Appeal against declinatory jurisdiction ruling held inadmissible as final and not subject to appeal

Decizia civilă nr. 178/2017

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, constată următoarele:

1. Circumstanțele cauzei;

1.1. Hotărârea atacată;

În fapt, prin Decizia nr. 359 din camera de consiliu de la 17 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția l civilă, în Dosarul nr. x/1/2015: s-a respins cererea de recuzare a reprezentantului Ministerului Public, formulată de petentul A.; s-a admis excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-a declinat, în favoarea Curții de Apel București, competența de soluționare a cererii formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/301/2015 al Judecătoriei sectorului 3 București.

1.2.Cererea de recurs;

La data de 24 februarie 2017, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători recursul declarat de B. împotriva Deciziei nr. 359 din camera de consiliu de la 17 februarie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2015.

II. Procedura de filtrare a recursului;

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul este inadmisibil, întrucât a fost declarat împotriva unei hotărâri care nu mai poate fi supusă niciunei căi de atac, conform dispozițiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Prin Încheierea din camera de consiliu de la 10 aprilie 2017, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți.

III. Considerentele Înaltei Curți;

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.

Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.

Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

În speță, însă, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Întrucât, în cauză, recursul vizează o hotărâre prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a pronunțat asupra propriei competențe și, având în vedere dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, în atare situație, hotărârea atacată fiind, conform art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., definitivă, nemaiputând fi supusă reformării, aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinate ca atare de lege.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de B. nu poate fi primit.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de B. împotriva Deciziei nr. 359 din camera de consiliu de la 17 februarie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2017.