Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 388/A/2017 AI generated

Drunk-driving fatal rear-end collision yields cumulative prison sentence, damages to victims’ families upheld on appeal

Case Number Decizia nr. 388/A/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeals by the defendant, the civilly liable insurer, and the injured parties against a first-instance conviction, thereby upholding the defendant's cumulative sentence of 5 years and 10 months' imprisonment (with a 2-year complementary ban on certain rights, including driving) for negligent homicide (art. 192 alin. (1), (2), (3) C. pen.) and drunk driving (art. 336 alin. (1) C. pen.), with preventive detention time deducted; the court also took note of the withdrawal of appeals by two civil parties (the victim's mother and sister), leaving the civil damages awards (approx. RON 478,850 and RON 350,000 in moral and material damages, plus amounts to a hospital and ambulance service, payable by the insurer) in force, and ordered each unsuccessful appellant to pay RON 200 in judicial costs and the withdrawing parties RON 100 each. The case arose from a fatal drunk-driving accident in which the defendant rear-ended a vehicle at high speed, killing two people; the appeals challenged the rejection of a legal reclassification request (seeking an aggravated circumstance under art. 77 lit. c) C. pen.), the simplified procedure, and the severity of the sentence and damages. The court upheld the legal basis, finding the legal classification correct (art. 192 alin. (1) includes the base form, not just aggravating variants; art. 38 alin. (1) and (2) apply to the continuous and progressive offenses), the aggravated circumstance inapplicable because a car is not inherently a dangerous means, and that the sentence and civil damages were properly individualized under art. 74 C. pen. and the principle of full reparation of moral prejudice under civil liability rules (art. 1357, 1391 C. civ., Legea nr. 132/2017), with the insurer liable under its RCA policy.

Legislator headnote

AI generated

art. 38 alin. (2) C. pen, art. 396 alin. (2) C. proc. pen, art. 65 C. pen, art. 396 alin. (1) C. proc. pen, art. 336 alin. (1) C. pen, art. 39 alin. (1) C. pen; Drunk-driving fatal rear-end collision yields cumulative prison sentence, damages to victims’ families upheld on appeal: 192 alin. (1), (2), (3) C. pen.) and drunk driving (art. 336 alin. (1) C. pen.), with preventive detention time deducted; the court also took note of the withdrawal of appeals by two civil parties (the victim's mother and sister), leaving the civil damages awards (approx. RON 478,850 and RON 350,000 in moral and material damages, plus amounts to a hospital and ambulance service, payable by the insurer) in force, and ordered each unsuccessful appellant to pay RON 200 in judicial costs and the withdrawing parties RON 100 each. The case arose from a fatal drunk-driving accident in which the defendant rear-ended a vehicle at high speed, killing two people; the appeals challenged the rejection of a legal reclassification request (seeking an aggravated circumstance under art. 77 lit. c) C. pen.), the simplified procedure, and the severity of the sentence and damages. The court upheld the legal basis, finding the legal classification correct (art. 192 alin. (1) includes the base form, not just aggravating variants; art. 38 alin. (1) and (2) apply to the continuous and progressive offenses), the aggravated circumstance inapplicable because a car is not inherently a dangerous means, and that the sentence and civil damages were properly individualized under art. 74 C. pen. and the principle of full reparation of moral prejudice under civil liability rules (art. 1357, 1391 C. civ., Legea nr. 132/2017), with the insurer liable under its RCA policy.

Keywords

AI generated
fatal collision aggravated drunk driving civil liability damages driving ban criminal sentence costs of detention

Cited Legislation

AI generated
art. 38 alin. (2) C. pen
c) cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.
art. 396 alin. (2) C. proc. pen
În temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen.
art. 65 C. pen
În temeiul dispozițiilor art. 65 C. pen., instanța a aplicat inculpatului pedepsele accesorii constând în interzicerea exercițiului drepturilor prev.
art. 396 alin. (1) C. proc. pen
cu aplicarea art. 396 alin. (1) C. proc. pen.
art. 336 alin. (1) C. pen
de art. 336 alin. (1) C. pen.
art. 39 alin. (1) C. pen
În temeiul dispozițiilor art. 39 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A.
art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen
În temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen.
art. 66 lit. i) C. pen
de art. 66 lit. i) C. pen.

Cited Case Law

AI generated
Decizia nr. 2375/2000
și chiar pierderea propriei vieți, urmări față de care ar fi fost indiferent (în același sens, Decizia nr. 2375/2000 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Decizia nr. 2356/2011
Citizenship redelivery delay: Appeal granted in part, moral damages claim dismissed for lack of proven prejudice
Decizia nr. 1/2016
Eligibility of individual enterprises as active subjects of criminal liability for legal persons under Penal Code Art. 135
Decizia nr. 6330/2011
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Basis for rejecting the appeals as unfounded.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for ordering the appellants to pay court costs to the state.

art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

Basis for leaving the fee of the court-appointed counsel to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 388/A/2017

Asupra apelurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 69 din 14 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/45/2017 s-au respins, ca nefondate, cererile de schimbare a încadrării juridice date faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 07 aprilie 2017 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/P/2017, a cererilor formulate de persoanele vătămate B. și C., prin apărător ales, din infracțiunile de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (1), (2) și (3) cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) C. pen. și de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art. 336 alin. (1) cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) C. pen. în infracțiunile de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (2) și (3) și cu reținerea art. 77 lit. c) cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen. și de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art. 336 alin. (1) și art. 38 alin. (2) C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., necunoscut cu antecedente penale, aflat în Penitenciarul Iași, la următoarele pedepse:

- pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice), b) (dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat) și i) (dreptul de a conduce orice tip de vehicul pentru care este necesară deținerea unui permis de conducere) C. pen. pe o durată de 2 ani și pedeapsa accesorie prev. de art. 65 C. pen. constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și i) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) C. proc. pen. și art. 38 alin. (1) și (2) C. pen.;

- pedeapsa principală de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) (dreptul de a conduce orice tip de vehicul pentru care este necesară deținerea unui permis de conducere) C. pen. pe o durată de 2 ani și pedeapsa accesorie prev. de art. 65 C. pen. constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și i) (dreptul de a conduce orice tip de vehicul pentru care este necesară deținerea unui permis de conducere) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) C. proc. pen. și art. 38 alin. (1) și (2) C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 39 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea și anume, pedeapsa de 5 ani închisoare la care s-a adăugat o treime din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare respectiv 10 luni de închisoare urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală unică rezultantă de 5 (cinci) ani și 10 (zece) luni de închisoare.

În temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) și i) C. pen. pe o durată de 2 ani, interzicerea exercițiului dreptului prev. art. 66 lit. i) C. pen. constând în concret în interzicerea conducerii oricărui tip de vehicul pentru care este necesară deținerea unui permis de conducere.

În temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (5) rap. la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen., interzicerea exercițiului dreptului prev. art. 66 lit. i) C. pen. vizând, în concret, interzicerea conducerii oricărui tip de vehicul pentru care este necesară deținerea unui permis de conducere.

În temeiul dispozițiilor art. 399 alin. (1), art. 202 și art. 223 alin. (2) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului A.

În temeiul dispozițiilor art. 72 alin. (1) C. pen. din durata pedepsei principale de executat de 5 ani și 10 luni închisoare s-a scăzut durata reținerii și arestării preventive a inculpatului A., de la 23 martie 2017 la zi.

În temeiul dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea si funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare s-a dispus prelevarea de la inculpatul A. a probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În temeiul dispozițiilor art. 19 și art. 25 C. proc. pen., art. 1357, art. 1372, art. 1381, art. 1390-1392 C. civ., art. 11 din Legea nr. 132/2017 și art. 12 din Norma nr. 39 din 25 noiembrie 2016 privind asigurările auto din România emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară publicată în M. Of. nr. 986 din 8 decembrie 2016, s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă E.

S-a obligat partea responsabilă civilmente SC D. SA, cu sediul în București, număr de înregistrare, CUI, la plata sumei de 478.850 lei către partea civilă E., cu titlu de despăgubiri civile, din care suma de 18.850 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material și suma de 460.000 de lei cu titlu de daune morale.

În temeiul dispozițiilor art. 19 și art. 25 C. proc. pen., art. 1357, art. 1372, art. 1381, art. 1390-1391 C. civ., art. 11 din Legea nr. 132/2017 și art. 12 din Norma nr. 39 din 25 noiembrie 2016 privind asigurările auto din România emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară publicată în M. Of. nr. 986 din 8 decembrie 2016, s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă F.

A fost obligată partea responsabilă civilmente SC D. SA, cu sediul în București, număr de înregistrare, CUI, la plata sumei de 350.000 lei către partea civilă F. cu titlu de despăgubiri civile - daune morale.

În temeiul dispozițiilor art. 19 și art. 25 C. proc. pen., art. 1357, art. 1372, art. 1381, art. 1392 C. civ., art. 11 din Legea nr. 132/2017 și art. 12 din Norma nr. 39 din 25 noiembrie 2016 privind asigurările auto din România emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară publicată în M. Of. nr. 986 din 8 decembrie 2016, s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă K. Iași, cu sediul în Iași, județul Iași.

A fost obligată partea responsabilă civilmente SC D. SA, cu sediul în București, număr de înregistrare, CUI, la plata sumei de 38.051, 58 lei, cu dobânda legală de la data de 04 aprilie 2017 (data formulării cererii de despăgubire) și până la data achitării integrale a debitului, către partea civilă K. Iași, cu titlu de despăgubiri civile (aferente îngrijirii victimei G.).

S-au respins, ca nefondate, celelalte pretenții civile formulate de partea civilă K. Iași.

În temeiul dispozițiilor art. 19 și art. 25 C. proc. pen., art. 1357, art. 1372, art. 1381, art. 1392 C. civ., art. 11 din Legea nr. 132/2017 și art. 12 din Norma nr. 39 din 25 noiembrie 2016 privind asigurările auto din România emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară publicată în M. Of. nr. 986 din 8 decembrie 2016, s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Iași, cu sediul în Iași, județul Iași.

A fost obligată partea responsabilă civilmente SC D. SA, cu sediul în București, număr de înregistrare, CUI, la plata sumei de 594, 2 lei (cheltuieli de transport pentru deplasarea ambulanței la locul în care se afla victima G.) către partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Iași, cu titlu de despăgubiri civile (aferente îngrijirii victimei G.).

S-au respins, ca nefondate, celelalte pretenții civile formulate de partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Iași, cu sediul în Iași, str. Primăverii nr. 74, județul Iași.

În temeiul dispozițiilor art. 19 și art. 25 C. proc. pen., văzând și dispozițiile art. 371 C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, acțiunea civilă formulată de H. Iași.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 4.552, 20 de lei, din care suma de 3.552,20, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat pe parcursul urmăririi penale și suma de 1.000 de lei, cu titlu de cheltuieli avansate de parcursul judecății.

În temeiul dispozițiilor art. 276 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis cererea părții civile F. și a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 4.500 de lei către F., cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu de avocat), conform din 31 martie 2017, eliberate de Cabinet Avocat I.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, prin rechizitoriul din 07 aprilie 2017 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, în Dosarul nr. x/P/2017, înregistrat pe rolul Curții de Apel Iași la data de 10 aprilie 2017, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe prev. de 336 alin. (1) C. pen. și ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (1), (2) și (3) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) C. pen.

S-a reținut în sarcina inculpatului A. prin actul de sesizare că, la data de 22 martie 2017, a condus pe drumurile publice din municipiul Iași un autovehicul având o îmbibație alcoolică peste limita legală și a provocat un accident de circulație ce a cauzat decesul numiților J. și G. S-a imputat inculpatului încălcarea dispozițiilor art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, art. 121 alin. (1), art. 48, art. 49 alin. (1), art. 1 și art. 56 din același act normativ.

Prin Încheierea penală nr. x/DLF din 24 martie 2017 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Iași, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A., în Dosarul penal nr. x/45/2017, pentru o durată de 30 de zile, pentru temeiurile prev. de art. 202 alin. (1), (3) și alin. (4) lit. e) coroborat cu art. 223 alin. (2) C. proc. pen., reținându-se existența unor indicii temeinice și chiar a unor probe certe în sensul art. 202 C. proc. pen., care justificau suspiciunea rezonabilă că inculpatul A. ar fi săvârșit faptele grave imputate, că măsura arestării preventive este necesară pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică și că această măsură era proporțională cu gravitatea acuzației aduse.

S-a arătat că măsura preventivă a fost verificată și menținută prin încheierile judecătorului de cameră preliminară din 10 aprilie 2017, 5 mai 2017 și 19 mai 2017 și de instanța de judecată prin încheierea din 14 iunie 2017.

De asemenea, s-a reținut că, prin încheierea din camera de consiliu din 22 mai 2017, definitivă, prin necontestare, Curtea a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul emis la 07 aprilie 2017 în Dosarul nr. x/P/2017, înregistrat pe rolul Curții de Apel Iași la data de 10 aprilie 2017 sub nr. x/45/2017, a administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, în Dosarul penal nr. x/P/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași privind pe inculpatul A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe și ucidere din culpă prev. de 336 alin. (1) și art. 192 alin. (1), (2) și (3) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

S-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul A., avocat în cadrul Baroului Iași, aflat în Penitenciarul Iași, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe și ucidere din culpă prev. de 336 alin. (1) și art. 192 alin. (1), (2) și (3) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art. 374 C. proc. pen. a actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată, instanța l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (1) C. proc. pen. În urma răspunsului afirmativ al inculpatului A. și a cererii exprese a acestuia, instanța a procedat la soluționarea cererii, în conformitate cu dispozițiile art. 375 C. proc. pen., apreciind că cererea este fondată.

S-a constatat că inculpatul a menționat că solicită administrarea probei cu înscrisuri, fără a solicita acordarea unui termen de judecată în acest sens.

Față de opoziția persoanelor vătămate și a apărătorului lor față de temeinicia cererii inculpatului de a fi judecat în procedură simplificată, instanța a reținut dispozițiile art. 374 alin. (1) și (4) și art. 396 alin. (1) C. proc. pen. care prevăd posibilitatea inculpatului de a solicita instanței folosirea procedurii simplificate la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită și înainte de începerea cercetării judecătorești, scopul procedurii fiind evitarea unui proces îndelungat și a cheltuielilor pe care le-ar presupune administrarea de probe pe latura penală în cursul cercetării judecătorești.

S-a mai arătat că instanța nu a avut în vedere la soluționarea cererii inculpatului argumentele persoanelor vătămate care țineau de caracterul formal al recunoașterii vinovăției de către inculpat și de exemplaritate a procesului penal. Instanța a reținut că dezbaterea contradictorie a cererilor și excepțiilor formulate prev. de art. 351 alin. (2) C. proc. pen. permit persoanei vătămate să-și expună punctul de vedere cu privire la orice cerere formulată de inculpat, dar atât timp cât nu se justifică cu argumente ce împrejurări de fapt ale cauzei nu sunt lămurite, iar în condițiile în care instanța de judecată a apreciat că probele administrate în cursul urmăririi penale, precum și înscrisurile, sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, s-a apreciat că cererea inculpatului trebuie să fie admisă.

S-a învederat că, în termenul legal prevăzut de art. 20 alin. (1) C. pen., în cauză, s-au constituit părți civile E. și F., în calitate de mamă și, respectiv, soră a defunctului J., B. și C., în calitate de frate și, respectiv, mamă, ai defunctei G. și unitățile publice care au acordat asistență medicală și ajutor victimelor din cauză, după cum urmează: prin adresele din 30 martie 2017, K. Iași s-a constituit parte civilă cu suma de 39.407,189 lei (solicitând obligarea inculpatului și a părții responsabile civilmente la despăgubiri), prin adresa din 31 martie 2017, H. Iași s-a constituit parte civilă cu suma de 51,57 lei, iar prin adresa din 28 martie 2017, Serviciul Județean de Ambulanță Iași s-a constituit parte civilă cu suma de 935,8 lei.

De asemenea, instanța a reținut că, în cursul procedurii de cameră preliminară, față de cererile formulate de partea civilă K. Iași și de inculpatul A., s-au efectuat la 21 aprilie 2017, toate comunicările prev. de art. 344 alin. (2) C. proc. pen. către asigurătorul SC D. SA fiind introdus în cauză și căruia i s-a asigurat posibilitatea participării depline la procedura de cameră preliminară și la procedura de judecată, cu toate drepturile prev. de art. 86 C. proc. pen., în calitate de parte responsabilă civilmente, asigurătorul de răspundere civilă obligatorie SC D. SA, conform poliței, cu valabilitate de la 18 octombrie 2016 la 17 aprilie 2017, pentru autoturismul, aparținând numitului L., întemeiată pe faptul că asigurătorul răspunde pentru asigurat în condițiile art. 49 din Legea nr. 136/1995 și în temeiul contractului de asigurare, astfel încât s-a reținut ca întrunită cerința art. 86 C. proc. pen., anume aceea ca asigurătorului de răspundere civilă obligatorie să îi incumbe o obligație legală și deopotrivă convențională de reparare a prejudiciului cauzat prin infracțiune, urmând ca acesta să participe în procesul penal în calitate de parte responsabilă civilmente.

Deopotrivă, s-a relevat că, în fața instanței de judecată a fost administrată proba cu înscrisuri încuviințată, în exercitarea dreptului la apărare, inculpatului A. și în dovedirea pretențiilor civile, părților civile E. și F.

Instanța a mai reținut că inculpatul A. a recunoscut în totalitate pretențiile formulate de partea civilă E., sub aspectul cererii de obligare la plata sumei de 20.935 de lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare, solicitând instanței să aprecieze asupra cuantumului daunelor morale solicitate.

Referitor la partea responsabilă civilmente SC D. SA, instanța a arătat că aceasta nu s-a prezentat în fața instanței și nu a formulat cereri.

Instanța, deliberând asupra ansamblului materialului probator administrat în faza urmăririi penale și însușit de inculpatul A., precum și asupra probelor cu înscrisuri administrate în cursul judecății, a reținut că situația de fapt stabilită prin rechizitoriu este corectă și corespunzătoare probelor administrate.

Referitor la inculpatul A., s-a constatat că acesta este avocat în Baroul Iași și posesor al permisului de conducere categoria B, din anul 2008 și, la data faptelor, deținea autoturismul (proprietar fiind L. - tatăl inculpatului).

Cu privire la situația de fapt reținută în sarcina inculpatului, s-a reținut că, în seara zilei de 22 martie 2017, în jurul orei 19.00, inculpatul A. s-a deplasat cu autoturismul susmenționat la restaurantul „x” situat în municipiul Iași, fiind însoțit de prietena sa, M. și de soții N. și O. În incinta restaurantului, în intervalul orar 19.30 - 23.00, inculpatul A. a petrecut împreună cu aceste persoane, sărbătorind ziua de naștere a martorului N., ocazie cu care a consumat băuturi alcoolice (5-6 pahare cu vin în amestec cu apă minerală conform declarației inculpatului).

Sub aspectul situației de fapt, s-a arătat că, în jurul orei 23.20, aflat intr-o stare vădită de ebrietate, inculpatul A. s-a urcat la volanul autoturismului său, aflat în parcarea restaurantului, fiind însoțit de martora M. care a ocupat locul din dreapta față și l-a condus pe șoseaua x cu intenția de a se deplasa spre domiciliu (municipiul Iași). În jurul orei 23.22, autoturismul condus de inculpat a coborât cu viteză pasajul rutier x spre intersecția Granit (intersecția bulevardului x spre strada y), pe banda a doua de circulație și, fără a schița vreun gest de frânare, a izbit din spate autoturismul, ce tocmai plecase de la semafor, pe aceeași bandă de circulație și în aceeași direcție de mers (dinspre Granit spre Podul Roș).

S-a reținut că, în urma impactului deosebit de violent, autoturismul, a fost proiectat pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu autoturismul echipat taxi, condus dinspre Podu Roș către Șoseaua Bucium de către numitul P. După impactul devastator, autoturismul și-a continuat deplasarea deși suferise avarii frontale, ca urmare a vitezei ridicate avute înainte de impact și s-a oprit în trunchiul unui arbore aflat pe marginea părții carosabile, pe sensul opus de circulație, la o distanță de aproximativ 190,60 metri de locul accidentului.

S-a arătat că, în urma accidentului, a rezultat decesul instantaneu al numitului J., conducător al autoturismului, decesul ulterior (la data de 30 martie 2017) al numitei G., pasager pe locul din dreapta față al aceluiași autoturism și vătămarea corporală a numiților P. (șofer taximetrist) și M. (pasager dreapta față a autoturismului), precum și a inculpatului A.

Totodată, instanța a mai reținut că, la data de 22 martie 2017, la ora 23.26, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Municipiului Iași - Biroul Rutier au fost sesizați prin intermediul Dispeceratului pentru Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că la intersecția bulevardului x cu strada y s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești. Mai mult, s-a arătat că echipa operativă s-a deplasat la fața locului și în prezența martorilor oculari R. și S. au identificat principalele elemente aflate la locul producerii accidentului rutier, au constatat că autoturismul, se afla oprit într-un copac, pe contrasens față de direcția sa de deplasare, la o distanță de 190,60 metri față de locul impactului cu autoturismul, 171,10 metri față de marcajul pietonal și la 19,50 metri de la marcaj până la plăcuța de înmatriculare a autoturismului, căzută în momentul impactului violent dintre cele două autoturisme.

Cu privire la situația de fapt s-a reținut că, la fața locului au fost identificate două urme imprimate pe partea carosabilă în lungime de 151,20 metri și de 149,40 metri ca urmare a impregnării uleiului și a lichidului de răcire în pneurile autoturismului.

În timpul cercetării la fața locului au fost efectuate și fotografii judiciare ale autoturismelor implicate în accidentul de circulație și în fotografia nr. 50 a fost surprinsă planșa de bord a autoturismului, iar acul vitezometrului a fost blocat la viteza de 155 km/h.

Au fost relevate, astfel, viteza deosebit de ridicată a autoturismului condus de inculpat, impactul violent cu autoturismul și consecințele tragice ale accidentului rutier, soldat cu decesul a două persoane și vătămarea corporală a trei persoane.

S-a constatat că ulterior producerii accidentului, organele de poliție au verificat starea tehnică a autoturismului, condus de inculpatul A. și au constatat că sistemul de direcție, sistemul de frânare și sistemul de rulare erau funcționale (fila 111).

În cuprinsul procesului verbal de cercetare a locului accidentului, s-a consemnat, de asemenea, că personalul medical sosit la fața locului a scos din autoturismul, pentru îngrijiri medicale pe inculpatul A. de la volanul autoturismului și pe numita M., de pe locul dreapta față. De la fața locului au fost transportate la Spitalul Sf. Spiridon victimele accidentului G., P., M. și inculpatul A., celui din urmă fiindu-i recoltate două probe de sânge, la interval de o oră, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din cuprinsul buletinului de analiză toxicologică din 23 martie 2017 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași a rezultat că inculpatul A. prezenta în sânge o alcoolemie de 1,95 g %o la ora 00,30 și de 1,85 g %o la ora 1,30 (fila 90).

Instanța de fond a constatat că, în vederea stabilirii valorii alcoolemiei la momentul conducerii autoturismului pe drumurile publice și al producerii accidentului mortal de circulație, s-a dispus prin ordonanță efectuarea unei expertize medico-legale. Prin adresa din 3 aprilie 2017 Institutul de Medicină Legală Iași a înaintat raportul de expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei din cuprinsul căruia a rezultat că la momentul conducerii autoturismului și producerii accidentului de circulație, inculpatul A. ar fi putut avea o alcoolemie de cca. 2,05 g %o (filele 93-94).

De asemenea, s-a subliniat că, în cursul urmăririi penale, au fost examinate victimele accidentului de circulație provocat de inculpatul A. sub aspectul leziunilor suferite și al mecanismului de producere. Din cuprinsul raportului medico-legal de necropsie din 31 martie 2017 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași a rezultat că moartea numitului Vieriu Lucian a fost violentă; s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecința hematomului subdural transecțiunii de arteră bazilară, hemoragiei subarahnoidiene difuze și ventriculară produse în cadrul unui politraumatizant cu traumatism cranio-cerebral acut închis cu fractură de bază de craniu, traumatism toraco-abdominal (multiple fracțiuni costale bilaterale, contuzie pulmonară, rupturi hepatice) și traumatism membru superior drept (fractură humerus cu deplasare). Aspectul și topografia leziunilor au pledat pentru posibilitatea producerii lor în cadrul unui accident rutier.

În ceea ce privește examenul toxicologic efectuat pe eșantioane recoltate de la victimă s-a evidențiat că numitul J. nu consumase băuturi alcoolice (alcoolemie și alcoolurie 0,00 g %o) (filele 96 - 99).

Din cuprinsul raportului medico-legal de necropsie din 3 aprilie 2017 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași, a rezultat că moartea numitei G. a fost violentă, s-a produs la data de 30 martie 2017 și s-a datorat comei cerebrale traumatice, consecința hematomului subdural bilateral, contuziei cerebrale și de trunchi cerebral, hemoragiei subarahnoidiene difuză, produse în cadrul unui politraumatism cu traumatism cranio-cerebral acut deschis, traumatism toraco-abdominal (hemotorax drept, contuzie pulmonară bilaterală, contuzie pericardică, hematom perineal drept, contuzie renală dreaptă, hematom retroperitoneal bilateral) și traumatism de bazin (hematom vezică urinară, fractură ra, ischio-pubian stâng). Aspectul și topografia leziunilor au pledat pentru producerea lor în cadrul unui accident rutier, iar între leziunile constatate la examenul necroptic a existat un raport direct de cauzalitate (filele 105 - 110).

În privința numitului P. s-a reținut că acesta a suferit, conform certificatului medico-legal din data de 24 martie 2017 emis de Institutul de Medicină Legală Iași, leziuni precum hematom epicranian, echimoze și excoriații ce s-au putut produce prin lovire de părți dure din interiorul unui autoturism în cadrul unui accident rutier din data de 22 martie 2017 și care au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare (fila 192).

De asemenea, s-a constatat că, la data de 23 martie 2017, persoana vătămată P. a formulat plângere penală prealabilă cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin. (1) și (4) C. pen., iar la data de 27 martie 2017 și-a retras plângerea prin declarația autentificată notarială - încheierea din 2017 (filele 186 și 194).

Deopotrivă, actele medicale întocmite de reprezentanții H. Iași au demonstrat că, în urma accidentului rutier au mai suferit leziuni ușoare inculpatul A., dar și prietena sa M., care nu a formulat plângere penală prealabilă.

Instanța de fond a mai reținut că, în vederea stabilirii identității persoanei care a condus autovehiculul și a împrejurărilor în care s-a produs accidentul mortal de circulație, au fost obținute și vizualizate înregistrările video surprinse de camerele de supraveghere ale restaurantului „x” din parcarea căruia a plecat autovehiculul ce a generat accidentul, precum și de camerele de supraveghere ale Primăriei municipiului Iași și ale Poliției Locale Iași.

Astfel, din examinarea înregistrărilor video și a fotografiilor judiciare prin care au fost fixate momentele relevante conducerii autoturismului surprinse de camera de supraveghere a restaurantului „x”, s-a constatat că: ”Potrivit orei ce apare pe înregistrarea video, la ora 23.1852 se observă că din restaurant iese o persoană de sex feminin, (M.) cu părul lung, blond și jachetă de culoare maro. Aceasta este urmată de un bărbat, (inculpatul A.) slăbuț, cu geacă tip jachetă de culoare cu albastră, aceștia oprindu-se la câțiva metri circa 2-3 metri, față de restaurant. Din curte a ieșit un autoturism marca Dacia Logan, echipat taxi. De la ora 23:1914 și până la ora 23:1922, cele două persoane se deplasează către centru parcării având mersul legănat. Timp de 16 secunde la ora 23:1922 și până la ora 23:1938, cele două persoane stau nemișcate, după care se îndreaptă către un autoturism de culoare gri, a treilea autoturism pe partea stângă, către ieșire. Cei doi fac câțiva pași legănându-se către autoturism, apoi persoana de sex feminin caută ceva în geantă de umăr, după care la ora 23:1955, se așează pe capota autoturismului de culoare gri. Bărbatul se mută în partea stângă a femeii și se observă cum luminile de semnalizare a autoturismului clipesc de mai multe ori, semn că cineva descuie din telecomandă autoturismul, cei doi părând a avea o discuție. La ora 23:2050, persoana de sex feminin se ridică de pe capota autoturismului, bărbatul se îndreaptă către portiera din partea stânga față a autovehiculului și femeia către portiera din dreapta față. La ora 23:2100, cei doi urcă în autoturism, 23:2110 se aprind farurile autoturismului care se pune în mișcare și la ora 23:2123 autoturismul iese din raza de vizualizare a camerei. Din mersul celor doi în curtea restaurantului, se poate deduce clar că cei doi se aflau sub influența alcoolului”.

Urmare a vizualizării înregistrărilor video realizate de camerele de supraveghere din intersecția Granit aparținând Poliției Locale Iași, au rezultat următoarele: „Potrivit orei de pe înregistrarea video, la ora 23.2227 se observă pe strada Bucium, pe sensul de circulație către Podul Roș, două autoturisme oprite înaintea marcajului pietonal, de la intersecția cu strada x, oprite pe banda doi și trei. La ora 23:2233 - 23:2233 se observă că de pe pasajul auto Bucium, circulă cu viteză destul de mare un al treilea autoturism, care se apropie de autoturismul oprit în dreptul marcajului pietonal, pe sensul de circulație către Podul Roș. La ora 23:2234 și 23:2235 are loc impactul dintre autoturismul care circulă dinspre pasajul x - mașina de culoare gri și autoturismul de culoare albă oprit înaintea marcajului pietonal și care ca urmare a impactului are o mișcare de rotație invers acelor de ceas. La ora 23:2235 are loc impactul dintre autoturismul de culoare albă și autoturismul, echipat taxi, aflat pe sensul opus, respectiv pe sensul de circulație Podul Roș către x. La ora 23:2811, camera se rotește la dreapta către centrul intersecției și se observă în centrul intersecției, pe sensul de circulație către pasarela auto x (Podul Roș către sat Păun), autoturismul, echipat taxi și o autospecială a poliției locale Iași. La ora 23:2858 și 23:2908, camera de supraveghere surprinde autoturismul de culoare albă, lângă care se observă mai multe persoane ce încearcă să acorde îngrijiri persoanelor din interiorul autoturismului”.

Referitor la înregistrarea video ce aparține Primăriei Municipiului Iași - Direcția Generală Tehnică și Investiții - Serviciul de Management al Traficului, instanța a constatat că aceasta a surprins accidentul rutier în modul următor: „La ora 23.2314 se observă pe strada x, pe sensul de circulație către Podul Roș, trei autoturisme care circulă pe banda doi și trei. La ora 23:2323, două din cele trei autoturisme menționate mai sus se opresc înaintea marcajului pietonal, de la intersecția cu strada Bucium, oprite pe banda doi și trei. La ora 23:2332 după ce camera de supraveghere face o rotație către stânga, vizualizând sensul de circulație către Podul Roș, surprinde două autoturisme, unul de culoare albă pe axul străzii și banda trei ce prezintă avarii la partea din spate, iar pe banda doi un autoturism de culoare gri), ambele autoturisme circulând către Podul Roș, după intersecția cu strada x. Autoturismul de culoare albă se rotește la 1800 de două ori și se oprește la ora 23:2336, cu fața către pasarela auto x. Autovehiculul de culoare gri, circulă către Podul Roș și iese din raza de vizualizare a camerei de supraveghere montată pe stâlpul de iluminat public stradal, din dreptul clădirii „x”. Se constată că această cameră de supraveghere are o mișcare de rotație, posibil datorată de un senzor de mișcare ori de un anumit program. La ora 23:2342, camera se rotește la dreapta către centrul intersecției și se observă în centrul intersecției, pe sensul de circulație către pasarela auto x (Podul Roș către sat Păun), autoturismul, camera de supraveghere, surprinde la portiera dreapta spate a taxiului o persoană de sex feminin. La ora 23:2558, camera de supraveghere se rotește către stânga și se mărește imaginea pe autoturismul de culoare albă, lângă care se observă mai multe persoane ce încearcă să acorde îngrijiri persoanelor din interiorul autoturismului”.

Astfel, a reținut instanța, s-a demonstrat fără putință de tăgadă din înregistrările video susmenționate că, în seara zilei de 22 martie 2017, inculpatul A., aflat într-o stare vădită de ebrietate a condus cu o viteză uluitoare autoturismul pe străzile municipiului Iași și a provocat un accident de circulație soldat cu decesul a două persoane, vătămarea corporală a trei persoane și avarierea a trei autoturisme.

De asemenea, din procesul verbal de cercetare la locul accidentului s-a constatat, în urma verificărilor inițiale efectuate de către lucrătorii Poliției Rutiere Iași că numitul J. avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule, însă verificările efectuate de către procuror în cursul urmăririi penale au demonstrat că persoana susmenționată avea la momentul accidentului dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice (filele 281-283).

Referitor la probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, Curtea a reținut că acesta lămurește pe deplin toate împrejurările de fapt ale cauzei, iar situația de fapt reținută în cuprinsul actului de sesizare este corespunzătoare adevărului faptic și celui judiciar.

Așadar, a reținut instanța, din probele cu înscrisuri administrate în cauză a rezultat că inculpatul A., în vârstă de 27 de ani, avocat în Baroul Iași, avea permis de conducere categoria B de circa 9 ani, având o bogată experiență în conducerea autoturismelor pe drumurile publice. În continuare, instanța a mai reținut că, în ultimul an, a efectuat numeroase deplasări pe drumurile publice, susținute de ordinele de deplasare depuse la dosar în vederea participării la dezbateri în diverselor cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată din zona Moldovei și nu numai. Coroborând aspectele consemnate în cazierul său rutier cu procesele-verbale de contravenție depuse la dosarul cauzei de către inculpat, instanța a reținut că deși inculpatul nu a fost niciodată surprins de organele Poliției Rutiere conducând autoturisme pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, neexistând vreo probă administrată în cauză din care să rezulte că inculpatul A. obișnuia să conducă autoturisme pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, totuși el a fost sancționat cu amendă de două ori în anul 2015 pentru depășirea regimului legal de viteză în Municipiul Iași.

Mai mult, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei în circumstanțierea persoanei inculpatului, analizate coroborat cu declarația inculpatului a rezultat că inculpatul A. nu consuma alcool decât ocazional, la anumite evenimente.

Cu toate acestea, a constatat instanța, în pofida educației sale, a profesiei juridice și a mediului familial sănătos descris de persoanele din anturaj, în seara de zilei de 22 martie 2017, inculpatul A., s-a urcat la volanul autoturismului, pe care l-a condus pe drumurile publice din Mun. Iași, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice. Astfel, s-a arătat că, în intervalul orar aproximativ cuprins între orele 20.00 - 23.15, inculpatul A. a sărbătorit la restaurant ziua prietenului său, consumând, potrivit propriilor declarații, coroborate cu cele ale martorilor N., M. și cu mențiunile bonului de casă de consum emis de restaurant cel puțin 5 pahare de vin alb amestecat cu apă la care a adăugat cel mult 50 ml de palincă.

Curtea de apel a arătat că, potrivit declarațiilor inculpatului A., martorei M., prietena acestuia și martorului N., inculpatul stabilise să lase mașina în parcarea restaurantului și să se deplaseze la locuință cu un autoturism taxi.

De altfel, a notat instanța, din raportul de expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei din 03 aprilie 2017 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași a rezultat că la momentul conducerii autoturismului și producerii accidentului de circulație, inculpatul A. ar fi putut avea o alcoolemie de cca. 2,05 g %o (filele 93, 94).Valorile au fost stabilite pe baza declarațiilor de consumație date de inculpat și valorilor certe stabilite prin buletinul de analiză toxicologică din 23 martie 2017 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași din care a rezultat că inculpatul A. a prezentat în sânge o alcoolemie de 1,95 g %o la ora 00,30 și de 1,85 g %o la ora 1.30 (fila 90), cele două recoltări fiind efectuate cu respectarea dispozițiilor legale ulterior accidentului rutier.

Din probele cu înregistrările video preluate de camerele de supraveghere ale S.C. Xerxeslux S.R.L Iași, societate ce deținea Restaurantul ˝x˝, (probe administrate în conformitate cu disp. art. 97 lit. e) și f) C. proc. pen.), instanța a precizat că rezultă, astfel cum s-a reținut și anterior, că inculpatul A. a ieșit din restaurant la ora 23.18, având un mers ușor legănat, prezentând semne că ar fi în stare de ebrietate, fără să-și piardă echilibrul vreun moment, așezându-se timp de câteva secunde pe capota autoturismului pentru o scurtă discuție cu martora Celpan, după care s-a urcat la volanul autoturismului, l-a pornit în scurt timp, iar la ora 23.21 a ieșit ușor și sigur pe poarta curții locației.

De asemenea, din probele cu înregistrări video preluate de camerele de supraveghere ale Poliției Comunitare a Mun. Iași s-a reținut că, după numai un minut de rulare pe drumul public, autoturismul condus de inculpatul A. a intrat într-un devastator impact, descris corect de procuror, cu autoturismul în care se aflau J., în vârstă de 32 de ani și G., în vârstă de 26 de ani. În urma impactului, victima J. a decedat pe loc, suferind leziuni incompatibile cu viața, iar victima G. a fost transportată la spital în comă profundă, decedând 8 zile mai târziu, din cauza traumatismelor suferite.

Referitor la rapoartele medico-legale de autopsie (necropsie) din 31 martie 2017 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași pe numele victimei Vieriu Lucian și din 3 aprilie 2017 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași, pe numele victimei G., astfel cum au fost prezentate în actul de sesizare și redate mai sus, instanța a precizat că acestea nu lasă nicio urmă de îndoială asupra legăturii directe de cauzalitate existente între leziunile produse în cadrul accidentului rutier și decesul celor doi tineri.

De altfel, din înregistrările preluate de camerele de supraveghere menționate, corect valorificate, prin procesele-verbale de redare a imaginilor și, respectiv, de consemnare a activității de vizionare, instanța a reținut că inculpatul A. a condus autoturismul timp de 1 minut (aproximativ 1 km) timp suficient pentru a-i permite accelerarea până la viteza de 150 de km/h și insuficient pentru a se putea concluziona că inculpatul a adormit sau că și-ar fi putut pierde cunoștința.

Răspunzând criticilor formulate de apărătorul persoanelor vătămate, care a solicitat respingerea cererii inculpatului de judecată în procedura simplificată privind recunoașterea vinovăției, instanța a subliniat că inculpatul a recunoscut în întregime situația de fapt prezentată de procuror, în care se descrie starea sa de ebrietate și conducerea autoturismului pe drumurile publice cu viteză. Inculpatul nu a negat nimic din situația de fapt, chiar dacă în cursul urmăririi penale a declarat că nu-și amintește momentul urcării la volan, conducerea vehiculului și nici impactul.

De altfel, a precizat instanța, apărătorul inculpatului a fost cel care a opinat că inculpatul A. a adormit la volan și nu inculpatul, pentru că nu se explică de ce acesta nu a frânat.

Instanța a reținut că, analizând succesiunea evenimentelor, astfel cum, de altfel, au fost surprinse de camerele de supraveghere constituind probe certe, tehnice, directe și care nu au fost puse la îndoială sau contestate, după pornirea autoturismului și părăsirea curții restaurantului, timp de un minut inculpatul a condus un drum public lat, asfaltat, dar nu drept, ci ușor curbat, că a avut nevoie, potrivit specificațiilor tehnice prezentate public de firma producătoare a autoturismului de 12 secunde pentru a accelera la viteza de 100 de km la oră (informații notorii și care nu trebuie dovedite), iar apoi de alte câteva secunde pentru a atinge o viteză superioară, că inculpatul A. nu a frânat deloc înainte de impact și la impact, astfel încât o expertiză criminalistică ce ar fi stabilit dinamica producerii accidentului era inutilă, accidentul fiind filmat în timp real.

Fiind în sarcina instanței de judecată să analizeze situația de fapt, în conformitate cu dispozițiile art. 103 C. proc. pen., analizând toate probele administrate, Curtea a reținut că, pe fondul dezinhibării produse de alcool, inculpatul a accelerat până în apropierea vitezei de 150 de km la oră și nu a frânat la impact.

Mai mult, instanța a apreciat că, indiferent dacă, ipotetic, inculpatul ar fi adormit la volan ori ar fi suferit o sincopă la volan, acestea ar fi fost datorate consumului de alcool, iar vinovăția sa nu ar fi fost înlăturată. În acest sens, instanța a reținut susținerile inculpatului, formulate inclusiv prin concluziile scrise depuse la dosar că urcarea inculpatului la volan și conduita acestuia ce a urmat au intervenit pe fondul efectului ebriant al alcoolului ce a produs afectarea serioasă a proceselor cognitive ale inculpatului.

Deopotrivă, instanța, așa cum a arătat și anterior a reținut că întreaga conduită a inculpatului din seara de 22 martie 2017 este în dezacord cu profilul moral și nivelul intelectual al inculpatului, dovedit de înscrisurile de studii, de caracterizările ce i-au fost făcute de persoane provenind din mediul universitar, de colegi și chiar de avocatul său ales.

De altfel, instanța de judecată a reținut importanța probatorie a înregistrărilor video preluate de camerele de supraveghere ale Poliției Locale care au relevat că autoturismul condus de inculpat se îndrepta cu viteză mare spre intersecție lovind din spate autoturismul condus de J. care începuse ușor rularea pe carosabil în intersecție. S-a remarcat forța impactului și traiectoria autoturismului condus de victima J. și în care, pe locul din dreapta din față a autoturismului se afla victima G.

Din ˝fișa de urgență prespitalicească˝ din 22 martie 2017 întocmită de medicul de pe ambulanță care a consemnat că a sosit la caz la ora 23.33 (adică la 10 minute după impact) (fila 268 d.u.p.), instanța a reținut că inculpatul A. a fost identificat ca ˝victimă, șofer, prezentând un traumatism cranio-facial, policontuzionat, conștient și stabil hemodinamic˝.

Mai mult, din fișa de primire urgențe deschisă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Sf. Spiridon (fila 213 d.u.p.), s-a constatat că inculpatul a fost primit în urgență la ora 23.58 și consultat la 00.20, constatându-se că pacientul este victima unui accident rutier, mecanism necunoscut - șofer cu centură de siguranță, nu poate preciza nimic despre accident. La sosirea în Unitatea Primiri Urgențe, era conștient și relativ cooperant˝.

Astfel, analizând toate probele administrate în cauză, instanța a constatat că inculpatul A. a condus pe drumurile publice autoturismul sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 2,05 g alcool pur în sânge, alcoolemie la care intervin semnele stării de ebrietate, slăbirea reflexelor și capacității de analiză și sinteză a informațiilor, precum și o stare de dezinhibare, o stare anormală a organismului care face posibile majore erori de gândire și care explică de ce inculpatul a condus cu viteză și nu a frânat la apropierea de intersecție ori de ce nu a încercat măcar să efectueze vreo manevră de ocolire. La toate acestea, cumulat s-a mai adăugat aspectul că accidentul s-a petrecut noaptea, moment în care trebuia acordată o atenție sporită conducerii pe drumurile publice a autoturismelor.

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere comportamentul inculpatului în societate, iar susținerile că inculpatul, neobișnuind să consume alcool nu a știut cum ar putea reacționa, că alcoolemia se datorează faptului că inculpatul era obosit și avea o constituție astenică și astfel organismul său nu era adaptat la consumul de alcool, nu au putut fi primite, fiind apreciate ca simple susțineri subiective.

De altfel, instanța nu a primit nici susținerile că inculpatul ar fi adormit la volan și nici invocarea stării de amnezie de către inculpat, întrucât singurul martor aflat în autoturism, M. nu a declarat că inculpatul ar fi adormit, și, dat fiind intervalul de timp extrem de scurt în care inculpatul a efectuat acțiunile de pornire a autoturismului și de rulare până la impact, s-a arătat că această probabilitate nu a putut fi admisă.

Instanța a reținut că, în drept, faptele inculpatului A. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și „ucidere din culpă prev. de art. 336 alin. (1) și, respectiv, prev. de art. 192 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) C. pen.

Astfel, s-a reținut că inculpatul A., în calitate de conducător auto a nesocotit următoarele dispoziții cu privire la conducerea unui autoturism pe drumurile publice:

- art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice: Participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața și integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private;

- art. 121 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002: Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloace de semnalizare;

- art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002: Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță;

- art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 : Limita de viteză în localități este de 50 km/h.

- art. 56 din O.U.G. nr. 195/2002: La apropierea de o intersecție conducătorul de vehicul trebuie să circule cu o viteză care sa îi permită oprirea, pentru a acorda prioritate de trecere participanților la trafic care au acest drept.

Curtea de apel a conchis că inculpatul A., în calitate de șofer, a nesocotit obligațiile sale legale prevăzute de dispozițiile citate și interdicția legală de a conduce autoturisme pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, determinând uciderea din culpă a numiților J. și G., urmări pe care, deși putea și trebuia să le prevadă, nu le-a prevăzut.

Sub aspectul elementului material, s-a arătat că infracțiunea prev. de art. 192 alin. (1) C. pen. presupune o acțiune sau o inacțiune susceptibilă a produce direct sau indirect decesul unei persoane.

S-a arătat că, în cauză, acțiunea inculpatului A. de a conduce pe drumurile publice autoturismul, nesocotind obligațiile sale legale de a conduce preventiv, de a respecta regimul legal de viteză și interdicția legală a consumului de băuturi alcoolice prealabil urcării la volan a constituit cauza exclusivă a coliziunii directe a vehiculului condus de inculpat cu autoturismul în care se aflau victimele J. și G., iar decesul acestora s-a aflat în legătură de cauzalitate directă și nemijlocită, dovedită, cu leziunile produse acestora în urma impactului dintre cele două autoturisme.

Astfel, s-a constatat că fapta de ucidere din culpă prin care s-a cauzat moartea a două persoane este urmarea nerespectării dispozițiilor legale pentru exercițiul activității de conducere pe drumurile publice a autovehiculelor, așa cum sunt prevăzute prin dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 privind conducerea pe drumurile publice.

Sub aspect subiectiv, instanța a reținut că inculpatul A. nu a prevăzut rezultatul faptei sale și nu a acceptat uciderea celor doi tineri, J. și G., deși, asumându-și conducerea autoturismului pe drumurile publice, în oraș, după ce, în prealabil, consumase băuturi alcoolice și cu o viteză peste limita legală, putea și trebuia să prevadă că un accident rutier grav se putea întâmpla, ceea ce a condus instanța la concluzia că atitudinea sa subiectivă este specifică culpei fără prevedere prev. de art. 16 alin. (4) lit. b) C. pen.

Cu privire la presupusa intenție de a ucide, invocată de apărătorul persoanelor vătămate B. și C. în cadrul unei ˝susțineri a conștiinței˝, instanța a reținut că nicio probă administrată în cauză nu susține prevederea și asumarea ca posibile, cu indiferență, de către inculpat a unor tragice urmări ale acțiunilor sale.

Per a contrario, a precizat instanța, toate accidentele rutiere produse de șoferi aflați sub influența băuturilor alcoolice care au condus autoturisme cu viteză superioară celei legale ar fi considerate fapte de omor, în lipsa oricărui element obiectiv care să fundamenteze concluzia că făptuitorul a acționat cu intenție.

Sub aspect teoretic, s-a relevat că intenția, ca element al infracțiunii nu se presupune, ci se dovedește rezultând din împrejurările anterioare, concomitente și ulterioare comiterii faptei de către inculpat care trădează poziția sa psihică față de fapta comisă și de urmările acesteia. Analizând aceste împrejurări, instanța a reținut că nu există vreun temei care să determine concluzia că inculpatul ar fi trebuit să prevadă că ar fi putut să determine prin acțiunile sale pierderea vieții victimelor, a martorei M. și chiar pierderea propriei vieți, urmări față de care ar fi fost indiferent (în același sens, Decizia nr. 2375/2000 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Referitor la solicitarea din partea persoanelor vătămate B. și C., prin avocatul lor ales, a schimbării încadrărilor juridice date faptelor, în sensul imposibilității reținerii concomitente a dispozițiilor art. 38 alin. (1) și (2) C. pen. cu privire la concursul real și formal de infracțiuni, în sensul greșitei rețineri a dispozițiilor art. 192 alin. (1) C. pen. în încadrarea juridică a faptei de ucidere din culpă și în sensul reținerii circumstanței agravante legale prev. de art. 77 lit. c) C. pen., instanța a reținut că încadrarea juridică este corectă și nu se impune schimbarea acesteia.

Pe de altă parte, instanța a arătat că reținerea unei infracțiuni în varianta agravată presupune indicarea textului care prevede forma de bază și a celui care prevede agravanta. De altfel, instanța a opinat că alin. (2) și (3) ale art. 192 C. pen. nu pot exista în afara formei de bază a infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (1) C. pen., susținerea fiind valabilă în situația în care, prin voința legiuitorului, diferitele aliniate ale art. 192 C. pen. cuprindeau mai multe forme de bază. S-a apreciat că prevederile din alin. (2) și (3) ale art. 192 C. pen., corespund variantelor agravate ale aceleiași infracțiuni, în vreme ce alin. (1) cuprinde condițiile necesare pentru existența infracțiunii în configurația sa tipică.

În ceea ce privește aplicarea concomitentă a dispozițiilor art. 38 alin. (1) și (2) C. pen., s-a considerat că schimbarea de încadrare juridică solicitată pentru acuratețe juridică nu se justifică, argumentând că infracțiunea prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. este o infracțiune continuă, acțiunea ce constituie element material al infracțiunii prelungindu-se prin însăși natura sa pe o anumită durată de timp. De asemenea, s-a opinat că infracțiunea se consumă atunci când făptuitorul se urcă la volan și pornește vehiculul de pe loc, în condițiile textului de incriminare și se epuizează la încetarea acțiunii de conducere. În cauza de față, instanța a reținut că uciderea din culpă s-a comis după consumarea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, epuizându-se la momentul opririi autoturismului condus de inculpat.

De altfel, a arătat instanța, infracțiunea de ucidere din culpă este în cauza de față o infracțiune progresivă întrucât, după consumarea infracțiunii prev. de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., s-au produs noi urmări - decesul celei de-a doua victime, atrăgând o nouă încadrare juridică sub aspectul infracțiunii prev. de art. 192 alin. (1), (2) și (3) C. pen. care a absorbit infracțiunile prev. de art. 192 și art. 196 C. pen. Infracțiunea de ucidere din culpă s-a consumat la data de 22 martie 2017 și s-a epuizat la 30 martie 2017, o dată cu decesul victimei G. Cum conducerea sub influența alcoolului a presupus activități comise atât înainte, cât și în timpul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, instanța a apreciat a fi pe deplin justificată reținerea dispozițiilor art. 38 alin. (1) și (2) C. pen.

Instanța a notat solicitarea persoanelor vătămate de a se reține circumstanța agravantă legală prev. de art. 77 lit. c) C. pen. cu argumentarea că art. 77 C. pen. nu face nicio referire la infracțiunile comise cu intenție sau din culpă și că, în momentul în care inculpatul a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice mașina a devenit o armă care putea face victime circulând pe o stradă cu trafic destul de intens. De asemenea, a reținut susținerea că numărul victimelor putea fi mult mai mare, că au existat și alte victime, iar inculpatul putea să prevadă că în condițiile în care conduce un autoturism pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și cu o viteză de 150 de km/h, ar putea ucide mai multe persoane.

Referitor la acestea, instanța a precizat că circumstanțele agravante legale „reflectă întotdeauna și în mod univoc o periculozitate sporită a infractorului și impun necesitatea unei reacții mai energice în vederea reeducării lui” (C. Bulai, Manual de drept penal, fila 377). S-a arătat că circumstanța, care se regăsea și în C. pen. anterior în dispozițiile art. 75 lit. b) C. pen. nu a generat o bogată practică judiciară, exemplele teoretice limitându-se la caracterizarea mijloacelor și metodelor ca apte să provoace urmări grave asupra persoanelor și bunurilor în masă, creând o stare de pericol pentru securitatea socială, pentru un număr nedeterminat de persoane, bunuri sau valori sociale. În doctrină, s-a arătat, cu titlul exemplificativ, că sunt asemenea metode care prezintă pericol public incendiul, explozia, otrăvirea unei surse de apă, caracterizând fapta ca deosebit de periculoasă și pe infractor ca deosebit de periculos, circumstanța având caracter real și se referă la faptă.

Instanța a reținut că interpretarea corectă a dispoziției legale presupune identificarea unui mijloc sau a unei metode folosite care ține de faptă, iar nu de autor.

În lipsa unei definiții juridice în C. pen., s-a considerat că noțiunile au sensul din vorbirea curentă, respectiv metoda înseamnă procedeu, iar mijloc înseamnă cale, mod de a proceda. Așadar, a menționat instanța, pentru a se reține circumstanța agravantă, ar trebui să se constate că inculpatul a ales un mijloc periculos, însă un autoturism nu este, în sine, un mijloc periculos, dar poate deveni un astfel de mijloc dacă este folosit printr-o metodă destinată să afecteze un număr nedefinit de inocenți, fiind proiectată, aruncată sau manipulată spre o mulțime. Ținând de faptă, iar nu de persoana inculpatului, doar viteza poate fi pusă în legătură cu metoda de conducere.

În cauză, instanța a arătat că nu se poate reține circumstanța agravantă prev. de art. 77 lit. c) C. pen., întrucât nu există elemente de practică judiciară constantă, concordantă de natură să combată susținerile apărării și ale procurorului cu privire la faptul că circumstanța presupune folosirea conștientă a unor metode sau mijloace de natură să prezinte pericol public, iar pe de altă parte dezinhibarea, lipsa unei gândiri coerente și lipsa capacității de coordonare produse de alcool sunt în măsură să susțină ideea că inculpatul nu a prevăzut și nici nu a acceptat că folosește un mijloc periculos în sine.

S-a apreciat, per a contrario, că întotdeauna și în mod univoc, accidentele în care sunt implicate autocamioane, tiruri și autocare care generează inculparea șoferilor pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 196 și art. 192 C. pen. și toate accidentele rutiere în care sunt ucise sau vătămate victime aflate în traversare regulamentară pe trecerea de pietoni ar trebui să determine reținerea circumstanței agravante legale menționate, întrucât un autocar are 46 de locuri, un tir are o masă extrem de mare, iar pe trecerea de pietoni întotdeauna se pot afla multe persoane. Că nu este așa, a subliniat instanța, o dovedește practica judiciară. Instanța a precizat că circumstanța poate fi reținută în fapt atunci când faptele se află la limita dintre intenție indirectă și culpă cu previziune, fiind greu de acceptat că o astfel de faptă comisă la o trecere de pietoni din oraș pe care se află în traversare cel puțin 10 zece persoane poate fi considerată săvârșită din culpă.

În speță, instanța a subliniat că inculpatul a condus autoturismul timp de un minut, în oraș, la ora 23.21, în timpul nopții, cu mare viteză și în stare de ebrietate, neputându-i fi imputată acceptarea producerii unor urmări grave față de un număr nedeterminat de persoane.

Curtea de Apel a reținut că, la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru infracțiunile concurente trebuie avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de lege, iar față de susținerile inculpatului și ale persoanelor vătămate a subliniat că legea trebuie interpretată în litera și spiritul ei.

Analizând criteriile art. 74 C. pen. privitoare la individualizarea pedepsei, instanța a reținut că probele administrate în cauză justifică reținerea caracterului foarte grav al faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. Instanța a pornit de la urmările infracțiunii deduse judecății, pe care, apreciindu-le numai în limitele sesizării, în conformitate cu dispozițiile art. 371 C. proc. pen., le-a caracterizat drept tragice. Uciderea a doi tineri aflați la începutul vieții, în pragul întemeierii unei familii, în condițiile în care ei se aflau în derularea unei activități licite în spațiul public, periclitarea participanților la trafic, s-a arătat că sunt urmări extrem de grave, ce au determinat o stare de insecuritate socială.

De altfel, s-a apreciat că vizualizarea imaginilor preluate de Poliția Locală Iași din intersecția în care s-a produs accidentul este de natură să șocheze. Conducerea pe drumurile publice cu viteză și sub influența băuturilor alcoolice cu astfel de consecințe dramatice pentru valorile sociale ocrotite de legea penală îl caracterizează și pe inculpat ca fiind periculos pentru societate și impune sancțiuni corespunzătoare.

Pentru infracțiunea de ucidere din culpă, instanța a ținut seama în primul rând de starea fizică a inculpatului la momentul comiterii faptei, acesta consumase alcool și era conștient că se afla în stare de ebrietate, cu atât mai mult cu cât i se atrăsese atenția că era mai bine să nu conducă mașina în acest context. Mai mult, s-a relevat că inculpatul cunoștea, prin prisma propriei profesii consecințele nefaste ale unui comportament ca atare.

În ceea ce privește infracțiunea de conducere a unui autovehicul cu o alcoolemie peste limita legală, instanța a avut în vedere valoarea mare a alcoolemiei, împrejurarea că inculpatul nu a avut un motiv serios pentru a decide să se urce la volan, în loc să cheme un taxi care să îl transporte acasă, de starea efectivă de incoerență și imprecizie în care se găsea inculpatul în momentul examinării clinice, care denotă în ce măsură era acesta apt să conducă un autovehicul. În acest context, instanța a considerat că, în mare parte, acțiunile conducătorului auto care au dus la accidentarea mortală a victimelor au fost cauzate de starea de ebrietate în care acesta se găsea, prin urmare la stabilirea duratei pedepsei s-a avut în vedere și consecința extrem de gravă produsă.

În plus, instanța a reținut că uciderea, din culpă, a unei persoane, poate fi comisă în modalități concrete multiple și într-o varietate mare de împrejurări. Fapta inculpatului de a-i ucide, din culpă, pe J. și G. s-a apreciat că a prezentat o gravitate deosebită tocmai din cauza modului și a împrejurărilor în care a fost săvârșită, ca o consecință mai mult sau mai puțin directă a punerii în executare a hotărârii de a comite o infracțiune intenționată. Din perspectiva teoretică, instanța a subliniat că încă de la obținerea permisului de conducere orice conducător auto trebuie să respecte normele legale și să circule cu prudență, existând riscul de a accidenta o altă persoană, posibil chiar mortal.

Din acest punct de vedere, a considerat instanța, culpa conducătorului auto care a condus intenționat un autovehicul în stare de ebrietate, cu o viteză peste limita legală admisă în interiorul localității și cauzează un accident mortal spulberând un autoturism al cărui șofer așteptase la semafor este mai gravă decât culpa simplă a unei persoane care, de exemplu, manipulează greșit un utilaj sau apreciază eronat o situație periculoasă, tocmai pentru că, deși infracțiunea este comisă din culpă, în lanțul ei cauzal există și o faptă intenționată. Instanța a apreciat că, în ceea ce privește culpa lui A., în cauzarea morții tinerilor J. și G., aceasta este una foarte gravă, cu atât mai mult cu cât era de notorietate numărul mare al accidentelor foarte grave cauzate de conducerea autovehiculelor în stare de ebrietate și faptul că inculpatul a ignorat avertismentul unei persoane apropiate, prietenul său, împreună cu care stabilise să ajungă acasă cu un autoturism taxi.

Instanța, analizând probele administrate, a constatat că nu există o explicație rațională pentru care M. a acceptat să urce în autoturism, iar N. l-a pierdut din vedere pe inculpat la ieșirea din restaurant. Instanța a reținut și faptul că victimele J. și G. erau tinere, având un viitor promițător înainte, erau logodiți și urmau să se căsătorească, viitorul lor fiind curmat în mod brusc și nemeritat prin faptele necugetate ale inculpatului.

Parcurgând ultimele trei criterii prevăzute de legiuitor, instanța a mai reținut că inculpatul A. a primit o bună educație, astfel după cum rezultă din probele cu înscrisuri depuse la dosarul cauzei, provine dintr-o familie organizată, a crescut într-un mediu universitar ale cărui valori și le-a însușit, este integrat social, a derulat activități lucrative și eminamente utile societății până la data săvârșirii infracțiunilor deduse judecății.

S-a subliniat că inculpatul A. este avocat, iar această calitate în opinia instanței trebuie analizată ambivalent în sensul că inculpatului A. i se cerea o doză mai mare de prudență și un grad ridicat de conștientizare, prin prisma faptului că el a fost expus consecințelor unor astfel de fapte. Pe de altă parte, instanța a considerat că inculpatului trebuie să-i fie recunoscute meritele universitare și cele ale unei cariere promițătoare descrise de avocatul său ales și susținute de probele cu înscrisuri administrate, instanța reținând astfel și aspectele de circumstanțiere pozitivă ale acestuia care, potrivit susținerilor apărătorului inculpatului este egal în fața legii cu orice alt cetățean.

S-a reținut, așadar, că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, nu are un cazier rutier cu abateri grave, este tânăr și a exprimat în mod repetat regretul față de fapte și față de urmările acestora. Inculpatul a avut o conduită sinceră, atitudinea sa fiind de recunoaștere a faptelor și chiar dacă acesta a subliniat că nu-și amintește cu exactitate momentul accidentului, recunoașterea nu este una simulată, ci este expresie a asumării conștiente a consecințelor faptelor sale. Mai mult, inculpatul a manifestat empatie reală față de situația victimelor, a declarat că este de acord să plătească daunele materiale solicitate, iar daunele morale, în cuantumul stabilit de instanță. De asemenea, familia inculpatului a manifestat interes față de plata sumelor de bani cu titlu de despăgubiri.

Deopotrivă, s-a apreciat că inculpatul a agreat pe parcursul urmăririi penale și al judecății că se impune menținerea sa în arest preventiv, aspect ce dovedește asumarea sinceră a consecințelor faptelor sale și o înțelegere corectă a gravității lor, a impactului lor asupra opiniei publice și a stării de securitate socială.

În egală măsură, s-a subliniat că pedeapsa trebuie să fie un avertisment atât pentru inculpat, cât și pentru alte persoane, din păcate foarte numeroase, care sunt dispuse să se urce, fără a se gândi de două ori la consecințe, în stare de ebrietate la volanul unui autovehicul, dar nu se limitează la atât.

Curtea a arătat că, pentru a-și putea îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și a duratei, a gravității faptei și a potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

În acest sens, s-a apreciat că funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Așa fiind, Curtea, în alegerea pedepsei a avut în vedere gravitatea deosebită a infracțiunii care a avut consecințe tragice, inculpatul trebuind să știe că, pe lângă drepturi, are și o serie de îndatoriri, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății.

Sub aspectul individualizării pedepsei în speță, pornind de la criteriilor generale prevăzute de art. 74 C. pen., instanța a ținut cont de gradul de pericol concret ridicat al faptei comise, de circumstanțele reale ale săvârșirii lor. S-a arătat că, exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriilor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Instanța a argumentat că fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al sancțiunii care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului. S-a apreciat că numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală.

Văzând în ansamblu probele administrate în cursul urmăririi penale și al judecății, inclusiv cele administrate în circumstanțierea persoanei inculpatului, instanța a reținut că aplicarea unei pedepse principale în limitele legale, la nivelul mediu, ușor orientată spre maxim, cu executarea efectivă în regim de detenție satisface exigențele individualizării judiciare a pedepselor.

Pentru infracțiunea de ucidere din culpă, instanța a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) și i) C. pen., pe o durată de 2 ani, apreciind că inculpatul nu poate fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, nu poate ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, condamnarea pentru faptele deduse judecății dovedind că el nu are maturitatea ocupării unor astfel de funcții și nici pentru exercitarea dreptului de a conduce orice tip de vehicul pentru care este necesară deținerea unui permis de conducere, pedeapsa complementară urmărind sub acest aspect funcțiile enumerate mai sus, scopul formării unei conștiințe corecte în raport de obligațiile pe care le presupune conducerea de vehicule și siguranța traficului rutier. Pentru infracțiunea prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., a fost aplicată pentru aceleași considerente pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. i) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul dispozițiilor art. 65 C. pen., instanța a aplicat inculpatului pedepsele accesorii constând în interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen., apreciind că inculpatul nu poate fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, nu poate ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, condamnarea pentru faptele deduse judecății dovedind că el nu are maturitatea ocupării unor astfel de funcții și nici pentru exercitarea dreptului de a conduce tip de vehicul pentru care este necesară deținerea unui permis de conducere.

Sub aspectul acțiunilor civile devoluate prin constituirea persoanelor vătămate F. și E. ca părți civile în procesul penal și prin constituirea ca părți civile a unităților care au acordat asistență medicală și îngrijire victimelor, instanța, analizând materialul probator administrat în cauză a reținut următoarele:

Sub aspectul solicitării de către partea civilă E. a acordării sumei de 20.935 de lei cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul compus din cheltuielile de înmormântare a victimei J., inculpatul A., a achiesat la pretențiile părții civile E.

Potrivit art. 23 C. proc. pen. : ”În cursul procesului penal, cu privire la pretențiile civile, inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacție sau un acord de mediere, potrivit legii.

(2) Inculpatul, cu acordul părții responsabile civilmente, poate recunoaște, în tot sau în parte, pretențiile părții civile.

(3) În cazul recunoașterii pretențiilor civile, instanța obligă la despăgubiri în măsura recunoașterii. Cu privire la pretențiile civile nerecunoscute pot fi administrate probe˝.

Cum în cauză, a fost introdusă în calitate de parte responsabilă civilmente SC D. SA, care nu și-a manifestat acordul expres în privința achiesării, instanța a analizat pe fond temeinicia cererii.

S-a reținut că dispozițiile actuale de procedură penală au atribuit asigurătorului de răspundere civilă calitatea de parte responsabilă civilmente, astfel cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 86 C. proc. pen., în considerarea calității acesteia de persoană care, potrivit legii civile, are obligația convențională de a repara, în întregime sau în parte, singură, prejudiciul cauzat prin infracțiune.

Instanța a reținut referitor la specificul raporturilor juridice dintre asigurător și asigurat că acesta rezidă în simultaneitatea producerii riscului asigurat și constatării unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, ce declanșează răspunderea civilă delictuală a autorului faptei, pentru care urmează a răspunde, în limitele stabilite contractual și prin conținutul Ordinelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, asigurătorul de răspundere civilă.

În acord cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 132/2017, în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil, iar potrivit art. 42 din același act normativ asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare. Totodată, potrivit aceluiași act normativ, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, iar, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare persoanelor păgubite prin deces.

Cu respectarea limitelor de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, instanța a arătat că se acordă despăgubiri în formă bănească pentru vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial, pagube materiale, pagube consecință a lipsei de folosință a vehiculului avariat, dar și pentru cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată.

Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (5) C. proc. pen., repararea prejudiciului material și moral, în cazul exercitării acțiunii civile în cadrul procesul penal, se face potrivit dispozițiilor legii civile.

Raportat la momentul comiterii faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu, ce constituie temeiul exercitării acțiunii civile în prezenta cauză, pentru soluționarea pretențiilor formulate în cauză, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 1349 și art. 1357 C. civ. din 2009, conform cărora cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să-l repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoară culpă.

Din prevederile legale menționate a rezultat că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, trebuie să fie întrunite anumite condiții prevăzute de lege și anume: existența unei fapte ilicite imputabilă inculpatului, existența prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre fapta săvârșită și prejudiciul cauzat, precum și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.

Instanța a constatat îndeplinite condițiile răspunderii civile, în ceea ce privește existența unei fapte ilicite și a vinovăției inculpatului, având în vedere că, în ceea ce privește soluționarea acțiunii penale, instanța a constatat că există o faptă ilicită ce formează obiectul prezentei cauze penale, faptă ce a fost săvârșită de către inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege.

În ceea ce privește prejudiciul, a arătat instanța, se cer a fi îndeplinite două condiții cumulative: prejudiciul să fie cert și să nu fi fost reparat.

Instanța a reținut că, din probele administrate în cauză a rezultat în afara oricărei îndoieli rezonabile că fapta culpabilă inculpatului A. a determinat diminuarea patrimoniului părții civile E. cu sumele de bani ocazionate de înmormântarea și comemorarea fiului său, victima J., organizate conform cultului creștin ortodox. De asemenea, din probele cu înscrisuri administrate în cauză de partea civilă a rezultat că pentru procurarea bunurilor și serviciilor necesare organizării slujbei de înmormântare, înhumării, praznicului și slujbei de comemorare la 40 de zile de deces, partea civilă a făcut cheltuieli de 18.850 de lei. De altfel, instanța a reținut că probabil din eroare, partea civilă a inserat printre dovezile depuse la dosar și un bon mai vechi, din 21 martie 2017, care nu are legătură cu despăgubirile solicitate. Efectuând propriile calcule, instanța a reținut ca fiind dovedită suma de 18.850 de lei față de suma de 20.935 de lei pretinsă. Prejudiciul s-a constatat a fi cert și dovedit ca existență și ca posibilitate de evaluare și aflat în legătură de cauzalitate directă cu accidentul provocat cu vinovăție de către inculpatul A. Fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța a admis, în parte, acțiunea civilă și a obligat asigurătorul la plata sumei de 18.850 de lei, cu titlu de despăgubiri civile.

Referitor la daunele morale, instanța a constatat că, în cauză, s-au constituit părți civile mama și sora victimei J., E. și F., solicitând fiecare, acordarea de despăgubiri în cuantum de 460.000 de lei (inițial 100.000 de euro) cu titlul de daune morale. Instanța a reținut că, în prezenta speță, este vorba de repararea unui prejudiciu de afecțiune invocat de victimele indirecte, prejudiciu care trebuie reparat de către persoana culpabilă.

S-a mai subliniat că prin rezoluția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei nr. 75, adoptată la 14 martie 1965, s-a stabilit că "în caz de deces, reparația pentru prejudiciul de afecțiune trebuie acordată părinților, soțului și copiilor victimei pentru că doar în aceste cazuri reparația este supusă condiției ca aceste persoane să fi avut legături de afecțiune strânse cu victima, în momentul decesului”. De asemenea, potrivit reglementărilor Consiliului Europei referitoare la repararea daunelor morale (Colocviul de la Londra, 21-25 iulie 1969), dauna morală constă în prejudiciul care nu se pretează unei evaluări pecuniare și are drept scop a da o compensare sau satisfacție victimei.

În această privință, conform art. 20 alin. (2) din Constituție, s-a arătat că reglementările naționale fiind mai generoase, ele trebuie aplicate cu prioritate (dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.); potrivit art. 1391 alin. (2) C. civ. ”instanța judecătorească va putea să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu”.

Instanța a considerat că despăgubirile solicitate în prezentul dosar sunt rezonabile, cu excepția celor solicitate de partea civilă F., având în vedere scopul de a alina suferința pricinuită mamei și surorii prin moartea victimei, de care erau legate afectiv.

Curtea de apel a considerat că, în prezenta speță, s-a dovedit că părțile civile E. și F. au suferit o traumă psihică extrem de puternică, determinată de fapta săvârșită de inculpat - moartea fiului, respectiv a fratelui - astfel că acordarea de daune morale a fost considerată de către instanța de fond ca fiind justificată. Traumatizantă s-a apreciat a fi și modalitatea în care a intervenit decesul victimei, brusc și cu totul neașteptat și nemeritat, o moarte inutilă, care le-a răpit părților civile perspectiva unui viitor normal în care se puteau bucura de realizările fiului respectiv a fratelui, puteau petrece sărbătorile împreună și asista la creșterea nepoților.

Din susținerile avocatului acestora coroborate cu probele administrate în cauză a rezultat că J., în vârstă de 32 de ani, tânăr cu studii superioare, urma să se căsătorească, având perspectivele derulării unei vieți de familie armonioase cu victima G.

Sub acest aspect, instanța a considerat că suferințele nu trebuiesc a fi dovedite prin înscrisuri medicale sau prin probe testimoniale ci, având gradul de intensitate pretins de părțile civile, prin raportare la vârsta victimei și a părților civile, la posibilitățile reale ale victimei de a întreține legături personale puternice cu membrii familiei și la gradul de rudenie dintre părți, a apreciat că o gravă curmare a cursului pașnic și liniștit al vieții sufletești a acestora a fost produsă de inculpat. S-a referit că părțile civile vor fi lipsite în viitor de afecțiunea fratelui și, respectiv, a fiului, de posibilitatea întreținerii de legături firești, de sprijinul material și moral al fratelui și, respectiv, a fiului, pentru tot restul vieții.

De aceea, Curtea a acordat în echitate părții civile E. suma pretinsă de 460.000 de lei, iar părții civile F., suma de 350.000 de lei.

Prin stabilirea daunelor morale la sumele de mai sus, Curtea a apreciat că soluția este conformă atât cu interpretarea tradițională a jurisprudenței române, cât și cu interpretarea constantă a jurisprudenței europene.

Instanța a notat că Curtea Europeană a Drepturilor Omului reamintește că o hotărâre prin care se constată o încălcare a drepturilor unei părți, determină statul de a pune capăt acelei încălcări și de a elimina consecințele păgubitoare pentru acea persoană. Dacă dreptul intern pertinent nu permite decât o eliminare imperfectă a consecințelor acestei încălcări, art. 41 din Convenția Europeană conferă Curții competența de a acorda o reparație în favoarea părții vătămate. Curtea a apreciat că, printre elementele luate în considerare de către Curte, atunci când se pronunță în materie, se numără prejudiciul moral, care reprezintă repararea stării de angoasă, a neplăcerilor și a incertitudinilor rezultând din această încălcare, precum și din alte pagube nemateriale (cauza Ernestina Zullo, noiembrie 2004). De altfel, s-a apreciat că în cazul în care diverse elemente constituind prejudiciul nu se pretează la un calcul exact, sau în cazul în care distincția între prejudiciul material și cel moral se realizează mai greu, Curtea le poate examina împreună (cauza C. Ingersoll împotriva Portugaliei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2000).

Așa fiind, Curtea, apreciind în echitate, a considerat că sumele acordate reprezintă o compensație legală a traumelor suferite de către părțile civile.

De asemenea, Curtea a reținut că daunele morale stabilite trebuie să aibă efecte compensatorii și să nu constituie amenzi excesive pentru autorii prejudiciilor și nici venituri nejustificate pentru victimele accidentelor. Așa cum se arată în literatura de specialitate "sumele de bani acordate cu titlu de daune morale trebuie să poată fi calificate numai ca despăgubiri”.

În acest sens, s-a susținut că răspunderea civilă delictuală nu este limitată de posibilitățile de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material și moral cauzat prin fapta săvârșită. Potrivit dispozițiilor art. 12 din O.U.G. nr. 54 din 14 septembrie 2016 actualizată privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie, publicată în M. Of. nr. 723 din 19 septembrie 2016, în vigoare la data accidentului, abrogată de art. 45 din Legea nr. 132/2017, intrată în vigoare la data de 12 iulie 2017, precum și potrivit dispozițiilor acestei din urmă legi (art. 11): „Asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat. Fără a se depăși limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, potrivit art. 7 alin. (5) și (6) și în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA, asigurătorul RCA acorda despăgubiri în bani pentru:

a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;

d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuieli aferente în cazul soluționării alternative a litigiului dacă soluția este favorabilă persoanei prejudiciate;

(3) Indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul - pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât și în timpul staționării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de răspundere prevăzută în contractul RCA pentru: (…). b) prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat; (…). e) prejudiciile provocate terțelor persoane, în situația conducerii vehiculului sub influența băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor”.

Potrivit art. 12 din Norma nr. 39 din 25 noiembrie 2016 privind asigurările auto din România emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară publicată în M. Of. nr. 986 din 8 decembrie 2016 (în vigoare până la data emiterii unei noi norme):

(1) Asigurătorii RCA stabilesc limitele de despăgubire, care nu pot fi mai mici decât limitele de despăgubire stabilite de către Autoritatea de Supraveghere Financiară în conformitate cu reglementările europene.

(2) Limitele de despăgubire stabilite de către Autoritatea de Supraveghere Financiară sunt:

a) pentru pagubele materiale produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite, limita de despăgubire se stabilește la un nivel de 1.000.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României;

b) pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite, limita de despăgubire se stabilește la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României;

c) pentru pagubele materiale produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente produse începând cu 1 ianuarie 2017, la un nivel de 1.220.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României;

d) pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente produse începând cu 1 ianuarie 2017, la un nivel de 6.070.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României.

(3) În cazul în care în același eveniment au fost prejudiciate mai multe persoane și valoarea totală a prejudiciilor depășește limitele de despăgubire specificate în contractul RCA, despăgubirea va fi stabilită în funcție de cota-parte din valoarea prejudiciului care revine fiecărei persoane îndreptățite la despăgubire pentru prejudiciile suferite în același accident.

Instanța a arătat că, din analiza contractului de asigurare RCA depus la dosarul cauzei, cu valabilitate de la 18 octombrie 2016 la 17 aprilie 2017, pentru autoturismul, aparținând numitului L. a rezultat că limita de despăgubire pentru vătămări corporale și deces este de 5 milioane de euro.

Sub aspectul acțiunilor civile formulate de partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Iași, cu sediul în Iași, județul Iași, și de partea civilă K. Iași, cu sediul în Iași, județul Iași, Curtea a reținut că fapta inculpatului A. care constituie infracțiunea de ucidere din culpă a ocazionat diminuarea patrimoniului părților civile cu suma de 594,2 lei reprezentând cheltuieli de transport pentru deplasarea ambulanței la locul în care se afla victima G. la data de 22 martie 2017 și, respectiv cu suma de 38.051,58 lei, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate victimei G., conform fișei de transport cu ambulanța și conform fișei medicale și deconturilor de cheltuieli depuse la dosarul de urmărire penală de cele două părți civile. Fiind îndeplinite condițiile de antrenare a răspunderii civile delictuale a inculpatului și părții responsabile civilmente au fost admise, în parte, acțiunile civile formulate de aceste părți civile și, conform Deciziei nr. 1/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost obligat asigurătorul la plata sumelor de bani către părțile civile.

Instanța, analizând cererile de constituire de parte civilă formulate în cauza de față, a reținut că este sesizată și obligată să se pronunțe în limitele prev. de art. 371 C. proc. pen., cu privire la faptele și persoana trimisă în judecată. În mod corespunzător, obiectul acțiunii civile este conform dispozițiilor art. 19 C. proc. pen., tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.

Instanța a constatat că este sesizată cu privire la uciderea din culpă a victimelor G. și J., cel din urmă, conform raportului SMURD existent la dosarul cauzei nu a fost preluat de ambulanță, ci de un echipaj SMURD și nu i s-au acordat îngrijiri medicale întrucât a decedat în accident în urma leziunilor suferite incompatibile cu viața. Instanța a avut în vedere și a dispus asupra cheltuielilor ocazionate de îngrijirile medicale acordate victimei G.

De asemenea, a considerat inadmisibilă acțiunea civilă formulată de H. Iași care a solicitat despăgubiri pentru îngrijirile medicale acordate inculpatului și altor persoane străine de prezenta cauză și nefondate pretențiile părții civile Serviciul de Ambulanță Județean Iași în ceea ce privește cheltuielile ocazionate de transportarea la spital a inculpatului A. și ale părții civile K. Iași, formulate în prezenta cauză cu privire la despăgubirile reprezentând costuri de îngrijire a stării de sănătate a inculpatului și a altor persoane care nu fac obiectul sesizării prin rechizitoriu, precum M. și P.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul A. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 3.552,20 de lei, sumă stabilită numai în sarcina inculpatului, fără a exista instituită vreo obligație solidară de despăgubire cu partea responsabilă civilmente.

În temeiul dispozițiilor art. 276 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă și cererea părții civile F. de compensare a cheltuielilor judiciare efectuate, în cuantum de 4.500 de lei, conform chitanței din 31 martie 2017, eliberată de Cabinet Avocat I.

Împotriva acestei sentințe, au formulat apeluri inculpatul A., partea responsabilă civilmente SC D. SA, părțile civile F., E. și persoanele vătămate C. și B.

La data de 27 iulie 2017, a declarat apel inculpatul A., fără a fi indicate motivele de apel.

Inculpatul A., prin avocat T., a formulat motive de apel (filele 73-86 vol. 1), prin care s-a solicitat, în esență, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., desființarea, în parte, a sentinței penale nr. 69 din 14 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori și, în rejudecare, să se dispună:

- reducerea pedepselor principale aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 192 și art. 336 C. pen.;

- înlăturarea dispozițiilor privind aplicarea pedepselor complementare și accesorii, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen.;

- înlăturarea dispozițiilor privind prelevarea de probe biologice conform art. 7 din Legea nr. 76/2008;

- înlăturarea dispoziției privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare efectuate de partea civilă F. și obligarea părții responsabile civilmente SC Uniqa Asigurări SA la plata acestora;

- reducerea cheltuielilor judiciare la care inculpatul a fost obligat cu suma de 1.342 lei, sumă ce a fost achitată conform dovezilor depuse la dosar, filele 327-329, urmând ca acesta să fie obligat la plata sumei de 2210,2 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale;

- reducerea daunelor morale acordate.

Au fost depuse în susținerea apelului înscrisuri constând în jurisprudență apreciată relevantă pentru cauza de față (filele 99-290).

Ulterior, prin motivele de apel scrise depuse de apărătorul ales al inculpatului A., avocat Alice Drăghici care a formulat și concluzii la dezbaterea în fond a cauzei, s-a precizat că unica solicitare pe care inculpatul o formulează privește reindividualizarea pedepselor aplicate pentru fiecare dintre cele două infracțiuni de care este acuzat inculpatul, solicitându-se coborârea pedepselor către limita minimului special rezultată din aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei conform art. 396 alin. (1) C. proc. pen., pedeapsă ce urmează a fi executată în regim privativ de libertate (file 292-302 vol. 1). La termenul din 27 septembrie 2017, în mod expres, același apărător ales a precizat că apelul inculpatului nu vizează modul de rezolvare a laturii civile a cauzei.

Prin aceste motive de apel, s-a arătat că situația de fapt reținută de prima instanță este corectă și nu suscită readministrarea mijloacelor de probă sau propunerea de probatorii suplimentare, fiind corectă și încadrarea juridică dată faptelor.

Referitor la circumstanțele reale în care s-au comis faptele, s-a relevat că inculpatul nu era un consumator de băuturi alcoolice, nu cunoștea limitele rezistenței organismului la ingerarea de băuturi alcoolice, având falsa reprezentare că un consum de alcool în combinație cu apă nu generează starea de ebrietate, diminuarea reflexelor și incapacitatea de a realiza apariția unui pericol și de a-l preveni.

În egală măsură, apărarea a considerat că, la analizarea pregătirii academice, a educației primite din partea părinților cu studii superioare, a profesiei juridice pe care a practicat-o, aspecte de natură să responsabilizeze o persoană și să-i impună un autocontrol permanent, trebuie avut în vedere că la data producerii accidentului inculpatul avea vârsta de 27 de ani, vârstă la care autocenzura și capacitatea de apreciere critică a propriilor acțiuni nu sunt pe deplin dezvoltate, iar astfel de momente pot apărea chiar și în viața unui tânăr educat care are o conduită constant decentă.

De asemenea, s-a mai învederat că inculpatul a solicitat instanței de judecată menținerea stării de arest preventiv, considerând că această penitență este meritată ca un omagiu adus familiilor celor doi tineri care și-au pierdut viața în accident.

Apărarea a solicitat prin formularea apelului reducerea cuantumului pedepselor aplicate către limita minimului special care rezultă din aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei conform art. 396 alin. (1) C. proc. pen., pedeapsă ce urmează a fi executată în regim privativ de libertate, cu atât mai mult cu cât instanța a aplicat, în mod just, măsura complementară a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule care necesită permis de conducere, de natură să garanteze că, după ce pedeapsa principală va fi executată, apelantul va suporta efectele juridice și morale ale faptelor comise.

Mai mult, apărarea a considerat că sancțiunea penală trebuie să aibă un rol educativ și preventiv, inculpatul având, de altfel, capacitatea de a se reeduca și de a suporta consecințele morale, penale și materiale ale faptei săvârșite.

Din perspectiva soluționării de către instanța de fond a laturii civile a cauzei, apărarea a considerat că aceasta este corectă, despăgubirile materiale și morale au fost evaluate în raport de probatoriile administrate, cât și de practica instanțelor în această materie, cu introducerea în cauză a asigurătorului de răspundere civilă, care are posibilitatea exercitării ulterior a unei acțiuni de regres împotriva inculpatului și, în mod evident, acesta va avea de suportat o lungă perioadă de timp consecințele de natură patrimonială ale faptelor comise.

În concluzie, apărarea inculpatului a solicitat admiterea apelului formulat, desființarea în parte a sentinței atacate și, pe fond, reindividualizarea pedepselor aplicate inculpatului A.

Partea responsabilă civilmente SC D. SA a formulat apel, la data de 31 iulie 2017, solicitând prin motivele de apel transmise prin poștă (filele 7-47), admiterea apelului, desființarea, în parte, a sentinței atacate pe latură civilă, în sensul diminuării cuantumului daunelor morale acordate părților civile E. și F., în conformitate cu jurisprudența din România, precum și reducerea daunelor materiale acordate K. Iași până la concurența sumelor probate prin documente justificative raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale.

În motivele scrise, s-a precizat că pentru evaluarea daunelor morale, instanța trebuie să țină seama de jurisprudența națională pentru a nu se încălca prevederile art. 16 din Constituția României. De asemenea, s-a arătat că în privința cuantumului, acestea nu trebuie să constituie o amendă excesivă și nici un prilej de îmbogățire fără just temei a persoanelor prejudiciate, indemnizația astfel acordată trebuind să fie justă, rațională, echitabilă, să fie stabilită încât să asigure o compensație suficientă, dar nu exagerată, a prejudiciului moral suferit, fără a deveni o sursă de venituri nejustificată.

Sub acest aspect, a fost invocată Decizia nr. 2356/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și jurisprudența națională făcând referire la un număr de 2.339 de soluții ale curților de apel din România, materializate într-un ghid pentru soluționarea daunelor morale, întocmit în 2012.

Și sub aspectul daunelor materiale reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate K. Iași, partea responsabilă civilmente a apreciat că suma acordată de 38.051,58 lei este disproporțională raportat la numărul zilelor de îngrijiri medicale de care a beneficiat victima.

Pentru aceste considerente, s-a solicitat analizarea, în detaliu, a documentelor depuse de către unitatea spitalicească și cenzurarea sumei acordate raportat la procedurile medicale efectiv realizate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 408 și urm. C. proc. pen. și art. 22 din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 39/2016.

La termenul de judecată din 27 septembrie 2017, au fost transmise prin fax, motive de apel din partea persoanelor vătămate B. și C., aflate la filele 317-324 dosar instanță.

Prin motivele formulate, persoanele vătămate și-au exprimat opoziția față de judecarea dosarului în procedura simplificată prevăzută de art. 375 și art. 377 C. proc. pen., în condițiile în care inculpatul a recunoscut fapte pe care acesta nu-și amintește să le fi săvârșit, în scopul de a beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.

De asemenea, persoanele vătămate au considerat că trebuie admisă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunile de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (1), (2) și (3) cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) C. pen. și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. în infracțiunile de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (2) și (3) cu reținerea art. 77 lit. c) C. pen. și cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen. și de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art. 336 alin. (1) și cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.

Nu în ultimul rând, persoanele vătămate au solicitat redozarea pedepsei în sensul majorării cuantumului stabilit de prima instanță pentru fiecare infracțiune în parte raportat la gravitatea faptelor comise de inculpatul A., dar și de rezultatul produs de nerespectarea normelor rutiere, conducând cu viteză excesivă și accelerând înainte de impact, dar și pentru disprețul arătat față de normele sociale, conducând autoturismul în stare de ebrietate. În concluzie, au considerat că se impune aplicarea unei pedepse orientate spre maximul prevăzut de lege, reprezentând, totodată, și un semnal de alarmă pentru toți conducătorii auto care ar comite fapte similare cu cele săvârșite de inculpat, dar și o protecție reală a cetățenilor.

La data de 16 august 2017, părțile civile F. și E. au solicitat ca instanța să ia act de renunțarea la apelurile formulate, față de manifestarea lor de voință exprimată în cuprinsul declarațiilor notariale aflate la filele 63 și 64, dosar instanță de apel.

Dând eficiență principiului dreptului părții de a dispune asupra cererii formulate, principiu instituit expres în materia dreptului procesual penal, și constatând că dispozițiile legale sunt îndeplinite - manifestarea de voință a părțile civile F. și E. de retragere a apelurilor îmbrăcând forma juridică impusă de lege, Înalta Curte va lua act de retragerea apelurilor formulate de părțile civile F. și E. împotriva sentinței penale nr. 69 din 14 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Examinând apelurile declarate de inculpatul A., persoanele vătămate C., B. și partea responsabilă civilmente SC D. SA, din perspectiva motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, conform art. 417 C. proc. pen., în raport de probele administrate în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, constată următoarele:

Inculpatul A. a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. la pedeapsa principală rezultantă de 5 (cinci) ani și 10 (zece) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) C. proc. pen. și art. 38 alin. (1) și (2) C. pen. și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) C. proc. pen. și art. 38 alin. (1) și (2) C. pen., în procedura simplificată prevăzută de art. 374 alin. (4) C. proc. pen.

În acord cu prima instanță de fond, Înalta Curte reține, în fapt, că, în seara de 22 martie 2017, în jurul orei 23,22, inculpatul A. a condus pe șoseaua Bucium, din Iași, autoturismul, având o îmbibație alcoolică în sânge de 1,95 g %o la ora 00,30 și de 1,85 g %o la ora 1,30, iar din estimarea retroactivă a alcoolemiei a rezultat că la momentul conducerii autoturismului și producerii accidentului de circulație, inculpatul A. ar fi putut avea o alcoolemie de cca. 2,05 g %o (filele 93-94 d.u.p.).

În urma accidentului, a rezultat decesul instantaneu al numitului J., conducător al autoturismului, decesul ulterior (la data de 30 martie 2017) al numitei G., pasager pe locul din dreapta față a aceluiași autoturism și vătămarea corporală a numiților P. (șofer taxi) și M. (pasager dreapta față a autoturismului), precum și a inculpatului A.

Instanța constată că situația de fapt rezultă, fără dubiu, din coroborarea conținutului mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv: proces verbal de cercetare a locului accidentului (filele 35-61), buletin de analiză toxicologică din 23 martie 2017 (fila 90), raport de expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei din 03 aprilie 2017 (filele 93-94), rapoarte medico-legale de necropsie din 31 martie 2017 și din 03 aprilie 2017 (filele 96-110), declarații de martori M. (filele 166-167), N. (filele 175-178), P. (filele 188-189), procese verbale de vizualizare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere ale Primăriei Municipiului Iași - Poliția Locală Iași și Restaurant ”x”, declarații inculpat (filele 9, 17-21 d.u.p., fila 52 dosar instanță fond), înscrisuri în circumstanțiere, înscrisuri doveditoare ale cererilor de constituire părți civile (facturi, chitanțe, bonuri, contracte de prestări servicii).

Fapta de ucidere din culpă prin care s-a cauzat moartea a două persoane este urmarea nerespectării de către apelantul inculpat a dispozițiilor legale pentru exercițiul activității de conducere pe drumurile publice a autovehiculelor, așa cum sunt prevăzute prin dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 privind conducerea pe drumurile publice.

Săvârșirea faptei și vinovăția inculpatului A. sunt dovedite prin probele administrate în cursul urmăririi penale, inculpatul solicitând, de altfel, la data de 23 iunie 2017, în fața primei instanțe (fila 52 dosar fond), judecarea în procedura simplificată, instanța încuviințând cererea după luarea unei declarații inculpatului și după constatarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 374 alin. (4) C. proc. pen. privind

judecarea cauzei în procedura recunoașterii vinovăției, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

În acest context, în care inculpatul a recunoscut în totalitate faptele reținute în sarcina sa și nu a solicitat decât administrarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, în mod legal, prima instanță a constatat că se impune reținerea beneficiului acordat de legiuitor privind judecarea cauzei în procedura simplificată a recunoașterii vinovăției, astfel că simpla opoziție a persoanelor vătămate C. și B. vizând incidența, în cauză, a acestei proceduri, exprimată prin motivele de apel, nu justifică înlăturarea unei dispoziții legal aplicate.

Prin urmare, examinarea apelurilor s-a realizat în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor în circumstanțiere depuse la instanțele de judecată (fond și apel), inculpatul beneficiind de aplicarea dispozițiilor art. 374 alin. (4) și art. 396 alin. (1) C. proc. pen. pentru infracțiunile de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În drept, faptele inculpatului A., care, în noaptea de 22/23 martie 2017, la ora 23.21 a condus pe drumurile publice din municipiul Iași autoturismul, având în sânge o îmbibație alcoolică de 2,05g/l alcool pur în sânge și care a provocat, pe fondul stării sale de ebrietate și a vitezei excesive în conducere, un accident de circulație din care a rezultat decesul numiților J. și G., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. și ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) C. pen.

Critica adusă de persoanele vătămate C. și B. încadrării juridice dată faptelor comise de inculpat, este nefondată.

În mod legal și temeinic, prima instanță a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de persoanele vătămate, din infracțiunile de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (1), (2) și (3) cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) C. pen. și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) C. pen. în infracțiunile de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (2) și (3) cu reținerea art. 77 lit. c) C. pen. și cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen. și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art. 336 alin. (1) și cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.

În privința încadrării juridice a faptei de ucidere din culpă în dispozițiile art. 192 alin. (1), (2) și (3) C. pen., se notează că, din punct de vedere teoretic, varianta reglementată de alin. (1) al art. 192 C. pen. constituie varianta simplă a infracțiunii de ucidere din culpă, astfel că reținerea acesteia alături de variantele agravante ale aceluiași tip de infracțiune nu reprezintă o nelegalitate.

În cauză, nu se justifică reținerea circumstanței agravante prevăzute de art. 77 lit. c) C. pen., care presupune săvârșirea infracțiunii prin metode sau mijloace de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, întrucât, în sine, un autoturism este destinat transportului și nu este apt a pune în pericol alte persoane sau bunuri prin simpla utilizare, neexistând probe că inculpatul a urmărit să-l folosească precum un instrument destinat să pericliteze viața unor persoane.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor de drept penal, se notează că aceasta este, pe de o parte, legală - revine legiuitorului, care stabilește normativ pedepsele și celelalte sancțiuni de drept penal, prin fixarea unor limite minime și maxime ale fiecărei pedepse, care să corespundă în abstract importanței valorii sociale ocrotite, iar, pe de altă parte, judiciară - pe care o realizează judecătorul în cadrul limitelor stabilite de lege.

Din perspectiva individualizării legale, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii cuprinsă între unu și 5 ani închisoare sau amenda, ale cărei limite de pedeapsă se reduc cu o treime ca urmare a reținerii, în cauză, a dispozițiilor art. 396 alin. (1) C. proc. pen., limitele de pedeapsă reduse fiind cuprinse între 8 luni închisoare și 3 ani și 4 luni închisoare, astfel că pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului A., este legală.

Referitor la limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) și (3) C. pen., săvârșită de inculpat, acestea sunt cuprinse între 3 ani închisoare și 10 ani și 6 luni închisoare, iar ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 396 alin. (1) C. proc. pen., limitele speciale de pedeapsă reduse sunt cuprinse între 2 ani închisoare și 7 ani închisoare, astfel că aplicarea de către instanța de fond a pedepsei de 5 ani închisoare, inculpatului A., este în limite legale.

În privința individualizării judiciare a pedepsei, se reține că potrivit art. 74 C. pen., stabilirea cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Raportat la aceste criterii, instanța de apel apreciază că pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice sub influența alcoolului și de 5 ani închisoare pentru infracțiunea de ucidere din culpă, sunt just individualizate.

Instanța de apel are în vedere, cumulativ, modul și mijloacele de comitere a faptelor, prin conducerea unui autoturism pe drumurile publice în interiorul unui oraș, respectiv municipiul Iași, pe timpul nopții, sub influența băuturilor alcoolice, gradul de alcoolemie foarte ridicat de la momentul comiterii faptelor, starea de pericol creată pentru siguranța traficului rutier, urmarea periculoasă socialmente a activității infracționale constând în cauzarea decesului a două persoane, dar și împrejurarea că inculpatul și-a asumat consecințele faptelor comise, nivelul de educație (studii superioare), vârsta (27 de ani), ocupația (avocat în Baroul Iași), starea de sănătate, situația familială și socială (este o persoană instruită, integrată și apreciată în societate, așa cum rezultă din caracterizările făcute inculpatului de către persoane din mediul universitar și de colegi avocați).

Din datele speței deși nu rezultă că inculpatul, care nu este cunoscut cu antecedente penale, este o persoană cu potențial criminogen sau că acesta are o atitudine necorespunzătoare față de ordinea de drept, trebuie avut în vedere gradul ridicat de alcoolemie cu care inculpatul a înțeles să conducă autoturismul pe drumurile publice și profesia acestuia de avocat, ce îi permitea să aibă reprezentarea că săvârșirea unei astfel de fapte este de natură a atrage o sancțiune penală în ceea ce îl privește, chiar și în condițiile în care fapta sa nu s-ar fi soldat cu un accident.

Cuantumul pedepselor aplicate sunt de natură a-l face pe inculpat să înțeleagă că societatea reprimă fapte de natura celor pe care le-a săvârșit, că acestea produc o puternică tulburare în rândul opiniei publice, cu atât mai mult cu cât faptele s-au soldat cu victime. Prin calitatea sa de avocat, inculpatul trebuia să contribuie cu atât mai mult la respectarea legii, să fie un adevărat model în societate, a cărui probitate morală trebuia să fie dincolo de orice îndoială.

În ceea ce privește nivelul de educație al inculpatului, Înalta Curte constată că, într-adevăr cunoștințele juridice pe care inculpatul le deține pot conferi o gravitate sporită faptei sale, însă tot acestea, raportat la conduita ulterioară a inculpatului, conduc la concluzia că acesta a înțeles pe deplin consecințele conducerii unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice, cu atât mai mult cu cât în urma accidentului au decedat două persoane.

O atenuare a răspunderii penale a inculpatului nu se justifică. Toate împrejurările favorabile invocate de inculpat referitoare la situația sa personală anterioară comiterii faptelor, lipsa antecedentelor penale, posibilitățile de îndreptare au fost deja reținute de instanța de fond și li s-a dat eficiența corespunzătoare. Înscrisurile administrate în fața instanței de apel, constând în jurisprudență (filele 100-289), nu impun reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 75 C. pen. și nici reducerea cuantumului pedepsei.

Drept urmare, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte consideră neîntemeiate criticile privind individualizarea pedepsei susținute, pe de-o parte, de inculpat și, pe de altă parte, de persoanele vătămate C. și B.

În caz de concurs de infracțiuni sunt aplicabile dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., astfel că, la pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare s-a adăugat corect un spor de o treime din pedeapsa de 2 ani și 6 luni, respectiv 10 luni, în final pedeapsa pe care inculpatul o are de executat fiind stabilită, în mod legal, la cuantumul de 5 ani și 10 luni închisoare.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte consideră că pedeapsa de 5 ani și 10 luni închisoare constituie un mijloc suficient de constrângere, precum și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, această pedeapsă răspunzând în mod eficient dublului scop de prevenire și sancționare, contribuind în egală măsură la reeducarea și atenționarea reală a inculpatului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului A. în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială, în vederea reintegrării în societate, ulterior detenției.

Pedepsele complementare aplicate inculpatului au fost, de asemenea, just individualizate, prin raportare la natura infracțiunilor principale, iar pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi s-a aplicat obligatoriu conform art. 65 C. pen.

De asemenea, se constată că, potrivit art. 7 din Legea nr. 76/2008 era obligatoriu să se dispună prelevarea probelor biologice de la inculpat, infracțiunea de ucidere din culpă fiind prevăzută expres de această lege printre infracțiunile care impun o asemenea măsură, în caz de condamnare.

Criticile formulate de apelanta parte responsabilă civilmente SC D. SA privind cuantumul despăgubirilor acordate părților civile E., F. și K. Iași, sunt nefondate.

Prin Decizia nr. 1/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 258 din 06 aprilie 2016, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 86 C. proc. pen., în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitate de parte responsabilă civilmente și are obligația de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracțiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare și prin dispozițiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.

Potrivit raporturilor juridice dintre asigurător și asigurat, asigurătorul de răspundere civilă răspunde la momentul producerii riscului asigurat și constatării unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, în limitele stabilite contractual și potrivit dispozițiilor legale în materie, respectiv Legea nr. 132/2017.

Totodată, repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile astfel cum prevăd dispozițiile art. 19 alin. (5) C. proc. pen.. Pentru soluționarea pretențiilor formulate în cauză, trebuie întrunite condițiile răspunderii civile și anume: existența unei fapte ilicite imputabilă inculpatului, existența prejudiciului care să fie cert și să nu fi fost reparat, a raportului de cauzalitate dintre fapta săvârșită și prejudiciul cauzat, precum și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.

Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și probele administrate în cauză, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a stabilit cuantumul despăgubirilor materiale, la suma de 18.850 de lei, acordate părții civile E. pentru acoperirea costurilor legate de înmormântarea și comemorarea fiului său, J., conform obiceiurilor creștine, astfel cum rezultă din înscrisurile administrate în cauză, și a obligat asigurătorul la plata acestora.

Au fost aduse critici din partea asigurătorului de răspundere civilă referitoare la cuantumul daunelor morale acordate de instanță părților civile E. și F., respectiv mama și sora victimei J., între care au existat legături de afecțiune strânse, în sensul că suma de 460.000 de lei acordată mamei victimei E. și suma de 350.000 de lei acordată surorii acestuia, F. sunt prea mari, fiind făcută precizarea că suferința pricinuită prin pierderea fiului și a fratelui nu poate fi contabilizată în bani.

În cazul răspunderii civile delictuale, principiul aplicabil este cel al reparării integrale a prejudiciului moral și material cauzat prin fapta săvârșită.

Deși nu există criterii absolute pentru cuantificarea prejudiciului moral suferit de părțile civile, Înalta Curte reține că prejudiciul moral trebuie apreciat in concreto în funcție de circumstanțele și împrejurările cazului supus judecății, daunele morale având doar menirea de a ușura suferințele părților civile pricinuite de pierderea, într-un moment neașteptat, a unei ființe dragi.

Un criteriu fundamental consacrat de doctrină și jurisprudență în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică fără îndoială și o doza de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care dată fiind pierderea suferită nu va putea fi înlăturat în totalitate, și despăgubirile acordate, în măsura să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale (Decizia nr. 6330/2011, secția civilă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Deși, cuantificarea prejudiciului moral nu este supusǎ unor criterii legale fixe de determinare, jurisprudența a stabilit câteva criterii de apreciere:

- criterii referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauzǎ, în plan fizic, psihic și afectiv;

- criterii referitoare la importanța valorilor lezate, mǎsura în care acestea au fost lezate;

- criterii privitoare la stabilitatea socialǎ, economicǎ și emoționalǎ ulterioarǎ a rudelor victimei.

Prin raportare la aceste criterii, indemnizația trebuie să fie justă, rațională și echitabilă, astfel încât să se asigure efectiv o compensație suficientă.

Un criteriu important avut în vedere la stabilirea daunelor morale, pentru toate părțile civile, vizează afectarea pe termen lung a vieții de familie a părților civile, prin lipsirea acestora de o componentă fundamentală: relațiile de familie.

Față de criteriile indicate și cazuistica bogată a jurisprudenței în materie, raportându-se la toate aspectele mai sus prezentate, precum și la împrejurările concrete ale speței, așa cum acestea au rezultat din întreg probatoriul administrat în cauză, în ceea ce privește părțile civile, instanța de control judiciar consideră că a fost corect cuantificat cuantumul despăgubirilor acordat părților civile E. și F. pentru trauma suferită, apreciindu-se că sumele acordate sunt adecvate, constituind o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit de acestea.

Instanța de control judiciar reține că pierderea suferită de către părțile civile este de natură a produce un șoc psihic, emoțional greu de depășit, iar prin sumele acordate de instanța de fond se urmărește a se compensa echitabil pierderea suferită, durerea pierderii persoanelor dragi producând schimbări majore în viața acestor familii.

Având în vedere că, prin comiterea de către inculpat a accidentului de circulație, s-a cauzat lovirea victimei G. care a fost transportată la spital și a necesitat îngrijiri medicale care au ocazionat cheltuieli suportate de către furnizorul de servicii medicale constituit ca parte civilă, respectiv K., instanța constată că prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, filele 228-266 dosar urm. pen., s-a făcut dovada cheltuielilor în sumă de 38.051,58 lei acordate de instanța de fond și nu se impune ca acestea să fie reduse, astfel cum a solicitat asigurătorul.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A., partea responsabilă civilmente SC D. SA și persoanele vătămate C. și B. împotriva sentinței penale nr. 69 din 14 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va lua act de retragerea apelurilor formulate de părțile civile F. și E. împotriva sentinței penale nr. 69 din 14 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A., durata reținerii și arestării preventive de la 23 martie 2017 la zi.

În temeiul dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat A., apelanta partea responsabilă civilmente SC D. SA și apelantele persoane vătămate C. și B. la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantele părți civile F. și E. la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A. în sumă de 65 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A., partea responsabilă civilmente SC D. SA și persoanele vătămate C. și B. împotriva sentinței penale nr. 69 din 14 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Ia act de retragerea apelurilor formulate de părțile civile F. și E. împotriva sentinței penale nr. 69 din 14 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A., durata reținerii și arestării preventive de la 23 martie 2017 la zi.

Obligă apelantul inculpat A., apelanta partea responsabilă civilmente SC D. SA și apelantele persoane vătămate C. și B. la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă apelantele părți civile F. și E. la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A. în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 noiembrie 2017.