Military reserve placement annulment appeal declared null for exceeding fifteen-day statutory appeal deadline in administrative litigation

Decizia nr. 365/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

1. Obiectul cauzei;

Prin acțiunea înregistrată la data de 23 septembrie 2013 sub nr. x/109/2013 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., anularea ordinului prin care a fost trecut în rezervă, ordin al cărui număr și dată de emitere le-a aflat în luna decembrie 2008, respectiv Ordinul nr. 05022 din 31 martie 1998, dată la care a fost pusă în aplicare de către pârât în mod parțial o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă–consecința directă a sentinței civile nr. 203/CA din 11 aprilie 2008.

A solicitat, totodată, reintegrarea în structurile B. corespunzător gradului pe care ar fi trebuit să-l aibă dacă nu ar fi intervenit măsura abuzivă a pârâtului, obligarea acestuia la plata drepturilor salariale corespunzătoare și a unor daune morale corespunzătoare prejudiciului moral suferit.

2. Hotărârea instanței de fond;

Prin sentința nr. 92F//Cont din data de 30 iunie 2014, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea completată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B.

Sentința a fost comunicată părților la data de 25 iulie 2014.

3. Cererea de recurs;

Împotriva sentinței, la data de 25 august 2014, a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii instanței de fond și rejudecând pe fond, să se admită acțiunea în sensul celor precizate prin cererea de recurs.

4. Pregătirea dosarului de recurs și procedura de filtrare;

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Prin raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, s-a apreciat ca fiind fundamentată soluția de anulare a recursului, reținându-se că recursul nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, fiind declarat cu încălcarea prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și că, prin cuprinsul motivării recurentul nu a indicat motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor, iar criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (3) cu referire la alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) N.C.P.C., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 12 aprilie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) N.C.P.C.

La data de 19 octombrie 2016, recurentul-reclamant a depus o cerere de preschimbare a termenului de judecată motivat de faptul că înțelege să renunțe la proces, conform declarației autentice din 18 octombrie 2016.

La data de 8 noiembrie 2016, Înalta Curte a respins cererea de preschimbare a termenului de judecată.

La data de 7 februarie 2017, intimatul-pârât B. a depus la dosar o adresă, prin care a precizat că nu este de acord cu cererea de renunțare a judecății formulată de recurentul-reclamant A.

Recurentul-reclamant A. a depus la dosar o nouă cerere prin care a reiterat solicitarea de a se lua act de renunțarea sa la judecată, fără a preciza dacă renunțarea privește acțiunea pe fond sau renunță la judecarea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză;

1 . Analizând cererea de renunțare la judecată, în temeiul art. 406 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

La data de 20 ianuarie 2016, recurentul-reclamant A. a depus cerere de renunțare la judecată fără a preciza dacă înțelege să renunțe la judecata recursului sau la judecata acțiunii.

Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al părții, care nu este supus cenzurii instanței, dar partea ce o formulează are obligația de a preciza dacă renunță la judecarea căii de atac, a acțiunii introductive sau la însuși dreptul pretins.

Totodată, intimatul-pârât B. și-a exprimat punctul de vedere față de cererea de renunțare la judecată, solicitând respingerea ei și judecarea în continuare a cauzei.

Față de cele expuse anterior, și având în vedere principiile disponibilității și contradictorialității, care guvernează procesul civil, în temeiul art. 406 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge cererea recurentului-reclamant de renunțare la judecată.

2. Analizând cererea de recurs, în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată excepția nulității recursului, pentru considerentele arătate în continuare, împrejurare care, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., face inutilă în tot cercetarea în fond a cauzei.

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ.: „Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.”

Însă, în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care la art. 20 alin. (1) stipulează că: „Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare”.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința recurată a fost comunicată reclamantului la data de 25 iulie 2014 (fila 532 dosar fond), iar recursul a fost declarat la data de 26 august 2014, conform dovezii aflate la fila 2 a dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, depășindu-se, așadar, termenul legal de 15 zile prevăzut de textul legal sus citat.

Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.: „Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate”.

În consecință, Înalta Curte constată că este întemeiată excepția nulității recursului, în raport cu dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) coroborat cu art. 185 alin. (1) și art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va constata nulitatea recursului formulat de reclamantul A., ținând seama și de prevederile art. 499 din același cod, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de renunțarea la judecată formulată de recurentul-reclamant A.

Anulează recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 92/F/Cont din 30 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/109/2013.

Definitivă.

Decizia se comunică părților.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 februarie 2017.