Cassation limits: Civil party cannot challenge mitigating circumstances or plea bargaining under penalty limits clause

Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Parte civilă

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casaţie

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- recurs în casaţie

C. proc. pen., art. 436 alin. (1) lit. c), art. 438 alin. (1) pct. 12

Partea civilă poate exercita recurs în casaţie referitor la latura penală, în măsura în care soluţia din această latură a influenţat soluţia în latura civilă, conform dispoziţiilor art. 436 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în limita cazurilor de recurs în casaţie reglementate în art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Reţinerea de către instanţa de apel a circumstanţei atenuante a provocării prevăzută în art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. nu poate fi cenzurată în cadrul cazului de recurs în casaţie reglementat în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. şi, în consecinţă, chiar dacă influenţează soluţia în latura civilă, incidenţa dispoziţiilor art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. nu poate fi verificată în cadrul recursului în casaţie exercitat de partea civilă în baza art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 434/RC din 8 noiembrie 2017

Prin sentinţa nr. 127 din 9 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Harghita, Secţia penală, în baza art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. şi cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe timp de 1 an, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 93 alin. (1) lit. a)-e), art. 93 alin. (2) lit. b) şi art. 93 alin. (3) C. pen.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

S-a admis, în parte, cererea părţii civile B. şi a fost obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 5.000 lei, cu titlu de daune morale.

Prin decizia nr. 133 din 17 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost admise apelurile declarate de procuror şi de partea civilă împotriva sentinţei nr. 127 din 9 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Harghita, Secţia penală.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa şi, în rejudecare, în baza art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1), cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) C. pen. şi reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 1 an, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor.

În baza art. 91 C. pen., s-au menţinut dispoziţiile primei instanţe privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 19 şi art. 397 C. proc. pen., s-au admis, în parte, pretenţiile civile formulate de partea civilă B. şi, în consecinţă, inculpatul a fost obligat să plătească acesteia suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale.

Împotriva deciziei nr. 133 din 17 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 10 mai 2017, partea civilă B., prin avocat, a declarat recurs în casaţie, invocând cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Cu prilejul examinării admisibilităţii, în principiu, a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin încheierea din camera de consiliu din data de 13 septembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus admiterea, în principiu, a cererii de recurs în casaţie şi trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Analizând recursul în casaţie formulat de partea civilă B., în limitele prevăzute în art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie, în reglementarea Codului de procedură penală intrat în vigoare la 1 februarie 2014, este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor în art. 438 C. proc. pen.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluţionare este dată numai în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, însă numai prin raportare la cazurile de casare prevăzute în art. 438 C. proc. pen.

În calea extraordinară a recursului în casaţie nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casaţie reprezintă un mijloc de a repara ilegalităţile şi nu are, în consecinţă, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancţionarea deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislaţiei şi a uniformităţii jurisprudenţei. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Aşadar, spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmăreşte îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

În conformitate cu art. 442 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 438 C. proc. pen., invocate în cererea de recurs în casaţie.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin dispoziţiile art. 436 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. se arată că partea civilă poate formula cerere de recurs în casaţie în ceea ce priveşte latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluţia din această latură a influenţat soluţia în latura civilă.

Conform art. 448 alin. (2) C. proc. pen., dacă recursul în casaţie vizează greşita soluţionare a laturii civile, instanţa, după admiterea recursului, înlătură nelegalitatea constatată sau dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată, în condiţiile alin. (1) pct. 2 lit. b).

Din cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, subscrise de recurentul parte civilă B. cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta a invocat soluţionarea nelegală a laturii penale cu consecinţe asupra dezlegării date acţiunii sale civile, în esenţă, arătând că circumstanţa atenuantă a provocării reţinută de instanţa de apel în favoarea inculpatului a determinat soluţionarea nelegală a acţiunii sale civile prin admiterea, în parte, a despăgubirilor civile solicitate. Mai mult, a menţionat apărarea recurentului, circumstanţa atenuantă a provocării nu putea fi reţinută din moment ce inculpatul a fost judecat în procedura recunoaşterii învinuirii, ceea ce presupunea menţinerea situaţiei de fapt reţinute în rechizitoriu, şi a avut drept consecinţă aplicarea unei pedepse sub minimul special de 3 ani şi 4 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Pornind de la consideraţiile de ordin teoretic expuse şi de la dispoziţiile legale enunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceste critici se circumscriu numai în aparenţă cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., iar pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului de instanţa de apel se situează în limitele legale prevăzute de lege pentru infracţiunea pentru care inculpatul A. a fost condamnat, respectiv tentativă la infracţiunea de omor prevăzută în art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1), cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Astfel, limitele de pedeapsă de la 10 la 20 de ani închisoare prevăzute pentru infracţiunea de omor prevăzută în art. 188 alin. (1) C. pen. au fost reduse ca efect al tentativei, circumstanţei atenuante a provocării şi aplicării procedurii recunoaşterii învinuirii, a căror incidenţă a fost stabilită cu caracter definitiv de instanţa de apel, aşa încât pedeapsa aplicată de curtea de apel, de 3 ani închisoare, nu este nelegală.

După cum s-a menţionat, instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor în art. 438 C. proc. pen., hotărârea atacată este corespunzătoare.

Prin urmare, nu pot fi supuse cenzurii instanţei de recurs în casaţie incidenţa, în cauză, a circumstanţei atenuante a provocării, respectarea dispoziţiilor referitoare la schimbarea încadrării juridice, îndeplinirea condiţiilor pentru judecarea inculpatului în procedura recunoaşterii învinuirii sau modul discreţionar de soluţionare a acţiunilor civile promovate în cauză. Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, iar criticile recurentului nu se încadrează în cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Raportat la motivele recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie mai constată că aspectele menţionate de partea civilă sunt critici care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate în art. 438 C. proc. pen.

Deopotrivă, se remarcă faptul că, susţinând nelegala reţinere a provocării, recurentul parte civilă a solicitat o reapreciere a probelor administrate în cauză şi stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea stabilită de instanţa de apel. O asemenea cerere excede competenţei instanţei de recurs în casaţie, prezenta cale extraordinară de atac fiind reglementată ca un remediu procesual prin care este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept. Nu constituie atributul instanţei de recurs remedierea aprecierii probelor de către curtea de apel, atributul instanţei de recurs fiind de a examina legalitatea deciziei pronunţate în apel în limita cazurilor de casaţie expres prevăzute în art. 438 C. proc. pen.

De asemenea, este de notat că soluţia prevăzută în art. 448 C. proc. pen. privind casarea hotărârii atacate şi trimiterea spre rejudecare de către instanţa de apel implică cu necesitate constatarea incidenţei unuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute în art. 438 C. proc. pen. În acest sens sunt dispoziţiile art. 442 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cu care instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 438 C. proc. pen., precum şi dispoziţiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) şi cele ale art. 448 alin. (2) C. proc. pen., care fac trimitere la cazurile de casare prevăzute în art. 438 C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de partea civilă B. împotriva deciziei nr. 133 din 17 martie 2017 a Curţii de Apel Târgu Mureş, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.