Compensation valuation for unrestituted expropriated property: mandatory application of notary fee grids over market value

Imobil preluat abuziv imposibil de restituit în natură. Notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Cerere de acordare a unui bun în compensare. Criterii de stabilire a echivalenței valorice

Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate

Index alfabetic : imobil expropriat

- notificare

- dispoziție emisă în temeiul Legii nr. 10/2001

- contestație

Legea nr. 165/2013, art. 1, art. 4

H.G. nr.401/2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr.165/2013, art. 221

Conform art.221 alin. (3) din H.G. nr.401/2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr.165/2013, echivalenţa valorică între bunurile obiect al notificării formulate în temeiul Legii nr.10/2001 şi bunurile care se acordă în compensare, se stabileşte prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr.165/2013.

Ca atare, cum instanţa nu a avut în vedere cele două criterii în raport de care urma să stabilească echivalenţa valorică, potrivit textului de lege sus indicat, între terenul solicitat de reclamant prin notificare, expropriat de la autorii săi şi terenul acordat în compensare, și anume grilele notariale și data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, ci s-a raportat la valoarea de piaţă a bunurilor, astfel cum a fost stabilită prin raportul de expertiză, a pronunțat o decizie cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Secția I civilă, decizia nr.740 din 11 mai 2017

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr.1878 din 10.09.2009 emisă de Primăria municipiului Focşani, în contradictoriu cu această pârâtă.

Prin sentinţa civilă nr.469 din 21.06.2010 pronunţată de Tribunalul Vrancea, Secţia civilă s-a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamant, s-a modificat, în parte, dispoziţia nr.1878 din 10.09.2009 emisă de Primăria municipiului Focşani, în sensul că s-a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri pentru cota de 1/1 din imobile, în loc de 13/16, iar imobilul se compune din suprafaţa de 633,82 m.p., în loc de 495 m.p., şi din construcţii în suprafaţă de 175,21 m.p., în loc de 92,69 m.p., din care locuinţă cărămidă 92,69 m.p., magazie cărămidă 41,34 m.p., magazie scândură 12,58 m.p., coteţ păsări scândură 8,10 m.p., grup sanitar cărămidă 2, 25 m.p. şi beci tencuit 16,25 m.p.

S-a menţinut restul dispoziţiilor deciziei de restituire, în măsura în care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

În fapt, s-a reţinut că prin notificarea din 09.11.2001 reclamantul A. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor Legii nr.10/2001, să i se atribuie, în compensare, suprafaţa de teren de 495 m.p. expropriată de la autorii săi, B. şi C., şi despăgubiri pentru casa de locuit demolată.

Din actele depuse a rezultat că defuncţii C. şi B. au deţinut, pe raza municipiului Focşani, un imobil compus din suprafaţa de 633,82 m.p. şi o casă de locuit cu anexe gospodăreşti, imobil care a fost expropriat prin Decretul nr.182/1977. Casa de locuit şi anexele gospodăreşti au fost demolate, iar terenul este ocupat, în prezent, de obiectivele pentru care s-a dispus exproprierea, împrejurare ce reiese din expertiza tehnică efectuată în cauză.

În ce priveşte întinderea suprafeţei de teren, aceasta rezultă din adeverinţa din 21.09.2001 emisă de Compania X. R.A. şi din evaluarea întocmită cu ocazia exproprierii, fiind de 633,82 m.p.

Reclamantul a făcut dovada calităţii de moştenitor al defunctului B., decedat la 11.11.1975 (certificat moştenitor nr. x din 07.11.1977), şi al defunctei C., decedată la 05.01.2001 (certificat moştenitor nr. x din 16.01.2009), astfel că, în mod greşit, pârâta a reţinut că, pentru cota de 3/16 din imobil, reclamantul nu a făcut această dovadă.

Mai mult, menţiunea respectivă contravine şi dispoziţiilor art.4 pct.4 din Legea nr.10/2001, introdus prin Titlul I art. I pct.8 din Legea nr.247/2005, potrivit cărora, de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III, profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite, care au depus, în termen, cerere de restituire.

În acest context, reclamantul este îndreptăţit să primească despăgubiri sau măsuri compensatorii pentru întregul imobil, şi nu doar pentru cota de 13/16, astfel cum a dispus pârâta.

În ce priveşte întinderea suprafeţei de teren, reclamantul a susţinut că aceasta este de 807,03 m.p., însumând suprafaţa construită cu cea de curţi-construcţii. Această susţinere nu a fost primită. Din actele dosarului a rezultat că suprafaţa de curţi-construcţii (în care se include şi cea a construcțiilor) este de 633,82 m.p., împrejurare faţă de care, sub acest aspect, contestaţia nu este fondată.

Referitor la modalitatea de restituire, din expertiza efectuată în cauză coroborată cu actele depuse de intimată, rezultă că nu a fost identificată nicio suprafaţă de teren care să poată fi acordată reclamantului, în compensare.

Suprafaţa de 858 m.p. situată în strada B., vizată de reclamant, nu este liberă, din aceasta suprafaţă, 293 m.p. sunt atribuiţi, prin dispoziţia nr.10854 din 07.12.2009, lui D., iar construcţiile identificate pe diferenţa de teren aparţin S.C. E. S.A., una dintre acestea fiind din zidărie de cărămidă.

Prin decizia civilă nr.27/A din 17.02.2011 a Curţii de Apel Galaţi, Secţia civilă a fost admis apelul declarat de reclamantul A., a fost schimbată, în parte, sentinţa civilă sus-menţionată, în sensul că s-a dispus acordarea, în compensare, a terenului în suprafaţă de 630 m.p., situat în str. B. T.199, P.11008, în poligonul 1-2-3-4-5-6-7-8-9 (mai puţin cei 228 m.p. restituiţi lui F. şi G.) de pe schiţa expertului H., întocmită în dosar.

A fost menţinută dispoziţia vizând alte măsuri reparatorii pentru construcţii.

În pronunţarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că, în condiţiile în care expertiza efectuată în cauză concluzionează că, din suprafaţa de 858 m.p. situată în str. B. vizată de reclamant pentru a fi acordată în compensare, doar suprafaţa de 293 m.p. nu este liberă, fiind atribuită lui D. prin dispoziţia nr.10854 din 7.12.2009, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că nu s-a identificat nicio suprafaţă de teren disponibilă a fi dată în compensare.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi, iar, prin decizia nr.2181 din 23.03.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă au fost admise recursurile, a fost casată decizia civilă atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, fiind reţinute dispoziţiile art.304 pct.7 C.proc.civ. referitoare la nemotivarea hotărârii.

Instanţa de apel nu a făcut o analiză completă a condiţiilor impuse de Legea nr.10/2001 pentru acordarea măsurii de reparaţie în echivalent constând în compensarea cu alte bunuri, a situaţiei concrete a terenului solicitat, în condiţiile în care, conform expertizei, pe acest teren au fost identificate construcţii aparţinând S.C. E. S.A.

În rejudecare, instanţa de apel a dispus efectuarea unei expertize care să stabilească situaţia juridică a terenului ce a aparţinut autorilor reclamantului şi a terenului solicitat de acesta în compensare, precum şi echivalenţa valorică a celor două suprafeţe de teren.

În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu SCM I., care a invocat un drept propriu de folosinţă asupra unei părţi din terenul solicitat de reclamant în compensare, teren pe care sunt amplasate clădiri ale societăţii. Cererea de intervenţie a fost respinsă cu ocazia discutării admisibilităţii în principiu, prin încheierea din 12.12.2012.

Prin decizia nr.84/A din 11.11.2013 a Curţii de Apel Galaţi, Secţia I civilă s-a respins apelul declarat de reclamantul A. şi a fost respinsă, ca nefondată, cererea de intervenţie formulată de SCM I.

Curtea de Apel a reţinut că, prin Legea nr.165/2013, au fost stabilite măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate, în mod abuziv, în perioada regimului comunist din România.

Potrivit art.4 din acest act normativ, dispoziţiile legii se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului, suspendate în temeiul Hotărârii pilot din 12.10.2010, pronunţată în cauza Maria Atanasiu şi alţii c. României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Prin urmare, fiind o lege care cuprinde dispoziţii exprese cu privire la imediata sa

aplicare, Legea nr. 165/2013 este incidentă şi în speţa de faţă, existentă pe rolul instanţei şi nesoluţionată până la data intrării în vigoare a acestui act normativ.

Potrivit art.1 alin.(2) din Legea nr.165/2013, în situaţia în care restituirea, în natură, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist, nu mai este posibilă, singura măsura reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în capitolul III al legii.

Raportat la dispoziţiile imperative ale noului act normativ, care stabilesc o modalitate unică de despăgubire în caz de imposibilitate de restituire, în natură, a terenurilor preluate abuziv, dat fiind faptul că, în speţă, terenul ce a aparţinut autorilor reclamantului nu poate fi restituit, Curtea a constatat că nu mai poate analiza solicitarea apelantului de a i se acorda teren în compensare, singura modalitate de despăgubire care poate fi luată în discuţie fiind aceea a compensării prin puncte.

Cum, însă, apelul a fost promovat doar de către reclamant, iar acesta, contrar modificărilor legislative intervenite, şi-a menţinut poziţia, solicitând a-i fi atribuit teren în compensare, Curtea, în virtutea principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac, a constatat că soluţia instanţei de fond, prin care a fost recunoscut dreptul reclamantului la despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, nu poate fi schimbată în sensul dispoziţiilor Legii nr.165/2013; în consecinţă, a menţinut sentinţa atacată.

Prin decizia civilă nr.1930 din 17.06.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă s-a admis recursul declarat de reclamant, s-a casat decizia nr.84/A/2013 a Curţii de Apel Galaţi şi s-a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.

În pronunţarea acestei decizii, Înalta Curte a reţinut că, ulterior Legii nr.165/2013, a fost adoptată Legea nr.368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.819 din 21.12.2013, care prevede, la art. I, modificarea alin.(2) al art.1, în sensul că, „În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III .”

Așadar, legiuitorul a revenit asupra soluţiei legislative consacrate iniţial, prin art.1 alin.(2) din Legea nr.165/2013, reinstaurând, pe lângă compensarea prin puncte, dreptul persoanelor îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii prin compensarea cu bunuri oferite în echivalent.

Prin decizia nr.210 din 8.04.2014, publicată în Monitorul Oficial nr.417 din 5.06.2014, Curtea Constituțională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.4 teza a II-a raportate la cele ale art.1 alin.(2) din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr.368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.165/2013.

Deciziile Curţii Constituţionale au, aşa cum o arată şi Constituţia, efecte imediate, astfel că, în speța de față, Înalta Curte a constatat că se aplică legea în forma dobândită după declararea neconstituţionalităţii.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, Secţia I civilă.

S-a dispus efectuarea unei expertize imobiliare care să stabilească valoarea de piaţă la zi, potrivit standardelor internaţionale de evaluare, a celor două terenuri situate în str. B. în suprafaţă de 630 m.p., şi în str. Ş. în suprafaţă de 633,82 m.p., de pe fostul amplasament, precum şi situaţia construcţiilor existente pe teren. De asemenea, s-a dispus expertiză topometrică având ca obiectiv identificarea unui teren învecinat cu suprafaţa de 630 m.p., care să poată fi acordat, în compensare, pentru diferenţa valorică.

Concluziile raportului de expertiză imobiliară întocmite de expert J. au arătat că, în urma utilizării metodelor comparaţiei prin bonitare şi a comparaţiei directe la piaţă, valoarea terenului din str. B., în suprafaţă de 630 m.p., este de 48.069 euro sau de 211.864 lei la cursul BNR din 24.03.2015, iar valoarea terenului din str. Ş., în suprafaţă de 633,82 m.p. (fostul amplasament), este de 120.914 euro sau 532.928 lei la cursul BNR din 24.03.2015, rezultând o diferenţă valorică între cele două terenuri de 72.845 euro sau 321.064 lei. De asemenea, expertul a mai precizat că, pe terenul cu suprafaţa de 630 m.p., din str. B., există o construcţie cu pereţii din zidărie de cărămidă, neutilizată şi abandonată, precum şi o construcţie tip baracă.

Totodată, s-a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, în cadrul căruia expertul imobiliar să evalueze terenul ce a aparţinut autoarei, din zona A (str. Ş. în suprafaţă de 633,82 m.p.), a celui stabilit în compensare, de 630 m.p., din zona B (str. B.), precum şi a unui m.p. de teren din zona D/T3, Parcela 68 - Pasarela X.), având în vedere H.C.L. nr.168/325/2008 privind încadrarea pe zone a terenurilor din municipiul Focşani.

Prin concluziile la suplimentul de expertiză, expertul imobiliar J. a estimat valoarea terenului din zona A, str. Ş. în suprafaţă de 633,82 m.p., la valoarea de 81.636,02 euro sau 364.178 lei; valoarea de 38.304 euro sau 170.874 lei pentru terenul din zona B - str. B. în suprafaţă de 630 m.p.; a estimat la 10,20 euro/m.p. sau 45,50 lei/m.p. valoarea unui metru pătrat din zona T3, parcela 68A, punctul X., iar diferenţa de valoare dintre terenurile din zona A şi B trebuie asigurată cu suprafaţa de 4.248 m.p. din zona D, T3, Parcela 68A.

Prin raportul de expertiză topometrică întocmit de expert K., acesta a identificat un teren în suprafaţă de 630 m.p., situat în str. B., ca fiind liber, având cale de acces la str. B., nefiind cale de acces către alte terenuri atribuite altor beneficiari ai Legii nr.10/2001.

Prin decizia nr.235/A din 7.12.2016, Curtea de Apel Galaţi, Secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat, în parte, sentinţa civilă nr.469/2010 a Tribunalului Vrancea şi, în rejudecare, a modificat dispoziţia nr.1878/2009 emisă de Primarul municipiului Focşani, a dispus atribuirea, prin compensare, a terenului în suprafaţă de 630 m.p. din str. B., poligon A-B-C-D-E-F-A, cu vecinii indicaţi în dispozitivul deciziei, precum şi a terenului în suprafaţă de 3.642 m.p. din T3, P68, din tabel nr.5, anexa 2, conform raportului de expertiză topografică şi completării acestuia, întocmite de expert K., care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A respins, ca nefondată, cererea de intervenţie formulată de SCM I.

În pronunţarea acestei decizii, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, situaţia de fapt stabilită de instanţele anterioare.

Prin sentinţa civilă nr.469/2010 a Tribunalului Vrancea s-a reţinut că, potrivit art.4 pct.4 din Legea nr.10/2001, reclamantul este îndreptăţit a primi despăgubiri sau măsuri compensatorii pentru întreg imobilul, şi nu doar pentru cota de 13/16, aşa cum s-a constatat de către pârâtă prin dispoziţia nr.1878/2009, aspect care nu a fost contestat de către această parte, în calea de atac.

Principala critică a apelantului priveşte modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii conform Legii nr.10/2001, solicitând acordarea măsurii reparatorii a compensării.

De asemenea, în analizarea apelului, Curtea a avut în vedere şi dezlegarea problemelor de

drept care sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, conform art.315 alin. (1) C.proc.civ.,

realizată prin decizia nr.1930/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă.

Astfel, potrivit evoluţiei cadrului legislativ, dispoziţiile art.1 alin. (2) din Legea nr.165/2013 prevăd că, în situaţia în care restituirea, în natură, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist, nu mai este posibilă, măsurile reparatorii prin echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii, precum şi măsura compensării prin puncte.

Totodată, Curtea a avut în vedere şi decizia nr.25/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a decis, în interpretarea dispoziţiilor art.1 alin.(2) raportat la art.12 din Legea nr.165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Romania, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.368/2013 şi la art.221 - 223 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin H.G. nr. 401/2013 şi completate prin H.G. nr.89/2014, că „Bunurile care pot fi oferite in compensare sunt terenurile, cu sau fără construcții, şi construcțiile finalizate sau nefinalizate, indiferent de categoria în care se încadrează imobilele pentru care s-a formulat notificarea în temeiul Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art.12 din Legea nr.165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, nefiind aplicabile”.

În cauză, instanţa de apel a reţinut că restituirea în natură nu mai este posibilă, având în vedere că, pe terenul din str. Ş., sunt edificate un bloc de locuinţe şi reţele tehnice edilitare, dar poate fi dispusă restituirea prin compensare, conform art.1 alin.(2) din Legea nr.165/2013.

Astfel, conform raportului de expertiză topometrică întocmit de expertul K., rezultă că a fost identificat un teren liber, în suprafaţă de 630 m.p., din str. B., neafectat de construcţii, având cale de acces la str. B., nefiind cale de acces către alte terenuri atribuite altor beneficiari ai Legii nr.10/2001, aspect asupra căruia ambele părţi şi-au exprimat acordul pentru compensare.

În ceea ce priveşte valoarea acestui teren, Curtea a reţinut concluziile raportului de expertiză imobiliară întocmit de expert J., privind evaluarea terenurilor din zonele A, B, D la valoarea de piaţă, prin utilizarea metodelor comparaţiei prin bonitare şi comparaţiei directe la piaţă, înlăturând suplimentul de expertiză, care a evaluat terenurile conform H.C.L. nr.168/2008 privind încadrarea pe zone a terenurilor din municipiul Focşani, motivat de faptul că H.C.L. nr.168/2008 are în vedere încadrarea pe zone a terenurilor în vederea stabilirii impozitelor aferente, iar caracterul reparatoriu presupune evaluarea terenurilor la valoarea de piaţă din 2015, şi nu din 2008, când a fost emisă hotărârea Consiliului local în discuţie.

În consecinţă, Curtea a stabilit că apelantul reclamant este îndreptăţit la măsuri compensatorii pentru imobilul din str. Ş. în suprafaţă de 633,82 m.p. (fostul amplasament), evaluat la 120.914 euro sau 532.928 lei la cursul B.N.R. din 24.03.2015, conform concluziilor raportului de expertiză imobiliară întocmit de expert J.

Astfel, în baza art.1 alin.(2) din Legea nr.165/2013, a modificat dispoziţia nr.1878/2009 emisă de Primarul municipiului Focşani şi a dispus atribuirea, prin compensare, a terenului în suprafaţă de 630 m.p., din str. B., evaluat la suma de 48.069 euro sau 211.864 lei la cursul B.N.R. din 24.03.2015, conform raportului întocmit de expert J., teren ce are forma de poligon A-B-C-D-E-F-A, cu vecinii indicaţi în dispozitivul hotărârii, conform raportului de expertiză topografică întocmit de expert K.

Având în vedere diferenţa valorică dintre terenul din str. Ş. şi terenul din str. B., de 72.845 euro, precum şi principiul reparării integrale a prejudiciului suferit, instanţa a dispus atribuirea, prin compensare, a terenului din zona D, liber de construcţii, de 3.642 m.p., cu vecinii N - drum, E - drum, S- teren primărie, V- drum, care face parte din terenul din tabelul de la nr.5 S - 4.298 m.p., anexa 2, conform raportului de expertiză topometric întocmit de expert K., unde valoarea terenului din T3, P68 este de 20 euro/m.p.

Cu privire la cererea de intervenţie formulată de SCM I. în interesul Primăriei municipiului Focşani, a constatat că dreptul de folosinţă al acesteia nu este afectat, în niciun fel, prin acordarea măsurii compensatorii vizând terenul din str. B., terenul fiind liber, motiv pentru care, în baza art.51 C.proc.civ., a respins, ca nefondată, cererea de intervenţie accesorie.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile nr.469/2010 a Tribunalului Vrancea.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul Focşani, prin Primar, susţinând că hotărârea este nelegală în ceea ce priveşte dispoziţia instanţei de atribuire, prin compensare, a terenului în suprafaţă de 3.642 m.p. din T3, P68 din tabelul nr.5, anexa 2, conform raportului de expertiză întocmit de K.

Raportul de expertiză evaluatorie întocmit în cauză nu a avut în vedere că echivalenţa valorică între bunurile care au făcut obiectul cererii formulate în baza Legii nr.10/2001 şi bunurile care se acordă în compensare se stabileşte prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, conform art.221 alin.(3) din H.G. nr.89/2014 pentru completarea Normelor de aplicare a Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobate prin H.G. nr.401/2013.

Or, expertul evaluator J. a efectuat o evaluare a terenurilor din zonele A, B, D, la valoarea de piaţă din anul 2015, iar nu de la data intrării în vigoare a Legii nr.165/2013.

În accepţiunea art.1 alin.(2) din Legea nr.165/2013, măsura compensării prin puncte poate fi acordată concomitent cu măsura atribuirii de teren în compensare, motivat de faptul că, Comisia de aplicare a Legii nr.10/2001 din cadrul Primăriei municipiului Focşani, cât şi instanţele judecătoreşti care au judecat cauze în temeiul legii speciale, au avut în vedere criteriul acordării suprafaţă per suprafaţă, respectiv a fost acordată suprafaţa de teren care a fost expropriată. Nicio instanţă de judecată ori vreo comisie pentru aplicarea Legii nr.10/2001 nu a acordat o suprafaţă excedentară.

Din interpretarea prevederii legale mai sus citate, care decurge atât din interpretarea gramaticală a legii, cât şi din interpretarea teleologică a acesteia, rezultă că atribuirea de teren în compensare nu exclude şi măsura compensării prin puncte pentru diferenţa de valoare dintre terenul deţinut pe vechiul amplasament şi valoarea unui teren calculată conform aplicării grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr.165/2013.

Prin urmare, apelantul poate beneficia de atribuirea, prin compensare, a terenului în suprafaţă de 630 m.p. din str. B., poligon A-B-C-D-E-F-A, cu vecinii N- cale de acces, E- SCM I., S – G., V - F., L., iar, pentru diferenţa valorică dintre terenul din str. Ş. şi terenul din str. B., calculată potrivit art.221 alin.3 din H.G. nr. 89/2014, instanţa trebuie să dispună acordarea măsurii compensării prin puncte.

Recurentul pârât a solicitat desfiinţarea, în parte, a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu indicarea către instanţa de apel de a dispune refacerea raportului de expertiză evaluatorie în raport de art.221 alin.(3) din H.G. nr.89/2014 pentru completarea Normelor de aplicare a Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobate prin H.G. nr. 401/2013; în subsidiar, a solicitat reţinerea cauzei spre rejudecare şi, în baza rapoartelor de expertiză efectuate, să se dispună acordarea măsurii compensării prin puncte pentru diferenţa valorică dintre terenul din str. Ş. şi terenul din str. B., în cuantum de 72.845 euro; menţinerea dispoziţiei de respingere a cererii de intervenţie formulate de SCM I.

În drept, a invocat art.304 pct.9 C.proc.civ.

Analizând decizia civilă atacată în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

În mod nelegal, Curtea de Apel a avut în vedere, în stabilirea echivalenţei valorice a terenului solicitat de reclamant prin notificare, situat în municipiul Focşani, str. Ş., expropriat de la autorii săi, şi terenurile acordate în compensare, situate în aceeaşi localitate, str. B. şi, respectiv, terenul în suprafaţă de 3.642 m.p. din T3, P68 din tabelul nr.5, anexa 2, valoarea de piaţă a imobilelor din anul 2015.

Conform art.221 alin.(3) din H.G. nr.401/2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, introdus prin H.G. nr.89/2014 pentru completarea acestor norme, echivalenţa valorică între bunurile obiect al notificării formulate în temeiul Legii nr.10/2001 şi bunurile care se acordă în compensare se stabileşte prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Or, cum s-a arătat deja, instanţa de apel nu a avut în vedere cele două criterii în raport de care urma să stabilească echivalenţa valorică între terenuri, potrivit textului de lege indicat mai sus, respectiv grilele notariale şi data intrării în vigoare a Legii nr.165/2013 (20.05.2013), ci valoarea de piaţă a bunurilor (terenul expropriat, situat în str. Ş. şi terenul acordat în compensare, situat în str. B.) prin utilizarea metodelor comparaţiei prin bonitare şi comparaţiei directe pe piaţă la nivelul anului 2015 (24.03.2015), respectiv valoarea reţinută în raportul de expertiză întocmit de expert K. pentru celălalt teren acordat în compensare, situat în T3, P68, tabel 5, anexa 2, de 20 euro/m.p., stabilită prin utilizarea aceloraşi metode ca şi în cazul celor două terenuri deja menţionate, la nivelul datei de 16.02.2016.

Din această perspectivă, critica recurentului pârât este întemeiată, instanţa de apel pronunţând o decizie cu încălcarea dispoziţiilor art.221 alin.(3) din H.G. nr.401/2013, astfel cum a fost completată prin H.G. nr.89/2014.

Mai trebuie precizat că, deşi în preambulul cererii de recurs, recurentul contestă măsura de atribuire a terenului în suprafaţă de 3.642 m.p., situat în T3, P68 din tabelul nr.5, anexa nr.2, criticile vizează modul stabilire a echivalenţei valorice raportat la dispoziţiile legale incidente în cauză, sus-menţionate, şi a căror aplicare, în vederea pronunţării unei soluţii corecte, trebuie să se refere atât la terenul obiect al notificării, cât şi la terenurile acordate în compensare.

Prin urmare, soluţia de admitere a recursului pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., în condiţiile în care susţinerile recurentului analizate în precedent sunt fondate pentru argumentele expuse, impune casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de apel, care va trebuie să procedeze la stabilirea valorii tuturor terenurilor în discuţie potrivit criteriilor menţionate în art.221 alin. (3) din H.G. nr.401/2013, completată prin H.G. nr.89/2014. Evaluarea terenurilor, inclusiv printr-un nou raport de expertiză sau o completare la cele deja efectuate, reprezintă o chestiune de fapt, în baza unor probe imposibil de administrat în recurs, fiind incompatibile cu structura acestei căi de atac. De asemenea, lipsa evaluării terenurilor în condiţiile arătate echivalează şi cu o necercetare, în fond, a cauzei.

Pe de altă parte, nu poate fi primită critica recurentului conform căreia diferenţa valorică dintre terenul preluat de stat în perioada de referinţă a Legii nr.10/2001 şi terenul acordat în compensare, situat în str. B., poate fi acoperită doar prin măsura compensării prin puncte, determinat, în opinia părţii, de împrejurarea că suprafaţa terenului oferit în echivalent nu poate depăşi suprafaţa terenului intrat în mod abuziv în proprietatea statului.

Este fără dubiu că, în condiţiile Legii nr.165/2013, cele două măsuri de reparaţie în echivalent pot coexista în cazul aceluiaşi bun obiect al notificării, imposibil de restituit în natură, ceea ce se deduce din chiar conţinutul art.1 alin.(2) din actul normativ în forma actuală. Aceeaşi lege nu interzice, însă, ca reparaţia în echivalent să vizeze o suprafaţă excedentară a bunului acordat în compensare sau, ca în cazul de faţă, acordarea mai multor bunuri în compensare, sub rezerva păstrării echivalenţei valorice între bunul preluat de stat în perioada regimului trecut şi bunurile oferite în compensare [art.1 alin.(2) din Legea nr.165/2013] şi, evident, a disponibilităţii acestor din urmă bunuri. Din această perspectivă, în esenţă, bunurile oferite în compensare nu trebuie să formeze obiect al altor solicitări din partea unor persoane îndreptăţite la reparaţie în baza legilor speciale şi nici să fie afectate uzului sau interesului public.

Or, în speţa de faţă, recurentul nu invocă vreo situaţie de indisponibilitate a terenului situat în T3, P68, acordat în compensare prin decizia instanţei de apel, ci doar împrejurarea că reprezintă o suprafaţă excedentară faţă de cea a terenului preluat de stat de la autorii reclamantului, ipoteză care, în sine, nu poate constitui un fine de neprimire a solicitării reclamantului în legătură cu acest bun. Bineînţeles, acest teren poate fi acordat în compensare doar dacă se respectă echivalenţa valorică între terenul preluat de stat şi terenurile pretinse în compensare, ce urmează a se stabili în rejudecare conform dispoziţiilor art.221 alin.3 din Normele metodologice date în aplicarea Legii nr.165/2013.

Având în vedere aceste considerente, în baza art.312 alin.(1) - (3) şi 5 cu referire la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Înalta Curte a admis recursul declarat de Municipiul Focşani, prin Primar, a casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi Curte de apel, în vederea stabilirii echivalenţei valorice a terenurilor în discuţie potrivit art.221 alin.(3) din H.G. nr.401/2013, completată prin H.G. nr.89/2014.