Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 143/2017 AI generated

Application to annul inadmissible against filtering decision not subject to appeal.

Case Number Decizia nr. 143/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Completul de 5 judecători) dismissed as inadmissible an application to annul (contestație în anulare) filed against its own Decision No. 66 of 27 February 2017, which had rejected as inadmissible the applicant's appeal (recurs) against an interlocutory ruling of 6 December 2016 in an administrative and fiscal dispute. The court held that the contested decision was issued in the filtering procedure under art. 493(5) C. proc. civ., which expressly provides that such a decision is not subject to any appeal, and therefore no retractable judgment existed for the purposes of art. 503 C. proc. civ. The ruling invoked the constitutional and procedural principles of legality (art. 129 Constitution; art. 7 and 457 C. proc. civ.) and the public-policy nature of procedural rules, concluding that recognizing an extra-statutory remedy would violate legal certainty and equality before the law. The decision is final.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 414 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 24 din Legea nr. 304/2004, art. 503 alin. (1) C. proc. civ, art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ; Application to annul inadmissible against filtering decision not subject to appeal: În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.

Keywords

AI generated
action for annulment legal certainty equality before the law interlocutory decision procedural rules fiscal law

Cited Legislation

AI generated
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
x/1/2017, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A.
art. 414 alin. (1) C. proc. civ
Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 414 alin. (1) C. proc. civ., din care rezultă că hotărârea ce formează obiectul recursului este o hotărâre definitivă, care nu este supusă reformării în condițiile art.
art. 483 alin. (1) C. proc. civ
civ., din care rezultă că hotărârea ce formează obiectul recursului este o hotărâre definitivă, care nu este supusă reformării în condițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., art.
art. 24 din Legea nr. 304/2004
civ., art. 24 din Legea nr. 304/2004 ori altor dispoziții legale.
art. 503 alin. (1) C. proc. civ
Împotriva deciziei menționate a formulat contestație în anulare recurenta A., invocând în drept dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ.
art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ
(1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.
art. 508 alin. (1) C. proc. civ
Analizând contestația în anulare în condițiile art. 508 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibilă, pentru considerentele ce se succed.
art. 129 din Constituția
Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Cited Case Law

AI generated
Decizia civilă nr. 143/2017
Decizia civilă nr. 143/2017
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia civilă nr. 143/2017

Asupra contestației în anulare de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea atacată;

Prin Decizia civilă nr. 66 din ședința completului de filtru de la 27 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/1/2017, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Încheierii de ședință din 6 decembrie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/120/2015.

Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 414 alin. (1) C. proc. civ., din care rezultă că hotărârea ce formează obiectul recursului este o hotărâre definitivă, care nu este supusă reformării în condițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., art. 24 din Legea nr. 304/2004 ori altor dispoziții legale.

2. Contestația în anulare;

Împotriva deciziei menționate a formulat contestație în anulare recurenta A., invocând în drept dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

3. Considerentele Înaltei Curți;

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.

Analizând contestația în anulare în condițiile art. 508 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibilă, pentru considerentele ce se succed.

Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Întrucât, în cauză, contestația în anulare vizează o decizie prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători s-a pronunțat aspra unui recurs, în procedura de filtru și, având în vedere dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora, hotărârea astfel pronunțată nu este supusă niciunei căi de atac, aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Se constată, așadar, că cererea formulată nu este admisibilă, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 503 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de retractare pe această cale, determinate ca atare de lege.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 66 din 27 februarie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/1/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 mai 2017.