Timeliness of complaint against non-initiation of criminal proceedings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appellant's appeal and quashed the lower court's decision, remanding the case for re-judgment. The dispute concerned the timeliness of a complaint filed against a prosecution authority's resolution of non-initiation of criminal proceedings; while the Court of Appeal had initially dismissed the complaint as tardy based on a notification date of February 2003, the appellant contested that the relevant resolution was issued in November 2003. The Supreme Court ruled that the complaint, filed one week after the November 2003 resolution, was submitted within the statutory ten-day deadline, establishing that the deadline for challenging a non-initiation resolution runs from the date of that specific procedural act.
Legislator headnote
AI generatedTimeliness of complaint against non-initiation of criminal proceedings: Împotriva acestei sentințe petentul a declarat recurs, susținând că plângerea depusă la instanță a fost formulată în termen respectiv la data de 26 noiembrie 2003, întrucât comunicarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție i-a fost expediată la data de 19 noiembrie 2003.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 26 din 17 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara s-a respins ca tardivă plângerea formulată de petentul D.G. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 12 februarie 2003 în dosarul nr. 155/2002.
Pentru a pronunța astfel s-a reținut că, petentul a depus plângerea la data de 3 decembrie 2003, peste termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de lege, soluția de neîncepere a urmăririi penale fiindu-i comunicată la data de 12 februarie 2003.
Împotriva acestei sentințe petentul a declarat recurs, susținând că plângerea depusă la instanță a fost formulată în termen respectiv la data de 26 noiembrie 2003, întrucât comunicarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție i-a fost expediată la data de 19 noiembrie 2003.
Recursul formulat este fondat, întrucât astfel cum petentul a învederat, plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă în cauză la data de 19 noiembrie 2003, a fost formulată de petent la data de 26 noiembrie 2003.
În consecință, se va admite recursul declarat de petentul D.G. împotriva sentinței penale nr. 26 din 17 martie 2004 a Curții de Apel Timișoara, pe care o va casa urmând a se trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de petiționarul D.G. împotriva sentinței penale nr. 26 din 17 martie 2004 a Curții de Apel Timișoara.
Casează hotărârea atacată și trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 3 iunie 2004.