Negative conflict of jurisdiction resolved in favor of Bucharest Court of Appeal for annulment of five-year entry ban

Decizia nr. 328/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 182 din 13 iulie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Timișoara și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 2793 din 28 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul A., cetățean al Republicii Moldova, a solicitat anularea Deciziei nr. 569467 din 24 iunie 2016, emisă de pârâtul B., prin care i-a fost aplicată măsura interzicerii intrării pe teritoriul României pentru o perioadă de 5 ani, măsură dispusă la data de 24 iunie 2016.

Potrivit dispozițiilor art. 1063 din O.U.G. nr. 194/2002 (forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată):

„(1) Interzicerea intrării în România se dispune, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de D., concomitent cu emiterea deciziei de returnare.

(2) Interzicerea intrării în România se dispune, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de D. sau de organele poliției de frontieră și în situația în care străinul nu a făcut obiectul unei măsuri de îndepărtare, precum și împotriva străinilor prevăzuți la art. 8 alin. (1) lit. b) - d) și art. 8 alin. (2) lit. a) - b1) sau care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. h).

(3) Interzicerea intrării în România nu se dispune dacă străinul cu ședere ilegală face dovada că s-a aflat în imposibilitatea de a părăsi teritoriului României din motive umanitare sau din alte motive obiective independente de voința sa.

(4) Dispunerea măsurii de interzicere a intrării în România se comunică străinilor, în scris, de către organul care a luat măsura și conține motivarea în fapt și în drept, precum și informațiile privind căile de atac posibile.

(5) Măsura de interzicere a intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură. Contestația nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanței este definitivă.”

Astfel, în temeiul art. 1063 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, suscitat, măsura interzicerii intrării în România poate fi contestată de către străin, în termen de 10 zile de la comunicare, la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură, aceste dispoziții stabilind o regulă de competență teritorială exclusivă, în funcție de sediul autorității publice care a dispus măsura interzicerii intrării în România.

Cum măsura interzicerii intrării în România a fost dispusă (la solicitarea C. Nădlac cuprinsă în nota-raport din 24 iunie 2016) de B., care are sediul în București, potrivit dispozițiilor art. 1063 alin. (5) menționat, contestarea acestei măsuri se poate face la Curtea de Apel București, căreia îi revine și competența teritorială de soluționare a cauzei.

Este fără relevanță, sub aspectul stabilirii competenței de soluționare a cauzei, faptul că documentul de comunicare a măsurii către reclamant a fost întocmit de C. Nădlac, câtă vreme prin acesta, așa cum rezultă în mod neechivoc din conținutul său, doar s-a procedat la informarea străinului cu privire la măsura interzicerii intrării în România dispusă de B.

În raport de cele mai sus arătate și reținând că, potrivit textului normativ anterior individualizat, măsura dispusă poate fi contestată la Curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură, instanță care în cazul de față este Curtea de Apel București, întrucât C. Nădlac nu a fost decât transmițătorul măsurii dispuse, urmează ca în favoarea acestei instanțe să fie stabilită competența de soluționare a cauzei de față.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. și pe intimatul B. în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 februarie 2017.