Abuse in office conviction: inapplicability of Constitutional Court clarification as decriminalization under Article 595 C. proc. pen.

Decizia nr. 830/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 88/F din 22 mai 2017, Curtea de Apel București , secția I penală, a respins contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale sentinței nr. 17 din 2 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 234/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Dosar nr. x/2/2014), ca nefondată.

Pentru a hotărî în acest sens a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 17 din data de 2 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2014 de către secția a II-a penală, a Curții de Apel București, printre altele, în baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (1968) cu aplic. art. 13 C. pen. (1968), a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa principala de 6 ani închisoare și, în baza art. 65 C. pen. (1968), la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. (1968), respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat si dreptul de a exercita orice profesie juridica, pe o durata de 4 ani după executarea pedepsei principale.

Prin Decizia penală nr. 234 din 27 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul cu același număr, printre altele, a fost admis apelul inculpatului A., în ceea ce privește reindividualizarea judiciară a pedepselor aplicate, astfel că, în esență, în baza art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012, art. 45 alin. (2) C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 8 ani și 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 12 ani și 2 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita funcția de magistrat.

Contestatorul a învederat în fața curții că fapta prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, ar fi fost dezincriminată, raportat la Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale.

În dezacord cu opinia contestatorului, instanța a constatat din analiza Deciziei penale nr. 234 din data de 27 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a rămas definitivă sentința penală nr. 17/2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, prin care s-a dispus condamnarea în primă instanță a inculpatului, că instanța de control judiciara a arătat extrem de clar că, în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, inculpatul a încălcat dispozițiile art. 11 pct. 1, lit. c) din Legea nr. 85/2006 (fila 74 din prezentul dosar).

Pe cale de consecință, decizia Curții Constituționale menționată de contestator este inaplicabilă, neexistând vreun temei legal pentru considerarea ca dezincriminată a infracțiunii pentru care a fost condamnat.

Celelalte motive referitoare la neîndeplinirea elementului constitutiv al infracțiunii nu pot fi analizate pe calea contestației la executare.

Împotriva sentinței nr. 88/F din 22 mai 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, a formulat contestație, contestatorul A.

Înalta Curte reține că, contestatorul A. a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 595 alin. (1) C. proc. pen. cu privire la pedeapsa pe care o execută, având în vedere că prin Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016 a intervenit dezincriminarea abuzului în serviciu.

Potrivit art. 595 C. proc. pen.: „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 C. pen.”

Procedura prevăzută de dispozițiile art. 595 C. proc. pen. este incidentă în cazul în care, pe parcursul executării pedepsei, indiferent de natura acesteia, sau a unei măsuri educative, intervine o lege care dezincriminează fapta pentru care s-a dispus sancțiunea penală, în condițiile art. 4 C. pen.

Or, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în M. Of. nr. 517 din 8 iulie 2016 pronunțată de Curtea Constituțională nu a fost dezincriminată fapta de abuz în serviciu, ci doar a interpretat o sintagmă din cuprinsul normei prin care este reglementată această infracțiune, pentru ca aceasta să fie concordantă cu dispozițiile constituționale.

Astfel, prin Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în M. Of. nr. 517 din 8 iulie 2016 s-au stabilit următoarele: Curtea constată că sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul dispozițiilor art. 246 alin. (1) C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuției de serviciu se realizează „prin încălcarea legii”(…).

(…) Totodată, Curtea apreciază că raportarea la prescripția normativă trebuie realizată și în ipoteza analizei neîndeplinirii unui act, cu atât mai mult cu cât, în domeniul penal, o inacțiune dobândește semnificație ilicită, doar dacă aceasta reprezintă o încălcare a unei prevederi legale exprese care obligă la un anumit comportament într-o situație determinată.(…).

(…) Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului.(…).

Prin urmare, față de cele statuate de Curte Constituțională, instanție îi revine obligația de a verifica dacă neîndeplinirea unui act ori îndeplinirea defectuoasă a unui act, decurge din legislația primară.

Totodată, în acest sens, Înalta Curte observă că în cuprinsul Deciziei nr. 234 din 27 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a menționat că au fost încălcate dispozițiile art. 11 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de către contestatorul A. împotriva sentinței nr. 88/F din 22 mai 2017 a Curții de Apel București, secția I penală.

Va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 35 lei, până la prezentarea apărătorului ales, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către contestatorul A. împotriva sentinței nr. 88/F din 22 mai 2017 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 35 lei, până la prezentarea apărătorului ales, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 septembrie 2017.