Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3018/2004 AI generated

Robbery conviction reversed for failure to exercise inquisitorial duty and insufficient proof of guilt

Case Number Decizia nr. 3018/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice allowed the defendant's appeal, quashing the final appellate decision and the first-instance conviction, and remanded the case to the Tribunal of Sibiu for retrial while maintaining the defendant's preventive detention. The case involved a conviction for robbery (qualified robbery under the old Penal Code) based on allegations that the defendant assaulted a victim, seized their gold chain, and subsequently pawned it; the defendant argued that the lower courts failed to properly verify his guilt, noting that the victim initially identified other individuals as the perpetrators and that key witnesses recanted or were not fully heard. The Supreme Court held that the lower instances violated the principles of inquisitorial activity and the burden of proof by failing to administer necessary evidence, such as confrontations with the victim and specific witnesses, auditing the taxi driver and bar owner, and taking a supplementary statement from the defendant, rendering the conviction legally flawed and unsupported by solid proof.

Legislator headnote

AI generated

art. 13 C. pen, art. 26 C. pen, art. 34 lit. b) C. proc. pen, art. 61 C. pen, art. 71 C. pen, art. 191 C. proc. pen; Robbery conviction reversed for failure to exercise inquisitorial duty and insufficient proof of guilt: Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul P.S. la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., fără să efectueze o cercetare judecătorească completă pentru a stabili în mod cert dacă învinuirea adusă acestuia prin actul de inculpare este reală sau nu.

Keywords

AI generated
robbery review of remand detention burden of proof seizure of evidence dismissal for theft criminal sentence

Cited Legislation

AI generated
art. 13 C. pen
și art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul P.S.
art. 26 C. pen
pen., raportat la art. 26 C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.
art. 34 lit. b) C. proc. pen
În baza art. 34 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința de față cu pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.
art. 61 C. pen
În baza art. 61 C. pen., s-a contopit pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, cu restul neexecutat de 354 zile din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.
art. 71 C. pen
S-a făcut aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.
art. 191 C. proc. pen
S-a făcut aplicarea art. 191 C. proc. pen.
art. 65 C. proc. pen
4 și art. 65 C. proc. pen., potrivit cărora erau obligate să-și exercite rolul activ, știut fiind că sarcina probațiunii îi revine în exclusivitate.
art. 4 C. proc. pen
3 și art. 4 C. proc. pen., ajungând la o concluzie nesusținută de probele dosarului și care nu este lipsită de dubiu.

Cited Case Law

AI generated
decizia penală nr. 56/2001
208/2001 a Judecătoriei Săliște, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 56/2001 a Tribunalului Sibiu, fiind arestat la 23 iulie 2001.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 291 din 3 decembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar penal nr. 7880/R/2003, în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu art. 37 lit. a) și b) C. pen. și art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul P.S. la:

- 5 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

S-a constatat că această infracțiune este concurentă cu infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., raportat la art. 26 C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 208 din 26 martie 2001 a Judecătoriei Săliște, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 561 din 11 martie 2002 a Tribunalului Sibiu.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani și 5 luni închisoare, aplicată prin sentința penală sus-menționată în pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat și restul de 354 zile din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 780/1998 a Judecătoriei Sibiu, înlăturându-se sporul de o lună închisoare.

S-a constatat că restul de 354 zile pentru care a fost liberat condiționat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare a fost revocat prin sentința penală nr. 208/2001 a Judecătoriei Săliște.

În baza art. 34 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința de față cu pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 208/2001 a Judecătoriei Săliște în cea mai grea, de 5 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 61 C. pen., s-a contopit pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, cu restul neexecutat de 354 zile din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 780/1998 a Judecătoriei Sibiu, dispunându-se ca inculpatul să execute 5 ani și 6 luni închisoare, sporită la 6 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.

S-a dedus din pedeapsă reținerea din 21 mai 2001 și perioada executată începând cu 23 iulie 2001 în temeiul sentinței penale nr. 208/2001 a Judecătoriei Săliște.

S-a menținut starea de arest a inculpatului.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei nr. 400 din 19 martie 2002 emis de Judecătoria Săliște și s-a dispus emiterea unui nou mandat. A fost obligat inculpatul la 337.317 lei despăgubiri către Spitalul Județean Sibiu.

S-a constatat că partea vătămată P.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

S-a făcut aplicarea art. 191 C. proc. pen.

S-a reținut în fapt că, în seara zilei de 18 mai 2001, după ce consumase alcool în mai multe locuri din Sibiu, partea vătămată P.A. a ajuns la Complexul Comercial C. unde s-a întâlnit cu inculpatul și martorii M.I.C., C.D.G., P.M., G.E. și T.G.

După unele discuții cu membrii grupului partea vătămată a plecat, inculpatul l-a urmărit și după puțin timp martorii C.E., P.M. și T.G. au auzit strigăte de ajutor din direcția intersecției str. N. Iorga cu B-dul M. Viteazu, motiv pentru care s-au deplasat acolo.

S-a mai reținut că inculpatul după ce a urmărit partea vătămată s-a întors cu lănțișorul acesteia, exprimându-și față de martorii T.G., C.D. și C.E. că „l-a aranjat”, referindu-se la partea vătămată P.A.

După acest moment inculpatul împreună cu C.D. și M.I. s-au deplasat cu un taxi la barul A. din Cartierul Ștrand, iar în mașină le-a arătat celor doi lănțișorul spunând că l-a luat de la partea vătămată după ce a bătut-o.

La data de 20 mai 2001, inculpatul a amanetat lănțișorul la SC D.I. SRL Sibiu, cu suma de 400.000 lei primită de la administratorul societății, martorul D.R.

În urma violențelor exercitate asupra sa, partea vătămată a suferit o serie de leziuni la nivelul feței și a gâtului, cele din urmă putându-se produce în condițiile smulgerii lănțișorului, împrejurare ce reiese din certificatul medico-legal.

Împotriva sentinței a declarat apel în termenul legal inculpatul P.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul reținerii vinovăției sale în comiterea infracțiunii de tâlhărie.

Instanța de apel, prin decizia nr. 38 din 10 februarie 2004, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, reținând că vinovăția inculpatului a fost în mod clar și neechivoc stabilită de instanța fondului, în baza probelor administrate.

S-a argumentat, în sensul că este de netăgăduit faptul că inculpatul a urmărit victima și s-a întors în locul unde se aflau martorii C.D., T.G. și C.E. având asupra lui lănțișorul acesteia, spunându-le cu acea ocazie martorilor că „l-a aranjat”.

Ulterior, aflându-se într-o mașină, în timp ce se deplasa spre barul A. inculpatul le-a arătat martorilor C.D. și M.G. lănțișorul sustras relatându-le că l-a obținut ca urmare a violențelor exercitate asupra părții vătămate.

De asemenea, împrejurarea că inculpatul a amanetat lănțișorul din aur este apreciată de instanța de apel ca fiind o dovadă în plus că inculpatul este autorul infracțiunii de tâlhărie.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reținând în esență criticile din apel, respectiv greșita sa condamnare pentru o faptă pe care nu el a comis-o, în cauză nefiind dovedită cu certitudine vinovăția sa.

În subsidiar apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat a solicitat redozarea pedepsei aplicate inculpatului, pe care o consideră exagerată în raport de împrejurările în care s-a comis fapta.

Recursul este întemeiat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul P.S. la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., fără să efectueze o cercetare judecătorească completă pentru a stabili în mod cert dacă învinuirea adusă acestuia prin actul de inculpare este reală sau nu.

În cauză probele strânse în cursul urmăririi penale și cele administrate în cursul cercetării judecătorești nu dovedesc în mod cert că inculpatul a săvârșit fapta dedusă judecății în condițiile descrise în considerentele hotărârilor atacate.

Sub acest aspect partea vătămată P.A., în instanță, susținând apărările inculpatului a declarat că „nu știe dacă inculpatul l-a lovit sau nu” dar i-a indicat cu certitudine pe M.I. și T.G. ca autori ai loviturilor pe cale le-a primit.

În plus, în rapoartele întocmite de ofițerii de poliție la data de 19 mai 2001, s-a consemnat că partea vătămată era într-o stare avansată de ebrietate în seara zilei respective și deși a reclamat faptul că a fost victima unei tâlhării, inițial a refuzat să dea detalii, iar ulterior într-o primă fază a indicat drept autori toate persoanele care i-au fost prezentate, pentru ca mai apoi să declare că nu-și mai amintește nimic din cele întâmplate.

Audiat în instanță martorul C.E. a relatat că nu își menține în totalitate declarația de la urmărirea penală, deoarece nu corespunde adevărului și a fost făcută la sugestia organelor de cercetare penală, care au afirmat că „ar fi bine să-l inculpăm pe inculpat, deoarece el are cazier și să scăpăm noi”.

Pe de altă parte unii dintre martorii audiați la urmărire penale nu au mai fost audiați de instanță în faza cercetării judecătorești.

Ca urmare, deși prin probele administrate nu s-a dovedit cu certitudine că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei, instanța de fond a preluat, fără a exista un suport probator solid, afirmațiile făcute în rechizitoriu.

Așa fiind, instanța de fond, dar și cea de apel au lăsat nelămurite aspecte de care depindea aflarea adevărului, nesocotind dispozițiile art. 3, art. 4 și art. 65 C. proc. pen., potrivit cărora erau obligate să-și exercite rolul activ, știut fiind că sarcina probațiunii îi revine în exclusivitate.

În conformitate cu obligațiile ce-i reveneau din textele de lege menționate, instanțele trebuiau să verifice susținerile și apărările inculpatului și prin audierea martorilor P.M. și T.G., confruntarea dintre inculpat și partea vătămată, precum și între inculpat și martori pentru a-și putea forma o convingere certă cu privire la vinovăția inculpatului.

Prin organele de poliție, pe baza relatărilor martorilor și ale inculpatului, instanța avea posibilitatea să identifice taximetristul care i-a transportat pe inculpat și martori la barul A. și în autoturismul căruia s-au purtat discuții referitoare la comiterea faptei și la vânzarea lănțișorului din aur, precum și pe patronul de la acea dată al barului A., al cărui prenume inculpatul l-a indicat, E., căruia i-a fost oferită spre vânzare bijuteria.

De asemenea, instanța de fond trebuia să procedeze la luarea unui supliment de interogatoriu inculpatului, așa cum acesta a solicitat și s-a încuviințat în ședința publică din data de 21 mai 2003, prin reascultarea amănunțită a acestuia de către instanță fiind posibil să se lămurească aspecte de care depinde aflarea adevărului.

Neprocedând astfel instanțele au abdicat de la obligațiile imperative impuse de dispozițiile art. 3 și art. 4 C. proc. pen., ajungând la o concluzie nesusținută de probele dosarului și care nu este lipsită de dubiu.

Pentru considerentele arătate, Curtea apreciază ca nelegale și netemeinice hotărârile pronunțate, astfel că va admite recursul inculpatului și va casa hotărârile atacate, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.

Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de fond urmează să administreze probele la care Curtea s-a referit, dar și orice alte probe care vor apărea necesare pentru stabilirea adevărului referitor la învinuirea adusă inculpatului.

Referitor la starea de arest a inculpatului este de observat că acesta se află în Penitenciarul Aiud, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 400 din 19 martie 2002 emis de Judecătoria Săliște, fiind condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 5 luni închisoare prin sentința penală nr. 208/2001 a Judecătoriei Săliște, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 56/2001 a Tribunalului Sibiu, fiind arestat la 23 iulie 2001.

Ulterior, la data de 3 martie 2003, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a emis odată cu întocmirea rechizitoriului în cauza de față, mandatul de arestare preventivă nr. 31/2003, starea de arest preventiv a inculpatului fiind succesiv prelungită de instanțe.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul P.S. împotriva deciziei penale nr. 38 din 10 februarie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, în dosarul penal nr. 12/2004.

Casează decizia penală mai sus-menționată și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță, Tribunalul Sibiu.

Menține măsura arestării preventive a inculpatului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 iunie 2004.