Decizia nr. 332/A/2017 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Decizia nr. 332/A/2017

Asupra apelurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 238/F din 12 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul penal nr. x/2/2014 (nr. x/2014) a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul A., de schimbare a încadrării juridice din infracțiunile de: favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. penal, cu aplicarea art. 5 C. pen.; șantaj, prev. și ped. de art. 207 alin. (1) C. penal raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.; trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. penal și cu aplicarea art. 5 din C. pen., în infracțiunile prevăzute de: art. 264 alin. (1) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 din N.C.P., art. 194 alin. (1) C. pen. din 1968 rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din N.C.P., art. 257 C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din N.C.P.

A fost respinsă cererea formulată de instanță, de schimbare a încadrării juridice în ceea ce privește infracțiunea de favorizare a făptuitorului, din infracțiunea prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., în infracțiunea instigare la abuz în serviciu prev. de art. 25 din C. pen. raportat la art. 248 din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 din N.C.P. și referitor la infracțiunea de șantaj, dintr-o singură infracțiune prevăzută de art. 207 alin. (1) C. penal raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. penal. în două infracțiuni prevăzute de art. 207 alin. (1) C. penal raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. sau în două infracțiuni prevăzute art. 194 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din N.C.P.

În temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza dispozițiilor art. 207 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul dispozițiilor art. 67 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și lit. g) (dreptul de ocupa funcția de magistrat) pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul disp. art. 65 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și lit. g) (dreptul de ocupa funcția de magistrat).

În temeiul dispozițiilor art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul dispozițiilor art. 67 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și lit. g) (dreptul de ocupa funcția de magistrat) pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul disp. art. 65 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și lit. g) (dreptul de ocupa funcția de magistrat).

În baza dispozițiilor art. 38, 39 din C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, de 1 an închisoare, astfel că în final inculpatul va executa pedeapsa de 4 ani închisoare.

În temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (3) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și lit. g) (dreptul de ocupa funcția de magistrat) pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul disp. art. 45 alin. (5) din C. pen. raportat la art. 65 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și lit. g) (dreptul de ocupa funcția de magistrat).

În baza dispozițiilor prevăzute de art. 72 din C. pen. s-a dedus perioada arestării preventive de la 29 ianuarie 2014 la 17 februarie 2014 și de la 23 mai 2014 la 15 ianuarie 2015 și a arestului la domiciliu de la 18 februarie 2014 la 22 mai 2014 și de la 16 ianuarie 2015 la 14 aprilie 2015.

II. În baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul dispozițiilor art. 67 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), lit. b), lit. g) (administrator al SC C. SRL) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul disp. art. 65 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) (administrator al SC C. SRL).

În temeiul dispozițiilor art. 291 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 112 lit. e) din C. pen. s-a confiscat de la inculpatul A. sumele de: 51.562,07 lei și de 42.500 lei fără T.V.A.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 5000 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a corupției nr. x/P/2013 din 24 februarie 2014 s-a dispus:

I. Trimiterea în judecată în stare de arest la domiciliu a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- favorizarea făptuitorului, faptă prev. și ped. de art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- șantaj, prev. și ped. de art. 207 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

- trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.(28 de acte materiale) și cu aplicarea art. 5 din C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

II. Trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, faptă prev. și ped. de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.(28 de acte materiale), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În actul de sesizare a instanței, s-a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

Din actele de urmărire penală a rezultat că prin adresa Consiliului Superior al Magistraturii nr. 457 din 13 decembrie 2012, inculpatul A. a fost numit în funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița.

În acest context, atitudinea inculpatului, în calitate de „șef al județului”, așa cum îi plăcea să se autointituleze față de mediul infracțional, în interiorul căruia prefera să fie prezent cu fiecare ocazie, a devenit una nu numai protectoare, ci chiar încurajatoare pentru ,,membrii mediului infracțional”.

A rezultat că inculpatul A., și-a manifestat puterea conferită de funcția de prim-procuror deținută, pentru acțiuni de șantaj și intimidare a oamenilor de afaceri, mai mult sau mai puțini veroși, cu care nu pregeta să se afișeze în public, pentru traficarea influenței în interesul unor protejați, dar și pentru rezolvarea intereselor sale materiale.

Astfel, inculpatul A. la data de 07 aprilie 2013, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a intervenit la șeful Biroului I în cadrul Serviciului Poliției Rutiere Fetești, D., în favoarea făptuitorului E., pentru ca acestuia din urmă să nu i se întocmească proces-verbal de depistare în trafic la volanului unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice ori să nu fie condus la Spitalul municipal Fetești în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzute de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.;

De asemenea, s-a mai reținut că inculpatul, a comis infracțiunea de șantaj, prin utilizarea de constrângeri și amenințări cu pierderea locului de muncă exercitate asupra părților vătămate D. și F. pentru ca acestea să dea o soluție de netrimitere în judecată numitului E., fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 207 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000;

Probatoriul administrat în cursul urmăririi penală a relevat că inculpatul, în perioada 27 iunie 2013 - 4 noiembrie 2013, a pretins și primit de la numitul B. materiale de construcție în valoare de 51.562,07 lei și manopera unor lucrări de 42.500 lei fără T.V.A., pentru edificarea imobilului pe care îl construiește în municipiul Slobozia, lăsând să se creadă că are influență asupra procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, numita G., în scopul evitării instituirii în cauză a unor măsuri asiguratorii și dispunerii unei soluții favorabile în Dosarul nr. x/P/2012 în care numitul B. și societatea administrată de acesta SC C. SRL au calitatea de învinuiți întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (28 de acte materiale) și cu aplicarea art. 5 din C. pen.

De asemenea, s-a reținut că în perioada 27 iunie 2013 - 4 noiembrie 2013, inculpatul B. a oferit materiale de construcție în valoare de 51.562,07 lei și manopera unor lucrări de 42.500 lei fără T.V.A., pentru edificarea imobilului proprietatea inculpatului A., deoarece acesta a lăsat să se creadă că are influență asupra procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, numita G. și că poate evita instituirea unor măsuri asiguratorii și dispunerea unei soluții favorabile în Dosarul nr. x/P/2012 în care acesta și societatea pe care o administra SC C. SRL au calitatea de învinuiți, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență prev. și ped. de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (28 de acte materiale), cu aplicarea art. 5 C. pen.

Situația de fapt pentru care inculpații au fost trimiși în judecată a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă administrate, și anume: procesele-verbale de sesizare din oficiu; procesele-verbale de consemnare a actelor premergătoare; declarațiile inculpaților A. și B.; caziere judiciare; procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice; declarațiile martorilor G., H., I., J., K., L., E., M., N., O., P., R., D., S., F., T., E., I., J., K., U., V., X., procesele-verbale de percheziții domiciliare, planșe fotografice.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2/2014 (nr. x/2014) la data de 25 februarie 2014.

În cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpații A. și B., martorii din acte și totodată s-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice a vocii și vorbirii, precum și a unei expertize contabile.

Expertiza vocii și vorbirii a concluzionat că discuția din data de 9 aprilie 2013 redată la pagina 4 din procesul-verbal din data de 11 februarie 2014 și înregistrată pe DVD/R inscripționat „x/P/2013 Direcția Națională Anticorupție, SCC Ambientală 09 aprilie 2913 A. și alții” are loc între A. și O.

Potrivit celor prezentate în cuprinsul raportului de expertiză criminalistică, este o probabilitate predominantă ca următoarele replici:

„Eu am zis că 12 noaptea”, de la minutul 01:03,30 și;

„Eu nu mai știam nimic”, de la minutul 01;12,20, din cuprinsul discuției din 09 aprilie 2013, redată în procesul-verbal din data de 11 februarie 2014 și înregistrată pe DVD/R inscripționat „x/P/2013 Direcția Națională Anticorupție, SCC Ambientală 09 aprilie 2913 A. și alții”, să fi fost formulate de numitul O..

Din cauza neidentificării fără echivoc de către instanță a înregistrării audio în care este stocată discuția din 26 iunie 2013, redată în procesul-verbal din data de 13 februarie 2014 și înregistrată pe DVD/R inscripționat cu „x/P/2013 Direcția Națională Anticorupție, SCC convorbiri telefonice”, expertul a concluzionat că nu poate stabili dacă înregistrarea neprecizată are loc între A. și V. ori între A. și Z., ci numai după obținerea datelor necesare individualizării înregistrării în cauză, instanța va putea utiliza rezultatele pentru a se stabili care sunt persoanele care au purtat înregistrarea individualizată și capitolul observații preliminare, pentru a se stabili cu ce grade de probabilitate au fost ele recunoscute după vorbire.

Ulterior s-a dispus efectuarea unui supliment la Raportul de expertiză criminalistică nr. 180 din 20 mai 2015, privind o înregistrare audio, având ca obiective: să se stabilească dacă discuția din data de 25 iunie 2013, ora 11:11:28 redată în procesul-verbal din data de 13 februarie 2014, filele 1, 2 din vol. IV al Dosarului de urmărire penală, nr. x/P/2013 al Direcției Naționale Anticorupție și înregistrată pe DVD/R inscripționat „x/P/2013 Direcția Națională Anticorupție, SCC convorbiri telefonice”are loc între inculpatul A. și V., întrucât din audierea înregistrării rezultă că această discuție are loc între A. și Z.

Acesta concluzionează că în condițiile variabilității normale a vorbirii cu trecerea timpului, cu starea emoțională și de sănătate a vorbitorului, ca și cu variațiile normale ale canalelor telefonice prin care s-a desfășurat convorbirea înregistrată, există o probabilitate ridicată ca discuția din 13 februarie 2013, ora 11:11:28, stocată în înregistrare, care nu corespunde în conținut cu transcrierea pusă la dispoziție, să fi avut loc între numiții A. și V.

Expertiza contabilă judiciară dispusă în cauză, cu obiectivele încuviințate de instanță, a concluzionat următoarele:

În conformitate cu documentele expertizate și obiectivele stabilite prin încheierea de ședință din data de 01 aprilie 2016 de către Curtea de Apel București, expertul desemnat a formulat următoarele răspunsuri:

La obiectivul nr. 1, expertul a răspuns că suma cheltuielilor a fost de 51.536.96 lei și nu a analizat niciun inventar al materialelor cumpărate pentru lucrare, nici soldul conturilor din contabilitate, întrucât la dosar nu au fost anexate documente în acest sens și nici nu s-a aprobat solicitarea aceasta și nici situația datoriilor către acești furnizori.

La același obiectiv, expertul consilier Y. a învederat că: „societatea a achiziționat în perioada aprilie - decembrie 2013, materiale de construcții indicate ca fiind utilizate pentru construcția imobilului aparținând soților A. și A.A., în executarea contractului din 03 iulie 2013, însă nicio factură de achiziție nu prezintă mențiuni cu privire la contract sau destinația bunurilor (lucrarea la care se referă). Pentru unele bunuri exista o trasabilitate, în speță au fost refacturate către beneficiar, în forma în care au fost achiziționate”.

De asemenea, cu privire la volumele de achiziții a precizat că:

a) natura materialelor achiziționate: lemn, materiale pentru instalații sanitare, materiale pentru construcții (cărămida), materiale pentru tencuieli, materiale pentru vopsit, etc.;

b) documentele de achiziție sunt prezentate în anexa (1);

c) datele calendaristice ale achizițiilor, sunt prezentate în anexa (1);

d) furnizorii materialelor, sunt prezentați în anexa (1);

e) valoarea materialelor achiziționate, 80.455,16 lei;

f) plătitorul acestor materiale, SC C. SRL, atâta vreme cât facturile sunt emise de către furnizori către SC C. SRL;

g) datele calendaristice ale plaților pentru materiale, potrivit anexa (1), acolo unde se regăsesc în mod distinct datele în facturi/fișe de cont;

h) documentele care atesta plățile, ordine de plată, fișe de cont, pentru plățile din anexa (1);

i) dacă materialele achiziționate au fost folosite la lucrarea respective sau se regăsesc în stocul de materiale ale societății, nu se poate preciza având în vedere trecerea timpului și faptul ca o astfel de verificare (punerea în opera) este de competenta unui expert tehnic.

Referitor la obiectivul nr. 2, expertul a statuat că în perioada aprilie-decembrie 2013 SC C. SRL nu a transportat la imobilul menționat mai sus materiale achiziționate direct de către inculpatul A. sau o altă persoană în numele acesteia, concluzie rezultată strict în lipsa existenței facturilor de transport (analiza pe documente).

În aceea ce privește obiectivul nr. 3, expertul a învederat că: „lucrările contractate în baza contractului din 03 iulie 2013 au fost de „construire casa de locuit" fără a menționa dacă sunt lucrări de manoperă sau material/manoperă. Contravaloarea manoperei finale convenită de părți pentru aceste lucrări nu rezultă din contractul încheiat, valoarea facturată a acesteia, acceptată de către beneficiar, este de 18.412,23 lei, suma care include taxa pe valoare adăugată. Lucrările efectuate (facturate) sunt de material/manoperă, contravaloarea acestora fiind în suma de 50.618,36 lei, inclusiv includerea de deviz.

La obiectivul nr. 4, expertul desemnat de instanță a precizat că nu se poate formula răspuns.

La același obiectiv, expertul consilier Y. a învederat că:

„Nu se poate stabili prin raportare la situații de același gen (prețul practicat în mod obișnuit de SC C. SRL) dacă prețul convenit de părți pentru manopera este disproporționat, fără ajutorul unui specialist tehnic care să indice obiectivele similare, comparabile”.

La obiectivul nr. 5, expertul desemnat de instanță a precizat că: „Contravaloarea materialelor achiziționate de societate și a manoperei lucrărilor a fost facturată cu valoarea de 108.284,17 lei, din această sumă a fost plătită suma 36.803.,20 lei în data de 31 decembrie 2013, în numerar, cu chitanță. A fost întocmită o singură situație de plată lunară pentru materiale, manopera, în speța pentru luna mai, anul 2014, care nu include și transport”. Datele referitoare la situația de plată emisă, pentru luna mai 2014, sunt următoarele:

a) data calendaristică la care a fost întocmite acesta situație, nemenționată pe aceasta, presupusa 31 mai 2014 data emiterii facturii, situația de plată este pentru luna 05, anul 2014;

b) conținut situație de plată: materiale, manopera, închidere situație de plata (obligații salarii, cota profit, T.V.A.), nu conține transport;

c) au fost facturate de către societate cele menționate în situația lunară cu factura nr. 48/31 mai 2015, emisă către A.A.;

d) contravaloarea materialelor, manoperei și transportului potrivit acestor situații lunare este materiale 18.052,64 lei, manopera 14.848,58 lei, includere situație de plata (obligații salarii, cota profit, T.V.A.) 17.717,14lei, transport 0,00 lei;

e) a fost facturată de către societate cu factura din 31 mai 2015, nu a fost achitată de către beneficiari (soții A. și A.A.).

Ca urmare a facturării cu întârziere a contravalorii materialelor achiziționate, a manoperei pentru lucrările executate SC C. SRL nu înregistrează, la acest moment, o pierdere patrimoniala. Penalitățile de întârziere prevăzute în contractul de execuție de lucrări, majorează valoarea creanței, elementele patrimoniale consumate rămânând la aceiași valoare, ca atare majorează beneficiul si nu pot genera o pierdere patrimonială.

În cauză, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a formulat obiecțiuni la Raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în Dosarul nr. x/2/2014, solicitând expertului să răspundă următoarelor aspecte:

În urma examinării Raportului de expertiză contabilă judiciară, încheiat de doamna expert contabil B.B., la data de 16 mai 2016, au fost formulate următoarele obiecțiuni, vizând următoarele aspecte:

1. Referitor la precizările doamnei expert contabil, din textul alin. (2), pag. 6 al Raportului de expertiză contabilă judiciară, s-a arătat că:

În situația în care s-ar avea în vedere doar inexistența unor facturi fiscale de transport emise de SC C. SRL către inculpatul A. sau A.A., în baza contractului din 03 iulie 2013, nu se poate da un răspuns cert care să reflecte realitatea cu privire la efectuarea transporturilor de materiale, lipsa acestor facturi de transport din evidența contabilă nefiind o probă suficientă care să contureze indubitabil concluzia că SC C. SRL nu a efectuat transporturi către inculpatul A. sau A.A.

În consecință, s-a învederat că reținerea doamnei expert contabil, de la alin. (2), conform căreia: „În lipsa unor asemenea documente se poate prezuma că SC C. SRL nu a efectuat transporturi către inculpatul A. sau A.A., rezultată strict prin prisma documentelor analizate", este netemeinică.

2. Referitor la precizările doamnei expert contabil, din textul ultimului alineat, pag. 6 al Raportului de expertiză contabilă judiciară s-au formulat următoarele observații, ce sunt în legătură cu reținerile de la alin. (3), pag. 27 din Rechizitoriul din data de 24 februarie 2014.

Astfel, în Raportul de expertiză contabilă judiciară se reține că SC C. SRL a emis 5 facturi fiscale către A.A., în valoare totală de 108.284 lei, în intervalul decembrie 2013 - mai 2014, pe care le-a înregistrat în evidența contabilă, deși valoarea contractului din 03 iulie 2013, a fost de doar 42.000 lei fără T.V.A., astfel:

- Factură fiscală din 31 decembrie 2013, în valoarea de 36.803,201ei;

- Factura fiscală din 31 mai 2014, în valoare de 50.618,36 lei;

- Factura fiscală din 31 mai 2014, în valoarea de 296,83;

- Factura fiscală din 31 mai 2014, în valoarea de 16.047, 46 lei;

- Factura fiscală din 31 mai 2014, în valoarea de 4.518,32 lei.

Din aceste 5 facturi fiscale, doar prima factură a fost achitată în numerar și anume factura fiscală din 31 decembrie 2013, în valoare de 36.803,20 lei.

Referitor la valoarea totală a facturilor, care excede valorii contractului, la alin. nr. (3), pag. 27, din Rechizitoriul din 24 februarie 2014, se face referire cu privire la „valoarea contractului fiind de 42.500 lei fără T.V.A. (...) ", în derularea contractului fiind emisă doar prima factură.

S-a mai învederat în obiecțiunile formulate că în rechizitoriu nu avea cum să se aibă în vedere într-un mod exhaustiv facturile aferente contractului din 03 iulie 2013, deoarece ultimele 4 facturi din cele 5, au fost emise în data de 31 mai 2014, ulterior încheierii rechizitoriului (24 februarie 2014).

Totodată, instanța a admis obiecțiunile formulate de Direcția Națională Anticorupție și având în vedere că expertul nu răspunsese la toate obiectivele stabilite a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, încuviințând obiecțiunile formulate de Parchet și solicitând expertului să răspundă și la obiectivele la care nu formulase răspunsuri cu motivarea că nu a avut acces la toate actele ce reprezentau contabilitatea firmei SC C. SRL.

Din suplimentul Raportului de expertiză contabilă judiciară, efectuată de expert B.B., desemnată prin încheierea de ședință din 05 februarie 2016 de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, au rezultat următoarele:

Împrejurările în care a luat naștere litigiul a fost acela că între SC C. SRL, cu sediul în Slobozia, jud. Ialomița, reprezentată de B. în calitate de antreprenor în calitate de executant și A.A. în calitate de beneficiar, s-a semnat un contract cu obiectul "construire casa de locuit”. Valoarea contractului era de 42.500 lei fără T.V.A. și beneficiarul se obliga să plătească executantului valoarea facturată a lucrărilor executate.

În perioada aprilie - decembrie 2013 s-au achiziționat materiale pentru construcția imobilului soților A. și A.A., în executarea contractului din 03 iulie 2013, cu precizarea aspectelor legate de natura materialelor achiziționate, documente de achiziție, furnizorul și plătitorul acestor materiale.

In contractul menționat se specifica la art. 2 - Construcție casă de locuit, fără a se preciza suprafața și necesarul de materiale. Facturile s-au emis pe baza unui deviz, fiind plătite ulterior. În contract nu se specifică nimic despre transportul materialelor, se poate deduce că este vorba prioritar de manoperă și materiale. Acestea se puteau regăsi în evidențele contabile ale societății, evidențe care nu au fost puse la dispoziții și nici nu există vreo dovadă că au fost folosite pentru ridicarea casei de locuit.

Întrucât în cauză s-au formulat obiecțiuni de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și, totodată, expertul nu răspunsese la toate obiectivele stabilite, instanța a dispus ca expertul să răspundă la acestea și totodată să efectueze un supliment la Raportul de expertiză contabilă.

Astfel, expertul desemnat la obiectivul la care nu răspunsese anterior, a statuat că: «Stabilirea in baza analizei contabile a SC C. SRL și a documentelor aflate la dosar, dacă prin raportare la situații de același gen (prețul practicat în mod obișnuit de SC C. SRL), prețul convenit de părți pentru manopera este disproporționat cu precizarea de elemente concrete.

Expertul desemnat a învederat că a luat în considerare documentele puse la dispoziție de către inculpatul B., în calitate de administrator al SC C. SRL: facturi de achiziție devize de lucrări; facturi de servicii: contract din 03 iulie 2013; act adițional din 03 februarie 2014 la contractul de lucrări din 03 iulie 2013.

De asemenea, prin același supliment s-a mai statuat: «Stabilirea pe baza analizei evidentelor contabile a SC C. SRL și a documentelor aflate la dosar, dacă prin raportarea la situații de același gen. lucrările de același gen sunt relative.

Expertul a opinat că pentru a răspunde la acest obiectiv era necesară experiența unui specialist tehnic din punct de vedere al consumului de materiale cât și a calității acestora, prețul manoperei fiind dictat de finisaje si calitatea lor precum și calitatea materialelor. Prețul lucrării se stabilește de piață și negociere, fără a limita profitul societății. Așa cum a mai arătat expertul, nu a avut acces la evidentele contabile ale SC C. SRL, deci nu putea să facă comparație între lucrări.

Din același supliment a mai rezultat că: „prețul convenit pentru manoperă, la situații de același gen necesita ajutorul unui specialist tehnic care poate aprecia corect obiective comparabile”.

De asemenea, tot în cursul cercetării judecătorești s-au depus acte de către inculpați, respectiv o copie a rezoluției de începere a urmăririi penale din data de 27 august 2013, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, prin care s-a dispus începerea urmăririi penale față de numiții C.C. și B., D.D., SC C. SRL, proces-verbal din 21 ianuarie 2014, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție în Dosarul nr. x/P/2013, proces-verbal de aducere la cunoștință a schimbării încadrării juridice din 12 februarie 2014, întocmit în Dosarul nr. x/P/2013, copii de pe declarațiile date de martora G. la datele de 2 aprilie 2015, 16 octombrie 2014 în cursul cercetării judecătorești și în cursul urmăririi penale la data de 21 ianuarie 2014.

Analizând prin coroborare mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale cu cele administrate în cursul cercetării judecătorești, Curtea reține că faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, respectiv vinovăția acestora rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, situația de fapt reținută în rechizitoriul Parchetului fiind în concordanță cu probele administrate atât în cursul procesului penal.

Astfel,probatoriul administrat în cauză a relevat următoarea situație de fapt:

Cu privire la infracțiunea de favorizarea făptuitorului prev. și ped. de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. comisă de inculpatul A. la data de 7 aprilie 2013 în favoarea făptuitorului E.:

La data de 07 aprilie 2013, în jurul orelor ora 19:23:28, inculpatul A., în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a intervenit la șeful Biroului I în cadrul Serviciului Poliției Rutiere Fetești, D., în favoarea făptuitorului E., în scopul de a nu i se întocmi proces-verbal de depistare în trafic în stare de ebrietate, respectiv pentru a nu i se recolta probe biologice în vedere stabilirii alcoolemiei.

Potrivit probelor administrate, făptuitorul E. a fost depistat în trafic, în seara zilei de 07 aprilie 2013 la volanul autoturismului, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Din probele administrate a rezultat că la data de 07 aprilie 2013, ora 19:21:15, agentul de poliție F. din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Fetești, județul Ialomița, aflat în exercițiul funcțiunii l-a depistat în trafic pe E., conducând autoturismul, în zona localității Vlădeni, județul Ialomița. În urma testării cu aparatul Drager, s-a stabilit că numitul E. se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul fiind de 0,59 mg alcool în aerul expirat (procesul-verbal de depistare în trafic din data de 7 aprilie 2013).

În aceste împrejurări, agentul de poliție aflat în teren, F., conform procedurii, i-a solicitat numitului E. să îl însoțească la Spitalul municipal Fetești în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei (declarațiile martorilor F. și D. și procesul-verbal de depistare în trafic din data de 7 aprilie 2013).

Pentru a se sustrage solicitării adresate de către agentul de poliție, bazându-se pe relația apropiată cu inculpatul A. și pe posibilitatea creată datorită acestei relații de a-și rezolva problema infracțională în afara cadrului legal, făptuitorul E., l-a apelat telefonic și i-a solicitat să intervină în favoarea sa.

Făptuitorul E. i-a cerut inculpatului A. să-l contacteze pe numitul D., șef al Biroului I în cadrul Serviciului Poliției Rutiere Fetești, care la rândul său să dispună și să-l determine pe agentul de poliție, F., care îi era subordonat să nu întocmească procesul-verbal de constatare a infracțiunii săvârșite și să nu mai procedeze la conducerea făptuitorului pentru recoltarea probelor biologice.

Sub acest aspect sunt relevante convorbirile telefonice, în care pe un ton imperativ, făptuitorul E. i-a cerut inculpatului A. să solicite superiorului agentului de poliție care îl oprise în trafic să intervină și să mușamalizeze fapta sa „(…) Sună-l pe U., că m-a luat. F. (…). Sună-l pe D. (…)”.

Este relevant, de asemenea, în contextul dat, faptul că inculpatul A. s-a conformat solicitării și s-a oferit să intervină imediat în sprijinul rezolvării în afara cadrului legal a problemei sale infracționale: „Bine. Hai că sun acum, imediat!!”.

Sub același aspect al dovezii intervenției necondiționate a inculpatului A. în favoarea interesului infracțional al numitului E. este edificatoare convorbirea telefonică dintre acesta și D.

Inculpatul, pe baza solicitării ce i-a fost adresată de către E. (ora 19:23:28) l-a contactat telefonic imediat pe numitul D., căruia i-a impus să dispună agentului constatator în calitate de superior, de șef, să nu întocmească proces-verbal și să rezolve problema protejatului său „(…). R. sunt, de la Slobozia. Prietenul lui dom’ U. Auzi? Sună-l și tu pe F. ăla, că.”

Inculpatul A. s-a adresat numitului D., spunându-i explicit și direct să-l determine pe agentul F. să înceteze activitățile procedurale de constatare a infracțiunii și să nu-l mai conducă la spital pe E. pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În contextul intervenției realizate de inculpatul A. pentru favorizarea ,,protejatului său E.”, numitul D. nu a dat curs favorabil intervenției, ci i-a relatat că nu poate interveni în sensul dorit și i-a spus explicit că „este târziu”, întrucât E. fusese deja condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

De altfel, această stare de lucruri i-a fost adusă la cunoștință inculpatului A.,în aceeași împrejurare printr-un S.M.S. transmis chiar de către E. la ora 19:24:43: „Mă duce la sânge”.

Sub același aspect din probele administrate a rezultat că numitul D. l-a contactat telefonic pe subordonatul său, dar l-a întrebat aspecte legate de desfășurarea serviciului și nu a intervenit pentru făptuitor așa cum i-a solicitat inculpatul A.

Relevantă este și declarația martorului F., care a confirmat că martorul D. nu i-a solicitat să nu-l ducă la recoltarea probelor biologice, așa încât demersurile infracționale derulate de către inculpatul A. în favoarea făptuitorului E. pentru a împiedica cercetarea penală nu au produs rezultatul așteptat.

Martorul F. a precizat că a fost sunat în acea seară de șeful său ierarhic, care l-a întrebat cum a decurs serviciul în teren, iar cu acel prilej i-a relatat că a depistat în trafic pe numitul E. care conducea cu o viteză de peste 130 Km/h deși limita era de 90 km/h și că se afla sub influența alcoolului, așa încât îl va conduce în vederea recoltării probelor biologice, iar șeful i-a spus doar „bine”.

La ora 19:28:58, între inculpatul A. și E. a avut loc o altă discuție telefonică pe parcursul căreia primul i-a sugerat numitului E. că trebuie să se prezinte pentru recoltarea probelor biologice, că îi va rezolva în ziua următoare problema și i-a dat de înțeles,,,că ar fi o formalitate prezentarea sa la recoltarea probelor biologice” relevantă fiind din acest punct de vedere, discuția dintre cei doi:

A. - Da, mă! Du-te acolo, că vorbim mâine, nu mai vorbim prin telefon! Du-te așa, du-te, nu e problemă! Lasă, du-te acolo și vorbim! Bine (…) E. - Bine (…). A. - E mai bine așa, cum spun eu. Bine.

Așadar, metoda inculpatului pentru ,,rezolvarea problemei penale a protejatului său” a constituit-o intervenția pe care a realizat-o la superiorul agentului de poliție care l-a oprit în trafic pe E.

Demersurile, insistența cu care a încercat să-i determine pe polițiști să asigure o variantă de rezolvare favorabilă numitului E., în afara cadrului legal, fie prin neîntocmirea procesului-verbal de constatare a faptei, fie prin sustragerea de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, este relevată de probele administrate în cauză.

Practic, inculpatul A. a uzat de autoritatea funcției sale și a intervenit la superiorul agentului constatator pentru ca acesta să încerce influențarea agentului de poliție cu scopul de a evita recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei numitului E., context în care fapta acestuia ar fi rămas o simplă foaie de hârtie, fără relevanță penală întocmită de agentul de poliție.

Sub același aspect, probele administrate în cauză au relevat că deși inculpatul A. nu a reușit în data de 7 aprilie 2013 să obțină rezultatul dorit, respectiv favorizarea protejatului său prin sustragerea acestuia de la recoltarea probelor biologice și nici mușamalizarea constatării faptei comise, care ar fi fost posibilă dacă nu se înregistra la poliție procesul-verbal întocmit de agentul de poliție F. și implicit nu s-ar fi înregistrat nici dosar penal la parchet, infracțiunea de favorizare a făptuitorului s-a consumat,

În aceste condiții, la data de 08 aprilie 2013, procesul-verbal de constatare întocmit de agentul de poliție F., a fost înregistrat pe rolul unității de Parchet competente respectiv, Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești, sub nr. unic x/P/2013.

Referitor la infracțiunea de șantaj, prevăzută și ped. de art. 207 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în exercitarea de amenințări împotriva numiților D. și F., probatoriul administrat a relevat că la data de 08 aprilie 2013 inculpatul A. prin acte complementare de amenințare cu un rău de natură să le afecteze funcția și locul de muncă a constrâns pe numiții D. și F. să-și asume obligația profesională și să propună față de E. o soluție de netrimitere în judecată pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, întrucât favorizarea făptuitorului E. nu a fost urmată de rezultatul dorit, acela de a-l fi scăpat de dosarul penal care i s-a întocmit ca urmare a depistării acestuia în trafic la volanul unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice (pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia a fost înregistrat Dosarul nr. x/P/2013 pentru această faptă), inculpatul a inițiat un nou demers infracțional.

Astfel, la data de 08 aprilie 2013 inculpatul A. l-a constrâns pe numitul D. să-și asume, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de serviciu o soluție de neurmărire penală a numitului D. pentru fapta prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, iar prin intermediul acestuia i-a transmis și agentului de poliție F. să depună diligențe în favoarea numitului E. în așa fel încât să fie împiedicată trimiterea acestuia în judecată, altfel va fi mutat la un alt post de poliție.

În acest context, rezultă că inculpatul A. a schimbat metoda infracțională folosită și a uzat de amenințarea și constrângerea celor doi polițiști pentru a-i asigura o soluție de netrimitere în judecată numitului E., abuzând de funcția sa și de raportul profesional de autoritate față de D. și F. a uzat de metode josnice și constrângeri pentru a-i determina să dispună soluție favorabilă ,,protejatului său”.

Practic, fiind nemulțumit că numitul D. nu a intervenit ferm în favoarea interesului protejatului său, deși avea în mod real la data de 7 aprilie 2013 posibilitatea evitării constituirii unui dosar penal acestuia, a doua zi, la data de 8 aprilie 2013 a uzat de constrângeri și amenințări.

Pentru a fi convingător și pentru a-i arăta seriozitatea amenințării, inculpatul A. i-a solicitat numitului D. să se deplaseze la restaurantul deținut de martorul H. la ieșire din localitatea Țăndărei, scopul urmărit fiind acela de a exercita presiuni direct, față în față în interesul făptuitorului E. și pentru ca prin intermediul său constrângerea numitului F. cu pierderea locului de muncă dacă nu rezolvă dosarul, să fie de asemenea explicită.

Analiza probatoriului administrat a relevat că prezența inculpatului A. și a numitului D. în data de 08 aprilie 2013, în restaurantul deținut de H. este confirmată de acesta din urmă.

Sub acest aspect, sunt relevante convorbirile telefonice în care îl contactează pe D. și îl amenință că o să-i facă rău din punct de vedere profesional datorită faptului că nu s-a implicat în favorizarea protejatului său.

Astfel, pe parcursul discuțiilor telefonice, inculpatul A. îl jignește și îl umilește pe numitul D., arătându-i modalitatea în care ar fi putut să acționeze în interesul protejatului său și anume prin simpla deplasare la locul unde fusese depistat în trafic de către agentul F.:

A. - Păi eu într-o oră sunt acolo. Vino să mă vezi! Bă, ești bulangiu! Te lucrez și eu pe partea ailaltă!

D. - Aaaaaaaa!.

A. - Vorbim! Lasă că vorbim, că ăsta e telefonul meu de servici și nu discutăm pe el! Ne vedem la nea E. (n.n. referire la martorul H.) și vorbesc. Ăla l-a ținut o oră la Vlădeni. Trebuia să te duci până acolo să-l vezi. Tu-mi spui mie că era acolo. Vorbim, în fine. Discutăm și;

D. - Eu vă spun ce mi-au zis ei (…).

A. - Nu, mă, ce ți-a zis ei. Tu erai șeful lor direct, te urcai și te duceai în mașină: Ia stai, mă, acolo, că vin eu în control! Și-i spuneai lu’ ăla: Dă-te, mă, jo. Hai că-ți povestesc eu, că nu vorbim prin telefon, hai! Bine. Pa! (…).

D. - La ce oră ne vedem acolo?.

A. - Eu acum, într-o juma’ de oră, sunt la. acolo, unde ți-am zis.

D. - Într-o juma’ de oră vin și eu.

Mai mult, despre acțiunea de constrângere morală exercitată asupra numitului D., inculpatul A. a ținut neapărat să-l informeze și pe protejatul său, pentru a-și arăta superioritatea, forța și autoritatea pe care o are asupra poliției. Astfel, îl asigura pe acesta că problema sa infracțională va fi rezolvată de cei doi polițiști chiar dacă a fost constituit dosarul penal, pentru că în mod sigur pierderea funcției de șef ori mutarea la un alt post de poliție izolat a fost un,,argument puternic”, așa încât cei doi vor face orice ca să-i îndeplinească dorința.

Concludentă este convorbirea interceptată în mediu ambiental în care inculpatul A. se laudă cum le-a impus celor doi să se conformeze interesului său și cum de teama pierderii locului de muncă se vor conforma dorințelor sale:

A.: De adineauri ai văzut, mă? Ce i-am făcut lui ăla aseară. (neinteligibil). Ți-am zis. Că: „Dom`ne, lăsați-ne să ne rezolvăm treaba (…)”.

A.: E treaba lui nu mă interesează, a zis că: „Noi am greșit, noi o rezolvam, că vă promitem c-o s-o rezolvăm”. Zic: „Lăsați-mă pe mine.” Zic: „Am fost și am vorbit cu. (neinteligibil). Și zice: „Ce dacă ați fost, lăsați-mă, nu vă mai băgați nicăieri, lăsați-mă c-o rezolv!”. Că zic: „Mai ai. o să mai fii tu șef!” și îmi zice: Da’ nu ți-a povestit lui ce i-am făcut?” E.: Cum?

A.: I-am zis: „O să mai fii tu (neinteligibil) presupun că nu te apucă Paștele aici!” și zice: „De ce? Stai să vină B. din concediu și ne gândim. Ce (folosește un cuvânt obscen), mea dacă te-am trimis după ăla, ce vrei să fac? Că nu, că n-am mă cinci minute de acolo până acolo te duci (folosește un cuvânt obscen). Ce ai făcut!” „Cu alea nu mă trimisese, măgării ce-am făcut.” Nu mai zice nimic. și i-am, zis: „Spune-i lui F. că știi unde ajunge? La Urziceni, în capu’ ălalalt ajunge, la un post de poliție o să ajungă!”. Că dacă i-am spus că (neinteligibil). Omu`, nu putea să-l lase în pace? „Dom’le, că eu i-am spus că. nu e adevărat. Că în momentul în care m-ai sunat tu, tu erai deja acolo (…) (neinteligibil) (…)” „Păi (…)” zic: „Cum dacă a stat la (…)?” Zic: „Ce-a căutat la ăia să conducă mașina?” Zic: „Îi face ăla plângere că a condus mașina lui? Ce-a căutat el să urce? Unde scrie, mă, că are voie să urce (neinteligibil) la volan?” Zic: „Ai grijă! Vezi (…).” „Domnule, vă rog frumos, lăsați-ne c-o rezolvăm.” Bine, că el nu zice. Ce i-am făcut, să-ți povestească (…). „Fă cerere la Ambulanță!” Să-ți povestească Nicu că a plecat de la masă, și după aia, când s-a întors zice: „Eu am plecat, băi, că îmi era rușine!” I-am zis: „(…) (neinteligibil) (…) ce faci, dom’le? M-ai făcut de față cu ăla?”(…).

A.: Știe eu cum (…) (neinteligibil) (…) se duce el, că el are (neinteligibil), că are relații. cu aia. așa. am vorbit și eu cu femeia aia. Am trimis-o pe Georgiana (…). Zice: „E iubitu’ meu?” Zic: „Da, iubitu’ tău.” (…) (neinteligibil) (…) S-a dus și am vorbit cu ea și acuma a zis „Domn’e nu vă mai duceți dumneavoastră, noi am greșit-o, eu cu F. am greșit-o, noi o rezolvăm, noi vă promitem că iese sub 0,80!”. (neinteligibil). ”Nu vă mai băgați dumneavoastră, nu vă mai duceți dumneavoastră nicăieri, e treaba noastră!”. „Bine!”

O.: Varză l-ai făcut, bă! A.: Ai văzut!? Aaa (…). Da! Că era și D. acolo (…) comisarul șef. ce i-am făcut, da, că era și D. Am uitat!

O.: M-am dus în toată (neinteligibil) la el.

A.: „Dacă te apucă pe tine Paștele șef la circulație.”, „(…) ” i-am zis „Tu n-ai ce să cauți, mă, dacă nu știi să rezolvi o treabă. Dacă eu te-am sunat și tu zici.”

Sunt relevante pentru caracterizarea atitudinii inculpatului A. probele care relevă că și după data de 8 aprilie 2013 acesta s-a preocupat constant și insistent de evoluția dosarului în care a fost cercetat numitul E., personal a solicitat la spital rezultatul alcoolemiei, periodic îl chema la ordine pe numitul D., iar audierea inculpatului E. s-a realizat numai după contactarea sa de către polițistul care avea dosarul în lucru,așa încât până la soluționarea acelui dosar prin soluția procurorului de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ, în august 2013 a urmărit atent evoluția cauzei.

Sub aspectul elementelor constitutive ale infracțiunii de șantaj, prev. și ped. de art. 207 alin. (1) C. pen raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen, fapta inculpatului A. având calitatea de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița - persoană care exercită o funcție publică în cadrul unei instituții publice - de a constrânge în data de 8 aprilie 2013 pe numiții D. și F., ca autorități cu atribuții în soluționarea dosarului penal în care era cercetat numitul E. să dispună o soluție de netrimitere în judecată a acestuia, prin amenințarea cu pierderea locului de muncă, respectiv pierderea funcției întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Referitor la infracțiunea de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (28 de acte materiale) și cu aplicarea art. 5 din C. pen., probatoriul administrat în cauză a relevat că în perioada 27 iunie 2013 - 04 noiembrie 2013 inculpatul A. a pretins și primit de la inculpatul B. materiale de construcție în valoare de 51.562,07 lei și manopera unor lucrări de 42.500 lei fără T.V.A., pentru edificarea imobilului pe care îl construiește în municipiul Slobozia, lăsând să se creadă că are influență asupra procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, numita G. în scopul evitării instituirii în cauză a unor măsuri asiguratorii și dispunerii unei soluții favorabile în Dosarul nr. x/P/2012. În acest dosar numitul B. și societatea administrată de acesta SC C. SRL erau cercetați sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă a doi angajați care și-au pierdut viața la locul de muncă.

Interesul inculpatului B. în dispunerea unei soluții favorabile în Dosarul nr. x/P/2012 în care era cercetat penal de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, era în primul rând determinat de derularea cercetărilor penale fără ca procurorul să dispună numirea unui administrator judiciar special, deoarece acest fapt îi crea o problemă de credibilitate în afaceri și în subsidiar interesul era determinat și de soluția ce s-ar fi dispus.

Potrivit probelor administrate Dosarul nr. x/P/2012 viza efectuarea cercetărilor față de B. și societatea pe care o administrează, SC C. SRL, pusă sub învinuire sub aspectul comiterii unor infracțiuni privind protecția muncii, urmare a faptului că în cursul anului 2012, luna octombrie, doi muncitori care lucrau în societatea sa, și-au pierdut viața în timpul serviciului în împrejurări legate de condițiile de desfășurare a activității.

De asemenea, potrivit probelor administrate, procurorul care instrumenta cauza, G. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, un Parchet aflat în raza de competență a parchetului Tribunalului Ialomița, condus la acea dată în calitate de prim procuror de inculpatul A. a fost,,tatonat” de inculpat inclusiv prin intermediul lui E. prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, în legătură cu ceea ce intenționa să dispună în acel dosar.

Sunt relevante sub acest aspect discuțiile înregistrate în mediu ambiental dintre procurorul de caz și E., din care rezultă că în timp ce procurorul încearcă să se consulte asupra dosarului, martorul E. este mai mult preocupat să transmită mesajul inculpatului A., în sensul soluționării favorabile a dosarului în care era cercetat inculpatul B.

Astfel, procurorul de caz a avansat o discuție profesională cu numitul E. și i-a spus acestuia că din analiza pe care o făcuse până atunci” trebuie să răspundă cineva pentru că au murit doi oameni” și a exprimat opinia că ar dori să desemneze administrator judiciar (deoarece reprezentantul legal al firmei vizate de cercetări era și reprezentantul legal al acestei firme) și avea unele nelămuriri privind modalitatea de soluționare deoarece nu identificase practică în domeniul respectiv și în plus era presată să soluționeze acel dosar până la sfârșitul anului 2013.

Sub acest aspect în cadrul discuțiilor cu E., procurorul G. și-a manifestat neliniștea din cauza faptului că era permanent întrebată de inculpatul A. de stadiul soluționării dosarului respectiv.

Relevantă este discuția ambientală din 18 decembrie 2013 dintre cei doi, în care procurorul de caz este vădit iritat de faptul că din perspectiva sa trebuie să dea o soluție legală, fără să fie interesată că e implicat B. sau altcineva (…)” ce mă interesează că B. sau că e dracu (…) că e lacu (…) n-am nicio treabă (…)! dar șeful său ierarhic este preocupat de interesul inculpatului B. și de interesul firmei acestuia.”

Tocmai în contextul interesului soluționării favorabile a dosarului în care era cercetat și bazându-se pe influența inculpatului A. în perioada 27 iunie 2013 - 4 noiembrie 2013 a oferit materiale de construcție în valoare de 51.562,07 lei și manopera unor lucrări de 42.500 lei fără T.V.A., pentru edificarea imobilului proprietatea inculpatului A.

Așadar, interesul inculpatului A. în edificarea imobilului proprietate personală fără prea mult costuri materiale s-a întâlnit cu interesul inculpatului B. în soluționarea favorabilă a dosarului penal într-o manieră în care firma sa să nu fie afectată în derularea afacerilor.

Traficul de influență direct și indirect al inculpatului A. a fost dovedit prin probele administrate și prin declarațiile martorilor.

Din declarația procurorul de caz G. a rezultat că aceasta a fost asaltată și oripilată de insistența cu care inculpatul A. a intervenit în dosar în favoarea inculpatului B., atât direct, cât și indirect, relevantă fiind precizarea sa în care arată că și la audierea inculpatului B., prim procurorul A. a intervenit, iar prezența inculpatului B. la parchet era o constantă chiar și atunci când nu era citat în dosar: ,,(…) Cred că acest lucru s-a întâmplat la 29 august 2013. B. s-a prezentat la parchet însoțit de avocat T., l-am primit în birou și în timp ce-i aduceam la cunoștință învinuirea, respectiv grefierul redacta procesul-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii, în birou a intrat A., având în mână un plic de culoare galbenă, i-a înmânat numitului B. plicul iar mie mi-a spus „pe domnul lasă-l mai ușor că este prietenul meu”. Nu am apucat să-i spun nimic lui A. întrucât acesta a plecat (…). Ulterior am fost contactată telefonic de E., care m-a întrebat dacă „am să-i comunic ceva”. I-am spus că nu am ce să-i comunic”.

În fapt Dosarul nr. x/P/2012 a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia la data de 30 octombrie 2012, (vol. 4, fil.153), la data de 31 octombrie 2012 a fost începută urmărirea penală in rem (vol. 4, filele 156-157), iar la data de 27 august 2013 a fost dispusă începerea urmăririi penale, printre alții, față de B. și persoana juridică SC C. SRL.

Așadar, probele administrate au relevat că inculpatul a avut mai multe modalități în care a primit, acceptat, pretins materiale de construcții și manopera lucrărilor:

1. achiziționarea și plata materialelor de construcție de către SC C. SRL administrată de B. urmată de transportarea acestora cu mașinile acestei societăți la imobilul inculpatului și folosirea lor în edificarea imobilului de către angajați ai aceiași firme care lucrau în folosul inculpatului.

2. preluarea comenzii de materiale necesare de la dirigintele de șantier de către inculpat care ulterior contacta firmele de la care se puteau achiziționa și transmiterea către respectiva firmă mesajul că un reprezentant al SC C. SRL va ridica materialele, iar plata o va face ulterior, însă solicita ,,deschiderea unei fișe” (plata însă nu a mai fost făcută).

De altfel, la fiecare comandă de materiale inculpatul solicita ca sumele de plată să fie trecute într-o fișă și să-i fie acordată reducere sau să fie trecute la nea B. (inculpatul B.).

Din probele administrate a rezultat, de asemenea, că cele 27 de cumpărări de materiale construcții în perioada de referință făcute de societatea inculpatului B. de la societăți de profil și achitate au fost transportate și utilizate la construcția imobilului inculpatului A.

Susținerile inculpaților A. și B. conform cărora primul nu ar fi intervenit, iar cel de-al doilea nu i-ar fi oferit materiale de construcții și manoperă nu sunt credibile și trebuie înlăturate.

Probele administrate au relevat că societatea administrată de inculpatul B. - SC C. SRL a încheiat un contract de execuție lucrări din data de 3 iulie 2013 cu soția inculpatului A., având ca obiect ,,construire casă de locuit” cu termen de execuție și predare a lucrării 31 decembrie 2013, valoarea contractului fiind de 42.500 lei fără T.V.A., iar în contract se menționa că plata se făcea la valoarea facturată a situațiilor de plată lunare.

Potrivit notei explicative din data de 23 octombrie 2013 dată de inculpatul B. relația comercială între societatea sa și soția inculpatului A. a constat în,,aprovizionarea cu materiale pentru execuția lucrărilor de instalații și finisaje, lucrări de rigips, finisaje fațadă, prețul fiind estimativ”.

De asemenea, potrivit notei explicative a inculpatului B. și facturilor anexate în copie pentru a efectua lucrări la imobilul menționat, firma sa a achiziționat produse, în principal de la SC E.E. SRL, după care le-a transportat la imobil, în perioada 8 iulie 2013 - 22 noiembrie 2013, pe baza avizelor de însoțire, dar a achiziționat cantități mai mici de materiale și de la de la SC F.F. SRL, SC G.G. SRL.

Contrar clauzelor contractuale care prevedeau plata lunară, din probe a rezultat că în perioada 03 iulie 2013 - 31 decembrie 2013 firma inculpatului B. a emis o singură factură fiscală la data de 31 decembrie 2013 (după începerea cercetărilor în acest dosar) achitată cu chitanța din 31 decembrie 2013(pentru 8 produse: clapeți, centrală tratare aer, grile, modul hidraulic încălzire, colector alamă, panouri alp, burlan, lemn terasă rășinos) ce a fost înregistrată în registrul de casă aferent acelei zile, explicația fiind aceea că nefiind finalizate lucrările nu a fost încasată contravaloarea contractului.

Pentru lucrările imobilului, din probele administrate a rezultat că au fost achiziționate materiale de construcții provenind de la SC H.H. SRL, dar potrivit susținerilor inculpatului B. prețul și cantitatea era stabilită direct între această societate și A. și A.A., iar firma sa, SC C. SRL, reprezentată de V. a efectuat doar transportul de la depozitul din str. x la imobil, în perioada iulie - octombrie 2013.

Susținerile inculpatului B., în sensul că i-a vândut lui A. materiale de construcție pentru casa pe care o are pe raza localității Slobozia, județul Ialomița, și i-a executat și alte lucrări pentru respectivul imobil pentru care nu i-a eliberat nicio chitanță, intenționând să elibereze chitanță odată cu emiterea facturii fiscale și că a eliberat o factură și o chitanță pe firma SC C. SRL, în cuantum de aproximativ 37.000 lei, reprezentând sumele de bani ce îi fuseseră achitate de inculpatul A. sunt vădit nesincere și contrazise de probele administrate.

Astfel, din probele administrate a rezultat că în cursul întregului an 2013, societatea sa, SC C. SRL s-a aprovizionat cu materiale de construcții pe baza a trei facturi de la SC H.H. SRL dar acele materiale au fost utilizate tot de societatea sa la lucrările efectuate pentru alți beneficiari: SC I.I. SRL, SC J.J. SRL și SC K.K. SRL.

Martorul V. a precizat că s-a ocupat de aprovizionarea cu materiale de construcții (rigips, șuruburi) pentru imobil la solicitarea șefului de echipă și a inculpatului A. de la depozitul SC H.H. SRL din str. Amara pe bază de aviz emis de această societate pe numele inculpatului A., semnat de martor, dar fără a plăti.

Așadar, probele administrate demonstrează că în intervalul de timp în care inculpatul B. avea dosar penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia a mobilizat echipe de muncitori și a pus la dispoziție materiale de construcții solicitând ca preț influența acestuia asupra procurorului din subordine pentru rezolvarea dosarului în favoarea sa.

Concluzia se impune, atât datorită faptului că susținerile inculpaților sunt contrazise de probe dar și datorită faptului că este nerațional și necredibil că o firmă, care afirmativ a încheiat un contract pentru edificarea unui imobil cu durată de execuție de câteva luni cumpără și achită materiale de construcții de la numeroase firme dar se mulțumește să încaseze o singură factură de la beneficiar, mai mult modică și,,ține în așteptare la sertar facturile în loc să le trimită beneficiarului lucrărilor pentru a-i fi achitate”.

Adăugând faptul că, probele administrate în cauză au demonstrat relația apropiată între cei doi inculpați,că exact în perioada în care inculpatul B. era cercetat a fost încheiat contractul de construire a casei inculpatului A. și A.A. cu firma acestuia, că atitudinea bazată pe comportamentul lipsit de deontologie al fostului prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița era o constantă comportamentală a sa rezultă că activitățile infracționale au fost un corolar al acestui comportament.

Sub acest aspect, din tabelul achizițiilor de materiale făcute în perioada 28 iunie 2013-4 noiembrie 2013 rezultă un total de 27 achiziții, iar din analiza redării înregistrărilor audio din aceeași perioadă rezultă că fiecare achiziție de materiale era precedată de discuții telefonice dintre inculpatul A., furnizorii de materiale și reprezentanți ai firmei inculpatului B. care figurau ca și cumpărători, se ocupau de ridicarea, semnarea de primire, transportul la imobilul său și efectuarea lucrărilor (la data de 22 noiembrie 2013 SC C. SRL transport conform avizului de însoțire a mărfurilor nr. 1935 tablă la imobilul inculpatului, delegat L.L.).

În acest context a rezultat cronologia achizițiilor de materiale:

- la data de 27 iunie 2013, SC C. SRL a cumpărat de la SC E.E. SRL lambriu molid în valoare de 1966.08 lei;

- la data de 1 iulie 2013, SC C. SRL a cumpărat de la SC M.M. SRL lubrifianți pentru mufe în valoare de 35.09 lei;

- la data de 1 iulie 2013, SC C. SRL a cumpărat de la SC E.E. SRL colier, tijă, sifon, reducție, tuburi, coturi în valoare de 381.90 lei;

- la data de 3 iulie 2013, SC C. SRL a cumpărat de la SC E.E. SRL racorduri compresiune, bandă montaj, capac universal tub PVC în valoare de 103.50 lei;

- la data de 4 iulie 2013, SC C. SRL a cumpărat de la SC N.N. SRL piuliță expandabilă în valoare de 32.35 lei;

- la data de 4 iulie 2013, SC C. SRL a cumpărat de la SC E.E. SRL tub, expandată,ramificații, tub cu mufă în valoare de 260.20 lei;

- la data de 4 iulie 2013, SC C. SRL a cumpărat de la SC O.O. SRL cornier, țeavă în valoare de 1089,59 lei;

- la data de 9 iulie 2013, SC C. SRL a cumpărat de la SC E.E. SRL cot, tub, expandată, țeavă PVC în valoare de 306.50 lei;

- la data de 11 iulie 2013, SC C. SRL a cumpărat de la SC E.E. SRL cot, racord în valoare de 12.20 lei;

- la data de 15 iulie 2013, SC C. SRL a cumpărat de la SC E.E. SRL lambriu molid în valoare de 614.40 lei;

- la data de 18 iulie 2013, SC C. SRL a cumpărat de la SC E.E. SRL conductor, cărămidă, boiandrugi, țeavă în valoare de 580.94 lei;

- la data de 23 iulie 2013, SC C. SRL a cumpărat de la SC E.E. SRL pistol lipit și tub mufă în valoare de 149.00 lei;

- la data de 24 iulie 2013, SC C. SRL a cumpărat de la SC E.E. SRL lambriu molid în valoare de 368,64 lei;

- la data de 7 august 2013, SC C. SRL a cumpărat de la SC P.P. SRL baiț apă și lac apă în valoare de 1165,6 lei;

- la data de 13 august 2013, SC C. SRL a cumpărat de la SC E.E. SRL silicon universal, ipsos, tencuială fină exterior în valoare de 396.00 lei;

- la data de 14 august 2013, SC C. SRL a cumpărat de la SC P.P. SRL impregnant pigmentat în valoare de 479,51 lei;

- la data de 14 august 2013, SC C. SRL a cumpărat de la SC O.O. SRL oțel rotund, țeavă în valoare de 1622,23 lei;

- la data de 19 august 2013, SC C. SRL a cumpărat de la SC E.E. SRL țeavă PVC în valoare de 51.90 lei;

- la data de 21 august 2013, SC C. SRL a cumpărat de la SC F.F. SRL cutie distribuție montaj aparent, modul hidraulic încălzire prin pardoseală, colector 1 din alamă, panou alp, adeziv placă, bandă autoadezivă aluminizată, suport unghiular autoadeziv, piuliță expandabilă în valoare de 9843,57 lei;

- la data de 22 august 2013, SC C. SRL a cumpărat de la SC E.E. SRL elemente stratificate pin duo în valoare de 1.048,00 lei;

- la data de 26 august 2013, SC C. SRL a cumpărat de la SC E.E. SRL ghips carton, pensule, amorsă perete, smirghel, țeavă, folie industrială în valoare de 543,70 lei;

- la data de 27 august 2013, SC C. SRL a cumpărat de la SC E.E. SRL bunuri în valoare de 146 lei;

- la data de 20 septembrie 2013, SC C. SRL a cumpărat de la SC E.E. SRL polistiren, ciment, vopsea în valoare de 927.50 lei;

- la data de 24 septembrie 2013, SC C. SRL a cumpărat de la SC N.N. SRL cablu flex, în valoare de 188,88 lei;

- la data de 4 octombrie 2013, SC C. SRL a cumpărat de la SC E.E. SRL sârmă, burlan, cor burlan, brățară burlan diblu folie industrială stecher în valoare de 1767.50 lei;

- la data de 9 octombrie 2013, SC C. SRL a cumpărat de la SC F.F. SRL clapeți, centrală tratare aer, grile în valoare de 24371,04 lei;

- la data de 4 noiembrie 2013, SC C. SRL a cumpărat de la SC G.G. SRL lemn terasă maro rășinos în valoare de 3.110,25 lei.

Referitor la infracțiunea de cumpărare de influență, probele administrate în cauză au relevat că inculpatul B. - administrator al S.C. SC C. SRL S.R. a oferit în perioada 27 iunie 2013 - 4 noiembrie 2013 materiale de construcție în valoare de 51.562,07 lei și manopera unor lucrări de 42.500 lei fără T.V.A., pentru edificarea imobilului proprietatea inculpatului A., în schimbul influenței pe care acesta a lăsat să se creadă că o are asupra procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, numita G. pe care ar fi putut-o determina să nu instituie măsuri asiguratorii și ar fi putut-o determina să dispună o soluție favorabilă în Dosarul nr. x/P/2012 în care acesta și societatea pe care o administrează SC C. SRL au calitatea de învinuiți.

În cursul procesului penal, inculpatul A. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, declarând că în luna aprilie 2013, în timp ce se afla la restaurantul „Privighetoarea” din Slobozia, a primit un mesaj de la numitul E., cu următorul conținut: „Mă duce la sânge”.

A mai menționat inculpatul că i-a transmis acest mesaj, întrucât s-a gândit că numitul E. nu a consumat prea mult alcool, că sustragerea de la recoltarea probelor biologice este infracțiune și că are posibilitatea să conteste rezultatul recoltării.

Tot din declarația inculpatului a mai rezultat că numitul E. nu i-a comunicat ce polițist l-a oprit și dacă a fost testat cu fiola alcooltest, alte discuții nu a mai purtat cu numitul E. la acel moment, însă după câteva zile acesta l-a rugat să se intereseze care este rezultatul alcoolemiei.

A mai precizat inculpatul că pe agentul de poliție F. l-a cunoscut pentru prima dată la Direcția Națională Anticorupție, numitul E. nu a amintit numele vreunui polițist și până la momentul la care a primit mesajul de la acesta nu a știut cu exactitate despre ce este vorba, crezând că a fost oprit în trafic pentru depășirea vitezei legale.

Referitor la infracțiunea de favorizare a făptuitorului, inculpatul A. și A.A. a declarat că nu a săvârșit-o, întrucât în momentul în care a fost oprit în trafic, numitul E. nu săvârșise vreo faptă de natură penală și nu a făcut altceva decât să-l sfătuiască că este mai bine să meargă pentru recoltarea probelor de sânge. Tot cu privire la această faptă, inculpatul a mai declarat că de multe ori martorul E. îi reproșa că nu vrea să-l ajute, context în care l-a întrebat o singură dată pe martorul D. despre rezultatul testului de alcoolemie efectuat numitului E.

În legătură cu infracțiunea de șantaj, inculpatul A. a declarat că nu l-a cunoscut pe martorul F., ci doar pe D., cu care se întâlnea foarte des la petreceri, rugându-l uneori să-i procure pește de la Fetești, pe care de fiecare dată l-a achitat.

În ceea ce privește această infracțiune, inculpatul A. a mai declarat că nu a exercitat vreo acțiune de amenințare asupra numiților D. și F. și nu își poate explica de ce martorul O. a susținut că l-a amenințat pe D. în cadrul întâlnirii ce a avut loc la restaurant, în condițiile în care O. nu stătea aproape de el, ci se afla la o masă cu 10 persoane, acesta ocupând un loc în partea opusă a mesei și în restaurant era difuzată muzică.

A mai relevat inculpatul tot referitor la acest aspect că nu avea motive să-i amenințe pe niciunul dintre cei doi, întrucât dacă ar fi dorit să intervină în acel dosar putea apela la procurorul de caz care era îi era subordonat și, mai mult decât atât, nu avea atribuții legate de schimbarea locului de muncă al polițiștilor.

În legătură cu cea de-a treia acuzație, respectiv cea de trafic de influență inculpatul A. a învederat că îl cunoaște pe inculpatul B. de aproximativ 20 de ani, în condițiile în care tatăl său a fost la un moment dat subordonatul acestuia. În anul 2007, inculpatul a primit o parte din drepturile salariale restante, context în care a discutat cu inculpatul B. care administra societatea SC C. SRL pentru a construi o casă în municipiul Slobozia.

Înțelegerea dintre ei doi a fost ca inculpatul A. și A.A. să procure materialele, iar inculpatul B. să vină cu forța de muncă pe care urma să o plătească, însă nu mai reține cu exactitate suma pe care au convenit-o, ca preț al acesteia.

Ulterior, în anul 2008, întrucât nu a mai primit banii din drepturile salariale restante a fost nevoit să sisteze lucrările și întrucât la acel moment casa era ridicată „la roșu”, i-a achitat acestuia contravaloarea părții construite până atunci, numai o sumă pe care nu o mai poate preciza și nu știe dacă a încheiat vreo dovadă în acest sens.

Până în anul 2013, lucrările au fost sistate și ulterior a izolat cu polistiren exteriorul casei, cu o echipă de muncitori adusă de R.R. și ulterior a purtat o discuție cu inculpatul B. și numitul S.S. care deținea o firmă specializată în instalații sanitare și climatizare și a convenit cu aceștia să reia lucrările la casă, inculpatul A. și A.A. obligându-se să vină cu materiale și utilaje, iar cei doi cu forța de muncă, încheindu-se și două contracte separate, în care figurează soția sa. Cu acel prilej au stabilit ca materialele să fie procurate de inculpatul A. de la SC H.H. SRL, administrată de finul său J. și de la SC H.H. SRL ce aparține fratelui finului său de unde procura beton, având și facturi și chitanțe în acest sens.

Referitor la modalitatea de plată, inculpatul a declarat că a convenit cu finul său să-i plătească câte puțin, pe măsură ce va procura banii necesari, însă nu a mai reușit să-i plătească nimic din cauza acestui dosar penal. În ceea ce privește termopanele și materialele pe care le achiziționase direct de la inculpatul B., inculpatul A. și A.A. a declarat că le-a plătit, în acest mod procedând și cu centrala.

Legat de dosarul inculpatului B., inculpatul A. a arătat că a aflat din ziar și totodată i-a comunicat și inculpatul B., că în anul 2012 avusese loc un accident de muncă la societatea pe care o administra, dar nu își făcea probleme pentru că avea diriginte de șantier care răspundea direct în acest sens.

Inculpatul a mai declarat că a fost numit în funcția de prim-procuror la data de 1 februarie 2013, până atunci ocupând funcția de procuror adjunct pe o perioadă de 4 ani.

Din conținutul aceleași declarații a mai rezultat că nu i-a promis inculpatului B. că se va duce la doamna procuror G. pentru a interveni în favoarea acestuia și nici inculpatul B. nu i-a solicitat vreodată acest lucru.

În ceea ce privește relația de serviciu cu doamna procuror G., inculpatul a învederat că în exercitarea atribuțiilor de serviciu i-a atras de mai multe ori atenția acesteia cu privire la întârzierea în efectuarea lucrărilor, avertizând-o și în scris, în condițiile în care aceasta obișnuia să-și ea deseori concedii medicale.

A mai relevat inculpatul că a luat cunoștință de existența dosarului penal la data de 21 ianuarie 2014 când a avut loc percheziția și ulterior la 15 martie 2013 pe baza sesizării din oficiu au început cercetările.

În ceea ce privește discuțiile cu martorul E., adjunctul unității de Parchet, inculpatul a declarat că acesta obișnuia să-l întrebe dacă are vreun mesaj, iar într-una din zile când martora G. era plecată din unitate, i-a semnalat faptul că se depusese la grefă o împuternicire din partea firmei SC C. SRL care nu era la dosar. În aceste condiții l-a chemat pe martorul E., cerându-i să verifice și să îl informeze și în urma verificărilor efectuate de către acesta din urmă i-a comunicat că totul este legal și deși documentul nu a fost găsit la dosar, desemnarea reprezentantului s-a realizat în mod legal.

În ceea ce privește mențiunea ce se regăsește în rechizitoriu,în sensul că în biroul doamnei procuror G. în timp ce se afla și inculpatul B., ar fi afirmat: „Pe domnul lasă-l mai ușor că este prietenul meu”, inculpatul a declarat că în contextul în care l-a văzut roșu la față și agitat pe inculpatul B., i-a spus martorei G.: „Lasă-l mai ușor să nu facă infarct”. Ulterior a aflat că agitația se datora faptului că nu se găsea un document depus, iar martora G. dorea să desemneze un alt lichidator și în acea împrejurare nu i-a spus doamnei procuror G., că inculpatul B. este prietenul său, însă precizează că acesta era o persoană cunoscută în localitate, inclusiv de către colegii săi care îl știau sub apelativul de „nea B.”

Din declarația inculpatului B. rezultă că în octombrie 2012 la punctul de lucru din localitatea Cocora, județul Ialomița, a avut loc un accident mortal, situație în care organele abilitate Inspectoratul Teritorial de Muncă și poliție au început să efectueze verificări, au fost audiate 10-15 persoane din cadrul firmei sale SC C. SRL, fără ca el să primească vreo citație în vederea audierii. În luna august 2013 a primit o citație de la doamna procuror G. în care nu era menționată calitatea în care era citat, s-a prezentat la Parchet, inițial i s-a adus la cunoștință că are calitatea de martor, precum și aspectul că se efectuase o expertiză tehnică, situație în care avocatul său i-a reproșat că nu fuseseră anunțați, astfel că la acel moment a refuzat să dea declarații. La sfârșitul aceleiași luni a primit o citație de la Parchet, de această dată în calitate de inculpat, s-a prezentat însoțit de avocat, a efectuat o copie de pe expertiză și a aflat și aspectul că este acuzată și societatea pe care o administra, situație în care se impunea desemnarea unui alt reprezentant. În acest context l-a propus pe avocatul său numitul T. să reprezinte societatea, care a depus și o împuternicire în acest sens la dosar, însă nu a luat număr de înregistrare și ulterior documentul nu a mai fost găsit. În aceste condiții a fost numit reprezentant al societății doamna T.T., care fusese juristă la firma sa și de care se despărțise în condiții neamicale.

Despre speța în care era implicat, a discutat ca și problematică cu mai multe persoane, inclusiv cu inculpatul A. și A.A., însă nu i-a solicitat acestuia sau altor persoane să intervină în vreun fel în favoarea sa.

A mai precizat inculpatul că a fost la doamna procuror G. în birou de două ori și într-una din zile, în timp ce aștepta să intre în biroul acesteia, a ieșit pe hol inculpatul A. și A.A. și l-a invitat în biroul său, însă nu a avut discuții legate de acest dosar.

În perioada februarie - martie 2013 a purtat discuții cu inculpatul A. și A.A., acesta spunându-i că dorește să finalizeze lucrările la locuința din Slobozia și cu acest prilej au stabilit să-i transporte materialele, inclusiv pentru ceilalți muncitori (instalatori de la o altă firmă). Conform declarației dată de inculpat în continuare, potrivit înțelegerii dintre el și inculpatul A. și A.A., materialele trebuia să le procure în principal de la SC H.H. SRL, iar ceea ce nu găsea procura și de la alte societăți, după ce în prealabil cei care lucrau sunau merceologul și comunica ce materiale sunt necesare. Se întocmea un centralizator cu necesarul de materiale, pe baza facturilor emise de furnizor și angajații săi le transportau la punctul de lucru.

A mai relevat inculpatul că a încheiat un contract în formă scrisă în care parte contractantă este soția inculpatului, numita A.A., convenția fiind în sensul ca plata să se efectueze la finalizarea lucrării.

Înțelegerea dintre ei a avut două componente, respectiv aprovizionarea cu materiale și executarea lucrărilor, pentru manoperă convenind un preț estimativ de aproximativ 42.000 lei, fără T.V.A.

A mai declarat inculpatul că lucrarea la casa respectivă a început în perioada anilor 2007-2008, fără a încheia un contract cu inculpatul A. și A.A., însă din cauza unor probleme legate de proiect, nu s-a implicat în executarea lucrărilor, ci doar i-a acordat asistență tehnică.

În momentul demarării achizițiilor de materiale a căror derulare a început în martie-aprilie 2013, din presă se cunoștea despre dosarul privind accidentul de muncă și crede că și inculpatul A. și A.A. știa, cu precizarea că el a fost acuzat abia în luna august 2013.

Inculpatul a mai declarat că în cursul anului 2013 a primit în mai multe tranșe aproximativ 37.000 lei pentru materiale, sens în care a încheiat o factură și o chitanță corespunzătoare, iar construcția este finalizată la un stadiu de 80-85%.

În ceea ce privește momentul în care inculpatul A. și A.A. a venit în biroul martorei G., inculpatul B. a precizat că acesta a venit să îi aducă telefonul și a discutat ceva cu doamna procuror G., însă nu reține care a fost subiectul discuției, deoarece se afla sub influența acuzației aduse în dosarul respectiv.

Deși, inculpații A. și B. nu au recunoscut acuzațiile formulate, probele administrate în cauză au relevat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, existența faptelor și a vinovăției acestora sub aspectul infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

Referitor la infracțiunea de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Din declarația martorului E. dată în cursul procesului penal a rezultat că în aprilie 2013 a fost oprit în trafic pe raza com. Vlădeni, județul Ialomița, de către polițistul F., întrucât depășise viteza legală, fiind testat cu un aparat etilotest, iar rezultatul aproximativ a fost între 0,50 și 0,60 mg alcool în aerul expirat. Urmare acestui rezultat s-a deplasat cu polițistul la spital pentru recoltarea de probe biologice, și pe drum i-a dat un mesaj inculpatului A. și A.A., iar acesta i-a răspuns printr-un alt mesaj să meargă pentru a i se recolta probe biologice. După câteva zile a fost sunat de numitul O. care lucra la Parchetul Ialomița, fiind invitat la sediul Parchetului unde s-a întâlnit și cu inculpatul A. și A.A., cu care a discutat în prezența martorului O. și a dedus că inculpatul A. cunoștea mai multe aspecte despre cauză, întrucât vorbise cu un prieten de-al său, numitul U.U. Cu acest prilej, inculpatul A. și A.A. i-a comunicat să aștepte rezultatul probelor biologice, precizând că nu i-a cerut niciodată inculpatului A. să îl ajute în legătură cu acel dosar în care era implicat și nici inculpatul nu i-a promis că îl va ajuta în vreun fel. A mai declarat martorul că nu are cunoștință ca inculpatul A. să fi amenințat vreun polițist în legătură cu cele relatate mai sus.

Deși, martorul învederează că nu l-a apelat telefonic pe inculpatul A. și nici nu i-a solicitat să-l ajute în problema respectivă, în sensul de a nu i se întocmi dosar penal ca urmare a depistării în trafic și testării cu aparatul etilotest, în urma căreia s-a reținut că acesta prezenta între 0,50-0,60 mg alcool pur în aerul expirat, probele administrate în cauză relevă contrariul celor susținute de inculpat în apărarea sa.

Astfel, din conținutul declarației date de acest martor rezultă că între el și inculpatul A. exista o relație apropiată, obișnuiau să iasă la restaurant împreună cu alte persoane, că inculpatul cunoștea amănunte legate de incidentul în care a fost implicat martorul în trafic și că s-a implicat în ajutorul „prietenului său” chiar de la început pentru a împiedica tragerea la răspunderea penală.

Din procesul-verbal încheiat cu ocazia depistării în trafic a numitului E., întocmit de polițiștii F. și V.V. rezultă că în data de 7 aprilie 2013 s-a procedat la oprirea în trafic a conducătorului auto, căruia i s-au solicitat documentele, acesta prezentând actele și fiind totodată testat cu aparatul alcooltest, acesta indicând o alcoolemie de 0,59 mg în aerul expirat, conducătorul auto recunoscând consumul de alcool, fiind condus la Spitalul Municipal din Fetești în vederea recoltării alcoolemiei.

Probele mai sus analizate se coroborează și cu declarația martorului D. dată în cursul urmăririi penale, din conținutul căreia rezultă că în luna aprilie 2013, colegii din cadrul Biroului Rutier desfășurau activități specifice Poliției rutiere și anume verificări cu privire la viteza de deplasare a autovehiculelor în trafic pe raza comunelor arondate Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, iar spre seară a primit un telefon de la numitul R., ofițer specialist în cadrul serviciului rutier, care l-a întrebat ce se întâmplă la Făcăieni, context în care l-a sunat pe martorul F., iar acesta i-a comunicat că în trafic a fost depistat un bărbat ce conducea un autoturism cu viteza peste limita legală și totodată se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul fiind de 0,40 mg/l în aerul expirat și va conduce acea persoană la Spitalul Fetești pentru recoltarea de probe biologice.

Aceste aspecte au fost comunicate de martor lui R. și într-un interval de câteva minute a fost sunat de inculpatul A. care l-a întrebat ce valoarea avea alcoolemia depistată la numitul E. în momentul opririi în trafic.

Tot din declarația aceluiași martor a mai rezultat că ulterior înregistrării dosarului a participat la o petrecere organizată de către avocatul U. pe un bac dezafectat unde, printre invitați, s-a aflat și inculpatul A., iar la întrebarea adresată de inculpatul A. în legătură cu alcoolemia numitului E., nu a putut să-i răspundă deoarece nu cunoștea rezultatul.

Martorul a mai relevat că a purtat o altă discuție privind dosarul penal al lui E., cu inculpatul A. la o benzinărie din Slobozia, ocazie cu care acesta s-a interesat din nou de rezultatul alcoolemiei, martorul comunicându-i că nu a primit rezultatul și că dosarul a fost repartizat subofițerului S.

Tot din declarația aceluiași martor a mai rezultat că ulterior a avut discuții telefonice cu S. căruia i-a spus să soluționeze de urgență dosarul penal al lui E., urmare a faptului că inculpatul A. se interesa de stadiul cercetărilor efectuate în acel dosar.

Cele declarate de martorul D. sunt confirmate și de declarațiile lui S., în conformitate cu care i-a fost repartizat spre soluționare dosarul privind pe numitul E., rezoluția de începere a urmăririi penale din 16 aprilie 2013 fiind dispusă de agent șef principal de poliție E., tot el fiind cel care a făcut constatarea respectivă. În legătură cu dosarul privind pe numitul E., martorul a precizat că a desfășurat următoarele activități: aducerea la cunoștință a învinuirii, audierea acestuia în calitate de învinuit, solicitarea fișei de cazier, iar în urma discuțiilor pe care le-a avut cu procurorul X., căreia i-a prezentat probele administrate, aceasta a spus că sancțiunea poate consta într-o acțiune penală.

Martorul a mai relevat că nu i-a solicitat nimeni să dispună o anumită soluție în dosarul penal privind pe E.

Din declarația dată de martorul F. rezultă că își desfășoară activitatea ca agent șef de poliție în cadrul Biroului Poliției Rutiere Fetești și în primăvara anului 2013, în timp ce își desfășura activitatea pe una din specializatele dotate cu echipament radar, la ieșirea din localitatea Vlădeni, l-a depistat în trafic pe E. în timp ce conducea un autoturism cu numere de Elveția, cu viteza de 131-132 km/h, pe un sector de drum pe care limita era de 90 și întrucât avea halenă alcoolică, i-a solicitat să sufle în aparatul alcooltest și ulterior să-l însoțească la Spitalul din Fetești pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Până se plece de la fața locului, a fost sunat de martorul D., care s-a interesat ce activitate desfășoară în acel moment, i-a comunicat acestuia că avea o alcoolemie și că va conduce persoana la spital. Când se afla la Spitalul din Fetești a fost sunat din nou de către D. care la întrebat din nou ce face și i-a comunicat că așteaptă să-i fie recoltat sânge lui E.

Din procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice, aflat la fila 17 din dosarul de urmărire penală, rezultă că la data de 17 aprilie 2013, ora 19:21, inculpatul A. este contactat de E. și pe un ton imperativ îi cere să-l sune pe D. că „l-a luat (…) F.”, iar inculpatul fără nicio ezitare este de acord cu propunerea afirmând: „Bine. Hai că sun acum, imediat”. Astfel, inculpatul în baza solicitării ce i-a fost adresată de E., l-a contactat telefonic imediat pe D. căruia i-a impus să impună agentului constatator, în calitate de superior, să nu întocmească proces-verbal și să rezolve problema protejatului său. „Cătălin sunt de la Slobozia. Prietenul lui dom U. Auzi? Sună-l și tu pe F. alcă (…)”.

Înainte de această conversație, inculpatul A. îl sună pe numitul U. căruia îi solicită numărul de telefon al martorului D.

În contextul intervenției realizată de inculpatul A. pentru favorizarea prietenului său E., martorul D. nu a dat curs intervenției efectuate de inculpatul A. și A.A., în sprijinul protejatului său, scopul de a se stopa procedurile obligatorii, aplicabile persoanelor care se aflau în această situație, afirmând că: „Este târziu” întrucât E. fusese deja condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Derularea în acest sens a situației de fapt este confirmată chiar de martorul E., care la 19:24:43 îi transmite un SMS inculpatului A. și A.A., mesaj cu următorul conținut: „Mă duce la sânge”. În aceste împrejurări, după câteva minute la orele 19:28:58 între inculpatul A. și numitul E. are loc o altă discuție telefonică, în cadrul căreia inculpatul A. și A.A. îi sugerează lui E. că trebuie să se prezinte pentru recoltarea probelor biologice, lăsând să se înțeleagă că îi va rezolva ulterior problema, dându-i de înțeles că ar fi o formalitate prezentarea sa în vederea recoltării probelor biologice.

Astfel și următoarea discuție ce a mai avut loc între inculpatul A. și numitul E. denotă că inculpatul a continuat să-l susțină pe prietenul său pentru a nu i se întocmi dosar penal, în contextul în care în cadrul acestei discuții, acesta afirmă: „Da, mă! Du-te acolo, că vorbim mâine, nu mai vorbim prin telefon! Du-te așa, du-te, nu e problemă! Lasă, du-te acolo și vorbim! Bine (…) E. - Bine (…). A. - E mai bine așa, cum spun eu. Bine.”

Prin urmare, probele administrate în cauză au relevat că inculpatul A. a uzat de autoritatea funcției sale și a intervenit la superiorii agentului constatator pentru ca acesta să încerce influențarea agentului de poliție în scopul de a evita recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei numitului E., ci nu l-a sfătuit pe martorul E. să - și rezolve problema în mod legal, astfel cum a susținut în apărările sale inculpatul A.

Relevante în acest sens sunt convorbirile telefonice înregistrate și redate în procesul-verbal din 12 februarie 2014, din conținutul cărora rezultă că inculpatul A. îl contactează pe numitul D. spunându-i: „Auzi, sună-l și tu pe F. ală c (…)”, iar numitul D. îi răspunde „Știu dar e deja acolo, șefu. M-a sunat și A.”, discuție purtată în ziua de 07 aprilie 2013 la ora 19:23 și în urma căreia inculpatul.

Anterior acestei discuții, la orele 19:22, inculpatul A. îl sună pe numitul U. și îi solicită numărul de telefon al numitului D., conform convorbirilor telefonice înregistrate și redate conform procesului-verbal încheiat la 12 februarie 2014. Înainte de acestea, la aceeași dată la orele 19:21:15, inculpatul A. este contactat de numitul E. care îi solicită pe un ton imperativ să-l sune pe Gheorghe „că l-a luat F.”, iar inculpatul se conformează solicitării, afirmând: „Bine, hai că sun acum, imediat”.

Aspectul că încercarea de-al favoriza pe prietenul său E. nu a dat rezultate, fiind deja târziu, în contextul în care acesta deja fusese transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice, în scopul stabilirii alcoolemiei, astfel cum rezultă din convorbirea purtată de inculpatul A. și A.A. cu martorul D., rezultă și din mesajul pe care l-a primit de la numitul E.: „Mă duce la sânge”, context în care inculpatul îi creează acestuia impresia că deplasarea în vederea recoltării de probe biologice nu prezintă o importanță deosebită, întrucât problema sa juridică se va rezolva ulterior.

Deși nu a reușit să obțină rezultatul dorit, respectiv favorizarea prietenului și protejatului său, prin sustragerea acestuia de la recoltarea probelor biologice, prin înregistrarea la data de 08 aprilie 2013 a procesului-verbal de constatare întocmit de agentul de poliție F., pe rolul unității de Parchet, infracțiunea de favorizare a făptuitorului s-a consumat, întrucât practica judiciară și literatura de specialitate a fost constantă în a statua, că această consumare a favorizării este realizată indiferent dacă urmărirea penală, judecata ori executarea pedepsei a fost sau nu zădărnicită sau îngreunată sau dacă a fost sau nu realizat folosul sau produsul infracțiunii.

Infracțiunea de șantaj, prev. de art. 207 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În cursul procesului penal, inculpatul A. a negat că ar fi săvârșit infracțiunea de șantaj asupra numiților F. și D., declarând că nu a exercitat nicio acțiune de amenințare asupra celor două persoane și nu își explică de ce martorul O. a susținut că l-a amenințat pe D. la întâlnirea ce a avut loc la restaurant, întrucât la respectiva reuniune au participat 10 persoane și acesta stătea în partea opusă a mesei în timp ce în restaurant era difuzată muzică.

Apărarea inculpatului este infirmată de probele administrate în cauză, care demonstrează că i-a constrâns pe numiții F. și D. exercitând acte de constrângere amenințare, cu schimbarea locului de muncă pentru ca în speța în care era cercetat numitul E. să se dispună o soluție de netrimitere în judecată.

Din declarația dată de martorul F. în cursul urmăririi penale, rezultă modalitatea în care a fost contactat de martorul D. în timp ce se afla în trafic și îl oprise pe numitul E., iar după testarea cu aparatul alcooltest, se pregătea să-l conducă la spital, aspecte pe care le-a comunicat și martorului D.. În timp ce se afla la Spitalul din Fetești, a fost sunat din nou de numitul D., căruia i-a comunicat că în acel moment așteaptă să îi fie recoltat sânge lui E., aspectele constatate cu ocazia opririi în trafic a martorului E. fiind inserate în procesul-verbal pe care l-a înregistrat la Poliția din Fetești.

În cursul cercetării judecătorești, martorul F. a învederat că lucrează în subordinea șefului de birou D. și în luna aprilie 2013 desfășura o acțiune în zona Fetești, iar la ieșirea din localitatea Vlădeni a depistat un autoturism cu numere de Elveția, care circula cu 131 km/h. După testarea cu aparatul alcooltest, întrucât rezultatul era peste 0,40 alcool pur în aerul expirat, a hotărât ca împreună cu colega sa, să îl conducă pe numitul E. la Spitalul din Fetești, unde a fost sunat din nou de D., căruia i-a comunicat că în acel moment așteaptă să-i fie recoltat sânge persoanei depistate în trafic. În finalul declarației, martorul a precizat că nu a fost amenințat direct sau indirect de către inculpatul A. și A.A. cu schimbarea locului de muncă.

Din declarația dată de martorul D. în cursul urmăririi penale, rezultă că l-a sunat pe colegul său F., agent la Poliția Rutieră și acesta i-a comunicat că a fost depistat în trafic numitul E. în timp ce conducea un autoturism cu o viteză peste limita legală și care se afla și sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul fiind 0,40 grame alcool în aerul expirat. La scurt timp de la această discuție a fost sunat de către inculpatul A. și care s-a interesat de ce alcoolemie avea martorul E.

Ulterior înregistrării dosarului privindu-l pe numitul E., a participat la o petrecere organizată pe un bac dezafectat, de către avocatul U. unde se aflau mai multe persoane, între care și inculpatul A. și martorul O., unde în cadrul discuțiilor purtate, inculpatul A. s-a interesat de rezultatul alcoolemiei numitului E., însă martorul nu a putut să-i comunice un rezultat exact pentru că nu îl deținea.

A mai declarat martorul că inculpatul A. nu l-a întrebat nimic în legătură cu dosarul penal al lui E. și nici nu l-a amenințat că va vorbi cu inspectorul șef M.

În cursul cercetării judecătorești martorul D. a declarat că a participat la petrecerea ce a avut loc la restaurantul deținut de martorul H., în urma invitației adresate de către inculpatul A. și A.A. sau numitul U., unde a rămas o perioadă scurtă de timp, deoarece nu consumă băuturi alcoolice.

Martorul a mai declarat că nu își amintește cu exactitate ce l-a întrebat inculpatul A. și A.A., iar după 5 minute a ieșit din restaurant, a plecat de bună-voie și nu își amintește dacă inculpatul A. și A.A. i-a spus că va vorbi cu inspectorul șef M. Referitor la acest aspect, martorul a declarat în continuare că nu își amintește ca inculpatul A. și A.A. să fi proferat amenințări cu schimbarea locului de muncă, în cadrul întâlnirii ce a avut loc la restaurant.

Deși, inculpatul A., în apărările formulate, învederează că nu a procedat la amenințarea cu schimbarea locului de muncă a numiților F. și D., iar aceștia la rândul lor, în depozițiile date, precizează fie că nu își amintesc ce au discutat cu inculpatul A., fie că acesta nu a exercitat amenințări de nicio natură asupra lor, probatoriul administrat relevă, dimpotrivă, că inculpatul a exercitat acte de constrângere și amenințare cu pierderea locului de muncă asupra polițiștilor D. și F.,pentru a se dispune o soluție de neîncepere a urmăririi penale, față de martorul E., aspecte care rezultă din coroborarea declarațiilor martorului M., O., cu procesele-verbale în care sunt consemnate, convorbirile ce au avut loc între inculpatul A. și martorul D., precum și din convorbirea interceptată în mediul ambiental purtată între inculpatul A., martorul E. și martorul O.

Din declarațiile date de martorul M. în cursul urmăririi penale rezultă că și anterior situației de fapt pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv în cursul anului 2012 sau 2013, în timp ce se afla la locuința de serviciu a fost contactat telefonic de către inculpatul A., care la acel moment îndeplinea funcția de procuror și a început să ridice vocea la el și folosind un ton ridicat a proferat amenințări, spunând că nu are ce să caute în cartierul Bora, întrucât nu a fost informat anterior acțiunii ce se desfășura și l-a amenințat că îl va da afară din poliție, întrucât el este șeful județului.

În cursul cercetării judecătorești, martorul M. a susținut aceleași aspecte, arătând că în luna martie 2013, într-un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, a pus în executare mai multe autorizații de percheziție și ordonanțe de aplicare a sechestrului, iar în seara zilei respective a fost sunat de către inculpatul A. și A.A. care a proferat amenințări și injurii la adresa sa, întrebându-l ce caută în cartierul respectiv, spunându-i că-l va da afară din poliție.

Referitor la faptele ce fac obiectul prezentului dosar, martorul M. a declarat că după perchezițiile efectuate de Direcția Națională Anticorupție a aflat despre comportamentul inculpatului A. față de șeful serviciului rutier, șeful biroului D. și încă doi agenți de poliție, care i-au relatat despre cazul respectiv, iar cei doi agenți i-au comunicat că inculpatul A. și A.A. i-a amenințat că în urma reclamațiilor ce-i vor fi adresate, cei doi lucrători de poliție vor fi dați afară de la serviciu, din dispoziția sa.

Martorul a mai relevat în continuare, că a discutat cu cei patru, însă nu i s-au părut a fi timorați și i-a îndemnat pe aceștia să-și facă datoria și să dispună măsurile legale.

Referitor la dosarul ce fusese întocmit numitului E., martorul M. a declarat că D. i-a comunicat că a fost sunat de către inculpatul A. care dorea soluționarea urgentă a dosarului, acesta din urmă înțelegând că este vorba de o intervenție.

Probele administrate în cauză au relevat că inculpatul A., fiind nemulțumit de faptul că martorul D. nu a intervenit ferm în realizarea scopului urmărit de prietenul și protejatul său, la data de 8 aprilie 2013 a uzat de constrângeri și amenințări.

Astfel, pentru a reliefa seriozitatea amenințării, inculpatul A. i-a solicitat numitului D. să se deplaseze la restaurantul deținut de martorul H. situat la ieșirea din localitatea Țăndărei pentru a exercita presiuni în mod direct în interesul făptuitorului E., întâlnire ce a avut loc în realitate în conformitate cu declarațiile date de acesta din urmă.

Astfel, din declarația dată de martorul H. rezultă că este administrator la SC H. SRL, iar la ieșirea din localitatea Țăndărei deține un restaurant pescăresc. Pe inculpatul A. îl cunoaște din anul 1994 și în cursul anului 2013 la restaurantul pe care îl deține se afla inculpatul A. alături de O. În timp ce se afla în afara restaurantului a fost abordat de D., despre care cunoaște că lucrează la Poliția rutieră din Fetești, care la întrebat: „Dacă este domnul prim”. Martorul a mai relevat că a răspuns afirmativ dar nu cunoaște ce a discutat, întrucât și-a continuat treaba.

Faptul că întâlnirea dintre inculpatul A. și D. a avut loc la restaurantul deținut de H. este confirmat și de martorul X.X., din depoziția căruia rezultă că șeful circulației de la Fetești a stat o jumătate de oră la masă și a discutat cu mai multe persoane, printre care și inculpatul A.

Din declarațiile date de martorul O. a rezultat că în luna aprilie 2013 a participat la o petrecere organizată la un restaurant din Țăndărei, ce aparține numitului H., unde se afla inculpatul A., împreună cu o doamnă pe nume x. La un moment dat, inculpatul A. a fost sunat de E., care i-a comunicat că a fost oprit de poliția rutieră din localitatea Fetești deoarece a consumat băuturi alcoolice și i s-a ridicat permisul.

Ulterior, la restaurant a venit și numitul D., iar inculpatul A. și A.A. i-a solicitat acestuia să rezolve problema prietenului său referitoare la permisul de conducere, spunându-i că dacă nu acționează în acest sens, va vorbi cu șeful său, M. pentru a fi mutat de la locul său de muncă. După câteva zile, la Parchetul Tribunalului Ialomița, unde lucrează ca tehnician criminalist, a venit și martorul E. să-l viziteze pe inculpatul A. și A.A. și a asistat la o discuție ce a avut loc între cei doi, ocazie cu care inculpatul A. și A.A. i-a relatat numitului E. conținutul discuției purtate cu câteva zile în urmă, între inculpatul A. și D., la petrecerea organizată de numitul H.

Aceeași poziție a adoptat-o martorul și în cursul cercetării judecătorești, cu prilejul audierii, confirmând prezența martorului D., precum și existența discuției dintre inculpatul A. și A.A. și D., căruia inculpatul i-a solicitat să rezolve problema cu permisul, spunându-i că, în sens contrar va vorbi cu șeful său M., pentru a fi mutat de la locul de muncă, discuție în urma căreia numitul D. s-a supărat și a plecat de la masă. După două zile de la această petrecere, la sediul Parchetului Tribunalului Ialomița unde lucrează ca tehnician criminalist,martorul E. a venit în vizită la inculpatul A. și a asistat la o discuție între cei doi și în cadrul căreia inculpatul A. i-a relatat martorului E. conținutul discuției purtate cu câteva seri în urmă cu numitul D. la restaurant.

Probele mai sus analizate se coroborează cu procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental la data de 09 aprilie 2013, între inculpatul A. și numitul E., procesele-verbale de redare a discuțiilor telefonice dintre inculpatul A. și D., din conținutul cărora rezultă că inculpatul A. îi arăta acestuia modalitatea în care ar fi putut să acționeze în interesul protejatului său, și anume prin simpla deplasare la locul unde fusese depistat în trafic de către agentul F.: Bă, ești bulangiu! Te lucrez și eu pe partea ailaltă!

D. - Aaaaaaaa!. A. - Vorbim! Lasă că vorbim, că ăsta e telefonul meu de servici și nu discutăm pe el! Ne vedem la nea H. (n.n. referire la martorul H.) și vorbesc. Ăla l-a ținut o oră la Vlădeni. Trebuia să te duci până acolo să-l vezi. Tu-mi spui mie că era acolo. Vorbim, în fine. Discutăm și.

D. - Eu vă spun ce mi-au zis ei (…).

A. - Nu, mă, ce ți-a zis ei. Tu erai șeful lor direct, te urcai și te duceai în mașină: Ia stai, mă, acolo, că vin eu în control! Și-i spuneai lu’ ăla: Dă-te, mă, jo. Hai că-ți povestesc eu, că nu vorbim prin telefon, hai! Bine. Pa! (…).

D. - La ce oră ne vedem acolo?.

A. - Eu acum, într-o juma’ de oră, sunt la. acolo, unde ți-am zis. D. - Într-o juma’ de oră vin și eu.

Mai mult, despre acțiunea de constrângere morală exercitată asupra numitului D., inculpatul A. a ținut să-l încunoștințeze și pe protejatul său, martorul E. pentru a-și arăta superioritatea, forța și autoritatea pe care o are asupra poliției. Astfel, îl asigura pe acesta că problema sa infracțională va fi rezolvată de cei doi polițiști chiar dacă a fost constituit dosarul penal, pentru că în mod sigur pierderea funcției de șef ori mutarea la un alt post de poliție izolat a fost un ,,argument puternic”, așa încât cei doi vor face orice ca să-i îndeplinească dorința.

Concludentă este convorbirea interceptată în mediu ambiental în care inculpatul A. se laudă cum le-a impus celor doi să se conformeze interesului său, iar aceștia de teama pierderii locului de muncă se vor conforma dorințelor sale:

A.: „De adineauri ai văzut, mă? Ce i-am făcut lui ăla aseară” (neinteligibil) Ți-am zis. Că: „Dom`ne, lăsați-ne să ne rezolvăm treaba (…)”.

A.: „E treaba lui nu mă interesează”. a zis că : „Noi am greșit, noi o rezolvam, că vă promitem c-o s-o rezolvăm”. Zic: „Lăsați-mă pe mine.” Zic: „Am fost și am vorbit cu(neinteligibil) și zice: „Ce dacă ați fost, lăsați-mă, nu vă mai băgați nicăieri, lăsați-mă c-o rezolv!”. Că zic: „Mai ai. o să mai fii tu șef!” și îmi zice: Da’ nu ți-a povestit lui ce i-am făcut?”

E.: Cum?

A.: I-am zis: „O să mai fii tu (neinteligibil) presupun că nu te apucă Paștele aici!” și zice: „De ce? Stai să vină Ștefu din concediu și ne gândim. Ce .[folosește un cuvânt obscen]. mea dacă te-am trimis după ăla, ce vrei să fac? Că nu, că n-am mă cinci minute de acolo până acolo te duci (folosește un cuvânt obscen), ce ai făcut!” „Cu alea nu mă trimisese, măgării ce-am făcut.” Nu mai zice nimic. și i-am, zis: „Spune-i lui F. că știi unde ajunge? La Urziceni, în capu’ ălalalt ajunge, la un post de poliție o să ajungă!”. Că dacă i-am spus că (neinteligibil) omu`, nu putea să-l lase în pace? „Dom’le, că eu i-am spus că. nu e adevărat. Că în momentul în care m-ai sunat tu, tu erai deja acolo (…) (neinteligibil) (…)” „Păi (…)” zic: „Cum dacă a stat la (…)?” Zic: „Ce-a căutat la ăia să conducă mașina?” Zic: „Îi face ăla plângere că a condus mașina lui? Ce-a căutat el să urce? Unde scrie, mă, că are voie să urce (neinteligibil) la volan?” Zic: „Ai grijă! Vezi (…).” „Domnule, vă rog frumos, lăsați-ne c-o rezolvăm.” Bine, că el nu zice. Ce i-am făcut, să-ți povestească (…). „Fă cerere la Ambulanță!” Să-ți povestească x că a plecat de la masă, și după aia, când s-a întors zice: „Eu am plecat, băi, că îmi era rușine!” I-am zis: „(…) (neinteligibil) (…) ce faci, dom’le? M-ai făcut de față cu ăla?” (…).

A.: Știe eu cum (…) (neinteligibil) (…) se duce el, că el are (neinteligibil) că are relații. cu aia. așa. am vorbit și eu cu femeia aia. Am trimis-o pe x (…). Zice: „E iubitu’ meu?” Zic: „Da, iubitu’ tău.” (…) (neinteligibil) (…). S-a dus și am vorbit cu ea și acuma a zis „Domn’e nu vă mai duceți dumneavoastră, noi am greșit-o, eu cu F. am greșit-o, noi o rezolvăm, noi vă promitem că iese sub 0,80!”. (neinteligibil) ”Nu vă mai băgați dumneavoastră, nu vă mai duceți dumneavoastră nicăieri, e treaba noastră!”. „Bine!”

O.: Varză l-ai făcut, bă!

A.: Ai văzut!? Aaa (…). Da! Că era și O. acolo (…) comisarul șef. ce i-am făcut, da, că era și O.. Am uitat! O.: M-am dus în toată (neinteligibil) la el.

A.: „Dacă te apucă pe tine Paștele șef la circulație.”, i-am zis „Tu n-ai ce să cauți, mă, dacă nu știi să rezolvi o treabă. Dacă eu te-am sunat și tu zici.”

În cauză s-a dispus și efectuarea unei expertize criminalistice a vocii și vorbirii, care a concluzionat că discuția din data de 9 aprilie 2013 redată la pagina 4 din procesul-verbal din data de 11 februarie 2014 și înregistrată pe DVD/R inscripționat „x/P/2013 Direcția Națională Anticorupție SCC Ambientală 09 aprilie 2913 A. și alții” are loc între A. și O.

Potrivit celor prezentate în cuprinsul raportului de expertiză criminalistică, este o probabilitate predominantă ca replicile:

„Eu am zis că 12 noaptea”, de la minutul 01:03,30 și;

„Eu nu mai știam nimic”, de la minutul 01;12,20, din cuprinsul discuției din 09 aprilie 2013, redată în procesul-verbal din data de 11 februarie 2014 și înregistrată pe DVD/R inscripționat „x/P/2013 Direcția Națională Anticorupție SCC Ambientală 09 aprilie 2913 A. și alții”, să fi fost formulate de numitul O.

S-a mai statuat că din cauza neidentificării fără echivoc de către instanță a înregistrării audio în care este stocată discuția din 26 iunie 2013, redată în procesul-verbal din data de 13 februarie 2014 și înregistrată pe DVD/R inscripționat cu „x/P/2013 Direcția Națională Anticorupție SCC convorbiri telefonice”, expertul a statuat că nu poate stabili dacă înregistrarea neprecizată are loc între A. și V. ori între A. și Z., ci ulterior după obținerea datelor necesare individualizării înregistrării în cauză, instanța va putea utiliza rezultatele pentru a se stabili care sunt persoanele care au purtat înregistrarea individualizată și capitolul observații preliminare, pentru a se stabili cu ce grade de probabilitate au fost ele recunoscute după vorbire.

Ulterior s-a dispus efectuarea unui supliment la Raportul de expertiză criminalistică din 20 mai 2015, privind o înregistrare audio, având ca obiective să se stabilească dacă discuția din data de 25 iunie 2013, ora 11:11:28 redată în procesul-verbal din data de 13 februarie 2014, filele 1, 2 din vol. IV al Dosarului de urmărire penală, nr. x/P/2013 al Direcției Naționale Anticorupție și înregistrată pe DVD/R inscripționat „x/P/2013 Direcția Națională Anticorupție SCC convorbiri telefonice” are loc între inculpatul A. și V., întrucât din audierea înregistrării rezultă că această discuție are loc între A. și Z.

Acesta concluzionează că în condițiile variabilității normale a vorbirii cu trecerea timpului, cu starea emoțională și de sănătate a vorbitorului, ca și cu variațiile normale ale canalelor telefonice prin care s-a desfășurat convorbirea înregistrată, este o probabilitate ridicată ca discuția din 13 februarie 2013, ora 11:11:28, stocată în înregistrare, care nu corespunde în conținut cu transcrierea pusă la dispoziție, să fi avut loc între numiții A. și V.

În baza concluziilor acestei expertize, inculpatul a învederat în apărarea sa că declarația martorului O. nu corespunde cu discuțiile din mediul ambiental purtate în ziua de 9 aprilie 2013, susținând în continuare că la data de 9 aprilie 2013 între el și O. are loc o discuție în care acesta precizează că nu mai știe nimic de la restaurantul la care a fost cu o seară înainte, în contextul în care acesta ar fi afirmat: „Nu mai țin minte nimic de acolo”, astfel că inculpatul A. și A.A. nu își poate explica această situație în care martorul nu-și mai amintește ce s-a întâmplat la acel moment, însă după 9 luni când este audiat, își aduce aminte că i-ar fi solicitat lui D. să rezolve favorabil problema cu permisul de conducere al lui E.

A mai învederat inculpatul aspectul că martorii X.X., Z.Z., U. și Y.Y. au confirmat că numitul O. era într-o stare avansată de ebrietate, iar la masă nu ar fi discutat cu D. despre dosarul numitului E.

Deși, într-adevăr, în cursul cercetării judecătorești martorii X.X., Z.Z., Y.Y. au declarat că la petrecerea respectivă s-ar fi consumat alcool, iar martorul O. se deplasa pe la mese și făcea ordine, sugerând aspectul că acesta ar fi avut un comportament specific unei persoane aflate în stare de ebrietate, și, în consecință nu avea cum să cunoască conținutul discuțiilor ce au avut loc la acea petrecere între inculpat și martorul D., Curtea a reținut că declarația martorului O. nu este singura probă care relevă existența constrângerilor și amenințărilor cu pierderea locului de muncă exercitată de inculpat asupra numitului D. și totodată aceasta nu poate fi pusă sub semnul îndoielii sau incertitudinii în lipsa unei constatări medicale, care să certifice consumul de alcool sau că în urma consumului starea de inconștiență a martorului a fost afectată, la acel moment.

Pe de altă parte și în ipoteza în care instanța ar accepta ideea că martorul ar fi consumat alcool, din dialogul purtat de inculpatul A. și martorii E. și O., în care inculpatul A. le redă celor doi modalitatea în care i-a amenințat pe cei doi polițiști, rezultă că martorul O. este implicat activ în acest dialog și redă chiar replicile folosite de inculpatul A. în conversația purtată la întâlnirea ce a avut loc în restaurantul deținut de martorul H., când inculpatul A. și A.A. l-a amenințat pe polițistul D., afirmând” „Varză l-ai făcut, bă”, „Te doare-n (…). Stai la televizor, tu”, aspecte care converg către concluzia că starea de conștiență a martorului nu a fost afectată.

Declarațiile martorilor F. și D., din care rezultă că nu au fost amenințați, că nu au simțit nicio stare de temere în urma discuțiilor purtate cu inculpatul A. nu pot constitui fundamentul achitării inculpatului în contextul celorlalte probe administrate din care rezultă că inculpatul i-a constrâns pe cei doi lucrători de poliție și le-a adus injurii, i-a amenințat cu schimbarea locului de muncă, lăudându-se chiar cu expresiile proferate la adresa lor, în discuțiile purtate cu martorul E., la care a participat și martorul O.

De asemenea, din probele administrate rezultă că în toată perioada cuprinsă între șantajarea părților vătămate și până la soluționarea dosarului inculpatul a urmărit îndeaproape evoluția și stadiul cauzei pentru a se asigura că va fi dispusă soluția așteptată de protejatul său.

Din analiza cronologiei Dosarului nr. x/P/2013 rezultă că la data 08 aprilie 2013 s-a înregistrat sub număr unic dosarul, la data 16 aprilie 2013 s-a început urmărirea penală față de martorul E. pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată și la data de 14 august 2013 și s-a propus aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, la data de 20 august 2013 - procurorul prin ordonanță a menținut propunerea de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Din toate acestea precum și din conținutul convorbirilor purtate de inculpat rezultă faptul că în toată perioada cuprinsă între șantajarea părților vătămate și până la soluționarea dosarului inculpatul a urmărit îndeaproape evoluția și stadiul cauzei pentru a se asigura că va fi dispusă soluția așteptată de protejatul său.

Aceste aspecte au rezultat și din analiza discuțiilor purtate de inculpatul A. cu O. și D., și demonstrează că în continuare inculpatul s-a preocupat de soluționarea favorabilă a dosarului întocmit martorului E.

A.: „Da! Zece minute (…) ți-a trebuit să stai la televizor, nu puteai să te duci zece minute până acolo să vezi care-i treaba?”. și lui F. vreau să-i spui că a (folosește un cuvânt obscen) cu mine că i-am zis că vine după mine și a zis: „Ce prim-procuror, mă?”. Îi arăt eu cine-i prim-procuror! Stai că-l sun să vezi ce-mi bag eu (folosește un cuvânt obscen) în mă-sa! Se (neinteligibil) la Urziceni, ajunge la Movilița, la post (…). Eu i-am spus: „Haide, mă, las-o așa cum a căzut (…).” L-am sunat. l-a sunat și. zic „Te-a sunat x (șef Serviciu Rutier în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița) pe tine?”. „Da, m-a sunat”. „Și?”, „Și m-a întrebat ce activități desfășor. și am. am început.”, „Da.”, „Păi, tu nu te-ai înțepat prostule?” I-am zis așa, mă? „Bă, tu ești prost? Dacă ăsta te-a în. ce activități desfășori. Și cică eu am început să (…) am dat 20 de amenzi, am făcut cutare. ”Zic: „Bă nu te duce mintea, bă D., tu n-ai ce să cauți acolo. R. (ofițer specialist I în cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița) te-a sunat?”. „Da, m-a sunat și el.” „Păi, și-atunci, mai trebuia să sunăm, mai avea să sune Inspectorul șef și, Da, dă-te în (folosește un cuvânt obscen) te duceai până acolo, ce nu puteai să stai la televizor? Nu puteai să te dezlipești de la televizor?”. Zic: „Să-i spui lui F. c-a. (folosește un cuvânt obscen) cu mine! I-a spus ăla că vine după mine”. Zic: „Îmi pare rău că dacă eu știam că l-a ținut atâta la Vlădeni, mă urcam eu repede în mașină, și-ntr-un sfert eram acolo să vezi ce ți-l (folosește un cuvânt obscen), în gură! Îl luam de pe trotuar, îl băgam în mașină și eu mă urcam în mașina lui și plecam!”.

A.: Eu i-am zis: „Nu mă interesează (…) rezolvați treaba, dacă nu, vă, ard ați belit, (folosește un cuvânt obscen). Zic: „L-am sunat pe B.!”(comandantul Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița) Zic: „Uită-te, mă, pe telefonul meu, când l-am sunat pe B.!? L-am. sunat la ora trei pe B.?” Și mi-a zis că e în concediu. Vroiam să-i spun să te sune. „Știi că nu te are la inimă?” i-am zis. „Știi că nu te are? Ai venit la mine să-i spun lu' B. să te lase în pace? Și m-am dus și te-a lăsat în (neinteligibil) Ei, acuma îți promit eu, că eu îi spun să te mute la (neinteligibil)” Că „Stai, mă, că ești dușman pe mine?” „Păi, nu sunt dușman pe tine, dacă ești prost, du-te-n (folosește cuvânt obscen) mea, n-ai ce căuta!” Întreabă-l pe O., ce i-am făcut O.?

O.: Pfai de capul meu!

A.: Da. Și tu începi să-i spui: „Am dat douăzeci de amenzi, am făcut cutare, am făcut cutare.” Și zic: „Câte dosare ați făcut în ziua aia, mă?” „Păi, că, unu`.” El și încă unul. “Păi, tocmai pe le l-ați găsit, mă, mânca-mi-ați (folosește cuvânt obscen)?!” Mamă, ce i-am făcut! Zic: „Mă, spune-i lui F. că a belit (folosește cuvânt obscen) cu mine! Nu mă las până nu-l mut, da. de nu-l duce la un post de poliție, da` pe lângă Urziceni, pe acolo!” Zic: „Cât a stat cu omul ăla, o oră, o oră și. nu putea să-i dea drumu`? Îi dădea amendă pe circulație și: Du-te, mă, de aicea, pleacă! Hai, la revedere, drum bun!”

A.: Stai, să vedem ce rezolvă. Eu oricum mi-am luat măsurile de siguranță, că am vorbit cu aia. De ieri, de dimineață, la prima oară am trimis-o pe aia să vorbească.

În aceiași zi în care s-a dispus începerea urmăririi penale, inculpatul A. i-a solicitat imperativ martorului D. să se deplaseze în municipiul Slobozia, cei doi întâlnindu-se, în mod nu întâmplător, într-o benzinărie, „unde s-au văzut ultima dată”:

A. - Păi atunci ne putem vedea până-n 12 acolo, la jumate, unde ne-am văzut ultima dată?

A. - Alo! D.? D. - Da, șefu’!

A. - Vii în x!

Urmare a actelor de constrângere exercitate de inculpatul A., comisarul-șef D. a intensificat, în mod nejustificat, comparativ cu alte dosare penale aflate în lucru, activitățile de finalizare a dosarului penal întocmit pe numele lui E., permițându-și să „calce în picioare” procedurile, exemplificativ fiind modul în care a solicitat și obținut de la Serviciul de Medicină Legală, rezultatele probelor biologice de sânge recoltate pentru stabilirea alcoolemiei lui E. în momentul depistării în trafic.

Astfel, la data de 18 aprilie 2013, numitul D. i-a solicitat unui „agent de vânzări” să se deplaseze la sediul Serviciului Județean de Medicină Legală pentru a primi de la medicul șef, numita A.A.A., buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei din 09 aprilie 2013:

D. - Ia fii atent! Te rog și eu ceva mult de tot?

D. - Când pleci din Slobozia, te duci la Medicina Legală. Știi unde e?

D. - La spital. Intri pe poarta mare, mergi în spate. Interlocutor - Da.

D. - Deci cum intri pe poarta mare, mergi tocmai în fund, acolo, la morgă. Intri la Medicina Legală și o cauți pe doamna doctor A.A.A.

D. - Înțelegi? Și doamna doctor A.A.A. îi spui să-ți dea pentru mine. îți dă o hârtie. O rog eu acuma pe ea.

D. - Să mi le pună și mie într-un plic, că vine un prieten de la Slobozia către Fetești și să le trimit și eu la Parchet.

A.A.A. - Bine, puiule. Dacă vine și le ia în original, cu atât mai bine.

D. - Dacă e, arată buletinul, arată.

A.A.A. - Bine, frate. Lasă că i le dăm.

A.A.A. - Auzi, comisare, pe cine mi-ai trimis, mă?

D. - Un prieten, nu v-am zis?

A.A.A. - Păi eu am înțeles că-i polițist! De unde să știu eu că e agent de vânzări

D. - Nu, șefa, nu.

A.A.A. - Răspunzi cu capul! Deci i-am luat datele.

D. - Sunt nebun!

A.A.A. - Nu știu ce-ți fac! Te omor! I-am notat toate. CNP - ul, domiciliul.

A.A.A. - A dat aici declarație pe proprie răspundere că aduce la tine.

Ulterior momentului prezentat, numitul D. l-a apelat telefonic pe agentul de poliție, S., cel căruia îi fusese repartizat spre soluționare Dosarul penal nr. x/P/2013, i-a relatat, disperat, că a reușit să obțină rezultatul alcoolemiei și totodată, i-a cerut să intensifice demersurile pentru finalizarea cercetărilor, fiind dispus să se implice personal în cazul în care ar fi apărut dificultăți:

D. - Am intrat în posesia la alcoolemie.

D. - Da. Am făcut demersuri mari. Am pupat-o în c. p-aia.

S. - Ai, mă!

D. - Fii atent! Luni faci tot posibilul, faci referatul, de ce faci, de trimitere, nu mă interesează de ce, te duci la adjunct, nu la comandant și-i și predai dosarul!

D. - Da? Ca să sărim peste etapele alea.

S. - Da mă.

D. - Băi, deci. S., nu vreau delăsare și nu vreau d-astea că intrăm în c.t!

S. - Cu ce, mă?

D. - Luni asta faci la prima oră!

S. - Da, mă.

D. - Că e și plecat ăsta.

S. - Da, mă, lasă că mă ocup! Dacă vrea Parchetul, dar sigur îmi cere recalculare la ăla.

D. - Poate nu.

S. - Păi e recoltare după 2 ore, D.!

D. - Băi, S., vezi despre ce e vorba! Dacă e, mă chemi pe mine acolo.

După numai patru zile, la data de 22 aprilie 2014, urmând „sfaturile” lui D. de a evita un conflict cu inculpatul A., numitul S., a procedat la citarea telefonică a lui E., în vederea audierii în calitate de învinuit, stabilind de comun acord ca activitatea să se desfășoare în data de 24 aprilie 2013. Imediat după încheierea acestei convorbiri, S. i-a raportat lui D. că „a rezolvat problema”, acesta din urmă sugerându-i chiar și soluția pe care să o propună către Parchet, „opișpe indice unu”. În ziua stabilită pentru audierea lui E., numitul D., era preocupat peste măsură de soarta Dosarului penal nr. x/P/2013 și îl contactează din nou pe S., fiind interesat dacă „au venit ăia la audieri”. S. i-a transmis că E. că nu s-a prezentat pentru a fi audiat și în plus că, ar fi apărut o „problemă” în urma discuției cu procurorul de caz, numita X., în sensul că ar exista o dispoziție a Consiliului Superior al Magistraturii potrivit căreia „toate alcoolemiile peste 0,80 trimitere în judecată”. În continuare, la data de 29 aprilie 2013, inculpatul A. i-a solicitat lui D. să se deplaseze la „stația de taxare” de pe Autostrada Soarelui, fără a-i comunica telefonic rostul unei asemenea întrevederii. Atât martorul D., cât și inculpatul A. au negat că ar fi discutat cu acest prilej aspecte privitoare la dosarul penal în care era implicat E., însă, convorbirile telefonice, purtate ulterior acestui moment de D., dovedesc contrariul.

La data de 30 aprilie 2013, D., evident după „muștruluială” primită de la inculpatul A. în ziua anterioară, a luat legătura cu S., dialogul dintre aceștia reliefând starea de exasperare în care fusese adus de inculpat:

D. - A! L-ai chemat pe ăla, l-ai audiat, la audiere?

S. - Nu l-am sunat, acum să-l sun.

D. - Hai, mă, Sorine, te-am rugat și eu ceva, las-o în (folosește cuvinte obscene)!

D. - Mă fac (folosește cuvinte obscene) în fața lu’ ăla, las-o (folosește cuvinte obscene)! Că nu vorbesc cu oricine.

D. - Păi m-a sunat.

S. - . da’ nu am ce să-l audiez. De ce nu înțelegi românește? D. - Cheamă-l pe ăla, să vadă că îl bag în seamă, dă-l în (folosește cuvinte obscene)!!

D. - Păi aia, te rog eu mult, te-am rugat. Nu de prost vin întruna.

S. - Eu îl sun, nicio problemă. Uite, când ajung, îl sun.

D. - Te-am rugat așa, fă așa! Am vorbit un (folosește cuvinte obscene), am vorbit Lasă-l să-l mănânc până la sfârșit! Nu mă fac de (folosește cuvinte obscene) în fața la ăștia.

S. - Da, mă, lasă că îl sun. Am uitat dimineață, ce vrei să fac?

D. - Mi-e ciudă și mie când te rog ceva și tu.

D. - Păi! Da, mă, da’ a venit personal, las-o în (folosește cuvinte obscene)!

D. - Păi ăla vine la Fetești, e cine e și vin (folosește cuvinte obscene)., eu sunt prostul (folosește cuvinte obscene) mele. (referire la întâlnirea din ziua anterioară cu A.).

S. - Ce?

D. - Păi. mă fac de (folosește cuvinte obscene), de ce nu înțelegi?

S. - Da, mă, lasă că îl sun acum și îl aștept după-amiaza asta să vină. D. - Păi cum, bă, Sorine, m-a sunat acela iar, bă.

S. - Cine te-a sunat, nene?

D. - Primul, ți-am spus primul!

D. - Și după aia ce zice: Bă, eu fac și tu nu te interesează nimic?

Prin urmare, imediat, S. l-a apelat pe E. și, mai mult, rugându-se de acesta, i-a cerut să se prezinte la Poliția Fetești pentru audieri. Așa cum rezultă din cuprinsul convorbirilor telefonice redate în formă și aflate la dosarul cauzei, martorul E., urmare protecției asigurate de inculpatul A., a manifestat permanent o atitudine necorespunzătoare în relația cu organele de poliție, aceștia având reale dificultăți în a asigura prezența acestuia pentru audiere, deși, după prima citație neonorată ar fi avut posibilitatea legală a pune în executare un mandat de aducere emis de procurorul care supraveghea urmărirea penală:

D. - Nu ai venit cu ăla la audiere.

U. - Mâine a zis că să vină încoace, că nu a. a fost plecat. (convorbire telefonică din data de 16 mai 2013).

U. - Salut, Lucică!

D. - Bre, nu ai mai venit, nu ai mai dat niciun semn de viață cu ăla.

U. - Îl sun. l-am sunat, dă-l dracu, a zis că vine vineri, nu a venit vineri. Îl sun azi iarăși.

D. - Las-o-n (folosește cuvinte obscene). mea, chiar așa? (convorbire telefonică din data de 20 mai 2013).

U. - Sunt la Slobozia, poate mă duc până la ăsta.

D. - Te duci p-acolo?

D. - Da. du-te și pe la prim, dacă e! referire la inculpatul A.)

U. - Da, mă.

D. - Și spune-i să vină ăla odată, să terminăm!

U. - I-am zis, mă, dar nu vrea să vină, (vorbește trivial) .(neinteligibil).

D. - De ce nu vrea?

U. - Nu vine, nu vezi?

D. - Păi nu, zi-i lu’ primul’”

Astfel, inculpatul a acționat având în vedere și funcția pe care o deținea, de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, cu deplina reprezentare că prin fapta sa, în contextul existenței unei relații de subordonare, prin prisma relațiilor de serviciu, va executa o constrângere ilicită, de natură să îngrădească libertatea psihică a celor doi polițiști, de a acționa potrivit voinței lor, amenințările aduse fiind serioase și de natură să le alarmeze și să le creeze o stare de constrângere și temere.

Infracțiunea de șantaj, în conformitate cu dispozițiile art. 207 alin. (1) C. pen constă în „constrângerea unei persoane, prin violență sau amenințare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul.”

Acțiunea de constrângere ce constituie latura obiectivă a șantajului se realizează prin violență sau amenințare. Amenințarea are un înțeles mai larg în sensul că se poate amenința cu orice altă faptă, chiar licită. În acest sens, și intenția specială de a șantaja ce constituie latura subiectivă a șantajului este îndeplinită potrivit legii, chiar dacă folosul este just, dacă făptuitorul a urmărit să-l dobândească în mod injust.

În speță, fapta inculpatului A. de a constrânge prin amenințare cu pierderea locului de muncă pe părțile vătămate D. și F. pentru a se asigura dispunerea unei soluții de netrimitere în judecată față de martorul E. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. art. 207 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, constrângerea exercitată asupra părților vătămate a constat în amenințarea cu schimbarea locului de muncă, cu pierderea funcției de conducere, dacă nu se va dispune o soluție favorabilă protejatului său. Urmarea imediată a infracțiunii este lezarea libertății psihice a persoanelor vătămate, crearea unei stări de temere acestora, rezultat periculos ce s-a produs. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea periculoasă rezultă ex re.

Sub aspectul laturii subiective, fapta inculpatului a fost săvârșită cu intenție directă, calificată prin scop, acesta urmărind să determine părțile vătămate să dispună o soluție favorabilă numitului E., indiferent de situația ce rezulta din probe.

De asemenea, inculpatul cunoștea împrejurarea că respectiva modalitate de soluționare a dosarului asigură numitului E. un folos injust - un certificat de bună purtare, obținut prin eludarea legii.

Pentru reținerea acestei infracțiuni în sarcina inculpatului nu interesează mobilul acestuia, respectiv motivul pentru care acesta a luat rezoluția infracțională, nu interesează existența unei recompense materiale pentru inculpat, elementele constitutive ale șantajului fiind întrunite în cazul în care prin săvârșirea faptei se urmărește dobândirea în mod injust a unui folos doar pentru altul, și nu și pentru sine. (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 343 din 1 februarie 2011).

Referitor la infracțiunile corelative de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (28 de acte materiale) și cu aplicarea art. 5 C. pen. săvârșită de inculpatul A. și cumpărare de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (28 de acte materiale), cu aplicarea art. 5 C. pen. săvârșită de inculpatul B., Curtea a reținut următoarele:

Cu privire la infracțiunea de trafic de influență pentru care a fost trimis în judecată, inculpatul A. a învederat în cursul cercetării judecătorești că a încheiat un contract de construire a locuinței, înțelegerea cu inculpatul B. fiind aceea ca el să procure materiale de construcții, iar acesta să le pună în operă. Materialele de construcții le-a procurat de la firma SC H.H. SRL, așa cum rezultă din avizele de expediție depuse la dosar, înțelegerea cu constructorul fiind aceea ca inculpatul să plătească ceea ce nu găsea la acea firmă, distanța până la locuința sa fiind foarte mică, astfel că nu se punea problema încasării contravalorii transportului.

A mai precizat inculpatul că a achitat din toată suma reținută în rechizitoriu, din 51.562 lei, aproape 35.000 lei, existând factură și chitanță la dosar, iar restul, manopera, urmând să fie plătită la recepția lucrării. Acesta a mai precizat că a aflat din ziar și totodată i-a comunicat inculpatul B. că în anul 2012 avusese loc un accident de muncă la societatea acestuia, dar nu își făcea probleme pentru că avea diriginte de șantier care răspundea în acest sens.

Referitor la aspectul că în rechizitoriu s-a reținut că a intervenit pe lângă colega sa, procuror G., inculpatul a precizat că nu a exercitat acte de intervenție, ci în contextul în care inculpatul B. era roșu la față și agitat i-a spus doamnei procuror, investită cu soluționarea dosarului: „Lasă-l mai ușor să nu facă infarct”.

Inculpatul B. în cursul procesului penal a declarat că a încheiat cu soția inculpatului A., un contract ce avea două componente, respectiv aprovizionarea cu materiale și executarea lucrărilor și în cursul anului 2013, în mai multe tranșe, a primit în total aproximativ 37.000 lei pentru materiale, încheind în acest sens factura și chitanța corespunzătoare la sfârșitul anului.

Referitor la discuția ce ar fi avut loc în biroul doamnei G., inculpatul B. a declarat că în timp ce se afla în biroul acesteia, a intrat inculpatul A. și A.A. pentru a-i înapoia telefonul mobil, acesta a discutat ceva cu doamna procuror, însă nu își amintește cu exactitate, fiind sub influența faptului că fusese acuzat în dosarul respectiv.

Apărarea inculpaților nu a putut constitui fundamentul achitării pentru infracțiunile de trafic de influență și cumpărare de influență, întrucât probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești a demonstrat, dincolo de orice îndoială rezonabilă existența faptelor și a vinovăției inculpaților.

Din declarația dată de martora G. în cursul urmăririi penale, rezultă că lucrează în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia din luna iulie 2010, cunoscându-l pe inculpatul A. care în acea perioadă ocupa funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița.

De la sfârșitul anului 2012 a avut în lucru Dosarul penal nr. x/P/2012 privind pe inculpatul B. și alte persoane, SC C. SRL, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 31 din Legea construcțiilor, respectiv efectuarea de construcții cu nerespectarea normelor legale privind rezistența.

Astfel, în luna august 2013 a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul B., dirigintele de șantier, proiectat și SC C. SRL.

După începerea urmăririi penale, l-a citat pe inculpatul B. în vederea aducerii la cunoștință a învinuirii la data de 29 august 2013, iar acesta s-a prezentat la Parchet însoțit de avocat T., l-a primit în birou și în timp ce i se aducea la cunoștință învinuirea, iar grefierul redacta procesul-verbal de aducere la cunoștința învinuirii, a intrat inculpatul A., având în mână un plic de culoare galbenă, i l-a înmânat numitului B. și a afirmat: „Pe domnul lasă-l mai ușor. Este prietenul meu”. A mai declarat martora că în aceleași împrejurări intenționa să-i înmâneze numitului B. un exemplar al raportului de expertiză întocmit în cauză, însă nu a reușit să facă acest lucru, întrucât B. s-a ridicat de pe scaun și a părăsit biroul și ulterior a transmis o adresă către SC C. SRL, prin care i-a pus în vedere să desemneze un administrator special în conformitate cu dispozițiile C. proc. pen., învederându-i că dacă nu va proceda în acest mod, Parchetul va dispune desemnarea unui reprezentant.

Ulterior, la un interval de câteva zile, în jurul orei 8:30 a ajuns la birou și în fața acestuia l-a găsit pe prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, l-a invitat în birou pe martorul E. și au discutat inițial generalități, iar după aproximativ 10 minute, acesta i-a spus că are să-i transmită un mesaj referitor la dosarul privindu-i pe B. și SC C. SRL, respectiv că societatea comercială este una cunoscută în județul Ialomița și că în eventualitatea începerii urmăririi penale și implicit numirea unui administrator special, ar putea produce prejudicii imaginii acesteia. Conform declarației dată de martor în continuare, a fost contactată telefonic de E., care a întrebat-o dacă are să-i comunice ceva și la un interval de câteva zile, E. a venit din nou în biroul său, ocazie cu care a discutat aspecte cu caracter general, apoi a revenit la discuția despre dosarul penal menționat și a reiterat că mesajul pe care are să îl transmită este acela de a nu desemna un administrator special pentru SC C. SRL.

După o altă perioadă a purtat o a treia discuție cu numitul E. în biroul acestuia, ocazie cu care i-a relatat că desemnarea unui administrator judiciar pentru SC C. SRL, lucru pe care îl făcuse anterior era o măsură perfect legală, iar E. i-a recomandat să mai aștepte măcar o zi pentru a lua legătura cu B., întrucât, în final, i-a spus că „O să merg să transmit mesajul”.

Aceeași poziție a adoptat-o martora și în cursul cercetării judecătorești cu prilejul audierii la data de 16 octombrie 2014 când a relevat că se află în relații obișnuite de serviciu cu inculpatul A. și A.A. și în vara anului 2013, după începerea urmăririi penale, în dosarul menționat anterior, l-a citat pe inculpatul B. care s-a prezentat în biroul său, însoțit de avocatul T. pentru a-i aduce la cunoștință învinuirea și pentru a fi audiat. După ce i-a adus la cunoștință învinuirea, în birou a intrat inculpatul A. și A.A., care i-a înmânat un plic inculpatului B. și i-a transmis: „Pe domnul lasă-l mai ușor că este prietenul meu”.

Ulterior, martora a luat măsuri pentru desemnarea unui reprezentant al societății SC C. SRL, a efectuat o adresă către societate, deoarece nu a primit un răspuns, a desemnat în mod aleatoriu de pe lista pe care o avea la dispoziție oficial un administrator special, în persoana martorei T.T. Până la desemnarea martorei T.T., într-una din zile când a ajuns la birou o aștepta martorul E., ce avea funcția de prim-procuror adjunct, l-a invitat în birou și după ce a discutat inițial generalități, i-a spus că dorește să-i transmită un mesaj în legătură cu dosarul respectiv, exprimându-se că nu s-ar impune începerea urmăririi penale și împotriva persoanei juridice, întrucât sunt persoane cu posibilități și că acest lucru ar prejudicia imaginea societății, însă nu i-a spus din partea cui îi transmite acest mesaj.

Tot din declarația martorei a mai rezultat că a mai existat o a treia și a patra discuție cu martorul E. pe aceeași temă, în sensul că martorul E. i-a recomandat să mai amâne și să mai aștepte măcar o zi cu desemnarea administratorului special, spunându-i că o să meargă să transmită mesajul. În acest context, martora G. i-a transmis că desemnarea este obligatorie, întrucât societatea nu și-a desemnat reprezentant și din faptul că prima dată inculpatul A. a venit în biroul său și i-a înmânat inculpatului B. acest plic, și a dedus că cel interesat de dosar era inculpatul A. și A.A., cu care martorul E. era prieten apropiat.

A mai relevat martora că nu a avut nicio discuție în legătură cu acest dosar cu inculpatul A. și A.A.

Din conținutul depoziției martorului E. date în cursul urmăririi penale, rezultă că a discutat de două ori cu martora G. despre procedura realizată în dosarul penal, privitoare la punerea sub acuzare a persoanei juridice și procedura de numire a unui administrator judiciar, pentru societatea față de care se începuse urmărirea penală și pe lângă discuțiile cu caracter teoretic, a întrebat-o pe G. dacă anterior numirii administratorului special, i-a solicitat firmei să-și desemneze un reprezentant.

A mai precizat martorul că discuțiile pe care le-a avut cu martora G., au avut loc ca urmare a faptului că, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, inculpatul A. îi relatase că inculpatul B. i-a învederat faptul că procurorul de caz a numit lichidator pentru societate fără a solicita în prealabil societății acest lucru și după aceste discuții, i-a comunicat inculpatului A. și A.A. că a discutat cu procurorul de caz și că inculpatul B. nu are dreptate, întrucât firma fusese anterior încunoștințată, însă nu a comunicat în termenul stabilit de procuror, numele reprezentantului.

În cursul cercetării judecătorești, martorul E. a declarat că în afara întâlnirilor pe care le-a avut în lunile noiembrie și decembrie cu martora G., în septembrie sau octombrie 2013, inculpatul A. l-a întrebat dacă este corect ca pentru o persoană juridică, față de care s-a început urmărirea penală, să numească direct lichidator, iar inculpatul A. și A.A. i-a mai spus că inculpatul B. i s-a plâns de un abuz, în sensul că s-a numit direct un lichidator într-un dosar cu accident de muncă, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, instrumentat de procurorul G.

A mai relevat martorul că a purtat și alte discuții cu procurorul G., ocazie cu care aceasta i-a comunicat că a dispus o expertiză în cauză și că așteaptă rezultatele acesteia și l-a rândul său i-a spus că a instrumentat mai multe dosare cu accidente de muncă timp de aproximativ 7 ani cât a funcționat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni și că i-a fost utilă lucrarea profesorului Antoniu intitulată „Vinovăția penală”.

A mai precizat martorul că prima discuție a avut loc la doamna procuror G. în birou fiind invitat la o cafea, iar cealaltă în biroul său, ocazie cu care aceasta i-a restituit și lucrarea „Vinovăția penală”.

După prima discuție pe care a avut-o cu procurorul G., i-a comunicat inculpatului A. că petentul B. nu are dreptate, susținere făcută în baza argumentelor prezentate de procurorul de caz, inculpatul A. fiind surprins de acest aspect și susținând că inculpatul B. nu a primit nimic.

Din declarația martorei B.B.B. din data de 11 decembrie 2014 a rezultat că la o dată la care a fost citată în vederea audierii la instanța de judecată, în timp ce se afla pe hol, doamna procuror G. i-a comunicat că inculpatul A. a intrat în biroul său în momentul în care îl audia pe inculpatul B. și în prezența sa i-a înmânat un plic. Referitor la aceste aspecte comunicate de doamna procuror martora a declarat că nu și le mai amintește, fapt adus la cunoștință doamnei procuror. A mai învederat martora că doamna procuror G. nu i-a sugerat să facă declarații în acest sens în fața instanței de judecată și ulterior nu a mai avut asemenea discuții cu aceasta, care în prezent deține funcția prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița.

Aceleași aspecte au rezultat și din declarația dată de martora G., în fața instanței de judecată data de 2.04 2015, când confirmă că la momentul citării în vederea audierii în fața Curții de Apel București, a discutat pe hol cu doamna grefier B.B.B., dar nu pentru a o influența cu privire la conținutul declarațiilor pe care aceasta urma să le dea, ci pentru a lămuri motivul citării de către instanța de judecată.

Din declarațiile date de martorul T. în cursul procesului penal, a rezultat că din anul 2012 a încheiat un contract de asistență juridică cu SC C. SRL, societate reprezentată de inculpatul B. și la momentul respectiv a fost contactat de către administratorul SC C. SRL, inculpatul B., care i-a spus că a avut în derulare un contract de asistență juridică cu avocata T.T. și că nu mai dorește să lucreze cu acest avocat, propunându-i să încheie un contract de colaborare.

A mai relevat martorul că în anul 2013 a reprezentat societatea SC C. SRL în cauze civile și comerciale, cu precizarea că în cursul aceluiași an, inculpatul B. i-a comunicat că a primit o citație de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, fiind citat ca martor într-un dosar penal. Astfel, l-a însoțit pe inculpatul B. la Parchet cu prilejul aducerii la cunoștința a învinuirii de care era acuzat de către procurorul de caz, martorul G., le-a solicitat să își desemneze un reprezentant al acestei societăți în dosar. Tot din declarația martorului a mai rezultat că între inculpatul B. și A. era o relație de prietenie, i-a văzut pe aceștia în repetate rânduri la restaurant, însă nu poate preciza dacă inculpatul B. i-a cerut lui A. sau dacă acesta din urmă a intervenit în vreun mod pentru soluționarea favorabilă a dosarului în care era cercetat.

În cursul cercetării judecătorești, martorul T. a relevat că îi cunoaște de mai mult timp pe cei doi inculpați din cauză și în luna august sau septembrie 2013, inculpatul B. a fost citat în calitate de martor la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, ocazie cu care i-a solicitat să îl însoțească și împreună cu acesta s-au prezentat în biroul doamnei procuror G., unde aceasta i-a solicitat să dea o declarație, însă acesta a refuzat să depună mărturie în ziua respectivă. Ulterior inculpatul B. a primit o citație în acel dosar, în calitate de făptuitor, situație în care s-au prezentat la același procuror, însă nici de această dată nu a dat declarații. Cu acea ocazie, i s-a comunicat că s-a efectuat o expertiză, i s-a înmânat o copie și i s-a adus la cunoștință clientului său, inculpatul B., învinuirea. Din cuprinsul aceleiași depoziții a mai rezultat că în timp ce se afla în biroul doamnei procuror împreună cu inculpatul B., în birou a intrat inculpatul A. și i-a înmânat inculpatului B. un plic, însă nu-și amintește dacă acesta a făcut o afirmație de genul celei menționate în Rechizitoriu.

Deși, inculpatul A. a negat orice implicare în dosarul privind accidentul de muncă în care era cercetat inculpatul B., vinovăția sa rezultă din coroborarea declarațiilor martorilor G., E., T. cu convorbirile purtate în mediul ambiental.

Declarațiile mai sus analizate au relevat intervenția directă a inculpatului A. pe lângă procurorul G., prezența sa în biroul martorei G., în timp ce aceasta îi aducea la cunoștință inculpatului B. fiind confirmată și de martorul T. și totodată tatonarea procurorului de caz, prin intermediul martorului E., ce deținea funcția de prim - procuror adjunct și care la acel moment se aflau în subordonarea sa, în scopul ca procurorul G. să nu desemneze administrator judiciar pentru societatea SC C. SRL, ce dobândise calitatea de inculpat, în urma unui accident de muncă soldat cu decesul a două persoane, interesul manifestat de inculpații B. și A. la acel moment, fiind acela ca firma să nu înregistreze anumite prejudicii materiale și de imagine în urma desemnării unui administrator judiciar, aspect care ar fi ajuns la cunoștința publicului, într-un oraș mic cum este Slobozia.

Apărarea inculpatului, în sensul că declarațiile martorei G., referitoare la intervenția realizată, în biroul acesteia la momentul citării inculpatului B., în vederea aducerii la cunoștință a învinuirii, când conform acestora ar fi afirmat: ,,Pe domnul lasă-l mai ușor că este prietenul meu, sunt pure alegații ale acesteia și se datorează relațiilor conflictuale existente între el și martoră, generate de raporturile de muncă anterioare ce implicau subordonarea și în cadrul cărora i-ar fi reproșat acesteia întârzierile repetate în soluționarea dosarelor repartizate, aspecte ce rezultă și din faptul că martora G. ar fi încercat să o determine și pe martora B.B.B. să dea declarații în sensul inculpării sale, cu prilejul audierii în fața instanței de judecată nu este susținută de probele administrate în cauză, care nu demonstrează o încercare de influențare a declarațiilor din partea martorei G., sau existența unei relații de dușmănie între martora G. și inculpat. Relevante în acest sens sunt declarațiile martorei G. din cuprinsul cărora a rezultat modalitatea în care inculpatul a încercat să o influențeze în adoptarea soluției, în cauza în care inculpatul B. era cercetat pentru accidentul de muncă soldat cu decesul celor două persoane, declarații ce se coroborează cu ansamblul probator administrat în cauză și care deopotrivă reliefează dincolo de orice îndoială rezonabilă existența faptei și a vinovăției inculpatului ca și existența unei relații normale de serviciu, între ea, în calitate de procuror subordonat și inculpatul A., în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, ci nu o presupusă relație de dușmănie ce ar fi determinat-o pe martoră să facă astfel de afirmații sau o încercare de influențare a martorei B.B.B., astfel cum s-a apărat inculpatul.

Relevante în acest sens sunt discuțiile purtate în mediul ambiental, din care a rezultat că procurorul de caz, martorul G., se preocupa de soluționarea în mod legal a speței, ce avea ca obiect dosarul privind uciderea din culpă, însă inculpatul A. și A.A. era interesat de bunul mers al societății conduse de inculpatul B., aspect care rezultă din însăși afirmația făcută în biroul procurorului de caz: „Pe domnul să-l lași mai ușor că este prietenul meu”.

Deși, inculpatul a învederat că a afirmat în biroul martorei G.: „Pe domnul să-l lași mai ușor să nu i se facă rău”, în contextul în care acesta ar fi fost agitat și roșu la față în urma comunicării învinuirii de către procurorul de caz, se constată de către instanță că nu s-a prezentat nicio dovadă din care să rezulte că inculpatul B. s-ar fi aflat la acel moment într-o situație de natură să impună cu necesitate acordarea unor îngrijiri medicale, pentru ca afirmația inculpatului A. să poată fi credibilă.

Din analiza discuțiilor înregistrate în mediu ambiental purtate între procurorul de caz și martorul E. a rezultat că martora G. era preocupată de soluționarea legală a speței, pe când numitul E. era preocupat să transmită mesajul inculpatului A., în sensul soluționării dosarului în favoarea inculpatului B.

Astfel, procurorul de caz a purtat o discuție profesională cu martorul E. în cadrul căreia i-a comunicat acestuia: „Trebuie să răspundă cineva că au murit doi oameni”, exprimându-și opinia că ar trebui să desemneze administrator judiciar, deoarece reprezentantul legal al firmei vizate de cercetări era și reprezentant al acestei firme și avea unele rețineri privind modalitatea de soluționare, deoarece nu identificase în practică, în domeniul respectiv și, în plus era presată să soluționeze acel dosar până al sfârșitul anului 2013. Sub acest aspect, în cadrul discuțiilor cu E., procurorul G. și-a manifestat neliniștea din cauza faptului că era permanent întrebată de inculpatul A. de stadiul soluționării dosarului.

Deosebit de relevantă este discuția ambientală din data de 18 decembrie 2013 dintre cei doi, în care procurorul de caz afirmă: „(…). Ce mă interesează că e B. sau că e dracu (…), că e lacu (…). N-am nici treabă”.

În acest context al existenței interesului pentru soluționarea favorabilă a dosarului în care era cercetat inculpatul B. și bazându-se pe influența pe care inculpatul A. a lăsat să se înțeleagă că o are și chiar o avea asupra subordonaților în condițiile în care deținea funcția de prim-procuror, în perioada 27 aprilie 2013 - 4 noiembrie 2013, inculpatul B. a oferit materiale de construcții, în valoare de 51.562, 07 lei și manopera unor lucrări de 42.500 lei fără T.V.A. pentru construcția imobilului proprietatea inculpatului A.

Astfel, din contractul de execuție lucrări nr. 444 din data de 3 iulie 2013, încheiat cu soția inculpatului A., a rezultat că acesta are ca obiect construire casă de locuit cu termen de execuție și predare a lucrării la 31 decembrie 2013, valoarea contractului fiind de 42.500 lei fără T.V.A., iar în contract se menționa că plata se făcea la valoarea facturată a situațiilor de plată lunare.

În pofida celor stipulate în contract, în sensul că plata se făcea la valoarea facturată a situațiilor de plată lunare și în contextul în care, în perioada 27 iunie 2013-4 noiembrie 2013, SC C. SRL a achiziționat mai multe materiale de la diferite societăți, inculpatul A. a achitat o singură factură fiscală la data de 31 decembrie 2013, după începerea cercetărilor în acest dosar, cu chitanța din 31 decembrie 2013 în număr de opt produse: clapeți, centrală tratare aer, grile, modul hidraulic încălzire, colector alamă, panouri, burlan, lemn terasă rășinos, inculpatul A., fie că a procedat în acest mod, întrucât nu a avut banii necesari pentru a achita, conform clauzelor stipulate în contract, fie, că s-a înțeles cu inculpatul B. să achite din valoarea materialelor achiziționate și a manoperei la sfârșitul lucrării, conform contractului.

Apărarea inculpatului B. în sensul că i-ar fi vândut inculpatului A. materiale de construcție pentru casa pe care o are pe raza localității Slobozia, județul Ialomița și i-a executat și alte lucrări în respectivul imobil, pentru care nu i-a eliberat nicio chitanță, intenționând să elibereze chitanță odată cu emiterea facturii fiscale și că a procedat la eliberarea unei facturi și a unei chitanțe, pe firma SC C. SRL în cuantum de 37.000 lei, reprezentând sumele de bani ce îi fuseseră achitate de către inculpatul A. sunt nesincere și sunt contrazise de probele administrate în cauză, care au relevat că pe parcursul anului 2013, SC C. SRL s-a aprovizionat cu materiale de construcții pe baza a trei facturi de la SC H.H. SRL dar acele materiale au fost utilizate tot de societatea sa la lucrările pentru alți beneficiari: SC I.I. SRL, SC C.C.C. SRL și SC K.K. SRL.

Aspectul că în perioada 28 iunie 2013 - 4 noiembrie 2013 s-a emis o singură factură cea din 31 decembrie 2013 a rezultat și din expertiza contabilă efectuată în cauză, care la punctul 3 concluzionează că:

Contractul din 03 iulie 2013 a fost încheiat între SC C. SRL reprezentată prin B., în calitate de antreprenor și A.A., persoană fizică, în calitate de beneficiar.

Acesta are o valoare de 42.500 lei, fără taxa pe valoare adăugată. Valoarea cu taxa a contractului este de 52.700 lei.

Cuprinde următoarele lucrări „construire casa de locuit", fără a menționa în mod explicit dacă acestea se referă la manopera sau la material/manopera.

Contractul nu are atașat un deviz anexă, contractual.

Termenul de execuție al lucrărilor a fost inițial 31 decembrie 2013, fiind apoi prelungit prin actul adițional din 03 februarie 2014 până la 30 iunie 2014.

Nu au fost prezentate alte acte adiționale.

Analizând fișa de cont prezentată de către societate, s-a observat faptul că au fost emise un număr de 5 facturi de către SC C. SRL. Dintre acestea una este conform situației de lucrări, având atașată o situație de plata (material/manopera) și trei sunt pentru materiale.

Facturile emise sunt:

- din 31 decembrie 2013, în valoare de 36.803,20 lei;

- din 31 mai 2014, în valoare de 50.618,36 lei;

- din 31 mai 2014, în valoare de 296,83 lei;

- din 31 mai 2014, în valoare de 16.047,46 lei;

- din 31 mai 2014, în valoare de 4.518,32 lei.

În total facturile emise au o valoare de 108.284,17 lei, din care 36.803,20 lei emise în anul 2013 și 71.480,97 lei emise în anul 2014, fiind înregistrate în evidența contabilă, așa cum a rezultat din fișele clientului A.A., prezentate de către SC C. SRL, pentru perioada 01 ianuarie 2014 - 31 octombrie 2014 și pentru perioada 01 ianuarie 2013 - 31 decembrie 2013.

Factura din 31 decembrie 2013 a fost achitată integral, în numerar, cu chitanța numărul 10/31 decembrie 2013, aceasta fiind emisă de către SC C. SRL pentru A.A., beneficiarul lucrării.

Soldul rămas de plata este de 71.480,97 lei si reprezintă valoarea facturilor emise de către SC C. SRL în anul 2014.

Analizând situația de plata atașata facturii din 31 mai 2014 se observă faptul ca aceasta conține, atât materiale, cât și manopera, structura acestuia, valoric, fiind următoarea:

- materiale, 18.052,64 lei;

- manopera, 14.848,58 lei;

- obligații salarii, 4.138,30 lei;

- cheltuieli indirecte, 2.592,77 lei;

- profit, 1.188,97 lei;

- taxa pe valoarea adăugata, 9.797,10 lei.

Ca atare structura facturată este următoarea:

- manopera, 18.412,23 lei;

- materiale, 80.051,08 lei;

- alte închideri de deviz (salarii, indirecte, profit, taxa pe valoare adăugată), 9.820,86 lei, suma care parțial reprezintă tot închideri aferente manoperelor, în speță costurile aferente salariilor, suma de 5.131,49 lei.

Valoarea facturată prin cele 4 facturi depășește valoarea contractuală stabilită de către părți, în speță suma de 52.700 lei, cu 55.584,17 lei.

Din valoarea totală facturată de 108.284,17 lei, se regăsesc:

- lucrări compuse din material/manoperă, 50.618,36 lei, inclusiv închiderea de deviz si taxa pe valoarea adăugată;

- materiale facturate distinct, în valoare de 57.665,81 lei.

La obiectivul nr. 5, expertul contabil a precizat că nu poate analiza și verifica tehnic „lucrările efectuate până în prezent" ca atare luarea expertului și calculele vor fi făcute limitat la facturile emise de către SC C. SRL de beneficiarul lucrărilor, considerând că lucrările efectuate au fost și facturate de către SC C. SRL și nu mai sunt alte lucrări efectuate fără a fi facturate de către societate.

a) data calendaristică la care a fost întocmită aceasta situație, nemenționată pe aceasta, presupusa 31 mai 2014 data emiterii facturii, situația de plată este pentru luna mai, anul 2014;

b) conținut situație de plată: materiale, manoperă, închidere situație de plată (obligații salarii, cota profit, T.V.A.), nu conține transport;

c) au fost facturate de către societate cele menționate în situația lunară cu factura 48/31 mai 2015, emisă către A.A.;

d) contravaloarea materialelor, manoperei și transportului potrivit acestor situații lunare este: materiale 18.052,64 lei, manopera 14.848,58 lei, închidere situație de plata (obligații salarii, cota profit, T.V.A.) 17.717,14 lei, transport 0,00 lei;

e) a fost facturată de către societate cu factura din 31 mai 2015, nu a fost achitată de către beneficiari (soții A. și A.A.).

Contravaloarea materialelor achiziționate de societate si a manoperei lucrărilor a fost facturată cu valoarea de 108.284,17 lei, din această sumă a fost plătită 36.803,20 lei în data de 31 decembrie 2013, numerar, cu chitanța 10. Transportul nu a fost facturat si nici plătit.

Ca urmare a facturării cu întârziere a contravalorii materialelor achiziționate, a manoperei pentru lucrările executate SC C. SRL nu înregistrează, la acest moment, o pierdere patrimonială. Penalitățile de întârziere prevăzute în contractul de execuție de lucrări, majorează valoarea creanței, elementele patrimoniale consumate rămânând la aceiași valoare, ca atare majorează beneficiul și nu pot genera o pierdere patrimonială.

Din analiza acestor obiective, ca și a celorlalte obiective stabilite de către instanță, la care expertul contabil a răspuns, se poate constata că la obiectivul nr. 1 din Raportul de expertiză nu s-a ținut seama de cronologia achizițiilor de materiale, astfel cum rezultă din actele de urmărire penală, iar în ceea ce privește concluziile de la obiectivul nr. 2, acestea vin în contradicție cu nota explicativă dată în cursul urmăririi penale la data de 23 octombrie 2012, de către inculpatul B., conform căreia relația comercială între societatea acestuia și soția inculpatului A. a constat în aprovizionarea cu materiale pentru execuția lucrărilor de instalații și finisaje, lucrări de rigips, finisaje fațadă, prețul fiind estimativ.

Totodată, inculpatul potrivit notei explicative și a facturilor aflate în volumul 5 de urmărire penală pentru a efectua lucrări la imobilul menționat, firma pe care o administra a achiziționat produse de la SC E.E. SRL, după care le-a transportat în imobil, în perioada 8 iulie 2013 - 22 noiembrie 2013 pe baza avizelor de însoțire, achiziționând, totodată cantități mai mici de materiale de la SC F.F. SRL și SC G.G. SRL.

Din analiza celorlalte răspunsuri la obiectivele formulate, instanța constată că și expertiza confirmă că în anul 2013 s-a emis o singură factură, cea din 31 decembrie 2013 și referirea expertului la facturile emise ulterior în cursul anului 2014, dar în baza aceluiași contract și care atestă că ar fi continuat plățile, nu prezintă relevanță din punct de vedere al elementelor constitutive ale infracțiunilor corelative de trafic și respectiv cumpărare de influență, întrucât acestea fac parte din categoria celor cu consumare anticipată, ce în speță a avut loc la data de 4 noiembrie 2013 și în opinia instanței, efectuarea plăților în continuare excede obiectivelor stabilite de instanță și situației de fapt pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată și atestă, totodată, că s-au realizat în sensul creării unei aparențe de legalitate și disimulare a infracțiunilor.

Aceste aspecte au rezultat și din declarația martorului V., care a precizat că l-a cunoscut pe inculpatul A. și A.A. prin intermediul inculpatului B. și în legătură cu materialele folosite la construcția casei inculpatului, a precizat că el era acela care lua materialele de la sediul SC H.H. SRL și le ducea la proprietatea inculpatului A. aflată în construcție, declarând că nu l-a văzut niciodată pe inculpatul A. și A.A.

A mai precizat martorul în cursul urmăririi penale că aprovizionarea cu materiale de construcții se efectua la solicitarea șefului de echipă și a inculpatului A. și R. și aceasta se făcea de la depozitul SC H.H. SRL pe bază de aviz, iar la beneficiar era trecut numele inculpatului A. și nu cunoaște nimic în legătură cu plata acestor materiale.

De asemenea, probele administrate în cursul procesului penal au mai reliefat aspectul că martorul V. s-a ocupat cu achiziționarea de materiale de construcții pentru imobilul respectiv la solicitarea șefului de echipă și a inculpatului A., de la depozitul SC H.H. SRL, din str. Amara pe bază de aviz emis de societate în numele inculpatului A.

Prin urmare, probele administrate în cauză demonstrează că în perioada în care inculpatul B. avea dosar penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia a mobilizat echipe de muncitori și a pus la dispoziție materiale de construcții și corelativ inculpatul A. a lăsat să se înțeleagă că are influență asupra funcționarilor din subordinea sa, investiți cu soluționarea dosarului în care inculpatul B. era cercetat, în scopul soluționării favorabile a situației juridice ce rezulta din acel dosar penal.

Potrivit ansamblului probator administrat în cauză, Dosarul nr. x/P/2012 avea ca obiect efectuarea cercetărilor față de inculpatul B. și societatea pe care acesta o administra, SC C. SRL, pusă sub urmărire sub aspectul comiterii unei infracțiuni privind protecția muncii, urmare a faptului că în cursul anului 2012, doi muncitori care lucrau în subordinea sa și-au pierdut viața în timpul serviciului, în împrejurări legate de condițiile de desfășurare a activității.

Inculpatul B. invocă faptul că la data încheierii contractului de execuție lucrări din 3 iulie 2013 nu cunoștea că în Dosarul nr. x/P/2012 se efectuează cercetări, întrucât a fost pus sub învinuire la data de 27 august 2013, când s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul B. și persoana juridică SC C. SRL, astfel că nu putea avea un interes în legătură cu soluționarea favorabilă a dosarului penal deschis în legătură cu moartea celor două persoane.

Deși în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. x/P/2012 se dispusese începerea urmăririi penale in rem la data de 31 octombrie 2012, inculpatul B. cunoștea că firma SC C. SRL al cărei administrator era, încheiase un contract de antrepriză pentru construirea unei lucrări, precum și faptul că în executarea acestora au decedat două persoane.

Până la începerea urmăririi penale in personam, în cauza privind accidentul soldat cu uciderea celor două persoane, inculpatul B. fusese citat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, unde la data de 15 mai 2013 s-a încheiat un proces-verbal în care se consemnează că nu dorește să dea o declarație în calitate de martor.

Tot din probele administrate a mai rezultat că între inculpații B. și A. exista o relație veche de prietenie, recunoscută chiar și de inculpatul A., astfel că este rezonabil în a aprecia că inculpatul B. cunoștea funcția deținută de inculpatul A., respectiv cea de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, iar inculpatul A. cunoștea la rândul său, în virtutea funcției deținute, că anterior avusese loc un accident de muncă în care fusese implicată firma inculpatului B., aspect care a rezultat chiar și din conținutul depoziției inculpatului A. și A.A., în care confirmă că a aflat, atât de la inculpatul B., cât și din presă despre acel accident de muncă, în care fusese implicată firma inculpatului B.

În acest context, la data de 3 iulie 2013, inculpatul B. încheie cu soția inculpatului A. contractul de execuție lucrări din 3 iulie 2013, având ca obiect construire casă de locuit cu termen de execuție și predare lucrări la 31 decembrie 2013, valoarea contractului fiind de 42.500 lei, contract în care se menționează că plata se face la valoarea facturată a situațiilor de plată lunare.

Prin urmare, la un interval de timp foarte scurt de la data chemării sale la Parchet, de către procurorul G. se încheie contractul de execuție lucrări, cu soția inculpatului A.

Astfel, infracțiunea de trafic de influență presupune între altele existența în curs de soluționare într-o procedură anume declanșată a unei activități ce urmează să aibă o finalitate prin adoptarea unei soluții. Această soluție este în competența de serviciu a unui funcționar public și de funcția căruia se leagă activitatea traficantului de influență și a cumpărătorului de influență, activitate drept care, cel care cumpără influența trebuie să aibă cunoștință.

În speță era în desfășurare o procedură judiciară, se efectuau acte de cercetare despre care inculpatul B. ia cunoștință, anterior încheierii contractului de execuție lucrări încheiat cu soția inculpatului A., ce avea ca obiect lucrarea de lucrări la imobilul soților A. și A.A.

Prin urmare, încheierea contractului dintre cei doi inculpați are loc pe fondul existenței unei proceduri judiciare deja declanșate, aspect ce era cunoscut deopotrivă, atât inculpatului B., cât și inculpatului A., având în vedere relația de prietenie recunoscută și de către inculpatul A., care în acel moment deținea funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița.

Aceleași aspecte au rezultat și din declarația dată de inculpatul A. în cursul cercetării judecătorești, din conținutul căreia reiese că a aflat din presă și totodată i-a adus la cunoștință și inculpatul B., că în anul 2012 avusese loc un accident de muncă la societatea pe care o conducea acesta din urmă, dar nu-și făcea probleme pentru că avea diriginte de șantier.

Prin urmare, inculpatul B. avea cunoștință despre inițierea procedurii judiciare împotriva sa, în legătură cu accidentul de muncă în care fusese implicată firma al cărei administrator era, aspect ce îi era cunoscut și inculpatului A., atât prin prisma relațiilor de prietenie, cât și în virtutea funcției deținute la acel moment, de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalului Ialomița, încă din anul 2012 și a faptului că aspectul privitor la accidentul de muncă fusese adus la cunoștința publicului prin intermediul mass-mediei.

Așadar la momentul încheierii contractului de execuție lucrări în care societatea condusă de inculpatul B. se obligă să execute lucrări la imobilul inculpatului A. și A.A., inculpatul B. avea un interes în legătură cu soluționarea favorabilă a acestui dosar, iar inculpatul A. un interes legat de construirea unui imobil fără costuri prea mari sau gratuit.

Aceste aspecte au rezultat din conținutul contractului încheiat în care se stipulează că plata materialelor și a manoperei se va face lunar și în pofida acestor clauze, inculpatul A. nu achită decât după mult timp o sumă de bani, emițându-se o singură factură în cuantum de aproximativ 37.000 lei, în condițiile în care pe o durată de câteva luni s-au achiziționat și cumpărat materiale de construcții de la numeroase firme, dar inculpatul B. s-a mulțumit să încaseze o singură factură de la beneficiar, al cărui cuantum este modic, factură ce a fost încasată după aproximativ 6-7 luni de la încheierea contractului și după începerea cercetărilor în prezenta cauză penală.

Potrivit doctrinei juridice, „Elementul material al infracțiunii de trafic de influență constă în acțiunea de traficare a influenței de către o persoană (care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar), acțiune care se poate realiza prin primirea sau pretinderea unei sume de bani sau a altor foloase sau prin acceptarea promisiunii unor astfel de foloase, ori acceptarea de daruri pentru a determina pe acel funcționar să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Pentru existența infracțiunii de trafic de influență nu interesează dacă intervenția pe lângă funcționar s-a produs sau nu, nici dacă prin intervenție (reală sau presupusă) se urmărește determinarea unei acțiuni licite sau a unei acțiuni ilicite ori determinarea unei inacțiuni licite sau a unei inacțiuni ilicite; dezaprobarea exprimată prin incriminarea faptei de trafic de influență privește scopul urmărit de infractor nu ca un rezultat, ci ca o caracterizare a acțiunii de traficare a influenței reale ori presupuse (la individualizarea pedepsei se va ține seama totuși de faptul dacă intervenția s-a exercitat, precum și de faptul dacă infractorul a urmărit realizarea unei acțiuni sau inacțiuni licite sau ilicite).

Pentru existența elementului material, și deci al infracțiunii de trafic de influență, nu este necesar ca, ulterior, acesta să fi fost urmat de executare, adică de satisfacerea pretenției sau de respectarea promisiunii. De asemenea, nu este necesar ca actul ce intră în atribuțiile funcționarului să fi fost ori nu efectuat; este suficient că s-au primit ori pretins foloase sau că s-au acceptat promisiuni de foloase în vederea determinării funcționarului este indiferent faptul că inițiativa aparține traficatului sau persoanei interesate ca influența să fie exercitată.

În cazul infracțiunii de trafic de influență, realizarea elementului material are ca urmare imediată crearea unei stări de pericol, starea de pericol decurgând din atingerea adusă prin expunerea reputației, legătura de cauzalitate rezultând „ex re".

Infracțiunea de trafic de influență se consumă în momentul când persoana (care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar) primește sau pretinde bani sau alte foloase, ori acceptă omisiunea unor astfel de foloase, sau le acceptă, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, pentru a determina pe funcționar să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Pentru consumarea infracțiunii nu are importanță dacă s-a produs ori nu intervenția pe lângă funcționar, dacă s-a efectuat ori nu actul ce intra în atribuțiile de serviciu ale funcționarului.

Infracțiunea de trafic de influență aparține și ea categoriei infracțiunilor cu consumare anticipată."

Jurisprudența, preluând această opinie doctrinară, a statuat că infracțiunea de trafic de influență nu este condiționată de efective intervenții ale vânzătorului de influentă la funcționarii publici față de care are sau lasă să se creadă că are influență; de asemenea, infracțiunea nu este condiționată de modul favorabil sau nefavorabil în care, în final, sunt soluționate „cererile" cumpărătorului de influență. Toate acestea nu sunt elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii de trafic de influență.

Ceea ce a preocupat pe legiuitor, în primul rând, atunci când a incriminat fapta de trafic de influență a fost necesitatea ca actele ce intră în atribuțiile funcționarilor să nu fie făcute sub posibila influență a unor persoane interesate și nici măcar să nu se lase o asemenea impresie. Persoanele care speculează influența lor, reală sau presupusă, asupra unui funcționar, discreditează serviciul din care acesta face parte, instituția, autoritatea, organizația căreia îi aparține acel serviciu și, în ultima instanță, chiar pe funcționar, creând o stare de suspiciune în legătură cu corectitudinea lui. Prin incriminarea faptei de trafic de influentă și, corelativ, de cumpărare de influență, se apără prestigiul funcționarilor, al instituțiilor, autorităților, organizațiilor de stat și publice, nu însă și patrimoniul cumpărătorilor de influență care, pentru a-și rezolva problemele, se folosesc de mijloace ilicite.

Inițiativa comiterii infracțiunii poate porni de la traficantul de influență, atunci când el pretinde banii sau alte foloase, sau de la cumpărătorul de influență (persoana care are un interes și vrea să cumpere favoarea unui funcționar), atunci când vânzătorul de influență primește banii sau foloasele oferite de cel interesat ori acceptă promisiunile sau darurile făcute de acesta.

Conform practicii judiciare, de cele mai multe ori, inițiativa săvârșirii traficului de influență aparține chiar cumpărătorului de influență. Prin fapta sa, cumpărătorul de influență urmărește procurarea unui anumit avantaj prin mijloace necinstite, incorecte, punând în pericol creditul moral, prestigiul, reputația și probitatea, care trebuia să caracterizeze pe orice funcționar.

Prin expresia „lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar" se înțelege, pe de o parte, situația în care traficantul de influență se laudă că are trecere, că este în bune relații cu o asemenea persoană, că se bucură de încrederea ei, deși afirmațiile sale nu corespund realității, iar pe de altă parte, situația în care traficantul de influență nu dezminte afirmațiile altora sau credința celui interesat (cumpărătorul de influență) cu privire la influența - chiar dacă în realitate inexistentă - pe care el ar avea-o asupra unui funcționar. Atunci când influența nu este reală, trebuie să fie posibilă și credibilă, și nu irealizabilă sau absurdă, imposibil de a exista și a avea efect.

Persoana cumpărătorului de influență trebuie să aibă un interes real - indiferent dacă este nelegitim sau legitim - în legătură cu acel act al funcționarului.

Existența infracțiunii de trafic de influență nu presupune existența unei influențe reale a traficantului de influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, pentru existența acestei infracțiuni fiind necesar ca influența, pe care o are sau lasă să se creadă că o are, să privească un funcționar care are atribuții în îndeplinirea actului pentru care făptuitorul a primit sau a pretins bani ori alte foloase.

Fapta constituie infracțiunea de trafic de influență indiferent dacă influența este sau nu reală, și chiar dacă funcționarul a fost sau nu individualizat, fiind suficient să se sugereze, să se lase a se înțelege ori să se facă referire la funcția pe care acesta o îndeplinește.

Acțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii poate fi realizată mai înainte ca funcționarul pe lângă care s-a promis că se va interveni să fi îndeplinit actul ce intră în atribuțiile sale de serviciu sau în timpul îndeplinirii acestuia.

Este de remarcat faptul că toate aceste bunuri constând în materiale de construcții și manopera aferentă au fost remise inculpatului A. în timpul în care acesta deținea funcția de prim-procuror, funcție cunoscută de inculpatul B., în mod repetat și pe o perioadă de câteva luni, perioadă ce coincide cu existența dosarului aflat pe rolul organelor judiciare aflate în supraveghere, coordonarea prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița.

Acceptând primirea repetată a unor bunuri, materiale de construcție și manoperă aferente, de valori semnificative, inculpatul A., prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, a format și prin repetarea actelor de primire, a consolidat convingerea inculpatului B. că are influență asupra funcționarilor din subordinea sa, investiți cu soluționarea cauzei în care inculpatul B. și firma pe care o administrat SC C. SRL, erau cercetați în urma accidentului de muncă în care fusese implicată firma deținută de acesta din urmă și soldat cu moartea a două persoane.

Așa cum s-a menționat anterior pentru reținerea celor două infracțiuni corelative nu prezintă relevanță juridică nici dacă interesul inculpatului B. a fost legitim sau nu, nici dacă cauza respectivă a fost soluționată legal sau nu și nici aspectul dacă soluția adoptată a fost favorabilă sau nefavorabilă acestuia și nici dacă inculpatul prim-procuror a efectuat sau nu demersuri efective/concrete de influențare a funcționarilor publici.

Primirea repetată de către inculpatul A. prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a bunurilor constând în materiale de construcție și manopera aferentă menționate în rechizitoriu, cu valori mari, a fost de natură a fi interpretată de inculpatul B. ca o veritabilă promisiune de influențare a funcționarilor publici aflați în coordonarea/subordonarea primului procuror A., în sensul art. 291 C. pen., pentru soluționarea favorabilă a situației juridice în dosarul în care el și firma sa erau cercetați.

Indiferent dacă se examinează textele C. pen. anterior sau ale N.C.P., de esența traficului de influență, este în mod generic „o promisiune” a vânzătorului de influență, de influențare a funcționarului care urmează a îndeplini actul ce interesează cumpărătorul de influență (acest aspect al „promisiunii” fiind examinat în doctrină încă de la intrarea în vigoare a C. pen. anterior).

Această ”promisiune” a vânzătorului de influență nu trebuie însă, obligatoriu, să îmbrace o formă expresă, neechivocă, vânzătorul de influență, convins că săvârșește o infracțiune și poate răspunde penal, fiind destul de „diligent” în limbajul folosit, cunoscând posibilitatea interceptării, înregistrării ambientale a discuțiilor. De cele mai multe ori, această „promisiune” este dedusă de cumpărătorul de influență din modul de comportare al vânzătorului de influență, din folosirea unui limbaj codat sau eliptic de către acesta, din contextul faptic și, în mod firesc, din chiar faptul primirii bunurilor, banilor sau foloaselor, mai ales când această primire se face repetat, pe parcursul unui îndelungat interval de timp și, mai ales, din valoarea semnificativă a bunurilor, sumei de bani ori valoarea semnificativă a foloaselor primite de vânzătorul de influență.

Aceste aspecte trebuie analizate și prin raportare la faptul că orice activitate a unei persoane responsabile ce acționează cu discernământ, presupune obligatoriu un scop sau mobil, are o motivație care, la rândul lor exprimă un interes personal sau altei persoane.

Apărarea inculpatului A., în sensul, că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, întrucât a achitat numai o parte din suma totală stipulată în contract ca preț al materialelor și al manoperei stipulate, din lipsa mijloacelor materiale, în luna decembrie 2014, când s-a emis și o factură pentru suma de aproximativ 37.000 lei, nu are relevanță din punct de vedere al întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, întrucât aceasta face parte din categoria celor cu o consumare anticipată.

Totodată, apărarea inculpatului vine în contradicție cu clauzele stipulate în contractul încheiat cu inculpatul B., ce prevedeau plata lunară a materialelor de construcție și a manoperei și demonstrează în opinia instanței că încheierea acestuia, pe fondul lipsei posibilităților materiale declarate de inculpatul A., s-a realizat pentru a disimula acțiunile corelative de cumpărare de influență exercitate de inculpatul B. și a celor de trafic de influență din partea inculpatului A., astfel că actele de oferire repetată a unor materiale de construcții și a manoperei aferente, corelativ cu primirea acestora pe o perioadă mai mare de timp s-au transformat într-o veritabilă promisiune și corelativ prin intermediul lor s-a cumpărat influența inculpatului A., care în virtutea funcției deținute a lăsat să se înțeleagă că o are asupra persoanelor din subordinea sa, ce fuseseră investite cu dosarul în care inculpatul B. și firma pe care acesta o administra erau cercetați pentru că în urma unui accident de muncă decedase două persoane.

Astfel, Curtea a apreciat că perioada de timp în care inculpatul A. nu a achitat ratele lunare aferente contractului încheiat cu inculpatul B. și primirea repetată de la acesta a unor bunuri (materiale de construcții de valori însemnate și a manoperei aferente), concomitent cu prezența sa în biroul martorei G., în momentul în care aceasta dorea să-i aducă la cunoștință învinuirea inculpatului B., când a făcut următoarea afirmație: ,,Pe domnul lasă-l mai ușor că este prietenul meu,, s-a transformat într-o veritabilă promisiune făcută inculpatului B., în scopul soluționării favorabile a situației juridice în care el și firma sa erau cercetați pentru accidentul de muncă soldat cu decesul a două persoane.

Față de considerentele ce preced și apărarea inculpatului B., în sensul, că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, întrucât la data încheierii contractului de prestări servicii cu inculpatul A. și A.A. nu cunoștea că este cercetat pentru acel accident de muncă și astfel nu avea un interes pentru soluționarea favorabilă a unei situații juridice, este lipsită de relevanță, în raport, cu probele administrate în cursul procesului penal, care au relevat că anterior încheierii acestuia fusese citat la Parchet în calitate de martor, unde s-a prezentat însoțit de apărător, însă nu a dorit să facă nicio declarație la acel moment, având în vedere și de aspectul că se afla într-o relație de prietenie cu inculpatul A. și A.A., a cărui funcție o cunoștea. Achiziția de către acesta a materialelor de construcție pe o perioadă de mai multe luni, cu costuri deloc neglijabile, pe care anterior le procura contra cost de la alte persoane, în scopul de a le remite inculpatului A., pentru care s-a efectuat o singură plată și s-a emis factura din partea SC C. SRL, au demonstrat că oferirea acestora s-a realizat în scopul cumpărării influenței pe care inculpatul A. a lăsat să se înțeleagă că o are asupra colegilor din subordinea sa pentru soluționarea favorabilă a situației juridice legată de acel accident de muncă și în condițiile nerespectării clauzelor contractuale ce prevedeau plata lunară a materialelor procurate și ulterior folosite la edificarea imobilului inculpatului A.

Totodată, s-a menționat, de către apărare, că nu poate fi reținută infracțiunea de cumpărare de influență, întrucât în rechizitoriul Parchetului se menționează că oferirea de materiale s-a realizat în schimbul influenței pe care inculpatul A. a lăsat să se înțeleagă că o are asupra procurorului de caz, pe care ar fi putut să îl determine să nu instituie măsuri asiguratorii, să nu desemneze administrator judiciar, termen juridic care nu există în dispozițiile C. proc. pen.

Aspectul învederat nu prezintă relevanță, întrucât dispozițiile art. 479 din V.C.P.P. prevedeau la alin. (3): „Dacă pentru aceeași faptă sau pentru fapte conexe s-a început urmărirea penală și împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice, aceasta își numește un mandatar pentru a o reprezenta”, iar în conformitate cu dispozițiile art. 479 alin. (4) C. proc. pen. „În cazul prevăzut la alin. (3), dacă persoana juridică nu își numește un mandatar, acesta este desemnat de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată din rândul practicienilor în insolvență”.

Dispozițiile art. 491 C. proc. pen. în vigoare se referă la reprezentarea persoanei juridice, în sensul, că dacă persoana juridică nu și-a numit un mandatar acesta este desemnat, după caz, de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau de către instanța de judecată.

Prin urmare, faptul că în cuprinsul rechizitoriului și în probele administrate în cursul urmăririi penale s-a făcut referire la noțiunea de „administrator judiciar” în loc de cea de „mandatar”, nu exclude existența scopului pentru care inculpatul B. a oferit materiale de construcție în valoare de 51.562,07 lei și manopera unor lucrări de 42.500 lei fără T.V.A., pentru edificarea imobilului inculpatului A., în schimbul influenței pe care acesta a lăsat să se creadă că o are asupra procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, numita G., pe care ar fi putut-o determina să nu instituie măsuri asiguratorii și să dispună o soluție favorabilă în Dosarul nr. x/P/2012, în care inculpatul B. și societatea pe care o administra, SC C. SRL, aveau calitatea de învinuiți, în condițiile în care contractul de prestări servicii s-a realizat în contextul existenței unui dosar penal, în curs de soluționare.

Curtea a reținut aceste aspecte și prin raportare la derularea procedurilor judiciare ce se desfășurau în Dosarul nr. x/P/2012 în care inculpatul B. și firma pe care o administra erau cercetați pentru accidentul de muncă, după citarea la Parchet și aducerea la cunoștință a învinuirilor, procurorul de caz, astfel cum a rezultat și din interceptarea convorbirilor purtate în mediu ambiental, urmărea să pună aplicare dispozițiile procedurale, care reglementează procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice, punându-și problema să soluționeze cauza în mod legal, în conformitate cu dispozițiile art. 469 C. proc. pen., care prevedeau desemnarea unei alte persoane ce urma să reprezinte persoana juridică în cadrul procesului penal, care la acel moment se afla în faza sa de debut.

De asemenea, instanța a mai reținut și aspectul că adoptarea ulterioară față de inculpatul B. a unei soluții de clasare nu prezintă relevanță juridică sub aspectul existenței infracțiunii de cumpărare de influență.

În drept, faptele inculpatului A. care:

- la data de 07 aprilie 2013, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a intervenit la șeful Biroului I în cadrul Serviciului Poliției Rutiere Fetești, D., în favoarea făptuitorului E., pentru ca acestuia din urmă să nu i se întocmească proces-verbal de depistare în trafic la volanul unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice ori să nu fie condus la Spitalul Municipal Fetești, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzute de art. 269 alin. (1). C. pen, cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- de a constrânge prin amenințare cu pierderea locului de muncă pe părțile vătămate D. și F. să dea o soluție de netrimitere în judecată numitului E. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prevăzute în art. 207 alin. (1) C. pen raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000;

- a pretins și primit de la numitul B. în perioada 27 iunie 2013 - 4 noiembrie 2013 materiale de construcție în valoare de 51.562,07 lei și manopera unor lucrări de 42.500 lei fără T.V.A., pentru edificarea imobilului pe care îl construiește în municipiul Slobozia, lăsând să se creadă că are influență asupra procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, numita G., în scopul evitării instituirii în cauză a unor măsuri asiguratorii și dispunerii unei soluții favorabile în Dosarul nr. x/P/2012 în care numitul B. și societatea administrată de acesta SC C. SRL au calitatea de învinuiți întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.(28 de acte materiale) și cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, Curtea a constatat prin analiza comparativă a textelor de lege din V.C.P. cu cele C. pen. actual că, în speță, legea penală mai favorabilă o constituie N.C.P.

În ceea ce privește infracțiunea de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., limitele de pedeapsă în N.C.P. sunt de la 1 la 5 ani închisoare sau amendă, iar în V.C.P., infracțiunea era incriminată în dispozițiile art. 264 alin. (1) C. pen. și pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 7 ani.

În ceea ce privește această faptă, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1968 și în consecință achitarea, cu motivarea că dispozițiile art. 269 alin. (1) C. pen. în vigoare, se referă la făptuitor, ci nu la infractor și, în speță, persoana în favoarea căreia ar fi intervenit martorul E. pentru a nu i se întocmi dosar penal, a primit o soluție de clasare, situație în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, nefiind conturată noțiunea de „infractor”.

Referitor la acest aspect, din analiza comparativă a dispozițiilor art. 269 C. pen. în vigoare și respectiv art. 264 alin. (1) C. pen. anterior, Curtea a constatat că s-a renunțat la folosirea noțiunilor de „infracțiune și infractor” în favoarea celor de fapte prevăzute de legea penală și de făptuitor, întrucât activitatea de înfăptuire a justiției este împiedicată prin sprijinirea unei persoane care a comis o faptă interzisă, prevăzută de legea penală, dar care ar putea în concret să nu angajeze răspunderea penală datorită unor cauze care fac imposibilă întrunirea trăsăturilor esențiale ale infracțiunii. Aceasta, deoarece verificarea condițiilor de existență sau inexistență a responsabilității penale a unei persoane se face în cadrul unui proces penal și nu, în raport, cu aprecierea făcută de favorizator.

Prin introducerea noțiunii de „făptuitor” în loc de cea de „infractor”, legiuitorul nu a dorit să procedeze la o dezincriminare.

Deși, inculpatul a depus în apărarea sa decizii de speță ale Înaltei Curții de Casație și Justiție din cuprinsul cărora a rezultat că s-au pronunțat soluții de achitare, cu motivarea că noțiunea de „infractor”presupune o persoană condamnată definitivă, astfel că soluția de scoatere de sub urmărire/clasare dispusă față de cel favorizat nu mai conturează noțiunea de „infractor”.

Față de argumentele de mai sus, Curtea a constatat că acestea nu au un caracter obligatoriu pentru celelalte instanțe și a apreciat că prin introducerea noțiunii de „făptuitor” în loc de cea de „infractor”, în N.C.P. intenția legiuitorului nu a fost să dezincrimineze faptele săvârșite anterior intrării în vigoare a N.C.P., ci s-a dorit realizarea unei precizări pentru a se evita interpretările contradictorii.

Și în ipoteza în care Curtea ar fi ajuns la concluzia că în cazul acestei infracțiuni, legea penală mai favorabilă este legea veche, nu ar fi dispus o soluție de achitare, având în vedere, pe de o parte, probele administrate în cauză, care relevă, dincolo de orice îndoială existența faptei și a vinovăției inculpatului, și aspectul că analiza condițiilor de existență sau inexistență a responsabilității penale a unei persoane se face în cadrul unui proces penal.

În concret, adoptarea unei soluții de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea dispozițiilor art. 181 C. pen. anterior, se realizează în urma aprecierii că fapta săvârșită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, prin raportare la toate circumstanțele reale ale acesteia și la cele personale ale inculpatului, ci nu în urma constatării inexistenței faptei.

În concluzie, în opinia Curții adoptarea unei soluții de scoatere de sub urmărire penală/clasare față de persoana favorizată, nu conduce la inexistența infracțiunii de favorizare a infractorului în conformitate cu V.C.P. sau a făptuitorului în conformitate cu C. pen. actual.

Pentru considerentele ce preced în care Curtea a expus pe larg argumentele pentru care a considerat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. în infracțiunea de instigare la abuz în serviciu prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. din 1968,cu aplicarea art. 5 din N.C.P.

În ceea ce privește infracțiunea de șantaj prev. de art. 207 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, s-a constatat că limitele de pedeapsă prevăzute în Cod sunt cuprinse între 1 și 5 ani și majorate cu 1/3 în conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea nr. 78/2000 în varianta în vigoare începând cu 1 februarie 2014, sunt cuprinse între 1 an și 4 luni închisoare și 6 ani și 8 luni închisoare.

Aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000 a fost atrasă de calitatea inculpatului A. de magistrat, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, conform art. 1 din Legea nr. 78/2000, respectiv o persoană care exercită o funcție publică în cadrul unei instituții publice.

Infracțiunea de șantaj incriminată în V.C.P., în dispozițiile art. 194 alin. (1) C. pen. era pedepsită cu limite de pedeapsă cuprinse între 6 luni și 5 ani și în conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea nr. 78/2000, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., era sancționată cu pedepse cu închisoarea ale căror limite erau cuprinse între 7 la 12 ani.

Deși, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de șantaj, atât în vechiul C. pen., cât și în C. pen. în vigoare sunt cumva asemănătoare, atât în ceea privește, limita minimă, cât și cea maximă, s-a constatat că diferențierea este făcută de dispozițiile art. 131 din Legea nr. 78/2000, în varianta anterioară intrării în vigoare a N.C.P., care prevede o limită minimă de 7 ani închisoare.

Și în aceea ce privește această infracțiune, Curtea a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dintr-o singură infracțiune de șantaj în două infracțiuni de șantaj, în raport, cu ansamblul probator administrat în cauză, care a relevat întrunirea elementelor constitutive ale unei singure infracțiuni, inculpatul A. exercitând presiuni asupra ofițerului de poliție D. în mod direct și prin intermediul acestuia exercitându-se presiunile asupra celuilalt agent de poliție, care a constatat săvârșirea faptei de conducere a unui autoturism sub influența alcoolului, în sensul, de a nu i se aplica amendă și de a nu i se ridica permisul de conducere martorului E.

În ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență în V.C.P., în incriminarea prevăzută de art. 257 C. pen., limitele de pedeapsă erau cuprinse între 2 și 10 ani închisoare și în conformitate cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 în varianta anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012, maximul special al pedepsei se majorează cu o treime, astfel că limitele sunt cuprinse între 2 și 12 ani închisoare.

În N.C.P., infracțiunea de trafic de influență este incriminată în dispozițiile art. 291 C. pen. și este pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani, iar în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 78/2000 în vigoare începând cu 1 februarie 2014, limitele de pedeapsă prevăzute în C. pen. se majorează cu o treime, limitele de pedeapsă aplicabile fiind cuprinse între 2 ani și 8 luni și 9 ani și 4 luni închisoare.

Din analiza comparativă a textelor prevăzute în V.C.P. cu cele din N.C.P., s-a constatat că limitele acestora sunt aproximativ asemănătoare, diferențierea semnificativă fiind realizată de dispozițiile art. 131 din Legea nr. 78/2000, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de șantaj fiind cuprinse între 7 și 12 ani închisoare.

Deși, în conformitate cu N.C.P. în cazul concursului de infracțiuni se prevede aplicarea în mod obligatoriu a unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, s-a constatat că, în speță, N.C.P. îl constituie legea penală mai favorabilă, întrucât instanța s-a orientat la stabilirea unor pedepse către minimul special prevăzut de lege, iar în situația în care ar fi reținut că V.C.P. este legea penală mai favorabilă, ar fi trebuit să aplice inculpatului o pedeapsă pentru infracțiunea de șantaj, de cel puțin 7 ani închisoare, ce reprezintă limita minimă, în conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea nr. 78/2000, în varianta anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., pedeapsă ce depășește cu mult pedepsele aplicate pentru fiecare infracțiune săvârșită și chiar pedeapsa rezultantă ce include și sporul de 1 an închisoare, de o treime din totalul celorlalte pedepse, în conformitate cu dispozițiile art. 38, 39 C. pen. în vigoare.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului A., Curtea a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunilor, conduita inculpatului după săvârșirea acestor fapte.

Totodată, a mai avut în vedere circumstanțele reale ale comiterii faptelor, în virtutea funcției deținute de inculpat și pe care a folosit-o pentru protejarea intereselor personale ale unor persoane apropiate, în detrimentul activității judiciare, cuantumul beneficiilor obținute în mod ilicit, urmarea produsă, constând în afectarea imaginii sistemului judiciar, precum și circumstanțele personale ale acestuia (lipsa antecedentelor penale, existența unei familii organizate cu 2 copii minori în întreținere).

Punând în balanță circumstanțele reale ale comiterii faptelor cu cele personale ale inculpatului, în contextul în care lipsa antecedentelor penale constituie o condiție pentru exercitarea funcției deținute de inculpat și totodată o situație de normalitate pentru orice cetățean, circumstanțe pe care instanța le-a avut în vedere atunci când s-a orientat la stabilirea unor pedepse către minimul special prevăzut de lege, Curtea a apreciat în final că scopul educativ-preventiv al pedepsei, constând în adoptarea de către inculpat a unei atitudini de conformare și respect față de normele de drept poate fi realizat numai prin executarea pedepselor în regim de detenție.

Fapta inculpatului B. care în perioada 27 iunie 2013 - 4 noiembrie 2013 a oferit materiale de construcție în valoare de 51.562,07 lei și manopera unor lucrări de 42.500 lei fără T.V.A., pentru edificarea imobilului proprietatea inculpatului A., deoarece acesta a lăsat să se creadă că are influență asupra procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, numita G. și că poate evita instituirea unor măsuri asiguratorii și dispunerii unei soluții favorabile în Dosarul nr. x/P/2012 în care acesta și societatea pe care o administra SC C. SRL au calitatea de învinuiți, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență prev. și ped. de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (28 de acte materiale), cu aplicarea art. 5 C. pen.

Și în ceea ce-l privește pe acest inculpat, Curtea a apreciat că legea penală mai favorabilă o constituie N.C.P., în raport, cu limitele de pedeapsă analizate comparativ.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, Curtea a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, prin oferirea unor bunuri cu valori destul de mari pentru soluționarea favorabilă a unei situații juridice în care era implicat, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru activitatea judiciară, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunii, conduita după săvârșirea acestei fapte.

Punând în balanță circumstanțele reale ale comiterii faptei cu cele personale ale inculpatului (lipsa antecedentelor penale), Curtea a apreciat că scopul educativ-preventiv al pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenție.

Pentru aceste considerente, Curtea a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul A., de schimbare a încadrării juridice din infracțiunile de: favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. penal cu aplicarea art. 5 C. pen.; șantaj, prev. și ped. de art. 207 alin. (1) C. penal raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.; trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. penal și cu aplicarea art. 5 din C. pen., în infracțiunile prevăzute de: art. 264 alin. (1) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 din N.C.P., art. 194 alin. (1) C. pen. din 1968 rap la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din N.C.P., art. 257 C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din N.C.P.

A respins cererea formulată de instanță, de schimbare a încadrării juridice în ceea ce privește infracțiunea de favorizare a făptuitorului, din infracțiunea prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., în infracțiunea instigare la abuz în serviciu prev. de art. 25 din C. pen. raportat la art. 248 din C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 din N.C.P. și referitor la infracțiunea de șantaj, dintr-o singură infracțiune prevăzută de art. 207 alin. (1) C. penal raportat la art. 13/1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. penal. în două infracțiuni prevăzute de art. 207 alin. (1) C. penal raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. sau în două infracțiuni prevăzute art. 194 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din N.C.P.

În temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza dispozițiilor art. 207 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul dispozițiilor ar 67 din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și lit. g) (dreptul de ocupa funcția de magistrat) pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul dispozițiilor art. 65 din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și lit. g) (dreptul de ocupa funcția de magistrat).

În temeiul dispozițiilor art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și cu aplicarea art. 5 din C. pen. a condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul dispozițiilor art. 67 din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute. de art. 66 lit. a), b) și lit. g) (dreptul de ocupa funcția de magistrat) pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul dispozițiilor art. 65 din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și lit. g) (dreptul de ocupa funcția de magistrat).

În baza dispozițiilor art. 38, 39 din C. pen., Curtea a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care a adăugat sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, de 1 an închisoare, astfel că în final inculpatul va executa pedeapsa de 4 ani închisoare.

În temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (3) din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și lit. g) (dreptul de ocupa funcția de magistrat) pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (5) din C. pen. raportat la art. 65 din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și lit. g) (dreptul de ocupa funcția de magistrat).

În baza dispozițiilor prevăzute de art. 72 din C. pen. a dedus perioada arestării preventive de la 29 ianuarie 2014 la 17 februarie 2014 și de la 23 mai 2014 la 15 ianuarie 2015 și a arestului la domiciliu de la 18 februarie 2014 la 22 mai 2014 și de la 16 ianuarie 2015 la 14 aprilie 2015.

II. În baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul dispozițiilor art. 67 din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), lit. b), lit. g) (administrator al SC C. SRL) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul disp. art. 65 din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) (administrator al SC C. SRL).

În temeiul dispozițiilor art. 291 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 112 lit. e) din C. pen. a confiscat de la inculpatul A. sumele de: 51.562,07 lei și de 42.500 lei fără T.V.A.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 5000 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apeluri, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, inculpatul B., inițial fără a arăta motivele de apel în scris, inculpatul A., inițial fără a arăta în scris motivele de apel în scris.

În motivele de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, aflate la filele 6-27 dosarul Înaltei Curți, a criticat sentința pronunțată de prima instanță pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaților A. și B.

Astfel, s-a arătat că raportat la cuantumul pedepselor aplicate inculpaților, procurorul a considerat că instanța de judecată nu a atribuit semnificația cuvenită și nu a evaluat în mod corespunzător criteriile specifice de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen.

S-a apreciat că împrejurările reținute de prima instanță nu au fost evaluate în mod corect, întrucât conduc în mod necesar la majorarea cuantumurilor pedepselor aplicate inculpaților.

În îndeplinirea funcțiilor necesare pentru realizarea scopului pedepsei se impune ca aceasta să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei, potențialului pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana inculpatului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

În ceea ce privește pedepsele aplicate inculpaților A. (magistrat, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița) și B. (persoană cercetată într-un dosar aflat pe rolul parchetului) pentru infracțiunile grave de corupție, procurorul a apreciat că, prin cuantumul lor acestea sunt insuficiente în raport cu criteriile menționate.

În efectuarea operațiunii de individualizare judiciară a pedepsei, punctul de plecare îl constituie fapta penală, privită, în raport, cu complexul datelor ce indică periculozitatea ei socială (gravitate, frecvență, modul de săvârșire, urmările produse), iar punctul final situația personală a inculpaților, în raport, cu periculozitatea acestora (rolul avut la săvârșirea faptelor, forma și gravitatea vinovăției, mobilul și scopul urmărit).

În privința infracțiunilor pentru care inculpații au fost condamnați, gravitatea acestora rezidă, în primul rând, din limitele de pedeapsă prevăzute de lege.

Astfel, în cazul infracțiunilor pentru care inculpații au fost condamnați, pedepsele sunt cuprinse între 1 și 5 ani închisoare (favorizarea făptuitorului), între 1, 4 și 6, 8 ani închisoare (șantaj), între 2,8 și 9,4 ani închisoare (trafic de influență), și, respectiv, între 1, 4 și 4, 8 ani închisoare (cumpărare de influență), pedepse ce relevă un grad ridicat de pericol social.

Calitatea de magistrat-procuror, cu funcție de conducere, presupune standarde înalte de conduită, în conformitate cu onoarea și demnitatea, atât funcției, cât și profesiei, care obligă la garantarea supremației legii și a statului de drept, care trebuie să apere prestigiul autorității judiciare și să întărească încrederea publică și integritatea acesteia, printr-un comportament adecvat.

Săvârșirea unor infracțiuni grave de corupție de către inculpatul A., în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, respectiv favorizarea făptuitorului, șantaj și trafic de influență, sunt de natură să știrbească în mod efectiv prestigiul autorității judiciare și să zdruncine încrederea publică a celorlalți destinatari participanți la actul de justiție.

Astfel, mobilul urmărit de inculpat a vizat deturnarea atribuțiilor de serviciu în scopul satisfacerii unor interese personale, prin realizarea ilicită a edificării locuinței personale și prin șantajarea organelor de poliție pentru a-l favoriza pe făptuitorul E.

Din probele administrate a rezultat că la data de 07 aprilie 2013, ora 19:21:15, agentul de poliție F. din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Fetești, județul Ialomița, aflat în exercițiul funcțiunii l-a depistat în trafic pe E., conducând autoturismul, în zona localității Vlădeni, județul Ialomița. În urma testării u aparatul Drager, s-a stabilit că numitul E. se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul fiind de 0,59 mg alcool în aerul expirat (procesul-verbal de depistare în trafic din data de 7 aprilie 2013).

În aceste împrejurări, agentul de poliție aflat în teren, F., conform procedurii, i-a solicitat numitului E. să îl însoțească la Spitalul municipal Fetești în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei (declarațiile martorilor F. și D. și procesul-verbal de depistare în trafic din data de 7 aprilie 2013).

Pentru a se sustrage solicitării adresate de către agentul de poliție, bazându-se pe relația apropiată cu inculpatul A. și pe posibilitatea creată datorită acestei relații de a-și rezolva problema infracțională în afara cadrului legal, făptuitorul E., l-a apelat telefonic și i-a solicitat să intervină în favoarea sa.

Făptuitorul E. i-a cerut inculpatului A. să-l contacteze pe numitul D., șef al Biroului I în cadrul Serviciului Poliției Rutiere Fetești, care la rândul său să dispună și să-l determine pe agentul de poliție, F., care îi era subordonat să nu întocmească procesul-verbal de constatare a infracțiunii săvârșite și să nu mai procedeze la conducerea făptuitorului pentru recoltarea probelor biologice.

Procurorul în conținutul motivelor de apel a făcut referiri concrete la convorbiri telefonice între făptuitorul E. și inculpatul A. în care acesta să solicite superiorului agentului de poliție care îl oprise în trafic să intervină și să mușamalizeze fapta, fiind relevantă și convorbirea între inculpatul A. și D. Mai mult, despre acțiunea de constrângere morală exercitată asupra numitului D., inculpatul A. a ținut neapărat să-l informeze și pe protejatul său, pentru a-și arăta superioritatea, forța și autoritatea pe care o are asupra poliției. Astfel, îl asigura pe acesta că problema sa infracțională va fi rezolvată de cei doi polițiști chiar dacă a fost constituit dosarul penal, pentru că în mod sigur pierderea funcției de șef ori mutarea la un alt post de poliție izolat a fost un „argument puternic”, așa încât cei doi vor face orice ca să-i îndeplinească dorința. Concludentă a fost considerată și convorbirea interceptată în mediu ambiental în care inculpatul A. se laudă cum le-a impus celor doi să se conformeze interesului său și cum de teama pierderii locului de muncă se vor conforma dorințelor sale.

De asemenea, au fost considerate relevante pentru caracterizarea atitudinii inculpatului A. probele care relevă că și după data de 08 aprilie 2013 acesta s-a preocupat constant și insistent de evoluția dosarului în care a fost cercetat numitul E., personal a solicitat la spital rezultatul alcoolemiei, periodic îl chema la ordine pe numitul D., iar audierea inculpatului E. s-a realizat numai după contactarea sa de către polițistul care avea dosarul în lucru, așa încât până la soluționarea acelui dosar prin soluția procurorului de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ, în august 2013 a urmărit atent evoluția cauzei.

Referitor la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (28 de acte materiale) și cu aplicarea art. 5 C. pen., probatoriul administrat în cauză a relevat că în perioada 27 iunie 2013-04 noiembrie 2013 inculpatul A. a pretins și primit de la inculpatul B. materiale de construcție în valoare de 51.562,07 lei și manopera unor lucrări de 42.500 lei fără T.V.A., pentru edificarea imobilului pe care îl construiește în municipiul Slobozia, lăsând să se creadă că are influență asupra procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, numita G. în scopul evitării instituirii în cauză a unor măsuri asigurătorii și dispunerii unei soluții favorabile în Dosarul nr. x/P/2012. În acest dosar numitul B. și societatea administrată de acesta SC C. SRL erau cercetați sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă a doi angajați care și-au pierdut viața la locul de muncă.

Interesul inculpatului B. în dispunerea unei soluții favorabile în Dosarul nr. x/P/2012 în care era cercetat penal de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, era în primul rând determinat de derularea a cercetărilor penale fără ca procurorul să dispună numirea unui administrator judiciar special, deoarece acest fapt îi crea o problemă de credibilitate în afaceri și în subsidiar interesul era determinat și de soluția ce s-ar fi dispus.

Potrivit probelor administrate Dosarul nr. x/P/2012 viza efectuarea cercetărilor față de B. și societatea pe care o administrează, SC C. SRL, pusă sub învinuire sub aspectul comiterii unor infracțiuni privind protecția muncii, urmare a faptului că în cursul anului 2012, luna octombrie, doi muncitori care lucrau în societatea sa, și-au pierdut viața în timpul serviciului în împrejurări legate de condițiile de desfășurare a activității.

De asemenea, potrivit probelor administrate, procurorul care instrumenta cauza, G. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, un parchet aflat în raza de competență a Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, condus la acea dată în calitate de prim procuror de inculpatul A. a fost „tatonat” de inculpat inclusiv prin intermediul lui E. prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, în legătură cu ceea ce intenționa să dispună în acel dosar.

Sunt relevante sub acest aspect discuțiile înregistrate în mediu ambiental dintre procurorul de caz și E., din care rezultă că în timp ce procurorul încearcă să se consulte asupra dosarului, martorul E. este mai mult preocupat să transmită mesajul inculpatului A., în sensul soluționării favorabile a dosarului în care era cercetat inculpatul B.

Astfel, procurorul de caz a avansat o discuție profesională cu numitul E. și i-a spus acestuia că din analiza pe care o făcuse până atunci „trebuie să răspundă cineva pentru că au murit doi oameni” și a exprimat opinia că ar dori să desemneze administrator judiciar (deoarece reprezentantul legal al firmei vizate de cercetări era și reprezentantul legal al acestei firme) și avea unele nelămuriri privind modalitatea de soluționare, deoarece nu identificase practică în domeniul respectiv și în plus era presată să soluționeze acel dosar până la sfârșitul anului 2013.

Sub acest aspect în cadrul discuțiilor cu In Aurelian, procurorul G. și-a manifestat neliniștea din cauza faptului că era permanent întrebată de inculpatul A. de stadiul soluționării dosarului respectiv.

Au fot făcute referiri la o discuție ambientală din 18 decembrie 2013 dintre cei doi, în care procurorul de caz este vădit iritat de faptul că din perspectiva sa trebuie să dea o soluție legală, fără să fie interesată că e implicat B. sau altcineva.

Tocmai în contextul interesului soluționării favorabile a dosarului în care era cercetat și bazându-se pe influența inculpatului A., în perioada 27 iunie 2013-4 noiembrie 2013, a oferit materiale de construcție în valoare de 51.562,07 lei și manopera unor lucrări de 42.500 lei fără T.V.A., pentru edificarea imobilului proprietatea inculpatului A.

Referitor la săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență reținută în sarcina inculpatului B., a rezultat, contrar clauzelor contractuale care prevedeau plata lunară că, în perioada 03 iulie 2013-31 decembrie 2013, firma inculpatului B. a emis o singură factură fiscală la data de 31 decembrie 2013 (după începerea cercetărilor în acest dosar) achitată cu chitanța din 31 decembrie 2013 (pentru 8 produse: clapeți, centrală tratare aer, grile, modul hidraulic încălzire, colector alarmă, panouri alp, burlan, lemn terasă rășinos) ce a fost înregistrată în registrul de casă aferent acelei zile, explicația fiind aceea că nefiind finalizate lucrările nu a fost încasată contravaloarea contractului.

Pentru lucrările imobilului, din probele administrate a rezultat că au fost achiziționate materiale de construcții provenind de la SC H.H. SRL, dar potrivit susținerilor inculpatului B. prețul și cantitatea era stabilită direct între această societate și A. și A.A., iar firma sa, SC C. SRL, reprezentată de V. a efectuat doar transportul de la depozitul din str. x la imobil, în perioada iulie-octombrie 2013.

Susținerile inculpatului B. în sensul că i-a vândut lui A. materiale de construcție pentru casa pe care o are pe raza localității Slobozia, județul Ialomița și i-a executat și alte lucrări pentru respectivul imobil pentru care nu i-a eliberat nicio chitanță, intenționând să elibereze chitanță odată cu emiterea facturii fiscale și că a eliberat o factură și o chitanță pe firma SC C. SRL, în cuantum de aproximativ 37.000 lei, reprezentând sumele de bani ce îi fuseseră achitate de inculpatul A. sunt vădit nesincere și contrazise de probele administrate.

Din probele administrate în cursul procesului penal, a rezultat periculozitatea socială deosebit de ridicată la fapta corelativă traficului de influență, respectiv a săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență săvârșită de inculpatul B., având în vedere că acesta a urmărit în mod efectiv ascunderea consecințelor săvârșirii infracțiunii, în scopul diminuării sau exonerării de răspundere penală a inculpatului A., în contextul în care, la solicitarea inculpatului B., a fost administrată în cursul judecății o expertiză contabilă-judiciară, prin care acesta a urmărit să dovedească, în mod nereal, împrejurarea că inculpatul A. i-a plătit contravaloarea lucrărilor efectuate la imobilul edificat de acesta din urmă.

Un alt aspect deosebit de important în ceea ce privește conduita procesuală a inculpatului A., constă în faptul că acestuia, în cursul procesului penal, i-au fost înlocuite măsurile preventive ale obligării de a nu părăsi țara și, respectiv, arestul la domiciliu, cu măsura arestului preventiv.

Astfel, prin încheierea din 29 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în cursul urmăririi penale, în Dosarul nr. x/2/2014, s-a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi țara cu măsura arestării preventive a inculpatului pe o durată de 30 de zile.

Instanța a reținut că, potrivit proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul A., planșelor foto și proceselor-verbale de supraveghere operativă, ulterior momentului în care a luat la cunoștință de măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, inculpatul A. a încălcat cu rea-credință obligațiile instituite în sarcina sa, după cum urmează:

- la data de 21 ianuarie 2014, ora 22:22:35, după ce a părăsit sediul Direcției Naționale Anticorupție, martorul K. a apelat-o telefonic pe martora L., care l-a întrebat dacă se află alături de inculpatul A., K. a răspuns evaziv „ne vedem jos în cramă”;

- la data de 21 ianuarie 2014, ora 22:23:25, martorul K. a apelat-o telefonic, din nou, pe martora L., aceasta comunicându-i că se află în fața Hotelului x din București și vor trece să-l ia și pe el din față de la Direcția Națională Anticorupție;

- la data de 21 ianuarie 2014, ora 22:39:20, I. a discutat cu soția sa D.D.D. căreia i-a comunicat că se află la hotelul-restaurant x din Slobozia și este posibil să se deplaseze la locuința lui J.;

- la data de 22 ianuarie 2014, ora 00:26:43, A. a fost apelat de J., întrebându-l unde se află. A. a răspuns că se află pe autostradă, iar J. i-a învederat că îl așteaptă la x;

- la data de 22 ianuarie 2014, ora 01:08:07, A. i-a transmis lui J. faptul că a intrat în oraș, interlocutorul comunicându-i că îl așteaptă la x;

- la data de 22 ianuarie 2014, ora 09:29:53, A. a discutat telefonic cu amanta sa numita E.E.E. relatându-i că a fost aseară la întâlnirea organizată la hotelul x unde au participat J., I. și K. În plus a precizat că va merge la magazinul deținut de martorul I. pentru a-și cumpăra un telefon, precum și la martora L. pentru a lua niște hârtii. Confirmarea întâlnirii dintre A. și martorul I. reiese din cuprinsul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere;

- la data de 22 ianuarie 2014, ora 11:42:52, sub pretextul discutării unui dosar aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni a discutat telefonic cu martorul E., în finalul discuției stabilind de comun acord ca A. să se deplaseze la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița pentru a discuta aspecte legate de „ bucătăria internă”.

Prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în cursul camerei preliminare, la data de 23 mai 2014, în Dosarul nr. x/2/2014, s-a dispus înlocuirea arestului la domiciliu a inculpatului A. cu măsura arestării preventive.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul de cameră preliminară a reținut următoarele:

Inculpatul a oprit, fără încuviințare, în zona Tei „la rugămintea persoanei respective (adică numita E.E.E. - n.n.) pentru a lăsa un aparat auditiv la reparat”. Ulterior, a oprit mașina în parcarea complexului comercial x din sectorul 3, București, sub pretextul că dorește să meargă la cumpărături.

De remarcat că inculpatului îi era permis să se prezinte în fața judecătorului de cameră preliminară și, ulterior, să se întoarcă la domiciliu, iar nu să meargă la cumpărături, ori să rezolve probleme personale ale altora.

Faptul că, în mod subit, după ce inculpatul a oprit mașina în parcarea x, numitei E.E.E. i s-a făcut rău, însă a refuzat să apeleze la servicii medicale spunând că „vrea să se întindă undeva ca să-și revină”, situație în care aceasta a închiriat o cameră la Hotelul x pentru intervalul orar 12:20-13:50, urcând în cameră împreună cu inculpatul, nu justifică în vreun fel atitudinea inculpatului de nesocotire a obligațiilor ce îi reveneau.

Numita E.E.E. cunoaște o serie de aspecte relevante în prezenta cauză, inclusiv pe martorii despre care îi povestea inculpatul, situație în care există riscul ca, dată fiind relația apropiată cu inculpatul, să recurgă la ajutorarea acestuia, eventual prin luarea legăturii cu persoanele față de care inculpatul avea interdicție de comunicare directă sau indirectă, în vederea influențării acestora.

Toate aceste aspecte pledează în sensul majorării cuantumului pedepselor aplicate inculpaților A. și B., întrucât pedepsele stabilite sunt insuficiente pentru a realiza în mod eficient scopul preventiv educativ al acestora, dar și pentru realizarea funcției de exemplaritate.

În acest sens, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a curților de apel, în mod constant, a statuat că, în cazul infracțiunilor de trafic de influență, pedeapsa trebuie să se plaseze peste mijlocul limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Astfel, prin sentința penală nr. 3 din data de 26 martie 2015 a Curții de Apel Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 242 din 02 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus condamnarea inculpatei (judecător la Curtea de Apel București), la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În mod asemănător, prin sentința penală nr. 1987 din 19 noiembrie 2015 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 185 din 04 februarie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015 al Curții de Apel București, secția II penală, s-a dispus condamnarea inculpatului F.F.F. (consilier personal al primarului Municipiului București), la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, în cauză, inculpatul beneficiind de dispozițiile art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

În concluzie, urmează ca instanța de apel să dispună majorarea cuantumului pedepselor aplicate inculpatului A., peste limita medie prevăzută de lege în cazul infracțiunilor comise de inculpat, respectiv 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj și 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În ceea ce îl privește pe inculpatul B., urmează ca instanța de apel să dispună majorarea cuantumului pedepsei peste limita medie prevăzută de lege, spre maximul acesteia, respectiv 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) raportat la art. 40 alin. (2) C. proc. pen., procurorul a solicitat admiterea apelului declarat, desființarea hotărârii atacate, iar în urma rejudecării să se pronunțe o hotărâre legală și temeinică, în sensul:

- majorării cuantumului pedepselor aplicate inculpatului A., peste limite medie prevăzută de lege în cazul infracțiunilor comise de inculpat, respectiv 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj și 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență;

- majorării cuantumului pedepsei peste limita medie prevăzută de lege, spre maximul acesteia, respectiv 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, pentru inculpatul B.

La termenul de judecată de la 20 aprilie 2017, Înalta Curte a pus în discuția părților, cererile formulate de către inculpați, concluziile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate, iar, conform dispozițiilor art. 357 alin. (1) rap. la art. 356 alin. (3) C. proc. pen. ref. la art. 10 C. proc. pen., a constatat întemeiate cererile de amânare a judecării cauzei formulate de apelanții intimați inculpați A. și B., în vederea angajării unor apărători aleși, cauza aflându-se la primul termen de judecată și s-a dispus amânarea cauzei cu fixarea termenului de judecată la data de 15 iunie 2017.

Totodată s-au pus în vedere inculpaților că beneficiază de un singur termen în acest sens, precum și să se depună la dosar, în scris, motivele de apel, precum și eventualele cereri în probațiune până la termen, menținându-se delegațiile apărătorilor desemnați din oficiu, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la termenul arătat, aflată la fila 46 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au fost depuse motivele de apel formulate de apelanții inculpați A. și B. prin apărători aleși, precum și cererea de probe formulată de apelantul inculpat A. și note de probe formulată de apelantul inculpat B., prin apărători, aflate la filele 52-96 dosarul Înaltei Curți.

În motivele de apel formulate în scris, aflate la filele 60-82 dosarul Înaltei Curți, inculpatul A. prin apărător ales a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de favorizare a făptuitorului prevăzută de art. 269 C. pen. anterior în infracțiunea de instigare la abuz în serviciu prevăzută de art. 25 rap. la art. 248 C. pen. anterior, iar în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) cu aplicarea art. 4 C. pen. actual să se dispună achitarea inculpatului, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, fiind dezincriminată; în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 13 1 din Legea nr. 78/2000; în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, fiind un raport juridic de drept civil fără relevanță penală.

Examinând soluția pronunțată, din analiza considerentelor hotărârii atacate, apărarea a apreciat că soluția este nelegală din perspectiva stabilirii legii penale mai favorabile, precum și a încadrării juridice dată faptelor reținute în sarcina inculpatului A. și, totodată, a apreciat că este netemeinică prin prisma analiza elementelor constitutive ale infracțiunilor imputate inculpatului prin raportare la ansamblul probator administrat în cauză.

Astfel, în continuare apărarea prezintă aspecte referitoare la pedepsele prevăzute de lege, pentru fiecare din incriminările reținute în sarcina inculpatului A., respectiv favorizarea infractorului, șantaj și trafic de influență, ale tratamentului sancționator, precum și ale aplicării unor eventuale circumstanțe atenuante,atât cele din C. pen. din 1968, cât și cele C. pen. din 1969.

Inculpatul prin apărător menționează în mod concret, în lumina C. pen. din 1968, că în ceea ce privește legea penală mai favorabilă, apărarea a reținut că relativ la infracțiunea de favorizare a infractorului pedeapsa prevăzută de lege în cuprinsul art. 264 C. pen. este de la 3 luni la 7 ani, care, însă prin raportare la alin. (2) al aceluiași text de lege nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care s-a favorizat. Raportându-se, astfel la prevederile art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002 aplicabilă la data săvârșirii faptei, apărarea reține că limita maximă este de 5 ani, prin urmare pedeapsa pentru presupusa faptă de favorizare a infractorului va fi cuprinsă între 3 luni și 5 ani. Mai mult decât atât, relativ la această primă infracțiune se remarcă împrejurarea că încadrarea juridică corectă a faptei, așa cum în mod judicios reținuse chiar organul judiciar prin actul de începere a urmăririi, este de instigare la abuz în serviciu prev. de art. 25 rap. la art. 248 C. pen. (cu o pedeapsă de la 6 luni la 5 ani) și nu cea de favorizare a infractorului, faptă care, în lumina art. 4 C. pen. actual, ce operează ca legea penală de dezincriminare, nu mai este prevăzută de legea penală. Relativ la infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 194 C. pen. pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar prin raportare la art. 131 din Legea nr. 78/2000 aceasta va fi de la 7 la 12 ani. Relativ la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen. pedeapsa prevăzută de lege este de la 2 la 10 ani, iar prin raportare la prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 maximul prevăzut de lege se majorează cu 2 ani, pedeapsa devenind astfel închisoarea de la 2 la 12 ani. Examinând, totodată tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni, apărarea a reținut că potrivit art. 34 lit. b) C. pen., când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea se aplică cea mai grea, la care se poate adăuga un spor care are caracter facultativ.

Analizând posibilitatea incidenței unor cauze care atenuează pedeapsa, apărarea a reținut că potrivit prevederilor art. 74-76 din vechea reglementare, în cazul reținerii eventualelor circumstanțe atenuante, instanța poate potrivit art. 76 lit. d), atunci când minimul special al pedepsei prevăzute de lege este de 3 ani sau mai mare, să coboare pedeapsa sub acest minim dar nu mai mult de 3 luni. Mai mult decât atât, circumstanțele atenuante în considerarea legii vechi au caracter exemplificativ, instanța putând reține și dă eficiență oricăror împrejurări ce țin de persoana inculpatului sau de fapta comisă care diminuează gravitatea faptei sau periculozitatea făptuitorului și pot determina diminuarea limitelor de pedeapsă în conformitate cu prevederile art. 76 lit. d) C. pen.

Apărarea inculpatului A. a precizat că în lumina C. pen. din 2009, relativ la infracțiunea de favorizare a făptuitorului pedeapsa prevăzută de lege în cuprinsul art. 269 C. pen. este închisoarea de la 1 la 5 ani sau amenda, care, însă prin raportare la alin. (2) al aceluiași text de lege nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care s-a favorizat. Raportându-ne, astfel, la prevederile art. 336 C. pen., apărarea reține că limita maximă este de 5 ani, prin urmare pedeapsa pentru presupusa faptă de favorizare a infractorului va fi cuprinsă între o lună și 5 ani sau amenda. Relativ la infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 207 C. pen. pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 1 la 5 ani. Potrivit art. 13 1 din Legea nr. 78/2000, în cazul infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 207 C. pen., în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 din lege, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime, noile limite devenind astfel de la 1 an și 4 luni la 6 ani și 8 luni. Privitor la infracțiunea de trafic de influență, potrivit art. 291 C. pen. pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 7 ani care, potrivit art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, se majorează cu o treime, noile limite fiind astfel de la 3 ani la 9 ani și 4 luni. Examinând, totodată tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni apărarea reține că potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, spor care de această dată are caracter obligatoriu. În ceea ce privește eventualele circumstanțe atenuante este de observat că legiuitorul modern limitează regimul acestor cauze de atenuare a pedepsei și redă limitativ în cuprinsul art. 75 alin. (1) și (2) împrejurările care constituie sau, după caz, pot constitui circumstanțe atenuante. Astfel, spre deosebire de reglementarea anterioară, instanța nu mai are posibilitatea realizării unei aprecieri personale asupra eventualelor împrejurări pe care să le poată reține ca circumstanțe atenuante facultative, fiind îngrădită prin limitele legale impuse de legiuitor.

Concluzionând chiar dacă din perspectiva limitelor de pedeapsă, aparent noua codificare apare ca fiind mai favorabilă inculpatului, apărarea consideră că, urmare a unei analize globale realizate asupra prezentei cauze, prin raportare la faptele și împrejurările concrete ce țin de acestea, precum și de persoana inculpatului, ținând seama, totodată și de tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni, precum și de posibilitatea coborârii eventualelor pedepse, sub minimul prevăzut de lege ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante legate de persoana acestuia, vechea reglementare apare ca fiind lege penală mai favorabilă.

În continuare, inculpatul prin apărător relativ la infracțiunea de favorizare a făptuitorului face considerații la elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., la aspecte reținute de prima instanță, la cele prezentate de procuror, care remarcă încă de la început că încadrarea corectă în drept a faptei ar fi fost în infracțiunea de instigare la abuz în serviciu prevăzută de art. 25 rap. la art. 248 C. pen. și nu în cea de favorizare a făptuitorului, însă, întrucât potrivit încadrării corecte s-ar fi impus o soluție de netrimitere în judecată de vreme ce C. pen. în vigoare începând cu data de 01 februarie 2014 dezincriminase infracțiunea de instigare neurmată de executare, a dispus la data de 17 februarie 2014 schimbarea încadrării într-o infracțiune care să aibă corespondent în legea nouă.

Se fac în continuare aprecieri cu privire la conținutul infracțiunii de favorizare a infractorului. Or, fapta de a încerca determinarea organului judiciar de a-și încălca atribuțiile de serviciu sau îndatoririle derivate din funcția pe care o îndeplinește, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la abuz în serviciu în acord cu prevederile art. 25 rap. la 248 C. pen. anterior și nicidecum pe cele ale infracțiunii de favorizare a infractorului (sau făptuitorului în lumina legii noi).

Așadar, raportând acțiunile presupus a fi săvârșite de către inculpatul A., dacă am admite că acesta a încercat să determine funcționarul public să nu îndeplinească sau să îndeplinească în mod defectuos un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, fapta ar constitui în mod incontestabil infracțiunea de instigare la abuz în serviciu și nicidecum nu ar realiza tipicitatea infracțiunii de favorizare a făptuitorului, întrucât acțiunea presupus infracțională este îndreptată împotriva funcționarului, iar scopul este determinarea acestuia să nu îndeplinească un act pe care, potrivit legii avea obligația să îl îndeplinească.

Pe de altă parte, acțiunile ce intră în componenta laturii obiective ale infracțiunii de favorizare trebuie să aibă aptitudinea să creeze starea de pericol concret pentru valoarea socială ocrotită, respectiv înfăptuirea justiției.

Or, nu se poate admite că acțiunile prin care o persoană (făcând abstracție de funcția pe care inculpatul o deține) solicită unui organ de urmărire penală să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu s-ar putea produce consecințe juridice de natura unui ajutor dat făptuitorului, întrucât organul judiciar are obligația de a acționa potrivit legii, în mod oficial, independent de orice ingerințe sau încercări de influențare.

Prin urmare, în opinia apărării, asemenea acțiuni nu pot fi susceptibile a constitui un veritabil ajutor, în sensul acțiunii materiale ce constituie verbum regens al infracțiunii.

Pentru a putea fi o formă de ajutor în înțelesul normei penale în discuție, este necesar ca ajutorul acordat să fie unul concret și posibil a fi valorificat sau materializat, or, dacă am admite că încercarea de a determina un funcționar să facă un act contrar îndatoririlor de serviciu constituie o formă de ajutor, atunci cele două incriminări s-ar suprapune, fapt care nu este posibil.

Faptele de instigare la abuz în serviciu și favorizarea infractorului reprezintă acte de conduită distinct reglementate de legea penală, valorile sociale ocrotite fiind și acestea diferite, prima fiind protejarea relațiilor sociale privind buna desfășurare a activităților de serviciu, iar cea de-a doua vizând protejarea relațiilor sociale privind înfăptuirea justiției.

Or, încercarea de a determina un funcționar public așa cum se presupune că s-a întâmplat în cauza de față, ar reprezenta o ingerință în raporturile de serviciu ale funcționarului asupra căruia s-a încercat determinarea, valoarea socială vătămată fiind cea relativă la relațiile sociale care protejează activitatea unității publice din perspectiva corectei îndepliniri a obligațiilor de serviciu ale acestuia.

Dacă, de pildă, funcționarul dădea curs încercării de determinare și nu îndeplinea actul respectiv, aceasta ari fi săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu. Or, determinarea acestuia (verbum regens) să săvârșească o asemenea faptă nu ar fi putut constitui favorizare a făptuitorului, ci în mod evident instigare la infracțiunea concretă săvârșită.

În speța de față, însă, funcționarul nu a dat curs presupuselor încercări de determinare la neîndeplinirea actului ce intră în atribuțiile sale de serviciu, și, dacă s-ar admite să faptele inculpatului A. ar fi cele descrise de autorul acuzației, fapta sa s-ar încadra în art. 29 C. pen. anterior, respectiv instigarea neurmată de executare.

Potrivit art. 4 din noua reglementare în materia dreptului penal substanțial, legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz,m executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrare în vigoare a legii noi.

Analizând prevederile N.C.P., se remarcă împrejurarea că instigarea neurmată de executare nu mai beneficiază de o prevedere corespondentă în legea nouă, art. 4 comportându-se ca o lege penală de dezincriminare, iar în ceea ce privește presupusele acțiuni ale inculpatului A., se apreciază a fi în prezența unui abolitio criminis și, fiind incidentă o cauză de imposibilitate de exercitare a acțiunii penale, se impune achitarea acestuia prin raportare la prevederile art. 16 lit. b) C. proc. pen.

Nouă reglementare sancționează expres instigarea neurmată de executare în mod particular, în cuprinsul art. 191 alin. (4) C. pen., având denumirea marginală „determinarea sau înlesnirea sinuciderii”, art. 292 alin. (1) „influențarea declarațiilor” prin încercarea de a determina și art. 370 „încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni” dar care este condiționată de o pedeapsă mai mare de 10 ani.

Deci, deoarece în noua reglementare, infracțiunea de abuz în serviciu prezintă limite ale pedepsei de la 2 la 7 ani care chiar și majorate potrivit Legii nr. 78/2000 ar deveni de la 3 la 9 ani și 4 luni, nu este îndeplinită cerința prevăzută de legiuitor pentru ca fapta să constituie infracțiune.

Concluzionând, în temeiul dispozițiilor 386 C. proc. pen. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de favorizare a făptuitorului prevăzută de art. 269 C. pen. anterior în infracțiunea de instigare la abuz în serviciu prevăzută de art. 25 rap. la art. 248 C. pen. anterior, iar în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) cu aplicarea art. 4 C. pen. actual să se dispună achitarea inculpatului, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, fiind dezincriminată.

Relativ la infracțiunea de șantaj, se arată că opinia procurorului din actul de sesizare este împărtășită de instanța de fond, în sensul că fapta inculpatului A., având calitatea de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița - persoană care exercită o funcție în cadrul unei instituții publice - de a constrânge în data de 8 aprilie 2013 pe numiții D. și F., ca autorități cu atribuții în soluționarea dosarului penal în care era cercetat numitul E. să dispună o soluție de netrimitere în judecată a acestuia, prin amenințarea cu pierderea locului de muncă, respectiv pierderea funcției, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj. În continuare apărarea inculpatului prezintă considerații teoretice și doctrinare cu privire la conținutul constitutiv al infracțiunii de șantaj.

Prin raportare la cauza de față, se remarcă împrejurarea că descrierea faptei în rechizitoriu se realizează la filele 10-20, unde autorul acuzației arată că amenințarea realizată asupra numiților D. și F. s-a realizat și este probată în mod concret de o discuție purtată între A. și E. prin care acesta „se laudă” că ar fi impus celor doi să se conformeze interesului său.

Relativ la acest element de probațiune, apărarea a reține că un astfel de mijloc de probă nu poate conduce prin el însuși la validarea situației de fapt, astfel cum aceasta este reținută prin actul de sesizare, afirmațiile cu caracter „laudativ”, având natura unor probe indirecte și care pot veni numai în susținerea unei împrejurări probate prin intermediul unor probe directe, care în cauză nu au fost relevate.

Astfel, de afirmații făcute în cadrul unei discuții particulare dintre inculpatul A. și cunoștința sa E. pot reprezenta până la proba contrară simple afirmații de natură să impresioneze fără fundament faptic în realitatea concretă.

Or, o probă contrară acestei împrejurări nu a fot făcută de către organul judiciar căruia îi revine onus probandi, rămânând astfel discuții de complezență prin care inculpatul ar fi dorit, fie să impresioneze, fie să lase lui E. impresia unei implicări, pentru ca acesta să nu îi reproșeze lipsa sa de susținere.

Chiar dacă o astfel de abordare nu ar trebui să caracterizeze o persoană aflată în funcția deținută de inculpat, se remarcă faptul că această atitudine este abordată în particular și cadrul unei relații de prietenie, împrejurare care nu poate dobândi relevanța penală sau caracterul unui mijloc de probă direct care să susțină acuzația formulată.

Apărarea a apreciat că obiectivul de analiză al organului de urmărire penală trebuia să se concentreze asupra probării în mod direct a acțiunii de constrângere prin amenințare ca element component al laturii obiective a infracțiunii reținute și cum în mod insuficient s-a limitat la prezentarea unor probe indirecte, distincte de acțiunea descrisă la care se referă verbum regens și care nu au aptitudinea funcțională de a releva situația de fapt de interes pentru acuzația penală formulată.

În motivele de apel, inculpatul prin apărător face referiri la conținutul declarațiilor lui F., D.

Potrivit textului de lege avut în vedere, amenințarea trebuie să fie aptă să producă o temere căreia subiectul activ să nu îi poată rezista, or, raportat la cauza de față, este de remarcat că în ceea ce îl privește pe F. nu a existat un contact fizic sau telefonic iar în ceea ce îl privește pe D. acesta nu s-a simțit amenințat nici măcar indirect în urma discuțiilor avute cu inculpatul A. și A.A.

Așa fiind, din probele la care autorul rechizitoriului face referire în susținerea acestuia capăt de acuzare, nu rezultă cel puțin existența acțiunii de amenințare cu atât mai puțin rezonabil ar fi să se considere că presupușilor subiecți pasivi li s-ar fi creat o stare de temere căreia aceștia nu i-ar fi putut rezista.

Mai mult decât atât lipsa de temeinicie a acuzației este relevată și de faptul că, nu aceștia erau cei care ar fi avut posibilitatea legală să dispună o soluție în cauza respectivă, o astfel de atribuție revenind procurorului din cadrul parchetului competent a soluționa respectiva cauză penală care arată că nu a fost influențată în soluția pe care a dispus-o față de E.

Or, în calitatea sa de prim-procuror, inculpatul A. ar fi fost perfect conștient că astfel de presiuni nu ar fi putut avea vreun rezultat câtă vreme niciunul dintre cei doi nu reprezenta un for decizional.

Totodată, așa cum a arătat anterior, amenințarea trebuie să se realizeze printr-o acțiune pe care subiectul activ să o poată realiza în mod real, or, și din această perspectivă acuzație este informă cu consecințe directe asupra temeiniciei sale, întrucât susținerea organului de urmărire penală este, în sensul, că inculpatul A. i-a amenințat pe cei doi că le va schimba sau că vor pierde locul de muncă.

Apărarea inculpatului consideră că devine nerelevantă soluționării cauzei declarația numitului O. și se impune a fi înlăturată, cu atât mai mult cu cât acesta are o atitudine oscilantă, mai întâi arătând în discuția din data de 09 aprilie 2013 că „nu mai țin minte nimic de acolo” raportându-se la o zi anterioară, iar la o distanță de 9 luni de la acel moment, cu ocazia audierii sale acesta a arătat că ar fi auzit că inculpatul A. și A.A. i-ar fi solicitat lui D. să soluționeze favorabil cu permisul de conducere al lui E. Afirmația sa este în mod obiectiv una necorespunzătoare adevărului de vreme ce, așa cum a arătat, D. nu avea dosarul, iar soluția nu putea fi dispusă de către acesta.

În acest sens este și declarația numitului D. dată la data de 18 septembrie 2014 unde arată „dosarul nu era la mine, nu aveam acces la el”.

Se consideră că ținând seama de imposibilitatea dovedirii acțiunilor subsumate tipicității infracțiunii de șantaj, organul de urmărire penală încearcă să suplinească lipsa elementelor esențiale de probațiune prin prezumții raportate la conduita inculpatului A. și A.A. în sensul că acesta s-a interesat de evoluția dosarului, mai concret de valoarea rezultatului alcoolemiei, or, asemenea împrejurări nu pot dobândi relevanță penală și nu pot satisface standardul normei de incriminare referitoare la infracțiunea în discuție.

În contextul dat, apărarea reamintește că singura prezumție compatibilă cu procedurile judiciare în materie penală este prezumția de nevinovăție.

Prin urmare, în lipsa unor elemente concrete și pertinente care să dovedească dincolo de orice îndoială rezonabilă săvârșirea faptei și vinovăția inculpatului, acțiunile relevate de acuzație nu pot angaja răspundere penală a persoanei împotriva căreia se îndreaptă.

Față de cele mai sus evocate, apărarea constată că nu există o acțiune de constrângere, că nu sunt îndeplinite condițiile amenințării, că presupușilor subiecți pasivi ( care de altfel nu participă în cadrul procesului penal ca persoane vătămate) nu le-a fost insuflată nici măcar indirect o temere căreia aceștia să nu-i fi putut rezista, că acțiunea prezumată de amenințare cu pierderea locului de muncă nu ar fi fost posibilă de vreme ce inculpatul nu avea competențe în acest sens precum și că presupușii subiecți pasivi nu puteam dispune o astfel de soluție, context în care se impune stingerea acțiunii penale în raport cu prevederile art. 16 lit. a) C. proc. pen.

Relativ la infracțiunea de trafic de influență, apărarea inculpatului a constatat că instanța de fond a preluat întocmai formularea cuprinsă în actul de sesizare în ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență care a reținut că fapta inculpatului A. care a pretins și primit de la numitul B. în perioada 27 iunie 2013-04 noiembrie 2013 materiale de construcții în valoare de 51.562,07 lei și manopera unor lucrări de 42.500 lei fără T.V.A., pentru edificarea imobilului pe care îl construiește în Mun. Slobozia, lăsând să se creadă că are influență asupra procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, numita G., în scopul evitării instituirii în cauză a unor măsuri asiguratorii și dispunerii unei soluții favorabile în Dosarul nr. x/P/2012 în care numitul B. și societatea administrată de acesta SC C. SRL au calitatea de învinuiți, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 lit. a) (28 de acte materiale).

Astfel, din analiza celor două, respectiv sentința apelată și actul de sesizare a instanței, se observă cu ușurință că nici organul de urmărire penală, dar nici instanța de fond nu a arătat cu ce se probează „pretinderea” sau înțelegerea de tip delictuos dintre inculpații A. și B., prin care cel dintâi promite că va interveni pe lângă procurorul de caz care avea în instrumentare dosarul privind pe SC C. SRL și pe administratorul acesteia, iar cel din urmă se declară deschis la a-i oferi serviciile descrise în actul de sesizare.

Mai mult decât atât apărarea constată că niciunul dintre cele două organe judiciare nu a procedat la o analiză de drept substanțial în privința identificării elementelor constitutive ale infracțiunii de care depinde existența acesteia.

De asemenea, se identifică în cuprinsul celor două acte că ambele organe judiciare se limitează la simple referiri la fragmente ale unei situații de fapt pe care nu le corelează într-o coerență aptă să contureze realizarea conținutului constitutiv al faptei imputate inculpatului.

Totodată, se remarcă și împrejurarea că niciunul dintre cele două organe judiciare nu au arătat locul, timpul și cu ce se probează realizarea elementului material.

Apărarea consideră că, deși cele două organe judiciare încadrează fapta pe dispozițiile N.C.P. pe care le consideră mitior lex, acestea fac abstracție de condițiile suplimentare impuse de legiuitor pentru ca fapta să constituie infracțiune și nu analizează existența „promisiunii” la care se referă norma de incriminare. În același context încercarea apărării de identificare a vreunui mijloc de probă care să evidențieze existența unei astfel de promisiuni a rămas fără rezultat, de vreme ce acuzația nu indică în concret nici măcar împrejurările realizările elementului material. În acest context, cu atât mai puțin posibilă ar fi fost dovedirea unei asemenea promisiuni a celui considerat a fi subiect activ infracțiunii.

În ceea ce privește caracterul continuat al presupusei infracțiuni, apărarea a constatat că încadrarea juridică dată faptei este profund greșită și incompatibilă cu prevederile art. 35 C. pen. în vigoare (art. 41 alin. (2) C. pen. anterior) care a arătat că infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.

Asumându-și responsabilitatea asupra pertinenței susținerilor sale, apărarea subliniază faptul că natura continuată a infracțiunii este dată de acțiunile ce realizează elementul material al infracțiunii, în speță acțiunea de pretindere sau primire urmată de promisiunea de a-și folosi influența și nu de natura fragmentată a remiterii eventualelor bunuri sau foloase, împrejurări de fapt care sunt ulterioare momentului consumării faptei.

După bine cum se cunoaște, infracțiunea de trafic de influență este o infracțiune de consumare anticipată care se consumă încă de la momentul pretinderii (tentativa fiind asimilată faptei consumate), nereprezentând relevanță pentru existența infracțiunii dacă remiterea a fost sau nu realizată, cu excepția situației în care cele două modalități de realizare a elementului material se confundă din punct de vedere temporal.

Astfel, și dacă în cauză s-ar fi dovedit presupusa pretindere, ceea ce nu este cazul, fapta s-ar fi consumat la momentul la care ar fi avut loc o astfel de solicitare acceptată de către autorul infracțiunii bilaterale disociate de cumpărare de influență, cei doi convenind asupra întinderii „prestațiilor asumate” în cadrul raportului juridic de conflict.

Or, faptul că remiterea celor convenite inițial se face în „tranșe” la momente diferite nu dă faptei un caracter continuat, întrucât elementul material nu se realizează cu ocazia fiecărei „tranșe” neexistând acțiuni care să prezinte fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni, cu atât mai mult cu cât, privite singular, acțiunile materiale de remitere nu pot constitui prin ele însele fapte prevăzute de legea penală.

În continuare, se remarcă împrejurarea că, deși existau mandate de supraveghere tehnică, la dosarul cauzei nu există interceptări telefonice sau ambientale care să surprindă discuții între inculpații A. și B., din cuprinsul cărora să reiasă vreo referire minimală, fie ea și tangențială, la dosarul în care era cercetare cel din urmă și societatea pe care o administra.

Singurele interceptări de care autorul acuzației înțelege să se folosească sunt cele dintre inculpatul A. și furnizorii de materiale ce urmau a fi folosite la edificarea imobilului în discuție și care, din perspectiva apărării, sunt nerelevante pentru susținerea acuzației.

Totodată, organul de urmărire penală, a apreciat ca fiind fundamentată în susținerea acuzației declarația numitei G., procuror care avea în instrumentare cauza penală privind pe inculpatul B., despre care chiar autorul rechizitoriului a arătat la pag. 38 § 1, că se afla în relații de conflict cu inculpatul A.

Existența unor relații conflictuale, mai concret faptul că martora G. nu îl agrea pe prim-procurorul A., întrucât acesta i-ar fi respins o serie de cereri de concediu și ar fi dat aviz negativ privind anumite cereri cu caracter administrativ ale doamnei procuror G. a rezultat și din declarația martorului E. din data de 18 septembrie 2014.

În continuare, în cuprinsul rechizitoriului se arată faptul că martora G. se plângea, în cadrul discuțiilor purtate cu procurorul E., redate prin procesele-verbale de interceptare - pe care nu le indică pentru a putea verifica realitatea afirmației - că este „tatonată” de inculpatul A. - or, din lecturarea proceselor verbale de redare a rezultat că discuțiile dintre aceștia erau în esență referitoare la aspectele teoretice de drept cu incidență în cauza pe care procurorul G. o instrumenta.

Mai mult decât atât, se remarcă faptul că, din declarația numitei G., a rezultat faptul că toate acestea erau concluzii pe care aceasta le trăgea pe baza propriilor sale percepții, fără ca însă E. să fi făcut vreodată referire la persoana inculpatului A. Martora a arătat de fiecare dată că toate acestea erau bănuieli personale. Totodată, nici în mod direct nu au existat astfel de „tatonări”, fapt care se dovedește prin declarația acesteia din data de 16 octombrie 2014, unde la pag. 3 §2, a arătat că „cu domnul A. și A.A. nu am avut nicio discuție în legătură cu acest dosar”. Se naște astfel întrebarea legitimă, dacă aceasta nu a avut nicio discuție legată despre acest dosar cu inculpatul A., cum s-ar putea susține că acesta ar fi tatonat-o? De asemenea, autorul actului de sesizare dar și instanța de fond a arătat că numitul E., adjunct al prim-procurorului A., ar fi transmis mesaje din partea inculpatului A. și A.A., numitei G., făcând trimitere la același interceptări ale discuțiilor redate prin procesele-verbale la care a făcut referire anterior.

Din cuprinsul acestei discuții nu se poate extrage nici măcar la nivel de suspiciune faptul că acesta ar fi transmis mesaje de natură să-i traseze acesteia direcții de acțiune în vederea dispunerii unei anume soluții.

În ceea ce privește celelalte afirmații făcute de martora G., apărarea a constatat că acestea nu sunt susținute decât de către martoră, chiar și atunci când de față ar fi fost și alte persoane, niciuna dintre acestea nu îi confirmă declarațiile. În acest sens, cu referire la momentul la care, în timpul audierii numitului B., în biroul procurorului G. ar fi intrat inculpatul A. și ar fi făcut afirmația în sensul că „pe domnul lasă-l mai ușor, că este prietenul meu”. Deși, de față au fost B., apărătorul acestuia și grefierul B.B.B., niciuna dintre aceste persoane nu au confirmat susținerea martorei, acest aspect fiind lămurit de inculpatul A., care a arătat la finalul declarației sale dată în fața Curții de Apel la 10 iulie 2014 că „Nu. Însă l-am văzut roșu la față pe B., și agitat, i-am spus procuroarei G. - lasă-l mai ușor să nu facă infarct - (…) iar în continuare a arătat că de față era și doamna grefier B.B.B.

În declarația numitei B.B.B., aceasta a arătat că nu își amintește ca prim-procurorul A. să-i fi spus procurorului G. ceea ce aceasta susține în sensul că cei doi erau prieteni.

Astfel, lecturând declarația acesteia, martora B.B.B. a arătat că pe holurile curții de apel, procurorul G. a abordat-o pentru a-i „reaminti” discuția din birou (declarația martorei B.B.B. din data de 11 decembrie 2014 dată în fața curții de apel). Atitudinea procurorului G. care a încercat să îi inducă martorei să îi susțină afirmațiile, cu referire la replica procurorului A., a condus apărarea la concluzia că declarațiile sale sunt nesincere.

Cu privire la suspiciunea de nesinceritate conturată în privința declarațiilor martorei G., apărarea a constatat că atitudinea sa este una oscilantă, iar susținerile sale sunt contradictorii, întrucât, pe de-o parte a susținut că E. cunoștea date despre dosar, suspectând că de la inculpatul A., iar după un timp a susținut că nu este sigură de acest aspect, or, din procesele-verbale de redare a rezultat fără dubiu că E. nu cunoștea speța pe care aceasta o instrumenta. Față de considerentele expuse, apărarea a apreciat că declarațiile martorei G. trebuie înlăturate din vedere ca fiind nesincere, motivat, atât de faptul că acestea nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă, cât și cu faptul că aceasta era într-o relație tensionată cu inculpatul A. care îi atrăsese atenția că are foarte multe dosare restante, nesoluționate, fond pe care nu-i putea admite cererile de concediu. Mai mult decât atât acestea sunt chiar contrazise de declarațiile persoanelor despre care se arată că erau prezente la aceste discuții.

În continuare, în lipsa posibilității acuzării de a proba realizarea elementului material al infracțiunii de trafic de influență, precum și de faptul că probele la care s-a făcut referire anterior dovedesc lipsa unei promisiuni făcute de către inculpatul A. numitului B., în sensul că își va exercita influența asupra procurorului care instrumenta cauza privind pe acesta, răspunderea penală a acestuia nu poate fi angajată.

Existența unei relații comerciale între societatea condusă de B. și inculpatul A. și A.A., nu poate dobândi relevanță penală în lipsa existenței elementului material al infracțiunii de trafic manifestat prin promisiunea că va interveni în scop ilicit în vederea obținerii unei soluții favorabile acestuia.

De asemenea, nu prezintă relevanță nici modalitatea în care a fost executat contractul de prestări servicii încheiat între cei doi sau modalitatea în care au fost realizate plățile, aceasta având caracterul unor obligații contractuale a căror executare conformă poate fi cerută numai de către părțile raportului juridic de drept civil.

Este de remarcat că din analiza caracterelor juridice ale convenției în discuție, acesta este un contract bilateral, sinalagmatic, consensual, cu titlu oneros etc., și are la baza principiul libertății contractuale.

Libertatea contractuală se exprimă din punctul de vedere al formei, în regula consensualității convențiilor, conform căreia, pentru validitatea unei convenții, este suficient acordul de voință al părților, iar executarea obligațiilor se face așa cum ele au fost asumate - „pacta sunt servada”. În acest sens, contractul presupune acordul de voință al părților exprimat cu scopul de a produce efecte juridice în sensul de a da naștere, modifica sau stinge un raport juridic obligațional în cadrul căruia părțile sunt libere să își stabilească toate prevederile inclusiv cele referitoare la preț, precum și cele relative la modalitatea de executare. Faptul că serviciile prestate nu au fost achitate în integralitate sau au fost achitate la alte termene decât cele convenite de părți prin contractul inițial, nu poate angaja decât răspunderea civilă contractuală a părții care nu și-a executat respectiva obligație, iar acest aspect excede sferei ilicitului penal.

Pentru toate aceste considerente a solicitat ca în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, fiind un raport juridic de drept civil fără relevanță penală.

Relativ la circumstanțele atenuante judiciare personale. Plecând de la premisa că legea penală mai favorabilă este legea veche pentru considerentele arătate anterior, se remarcă faptul că potrivit art. 74 C. pen. 1968 pot constitui circumstanțe atenuante judiciare, următoarele împrejurări:a) conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii;b) stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită;c) atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților.

În ceea ce privește circumstanța atenuantă relativă la conduita inculpatului anterior săvârșirii presupuselor fapte ilicite, instanța de fond, deși a dispus condamnarea acestuia, nu a analizat împrejurările la care se referă textul legal precitat pentru corecta realizare a examenului de individualizare.

În acest sens, este de remarcat că inculpatul a acut o bună conduită și s-a remarcat prin participarea la numeroase seminarii și simpozioane, împrejurare care subliniază o preocupare atentă în vederea specializării sale în domeniul în care activează. În acest sens, se va depune în fața instanței de apel, sub rezerva încuviințării: Certificatul de participare la seminarul de formare continuă pe probleme de medicină legală desfășurat la 12 aprilie 2002 la Institutul Național al Magistraturii sub coordonarea doamnei dr. G.G.G.; Certificatul de participare la „training semniar for police, border police, customs officers an prosecutors to improve protection of intellectual preperty rights” care s-a ținut la București în perioada 8-11 aprilie 2008; Certificatul de participare la „training semniar for police, border police, customs officers and prosecutors to improve protection of intellectual preperty rights” care s-a ținut în Poiana Brașov pe perioada 8-11 septembrie 2008; Certificatul de participare la lucrările Simpozionului internațional cu tema „Investigarea criminalistică a infracțiunilor din domeniul Crimei Organizate”, care a avut loc în zilele de 27 și 28 octombrie 2009; Diploma de Onoare acordată domnului A. pentru contribuția deosebită la desfășurarea Simpozionului internațional cu tema „Investigarea criminalistică a infracțiunilor din domeniul Crimei Organizate”, care a avut loc în zilele de 27 și 28 octombrie 2009. Tot relativ la persoana inculpatului, o altă împrejurare care îl circumstanțiază o constituie pregătirea sa postuniversitară, sens în care, va depune în fața instanței de apel sub rezerva încuviințării, adeverința din care a rezultat faptul că inculpatul este absolvent al cursurilor de „Master de Drept Internațional și Legislație Europeană” la Universitatea Hyperion - Facultatea de Drept cu lucrarea de disertație „Misiunile diplomatice și oficiile consulare”, precum și al cursurilor de „Master de Științe Penale” - la Universitatea din București - Facultatea de Drept. De asemenea, se remarcă faptul că inculpatul a urmat cursurile școlii doctorale din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.

Relativ la conduita sa civică caracterizată prin suport acordat comunității, se remarcă împrejurarea că inculpatul a contribuit la refacerea și înfrumusețarea Bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - Slobozia - Ialomița, sens în care, sub rezerva încuviințării depune „Diploma de Ctitor” al Bisericii.

În ceea ce privește situația personală a inculpatului, se remarcă faptul că acesta este căsătorit, are un copil minor, astfel cum a rezultat din certificatele de căsătorie, respectiv de naștere.

În motivele de apel depuse la dosar aflate la filele 83-96 dosarul Înaltei Curți, inculpatul B., prin apărător ales a solicitat în temeiul prevederilor art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțate de către prima instanță, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. să pronunțe o nouă hotărâre, prin care să se dispună: achitarea inculpatului, în principal în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și în subsidiar, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În subsidiar: reindividualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului și pe cale de consecință pronunțarea unei hotărâri în sensul amânării aplicării pedepsei, în conformitate cu dispozițiile art. 396 alin. (4) C. proc. pen. coroborat cu art. 83 și urm din N.C.P.; reindividualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului și pe cale de consecință pronunțarea unei hotărâri în sensul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în conformitate cu prevederile art. 91 și următoare din N.C.P.

Prima critică formulată împotriva sentinței apelate se referă la greșita soluție privind condamnarea sa pentru o faptă care nu există și în lipsa unor probe din care să rezulte săvârșirea de către acesta a presupusei infracțiuni de cumpărare de influență reținută în sarcina sa.

În mod nelegal și netemeinic, instanța de fond a dispus o soluție de condamnare de 2 ani cu executare în sarcina inculpatului, în condițiile în care din probele administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești nu rezulta existența faptei de cumpărare de influență și bineînțeles, nici vinovăția inculpatului. Astfel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică prin prisma analizei elementelor constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență raportate la analiza tuturor probelor administrate în cauză.

În hotărârea pronunțată de către instanța de fond se regăsește aproape în totalitate formularea din rechizitoriu cu privire la această infracțiune, deși o analiză pertinentă a actului de sesizare și a hotărârii pronunțate de către instanța de fond relevă că în niciunul din cele două acte nu se indică concret cum a fost probată pretinsa „înțelegere” dintre el și inculpatul A. și A.A., prin intermediul căreia acesta să-i fi promis că va interveni la procurorul de caz ce instrumenta Dosarul penal nr. x/P/2012, iar el să-i fi „oferit” serviciile descrise în actul de sesizare.

Instanța de fond nu a procedat la o analiză riguroasă prin care să identifice elementele constitutive ale infracțiunii și nici nu indică cum, cu ce anume, a fost probată existența elementului material al infracțiunii de cumpărare de influență; nu este analizată existența”promisiunii” și a „ofertei” și nici nu rezultă care sunt mijloacele probatorii prin care ar fi fost dovedită existența elementului material al infracțiunii.

Infracțiunea de cumpărare de influență este o infracțiune de consumare anticipată, neavând relevanță dacă această remitere a presupuselor „foloase” s-a făcut în „tranșe”, astfel încât hotărârea este nelegală și netemeinică și sub aspectul reținerii caracterului continuat al presupusei infracțiuni, deoarece nu se află în prezența unei repetabilități a acțiunii de a oferi, neputându-se reține că fiecare în parte dintre aceste acțiuni ar prezenta conținutul aceleiași infracțiuni.

Chiar dacă în cauză s-ar fi dovedit presupusa pretindere a celuilalt inculpat (ceea ce nu este cazul) fapta s-ar fi realizat la un singur moment, cel în care eventuala solicitare ar fi fost acceptată de către inculpat, astfel încât nu se poate reține ca fiind corectă încadrarea juridică dată faptei și în raport cu prevederile art. 35 alin. (1) din N.C.P.

Din analiza considerentelor sentinței penale nr. 238/F din 12 decembrie 2016 rezultă că instanța de fond, în mod greșit, a reținut că din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale ar fi rezultat faptul că în perioada 27 iunie 2013-04 noiembrie 2013, inculpatul ar fi oferit materiale de construcție în valoare de 51.562,07 lei și manopera unor lucrări de 42.500 lei pentru edificarea imobilului proprietatea inculpatului A., cu presupusul scop de a cumpăra influența acestuia din urmă, deoarece acesta ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, G. și că ar fi putut evita instituirea unor măsuri asigurătorii și dispunerea unei soluții favorabile în Dosarul nr. x/P/2012, în care inculpatul și societatea pe care o administrează, SC C. SRL, aveau calitatea de învinuiți (când, în realitate, așa cum rezulta din probatoriul administrat, calitatea de învinuit în Dosarul nr. x/P/2012, i-a fost adusă la cunoștință abia la data de 27 august 2013 ).

În concret, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, relațiile comerciale dintre el și A. au început la momentul încheierii contractului de execuție lucrări din 03 iulie 2013, anterior a fi începută urmărirea penală împotriva sa sau împotriva SC C. SRL (27 august 2013) în Dosarul nr. x/P/2012, astfel că el nu avea cum să aibă cunoștință, la momentul presupusei săvârșiri a infracțiunii de cumpărare de influență, că urmau a fi instituite măsuri asigurătorii în Dosarul penal nr. x/P/2012.

Concluzionând, este vizibil că el nu avea niciun motiv să apeleze la presupusa influență pe care inculpatul A. și A.A. ar fi putut eventual, să o exercite asupra procuroarei G., neavând niciun interes real la momentul la care se reține că ar fi săvârșit infracțiunea de cumpărare de influență.

Mai mult decât atât, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, încă din perioada 2007-2008, când inculpatul A. și A.A. a început lucrările la imobilul proprietatea sa, el i-a acordat asistență tehnică.

Ulterior în februarie-martie 2013 când acesta și-a manifestat dorința de a finaliza lucrările începute la casa din Slobozia, au stabilit împreună condițiile și prețurile estimative în vederea finalizării acestor lucrări.

Așa cum a arătat, situația de fapt reținută în rechizitoriu și ulterior, în sentința penală apelată, nu a fost confirmată nici de probele administrate în cauză, în cursul urmăririi penale, nici de cele administrate în cursul cercetării judecătorești.

Astfel că nu rezultă din nicio probă administrată (interceptări telefonice, interceptări ambientale, declarații, înscrisuri, etc.) faptul că între el și inculpatul A. ar fi existat discuții și respectiv o înțelegere cu privire la săvârșirea acestei infracțiuni, probe care să susțină situația de fapt reținută de către instanță și anume că el i-ar fi solicitat inculpatului să intervină în vreun fel în scopul de a-l exonera de anumite obligații legale sau că acesta din urmă ar fi lăsat să se înțeleagă că ar avea influență asupra procurorului G.

La dosarul cauzei nu există interceptări telefonice sau ambientale care să surprindă discuții între el și inculpatul A., discuții din care să rezulte măcar vreo referire la Dosarul penal nr. x/P/2012.

Sumele de bani la care se fac referire în rechizitoriu, cum că el le-ar fi „oferit” inculpatului A. și A.A., fac obiectul Contractului de execuție lucrări din 03 iulie 2013, ce avea ca obiect construirea unei case de locuit cu termen de execuție la data de 21 decembrie 2013 (așa cum rezultă din înscrisurile și probele administrate în cauză).

Valoarea contractului de execuție lucrări a fost negociată la suma de 42.500 lei fără T.V.A., reprezentând manopera necesară edificării imobilului, precum și asigurarea transportului materialelor necesare, suma ce a fost stabilită estimativ, în raport cu suprafața imobilului, urmând ca sumele de bani necesare achiziționării materialelor de construcție să fie achitate direct de către inculpatul A. în măsura în care reușea să le găsească, în caz contrar, în situația în care acesta nu ar fi găsit anumite materiale necesare, urmând ca el să le achiziționeze și să le factureze, la momentul finalizării lucrărilor.

Așa cum a arătat motivul pentru care nu a întocmit situații de plată lunare a fost acela că împreună cu inculpatul A. și A.A. a convenit verbal să întocmească o situație finală de plată la momentul finalizării lucrărilor, acesta fiind și motivul pentru nu a perceput penalități de întârziere. De altfel, aceasta era și modalitatea în care lucra și cu alți clienți, cărora le factura în faza de început o sumă de bani și restul sumei, reprezentând valoarea lucrării la finalul acesteia (va depune înscrisuri în acest sens în cadrul administrării probatoriului în faza apelului).

În privința materialelor de construcție achiziționate necesare edificării imobilului, rezultă fără echivoc din probele administrate în cauză că acestea erau achitate de către inculpatul A., cu atât mai mult cu cât, acesta din urmă își manifesta în dorința de a obține diferite discounturi de la societățile care furnizau respectivele materiale de construcție (aspect care rezultă chiar din conținutul anumitor convorbiri interceptate).

Mai mult decât atât, nu rezultă din cuprinsul contractului de execuție lucrări obligativitatea emiterii facturilor lunar, ori acordul verbal încheiat între părți cu privire la procedura emiterii unei singure facturi la finalul lucrărilor, nu întrunește sub nicio formă elementele constitutive ale vreunei infracțiuni, fie de trafic de influență, fie de cumpărare de influență.

Situația de fapt reținută în cuprinsul sentinței penale apelate nu se coroborează cu nicio probă administrată în cursul cercetării judecătorești, hotărârea bazându-se doar de fapt pe declarația martorei G..

Apărătorul inculpatului face referiri la mențiunile din rechizitoriu și sentința primei instanțe cu privire la martora G., la aspecte din declarația data cu ocazia reaudierii sale, din declarația dată la 16 octombrie 2014, din declarațiile martorului E.

Or, faptul că martorul E. a purtat discuții cu procurorul de caz nu poate fi imputat inculpatului, nu poate fi reținut ca având vreo legătură cu infracțiunea de care este acuzat, cu atât mai mult cu cât din probele administrate în cursul cercetării judecătorești rezulta fără doar și poate ca aceste discuții aveau loc, atât la inițiativa martorului E. dat fiind relația de cooperare care exista și există între toți procurorii din cadrul parchetului în care acesta funcționa, precum și cele care erau în subordine, cooperare ce presupunea discutarea problemelor de drept din dosarele aflate în lucru, cât și la inițiativa martorei G. care, așa cum rezulta, contrar celor declarate de aceasta, obișnuia să inițieze astfel de discuții cu E. și chiar să-i ceară acestuia din urmă sfaturi juridice, aspect ce rezulta fără echivoc din interceptările din mediu ambiental din 19 noiembrie 2013.

Amintește, de asemenea, susținerea martorei G. (care nu se coroborează cu nicio altă proba din dosar) referitoare la presupusa afirmație „pe domnul lasă-l mai ușor că este prietenul meu”, afirmație pe care inculpatul A. ar fi făcut-o la data de 27 august 2013, la momentul la care inculpatului îi era adusă la cunoștință învinuirea din Dosarul penal nr. x/P/2012. Potrivit susținerilor martorei G., în biroul acesteia la momentul anterior menționat „de față mai era și grefiera B.B.B.”

Este vizibilă contradicția dintre declarația lui G. și martora B.B.B. care, la momentul audierii sale de către instanța de fond a declarat că nu își amintește să fi existat vreun astfel de moment. Mai mult decât atât, chiar din cuprinsul declarației martorei B.B.B. dată în fața instanței de fond la data de 11 decembrie 2014 rezulta modalitatea prin care procurorul G. a încercat să-i influențeze declarația martorei B.B.B.

Se solicită a se avea în vedere faptul că, deși declarația martorei G. este o simplă afirmație ce nu se coroborează cu nicio altă probă din dosar nici măcar cu declarația grefierei B.B.B., care era în biroul procuroarei G. la acel moment - instanța de fond a pronunțat o hotărâre de condamnare împotriva inculpatului.

Practic, o simplă afirmație nereală, rezultatul unor concluzii personale ale doamnei procuror G., interpretările personale pe care aceasta le-a dat unei situații de fapt care în realitate nu corespunde cu percepția avută de către acest martori, a avut o greutate hotărâtoare în privind greșitei condamnări a inculpatului.

Instanța de fond nu a avut în vedere (deși în rechizitoriu se menționează că doamna procuror G. era în relații de conflict cu A.) existența acestor relații conflictuale.

Mai exact martora G. nu îl agrea pe inculpatul A. și A.A., deoarece acesta din urmă, din funcția de prim-procuror i-ar fi respins martorei o serie de cereri de concediu și ar fi dat aviz negativ privind anumit cereri cu caracter administrativ ale doamnei procuror G., aspect ce rezultă fără dubii din declarația martorului E. din data de 18 septembrie 2014.

Se solicită a se avea în vedere faptul că din probele administrate nu rezultă că inculpatul A. și A.A. ar fi intervenit în vreun fel, direct sau indirect în favoarea sa, precum și faptul că relațiile comerciale dintre el și inculpatul A. și A.A. preexistau la momentul atribuirii calității de inculpat lui în Dosarul nr. x/P/2012.

Pentru a se reține săvârșirea acestei infracțiuni este necesar ca elementele constitutive ale acesteia să rezulte din probele administrate în cauză și nu din greșitele presupuneri prin care procurorul G., în mod artificial, leagă situații preexistente (cum erau relațiile comerciale stabilite prin contract între el și soția inculpatului A. și A.A.), de persoana lui pentru a încerca să demonstreze o presupusă înțelegere pe care ar fi avut-o cu inculpatul A. și A.A., doar pentru a-și instrumenta probatoriul împotriva lui.

În vederea întregirii laturii obiective a infracțiunii de cumpărare de influența este necesar ca oricare dintre acțiuni să fie săvârșită ca urmare a influenței pe care vânzătorul de influență pretinde că o are asupra funcționarului.

Or, așa cum se poate observa, din probele administrate în cauză, nu rezultă și nici nu s-a dovedit faptul că el ar fi încheiat contractul pentru edificarea imobilului soților A. și A.A. în scopul obținerii unei soluții favorabile într-un dosar penal.

Existența unei relații comerciale între inculpatul A. și A.A. și societatea comercială pe care o conducea nu poate fi transformată într-o infracțiune în lipsa existenței elementului material al infracțiunii de cumpărare de influența (precum și al infracțiunii de trafic de influență).

Modul în care a fost încheiat și executat contractul de execuție de lucrări, modul în care urma să se regleze la finalul executării lucrărilor, partea financiară, ține în mod absolut de domeniul dreptului civil, părțile contractuale având, în baza principiului stabilit de art. 969 din V.C.C. și reluat în art. 1270 de N.C.C. care stabilesc că un contract valabil încheiat are putere de lege între părți, putând fi modificat sau încetat numai prin voința lor) deplina libertate în a stabili elementele contractului, fără a „beneficia” de o prezumție legală că săvârșesc o faptă penală.

Dacă așa ar sta lucrurile probabil ca marea majoritate a asociaților și respectiv a directorilor sau administratorilor societăților comerciale care desfășoară activitate în România ar deveni automat suspecți în diferite dosare penale, pentru că este de notorietate că în țara noastră contractele nu se execută (nici din punct de vedere al executării obiectului lor, nici din punct de vedere financiar) aproape niciodată așa cum au convenit inițial părțile semnatare.

Hotărârea pronunțată este nelegală și sub aspectul încălcării prezumției de nevinovăție prevăzută de art. 4 C. proc. pen. potrivit căruia inculpatul beneficiază de prezumția de vinovăție până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre definitivă.

Această prezumție fundamentală nu a fost nicidecum răsturnată prin probatoriul administrat, aspect care este în favoarea inculpatului, Prezumția de nevinovăție poate fi anulată doar prin certitudine asupra vinovăției, certitudine formată pe baza unor probe neîndoielnice (probe care, în niciun caz, nu există în cauza de față).

În situația în care ulterior administrării probatoriului, îndoielile existente cu privire la împrejurările cauzei nu sunt înlăturate și nu s-a ajuns la o certitudine, principiul in dubio pro reo trebuie să împiedice tragerea la răspundere penală a inculpatului; în situația de față din întregul probatoriu administrat rezultă că fapta nu există.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în repetate rânduri ca prezumția de nevinovăție este încălcată în cazul în care o hotărâre judecătorească cu privire la o infracțiune reflectă doar opinia ca persoana suspectată este vinovată, respectiv atunci când vinovăția condamnatului nu a fost stabilită în mod legal în prealabil.

În cazul în care acestea fac referiri la constatarea vinovăției ignorând în mod deliberat achitarea în prealabil a acuzatului hotărârile judecătorești pot ridica o problemă de încălcare a drepturilor protejate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în temeiul art. 6 § 2 din Convenție.

În ceea ce privește reindividualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului se solicită a se avea în vedere următoarele:

La individualizarea pedepsei inculpatului, instanța de fond, în mod greșit a avut în vedere „împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, prin oferirea unor bunuri cu valori destul de mari pentru soluționarea favorabilă a unei situații juridice în care era implicat, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru activitatea judiciară, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunii, conduita după săvârșirea faptei”, în condițiile în care, așa cum s-a arătat nu există probe din care să rezulte că infracțiunea există, că s-ar fi „oferit” acele bunuri, că s-ar fi intervenit în vreun fel în favoarea inculpatului, că ar fi existat vreo stare de pericol sau o urmare imediată.

Instanța de fond a apreciat, în mod greșit „punând în balanță circumstanțele reale ale comiterii faptei cu cele personale ale inculpatului (lipsa antecedentelor penale) (…) cu scopul educativ-preventiv al pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenție”.

Cu alte cuvinte, instanța de fond a dispus o hotărâre de condamnare cu executare în sarcina inculpatului, pentru o infracțiune care nu a existat (și o spun asta chiar probele administrate în cauza din care nu rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni) neconsiderând necesar a lua în considerare în mod real circumstanțele atenuante ale inculpatului care există și sunt reale, în special faptul că nu are antecedente penale.

Deși, instanța de fond a menționat faptul că nu are antecedente penale, a apreciat în mod greșit că se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu executare.

În aceste condiții a solicitat a se avea în vedere la reindividualizarea pedepsei (în conformitate cu prevederile art. 74 și urm. C. proc. pen.) conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, să aibă în vedere faptul că nu s-a sustras în vreun fel judecății, a colaborat cu organele de cercetare penală, a fost prezent la termenele de judecată, nu are antecedente penale, este absolvent de studii superioare, precum și faptul că este căsătorit și are o vârstă destul de înaintată.

Consideră că în cauza de față sunt suficiente elemente care să conducă instanța de apel la aplicarea măsurii prevăzute de art. 396 alin. (4) C. proc. pen. privind amânarea aplicării pedepsei, în raport și cu vârsta pe care o are, cu modul în care o eventuală hotărâre de condamnare îi va afecta pentru totdeauna viața, nefiind necesar, în opinia inculpatului ca formă de executare a unei eventuale pedepse să fie executarea acesteia în regim privativ de libertate.

În subsidiar, pe cererea privind reindividualizarea pedepsei, cu referire tot la forma de executare, a solicitat ca instanța, în situația în care nu va face aplicarea prevederilor art. 396 alin. (4) C. proc. pen. să dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, având în vedere aceleași argumente expuse mai sus.

Pentru toate aceste considerente a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, să se desființeze sentința pronunțată de către prima instanță, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. să se pronunțe o nouă hotărâre, prin care să se dispună:

În principal:

- Achitarea inculpatului, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a) și în subsidiar în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.;

În subsidiar;

- Reindividualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului și pe cale de consecință pronunțarea unei hotărâri în sensul amânării aplicării pedepsei, în conformitate cu dispozițiile art. 396 alin. (4) N.C.P.C. coroborat cu art. 83 și urm. N.C.P.;

- Reindividualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului și pe cale de consecința pronunțarea unei hotărâri în sensul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în conformitate cu prevederile art. 91 și urm. N.C.P.

De asemenea, ambii apelanți inculpați au depus și cererea și nota de probe la dosarul Înaltei Curți, aflate la filele 52-57 dosarul Înaltei Curți.

Astfel, apelantul inculpat A. prin apărător, în temeiul art. 420 alin. (5) rap la art. 100 din N.C.P.P. a formulat cererea de probe, aflată la filele 52-54 dosarul Înaltei Curți, solicitând admiterea, în apărare și în scopul aflării adevărului, administrarea în mod nemijlocit a următoarelor probe:

I. Audierea în calitate de martori a următoarelor persoane:

- J., cu adresa de citare pe care o va indica în cazul admiterii probei administratorul firmei de construcții de la care au fost procurate materialele de construcții folosite la casa în litigiu, pentru a dovedi că întreaga construcție s-a ridicat contra cost și nu a fost rezultatul unei acțiuni de corupere de nicio natură. Acesta nu a fost audiat niciodată în fondul cauzei, ci doar la urmărirea penală.;

- O., cu adresa de citare cunoscută din citativul rechizitoriului (pct. 5 din citativ), martor despre care se susține că ar fi formulat declarație în sensul incriminării sale;

- D., cu aceeași adresă de la urmărirea penală (pct. 6 citativ rechizitoriu), în cazul acestui martor, teza probatorie este necesitatea lămuririi contradicțiilor dintre declarațiile formulate în mod succesiv pe parcursul procesului, după cum a reieșit din lecturarea conținutului acestora.;

- G., cu adresa de citare menționată la pct. 9 din citativul actului de inculpare, procuror în perioada pretins infracțională, în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, pentru a lămuri contradicțiile dintre declarațiile sale, precum și pentru a fi interogată asupra unor aspecte fundamentale referitoare la infracțiunea de trafic de influență.

Expertiza tehnică pentru stabilirea autenticității și a continuității înregistrărilor depuse la dosarul cauzei ca probe în acuzare, cu următoarele obiective: a) dacă înregistrarea în format comprimat este la prima generație de compresie digitală audio; b) dacă interceptările din prezenta cauză au suferit întreruperi, adăugiri, ajustări de orice natură, precum și, în caz afirmativ, durata totală a pasajelor șterse sau modificate; c) dacă înregistrările convorbirilor stocate pe suportul audio au fost realizate simultan cu evenimentele temporale pe care le conțin. Toate aceste obiective se impun a fi analizate în raport cu înregistrările discuțiilor din 9 aprilie 2013 (aflată pe suportul DVD-R nr. x/P/2013 Direcția Națională Anticorupție, SCC - ambientală înregistrare A. și A.A. și alții, redată la fila 4 a procesului-verbal din 11 februarie 2014) și a convorbirii din 26 iunie 2013, redată în procesul-verbal din 13 februarie 2014 (care se regăsește pe suportul DVD-R inscripționat nr. x/P/2013 Direcția Națională Anticorupție, SCC - A. și A.A. convorbiri telefonice), ambele înregistrări în integralitate.

Teza probatorie:

Din audierea în ședința publică și din analiza acestor convorbiri (efectuată de apărare prin ascultare nemijlocită), reiese suspiciunea existenței unor intervenții asupra continuității și integrității conținutului.

Precedenta expertiză (de la fondul cauzei) s-a efectuat doar asupra vocii și vorbirii, iar judecătorul fondului (de altfel, înlocuit pe parcursul cercetării judecătorești - altul decât cel care a încuviințat și dispus expertiza asupra vocii și vorbirii) nu a luat în considerare concluziile expertului tehnic.

III. Înscrisuri în circumstanțiere: acte de studii, diplome, acte medicale, certificate de naștere ale minorilor aflați în întreținere etc., pe care la va depune în situația admiterii probei, îndosariate și numerotate).

În nota de probe, aflată la filele 55-57 dosarul Înaltei Curți, apelantul inculpat B. prin apărător, în temeiul prevederilor art. 420 alin. (5) C. proc. pen. raportat e la prevederile art. 97 și art. 100 C. proc. pen. a solicitat a fi încuviințate de către instanță:

1. Înscrisuri: contracte comerciale încheiate de către SC C. SRL cu alți clienți ai societății, care conțin clauze similare cu contractul încheiat de SC C. SRL cu doamna A. și A.A. și expertiza contabilă extrajudiciară care a analizat modul de derulare pe parcursul anilor 2013 și 2014 a contractelor încheiate de către SC C. SRL cu ceilalți clienți ai societății, inclusiv sub aspectul modului de încasare a sumelor de bani de la client; acte în circumstanțiere.

2. Expertiza tehnico judiciară financiar-contabilă, pe care a solicitat-o având în vedere concluziile expertiza contabilă extrajudiciară efectuată, prin care a fost analizat modul de derulare a contractelor în care în anii 2013 și 2014 SC C. SRL a avut calitatea de antreprenor și din analiza actelor contabile, situațiile financiare aferente lui 2013 și 2014, balanțe sintetice de verificare dec. 2013 și dec. 2014, fișele analitice ale clienților, extrase de cont și alte documente contabile, aspecte care demonstrează care anume era modul obișnuit în care SC C. SRL și-a derulat activitatea și raporturile cu clienții,având în mod constant încasări cu întârziere ale facturilor emise și inclusiv la acest moment sume de bani aferente acelor contracte neîncasate încă. Obiectivele expertizei financiar-contabile solicitate: Să se verifice modul în care s-au derulat în perioada anilor 2013-2014 contractele în care SC C. SRL era antreprenor, furnizor și/sau executant, inclusiv sub aspectul realizării situațiilor de lucruri, a devizelor precum și a modului privind încasarea sumelor ce îi reveneau societății din executarea obiectului contractelor respective; Să se verifice și să se stabilească dacă modul în care s-a derulat contractul încheiat de SC C. SRL cu doamna A.A. (inclusiv sub aspectul facturării și al încasării sumelor) a fost unul singular sau nu).

3. Reaudierea martorilor ce au fost audiați în fața instanței de fond, având în vedere pe de o parte contradicțiile dintre conținutul unora dintre declarațiile date în faza urmăririi penale și cele date în fața instanței de fond de către unii martori (în principal martora G. care a avut o atitudine oscilantă și susțineri contradictorii), contradicțiile dintre declarațiile unora dintre martori în raport cu declarațiile altora dintre ei (respectiv martorii G. - B.B.B. - E.) precum și aspecte reținute eronat de către instanța de fond în hotărârea pronunțată ca rezultând din declarațiile acestora): G.; V.; E.; B.B.B.; T.;

4. Audierea unui martor, în circumstanțiere: H.H.H., cu adresa indicată.

La termenul de judecată de la 15 iunie 2017, Înalta Curte a pus în discuția părților cererile de probatorii formulate, amplele concluzii ale acestora fiind consemnate în încheierea de ședință de la termenul menționat.

Prin încheierea de la termenul precizat mai sus, Înalta Curte asupra cererii parchetului de readministrare a probei testimoniale, având în vedere criticile formulate în apel împotriva soluției dispuse de instanța de fond, ținând cont de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în baza art. 420 alin. (5) rap. la art. 100 alin. (2) C. proc. pen. a încuviințat solicitarea de audiere a martorilor D. și G., apreciind-o ca fiind relevantă în raport cu obiectul probațiunii din cauză; În baza art. 420 alin. (5) rap. la art. 100 alin. (2) C. proc. pen. a încuviințat proba cu înscrisuri în circumstanțiere solicitată de către inculpații A.

și B.; În temeiul art. 100 alin. (2) C. proc. pen. a încuviințat proba testimonială constând în audierea martorilor G. și B.B.B. solicitată de inculpatul B., apreciind-o ca fiind relevantă în raport cu obiectul probațiunii din cauză; În temeiul art. 100 alin. (2) C. proc. pen. a încuviințat proba testimonială constând în audierea martorilor G., D. și J. solicitată de inculpatul A., apreciind-o ca fiind relevantă, în raport, cu obiectul probațiunii din cauză; În temeiul art. 100 alin. (4) lit.

b) C. proc. pen. a respins proba cu înscrisuri solicitată de inculpatul B., constând în contractele comerciale încheiate de către SC C. SRL, cu alți clienți ai societății, decât cu doamna A. și A.A. și expertiza contabilă extrajudiciară, apreciindu-se că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă;În temeiul art. 100 alin. (4) lit.

b) C. proc. pen. a respins proba cu expertiza tehnică judiciară financiar-contabilă solicitată de către inculpatul B., apreciindu-se că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă; În temeiul art. 100 alin. (4) lit.

b) C. proc. pen. a respins proba testimonială constând în audierea martorilor V., E. și T. solicitată de către inculpatul B., apreciindu-se că administrarea mijloacelor de probă deja încuviințate este suficientă pentru a aprecia asupra apelului inculpatului; În temeiul art. 100 alin. (4) lit.

b) C. proc. pen. a respins proba testimonială constând în audierea unui martor în circumstanțiere H.H.H. solicitată de inculpatul B., apreciindu-se că pentru dovedirea elementului de fapt pot fi administrate înscrisuri în circumstanțiere; În temeiul art. 100 alin. (4) lit.

b) C. proc. pen. a respins proba testimonială constând în audierea martorului O. solicitată de inculpatul A., apreciind că administrarea mijloacelor de probă deja încuviințate este suficientă pentru a aprecia asupra apelului inculpatului; În temeiul art. 100 alin. (4) lit.

b) C. proc. pen. a respins cererea de efectuare a unei expertize tehnice solicitată de inculpatul A., apreciindu-se că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă, încheierea aflată la filele 97-101 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei a fost depusă o cerere a inculpatului A. prin apărător, trimisă prin fax, cu pasaje ale transcrierilor interceptărilor criticate de apărare ca fiind neconforme, cu indicarea minutelor, în susținerea necesității realizării unei expertize în acest sens, aflată la filele 129-131 dosarul Înaltei Curți, aspect învederat și de magistratul asistent în referatul întocmit la termenul de judecată de la 29 iunie 2017.

De asemenea, a mai învederat că martorul D. a depus o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, întrucât se află în imposibilitate de prezentare la termenul arătat, fiind în concediu de odihnă, în afara teritoriului țării.

La interpelarea Înaltei Curți, apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A., avocat I.I.I., a precizat că cererea formulată reprezintă o completare a celei de probatorii, asupra căreia instanța s-a pronunțat, precum și faptul că nu o mai susține.

Față de cele învederate de apărătorul ales al apelantului-intimate A., Înalta Curte a luat act de renunțarea la cererea depusă în completarea cererii de expertiză, ulterior pronunțării de proba formulată.

Înalta Curte a solicitat martorei B.B.B. să părăsească sala de ședință pe perioada audierii martorei G., punându-i, totodată, în vedere, că va fi audiată separat.

În continuare, în conformitate cu dispozițiile art. 122 rap. la art. 381 alin. (1), art. 382 și art. 420 alin. (5) C. proc. pen. a procedat la audierea martorelor G. și B.B.B. sub prestare de jurământ, declarațiile acestora fiind consemnate, semnate și atașate la dosarul cauzei, aflate la filele 153-156 și respectiv filele 151-152 dosarul Înaltei Curți.

În timpul audierii martorei G., Înalta Curte a respins următoarele întrebări adresate acesteia de către reprezentantul Ministerului Public, respectiv: 1) Cui crede că trebuia să transmită mesajul E.*, apreciind-o nerelevantă: 2) De unde crede că avea E. informații despre dosar în condițiile în care a declarat că nu era atribuția prim-adjunctului să se intereseze de dosar?, cu motivarea că nu este concludentă și utilă cauzei; 3) Dacă martora s-a gândit vreodată că a fost promovată tocmai pentru a nu finaliza acest dosar? cu motivarea că nu este concludentă și utilă cauzei.

În timpul audierii martorei B.B.B., Înalta Curte a respins întrebarea adresată acesteia de către reprezentantul Ministerului Public, respectiv: Dacă martora se teme de inculpatul A.?, cu motivarea că nu este concludentă și utilă cauzei, bazându-se pe percepțiile subiective ale martorei, așa cum rezultă din încheierea de la data menționată, află la filele 165-166 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 28 septembrie 2017, magistratul asistent a învederat că apelantul - intimat inculpat B. a depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri pe care le consideră necesare a fi avute în vedere de instanță la soluționarea cauzei, iar apelantul - intimat inculpat A. a depus la dosarul cauzei o cerere suplimentară de probe. De asemenea, a mai învederat că a fost înaintat instanței și procesul - verbal pentru îndeplinirea mandatului de aducere cu martorul J.

Înalta Curte a solicitat martorului J. să părăsească sala de ședință pe perioada audierii martorului D., punându-i, totodată, în vedere, că va fi audiat separat.

În continuare, ca urmare a dispozițiilor instanței, s-a procedat la restituirea filelor de la nr. 172 la nr. 277 către inculpatul B., întrucât înscrisurile respective vizau proba cu expertiza contabilă extrajudiciară, care a fost respinsă de instanță prin încheierea din data de 15 iunie 2017, filele dosarului urmând a fi renumerotate.

Înalta Curte a procedat la identificarea martorilor D. și J., fotocopiile actelor de identitate al acestora fiind atașate la dosarul cauzei, după care.

În conformitate cu dispozițiile art. 122 rap. la art. 381 alin. (1), art. 382 și art. 420 alin. (5) C. proc. pen., Înalta Curte a procedat la audierea martorilor D. și J. sub prestare de jurământ, declarațiile acestora fiind consemnate, semnate și atașate la dosarul cauzei, aflate la filele 183-188 dosarul Înaltei Curți.

În timpul audierii martorului D., Înalta Curte a respins întrebarea adresată acestuia de către apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A., respectiv: 1) Dacă inculpatul A., în calitatea sa de prim - procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, avea abilitatea să verifice, să se intereseze sau să întrebe de dosare ale serviciului circulație?, cu motivarea că aceste aspecte rezultă din atribuțiile de serviciu ale inculpatului și ale martorului (la această întrebare s-a opus și reprezentantul Ministerului Public, întrucât tocmai aceasta este ilegalitatea care i se reține inculpatului).

În continuare, reprezentantul Ministerului Public a adus la cunoștința instanței că parchetul înțelege să se sesizeze pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, cât privește depoziția martorului D. și a solicitat instanței de judecată înaintarea unei copii a acestei declarații unității de Parchet.

Înalta Curte a pus în discuție cererea suplimentară de probe formulată de apelantul intimat inculpat A.

Apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A., având cuvântul asupra cererii formulate, a solicitat audierea în calitate de martor a doamnei J.J.J., prim - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, cu aceeași adresă de citare. A susținut că necesitatea audierii acesteia reiese din declarația martorei G. și este necesară pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt.

În acest sens, a arătat că potrivit declarației martorei G., fără însă a preciza numele doamnei J.J.J., aceasta discuta situația dosarelor cu doamna J.J.J., menționându-i acesteia ori de câte ori se făceau pretinse intervenții sau discuții pe care dumneaei le calificase drept intervenții asupra dosarelor pe care le avea în instrumentare.

Cât privește al doilea punct al cererii suplimentare de probe, și anume audierea în ședință publică a înregistrărilor ambientale din 19 noiembrie 2013 și 18 decembrie 2013, redate în procesul - verbal nominalizat în nota de probe, a solicitat admiterea acestei cereri și administrarea probei în mod nemijlocit de către instanța de judecată. În acest context, a arătat că între cele consemnate în procesele - verbale menționate și cele inscripționate pe DVD - ul de redare există mai multe diferențe majore.

A învederat că apărarea a încercat să nominalizeze și să individualizeze diferențele observate cu ocazia audierii nemijlocite la cască a celor două DVD - uri de redare a convorbirilor ambientale în cauză, în tabelele, care au însoțit cererea suplimentară de probe, cu mențiunea că din prima coloană a tabelului rezultă ceea ce s-a transcris în procesele - verbale, iar din cea de - a doua ceea ce se aude pe înregistrare.

A solicitat a se constata că aceste obiecțiuni au fost formulate și de către judecătorul fondului.

Apărătorul ales al apelantului intimat inculpat B., având cuvântul, a precizat că susține cererea suplimentară de probe formulată de inculpatul A., pentru motivele ce au fost învederate.

Reprezentantul Ministerului Public, dată fiind modalitatea în care a decurs audierea martorului D., a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu reaudierea martorilor S. și F., care au avut calitate de martor, atât în cursul urmăririi penale, cât și cu prilejul cercetării fondului cauzei. A susținut că cei doi martori au legătură cu împrejurările cu privire la care numitul D. a fost audiat în calitate de martor la acest termen de judecată.

A arătat că martorul S. este lucrătorul de poliție care a instrumentat cauza înainte de a fi înaintată Parchetului, iar martorul F. este agentul de poliție care a fost implicat în mod direct în acel incident petrecut în trafic, soldat cu încheierea procesului - verbal de constatare și întocmire a dosarului penal.

Față de depoziția martorului audiat la acest termen de judecată, a apreciat ca fiind necesară reaudierea martorilor S. și F.

Cât privește cererea de suplimentare a probatoriului formulată de inculpatul A., cu audierea numitei J.J.J., în calitatea sa de prim - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia și, colegă cu martora audiată la termenul anterior, G., a apreciat această solicitare ca având un caracter nefondat, prin raportare la teza probatorie menționată de apărare.

Din punctul său de vedere, nu ar face decât să întărească depoziția acestei martore, ar avea un caracter de probă indirectă, apreciind totodată că în cauză au administrate suficiente probe.

Cât privește cel de-al doilea punct al cererii suplimentare de probe, respectiv necesitatea audierii în ședință publică a înregistrărilor ambientale din 19 noiembrie 2013 și 18 decembrie 2013, a apreciat de asemenea această cerere ca având un caracter nefondat, cu atât mai mult cu cât acest aspect a fost învederat și instanței de fond. În opinia sa, instanța a deslușit aspectele menționate de către apărare, iar în plus, au fost depuse tabele comparative care conțin diferențele observate de apărare cu ocazia audierii nemijlocite la cască a celor două DVD-uri de redare a convorbirilor ambientale în cauză.

Față de cele expuse anterior, a susținut că, atât instanța de judecată, cât și Parchetul, au la dispoziție interceptările care au fost atașate la dosarul cauzei, existând, astfel posibilitatea nemijlocită și directă de a se proceda la audierea acestor două convorbiri. Prin urmare, toate neclaritățile legate de aceste două interceptări, constituie aspecte ce țin de fondul cauzei.

Față de solicitarea reprezentantului Ministerului Public, în sensul reaudierii martorilor S. și F., apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A. a susținut că nu se impune reaudierea acestora, dacă aceasta a fost solicitată doar cu privire la infracțiunea de șantaj, fără legătură cu celelalte infracțiuni.

De asemenea, a învederat că în principiu nu se opune audierii unor persoane în calitate de martor în general, precum și faptul că acești doi martori a căror reaudiere se solicită, nu au nicio legătură cu infracțiunea de șantaj. În condițiile în care Înalta Curte va aprecia că reaudierea acestor martori este necesară și cu privire la alte infracțiuni, a arătat că doamna procuror X. ar fi cea mai în măsură să fie reaudiată.

Apărătorul ales al apelantului intimat inculpat B., având cuvântul, a arătat că lasă la aprecierea instanței soluția cu privire la cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public, în sensul reaudierii martorilor S. și F., întrucât aceștia nu au legătură cu infracțiunea ce i se impută inculpatului pe care îl asistă.

În replică, reprezentantul Ministerului Public a arătat că nu a solicitat reaudierea acestor martori exclusiv cu privire la infracțiunea de șantaj, explicând că cererea a fost justificată față de depoziția martorului D., audiat la acest termen de judecată.

După deliberare, Înalta Curte a respins cererea suplimentară de probe formulată de inculpatul A., constând în audierea în calitate de martor a doamnei J.J.J., prim - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia și, în audierea în ședință publică a înregistrărilor ambientale din 19 noiembrie 2013 și 18 decembrie 2013, apreciind că în cauză au fost administrate suficiente probe în acest sens, iar, în plus, în ceea ce privește audierea înregistrărilor ambientale, a învederat că apărarea a atașat diferențele observate cu ocazia audierii la cască a celor două DVD-uri de redare a convorbirilor ambientale în cauză, care vor fi avute în vedere de către instanță. De asemenea, a respins și cererea de reaudiere a martorilor S. și F., dat fiind faptul că au fost administrate suficiente probe în cauză.

Apărătorul ales al apelantului intimat inculpat B. a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, constând în: caracterizări ale persoanei inculpatului, acte medicale, acte de stare civilă și o copie după cartea de muncă.

Reprezentantul Ministerului Public a arătat că nu se opune probei cu înscrisuri în circumstanțiere solicitată de către inculpatul B.

După deliberare, Înalta Curte a încuviințat proba cu înscrisuri în circumstanțiere solicitată de către inculpatul B. și a constatat-o administrată prin depunerea acestora la dosarul cauzei, aflate la filele 189-214 dosarul Înaltei Curți.

Apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A. a solicitat, de asemenea, încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, constând în certificatul medical privind starea de sănătate a inculpatului.

Reprezentantul Ministerului Public a arătat că nu se opune probei cu înscrisuri în circumstanțiere solicitată de către inculpatul A.

După deliberare, Înalta Curte, a încuviințat proba cu înscrisuri în circumstanțiere solicitată de către inculpatul A. și a constatat-o administrată prin depunerea înscrisului la dosarul cauzei, aflat la fila 215 dosarul Înaltei Curți.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, în dezbateri, a precizat că apelul formulat în această cauză de către Parchet a vizat caracterul netemeinic al hotărârii pronunțate cu prilejul soluționării fondului acestei cauze, și anume sentința penală nr. 238/F din 12 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În continuare, a susținut că inculpatului A. i s-au aplicat pentru infracțiunile atribuite acestuia, și anume, favorizarea făptuitorului, șantaj și trafic de influență, pedepse orientate spre minimul special prevăzut de respectivele texte de lege incriminatorii, aplicându-se într-un final pedeapsa rezultantă în cuantum de 4 ani închisoare cu privare de libertate. Totodată, a arătat că în sarcina inculpatului B. s-a reținut infracțiunea corelativă de cumpărare de influență, dispunându-se condamnarea acestuia la pedeapsa de 2 ani închisoare cu privare de libertate.

În opinia sa, raportat la cuantumul pedepselor aplicate inculpaților, instanța de judecată nu a atribuit semnificația cuvenită și nu a evaluat în mod corespunzător criteriile specifice de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen.

A criticat hotărârea instanței de fond strict cu privire la acest proces tehnic de individualizare a pedepselor, în condițiile în care a menționat că toate circumstanțele reale ale cauzei reclamau un cuantum majorat pentru aceste pedepse, cu referire în special la inculpatul A., datorită calității pe care a acesta a avut-o la momentul desfășurării activității infracționale, dar și modalității în care a preconceput întreaga activitate infracțională și, de asemenea, nu în ultimul rând, prin raportare la practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a înțeles prin diverse hotărâri date și, chiar prin hotărâri cu dată recentă, să sancționeze într-un mod exemplar faptele cu caracter penal atribuite magistraților.

Totodată, a apreciat și cu privire la caracterul netemeinic al pedepsei aplicate inculpatului B., în condițiile în care acesta a apelat la această modalitate frauduloasă, de a oferi și de a remite efectiv anumite bunuri și foloase necuvenite inculpatului A. în considerarea calității acestuia de magistrat și, în condițiile în care la momentul respectiv, atât el, cât și societatea pe care o reprezintă, aveau calitatea de inculpați într-o cauză instrumentată de un Parchet aflat în subordonarea Parchetului condus de către inculpatul A.

Pentru aceste considerente, a solicitat ca în rejudecarea acestei căi de atac să se dispună condamnarea inculpaților la pedepse orientate spre maximul special prevăzut de textul de lege.

Apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A., având cuvântul, în dezbateri, în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, a opinat că în mod greșit judecătorul fondului a reținut că legea penală mai favorabilă este N.C.P. A arătat că, atât în motivele de apel, cât și în concluziile scrise, a detaliat pentru fiecare infracțiune în parte care sunt limitele de pedeapsă prevăzute de N.C.P. și de V.C.P. și, deși aceste limite de pedeapsă sunt substanțial mai mici în N.C.P., legea penală mai favorabilă este V.C.P. având în vedere celelalte instituții care se aplică în cauză, respectiv concursul de infracțiuni, posibilitatea reținerii de circumstanțe atenuante legale și judiciare, precum și aplicarea sau nu a unui spor de pedeapsă potrivit dispozițiilor corelative din N.C.P. Prin urmare, a solicitat, în situația în care se va considera că inculpatul a săvârșit infracțiunile deduse judecății, să se facă aplicarea dispozițiilor vechiului C. pen., raportat la prevederile art. 5 din N.C.P.

Referitor la infracțiunea de favorizare a făptuitorului, a arătat că a dezvoltat pe larg în cuprinsul motivelor de apel împrejurările care conduc apărarea la concluzia că reținerea acestei infracțiuni și încadrarea contribuției pretins infracțională a inculpatului A. în acest text de lege este greșită. Din perspectiva apărării, în sarcina inculpatului se poate reține, așa cum, de altfel procurorul anchetator a opinat într-o primă fază, infracțiunea de instigare la abuz în serviciu, cu toate consecințele legale ce decurg din intrarea în vigoare a N.C.P. și din succesiunea de legi penale în timp.

Din punctul său de vedere, prin raportare la conținutul legal al infracțiunii ce face obiectul analizei, ar fi fost necesar ca procurorul, respectiv judecătorul fondului să indice un ajutor concret, palpabil, verificabil pe care inculpatul A. să-l fi dat unei persoane aflată în postura de făptuitor al unei potențiale infracțiuni. A precizat că în latura obiectivă a infracțiunii de favorizare a făptuitorului intră acțiuni ale favorizatorului, ale persoanei care favorizează, care sunt de natură să constituie în mod concret un ajutor în vederea realizării unuia sau mai multora dintre scopurile pe care legiuitorul le-a menționat în cuprinsul textului incriminatoriu.

Or, aceste pretinse acțiuni nu pot fi nicidecum acel fel de acțiuni care ar avea ca urmare sau ca scop determinarea la acte contrare sau prin presiuni realizate asupra unor organe judiciare cărora le revine obligația de a constata sau urmări anumite infracțiuni. Prin urmare, nu poate întruni elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a făptuitorului potențiala încercare, ca verbum regens al unei eventuale infracțiuni, de a determina o persoană să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu sau să îndeplinească în mod defectuos ceea ce legea prevede în sarcina sa.

Pe cale de consecință, acțiunea pretins infracțională a inculpatului A. de a-l determina pe martorul D., într-o modalitate sau alta, să acorde ajutor omului de afaceri E. (despre care se afirmă că era prietenul inculpatului A.) nu se poate circumscrie infracțiunii de favorizare a făptuitorului câtă vreme nu se indică nicio acțiune prin care acestuia i s-a pus la dispoziție un ajutor material, concret, direct și verificabil, activitatea pretins infracțională constând în opinia procurorului și a judecătorului fondului în încercarea de a-l determina pe martorul D. să efectueze eventuale acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, mai exact să influențeze darea unei soluții într-o anumită cauză.

De asemenea, a arătat că în concluziile scrise a analizat elementele constitutive ale celor două infracțiuni de favorizare a făptuitorului și instigare la abuz în serviciu, obiectul juridic special al fiecărei infracțiuni în parte, precizând că infracțiunea de favorizare a făptuitorului ocrotește un anumit tip de relații sociale, iar infracțiunea de instigare la abuz în serviciu ocrotește un alt tip de relații sociale, respectiv buna desfășurare a relațiilor sociale ce presupune respectarea ordinii de drept și a îndatoririlor/atribuțiilor unor persoane însărcinate în acest sens.

A susținut că din analizarea prevederilor N.C.P., instigarea neurmată de executare nu mai beneficiază de o prevedere corespondentă în legea nouă, situație în care art. 4 C. pen. se comportă ca o lege penală de dezincriminare. Prin urmare, în ceea ce privește presupusele acțiuni ale inculpatului A., suntem în prezența unui abolitio criminis, fiind incidentă o cauză de imposibilitate de anchetare în orice situație de cercetare a acestuia pentru această infracțiune, or, de aceea procurorul a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de instigare la abuz în serviciu în infracțiunea de favorizare a făptuitorului, fără însă a avea în vedere că elementele constitutive ale celor două infracțiuni se diferențiază în mod fundamental. Art. 4 C. pen. se comportă ca o normă de dezincriminare pentru că legiuitorul atunci când a dorit să incrimineze instigarea neurmată de executare a făcut-o în mod concret și punctual, sens în care a făcut trimitere la dispozițiile art. 191 alin. (4), art. 292 alin. (1) și art. 370 din actualul C. pen.

În ceea ce privește această primă faptă reținută în sarcina inculpatului A., a solicitat să se constate că sunt aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de favorizare a făptuitorului în infracțiunea de instigare la abuz în serviciu și să se constate, potrivit legii penale mai favorabile, datorată succesiunii de legi în timp și dispozițiile art. 4 C. pen., că această faptă nu mai este prevăzută de legea penală.

Relativ la infracțiunea de șantaj, a arătat că obiectul acestei infracțiuni l-a constituit exercitarea de presiuni psihice sau de orice natură asupra martorului D., menționând că ceea ce martorul D. a avut în vedere astăzi în fața instanței, a constituit o stare de fapt obiectivă, pe care dânsul nu a perceput-o ca o presiune, ci ca o relație de prietenie pe care o avea cu inculpatul A. Context în care se pune întrebarea: Din ce material probator reiese că martorul D. ar fi fost constrâns în orice modalitate de către inculpatul A. să facă intervenții sau să se intereseze de anumite dosare?

A arătat că în practica judiciară s-a statuat că nu poate constitui infracțiune fapta materială prin care făptuitorul amenință cu săvârșirea unei acțiuni pe care acesta nu o poate realiza. Or, inculpatul A., chiar în situația în care l-ar fi amenințat pe martorul D. că îl va muta pe el și alte persoane într-o altă unitate de poliție, nu avea abilitate legală de a face această mutare potrivit Regulamentelor în vigoare, a Legii de organizare și funcționare a Poliției Române și a Protocoalelor încheiate între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul de Interne.

Mai mult, inculpatul A. nu avea posibilitatea legală nici să facă recomandări în acest sens, în speță acestea puteau fi făcute de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care are abilitatea de a face recomandări în sensul aprecierii sau nu, a muncii desfășurate de polițiști în teren. Pe cale de consecință, o primă condiție a infracțiunii de șantaj nu este întrunită în mod clar, respectiv lipsa abilității ca inculpatul A. să poată influența într-o modalitate sau alta cariera profesională a martorului D. În situația în care inculpatul A. ar fi pretins acest lucru, a solicitat să se aibă în vedere declarația martorului D., dată la acest termen de judecată, în care a arătat că nu i s-a pretins niciodată nimic, nu a fost amenințat, ci s-a simțit cumva dator din prietenie față de inculpatul A. să răspundă solicitărilor acestuia, respectiv de a se interesa de alcoolemia numitului E., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

În continuare, a arătat că a detaliat în motivele de apel aspecte din declarația martorului O. legate de întâlnirea din restaurantul numitului Ioan H., susținând că 8 persoane au formulat declarații contrare declarației martorului O., persoane care au fost audiate, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de fond, însă nimeni nu s-a aplecat asupra celor declarate de acestea, și care au avut în vedere împrejurarea că numitul O. era într-o stare avansată de ebrietate, că în restaurant era poziționat la o masă îndepărtată de cea a inculpatului A., așa încât nu a avut cum să audă ceea ce acesta a discutat. În opinia apărării, declarația martorului O. nu este una obiectivă.

Cu prilejul analizării depozițiilor de martori date în cursul urmăririi penale, a judecății în primă instanță și, în apel, a solicitat să se aibă în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Doorson v. Olanda), care a stabilit că deși nu există o ierarhie a probelor, este totuși normal să se acorde o prioritate declarațiilor martorilor audiați în condiții de publicitate și contradictorialitate în dauna celor obținute în condiții de nepublicitate.

A solicitat achitarea inculpatului pentru infracțiunea de șantaj în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apreciind că nu este îndeplinit elementul subiectiv care este determinant, dar nici condiția privind realitatea susținerilor amenințătoare formulată de subiectul activ, cel mult se poate avea în vedere un comportament necorespunzător în cadrul unei posibile acțiuni disciplinare.

În ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență, a arătat că a analizat, atât rechizitoriul, cât și hotărârea instanței de fond și a constatat că organele judiciare s-au limitat la simple referiri, la fragmente ale unei situații de fapt care nu sunt corelate între ele într-o coerență aptă în așa fel încât să conducă pe cineva la concluzia că s-a săvârșit o acțiune de traficare a influenței pe lângă o anumită persoană.

Din punctul de vedere al apărării, infracțiunea de trafic de influență este o infracțiune care se consumă la momentul pretinderii, neprezentând relevanță pentru această faptă dacă remiterea folosului respectiv a fost sau nu realizată, cu excepția situației în care cele două modalități se suprapun din punct de vedere temporal. Așa încât, prima problemă o reprezintă împrejurarea că procurorul a reținut prin actul de sesizare a instanței, opinie îmbrățișată de judecătorul fondului, infracțiunea de trafic de influență săvârșită în formă continuată având în vedere că la un moment dat inculpatul A. a fost de acord cu exercitarea unei interpelări, interpretată ca și exercitare de influență și după aceea în mod treptat s-ar fi remis diverse foloase care ar fi reprezentat în realitate obiectul traficului de influență. Or, momentul consumării pretinsei activități infracționale este momentul acordului de voință între cele două părți dacă acest acord a existat în sens infracțional; ulterioarele plăți, pe care procurorul le-a individualizat ca fiind activități infracționale, neputând să reprezinte prin ele însele un alt act material care intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de influență. Pentru că dacă ar fi așa, ar fi însemnat că aceste acte materiale să reprezinte nu o plată în sine, ci o anumită acțiune de traficare a influenței care să se circumscrie noțiunii de verbum regens al infracțiunii respective.

A susținut că, deși în cauză există mandate de supraveghere tehnică, la dosar nu există nicio interceptare telefonică sau ambientală care să surprindă discuții între inculpații A. și B., nicio interceptare care să susțină acuzația de trafic de influență. Mai mult decât atât, singurele interceptări de care acuzarea a înțeles să se folosească sunt cele dintre inculpatul A. și furnizorii de materiale, interceptări care nu dovedesc decât un proces de negociere a prețului, acești furnizori neavând legătură cu activitatea pretins infracțională.

A arătat că declarația martorei G. este considerată o probă fundamentală în dovedirea infracțiunii de trafic de influență de către instanța de fond, or, această martoră se afla în relații de conflict cu inculpatul A. datorită unor împrejurări ce țin de activitatea profesională.

A susținut că declarația martorei G. nu poate fi avută în vedere in extenso, pentru că este lovită de un grad sporit de subiectivitate, martora făcând aprecieri neconforme realității care rezultă din acele tabele pe care apărarea le-a depus la dosarul cauzei și din interceptări. În realitate, martora G. a purtat acele convorbiri cu numitul E., adjunctul inculpatului A., sens în care, a solicitat să se aibă în vedere convorbirile telefonice la care a făcut referire în cererea suplimentară de probe, pentru că din acestea rezultă diferențe majore în ceea ce privește susținerile pe care procurorul le-a făcut cu ocazia redării interceptărilor și ceea ce se aude în realitate pe aceste interceptări.

Cât privește susținerile martorei G. referitoare la împrejurarea că inculpatul A. ar fi intrat în birou la un moment dat și că l-ar fi văzut pe celălalt inculpat roșu la față și ar fi spus „lasă-l mai încet că face infarct”, a arătat că aceste chestiuni au fost detaliate, atât de inculpatul A., cât și de martora B.B.B., care în calitate de grefier se afla în biroul doamnei procuror G. și care a declarat că nu s-au exercitat niciun fel de presiuni de către inculpatul A., că nu s-a cerut și nu s-a pretins nimic.

A solicitat să se aibă în vedere declarația martorei G. doar în măsura în care se coroborează cu alte probe, pentru a analiza din punct de vedere juridic și legal dacă suntem în prezența sau nu a infracțiunii de trafic de influență.

Referitor la existența unei relații comerciale între societatea condusă de inculpatul B. și inculpatul A., a solicitat să se aibă în vedere că executarea obligațiilor între părți se face astfel cum au fost asumate, în așa modalitate încât, dacă nici până la această dată lucrările nu sunt achitate în integralitate, se datorează faptului că acel contract de prestări servicii nu a fost executat în totalitate. A susținut că împrejurarea că serviciile prestate nu au fost achitate în integralitate, sau au fost achitate la alte termene, nu poate angaja decât răspunderea civilă contractuală a părții care nu și-a executat respectiva obligație, câtă vreme nu se dovedește că s-a exercitat o acțiune concretă și coerentă care ar fi intrat în atribuțiile de serviciu ale unei persoane de a influența o altă persoană, referindu-se la relația dintre inculpatul A. și martora G.

Pentru toate considerentele susținute oral și în scris, a solicitat achitarea inculpatului pentru infracțiunea de trafic de influență în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În subsidiar, a solicitat, în situația în care se va găsi vreo urmă de vinovăție în sarcina inculpatului, să se aibă în vedere dispozițiile art. 74 din V.C.P. și să se procedeze la o reindividualizare a pedepsei aplicată de prima instanță, precizând că a detaliat în scris aspectele privind reținerea de circumstanțe atenuante.

Având cuvântul cu privire la apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A. a pus concluzii de respingere a acestuia. Apărătorul apelantului intimat inculpat a depus concluzii scrise, aflate la filele 216-242 dosarul Înaltei Curți.

Apărătorul ales al apelantului intimat inculpat B., având cuvântul, a solicitat admiterea apelului formulat, desființarea sentinței pronunțate de către prima instanță, urmând ca Înalta Curte de Casație și Justiție să pronunțe o nouă hotărâre, prin care, în opinia apărării, să dispună achitarea inculpatului B., în temeiul prevederilor art. 16 alin. (1) lit. a) și, în subsidiar, în temeiul prevederilor art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În ipoteza în care instanța va considera că se regăsesc elementele constitutive ale infracțiunii de care este acuzat inculpatul și că ar exista și vinovăție din partea acestuia, a solicitat ca admițând apelul și, procedând la reindividualizarea pedepsei, prin hotărârea pe care instanța o va pronunța, să dispună în principal amânarea aplicării pedepsei, iar în subsidiar, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în temeiul prevederilor legale invocate în cuprinsul motivelor de apel.

A considerat că instanța de fond nu a procedat la o analiză riguroasă prin care să identifice elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență, în ceea ce-l privește pe inculpatul B.. De asemenea, a susținut că hotărârea instanței de fond reia pasaje din rechizitoriu, care la rândul său a fost criticat de apărare în cadrul apelului formulat, precum și faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând materialul probator administrat în mod nemijlocit în fața instanței de fond și, coroborat cu materialul probator administrat în faza de urmărire penală, va ajunge la concluzia că soluția de condamnare pe care instanța de fond a pronunțat-o față de inculpatul B., se întemeiază aproape exclusiv pe declarația martorei G. și pe deducțiile pe care instanța, bazându-se și pe supozițiile și raționamentele dezvoltate de către procuror, le face cu privire la raportul comercial dintre inculpații A. și B.

În opinia apărării, nu a fost probată sub nicio formă existența elementului material al infracțiunii de cumpărare de influență, după cum nu a fost dovedită și nu s-a făcut o analiză pertinentă în raport cu probele administrate, a elementelor constitutive și, cu precădere, a elementului material al infracțiunii de trafic de influență.

A solicitat a se avea în vedere că în materialul probator nu se regăsește nici măcar o probă concludentă care să dovedească când a avut loc această promitere a traficării influenței pe care instanța de fond o reține ca fiind de la sine înțeleasă ca urmare a poziției pe care inculpatul A. o avea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, respectiv când a avut loc acest acord de voință dintre oferta inculpatului A. și presupusa acceptare de către inculpatul B., pentru a se putea analiza dacă foloasele pretins a fi date de către inculpatul B. inculpatului A., ar reprezenta elemente care țin de infracțiunea de cumpărare de influență.

În continuare, a arătat că în materialul probator se regăsesc elemente care sunt insuficiente pentru a sta în mod temeinic și legal la baza soluției pronunțate de instanța de fond, nerezultând din nicio probă administrată faptul că între inculpatul pe care îl asistă și inculpatul A., ar fi existat o înțelegere cu privire la săvârșirea acestei infracțiuni. În acest context, a făcut referire la declarația dată de doamna procuror G., cu prilejul căreia a mărturisit că nu a purtat niciun fel de discuții cu inculpatul A. și că a avut unele discuții cu procurorul E.; inculpatul B. fiind,în opinia apărării, din start detașat și față de presupusa discuție cu inculpatul A., care de fapt nu a existat și, față de discuțiile dintre domnul procuror E. și martora G., care așa cum rezultă în schimb inclusiv din interceptările ambientale, erau discuții care se purtau mai des decât a susținut martora și de multe ori, cu caracter profesional.

A învederat că elementul care ar conduce instanța la concluzia că s-a comis această infracțiune, îl reprezintă susținerea martorei G. referitoare la presupusa afirmație „pe domnul lasă-l mai ușor că este prietenul meu”, afirmație pe care inculpatul A. ar fi făcut-o la momentul la care inculpatului B. îi era adusă la cunoștință învinuirea din respectivul dosar penal.

Față de cele expuse anterior, a arătat că mărturia doamnei procuror G. pe acest aspect nu este deloc susținută, necoroborându-se cu nicio altă probă din dosar.

De asemenea, a solicitat a se avea în vedere contradicția dintre declarația doamnei procuror G. și declarațiile domnului procuror E., a se acorda prioritate acelor sensuri care decurg în mod rațional și just din interpretarea declarației doamnei procuror G., respectiv cele care se coroborează cu alte elemente probatorii, urmând astfel ca instanța să ajungă la concluzia că nu există elemente constitutive ale infracțiunii care să fi fost probate în acest dosar, neexistând elemente nici cu privire la probarea promisiunii de traficare a influenței din partea inculpatului A., motiv pentru care apărarea a apreciat că infracțiunea de cumpărare de influență nu există.

A mai arătat că la dosarul cauzei nu există interceptări telefonice sau ambientale care să surprindă discuții între inculpatul B. și inculpatul A. din care să rezulte măcar vreo referire la dosarul cu accidentul de muncă, petrecut în cadrul activității desfășurate de SC C. SRL.

Sub aspectul probatoriului administrat, a solicitat a se avea în vedere că declarația martorului J., dată la acest termen de judecată, se află în opinia apărării, în proporție de peste 70%, în contradicție cu declarația sa anterioară, arătând, totodată, că la dosarul cauzei există înscrisuri care atestă că în niciun caz nu s-au emis facturi pe SC C. SRL pentru acele materiale de construcții cu privire la care martorul nici nu știa dacă mergeau către imobilul proprietatea inculpatului A., existând în schimb avize de expediție care au fost emise pe numele inculpatului A.

A învederat că este indubitabil că acel contract de prestări lucrări există și a susținut, totodată, că dacă într-adevăr s-ar fi realizat acordul de voință între traficarea influenței și predarea de foloase necuvenite către inculpatul A., inculpatul pe care îl asistă ar fi avut toate motivele, fie să rezilieze contractul, fie să-l desființeze în materialitatea lui, lucru care însă nu s-a întâmplat.

În acest context, a susținut că toate aceste elemente ale raportului contractual de natură comercială dintre cei doi se regăsesc în contabilitatea SC C. SRL, menționând că era o practică a societății SC C. SRL, în condițiile economiei de astăzi, a economiei de piață, de a practica acest sistem de prestare a lucrărilor și de încasare cu precădere a celei mai mari părți din prețul pentru serviciile prestate, la finalul lucrării; subliniind totodată că acest raport contractual de natură civilă nu poate sta în mod legal și temeinic la baza trimiterii în judecată și mai ales a condamnării celor doi inculpați.

A susținut că nu este analizată existența „promisiunii” și a „ofertei”, precum și faptul că nu rezultă care sunt mijloacele probatorii prin care ar fi fost dovedită existența elementului material al infracțiunii de cumpărare de influență.

A mai solicitat a se avea în vedere că nu se poate reține ca fiind corectă încadrarea juridică dată faptei și în raport cu prevederile art. 35 alin. (1) C. pen., întrucât apărarea apreciază, cum, de altfel și doctrina și practica au statuat, că infracțiunea de cumpărare de influență este o infracțiune de consumare anticipată, neavând relevanță dacă această remitere a presupuselor „foloase” s-a făcut în „tranșe”. În acest sens, a susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică și sub aspectul reținerii caracterului continuat al presupusei infracțiuni.

Totodată, a susținut că hotărârea pronunțată este nelegală și sub aspectul încălcării prezumției de nevinovăție, prezumție fundamentală care nu a fost nicidecum răsturnată prin probatoriul administrat și care nu poate fi anulată decât în condițiile în care există probe temeinice și convingătoare și nu simple indicii, așa cum sunt, în opinia apărării, cele reținute de instanță, solicitând analizarea, atât a actelor depuse în circumstanțiere, cât și a motivelor invocate de apărare.

Concluzionând, a solicitat respingerea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, pe care apărarea îl apreciază ca fiind nefondat, precum și a se avea în vedere argumentele apărării ce au fost expuse pe larg în cadrul motivelor de apel.

Cu încuviințarea Înaltei Curți, reprezentantul Ministerului Public a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, atât cu privire la motivele de apel formulate de Parchet, cât și cu privire la motivele de apel formulate în cauză de cei doi inculpați,aflate la filele 243-262 dosarul Înaltei Curți.

Față de cele învederate, atât în scris, cât și în susținerea orală a celor doi apărători ai inculpaților B. și A., reprezentantul Ministerului Public a apreciat apelurile formulate în cauză de cei doi inculpați ca având un vădit caracter nefondat și, pe cale de consecință, a solicitat ca, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., să se dispună respingerea acestora.

Concluziile în detaliu ale reprezentantului Ministerului Public asupra apelurilor apelanților intimați inculpați, precum și ultimul cuvânt al fiecăruia dintre apelanții intimați inculpați au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpații B. și A. împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, în raport cu motivele invocate de către fiecare, a mijloacelor de probă încuviințate și administrate în apel, în condițiile mai sus arătate și potrivit dispozițiilor art. 420 alin. 8-10 C. proc. pen., Înalta Curte constată că apelurile declarate de către parchet și inculpați sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

În ceea ce privește apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție:

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, cât și în faza judecății, în primă instanță, precum și în apel, instanța de control judiciar constată că în contextul cauzei, situația de fapt stabilită de prima instanță a fost corect stabilită, precum și vinovăția fiecărui inculpat, în raport cu fiecare infracțiune ce a fost reținută în sarcina fiecăruia.

Astfel, Înalta Curte consideră că prima instanță a făcut un examen riguros asupra întregului material probator administrat în cursul urmăririi penale și în faza judecății, făcând referiri concrete la mijloacele de probă administrate pe care le-a analizat, în raport, cu fiecare critică formulată de apărare, pe fiecare infracțiune reținută în sarcina fiecărui inculpat, așa cum rezultă din motivarea amplă a sentinței pronunțate, respectiv vol. 7 dosarul curții de apel, filele 149 verso, cu privire la infracțiunea de favorizarea făptuitorului prevăzută și pedepsită de art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., comisă de inculpatul A. la data de 7 aprilie 2013 în favoarea făptuitorului E., făcându-se referire la declarația martorului F.

și discuția telefonică de la ora 19:28:58 între inculpatul A. și E., procesul-verbal de constatare întocmit de agentul de poliție F., vol. 7 dosarul curții de apel, fila 150 verso; cu privire la infracțiunea de șantaj, prevăzută și pedepsită de art. 207 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în exercitarea de amenințări împotriva numiților D. și F., fiind făcute referiri la convorbirile telefonice între inculpatul A. și D. în data de 08 aprilie 2013, convorbirea din mediu ambiental a inculpatului A.,probele în care același inculpat s-a preocupat constant și insistent de evoluția dosarului în care a fost cercetat numitul E., personal a solicitat la spital rezultatul alcoolemiei, periodic îl chema la ordine pe numitul D., iar audierea inculpatului E. s-a realizat numai după contactarea sa de către polițistul care avea dosarul în lucru, urmărind evoluția dosarului până la soluționarea acelui dosar prin soluția procurorului de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ, în august 2013, vol. 7 dosarul curții de apel, filele 150 verso-151 verso; referitor la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit.

b) din Legea nr. 78/2000 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (28 de acte materiale) și cu aplicarea art. 5 C. pen., fiind făcute referirile la discuțiile înregistrate în mediu ambiental dintre procurorul de caz și E., discuția ambientală din 18 decembrie 2013, declarația procurorului de caz G., nota explicativă din 23 octombrie 2013 dată de inculpatul B., facturile anexate în copie pentru a efectua lucrări la imobilul menționat, declarația martorului V., cronologia achizițiilor de materiale, vol. 7 dosarul curții de apel, filele 151 verso-1523 verso; cu privire la infracțiunea de cumpărare de influență a fost reținută contribuția inculpatului B., cu referire la declarația acestuia, declarația inculpatului A., vol. 7 dosarul curții de apel, filele 153 verso-155; referitor la infracțiunea de favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., fiind făcute referiri la declarația martorului E., declarația martorului D., declarația martorului F., procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice ce atestă convorbirea din data de 17 aprilie 2013, ora 19:21 dintre inculpatul A.

și E., SMS dat de martorul E. inculpatului A. și A.A. la 19:24:43, convorbirile telefonice din procesul-verbal din 12 februarie 2014, aflate în vol. 7, filele 155-156 verso; cu privire la infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., fiind indicate declarația martorului F., declarația martorului D., declarațiile martorului M. date în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, declarația martorului H., declarațiile date de martorul O., procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental la data de 09 aprilie 2013 între inculpatul A.

și numitul E., procesele-verbale de redare a discuțiilor telefonice dintre inculpatul A. și D., convorbirea din mediu ambiental a inculpatului A., expertiza criminalistică a vocii și vorbirii care a concluzionat că discuția din data de 09 aprilie 2013 redată la pagina 4 din procesul-verbal din data de 11 februarie 2014 și înregistrată pe DVD inscripționat „x/P/2013 Direcția Națională Anticorupție, SCC Ambientală 09 aprilie 2013 A. și alții” are loc între A. și O., alte aspecte ale expertizei menționate, declarațiile martorilor X.X., Z.Z., U.

și Y.Y., declarațiile martorilor F. și D., vol. 7, filele 156 verso-161; referitor la infracțiunile corelative de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit.

b) din Legea nr. 78/2000 și art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (28 de acte materiale ) și cu aplicarea art. 5 C. pen. săvârșită de inculpatul A. și cumpărare de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. ( 28 de acte materiale ), cu aplicarea art. 5 C. pen. săvârșită de inculpatul B. au fost menționate declarațiile martorilor G., E., B.B.B., T., din cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, discuțiile din mediu ambiental între procurorul de caz G. și martorul E., discuția ambientală din data de 18 decembrie 2013 dintre cei doi, contractul de execuție lucrări nr. 444 din data de 3 iulie 2013 încheiat cu soția inculpatului A., fișa de cont și facturile menționate, raportul de expertiză contabilă, referiri la doctrina juridică și jurisprudență, aflate, în vol. 7, filele 161-168 verso.

De asemenea, la dosarul cauzei în apel, au fost propuse, încuviințate și administrate mijloace de probă, așa cum rezultă din încheierea din 15 iunie 2017, în condițiile indicate în considerentele prezentei decizii, respectiv declarațiile martorilor D., G., B.B.B., J., declarațiile acestora aflându-se la filele 151-156; 183-188 dosarul Înaltei Curți, acte în circumstanțiere pentru apelantul inculpat B., respectiv patru caracterizări, fotocopii ale unor acte medicale privind starea de sănătate a acestuia, fotocopia certificatului de căsătorie, fotocopii ale unei legitimații de serviciu, a diplomei de inginer, a carnetului de muncă, filele 189-214 dosarul Înaltei Curți, fotocopia unui buletin RMN pentru apelantul inculpat A., aflat la file 215 dosarul Înaltei Curți.

Înalta Curte, prin propriul examen asupra mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, în faza judecății în primă instanță și în apel, a constatat vinovăția inculpaților A. și B., în raport cu infracțiunile reținute în sarcina fiecăruia, actele materiale concrete comise se fiecare dintre inculpați, fiind susținute de materialul probator.

În ceea ce privește procesul de individualizare a pedepselor aplicate de prima instanță, Înalta Curte consideră că în mod judicios aceasta a făcut o analiză a criteriilor prevăzute în art. 74 C. pen., în contextul concret al cauzei pentru fiecare pedeapsă stabilită, în raport cu legea penală mai favorabilă, așa cum a precizat, în vol. 7, filele 167 verso-169.

Înalta Curte, la rândul său reevaluând mijloacele de probă administrate în apel la care s-a făcut mai sus referire, în raport cu criteriile prevăzute de art. 74 C. pen.,și critica formulată de parchet, constată că atât cuantumul, cât și modalitățile de executare ale pedepselor stabilite de prima instanță, pentru inculpații A. și B. sunt în măsură să asigure realizarea concretă a scopurilor acestora, față de gravitatea infracțiunilor săvârșite și de periculozitatea acestora.

Astfel, referitor la inculpatul A., instanța de control judiciar consideră că, în raport cu baza factuală reținută, în esență, contribuția concretă a inculpatului la comiterea fiecăreia dintre infracțiunile reținute, care la data de 07 aprilie 2013, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a intervenit la șeful Biroului I în cadrul Serviciului Poliției Rutiere Fetești, D., în favoarea făptuitorului E., pentru ca acestuia din urmă să nu i se întocmească proces-verbal de depistare în trafic la volanul unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice ori să nu fie condus la Spitalul municipal Fetești în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei; care a constrâns prin amenințare cu pierderea locului de muncă pe părțile vătămate D. și F. să dea o soluția de netrimitere în judecată numitului E., precum și care a pretins și primit de la numitul B., în perioada 27 iunie 2013 - 4 noiembrie 2013 materiale de construcție în valoare de 51.562,07 lei și manopera unor lucrări de 42.500 lei fără T.V.A., pentru edificarea imobilului pe care îl construiește în municipiul Slobozia, lăsând să se creadă că are influență asupra procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, numita G., în scopul evitării instituirii în cauză a unor măsuri asigurătorii și dispunerii unei soluții favorabile în Dosarul nr. x/P/2012 în care numitul B. și societatea administrată de acesta SC C. SRL au calitatea de învinuiți, cuantumul pedepselor de 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., de 2 ani închisoare prevăzută pentru infracțiunea prevăzută de art. 207 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicare art. 5 C. pen., pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și cu aplicarea art. 5 C. pen., sunt legale, temeinice și proporționale, urmând ca în baza dispozițiilor art. 38, 39 C. pen., pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare să i se adauge sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, de 1 an închisoare, astfel că în final inculpatul să execute pedeapsa principală de 4 ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate.

Cuantumurile pedepselor principale aplicate inculpatului A. au fost orientate diferențiat, către minim, în raport, cu limitele de pedeapsă prevăzute de lege, așa cum au fost arătate comparativ de prima instanță, față de dispozițiile art. 5 C. pen., legea penală mai favorabilă, aceasta fiind legea nouă, C. pen. în vigoare, reflectând, împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, starea de pericol creată pentru valorile ocrotite, potențată de calitatea de procuror a inculpatului, ce avea și o funcție de conducere, de prim-procuror a Parchetului de pe lângă Tribunalului Ialomița, având reprezentarea impactului asupra acestora, natura diferită a infracțiunilor și diversitatea acestora, respectiv de favorizare a infractorului, șantaj, trafic de influență și consecințele faptelor produse asupra percepției opiniei publice privind justiția, în general și a modului în care este respectată legea, motivele și scopurile urmărite, precum și periculozitatea inculpatului, dată tocmai de calitatea acestuia, conștientizarea consecințelor faptelor comise, lipsa antecedentelor sale, fiind o condiție legală pentru calitatea de procuror deținută, starea sănătății sale, ce rezultă din buletinul RMN ce atestă leziuni la coloana lombară, aflat la fila 215 dosarul Înaltei Curți.

Față de cele menționate, instanța de control judiciar apreciază că nu se impune majorarea cuantumurilor fiecăreia dintre pedepsele principale aplicate și nici a rezultantei, așa cum s-a solicitat de către procuror, în apelul declarat, întrucât pedepsele dispuse de prima instanță pentru fiecare infracțiune comisă, precum și pedeapsa finală, în urma aplicării sporului de 1/3 din totalul pedepselor, își ating scopurile educativ, preventiv, coercitiv și de exemplaritate, în procesul de reinserție viitoare socială a inculpatului.

Înalta Curte nu poate avea în vedere jurisprudența indicată în motivele scrise de apel ale parchetului cu privire la practica în stabilirea cuantumurilor de pedeapsă, întrucât hotărârile menționate vizează cazuri diferite, neputând fi apreciate ca circumscrise noțiunii de similaritate, fiind vorba de calități și situații de fapt diferite față de cea din prezenta cauză.

De altfel, procesul de individualizare a pedepselor este complex și se impune a fi analizat în concret, față de criterii specifice, ceea ce jurisprudența menționată nu susține critica față de stabilirea pedepselor în cazul inculpatului A.

Modalitatea de executare a pedepsei de 4 ani închisoare, prin privare de libertate a inculpatului A., dă posibilitatea îndreptării atitudinii inculpatului, prin programele ce se vor derula pe parcursul acesteia, precum și implicarea inculpatului, așa încât caracterul educativ concret al procesului de reeducare își va putea atinge finalitatea.

Astfel, Înalta Curte consideră că în ceea ce-l privește pe inculpatul A. nu se justifică majorarea fiecărei pedepse și nici a pedepsei rezultante.

Referitor la cuantumul pedepsei de 2 ani închisoare cu executare în regim de detenție privind pe inculpatul B. Nelu, instanța de control judiciar constată că și aceasta a fost legal și temeinic stabilită de prima instanță, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare.

De asemenea, prima instanță a motivat, în condițiile arătate legea penală mai favorabilă și în cazul acestui inculpat, precum și aplicarea concretă a pedepsei în raport cu dispozițiile art. 74 C. pen.

Înalta Curte, reevaluând criteriile legale prevăzute în norma mai sus menționată, consideră că, în raport, cu infracțiunea comisă de cumpărare de influență, în condițiile art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. ( 28 de acte materiale), cu aplicarea art. 5 C. pen., legea penală mai favorabilă fiind C. pen. în vigoare, pedeapsa orientată în cuantumul minim legal este proporțională cu împrejurările faptice concret, chiar dacă este vorba de mai multe acte materiale și consecințele produse.

Astfel, în raport, cu împrejurările faptice, modul de comitere și mijloacele folosite, așa cum au fost reținute, în esență și anume că în perioada 27 iunie 2013- 4 noiembrie 2013 inculpatul B. a oferit materiale de construcție în valoare de 51.562,07 lei și manopera unor lucrări de 42.500 lei fără T.V.A., pentru edificarea imobilului proprietatea inculpatului A., deoarece acesta a lăsat să se creadă că are influență asupra procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, numita G. și că poate evita instituirea unor măsuri asiguratorii și dispunerii unei soluții favorabile în Dosarul nr. x//2012 în care acesta și societatea pe care o administra SC C.

SRL au calitatea de învinuiți, starea de pericol creată prin valoarea ocrotită, aducerea atingerii încrederii opiniei publice asupra raporturilor sociale, în sistemul judiciar, natura, gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, lipsa antecedentele penale ale inculpatului, conduita acestuia după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a acestuia, care rezultă din actele în circumstanțiere depuse și indicate mai sus, respectiv este inginer construcții civile, industriale și agricole, îndeplinind și mai multe funcții, așa cum rezultă din carnetul de muncă aflat în fotocopie la filele 202-214 la dosarul Înaltei Curți, 61 de ani, suferind de mai multe afecțiuni, așa cum rezultă din fotocopiile actelor medicale depuse, aflate la filele 193-197 dosarul Înaltei Curți, diabet zaharat tip 2,hiperplazia prostatei,mică hernie inghinală dreapta, vechi fracturi costale arcuri IX, X de partea dreapta, neconsolidate, căsătorit, potrivit fotocopiei certificatului de căsătorie, aflat la fila 198 dosarul Înaltei Curți, caracterizat pozitiv în societate ca o persoană serioasă și corectă, preocupat permanent de activitatea sa profesională, educându-și cei doi copii foarte bine,potrivit caracterizărilor aflate la filele 189 și 191, precum și în modul în care și-a îndeplinit activitatea profesională, potrivit caracterizării emisă de administratorul societății SC K.K.K. SRL din care rezultă că acesta a înțeles exact cerințele parterului, răspunzând cu calm și multă răbdare, a dat dovadă de mult profesionalism și experiență, terminând lucrările de construcții la termenul stabilit și îndeplinind toate condițiile impuse, beneficiarii fiind foarte mulțumiți de construcțiile finalizate, act aflat la fila 190 dosarul Înaltei Curți.

Cuantumul pedepsei principale de 2 ani închisoare, cu executare prin privare de libertate aplicată inculpatului B., orientată la minimul legal este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor pedepsei, educativ, preventiv, coercitiv și de exemplaritate, în îndreptarea atitudinii acestuia față de comiterea de infracțiuni.

Modalitatea de executare dispusă, în regim de detenție va permite reeducarea inculpatului prin programele la care va participa, așa încât aceasta este singura în măsură să conducă la realizarea reinserției sociale.

Înalta Curte nu consideră că s-ar impune majorarea cuantumului pedepsei principale dispuse de prima instanță, întrucât pedeapsa de 2 ani închisoare, în modalitatea menționată reflectă proporționalitatea între gravitatea faptei, în condițiile reținute și profilul inculpatului, periculozitatea sa redusă, în raport cu actele depuse în circumstanțierea sa personală, care au fost analizate efectiv așa cum rezultă din cele menționate mai sus.

De asemenea, nu poate fi avută în vedere jurisprudența invocată în motivele de apel ale parchetului, întrucât cauzele arătate nu sunt similare cu cea din contextul concret al acestui dosar.

În raport cu cele menționate, instanța de control judiciar consideră critica parchetului, ca fiind nefondată cu privire la ambii inculpați.

Referitor la apelul declarat de inculpatul B. împotriva sentinței primei instanțe:

Din analiza coroborată a tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză, în raport cu sentința atacată și criticile formulate de inculpat în apelul său, constată că acestea nu se susțin, întrucât prima instanță a făcut un corect și riguros examen asupra mijloacelor de probă, așa cum s-a arătat și în considerentele expuse în apelul procurorului.

Baza factuală stabilită de prima instanță a fost rezultatul unei corecte administrări a mijloacelor de probă, dar și a procesului de coroborare, atât a acestora în cursul urmăririi penale, cât și în prima instanță, așa cum rezultă din amplele considerente ale sentinței pronunțate, în care au fost făcute referiri la conținutul declarației inculpatului B., declarația martorei G., declarația martorului E., declarația martorei B.B.B., declarațiile martorului T., declarațiile inculpatului A., contractul din 03 iulie 2013 încheiat între SC C. SRL reprezentată prin B., în calitate de antreprenor și A.A., persoană fizică, în calitate de beneficiar, facturile emise, raportul de expertiză contabilă, fiecare dintre apărările formulate de inculpatul B. fiind infirmate motivat cu argumentele expuse de către prima instanță, atât cu privire la momentul încheierii contractului și necunoașterea efectuării de cercetări în Dosarul nr. x/P/2012, privind punerea sub învinuire.

Critica formulată de apărarea inculpatului B. a fost înlăturată motivat de prima instanță, în raport, cu datele concrete în care s-a început urmărirea penală în dosarul menționat, ce activități judiciare au fost îndeplinite la începerea urmăririi penale în persoana în cauza respectiva, relația de prietenie dintre inculpații A. și B., analiza concretă, dar și doctrinară și jurisprudențială în ceea ce privește „promisiunea” vânzătorului de influență și activitatea cumpărătorului de influență, contribuția concretă a inculpatului B., față de clauzele contractului încheiat.

Prima instanță a reținut în mod expres „(…) apărarea inculpatului vine în contradicție cu clauzele stipulate în contractul încheiat cu inculpatul B., ce prevedeau plata lunară a materialelor de construcție și a manoperei și demonstrează în opinia instanței că încheierea acestuia, pe fondul lipsei posibilităților materiale declarate de inculpatul A., s-a realizat pentru a disimula acțiunile corelative de cumpărare de influență exercitate de inculpatul B. și a celor de trafic de influență din partea inculpatului A., s-a realizat pentru a disimula acțiunile corelative de cumpărare de influență exercitate de inculpatul B.

și a celor de trafic de influență din partea inculpatului A., astfel că actele de oferire repetată a unor materiale de construcții și a manoperei aferente, corelativ cu primirea acestora pe o perioadă mai mare de timp s-au transformat într-o veritabilă promisiune și corelativ prin intermediul lor s-a cumpărat influența inculpatului A., care în virtutea funcției deținute a lăsat să se înțeleagă că o are aspra persoanelor din subordinea sa, ce fuseseră investite cu dosarul în care inculpatul B. și firma pe care acesta o administra erau cercetați pentru că în urma unui accident de muncă decedase două persoane.

Astfel, Curtea apreciază că perioada de timp în care inculpatul A. nu a achitat ratele lunare aferente contractului încheiat cu inculpatul B. și primirea repetată de la acesta a unor bunuri (materiale de construcții de valori însemnate și a manoperei aferente), concomitent cu prezența sa în biroul martorei G., în momentul în care aceasta dorea să-i aducă la cunoștință învinuirea inculpatului B., când a făcut următoarea afirmație:”Pe domnul lasă-l mai ușor că este prietenul meu” s-a transformat într-o veritabilă promisiune făcută inculpatului B.

în scopul soluționării favorabile a situației juridice în care el și firma sa erau cercetați pentru accidentul de muncă soldat cu decesul a două persoane. Față de considerentele cer preced și apărarea inculpatului B. în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, întrucât la data încheierii contractului de prestări servicii cu inculpatul A. și A.A. nu cunoștea că este cercetat pentru acel accident de muncă și astfel nu avea un interes pentru soluționarea favorabilă a unei situații juridice, este lipsită de relevanță în raport de probele administrate în cursul procesului penal, care au relevat că anterior încheierii acestuia fusese citat la Parchet în calitate de martor, unde s-a prezentat însoțit de apărător, însă nu a dorit să facă nicio declarație la acel moment, având în vedere și de aspectul că se afla într-o relație de prietenie cu inculpatul A.

și A.A., a cărui funcție o cunoștea. Achiziția de către acesta a materialelor de construcție pe o perioadă de mai multe luni, cu costuri deloc neglijabile, pe care anterior le procura contra cost de la alte persoane, în scopul de a le remite inculpatului A., pentru care s-a efectuat o singură plată și s-a emis factura din partea SC C. SRL, demonstrează că oferirea acestora s-a realizat în scopul cumpărării influenței pe care inculpatul A. a lăsat să se înțeleagă că o are asupra colegilor din subordinea sa pentru soluționarea favorabilă a situației juridice legată de acel accident de muncă și în condițiile nerespectării clauzelor contractuale ce prevedeau plata lunară a materialelor procurate și ulterior folosite la edificarea imobilului inculpatului A.”

Înalta Curte constată, de asemenea, că prima instanță a infirmat și critica că nu poate fi reținută infracțiunea de cumpărare de influență, întrucât în rechizitoriul parchetului se menționează că oferirea de materiale s-a realizat în schimbul influenței pe care inculpatul A. a lăsat să se înțeleagă că o are asupra procurorului de caz, pe care ar fi putut să îl determine să nu instituie măsuri asiguratorii, să nu desemneze administrator judiciar, termen juridic care nu există în dispozițiile C. proc. pen.

Prima instanță a făcut referiri la art. 479 C. proc. pen. anterior și art. 491 C. proc. pen. în vigoare, argumentând că indiferent de noțiunea folosită, fie de „administrator judiciar” în loc de cea de „mandatar” „nu exclude scopul pentru care inculpatul B. a oferit materiale de construcție în valoare de 51.562,07 lei și manopera unor lucrări de 42.500 lei fără T.V.A., pentru edificarea imobilului inculpatului A., în schimbul influenței pe care acesta a lăsat să se creadă că o are asupra procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, numita G., pe care ar fi putut-o determina să nu instituie măsuri asiguratorii și să dispună o soluție favorabilă în Dosarul nr. x/P/2012, în care inculpatul B. și societatea pe care o administra, SC C. SRL, aveau calitatea de învinuiți, în condițiile în care contractul de prestări servicii s-a realizat în contextul existenței unui doar penal, în curs de soluționare.”

Alte argumente relevate de prima instanță au fost și cele referitoare la derularea procedurilor în Dosarul nr. x/P/2012, convorbirile ambientale, dispozițiile art. 469 C. proc. pen., faptul că darea unei soluții de clasare față de inculpatul B. nu are incidență juridică cu privire la existența infracțiunii de cumpărare de influență.

Astfel, instanța de control judiciar constată că prima instanță a stabilit legal și temeinic situația de fapt și vinovăția inculpatului B., în raport, cu toate mijloacele de probă administrate, operând în procesul de evaluare a acestora, atât cu argumentele logice, cât și sinteza și analiza acestora, înlăturând critica ca sentința pronunțată nu este motivată, că ar fi preluat aspecte din actul de sesizare și că nu ar exista nicio altă probă în afara declarației martorei G.

Mai mult, Înalta Curtea apreciază corecta și ampla evaluare a materialului probator administrat, care a condus la formarea convingerii primei instanțe că acuzația adusă inculpatului B. a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, prin respectarea dispozițiilor art. 103 alin. (2) C. proc. pen., însușindu-și la rândul său aceste argumente, ceea ce corespunde și exigenței dispozițiilor art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, precum și jurisprudenței de contencios european, cauza Helle contra Finlandei.

Apelantul inculpat B. la interpelarea Înaltei Curți în sensul de a preciza dacă dorește să dea declarație în fața instanței de apel, acesta a susținut că nu dorește să dea declarație, așa cum rezultă din consemnarea acestei poziții, în încheierea de ședință de la termenul din 15 iunie 2017, fila 97 dosarul instanței de apel.

Înalta Curte, ca instanță de apel, în baza efectului devolutiv al apelului, în condițiile art. 417 C. proc. pen., coroborat și art. 420 alin. 8 din același cod cu privire la posibilitatea administrării oricărei probe în fața instanței de apel, a admis în parte probele solicitate de apelantul inculpat B., așa cum rezultă din încheierea de ședință de la 15 iunie 2017, aflată la filele 97-101 dosarul Înaltei Curți.

Astfel, a fost administrată proba testimonială cu martorii G. și B.B.B. solicitată de inculpatul B., precum și proba cu acte în circumstanțiere.

În conținutul declarației martorei G. dată la data de 29 iunie 2017, aflată la filele 153-156 dosarul Înaltei Curți, aceasta a menționat că menține declarațiile date la data de 21 ianuarie 2014 la parchet, precum și celelalte date în fața Curții de Apel București, secția a II-a penală, la datele de 16 octombrie 2014 și 2 aprilie 2015, a relatat aspecte privind situația de fapt, în care a menționat contribuțiile inculpaților A. și B., rolul său de procuror de caz și constatările sale personale, fiindu-i puse întrebări, în vederea lămuririi unor aspecte concrete de către membrii completului de judecată, reprezentantul Ministerului Public, apărătorii aleși ai celor doi inculpați.

Martora G. a relatat că „În anul 2013 a avut loc un accident de muncă în județul Ialomița, în urma căruia au murit mai multe persoane, ca urmare prăbușirii unui zid al unei construcții. În acea perioadă eram procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia și mi-a fost repartizat de către prim-procuror cauza respectivă pentru a-mi desfășura activitatea de urmărire penală în ancheta proprie. Am efectuat mai multe acte de cercetare penală în acea cauză, pe scurt, stabilind că respectiva construcție, edificată de societatea de construcție SC C.

SRL, iar unul dintre inculpați, respectiv domnul B. era fie implicat în construcție, fie ca diriginte de șantier, sau ca administrator al societății, aspecte pe care nu mi le mai amintesc. La un moment dat am dispus începerea urmăririi penale față de domnul B. și de mai multe persoane, inclusiv persoana juridică. În acest context l-am citat pe inculpatul B. să se prezinte la sediul parchetului pentru a-i aduce la cunoștință învinuirea și a-i înmâna un exemplar de pe raportul de expertiză în construcții. Inculpatul B. s-a prezentat la sediul parchetului la biroul meu, însoțit de un apărător ales, i-am adus la cunoștință învinuirea și am încheiat un proces-verbal în acest sens.

În timp ce doamna grefier redacta, inculpatul și apărătorul său ales erau așezați pe scaune, unul lângă altul. La acel moment, în biroul meu a intrat domnul A. și A.A., având în mână un plic, pe care l-a înmânat domnului B. și mi s-a adresat mie, „pe domnul lasă-l mai ușor, este prietenul meu”. A închis ușa și a ieșit. Domnul B. a semnat procesul-verbal, s-a ridicat și a părăsit biroul, afirmând că rămâne domnul avocat, pentru ca eu să îi înmânez copia raportului de expertiză. Am ieșit pe hol ca să fac o fotocopie de pe raportul de expertiză, iar pe hol se afla domnul B.

împreună cu domnul A. și A.A. Am fotocopiat raportul, l-am înmânat domnului avocat și așa s-a terminat totul. La acel moment, domnul B. nu a dat declarație. La câteva zile, fără să îmi amintesc datele concrete, am venit dimineața la birou, iar pe hol mă aștepta domnul prim-procuror adjunct la Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, domnul E., pe care l-am invitat în biroul meu, am avut o discuție cu caracter general despre vreme și alte aspecte pe care nu mi le amintesc acum, și la un moment dat acesta a făcut referire la dosarul cu accidentul de muncă.

Nu îmi amintesc în integralitate discuția, însă acesta a afirmat că societatea comercială SC C. SRL este o societate importantă, recunoscută la nivelul județului, și că nu ar fi cazul să fie începută urmărirea penală față aceasta, ci numai față de persoanele fizice față de care deja începusem urmărirea penală. Am mai discutat aspecte legate de practica judiciară privind accidentele de muncă în construcții, precum și faptul că dânsul, la momentul la care era procuror la judecătorie, avusese o cauză similară cu cea pe care o aveam eu în anchetă.

Acestea au fost câteva aspecte pe care mi le amintesc din discuția purtată. Am continuat cercetarea în cauza respectivă, aducându-i la cunoștință persoanei juridice SC C. SRL, făcând demersuri în acest context. Atunci când am purtat discuția cu domnul procuror E., nu i-am adus la cunoștință că eu începusem urmărirea penală față de persoana juridică, căreia cred că nu îi comunicasem măsura dispusă. Oricum, ideea pe care vreau s-o subliniez, este aceea că nu am adus la cunoștință detalii din dosar, domnului procuror E. Întrucât domnul B. era și administratorul SC C.

SRL, am făcut o adresă către societate, pentru a-li desemna un reprezentant și a-i aduce la cunoștință învinuirea. Nu am primit nici un răspuns la adresa respectivă. În acest context, m-am gândit să desemnez un reprezentant din cadrul administratorilor judiciari, potrivit practicii în insolvență. Nu îmi amintesc dacă, înainte sau după desemnarea administratorului judiciar, am avut însă o discuție cu domnul E., tot în contextul de a nu-i desemn un administrator judiciar, ca urmare a importanței acestei societăți în județ.

Eu nu am ținut cont de afirmația domnului prim-procuror și am desemnat ca administrator judiciar pe doamna T.T., care era și avocat și pe tabloul administratorilor judiciar. Am citat-o pe doamna T.T., care s-a prezentat la parchet, i-am adus la cunoștință învinuirea și am mai avut o a treia discuție cu domnul E., în care i-am spus că i-am adus la cunoștință despre învinuirea persoanei juridice, fără să îmi amintesc cu exactitate conținutul discuției. La discuția purtată cu domnul prim-procuror E., avută pe practica judiciară, acesta mi-a dat și o care, pentru a mă documenta.

Nu mai îmi amintesc cu exactitate detalii legate de înmânarea acestei cărți. La ultima discuție purtată cu domnul prim-procuror, i-am și înmânat cartea, spunându-i că am dispus măsura procesuală, amintită mai sus. Am continuat cercetările în dosarul repartizat. Nu am mai avut nicio altă discuție cu inculpatul A. și A.A. La momentul în care inculpatul A. și A.A. a venit în biroul meu și a înmânat plicul inculpatului B., dânsul avea funcția de procuror la parchetul de pe lângă tribunal, iar eu funcționam la parchetul de pe lângă judecătorie.

Am fost uimită de afirmația acestuia și nu am mai avut asemenea incident cu inculpatul. La momentul în care domnul B. era la mine în birou, doamna B.B.B. era la mine în birou și redacta procesul-verbal. Am formulat cereri de transfer de la parchet pe parcursul carierei mele, care au fost respinse de către Consiliul Superior al Magistraturii. Nu am mai avut discuții cu domnul prim-procuror E. și nici nu a mai venit la mine în birou până în acel moment, în jurul orei 08,30, când l-am invitat în birou și am avut acea discuție. Eu nu am avut vreo discuție conflictuală cu prim-procurorul E., legat de sugestiile pe care acesta mi le-a făcut, eu continuând ancheta și luând măsurile procesuale pe care le-am considerat în contextul cauzei respective.

Domnul prim procuror nu avea atribuții în urmărire penală, ci în activitatea judiciară de parchet. Aceea a fost singura dată când inculpatul B. a venit în biroul meu, fără să îmi amintesc dacă l-am mai citat și care a fost conduita sa procesuală. Am mai continuat o scurtă perioadă de timp ancheta în acea cauză pentru că am fost delegată ca procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița. Am fost delegată după ce inculpatul A. și A.A. a fost suspendat din activitate. Întrebare adresată de un membru al completului de judecată:

Î; Dacă și cu alt prilej inculpatul A. și A.A. a fost în biroul martorei.

R: Nu, în această modalitate, în timpul anchetei nu a intrat. Întrebare adresat de celălalt membru al completului de judecată:

Î; Cum ați perceput intervențiile inculpatului și ale prim procurorului adjunct, E., cu referire la ancheta pe care o desfășurați în acea perioadă?

R: Am considerat că acestea sunt încercări de a influența ancheta într-un sens favorabil persoanei juridice SC C. SRL și a inculpatului B., care era administrator. Știam că în acea perioadă, inculpatul A. și A.A. și prim procurorul adjunct E., erau prieteni. Am considerat că este vorba despre un interes pentru anchetă al inculpatului A. și A.A., manifestat prin persoana interpusă a prietenului său, E., lucru pe care l-am dedus, atât din intervenția inițială a inculpatului A. și A.A. din timpul anchetei, cât și din modul în care E. discuta cu mine, el lăsând să se înțeleagă că este purtătorul unui mesaj din partea unei alte persoane, a cărei identitate nu a vrut să o dezvăluie, deși i-am solicitat acest lucru. Vreau să precizez că atunci când am fost promovată la parchetul de pe lângă tribunal, am fost ca prim procuror cu delegație întrucât inculpatul A. și A.A. era suspendat, iar după un an de zile am fost promovată ca procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Întrebări formulate de reprezentantul Ministerului Public:

Î: Dacă martorei i s-a cerut de către E. amânarea momentului aducerii la cunoștință învinuirii persoanei juridice?

R: Cred că da, dar nu îmi mai aduc cu exactitate aminte, pentru că au fost mai multe discuții cu E.

Î: Dacă i-a cerut martorului E. să amâne aducerea la cunoștință a învinuirii pentru a transmite”mesajul”?

R: da, a fot în ultima discuție purtată cu acesta, atunci când i-am înmânat cartea și i-am spus că procedura, respectiv aducerea la cunoștință a învinuirii persoanei juridice, administratorului.

Î: Dacă martorei i s-a cerut de către E. să nu dispună măsuri asiguratorii societății?

R: Nu îmi amintesc la acest moment exact acest lucru, cred că e posibil, în contextul discuției pe care am purtat-o.

Î: Dacă Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia și Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița îți aveau sediul în același imobil?

R: Da.

Î:Dacă martora i-a spus lui E. că nu o interesează numele persoanei din dosar sau a societății?

R: De regulă nu mă interesează. Revin și arăt că întotdeauna nu mă interesează numele unei persoane, sau a unei societăți. Este posibil să îi fi spus acestuia, în contextul celor discutate.

Î: Atunci când era promovată o persoană de la parchetul de pe lângă judecătorie, la parchetul de pe lângă tribunal, care era regimul dosarelor în lucru?

R: Exista un ordin al procurorului general cu privire la anumite cauze care erau preluate, iar la momentul promovării unui procuror, dosarele rămâneau în lucru la parchetul de pe lângă judecătorie. Întrebări formulate de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A.:

Î: Câte discuții a inițiat martora cu E. și câte discuții a inițiat acesta cu martora?

R: Eu nu am inițiat nicio discuție cu E., toate discuțiile acestuia fiind inițiate de el cu mine. Eu, personal, consider că nu aveam ce să discut cu domnul E., despre un dosar de urmărire penală, aflat în ancheta mea.

Î: Dacă martora a informat pe șeful său direct despre discuțiile purtate cu prim procurorul A. și A.A. și cu prim procurorul E.?

R: Nu pot să precizez exact data, dar chiar în ziua aceea, am înștiințat-o pe șefa mea directă,m prim procuror la parchetul de pe lângă judecătorie, J.J.J. Precizez că am informat-o pe doamna J.J.J. și despre intervențiile domnului E., însă nu îmi amintesc dacă după fiecare discuție cu E., însă sigur despre ingerințele în acest dosar ale acestuia și de fiecare dată informările mele au fost verbale și nu scrise. Nu îmi amintesc dacă doamna prim procuror mi-a spus ceva legat de afirmațiile mele din dosarul respectiv.

Î:Dacă martora poate preciza dacă au existat și alte detalii cu privire la înmânarea cărții cu privire la practica judiciară cu privire la accidentele de muncă?

R:Cartea pe care mi-a dat-o domnul prim procuror E. a survenit într-o altă zi, cred și nu în ziua în care am purtat discuția privind practica judiciară cu privire la accidentele de muncă. Nu mai rețin la acest moment dacă a fost la câteva ore, sau într-o altă zi.

Î: Care erau discuțiile între procurorii parchetului de pe lângă judecătorie și procurorii de pe lângă tribunal în contextul afirmațiilor contradictorii din declarația din data de 16 octombrie 2014 cu cele din 2 aprilie 2015?

R: Erau relații de colegialitate, vorbeam unii cu alții, fără să existe relații conflictuale. Precizez că nu vorbeam aspecte profesionale între noi, ci discuții obișnuite.

Î: Dacă martora avea dubii cu privire la aspecte din vreun dosar, cu cine se consulta?

R: Mă consultam cu prim procurorul parchetului de pe lângă judecătorie, dar și în discuțiile profesionale cu colegii procurori.

Î: Dacă martora s-a consultat vreodată cu domnul prim procuror A. și A.A. pe vreun dosar?

R: Nu, întrucât în ședințele care erau purtate de domnul prim procuror se discutau aspecte privind probleme vechi, sau specifice, cu titlu de exemplu, de evaziune fiscală.

Î: Dacă martora s-a consultat vreodată cu domnul prim procuror E. într-un alt dosar decât cel pe care îl avea în lucru?

R: Nu, însă la unele ședințe profesionale, participa procurorul șef secție judiciară, sau prim procurorul adjunct al parchetului de pe lângă tribunal, unde se discutau soluții profesionale sau soluții de drept. Întrebări formulate de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat B.:

Î: Dacă martorul E. i-a spus vreodată că se interesează o altă persoană de dosarul pe care îl are în lucru?

R: Nu.

Î: Dacă martora, până la momentul la care a plecat din parchet a dispus măsuri asiguratorii în cauză?

R: Nu îmi amintesc toate actele pe care le-am făcut.

Î: Dacă martora, ulterior, pe parcursul procesului penal i-a povestit martorei B.B.B. ce s-a întâmplat în biroul său?

R: Eu nu cunosc ce a declarat doamna B.B.B. pe parcursul procesului. La momentul în care am fost citată la Curtea de Apel București, în fața sălii de ședință se afla și martora B.B.B. pe care am salutat-o și în scurta discuție pe care am purtat-o, la nelămurirea manifestată de aceasta cu privire la obiectul citării în fața instanței, cred că i-am spus că ar fi legată de declarația pe care eu am dat-o în contextul prezenței domniei sale în birou la momentul menționat”.

Martora B.B.B. în declarația dată în fața instanței de apel la data de 29 iunie 2017, aflată la filele 151-152 dosarul Înaltei Curți a menționat aspectele pe care le-a perceput personal, fiindu-i adresate întrebări de un membru al completului de judecată și de reprezentantul Ministerului Public.

Astfel, martora a precizat „Mențin declarația dată în fața Curții de Apel București la data de 11 decembrie 2014, în care am spus adevărul și pe care am dat-o de bunăvoie. Nu prea cunosc acuzațiile care au fost aduse pentru că eu îl cunosc pe domnul A. și A.A. prin prisma atribuțiilor de serviciu, iar pe domnul B. l-am cunoscut la Curtea de Apel București când mi-a fost adus la cunoștință prin prisma calității de inculpat a acestuia. De când am fost angajată și acum când lucrez la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, nu am lucrat cu un anumit procuror, ci cu toți, prin prisma atribuției mele de a tehnoredacta înscrisurile de la parchet. Din câte îmi amintesc eu, atunci când am lucrat cu domnișoara procuror G., nu am asistat la nicio situație în care să fi intervenit domnul A. și A.A.. Despre inculpatul B. nu am știut decât după c am fost prezentă la Curtea de Apel București și am putut să fac asocierea între numele mai deosebit al acestuia și un dosar aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia. Nu îmi amintesc să fi redactat acte procesuale anterior prezenței mele la Curtea de Apel București. Ulterior acestui moment, am redactat acte procedurale privindu-l pe inculpatul B.. Înainte de a intra în sala de ședință a Curții de Apel București, m-am întâlnit cu domnișoara G., când eram la ușă, așteptând să fiu chemată și nu vă pot relata la acest moment pentru că nu îmi amintesc după această perioadă, cursul conversației, dar aceasta se află în cuprinsul declarației, pe care o mențin. Întrebări formulate de un membru al completului de judecată:

Î: Ați menționat în vreun fel în centralizările personale activitățile de dactilografiere din 2013?

R: Da. Fac acest lucru, îmi trec toate lucrările dactilografiate într-o condică personală, pe care o completez în fiecare zi, evident mai pot fi și scăpări, dar după ce am fost audiată la Curtea de Apel București cu privire la posibila mea prezență în biroul procurorului G., într-un moment în care ar fi intrat în biroul dânsei domnul prim procuror A. și A.A., nu am avut curiozitatea să verific această condică a mea, pentru a verifica dacă am efectuat lucrări în dosarul privindu-l pe învinuitul B.. În situația în care am fost prezentă la data respectivă în acel birou pentru audieri, este foarte probabil că acest lucru să apară în condica mea. Întrebări formulate de reprezentantul Ministerului Public:

Î: Dacă martora pe actele procedurale pe care le întocmea, în josul paginii își trecea inițialele?

R: Da, sunt trecute inițialele pe lucrările efectuate.

Î: Dacă erau trecute inițialele RC sau CR?

R: Erau trecute inițialele RC și nu existau alte persoane cu aceste inițiale.

Î: Dacă martora știe că, în timp ce redacta acte procedurale, inculpatul A. și A.A. a intrat vreodată în birou?

R: Nu, din câte îmi amintesc eu.”

Instanța de apel a încuviințat inculpatului A. audierea și a martorului J., așa cum rezultă din încheierea de ședință de la 15 iunie 2017, ce a fost audiat la data de 28 septembrie 2017, fiindu-i puse și întrebări de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat B. și de către reprezentantul Ministerului Public.

Martorul J. în declarația dată, aflată la filele 187-188 din dosarul Înaltei Curți a menționat că „Îmi mențin declarația dată la parchet în 21 ianuarie 2014, completată de mine în ziua imediat următoare. Mă cunosc cu inc. A. și A.A. încă din copilărie, acesta fiind și nașul meu de cununie și nașul de botez al copiilor mei. Din anul 1994, sunt administrator și asociat la SC H.H. SRL Slobozia, societate care are ca obiect principal de activitate comerțul cu materiale de construcții. Cred că în perioada 2007-2008, până în anul 2013, societatea a cărui administrator sunt, în mai multe rânduri a vândut inc. A. și A.A. materiale de construcții. Nu cunosc natura materialelor de construcții vândute. Nu cunosc exact valoarea materialelor de construcții vândute inc. A. și A.A., cert este că tot ce s-a vândut s-a vândut cu bonuri fiscale. Inc. A. și A.A. achita marfa cumpărată de la societatea noastră la o zi două după ce o achiziționa. Societatea mea a oferit inc. A. și A.A. un discount între 3-5 la sută pt. produsele achiziționate de el de la societatea noastră, discount care era oferit tuturor clienților noștri. Aceste materiale au fost cumpărate personal de inculpat până când de construcția casei s-a ocupat firma SC C. SRL, după acea dată materialele au fost facturate pe firma SC C. SRL. Firma SC C. SRL era un client obișnuit, de la inculpat am aflat că firma SC C. SRL era implicată în construcția casei inculpatului. Am dedus astfel că din materialele cumpărate de firma SC C. SRL, o parte sunt folosite și la casa inculpatului, nu mi-au precizat explicit acest lucru niciunul dintre inculpați. Firma SC C. SRL achita materialele imediat după ce le achiziționa. Inculpatul nu mi-a dat personal vreo sumă de bani în contul materialelor cumpărate de firma SC C. SRL. Materialele către firmă erau vândute cu factură. Și firma beneficia de discount la cumpărare, care putea fi mai mare dacă vânzarea-cumpărarea era angro. Întrebări formulate de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat B.:

Î: Cu ce acte însoțitoare erau trimise materialele de construcții către SC C. SRL sau inc. A. și A.A.?

R: Cu facturi fiscale, iar acest materiale erau duse unde dorea firma SC C. SRL.

Î: Dacă se prezentau persoane, eventual care anume persoane, în numele SC C. SRL sau a inc. A. și A.A. pt. a solicita materiale de construcții de la societatea dvs ?

R. Când veneau din partea SC C. SRL, veneau șoferii acestei societăți sau delegații, iar pt. materialele vândute inc. A. venea dânsul personal sau trimiteam șoferul societății noastre pt. a le duce la punctul de lucru.

Î: Dacă societatea dvs. a dus la imobilul construit de inc. A. și A.A. materiale de construcții cumpărate de SC C. SRL?

R: Nu știu.

Î: Dacă în prezența martorului a fost o discuție între cei 2 inculpați în leg cu achiziționarea și plata materialelor de construcții?

R: Nu cunosc. Întrebări formulate de reprezentantul Ministerului Public:

Î: De ce ați făcut afirmația că ați făcut discounturi SC C. SRL după ce inc. A. și A.A. v-ar fi solicitat acest lucru și după ce SC C. SRL a achiziționat deja materiale?

R: Inc. A. și A.A. nu a discutat cu mine despre discountul precizat în întrebare, ci cu Z. care era agent la vânzări la SC H.H. SRL.

Î: Discuția lui Z. cu inc. A. și A.A. a fost după ce SC C. SRL achiziționase materiale de la SC H.H. SRL?

R: Despre discuția dintre Z. și inc. A. și A.A. legat de acest discount, știu de la agentul Z. după declanșarea cercetărilor în această cauză.”

Înalta Curte a coroborat declarațiile date de cele două martore mai sus menționate, în apel, cu celelalte mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești, în primă instanță, formând convingerea dincolo de orice îndoială în ceea ce privește contribuția inculpatului B. Nelu la comiterea infracțiunii de cumpărare de influență în condițiile reținute de prima instanță.

Instanța de control judiciar a coroborat declarația dată, în apel de martorul J., aflată la filele 187-188 dosarul Înaltei Curți, cu declarațiile martorilor V. dată în fața primei instanțe la data de 16 octombrie 2014 aflată în vol. 3, la fila 15 dosarul Curții de Apel București, secția a II-a penală, și cu declarația martorului Z. de la 13 noiembrie 2014 dată în fața curții de apel, aflată în vol. 3, fila 97 dosarul Curții de Apel București, secția a II-a penală, precum și cu declarația martorului S.S. dată la 13 noiembrie 2014, în primă instanță aflată în vol. 3, filele 92-93 dosarul Curții de Apel București, secția a II-a penală, cu raportul de expertiză contabilă, cu obiecțiuni și cu facturile existente, ansamblul acestora dovedind modul în care inculpatul B. a realizat construcția casei inculpatului A., în perioada în care avea dosar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, natura relațiilor dintre aceștia, modul în care s-a realizat cumpărarea de influență de către inculpat.

Astfel, în declarația sa martorul V. a arătat că „Sunt angajat, în calitate de merceolog la SC C. SRL din anul 2002. Îl cunosc și pe inculpatul A. și A.A., tot în legătură cu activitatea pe care o desfășuram la firma menționată. În calitatea pe care o aveam, eu primeam listele cu necesarul de materiale de la șefii de echipă care lucrau la imobilul domnului A. și A.A. Mă duceam la SC H.H. SRL de unde ridicam acele materiale, însă nu plăteam, am înțeles că plata urma să se facă de către domnul A. și A.A.. Procedam în acest mod din dispoziția domnului B. Am înțeles de la gestionarii de unde ridicam materialele că urma să plătească domnul A. și A.A. Am dus de mai multe ori materiale, ori de câte ori era nevoie. Îl întâlneam câteodată și pe domnul A. și A.A. pe șantier. Nu am discutat niciodată cu dânsul plata materialelor și nu mi-a dat niciodată vreo sumă de bani pentru acestea. Știu că cei 2 inculpați erau prieteni (…)”.

În declarația dată martorul S.S. a menționat că „Sunt administrator la SC F.F. SRL, îl cunosc pe inculpatul A. și A.A. de circa 12 ani, suntem prieteni. Știu despre casa pe care și-o face în Slobozia, întrucât am încheiat un contract cu domnul A. și A.A. în aprilie 2013 pentru instalațiile termice și ventilație, pentru perioada mai-iunie 2013. Știu că antreprenor general este firma SC C. SRL, însă nu cunosc dacă există vreun contract în acest sens. Eu am vândut materiale firmei SC C. SRL. Lucrarea la care m-am angajat costa circa 9-10.000 euro cu materialele mele, însă domnul A.

și A.A. mi-a spus că se ocupă dânsul de procurarea materialelor, situație în care am convenit ca montajul să fie de 2000 euro. Am executat lucrarea în proporție de 40-50 %, datorită problemelor domnului A. și A.A., lucrarea fiind sistată, iar utilajele sunt și acum în șantier. Am vândut firmei SC C. SRL centrala de tratare, sistemul de încălzire în pardoseală și materiale pentru tubulatură, în total cred circa 5-6000 euro. Plata s-a făcut de firma SC C. SRL prin virament bancar, întrucât nu aveam banii necesari pentru cumpărarea centralei, plata s-a făcut în avans.

Am montat aceste componente la casă, însă nu am primit nici un ban pentru manoperă, deoarece conform contractului, aceasta trebuie achitată la finalizarea lucrării, dar nu mai târziu de 12 luni de la data respectivă. De la domnul A. și A.A. nu am primit niciun ban pentru materiale sau manoperă. Între firma mea și SC C. SRL nu s-a încheiat un contract scris, eu am vândut acele componente, fiind emise 3 sau 4 facturi. Nu știu dacă între A. și A.A. și B. a existat vreo înțelegere cu privire la derularea lucrărilor. Am auzit că firma domnului B. ar fi înregistrat un accident de muncă (…).

Firma SC C. SRL avea un diriginte de șantier, numitul x, căruia îi dădeam lista materialelor necesare, acesta le procura de la diverse firme, cum ar fi SC H.H. SRL, SC L.L.L. SRL, SC M.M.M. SRL ș.a., uneori mergea după materiale erau aduse în baza unor avize, nu știu exact pe ce nume erau emise avizele respective, cred însă că erau pe numele domnului A. și A.A.. Nu știu dacă se emiteau și facturi…Am discutat cu cei 2 inculpați și s-a stabilit ca domnul B. să plătească și ulterior să-și recupereze banii de la domnul A. și A.A.

Lucrarea a fost sistată datorită arestării inculpatului A. și A.A. Domnul B. urmă să cumpere materialele prin intermediul firmei SC C. SRL. Firma importatoare practica discounturi între 5 și 40 %, eu beneficiez de discount aproape maxim. SC C. SRL putea obține discount, dar nu în aceleași condiții ca și mine.”

Martorul Z. în declarația dată a precizat că „Sunt director la SC H.H. SRL Slobozia. Îl cunosc pe domnul A. și A.A. de prin 1980. Sunt în relații de prietenie cu acesta. Am avut o discuție cu domnul A. și A.A., care mi-a spus că îi face casă (eu nu am fost la casa respectivă niciodată) că o să aibă nevoie de materiale de construcții, că lucrările vor fi executate de societatea SC C. SRL, administrată de domnul B., pe care îl cunosc doar din vedere. Societatea mea a livrat de mai multe ori materiale pentru casa respectivă, de regulă, comenzile se făceau telefonic de către merceologul V., iar o dată am primit telefon și de la domnul A. și A.A. Se emitea aviz de expediție și factură pe numele societății SC C. SRL. Plățile se efectuau cu ordin de plată prin virament bancar, nu s-a făcut niciodată plata în numerar. Plățile erau făcute de către societatea SC C. SRL. Știu că SC C. SRL executa lucrarea, dar nu cunosc amănunte legate de relațiile contractuale dintre aceasta și domnul A. și A.A (…). Cu societatea SC C. SRL aveam o relație de afaceri de mai multă vreme. Când am discutat telefonic cu domnul A. și A.A., SC C. SRL luase deja materialele, dar nu știu dacă erau pentru lucrarea respectivă. La începutul anului 2013 am avut o discuție cu domnul A. și A.A. care mi-a cerut să îi deschid o fișă pentru procurare de materiale, situație în care am vorbit cu patronul J., care este finul inculpatului A. și A.A.. Acesta mi-a spus că pot deschide fișa respectivă. După ce am discutat cu patronul i-am comunicat domnului A. și A.A. că poate lua materiale care urma să fie trecute în fișă (…). În discuția cu A. și A.A. i-am precizat valoarea materialelor și i-am spus că pot face și un discount, nu-mi amintesc însă aceste date. Am discutat și în alte împrejurări cu A. și A.A. despre materiale, de exemplu la Restaurantul Central, și în prezența altor persoane, cum ar fi J. și alții (…).”

Înalta Curte constată că fapta inculpatului B., care în perioada 27 iunie 2013-4 noiembrie 2013 a oferit materiale de construcție în valoare de 51.562,07 lei și manopera unor lucrări de 42.500 lei fără T.V.A., pentru edificarea imobilului proprietatea inculpatului A., deoarece acesta a lăsat să se creadă că are influență asupra procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, numita G. și că poate evita instituirea unor măsuri asiguratorii și dispunerii unei soluții favorabile în Dosarul nr. x/P/2012 în care acesta și societatea pe care o administra SC C. SRL au calitatea de învinuiți se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută și pedepsită de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (28 de acte materiale), cu aplicarea art. 5 C. pen., fiind dovedită și vinovăția inculpatului în baza tuturor mijloacelor de probă administrate.

Totodată, instanța de control îți însușește argumentele primei instanțe cu privire la promisiune și modul în care inculpatul A. nu a achitat ratele lunare aferente contractului încheiat cu inculpatul B. și primirea repetată de la acesta a unor bunuri, respectiv materiale de construcții de valori mari și a manoperei corespunzătoare concomitent cu prezența sa în biroul martorei G., în momentul în care aceasta dorea să-i aducă la cunoștință învinuirea inculpatului B., când a făcut afirmația”Pe domnul lasă-l mai ușor că este prietenul meu” care s-a concretizat în promisiunea făcută inculpatului B. cu privire la soluționarea favorabilă a situației juridice în care el și firma sa erau cercetați pentru accidentul de muncă care a avut ca urmare decesul a două persoane, ceea ce infirmă solicitarea apărării inculpatului de pronunțare a unei soluții de achitare a acestuia, în baza art. 16 lit. c) C. proc. pen.

Înalta Curte nu poate avea în vedere solicitarea apărării inculpatului B. de a schimba încadrarea juridică, în sensul înlăturării dispozițiilor art. 35 C. pen., fiind incidentă Decizia Curții Constituționale nr. 368 din 30 mai 2017 cu privire la neconstituționalitatea prevederilor mai sus menționate, întrucât așa cum s-a reținut în baza factuală, pretinderea fost urmată de primire, consumarea faptei realizându-se la momentul pretinderii bunurilor și foloaselor necuvenite, iar epuizarea a avut la ultimul act material al remiterii bunului material cu titlu necuvenit, respectiv ultima achiziție de materiale în folosul inculpatului, așa încât sunt incidente dispozițiile referitoare la caracterul continuat al infracțiunii de cumpărare de influență, ceea ce face inoperantă decizia instanței de contencios constituțional.

Instanța de apel nu poate avea în vedere nici criticile formulate în subsidiar de a se aplica în cauză, amânarea aplicării pedepsei sau executarea pedepsei sub supraveghere, întrucât nu sunt incidente în contextul cauzei nici dispozițiile art. 83 C. pen. și nici din art. 91 din același cod.

Astfel, Înalta Curte consideră că ambele instituții nu și-ar atinge finalitatea, în raport, cu gravitatea faptei, modalitatea și mijloacele avute în vedere la comiterea infracțiunii, caracterul continuat al acesteia, natura infracțiunii și anume o infracțiune de corupție, ale cărei consecințe sunt grave în percepția opiniei publice cu privire la modul în care se desfășoară activitatea organelor judiciare.

Așadar, în ceea ce privește amânarea aplicării pedepsei, condițiile prevăzute de art. 83 C. pen. sunt formal îndeplinite, respectiv cuantumul maxim prevăzut de lege pentru infracțiunea de cumpărare de influență, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, persoana inculpatului, conduita acestuia, însă scopul acesteia nu este în măsură să conducă la conștientizarea gravității faptei comise și a consecințelor produse.

De asemenea, nici dispozițiile art. 91 C. pen., care sunt strict formal îndeplinite, cu privire la cuantumul pedepsei aplicate, persoana inculpatului, nu a mai fost condamnat, conduita avută anterior, situația sa familială pozitivă și socială, față de caracterizările depuse, aflate la filele 189-191 dosarul Înaltei Curți, care evidențiază că este o persoană cu experiență în domeniul construcțiilor, beneficiarii mulțumiți de construcțiile efectuate, este căsătorit, potrivit fotocopiei certificatului de căsătorie, aflat la fila 198 dosarul Înaltei Curți, are doi copii pe care i-a educat exemplar, suferă de diabet zaharat, hiperplazia prostatei, mică hernie inghinală și vechi fracturi costale, așa cum rezultă din actele medicale depuse în apel la dosar, aflate la filele 193-197 dosarul Înaltei Curți, studiile acestuia, fiind inginer, potrivit carnetului de muncă, aflat la filele 202-214 dosarul Înaltei Curți, prin actele în circumstanțiere depuse în apel, și analizate în apelul parchetului, care viza majorarea cuantumului pedepsei.

Înalta Curte consideră că pedeapsa aplicată de prima instanță, inculpatului B. de 2 ani închisoare, în cuantumul minim legal, cu executare în regim privativ de libertate, este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ, preventiv, coercitiv și de exemplaritate al pedepsei, asigurând reeducarea inculpatului, așa cum s-a arătat în considerentele la apelul parchetului.

Referitor la apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva aceleiași sentințe:

Din examinarea coroborată a ansamblului mijloacelor de probă administrate, atât în faza urmăririi penale, cât și a judecății, în primă instanță, Înalta Curte constată că în mod judicios și temeinic motivat curtea de apel a stabilit situația de fapt și vinovăția inculpatului A. în săvârșirea infracțiunilor ce i-au fost reținute, respectiv art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 207 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 38, 39 C. pen., așa cum s-a arătat și în considerentele la apelul parchetului,cu indicarea și în detaliu a mijloacelor de probă.

Instanța de control judiciar consideră că prima instanță a dat eficiență tuturor dispozițiilor legale incidente în faza judecății, în primă instanță, respectând toate garanțiile dreptului la apărare al inculpatului A., așa cum se poate constata din încheierile de ședință în care au fost dispuse motivat măsurile, precum și în încuviințarea și administrarea mijloacelor de probă, ceea ce se circumscrie și exigențelor dispozițiilor art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.

Așa cum se poate observa din conținutul amplei sentințe pronunțate, prima instanță în mod riguros a efectuat un examen asupra mijloacelor de probă administrate, redând din conținutul acestora, analizându-le coroborat, în baza argumentelor logice, ceea ce a condus instanța de control la convingerea că vinovăția inculpatului A. în comiterea infracțiunilor reținute a răsturnat prezumția de nevinovăție.

Mai mult prima instanță a făcut referiri la conținutul constitutiv al fiecărei infracțiuni reținute nu în mod abstract, ci raportat la baza factuală reținută, precum și la jurisprudență și doctrină cu privire la infracțiunile reținute, așa cum s-a mai arătat în considerentele în apelul parchetului.

Înalta Curte în cursul judecății, în apel, a încuviințat readministrarea unor mijloace de probă, așa cum rezultă din încheierea d ședință din 15 iunie 2017, respectiv în baza art. 420 alin. (5) rap. la art. 100 alin. (2) C. proc. pen. a încuviințat proba cu înscrisuri în circumstanțiere solicitată de către inculpații A. și B., proba testimonială constând în audierea martorilor G., D. și J., respingând în temeiul art. 100 alin. (4) lit. b) C. proc. pen. proba testimonială constând în audierea martorului O., apreciindu-se că administrarea mijloacelor de probă deja încuviințate este suficientă pentru a aprecia asupra apelului inculpatului și cererea de efectuare a unei expertize tehnice solicitate de inculpat, apreciindu-se că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă.

La termenul de judecată de la 28 septembrie 2017 instanța de control judiciar a respins cererea suplimentară de probe formulată de inculpatul A., constând în audierea în calitate de martor a doamnei J.J.J., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia și, în audierea în ședință publică a înregistrărilor ambientale din 19 noiembrie 2013 și 18 decembrie 2013, apreciind că în cauză au fost administrate suficiente probe în acest sens, iar, în plus, în ceea ce privește audierea înregistrărilor ambientale, a învederat că apărarea a atașat diferențele observate cu ocazia audierii la cască a celor două DVD-uri de redare a convorbirilor ambientale în cauză, care vor fi avute în vedere de către instanță. De asemenea, a respins și cererea de reaudiere a martorilor S. și F., dat fiind faptul că au fost administrate suficiente probe în cauză.

Înalta Curte deja a menționat în contextul apelului inculpatului B. conținutul declarațiilor martorilor G., B.B.B., J.

La data de 28 septembrie 2017 a fost audiat și martorul D. în a cărui declarație, aflată la filele 183-186 dosarul Înaltei Curți, a menționat că „Am fost audiat în calitate de martor în data de 21 ianuarie 2014 la Direcția Națională Anticorupție și în 18 septembrie 2014 la instanța de fond. Îmi mențin acele declarații, le-am dat de bunăvoie, fără niciun fel de influență. Îl cunosc pe inculpatul A. și A.A. de mai mulți ani, cred că de prin anii 2006-2007 când dânsul era procuror la Slobozia, iar eu din 2006 eram șef la circulație tot în Slobozia.

Am dezvoltat cu acesta o relație de prietenie până în 2013, când s-au declanșat cercetările în dosarul penal în care sunt audiat. Nu îmi aduc aminte anul și nici luna, dar cred că era toamna, știu că ploua afară, în timp ce eram la domiciliul meu din Fetești am fost sunat de către inculpatul A. care m-a întrebat dacă am idee dacă a fost depistată vreo persoană sub influența băuturilor alcoolice conducând în trafic. Am luat legătura cu patrula care se afla în acel moment în acțiuni de verificare a autovehiculelor de pe raza mun.

Fetești și comunelor arondate și mi s-a spus de către F. că a fost depistată o persoană care conducea un autovehicul peste limita legală și aceasta se afla sub influența băuturilor alcoolice, același agent mi-a spus că, conducătorul auto a fost condus la spital în vederea recoltării probelor biologice. Cu aceeași ocazie agentul mi-a spus că a fost condus la spital pt. că pers. respectivă în urma testării, avea peste limita legală. I-am comunicat subordonatului meu să ia măsurile legale, nu m-am deplasat și nu am făcut nimic.

La interval de câteva ore, am fost sunat sau l-am sunat pe inc. A. și A.A. căruia i-am spus ce anume aflasem. După ce l-am informat pe prim procuror cu privire la ce se întâmplase am încheiat convorbirea fără să-mi ceară să intervin în vreun fel în soluționarea acestui dosar sau fără să-mi reproșeze ceva în atitudinea mea din punct de vedere profesional. După aproximativ 1-2 zile dosarul a fost repartizat spre soluționare unui subordonat de-al meu și anume S. Eu nu am vorbit cu S. în ceea ce privește soluționarea acestui dosar și nici nu i-am cerut acestuia să dea o anumită soluție.

A doua zi după ce am fost sunat de inc. A. și A.A. să-l informez cu privire la persoana reținută în trafic, nu am discutat cu inc. A. și A.A. despre acest dosar. Eu m-am întâlnit cu inc. A. și A.A. doar după 2 săptămâni față de momentul în care am fost sunat pt. a-l informa. M-am gândit mai bine și mi-am dat seama că este vorba doar despre o săptămână. La câteva zile după această discuție, m-am întâlnit cu inc. A. și A.A. la restaurantul deținut de H., aflat în loc. Țăndărei. La acel restaurant am fost chemat de numitul U., fost comandat de poliție și actualmente avocat.

În restaurant, la acel moment, când am intrat eu, se aflau la o masă 5 bărbați și o femeie, printre care numitul U. și inc. A. și A.A.. Știu că în acel restaurant, dl. A. și A.A. într-o discuție pe care am avut-o în afara restaurantului cu acesta, m-a întrebat dacă venise alcoolemia persoanei despre care se interesase cu câteva zile înainte. Precizez aici faptul că la momentul sesizării inițiale nu cunoșteam numele persoanei surprinse în trafic, dar ulterior am aflat că se numea E., iar în momentul întâlnirii de la restaurant, atât eu, cât și inc.

A. și A.A. știam că vorbim de acea pers. determinată. I-am comunicat inculpatului că alcoolemia nu venise. Nici cu această ocazie inc. A. și A.A. nu mi-a reproșat modul în care am acționat în legătură cu soluționarea acestui dosar privindu-l pe numitul E. După ce mi-a fost citită de judecător îmi aduc aminte că înainte de a mă întâlni cu inc. A. și A.A. la restaurantul lui H., era în legătură cu intervenția făcută de inculpat în soluționarea faptei comise de E., mai exact inc. A. și A.A. îmi reproșa că, deși eram șeful patrulei de poliție care l-a oprit pe E., mai exact inc.

A. și A.A. îmi reproșa că deși eram șeful patrulei de poliție care l-a oprit pe E., nu m-am urcat în mașină să mă duc în control și să-i spun subordonatului meu F.: ”dă-te mă jos”. Urmare a acestei convorbiri ar fi trebuit să mă întâlnesc cu inc la nea E., mai exact la restaurantul martorului H. din Țăndărei. Nu m-am întâlnit la momentul stabilit, mai exact într-o jumătate de oră Țăndărei. Nu m-am întâlnit la momentul stabilit, mai exact într-o jumătate de oră așa cum am promis. Acum m-am gândit mai bine și îmi aduc aminte că aceasta convorbire cu o jumătate de ora înainte de a mă întâlni cu el la restaurantul din Țăndărei, când am fost întrebat de inc.

A. și A.A. care era alcoolemia lui E. Consider că așa cum am procedat eu în seara zilei când am fost sesizat cu privire la incidentul în trafic privindu-l pe E., am procedat corect, și nu așa cum mi s-a cerut de inc. A. și A.A. să mă duc și să controlez subordonații în acea seară în modul arătat în convorbire. Știu faptul că inc. A. și A.A. a fost nemulțumit de modul în care am abordat soluționarea dosarului lui E. și cu un prilej telefonic, mi-a spus că o să vorbească cu inspectorul șef și vom fi mutați atât eu cât și F.

Eu nu am luat în considerare această poziție a inc. în sensul că nu mi-a provocat niciun fel de temere, dar e la fel de adevărat că nu mi-a spus că mă va muta niciodată doar cu ocazia soluționării acelui dosar. Din ce îmi aduc aminte acest dosar a fost soluționat de subordonatul cu o propunere de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative, dar acest lucru l-a făcut subordonatul meu din propria inițiativă, eu necerându-i cum să procedeze. Tot în timpul soluționării acestui dosar dar ulterior momentelor mai sus precizate, odată telefonic și odată în cadrul unei întâlniri avute cu inc.

A. și A.A., m-a întrebat dacă a venit alcoolemia, iar eu ultima dată i-am răspuns pozitiv, comunicându-i rezultatul 1,15 grame la mie. Inc. A. și A.A. nu mi-a cerut ca acest dosar să fie soluționat într-un anume fel și ulterior acestor momente nu am mai discutat cu el despre acest dosar. Îmi aduc aminte că dosarul a fost soluționat după 3-4 luni. Cred că până la soluționarea dosarului am participat la o petrecere organizată de avocatul U. pe un bac dezafectat. La această petrecere au participat mai multe zeci de persoane, știu că erau și prieteni ai inc.

A. și A.A. și a avocatului U., care era persoana sărbătorită, știu că cu acest prilej inc. A. și A.A. m-a întrebat din nou de alcoolemie. Cu ocazia acestui eveniment, alte discuții legate de dosarul lui E. nu am avut cu inc A. și A.A. și din câte știu nu au fost reproșuri legale de soluționarea acestui dosar, eu oricum am stat foarte puțin la acest eveniment. Până în 2013, practica Serviciului Poliției Rutiere din Fetești era ca rezultatele probelor de la alcoolemie de la Serviciul Medico-Legal Ialomița să fie luate de persoane din afara sistemului care aveau drum la Slobozia.

În dosarul privindu-l pe E., rezultatul alcoolemiei l-am primit de la Serviciul Medico-Legal printr-un agent de vânzări, al cărui nume nu mi-l aduc aminte acum. Nu am nicio explicație pt. atitudinea manifestată de E., pers ce făcea obiectul unor cercetări penale, de a nu se prezenta la audieri, deși fusese chemat de mai multe ori în acest. Arăt faptul că soluția de aplicare a unei amenzi cu caracter administrativ pt. o faptă de natura celei săvârșite de E. nu era una neobișnuită la nivelul Parchetului Fetești, deși era vorba despre o pers cu alcoolemie cu 1.12-1.15 grame la mie și care în plus fusese depistat conducând autoturismul cu viteză peste limita legală.

Inculpatul se interesase de acest dosar însă doar strict cu privire la alcoolemia constatată. Nu mi-a cerut să dau o anumită soluție direct sau prin subordonații mei în acest dosar. Am purtat cu inc. A. și A.A. circa 4 discuții în circa 1-2 luni și de fiecare dată nu m-a întrebat decât dacă a sosit alcoolemia lui E. Din acest motiv am considerat că se impune să mă rog de subordonatul meu S. care instrumenta dosarul dar și pe apărătorul persoanei cercetate, numitul U. să-l determine pe E. să vină la audieri. Referirile la „primul” cuprinse în convorbirile telefonice purtate cu S. și cu avocatul U. au avut în vedere persoana inculpatului, în sensul că doream ca dosarul să se soluționeze mai repede pt. a nu mai fi contactat de acesta.

Nu este adevărat că eu i-aș fi sugerat lui S. soluția pe care să o propună la parchet pt. E., respectiv aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ. Despre acest dosar se interesa la ședințele de analiză și comandantul Anghel Dragoș, dar și de celelalte dosare de conducere cu alcoolemie peste limita legală, care erau în jur de 10-15 la acest moment, inculpatul însă nu se interesa decât de dosarul lui E., nu mi-a dat nicio explicație pt. acest interes și nici eu nu l-am întrebat. Nu au mai fost situații în trecut în care să se fi interesat de vreun dosar aflat în instrumentarea mea sau a subordonaților mei.

Întrebări formulate de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A.:

Î: În momentul în care erați sunat de inc. A. și A.A. pt. a se interesa de acest dosar simțeați teamă sau rușine?

R: Nimic.

Î: În ce condiții de ce îi ofereați aceste relații?

R: Eram nevoit să fac acest lucru prin prisma prieteniei cu inculpatul, nu din cauza raportului de serviciu.

Î: Dacă a primit martorul mesaje de la inc. A. și A.A. în legătură cu soluționarea acestui dosar pe care să le transmită lui F.? Întrebări formulate de reprezentantul Ministerului Public:

Î: Era o practică a Parchetului ca la dosarele de alcoolemie peste 1 la mie să fie dată soluție de 18 1?

R: Da.

Î: Și atunci de ce era necesară propunerea martorului S. pt. adoptarea soluției de 181?

R: Eu nu i-am propus martorului Marcu să adopte soluția de 181, ci l-am întrebat ce soluție propune Parchetul.

Î: Dacă S. i-a adus la cunoștință martorului posibilitatea ca procurorului de caz să ceară recalcularea alcoolemiei?

R: Nu îmi aduc aminte dacă am discutat cu S. această posibilitate a recalculării alcoolemiei.

Î: Având în vedere faptul că într-o discuție telefonică, se face referire la faptul că ați fi nebun să solicitați rezultatul alcoolemiei printr-un agent de vânzări, vă mențineți poziția conform căreia era o practică obișnuită ca rezultatelor alcoolemiei să fie aduse de la SML prin intermediul pers. civile?

R: Nu, nu era o practică, ci situații rare, izolate, ca alte persoane decât polițiști să ridice rezultatele alcoolemiilor de la Serviciul Medico-Legal.

Î: Cine v-a determinat să-l sunați pe F. în seara zilei de 7 aprilie 2012?

R: Prima dată am fost sunat de R., care era ofițer specialist la Polița Rutieră care m-a întrebat de rezultatele acțiunii și dacă există vreo persoană în trafic surprinsă sub influența băuturilor alcoolice.

După aceea am fost sunat de șeful serviciului, Goagă Sorin, care m-a întrebat același lucru ca și Neguțescu și ulterior m-a sunt inc. A. și A.A. Îmi aduc aminte că eu am răspuns doar la al doilea apel al inc. A. și A.A., dar nu îmi aduc aminte de ce, cele 3 telefoane primite au fost la intervale scurte, 10-15 minute.

Î: În virtutea relației de prietenie aveați nr. de telefon al inc. A. și A.A.?

R: Da.”

Reprezentantul Ministerului Public a adus la cunoștința instanței că parchetul înțelege să se sesizeze pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, cât privește depoziția martorului D. și a solicitat instanței de judecată înaintarea unei copii a acestei declarații unității de Parchet.

La aceeași dată, apărătorul inculpatului A. a depus un act medical ca act în circumstanțiere pentru inculpat, aflat la fila 215 dosarul Înaltei Curți.

Instanța de control judiciar consideră că nu poate reține apărarea apelantului inculpat A. cu privire la greșita stabilire de către prima instanță a legii penale mai favorabile ca fiind legea nouă, aceasta considerând că în cauză este incidentă legea veche, arătând că celelalte instituții C. pen. anterior referitoare la concursul de infracțiuni, circumstanțe sunt mai favorabile față de legea nouă, întrucât din analiza efectuată de prima instanță pe fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, în raport cu limitele prevăzute de lege comparativ din vechea și noua reglementare a rezultat indubitabil că limitele stabilite de legiuitor sunt mai blânde pentru infracțiunile reținute în C. pen. în vigoare, potrivit considerentelor aflate în cuprinsul sentinței, aflată în vol. 7, filele 167 verso-168 verso. De asemenea, tot în cuprinsul acelor considerente, prima instanță a adus argumente cu privire la respingerea cererii de schimbare a încadrărilor juridice formulată de apărare din infracțiunile reținute în sarcina inculpatului A. în baza C. pen. în vigoare și nu a vechii reglementări, arătând diferențele de reglementare, noțiunile diferite de „făptuitor” în raport cu aceea de „infractor”, apreciind totodată că probele administrate au relevat dincolo de orice îndoială îndeplinirea condițiilor de existență a infracțiunilor și atrăgând răspunderea penală a inculpatului.

Totodată, prima instanță a precizat că „în opinia Curții adoptarea unei soluții de scoatere de sub urmărire penală/clasare față de persoana favorizată nu conduce la inexistența infracțiunii de favorizare a infractorului în conformitate cu V.C.P. sau a făptuitorului în conformitate cu C. pen. actual. Pentru considerentele ce preced în care Curtea a expus pe larg argumentele pentru care a considerat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. în infracțiunea de instigare la abuz în serviciu prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 din N.C.P.”

Curtea de apel a analizat limitele infracțiunii de șantaj atât din vechea, cât și din noua reglementare, constatând că sunt asemănătoare însă distincția a fost dată prin reținerea dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 78/2000, în varianta anterioară intrării în vigoare a N.C.P., care stipulează o limită minimă de 7 ani închisoare.

În mod expres, prima instanță a menționat „Și în aceea ce privește această infracțiune, Curtea a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dintr-o singură infracțiune de șantaj în două infracțiuni de șantaj, în raport de ansamblul probator administrat în cauză, care a relevat întrunirea elementelor constitutive ale unei singure infracțiuni, inculpatul A. exercitând presiuni asupra ofițerului de poliție D. în mod direct și prin intermediul acestuia exercitându-se presiunile asupra celuilalt agent de poliție, care a constatat săvârșirea faptei de conducere a unui autoturism sub influența alcoolului, în sensul de a nu i se aplica amendă și de a nu i se ridica permisul de conducere martorului E..”

De asemenea, curtea de apel a analizat comparativ și limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de trafic de influență, atât C. pen. anterior, cât și a C. pen. în vigoare, apreciind că dispozițiile Codului actual sunt legea penală mai favorabilă.

Tot, curtea de apel a reținut în mod evident că „Deși în conformitate cu N.C.P. în cazul concursului de infracțiuni se prevede aplicarea în mod obligatoriu a unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, se constată că, în speță, N.C.P. îl constituie legea penală mai favorabilă, întrucât instanța

s-a orientat la stabilirea unor pedepse către minimul special prevăzut de lege, iar în situația în care ar fi reținut că V.C.P. este legea penală mai favorabilă, ar fi trebuit să aplice inculpatului o pedeapsă pentru infracțiunea de șantaj, de cel puțin 7 ani închisoare, ce reprezintă limita minimă, în conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea nr. 78/2000, în variante anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., pedeapsă ce depășește cu mult pedepsele aplicate pentru fiecare infracțiune săvârșită și chiar pedeapsa rezultantă ce include și sporul de 1 an închisoare, de o treime din totalul celorlalte pedepse, în conformitate cu dispozițiile art. 38,39 C. pen. în vigoare”.

Astfel, Înalta Curte constată că prima instanță a analizat solicitările de schimbare a încadrării juridice de către apărare și asupra legii penale mai favorabile, argumente pe care și le însușește, înlăturând în acest fel criticile reiterate în apel sub aspectele menționate.

Împrejurarea că dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni și circumstanțele atenuante în C. pen. anterior sunt mai favorabile în raport cu aceleași instituții mai aspre în C. pen. în vigoare nu poate fi avută în vedere prin prisma aprecierii globale a legii penale mai favorabile, în contextul cauzei, potrivit de altfel, ca mecanism și în Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014 publicată în M. Of., partea I nr. 372 din 20 mai 2014.

Instanța de apel consideră că nici criticile referitoare la neaprobarea infracțiunilor reținute în sarcina apelantului inculpat A., așa cum a susținut apărarea acestuia pe fiecare dintre infracțiuni, solicitând, în principal achitarea pentru acestea, nu pot fi avute, în vedere, pe de-o parte, pentru că prima instanță a răspuns motivat amplu pe fiecare conținut constitutiv al infracțiunilor de favorizarea infractorului, șantaj și trafic de influență, cu referire la procesul de coroborare a mijloacelor de probă și înlăturând criticile privind lipsa elementelor constitutive ale infracțiunilor reținute, așa cum s-a arătat amplu, în considerentele primei instanță și însușite de Înalta Curte, în integralitate, ceea ce corespunde exigențelor art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului și jurisprudenței instanței de contencios european, cu titlu exemplificativ cauza Helle contra Finlandei, iar pe de altă parte, ca urmare a propriului examen efectuat asupra tuturor mijloacelor de probă administrate a rezultat că acestea susțin infracțiunile menționate, răsturnând prezumția de nevinovăție a inculpatului în comiterea lor.

Înalta Curte consideră că este dovedită vinovăția inculpatului A. în comiterea infracțiunii de favorizarea infractorului, prin actele concrete de intervenție pe care le-a efectuat la data de 7 aprilie 2013, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița asupra șefului Biroului I din cadrul Serviciului Poliției Rutier Fetești, D., în favoarea făptuitorului E., pentru ca acestuia din urmă să nu i se întocmească proces-verbal de depistare în trafic la volanul unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice ori să nu fie condus la Spitalul municipal Fetești în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, fiind întrunită tipicitatea conținutului constitutiv al infracțiunii menționate, în raport cu mijloacele de probă administrate, respectiv declarațiile martorilor E., D., pentru acesta din urmă numai cele date în cursul urmăririi penale și în primă instanță, declarația dată în apel, nefiind avută în vedere față de contradicțiile în raport cu primele, declarațiile martorului F. ce se coroborează cu mențiunile din procesul-verbal încheiat cu ocazia depistării în trafic a numitului E., procesele-verbale de redare ale convorbirilor telefonice dintre inculpatul A. și E., D., interesul repetat al inculpatului A. de a cunoaște situația martorului.

De asemenea, sunt întrunite și elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, în sarcina aceluiași inculpat A., care a constrâns prin amenințare cu pierderea locului de muncă pe părțile vătămate D. și F. să dea o soluție de netrimitere în judecată numitului E., în baza coroborării declarațiilor martorilor F., D., cu excepția aceleia dată în apel, M., O., convorbirilor telefonice, raportul de expertiză criminalistică și suplimentul acestuia, ale căror conținuturi în amănunt se regăsesc și în considerentele sentinței atacate relevă în mod evident interesul inculpatului prin tonul abordat, expresiile folosite, repetabilitatea intervențiilor realizând elementul material al infracțiunii de șantaj. Mai mult, prima instanță efectuează o analiză a conținutului constitutiv al acestei infracțiuni reținută în sarcina inculpatului (vol. 7, fila 161 dosarul curții de apel), în raport cu situația concretă a inculpatului, de altfel însușită și de instanța de control judiciar.

Cu titlu exemplificativ din mijloacele de probă administrate, respectiv declarația martorului M., dată la 16 octombrie 2014, în fața primei instanței,aflată în volumul 3, filele 16-18 dosarul Curții de Apel București, secția a II-a penală, care menționa „(…). După perchezițiile efectuate de Direcția Națională Anticorupție, am aflat despre comportamentul domnului A. și A.A. față de șeful serviciului rutier, șeful biroului, D. și încă 2 agenți de poliție de la Fetești. Mi-au relatat despre cazul respectiv, iar cei 2 agenți mi-au spus că domnul A. și A.A. i-a amenințat că o să-i reclame la mine și că eu o să-i dau afară din serviciu (…)”; în declarația martorului O. dată la 18 septembrie 2014 în fața primei instanțe, aflată în vol. 2, fila 165 dosarul Curții de Apel București, secția a II-a, martorul a precizat că „Prin luna aprilie 2013 am participat la o petrecere organizată la un restaurant de la ieșirea din Țăndărei ce aparține numitului H. La acea petrecere domnul A. și A.A. era însoțit de o domnișoară pe nume Ana, mai era de față un avocat N.N.N., domnul H. și o altă persoană pe care nu o cunosc. La un moment dat, domnul A. și A.A. a fost sunat de E. care i-a spus că a fost oprit de Poliția Rutieră în localitatea Fetești, că a consumat băuturi alcoolice și i s-a ridicat permisul. Ulterior, la restaurant a venit și D. Nu-mi amintesc dacă l-a chemat sau nu domnul A. și A.A.. Domnul A. și A.A. i-a cerut lui D. să rezolve problema cu permisul, spunându-i că altfel o să vorbească cu șeful M. pentru a fi mutat de la locul de muncă. La un moment dat, D. s-a supărat și a plecat de la masă. După circa 2 ore am plecat și noi spre casă. După câteva zile, la Parchetul Tribunalului Ialomița, unde lucrez ca tehnician criminalist a venit E. să-l viziteze pe domnul A. și A.A. și am asistat la o discuție între cei 2, ocazie în care domnul A. și A.A. i-a relatat domnului E. ce a discutat cu câteva seri în urmă cu numitul D. la restaurant. Menționez că E. venea rar la parchet în vizită la A. și A.A. (…)”.

Aspectele învederate infirmă poziții adoptate de martori în declarația dată în fața instanței la 13 noiembrie 2014, aflată în vol. 3, fila 90, dosarul Curții de Apel București, secția a II-a penală, în declarația dată la 13 noiembrie 2014, vol. 3 fila 91 dosarul Curții de Apel București, secția a II-a penală, în declarația dată la 13 ianuarie 2014 de martorul X.X., aflată în vol. 3 fila 94 dosarul Curții de Apel București, secția a II-a penală, în care au făcut afirmații, cu caracter general că „(…) Nu l-a auzit vreodată pe domnul A. și A.A. amenințând sau înjurând vreun polițist” și chiar cea din ultima declarație a martorului X.X. „(…) Nu știu ce a discutat A. și A.A. cu polițistul, nu l-am auzit pe A. și A.A. înjurând sau amenințând pe polițist, la masă era distracție (…)”. Aspectele arătate de acești martori sunt infirmate și de convorbirile telefonice existente la dosar și ale căror redări au fost expres menționate și în conținutul sentințe, în vol. 7, filele 159-160 dosarul Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Totodată și în ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență, reținută în sarcina inculpatului, în sensul că a pretins și a primit de la inculpatul B. în perioada 27 iunie 2013-4 noiembrie 2013 materiale de construcție în valoare de 51.562,07 lei și manopera unor lucrări de 42.500 lei fără T.V.A., pentru edificarea imobilului pe care îl construiește în municipiul Slobozia, lăsând să se creadă că are influență asupra procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia numita G., în scopul evitării instituirii în cauză a unor măsuri asiguratorii și dispunerii unei soluții favorabile în Dosarul nr. x/P/2012 în care inculpatul B. și societatea administrată de acesta SC C. SRL au calitatea de învinuiți, probele administrate și evaluate au condus la îndeplinirea tipicității infracțiunii menționate.

Înalta Curte a coroborat și mijloacele de probă administrate în apel, respectiv declarația martorilor G., B.B.B. și J., înlăturând declarația martorului D., pe care le-a evaluat cu celelalte declarații ale martorilor E., T., contractul încheiat între inculpatul B. și soția inculpatului A., declarațiile martorilor V., S.S., Z., expertiza contabilă, rezultând vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de trafic de influență.

Instanța de apel nu va avea în vedere redările unor convorbiri telefonice depuse de către apărarea inculpatului, invocând inexistența acestora în cadrul redărilor efectuate de către organele judiciare, care au fost depuse la Înalta Curte, întrucât nu au relevanță, în raport cu evidența ansamblului materialului probator care susține contribuția și respectiv vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii.

Astfel, Înalta Curte consideră că toate apărările invocate de ordin teoretic ale apărării cu privire la fiecare din conținuturile constitutive ale fiecărei infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, nu se susțin în raport cu atenta și riguroasa analiză, în baza probelor, aspectelor doctrinare și jurisprudențiale ale primei instanțe și reanalizată în apel și ca urmare a mijloacelor de probă administrate, formând convingerea instanței de apel dincolo do orice îndoială cu privire la vinovăția inculpatului în comiterea celor trei infracțiuni reținute.

Instanța de control judiciar nu va avea în vedere nici solicitarea formulată în subsidiar de către apărarea apelantului inculpat A. cu privire la reindividualizarea pedepsei aplicate, sub aspectul cuantumului pedepsei în raport cu dispozițiile art. 74 C. pen., întrucât așa cum a menționat în analiza la apelul parchetului ce avea drept motiv majorarea cuantumului pedepsei, a examinat în detaliu, față de criteriile cuprinse în norma mai sus menționată, aspectele referitoare la individualizarea pedepselor aplicate diferit, în cuantumuri orientate către minim, în raport cu mijloacele și modalitățile faptelor, natura infracțiunilor, valoarea socială lezată, scopul urmărit și persoana inculpatului, care deși are studii superioare, calitatea de prim-procuror în care a comis infracțiunile fiind de natură să afecteze climatul de încredere în sistemul judiciar, a apreciat că nu se impune majorarea, iar în prezent în apelul inculpatului consideră că nu se impune nici diminuarea cuantumurilor pedepselor aplicate, întrucât pedepsele, precum pedeapsa rezultantă ca urmare a adăugării sporului de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenție este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ, preventiv, coercitiv și de exemplaritate, în vederea reintegrării viitoare pozitive a inculpatului în societate.

Față de considerentele mai sus menționate, instanța de control judiciar consideră că sentința pronunțată de prima instanță este legală și temeinică sub toate aspectele, iar criticile formulate în apelurile declarate de parchet și inculpați sunt nefondate.

În consecință, Înalta Curte, în baza art. 421 alin. (1).pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpații B. și A. împotriva sentinței penale nr. 238/F din data de 12 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Potrivit art. 272 C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție vor rămâne în sarcina statului.

În conformitate cu art. 274 din C. proc. pen. se vor obliga apelanții inculpați la plata sumei de câte 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 180 lei, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpații B. și A. împotriva sentinței penale nr. 238/F din data de 12 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție rămân în sarcina statului.

Obligă apelanții inculpați la plata sumei de câte 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 180 lei, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 28 septembrie 2017.