Prisoner’s claim for damages against the Ombudsman for failure to initiate administrative litigation: jurisdictional competence of appellate vs. supreme court
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice ordered the dismissal of the case from its docket and remanded the file to the Bucharest Court of Appeal, Section VIII, for competent resolution, effectively denying the plaintiff’s claim before it reached the merits. The dispute involved a prisoner’s claim for 100,000 euros in damages against the national ombudsman for allegedly failing to satisfy the legal obligation to initiate administrative litigation to protect detainees' rights, specifically following a report identifying violations by state authorities. The Court determined that it lacked subject matter jurisdiction as a first-instance court because claims against public authorities, including those based on unjustified inaction or refusal, fall within the exclusive competence of lower administrative courts under the principle of mandatory jurisdiction, not the Supreme Court’s limited jurisdiction for appeals and specific special cases. Decisive legal bases included Article 97 of the Code of Civil Procedure regarding the Supreme Court’s jurisdiction limits and Article 10(1) of Law No. 554/2004, which mandates that disputes involving administrative acts (interpreted broadly to include unjustified refusals or omissions) of central public authorities be heard in first instance by the administrative sections of appellate courts.
Legislator headnote
AI generatedart. 97 C. proc. civ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Prisoner’s claim for damages against the Ombudsman for failure to initiate administrative litigation: jurisdictional competence of appellate vs. supreme court: Competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă, potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de legi speciale.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Decizia nr. 281/2017
Asupra cererii de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată;
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., obligarea la plata unor despăgubiri în cuantum de 100.000 euro pentru încălcarea obligației de a sesiza instanța de contencios administrativ în vederea apărării drepturilor deținuților din penitenciare.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că, prin Raportul redactat de instituția pârâtă, au fost constatate grave încălcări ale drepturilor deținuților de către instituțiile Statului Român.
Conform Legii nr. 35/1997 și Legii nr. 554/2004, B., dacă apreciază că autoritățile administrative (C. și unitățile penitenciare) refuză să-și realizeze atribuțiile legale, iar acest fapt nu poate fi înlăturat decât prin justiție, trebuie să sesizeze instanța competentă de contencios administrativ.
În speță, însă, autoritatea pârâtă a rămas în pasivitate, ceea ce a fost de natură să vătămeze grav drepturile reclamantului, ca deținut.
2. Soluția Înaltei Curți;
Competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă, potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de legi speciale.
Or, cererea reclamantului, prin care se solicită, în esență, angajarea răspunderii unei autorități publice, nu face parte din cererile prevăzute a fi soluționate, în primă instanță, de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.”
Aceste dispoziții, imperative, structurează competența specială a instanțelor de contencios administrativ în ceea ce privește soluționarea în primă instanță a acțiunilor având ca obiect actele lato sensu ale autorităților publice, sferă ce include și refuzul nejustificat, și în raport de care se determină, prima facie, și competența de soluționare a cererilor privind acordarea de despăgubiri de către o autoritate publică.
Pentru aceste considerente, față de obiectul cererii reclamantului și având în vedere că pârâta are calitatea de autoritate publică centrală, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Scoate cauza de pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Transmite dosarul la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2017.