezarea sentimentului de afecțiune existent între membrii familiei, cu toate consecințele în plan psihic pe care decesul acesteia l-a avut.

2. Inculpatul B. a apreciat sentința penală nr. 30 din 10 martie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, ca fiind nelegală și netemeinică, susținând că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, deoarece nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege și, totodată, există o cauză de neimputabilitate, cazul fortuit, având în vedere că victima se afla pe carosabil, apărându-i brusc în față, astfel încât a fost în imposibilitate de a evita impactul, motiv pentru care se impune soluția achitării în baza art. 16 lit. b) sau d) C. proc. pen.

Astfel, inculpatul B. a arătat că din întregul material probator administrat în cauză nu a rezultat că ar fi încălcat vreo dispoziție legală sau orice măsură de prevedere privind circulația autovehiculelor pe drumurile publice, instanța nu a stabilit care a fost traiectoria autoturismului înaintea impactului cu victima, locul în care a deviat de la direcția inițială și când s-a produs acest fapt.

În mod nejustificat, în opinia inculpatului, a fost respinsă cererea de refacere a raportului de expertiză, fapt care se impunea în urma celor învederate de martora U.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/42/2015, fixându-se, aleatoriu, prim termen de judecată la data de 9 mai 2017.

III. Probatoriile solicitate, încuviințate și administrate în apel:

La termenul de judecată din 9 mai 2017 s-a solicitat de către inculpat și părțile civile amânarea cauzei pentru pregătirea apărării, cereri încuviințate de către instanță.

De asemenea, inculpatul B. a formulat și a depus, prin intermediul apărătorului ales, cerere de judecare a cauzei în lipsă, în temeiul art. 364 alin. (4) C. proc. pen. (fila 98 vol.1 dosar instanță apel), motivat de vârsta și starea precară de sănătate susținută prin adeverința medicală, aflată la fila 99 vol. 1, dosar instanță apel, din care rezultă că a fost diagnosticat cu următoarele afecțiuni: tulburare de cognitivitate cu delirium, lacunarism cerebral, AVC ischemic secheler frontal drept, BCI, FIA cronica, insuficienta mitro-aortica, ICC clasa III NYHA, cardiomegalie, HTA grad III clasa de risc înalt, insuficienta venoasa cronica membre inferioare cu dermatita de staza importanta gambe bilateral, BAVP-gonatroza bilaterala cu bursita+artrita, BPOC-formatiune pulmonară stânga in OBS, scădere ponderala importantă, ateromatoză sistemică, obstructive trunchi branhiocefalic drept, focare multiple de condensare bilateral, pancreatita cronică, stenoza duodenală.

În susținerea motivelor de apel inculpatul B. a solicitat încuviințarea următoarelor probe: refacerea raportului de expertiză ca urmare a declarației martorei U. care a susținut că autoturismul martorei P. se afla parcat parțial pe carosabil, fapt de natură să infirme cele reținute de către expert cu privire la traiectoria autoturismului inculpatului și a victimei, iar în cazul în care i se va respinge această probă, efectuarea unui supliment la raportul de expertiză și înscrisuri în circumstanțiere.

Instanța a încuviințat audierea martorilor: R., U., P., O., V. și a expertului tehnic judiciar X., administrarea înscrisurilor în circumstanțiere solicitate de inculpat (încheierea 6 iunie 2017 fila 104 dosar instanță apel, vol. 1).

Astfel, la termenul de judecată din 19 septembrie 2017 a fost audiat martorul O. (filele 126-127), la 31 octombrie 2017 au fost audiați martorii V. (fila 174), P. (filele 175-176), U. (fila 178), R. (fila 179), iar la 14 noiembrie 2017 a fost audiat expertul X. (filele 7-8).

În urma administrării probei cu martori instanța a respins solicitarea inculpatului de refacere a raportului de expertiză sau de efectuare a unui supliment de expertiză.

IV. Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate și din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel reține următoarele:

A. Conform art. 8 C. proc. pen., scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit legii, în cadrul unui proces echitabil și într-un termen rezonabil.

Legea obligă organele judiciare să asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, cu privire la persoana suspectului sau inculpatului, să strângă și să administreze probe, atât în favoarea, cât și în defavoarea inculpatului (art. 5 C. proc. pen.), cu respectarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare.

Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă (art. 4 C. proc. pen.).

Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării probelor revenind organului de urmărire penală și instanței de judecată.

Probele trebuie să fie relevante, iar în raport de obiectul probațiunii să fie necesare și suficiente pentru dovedirea elementelor de fapt, credibile, apte să creeze presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului. Potrivit art. 103 C. proc. pen.: (1) Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. (2) În luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. (3) Hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați.

Din examinarea acestui cadru legal al probațiunii în procesul penal, precum și al standardului legal național necesar pronunțării soluției de condamnare a inculpatului, rezultă vădita netemeinicie a criticilor din apelul declarat de inculpat.

Astfel, se constată că probațiunea în procesul penal este, mai degrabă, una ce ține de temeinicia și fiabilitatea probelor necesare condamnării inculpatului, iar nu una care ține de cantitatea ori numărul probelor în acuzare.

De asemenea, se reține că legea nu stabilește o ierarhie a probelor, după cum nu stabilește obligativitatea probelor directe, în defavoarea sau prin excluderea probelor indirecte (oricum această clasificare este elaborată de doctrina juridică în materia probelor).

Înalta Curte, ca instanță de control judiciar, constată că instanța de fond a realizat o corectă aplicare a cadrului legal referitor la probele administrate și, mai ales, la coroborarea acestora, examinând probele/mijloacele de probă care dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată și vinovăția inculpatului.

Probele administrate în etapa apelului nu au fost de natură să modifice substanțial situația de fapt reținută de instanța de fond, nefiind identificate motive care să conducă la infirmarea argumentelor de fapt și de drept expuse în partea expozitivă a hotărârii apelate, ci se impun anumite precizări.

Instanța de apel, readministrând o parte a probatoriului din faza de urmărire penală și coroborându-l cu celelalte mijloace de probă, reține, în mare parte, situația de fapt expusă de instanța de fond, însă cu următoarele precizări: la data de 19 aprilie 2014, în jurul orelor 18.00, inculpatul B. conducea autoturismul, prin localitatea Potigrafu, pe DN1, pe direcția București - Ploiești. La data respectivă, pe sectorul de drum unde a avut loc accidentul, sensul de deplasare spre Ploiești era organizat pe două benzi de circulație, mărginite în dreapta de o bandă de accelerare, destinată vehiculelor care intrau în DN1, dinspre localitatea Balta Doamnei, lipsind marcajele longitudinale care să delimiteze benzile de circulație ale sensului de mers spre Ploiești, ca urmare a unor lucrări de reparații asfaltice izolate executate de CN L. SA. Totodată vehiculul rula în condiții de vizibilitate specifice pe timp de zi, cu cer înnorat și atmosferă puțin difuză din cauza ploii ușoare.

În aceste condiții de trafic, inculpatul B., după ce a parcurs zona de intersecție dintre DN1 și DJ100B, în loc să-și continue deplasarea pe direcția înainte pe banda sa de deplasare, nepăstrând direcția de deplasare, a pătruns în zona de carosabil care se afla în prelungirea benzii de stocaj, utilizată ca zonă de accelerare pentru vehiculele care doreau să intre din DJ100B în DN1, deviind astfel spre dreapta, de la direcția de mers, pătrunzând cu partea dreaptă a mașinii în afara părții carosabile, context în care a acroșat victima A., în vârstă de 25 ani, care se deplasa pe partea carosabilă, în același sens de mers cu autovehiculul condus de inculpat. În momentul impactului victima se afla poziționată cu spatele spre vehicul, întoarsă circa 35 grade spre dreapta raportat la axul drumului. Acroșajul s-a produs cu partea centrală a planului frontal al vehiculului, la circa 0,6 metri de extremitatea stângă. Impactul a avut loc pe sensul de mers către Ploiești, la marginea dreaptă a carosabilului la km.41+603 metri, aproximativ în dreptul stâlpului de electricitate din dreptul imobilului.

Percuția impactului inițial, aplicată în plină frânare, cu marginea planului frontal al vehiculului deasupra centrului de greutate al pietonului, a condus la preluarea victimei, simultan cu accelerarea ei bruscă, fiind apoi purtată/proiectată spre înainte, zburând prin aer și căzând pe carosabil în fața vehiculului ce continua evoluția în frânare, simultan, datorită reacțiunii inerțiale induse de impact și în deviere ușoară spre stânga sa. La momentul coliziunii s-au desprins și obiecte ale victimei, simultan cu elemente din caroseria vehiculului, toate regăsindu-se după locul coliziunii. Cel mai apropiat element de la victimă, papucul stâng al acesteia a fost proiectat la circa 2-3 metri spre dreapta, respectiv circa 1,8 metri în față, de la punctul de impact, cel mai probabil datorită mișcării de rotație spre dreapta a victimei exact înainte de coliziune. Victima a fost proiectată la 28,3 metri în față de la locul impactului inițial.

Pentru stabilirea dinamicii accidentului, a locului producerii acestuia, cât și a celorlalte elemente în raport cu care se poate determina încălcarea normelor rutiere, au fost avute în vedere constatările expertului X. cuprinse în raportul de expertiză tehnico auto, cât și în suplimentul la acesta, declarația acestuia dată cu ocazia audierii de către instanța de apel, cât și declarațiile martorilor audiați.

Astfel, direcția în care se deplasa victima a fost stabilită pe baza depozițiilor martorilor, P., R., S. care au relatat că victima mergea pe partea carosabilă, în același sens de mers cu autovehiculul condus de inculpat: „Victima se deplasa pe marginea drumului, pe banda de accelerare, pe carosabil” (declarație instanță apel martor R. - fila 177 vol. 1) „Înainte de a mă urca în mașină am văzut victima care traversase DN1 cu niște flori în mână, după care mergea pe lângă partea carosabilă” (fila 175 - P., dosar instanță, vol.1), „A. a plecat de la locuința comună, a traversat DN1 prin dreptul vulcanizării și s-a deplasat apoi spre locuința finei ei, pe o stradă ce se afla imediat după magazin în sensul București-Ploiești” (S., dosar urm. pen.), context în care susținerea inculpatului potrivit căreia victima s-ar fi angajat în traversarea DN1 din partea dreaptă spre partea stângă este lipsită de suport probator.

Poziția victimei din momentul impactului (întoarsă circa 35 grade spre dreapta raportat la axul drumului) a fost stabilită în mod științific de către expert conform suplimentului la raportul de expertiză tehnică auto (pag. 7 supliment) pe baza corelării traumatismelor identificate la victimă cu avariile vehiculului.

De asemenea, pe baza coroborării probelor administrate în cauză a rezultat că ceea ce a determinat-o pe victimă să se întoarcă circa 35 grade spre dreapta raportat la axul drumului a fost zgomotul produs în spatele său de motorul autoturismului condus de inculpat, autoturism care deviase de la direcția de deplasare și intrase pe banda de stocaj, chiar în afara părții carosabile cu partea dreaptă a autovehiculului.

De asemenea, acroșarea victimei cu partea centrală a planului frontal al vehiculului la circa 0,6 m de extremitatea stângă se explică prin aceea că venind din partea dreaptă a carosabilului, de pe banda de accelerare ca urmare a devierii în afara carosabilului de la direcția de mers, l-a determinat pe inculpat să vireze ușor stânga pentru a reintra pe carosabil, astfel că victima a fost lovită din spate cu zona centrală frontală a vehiculului.

Devierea autoturismului condus de inculpat de la direcția de mers, cu depășirea benzii de stocaj, este confirmată de către martora P., care a arătat, în mod constant, că a avut impresia că autoturismul inculpatului urma să-i lovească mașina: „Eu am avut impresia că acesta intră în mine. Autovehiculul avea o direcție de mers dreapta, jumătate pe pământ”.

Faptul că nu au fost identificate urme ale roților autoturismului condus de inculpat pe partea din afara carosabilului, fapt ce l-a determinat pe expert să concluzioneze că deplasarea vehiculului a avut loc exclusiv în cadrul suprafeței carosabilului, se explică prin aceea că, așa cum a rezultat din probele administrate, vremea era ploioasă și urmele s-ar fi putut șterge.

Constatarea expertului a locului coliziunii, respectiv în dreptul stâlpului de electricitate din dreptul imobilului cu nr. 286, înainte de locul unde era oprit autoturismul al martorei P. pe sensul de mers către Ploiești, la 2,6 metri de marginea dreaptă a carosabilului și cu 25,7 metri înainte de locul unde a rămas în repaus roata dreaptă față a vehiculului se coroborează cu cele declarate de martora P. care, în declarația de la urmărirea penală, face următoarele mențiuni: „Am observat autovehiculul chiar în dreptul locului în care se afla vulcanizarea (…). Autovehiculul avea o direcție de mers dreapta jumătate pe pământ, iar în momentul în care a ajuns în dreptul ultimului stâlp de la magazin am pus mâna la ochi”.

Deși martora P. a afirmat că locul impactului a avut loc la câțiva metri în spatele mașinii sale, explicația acestei percepții este aceea că martora nu a văzut momentul impactului autoturismului cu victima, deoarece, așa cum a declarat, „și-a pus mâna la ochi”, iar conform expertizei victima de la locul impactului a fost proiectată aproximativ 28,3 metri în față, astfel încât apare justificată, în acest context, afirmația martorei.

În condițiile în care, pe baza coroborării tuturor probelor, s-a stabilit că momentul impactului a avut loc în dreptul stâlpului de electricitate din dreptul imobilului, înaintea locului unde era parcată mașina martorei P., prezența autoturismului acesteia neinfluențând producerea accidentului, criticile inculpatului privind respingerea cererii de refacere a raportului de expertiză tehnică auto ca urmare a declarației martorei U. care a arătat că autoturismul martorei P. era parcat parțial pe carosabil apar ca nefondate. De altfel, aceeași cerere a fost reiterată și în fața instanței de apel, care, în urma readministrării probelor din faza de urmărire penală, în mod nemijlocit, în condiții de contradictorialitate și oralitate, cât și a altor probe noi, inclusiv, audierea expertului, a respins-o ca nefondată.

De asemenea, nu s-a considerat a fi justificată nici încuviințarea efectuării unui nou raport de expertiză, nefiind incidente niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 181 C. proc. pen. Solicitarea inculpatului B. de refacere a raportului de expertiză nu este prevăzută de dispozițiile C. proc. pen. care reglementează doar efectuarea unui nou raport de expertiză.

Față de cele reținute, inculpatul a încălcat dispozițiile care reglementează circulația autovehiculelor pe drumurile publice, respectiv art. 54 (1) („Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. (2) Semnalizarea schimbării direcției de mers trebuie să fie menținută pe întreaga durată a manevrei.”) și art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 („participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private”), astfel încât cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei sale din art. 192 alin. (2) C. pen. în art. 192 alin. (1) C. pen. este nefondată.

Critica inculpatului B. în sensul nelegalității și netemeiniciei sentinței apelate sub aspectul condamnării pentru o faptă care nu este prevăzută de lege, respectiv că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege este nefondată.

Din probele administrate nu a rezultat că victima i-a apărut inculpatului brusc în fața autoturismului, așa cum acesta susține, ci inculpatul, ca urmare a conduitei culpabile, respectiv a nerespectării prevederilor legale (art. 54 coroborat cu art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002), a schimbat banda de mers, deviind mult spre dreapta, fapt ce a dus la acroșarea victimei.

De asemenea susținerea inculpatului potrivit căreia rezultatul faptei este consecința unor împrejurări care nu puteau fi prevăzute (cazul fortuit) este nefondată, în contextul în care s-a stabilit că prezența pietonului în fața traiectoriei autoturismului, putea fi observată cu certitudine de către conducătorul auto B. de la minim 88 de metri, respectiv cu minim 5,3 secunde înainte de impact.

Față de aceste considerente, criticile inculpatului B. sunt nefondate, motiv pentru care, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge apelul inculpatului.

B. Apelanții părți civile: E., F. - părinții victimei, C. (soțul victimei), D. (fiica victimei) au solicitat majorarea cuantumului daunelor morale acordate de instanța de fond, iar părțile civile H. (sora victimei), I. (fratele victimei), J. (bunicul victimei) și K. (bunica victimei) au solicitat admiterea acțiunii civile și obligarea asiguratorului parte responsabile civilmente la câte 50.000 euro pentru fiecare (sora și fratele victimei), respectiv 40.000 euro (bunicii victimei) cu titlu de daune morale.

Daunele morale constituie acele consecințe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, cu un conținut neeconomic și care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale, stabilindu-se prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și efectiv, importanța valorilor bazate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămătoare, etc.

În legătură cu natura daunelor morale, așa cum se desprinde din literatura juridică și din practica judiciară, acestea, în principiu, nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se mențin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităților materiale și întinderea ei nu poate fi determinată decât prin aprecieri, desigur nu arbitrar și nu prin operare cu criterii precise, ci doar pe baza unor aprecieri subiective în care rolul hotărâtor îl are posibilitatea de orientare a instanței în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale.

Din perspectivă jurisprudențială, trebuie reținut că atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului atunci când au avut de soluționat cauze similare celei de față, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislația națională, ci au avut în vedere și o judecată în echitate prin raportare și la consecințele negative suferite de reclamant, ca victimă a evenimentului rutier asigurat.

În materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terța persoană păgubită, determinate de gravitatea prejudiciului suferit în contextul situației sale concrete, deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Pentru a-și păstra caracterul de „satisfacție echitabilă”, daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terțele persoane păgubite.

Astfel, în speță, decesul victimei A., în vârstă de 25 ani, constituie un prejudiciu moral semnificativ, modificând trăirile și concepțiile descendenților. Suferința cauzată prin decesul acesteia este cu atât mai puternică în contextul în care ea a venit în mod neașteptat, printr-o moarte violentă, la o vârstă tânără, fără să fie precedată de o problemă de sănătate sau de o suferință.

În mod incontestabil decesul unei persoane apropiate constituie o emoție violentă, care modifică personalitatea individului, sensibilizându-l la alte emoții de același fel și generându-i o tulburare sufletească. De asemenea, la acordarea cuantumului daunelor morale trebuie avută în vedere și culpa victimei în producerea evenimentului.

Astfel, raportat la jurisprudența în materie, la împrejurările decesului, la relația interpersonală dintre victimă și soțul, respectiv fiica acesteia, vârsta victimei, reacțiile emoționale similare ale oricărei persoane care și-a pierdut soția, respectiv părintele, Înalta Curte apreciază ca fiind fondate apelurile formulate de părțile civile C. (soțul victimei) și D. (fiica victimei în vârstă de 7 ani la data producerii accidentului), motiv pentru care va dispune majorarea cuantumului acestora de la 10.000 euro la 20.000 euro, pentru C. și de la 15.000 euro la 25.000 euro către partea civilă D.

În ceea ce privește solicitarea părinților victimei E. și F., de a le fi majorate cuantumul despăgubirilor morale, Înalta Curte apreciază nefondată, suma stabilită de instanța de fond este de natură să realizeze o satisfacție morală, păstrând proporționalitatea și justețea echilibrului între natura valorilor lezate și sumele acordate.

De asemenea, însușindu-și argumentele instanței de fond în soluționarea acțiunii civile promovate de J., K., I., și H. care face trimitere la Recomandările Consiliului Europei cu privire la repararea daunelor morale, adoptate în urma Colocviului de la Londra din 21-25 iulie 1969, la Rezoluția 75- 7 adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la 14 martie 1975 privind compensarea prejudiciilor morale, la jurisprudența în materie, Înalta Curte va respinge apelurile declarate de aceștia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de părțile civile C. și D. împotriva sentinței penale nr. 30 din 10 martie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Desființează, în parte, sentința penală apelată și rejudecând:

Majorează sumele la care a fost obligată partea responsabilă civilmente SC G. SA București, cu titlu de daune morale, față de părțile civile C. și D., de la 10.000 euro la 20.000 euro, către partea civilă C. și de la 15.000 euro la 25.000 euro către partea civilă D. (prin reprezentant legal C.).

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul B. și de părțile civile J., K., I., E., F. și H. împotriva aceleiași sentinței penale.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

Obligă pe inculpatul B. și pe părțile civile J., K., I., E., F. și H. la plata sumei de câte 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat B., în sumă de 75 de lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28 noiembrie 2017.