Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 411/2017 AI generated

Tax enforcement suspension appeal annulled for unpaid judicial stamp tax despite pendency of insolvency proceedings

Case Number Decizia nr. 411/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal as unstamp, thereby leaving in force the first-instance decision of the Ploiești Court of Appeal, which had previously dismissed the request to suspend the execution of a tax decision. The dispute involved a commercial entity seeking to suspend the enforcement of an administrative fiscal act concerning corporate income tax, VAT, interest, and penalties, while in special administration and judicial administration status, based on claims of justified suspicion of illegality and imminent irreparable harm. Although the appellant filed a request to renounce the appeal citing the opening of insolvency proceedings, the court prioritized the ex officio issue of non-payment of the judicial stamp tax. The decisive legal basis was the requirement under Article 486(2) and (3) of the Code of Civil Procedure, which mandates the attachment of proof of stamp tax payment to an appeal under the penalty of nullity, interpreted alongside Article 39 of Emergency Ordinance No. 80/2013, leading to the procedural annulment of the appeal regardless of the merits or the request to renounce.

Legislator headnote

AI generated

art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, art. 248 C. proc. civ, art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 197 C. proc. civ, art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 486 alin. (3) C. proc. civ; Tax enforcement suspension appeal annulled for unpaid judicial stamp tax despite pendency of insolvency proceedings: La data de 24 noiembrie 2016 recurenta-reclamantă SC A. SRL, prin administrator special E. și administrator judiciar SC F. SPRL, a depus cerere de renunțare la judecata recursului, aducând la cunoștința instanței împrejurarea că împotriva societății a fost deschisă procedura insolvenței și, față de dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, prezenta cerere de suspendare a executării actului administrativ-fiscal a rămas fără obiect.

Keywords

AI generated
unpaid stamp duty tax enforcement suspension of payments civil annulment tax attachment insolvency

Cited Legislation

AI generated
art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014
SPRL, a depus cerere de renunțare la judecata recursului, aducând la cunoștința instanței împrejurarea că împotriva societății a fost deschisă procedura insolvenței și, față de dispozițiile art. 75 alin.
art. 248 C. proc. civ
Examinând excepția netimbrării invocată, din oficiu, în ședința publică din data de 9 februarie 2017, asupra căreia trebuie să se pronunțe cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013
Examinând excepția netimbrării invocată, din oficiu, în ședința publică din data de 9 februarie 2017, asupra căreia trebuie să se pronunțe cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 C.
art. 197 C. proc. civ
33 din același act normativ taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, art. 197 C. proc. civ.
art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013
Conform art. 39 din O.U.G.
art. 486 alin. (3) C. proc. civ
statuează că în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează acesteia, netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrag anularea cererii de chemare în judecată sau, după caz, a căii de atac în condițiile legii, iar dispozițiile art. 486 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 411/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, la data de 9 mai 2016, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele B. Ploiești, C. Prahova - D. Bușteni, a formulat cerere de suspendare a executării Deciziei referitoare la obligațiile de plata accesorii nr. 12932 din 11 aprilie 2016 emisă de B. Ploiești - C. Prahova - D. Bușteni, pentru suma totală de 1.018.240 lei, reprezentând impozitul pe profit, dobânzi și penalități aferente taxei pe valoarea adăugată, până la soluționarea în primă instanță a litigiului ce are ca obiect analiza legalității actului administrativ fiscal.

2. Hotărârea instanței de fond;

Prin sentința nr. 162 din 16 iunie 2016 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare executare act administrativ formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtele B. Ploiești și C. Prahova - D. Bușteni.

3. Recursul exercitat în cauză;

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, prin administrator special E., criticând-o pentru nelegalitate și solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei referitoare la obligațiile de plata accesorii nr. 12932 din 11 aprilie 2016.

În esență, recurenta a apreciat că în cauză erau îndeplinite cele două condiții de admisibilitate a cererii de suspendare a executării actului administrativ-fiscal, respectiv existența cazului bine justificat (suficiente indicii de nelegalitate a actului) și necesitatea prevenirii unei pagube iminente (iminența începerii executării silite împotriva societății la expirarea termenului de plată) .

Intimata C. Prahova a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței instanței de fond.

La data de 24 noiembrie 2016 recurenta-reclamantă SC A. SRL, prin administrator special E. și administrator judiciar SC F. SPRL, a depus cerere de renunțare la judecata recursului, aducând la cunoștința instanței împrejurarea că împotriva societății a fost deschisă procedura insolvenței și, față de dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, prezenta cerere de suspendare a executării actului administrativ-fiscal a rămas fără obiect.

4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând excepția netimbrării invocată, din oficiu, în ședința publică din data de 9 februarie 2017, asupra căreia trebuie să se pronunțe cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin citația emisă pentru termenul din data 9 februarie 2017, comunicată recurentei, atât la sediul social cât și la cel al administratorului judiciar, la datele de 2, respectiv 6 decembrie 2016 (filele 37 și 39 dosar recurs), a fost adusă la cunoștința acesteia obligația de a achita taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac promovate, în cuantum de 100 lei, stabilită conform art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, însă, până la termenul de judecată acordat, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Potrivit dispozițiilor art. 33 din același act normativ taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, art. 197 C. proc. civ. statuează că în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează acesteia, netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrag anularea cererii de chemare în judecată sau, după caz, a căii de atac în condițiile legii, iar dispozițiile art. 486 alin. (2) stabilesc faptul că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, potrivit alin. (3) această cerință fiind prevăzută sub sancțiunea nulității.

Conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă recurenta nu a folosit acest mijloc procesual reglementat de norma specială menționată.

Având în vedere faptul că recurenta-reclamantă nu a îndeplinit obligația achitării taxei judiciare de timbru, Înalta Curte nu va putea analiza cererea acesteia de renunțare la judecata recursului și va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) din același cod va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de SC A. SRL, prin administrator special E. și administrator judiciar SC F. SPRL împotriva sentinței nr. 162 din 16 iunie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2017.