Inadmissibility of appeal against High Court decision refusing referral of unconstitutionality exception

Decizia civilă nr. 108/2017

Asupra admisibilității în principiu a recursului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin Decizia nr. 3229 din 17 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității contestației invocată de Consiliul Superior al Magistraturii, a respins contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 710 din 16 iunie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca inadmisibilă și a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 45 și art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Împotriva deciziei respective, în ceea ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, a declarat recurs A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.

II. Procedura de filtrare a recursului;

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului și procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul este inadmisibil, întrucât vizează o decizie definitivă pronunțată de o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărâre care nu mai poate fi supusă reformării.

Prin Încheierea din camera de consiliu de la 13 februarie 2017, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți.

III. Considerentele Înaltei Curți;

Analizând cererea de recurs în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este admisibil pentru considerentele arătate în continuare.

Recursul a fost exercitat împotriva deciziei prin care o secție civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat, în sensul respingerii, asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată în litigiul pendinte.

Este adevărat că, potrivit art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea prin care instanța respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale „poate fi atacată numai cu recurs, la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare”.

Prin Decizia nr. 34 din 11 decembrie 2006, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, a statuat că „încheierile instanțelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, sunt supuse căii de atac a recursului”.

Însă, în considerentele deciziei respective s-a reținut, în mod expres că, „în raport de reglementările legale specifice organizării judiciare existente, nu pot fi supuse controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, pronunțate de ultima instanță în ierarhia instanțelor, cum ar fi, în materie penală, Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în celelalte materii, secțiile acestei instanțe”.

Prin analogie cu jurisprudența constantă a Curții Constituționale în sensul că „atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor (…) sunt general obligatorii (…) și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept” (Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995), dezlegarea dată acestei probleme de drept prin considerentele Deciziei nr. 36 din 11 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, este, potrivit art. 3307 alin. (4) C. proc. civ. din 1865, obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea I, nr. 368 din 30 mai 2007.

Așa fiind, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs, prin care o secție civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, nu este supusă controlului judiciar specific reformării pe calea recursului.

Pe de altă parte, este de observat și faptul că, în speță, Completul de 5 judecători nu are nici atributul și nici caracterul conferit instanței superioare în sensul prevăzut de legea procesual civilă cu referire la normele speciale cuprinse în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată.

În acest sens s-a conturat și jurisprudența recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în alte materii decât cea penală.

În consecință, pentru argumentele expuse în raport cu dispozițiile legale menționate, se reține că încheierea atacată nu este supusă recursului în sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ. ori art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 3229 din 17 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2016, în ceea ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 și art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2017.