Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 359/A/2017 AI generated

Inadmissibility of appeal against final appellate decision in criminal proceedings due to exhaustion of two grades of jurisdiction

Case Number Decizia nr. 359/A/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the defendant against a prior appellate decision, upholding the lower court's rejection of the defendant's original appeal as time-barred and imposing 200 lei in judicial costs on the defendant. The dispute concerned the procedural validity of an appeal in a criminal case, where the defendant attempted to challenge a final appellate decision (a penal decision) on the grounds that the underlying first-instance judgment had been improperly upheld for delay. The court held that under Article 408 and Article 421 of the Code of Criminal Procedure, appeals are an ordinary remedy available only against non-final judgments (sentences or interlocutory orders); because the challenge targeted a final decision from the second instance, the defendant had already exhausted the two-grade jurisdiction system, rendering the subsequent appeal a violation of the constitutional principle of legality (Article 129 Constitution) and the statutory framework for remedies.

Legislator headnote

AI generated

art. 275 alin. (2) C. proc. pen, art. 275 alin. (6) C. proc. pen, art. 410 alin. (1) C. proc. pen, art. 408 C. proc. pen, art. 129 din Constituție, art. 126 din Constituția; Inadmissibility of appeal against final appellate decision in criminal proceedings due to exhaustion of two grades of jurisdiction: O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Keywords

AI generated
grounds for cassation code of criminal procedure sentencing appealability of remand decision principle of legality interlocutory decision

Cited Legislation

AI generated
art. 275 alin. (2) C. proc. pen
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 50 de lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
art. 275 alin. (6) C. proc. pen
Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., cheltuielile judiciare reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 260 de lei, au rămas în sarcina statului.
art. 410 alin. (1) C. proc. pen
Pentru a dispune astfel, Curtea de apel a constatat că inculpatul a declarat apel după expirarea termenului legal de 10 zile prevăzut de art. 410 alin. (1) C. proc. pen.
art. 408 C. proc. pen
Potrivit art. 408 C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel.
art. 129 din Constituție
Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
art. 126 din Constituția
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.
art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen
Având în vedere faptul că a fost formulată o cale de atac nerecunoscută de legea procesual penală, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de inculpatul A.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 359/A/2017

Asupra apelului de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 893/A din 8 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., a fost respins, ca tardiv, apelul formulat de apelantul-inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 176 din 11 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Slobozia în Dosarul nr. x/312/2012.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 50 de lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., cheltuielile judiciare reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 260 de lei, au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, Curtea de apel a constatat că inculpatul a declarat apel după expirarea termenului legal de 10 zile prevăzut de art. 410 alin. (1) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii, la data de 05 iulie 2017, a declarat apel inculpatul A.

Înalta Curte, analizând apelul de față, raportat la actele dosarului și la criticile formulate, constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 408 C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reamintește că apelul, în sistemul N.C.P.P. este singura cale de atac ordinară de reformare, în care se efectuează o nouă judecată în fond a cauzei.

Sistemul dublului grad de jurisdicție, reinstituit în procesul penal român prin noua reglementare procesual penală, prin renunțarea la calea ordinară de atac a recursului, urmărește asigurarea unui echilibru între necesitatea pronunțării unor hotărâri legale și temeinice, cu respectarea dreptului părților la un proces echitabil și la două grade de jurisdicție în materie penală, pe de o parte, și operativitatea/celeritatea procesuală, simplificarea procedurilor pe de altă parte.

Astfel, apelul constituind o cale de atac ordinară, pot fi atacate cu apel numai hotărârile nedefinitive (sentințe și încheieri nedefinitive). Hotărârile pronunțate de către instanța de apel, având caracter definitiv (decizii și încheieri definitive), nu pot fi atacate pe calea apelului.

În concret, apelantul A. a declarat apel împotriva unei decizii pronunțată în apel de către Curtea de Apel București (Deciziei penale nr. 893/A din 8 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală).

Or, apelantul a dispus de această cale, prin formularea apelului împotriva sentinței penale nr. 176 din 11 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Slobozia în Dosarul nr. x/312/2012.

Astfel, se constată că hotărârea atacată era una definitivă, apelantul beneficiind de 2 grade de jurisdicție (cauza penală fiind soluționată în primă instanță de către Judecătoria Slobozia prin sentința penală nr. 176 din 11 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/312/2012, iar în apel prin Decizia penală nr. 893/A din 8 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală).

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

De asemenea, inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Având în vedere faptul că a fost formulată o cale de atac nerecunoscută de legea procesual penală, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 893/A din 8 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, în sumă de 260 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 893/A din 8 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2017.