Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3081/2004 AI generated

Penalty appeal against refusal of revision: limits on re-evaluating known facts and extending evidentiary phase under Article 394 of the Code of Criminal Procedure

Case Number Decizia nr. 3081/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the penalty appeal filed by the convicted defendant against the Court of Appeal's refusal to grant revision, thereby upholding the lower courts' decisions and confirming the defendant's conviction for robbery and the revocation of his conditional release, with the defendant ordered to pay 800,000 lei in judicial expenses. The dispute centered on a petition for the extraordinary legal remedy of revision, where the defendant sought to introduce new witness testimony and re-hearing arguments to challenge the established fact of his guilt for robbery committed during a prior conditional release, which led to a cumulative sentence of imprisonment. Relying on Article 394 of the Code of Criminal Procedure, the Court held that revision is admissible only for the discovery of new facts or circumstances unknown to the trial court or for proven perjury, not for extending the evidence phase or re-evaluating already known facts through ordinary procedural means such as re-auditioning witnesses, as the defendant's consistent prior confession and existing evidence had already substantively settled the matter.

Legislator headnote

AI generated

art. 13 C. pen, art. 37 lit. a) C. pen, art. 61 C. pen, art. 394 C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Penalty appeal against refusal of revision: limits on re-evaluating known facts and extending evidentiary phase under Article 394 of the Code of Criminal Procedure: The dispute centered on a petition for the extraordinary legal remedy of revision, where the defendant sought to introduce new witness testimony and re-hearing arguments to challenge the established fact of his guilt for robbery committed during a prior conditional release, which led to a cumulative sentence of imprisonment. Relying on Article 394 of the Code of Criminal Procedure, the Court held that revision is admissible only for the discovery of new facts or circumstances unknown to the trial court or for proven perjury, not for extending the evidence phase or re-evaluating already known facts through ordinary procedural means such as re-auditioning witnesses, as the defendant's consistent prior confession and existing evidence had already substantively settled the matter.

Keywords

AI generated
revision in criminal matters criminal penalty evidentiary orders witness testimony extraordinary revision new legal argument

Cited Legislation

AI generated
art. 13 C. pen
pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
art. 37 lit. a) C. pen
și art. 37 lit. a) C. pen.
art. 61 C. pen
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiționată din pedeapsa de 13 ani, 7 luni și 19 zile închisoare, aplicată prin sentința penală nr.
art. 394 C. proc. pen
Susținerea condamnatului, că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, și cererea de reaudiere a sa și a coinculpatului B.C., s-a considerat că nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de lege în art. 394 C. proc. pen.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Așa fiind, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., constată că hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice, nefiind incidente nici unul din motivele de casare a acestora.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Procedural rule applied to the specific procedure of reviewing a penalty appeal (recurs penal) against a revision decision.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Procedural rule applied to the specific procedure of reviewing a penalty appeal (recurs penal) against a revision decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 190 din 11 februarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 468/2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul D.A. și a dispus obligarea lui la cheltuieli judiciare statului.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 1002 din 22 octombrie 2002, inculpatul D.A. a fost condamnat la 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiționată din pedeapsa de 13 ani, 7 luni și 19 zile închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1910/1995 a Judecătoriei Craiova, inculpatul executând pedeapsa de 8 ani închisoare, sporită cu un an, în total 9 ani închisoare.

A fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr. 15 din 21 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, prin care s-a admis recursul declarat de parchet și s-a majorat pedeapsa de 13 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 ani închisoare, în final inculpatul executând pedeapsa de 15 ani închisoare.

Susținerea condamnatului, că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, și cererea de reaudiere a sa și a coinculpatului B.C., s-a considerat că nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de lege în art. 394 C. proc. pen.

Apelul declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 211 din 23 martie 2004 a Curții de Apel București.

Condamnatul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și pe fond, admiterea cererii sale de revizuire, audierea unor martori care cunosc situații noi și care nu au fost avute în vedere de instanțele ce au soluționat cauza.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei [(lit. a)] sau când un martor, expert sau interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere [(lit. b)].

Textul prevede deci că faptele și împrejurările trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă, întrucât este inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii, pentru fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza.

Motivele invocate de revizuient puteau fi valorificate prin căile ordinare de atac, revizuientul având deci deschisă calea retractării, justificată, a primelor recunoașteri și reaudierii martorilor.

Atâta timp, însă, cât revizuientul a recunoscut constant săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat, recunoaștere care s-a coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, pe calea extraordinară a revizuirii este inadmisibil să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza.

Așa fiind, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., constată că hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice, nefiind incidente nici unul din motivele de casare a acestora.

Recursul declarat urmează a fi respins.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient D.A. împotriva deciziei penale nr. 211/ A din 23 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 iunie 2004.