Negative jurisdictional conflict resolved in favor of Galați Tribunal over Bucharest in salary discrimination suit by public servants.

Decizia nr. 592/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3389 din 24 mai 2016, Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., prin reprezentant convențional, în contradictoriu cu pârâții J., K. Galați și L. în favoarea Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Învestit prin declinare, Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 789 din 21 octombrie 2016, a admis excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Constatând intervenit conflictul negativ de competență a suspendat din oficiu judecata și, potrivit art. 135 alin. (1) din N.C.P.C., a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) și alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, „(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (11) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.”

Deci, art. 10 alin. (1)și alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Prin cererea formulată reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. (funcționari publici în cadrul M. Constanta) au solicitat, în contradictoriu cu pârâții J., București și K. Galați, obligarea la plata sumelor reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral produs prin discriminare ca urmare a neacordării suplimentului postului (25%la salariul de baza) și suplimentul treptei de salarizare (25% la salariul de bază); obligarea la plata efectivă a sumelor reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, începând cu 01 ianuarie 2004 calculate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la pronunțarea unei hotărâri definitive, precizând că aceste drepturi sunt prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Având în vedere faptul că reclamanții sunt funcționari publici, devin aplicabile prevederile speciale ale art. 109 din Legea nr. 188/1999 potrivit cărora: „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.

Înalta Curte constată că J. nu are vreun rol în ceea ce privește raporturile de serviciu dintre unitățile teritoriale și angajați, iar L. nu poate fi obligat la plata diferențelor salariale, întrucât nu are nicio implicare în raportul juridic de muncă.

În cauză, raporturile juridice de muncă sunt încheiate cu unitățile teritoriale, astfel că numai autoritatea cu care este încheiat raportul de serviciu va avea calitate procesuală pasivă.

Conform regulii instituite de prevederile Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, autoritatea centrală, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.

Așadar, stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază personalul, din cadrul unităților teritoriale sunt în competența exclusivă a conducătorului acestei autorități.

Înalta Curte la stabilirea competenței de soluționare a cauzei are în vedere și faptul că reclamanții au domiciliul în Constanța, iar autoritatea fiscală are sediul în Galați.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. și pârâții J., K. Galați și L. în favoarea Tribunalului Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2017.