Suspension of tax enforcement based on evident illegality of differential assessments and imminent financial prejudice

Decizia nr. 1283/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. sector 1, suspendarea executării, până la soluționarea contestațiilor administrative a următoarelor decizii de impunere diferențe de plată reprezentând impozit pe anul 2008 și a deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii:

- Decizia de impunere diferențe nr. 376904 din 31 octombrie 2013 privind imobilul din B-dul x, total impozit pe anul 2008 este în valoare de 197,872.00 lei;

- Decizia de impunere diferențe nr. 376865 din 31 octombrie 2013 privind imobilul din B-dul x, total impozit pe anul 2008 este în valoare de 34,992.00 lei;

- Decizia de impunere diferențe nr. 376860 din 31 octombrie 2013 privind imobilul din B-dul x, total impozit pe anul 2008 este în valoare de 198,656.00 lei;

- Decizia de impunere diferențe nr. 376909 din 31 octombrie 2013 privind imobilul din B-dul x, total impozit pe anul 2008 este în valoare de 1,346.00 lei;

- Decizia de impunere diferențe nr. 376896 din 31 octombrie 2013 privind imobilul din B-dul x, total impozit pe anul 2008 este în valoare de 60,823.00 lei;

- Decizia de impunere diferențe nr. 376853 din 31 octombrie 2013 privind imobilul din B-dul x, total impozit pe anul 2008 este în valoare de O lei;

- Decizia nr. 398778 din 13 noiembrie 2013 referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale în valoare de 764971,02 lei;

Hotărârea primei instanțe;

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 402 din 7 februarie 2014 a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B. sector 1.

A suspendat executarea următoarelor decizii de impunere diferențe de plată reprezentând impozit pe anul 2008 și a deciziei referitoare la obligațiile de plata accesorii, până la soluționarea în fond a acțiunii în anularea acestor acte administrativ fiscale:

- Decizia de impunere diferențe nr. 376904 din 31 octombrie 2013 privind imobilul din B-dul x, total impozit pe anul 2008 este în valoare de 197,872.00 lei;

- Decizia de impunere diferențe nr. 376865 din 31 octombrie 2013 privind imobilul din B-dul x, total impozit pe anul 2008 este în valoare de 34,992.00 lei;

- Decizia de impunere diferențe nr. 376860 din 31 octombrie 2013 privind imobilul din B-dul x, total impozit pe anul 2008 este în valoare de 198,656.00 lei;

- Decizia de impunere diferențe nr. 376909 din 31 octombrie 2013 privind imobilul din B-dul x, total impozit pe anul 2008 este în valoare de 1,346.00 lei;

- Decizia de impunere diferențe nr. 376896 din 31 octombrie 2013 privind imobilul din B-dul x, total impozit pe anul 2008 este în valoare de 60,823.00 lei;

- Decizia nr. 398778 din 13 noiembrie 2013 referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale în valoare de 764971,02 lei.

Cererea de recurs;

Împotriva sentinței civile nr. 402 din 7 februarie 2014, a declarat recurs B. sector 1, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în urma rejudecării, pe fond, respingerea cererii de suspendare a executării, ca nefondată.

În motivarea căii de atac, recurenta invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin criticile formulate se susține, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada întrunirii cumulative a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 55472004, respectiv „existența cazului bine justificat” și „iminența producerii unei pagube”.

Procedura derulată în recurs;

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, fără a invoca excepții.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin Încheierea de ședință din 25 ianuarie 2016, pronunțată în condițiile art. 493 C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor;

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea acesteia.

Actul administrativ a cărui suspendare a fost solicitată, până la soluționarea în fond a acțiunii în anulare, în condițiile art. 14 din Legea nr. 552/2004 sunt deciziile de impunere diferențe vizate de cererea introductivă prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei o sumă de creanțe fiscale reprezentând impozit suplimentar pe anul 2008 pentru clădirile proprietatea reclamantei situate în București, iar prin Decizia nr. 398778 din 13 noiembrie 2013 s-au calculat și obligațiile de plată accesorii creanțelor fiscale principale anterior menționate, în valoare de 764.971,02 lei.

În practica judiciară, s-a reținut că suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din aceeași lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;

- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță.

În jurisprudența sa (cu titlu de exemplu, Deciziile nr. 737/2012, nr. 514/2013 și nr. 3019/2015), Înalta Curte a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța trebuie să își limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

În ceea ce privește condiția referitoare la cazul bine justificat;

Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect că este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat în sensul art. 14 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, existând o serioasă îndoială în privința legalității, în sensul că, organul administrativ, în cuprinsul deciziilor de impunere prin care a stabilit impozitul suplimentar a valorificat pentru cuantificarea acestuia valorile contabile ale clădirilor declarate de reclamantă pe baza raportului de reevaluare a imobilelor datat 31 decembrie 2007 întocmit de expert tehnic evaluator C., respectiv suma de 6.761.569 lei. Acest raport a avut ca scop estimarea justă, la data expertizei, a valorii proprietății imobiliare pentru întocmirea situaților financiare în conformitate cu cerințele IAS 16, Ordinul ministrului Finanțelor Publică nr. 1752/2005, C. fisc.

Așadar, în acord cu cele reținute de prima instanță, la o analiză sumară a aparenței de legalitate, se constată o nelegalitate evidentă a actelor administrativ fiscale, prin aplicarea greșită a cotei majorate de impozit pe clădiri, ceea ce constituie împrejurări vădite de fapt care au capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

În ceea ce privește condiția referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente;

Cât privește criticile referitoare la neîndeplinirea condiției privind iminența pagubei, Înalta Curte constată de asemenea că argumentele reținute în sentința atacată sunt fundamentate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată prin probe concludente.

Reclamanta a administrat probe concludente pentru dovedirea susținerilor din cererea introductivă, însăși valoarea totală a creanței fiscale stabilite suplimentar prin actele administrative a căror suspendare se solicită, de aproximativ 1.200.000 lei, fiind de natură a perturba grav activitatea societății reclamante, în caz de executare.

Conchizând, Înalta Curte constată că soluția adoptată de judecătorul fondului este corectă, este conformă, impunându-se ca în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ. să se respingă recursul declarat de pârâta B. sector 1.

Soluția adoptată în recurs și temeiul legal al acesteia;

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurentul-pârât subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de pârâta B. sector 1, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta B. sector 1 împotriva sentinței civile nr. 402 din 07 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a civilă contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 aprilie 2016.