Decizia nr. 266/A/2017 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Deliberând asupra apelurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Faza urmăririi penale și rechizitoriul:

I. Prin Rechizitoriul nr. x/P/2006 din data de 17 decembrie 2012, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

1. A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248 C. pen. anterior, cu referire la art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

2. B., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 248 C. pen. anterior, cu referire la art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, cu referire la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior;

3. C., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 248 C. pen. anterior, cu referire la art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

4. D., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248 C. pen. anterior, cu referire la art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

5. E., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, cu referire la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 și favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. anterior, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior;

6. F., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, cu referire la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 și favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. anterior, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior;

7. G., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248 C. pen. anterior, cu referire la art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

8. H., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248 C. pen. anterior, cu referire la art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

9. I., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248 C. pen. anterior, cu referire la art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

10. J., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248 C. pen. anterior, cu referire la art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

11. K., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248 C. pen. anterior, cu referire la art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Prin procesul-verbal din 15 aprilie 2013, procurorul a dispus îndreptarea unei erori materiale strecurată în dispozitivul actului de sesizare, în sensul că trimiterea în judecată a inculpaților G., H., I., J. și K. vizează infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248 C. pen. anterior, cu referire la art. 2481 C. pen. anterior, astfel fiind înlăturată aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior .

Prin același rechizitoriu, s-a dispus citarea ca părți vătămate - părți civile a L. ca reprezentant al Statului român și a M. București.

Pentru a dispune în sensul expus, după efectuarea urmăririi penale și administrarea probelor, procurorul a reținut următoarele:

1. Împrejurările, condițiile și modalitățile de săvârșire a infracțiunilor:

1.1. Aspecte privind M. București și regimul juridic al terenului situat în București, sector 1.

Cronologic, instituția de învățământ superior a avut următoarele denumiri: - anul 1915 - N.; - anul 1929 - O.; - anul 1938 - P. din București; - anul 1952 - R.; - anul 1992 - S.; - anul 1995 - M. București.

Potrivit Cartei Universității, aceasta este instituția de stat cu atribuții în domeniul învățământului superior și al cercetării științifice (art. 55 alin. (2) din Legea învățământului, nr. 84/1995), cap. III al cartei consacrând cercetării științifice o amplă componentă.

În structura universității, funcționau Departamentul de cercetare științifică, 7 facultăți cu profil agronomic și T. Băneasa.

Art. 1 al Cartei Universității stipulează că învățământul superior agronomic și de medicină veterinară are ca obiectiv formarea de specialiști cu pregătire superioară în domeniul produselor vegetale și animale, al sănătății animalelor, ameliorarea și gestionarea fondului funciar agricol, protecția mediului, desfășurarea activității de cercetare științifică care să contribuie la dezvoltarea patrimoniului științific național.

Corespunzător scopului universității, pentru realizarea aplicațiilor practice, aceasta avea nevoie de teren destinat activităților didactice, științifice și practice, terenul de la adresa menționată, din punct de vedere al epocilor istorice de după anul 1915, urmând cele stabilite astfel: - prin Decretul - Regal nr. 2746 din 31 iulie 1929, publicat în M. Of. nr. 169 - Partea I din 01 august 1929 s-a promulgat Legea pentru înființarea Academiilor de Înalte Studii Agronomice (N. și Academia de la Cluj se transformau în O.), instituții de învățământ superior, fiecare Academie urmând a fi înzestrată cu o fermă experimentală (de cercetare științifică și tehnică), o vie, o grădină de legume și pomi roditori care vor servi pentru scopuri experimentale și demonstrative, o grădină botanică.

Ca atare, Academiei din București i s-au afectat proprietățile de la sediu și din jurul fostei N. aflate în posesia acesteia, Ferma experimentală Băneasa și via Pietroasele din județul Buzău (art. 25 alin. (1) legea din 1929). Art. 25 alin. (2) din lege stipula că terenurile și clădirile aferente Academiei nu se vor putea înstrăina nici în total, nici în parte pentru orice destinație ar fi.

Considerațiile de mai sus evidențiază că terenurile cu care Academia a fost împroprietărită aveau destinație precisă, dată de lege : instruirea practică și teoretică a studenților, cercetare științifică (fermă experimentală - cercetarea problemelor științifice - învățământ agronomic general cu durata de 4 ani, din care unul de practică).

Decretul - Lege nr. 386 publicat la 23 mai 1942, art. 159 stabilea : Facultățile de agronomie posedă în plină proprietate bunurile imobile de orice fel, cu inventarele respective cu care au fost înzestrate până în prezent sau cu care vor fi înzestrate pe viitor.

Prin Decretul nr. 266/1948 pentru organizarea Ministerului Învățământului Public, toate bunurile mobile și imobile folosite cu orice titlu de instituții școlare de orice grad și categorie au fost trecute în proprietatea statului.

Art. 51 al actului normativ stabilea că bunurile mobile și imobile folosite cu orice titlu de instituțiile școlare de orice grad și categorie sunt proprietatea statului și sunt date în folosința Ministerului Învățământului Public. În cauză, de la acel moment, erau proprietate a statului terenurile de la sediul și din jurul universității, Ferma experimentală Băneasa, via Pietroasele.

Până în anul 1989, terenurile universității au fost administrate de Întreprinderile Agricole de Stat-uri, Stațiuni didactice experimentale, H.G. nr. 23/1975 stabilind că scopul stațiunilor didactice experimentale este instruirea studenților în condiții de producție (R.) având în subordine și T. Belciugatele, în acestea adresele didactice desfășurând activități de cercetare.

Prin H.G. nr. 533/1991, s-au înființat regii autonome didactice experimentale, în cauză acestea având ca obiect de activitate instruirea teoretică și practică a studenților în scopuri didactice și exploatări zootehnice, desfășurare de activități de cercetare de către cadrele didactice și studenți, astfel T. Belciugatele a devenit RA U. SA. Belciugatele, ea preluând patrimoniul.

În anul 1993, prin H.G. nr. 123, în structura instituțiilor de învățământ superior agricol s-au înființat, prin reorganizarea regiilor autonome, stațiuni didactice (în cauză, T. Belciugatele), cu obiect de activitate instruirea practică în câmpuri și exploatări zootehnice, cercetare de către cadrele didactice și studenți, producerea de semințe și material săditor, reproducția și selecția animalelor, industrializarea și valorificarea produselor agricole vegetale și animale, suprafețele de teren aferente trecând în administrarea instituțiilor de învățământ superior, la fel, construcțiile aferente, respectiv 2.364,00 ha teren pentru T. Belciugatele, din care 576,0 ha Ferma Moara Domnească.

La 29 ianuarie 1999, prin H.G. nr. 47 - anexa 2 - T. Belciugatele, din care Ferma Moara Domnească și-a schimbat denumirea în T. Băneasa, actul normativ edificând construcțiile cu destinație de locuințe, în locuințe de serviciu folosite numai de angajații stațiunii. Ca atare, la acel moment s-a înființat T. Băneasa în subordinea M., iar terenurile și construcțiile aferente erau în administrarea M. București, proprietatea aparținând statului. Această stațiune avea ca principal obiect de activitate instruirea practică a studenților în câmpuri, exploatare zootehnică, era dotată cu echipamente tehnologice, desfășurarea activității de cercetare de către cadre didactice, cercetători și studenți, producerea de semințe și material săditor, exploatarea, reproducția și selecția animalelor, obținerea, testarea și valorificarea produselor ecologice de origine vegetală și animală, organizarea și desfășurarea de activități de perfecționare și specializare a cadrelor cu pregătire preuniversitară din agricultură și industria alimentară.

În anul 1998, prin Legea nr. 213 privind bunurile proprietate publică, art. 3 alin. (1), s-a stabilind că domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituție, așa cum și din cele prevăzute în anexele legii. În cauză, prin anexa „Lista cuprinzând acele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului și unităților administrativ-teritoriale, la pct. 1.5 sunt menționate și terenurile institutelor și stațiunilor de cercetare științifică și ale unităților de învățământ agricol și silvic destinate cercetării și producerii de semințe și de material săditor din categoriile biologice și de animale de rasă.

Prin H.G. nr. 517/1999 privind delimitarea suprafeței de teren strict necesare cercetării și producerii de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și de animale de rasă și trecerea terenurilor destinate producției aflate în administrarea institutelor de cercetare și producție agricolă în domeniul privat al statului, s-a stabilit că aparțin domeniului public al statului terenurile proprietate de stat folosite de unitățile de învățământ cu profil agricol prevăzute în anexa 2, intitulată „suprafețele de teren din domeniul public al statului, aflate în administrarea unităților de învățământ agricol” : la punctul 120 fiind menționată M. București cu suprafața de 217,04 ha.

În același an, 1999, prin H.G. nr. 776, anexa 2 a fost completată în sensul că au fost trecute în domeniul public terenurile universității pe fiecare fermă în parte, terenul SC V. SA fiind mărit de la 217,04 ha la 226,61 ha.

Actul de sesizare înscrie, după enumerările actelor normative evidențiate mai sus, că terenul în suprafață de 226,61 ha aparținând M. București - SC V. SA face parte din domeniul public al statului, la datele calendaristice ale cauzei el aflându-se în administrarea acestei unități de învățământ superior, H.G. nr. 517/1999 modificată prin H.G. nr. 776/1999 stabilind că terenurile unităților de învățământ superior cu profil agricol administrate au același regim juridic cu cele administrate de institutele și stațiunile de cercetare și producție agricolă (regimul juridic al terenurilor folosite de cele două entități fiind stabilit prin actul normativ indicat), acesta fiind adoptat în temeiul art. 35 din Legea nr. 18/1991 modificată (fondul funciar) și art. 10 din Legea nr. 213/1998. Art. 4 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 modificată prevede că terenurile din domeniul public sunt cele afectate unei utilități publice, enumerarea (art. 5 din lege) a unor categorii de terenuri care fac parte din domeniul public al statului nu este limitativă, în finalul textului arătându-se că aparțin domeniului public terenurile care „prin natura lor sunt de uz sau de interes public”.

Art. 35 alin. (3) din aceeași lege prevede că terenurile folosite de unitățile de învățământ cu profil agricol sau silvic sunt de domeniul public, iar alin. (2) al textului stipulează că terenurile proprietate de stat folosite la data apariției legii de unitățile de învățământ cu profil agricol sau silvic trec în administrarea acestora.

Concluzionând, actul de sesizare înscrie că terenul în suprafață de 226,61 ha aparține domeniului public al statului, este proprietatea acestuia în baza art. 35 din Legea nr. 18/1991, modificată, Constituției României, Legii nr. 213/1998, H.G. nr. 517/1999 modificată prin H.G. nr. 776/1999, act normativ care stabilește în concret atât suprafața din domeniul public, cât și unitatea de învățământ care o administrează: SC V. SA din M. București, același drept de administrare existând și pentru construcțiile edificate pe cele 226,61 ha (H.G. nr. 123/1993 modificată; H.G. nr. 47/1999), suprafața de teren era destinată cercetării și producerii de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și de animale de casă, el trebuind a fi folosit pentru instruirea practică a studenților în câmpuri și exploatări zootehnice, desfășurării de activități de cercetare de către cadre didactice și studenți, producerii de semințe și material săditor, reproducției și selecției animalelor de rasă în concordanță cu obiectul de activitate al stațiunilor didactice din structura organizatorică a M. București.

În ce privește deosebirea dintre dreptul de proprietate publică și dreptul de proprietate privată, art. 136 alin. (4) din Constituție, art. 5 alin. (2), art. 35 din Legea nr. 18/1991, art. 11 din Legea nr. 213/1998 stabilesc că bunurile care sunt obiect al proprietății publice sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile, în concret, ele nu pot fi înstrăinate, pot fi date numai în administrare, concesionate ori închiriate în condițiile legii, fiind scoase din circuitul civil. Inalienabilitatea bunurilor obiect al dreptului de proprietate publică impune atât soluția interdicției înstrăinării lor, cât și imposibilitatea dobândirii de către terți prin oricare mod de dobândire reglementat de lege.

În cauză, cum s-a arătat, terenul și construcțiile aferente au fost date în administrarea M. București în baza H.G. nr. 123/1993, el își are sorgintea în dreptul de proprietate publică și dobândește aceleași caracteristici juridice (este inalienabil, imprescriptibil și insesizabil), actul de sesizare, pentru a întări această concluzie, face referire la literatura de specialitate, la acte normative, la doctrină.

Cu referire la dreptul titularului căruia i s-a atribuit administrarea unui bun proprietate publică, rechizitoriul menționează că art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 prevede că are un drept de posesie, de folosință, de dispoziție numai în ce privește condițiile în care i-a fost dat ținând seama de uzul și de utilitatea publică a bunului încredințat, deci dispoziția materială, nu cea juridică, folosința însemnând realizarea scopurilor pentru care ființează entitatea titulară a dreptului de administrare a unui bun domeniu public al statului.

Concret, cu referire la activitatea infracțională reținută în ce-i privește pe inculpații A., B., D., C., în contextul problematicii regimului juridic al terenului în suprafață de 226,61 ha - SC V. SA - al M. București, actul de sesizare, analizând contractul de asociere în participațiune din 2000, dezvoltă următoarea situație de fapt:

- în perioada 01 februarie 2000 - 23 aprilie 2008, inculpatul A. a fost rectorul M. București;

- același, în perioada 03 august 2000 - 29 iulie 2003 a fost membru în Consiliul de Administrație al SC V. SA;

- în perioada 2000 - 2003, inculpatul D. a deținut funcția de secretar științific al A. București;

- același, în perioada 2008 - 2012 a fost rector al M. București, iar din 29 iulie 2003 a fost cooptat membru în același consiliu de administrație al SC V. SA.

Legea învățământului (Legea nr. 84/1995 în vigoare la momentul 2000 - 2001), în art. 146 prevede că instituțiile de învățământ superior sunt conduse de senate, iar facultățile și departamentele, de consilii, senatele fiind prezidate de rectori, iar consiliile, de decani, atribuțiile acestora stabilindu-se prin Carta Universitară, senatul având competența de a aproba Carta, regulamentele de funcționare, orice modificări ale acestora, propunerile de modificări, completări fiind de competența biroului senatului sau a cel puțin o treime din membrii senatului.

Biroul senatului reprezintă organul de conducere operativă și este alcătuit din rector, prorector, secretar științific, director general administrativ, reprezentantul studenților, el fiind competent în rezolvarea problemelor curente, în aplicarea hotărârilor senatului, în convocarea ședințelor senatului, în pregătirea materialelor analizate în astfel de ședințe, în informarea comunității academice asupra deciziilor senatului și propriilor hotărâri.

Cu referire la competența biroului senatului și implicit a senatului M. București de a negocia participarea cu patrimoniul propriu la societățile comerciale, fără ca această competență să fie reglementată în textul indicat sau în statutul personalului didactic (Legea nr. 128/1997), aceasta a fost dată prin modificarea, la 17 mai 2000, a Cartei M., în condițiile în care autonomia universitară dă dreptul la elaborarea de reglementări proprii privind autonomia funcțională în concordanță cu legea, exercitarea dreptului de administrare și de dispoziție materială asupra patrimoniului, nu și de dispoziție juridică.

Cu referire la atribuțiile rectorului, actul de sesizare reține că acesta este conducătorul activităților academice și administrative, este președinte al senatului, responsabilitatea fiindu-i atrasă în aplicarea Cartei și regulamentelor universității, a celor din hotărârile senatului, el având drept de a semna actele de dispoziție și de administrare potrivit nomenclatorului aprobat în prealabil de senat.

În contextul factual amintit, rechizitoriul reține că inculpatul A., imediat după data numirii sale ca rector (01 februarie 2000), în mai multe ședințe informale ale senatului M. București, a propus asocierea universității cu parteneri privați, inculpatul susținând că ideea asocierii apăruse anterior numirii sale ca rector, a susținut-o și personal pentru că instituția de învățământ se afla într-o situație economică grea și exista cadrul legal pentru a întreprinde acel demers, sens în care s-a referit la H.G. nr. 123/1993 modificată prin H.G. nr. 47/1999, act normativ prin care s-a introdus art. 51potrivit căruia „Stațiunile didactice, prin intermediul instituțiilor de învățământ agricol, se pot asocia cu parteneri privați români sau străini pentru desfășurarea de activități de producție, industrializare, comercializare, prestări de servicii, cercetare științifică și consultanță în domeniul lor de activitate”.

Dar, reține actul de sesizare, deși au existat astfel de discuții informale în senat, universitatea nu a făcut o ofertă publică de asociere, exemplificându-se că inculpatul A., în biroul său, s-a întâlnit cu martorii X. și Z., el declarând că cei doi au venit la el și i-au propus asocierea, primul formulând o cerere de asociere. Cu referire la acest aspect, inculpatul a declarat că oferta lui X. a fost una verbală, fără un fundament, propunerea de asociere viza suprafața de 224 ha aferentă SC V. SA, i s-a propus suma de 20.000 dolari anual, dar nu i s-a comunicat ce se intenționa a se face cu terenul respectivei ferme. În ce-l privește pe Z., inculpatul a declarat că intenționa să edifice pe teren blocuri de locuințe.

Cu referire la B., inculpatul a declarat că prin intermediul fostului prodecan, Y., a aflat că primul este fiul fostului profesor B. și că și el dorea o asociere cu universitatea, astfel că la începutul anului 2000 s-au întâlnit la sediul universității și au convenit încheierea asocierii și modalitatea de realizare a acesteia.

Etapizat, actul de sesizare evidențiază că ambii au stabilit ca B. să nu semneze contractul de asociere în participațiune, el să nu fie parte în acel contract, convenindu-se să se interpună SC A.A. SRL și numitul C.

În ce privește SC A.A. SRL, aceasta a fost înființată în anul 1992 prin aportul B.B. cu sediul în New Jersy, SUA, 32% din capitalul social, SC C.C Ltd, cu sediul în Islands, D.D. cu 51% din capitalul social și E.E. cu 17% din capitalul social.

La același moment, cei doi au stabilit procentele deținute în asociere, respectiv M. București 49% din rezultatele financiare, iar SC A.A. SRL 51%, în condițiile în care nu există o evaluare de specialitate privind bunurile ce urmau a fi aduse în asociere, iar procentele evidențiate s-au menținut în toate formele asociative care au derivat ulterior.

Cu referire la ceea ce urma să primească universitatea, cu același prilej, s-a convenit asupra sumei de 560.700 dolari cu titlu de sumă minimă garantată.

În contextul amintit, A. i-a adus la cunoștință interlocutorului B. că funcționarii din cadrul Primăriei sectorului 1 București, unde universitatea a depus documentația necesară, refuză să elibereze titlul de proprietate pentru terenul în suprafață de 226,61 ha aferent SC V. SA și l-a rugat să-l ajute, cerere acceptată și urmată de o promisiune în sensul dorit.

Actul de sesizare mai reține că la acea întâlnire, s-a stabilit că în ipoteza în care universitatea va primi titlul de proprietate pentru teren, acesta va fi adus aport în natură într-o societate comercială.

Cu referire la același moment temporal, actul de sesizare accentuează că pentru a capta încrederea senatului M. București și a crea aparența că asocierea în participațiune se face cu o persoană cunoscută - fiul profesorului B., cadru didactic acolo, atunci, cei doi au mai convenit ca organismul de conducere amintit să fie lăsat să persiste în cele subliniate, în realitate ei înțelegându-se ca asocierea să se facă cu societatea (SC A.A. SRL S.A.) în care acționarul majoritar SC C.C. Ltd de tip off-shore cu sediul în Insulele Turks deținea 51% din acțiuni, în aparență B. neavând vreo calitate oficială, aceasta și în considerarea faptului că societatea de tip off-shore, pe lângă facilitățile fiscale, asigura anonimatul acționariatului, al activităților desfășurate, al profiturilor realizate și investiții asigurate pentru patrimoniul societății.

La urmărirea penală, rectorul universității, inculpatul A. a declarat că asocierea i-a fost prilejuită de intrarea în vigoare a unei hotărâri de guvern care stipula acest lucru.

Procurorul, cu referire la acest aspect, pe baza analizei proceselor-verbale ale ședințelor senatului și biroului senatului din perioada 1998 - aprilie 2000, a reținut că acestea nu au în conținut referiri la situația dezastruoasă (susținută de inculpat) care ar fi antrenat intrarea în asociere cu parteneri privați.

S-a mai reținut că procesele-verbale nu au evidențiat, până la momentul februarie 2000 (numirea ca rector a inculpatului) că universitatea ar fi urmărit încheierea vreunei astfel de asocieri, anul 1998 fiind ales, în concepția actului de sesizare, deoarece prin H.G. nr. 47/1999 (în vigoare din luna februarie) s-a completat H.G. nr. 123/1993, respectiv s-a introdus art. 51, inculpatul apărându-se în sensul că această hotărâre din anul 1993, astfel completată în 1999, ar constitui legea care-i conferea posibilitatea asocierii cu parteneri privați, dar în acest sens nu s-a evidențiat nicio propunere anterioară anului 2000.

La 06 februarie 2000 (proces-verbal de ședință), A. a pus în discuția senatului aspecte relevante privind interesul său în legătură cu terenul aparținând SC V. SA, exemplificându-se schimbarea directorului T. Belciugatele și neintrarea SC V. SA în asociere odată cu T. Belciugatele terenul primei urmărindu-se a ajunge la asocierea convenită cu inculpatul B.

În ședința Senatului din 02 martie 2000, la punctul 3 al ordinii de zi, figura situația T. Belciugatele, inculpatul A. avansând ideea că în atenția sa se află proiecte care, dacă se vor realiza, vor duce la schimbarea situației economico-financiare dezastruoase, actul de sesizare subliniind că acestea erau legate de ofertele de asociere primite de universitate de la persoane fizice, printre care și de la inculpatul B., tot atunci A. propunând ca măsură obținerea titlului de proprietate și cerând să fie mandatat să întreprindă măsuri legate de asociere, elocvente fiind următoarele : „Dl. rector supune la vot propunerea ca biroul de senat să fie mandatat să ia toate măsurile necesare, inclusiv cele legate de asocierea cu alți parteneri, pentru redresarea T. Belciugatele și aducerea stațiunii în situația de a contribui cu venituri la procesul învățământului. Se aprobă cu unanimitate de voturi” .

Între 02 - 29 martie 2000 (această ultimă dată fiind cea a ședinței de senat) s-a reținut că Biroul de Senat, organism executiv al universității, coordonat de inculpat, s-a întâlnit de mai multe ori, la 10 martie 2000, în ședința condusă de inculpat acesta scoțând în evidență lipsa lichidităților, dar și că are o promisiune de asociere pentru care este necesară înscrierea terenului la Oficiul de Cadastru, actul de sesizare reținând că potrivit H.G. nr. 123/1993, nu era necesară condiția înscrierii terenului, acesta aflându-se în domeniul public și dat în administrarea universității, înscrierea însă putându-se realiza numai după existența unui titlu de proprietate. Se reține că acțiunile inculpatului sunt proprii înțelegerii cu coinculpatul B., acesta din urmă condiționând asocierea de intabularea terenului universității și înscrierea la Oficiul Cadastrului, scopul fiind transferarea terenului din patrimoniul universității în societatea controlată, intabularea fiind o etapă pentru obținerea, nelegal, a titlului de proprietate pentru cele 224 ha teren (suprafață existentă la acele momente).

A. București, printr-o persoană interpusă, inculpatul C. (amintit în înțelegerea dintre cei doi) a introdus cerere la Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria sectorului 1 și a obținut intabularea, respectivul demers, reține actul de sesizare, fiind folosit pentru obținerea, nelegal, a titlului de proprietate. În sprijinul neprevederii în H.G. nr. 123/1993 a obligației intabulării pentru asociere cu un partener privat, actul de sesizare reține că în ședința Biroului Senatului din 10 martie 2000, inculpatul A. a spus că societatea SC F.F. SRL, interesat cu asocierea cu T. Belciugatele, a prezentat un studiu de pre-fezabilitate și nu era interesată de regimul juridic al terenului.

Actul de sesizare reține că deși inculpatul a încercat sistematic să inoculeze ideea că T. se afla într-o situație economico-financiară dezastruoasă, procesul-verbal al ședinței de senat din 17 martie 2000 a înscris că în SC V. SA studenții Facultății x, în primăvara anului 2000, au făcut practică (tăieri de vie și pomi fructiferi), deci terenul acesteia era vital pentru instruirea practică în vederea formării viitorilor specialiști.

La acea ședință au participat și Y., G.G., H.H., I.I., J.J., pe ordinea de zi a respectivei ședințe figurând punctul „Problema SC V. SA și incinta, pentru care a fost invitat domnul profesor J.J. - decanul Facultății x și s-a reținut că s-a răspuns solicitării de organizare a practicii pe 2 ha vie din 26 ha realizându-se tăieri la fel, pe 1 ha pomi din 34 ha, făcându-se tăieri .

Un nou pas în realizarea înțelegerii dintre cei doi inculpați, în viziunea actului de sesizare, l-a constituit propunerea făcută de inculpatul A. din ședința biroului senatului din 27 martie 2000 în sensul convocării senatului pentru 29 martie 2000 pentru a se discuta componența Comitetului Director; modificarea Cartei Universității în sensul ca directorul T. să nu fie, obligatoriu, membru în senat; A. București să participe cu patrimoniul propriu la societățile comerciale; Senatul să aprobe participarea; Biroul Senatului să negocieze participarea, ceea ce constituie materializarea înțelegerii dintre cei doi inculpați, după ce se realizase intabularea, nelegal, a terenului care nu se afla în circuitul civil, ci în domeniul public, ei urmărind aducerea terenului, inițial, într-o asociere urmată de aportarea lui la capitalul social al unei societăți comerciale, toate aceste propuneri ale inculpatului încălcând dispozițiile H.G. nr. 123/1993 modificată și ale art. 10 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, art. 5 din hotărârea menționată prevăzând că suprafețele de teren înscrise în anexa 2, împreună cu construcțiile aferente trec în administrarea instituțiilor de învățământ, în condițiile în care, la acel moment (anul 2000), H.G. nr. 517/1999 modificată prevedea că terenul se află în domeniul public.

Privind H.G. nr. 123/1993, art. 41 al acesteia prevedea că stațiunile didactice, prin intermediul instituțiilor de învățământ superior, se pentru asocia cu parteneri români sau străini pentru desfășurarea de activități de producție, actul de sesizare reținând că regimul juridic al asocierii este diferit de cel al societăților comerciale.

Art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 prevede că trecerea unui teren din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau Consiliului local, dacă prin Constituție sau lege nu se prevede altfel.

Cu referire la necesitatea existenței unei aprobări din partea K.K., actul de sesizare redă cuvântul luat în ședința senatului universității din 27 martie 2000 de către L.L., jurist al universității, acesta spunând că „să mai studiem legislația și pentru siguranță să obținem o aprobare a K.K.”, cerere/propunere la care inculpatul A. invocă necesitatea adoptării unei soluții rapide pentru că există lipsă de lichidități, există restanțe la utilități, nu sunt surse imediate de venit.

Ca atare, reține actul de sesizare, inculpatul, astfel cum convenise cu coinculpatul B., urmărea rapiditatea acțiunilor menite a realiza asocierea și aportarea terenului la capitalul social al firmei controlată de B.

Ședința senatului din 29 martie 2000 s-a desfășurat pe baza ordinii de zi amintită, stabilită de inculpat și de această dată el punând în discuție situația de la T., în luarea sa de poziție insistând asupra presupusei ineficiențe economice a acesteia, reliefată pe formulări de genul : lucrările de la T. se derulează pe credit, primele încasări de pe recolta din acest an vin în luna noiembrie, singura sursă de venit, vânzarea laptelui.

Cu aceeași ocazie, inculpatul a prezentat senatului modificările la Carta Universității, fapt menit a pune în aplicare planul convenit, cel al asocierii, actul de sesizare accentuând că dacă inculpatul A. era preocupat în exclusivitate de situația T. și implicit de o asociere în vederea eficientizării avea instrumentul juridic, H.G. nr. 123/1993 modificată, nefiind necesară modificarea Cartei, act urmărit de el pentru a se acoperi cât mai bine printr-o decizie colectivă, respectiv a senatului.

Pentru cauză, subliniază actul de sesizare, interesează capitolul din Cartă destinat Autonomiei, în acesta urmând a se introduce „participarea cu patrimoniul propriu la societățile comerciale” și cel destinat Competenței, acesta din urmă întregindu-l cu „Senatul aprobă participarea cu patrimoniul propriu la societăți” și „Biroul Senatului negociază participarea cu patrimoniu la societățile comerciale”, toate acestea fiind necesare realizării înțelegerii cu coinculpatul B., aducerea terenului în patrimoniul societăților comerciale controlate.

La aceeași ședință, potrivit art. 8 din H.G. nr. 123/1993, s-a ales componența Comitetului director responsabil de conducerea stațiunii, inculpatul fiind președinte, după ce fostul director M.M. a fost înlocuit cu numitul N.N. și s-a reținut expres că noul director nu este membru al senatului, înlocuirea lui M.M. fiind cauzată de opoziția acestuia la propunerea inculpatului în legătură cu procentul cu care SC A.A. SRL venea în asociere.

Lucrările ședinței au mai reținut că demarase acțiunea de inventariere a patrimoniului SC V. SA, că spațiile sunt ocupate de chiriași fără contract, actul de sesizare accentuând că astfel hotărârea de asociere fusese deja pusă în practică odată ce se lucra la actele preparatorii necesare.

Sublinierea situației că spațiile erau ocupate de chiriași fără contract, reține rechizitoriul, era menită a demonstra că inculpatul A. era interesat și de construcțiile existente pe terenul SC V. SA.

În continuare, reține rechizitoriul, în vederea realizării înțelegerii dintre cei doi inculpați, la 06 aprilie 2000, SC A.A. SRL, înregistrată la Registrul Comerțului din 1992 a înaintat M. București o adresă prin care propunea încheierea contractului de asociere în participațiune potrivit art. 252 C. com. .

Cu referire la această societate, despre care rechizitoriul a reținut că a constituit intermediarul inculpatul B., folosind-o ca „paravan” în activitatea infracțională cu scopul camuflării transferului terenului în suprafață de 226,61 ha din patrimoniul public în cel privat, aceasta, potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului București, a fost înființată în anul 1992, asociații și cotele de participațiune fiind detaliate în prezenta, la ea referindu-se inculpatul B. când se convenise asocierea cu universitatea.

În adresa de ofertă, SC A.A. SRL a înscris că asocierea avea ca scop „îmbunătățirea activității efectuată de către M. la SC V. SA” din 06 aprilie 2000, în esență propunerea asocierii purtând asupra patrimoniului aferent SC V. SA cu care universitatea să participe, iar societatea să participe cu resursele financiare necesare dezvoltării activității specifice fermei, proporția de participare la beneficii și pierderi fiind cea stabilită, convenită de cei doi inculpați încă de la începutul lunii februarie 2000, înscriindu-se și că universitatea va primi un profit minim garantat de 6 miliarde de lei vechi pe an.

SC A.A. SRL, în aceeași ofertă, a propus ca în cazul în care universitatea va soluționa situația juridică a patrimoniului fermei, să ia în considerare reorganizarea asociațiunii în societatea comercială pe acțiuni în vederea diversificării activității actuale și identificarea unor noi surse de venit, ceea ce, susține actul de sesizare, reprezintă punerea în practică a înțelegerii dintre inculpați, cum se angajaseră, potrivit interesului inculpatului B., în folosul lui și vădit în prejudicierea universității, conținutul ofertei explicând acțiunile inculpatului A. din ședințele Senatului și ale Biroului Senatului, care erau menite a pregăti realizarea asocierii.

Analizând finalitatea interesului inculpatului B., respectiv obținerea terenului SC V. SA, actul de sesizare, raportându-se punctual conținutului ofertei, într-o primă concluzie, reține că zisa asociere în participațiune menită a îmbunătăți activitatea universității la SC V. SA, este corelativă acțiunilor inculpatului A. de a prezenta senatului și biroului senatului activitatea dezastruoasă de la fermă, respectiv cheltuieli mari, neintrarea fermei în asociere cu T. Belciugatele, ferma trebuie păstrată pentru alte activități datorită poziției terenului ei, inexistența unor lichidități până la recolta de grâu, promisiuni de asociere, solicitarea necesarului de cheltuieli, modalitate de captare a voinței membrilor senatului, inducerea în eroare a acestora.

Privind scopul urmărit în realitate, se reține că oferta propunea ca în asociere SC A.A. SRL să aibă majoritatea, la fel, ea să asigure managementul, iar dacă situația juridică a terenului fermei va fi rezolvată, a propus reorganizarea asocierii în societatea comercială pe acțiuni, acestea constituind înțelegerea dintre cei doi inculpați însă de la momentul februarie 2000.

În prima zi următoare înaintării ofertei, inculpatul A. a organizat ședința biroului senatului, primul punct al ordinii de zi fiind discutarea asocierii .

În prealabil, cu acea ocazie, inculpatul a prezentat ofertele de asociere cu SC V. SA, înaintate de X., de SC O.O SRL reprezentată de P.P. (aceasta având ca obiect de activitate producerea și comercializarea semințelor), ale unei alte societăți ocupată în construirea de locuințe și pe cea a SC R.R. SRL în ce privește Stațiunea Belciugatele, apreciată a fi generală, cu studiu de pre-fezabilitate și profit de două miliarde de lei vechi, prezentarea fiind strictă, generală, fără o detaliere a conținutului fiecăreia.

Cu referire la oferta SC A.A. SRL, inculpatul a adus la cunoștința membrilor că inculpatul B. este acționar, asociat în mai multe societăți și că a sprijinit universitatea pentru obținerea titlului de proprietate (proces-verbal 07 aprilie 2000 vol. 152 urm. pen., fila 191), la acea dată însă inculpatul B. nu avea calitatea de acționar sau asociat.

S-a mai reținut că în ședința amintită, s-a mai prezentat și o ofertă înaintată de SC S.S. SRL pentru asociere cu Ferma x și cu Stațiunea Belciugatele, actul de sesizare reținând că și aceasta venea din partea inculpatului B., dar nu interesează cauza de față.

În legătură cu oferta, SC A.A. SRL, la aceeași ședință, inculpatul A. a prezentat și deci s-a dezbătut, exclusiv scrisoarea de intenție, dar s-a menționat obiectul ofertei (încheierea unui contract de asociere în participațiune cu posibilitatea transferării în societatea comercială pe acțiuni).

În dezvoltarea scrisorii de intenție, după ce unul din membrii biroului (T.T. - decedat -) a cerut ca să se acopere costurile cercetării, să se precizeze obiectul și durata contractelor, inculpatul a informat că asocierea este de durată, cel puțin 10 ani, nu va fi neglijată cercetarea, învățământul, acestea sunt vizate a se dezvolta, contractul urmând să aibă clauze asiguratorii (același vol., aceeași filă), iar pentru a se face mai pregnant reliefată dorința lui de a răspunde pozitiv înțelegerii cu coinculpatul, a atenționat că nu au avut realizări în ultimii ani, iar orice întârziere va duce la pierderea terenului (același vol., aceeași filă - proces-verbal 07 aprilie 2000).

Intervenția lui M.M., fostul director al T. Belciugatele, de inversare a procentelor asocierii în sensul ca universitatea să dețină 51% pentru a nu se pierde controlul asupra asocierii, a fost respinsă, inculpatul A. motivând că investițiile SC A.A. SRL depășesc aportul universității, și aceasta se află într-o situație economică dificilă din cauza soluțiilor defectuoase adoptate de conducere (același vol., aceeași filă), la acel moment însă neexistând o evaluare a patrimoniului universității și lipsind vreo dată că SC A.A. SRL ar investi mai mult, procentele fiind acele stabilite cu coinculpatul încă din februarie 2000.

Biroul senatului a aprobat continuarea tratativelor cu SC A.A. SRL, inculpatul A. fiind mandatat să negocieze și să semneze actele asocierii.

Întrucât în ședința amintită s-a cerut ca SC A.A. SRL să detalieze oferta, la 10 aprilie 2000, C., cu adresa nr. 3368, a transmis că societatea garantează plata a 560.700 dolari sumă minimă anuală, rambursează contravaloarea cheltuielilor angajate pentru culturile existente atunci și asigură desfășurarea învățământului și a cercetării în sensul menținerii profilului didactic al fermei pentru ca studenții să facă practică, să se modernizeze cercetarea astfel încât să fie adoptate tehnologiile avansate urmare investițiilor, garantarea realizărilor fiind asigurată prin supravegherea decizională exclusiv a universității pentru activitatea didactică, dar și dreptul de control asupra producției și comercializării.

Actul de sesizare subliniază că suplimentarea ofertei era atractivă pentru profilul universității, dar, în realitate, a avut numai scopul captării voinței membrilor biroului senatului și senatului în vederea determinării să încheie contractul, realitatea de pe teren intervenită ulterior momentului contractului dovedind că nu s-a modernizat SC V. SA, nu i s-a păstrat profilul didactic și de cercetare, ci au fost demolate toate componentele bazei tehnico-materiale (laboratoare, magazii, culturi de vie, de pomi fructiferi), în loc construindu-se puncte comerciale.

Cu referire la cercetare, aceeași suplimentare a ofertei SC A.A. SRL sublinia că „va fi sprijinită activitatea științifică a universității prin sponsorizări pentru colectivele de cercetare, se va constitui fond de burse pentru studenți care obțin rezultatele cele mai bune”.

Privind bunurile obiect al asocierii, oferta suplimentată menționa că ele își vor păstra regimul juridic avut la data perfectării contractului, SC A.A. SRL neavând dreptul să le vândă, iar pe durata contractului, interdicția de vânzare era asumată și pentru terenurile și clădirile aduse aport de către universitate, pentru activitatea asocierii și realizării de venituri SC A.A. SRL obligându-se să edifice bunuri imobile necesare, la expirarea contractului acestea rămânând în proprietatea deplină a M. București.

Actul de sesizare, cu referire la acest aspect de mai sus, subliniază că bunurile imobile ce s-ar fi putut realiza pe durata asocierii erau dintre cele menite a dezvolta activitatea didactică și de cercetare.

Din nou, și în adresa de suplimentare a ofertei, reține actul de sesizare, SC A.A. SRL își menține propunerea potrivit căreia dacă situația juridică a terenului SC V. SA va fi clarificată, să se ia în considerare reorganizarea asocierii în societate comercială pe acțiuni, în aceasta M. București să aducă ca aport terenul proprietate.

La 11 aprilie 2000, inculpatul A. a introdus pe ordinea de zi a ședinței biroului senatului suplimentul ofertei, în legătură cu aceasta el menționând că SC A.A. SRL a mărit suma minimă garantată (la 560.700 dolari), din care 280.350 dolari urmând a fi transferați imediat când se va preda patrimoniul și a precizat, expres, că oferta se referă la SC V. SA, el punctând cele referitoare la fondul pentru cercetare, burse studenți, dotări laborator, modernizări cămine.

În aceeași zi, a avut loc ședința senatului convocată pentru analiza ofertei, lucrările au fost accelerate astfel cum ceruse inculpatul pentru că „orice întârziere va duce la pierderea terenului”, dar asocierea s-a pus în dezbatere la capitolul „Diverse” .

În legătură cu asocierea, actul de sesizare, analizând procesul-verbal, reține că inculpatul a spus că se vor prezenta scrisorile de intenție pentru asociere selectate de birou, acestea însă s-au referit numai la oferta SC A.A. SRL în condițiile în care, anterior, ofertele menționate au fost numai amintite, nu și analizate, ceea ce constituie punerea în practică a înțelegerii dintre cei doi inculpați, impunerea ofertei, rapid, făcându-se și pe fondul lipsei de experiență a membrilor biroului de senat și ai senatului, declarația inculpatului A., lipsă de experiență subliniată încă din 07 aprilie 2000 de I.I., martor, acesta precizând și că întrebările din Senat trebuiau să vizeze atât lipsa lor de experiență, cât și de cunoștințe în domeniul afacerilor .

În legătură cu cea de-a doua ofertă, dar care viza Ferma x și Stațiunea Belciugatele, venită de la SC S.S. SRL, actul de sesizare reține că ofertanta era controlată de inculpatul B., ea fiind menită creării aparențelor că exista interes ce viza activitatea de cercetare și de învățământ, imediat după încheierea contractului de asociere pentru SC V. SA contribuția pentru celelalte două a fost redusă, ulterior contractele fiind desființate.

Inculpatul A., în ședința Senatului din 11 aprilie 2000, a comunicat că alegerea contractului de asociere în participațiune s-a impus pentru că nu s-a obținut titlul de proprietate pentru SC V. SA și a evidențiat avantajele asocierii : suma minimă garantată, din care 280.350 dolari va fi la dispoziția universității la momentul predării bunurilor, la fondurile pentru cercetare, burse, dotări, modernizări, avantajele bănești pentru cadrele didactice.

În ce privește condițiile negociate, inculpatul a arătat că s-au situat la nivelul fondului de valori finanțate de la buget, sumele ce se vor încasa vor permite stabilirea salariului la limita superioară, el inducând astfel ideea că numai acea asociere va permite aplicarea O.U.G. nr. 8/2000 privind salariile în învățământul superior, în realitate actul normativ referindu-se la măriri salariale din surse bugetare, nu extrabugetare care ar fi provenit de la SC A.A. SRL.

Cu același prilej, reține actul de sesizare, același inculpat a comunicat că după semnarea contractului, activitatea financiară va fi în grija asociatului, acesta va deconta și cheltuielile făcute până la asociere, comitetul director al SC V. SA (al cărui președinte era) a procedat la dublarea salariilor, că s-a realizat inventarierea patrimoniului, iar predarea - primirea acestuia, deci, va fi rapidă.

În concluzie, inculpatul a precizat că încheierea contractului se face având în vedere prevederile din scrisorile de intenție pe clauzele evidențiate, precum și propunerile senatului .

Analizând comportamentul inculpatului astfel cum transpare din procesul-verbal al ședinței, actul de sesizare reține că acesta a trecut sub tăcere un element cuprins în chiar asocierea cu SC A.A. SRL și nu a informat asupra altor oferte de asociere, elementul omis fiind legat de punctul potrivit căruia „în cazul în care situația juridică a patrimoniului SC V. SA va fi clarificată, să luați în considerare reorganizarea asociațiunii în societatea comercială pe acțiuni, în care părțile să aducă ca aport titlul de proprietate asupra bunurilor”. Cu privire la acest aspect, procurorul subliniază că propunerile din ofertă se refereau la două situații juridice diferite, respectiv regimul juridic al contractului de asociere în participațiune (art. 252 C. com. înscris de SC A.A. SRL), actul fiind cel specific societăților comerciale pe acțiuni (Legea nr. 31/1990).

Pentru a reliefa intenția frauduloasă a inculpatului, se reține că la ședința senatului din 11 aprilie 2000, nu a fost invitat să participe consilierul juridic al universității, L.L., membrii senatului neavând astfel cunoștință că cele 226,61 ha teren odată aduse aport în natură la capitalul social al unei societăți comerciale pe acțiuni, acesta devenea bun comun, societatea nou înființată având patrimoniu distinct de cel al universității.

Că senatul nu cunoștea conținutul real și detaliat al ofertei, inculpatul inducându-l în eroare, rezultă, reține rechizitoriul, și din enunțatul cuvânt al inculpatului atunci când a supus votului încheierea contractului „având în vedere prevederile din scrisorile de intenție”.

Împrejurarea că membrii senatului nu au fost informați complet asupra a ceea ce urmau să voteze este dovedită și de luarea de poziție a numitului U.U. - decedat la datele urmăririi penale, la acele momente profesor universitar, acesta remarcând că societatea cu care se dorea încheierea contractului nu are obiect de activitate compatibil cu cel al SC V. SA, respectiv „partenerul nu este de specialitate”, actul de sesizare reținând că această remarcă, punct de vedere sunt în concordanță cu prevederile H.G. nr. 123/1993, respectiv art. 41 din acest act normativ stabilind că stațiunile didactice, prin intermediul instituției de învățământ superior agricol se pot asocia cu parteneri români sau străini pentru desfășurarea de activități de producție, industrializare, comercializare, prestări de serviciu, cercetare științifică și consultanță în domeniul lor de activitate, deci asocierea în participațiune nu s-a făcut în sensul textului.

Senatul a admis oferta completată și l-a împuternicit pe inculpatul rector să negocieze și să semneze contractul de asociere, prin Hotărârea nr. 4 din 11 aprilie 2000, pct. 3, aprobându-se asocierea SC V. SA cu SC A.A SRL în baza scrisorilor de intenție prezentate prin contract de asociere în participațiune cu posibilitatea transformării asociațiunii în societate comercială pe acțiuni, înserându-se și obligația prevederii distincte a următoarei propuneri: - anual, vor fi delimitate suprafețele și efectivele de animale pentru desfășurarea activității didactice și de cercetare; - clauză expresă privind penalitățile ce se vor percepe pentru întârzierea plății sumelor minime garantate; - dacă asociațiunea se va transforma în societate pe acțiuni, să se prevadă în statut și în contractul de societate sau alte acte juridice obligația de a se asigura pentru M. București sumele minime garantate, prevăzute în contractul de asociere în participațiune; - cotele de participare se vor păstra la nivelul stabilit pe toată perioada asociațiunii; - același nivel al cotelor se va stabili și se va păstra pe toată perioada și în cazul transformării asociației în societate comercială pe acțiuni; - în cazul imposibilității de plată a sumelor minime garantate prevăzute în contract, rezilierea contractului se va face după un termen de grație de cel mult șase luni, rechizitoriul subliniind că cele redactate în hotărâre denotau că senatul nu a cunoscut conținutul ofertei suplimentată.

Tot la 11 aprilie 2000, s-a emis Hotărârea Senatului, în esență aceasta referindu-se la acceptarea ofertei de ale contractului de asociere în participațiune între SC V. SA și firma SC A.A. SRL conform adresei firmei din 6 aprilie 2000 și detaliată prin adresa nr. 3386 din 10 aprilie 200, având ca obiect exploatarea în comun a patrimoniului SC V. SA, dar și la împuternicirea cu puteri depline a rectorului M. pentru a negocia și semna în forma finală contractul cu SC A.A SRL, contract care va cuprinde în mod expres clauzele menționate în oferte, precum și transformarea asociațiunii în societate pe acțiuni. Aceeași decizie cuprinde și clauzele înserate de membrii senatului, rechizitoriul subliniind că în hotărârea nr. 4 s-au reținut aspecte nesupuse atenției membrilor, respectiv informarea lor de către inculpat, că asocierea se va transforma în societate pe acțiuni, cotele de participare, nu au fost stabilite de senat, ci de inculpatul A. cum se înțelesese în februarie 2000 cu coinculpatul B., acesta, la 11 aprilie 2000 referindu-se la cotele de participare, iar membrii senatului niciodată nu au văzut scrisorile de intenție.

Actul de sesizare, în ideea sublinierii împrejurării că inculpatul rector, președinte al biroului senatului, a acționat potrivit înțelegerii cu coinculpatul, a reținut că la 10 aprilie 2000, după transpunerea în practică a celor convenite în februarie 2000 prin adoptarea deciziei senatului, l-a apelat telefonic pe inculpatul B. și l-a informat că senatul a aprobat asocierea, ambii stabilind ca juriștii inculpatului B. să conceapă contractul, în locația acestuia din urmă, în condițiile în care universitatea avea un jurist angajat, martorul L.L. Aspectul de mai sus a fost recunoscut de inculpatul A., dar el a motivat că totul s-a făcut cu acordul membrilor biroului de senat și senatului universității, rechizitoriul reținând că apărarea inculpatului nu este confirmată de nicio probă: - nici un membru al organismelor menționate nu a confirmat, iar procesele-verbale ale ședințelor nu înscriu o asemenea aprobare, un asemenea acord.

În continuarea descrierii situației de fapt, actul de sesizare reține că la 12 aprilie 2000, urmare înțelegerii dintre cei doi inculpați, C. s-a prezentat la sediul universității având asupra sa contractul de asociere în participațiune redactat, întâlnirea lui cu inculpatul rector având loc spre ora 21.00, în biroul acestuia. Ulterior, inculpatul A. i-a chemat pe V.V., prorector, pe Y., prorector, G.G., prorector, pe D., secretar științific, H.H., director general, L.L., jurist, la acea oră nefiind prezentă X.X., contabil șef.

Reprezentanții universității au semnat contractul înregistrat din 12 aprilie 2000, din partea SC A.A. SRL semnând C.

În aceeași seară, după semnarea contractului, în biroul inculpatului rector s-a prezentat inculpatul B., acesta invitându-i pe semnatari la o masă ce a avut loc la un restaurant.

Momentele reținute au fost detaliate și în declarația inculpatului A., reprodusă la fila 32 a rechizitoriului și există în vol. 1 urmărire penală, fila 241, dar cu nuanțări în sensul că inculpatul susține că membrii biroului senatului au fost de acord ca proiectul de contract să fie întocmit de personalul din SC A.A. SRL, că C. s-a prezentat în biroul său la 12 aprilie 2000 după prânz, avea mai multe exemplare ale proiectului contractului, membrii biroului senatului, juristul și contabilul șef au primit câte un exemplar pentru a-l analiza și a propune, aceștia l-au studiat, l-au modificat, iar după adoptarea formei finale, a fost semnat, discuțiile pe clauze au durat până în jurul orei 23:50, în biroul său, B. i-a felicitat și invitația la restaurant s-a făcut pentru a sărbători evenimentul.

Declarația inculpatului, în nuanțările menționate, a fost contrazisă de declarațiile lui L.L., H.H., D. și X.X., reproduse la fila 33 a rechizitoriului, procurorul concluzionând că X.X., contabil șef, a semnat contractul în 13 aprilie 2000, deci nici nu fusese chemată în seara de 12 aprilie 2000, i-a cerut acest lucru H.H., nu a avut timp să-l citească pentru că i s-a spus că este o urgență semnarea, la momentul în care i s-a adus, contractul era semnat de inculpatul rector, de prorectori, de jurist și de secretarul științific (declarație reprodusă la fila 34 a rechizitoriului). În această declarație martora X.X. menționează că la scurt timp de la semnarea contractului, pentru că documentele universității ajungeau la ea semnate, a luat decizia să se transfere de la M. București, ea nu a avut cunoștință despre o ofertă lansată de universitate în vederea asocierii, nu a știut despre existența asocierii, nu a știut despre existența vreunei oferte și nu a fost solicitată pentru o negociere în vederea încheierii unui contract de asociere, iar cu referire la contractul nr. 3440/12 aprilie 2000 nu a cunoscut obiectul contractului.

L.L., juristul universității, a declarat că nu a avut nicio contribuție la redactarea contractului, în zilele de 11 și 12 aprilie 2000, nu i s-a comunicat nicio hotărâre legată de asociere și a fost surprins când a sesizat că SC A.A. SRL era reprezentată de C. și nu de B., el știind că universitatea urma să se asocieze cu acesta, el nu a cunoscut, nu a văzut oferta, nu a fost consultat de rector deși ocupa postul de consilier juridic, nu i s-a cerut avizul de legalitate, nu i s-a cerut să reprezinte universitatea la redactarea contractului, din zvon auzind, în februarie-martie 2000, că universitatea urma să se asocieze cu inculpatul B..

Inculpatul D., la acele momente secretar științific al universității, în declarația de la urmărirea penală, a infirmat susținerile inculpatului A., el arătând că nu a participat la negocierile legate de forma și clauzele contractului, nu știe cine l-a redactat și în ce loc (fila 37 a rechizitoriului, vol. 1 urm. pen., fila 288).

Cu referire la analiza respectivului contract, actul de sesizare reține că potrivit contractului de societate autentificat din 12 noiembrie 1992, SC A.A. SRL avea ca obiect de activitate transporturi interne și internaționale, servicii de marketing, turistice, intermediere de tranzacții imobiliare, intermediere pe bază de comision, de consignație și operațiuni de import-export.

În cauză, această societate, după încheierea contractului, respectiv la 13 aprilie 2000, a formulat la Oficiul Registrului Comerțului București, cerere de completare a obiectului de activitate, iar prin Încheierea nr. 2014, cererea s-a admis, obiectul de activitate fiind completat cu activitățile specifice agriculturii: cultura cerealelor, creșterea animalelor, cercetarea/dezvoltarea în științe fizice sau naturale, la aceeași dată (13 aprilie 2000), C. devenind administratorul lui SC A.A. SRL, procurorul reținând că lipsa, la 12 aprilie 2000, a activității compatibile cu cea a universității, nu îi dădea acesteia dreptul să se asocieze cu SC A.A. SRL, astfel că oferta și completarea îmbunătățită a acesteia, din 6 aprilie 2000 și 10 aprilie 2000, erau în afara menirii universității, aceea de a instrui practic studenții în câmpuri și exploatări zootehnice, desfășurarea de activități de cercetare de către cadrele didactice, cercetători și studenți, producerea de semințe și material săditor, ș.a., aspecte neevidențiate de inculpatul rector în ședința senatului din 11 aprilie 2000, deși profesorul U.U., cum s-a arătat, a sesizat acestea, activități prevăzute în art. 41 și art. 4 din H.G. nr. 123/1993 modificată.

Art. 1 al contractului încheiat în modalitatea arătată, stipula că asociația în participațiune consta în desfășurarea și dezvoltarea de activități de producție și comerciale aferente patrimoniului M. București din SC V. SA prin reamenajarea bazei materiale de exploatație agricolă existentă, dezvoltarea patrimoniului imobiliar prin investiții noi și exploatarea comercială a acestora până la expirarea contractului, iar art. 1, 2 prevedea că asocierea se desfășura pentru orice alte activități prevăzute în obiectul de activitate al SC A.A. SRL în vederea majorării veniturilor, deci asocierea comporta asupra a două direcții: reorganizarea bazei materiale de exploatație agricolă existentă și dezvoltarea patrimoniului imobiliar prin noi investiții, urmată de exploatarea comercială a acestora.

În cauză, procurorul subliniază că SC A.A. SRL coordonată de inculpatul B. prin intermediul inculpatului C., nu numai că nu a reamenajat și dezvoltat baza materială a universității/SC V. SA, ci a distrus-o, demolând clădirile și desființând plantațiile de vie, pomi fructiferi.

Cu referire la obligația de a dezvolta patrimoniul imobiliar prin noi investiții și exploatarea comercială a acestora, actul de sesizare subliniază că dezvoltarea a însemnat transferarea terenului M. București într-o societate comercială pe acțiuni, interesat și coordonator fiind inculpatul B., iar privind clauza de la art. 1, 2, aceasta este în vădită contradicție cu art. 41 din H.G. amintită, asocierea nefăcându-se pentru desfășurarea de activități în domeniul de competență al M. București, ea neavând ca obiect de activitate transporturi interne și internaționale ș.a. cum s-a completat sau au existat în obiectul de activitate al SC A.A. SRL.

Referitor clauzelor de la art. 1.3 și 1.4 din contract, respectiv că asociațiunea se obliga să sprijine activitatea curentă a universității prin finanțarea de programe didactice și de cercetare privind îmbunătățirea exploatațiilor agricole, iar M. București va avea acces liber la facilitățile dezvoltate pentru activitatea didactică și de cercetare numai în baza unor programe aprobate prealabil de SC A.A. SRL, actul de sesizare reține că SC A.A. SRL nu avea obiect de activitate specific universității și nici experiență, acestea nu au fost aduse la cunoștința senatului, inculpatul rector spunând că activitatea științifică și de cercetare va fi coordonată de M. București, în condițiile în care astfel se conturează intenția inculpatului B. de a controla și limita activitatea didactică și de cercetare de la SC V. SA.

La pct. 1.5 din contract - obiectul asociațiunii - SC A.A. SRL menționează că prin acord, ea va putea edifica pe terenurile SC V. SA imobile necesare creșterii veniturilor, acestea urmând a fi transmise în proprietatea universității la expirarea contractului, dar până atunci ele sunt proprietatea sa, universitatea acordând drepturi de superficie pentru teren, clauză în contradicție cu cele prezentate de inculpatul rector în ședințele biroului senatului și senatului, deosebirea fiind majoră și constituind punerea în practică a intenției inculpatului B., respectiv edificarea pe terenurile SC V. SA, de imobile care nu au trecut în proprietatea universității, ci alături de teren, au intrat în patrimoniul unor societăți comerciale controlate de el.

Cu privire la gestiunea și controlul asociațiunii, în contract s-a stipulat că ele vor fi ținute de SC A.A. SRL, contabilitatea va fi cea a sa, dar înregistrarea se va face distinct, universitatea având dreptul să desemneze 3 membri în comisia de cenzori.

În ce privește aportul M. București acesta a constat în dreptul de folosință, până la expirarea termenului, a bunurilor imobile ale SC V. SA, inclusiv terenul în suprafață de 226,61 ha (anexa 1); b. mobile, recoltate și animalele aflate în inventarul fermei (anexa 2); asigurarea temporală a furnizării de utilități, dreptul de superficie pentru imobilele ce se vor edifica pe terenurile SC V. SA, inculpatul rector declarând că toate bunurile aportate erau lipsite de sarcini și servituți, la fel, datoriile universității anterioare contractului sau pe derularea sa neafectându-le.

Referitor situației juridice a bunurilor imobile, contractul nu a înscris că ele erau în administrarea universității.

SC A.A. SRL aporta sumele pentru finanțarea asociațiunii pe perioada contractului, atragerea de resurse financiare pentru dezvoltarea activității și realizarea de noi venituri și dreptul de folosință asupra bunurilor ce se vor achiziționa în nume propriu pentru dezvoltarea activității SC V. SA.

Legat de aportul fiecărui asociat, Raportul de constatare financiar-contabil realizat la urmărirea penală de specialiștii Direcției Naționale Anticorupție a înscris că aportul M. București s-a materializat imediat - respectiv dreptul de folosință, bunuri mobile (recolte și animale), dreptul de superficie asupra imobilelor ce se edificau pe terenul SC V. SA dar asociatul majoritar (SC A.A. SRL), obligându-se cum s-a arătat, aducea aporturi viitoare, neindividualizate la înființarea asociațiunii, ceea ce înseamnă că nu s-au fixat sume privind investițiile, suma minimă lunară fiind de esența participației, aceasta este de 51%, în timp ce suma garantată era obligație contractuală, ceea ce era în contradicție cu obiectul asocierii în participațiune, realizarea acestuia și îndeplinirea lui presupunând, pe lângă teren (aport al universității), resurse financiare necesare pentru desfășurarea și dezvoltarea de activități specifice fermei, reamenajarea exploatației agricole sau dezvoltarea patrimoniului imobiliar prin noi investiții.

În continuarea analizării contractului, actul de sesizare reține că potrivit art. 6 asociațiunea era administrată de un Consiliu de Administrație alcătuit din 5 membri, din care trei desemnați de SC A.A. SRL, iar doi de M. București.

Art. 6.2 prevedea că administrarea curentă se asigura de către SC A.A. SRL, care avea dreptul să ia orice decizie necesară activității curente și dreptul de a încheia orice acte juridice privind patrimoniul, cu excepția vânzării aportului universității.

Art. 7 - Beneficii și pierderi - al contractului, la pct. 3 prevedea că profitul se va distribui egal cu cel contabil net al exercițiului și va fi determinat de SC A.A. SRL. Actul de sesizare, sintetizând, reține că terenul în suprafață de 221,61 ha era domeniu public al statului art. 35 din Legea nr. 18/1991 republicată, Legea nr. 213/1998 și H.G. nr. 517/1999, respectiv nr. 776/1999, H.G. nr. 776/1999, care l-a individualizat, înscriind că este în administrarea M. București - SC V. SA, deci universitatea exercita acest drept ca modalitate de exercitare a dreptului de proprietate publică de către alte persoane decât titularul, dreptul de administrare nefiind susceptibil de dezmembrare. Clădirile edificate pe acel teren, la fel, erau domeniu public al statului, date în administrarea universității conform art. 5 din H.G. nr. 123/1993 republicată în 1999.

O altă caracteristică a bunului, obiect al dreptului de administrare, reține procurorul, se referă la evidențierea lui, distinct, în patrimoniul instituției publice diferențiindu-se de bunurile proprietate, art. 18 din Legea nr. 213/1998 reglementând expres aceasta, iar regulamentul de organizare și funcționare a T. Belciugatele (fosta denumire a T. Băneasa) care cuprindea și SC V. SA, la cap. VII - Bugetul și administrarea acestuia - în pct. 30 prevăzând că patrimoniul, conform bilanțului contabil încheiat la 31 decembrie 1992 și preluat la 30 aprilie 1993 va fi evidențiat distinct în evidența contabilă a S. București.

În cauză, inculpatul A., încălcând art. 136 alin. (4) din Constituție, art. 10 din Legea nr. 213/1998, art. 4 și 5 din H.G. nr. 123/1992 republicată) a adus aport în natură în asocierea cu SC A.A. SRL dreptul de folosință a SC V. SA (teren, construcții) și dreptul de superficie pentru imobilele ce se edificau pe acel teren, el, practic, a constituit respectivele drepturi, care sunt dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, în favoarea SC A.A. SRL controlată de inculpatul B. prin interpusul inculpatului C., deși universitatea avea doar dreptul de administrare, ceea ce reprezintă separarea atributelor de esența dreptului de proprietate prin constituirea dreptului de folosință asupra bunurilor imobile și a dreptului de superficie pentru imobilele viitoare.

Acordând aceste drepturi SC A.A. SRL în condițiile arătate, inculpatul, ignorând cu știință art. 136 alin. (4) din Constituție, art. 12 din Legea nr. 213/1998, modalitățile în care se puteau realiza concesiunea, administrarea, închirierea bunurilor domeniu public al statului, folosința, a realizat ceea ce nici statul, titular al dreptului de proprietate publică, nu avea dreptul să facă (dezmembrare –drept de uzufruct, de uz, de abitație, de servitute, de superficie, drept real de folosință), astfel el acționând în interesul coinculpatului potrivit înțelegerii.

Contractul înregistrat din 12 aprilie 2000 - art. 5- Aportul asociaților - a prevăzut că predarea-primirea bunurilor M. București se va face prin proces-verbal semnat de ambele părți (imobile - teren 221,61 ha, construcțiile aferente; mobile - recolte și animale aflate în inventar).

Această împrejurare s-a realizat, terenul și construcțiile, cum se angajase universitatea prin contract, fiind evidențiate în contabilitatea SC A.A. SRL, deci faptic și scriptic s-au înregistrat în patrimoniul ei, în realitate operând transferul bunurilor imobile ale SC V. SA (teren 221,61 ha și construcții) în patrimoniul SC A.A. SRL, deci în administrarea acesteia, transferul fiind însă un drept exclusiv al proprietarului.

Urmând analiza situației de fapt cronologic activității infracționale, rechizitoriul reține că pe terenul SC V. SA, la 12 aprilie 2000, erau edificate laboratoare, ateliere, magazii folosite în procesul didactic, plantație viță-de-vie, pomi fructiferi, inculpatul rector cunoscând că pentru a se ridica, pe același teren, alte imobile, cele existente trebuiau demolate, plantațiile, defrișate, la fel, el cunoscând inventarul fermei, atractivitatea terenului (poziție asumată în ședința biroului senatului din 27 martie 2000), iar folosindu-se de prevederile H.G. nr. 123/1993 republicată în 1999, dar și în interesul înțelegerii cu coinculpatul B. din februarie 2000, rezultă că asocierea nu s-a făcut în litera și spiritul hotărârii, dar el a constituit dreptul de folosință asupra bunurilor imobile ale SC V. SA care au fost scoase din evidența contabilă a universității, la data transferului lor în patrimoniul asociației, după care în patrimoniul SC A.A. SRL, bunurile domeniului public inventariate, nu au mai fost raportate de M. București ca având regim juridic propriu domeniului public, scopul încheierii contractului fiind acela ca terenul SC V. SA aflat în domeniul public să fie preluat de societatea controlată de coinculpat, sens în care în art. 11 din contract s-a prevăzut posibilitatea ca fiecare parte contractantă să poată transfera contractul unui afiliat al său, în condițiile în care obiectul de activitate al universității, actul normativ (HG nr. 123/1993) interzicea aceasta, pct. 2 al articolului stipulând că „prezentul contract va fi opozabil succesorilor în drept ai părților, rezultați în urma reorganizării, fuziunii sau modificării statutului juridic prin transformarea în societate pe acțiuni, urmând a continua cu societatea rezultată din transformare sub condiția ca aceasta să preia toate obligațiile contractului, ceea ce reprezintă sprijin evident în vederea transferării inclusiv a terenului.

Analizând art. 14 din contract, rechizitoriul reține că în pct. 1 s-a prevăzut că dizolvarea asociațiunii intervine „când terenurile aferente SC V. SA au trecut în proprietatea M. București, caz în care M. București se obliga să aducă bunurile imobile aferente SC V. SA ca aport la capitalul social al celeilalte părți, data dizolvării urmând a fi considerată data înregistrării în Registrul Comerțului, a societății pe acțiuni cu participarea M. București”, prevedere preluată în art. 15 pct. 1 statuând că „M. București se obligă în mod irevocabil ca în cazul în care va dobândi în proprietate terenurile și clădirile aferente SC V. SA, să le aducă aport pe acestea la capitalul social al celeilalte părți, urmând a primi o cotă de 49% din capitalul social, valoarea terenurilor va fi stabilită prin expertiză efectuată în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990”, dar în cauză, în fapt, bunurile care interesează au fost aportate încă de la momentul predării și al evidențierii în contabilitatea SC A.A. SRL, clauzele contractul amintite mai sus fiind încălcări ale hotărârii senatului din 11 aprilie 2000, inculpatul fiind împuternicit să negocieze și să semneze forma finală a contractului, acesta cuprinzând numai clauzele din ofertă, oferta și forma îmbunătățită fiind detaliate în prezenta și neincluzând obligația universității de a aduce terenul aport în natură la capitolul social al SC A.A. SRL.

Cu referire la obligația ca SC A.A. SRL să garanteze plata sumei minime garantate, aceasta, în contract apare a fi a asocierii, deci inclusiv a M. București de a face plata de la ea către ea.

Actul de sesizare, analizând prevederea din contract referitoare la „termenul asociațiunii”, reține că art. 2.2 stipulează că se încheie pe 49 de ani. Art. 14.1 alin. (3) al contractului prevedea posibilitatea dizolvării înainte de termen, operațiune legată de data trecerii în proprietatea M. București a terenurilor fermei, aceasta obligându-se să le aducă ca aport la capitalul social al celeilalte părți, dizolvarea considerându-se data înregistrării în Registrul Comerțului a societății pe acțiuni cu participarea M. București, ceea ce înseamnă impunerea condiției esențiale pentru transformare, aceea ca universitatea să obțină titlul de proprietate pentru terenurile și construcțiile aferente fermei, dar hotărârea senatului din 11 aprilie 2000 îi dădea inculpatului rector numai atribuția de negociere și semnarea contractului de asociere în participațiune, deci, el nu avea mandat pentru negocierea și/sau semnarea unui contract de transformare a asociațiunii în societate comercială pe acțiuni.

Interesat ca terenul oi construc?iile SC V. SA, aflate în domeniul public, sa fie aportate în natura la capitalul social al SC A.A. SRL oi potrivit planului conceput cu coinculpatul B., inculpatul, dupa modificarea Cartei în acest scop (cum s-a aratat), în etapa ulterioara încheierii contractului analizat, fara acordul senatului universita?ii, a semnat actul adi?ional nr. 876 din 28 iunie 2000 autentificat sub nr. 707 din 3 august 2000, acesta referindu-se la actul constitutiv al SC A.A. SRL, respectiv instituirea condi?iei formei pentru cooptarea universita?ii în rândul ac?ionarilor sai, plan conceput de inculpatul B. prin intermediul inculpatului C., rechizitoriul re?inând ca la 12 noiembrie 1992, în negocierea contractului de societate privind SC A.A. SRL, autentificat prin Încheierea nr. 28283 la Notariatul de Stat al sectorului 1 Bucureoti, SC B.B. SRL, aportat cu sediul în New J SUA 32% din capital, a fost reprezentata de inculpatul B. împuternicit prin procura din 29 august 1992, iar în perioada 1992-2000, inculpatul C. a fost împuternicit atât de catre sus-indicata aportata, cât oi de cealalta, SC C.C. SA, sa efectueze acte în numele oi pentru ele în cadrul SC A.A. SRL, la 21 februarie 2000, acelaoi a fost împuternicit sa reprezinte SC A.A. SRL la notar, la Registrul Comer?ului pentru formalita?ile legale privind modificarea oi completarea statutului având drept de semnatura în numele asocia?ilor oi pentru aceotia, deci la data în?elegerii dintre inculpa?ii A. oi B., februarie 2000, inculpatul C. a primit împuternicirea, numele lui fiind avansat de inculpatul B. ca fiind persoana care îl va reprezenta prin intermediul unei societa?i în cadrul SC A.A. SRL.

Actul de sesizare, reluând analiza datelor calendaristice ce interesează cauza (10 aprilie 2000 oferta SC A.A. SRL îmbunătățită față de cea din 6 aprilie 2000; 14 aprilie 2000 cererea introdusă de inculpatul C. la registrul Comerțului pentru suplimentarea obiectului de activitate al SC A.A SRL; 14 aprilie 2000 aprobarea respectivei cereri, 14 aprilie 2000 - încheierea nr. 2014 a Oficiului Român al Comerțului de admitere a cererii de înseriere în Registrul Comerțului a mențiunilor privind modificarea/completarea actului constitutiv al SC A.A. SRL), aceasta ultimă dată cuprinzând și obiectul de activitate, persoane împuternicite, reține că la 12 aprilie 2000, când s-a încheiat contractul de asociere în participațiune, C. nu era administrator al lui SC A.A. SRL.

Ca acționar și administrator (după data de 14 aprilie 2000), inculpatul, la 27 iulie 2000, a convocat Adunarea Generală a Acționarilor a SC A.A. SRL și a invitat M. București, participând pentru aceasta, inculpatul A. (proces-verbal al ședinței), el a condus ședința, la punctul ordinii de zi cooptarea ca acționar în cadrul SC A.A. SRL a M. București prin emiterea de noi acțiuni ca urmare a majorării capitalului social cu aport în numerar și în natură, existând și desemnarea unui expert care să evalueze aportul. Procesul-verbal al ședinței a fost semnat ca acționari de inculpatul C. atât în numele său, cât și pentru celelalte societăți acționare ale SC A.A. SRL, inculpatul A. semnând la poziția invitat. Rechizitoriul accentuează că structura acționariatului și procentele deținute (0,46% C., 0,46%, Z.Z., 0,46% Y.Y., acționarii majoritari fiind reprezentați de inculpat, cei care au participat au materializat în fapt ceea ce hotărâseră inculpații înainte, evenimentele derulându-se strict realizării acesteia: inculpatul C., în concret, în administrarea SC A.A. SRL o transformă din societate cu răspundere limitată în societate pe acțiuni, îi modifică deci și denumirea, depune cereri la Oficiul Român al Comerțului, convoacă Adunarea Generală a Acționarilor, prezidează ședința, lansează oferte către universitate, ceea ce reprezintă acte materiale de complicitate, sub coordonarea inculpatului B. și erau necesare pregătirii cooptării universității între acționari, ceea ce reprezintă adevăratul scop pentru care el a fost inițial atras în SC A.A. SRL (la 03 martie 2000), după aceea a devenit acționar și ulterior administrator.

Faptele întâmplate ulterior datei ședinței Adunării Generale a Acționarilor, în opinia rechizitoriului, reprezintă materializarea înțelegerii din februarie 2000, în concret, din nou, reținându-se că la 31 iulie 2000, Oficiul Român al Comerțului București comunică lui SC A.A. SRL solicitarea de reținere a unui număr la registru sub denumirea SC V. SA, aceasta, după această dată, a formulat și cerere de desemnare a unui expert, Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor din 27 iulie 2000 nu a fost adusă la cunoștința biroului senatului și Senatului Universității de către inculpatul A., deși în perioada analizată au avut loc ședințe ale acestora, iar situația juridică a terenului nu era rezolvată ca și condiție de reorganizare a asocierii astfel cum transpare în Hotărârea nr. 4 din 11 aprilie 2000 a Senatului M. București.

Expertiza discutată la 27 iulie 2000 a fost realizată la 3 august 2000, dată la care, având loc ședința Adunării Generale a Acționarilor a SC A.A. SRL, universitatea fiind reprezentată, ca invitat, de inculpatul rector, și deși în procesul-verbal s-a consemnat că era mandatat de biroul senatului, acest lucru nici nu a fost pus în discuție între-o ședință de birou al senatului din perioada 12 aprilie 2000 - 3 august 2000.

Ordinea de zi a ședinței Adunării Generale a Acționarilor din 3 august 2000 era menită a stabili participarea universității la capitalul social, aportarea în natură a dreptului de folosință pe 49 de ani a terenului intravilan în suprafață de 1.746.140 mp situat în București, sector 1 și dreptul de proprietate asupra clădirilor existente pe acea suprafață, toate ale SC V. SA, hotărându-se cooptarea și schimbarea denumirii în SC V. SA, condiții în care inculpatul A., în contradicție cu hotărârea senatului, cu clauzele contractuale, a semnat actul adițional amintit mai sus, organismele decizionale ale universității având ședințe atât în 17 mai 2000, în 31 mai 2000, în 12 iunie 2000 și în 10 iulie 2000, în niciuna nefiind informate de către inculpatul rector că intenționează să aporteze în natură bunurile SC V.

SA la capitalul social al SC A.A SRL devenită SC V. SA, dar el continua să promoveze acțiuni de captare a voinței prin susținerea că asocierea le-a adus 5,5 milioane de lei vechi, că s-au realizat lucrări la sere, plantații, gard de incintă, modernizări la strada principală, în SC V. SA vegetația culturilor este bună, există motorină în stoc, s-au achitat 400 milioane de lei restanță la stat, le-au fost mărite salariile, oamenii sunt mulțumiți (proces-verbal ședință, vol. 150 urm. pen., fila 106), actul de sesizare reținând că toate acestea vizau, în fapt, modificarea Cartei Universitare într-o destinație esențială, principalul obiectiv urmărit de inculpat pentru transpunerea în practică a ceea ce convenise cu coinculpatul B. din februarie 2000, fiind darea unei aparențe de legalitate și de legitimitate a ceea ce constituia actele și faptele materiale necesare scopului aportării terenului și clădirilor în proprietatea SC A.A.

SRL devenită SC V. SA, prezentarea apreciativă a rezultatelor executării contractului din 12 aprilie 2000 continuând a fi făcută de către inculpat și în ședința senatului din 31 mai 2000, tot atunci el asigurând organismul decizional că patrimoniul nu este afectat pentru că asociatul nu are dreptul să vândă, tot ce se construiește este în patrimoniul universității, acestea pentru că în aceeași ședință s-a supus la vot și s-a votat propunerea de modificare a Cartei, inculpatul susținând că astfel se pot apăra de cei care doresc ca asocierea să nu dea rezultate, modificarea fiind imperios utilă finalizării asocierii, dar dacă în mod real inculpatul dorea o asociere potrivit H.G. nr. 123/1993 modificată, îi erau suficiente prevederile acestea, deci modificarea Cartei, de asemenea, nu se impunea.

Voința inculpatului astfel expusă, reține rechizitoriul, denotă că el dorea aportarea terenului și a construcțiilor SC V. SA la capitalul social al societății comerciale pe acțiuni, bunuri care nu erau în patrimoniul universității, iar asocierea se realizase încă din 12 aprilie 2000.

Interesul inculpatului de a translata decizia ca venind din partea senatului, reține rechizitoriul, se desprinde și din faptul material că s-a supus votului doar cap. V - Autonomia universității (dezvoltat în prezenta - vol.1 46 urm. pen., fila 129), modificările făcându-se însă cu încălcarea H.G. nr. 123/1993, Legii nr. 213/1998, Constituției, H.G. nr. 517/1999, ele nefiind supuse vizei compartimentului juridic al universității.

Ca rezultat al creării condițiilor vizând cooptarea universității ca acționar al SC V. SA și realizarea modificării Cartei Universității, actul adițional încheiat la 3 august 2000 (despre care s-a detaliat în prezenta), menționează modificarea ce intervenise la cap. III parag. 3.1. din Actul constitutiv al SC A.A. SRL, pe fondul majorării de capital social de la 109.500.000 lei vechi la 202.557.775.000 lei vechi, structura acționariatului societății pe acțiuni fiind alcătuită din SC C.C. Ltd cu aport în numerar de 101.507.800.000 lei vechi (50,11% din capitalul social), M. București aport în natură valoare 101.048.276.000 lei vechi (49,88% din capitalul social, aport drepturi de folosință pe 49 de ani a terenului intravilan de 1.746.140.181 mp situat în sectorul 1 București, Sos. București-Ploiești și dreptul de proprietate asupra clădirilor existente pe același teren de la aceeași adresă); B.B. (aport valoare 800.000 lei vechi -0,00394% din capitalul social), C. (aport în numerar valoare 500.000 lei vechi - 0,00202% din capitalul social) și două persoane fizice (Z.Z. și Y.Y.) fiecare cu aport și valoare ca ale inculpatului C.

Același act adițional înscris că administrarea se făcea de un Consiliu de Administrație format din 5 persoane: C., A.A.A., B.B.B., A. și G.G., iar potrivit parag. 9.4.1, M. București „este de acord ca societatea să transmită dreptul de folosință al terenului către terțe persoane fizice sau persoane juridice pe perioada în care acesta este adus la aport la capitalul social al societății”, în următoarele paragrafe ale punctului înscriindu-se că universitatea declară că terenurile și construcțiile aduse aport și pentru care s-a transmis dreptul de folosință nu sunt afectate procesului instructiv-educativ, aceasta putându-se desfășura pe terenul rămas fără a se afecta planurile de învățământ și este de acord cu demolarea construcțiilor aport când Adunarea Generală a Acționarilor ca decide acest lucru, universitatea urmând a desfășura activități de instruire-educație pe terenul rămas, tot ea fiind de acord ca societatea sau terții care dobândesc dreptul de folosință să edifice construcții pe terenul a cărei folosință este dobândită de societate potrivit actului adițional, la fel, este de acord să dea dreptul de superficie pe durata existenței construcțiilor în favoarea proprietarilor acestora, dreptul de superficie valabil ulterior expirării termenului pentru care folosința s-a acordat și se obligă să transfere ca aport la capitalul social dreptul de proprietate asupra terenului a cărei folosință a fost transmisă, transferul efectuându-se prin majorare de capital social în termen de 30 de zile de la dobândirea dreptului de a-l înstrăina, caz în care ceilalți acționari vor achita în numerar un număr de acțiuni necesar pentru a păstra procentele de participare anterioare majorării, valoarea terenului calculându-se în raport de sumele deja primite de M.

București pentru folosință și de cele investite de societate care au dus la majorarea valorii acestuia. Tot în sarcina universității actul adițional, la art. 9.4.10 stabilea obligația să scoată din circuitul agricol terenurile a căror folosință a fost adusă aport și pentru care Adunarea Generală a Acționarilor a decis folosirea pentru construcții civile, în maximul 30 de zile de la comunicarea deciziei. Referitor suprafeței de 1.746.140 mp teren dat în folosință a fost adusă aport și pentru care Adunarea Generală a Acționarilor a decis folosirea pentru construcții civile, în maximul 30 de zile de la comunicarea deciziei.

Referitor suprafeței de 1.746.140 mp teren dat în folosință societății pe acțiuni, art. 9.4.16 din actul adițional reține că a fost dobândită în proprietate de către universitate în baza Decretului Regal nr. 2746/1929, Legii nr. 84/1995 și Legii nr. 1/2000, fiind intabulată în CF sector 1 conform Încheierii nr. 4201 din 25 aprilie 2000, art. 9.4.16 stabilind că transmiterea proprietății construcțiilor, respectiv a folosinței terenului se realizează deplin, astăzi, data autentificării actului adițional, fără a mai fi necesare formalități ulterioare.

La perfectarea și încheierea actului adițional menționat, din partea universității a fost prezent inculpatul rector, acesta declarând la notarul care l-a autentificat că bunurile nu erau scoase din circuitul civil pe baza vreunui act normativ de trecere în domeniul public, ele se află legal și continuu, în proprietatea și folosința M. București de la data dobândirii și în prezent. La aceste operații, acționarul majoritar a fost reprezentat de inculpatul C.

Actul de sesizare, analizând clauzele actului adițional, reține că prevederile acestuia, însușite de A., au stabilit că terenul și construcțiile edificate care aparțineau SC V. SA, nu ar fi fost aferente procesului instructiv-educativ, dar pe teren se aflau plantații, construcțiile erau laboratoare, depozite, magazii, deci el a nesocotit obligația de a păstra profilul didactic al fermei, sens în care își însușise oferta suplimentată: modernizarea tehnologiilor astfel încât studenții să aibă posibilitatea să cunoască ultimele realizări pe plan mondial în domeniul tehnicii exploatațiilor agricole (cum s-a arătat) (Hotărârea nr. 4 din 11 aprilie 2000 a senatului M. București).

În momentul trecerii terenului și construcțiilor în modalitatea descrisă, ca aport la societatea comercială pe acțiuni (SC V. SA), inculpatul rector nu a pus în discuția senatului această operațiune pentru realizarea căreia nu fusese împuternicit, la 11 aprilie 2000 el fiind (s-a mai arătat) împuternicit doar cu negocierea și semnarea, în formă finală, a contractului de asociere în participațiune din 12 aprilie 2000.

Continuând derularea situației de fapt din cauză cu analiza altor clauze ale actului adițional, semnat de inculpatul rector fără a avea mandat din partea organismelor decizionale ale universității, rechizitoriul reține că celelalte deja menționate (transmitere drepturi de folosință ș.a.), acestea constituie încălcări ale Hotărârii nr. 4 a senatului, dar și ale contractului din 12 aprilie 2000, ale H.G. nr. 123/1993 republicată, Legii nr. 213/1998 și ale art. 135 din Constituție, ele golind de conținut dreptul de proprietate publică ce aparținea statului, dar fiind menite a servi scopului imobiliar al coinculpatului B.

Cu referire la aspectul reținut mai sus, inculpatul A. s-a apărat susținând că acțiunea de subscriere a universității la capitalul social al lui SC A.A. SRL a luat-o în baza hotărârilor senatului și biroului de senat, sens în care i s-a eliberat împuternicirea din 2 august 2000 . Analizând împuternicirea, procurorul a reținut că ea a fost concepută și semnată doar de inculpatul rector și de inculpatul D., secretar științific, conținutul ei menționând că s-a dat în baza deciziei biroului de senat din 7 aprilie 2000 și a senatului din 11 aprilie 2000, deci nu fusese împuternicit pentru altceva, singur împuternicindu-se pentru ceea ce a urmat datei de 12 aprilie 2000; negociere și semnare, în formă incipientă, și/sau finală, a aportării la capitalul social al SC A.A. SRL a bunurilor fermei (teren 1.746.140 mp și construcțiile aferente acesteia.

La fel, clauzele privind asocierea fermei cu SC A.A SRL, cuprinse în contractul din 12 aprilie 2000, cu referire la posibilitatea transformării asocierii în societate comercială pe acțiuni erau sub condiția lămuririi situației juridice a terenului, deci reorganizarea era doar în momentul în care universitatea devenea proprietar, la data hotărârii senatului nr. 4 și a contractului din 12 aprilie 2000, terenul și construcțiile fermei erau proprietate publică, universitatea avea doar dreptul de administrare (art. 4 și 5 H.G. nr. 123/1993 modificată în 1999), reorganizarea însemnând constituirea unei societăți comerciale, nu aportarea imobilelor la capitalul social al unei societăți comerciale deja înființată (SC A.A. SRL - 1992).

Or, aportând dreptul de folosință asupra terenului individualizat în prezenta, la capitalul social al SC A.A. SRL devenită în august 2000 SC V. SA, inculpații A. și D. au încălcat dispozițiile art. 3 alin. (1) și (2), ale art. 20 din Legea nr. 213/1998, art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 123/1999 și Hotărârea senatului universitar nr. 4 din 11 aprilie 2000.

Cu referire la procesul verbal al ședinței Adunării Generale a Acționarilor din 3 august 2000 al SC A.A. SRL în care se menționează că inculpatul A. a reprezentat biroul senatului universitar pe baza unui mandat, analizându-se ședința acestui organism decizional (17 iulie 2000, 01.august 2000), actul de sesizare reține că inculpatul nu a fost mandatat în sensul negocierii aportării și nici al semnării actului adițional din 3 august 2000, astfel inculpatul încălcându-și prevederile Cartei universitare modificată chiar de el (art. 5.7 și 5.13). Faptul material că la 3 august 2000, când inculpatul rector a semnat, după ce s-a negociat în condițiile arătate, actul adițional nr. 707, contrar prevederilor art. 15 din contractul nr. 3440/12 aprilie 2000, el a avut reprezentarea că terenul SC V. SA era în domeniul public, universitatea nu-l avea în proprietate pentru că a aportat doar dreptul de folosință.

Modificarea obligației de plată a sumei minime garantată, alături de aportarea dreptului de proprietate asupra clădirilor de pe teren, au condus la prejudicierea universității, cei 560.700 dolari anual fiind obligație de plată din sarcina exclusivă a SC A.A. SRL în sarcina asociațiunii (actul adițional din 3 august 2000), consecința imediată fiind, alături de obligația de plată, diminuarea sumei reale pe care universitatea ar fi încasat-o raportat la cei 51% cotă de participare a SC A.A. SRL, în 11 aprilie 2000 Senatul hotărând că suma revenea universității anual, nesubordonată fiecărui metru pătrat din aportul în natură cu care universitatea s-a obligat ulterior (3 august 2000).

Actul de sesizare reține că în realitate, începând cu septembrie 2000, inculpații A. și C. au semnat două acte adiționale prin care suma inițială, 560.700 dolari anual în favoarea universității a fost diminuată la 185.700 dolari anual.

Asocierea universității la capitalul social al lui SC A.A. SRL/SC V. SA a influențat suma cu destinația arătată, contractul din 12 aprilie 2000 coexistând cu cel al societății pe acțiuni în perioada august 2000 - iunie 2003, odată ce actul adițional din 3 august 2000 asocierea în participațiune a fost înființată în continuare, transformarea întâmplându-se în 2003, prin dizolvare.

Faptul că inculpatul rector a achiesat, în condițiile arătate, la o societate pe acțiune deja existentă, care deci avea structură pe active și pasive, de creanțe și datorii, el a acceptat pentru universitate suprapunerea obligației asocierii în participațiune și a datoriilor fostei SC A.A. SRL cu obligația SC A.A. SRL în care universitatea a devenit acționar. Practic, referindu-se la suma minimă garantată, odată ce universitatea și-a stabilit, prin propria acțiune a inculpatului rector o participație la capitalul social de 49,88%, orice plată a SC A.A. SRL către asociat-universitate era în procent de 49,88%, o plată a universității către universitate.

Analizând situația sumelor încasate de M. București de la SC V. SA în baza contractului de asociere în participațiune (comunicată la urmărirea penală) cu adresa din /15 aprilie 2000 pentru perioada 2000-2003), actul de sesizare reține că s-au încasat 33.607.249.075 lei (1.169.112 dolari) față de 1.762.408.66 dolari sumă minimă stabilită a fi de încasat în cadrul asocierii în participațiune, dar, luând în considerare participația universității în perioada 2000-2003 la capitalul social al SC V. SA, la fel, împrejurarea că în intervalul august 2000 - iunie 2003, universitatea a încasat suma minimă garantată 888.369 dolari (parte din 1.169.112 dolari) rezultă că 71,1765% (în adresa menționată este 75,1765%) din suma totală, adică 667.844,72 dolari sunt plată indirectă și a universității către universitate, concluzia fiind că M. București a fost direct prejudiciată prin încasarea în cadrul contractului din 2000 a sumei minime garantate mai mică cu 1.261.141,38 dolari (38.479.541.256,46 lei vechi echivalent).

O altă secțiune a rechizitoriului, corelativă analizei, obligațiilor/ temeiurilor înscrise în actul adițional din 3 august 2000, respectiv necesitatea încheierii lui pentru ca universitatea să beneficieze de fonduri pentru finanțarea activității curente și pentru investiții majore destinate a-i pune în valoare patrimoniul, deci cooptarea ca acționar se impunea pentru că erau necesare fonduri pentru finanțarea activității didactice, urmărirea penală a reținut că SC V. SA nu a finanțat activitatea curentă a universității, adevăratul scop pentru care s-a negociat fiind numai ca inculpatul rector să aducă bunurile fermei în societatea controlată de inculpatul B., astfel cum se înțeleseseră încă din februarie 2000 (aport în natură al dreptului de folosință teren pe 49 de ani, dreptul de proprietate asupra clădirilor, dreptul asupra bunurilor mobile, recolte și animale aflate în inventarul fermei, anexele contractului din 12 aprilie 2000 - fișă a bunului din 19 aprilie 2000 cuprinde date referitoare la teren și la construcții, suprafața fiind teren de 2.246.528.011 mp, iar construcțiile erau: sediul fermei (374,129 mp suprafața la sol, 3 locuințe, magazie de cereale (302,530 mp), rampă (38,98 mp), remiză pentru reparații și carburanți (225,716 mp), hidrofor (12,398 mp), ateliere fermă (293.867 mp); locuințe (437.816 mp); depozite pesticide (55,653 mp); IF (319,238 mp); s.a..

Obiectele de inventar, mijloacele fixe, inclusiv plantația de pomi (28,86 ha) și cea de vie (24 ha), s-au predat SC A.A. SRL la 20 aprilie 2000, prin proces-verbal de predare-primire.

Referitor raportului de expertizare tehnică - evaluare teren și construcții aferente fermei astfel cum se hotărâse în ședința din 24 iulie 2000, actul de sesizare reține că inculpatul C. a cerut Societății generale a Experților Tehnici să evalueze bunurile pe care universitatea urma să le aducă aport urmare cooptării sale între acționarii SC A.A. SRL, sens în care s-a încheiat contractul înregistrat sub nr. 412/2000, experții aleși fiind apropiați ai inculpatului B. odată ce s-a constatat împrejurarea că toate rapoartele de evaluare necesare aportării bunurilor la capitalul social al SC V. SA au fost realizate de societatea menționată.

Cererea inculpatului C. s-a motivat „pentru concesionarea terenului și cumpărarea construcțiilor” deși terenul și construcțiile edificate pe el erau domeniu public al statului, ele neputând fi cumpărate și nici aduse cu titlu de folosință într-o societate comercială pe acțiuni.

Analizând datele expertizei, actul de sesizare reține că activele construcții odată ce au fost demolate, informațiile sunt esențiale pentru determinarea pagubei adusă statului. Cu referire la teren, s-a avut în vedere suprafața de 1.746.140 mp, pe care se aflau clădiri, birouri, magazii, grajduri, ateliere, locuințe, laboratoare, cantină împreună cu rețelele și dotările funcționale conexe, ansamblul construit având vechimea de circa 48 ani, executat între anii 1950-1955 cu excepția clădirii sediu, birouri edificată între 1915-1920.

În concluzie, actul de sesizare reține că această constatare întărește concluzia că edificiile construite între anii 1950-1955 aparțin domeniului public.

Valoarea de piață stabilită pentru construcții s-a ridicat la 4.958.796.000 lei vechi (echivalent 229.574 dolari), iar împreună cu anexele este de 14.186.465.000 lei vechi (echivalent a 656.784 dolari).

Cu referire la teren, expertiza l-a evaluat la suma de 43.911.470.000 lei vechi, echivalent 2.032.938 dolari.

Ca atare, concluzionează rechizitoriul, inculpatul A. aducând aport în natură la capitalul social al SC V. SA (fostă SC A.A. SRL), cu încălcarea legislației care reglementează domeniul public al statului, construcțiile existente în anul 2000 pe terenul SC V. SA, statul român a fost prejudiciat cu suma de 14.186.466.000 lei vechi, echivalent a 656.784 dolari, în plus, arătându-se și că după aportare, construcțiile au fost demolate, inculpatul, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, încălcând art. 136 alin. (4) din Constituție, art. 3, art. 10, art. 11 din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, art. 5 din H.G. nr. 123/1993 privind organizarea și funcționarea stațiunilor didactice din structura instituțiilor de învățământ superior agricol, art. 1 din H.G. nr. 517/1999 modificată prin H.G. nr. 776/1999 privind delimitarea suprafețelor de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de semințe și material săditor, Hotărârea senatului M. București nr. 4 din 11 aprilie 2000 precum și art. 5,13, 6.9 și 6.12 din Carta Universității, în drept faptele sale, săvârșite în exercitarea atribuțiilor rectorului, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 248 C. pen., cu referire la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., el cauzând statului o pagubă în sumă de 14.186.466.000 lei vechi, echivalent a 656.784 dolari și M. București un prejudiciu în sumă de 38.479.541.256,46 lei vechi echivalent a 1.261.141,38 dolari (pag. 69-72 rechizitoriu).

Cu referire la faptele inculpatului B., rechizitoriul reține că acesta, săvârșindu-le în contextul înțelegerii de la începutul anului 2000 avută cu inculpatul A. pentru transferarea terenului SC V. SA în suprafață de 226,61 ha din domeniul public la o societate off-shore și de a-l sprijini în finalitatea urmărită pe coinculpatul, respectiv: de a facilita ca inițial să încheie un contract de asociere în participațiune cu o societate introdusă, respectiv SC A.A SRL și intermediarul inculpat C. care urma să acționeze sub coordonarea lui (sens în care a pus la dispoziție sus-indicata societate în care acționarul majoritar era SC C.C. Ltd, societatea off-shore; de a concepe și a redacta, la sediul societății lui, contractul nr. 3440/12 aprilie 2000 el incluzând în contract clauze contrare legii și Hotărârea nr. 4 din 11 aprilie 2000 a senatului M.

București; de a-i primite inculpatului A. că se va implica în procedura de eliberare a titlului de proprietate; de a concepe și înainta către M. București oferta din 6 aprilie 2000 și suplimentarea acesteia din 10 aprilie 2000, prin acestea SC A.A SRL promițând că va moderniza tehnologiile folosite de universitate, iar pentru studenți, posibilitatea de a utiliza ultimele realizări pe plan tehnic, promisiuni mincinoase, dar pe care coinculpatul A. le-a folosit pentru a induce în eroare biroul de senat și senatul universității; de a asigura condițiile de formă pentru ca SC A.A.

SRL să încheie contractul de asociere în participațiune din 12 aprilie 2000, în sensul că folosindu-l pe inculpatul C., a extins obiectul de activitate al firmei la unul compatibil cu cel al universității, iar ulterior, prin intermediul inculpatului amintit, a convocat ședința Adunării Generale a Acționarilor din 24 iulie 2000 și a creat astfel posibilitatea ca inculpatul A. să aporteze dreptul de folosință și dreptul proprietate asupra clădirilor M. București - SC V. SA la capitalul social al SC A.A. SRL, prin încheierea actului adițional din 3 august 2000, toate acestea realizând sprijinirea coinculpatului A.

și prin săvârșirea cărora statul a fost prejudiciat cu suma de 14.186.466.000 lei vechi (656.784 dolari), iar M. București, cu suma de 38.479.541.256,46 lei vechi (1.261.141,38 dolari), întrunesc elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 248, cu referire la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pag. 72 rechizitoriu).

Actul de sesizare, cu referire la inculpatul C., reține că faptele acestuia, ca în înțelegerea cu coinculpatul B., l-a sprijinit pe coinculpatul A. să transfere terenul SC V. SA din domeniul public în patrimoniul SC A.A. SRL devenită ulterior SC V. SA, respectiv: de a înainta la 6 aprilie 2000 și 10 aprilie 2000, ofertele SC A.A SRL către M. București; - de a formula, la 25 aprilie 2000, cerere de intabulare a terenului în suprafață de 224 ha; - de a aduce, la data de 12 aprilie 2000, contractul de asociere în participațiune înregistrat la M.

București, de la societatea controlată de inculpatul B. unde a fost conceput și redactat, la universitate; - de a semna, la 12 aprilie 2000, respectul contract în condițiile în care nu era administrator al SC A.A SRL; - de a formula, la 13 aprilie 2000, cereri la registrul Comerțului, la Oficiul Registrului și Comerțului București, prin care a modificat obiectul de activitate al SC A.A SRL pentru ca aceasta să poată încheia contractul de asociere în participațiune cu M. București; - de a încheia contractul de evaluare cu societatea de evaluatori apropiată inculpatului B., de a convoca la 24 iulie 2000, ședința Adunării Generale a Acționarilor prin care M.

București a aportat dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 1.700.140 mp și dreptul de proprietate asupra clădirilor aferente SC V. SA, în condițiile în care în calitate de administrator și de semnatar al contractului cunoștea condițiile în care asocierea se putea transforma în societate comercială pe acțiuni; - de a semna contractul adițional din 3 august 2000 prin care universitatea a aportat dreptul de folosință și dreptul de proprietate asupra bunurilor, deși nu erau îndeplinite condițiile legii pentru că:

M. București nu devenise proprietară a terenului; prin ofertele înaintate, cât și prin Hotărârea nr. 4 din 11 aprilie 2000 a senatului universității s-a stabilit că asocierea va putea fi transformată în societate comercială pe acțiuni, dar nu s-a hotărât aportarea bunurilor SC V. SA la capitalul social al unei societăți deja în ființă (SC A.A. SRL) devenită astfel SA, astfel el sprijinindu-l pe coinculpatul A. să cauzeze un prejudiciu de 14.186.466.000 lei vechi (656.784 dolari) statului, iar M. București, o pagubă de 38.479.541.256,46 lei vechi (1.261.141,32 dolari) întrunesc în drept elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 248 cu referire la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pag. 73 a rechizitoriului).

Actul de sesizare, după încadrarea în drept a faptelor săvârșite de cei trei inculpați în modalitățile evidențiate, în legătură cu alte fapte de prejudiciere a M. București, în capitolul Evoluția Capitalului social al SC A.A. SRL devenită SC V. SA (perioada 3 august 2000 - 16 iulie 2002), reține că în intervalul menționat, capitalul social al SC V. SA a fost modificat succesiv de aporturile în natură aduse de M. București, de SC N. SA, de SC D.D.D. SA, de C.C.C. Miorița, dar și de aporturile în numerar realizate în special de SC C.C. Ltd, raportul de constatare financiar contabil efectuat la urmărirea penală stabilind că cele ale firmei ultimă doar tranzitau conturile SC V. SA pentru a crea aparența că sunt aport în numerar, ulterior, sub diverse forme, ele erau retrase și reveneau fie la ea, fie la alte societăți controlate de inculpatul B., ceea ce înseamnă că practic, universitatea care a adus aport în natură, a facilitat derularea de astfel de tranzacții odată ce firma off-shore era acționar majoritar (51& din capitalul social), iar cooptarea universității ca acționar nu a însemnat ceea ce se stabilise prin actul adițional din 3 august 2000: finanțarea activității ei curente și investire în patrimoniul ei, probatoriul relevând că inculpatul B., prin intermediul inculpatului C., a direcționat sume de bani în alte societăți în care primul avea interese, responsabilitatea revenind și coinculpatului A. la acea dată administrator și el al SC V. SA (membru al consiliului de administrație), în condițiile în care a fost menținut contractul de asociere în participațiune din 12 aprilie 2000, situație care a contribuit la persistența inducerii în eroare a membrilor senatului M. București și l-a ajutat pe inculpatul B., universitatea, ca acționat la SC V. SA preluându-i obligațiile asumate când avea statutul de SC A.A. SRL, dar și contribuind financiar la vărsarea în numerar a cotei de capital social la care aceasta din urmă se obligase, respectiv atât față de terți cât și față de ea însăși, cota din suma minimă garantată.

După actul adiționat din 3 august 2000, acționarul majoritar al SC A.A. SRL (devenită SC V. SA), SC C.C. Ltd a subscris acțiunii 101.507.200 (50,11%) din capitalul social, din care 107.200 subscrise și vărsate anterior prin transferul sumei de 5.808 dolari, diferența de 101.400.000 lei vechi acțiuni plătite în două tranșe: -30.420.000.000 lei vechi reprezentând 30.420.000 acțiuni în 7 zile de la actul adițional prin transferul sumei de 1.408.334 dolari; -70.980.000.000 lei reprezentând 70.980.000 acțiuni în perioada de 3 ani de la 3 august 2000.

Cu referire la transferul a 1.410.000 dolari și modalitatea în care a fost folosită, actul de sesizare reține, în baza analizei documentelor bancare, că SC C.C. Ltd a transferat către SC A.A. SRL (SC V. SA) 1.410.000 dolari în tranșele de 900.000 dolari și 510.000 dolari fără a se menționa că reprezintă aport.

La 15 august 2000, suma totală este transferată în contul de capital social al lui SC C.C. Ltd, pentru ca, la 30 august 2000, SC C.C. Ltd să transfere aceeași sumă în contul curent al lui SC A.A. SRL (SC V. SA) cu explicația „transfer sumă în contul curent, conform cererii înseriere de mențiuni din 2 august 2000”, deci pentru o perioadă de cel puțin 15 zile cei 1.410.000 dolari au fost folosiți în interesul exclusiv al acționarului majoritar, iar în ce privește utilizarea ei, rechizitoriul reține că în ziua următoare încasării, respectiv la 31 august 2000, 300.000 dolari i s-au dat înapoi, cu mențiunea că s-a rambursat anticipat un împrumut de la ea, contractat la 18 aprilie 2000, din probatoriu rezultând că această finanțare urma a se derula până la 20 aprilie 2003, iar actul adițional modificator nu este numerotat și datat, extrasele de cont aferente evidențiind că cei 300.000 dolari împrumutați s-au folosit, la 12 mai 2000 și 31 mai 2000, pentru plăți către M. București în baza contractului de asociere în participațiune (raport de constatare efectuat la urmărirea penală), plățile de mai sus fiind folosite de inculpatul A. în a crea senatului universității ideea că partenerul de asociere a făcut primele plăți, deci în a obține votul pentru ceea ce se înțelesese cu coinculpatul B., dar la momentul 31 august 2000 ele erau obligația numai a SC A.A. SRL către universitate și de rambursare numai de la aceea către SC C.C. Ltd, contractul de finanțare fiind încheiat între cele două societăți la 18 aprilie 2000, înainte de a lua ființă SC V. SA și la numai 6 zile de la încheierea contractului din 12 aprilie 2000 între SC A.A SRL și M. București, rechizitoriul concluzionând că universitatea, procedând în modalitatea descrisă, a contribuit la restituirea acelui împrumut, datoria aparținându-i exclusiv SC A.A. SRL, concomitent, având în vedere existența încă a contractului de asociere în participațiune, ea contribuia și la plata cotei din suma minimă garantată.

La 4 septembrie 2000, din aportul în numerar adus de SC C.C. Ltd în condițiile arătate, s-au schimbat în lei vechi, 108.000 dolari, rezultând 2.500.000.000 lei, sumă dată universității în baza contractului din 12 aprilie 2000, obligația fiind însă în sarcina exclusivă a SC A.A. SRL, or, făcându-se această plată către universitate pentru că aceasta deținea 49% din capitalul social, universitatea a contribuit la plată.

O a treia folosire a aportului SC C.C. Ltd s-a realizat la 16 noiembrie 2000, când SC V. SA (fostă SC A.A. SRL), inițial, a procedat la schimbul valutar a 1.005.000 dolari, extrasele de cont analizate de raportul de constatare efectuat la urmărirea penală arătând că la aceeași dată, 16 noiembrie 2000, SC V. SA a achitat 25.000.000.000 lei vechi, echivalent 1.000.000 dolari către SC E. SA cu titlu „contravaloare contract de vânzare-cumpărare a imobilului SC F. SA”, înscrisurile înaintate de Administrația Financiară sector 1 București, de către Oficiul Român al Comerțului București atestând că a fost achitată factura din 16 noiembrie 2000 a SC E. SA în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 16 noiembrie 2000, prin acesta SC V. SA cumpărând de la SC E. SA activul alcătuit din teren, construcție și componente aferente SC F. SA, prețul vânzării fiind 25.000.000.000 lei vechi (1.000.000 dolari).

Urmărirea penală nu a găsit înscrisuri prin care să se ateste că senatul M. București, având în vedere valoarea investiției, sau Adunarea Generală a Acționarilor ori Consiliul de Administrație ale lui SC V. SA au aprobat-o, existând numai un proces-verbal întocmit de inculpatul C., activul achiziționat neavând nicio legătură cu obligațiile asumate prin actul adițional din 3 august 2000, consecința imediată fiind indisponibilizarea a 1.000.000 dolari cu efecte directe asupra rezultatelor financiare, societatea comercială pe acțiuni neavând în obiectul de activitate servicii turistice sau hoteliere.

În concluzia caracterului nereal al vărsării, de către acționarul majoritar, a aportului susținut a fi în numerar, s-a reținut că sumele, rapid au fost retrase, ele s-au dat, remis, unor societăți controlate de SC C.C. Ltd, când s-a investit în ceva, investirea s-a făcut în firma în care inculpatul B. era interesat, ceea ce înseamnă că s-au aportat doar pentru a „proba” vărsarea cotei de capital social.

În continuare, cu referire la aceeași cotă asumată de acționarul majoritar (1.410.000 dolari), rechizitoriul reține că la 1 decembrie 2000, SC V. SA a schimbat 45.000 dolari echivalent 1.143.180.000 lei vechi, în aceeași zi ea achitând 1.143.180.000 lei vechi către SC G.G.G. SA cu titlu „contravaloare factură”, probatoriul evidențiind că era pentru contractul de management încheiat la 15 noiembrie 2000 între cele două societăți și avea ca obiect organizarea managementului și administrarea activității imobiliare din șos. x, firma contractată obligându-se să furnizeze un plan de ansamblu al dezvoltării imobiliare de acolo.

Reanalizând relația dintre M. București și SC A.A SRL/SA, SC V. SA expusă și în prezenta, actul de sesizare, reluând situația de fapt de la 6 aprilie 2000, 10 aprilie 2000, 11 aprilie 2000, 12 aprilie 2000, 3 august 2000, respectiv faptele inculpaților A., B., C., ofertele, contractul de asociere în participațiune, aportarea în natură a dreptului de folosință asupra terenului de 1.746.140 mp și a dreptului de proprietate asupra clădirilor existente pe terenul SC V. SA, se reține că inculpații A. și B. s-au abătut de la ceea ce se convenise prin activități nelegale în sensul că niciodată nu s-a avut în vedere activitatea de producție, reamenajarea bazei materiale a fermei ale cărei construcții au fost demolate, comportament mai evident după ce universitatea a adus aportul în natură și materializat, alături de cele expuse anterior, și de cheltuirea sumei de 45.000 dolari, în condițiile în care oferta pentru asocierea în participațiune nu s-a referit la dezvoltarea, în cadrul asocierii, a unui proiect imobiliar, punctul esențial al ei fiind asigurarea, din partea SC A.A SRL că M. București va primi un profit minim garantat de 7 miliarde lei vechi/an, la 10 aprilie 2000 suma minimă garantată ca obligație înscriindu-se la 560.700 dolari/an, iar asociațiunea, astfel se stabilise, putea însemna edificarea de imobile numai pentru dezvoltarea activității SC V. SA și realizarea de noi venituri, la expirarea contractului bunurile aduse și cele realizare rămânând în deplină proprietate universității, concluzionându-se că cei 45.000 dolari nu era datorată de societatea comercială pe acțiuni.

Cu referire la obligația subscrierii de către același acționar majoritar, a 30.420.000 de acțiuni în termen de șapte zile, iar pentru 70.980.000 acțiuni (valoare de 70.980.000.000 lei vechi în trei ani de la data încheierii (3 august 2000) a actului adițional (2.145.540 dolari) în perioada 29 august 2001 - 28 mai 2002, actul de sesizare reține că la 16 ianuarie, 31 ianuarie, 18 aprilie și 28 mai 2002, societatea comercială pe acțiuni a încasat, în total, 266.109,19 dolari (8.649.400.000 lei vechi) pe care fie în aceeași zi, fie la câteva zile, a fost plătită către SC S.S. SRL cu titlu de „contravaloare contract de asociere în participațiune”, în această relație relevându-se că M. București, la 12 aprilie 2000, a încheiat un astfel de contract, modificat ulterior prin acte adiționale din 27 decembrie 2000 și din 28 decembrie 2001, contractanta fiind controlată tot de inculpatul B., înscrisurile menționate fiind semnate de Z.Z. și C., acționari la SC A.A. SRL, SC V. SA.

Universitatea aducea în asociere terenuri, bunuri imobile, iar contractanta se obliga să finanțeze, plus să asigure universității o sumă minimă garantată de 764.500 dolari, deci obligația era a SC S.S. SRL și în condițiile în care între SC A.A SRL în perioada în care universitatea nu era acționar și respectivele ferme nu se încheiase un asemenea contract.

Urmărirea penală, cu referire la aspectul expus, a reținut că din documentația înaintată de SC V. SA reiese că relația sa comercială cu SC S.S. SRL comporta asupra a două contracte, unul din 19 octombrie 2000, ce avea ca obiect „prestări servicii”, iar celălalt era de închiriere (nr. 157 din 12 decembrie 2003) deci din afara perioadei analizate (16 ianuarie - 28 mai 2002), transferul celor 266.109,19 dolari (8.649.400.000 lei vechi) nu avea la bază operațiuni reale, consecința fiind diminuarea capitalului social, deci a resurselor financiare a activului și pasivului din bilanțul contabil.

La 11 aprilie 2002, reținut ca fiind o a doua folosire a sumelor aport acționar majoritar la capitalul social, actul de sesizare susține că anterior, respectiv la 4 aprilie 2002 și la 10 aprilie 2002 s-au încasat 100.000 dolari, câte 50.000 dolari/zi, imediat după a doua tranșă valuta a fost schimbată în lei vechi și suma s-a plătit către SC H.H.H. SRL (real, 1.034.157.600 lei vechi), din probatoriul administrat (adresa din 18 august 2011 opis FM din 01 septembrie 2011), SC V. SA comunicând că în relația cu SC H.H.H. SRL a existat contractul din 28 aprilie 2005, deci la 3 ani după efectuarea acelei plăți, ulterior, la 27 ianuarie 2012, cu adresă aceeași societate, în justificarea plății, remițând doar factura fiscală nedatată, în act consemnându-se că ar reprezenta prestări servicii conform contractului din 11 aprilie 2002, dar nu a înaintat contractul și nici documentele justificative care să ateste realitatea prestării acelor servicii, deci factura nu a avut la bază operațiuni reale, modalitate prin care s-au diminuat veniturile societății.

Cu referire la a treia folosire a sumelor vărsate ca aport de către acționarul majoritar, respectiv 18.441.000.000 lei vechi echivalent a 558.379,47 dolari către M. București, rechizitoriul reține că parte din acestea s-au încasat la 5 iulie 2001 (10.000 dolari - echivalent 300.000.000 lei vechi), din ei SC V. SA plătind universității 5266,67 dolari - echivalent 158.000.000 lei vechi, cu justificarea „în baza contractului de asociere în participațiune din 12 aprilie 2000”.

Cealaltă parte, 380.000 dolari - echivalent 12.235.620.000 lei vechi, încasată la 31 ianuarie 2002, la 1 februarie 2002, s-a transferat suma de 173.918,44 dolari - echivalent 5.600.000.000 lei vechi în baza aceluiași contract.

În continuare, rechizitoriul reține că la 25 aprilie 2002, acționarul majoritar a aportat 700.000 dolari - echivalent 23.329.600.000 lei vechi, iar la 7 mai 2002, societatea pe acțiuni a transferat către M. București, 200.702,11 dolari - echivalent 6.689.000.000 lei vechi, cu aceeași motivație, respectiv „contract de asociere în participațiune din 12 aprilie 2000”.

La 28 mai 2002, același acționat majoritar (SC C.C. Ltd) a aportat 431.540 dolari - echivalent 14.491.668.000 lei vechi, iar la 26 iunie 2002, societatea pe acțiuni a transferat M. București 5.994.000.000 lei vechi - echivalent 178.492,25 dolari, cu aceeași motivație, deci, reține actul de sesizate, în perioada analizată (5 septembrie 2001- 26 iunie 2002) s-au transferat 18.441.000.000 lei vechi echivalent 558,379,47 lei în condițiile în care SC V. SA nu o datora, obligația subzista din perioada în care M. București nu era acționar la SC A.A. SRL, fiind asumată de SC A.A SRL, deci în condițiile în care universitatea aportase dreptul de folosință a terenului, ea a ajuns să-și asume obligațiile societății pe acțiuni făcând plăți către ea.

O altă modalitate de prejudiciere, reține rechizitoriul, a constituit-o reîntoarcerea sumelor aport la acționarul majoritar, exemplificându-se situația sumei de 700.000 dolari aportată de SC C.C. Ltd la 25 aprilie 2002, ulterior, respectiv la 29 aprilie 2002, SC V. SA transferând 42.487 dolari către SC C.C. Ltd cu titlu „restituire împrumut” aferent unui credit contractat în 1999.

A doua zi, 30 aprilie 2002, cu același titlu, acționarului majoritar i s-a transferat suma de 150.000 dolari (credit an 2000) astfel că în 4-5 zile de la aportare, SC V. SA a dat înapoi acționarului majoritar 192.487 dolari (rechizitoriul reține că această modalitate reprezintă transfer direct).

Transfer indirect, rechizitoriul reține că din cei 700.000 dolari aportați, la 30 aprilie 2002, după ce s-au schimbat în lei 102.014,25 dolari (echivalent 3.599.017.350 lei vechi, în aceeași zi SC V. SA a transferat 3.410.960.677,5 lei vechi către SC D.D.D. SA, societate în care inculpatul B. avea interese și la care SC I.I.I. SA/SC V. SA deținea acțiuni, într-un final SC D.D.D. SA devenind acționar majoritar. Suma de 102.014,25 dolari, tot la 30 aprilie 2002 și ulterior la 7 mai 2002, a fost transferată de SC D.D.D. SA către SC C.C. Ltd cu titlu de rambursare împrumut”.

Acționând în modalitățile expuse, rechizitoriul reține că disponibilitățile bănești (cei 192.487 dolari și 102.014,25 dolari) au creat SC C.C. Ltd, acționar majoritar, posibilitatea ca la 9 mai 2002, să verse suma de 295.000 dolari ca aport în numerar, deci aceeași sumă a aportat în două rânduri, raportul de constatare financiar-contabil înscriind că 700.000 dolari depusă ca aport la capitalul social al SC V. SA de către SC C.C. Ltd provenea în totalitate de la SC C.C. SRL cu titlu de „rambursare împrumut”, ea transferând-o către SC C.C. Ltd la 25 aprilie 2002 prin tranșele 251.900 dolari și 449.760 dolari, total 701.660 dolari, deci disponibilul 700.000 dolari în contul SC C.C. SRL s-a constituit la 19 aprilie 2002 prin plata ei de către inculpatul B. în baza contractului FN din 10 aprilie 2002, ceea ce constituie, spune rechizitoriul, dovada că inculpatul a fost cel care a conceput mecanismul prin care capitalul social al SC V. SA a fost drenat, el a acționat în spatele societății pe care le controla și era implicat financiar, banii întorcându-se tot la el.

După vărsarea celor 295.000 dolari, în contul SC V. SA disponibilul s-a cifrat la suma de 492.848,43 dolari.

La 23 mai 2002, societatea a schimbat suma de 450.000 dolari (echivalent 15.057.000.000 lei vechi) și la aceeași dată, 23 mai 2002, ea a transferat 15.031.600.000 lei vechi (449.240 dolari) către SC C.C. Ltd (SC C.C. SRL) plată pentru „contravaloare cesiune acțiuni și restituirea cotă asociere”, actul se sesizare reținând că tot la 23 mai 2012, între cele două s-a încheiat contract de cesiune acțiuni, în baza acestuia SC V. SA cumpărând 3.189 acțiuni din capitalul social al SC N. SA la prețul de 4.400.000 lei vechi/acțiune, extrasul de cont al SC J.J.J. SA menționând că este inclusă și suma de 1.000.000.000 lei vechi ca reprezentând restituiri cotă asociere, ceea ce înseamnă că achiziția acțiunilor survenind când SC V. SA era angajată în procesul de majorare a capitalului, reprezintă momentul când M. București adusese aport în natură dreptul de folosință a terenului în suprafață de 1.746,140 mp și dreptul de proprietate asupra clădirilor edificate încă de la 3 august 2000, iar SC A.A. SRL urma să aducă la capitalul social 70.980.000.000 lei vechi, deci cheltuirea celor 450.000 dolari nu era o operațiune financiară menită a garanta afluxul de lichidități, iar SC N. SA era controlată tot de acționarul majoritar SC C.C. Ltd, banii reîntorcându-se tot la el.

Apreciind asupra scopului încheierii, la 3 august 2000, a actului adițional și faptul că sumele aportate la capitalul social de către acționarul majoritar au tranzitat doar, deci, nu au fost folosite pentru dezvoltarea învățământului superior, a cercetării, actul de sesizare reține că inculpații B., A. și C. au urmărit aducerea terenului aportat de universitate în SC V. SA pentru a dispune de el, miza asocierii și ulterior, a cooptării universității în acționariatul firmei fiind terenul fermei, susținându-se că în sprijinul acestor concluzii vine și faptul că SC N. SA, prin intermediul SC C.C. SRL era în sfera de influență a SC C.C. Ltd, acționar majoritar la SC V. SA, aceasta, la rândul ei, avea acțiuni la SC N. SA. La fel, SC C.C. Ltd era acționar majoritar la SC C.C. SRL și avea acțiuni la SC N. SA, deci transferul sumei aportată (14.031.600.000 lei vechi) din 23 mai 2002 într-o societate unde avea control a însemnat întoarcerea banilor la ea, rezultatul imediat fiind lipsirea SC V. SA de lichidități bănești, în condițiile în care însă a rămas cu terenul și construcțiile aferente SC V. SA.

Că SC V. SA, prin modalitatea arătată, a dat banii unei societăți în care acționarul majoritar deținea acțiuni și deci nici nu a încasat dividende, ea rămânând fără disponibilități, iar ulterior, „afacerea” s-a dovedit a fi păguboasă, rechizitoriul reține că la 15 mai 2008 consiliul de administrație al său a hotărât vânzarea acelor acțiuni pentru 180,13 lei noi/acțiune, cu 160 lei mai mic decât cel de la momentul cumpărării, în perioada 2003-2007, SC N. SA înregistrând pierderi, în anul 2008 a avut profit de 1.280 lei, infirm în raport cu ce se investise în acțiuni (14.031.600.000 lei vechi, astfel rezultând că SC V. SA a fost păgubită într-un triplu sens: a fost lipsită de suma de 15.031.600.000 lei vechi pe perioada de 6 luni, în aceeași perioadă nu a încasat dividende, la revânzare a pierdut câte 160 lei/acțiune, ceea ce a însemnat, în condițiile în care ea, astfel se obligase, trebuia să finanțeze fie în contract de asociere în participațiune și în conformitate cu actul adițional din 3 august 2000 dezvoltarea SC V. SA (aporturile asociaților, cum s-a arătat, s-au circumscris doar la terenul fermei și la acțiunile ce urmau a fi aduse de firmele controlate de inculpatul B.), în realitate, mecanism conform căruia acționarul majoritar și-a transferat din societatea pe acțiuni aportul, în sensul celor de mai sus, reține actul de sesizare, venind și derularea ulterioară a tranzacțiilor financiare.

Astfel, la 23 mai, 24 mai și 27 mai 2002, SC C.C. SRL a virat în contul acționarului său majoritar, SC C.C. Ltd, 478.700 dolari „rambursare rată împrumut”.

La 28 mai 2002, SC C.C. Ltd, ca acționar majoritar al SC V. SA i-a vărsat 431.540 dolari „aport la capitalul social”, în fapt ultima tranșă din a doua cotă valoare 70.980.000.000 lei vechi conform actului adițional din 3 august 2000.

Respectiva sumă a fost folosită de SC V. SA în următoarea modalitate: la 26 iunie 2002 a plătit 599.170.950 lei vechi cu titlu chirie către SC D.D.D. SA și 5.994.000.000 lei vechi către M. București în baza contractului de asociere în participațiune. La aceeași dată, a plătit 100.000 dolari (valută) către SC G.G.G. SA Olanda „contravaloare servicii contract”; la 3 iulie 2002 a plătit 277.813.830 lei vechi către „x”; 596.564.850 lei vechi către „SC D.D.D. SA” cu titlu de chirie și 208.360.373 lei vechi către „SC K.K.K. SRL”. La 5 iulie 2002, aceeași a plătit 1.326.000.000 lei vechi societății SC S.S. SRL contravaloare contract asociere în participațiune, la 16 iulie 2002, 590.602.950 lei vechi către „SC D.D.D. SA” contravaloare chirie. Tot atunci virând și 10.000 dolari (valută) către aceeași „SC G.G.G. SRL” contravaloare servicii contract, rechizitoriul reținând că sumele achitate către universitate și către SC S.S. SRL nu erau în sarcina M. București, raporturile juridice fiind între SC A.A. SRL, universitate și între universitate și SC S.S. SRL, ea aducând terenul în asociere.

Referitor la SC D.D.D. SA care va deveni acționar la SC V. SA, rechizitoriul reține că era controlată de inculpatul B. prin intermediul mamei lui, L.L.L. și deținea 32% din acțiuni, iar vărsămintele de 295.000 dolari, 431.540 dolari provenite din aporturi anterioare, inclusiv din cel din 25 aprilie 2002 sunt în realitate simple tranzitări ale contului SC V. SA, inculpații B., A. și C., prin realizarea lor, respectiv utilizarea sumelor au vizat mai întâi probarea aparentă, temporară, a aportării capitalului social, iar după ce au considerat astfel că au făcut dovada principala preocupare a fost scoaterea lor din contul societății prin traficare, folosire într-un scop contrar intereselor SC V. SA în societatea în care inculpatul B. avea interese, toate aceste modalități făcându-se în baza deciziilor inculpaților A. și C., membri ai Consiliului de Administrație, primul în dublă calitate, rector al M. București și reprezentant al acestuia în Consiliul de Administrație, deci avea calitatea de funcționar, despre aceste decizii el neinformând organismele decizionale ale M. București, consecința economică a acțiunilor inculpaților fiind reducerea semnificativă a capitalului social al SC V. SA cu efecte directe în diminuarea participării acționarului majoritar iar SC C.C. Ltd și concomitent, majorarea cotei universității și prejudicierea ei, la acele momente ea aducând aport în natură dreptului de folosință a terenului SC V. SA și dreptului de proprietate a construcțiilor de pe teren.

Continuând analiza conținutului actului adițional din 03 august 2000, respectiv obligația asumată de acționarul majoritar de a aporta suma de 30.420.000.000 lei vechi (echivalent 1.408.334 dolari) în 7 zile de la data încheierii lui și 70.980.000.000 lei vechi (în termen de 3 ani de la aceeași dată; rechizitoriul reține că practic, ea subscria 101.507.200 acțiuni (50,11%) la capitalul social, din care 107.200 subscrise și vărsate prin transferul a 5.808 dolari, diferența de 101.400.000 acțiuni (valoare 101.400.000.000 lei vechi), aceasta, în realitate, cum s-a arătat, capitalul social al SC V. SA era mai mic cu 68.143.023.329,04 lei vechi (echivalent 2.550.459,24 dolari) în raport de valoarea totală asumată; 202.557.776.000 lei vechi, deci M. București, care aportase dreptul de folosință a terenului și dreptul de proprietate asupra clădirilor, a fost prejudiciată cu echivalentul a 2.763.901,6 dolari (68.143.023.329,04 lei vechi), astfel modificându-se cota de participare a acționarului majoritar în sensul că a scăzut de la 50,11% la 24,82%, în timp ce, cea a universității a crescut de la 49,88% inițial, la 75,1765%.

Actul de sesizare stabilește că în drept, faptele inculpatului A., săvârșite în calitatea de rector, funcționar în sensul legii de administrator al SC V. SA (fostă SC A.A. SA), reprezentant al intereselor universității în Consiliul de Administrație și membru în Adunarea Generală a Acționarilor, de a fi de acord și de a dispune transferul, în mai multe rânduri, în perioada 03 august 2000 - 16 iulie 2002, a sumei de 68.143.023.329,04 lei vechi adusă inițial de acționarul majoritar SC C.C. Ltd cu titlu de aport în numerar la capitalul social fără a fi fost mandatat de senatul universității și fără a-l informa, plăți realizate într-un scop contrar intereselor universității, dar pentru a crea aparența că acționarul majoritar a vărsat cota sa, universitatea fiind astfel prejudiciată cu suma indicată, prejudiciu reflectat și în mărirea cotei sale față de cea atribuită, astfel încălcându-se art. 5.13, 6.9, 6.12 din Carta Universității și Legea nr. 31/1990 realizează elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 248, raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu referire la inculpatul C., acesta, în calitate de administrator al SC V. SA, dispunând transferul, în mai multe rânduri, în perioada (03 august 2000 - 16 iulie 2002) a sumei indicată adusă inițial ca aport în numerar de acționarul majoritar SC C.C. Ltd, plată efectuată în scop contrar intereselor universității și pentru a favoriza acționarul majoritar în a se crea aparența că acela a vărsat cota sa, modalitate în care universitatea a fost prejudiciată cu acea sumă și aceasta s-a reflectat și în cota de participație a ei (75,1765% față de 49,88% cât se obligase), faptele întrunesc elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 248, 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Actul de sesizare, în privința inculpatului B., a reținut că acesta, preconstituind, la data de 10 aprilie 2002, existența unui împrumut de 700.000 dolari către SC C.C. Ltd, acționar majoritar al SC V. SA cu scopul creării aparenței că s-a vărsat capitalul social la care se obligase, suma întorcându-se la el și în societățile pe care le controla, modalitate în care l-a sprijinit pe coinculpatul A. prin înlesnirea scoaterii banilor din societatea pe acțiuni întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de abuz în serviciu în forma calificată și continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 248, art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a mai subliniat că toți cei 3 inculpați au săvârșit faptele descrise în baza uneia și aceleiași rezoluții infracționale.

Cap. IV al actului de sesizare (începând cu pag.180) reține împrejurările și condițiile în care, în cauză, s-a obținut, cu încălcarea legii, titlul de proprietate de către M. București pentru suprafața de teren.

După ce reia împrejurările că la începutul anului 2000, inculpatul A., întâlnindu-se cu coinculpatul B. pentru a discuta o asociere, i-a spus acestuia că întâmpină greutăți la funcționarii Primăriei sector 1 București privind eliberarea titlului de proprietate pentru terenul SC V. SA, context în care coinculpatul i-a promis că îl va ajuta, fapt adus la cunoștința Senatului Universității, de către inculpatul A. în ședința din 07 aprilie 2000 (proces-verbal al ședinței din 07 aprilie 2000), la acea dată existând oferta pentru încheierea contractului de asociere în participațiune (06 aprilie 2000).

Ulterior, respectiv la 12 aprilie 2000, inculpatul A. s-a adresat Subcomisiei pentru stabilirea dreptului de proprietate din Primăria sectorului 1 București solicitând eliberarea unui titlu de proprietate pentru suprafața de 226,61 ha teren situat în București, sector 1, la acea dată cererea fiind motivată pe incidența art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000 și a art. 58 alin. (1) din H.G. nr. 180/2000, fiind anexate acte susținut a dovedi că acel teren a intrat în patrimoniul universității, fiind proprietatea M. București. Aceste acte au fost : - proces-verbal de predare-primire teren datat 28 iunie 1920; - Legea pentru înființarea Academiei de Înalte Studii Agronomice, promulgată prin Decretul Regal nr. 2746 din 31 iulie 1929 publicat în M. Of. nr. 169, Partea I din 02 august 1929; - Legea pentru înfrumusețarea împrejurimilor capitalei în care, la pag. 6, apare confirmarea proprietăților universității; - planul de ansamblu al proprietăților din șoseaua București-Ploiești în care este menționată universitatea; - H.G. nr. 776/1999, - planul de situație actual și denumirile, din timp, ale universității.

Cu referire la această hotărâre, actul de sesizare subliniază că anexând-o cererii, inculpatul A. cunoștea că terenul făcea parte din domeniul public, deci știa că nu avea dreptul să se elibereze titlu de proprietate decât dacă acesta ar fi fost trecut, prin hotărâre de guvern, din domeniul public în cel privat, acesta fiind motivul pentru care îi spusese coinculpatul că întâmpină o mare reticență din partea funcționarilor de la Primăria sector 1.

Se mai reține că, potrivit H.G. nr. 776/1999, terenul era domeniu public, iar potrivit H.G. nr. 123/1993 modificată prin H.G. nr. 47/1999 el era dat în administrarea M. București.

Cererea s-a înregistrat la Primăria sectorului 1 București la aceeași dată (12 aprilie 2000).

La 25 aprilie 2000, deși nu avea nicio calitate în cadrul M. București, inculpatul C. a formulat o cerere adresată Biroului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București pentru intabularea dreptului de proprietate pentru 224,6529 ha aferente SC V. SA .

Ca atare, susține rechizitoriul, după înțelegerea avută în februarie 2000, pentru a se încheia asocierea în participațiune convenită între M. București și SC A.A. SRL procedura de obținere a titlului de proprietate promis de coinculpat, s-a accelerat, la aceeași dată în care s-a depus, de către inculpatul C. cererea, prin încheierea din 5 aprilie 2000 Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București a admis-o privind imobilul din Șos. x, înscris în C.F. a localității București la PF/1 cu număr cadastral 4506, proprietatea M. București PV/1PF/1 „să se intabuleze dreptul de proprietate cu titlu de drept de împroprietărire”.

Raportul de constatare efectuat la urmărirea penală a reținut că referitor la aspectele de mai sus, prin acea încheiere a fost deschisă C.F. în care, în parte, este înscrisă suprafața de 224,6528 ha dezmembrată în două loturi, unul de 174,6139 ha și unul de 50,0388 ha pentru M. București .

Se mai subliniază că pe acea cerere din 25 aprilie 2000, s-a înscris că demersul este întemeiat pe Decretul Regal nr. 2746/1929, pe Legea nr. 84/1995 și H.G. nr. 568/1995.

După 03 august 2000 (actul adițional nr. 707 la contractul de asociere în participațiune din 12 aprilie 2000), odată ce M. București a aportat dreptul de folosință a suprafeței de 1.746.140 mp la capitalul social al SC V. SA, la 23 octombrie 2000, prin încheierea în partea a III-a a C.F. s-a notat acest fapt și s-a consemnat interdicția de înstrăinare a suprafeței de teren de la pct. 1, 2, 3 .

M.M.M., judecătorul care a pronunțat încheierile din 25 aprilie 2000 și din 23 octombrie 2000, audiat în calitate de învinuit la urmărirea penală a declarat că a admis cererea de intabulare, inițial, în baza procesului-verbal din 09 iunie 1931 prin care universitatea a fost pusă în posesie cu suprafața de 220 ha teren, în baza Legii nr. 84/1995 și a Decretului Regal nr. 2746/1929, despre acesta din urmă susținând că din actele aflate la C.F. nu rezultă că ar fi fost abrogat.

Privind încheierea din 23 octombrie 2000, prin aceasta el soluționând cererea de înscriere a actului adițional din 03 august 2000, a susținut că a dispus preluarea în Cartea Funciară a interdicțiilor de înstrăinare a dreptului de proprietate pentru că așa era reglementarea din Decretul Regal nr. 2746/1929 .

Cu referire la aspectele de mai sus, actul de sesizare reține că demersul s-a înscris în activitatea infracțională asupra căreia se înțeleseseră inculpații A. și B., încă de la acel moment ei interpunându-l și pe inculpatul C., ca executant, iar intabularea dreptului de proprietate a fost folosită ca argument atât în fața comisiei municipiului București de aplicare a Legii nr. 1/2000, când s-a pus problema eliberării titlului, cât și la momentul 03 august 2000 când s-a constituit SC A.A. SA, devenită SC V. SA, Decretul Regal nr. 2746/1929 fiind folosit conjunctural de ei tocmai pentru a obține un titlu și pentru ca terenul în suprafață de 1.746.140,181 mp să fie adus aport în natură, concluzie întărită, în accepțiunea rechizitoriului și de faptul că după intrarea în posesia titlului de proprietate din 2001, M. București a cerut intabularea pentru 224 ha aferente SC V. SA, cerere respinsă la 17 aprilie 2002.

M.M.M., referindu-se la hotărârea dată la 17 aprilie 2002, a susținut că respingerea a fost motivată de faptul că dreptul era deja intabulat, o nouă intabulare creând o situație juridică nouă, incompatibilă cu principiile de carte funciară.

Ulterior hotărârii judecătorului de Carte Funciară din 17 aprilie 2002, la 25 iunie 2002, M. București a chemat în judecată statul, reprezentat de L., obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l rectificarea C.F., acțiunea fiind motivată pe considerentul că în 1929, potrivit Legii pentru înființarea Academiei de Înalte Studii Agronomice, promulgată prin Decretul Regal nr. 2476/1929 și procesului verbal 9.6.2.1., Academia a fost împroprietărită, iar în anul 1948, prin Decretul nr. 266 pentru organizarea Ministerului Învățământului Public, la art. 51 s-a dispus că bunurile mobile și imobile folosite cu orice titlu de instituții școlare de orice grad și categorie sunt în proprietatea statului, deci a fost abrogat decretul din 1929, terenul SC V. SA trecând în proprietatea statului, implicit în proprietatea Ministerului Învățământului Public, astfel că actul normativ din 1929 nu mai constituia titlu valabil.

Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 8401 din 08 octombrie 2002, a admis acțiunea cu motivarea că prin încheierea din 25 aprilie 2000 a Judecătoriei sectorului 1 București - Biroul de Carte Funciară - s-a înscris dreptul de proprietate al M. București în temeiul Legii pentru înființarea Academiei de Înalte Studii Agronomice, lege care era abrogată la acea dată. Că inculpații, la nivelul anului 2000 au folosit Decretul Regal nr. 2746/1929, actul de sesizare reține că aceasta s-a întâmplat tot în funcție de interesele și scopul urmărit, dovadă fiind și că printre actele depuse de inculpatul A. la Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 a fondului funciar și a Legii nr. 1/2000, s-au aflat și încheierile din 2000 amintite în prezenta, hotărârea nr. 854 din 30 mai 2001 a acelei comisii, în baza căreia s-a eliberat titlul de proprietate amintit, la pct. 9 a fost motivată și pe considerentul că „universitatea este de drept proprietara celor două terenuri, fapt confirmat și prin încheierile din 2000 și din 2001 ale Biroului de Carte Funciară al Judecătoriei sectorului 1 București și face dovada proprietății cu actele inițiale ale dobândirii acestor terenuri”, deci inculpatul A., atunci, nu a considerat abrogat decretul, l-a folosit la intabulare, iar în 2002, după ce a obținut titlul de proprietate în condițiile ce se vor evidenția, a invocat abrogarea, ceea ce înseamnă că la 25 aprilie 2000 și la 23 octombrie 2000 a acționat cu știință.

Aceeași încheiere, din 25 aprilie 2000 a fost invocată de inculpat și când a aportat terenul SC V. SA la capitalul social al SC A.A. SA (03 august 2000, act adițional), la fel, invocând și sus-indicatul decret (art. 9.4.16 din acest act adițional, actul de sesizare reținând că la cererea de intabulare el sau M. București nu aveau un just titlu, intabularea s-a realizat bazat pe un act normativ abrogat, simpla înscriere în C.F. nevalorând titlu de proprietate.

Urmărirea penală a relevat că la data cererii inculpatului A. (12 aprilie 2000) de reconstituire a dreptului de proprietate și eliberare a titlului de proprietate pentru terenul amintit, în suprafață de 224,6529 ha, la subcomisia de aplicare a Legii nr. 1/2000 din Primăria Sectorului 1 București exista următoarea procedură : - cererile cu acest obiect se înregistrează, mapa cuprinzându-le, ajungea la secretarul primăriei, acesta le repartiza serviciului competent, cu precizarea că dacă erau însoțite de acte și erau înregistrate în temeiul Legii nr. 1/2000, erau distribuite la Serviciul de Cadastru al acelei primării, șeful acestui serviciu repartiza cererile unui salariat al acestuia, salariat care, după analiză, avea obligația de a le prezenta subcomisiei.

În cauză, reține rechizitoriul, prin Ordinul prefectului Municipiului București, nr. 1122 din 17 august 2000, a fost stabilită componența subcomisiei din Primăria sectorului 1 București de aplicare a Legii nr. 1/2000 : N.N.N., primar (martor în procesul penal) președinte al subcomisiei, O.O.O. - viceprimar, J. - secretar al primăriei, P.P.P. - inspector de specialitate în Serviciul de Cadastru, R.R.R., S.S.S. - inginer agronom, T.T.T. - consilier juridic, U.U.U. - arhitect, V.V.V. - inspector de specialitate, subliniindu-se că, la acel moment, I., și el viceprimar, nu făcea parte din această subcomisie.

Alături de cererea ce viza terenul SC V. SA, inculpatul A. a avut o cerere asemănătoare pentru 383.271,3753 mp din București (sediul M. București), rechizitoriul subliniind însă că prezenta cauză vizează numai terenul de 2.236.678,80 mp din București, sector 1, domeniu public.

Cererile, deși fuseseră înregistrate în aprilie 2000, abia în 12 aprilie 2001, Serviciul de Cadastru, Fond Funciar le-a repartizat spre soluționare, numitei P.P.P., aceasta a susținut că a verificat actele anexate și le-a prezentat subcomisiei, rechizitoriul reținând că probatoriul administrat nu a evidențiat că discuțiile din ședințele subcomisiei de aplicare a Legii nr. 1/2000 se consemnau în proces-verbal. P.P.P. a întocmit referatul din 12 aprilie 2001,, referatul, la rubrica „secretar” fiind semnat de J., inculpată în cauză, la rubrica „primar”, de I., inculpat în cauză (la acea dată nefiind membru al subcomisiei și fără a menționa că semnează „pentru” N.N.N., primar, președinte al subcomisiei), iar la rubrica șef serviciu R.R.R., a semnat „pentru” P.P.P.

Cu privire la referat, actul de sesizare precizează că el s-a întocmit pentru imobilele situate în sectorul 1 București, (sediul M. București) și sector 1 București - Ferma Didactică Băneasa, aspect înscris în chiar titlul actului, în el se face o scurtă prezentare a situației juridice a terenurilor în viziunea semnatarilor lui, sunt menționate actele anexate și se propune emiterea titlului de proprietate.

Cu referire la „regimul juridic”, referatul menționează că ambele terenuri au trecut în proprietatea Școlii Superioare de Agricultură potrivit Legii promulgată prin Decretul Regal nr. 2746/31 iulie 1929, astfel, deci, indicându-se titlul în baza căruia universitatea a deținut terenurile. De asemenea fiind înscrise H.G. nr. 776/1999 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 517/1999, dar acestea privesc delimitarea suprafețelor de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și de animale de rasă, precum și trecerea terenurilor destinate producției, aflate în administrarea institutelor și stațiunilor de cercetare și producție agricolă în domeniul privat al statului.

Rechizitoriul reține că art. 1 din H.G. nr. 517/1999 prevede că aparțin domeniului public al statului, suprafețele de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și de animale de casă și cele destinate producției delimitate potrivit anexei 1, precum și terenurile proprietate de stat folosite de unitățile de învățământ cu profil agricol prevăzute în anexa nr. 2.

Anexa 2 enumera terenurile din domeniul public al statului aflate în administrarea unita?ilor de înva?amânt cu profil agricol, ea individualizându-le sub „nr. curent”, „denumirea unita?ii de înva?amânt” oi „suprafa?a totala a terenului exprimata în ha”, la pozi?ia 32 a acesteia figurând M. din Cluj N cu 397,00 ha, la pozi?ia 64 M. „Ion I de la Brad” din Iaoi cu 411,00 ha, la pozi?ia 104, M. a Banatului din Timiooara cu 1.633,77 ha, iar la pozi?ia 120, M. Bucureoti, cu 217,04 ha.

H.G. nr. 776 din 23 septembrie 1999 a modificat și completat H.G. nr. 517/1999, atât anexele 1 cât și 2, pentru anexa 2 completarea s-a referit la trecerea în domeniul public, a altor terenuri, pentru M. București introducându-se, după poziția 118, poziția 1181 - Ferma Moara Domnească cu suprafața de 576,00 ha, suprafața trecută în domeniul public al statului.

Completarea poziției 120 privind-o pe M. București - SC V. SA s-a referit la aproximativ 10 ha, deci în loc de 217,04 ha, terenul acesteia era 226,61 ha astfel că prin această hotărâre a mai fost trecut teren în domeniul public, actul normativ a delimitat în modul arătat domeniul public, aceasta fiind realitatea atunci când în referatul subcomisiei sectorului 1 București a fost invocată, fiind vorba de tehnica legislativă de trecere a terenului în domeniul public, în condițiile în care referatul, deși a menționat H.G. nr. 776/1999 a înscris : „imobilele aflate în administrarea M. București trec în administrarea domeniului privat al statului”, deci mențiunea era nereală, însă a generat ceea ce s-a urmărit, avându-se în vedere că odată ce terenul era în domeniul public, pentru eliberarea unui titlu de proprietate, el trebuia întâi trecut în domeniul privat al statului, subcomisia sectorului 1 București, în cauză inculpații J. și I., reține actul de sesizare, au creat aparența că terenul SC V. SA - M. București a fost trecut, prin această hotărâre de guvern, în domeniul privat al statului.

În același referat, temeiul legal susținut pentru a propune eliberarea titlului de proprietate atât pentru terenul din B-dul x (sediul M. București), cât și pentru cel al SC V. SA - sector 1 (2236678,80 mp) a fost înscris a fi art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000 și art. 58 din H.G. nr. 180/2000, rechizitoriul arătând că suprafața de 383.271,3753 mp din B-dul x nu era în domeniul public al statului.

Practic, referitor modului în care subcomisia sectorului 1 București a analizat cererea depusă de inculpatul A. și a întocmit referatul amintit, actul de sesizare reține că numita P.P.P., audiată în calitate de martor a declarat că cererea din 12 aprilie 2001 a M. București a fost însoțită de documentele depuse de solicitant, ea le-a ordonat fără să le analizeze sub aspectul pertinenței, verosimilității, autenticității și concludenței, după care le-a prezentat subcomisiei spre analiză și soluționare, a participat la ședința în care a fost analizată, dar a precizat că nu-și amintește câți membri au fost prezenți și nici ce discuții au avut loc.

La rândul său, audiat sub acest aspect, martorul R.R.R., la data care interesează cauza acesta fiind șeful Serviciului Cadastru din Primăria sectorului 1 București, a confirmat că cererile formulate de M. București, au fost repartizate spre soluționare, numitei P.P.P., aceasta prezentându-le subcomisiei, că în primul rând s-a avut în vedere decretul regal prin care respectiva fusese împroprietărită și, astfel își amintește, subcomisia a ales restituirea terenului, nu-și amintește însă dacă în subcomisie s-au purtat discuții privind acel teren de 2.236.678,80 mp ca făcând parte din domeniul public al statului.

Inculpata J., la urmărirea penală, a declarat că cererile universității au fost date pentru soluționarea potrivit procedurii care exista la Primăria sectorului 1 .

Aceeași a mai declarat că cererile, atunci când subcomisia le-a luat în discuție, discuțiile au vizat și analizarea actelor normative inclusiv a celui din perioada interbelică privind înființarea școlilor superioare de agricultură, de aici rezultând calitatea de titular al dreptului de proprietate a universității.

U.U.U., membru al subcomisiei, la acele date având profesia de arhitect, la urmărirea penală, în calitate de martor, a declarat că nu-și amintește discuțiile ce s-au purtat în ședința subcomisiei, ea, în procedură, câteodată, a fost solicitată să identifice unele terenuri, dar în situația ce interesează cauza nu a participat la întocmirea referatului din 12 aprilie 2001 și nu l-a semnat pentru că nu avea astfel de atribuții.

Martorul N.N.N., la acea dată primar al sectorului 1 București și președinte al subcomisiei de aplicare a Legii nr. 1/2000, a declarat că nu a participat la ședința de analiză a cererilor M. București și nici la întocmirea referatului în discuție, iar la urmărirea penală, atunci când procurorul i-a înfățișat referatul, a remarcat că semnătura de pe fila a doua de la rubrica „primar” nu îi aparține. Cu referire la acest aspect, inculpatul I. a recunoscut că el a semnat acea poziție, actul de sesizare reținând că cel în cauză nu a fost prezent la ședința subcomisiei, în fapt el nici nu era membru al acesteia și nu fusese delegat de primar, președinte al subcomisiei, nu a participat la întocmirea referatului, dar l-a semnat în condițiile arătate.

Ca atare, reține rechizitoriul, deși P.P.P. a mai declarat că textul referatului s-a stabilit în ședința subcomisiei, afirmația este contrazisă, în parte, de inculpata J. care a spus că, în opinia ei, nu trebuia să se consemneze concluzia „trec în administrarea domeniului privat al statului” pentru că o asemenea concluzie nu este o noțiune juridică .

Continuând analiza modului în care a fost întocmit referatul, martorul R.R.R., reține rechizitoriul, a constatat, atunci când actul i-a fost prezentat de organul judiciar instrumentator al dosarului, că deși numele său a fost inserat pe fila a doua, sub rubrica „șef serviciu R.R.R.”, semnătura aplicată nu este a sa, cercetările evidențiind că acea semnătură aparținea numitei P.P.P. Același a mai susținut că actul nu era întocmit așa cum el impusese ca șef al Serviciului Cadastru, în cadrul acestuia nelucrându-se vreodată pe H.G. nr. 776/1999 și nr. 517/1999, acte normative, concluzionează procurorul, care au delimitat terenul de 226,61 ha din Șos. x ca făcând parte din domeniul public al statului, ceea ce reprezintă evidența că odată ce în cadrul subcomisiei nu s-a discutat regimul juridic al terenului, că referatul a fost întocmit într-o altă formă decât cea consacrată, paragraful în care se face referire la cele două hotărâri de guvern amintite a fost introdus de P.P.P., J. și I., singurii semnatari ai actului, insidios, pentru a crea aparența că terenul revendicat de universitate a fost trecut din domeniul public în domeniul privat al statului.

Acționând în modalitatea arătată, reține rechizitoriul, inculpații au dat aparența că în cauză era îndeplinită procedura de trecere a unui teren din domeniul public în domeniul privat al statului astfel cum prevede Legea nr. 213/1998, martorul R.R.R. adeverind că niciodată Primăria sectorului 1 București nu a lucrat bazându-se, în aplicarea Legii nr. 1/2000 pe cele două hotărâri de guvern, declarație veridică, subcomisia neputând retroceda terenuri aflate în domeniul public pe acestea, materialul probator reliefând că referatele întocmite de Serviciul de Cadastru nu s-au conceput în această modalitate, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică stipulând că trecerea din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărârile Guvernului, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local, dacă prin Constituție sau prin lege nu se dispune altfel, în cauză aceasta trebuind a se face prin Hotărâre de Guvern, contrar, dar cum s-a procedat, terenul nu putea fi retrocedat.

Subcomisia sectorului 1 București, potrivit dispozițiilor art. 6 lit. a) și b) din H.G. nr. 180/2000 de modificare a H.G. nr. 131/1991, avea obligația de a pune în discuție apartenența terenului, situația sa juridică, aspect asupra căruia, reține rechizitoriul, inculpata J. a susținut că în acel referat s-a prevăzut expres aplicabilitatea art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000, ca temei al retrocedării, textul fiind unul special, cu aplicabilitate exclusivă Academiei Române, universităților și instituțiilor de învățământ superior agricol, în opinia ei „art. 9 alin. (3) este un text imperativ, nu se aplicau art. 9 alin. (1) și (2), acestea aveau incidență numai pentru terenurile proprietate de stat administrate de institutele și stațiunile de cercetare destinate cercetării și producerii de semințe, de material săditor din categorii biologice superioare și animale de rasă, respectiv pentru terenurile proprietate de stat folosite la data intrării în vigoare a legii, de unitățile de învățământ cu profil agricol și silvic, altele decât cele de la alin. (3)”, argument întărit de inculpată prin împrejurarea că Regulamentul privind procedura de constituire, modificare a comisiilor de aplicare a Legii fondului funciar prevăzute în H.G. nr. 180/2000 are o anexă specială (anexa 33) privind terenurile retrocedate instituțiilor prevăzută în alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 1/2000 .

Apărarea inculpatei, reține actul de sesizare, nu este de primit, la 12 ianuarie 2000, în M. Of. nr. 8 a fost publicată Legea nr. 1/2000 (11 ianuarie 2000) pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, cerute în baza Legii nr. 18/1991, a fondului funciar și a Legii nr. 169/1997.

Capitolul II al legii, care reglementează retrocedarea terenurilor agricole, respectiv art. 9 vizează retrocedarea terenurilor proprietate de stat, alin. (1) al textului prevăzând că terenurile proprietate de stat, administrate de institutele și stațiunile de cercetare destinate cercetării și procedurii de semințe, de material săditor, din categorii biologice inferioare și de animale de rasă, aparțin domeniului public și rămân în administrarea acestora. Alin. (2) al textului prevede că dispozițiile alin. (1) se aplică și terenurilor proprietate de stat folosite la data intrării în vigoare a prezentei legi de unitățile de învățământ cu profil agricol sau silvic și care trec în administrarea acestora. Alin. (3) al textului prevede că terenurile agricole proprietate de stat, care pe baza actelor doveditoare au constituit patrimoniul Academiei Române, universităților și instituțiilor de învățământ superior cu profil agricol, trec în proprietatea acestora.

Ca atare, reține rechizitoriul, este evident că alin. (1) și (2) ale art. 9 din Legea nr. 1/2000 stabilesc terenurile care fac parte din domeniul public al statului (terenurile proprietate de stat administrate de institutele și stațiunile de cercetare, destinate cercetării ș.a.), dar și terenurile proprietate de stat folosite la data intrării în vigoare a legii, de unitățile de învățământ cu profil agricol sau silvic și care trec în administrarea acestora, deci acele terenuri folosite de instituțiile menționate în anexele 1 și 2 ale H.G. nr. 517/1999 modificată prin H.G. nr. 776/1999, între unitățile de învățământ cuprinse în anexa 2 a hotărârii (prima) aflându-se și terenurile folosite de M. București, cum s-a arătat, anexa înscriind că suprafețele de teren din domeniul public al statului sunt aflate în administrarea acelor unități menționate, deci, susține rechizitoriul, se impune constatarea că potrivit legii amintite treceau în proprietatea Academiei Române, universitățile și instituțiile de învățământ superior cu profil agricol, terenurile proprietate de stat, altele decât cele care se aflau în domeniu public, respectiv acelea pe care nu le foloseau în baza celor două hotărâri de guvern, inclusiv H.G. nr. 123/1993, concluzie ce rezultă și din felul în care reglementează textul, în cauză; alin. (2) al art. 9 prevăzând că aparțin domeniului public terenurile proprietate de stat folosite la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2000, de unitățile de învățământ cu profil agricol, deci cele cuprinse în anexa 2 amintită, în aceasta figurând terenul universității, terenurile folosite de astfel de unități fiind cuprinse în H.G. nr. 517/1999, terenurile proprietate de stat nefolosite de instituțiile de învățământ, nefiind cuprinse în H.G. nr. 517/1999, alin. (3) al art. 9 reglementând alte terenuri decât cele folosite (în cauză, aceasta era situația celor 38 ha de pe B-dul x sediul universității).

Cu referire la cele declarate de inculpata J. în apărarea sa, în sensul că inclusiv regulamentul instituit pentru activitatea comisiilor/ subcomisiilor (H.G. nr. 180/2000) a prevăzut în anexa 33 că acțiunea de retrocedare către instituțiile înscrise în textul art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000 se referă la acest text, rechizitoriul reține că rațiunea acestei prevederi a avut în vedere alte terenuri decât cele din domeniul public, (ex: cele 38 ha atribuite legal universității, acolo era sediul său), deci altele decât cele din domeniul public, o suplimentare a argumentului aducând-o prin invocarea art. 58 alin. (2) din H.G. nr. 180/2000 care prevede că trecerea terenurilor agricole, din domeniul public se face prin Hotărâre de Guvern.

În aceste condiții, numai după ce se realiza acest procedeu legal, se putea discuta eliberarea titlului de proprietate, concluzie limpede, reține rechizitoriul și potrivit prevederilor H.G. nr. 180/2000 care a modificat H.G. nr. 131/1991 în sensul completării Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlului de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor art. indicat (alin. (2) - cap. IX - Retrocedarea terenurilor agricole - prevăzând că dispozițiile de la art. 9 alin. (1), pentru instituțiile menționate la art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000 aparțin domeniului public și se face prin Hotărâre a Guvernului, deci terenuri ale domeniului public, proprietăți de stat care fac parte din domeniul public, administrate, în cauză, cele pentru Academia Română, pentru universitățile și instituțiile de învățământ superior cu profil agricol.

M. București folosea terenul SC V. SA (226,61 ha) în forma administrării, iar H.G. nr. 180/2000 (14 martie 2000), în textul care reglementează necesitatea existenței unei hotărâri de Guvern pentru trecere din domeniul public în domeniul privat al statului nu a făcut decât să respecte principiul fundamental instituit în art. 10 din Legea nr. 213/1998, sens în care a statuat și instanța supremă prin Decizia nr. 23 din 17 octombrie 2011 (Recurs în interesul legii), decizie, care stabilește că scoaterea unui bun din domeniul public al statului este posibilă numai prin parcurgerea procedurii prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, apărarea formulată de inculpată fiind în afara legii.

Reluând și coroborând probatoriul administrat pe aspectele de mai sus, rechizitoriul reține că inculpata J., secretar al Primăriei sector 1 București, membru al subcomisiei de aplicare a Legii nr. 1/2000, jurist de profesie, cunoștea că cererea universității nu era legală, deci nu se putea propune Comisiei Municipiului București de aplicare a Legii nr. 1/2000, eliberarea titlului de proprietate pentru terenul SC V. SA, dar ea, împreună cu P.P.P., persoana care a redactat referatul din 2001 și inculpatul I. care l-a semnat, au creat aparența că terenul a fost trecut din domeniul public în domeniul privat prin invocarea, în mod viclean, a H.G. nr. 776/1999 care însă, cum s-a arătat, nu reglementa o asemenea posibilitate, activitatea era una de amăgire, referatul menționat are caracterul unui mijloc fraudulos, or, ei acționând în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fapta se circumscrie infracțiunii de abuz în serviciu, cu forma de vinovăție, intenția.

După momentul semnării acelui referat, prin el propunându-se emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 2.236.678,80 mp din sector 1 București, SC V. SA - Ferma Didactică - acela a fost înaintat, potrivit legii, Comisiei municipiului București. Potrivit ordinului nr. 95 al prefectului Municipiului București din 2 aprilie 2001, printre membrii, au figurat inculpații G. - prefect, H., secretar, X.X.X., directorul general al Z.Z.Z. și K., directorul Oficiului de Cadastru și Organizarea Teritoriului, toți semnatari ai titlului de proprietate nr. 100085 din 06 iunie 2001, prin acesta M. București primind în proprietate suprafața totală de 224 ha și 6529 mp teren prin reconstituirea dreptului de proprietate.

Urmărirea penală, pentru probarea împrejurărilor și condițiilor în care respectiva comisie a eliberat, cu încălcarea legii, sus-indicatul titlu pentru terenul aflat în domeniul public al statului, a avut în vedere următoarele:

- instituția prefectului municipiului București, la 10 februarie 2011, cu adresa din 2011, a comunicat că singurele documente identificate în arhiva instituției sunt Hotărârea Comisiei Municipiului București nr. 854 din 30 mai 2001 și Nota de fundamentare întocmită de colectivul de lucru, hotărârea fiind înaintată în copie certificată, iar Nota de fundamentare în forma unei copii, de pe o ciornă, pe acea ciornă existând adnotări realizate cu pixul, o astfel de adnotare indicând textul „Hotărârea nr. 854 din 30 mai 2001” vol. 160 urm. pen., fila 83), rechizitoriul susținând că este o certitudine că respectiva ciornă s-a întocmit înaintea datei de 30 mai 2001;

- Primăria sectorului 1 București, urmare cererii adresată de organul judiciar instrumentator al cauzei la 18 mai 2009, cu adresa din 27 mai 2009, Direcția Fond Funciar, Cadastru și Registru Agricol, din unitatea administrativ teritorială a înaintat numai actele existente în arhiva subcomisiei de aplicare a Legii Fondului Funciar sector 1, deși i se ceruseră documentele, înscrisurile (proces - verbal de ședință, hotărâre emisă atât de la nivelul municipiului București cât și a subcomisiei), respectiva adresă precizând că potrivit art. 36 alin. (1) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate comisia municipiului București este cea care emite titlurile de proprietate și că documentațiile se trimit în două exemplare dintre care unul se reține și se depozitează la arhiva Oficiului de cadastru și publicitate imobiliară vol. 160 urm. pen., fila 94).

- Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, urmare cererii procurorului instrumentator din 3 februarie 2010, cu adresa din 7 februarie 2010 a comunicat că în urma verificărilor efectuate în evidențele sale, nu a regăsit documentația care a stat la baza emiterii titlurilor de proprietate din 06 iunie 2001 și din 06 iunie 20001.

În aceste condiții, rechizitoriul, subliniind că nefiindu-i comunicate documentele care au stat la baza emiterii, de către Comisia municipiului București a celor două titluri de proprietate, a stabilit în ce privește modalitatea în care aceasta a analizat propunerea subcomisiei, următoarea situație de fapt:

- la 12 aprilie 2001, cu adresă, respectiva subcomisie de la nivelul Primăriei sector 1 București a înaintat Prefecturii București propunerea privind reconstituire a dreptului de proprietate și emiterea titlurilor de proprietate în favoarea M. București, vizând terenurile în suprafață de 383.271,375 mp și 2.236.678,80 mp, situate în București.

- la prefectură, adresa subcomisiei a fost înregistrată la aceeași dată (12 aprilie 2001), sub nr. 3627.

La nivelul prefecturii, avându-se în vedere prevederile art. 4 alin. (2) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea Comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor modificat și completat prin H.G. nr. 180 din 14 martie 2000, s-a emis Ordinul nr. 182 din 26 aprilie 2001 prin care a fost constituit Colectivul de lucru pentru sprijinirea Comisiei Municipiului București de aplicare a Legii Fondului Funciar.

Ca atare, referatele subcomisiilor de sector, împreună cu documentația aferentă, au fost predate acelui colectiv de lucru, activitatea acestui organism fiind coordonată de Secretarul General al Prefecturii, inculpatul H. ( membru).

Practic, după analiza referatelor, a documentației, colectivul de lucru întocmea o notă de fundamentare în care erau prezentate referatele subcomisiei de sector și documentele anexate.

Odată ce se finalizau analizele colectivului, inculpatul G., la acele date prefect și președinte al Comisiei principale, convoca această comisie, în cauză, avându-se în vedere strict aplicarea Legii 1/2000.

În ședință, H. în calitate de secretar general - prezenta fiecare cerere de retrocedare, sens în care se referea și la actul subcomisiei de sector, la nota de fundamentare, la documentele care le însoțeau, după care propunerile subcomisiei de sector erau validate sau invalidate prin vot, rezultatul fiind o hotărâre.

În cauză, cu referire la Hotărârea nr. 854 din 30 mai 2001 a Comisiei Municipiului București, de aprobare a propunerii subcomisiei sector 1 București privind eliberarea celor două titluri de proprietate pentru suprafețele de teren arătate, urmărirea penală a reținut că acel colectiv de lucru, cum s-a arătat, fusese constituit înainte cu aproximativ două luni de a adopta hotărârea din 30 mai 2001, acel colectiv fiind compus din câte un reprezentant al prefecturii, al Oficiului de Cadastru Agricol și Organizarea Teritoriului Agricol și, respectiv, al Inspectoratului Silvic Teritorial, pentru partea tehnică completându-se cu specialiști, delegați pe toată durata funcționării comisiei de către conducătorii instituțiilor și agenților economici, dar actul normativ indicat cu referire la acel colectiv, a dat acestuia obligația de a sprijini comisia, dar nu detaliază, concret, în ce consta sprijinul.

Instituțiile cărora organul judiciar instrumentator al Dosarului nr. x/P/2006 le-a solicitat înaintarea documentelor ce au stat la baza emiterii titlurilor, cum s-a mai arătat au trimis numai Hotărârea nr. 854 din 30 mai 2001 și Nota de fundamentare, în copie certificată prima în ciornă, document de lucru, a doua, cu privire la aceasta din urmă, ea este alcătuită din cinci (5) file, cinci (5) pagini, pe verso fiind înscrise mențiuni paginile conținând adnotări olografe și sublinieri cu mină de pix (roșu) și carioca (albastru) pe prima pagină este menționat titlul „Nota de fundamentare privind propunerile subcomisiilor de fond funciar sectoare 1, 3, 4 și 6 pentru validarea pozițiilor respective, dar și două rubrici una „Propun să fie introdusă pe ordinea de zi și difuzată membrilor comisiei” - secretar general - H. este aplicată semnătura, a doua „De acord prefect G.” acesta semnând.

Respectiva notă de fundamentare conține un număr de opt (8) puncte numerotate în ordine, în dreptul fiecărui număr consemnându-se cu mină de pix (roșie): „art. 1, 2 (...) 9, adnotarea fiind corelativă articolelor din Hotărârea nr. 854 din 30 mai 2001, pe prima pagină sub antet înscriindu-se cu aceeași mină de pix (roșie) „Hotărârea nr. 854 din 30 mai 2001”, nota de fundamentare, la fiecare din cele 8 (opt) puncte, conține și o apreciere referitoare la propunerile subcomisiilor de sector.

În legătură cu cererile M. București, la punctul 8 al notei s-a consemnat: „La data de 12 aprilie 2001, cu adresă, subcomisia de fond funciar a sectorului 1 a înaintat Prefecturii București propunerea de reconstituire a dreptului de proprietate și emiterea titlului de proprietate în favoarea M. a terenurilor în suprafață de 383.271,375 mp și 2.236.678 mp în București, invocându-se ca temei legal Legea nr. 1/2000 art. 9 alin. (3) și art. 58 din H.G. nr. 180/2000.

Propunerea a fost înregistrată la 12 aprilie 2001, iar în urma studierii documentației au rezultat următoarele:

Dreptul de proprietate al universității a fost consolidat pentru aceste terenuri dar și recunoscut de legiuitor, conform art. 91 alin. (1) și art. 166 din Legea nr. 84 repub., când s-a stabilit ca „Baza materială a instituțiilor de învățământ superior de stat este de drept proprietatea acestora (...).”

De menționat că, în mod greșit terenurile proprietatea universității au fost trecute în domeniul public prin H.G. nr. 515 din 9 iunie 1999, anexa 2, modificată prin H.G. nr. 776 din 27 septembrie 1999, deoarece o hotărâre de guvern nu poate modifica legea, iar conform anexei 1 nr. 213/1998 aceste terenuri nu sunt prinse ca fiind domenii publice.

Precizăm că așa cum am arătat, Universitatea este de drept proprietara celor două terenuri, fapt confirmat și prin Încheierile nr. 4201 din 25 aprilie 2000 și nr. 4353 din 10 mai 2001 ale biroului de carte funciară a Judecătoriei sectorului 1 București, iar dovada proprietății se face cu actele inițiale de dobândire a acestora.

Față de cele expuse mai sus, membrii Comisiei Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor urmează să hotărască, având la dispoziție, atât nota de fundamentare, cât și întreg materialul la care face referire”.

Hotărârea nr. 854 din 30 mai 2001 a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 republicată și a Legii nr. 1/2000 (existentă în vol. 149, filele 88-89) cuprinde 3 (trei file), la pct. 9 înscriindu-se: „Se supune la vot și se aprobă în unanimitate propunerea subcomisiei sectorului 1 privind eliberarea titlului de proprietate M., pentru terenurile în suprafață de 383.271,3753 mp și 2.236.678,80 mp situat în București, întrucât universitatea este de drept proprietara celor două terenuri, fapt confirmat și prin Încheierea nr. 4201/2000 și 4353/2001 ale Biroului de Carte Funciară a Judecătoriei sector 1 București și face dovada proprietății cu actele inițiale de dobândire a acestor terenuri”.

Pe ultima pagină a hotărârii, sub text, sunt rubricile „președinte, prefect”, este imprimată ștampila prefecturii și semnătura inculpatului G. precum și rubrica secretar general, de asemenea fiind aplicată ștampila acestuia și semnătura inculpatului H.

În legătură cu modalitatea în care s-au emis titlurile de proprietate, inculpații G., K., H., dar și învinuitul la data urmăririi penale X.X.X., au declarat, primul:

- că, în baza H.G. nr. 180/2000 a înființat Colectivul de lucru coordonat de H., secretar general, membru în comisie, că acesta după ce analiza documentele înaintate de subcomisie, acel colectiv întocmea o notă de fundamentare prin care propunea validarea sau invalidarea referatului subcomisiei privind emiterea sau nu a titlului, precum și temeiul legal al propunerii, în comisie, același făcea o prezentare a fiecărei cereri în parte, a documentelor în baza cărora era întocmită nota de fundamentare, atât acesta, cât și fiecare membru al comisiei realizând o analiză a dosarului colectivului de lucru, în afara acestora analizându-se documentația și a faptului că persoana care a făcut cererea de reconstituire a dreptului de proprietate are sau nu are acest drept. Inculpatul a mai subliniat că el, pentru a se asigura că analiza este corectă, solicita avizul de legalitate din partea Direcției Juridice a Prefecturii, aviz determinant în exercitarea votului lui.

Privind cererile universității, inculpatul a susținut că s-a urmat procedura, colectivul de lucru, în nota de fundamentare, a propus validarea a ceea ce înaintase subcomisia sector 1, el a solicitat avizul Direcției Juridice a Prefecturii în lipsa acestuia, votul său în comisie, ar fi fost negativ, indiferent de propunerea subcomisiei sectorului 1 București dar și că nu-și amintește dacă s-a pus în discuție că terenul era domeniu public.

Rechizitoriul subliniază că apărarea inculpatului nu este fondată, colectivul de lucru fiind înființat numai pentru a sprijini comisia, art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 131/1991 modificată prin H.G. nr. 180/2000, neprevăzând că acesta are dreptul să propună validarea sau invalidarea referatelor subcomisiilor de sector, dar el a aprobat acea notă de fundamentare, a înaintat-o comisiei în condițiile în care comisia avea numai dreptul de a valida sau invalida ceea ce propuneau subcomisiile sectoarelor (art. 7 lit. e) din H.G. nr. 131/1991, iar membrii colectivului de lucru nu erau și ai comisiei (art. 3 alin. (1) H.G. nr. 131/1991 modificată) din conținutul referatului subcomisiei sector 1, el cunoscând că terenul era în domeniul public. Se mai subliniază că în calitățile avute, prefect și președinte al comisiei de la nivelul municipiului București, avea obligația de a întreprinde demersuri pentru a lămuri situația juridică a terenului, respectiv apartenența sau nu la domeniul public, însă, dimpotrivă, în hotărârea din 30 mai 2001 semnată numai de el și de coinculpatul H., se menționează că A. București este proprietara terenului acceptându-se că, în acest sens sunt Încheierile judecătorești de la biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria sector 1 București nr. 4201/2000 și nr. 4353/2001, respectivele încheieri nefăcând o asemenea dovadă, contrar, punându-se întrebarea că, dacă universitatea avea just titlu, de ce ar mai fi cerut eliberarea unui alt titlu.

În plus, reține actul de sesizare, apărarea inculpatului, că, prin nota de fundamentare colectivul de lucru propunea validarea sau invalidarea referatului subcomisiei sector 1 București, este contrazisă de cele precizate în art. 9 al notei, aici făcându-se numai apreciere asupra cererilor universității, comisia urmând să hotărască, iar existența sau nu a unui aviz de legalitate al Direcției Juridice nu era obligatorie și definitorie pentru că hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor și se consemnează într-un proces verbal semnat de participanți (art. 9 din H.G. nr. 131/1991 modificată prin H.G. nr. 180/2000), actele normative incidente nespecificând dreptul prefectului - președinte al comisiei - de a vota sau nu numai în condițiile unui astfel de aviz de legalitate.

X.X.X., membru al comisiei municipiului București, a declarat că nu-și amintește dacă a participat la ședința în care s-a adoptat hotărârea din cauză, că adesea, el avea încredere în nota de fundamentare pentru că cei din colectivul de lucru aveau studii juridice în note se menționa privind legalitatea sau nelegalitatea propunerilor subcomisiilor, iar cu referire la cererea universității a precizat că în intervalul în care propunerea subcomisiei se înaintase la prefectură, inculpatul A. a trimis la biroul lui aflat la Direcția Agricolă București, o persoană care avea asupra sa un dosar ce conținea documente privind acea cerere ce vizau un teren de 220 ha, el a refuzat să le primească, dar a îndrumat acea persoană să se adreseze Oficiului Juridic al Prefecturii.

Inculpatul K., audiat în legătură cu adoptarea hotărârii ce interesează cauza, a declarat că propunerea subcomisiei era analizată de colectivul de lucru, acesta întocmea o notă de fundamentare prin care se propunea validarea sau invalidarea, comisia municipiului București analiza documentele ce însoțeau cererea de reconstituire, el a participat la ședință atunci când s-a discutat propunerea subcomisiei sector 1 și nu s-a dezbătut dacă terenul era domeniu public, la data audierii sale el declarând și că în calitate de fost director în Oficiul de Cadastru și Organizarea Teritoriului a sesizat că în documentația cadastrală nu era menționată o asemenea destinație a terenului, respectiv că ar aparține domeniului public, dar cunoștea că făcuse parte din domeniul public dar și că terenul era încadrabil în dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000 și art. 58 din H.G. nr. 180/2000.

Cu privire la aceste apărări, actul de sesizare resubliniază că nu era competența colectivului de lucru să avizeze propunerile subcomisiilor de sector sau să le valideze ori nu, atributul era al comisiei municipiului București, existența numărului cadastral nu echivalează cu dreptul de proprietate, publicitatea imobiliară având scopul înscrierii în Cartea Funciară a actelor și a faptelor juridice privind un imobil, intabularea realizată pentru terenul SC V. SA în baza Decretului - Regal nr. 2746/1929, act normativ abrogat, făcând parte din crearea aparenței că ar fi proprietară.

Cu referire, din nou, la încheierile Biroului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București (M.M.M. judecător de carte funciară), actul de sesizare reține că deși demersurile evidențiate s-au bazat și pe acele încheieri, inculpatul A., cunoscând că decretul regal era abrogat, după obținerea titlului de proprietate, pentru terenul SC V. SA a solicitat aceluiași birou radierea titlului în baza căruia intabulase.

Reîntorcându-se la conținutul notei de fundamentare și al Hotărârii nr. 854 din 30 mai 2001, respectiv la mențiunea că „dreptul de proprietate al universității a fost consolidat, dar și recunoscut de legiuitor conform art. 91 alin. (1) și art. 166 din Legea nr. 84/1995 republicată, când s-a stabilit că „baza materială a instituțiilor de învățământ superior de stat este de drept proprietatea acestora (...)”, procurorul subliniază că art. 166 alin. (4) din Legea nr. 84/1995 prevede că baza materială este proprietate, însă alin. (4) al art. 166 trebuie coroborat cu alin. (5), în acesta prevăzându-se construcțiile și terenurile aferente procesului instructiv-educativ nu pot fi transferate decât cu aprobarea Guvernului, la propunerea ministrului Educației Naționale, fără plată și în interes public, aceasta fiind situația SC V. SA, deci transferul se făcea numai prin Hotărâre a Guvernului și numai în interes public, interpretarea dată de comisia municipiului București art. 166 alin. (4) din Legea nr. 84/1995 fiind trunchiată și odată în plus, denotă că acel teren era în domeniul public, sens în care crearea aparenței rezulta și din alin. (4) al pct. 8 al notei de fundamentare „în mod greșit terenurile proprietatea universității au fost trecute în domeniul public.” ( s-a arătat acest aspect).

Tot în legătură cu acest punct, procurorul menționează că referirea la H.G. nr. 515 din 09 iunie 1999, constituie, evident, o eroare materială,în fapt H.G. fiind nr. 517/1999, H.G. 776/1999 modificând-o pe aceasta, dar în timp ce subcomisia sector 1, a atestat în referatul din 2001 că în baza ei terenul SC V. SA a trecut în domeniul privat al statului, nota de fundamentare înscrie că, în mod greșit terenurile proprietatea universității au fost trecute în domeniul public prin aceeași H.G. nr. 517/1999 (anexa 2) modificată prin H.G. nr. 776/1999 cu motivarea că, o hotărâre de guvern nu poate modifica o lege, argument întărit cu susținerea că potrivit Legii nr. 213/1998, terenul a cărui retrocedare se cere, nu este cuprins în anexa legii, actul de sesizare, reiterând că terenul de 226,61 ha, aferent SC V. SA și administrat de M. București, face parte din domeniul public fiind cuprins în anexa nr. 2 intitulată „suprafețele de teren din domeniul public al statului aflate în administrarea unităților de învățământ cu profil agricol a H.G. nr. 517/1999, modificată, la punctul 120 - suprafața de 226,61 ha”, iar Legea nr. 213/1998 anexa acesteia, intitulată „lista cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrației teritoriale, la punctul 5 include că fac parte din domeniul public al statului terenurile unităților de învățământ agricol și silvic, destinate cercetării și producerii de semințe și de material săditor din categoriile biologice și de animale de rasă”, fiind deci, vorba de aceeași categorie de terenuri din anexa 2 a H.G. nr. 517/1998.

În al doilea rând, atestarea faptului că terenurile în legătură cu care M. București solicita retrocedarea în sensul că nu ar fi fost cuprinse în anexa 2 a Legii 213/1998, este una nereală.

Privind mențiunea din nota de fundamentare că „universitatea este de drept titularul dreptului de proprietate”, fapt confirmat prin încheierile de Carte Funciară amintite, rechizitoriul concluzionează că s-au atestat, cu bună știință fapte neadevărate (că terenurile nu ar fi prinse în anexa Legii nr. 213/1998, s-a creat aparența că terenul M. București nu face parte din domeniul public și s-au prezentat, cu bună știință argumente în afara legii, toate acestea cu scopul eliberării titlului de proprietate, acțiunile fiind de amăgire, nota de fundamentare aprobată cum s-a arătat și înaintată comisiei fiind mijloc fraudulos, iar inculpații au acționat în calitate de funcționari, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, faptele fiind infracțiuni de abuz în serviciu, hotărârea nr. 854/ 31 mai 2001fiind adoptată cu încălcarea legii.

După adoptarea acestei hotărâri, la 6 iunie 2001, s-a emis titlul de proprietate nr. 100085, M. București primind 224 ha și 6529 mp, prin reconstituirea dreptului de proprietate, actul fiind semnat de inculpații G., K., H. și învinuitul la datele urmăririi penale, X.X.X.

În aceeași zi, 06 iunie 2001 s-a procedat la punerea în posesie, la această procedură (proces - verbal) participând inculpatul A., ca reprezentant al universității, din partea subcomisiei sector 1 București participând inculpata J. și numiții R.R.R., T.T.T. și Y.Y.Y., ca reprezentant al Oficiului de Cadastru și Organizarea Teritoriului, P.P.P., învinuită la urmărirea penală, procesul verbal de punere în posesie fiind vizat la rubrica „primar x” de inculpatul I., acesta l-a semnat, (martorul R.R.R. declarând că, posibil, semnătura aparține inculpatului I.).

Acelaoi martor a mai sus?inut ca la câteva zile dupa eliberarea titlului a fost chemat de V G care l-a întrebat despre respectivul act, motivându-i ca nu a cunoscut situa?ia la care se referea titlul, împrejurare în pentru care rechizitoriul re?ine ca primarul - preoedinte al subcomisiei - a fost „ocolit” atât la momentul propunerii subcomisiei, cât oi la cel al punerii în posesie, art. 8 din H.G. nr. 131/1999 modificata prin H.G. nr. 180/2000, prevazând ca subcomisiile (comisiile) îoi desfaooara activitatea în plen, în prezen?a majorita?ii membrilor cu prezen?a obligatorie a primarului sau, dupa caz, a viceprimarului, iar potrivit art. 2 alin. (1), viceprimarul trebuie desemnat de primar.

În cauză urmărirea penală a relevat că prin Ordinul prefectului nr. 1122 din 17 august 2000, act prin care s-a stabili componența subcomisiei sector 1 București de aplicare a Legii nr. 1/2000, erau membri N.N.N., primar, președinte al subcomisiei și O.O.O. viceprimar, deci nu I. și el viceprimar, astfel subcomisia propunând reconstituirea dreptului de proprietate, a făcut-o cu încălcarea legii, concluzie, reține rechizitoriul care se desprinde și din împrejurarea că inculpații J., I., semnatari ai referatului amintit dar și inculpații G., K., H., nu au fost interesați că suprafața de teren aferentă SC V. SA să fie cea evidențiată în actele normative, respectiv administrarea universității era pentru 226,61 ha (anexa 2, H.G. nr. 517 din 29 iunie 1999, modificată prin H.G. nr. 776 din 23 septembrie 1999, domeniul public anexa 2 poziția 120) dreptul de administrare având temeri legal în art. 5 din H.G. nr. 123/1993.

Inculpatul C., fără a avea vreo calitate în cadrul M. București a cerut intabularea în Cartea Funciară a suprafeței de 224,6529 ha, urmarea fiind că la din data de 14 aprilie 2000, sub nr. 200.000 s-a înregistrat la Oficiul de Cadastru Agricol și Organizarea Teritoriului Agricol, documentația topo-cadastrală și s-a atribuit număr cadastral, acea documentație înscriind că terenul era inclus în intravilanul sector 1 București și în administrarea M. București, fiind denumit T. experimentală Belciugatele.

Oficiul de Cadastru Agricol și Organizarea Teritoriului Agricol în evidențe, avea suprafața de 226,6172 ha, acestea figurau în administrarea M. București, câteva cu categorii de folosință diferite, suprafață totală 221,6172 ha, suprafață care apare și în adresa aceleiași instituții din 06 iulie 1999, din acea suprafață199,55 ha teren agricol (85,1872 ha teren arabil; 41,9237 ha vii; 72,4442 ha livezi) și 27,062 ha teren neagricol (2,9395 ha ape; 7,062 ha drumuri, 14,1094 ha curți-construcții și 2,951 ha neproductiv), deci și documentele cadastrale confirmă că M. București avea terenul în administrare și este în suprafață de 226,6172 ha, aspect pe care inculpatul K., șef al acestei instituții l-a cunoscut.

În legătură cu titlul de proprietate din 6 iunie 2001, actul de sesizare reține că acesta s-a referit la suprafața de 224,6529 ha, suprafață care făcea parte din domeniul public și aflată în administrarea universității, raportul de constatare efectuat la urmărirea penală stabilind însă că din această suprafață, doar pentru 176,52 ha existau acte doveditoare că ar fi aparținut universității, diferența (224,6529 - 176,52 ha) aparținând altor proprietari.

În sensul constatării amintită, rechizitoriul, începând cu pag. 229, reiterează istoricul universității (Decretul - Regal nr. 2746/1929 înființare Școala superioară de Agricultură de la Herăstrău, institut de grad superior, art. 25 - inventarul trece în deplină proprietate la O. nou înființată, aceasta, în timp, având denumiri diferite (menționate deja), ultima de M. București, Școala Centrală de Agricultură fusese împroprietărită printre altele, cu teren arabil (301,6 ha în dreapta șoselei București-Ploiești, teren expropriat, proces-verbal din 28 iunie 1929) odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2000, universitatea a cerut retrocedarea terenului ce a constituit patrimoniul universității situat în zona Băneasa, inculpatul A. depunând în acest sens un document cartografiat „Planul Moșiei Băneasa” întocmit în anul 1919, potrivit căruia, din suprafața totală de 224,6528 ha, doar 176,52 ha erau incluse în cele 301,6 ha cu care O. a fost împroprietărită din terenul Moșiei Băneasa, raportul de constatare de la urmărirea penală stabilind că diferența de teren până la 224,6528 ha a aparținut Aerodromului Băneasa (14,2 ha), iar 36,08 ha au fost ale proprietarilor din „Însurățeii din Herăstrău”, documentație depusă de universitate în sensul arătat, s-a stabilit că fusese georeferențiată în raport cu orientarea în teren bazată pe sistemul folosit la scară națională (pag. 107-111 din raportul de constatare), deci fusese folosită de Școala de Agricultură numai suprafața de 176,6 ha, pag.107 conținând o reprezentare grafică a întregii suprafețe de 224,6 ha, acolo descriindu-se cele 176,60 ha (culoare roșie) cele 14,2 ha Aerodromul Băneasa (culoare galbenă) și cele 36,08 ha Însurățeii din Herăstrău (culoare albastră), rechizitoriul concluzionând că prin încălcarea dispozițiilor art. 6 lit. a), b și c și art. 7 lit. c) și d, din H.G. nr. 131/1991, art. 6 din Legea nr. 1/2000, inculpații membri ai subcomisiei sectorului 1 București și cei ai comisiei municipale, având în vedere documentația cadastrală, au reconstituit dreptul de proprietate, deși pe amplasament numai 176,6 ha a aparținut Școlii de Agricultură, teren pe care îl administra.

La 01 martie 2012, organul judiciar instrumentator al Dosarului nr. x/P/2006 a dispus efectuarea unei completări a raportului de constatare tehnico-științifică de identificare topo-cadastrală evaluare imobiliară din 07 iulie 2010 unul din obiective fiind stabilirea valorii terenului în suprafață de 224,6529 ha - titlul de proprietate din 06 iunie 2001, rezultând că la acea dată terenul avea valoarea de 330.968.614 lei, echivalent 135.559.539 euro, aceasta constituind prejudiciu cauzat urmare emiterii titlului de proprietate.

Începând cu pag 232, actul de sesizare încadrează în drept faptele reținute în sarcina inculpaților A. (abuz în serviciu în formă calificată și continuată prevăzută de art. 248 C. pen., rap la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.), J., (fals intelectual în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 248 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen., subliniindu-se că pentru infracțiunea de fals prevăzută de art. 289 C. pen. a intervenit prescripția răspunderii penale, I., la fel, infracțiunea de fals intelectual în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 248 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen., la fel, reținându-se că pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. a intervenit prescripția răspunderii penale, G., infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 248 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen., H., aceeași infracțiune prevăzută de art. 248 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen. și inculpatul K. aceeași infracțiune, abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 248 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen., pentru toți aceștia activitatea infracțională legată de finalitatea titlului de proprietate din 6 iunie 2001.

În capitolul „aportarea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 1.673.980 mp, de către M. București la capitalul social al SC V. SA”, actul de sesizare reține, după reluarea situației de fapt întâmplată până la 6 iunie 2001, că inculpatul A., deși obținuse în modalitatea arătată, titlul de proprietate pentru 224 ha teren SC V. SA, nu a informat biroul senatului și nici senatul, despre acesta, dovadă fiind procesele verbale ale ședințelor acestor organisme, subliniindu-se că tăcerea sa s-a înscris în comportamentul infracțional adoptat, poziția trebuind a fi analizată în raport cu art. 15.1 al contractului de asociere în participațiune din 12 aprilie 2000 și cu actul adițional la acesta din 03 august 2000, la 12 aprilie 2000, inculpatul obligându-se, irevocabil, ca în momentul în care va dobândi dreptul de proprietate (teren și clădiri) să le aducă aport în natură la capitolul social al societății comerciale, beneficiind astfel de primească 49% din capitalul social.

Dar, deși contractul se încheiase pe 49 de ani, la 03 august 2000, când universitatea nu avea titlu de proprietate, el reprezentant al acesteia, a încheiat actul adițional prin care a dat dreptul de folosință asupra terenului SC V. SA și dreptul de proprietate asupra clădirilor edificate, după aceasta, acționarul principal, cum s-a arătat deja (SC C.C. Ltd.) a creat aparența că aportează ceea ce se obligase, astfel că, susține rechizitoriul, miza actului adițional a fost aducerea terenului în sfera de decizie a inculpatului B., interesat de dezvoltări imobiliare și nu pentru scopuri didactice.

În paralel cu participarea în SC V. SA (SC A.A. SRL), inculpatul A., a continuat să conducă organismele decizionale ale universității, dar în niciuna din ședințele acestora nu a făcut cunoscut membrilor lor că a aportat dreptul de folosință teren și dreptul de proprietate clădiri, în societatea comercială, el, dimpotrivă, subliniind avantajele asociațiunii și respectarea, de către partener a obligațiilor contractuale (sunt evidențiate ședințele senatului din 29 septembrie 2000 - vol. 150 urm. pen., filele 115-118), el luând parte însă la încheierea actului din 3 august 2000, cum s-a arătat, în afara mandatului primit prin hotărârea din 11 aprilie 2000, deși încă s-a păstrat în ființă contractul de asociere în participațiune din 12 aprilie 2000, în condițiile în care era obligat să informeze, 27 decembrie 2001, în aceasta din urmă inculpatul „recomandă seriozitatea partenerului de asociere în modul în care și-a achitat prevederile din contract cu toate că anul agricol 2001 a fost greu din cauza factorilor climaterici, s-a înregistrat producție zero (0) la floarea soarelui, porumb, soia, sectorul piscicol nu a produs nimic de 10 ani, dar s-a cheltuit cu paza”.

Pentru a evidenția odată în plus comportamentul acestui inculpat, rechizitoriul reia acțiunile întreprinse privind cealaltă ofertă ce vizase Fermele Moara Domnească și Belciugatele, venită tot în interesul coinculpatului, pentru aceasta, în ședința din 27 decembrie 2001 el expunând intențiile asociatului SC S.S. SRL de a rezilia asocierea în participațiune, a achiesat la cererea coinculpatului de reducere astfel a sumei minime garantate, pentru acest asociat nepunându-se problema transformării asocierii în societatea comercială pe acțiuni sau ca universitatea să aducă aport dreptului de folosință asupra terenurilor celor două ferme, cu atât mai puțin dreptul de proprietate pentru suprafețele lor de teren, dar folosită pentru ca organismele decizionale ale universității să creadă că totul s-a făcut în interesul universității.

În subcapitolul „elemente de inducere în eroare aduse de inculpatul A. în ședința senatului universității pentru aportarea dreptului de proprietate la capitalul social al SC V. SA, actul de sesizare reia „eforturile” acestuia pentru prezentarea „Proiectului Băneasa”, el subliniind avantajele viitoare, sens în care l-a invitat pe numitul A.A.A.A. (20 februarie 2002, vol. 150 urm. pen., filele 142-145), despre care a susținut că este specialist de marcă din Anglia.

Despre acel proiect, procurorul descrie că urmărirea penală a evidențiat că a fost demarat de la sfârșitul anului 2000, pentru acesta fiind necesar a se demola construcțiile de pe terenul SC V. SA, atunci spunându-se că se vor păstra doar livezile de nuci. Cu referire la finanțare, s-a susținut că ea va fi asigurată de sectorul privat, că prețul locuințelor va fi destul de scăzut, în realitate însă finanțarea s-a făcut prin credite ipotecare al căror suport a fost terenul universității supus unor ipoteci.

La rândul său, inculpatul le-a spus membrilor senatului că proiectul a făcut obiectul contractului de asociere în participațiune și acțiunea de prezentare expusă de acel invitat denotă transparență, însă senatul nu fusese înștiințat că la 03 august 2000 el încheiase actul adițional, că la 15 noiembrie 2000 SC V. SA perfectase un contract de management cu SC G.G.G. SRL pentru efectuarea unui plan de ansamblu al dezvoltării imobiliare pe terenul fermei (valoare 356.000 dolari), că sumele aport al SC C.C. Ltd au fost transferate imediat în contul unor societăți în care inculpatul B. era interesat, ele doar tranzitând conturile SC V. SA, că, real, suma minimă garantată din sarcina lui SC A.A. SA a fost achitată de universitate, aspecte cunoscute de el ca membru în Consiliul de Administrație al SC V. SA, ci, dimpotrivă, pentru a-l determina să voteze participarea la capitalul social, spune că „sunt piedici, bariere birocratice, campanie de presă orchestrată de cei care au interese în zonă și doresc eliminarea concurenței, domnul B.B.B.B. și domnul X., primul deține zona Aeroportului Băneasa, cel de-al doilea Pipera, nu au niciun interes să apară în zonă un investitor puternic” .

Senatul trebuie să fie convins că prin asociere universitatea nu are decât de câștigat fonduri care „ne ajută să ne menținem la un nivel de dotare și de asigurare a unor condiții decente de studiu și locuit pentru studenți, ne gândim să realizăm un bloc de garsoniere pe care să le oferim contra unui tarif de cazare sub chiria practicată pe piață, tinerilor preparatori, asistenți, doctoranzi sau studenți ce își permit”, promisiuni care, reține rechizitoriul, nici nu s-a încercat a fi onorate, dar reprezentau promovarea intereselor coinculpatului B.

Cu referire la supunerea la vot a aprobării scoaterii din circuitul agricol a 99,8 ha ale SC V. SA și aportarea lor la capitalul social al SC V. SA, tot ce se comunicase în modul arătat s-a făcut pentru a capta voința senatului în condițiile inducerii în eroare privind rezultatele asocierii, procedeul scoaterii din circuitul agricol nefiind de competența acestuia.

Într-un final, s-a hotărât ca universitatea să obțină avizul N.N.N.N.N. pentru schimbarea destinației celor 99,8 ha, scoaterea lor din circuitul agricol și înstrăinarea prin aportare la capitalul social al societății amintite, toate acestea prin mandat dat inculpatului A. în sensul participării și votului în Adunarea Generală a Acționarilor, să aprobe și să semneze acte adiționale cuprinzând modificarea actului constitutiv al aceleia ca urmare a majorării capitalului social și orice alte acte necesare în acest scop, inclusiv obținerii avizelor, rechizitoriul reținând sub acest aspect, că era prima dată când senatul a aflat că universitatea era acționar (proces-verbal al ședinței din 20 februarie 2002), dar referirea fiind sumară, nu reprezintă nici măcar indicii că ar fi fost informat că universitatea ar fi aportat anterior dreptul de folosință și dreptul de proprietate la capitalul social, neexistând vreo dezbatere în legătură cu acest fapt.

Privind-o pe SC V. SA, la 19 iulie 2002, prin hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor, au fost revocați din calitatea de administratori, inculpații A. și C., astfel fiind numiți inculpatul B. - ulterior vicepreședinte al Consiliului de Administrație, inculpatul D. și numitul G.G., rechizitoriul subliniind că acțiunea a reprezentat materializarea mecanismului gândit de cei doi încă de la începutul anului 2000, inculpatul B. coordonând prin intermediul coinculpatului C., acesta făcând legătura cu inculpatul A., momentul fiind important odată ce universitatea urma să aducă dreptul de proprietate asupra terenului, sens în care s-a modificat obiectul de activitate al societății prin introducerea de activități de genul dezvoltărilor imobiliare, cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare, lucrări de construcții, sens în care, la 09 decembrie 2002, în ședința Consiliului de Administrație al societății, din partea universității a participat inculpatul D., membru în Consiliul de Administrație și invitat, inculpatul A., lucrările fiind conduse de inculpatul B., punctul nodal constituindu-l convocarea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor pentru 12 decembrie 2002 când se discuta majorarea capitalului social al societății prin aport în numerar și în natură, participarea M. București la majorarea capitalului social prin aportul în natură al dreptului de proprietate asupra a 99,8 ha din terenul în suprafață de 2.246.529 mp cu număr cadastral 4506, ridicarea dreptului de subscriere privind acțiunile nou emise de acționarul SC C.C. Ltd în limita cotei 34,5% și atribuirea acesteia către acționarul nou, SC N. SA prin aport în natură clădire și teren, modificarea domeniului principal de activitate din cultura vegetală în imobiliare asupra bunurilor proprii sau închiriate, a activității principale din pomicultură și cultura altor plante în dezvoltare și promovare imobiliară, mandatarea Consiliului de Administrație în vederea contractării de împrumuturi pe termen scurt, mediu sau lung și constituirea în garanție a bunurilor din patrimoniul societății, unul din motivele convocării fiind acela că majorarea capitalului social „se impune în vederea demarării urgente a Proiectului Băneasa”.

Ședința din 12 decembrie 2002 a Adunării Generale a Acționarilor a votat ordinea de zi a Consiliul de Administrație din 09 decembrie 2002, la ea participând inculpatul A., reprezentant al M. București, președintele ei a fost inculpatul B., acționarul majoritar al SC C.C. Ltd fiind reprezentată de inculpatul C.

Odată ce se demarase schimbarea obiectului de activitate al societății, de atunci activitatea principală a acesteia (SC V. SA) a devenit dezvoltarea imobiliară, rechizitoriul reține că aceasta a însemnat îndepărtarea fundamentală de ceea ce se convenise prin contractul de asociere în participațiune din 12 aprilie 2000, atunci stabilindu-se dezvoltarea unor activități de producție și comerciale aferente patrimoniului SC V. SA, M. București, prin menajarea bazei materiale de exploatație agricolă existentă, respectiv ceea ce inculpații A. și B. conveniseră, interesul lor fiind unul imobiliar, dovezi în plus fiind demersurile pentru scoaterea celor 99,8 ha din circuitul agricol asupra acestui aspect inculpatul A., în ședința Consiliului de Administrație din 15 ianuarie 2003 precizând și explicând pentru ce suprafețe nu mai sunt necesare astfel de operațiuni : (33,57ha livadă și 24 ha vie, pentru care obținuse avizul din 21 martie 2002 al Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, 17,18 ha drumuri, curți construcții, teren neproductiv fuseseră scoase), iar în ce privește suprafața de teren cea mai mare el s-a angajat ca începând cu sfârșitul ianuarie 2003, universitatea, pe cheltuiala sa, să demareze procedura de refacere a studiilor pedologice.

O altă ședință a Consiliului de Administrație, cea din 18 februarie 2003, condusă de inculpatul B. a hotărât convocarea Adunării Generale a Acționarilor pentru 20 februarie 2003 când s-a propus aprobarea de principiu a majorării capitalului social prin aportarea în natură a dreptului de proprietate al M. București pentru 1.673.980 mp și emiterea de noi acțiuni .

În paralel, sub conducerea inculpatului A., la 19 februarie 2003, pe ordinea ședinței Senatului Universității, la punctul „diverse” nu se menționa în convocator că urma revocarea hotărârii prin care se aprobase participarea la capitalul social al SC V. SA cu cele 99,8 ha, o parte din terenul SC V. SA de 1.746.140 mp, în condițiile în care, el și inculpatul D. cunoșteau decizia din 18 februarie 2003 a Consiliului de Administrație din societatea pe acțiuni, ei nu au informat senatul, obligație imperativă ce deriva din prevederile Cartei Universității, dar și din importanța hotărâtoare a ceea ce urma a se întreprinde cu terenul fermei, respectiv transferul dreptului de proprietate pentru 1.673.980 mp, circa mai mult de jumătate deci, de la universitate la societatea pe acțiuni, procesul verbal al respectivei ședințe arătând că s-au dezbătut problematicile fixate (validarea rezultatului concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice, admiterea în anul 2003, diverse).

În aceste condiții, Senatul a emis Hotărârea nr. 1, semnată de inculpatul A. la rubrica „președintele Senatului - rector” și de T.T. la rubrica „Secretar științific”, în ea invocându-se actul adițional din 03 august 2000 din care decurgea calitatea de acționar a universității la SC V. SA și se hotăra revocarea Hotărârilor Senatului nr. 13 din 20 februarie 2002 și nr. 15 din 09 decembrie 2002 fiind aprobată lotizarea terenului din șos. x, în:

- parcela nr. 1 - suprafață 174.614 ha, număr cadastral 4506/1 care se dividea în lotul 1 - 160,446 ha, număr cadastral 4506/1/1, lotul 2 - 14,168 ha, număr cadastral 4506/1/2;

- parcela nr. 2 - 50,039 ha care se dividea în lotul 3 - 6.953 ha, număr cadastral 4506/3, lotul 4 - 1.040 ha, număr cadastral 4506/4, lotul 5 - 34,205 ha, număr cadastral 4506/5 - 7,841 ha, aprobarea restituirii în natură a lotului 4, nr. cadastral 4506/4 petenților C.C.C.C., D.D.D.D. și E.E.E.E. (1,040 ha), inculpatul A., ca rector, împuternicindu-se el personal sau prin reprezentant convențional, să aducă la îndeplinire decizia de restituire.

Actul de sesizare reține că analizându-se documentația tehnică utilizată atunci, în fapt, loturile 1 și 3, teren în suprafață totală de 1.673.990 mp era folosită de universitate pentru procesul de instruire a studenților, deci hotărârea i-a schimbat destinația în teren disponibil. Cu referire la 999,999 mp teren al SC V. SA, scos din circuitul agricol, universitatea, în condițiile arătate, s-a hotărât că va participa la majorarea capitalului social al SC V. SA prin aport în natură, după cum urmează : 460.000 mp teren agricol și 1.213.990 mp teren scos din circuitul agricol.

Ca atare, pentru Adunarea Generală a Acționarilor societatea pe acțiuni din 20 februarie 2003, inculpatul s-a împuternicit să participe și să voteze ordinea de zi, respectiv revocarea hotărârii din 12 decembrie 2002 privind majorarea capitalului social, majorarea acestuia prin aport în natură și în numerar, aprobarea, de principiu, a majorării prin aportarea în natură a dreptului de proprietate pentru cei 460.000 mp teren agricol și 1.213.990 mp scos din circuitul agricol, emiterea de noi acțiuni, în condițiile în care niciun astfel de drept pentru care s-a împuternicit singur, nu s-a discutat în realitate la 19 februarie 2003, deci senatul nu a cunoscut ceea ce se urmărea și ceea ce s-a urmărit fiind numai concordanța cu hotărârile de la SC V. SA, potrivit înțelegerilor avute cu coinculpatul B., prin aceasta la societatea pe acțiuni transferându-se suprafața totală de 1.746.140 mp, deși inițial se aprobase numai pentru suprafața de 99,2 ha, principala consecință juridică a Hotărârii nr. 1 din 19 februarie 2003, în realitate neluată de Senat, fiind aportarea, față de inițial, a încă 167 ha, iar privind restituirea celor 1.040 mp către cele trei persoane fizice, inculpatul A. s-a subrogat în drepturile organismelor îndrituite potrivit Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000, dovadă că universității i s-a atribuit dreptul de proprietate pentru mai mult teren, mandatul cu care el s-a împuternicit conținând date nereale și fiind nelegitim și pentru că a fost semnat de inculpatul D. și de numiții Y., G.G. și același T.T. (acesta din urmă decedat pe parcursul urmăririi penale), (mandat nr. 1700/20 februarie 2003), Senatul necunoscându-i conținutul odată ce nu cunoștea nici considerentele Hotărârii nr. 1 amintită.

La ședința Adunării Generale a Acționarilor SC V. SA din 20 februarie 2003, condusă de inculpatul B., inculpatul A. a participat în condițiile în care acel mandat nu era emanat urmare discutării împuternicirii lui în senat și nici hotărârea senatului, susținut a fi fost dispusă astfel cum s-a înscris în procesul-verbal din 19 februarie 2003, deci nedezbătându-se în realitate cele reliefate în Hotărârea nr. 1, toate dezideratele Consiliului de Administrație al acelei societăți pe acțiuni au fost transpuse în stabilirea :

- domeniul principal de activitate: activități imobiliare asupra bunurilor proprii sau închiriate, devine activități imobiliare cu bunuri proprii (cu codurile Caen respective);

- activități secundare: cultura cerealelor, cultura leguminoaselor boabe, se recodifică în cultivarea cerealelor, porumbului și altor plante cu codurile Caen.

Ulterior, Consiliul de Administrație al societății pe acțiuni, la 26 aprilie 2003, a hotărât convocarea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor pentru 30 mai 2003, un punct constituindu-l aprobarea expertizelor tehnice de evaluare a aporturilor ce urmau a fi aduse la capitalul social de către M. București, acțiuni nominative în schimbul aporturilor în natură și în numerar .

La 29 mai 2003, ședința Consiliului de Administrație a fost prezidată de inculpatul B., din partea universității și ca membru al Consiliului de Administrație a fost prezent inculpatul D., G.G., inculpatul A. participând ca invitat, atunci hotărându-se încetarea contractului de asociere în participațiune din 12 aprilie 2000 cum fusese modificat prin actul adiționat din 03 august 2000 și lichidarea asociațiunii, rechizitoriul reiterând că acesta a fost folosit pentru a camufla aportarea dreptului de folosință a terenului SC V. SA în ideea ca organismele decizionale ale universității să creadă că s-a derulat cât timp nu se dobândise dreptul de proprietate.

S-a mai hotărât încheierea unui contract de închiriere între societatea pe acțiuni și universitate pentru 400.474,19 mp din terenul fermei.

Conlucrarea la care conveniseră inculpații B. și A. încă din anul 2000, este relevată și de convocarea la 26 mai 2003, a ședinței senatului universității, actul de sesizare reținând că ceea ce urma să se hotărască era în derularea mecanismului creat odată cu dobândirea, de către primul, a calității de vicepreședinte al Consiliului de Administrație din SC V. SA, respectiv determinarea în adoptarea unor decizii favorabile lui sau a unora care în realitate nu emanau de la senat, respectiv puncte adoptate prin hotărâri, de la data numirii lui ca vicepreședinte al Consiliului de Administrație a SC V. SA, inculpatul B. „iese din anonimat” (pag. 269 a rechizitoriului), începând procesul de transfer a dreptului de proprietate a celor 224 ha de la universitate la societatea amintită, respectiv dezmembrarea suprafeței, inculpatul A. schimbându-și activitatea infracțională în altă formă, aceea a impunerii hotărârilor Consiliului de Administrație, odată ce singurul obstacol, se susține, în calea voinței inculpatului B. era senatul universității pe ai căror membri când nu a reușit sau nu a voit să-i manipuleze, i-a ocolit, aceasta fiind situația Hotărârii nr. 1 din 19 martie 2003 despre care s-a dezvoltat, dar și a Hotărârii nr. 2 din 30 mai 2003.

În sensul reținut, susține rechizitoriul, pentru a crea aparența că Hotărârea nr. 1 este legală, la fel mandatul, s-a anexat un tabel conținând numele membrilor senatului invitați să participe, înscris considerat irelevant, senatul nediscutând faptul că universitatea urma să participe la capitalul social al SC V. SA cu cei 1.673.980 mp și nu cu 99,8 ha cât se votase.

În acest context, fără a avea mandat legal, la ședința Adunării Generale a Acționarilor a SC V. SA din 20 februarie 2003, inculpatul A. a votat revocarea hotărârii aceluiași organism, din 12 decembrie 2002.

Analizându-se procesele-verbale ale ședinței Senatului Universității înaintate de M. București la 27 iulie 2009 cu adresa nr. 4673 - vol. 1, perioada 06 octombrie 1995 - 04 aprilie 2006, rechizitoriul a reținut că în ce privește ședința din 26 mai 2003, între acele acte, s-au introdus două coli format A4 în care sunt consemnate date privind o ședință care s-ar fi desfășurat la 26 mai 2003, respectiv apare dactilografiat antetul M. București - Rectorat și din 19 mai 2003.

Potrivit acestui act, ședința a avut loc la ora 1500, cu ordinea de zi : aprobarea comisiilor pentru ocuparea posturilor scoase la concurs, aprobarea unor completări la Carta Universității și diverse (pct. 3), pe foaia nr. 2, la fel dactilografiată, consemnându-se olograf date privind desfășurarea ședinței.

În cauză interesând relația M. București cu SC V. SA, rechizitoriul expune (pag. 273) pct. 3 „diverse” subpunctele 5-9 în care sunt date privind această problematică.

În primul rând, se subliniază faptul că este de remarcat că un astfel de subiect deosebit de important pentru universitate, s-ar fi discutat la „diverse”, în convocatorul ședinței nefăcându-se vreo referire că în ședința din 26 mai 2003 se vor dezbate aspecte legate de contractul de asociere în participațiune, împuternicirea rectorului de a participa la ședința Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SC V. SA, că se va aproba vreo expertiză tehnică pentru 1.673.980 mp teren aferent SC V. SA, la fel, majorarea de capital a societății pe acțiuni, participarea universității la majorare prin aportarea, în natură, a dreptului de proprietate, aspect care denotă chiar și dacă acea ședință s-a desfășurat în realitate, senatul nu a fost informat.

Modul în care au fost transmise organului judiciar instrumentar documentele menționate, în opinia acestuia, a însemnat că o ședință a senatului la 26 mai 2003 nu a avut loc, foile atașate conțin date nereale, analiza acestora reliefând următoarele : - la punctele 3.5 - 3.9 din acele foi volante, s-a consemnat : - Senatul aprobă încetarea contractului de asociere din 12 aprilie 2000 încheiat cu SC V. SA, modificat prin actul adițional din 04 septembrie 2000 și îl împuternicește pe inculpatul A. să semneze actul adițional având ca obiect încetarea contractului de asociere în participațiune și lichidarea asociațiunii ca urmare a modificării Legii nr. 31/1990, modificare ce nu mai permite încasarea unei sume minime garantate.

- Senatul aprobă și îl împuternicește pe inculpatul A. să încheie cu SC V. SA contracte de închiriere având ca obiect suprafețe de teren, pentru o perioadă de 99 de ani, cu posibilitatea revizuirii chiriei la o perioadă de 3 ani, în funcție de rata inflației: - 400.474,819 mp la SC V. SA cu o chirie de 285.000 dolari/an; - 300.000 mp la Ferma Moara Domnească cu o chirie de 275.700 dolari/an.

- Se aprobă expertiza tehnică efectuată pentru suprafața de 1.673.980 mp teren situat în SC V. SA, valoarea de 725.410.464.000 lei.

- Se aprobă majorarea de capital social al SC V. SA și participarea la majorarea efectivă a capitalului cu aport în natură, reprezentând dreptul de proprietate asupra terenului, cu mențiunea că „dreptul de proprietate nu va putea fi transmis de către societate către terțe persoane, cu excepția cazurilor de utilitate și cu condiția aprobării Adunării Generale a Acționarilor.

- În urma majorării de capital, M. București își menține cota de participare de 49,881%.

- Senatul îl împuternicește pe inculpatul A. să reprezinte M. București în Adunarea Generală a Acționarilor a SC V. SA convocată pentru data de 30 mai 2003 să participe și să voteze „pentru” conform procurii anexată la prezenta.

Că datele menționate sunt nereale, actul de sesizare reține că atunci când s-a dorit ca senatul să fie informat și deci să decidă în cunoștință de cauză, în convocatorul ședințelor se trecea subiectul explicitat (ex. ședința din 20 februarie 2002, din 30 iunie 2003, 02 octombrie 2003), ceea ce conduce la concluzia că la 19 februarie 2003 și 26 mai 2003, inculpatul A. a avut interes că ascundă senatului deciziile din Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor SC V. SA, interesul său derivând din faptul că la 19 februarie 2002, cât și la 26 mai 2003, Hotărârile nr. 1 și nr. 2 nu trebuiau a fi cunoscute pentru că universitatea, fraudulos, urma să aporteze în natură nu terenul de 99,8 ha, cât se votase, ci aproximativ cele 167 ha, hotărârea aparținând inculpaților A. și B., inclusă formal în decizii ale Consiliului de Administrație al SC V. SA care precedaseră ședințelor senatului universității. În acest sens, rechizitoriul reține un punct al ordinii de zi a ședinței Consiliului de Administrație din 20 martie 2003 când, sub conducerea inculpatului B., cu participarea inculpatului D. și a invitatului inculpat A., discutându-se propuneri în de oportunitate a înființării culturii de lucernă și de floarea-soarelui pe terenul aflat în folosință Consiliul de Administrație a atras atenția că circa 167 ha nu vor mai avea destinație agricolă, ca atare nu se pot înființa acele culturi, ceea ce înseamnă că inculpatul D. a cunoscut că aportarea celor 167 ha s-a luat mai întâi în Consiliul de Administrație, de către cei doi inculpați, la rândul lui, nici el neinformând senatul.

Potrivit Hotărârii nr. 2 din 26 mai 2003 a senatului, despre acea ședință documentația înaintată de universitate fiind nereală, hotărâre semnată de inculpatul A. în calitate de președinte, la 28 mai 2003 el s-a împuternicit, prin procură specială autentificată din 28 mai 2003, să participe și să voteze „pentru” ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinară a Acționarilor a SC V. SA, la autentificare participând, printre alții, și inculpatul D., rechizitoriul reținând că și acest înscris este fals.

Cu privire la ședința din 30 mai 2003 a Adunării Generale amintită (proces-verbal vol. 69 urm. pen., filele 146-159), inculpatul B. a deschis lucrările, din partea universității a participat inculpatul A., acționarul majoritar SC C.C. Ltd a fost reprezentat de inculpatul C., la fel, același, a reprezentat B.B. și pe sine, ca acționar, fiind prezente și cele două persoane fizice Z.Z. și Y.Y. dar și reprezentanți ai SC N. SA și SC D.D.D. SA.

Actul de sesizare subliniază din nou că expertizele aporturilor s-au dispus în ședința din 20 februarie 2003, la acea dată inculpatul A. neavând un mandat legal dat de senatul universității, deci el nu a informat senatul că în respectiva ședință a figurat pe ordinea de zi desemnarea experților F.F.F.F., G.G.G.G., H.H.H.H., I.I.I.I. și J.J.J.J. (la 19 februarie 2003), iar evaluarea aportării dreptului de folosință pentru cei 1.746.140,181 mp și a dreptului de proprietate asupra clădirilor fusese făcută de aceeași experți, ei fiind contactați de inculpatul C. în calitate de acționar, administrator la SC A.A. SA și ulterior la SC V. SA.

Pentru că evaluarea se referea la terenul administrat de universitate care ulterior a fost dat în condiții nelegale în proprietatea sa potrivit titlului de proprietate din 6 iunie 2001, inculpatul C. și inculpatul B. erau interesați să stabilească o valoare convenabilă lor, coinculpatul A. - rector al universității - trebuia să fie interesat ca evaluarea să fie reală, ceea ce ar fi constituit obligația sa de a fi responsabil ca expertiza să fie realizată de experți neutri sau să-și desemneze propriul expert, fiind obligație ca universitatea să fie în posesia propriei evaluări pentru a negocia cote de aport real la capitalul SC V. SA, fapt posibil, susține rechizitoriul, întrucât în cadrul Facultății de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului, componentă a M. București, exista specializarea „cadastru” încă din anul 1997, însă acceptând expertiza „oamenilor de casă” ai inculpatului B., inculpatul A. implicit a acceptat subevaluarea terenului, el neaducând la cunoștința senatului numele experților și nici rezultatul expertizării (ședința din 19 februarie 2003), aceeași atitudine având-o și inculpatul D.

În capitolul „aportul în natură al M. București” (V.6. - pag. 281 și următ. ale rechizitoriului), s-a reținut că la 12 iunie 2003, conform actului adițional nr. 1086, universitatea participa la capitalul social prin subscrierea de acțiuni în valoare de 725.410.464.000 lei vechi în schimbul aportului în natură a 1.673.980 mp, parte a terenului SC V. SA, această valoare fiind stabilită prin Raport de expertiză evaluare teren situat în București - sector 1, Șos. București-Ploiești nr. 42-44 aflat în proprietatea M. București, la 16 aprilie 2003.

Pentru determinarea valorii reale a acelei suprafețe, la 30 iunie 2010, în baza rezoluției din 14 noiembrie 2007 dispusă în Dosarul nr. x/P/2006, specialiștii Direcției Naționale Anticorupție au întocmit un Raport de constatare tehnico-științifică, rezultând valoarea de 5.265.682.477.035,73 lei vechi, cu referire la momentul aprilie 2003, astfel că valoarea reală a aportului în natură al universității a fost net subevaluată cu suma de 4.389.331.356.076 lei vechi.

Cu privire la această constatare, rechizitoriul subliniază că influența asupra capitalului social și asupra cotelor de participare a ajuns la 86,2656%, toate celelalte participații rămânând constante pentru că nu au mai fost evaluate în vederea stabilirii reale a aporturilor, ceea ce înseamnă că exclusiv din influența aportului universității, pe fondul capitalului social de 6.046.200.407.076 lei vechi și a unui aport real de 5.215.790.096.076 lei vechi participația ei reală, numai din perspectiva subevaluării terenului a devenit 86,2656%, prejudiciul adus fiind în cuantum de 4.389.331.356.076 lei vechi (131.244.209,91 dolari).

Referindu-se la încadrarea în drept a faptelor inculpatului A., acesta, în calitate de rector și președinte al senatului universității acționând în modalitățile arătate, astfel încălcând dispozițiile art. 5.13, 6.9 și 6.12 din Carta Universității, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, prev. de art. 248, raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și ale infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen., pentru acesta din urmă constatându-se că a intervenit prescripția răspunderii penale.

Cu referire la faptele inculpatului B., vicepreședinte al Consiliului de Administrație al SC V. SA, săvârșite în modalitățile arătate, realizează elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, prev. de art. 26 C. pen., raportat la art. 248, art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În ce-l privește pe inculpatul D., administrator și reprezentant al universității, săvârșind faptele în modalitatea arătată, acestea întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, prev. de art. 248, raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În subcapitolul „aportul în numerar al SC C.C. Ltd” (acționar majoritar reprezentat de inculpatul C.) la capitalul social al SC V. SA, pornind de la același act adițional din 12 iunie 2003, acesta trebuia să aducă aport suma de 98.638.902.011 lei vechi (2.954.082,65 dolari), vărsarea lui urmând a se realiza la data actului adițional 29.638.902.011 lei vechi (886.224.794 dolari) diferența -69.117.438.270 lei vechi (2.067.855.852 dolari) în 3 ani.

Urmărirea penală a stabilit, coroborând materialul probator că prima tranșă s-a vărsat la 30 mai 2003 și 4 iunie 2003, câte 430.000 dolari, 400.000 dolari și 57.000 dolari, dar între acele date acționarul majoritar și societatea comercială pe acțiuni, la 28 octombrie 2002 și 10 ianuarie 2003 au încheiat două contracte de finanțare, în ambele acționarul majoritar fiind finanțator, în primul contract amintit SC V. SA fiind împrumutată cu 250.000 dolari, iar la 10 ianuarie 2003, cu 1.004.500 dolari.

Raportul de constatare financiar-contabilă realizat la urmărirea penală a stabilit că cei 250.000 dolari aferenți contractului din 28 octombrie 2002 au intrat în contul SC V. SA în mai multe tranșe, în perioada 30 octombrie 2002 - 31 ianuarie 2003, fiind cert că la 29 mai 2003, cu o zi înaintea datei începerii plății vărsământului SC V. SA restituie lui SC C.C. Ltd cei 250.000 dolari împrumut, aceasta însemnând mai mult de jumătate din suma folosită de acționarul majoritar pentru primul vărsământ.

A doua tranșă, 1.004.500 dolari a intrat în conturile societății comerciale pe acțiuni în tranșe începând cu 31 ianuarie 2003, ultima fiind din 23 mai 2003 (anexa raport I 3.3) din ea făcându-se plăți de 581.111,01 dolari către M. București justificându-se „prestări servicii” nr. 2 din 31 martie 2003 și nr. 2648 din 20 martie 2003 contract de Închiriere nr. 5343 din 3 iunie 2003 și antecontract de închiriere din 2 aprilie 2003, dar și contract de asociere în participațiune din 2000, raportul defalcându-le: pentru contractul de asociere în participațiune, plată la 10 februarie 2003 - 45.000 dolari, la 13 februarie 2003, suma de 55.000 dolari, total 100.000 dolari; pentru prestări servicii -17.798 dolari și 8.373,01 dolari.

La 28 mai 2003, SC V. SA a donat universității (contractul din 28 mai 2003), 160.000 dolari; pentru contractul de închiriere, s-a plătit universității suma totală de 295.000 dolari, rechizitoriul, în baza acelui raport de constatare reținând că cei 100.000 dolari pentru contractul de asociere în participațiune nu era și în sarcina universității ca acționar, deci ea a suportat ceea ce se obligase SC A.A. SRL . Cu referire la „prestările servicii”, suma a intrat în conturile universității, dar ea nu a prestat astfel de servicii, dovadă fiind adresa universității din 11 iunie 2009, obiectul constituindu-l furnizarea de către universitate, ca prestator, a unui studiu privitor la organizarea și economia construcțiilor în legătură cu ansamblul imobiliar proiectat de societatea comercială pe acțiuni, în realitate respectivele contracte fiind modalitatea prin care cei 26.171,01 dolari s-au scos, în condițiile în care dacă s-ar fi respectat asocierea în participațiune de către SC A.A SRL, nu era necunoscut un astfel de artificiu infracțional, plata era asumată, iar procentul universității la SC V. SA, 265% nu reclama o plată a ei către ea, iar prin înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli fictive s-au modificat rezultatele financiare nejustificat cu cheltuieli mai mari cu 881.935.000 lei vechi.

În ce privește sus-indicatele contracte de închiriere, rechizitoriul reține că în 2003, în perspectiva încetării contractului de asociere în participațiune, M. București a încheiat cu societatea comercială pe acțiuni, încheierea a 400.474.819 mp parte din cei 2.246.529 mp teren situat în sectorul 1, pe perioada de 99 de ani, chirie anuală 285.000 dolari, rechizitoriul reținând că acea suprafață de teren este diferența din cei 2.246.529 mp ce urma a rămâne când universitatea aporta în natură cei circa 167 ha, respectiva închiriere înseriindu-se în înțelegerea infracțională dintre inculpații B. și A., acest din urmă inculpat neavând un mandat legal din partea senatului, iar ulterior, suprafața va fi aportată, miza reală pentru care el trebuia să rămână în aria deciziilor primului inculpat, în realitatea de la acel moment universitatea ajungând să plătească chirie pentru propriul teren.

Cu referire la mecanismele reale ale inculpatului B. pentru a drena, a scoate din SC V. SA aportul în numerar la care se obligase acționarul majoritar SC C.C. Ltd, rechizitoriul rezumă că a procedat în următoarele modalități:

- preconstituire de contracte de împrumut, după care sub pretextul restituirii, se scoteau banii vărsați, acestea făcându-se prin decizii ale Consiliului de Administrație, prezidate de inculpat, la ele participând inculpații D. și A., invitat.

Cu referire la aportarea și scoaterea tranșei de 886.224,794 dolari, vărsată la 30 mai 2003 într-o primă tranșă, la 23 mai 2003, societatea comercială pe atunci a încasat de la SC C.C. Ltd (acesta avea contul bancar la x Elveția) 500.000 dolari din contractul de finanțare din 10 ianuarie 2003, astfel la 23 mai 2003, SC V. SA având disponibil 514.327,78 dolari, din care, la 27 mai 2003, folosește 245.000 dolari pentru impozite și taxe (echivalent 7.783.650.000 lei vechi).

La 29 mai 2003, aceeași, folosește 250.000 dolari pentru restituire împrumut contractat la 28 octombrie 2002 de la acționarul său majoritar, astfel SC C.C. Ltd făcând prima vărsare de capital (430.000 dolari). Ulterior, cum s-a arătat, fiindu-i restituită, decizia restituirii fiind luată în ședința Consiliului de Administrație din 29 mai 2003, în unanimitate.

Rechizitoriul subliniază că potrivit actelor puse la dispoziție de SC V. SA, restituirea celor 400.000 dolari împrumut era aferentă contractul de finanțare încheiat între cele două la 10 ianuarie 2003, mecanismul funcționând și ulterior pentru a se crea aparență că acționarul majoritar își respecta obligația aportării în numerar, fiind analizată mai îndeaproape modalitatea în care societatea comercială pe acțiuni a folosit 160.000 dolari ce i se aportaseră din totalul de 180.000 dolari la 20 iunie 2003, iar la 23 iunie 2003, 160.000 dolari s-au reîntors la SC C.C. Ltd, tot în aceeași zi, suma reintrând la SC V. SA cu titlu de aport la capitalul social.

Sub aspectul analizat, rechizitoriul reține că la 25 iunie 2003, inculpatul C., în calitate de acționar a împrumutat SC V. SA cu 10.750.410.000 lei vechi, sumă ce alături de cei 160.000 dolari a fost folosită pentru a se plăti, în aceeași zi 15.000.000.000 lei vechi o donație către M. București, în condițiile în care la 28 mai 2003 între societatea comercială pe acțiuni ca donator, reprezentată de inculpatul B. și universitate în calitate de donatar s-a încheiat contractul de donație nr. 1300 privind donarea sumei de 15.100.000.000 lei vechi pentru efectuarea de către universitate a plății actelor necesare scoaterii din circuitul agricol a celor 99,98 ha teren aportat la capitalul social al donatorului, dar donația, spune rechizitoriul, s-a făcut cu scopul precis de a beneficia inculpatul B. pentru ca acel teren să fie folosit ca suport pentru edificarea construcțiilor Proiectului Băneasa, donația nefiind reală și odată ce universitatea, ca acționar a suportat în cea mai mare parte costul pentru că împrumutul venea de la inculpatul C., acționar, iar universitatea a plătit taxele: către Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie (6.019.430.434 lei vechi) și Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului (9.029.145.650 lei vechi), împrumutul constituind un punct de plecare, premisă pentru mecanismul conceput de rambursare și utilizare, prin rostogolire, pentru a se crea aparența aportării la capitalul social, cea mai mare parte, având în vedere procentul real al universității, fiind suportată de ea, deși prin contractul de asociere în participațiune și actul adițional din 3 august 2000 SC A.A. SRL devenită SC V. SA se obliga că va finanța asocierea (schema nr. 49 din raportul de constatare financiar-contabil).

Cu referire la data de 16 septembrie 2003, când SC C.C. Ltd a vărsat sumele de 29.800 dolari și 27.500 dolari, din prima sumă, în aceeași zi, i-a fost restituită suma de 27.500 dolari ca împrumut, tot în 16 septembrie 2003, din 27.500 dolari SC C.C. Ltd plătind ca aport, 27.200 dolari, astfel creându-se aparența că a vărsat aportul total 57.000 dolari, deși numai 27.500 dolari au tranzitat contul societății comerciale pe acțiuni, iar 29.800 dolari fiind un transfer real.

În ce privește suma de 2.954.082 dolari în contextul celor 1.049.851 dolari aduși ca aport în numerar prin tranșele din 25 octombrie 2004 - 325.000 dolari, 27 octombrie 2004 - 322.673 dolari și 28 octombrie 2004 - 397.178 dolari, rechizitoriul reține că s-au petrecut aceleași manopere ca mai sus, cu următoarea situație de fapt: - la 25 octombrie 2004, în ședința Consiliului de Administrație la care au participat inculpatul B., vicepreședintele al Consiliului de Administrație, inculpatul A., invitat, inculpatul D. reprezentant al universității, membru în Consiliul de Administrație, printre alte subiecte, pe ordinea de zi a figurat și aprobarea încheierii unui contract de vânzare-cumpărare între societatea comercială pe acțiuni din cauză în calitate de cumpărător și inculpatul C. în calitate de vânzător, cu obiectul imobilul situat în București, sector 1, compus din construcție subsol 539,53 mp și teren 389,93 mp, Consiliul de Administrație în componența arătată votând achiziția pentru 1.100.000 dolari plătiți cu sumele aportate de SC C.C. Ltd la 25 octombrie 2004, 27 și 28 octombrie 2004, despre aceasta inculpații A. și D. neinformând biroul de senat și senatul, ei au fost de acord în condițiile în care SC V. SA avea lipsă de lichidități și acționarul majoritar nu vărsase întregul aport în numerar așa cum se obligase prin actul adițional din 12 iunie 2003, iar la acele date inculpatul B. adesea invoca lipsa de lichidități pentru cheltuielile curente ale societății și se cerea încheierea de contracte de împrumut cu acționarul majoritar, SC C.C. Ltd, cu scopul păgubirii universității, deși SC A.A. SRL devenită SC V. SA se angajase să finanțeze în schimbul aportului în natură al terenului de către universitate, la rambursarea împrumuturilor fiind obligată și ea.

Privind achiziția imobilului, pentru care SC V. SA trebuia să achite inculpatului C., și el acționar, cei 1.100.000 dolari, rechizitoriul reține că același imobil fusese cumpărat, în anul 2002, de către inculpat de la SC K.K.K.K. SA, aceasta, la rândul ei, din octombrie 2004, dobândind calitatea de acționar la SC V. SA, contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 22 noiembrie 2002 înscriind că prețul a fost 155.856 dolari, inclusiv T.V.A. (echivalent 5.229.124.656 lei vechi), în aceste condiții plata la care se obligase cumpărătoarea fiind de aproximativ 7 (șapte) ori mai mare.

Verificarea extraselor de cont ale inculpatului C. (aflate la dosar) a reliefat că deși prin contractul din 2002 s-a stipulat că prețul „se achită în termen de patru zile (...) respectiv cel mai târziu la 26 noiembrie 2002 (...) prin virament bancar”, un asemenea document nu a fost găsit, nu există nici un transfer bancar între persoana fizică C. și SC K.K.K.K. SA cu privire la acea tranzacție imobiliară, fiind deci vorba de o achiziție formală, ea constituind un alt procedeu menit a crea aparența că în realitate s-a aportat la capitalul social de către SC C.C. Ltd, dar contextul vărsării ultimelor trei tranșe de aport asumate de acela (325.000 dolari, 322.673 dolari, 397.179 dolari, valoare totală 1.044.851 dolari; sumele au intrat în contul inculpatului C., acesta, după operarea schimbului valutar -10.367.500.000 lei vechi, 12.400.000.000 lei vechi și 12.533.040.000 lei vechi le-a transferat imediat cu titlu de împrumut către diverse societăți comerciale la care, cu două excepții, acționarul majoritar SC C.C. Ltd era și acolo acționar majoritar, exemplificându-se datele de 27 octombrie 2004 suma de 9.120.100.500 lei vechi către SC C.C. Ltd, 1.247.382.940 lei vechi către SC S.S. SRL, ca atare, totalul de 10.367.500.000 lei vechi, la aceeași dată, a revenit la SC C.C. Ltd. La fel, reține rechizitoriul, la 29 octombrie 2004, inculpatul C. a transferat 1.480.000.000 lei vechi către SC L.L.L.L. SRL unde B., mama inculpatului B. deținea 50% din acțiuni, la aceeași dată el transferând și suma de 2.464.000.000 lei vechi către SC L.L.L.L. SRL, aici SC C.C. Ltd deținând 97.79% din acțiuni și 6.980.500.000 lei vechi la SC S.S. SRL, și aici SC C.C. Ltd având 97,79% din acțiuni (modul circulării celor 1.100.000 dolari susținut a fi fost aportați de SC C.C. Ltd este reținut în vol.158 urm. pen. - raport constatare).

Rechizitoriul, concluzionând asupra aspectelor situației de fapt expusă, reține că tranzacțiile derulate între SC C.C. Ltd - SC V. SA - inculpatul C., acționar societăți comerciale controlate de SC C.C. Ltd - au constituit, prin intermedierea de către inculpat, controlul aproape integral asupra circuitului sumelor susținut a fi fost aportate, SC C.C. Ltd doar simulând vărsarea tranșei de aport la capitalul social 1.044.851 dolari.

Într-un mod asemănător, susține actul de sesizare, s-a procedat și la vărsarea, la 28 noiembrie 2003, a 10.000 dolari și la 4 decembrie 2003, a 165.731 dolari de către același acționar majoritar cu titlu de aport în numerar (anexa nr. I 3.2) vărsămintele fiind înserate într-un circuit bancar format din persoane juridice și o persoană fizică care aveau influență sau se aflau în sfera de influență a SC C.C. Ltd, inculpatul C. fiind, în același timp și acționar la SC V. SA, dar și reprezentant al SC C.C. Ltd la aceasta, la fel, SC M.M.M.M. SRL, SC C.C. Ltd era acționar.

În acest context și sub motivația unor contracte de împrumut nou încheiate sau în derularea rambursării lor inclusiv prin intermediul schimbului valutar, cele două sume de mai sus au circulat astfel: - la 28 noiembrie 2003, SC C.C. Ltd a vărsat 10.000 dolari cu titlu de aport la capitalul social. La 4 decembrie 2003, societatea comercială pe acțiuni a transferat cu titlu de rambursare împrumut, 5.552.000.000 lei vechi inculpatului C., acesta, în aceeași zi, dându-i lui SC L.L.L.L. SRL aportul de 10.000 dolari tot ca împrumut, conform contractului de împrumut din 3 decembrie 2003 încheiat între părți, iar la aceeași dată, SC L.L.L.L.

SRL face schimbul valutar al 5.551.988.500 lei vechi (165-731 dolari) și transferă la SC C.C. Ltd „restituire împrumut”, suma pe care, tot la 4 decembrie 2003, SC C.C. Ltd o virează către societatea comercială pe acțiuni cu titlu de aport la capitalul social (fila 60 raport constatare, schiță), ceea ce înseamnă că real doar 10.000 dolari au tranzitat contul SC V. SA, în concluzie reținându-se că numai 645.032 dolari, echivalent 21.572.450.208 lei vechi la cursul de schimb 33.444 lei vechi/dolar este un aport real, iar echivalentul a 2.309.051 dolari au fost scoși din societatea comercială pe acțiuni și constituie prejudiciu, iar din perspectiva valorii reale a aportului în natură adus de M.

București și a celui în numerar în modalitățile arătate, capitalul social real al SC V. SA era de 6.001.881.769.760 lei vechi, mai mare cu 4.345.012.718.760 lei vechi raportat la valoarea de 1.656.869.051.000 lei vechi asumată prin actul adițional din 12 iunie 2003, consecința directă fiind diminuarea cotei de participare a SC C.C. Ltd, de la 12,089%, la 0,9153% și deci majorarea participării universității de la 49% inițial, la 88,5862%, la determinarea capitalului social real arătat și a participației acționarilor s-a avut în vedere, în ce privește aporturile acționarilor SC N. SA și SC D.D.D.

SA preluarea întocmai a celor înscrise în același act adițional și a rapoartelor de evaluare efectuate în cauză, valoarea activelor vărsate de acestea, raportul de constatare economico-financiare de la urmărirea penală stabilind că real, capitalul social total potrivit acelui act adițional nr. 1086 din 29 octombrie 2003 era de 6.001.881.769.760 lei vechi și nu de 1.656.869.051.000 lei vechi, cauza constituind-o subevaluările aduse prin raportul de expertizare a terenului și neaducerea de către acționarul majoritar, a sumei totale pe care se angajase să o raporteze, M.

București având 5.316.838.372.000 lei vechi (88,5862%) și nu 826.458.740.000 lei vechi (49,881%) iar SC C.C. Ltd deținea numai 54.936.626.760 lei vechi, procent deci 0,9153% - paguba fiind 77.223.901.644 lei vechi (2.309.051 dolari).

Pentru situația de fapt expusă, rechizitoriul reține că în drept, faptele inculpatului D., săvârșite în calitate de administrator al SC V. SA și de reprezentant al M. București în Consiliul de Administrație întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, prev. de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (perioada 29 mai 2003 - 4 decembrie 2004).

Cu referire la inculpatul A., rector al universității, membru în Adunarea Generală a Acționarilor și participant permanent în Consiliul de Administrație al SC V. SA (perioada 29 mai 2003 - 4 decembrie 2004) s-a reținut că faptele corelative derulării aspectelor de fapt expuse, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La fel, în ce-l privește pe inculpatul B., pentru faptele descrise privind perioada 29 mai 2003 -4 decembrie 2004, săvârșite în calitate de vicepreședinte al Consiliului de Administrație al SC V. SA, reprezintă complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 248, art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Privind pe inculpatul C., care prin faptele sale astfel cum au fost descrise, a sprijinit activitatea infracțională a coinculpaților A. și D., actul de sesizare a reținut că acesta a săvârșit complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 248, art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu referire la aportarea, de către M. București, a restului de teren în suprafață de 530.529,41 mp (după ce aportase 1.673.98 mp) rechizitoriul reține că la 29 septembrie 2003, a avut loc ședința Consiliului de Administrație al SC V. SA, prezidată de inculpatul B., la ea participând ca invitat coinculpatul A. și în calitate de membru al Consiliului de Administrație reprezentant al universității, inculpatul D., ședința urmând să hotărască convocarea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor pentru 8 octombrie 2003, urmând ca acesta să dezbată aprobarea de principiu a participării M. București la majorarea capitalului social prin aportarea în natură a acelui teren (intravilan, agricol și neagricol).

Înainte de 8 octombrie 2003, dar după ședința Consiliului de administrație arătată, la 2 octombrie 2003, în ședința convocată, senatul universității urma a dezbate aprobarea participării universității, în calitate de acționar, la ședința din 8 octombrie 2003 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor și participarea inculpatului A., ca rector pentru reprezentarea universității, de această dată inculpatul informând senatul asupra ordinii de zi a ședinței din 8 octombrie 2003.

În continuare, la 25 martie 2004, la ședința Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SC V. SA, condusă tot de inculpatul B. a participat inculpatul A. ca reprezentant al universității, inculpatul C. fiind secretar, hotărârea adoptată atunci vizând bugetul de venituri și cheltuieli pentru exercițiul financiar 2004, anterior acesta fiind aprobat și de Consiliul de administrație prin decizia din 16 decembrie 2003, modificată prin decizia aceluiași organism din 15 martie 2004. După hotărâre, s-a încheiat actul adițional din 5 aprilie 2004.

Analizând procesul-verbal al acestei ședințe (25 martie 2004), rechizitoriul reține că, potrivit pct. 9, în bugetul prezentat este inclus un împrumut în limita a 950.000 euro necesar finanțării operațiunilor curente, precizându-se suplimentar celor prezenți că în afara acestei sume, pentru dezvoltarea Proiectului Băneasa, este nevoie de un împrumut în limita a 4.000.000 euro, necesar creșterii capitalului de lucru al societății.

Când s-a supus spre aprobare, acționarii SC N. SA și SC D.D.D. SRL s-au abținut, iar restul (61,971% din capitalul social) au fost de acord, aprobând un împrumut în limita a 5.000.000 euro, din care 950.000 euro să aibă destinația conform bugetului de venituri și cheltuieli, iar diferența să fie destinată dezvoltării Proiectului Băneasa.

Astfel, reține rechizitoriul, sub pretextul adoptării bugetului pentru exercițiul financiar 2004, în fapt 61,971% din acționari (acesta a fost obiectivul urmărit) a hotărât aprobarea împrumutului, ceea ce afecta semnificativ SC V. SA, împrumutul nefăcând parte din acel buget, așa cum i se prezentase și inculpatului reprezentant al universității și cu referire la aspectul de mai sus, se reține că în hotărârea nr. 3 din 19 martie 2003, senatul universității a hotărât cu 59 de voturi (100%) să participe și să voteze pentru toate punctele ordinii de zi a ședinței Adunării Generale Extraordinare amintită, sens în care prin mandatul nr. 2141 din data de 23 martie 2004, inculpatul rector a fost mandatat numai pentru stabilirea bugetului de venituri și cheltuieli pentru exercițiul financiar următor (an 2004), deci, prin aprobarea contractării împrumutului, inculpatul a votat în afara mandatului și fără avizul senatului.

Pe fondul hotărârii anterioare, în derularea situației de fapt, se reține că în ședința din 8 aprilie 2004, Consiliul de administrație a aprobat încheierea unui contract de credit cu SC J.J.J. SA, valoare 3.000.000 euro în condițiile în care inculpatul B. se obligase să finanțeze el asocierea, iar coinculpatul A., fără mandat și aviz ale senatului, se obligase să-l restituie (pentru că era acționar), respectiv a ședinței, fiind condusă de inculpatul B.

Reîntorcându-se la situația aportării, de către universitate, a celor 530.529,41 mp teren (rest) al SC V. SA, rechizitoriul reține că în 25 octombrie 2004, în Consiliul de Administrație unde inculpatul A. a participat ca rector al universității (invitat), iar inculpatul D. a fost prezent ca membru, la ședință participând și inculpatul B., urmare hotărârii Adunării Generale Extraordinare din 7 octombrie 2004, s-a analizat expertiza acelui teren aparținând universității ce urma a fi adus ca aport în natură la majorarea capitalului social al SC V. SA, valoarea acestuia ridicându-se la 122.109.074.846 lei vechi (3.663.089,09 dolari). În paralel, dar după 7 octombrie 2004, la 9 noiembrie 2004, senatul universității a fost convocat pentru aprobarea expertizei realizată la 15 octombrie 2004 cu privire la terenul în suprafață de 530.528,64 mp, astfel cum fusese dezmembrat potrivit Hotărârii senatului nr. 6/2004 și a documentației cadastrale înregistrată la 18 noiembrie 2003 și 29 septembrie 2004 la N.N.N.N. București, aprobarea participării universității la majorarea capitalului social al SC V. SA cu dreptul de proprietate asupra acelui teren, din care 205.839,97 mp teren aflat în circuitul agricol și 324.688,67 mp teren scos din circuitul agricol, în schimbul a 122.109.075 acțiuni nominative, renunțarea universității la subscrierea acțiunilor emise în schimbul aportului în numerar; mandatarea inculpatului A., pentru aducerea la îndeplinire a participării universității la majorarea capitalului social. Acea ședință se reține că a fost condusă de inculpat, iar punctele ordinii de zi au fost votate.

A doua zi, în 10 noiembrie 2004, în ședința Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SC V. SA, universitatea a fost reprezentată de inculpatul A., SC C.C. Ltd și SC N. SA, de inculpatul C., acesta participând și ca acționar pentru 147.731 acțiuni, deci, practic la ședință acționariatul respectivei societăți comerciale pe acțiuni a fost reprezentat numai de cei doi inculpați arătați.

Între punctele ordinii de zi, s-au aflat majorarea capitalului social prin emiterea a 244.801.994 acțiuni nominative în valoare de 244.801.994.000 lei vechi numerar și în natură, schimbul aportului în natură a unui nou acționar (AGENȚIA DOMENIULUI STATULUI Miorița) și aprobarea evaluării adusă prin expertiza arătată pentru 530.528,64 mp universității, aceasta fiind, reține rechizitoriul, ultima etapă în procesul de transfer al proprietății terenului SC V. SA, de la M. București la capitalul social al SC V. SA, urmare ședinței, s-a adoptat actul adițional nr. 811 din aceeași zi (10 noiembrie 2004), acționarul universității subscriind 122.109.075 acțiuni (valoare 122.109.075.000 lei vechi), în schimbul aportului în natură constând în dreptul de proprietate pentru suprafața de teren de 530.528,7 mp din sectorul 1 București, actul de sesizare reținând că aceasta, în condițiile în care era nevoie de lichidități pentru proiectele inculpatului B., a fost de acord să aporteze active, la fel, inculpatul D., ceea ce, în opinia rechizitoriului, a reprezentat determinarea asupra căreia se înțeleseseră inculpații, aducerea terenului SC V. SA.

Dezvoltând analiza actului adițional nr. 811 din 10 noiembrie 2004 la actul constitutiv al SC V. SA, rechizitoriul a reținut că M. București a participat la majorarea capitalului social, valoarea fiind de 122.109.074.846 lei vechi la 15 octombrie 2004 potrivit experților F.F.F.F., G.G.G.G., H.H.H.H., și J.J.J.J. (aceiași). În baza rezoluției din 3 februarie 2012 în Dosarul nr. x/P/2006, specialiștii Direcției Naționale Anticorupție, au realizat raport de constatare potrivit căruia valoarea celor 530-528,7 mp parte din cei 2.246.529 mp în luna octombrie 2004 era de 1.745.563.430.000 lei vechi, rezultând, reține rechizitoriul, că aportul în natură a activului a fost net subevaluat cu 1.610.605.178.016 lei vechi, echivalent 48.315.739,55 dolari la cursul de 33.335 lei vechi (dolar ce fusese avut în vedere în actul adițional amintit).

Astfel, ca urmare a subevaluării terenului, universitatea a fost prejudiciată cu 1.610.605.178.016 lei vechi, echivalent 48.315.739,55 dolari, în drept, corelativ acestei secvențe a situației de fapt, reține rechizitoriul, faptele săvârșite de inculpatul A., rector, reprezentat al universității în Adunarea Generală a Acționarilor a SC V. SA întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată și continuată prev. de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ale inculpatului D., administrator la SC V. SA și reprezentant al universității în Consiliul de administrație, la fel, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată și continuată prevăzută de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu referire la încadrarea în drept a faptelor inculpatului B., acesta în calitatea lui de vicepreședinte al Consiliului de administrație, rechizitoriul reține că realizează elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 248, 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În subcapitolul aportul în numerar adus de SC C.C. Ltd la capitalul social al SC V. SA pornind tot de la analiza actului adițional nr. 811 din 10 noiembrie 2004, rechizitoriul reține că trebuia să fie suma de 26.018.919.000 lei vechi, echivalent 780.528,543 dolari, el realizându-se în parte pentru 7.805.690.000 lei vechi echivalent 234.159 dolari.

Din analiza extraselor de cont ale celor două societăți (aflate la dosarul cauzei) tranșa menționată a fost vărsată la 10 noiembrie 2004, proveniența acesteia și contextul în care a transferat-o SC C.C. Ltd fiind următoarele: - la 29 octombrie 2004, societatea comercială pe acțiuni a plătit inculpatului C. din disponibil anterior, 397.178 dolari al SC C.C. Ltd, 12.533.040.000 lei vechi (ultima tranșă din achiziția imobilului din str. x (raport de constatare - schița traseului sumelor vol. 158 urm. pen., fila 93). Tot la 29 octombrie 2004, din suma încasată, inculpatul a împrumutat SC S.S. SRL la care SC C.C. Ltd deținea 97,79%, 6.980.500.000 lei vechi echivalent 218.004,37 dolari la cursul Băncii Comerciale Ion Țiriac de 32.020 lei vechi/dolar, la fel, la aceeași dată, el împrumută SC L.L.L.L. SRL (controlată în anul 2005 cu 50% din acțiuni de L.L.L., mama inculpatului B. și SC O.O.O.O. SA) cu suma de 1.480.000.000 lei vechi, echivalent 46.221 dolari (același curs), iar pe societatea SC L.L.L.L. SRL (la care SC C.C. Ltd deținea 97,79%) cu suma de 2.464.000.000 lei vechi, echivalentul a 76.951,91 dolari (același curs).

La rândul ei, hotărăște în 29 octombrie 2004, SC C.C. Ltd a încasat de la cele trei societăți amintite, cu titlu de rambursare împrumut asociat, restituire împrumut, restituire contract finanțare, 216.776 dolari, 45.943 dolari și 76.505 dolari, deci aportul din 10 noiembrie 2004 în sumă de 234.159 dolari, provine în fapt de la SC V. SA, având în vedere că s-au interpus acel contract de vânzare cumpărare imobil, acordarea de împrumuturi sau restituirea de finanțări, nu este un aspect real, ci numai pentru a crea aparența, simulându-se vărsarea.

În cadrul aceluiași subcapitol, în legătură cu data de 1 noiembrie 2004, s-a reținut că acționarul majoritar SC C.C. Ltd a încheiat cu SC V. SA (la care era acționar) contractul de finanțare în valoare de 200.000 dolari, din acesta, la 2 noiembrie 2004, dând 66.000 dolari, probatoriul, reține rechizitorul, nedovedind că acesta nu a fost aprobat nici în Consiliul de administrație, nici în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor lui SC V. SA, cei 66.000 dolari provenind din mecanismul anterior descris, iar la acea dată, resursele financiare ale SC V. SA erau de 66.000 dolari și vărsământul de 223.150 dolari, acestea fiind folosite astfel:

-234.159 dolari taxe timbru de 1.118.545.000 lei vechi - circa 40.000 dolari, plată chirie universitate conform unui contract din 2003 - 2.000.000.000 lei vechi - circa 65.146 dolari, plată factură;

-1.500.000.000 lei vechi circa 48.860 dolari și pentru restituirea celor 66.000 dolari împrumutați către acționarul finanțator SC C.C. Ltd, ulterior acesteia și din disponibilități, acesta, la 30 noiembrie 2004, varsă o nouă tranșă de capital social, 94.000 dolari, ceea ce înseamnă, reține rechizitoriul, că suma s-a vărsat după ce a tranzitat contul printr-un memoriu ce a inclus un împrumut, un aport urmat de restituire, un nou vărsământ, în acest mod, practic, s-a simulat vărsarea din alte surse, ceea ce a însemnat că din totalul de numerar la care se obligase, 780.528,55 dolari, SC V. SA a vărsat numai 425.369,55 dolari - echivalent 15.079.738.949 lei la cursul 33.335 lei vechi/dolar, diferența de 10.939.180.265 lei vechi - echivalent 328.159 dolari fiind scoși din societate și constituie prejudiciu, iar din perspectiva aportului în natură adus de M. București comparativ celui în numerar asumat de SC C.C. Ltd capitalul social al SC V. SA era 7.724.240.686.725 lei vechi, mai mare cu 5.822.569.641.725 lei raportat la valoarea totală de 1.901.671.045.000 lei vechi asumată, consecința fiind modificarea, și de această dată, a cotelor de participare a asociaților, în fapt, M. București având o participație de 89,6845%.

Împrejurarea că modificarea capitalului social a fost determinată doar prin corecțiile aduse prin aportul în natură al universității, vărsămintelor din anii 2003-2004 și prin cele asupra aporturilor în numerar ale SC C.C. Ltd, valoarea celorlalte, ale SC N. SA, SC D.D.D. SA, SC AGENȚIA DOMENIULUI STATULUI Miorița s-a reținut a fi cea din rapoartele de evaluare ale experților amintiți, actul de sesizare înscriind însă că există indicii puternice că și acestea au fost subevaluate.

În ce privește încadrarea în drept a faptelor inculpatului B. (perioada 10 noiembrie 2004 - 15 noiembrie 2004), actul de sesizare reține că acesta, în calitate de vicepreședinte al Consiliului de administrație al SC V. SA, descrise mai sus, realizează elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 248, art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatului D., săvârșite în calitate de administrator al SC V. SA și reprezentant al intereselor M. București în Consiliul de administrație al societății comerciale pe acțiuni (perioada 10 noiembrie 2004 -15 noiembrie 2004) descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului A., rector, membru în Adunarea Generală a Acționarilor și invitat permanent în cadrul Consiliului de Administrație al SC V. SA (perioada 29 mai 2003-04 decembrie 2004) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Începând cu pagina 329, actul de sesizare concluzionează că descrierea situației de fapt (cap. I - VII) și încadrarea în drept a faptelor reținute în sarcina inculpaților B., A., C., D. evidențiază: - mecanismul infracțional conceput și realizat cu scopul transferării, etapizat, a terenului aferent SC V. SA, aflat în domeniul public și dat în administrarea M. București (inculpații B. și A.) într-o societate comercială controlată de primul inculpat;

- un prim pas, l-a constituit încheierea unui contract de asociere în participațiune între M. București cu o societate comercială (SC A.A SRL) în care acționar majoritar era o societate de tip off-shore (contract din 12 aprilie 2000);

- aportarea dreptului de folosință asupra terenului SC V. SA și a dreptului de proprietate asupra clădirilor, la SC V. SA (fostă SC A.A. SRL).

În contextul mecanismului creat, cei doi inculpați au folosit o societate comercială de tip off-shore (cu sediul în Insulele Turks and Caicos - zona Caraibelor), aceasta pentru a asigura anonimatul acționariatului și pentru ca terenul odată transferat din domeniul public al statului să fie în siguranță, corelativ retragerii sumelor de bani de către societatea comercială off-shore (devenită SC C.C. Ltd) cu titlu de aport în numerar la capitalul social al SC V. SA; - aportarea dreptului de proprietate asupra terenului SC V. SA la capitalul social al SC V. SA, la acel moment el fiind subevaluat.

Consecința etapelor reținute în scopul trecerii terenului din domeniul public al statului, în respectiva societate comercială pe acțiuni, în opinia organului judiciar a reprezentat prejudicierea statului și a M. București prin două acțiuni pe de o parte, subevaluarea terenului aportat în natură de către universitate și nevărsarea, de către acționarul majoritar SC C.C. Ltd, a cotei sale de aport bănesc în numerar, astfel SC V. SA fiind lipsită de capital de lucru, M. București, acționar în societatea comercială pe acțiuni neâncasând nici un dividend, toate acestea probând că prin cooptarea în SC V. SA, inculpatul B. a urmărit obținerea terenului SC V. SA și nu profit pentru universitate.

În cap. VIII al actului de sesizare (începând cu pag. 330), rechizitoriul, reluând considerentele de fapt analizate în capitolul I și IV, concluzionează că este fără de tăgadă că terenul de 224 ha al SC V. SA fiind, la acele date, în domeniul public al statului, la momentul la care dreptul de folosință pentru 226,61 ha și dreptul de proprietate pentru construcțiile existente, ce ulterior au fost demolate (03 august 2000) au fost aportate la capitalul social al SC V. SA, ele au fost scoase ilegal din domeniul public și trecute în patrimoniul societății comerciale pe acțiuni, paguba adusă statului este de 14.186.466.000 lei vechi (echivalent 656.784 dolari). La 06 iunie 2001 (data eliberării titlului de proprietate pentru cele 224 ha, teren aflat în domeniul public), prin încălcarea legii, statul a fost păgubit cu suma de 3.339.686.140.000 lei vechi (echivalent 135.559.539 dolari, statul fiind astfel păgubit cu suma totală de 3.353.872.606.000 lei vechi.

În subcapitolul „prejudiciul cauzat M. București” (pag.330 a actului de sesizare) sunt reluate puncte ale cap. I și cap. IV - partea I, procurorul subliniind că dreptul de administrare are un conținut asemănător, dar nu identic, cu atributele dreptului de proprietate publică pe baza căruia el a luat ființă.

Ca atare, reține rechizitoriul, conform art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, titularul dreptului de administrare are dreptul de a poseda, de a folosi bunul și de a dispune dar numai în condițiile în care i-a fost dat în administrare, posesia semnificând elementul material al stăpânirii bunului aflat în administrarea titularului și nu diferă de cea a titularului dreptului de proprietate ce aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale. Cu privire la poziția psihologică, subiectivă a atributului posesiei, aceasta este corespunzătoare dreptului de administrare și nu dreptului de proprietate publică pe baza căruia s-a format.

Folosința bunului reprezintă substanța dreptului de administrare, ea permițând titularului să-și realizeze scopul pentru care își desfășoară activitatea, ținând seama însă de uzul și de utilitatea publică a bunului încredințat.

Cu privire la dreptul de dispoziție (art. 12 alin. (3) al Legii nr. 213/1998), acesta se interpretează în sensul că se are în vedere dispoziția materială asupra bunului dat în administrare dacă natura bunului și actul de constituire a dreptului permite, ceea ce raportat la cauză înseamnă că în baza dreptului de administrare, M. București putea folosi terenul în suprafață de 221,61 ha. Încălcând însă dispozițiile legale ce reglementează regimul juridic al bunurilor aflate în proprietate publică și folosind abuziv atributele conferite de dreptul de administrare ce i s-a conferit universității în baza H.G. nr. 123/1993 modificată prin H.G. nr. 47/1999, inculpații A. și D., au aportat terenul la capitalul social al SC V. SA nelegal, ambii beneficiind de complicitatea inculpaților B. și C.. La datele aportării, terenul a fost subevaluat și prin exercitarea abuzivă a îndatoririlor ce le reveneau ca reprezentanți ai universității în Adunarea Generală a Acționarilor și Consiliul de Administrație ale SC V. SA, au acceptat și dispus scoaterea sumelor de bani aduse ca aport social în numerar la capitalul social de acționarul majoritar SC C.C. Ltd, lipsind astfel societatea comercială pe acțiuni de capital de lucru, ceea ce reprezintă, corelativ dreptul de administrare pe care-l avea M. București, prejudicierea patrimoniului acesteia, cu referire la modul în care i-a fost plătită (a fost plătită) suma minimă garantată contractată.

Văzând, potrivit situației de fapt expusă în cap. II și cap. III, că împrejurările descrise au condus la pagubă în sumă de 38.479.541.256,46 lei vechi, echivalent 1.261.141,38 dolari, rechizitoriul reține că suma constituie pagubă în patrimoniul acesteia. La fel, integrarea universității în „Proiectul Băneasa” sub forma aportului în natură a terenului SC V. SA (inițial 2.204.508,7 mp), la capitalul social al SC V. SA (acesta fiind domeniul public al statului) (acte adiționale nr. 1086/2003 și nr. 811/2004), universitatea transferând dreptul de proprietate asupra a două terenuri (1.673.980 mp și 530.528,7 mp valori 725.410.464.000 lei vechi și 122.109.074.846 lei vechi), raportul de constatare tehnico-științifică dispus la urmărirea penală (din 30 iunie 2010), completat, stabilind valoarea reală a suprafețelor de teren, în realitate valoarea reală a aporturilor în natură ale universității au fost subevaluate cu 5.999.936.534.092 lei vechi (echivalent 179.559.949,46 dolari) suma fiind alcătuită din 4.389.331.356.076 lei vechi (131.244.209,91 dolari) teren de 1.673.980 mp aport prin act adițional nr. 1086/2003) și 1.610.605.178.016 lei vechi (echivalent a 48.315.739,55 dolari) teren de 530.528,7 mp aport prin act adițional nr. 811/2004, universitatea a fost prejudiciată cu valoarea reală, respectiv cu suma de 5.999.936.534.092 lei, echivalent 179.559.949,46 dolari.

Actul de sesizare, în cadrul subcapitolului amintit, raportându-se și la reluarea împrejurărilor în care, aporturile în numerar ale SC C.C. Ltd, prin diferite mecanisme de genul împrumut/rambursare împrumut, contracte de prestări servicii neînsoțite de o prestare reală, contracte de vânzare-cumpărare nesubordonate nevoilor „Proiectului Băneasa”, din valoarea totală subscrisă și declarată ca vărsată, de 7.290.151,19 dolari, suma de 5.187.668,88 dolari echivalent 156.306.105.238,04 lei vechi a fost ulterior drenată (scoasă din capitolul de lucru al SC V. SA) (cap. III, VI și VII ale rechizitoriului), totalul prejudiciului adus M. București, compus din subevaluarea terenurilor aduse aport, drenarea sumei, aport SC C.C. Ltd, contribuția la suma minimă garantată este 6.194.722.180.586,5 lei vechi (cei 5.999.936.534.092 lei vechi + 156.306.105.238,04 lei vechi + 38.479.541.256,46 lei vechi.

Cap. IX al actului de sesizare analizează împrejurările în care au fost acordate contractului de prestări servicii către SC V. SRL București (5 astfel de contracte închiriere și/sau superficie) după momentul aportării întregii suprafețe de teren al SC V. SA (toate acestea fiind dublate de încheierea, la aceeași dată sau imediat, de contractul de prestări servicii și/sau de cooperare comercială, locul SC V. SA fiind luat de societatea amintită mai sus, investigarea acestora, a mecanismului creat și modalitatea de constituire a SC P.P.P.P. SRL, SC R.R.R.R. SRL întârziind cercetările din cauză, s-a dispus disjungerea.

Începând cu pag.338, rechizitoriul analizează împrejurările și condițiile în care au fost săvârșite infracțiunile obiect al urmăririi penale în Dosarul nr. x/P/2006, în esență reținându-se că dosarul a fost constituit la 04 octombrie 2006 și viza modalitatea în care a fost transferată suprafața de 224 ha aferentă SC V. SA, baza materială a M. București, aflată în domeniul public către SC V. SA.

În faza actelor premergătoare, s-a stabilit că la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție erau în cercetare, în Dosarul nr. x/P/2006 inculpații A. și B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 C. pen., obiectul fiind identic cu cel al Dosarului nr. x/P/2006.

Totodată, s-a mai constatat că la 14 februarie 2008, în Dosarul nr. x/P/2006, se dispusese neînceperea urmăririi penale față de inculpații menționați pentru infracțiunea arătată, iar la solicitarea Direcției Naționale Anticorupție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Ordonanța nr. 3078/II/7 din 31 iulie 2008 a infirmat ca nelegală rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de cei doi inculpați și s-a dispus declinarea competenței în favoarea Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, cauza declinată fiind înregistrată la Direcția Națională Anticorupție sub nr. x/P/2008, conexat la Dosarul nr. x/P/2006.

În subcapitolul „situația de fapt” (pag. 339 și următoarele), rechizitoriul reține că în faza actelor premergătoare (toamna anului 2008), organul judiciar a cerut, prin adrese, ca M. București să înainteze mai multe documente, aceasta creându-i inculpatului A. o stare de neliniște, stare care l-a determinat să-l informeze pe coinculpatul B. atât cu privire la aspectul cererilor, cât și sub cel al rezultatelor financiare ale SC V. SA care nu erau potrivit așteptărilor, acest fapt interesând ancheta. În cadrul discuțiilor dintre cei doi, inculpatul B., de fiecare dată, îl liniștea pe celălalt spunându-i că are cunoștințe care îl pot ajuta ca să nu pățească nimic, context în care primul a luat legătura cu inculpatul E., la acea dată director general adjunct în S.S.S.S., inculpatul B. fiind interesat să obțină neînceperea urmăririi penale (proces verbal de redare a discuțiilor ambientale din 27 ianuarie 2002 - vol. 160, filele 224-280), lucru confirmat de inculpatul A., alegerea persoanei inculpatului E. nefiind întâmplătoare, acesta, ca șef al acelui serviciu secret din U.U.U.U. având posibilități de control asupra întregului corp polițienesc la nivel național, deci, și asupra ofițerilor de poliție judiciară din Direcția Națională Anticorupție.

Ca atare, inculpații B. și E. s-au înțeles ca cel de-al doilea să ia legătura cu T.T.T.T. (martor în cauză), acesta, la acele date, având calitatea de ofițer de poliție judiciară în Direcția Națională Anticorupție - secția amintită - care, în baza ordonanței din 26 noiembrie 2008 era delegat să efectueze acte premergătoare în Dosarul nr. x/P/2006, acesta, potrivit înțelegerii dintre cei doi inculpați, nu trebuia să aprofundeze cercetările, scopul urmărit fiind ca și în acest dosar să se dea neînceperea urmăririi penale (același proces-verbal de redare a convorbirilor din 27 ianuarie 2009).

Pentru realizarea practică a respectivului scop, inculpatul E. l-a interpus pe coinculpatul F., șef Serviciu Operații în S.S.S.S., direcție din cadrul U.U.U.U., acesta îl cunoștea pe T.T.T.T., ambii lucrând într-o perioadă anterioară la Direcția de Crimă Organizată din ministerul amintit, acest inculpat având rolul de a-l contacta direct pe ofițerul de poliție judiciară din Direcția Națională Anticorupție.

La acest punct, actul de sesizare subliniază că inculpatul B. a acționat în aceeași modalitate ca și în cazul asocierii universității cu SC A.A. SRL, deci indirect, el s-a ocupat de conceperea acțiunilor și de suportul financiar, ceilalți doi inculpați, de executare a hotărârilor ce li s-au dat.

În contextul descris, se reține că la 16 decembrie 2008, în jurul orelor 12,57', inculpatul F., aflat atunci în biroul coinculpatului E., l-a apelat pe T.T.T.T. și l-a invitat acolo și pe el, cu dorința de a purta o discuție. T.T.T.T. nu a acceptat, inculpatul F. a insistat, sens în care i-a comunicat că se va deplasa el la sediul Direcției Naționale Anticorupție și când va ajunge, „îi va da un bip”, T.T.T.T. urmând să coboare atunci când va fi astfel anunțat.

Întâlnirea lor, după ce se dăduse acel „bip”, s-a realizat în jurul orelor 13,04', inculpatul F. întrebând dacă dosarul în care este cercetat B. este instrumentat de procurorul șef al secției sau de un alt procuror, în continuare cerând să-i fie furnizate informații despre persoana procurorului.

Deși i s-a răspuns că nu se pot da astfel de informații, inculpatul F. a insistat să fie ajutat în considerarea faptului că fuseseră colegi și a rugat ca respectiva informație să-i fie dată în 17 decembrie 2008.

După întâlnire, T.T.T.T. a revenit la locul său de muncă și i-a informat pe șeful secției și pe șeful serviciului în care activa în legătură cu discuția avută cu inculpatul F., la aceeași dată el raportând în scris asupra discuției. În baza acesteia, s-a constituit Dosarul nr. x/P/2008.

La 17 decembrie 2008, spre orele 11,00', inculpatul F., telefonic, l-a contactat pe T.T.T.T. și au convenit să se întâlnească tot în fața sediului Direcției Naționale Anticorupție și întâlnirea a avut loc. La acest moment, rechizitoriul subliniază că în baza Ordonanței nr. 191/P/2008, confirmată de instanță, conținutul convorbirii dintre cei doi a fost înregistrat în mediul ambiental în condițiile art. 914 C. proc. pen., relevându-se că din nou inculpatul F. a dorit să i se răspundă numele procurorului, T.T.T.T. i-a răspuns, celălalt continuând cu cererea dacă inculpatul B. poate fi ajutat : „Poți să-mi zici și mie ceva? Putem să-l ajutăm pe om .”, același spunându-i martorului că inculpatul B. a vorbit cu președintele, că fratele acestuia este asociat al inculpatului, că B. vrea ca dosarul să se termine mai repede pentru că „mă cheamă când mi-e lumea mai dragă, mă cheamă, mă văd ăștia acolo . Ce firmă îmi pun pe poartă”.

Spre final, cei doi au convenit să se întâlnească în 18 decembrie 2008 la restaurantul „x”, aici urmând să vină și inculpatul E. Și despre acestea, ofițerul T.T.T.T. a raportat procurorului.

În aceeași zi, 17 decembrie 2008, în jurul orelor 15,28', T.T.T.T. a fost apelat de numitul V.V.V.V., ofițer de legătură la Roma din U.U.U.U., acesta spunându-i că inculpatul E. dorește să-i vorbească și i-a indicat numărul de mobil al aceluia, spre orele 16,11' T.T.T.T. apelându-l pe inculpat, ocazie cu care au convenit asupra întâlnirii din 18 decembrie 2008 la acel restaurant.

Întâlnirea celor trei a avut loc, mai întâi cei trei și-au amintit perioada cât au activat la Crimă Organizată, ei comentând fapte și întâmplări de atunci, rechizitoriul subliniind că și din această perspectivă este evidențiat mecanismul gândit de inculpatul B., acela de a ajunge la T.T.T.T., ofițer de poliție ce instrumenta Dosarul nr. x/P/2006 care viza afacerea „Băneasa”, sens în care el l-a contactat pe inculpatul E. - șef în S.S.S.S. - aflat în cercul lui relațional (îl cunoștea, este relevat cu situația de fapt, de când acesta activa în Spania), același având ascendent asupra lui T.T.T.T., iar la rândul său, inculpatul E. l-a interpus pe inculpatul F., fost coleg al martorului T.T.T.T.

Continuând discuția din 18 decembrie 2008, reține rechizitoriul, inculpatul E. i s-a adresat direct martorului, sens în care îi spune că-l interesează problema ce se discutase de către el cu inculpatul F., respectiv modalitatea în care se instrumenta dosarul care-l privea pe inculpatul B.: „Mă interesează o chestie. Nu știu dacă ți-a zis ceva.”, cel întrebat confirmând. T.T.T.T. continuă întrebând dacă cel căruia i se spune x, este ginerele lui x, fost demnitar comunist, inculpatul E. răspunzând afirmativ, după care a pledat pentru a scoate în evidență nevinovăția lui B., acesta i-a ajutat pe toți cei care i-au cerut bani, începând de la generali : „(...) o sută de mii de șmecheri de generali” și de toate. Și el, (...) în ce sens? că tu ai (...) și dă-mi atât. Le-a dat de i-a omorât pe toți, știi? A cât l-a mâncat toată lumea de lovele”.

Referindu-se la contractul de asociere încheiat de M. București și societatea SC A.A. SRL devenită SC V. SA, inculpatul i-a spus martorului că știe de la B. că acel contract este încheiat legal, este „superbeton” și că susnumitul cere zece firme de avocatură care și-au asumat răspunderea încheierii contractului.

Că acel contract se referea la SC V. SA, rechizitoriul reține că acest lucru este arătat de întrebarea pusă de martor : „Măi, e vorba de fosta fermă de la Băneasa” inculpatul E. afirmând: „Băi, zice - super beton! Am avut (...). El nu face. Are zece firme de avocatură care-și asumă răspunderea”, cu același prilej inculpatul spunându-i lui T.T.T.T. că B. nu i-a dat niciun ban inculpatului A., rector al M. București în acea perioadă și persoană care a semnat din partea universității, contractul de asociere în participațiune, el afirmând că situație o știe chiar de la inculpatul B. : „E făcut superbeton! și ce zice? ? Îți jur că nu i-am (...), zice. Eu nu i-am dat ca să (...) ăla, rectorul ăla (...) care bătrânul de acolo (...) zice: A fost elevul lui tata meu! Nu i-am dat un (...) un dolar, nu i-am dat! Nu i-am dat nimic la toată chestia asta, așa!”

După acestea, inculpatul subliniază aspectul la care se referise cu o zi în urmă inculpatul F., respectiv cine era procurorul care instrumenta cauza, după care i-a indicat lui T.T.T.T. cum trebuie să desfășoare cercetările : „Eu ce (...). Ce te sfătuiesc? Primul lucru: uită-te puțin, vezi ce e, așa (...)”, pentru întărirea statutului inculpatului B., inculpatul arătând că este o persoană importantă, la care ajung greu președintele statului cât și premierul : „Da. Deci, ideea care este? Asta e, cum să zic? la el face coadă să între x, y”, iar în legătură cu acel contract reamintește : „Ei, și (...)ă îl cred că-mi zice ce (...). Băi tată știi ce înseamnă beton? Ăla nu semnează, nu apasă el, o dată nicăieri”. În continuare, inculpatul E. insistă ca T.T.T.T. să citească dosarul, lucru cu care este de acord și inculpatul F., după care primul inculpat motivează că numai așa își poate da seama dacă este o faptă sau nu: „Nu! Da ascultă mă, omule! Tu când te uiți la o lucrare (...) îți dai seama în două secunde dacă e sau nu e. Ai înțeles?”

În contextul aceleiași discuții, inculpatul E., referindu-se la faptul că în dosar Direcția Națională Anticorupție a cerut documente de la universitate și a citat membrii din senat pentru audieri, i-a spus martorului că aceia, în majoritate, sunt persoane în vârstă, unii au decedat, dar sunt nevinovați : „n-au făcut nimic, nimic! ăia n-au nici un fel de chestii, de combinații!”, situații cunoscute de inculpat, reține rechizitoriul, de la coinculpatul B. Același inculpat i-a mai spus martorului că dosarul s-a format urmare a unei plângeri a numitului X., aspect cunoscut tot de la inculpatul B. și menit a-i întări martorului ideea că acela nu este vinovat.

Spre final, inculpatul și T.T.T.T. au convenit ca cel din urmă să-l apeleze miercuri sau joi din săptămâna următoare, iar la întrebarea martorului dacă să-l sune pe inculpatul F., inculpatul E. i-a spus că nu, să-l sune pe el și să facă acest lucru chiar dacă are să-i transmită ceva important sau nu : („sau îl sun pe F., cum vrei” inculpatul răspunzând : „Nu, pe mine mă suni! Indiferent dacă e important sau nu”).

După întâlnire, inculpatul E. a plecat de unul singur, ceilalți, pe jos, până la sediul Direcției Naționale Anticorupție unde inculpatul F. își parcase autovehiculul. Pe drum, inculpatul F. i-a spus și el martorului să citească dosarul mai întâi, după aceea să ceară niște documente și i-a sugerat să-l anunțe când intenționează să-i cheme pe făptuitori, documentele să le ceară pe bază de adrese pentru a crea aparența că lucrează oficial în așa fel încât procurorul să nu-și dea seama că cercetările sunt făcute superficial : Citește mai întâi!: și-mi zici: „Bă, vezi că-l chem să-mi aducă niște acte! Totul să fie foarte oficial, să nu se (...) nici procurorul. Pe adrese, pe aia (...). Făcut ca la carte, nu (...) !”, la despărțire același inculpat spunând că miercuri din săptămâna când se va reîntâlni cu inculpatul E., va veni și el.

Și după această întâlnire, ofițerul T.T.T.T. a întocmit raport către procuror, act atașat dosarului.

În continuare, rechizitoriul reține că la 23 decembrie 2008, spre orele 11,47', inculpatul F. l-a apelat pe martor în vederea stabilirii orei întâlnirii, dar pentru că T.T.T.T. a spus că are treburi de rezolvat, s-a convenit ca întâlnirea să aibă loc la 24 decembrie 2008.

În această zi, în jurul orelor 900, T.T.T.T. l-a contactat pe inculpat, întâlnirea fiind convenită pentru același restaurant, spre orele 10,20' cei doi s-au întâlnit în fața localului, au discutat, inculpatul F. spunându-i celuilalt că a adus o sticlă de whisky și alte bunuri. Încercând să intre în restaurant, cei doi au constatat că era închis, motiv care i-a determinat să plece, pe traseu, inculpatul F. invitându-l pe T.T.T.T. în autoturism și astfel s-au deplasat, în aceeași zonă: la localul „x”, dar și acesta era închis, situație în care inculpatul l-a întrebat pe martor unde vrea să fie dus, i-a spus că are pentru el o sticlă de băutură, dar să nu se ducă cu ea la birou: „Hai, mă, unde te duc, că nu te duci cu sticlă aia la birou!”, martorul insistând însă că vrea să plece la birou, inculpatul F. dându-i mai multe bunuri, într-o sacoșă, ulterior depozitate în portbagajul mașinii martorului.

După acest moment, T.T.T.T. i-a spus inculpatului că a citit dosarul și trebuie să ceară documente, informație la care inculpatul l-a întrebat dacă procurorul l-a delegat să efectueze acte premergătoare, răspunsul martorului fiind că are delegare.

Cu referire la acest punct al discuției martorului cu inculpatul F., rechizitoriul înșiruiește activitățile la care era îndrituit T.T.T.T., prin ordonanța din 26 noiembrie 2008: - ridicarea de obiecte și de înscrisuri; audierea numiților A., B., X.X.X.X., Z.Z.Z.Z., Y.Y.Y.Y., A.A.A.A.A., B.B.B.B.B., C.C.C.C.C., T.T., D.D.D.D.D., J.J., E.E.E.E.E., F.F.F.F.F., G.G.G.G.G., H.H.H.H.H. ș.a. (fila 321 act de sesizare). Aflând cele la care dorise răspuns, inculpatul F. i-a dat lui T.T.T.T. o sticlă cu palincă, despre care a spus „o palincă de 70 de ani cum n-ai băut de când ești!” .

Înainte de a se despar?i, ofi?erul T.T.T.T. i-a spus inculpatului sa-l informeze pe coinculpatul E. despre discu?iile avute „Îi zici tu lui C, vorbeote cu el, da?”, inculpatul precizând : „Îi zic eu, da?”.

Odată revenit în biroul unde lucra, ofițerul T.T.T.T., în prezența procurorului, a despachetat cele aduse de inculpatul F. : o sticlă de whisky de 3 litri ambalată, un pet de 2 litri conținând palincă, un calendar pentru anul 2009, o agendă pe anul 2009, un pix, un calendar de birou, o brichetă albastră, un tricou de culoare verde, totul fiind sigilat și predat ulterior.

Că inculpații F. și E. au spus martorului că nu trebuie să facă cunoscut procurorului ce a discutat cu ei, el urmând să acționeze potrivit a ceea ce se înțeleseseră, în reținerea actului de sesizare, vine și sublinierea pe care, la 18 decembrie 2008, inculpatul E. i-o face : „Nu domne, tu (...). Deci, eu nu (...) nu mă interesează, eu am vorbit cu tine și atât”, ca atare ei aveau interesul să coordoneze activitatea de cercetare efectuată de martor după hotărârile luate, inclusiv anumite proceduri să se facă cu ajutorul lor, actele premergătoare trebuiau să fie formale, de natură a zădărnici, a face imposibilă urmărirea penală care fusese ordonată prin delegarea lui T.T.T.T. ca ofițer de poliție judiciară, cei doi inculpați urmărind ca și în acest mod să aibă acces la informațiile din dosar, rațiune pentru care inculpatul B., prin intermediul celor doi coinculpați, l-au contactat pe respectivul martor și la 24 decembrie 2008 i-au dat bunurile.

În continuare, actul de sesizare reține că în dimineața zilei de 29 decembrie 2008, în jurul orelor 10,37', inculpatul E. l-a apelat pe T.T.T.T. și i-a cerut să se întâlnească în aceeași zi, întâlnirea fiind stabilită în fața sediului Direcției Naționale Anticorupție, sens în care T.T.T.T. a cerut să fie anunțat telefonic când primul inculpat ar fi ajuns acolo. Întâlnirea celor doi s-a petrecut spre orele 11,19', înaintea acesteia însă martorul s-a intersectat cu I.I.I.I.I., șoferul inculpatului, acesta spunându-i că inculpatul îl așteaptă în autoturismul de culoare albastră, parcat în apropiere.

Odată ajuns la acel autoturism, în el se afla inculpatul E. ce ocupa bancheta din spate, el spunându-i lui T.T.T.T. să ocupe scaunul șoferului, iar după o scurtă introducere, l-a întrebat dacă a fost delegat să lucreze în cauza ce-l interesa : „Da. Tot ce voiam să te-ntreb, de acesta (...) ș (...) știu de (...). De (...) așa (...). Ți-ai făcut, ești (...)?”, cel întrebat răspunzând afirmativ și completând că acest fapt trebuia comunicat de inculpatul F.

Inculpatul a răspuns afirmativ: „Mi-a zis, mi-a zis că ți-ai făcut de (...)”, martorul adăugând că a citit dosarul, dar în vederea soluționării mai trebuie să ceară de la universitate niște documente.

Inculpatul, în limbaj codificat (reține actul de sesizare) l-a întrebat pe T.T.T.T. dacă sunt probe împotriva coinculpatului B. : „Da are scame pe el”, la nedumerirea martorului inculpatul întrebând explicit : „Are probe (...) a (...) e ceva? La (...) acesta, știi, știi de ce-ți spun, mă? Decât (...) cum vorbim noi doi, da”, în continuare același inculpat încercând să-l facă pe T.T.T.T. să creadă că coinculpatul B. nu era vinovat : „Băi toate le-am făcut super bine! Mă (...) ce: Nu există! și zice Nu se poate pe o reclamație a lui X., să facă ăștia așa!”, că este priceput în afaceri : „Ori, acesta nu-i un fraier! Zice! Bă când faci o greșeală știu, am făcut-o acolo!” Asta zice el!”, context în care inculpatul se interesează și din ce localitate este procurorul.

În legătură cu dosarul care-l interesa, inculpatul îl întreabă pe T.T.T.T. dacă mai sunt activități de efectuat : „Da. Și părerea, așa după tine, sunt multe de făcut adică de (...) activități, care să se termine odată cu astea?”, deci el dorea și o soluționare rapidă, „să se termine odată cu astea”.

În răspuns, martorul i-a spus că mai trebuie ridicate de la universitate niște documente, activități pe care le va efectua după anul nou, după care se va putea da o soluție de neîncepere a urmăririi penale.

Primind acest răspuns și, deci, și posibilitatea unei soluții favorabile, inculpatul a precizat că nu are rost să i se spună multe cuvinte și că pentru inculpatul B. rezolvarea este o bagatelă „un mezelic” în comparație cu problemele pe care acela le avea de rezolvat: „N-are rost să-ți spun multe cuvinte! Acesta e (...) aicea (...) ă (...) câte are el pe cap, e un mezelic!”.

În încheierea discuției, cei doi au stabilit o nouă întâlnire după 05 ianuarie 2009, când T.T.T.T. urma să solicite de la universitate mai multe documente, la auzul acestei vești, inculpatul cerându-i să fie anunțat când va trimite adresele pentru ca și el să-l încunoștințeze pe inculpatul B. în legătură cu documentele respective, eventual să-i spună : „Vezi, că vine aia, și aia, și aia”.

Și privind această întâlnire ofițerul T.T.T.T. a întocmit un raport atașat dosarului.

Concluzionând asupra situației de fapt derulată până la momentul 29 decembrie 2008, rechizitoriul reține că obligația asumată de coinculpatul E., de a-l încunoștința pe inculpatul B. despre adresele ce s-ar fi transmis universității denotă interesul, în condițiile în care inculpatul B. nu avea nicio funcție sau o calitate în cadrul M. București, el voind să aibă controlul asupra documentelor care plecau din universitate către Direcția Națională Anticorupție, dar și asupra anchetei, respectiv ce martori urmau a fi audiați, ce înscrisuri se vor cere, toate pentru a se da o soluție de neîncepere a urmăririi penale, controlul în universitate exercitându-l prin intermediul inculpatului A., iar în legătură cu dosarul aflat în urmărirea penală din cauză, prin intermediul inculpatului E..

În 15 ianuarie 2009, același I.I.I.I.I. l-a apelat pe T.T.T.T. și l-a anunțat să coboare pentru că în 5 minute va ajunge în fața sediului Direcției Naționale Anticorupție. T.T.T.T. a coborât și s-a îndreptat spre un auto Jeep de culoare albastră, din acesta coborând I.I.I.I.I. care i-a spus martorului că în auto, pe bancheta din spate, se afla inculpatul E., acesta abordând tema care-l interesa și pentru care ceruse întâlnirea, sens în care a întrebat, iar, dacă martorul a văzut dosarul, dacă îl privește și pe inculpatul B. motivând că acesta fusese plecat în străinătate, că s-a reîntors cu o seară înainte și că, sigur, dacă-l va întâlni pe el, îl va întreba de dosar. T.T.T.T. a răspuns că a văzut dosarul și că, sigur, i-a mai spus odată aceasta : (...) „Ă (...) ai apucat ceva să vezi cu ăsta; S-a întors ă . ăsta știi! Și mă întreabă așa” (inculpatul E.), după care martorul a fost întrebat dacă vrea să se întâlnească el cu inculpatul B. .

T.T.T.T. a fost de acord, ei convenind asupra unei zile din săptămâna ce urma.

În contextul acestor discuții, la un moment dat, inculpatul E. aduce vorba despre schimbările ce urmau să aibă loc la vârful administrației publice, el prognozând că J.J.J.J.J. va ajunge la conducerea U.U.U.U., despre faptul că lui i s-a propus promovarea din funcția de director adjunct în cea de director general, dar intenționează să refuze (rechizitoriul înscriind că la 16 februarie 2009 inculpatul a fost numit în funcția de director general al S.S.S.S.) și l-a întrebat pe T.T.T.T. dacă este interesat să plece de la Direcția Națională Anticorupție și l-a lăsat să înțeleagă că ar putea ajunge în direcția pe care el urma să o coordoneze : „Ă (...) nu știu cum se vor derula toate lucrurile în continuare, cu cine și cum, pentru că încă nu se știe (...) și așa (...) Ă (...) te interesează să pleci de aicea”?

Deși nu i s-a răspuns atunci, cei doi au abordat subiecte legate de un cunoscut al ambilor și au stabilit să se sune în miercurea din săptămâna ce urma.

Și privind această întâlnire, T.T.T.T. a întocmit un raport ce este atașat la dosar.

Concluzionând că în timp ce în discuția din 15 ianuarie 2009, inculpatul E. l-a lăsat pe martor să înțeleagă că-i poate oferi o funcție în direcția pe care o conducea, iar în cea din 29 decembrie 2008, l-a lăsat să creadă că inculpatul B. îl va recompensa dacă cercetările făcute în dosar urmau ceea ce ei decideau, deci tot pentru același motiv el îi da o funcție, ambele promisiuni, reține actul de sesizare, erau realizabile și prezentau o încărcătură psihologică menită să-l capaciteze pe T.T.T.T. să dea curs cererilor legate de dosarul în care era delegat să efectueze acte premergătoare și de care ar fi beneficiat coinculpatul B.

Potrivit înțelegerii din 15 ianuarie 2009, la 21 ianuarie 2009, I.I.I.I.I. l-a apelat pe T.T.T.T. și i-a comunicat faptul că inculpatul E. dorește să-l vadă tot în fața sediului Direcției Naționale Anticorupție .

În aceeași zi, la orele 14,20', T.T.T.T. a coborât și a observat că autoturismul de serviciu cu care circula inculpatul E. era parcat în apropiere. Odată ajuns la mașină, I.I.I.I.I. a coborât, T.T.T.T. a urcat, la fel, pe bancheta din spate aflându-se inculpatul E., acesta imediat întrebându-l dacă vrea să treacă pe la inculpatul B. în ziua respectivă. T.T.T.T. a refuzat, el motivând că nu este bine să fie acolo cât timp dosarul este în lucru, dar lăsând ca inculpatul să înțeleagă că este de acord însă, în alt loc, nu la inculpatul menționat. Inculpatul a fost de acord cu motivul refuzului, nu a mai insistat, el însă i-a cerut să-i spună ce pași urmează să facă în anchetă și dacă are intenția să citeze pe cineva : „(...). Da auzi, ce voiam să te întreb! Poți să-mi spui un pas, doi, ce urmează? Mai chemi pe cineva, mai (...) nu știu ce”?

Ca răspuns, T.T.T.T., referindu-se la inculpatul B., i-a spus coinculpatului că este posibil să-i ia și aceluia o declarație, inculpatul replicând că în această afacere (Băneasa, subliniază rechizitoriul) numele inculpatului nu apare deloc : „El n-are, el (...) nu apare numele lui deloc”, actul de sesizare concluzionând că răspunsul inculpatului E. denotă că știa de la coinculpat care era situația în afacerea Băneasa și totodată îi sugera lui T.T.T.T. să nu-l cheme la audieri pe coinculpatul menționat, la aceasta T.T.T.T. spunând : „Da nu-i neapărată nevoie, înțelegi”, în continuare inculpatul sugerându-i să cheme alte persoane pe care să le audieze formal : „Bun, dar ascultă-mă. N-ai un nume pe care să-l mai chemi, să-i iei două rânduri?”, la aceasta martorul achiesând : „O să mai audiem două sau trei (...)”, insistând în a i se indica o persoană pe care urma să o audieze pentru ca inculpatul B. să fie convins că nu există un pericol pentru el : „Zi-mi un nume, da asta-ți zic! Ca idee, e (...). Nu știu dacă înțelegi ce (...)? Să simtă că e ceva ok”, aceasta pentru că el în acea zi urma a-l întâlni pe inculpatul B. și a-i transmite cum merg treburile în cauză.

Continuând discuția pe această temă, respectiv ce persoane urmau a fi audiate, T.T.T.T. a precizat că intenționează să-i audieze pe toți membrii senatului universității, fapt respins categoric de inculpat care a continuat să insiste în a i se indica numele : „Nu, nu, nu! Unul, zi unul care auzi tu, care nu (...)”, T.T.T.T. replicând că are o listă stabilită cu persoanele ce vor fi audiate și-i va chema pe toți : „Păi, da, mă, am lista acolo. Tu crezi că eu am stat de (...) Păi, îi chem pe toți ca să nu zică, că, oricum e infirmată de sus”. Nici la această motivație, inculpatul E. nu a fost de acord și a încercat să continue să-l convingă pe T.T.T.T. să renunțe, sens în care a amintit că a vorbit cu inculpatul B., acesta spunându-i că mulți dintre membrii senatului sunt persoane în vârstă, unii au murit, alții sunt internați în spital : „Nu, deci asta, deci, ce se întâmplă! Deci, ce mi-a zis el! Sunt moși de optzeci de ani, unii au murit(...) Da, sunt de optzeci de ani. Nu mai au nicio chestie, că uni-s prin spitale, uni-s prin nu știu ce. Știi?”, rechizitoriul subliniind că sub aspectul de mai sus, ceea ce cunoștea inculpatul E. era, în parte, real, unii membri ai senatului din perioada infracțională și din cea a urmăririi penale din cauză erau vârstnici, alții au decedat, împrejurări, cum a relatat și inculpatul, cunoscute de la coinculpatul B. și dovadă că inculpații E. și B. purtaseră discuții amănunțite legate de cauza dosarului.

Deși inculpatul obiectase, T.T.T.T. i-a spus că, totuși, ar vrea să analizeze „măcar ceva, câteva. Nu prea au fost audiați, asta e problema, știi? Decât câțiva. Oricum, trebuie făcut ceva, să mai luăm câteva declarații”, tot el spunând că inculpatul A., rectorul universității a fost audiat. La auzul acestei susțineri, inculpatul E. a replicat : „Uite, pe acesta. Îl chemi o dată !”

Subliniindu-i că A. fusese audiat, T.T.T.T. a continuat cu precizarea că trebuie să-i audieze cel puțin pe membrii biroului senatului, la aceasta inculpatul întrebându-l câți membri avea acel organism, răspunsul matorului fiind : „Păi, îi mai chem o dată, sigur. Păi, îl mai chem o dată, încă o dată pe ăștia care mai trăiesc. De fapt (...) de fapt, n-o să-i chem pe toți. O să chem trei-patru. Nu, da trebuie să chem și din (...) din ăștia . deci (...) a (...) din Colegiul Senatului, că ăștia erau factorul decizional. Deci, tu, ca rector, tu nu poți să (...)”, în condițiile în care inculpatul, singur, a spus : „Ă! a, (...) ăia erau mulți? Vreo douăzeci-treizeci”.

Văzând că T.T.T.T. insistă în a audia măcar membrii biroului senatului, inculpatul E. a întrebat când estimează că va da soluția : „Așa, tu, în timp cum o vezi?”, răspunsul fiind o lună și jumătate pentru că mai sunt de audiat persoane.

În contextul aceleiași discuții, cei doi au adus în față subiecte legate de schimbările de la vârful S.S.S.S. și care-l priveau pe inculpatul E. Cu referire la subiectul principal al discuției, când a auzit că cercetările în dosarul care-l interesau se vor finaliza într-o lună și jumătate, maximum în două luni, inculpatul i-a sugerat lui T.T.T.T. să le termine într-o lună, aluziv, spunându-i că dacă va fi așa, nu va fi degeaba : „Deci, tu zici că într-o lună jumătate, nu?” răspunzându-i-se : „Maxim! Da! hai să nu zic că (...) dracu nu suntem la tâmplărie, da, maxim două luni o rezolvăm. Ți-am zis, o săptămână mai plec (...) Poate și mai repede. Nu-i (...)”, interlocutorul adăugând : „Păi, vezi și tu o lună . poate (...). Nu trebuie să-ți spun mai multe cuvinte”.

În continuarea discuției, inculpatul îl întreabă pe martor când îl va cita, telefonic, pe inculpatul A., răspunzându-i-se de către acela că dacă are un astfel de număr de telefon, îl va suna mâine, iar dacă nu, îl citează prin poștă. Aflând aceasta, inculpatul îi sugerează lui T.T.T.T. citarea aceluia pentru luni din săptămâna ce urma, la aceasta martorul obiectând că termenul este prea scurt și a precizat că va cita și membrii senatului, dar nu pe cei vârstnici.

Față de aceste precizări, inculpatul l-a întrebat pe martor dacă nu este de acord ca el să indice două nume, astfel, reține rechizitoriul, inculpatul urmărind să indice martorului citarea membrilor senatului indicați de inculpatul B. și limitarea anchetării numai la aceia, scop urmărit pe toată desfășurarea discuției : „Să-ți zic eu un nume, două? Nu (...)” și de această dată replicându-i-se că are lista membrilor senatului și se va folosi de ea, inculpatul insistând însă a spune că membrii senatului sunt în vârstă, unii au murit, alții sunt în spital.

La 21 ianuarie 2009, orele 21,24', inculpatul B., telefonic, a luat legătura cu inculpatul E., în această discuție, susține rechizitoriul, pentru a disimula mesajul real, ei au folosit limbaj codificat, aceeași fiind situația și când același inculpat l-a apelat pe inculpatul A., atunci, pentru a desemna instituția Direcția Națională Anticorupție, el a utilizat cuvântul „policlinică”, iar pentru a-l desemna pe ofițerul de poliție judiciară a spus „medic”, în toată desfășurarea dialogului fiind folosiți termeni medicali („diagnostic” - soluție, „medic” - ofițer, „radiografie” - mijloacele de probă, „spital” - parchetul) .

Cu privire la implicarea inculpaților E. și F. în modalitățile arătate, rechizitoriul subliniază că aceștia s-au asigurat că martorul T.T.T.T. era delegat în cauza dosarului care-i interesa și acela efectua cercetări, la fel, soluția să se dea cât mai repede, la Direcția Națională Anticorupție să fie audiate cât mai puține persoane, iar unitatea de parchet să ceară cât mai puține documente, iar a inculpatului B., de a utiliza soluția de neîncepere a urmăririi penale pe care o primise în dosarul instrumentat la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sens în care considera că toate probele ce se administraseră în acea cauză erau suficiente și în Dosarul nr. x/P/2006.

Sub acest ultim aspect, rechizitoriul analizează discuția din 21 ianuarie 2009, în debutul acestui inculpat încercând să-i demonstreze coinculpatului E. că în Dosarul nr. x/P/2006, cercetările erau complete, s-au administrat probele, iar faptele au fost clar stabilite, sens în care inculpatul spune : „Ă,ă, Deci, ăă medicu' respectiv, prietenu´tău . A preluat (...) ă a preluat tot dosaru´ medical de la medicii ăialalți, echipa cealaltă care(...) Dăduseră un diagnostic! Deci are toate elementele clare și filtrate și analizele sunt ăă (...).”, iar pentru ca „medicu'”, ofițerul de poliție judiciară să știe ce probe mai trebuie administrate, el spune : „În ăă, așa!. Aicea, ăă (...) vis-a-vis de ăă (...) lista de analize. Pe care trebuia să o pregătim (...) cred că el ca medic . trebuie să ne spună: Domne, pacientu´ ar trebui să facă următoarele analize. Adică el știe foarte bine (...) ăă, ce are, că are radiografii, are tot acolo și de . ar trebui să (...) să.”

Fiind de acord cu cele spuse de inculpatul B., inculpatul E. i-a răspuns că se vizează doar o suplimentare limitată a cercetărilor, respectiv audierea câtorva membri ai senatului și ridicarea unor documente, subliniind și că știe și el ce răspuns dăduse martorul: „Răspunsu' care a fost, știi? Și a zis doar bucățica aia de zonă ca să termine. Să poa' să-și facă diagnosticu' ”.

Primind această informație, rechizitoriul reține că inculpatul B. a fost mulțumit și a dedus că trebuie să mai pregătească documente și să indice persoane care trebuie audiate doar în limita care interesează ancheta: „Da, da! E-n regulă! Bine, mai pregătim niște analize atunci pe (...) pe partea respectivă (...) Că-n rest, e clar! Eu (...) ăă (...) după aia stând să rumeg și vorbind acum cu (...) cu-n prieten (...)” el se referă din nou la soluția primită anterior, acum, cercetările trebuind să fie mai limitate : „Domn´e, dacă tot au făcut analize complete . Cu radiografii, cu nu știu ce, la spitalul ălalalt. Păi atunci (...) la ce să nu mai chinuim pacienții să (...)”.

Discuția dintre cei doi, anterioară întâlnirii de la hotelul x din 27 ianuarie 2009 la care au fost prezenți cei doi inculpați de mai sus și martorul T.T.T.T., reține rechizitoriul, fiind pregătitoare, prin ea s-a punctat ceea ce trebuia discutat, la 27 ianuarie 2009 inculpatul B. susținând aceleași argumente.

Înaintea datei de 27 ianuarie 2009, reține actul de sesizare, respectiv la 23 ianuarie 2009, T.T.T.T. s-a întâlnit cu I.I.I.I.I., șoferul inculpatului E., la cererea celui de-al doilea, atunci el a lăsat să se înțeleagă că este mesagerul inculpatului și prezența lui era numai pentru a transmite mesaje, în acest sens el spunându-i martorului că inculpatul îl roagă să nu trimită citație scrisă inculpatului A., ci să-l citeze telefonic, să facă o citație scrisă; însă să i-o dea inculpatului A. numai când, la Direcția Națională Anticorupție, va fi audiat : „Deci, te roagă șefu așa(...) A zis să (...) știi despre ce este vorba (...) persoana respectivă”, T.T.T.T., pentru a clarifica lucrurile, întrebând : „Vorbim de A.”, I.I.I.I.I. confirmând. Același I.I.I.I.I. a transmis că în ziua de marți din săptămâna ce urma, 27 ianuarie 2009, T.T.T.T. trebuia să se întâlnească cu inculpatul E. și împreună să se deplaseze la inculpatul B..

La 27 ianuarie 2009 (marți), spre orele 9,15' inculpatul E. l-a apelat pe I.I.I.I.I. și l-a întrebat dacă l-a contactat pe martor pentru a stabili ora, iar dacă aceasta era avansată, el să vadă dacă o va agrea, în acea discuție, pentru a-l desemna pe T.T.T.T., el a folosit cuvântul „fotbalist”, în realitate rechizitoriul reține că martorul avea preocupări sportive, șoferul spunând că nu a luat legătura cu martorul, inculpatul i-a transmis să fie contactat.

După câteva minute (orele 9:16:04), I.I.I.I.I. l-a apelat pe martor și l-a întrebat dacă se pot vedea pentru că are să-i transmită un mesaj. Pentru că cel apelat nu a putut răspunde invitației s-a stabilit o discuție telefonică în aceeași zi .

Spre orele 10:15', I.I.I.I.I., telefonic, i-a comunicat martorului propunerea inculpatului E. privind ora întâlnirii, acesta agreând orele 13:30'.

Cum se convenise, în jurul orei propuse, I.I.I.I.I. și inculpatul E. au trecut cu autovehiculul pe la sediul Direcției Naționale Anticorupție și l-au luat și pe martor, deplasarea făcând-o pentru a se întâlni cu inculpatul B. la hotelul „x”.

Aici, același I.I.I.I.I., telefonic, a luat legătura cu numitul K.K.K.K.K., un apropiat al inculpatului B., acela a indicat unde să parcheze, i-a întâmpinat și i-a condus la restaurantul „x” din complexul hotelier amintit, aici, același K.K.K.K.K. cerându-i unui recepționer să-i îndrume la masa rezervată inculpatului B., imediat apărând și acest inculpat.

Actul de sesizare subliniază că I.I.I.I.I. și K.K.K.K.K. nu au rămas la acea masă.

În debutul discuției, inculpatul B., adresându-i-se coinculpatului E. i-a spus că într-o emisiune TV, X. a recunoscut că el a formulat plângere penală. T.T.T.T. l-a contrazis, precizând că în cauză plângerea fusese formulată de un anume L.L.L.L.L. (același vol. urm. pen., fila 234): „De chestia asta (...) A zis pe față că el a făcut plângerile, singurele plângeri penale pe care le-a făcut vreodată.” „Nu-i făcută de el. E făcută de L.L.L.L.L. și el l-a sprijinit în plângere”. Acceptând ceea ce spusese martorul, inculpatul B. a replicat că L.L.L.L.L. este finul lui X. și că folosește autoturismul aceluia, dar și că înainte de plângere, X. s-a văzut cu doi procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dialogul exemplificat sub acest aspect rechizitoriul reținând numele a doi procurori.

După această introducere, același inculpat a spus că este în posesia scriptului acelei emisiuni TV și a detaliat ce s-ar fi spus în legătură cu proiectul Băneasa: că plângerea a fost formulată pentru a-l bloca, acesta îi făcea concurență, îi scădea valoarea terenurilor sale, după aceea, s-a răzgândit pentru că în realitate valoarea proiectului a crescut și valoarea terenurilor lui, la pag.374 a actului de sesizare, fiind redată această parte a conversației, subliniindu-se că aceste aspecte dovedesc, limpede, că inculpatul a avut un interes major la momentul încheierii contractului de asociere în participațiune între M. București și SC A.A. SRL (devenită SC A.A. SA și ulterior, SC V. SA, el cunoștea cine a sesizat, cum a fost concepută, unde inițial s-au făcut primele cercetări, toate acestea pentru a se reliefa scopul urmărit și soluționarea dosarului, deci el a urmărit cauza pe tot parcursul ei, iar faptul că a participat la întâlnirea din 27 ianuarie 2009 dovedește interesul în soluționarea cauzei.

În continuarea discuției, a fost abordată calitatea de acționar, inculpatul dorind astfel să sublinieze că nu a fost acționar la SC V. SA, a fost vicepreședinte al Consiliului de Administrație doi ani, începând cu anul 2002 sau 2003, el precizând că actele de asociere s-au semnat în 12 aprilie 2000, deci atunci nu avea nicio calitate, nu era acționar, nici administrator, nu făcea parte din Consiliul de Administrație, rechizitoriul reținând că inculpatul chiar dacă nu a avut o calitate în SC A.A. SRL, el cunoștea în amănunt istoricul cauzei, de aici interesul major, astfel confirmându-se că el era cel care a coordonat activitatea SC A.A. SRL în succesiunile temporale de până la data deținerii poziției de vicepreședinte al Consiliului de Administrație.

Urmând sugestia pe care i-a dat-o inculpatul E., T.T.T.T. a spus că are intenția să ceară documente de la SC V. SA, sens în care a adus și o adresă și o citație pentru inculpatul A., le-a arătat celor doi citația și adresa, aceasta a fost mai întâi luată de inculpatul B., a lecturat-o, pe urmă i-a întins-o și inculpatului E. care însă o și ceruse expres.

Legat de citație, s-a reținut că inculpatul B. a avut unele nelămuriri privind data, acestea fiindu-i clarificate de coinculpat și de T.T.T.T., după care același a pus în discuție în ce modalitate vor fi trimise documentele cerute. Cu referire la acest aspect, inculpatul E. a susținut că se va trimite prin poștă, recomandat, pe urmă, a propus să fie trimisă prin cineva din partea societății, această din urmă propunere fiind acceptată de coinculpat și de martor, în acest sens inculpatul B. cerându-i lui T.T.T.T. numărul de telefon de la birou („Păi nu știe la ce interior și (...)”), dar și pe acela de mobil pentru a le da celui care va duce documentele la Direcția Națională Anticorupție. Numărul de mobil, cât și cel al telefonului de la birou au fost înscrise de inculpatul B. pe verso-ul adresei care rămăsese în posesia lui. După aceste momente, s-a discutat necesitatea audierii inculpatului A., T.T.T.T. spunând că este necesară, inculpatul B. răspunzând că acela poate fi audiat și în ziua următoare, el oferindu-se să-l contacteze chiar atunci pentru a-i comunica acel lucru : „Și mâine (...) I-o dau azi, dacă e. Eu îl sun acum. Da, mă văd cu el, cum să nu (...)”. Cu referire la oră, inculpatul E. a fost de părere că trebuie stabilită atunci pentru că „el, de la poartă te sună direct la .”, în acest răstimp inculpatul B. luând legătura telefonică cu coinculpatul A., primul spunându-i interlocutorului că se află împreună cu T.T.T.T. și că l-a sunat pentru a conveni asupra unei ore pentru că ofițerul de poliție judiciară nu se poate el deplasa la sediul M. București, limbajul conversației fiind tot unul codificat, pentru Direcția Națională Anticorupție el utilizând cuvântul „policlinică”, „clinică”, discuția fiind redată la pag.378 a actului de sesizare.

Aflând de la interlocutor că ora va fi 1100, inculpatul B. i-a transmis că tot în acea zi îl va suma din nou, după care, inculpatul E. a propus să se revină la problema motivului întâlnirii, tot el întrebându-l pe T.T.T.T. cum va dovedi inculpatul A. că a fost citat, imediat martorul dându-i citația inculpatului B. care urma să o remită celui vizat.

Inculpatul E., după acest episod, l-a întrebat pe martor ce ar mai fi de făcut în cauză după audierea inculpatului A. „Acum, revenind la chestia aceasta, după A., mai vezi ceva ce ar mai trebui?”, răspunsul fiind că ar trebui audiați câțiva membri ai senatului, la auzul acestui răspuns, inculpatul B. i-a indicat să fie audiat profesorul X.X.X.X., adăugând că mulți dintre membrii senatului au murit, că 25% erau studenți, la acestea T.T.T.T. precizând că va audia 4 sau 5 dintre membrii. La rândul său, inculpatul E. sugerează martorului să audieze „ .mai scurt? Nu merge vreo dou-trei? Nu-i mai (...)? coinculpatul B. precizând că dosarul este deja făcut de Parchetul General, că totul este clar. T.T.T.T. adaugă însă că trebuie să facă ceva pentru că dosarul a fost infirmat de procurorii de la Parchetul General, la acest moment inculpatul B., prompt, spunând că nu a fost infirmată soluția, ci s-a declinat competența în favoarea Direcției Naționale Anticorupție, martorul replicând că trebuie făcut ceva, c-a fost infirmat. „Deci, nu poți să vii peste o altă soluție cu o soluție (...)”, „Competența de a da neîncepere a urmăririi penale ne revine nou. Era suma mai mare de un milion (...) Păi, nu, x în aia a propus neînceperea urmăririi penale”.

Insistând, inculpatul B. l-a întrebat pe T.T.T.T. dacă a doua zi el ar putea să-l însoțească pe X.X.X.X., martorul spunându-i însă că atunci când inculpatul A. va fi audiat, acesta poate propune audierea altor persoane : „Nu, nu! Mâine în declarații când îi zice, propun și audierea (...)”. La aflarea acestei situații, inculpatul B. îi spune lui T.T.T.T. ca atunci când A. va fi audiat, același să indice numele și numărul de telefon ale persoanelor propuse pentru audiere : „Păi, să vină el cu o hârtiuță mâine, numele și numerele de telefon”, rechizitoriul reținând că preocuparea inculpatului B. era aceea de a controla ancheta, motiv pentru care voia să cunoască în amănunt ce persoane urmau să fie audiate.

În continuare, T.T.T.T. solicită ca în cauză să existe, din partea inculpatului, discreție, răspunsul inculpatului fiind că el este o persoană ermetică, că are un cerc de prieteni restrâns, interesul de a fi discret este al lui .

Interesul inculpatului B. pentru modalitatea în care se cerceta dosarul, respectiv inculpatul A., este probat, reține rechizitoriul, și din împrejurarea, ulterioară discuției relevate, când inculpatul îi spune lui T.T.T.T., categoric, că a divulga cele vorbite este împotriva a ceea ce el dorește : „Ce vreau eu să spun, încă odată (...) ă (...) nu vreau să se audă absolut nimic, că riscul este foarte mare . Da-i împotriva interesului meu, domne!”

Continuând conversa?ia cu martorul, inculpatul B. îi spune ca este în rela?ie apropiata cu o persoana ce are o func?ie importanta în stat, cu aceasta s-a vazut în urma cu doua luni oi îi detaliaza ce s-a întâmplat cu acel prilej situat în luna noiembrie 2008, respectiv ca fusese tentat sa vorbeasca despre dosar, însa nu a facut-o, la fel, i-a spus ca tot în perioada amintita l-a întâlnit pe inculpatul E., s-a în?eles cu acesta sa contacteze ofi?erul de caz oi sa procedeze astfel cum se întâmplase : „M-am trezit cu C . oi-am zis ca mai bine sa ne vedem împreuna .oi s-o facem aoa.”

După aceste destăinuiri, rechizitoriul reține că inculpatul E. a readus în discuție subiectul persoanelor ce urmau a fi audiate, intervenția coinculpatului B. fiind, din nou, aceea de a încerca fie renunțarea, fie limitarea numărului persoanelor : „Da, trebuie așa de mulți să vină! Ei sunt foarte sperioși și nu au avut de-a face cu d'astea. Da. Mulți au murit, au plecat”.

Actul de sesizare, la pag. 384, reține că spre finalul întâlnirii din 27 ianuarie 2009, inculpatul E. a părăsit restaurantul, ceilalți doi rămânând, subiectul discutat fiind tot modul în care urma să se desfășoare ancheta, în primul rând inculpatul B. întrebându-l pe martor dacă inculpatul A. trebuie să aducă documentele cerute prin adresa ce-i fusese lăsată lui, el continuând cu ideea că este discret, dar are un mare interes : „Nu! De la mine niciodată n-a ieșit și interesul e al meu cel mai mare!”, că se știe foarte bine cu o persoană care a deținut funcția de procuror general adjunct în Direcția Națională Anticorupție, că l-a vizitat, dar nu l-a căutat pentru a-i cere ajutorul pentru că a dorit să-l protejeze : „Eu cunosc foarte bine pe cineva în instituție. A fost și la mine acasă și astea (...). De când a apărut chestia asta, nici telefon, nici nimic, nimic”, după care același se oferă, îi promite martorului că-l sprijină în activitatea profesională : „Dacă vreodată în domeniul acesta (...) mi-e mult mai ușor să apelez pentru altcineva, decât pentru mine personal. Dacă vreodată e nevoie de o vorbă pusă, într-un moment cheie (...).” Rechizitoriul reține că T.T.T.T. a refuzat, dar inculpatul a insistat, el precizând : „E de reținut. Că lumea e mică, pământul e rotund (...)” (același vol., fila 278).

Spre finalul întâlnirii, subliniază actul de sesizare, inculpatul, reluând subiectul persoanelor care puteau fi audiate, cele care au deținut funcții în universitate în perioada demarării „afacerii Băneasa”, a spus : „Da, trebuie să ne gândim la cinci oameni (...). Da. Mă gândesc la câteva, să (...) Trebuie exact, care are o funcție. Da, da. Perioada aia (...) și prorector”, ceea ce, subliniază actul de sesizare demonstrează că inculpatul a fost cel care a coordonat activitatea în „afacerea Băneasa”.

Urmare celor stabilite în discuția din 27 ianuarie 2009, la 28 ianuarie 2009, inculpatul A. a fost audiat în Dosarul cauzei, nr. x/P/2006, el, spune rechizitoriul, lăsându-i lui T.T.T.T. un tabel cuprinzând numele persoanelor ce urmau a fi audiate, în acesta fiind menționate și datele complete de identificare a 7 persoane, printre care : X.X.X.X., Z.Z.Z.Z., Y.Y.Y.Y., A.A.A.A.A., H.H., B.B.B.B.B., C.C.C.C.C., precizându-se că fuseseră „selectate” de inculpatul B.

La 11 februarie 2009, T.T.T.T., telefonic, i-a cerut inculpatului A. un număr de fax al M. București în vederea citării persoanelor înscrise pe acel tabel, acela i-a transmis cele cerute, după care inculpatul A. i-a spus secretarei universității că urmează să primească niște citații de la Direcția Națională Anticorupție pentru colegi, precizându-i că va primi și o programare a zilelor în care aceia urmau să se prezinte, despre aceasta urmând ca ea să-i spună lui acele date și cunoscând că lucrurile se desfășurau cum stabilise inculpatul B., i-a mai spus „să nu-ți face probleme, că nu-i leagă (...)” .

În aceeași zi, secretara universității a anunțat că s-au transmis citațiile, inculpatul A. stabilind că un exemplar va fi dat persoanelor la care se refereau, iar un altul, va rămâne la el.

La 16 februarie 2009, au fost audiați X.X.X.X. și Z.Z.Z.Z., la 17 februarie 2009, B.B.B.B.B., A.A.A.A.A., H.H., iar la 18 februarie 2009, Y.Y.Y.Y.

Rechizitoriul reține că după audierea sa, X.X.X.X. l-a apelat pe inculpatul A., apelul fiind cerut de acesta din urmă, convorbirea telefonică reliefând că pe inculpat îl interesa ceea ce spusese cel audiat. X.X.X.X. i-a spus inculpatului că audierea a decurs normal, sens în care a spus „e ok” și că a declarat lucruri neesențiale : „Da!, Le-am, le-am scris și câteva povestioare pe acolo, din amintiri, știi (...) din copilărie”, răspunsul inculpatului fiind : „Frumos, foarte frumos”.

Cu referire la audierea, din 17 februarie 2009, a lui B.B.B.B.B., rechizitoriul reține că anterior, respectiv la 16 februarie 2009, acela s-a întâlnit cu inculpatul A. și l-a întrebat cum trebuie să răspundă la cele ce va fi întrebat, inculpatul răspunzându-i că va fi audiat cu privire la modalitatea în care s-a făcut asocierea și dacă la acel moment terenul a fost evaluat, tot el învățându-l ce trebuie să declare : că asocierea s-a făcut din cauza stării precare financiare a universității și s-a avut în vedere că universitatea va aduce terenul, iar inculpatul B., banii, iar evaluarea nu s-a făcut pentru că terenul era agricol și „fără niciun fel de valoare, să-i spui”, că societatea pe acțiuni s-a înființat după ce s-a obținut titlul de proprietate, în fapt, asocierea a fost transformată în societate, transformarea a fost votată de senat, evaluarea, atunci, a fost făcută de o firmă recunoscută, era apropiată de valoarea reală a terenului aportat în natură, partenerii au depus banii, că universitatea a primit 49,88% din acțiunile societății, că această cotă nu scade niciodată pentru că este clauză în contractul de societate. Atunci când B.B.B.B.B. a cerut să i se spună ce să răspundă dacă va fi întrebat cum s-a votat în senat, el gândind că ar trebui să spună că s-a votat în general, la fiecare ședință, inculpatul A. l-a corectat în sensul că trebuie să spună că nu s-a votat în general, ci efectiv de fiecare dată.

Cu referire la inculpatul B., inculpatul l-a sfătuit pe B.B.B.B.B. să spună, dacă va fi întrebat, că, personal, nu l-a cunoscut, dar îl știa pe tatăl aceluia, că acela a fost profesor universitar, astfel să lase să se înțeleagă că faptul a fost un puternic argument pentru asociere pentru că nu puteau fi înșelați de băiatul unui profesor universitar care le-a fost coleg, că SC V. SA era pentru universitate cea mai mare povară, cheltuielile erau mari, le-a fost greu să lupte cu guvernele și cu toată mafia imobiliară care era interesată de terenurile din zonă, asocierea s-a făcut pentru că nu se mai putea gestiona situația, toată agricultura era un dezastru, gardul a fost furat, pomii tăiați, asocierea a folosit universității, s-au luat bani, plus sponsorizări, s-au primit două microbuze și s-au pus termopane la cămine. Când B.B.B.B.B. a replicat că nu s-au primit microbuzele, inculpatul l-a corectat, spunându-i că s-au primit burse (discuție înregistrată ambiental).

Analizând cele relatate mai sus, rechizitoriul reține că, practic, inculpatul A. l-a instruit pe B.B.B.B.B. asupra a ceea ce trebuia să declare, iar acela nu cunoștea cum s-a încheiat contractul de asociere cu SC A.A. SRL, împrejurările în care terenul a fost aportat în natură la capitalul social, acestea fiind motivele pentru care el l-a întrebat pe inculpat, la 17 februarie 2009, B.B.B.B.B. dând declarație în sensul arătat.

La 05 martie 2009, după ce inculpatul A. a fost audiat în cauză, după-amiază, el a fost contactat telefonic de K.K.K.K.K., același de la momentul restaurant al hotelului „x”, apropiat al inculpatului B., acesta cerând relații privind audierea, cei doi folosind limbaj codificat : „sticle de vin, vie”, inculpatul declarând că în modalitatea arătată, el a transmis lui K.K.K.K.K., informații legate de audierea sa din 05 martie 2009.

Încadrând în drept faptele reținute în legătură cu perioada 16 decembrie 2008 - 27 ianuarie 2009, actul de sesizare, începând de la pag.390, stabilește că inculpatul B., dând, la 24 decembrie 2008, prin intermediul inculpatului F., o sticlă de whisky de 3 litri, o sticlă de plastic de 2 litri conținând palincă ș.a. pentru ca T.T.T.T., ofițer de poliție judiciară să nu efectueze acte premergătoare începerii urmăririi penale în Dosarul nr. x/P/2006 care-l viza și pentru a da soluția de neîncepere a urmăririi penale în acea cauză în care era cercetat el și inculpatul A., la fel, de a-i promite aceluiași, la 15 ianuarie 2009, prin intermediul inculpatului E., șeful S.S.S.S. - o funcție, de a-i promite, direct, la 27 ianuarie 2009, sprijin în activitatea profesională în viitor, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000;

Fapta inculpatului F., de a-i remite lui T.T.T.T., la 24 decembrie 2008, bunurile enunțate în prezentul, pentru ca acela să nu efectueze actele premergătoare începerii urmăririi penale în Dosarul nr. x/P/2006 care-l viza pe inculpatul B. și pentru a obține o soluție de neîncepere a urmăririi penale față de acela, realizează conținutul constitutiv al complicității la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului E., în calitate de director general al S.S.S.S., de a promite, la 15 ianuarie 2009, lui T.T.T.T., ofițer de poliție judiciară, o funcție în direcția amintită urmare recompensării de către inculpatul B., pentru ca acela să nu efectueze acte premergătoare în Dosarul nr. x/P/2006 și pentru a obține o soluție de neîncepere a urmăririi penale față de inculpatul B., întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000.

Cu referire la inculpatul F., fapta acestuia, în decembrie 2008, în contextul efectuării actelor premergătoare în Dosarul nr. x/P/2006, de a-i ajuta pe inculpații B. și A., cercetați penal, să obțină o soluție de neîncepere a urmăririi penale, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.

La fel, fapta inculpatului E., la acele date director general al S.S.S.S., ca în decembrie 2008 și perioada ianuarie - februarie 2009, în contextul efectuării actelor premergătoare în Dosarul nr. x/P/2006, să-i ajute pe inculpații menționați, cercetați penal, să obțină o soluție de neîncepere a urmăririi penale, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.

Partea a III-a a actului de sesizare (începând cu pag. 392), în subcapitolul I - Încadrarea juridică a faptelor, reluând situația de fapt, după o scurtă trecere în revistă a incriminării abuzului în serviciu, prevăzută de art. 248 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen., reține că în cazul inculpatului A., infracțiunea a fost săvârșită atât în modalitatea neîndeplinirii unui act ce trebuia realizat în baza atribuțiilor de serviciu, cât și în cea a îndeplinirii unui act în mod defectuos, enumerându-se actele îndeplinite sau neîndeplinite în mod defectuos, toate el realizându-le în vederea aducerii la îndeplinire a planului infracțional avut cu coinculpatul B., sens în care a amăgit, indus în eroare membrii biroului și pe cei ai senatului M. București, în modalitatea amăgire el folosind mijloace frauduloase.

Cu referire la actele îndeplinite defectuos sau neîndeplinite, rechizitoriul reține că acestea trebuie puse în corelație cu normele ce reglementau atribuțiile de serviciu ale inculpatului (Carta Universității - anii 2000 - 2004), Legea nr. 84/1995 - Legea Învățământului, H.G. nr. 123/1993 modificată prin H.G. nr. 47/1999, Constituția României, Legea nr. 213/1998, Legea nr. 18/1991, H.G. nr. 517/1999 modificată prin H.G. nr. 776/1999, infracțiunea de abuz în serviciu s-a săvârșit în formă continuată și calificată (sunt evidențiate normele legale și situația de fapt corelativă), la pag. 413 a actului de sesizare concluzionându-se că inculpatul a săvârșit 5 acte materiale (perioada martie - aprilie 2000, continuare, până în noiembrie 2004).

Cu referire la infracțiunea de abuz în serviciu săvârșită de inculpatul D. (începând cu pag. 413) rechizitoriul reia situația de fapt arătată deja și subliniază actele îndeplinite în mod defectuos sau neîndeplinite de acest inculpat (perioada 29 mai 2003 - 04 decembrie 2003, 11 noiembrie - 15 noiembrie 2004).

Privindu-i pe inculpații J. și I., actul de sesizare, începând cu pag. 414, reia situația de fapt care-i privește pe aceștia și reține, din nou, că faptele s-au săvârșit în cadrul atribuțiilor lor de serviciu.

Cu referire la inculpații G., H., K., rechizitoriul (de la pag. 416) reia situația de fapt ce-i vizează și subliniază calitățile în care au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată.

Începând cu pag.417, actul de sesizare, după evidențierea textelor incriminatoare ale complicității la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată (art. 26 C. pen., raportat la art. 248, 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.) săvârșită de inculpații B. și C., rezumă actele materiale componente ale incriminării (anii 2000-2004) pentru fiecare inculpat în parte (până la pag. 420).

Subcap. 2 al actului de sesizare (în secțiunea încadrarea juridică a faptelor) pag. 420, este consacrat comentării doctrinare a infracțiunii de dare de mită (art. 255 C. pen.) și reliefării, din nou, a faptelor inculpaților B., E., F. (referitor la această complicitate la infracțiunea de dare de mită).

Subcapitolul 3 al secțiunii amintite (începând cu pag. 425), are ca obiect situația de fapt ce-i privește pe inculpații E. și F. în sarcina cărora s-a stabilit săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului (prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.), și aici actul de sesizare înscrie doctrina referitoare la această incriminare și reia datele considerate a constitui întrunirea elementelor constitutive (până la pag. 434).

Capitolul următor al rechizitoriului reține poziția procesuală a inculpatului A. (începând cu audierea din 14 mai 2009) și a inculpatului D. (audierea din 29 aprilie 2009) în ce-l privește pe acesta reținându-se că ulterior s-a prevalat de dreptul la tăcere prevăzut de art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

Cap. IV al actului de sesizare abordează latura civilă, sens în care, după reluarea dispozițiilor normative potrivit cărora terenul în suprafață de 226,61 ha face parte din domeniul public al statului și dat în administrarea M. București se menționează că potrivit H.G. nr. 517/1999, modificată prin H.G. nr. 776/1999 suprafața amintită este domeniu public, fiind cuprinsă în anexa 2, pct. 120 - M. București, iar prin H.G. nr. 123/1993 modificată prin H.G. nr. 47/1999 s-a dat în administrarea universității, toate aceste hotărâri ale Guvernului fiind în vigoare.

În ce privește constituirea de părți civile, rechizitoriul menționează că la data de 25 iulie 2012, L., cu adresă s-a constituit în calitate de parte civilă în numele Statului Român, sens în care, în principal, a cerut restituirea bunului în natură și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii prin revenirea bunului (teren în suprafață de 221,61 ha) în proprietatea publică a statului și anularea actelor juridice produs al infracțiunii - actele emise de comisiile de aplicare a Legii nr. 1/2000, precum și a tuturor actelor subsecvente încheiate urmare emiterii titlului de proprietate.

În subsidiar, în temeiul art. 14 alin. (3) C. proc. pen. și numai în măsura în care, la data soluționării acțiunii civile repararea pagubei în natură nu mai este posibilă, partea civilă a solicitat obligarea celor vinovați la plata sumei de 600.523.000,6 lei reprezentând contravaloarea bunului imobil așa cum acesta a fost stabilit prin raportul de constatare tehnico-științifică întocmit de Direcția Națională Anticorupție. S-a mai cerut acordarea de despăgubiri bănești pentru folosul de care a fost lipsită, în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (4) C. proc. pen.

În motivarea constituirii de parte civilă s-au arătat dispozițiile normative ce reglementează procedura retrocedării terenurilor agricole care figurau în domeniul public al statului, actul de sesizare subliniind că prin eliberarea titlului de proprietate asupra suprafeței de 224 ha, fără a exista o hotărâre a Guvernului care să transfere terenul din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, s-a cauzat o pagubă acestuia, în sumă de 3.353.872.606.000 lei vechi.

Cu referire la dreptul de administrare, rechizitoriul reține că M. București nu avea nicio obligație față de Statul român, de folosirea terenului fiind lipsită instituția de învățământ superior, în condițiile în care prin faptele abuzive în sarcina inculpaților A. și D. de la momentul aportării terenului, cât și acelea în calitățile de reprezentanți ai universității în Consiliul de Administrație al SC V. SA, universitatea a fost lipsită de beneficiile ce i se cuveneau.

Totodată, cei doi inculpați, beneficiind de complicitatea coinculpaților B. și C., la datele aportării în natură a terenului la capitalul social al societăților comerciale pe acțiuni amintită, l-au subevaluat și prin exercitarea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu în calitățile de membri în Adunarea Generală a Acționarilor și în Consiliul de Administrație, au acceptat și dispus scoaterea sumelor de bani din societate aduse ca aport în numerar de către acționarul majoritar, SC C.C. Ltd, fapte prin care M. București a fost prejudiciată cu 6.194.722.180.586,05 lei vechi, paguba fiind reflectată și în cota de participare a universității la capitalul social al SC V. SA, cota reală fiind 89,6845% din capitalul social.

Prin hotărârea senatului M. București din 27 iulie 2012, înaintată cauzei Dosarului nr. x/P/2006 la 31 iulie 2012, M. București s-a constituit parte civilă cu mențiunea că în ce privește cuantumul pretențiilor, acesta urma a fi comunicat până la momentul citirii actului de sesizare.

Pentru recuperarea prejudiciilor, în timpul urmăririi penale, prin ordonanța din 17 iulie 2012, s-a instituit măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile ale inculpaților B., A., D., C., H., J. și K.

În cadrul cap. V - Măsuri dispuse în cauză, rechizitoriul enumeră datele începerii urmăririi penale (20 martie 2009) față de inculpații A. și B., la fel față de inculpații D. și C., dar și față de învinuiții H.H., X.X., L.L., M.M.M., la 23 martie 2009 față de inculpații B., A., E., F., față de învinuiții I.I.I.I.I., K.K.K.K.K., încadrările juridice fiind menționate la pag. 578-579 act de sesizare.

La 24 martie 2009, prin ordonanță, s-a dispus schimbarea încadrării juridice față de inculpații E. și F. din complicitate la dare de mită în infracțiunea de favorizarea infractorului, la fel, pentru învinuiții I.I.I.I.I. și K.K.K.K.K. în complicitate la infracțiunea de favorizare a infractorului, iar la data de 28 martie 2009, s-a dispus, prin ordonanță, extinderea urmăririi penale pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248, raportat la art. 2481 C. pen. față de inculpații G., H., I., X.X.X., P.P.P., J. și K.

La 17 iulie 2012, prin ordonanță, s-a dispus extinderea urmăririi penale față de inculpatul B. pentru alte acte materiale componente ale infracțiunii de abuz în serviciu săvârșită în perioada aprilie 2000 - noiembrie 2004 și schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 248, art. 2481 C. pen., în aceeași infracțiune prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 248, art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. dar și pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.

În ce-l privește pe inculpatul A., la aceeași dată, s-a dispus extinderea cercetării și începerea urmăririi penale pentru alte acte materiale din perioada aprilie 2000 - noiembrie 2004 care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 248, raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la fel, pentru alte acte materiale din aceeași perioadă, componente ale infracțiunii prevăzută de art. 248, raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în ce-l privește pe inculpatul D.

În ce-l privește pe inculpatul C., la aceeași dată s-a dispus extinderea cercetării și începerea urmăririi penale pentru alte acte materiale componente ale aceleiași infracțiuni săvârșite în aceeași perioadă (aprilie 2000 - noiembrie 2004) prin aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu referire la inculpații E. și F. s-a dispus, la aceeași dată, extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea, pentru ambii inculpați, a art. 33 lit. a) C. pen.

Actul de sesizare a mai menționat că începând cu data de 23 aprilie 2009, materialul probator administrat a fost pus la dispoziția apărării inculpaților B. și C., în perioada 05 iunie 2012 - 03 septembrie 2012, la dispoziția celorlalți inculpați și învinuiți, la 03 septembrie 2012 și 10 septembrie 2012 fiind întocmite procese-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală.

În cap. VI - Alte soluții dispuse în cauză, rechizitoriul amintește situația Dosarului nr. x/P/2006 privind pe inculpații B. și A. (despre care s-a amintit), Ordonanța nr. 3078/II/7/2008 din 31 iulie 2008 prin care s-a infirmat ca nelegală soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen. și declinarea competenței în favoarea Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, pct. 2 al capitolului conținând soluții de scoatere de sub urmărirea penală : învinuiții H.H., L.L., X.X. pentru infracțiunea prevăzută de art. 248, raportat la art. 2481 C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive sub aspectul laturii subiective;

- I.I.I.I.I., șofer al inculpatului E. pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive sub aspectul laturii subiective;

- K.K.K.K.K., apropiat al inculpatului B. pentru complicitate la infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 264 C. pen.;

- M.M.M., judecător în cadrul Judecătoriei sector 1 București - Biroul de Carte Funciară, pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 248, 2481 C. pen.;

- X.X.X., membru al Comisiei municipiului București de aplicare a Legii nr. 1/2000, reprezentant, în calitate de inginer, al Z.Z.Z. pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248, raportat la art. 2481 C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive sub aspectul laturii subiective;

- inculpatul B. pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen.;

- inculpatul A., pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen.

În subcapitolul Soluții de neîncepere a urmăririi penale, actul de sesizare a dispus:

- privind pe inculpatul A. (03 august 2000) pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen., intervenind prescripția răspunderii penale;

- privind pe inculpații A. și D. (02 august 2000) pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., intervenind prescripția răspunderii penale;

- P.P.P., J., I. (referatul din 12 aprilie 2001) pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., intervenind prescripția răspunderii penale;

- G., H. (nota de fundamentare din 30 mai 2001) pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., intervenind prescripția răspunderii penale;

- inculpatul A. și învinuitul T.T. (conceput și semnat Hotărârea nr. 1 din 19 februarie 2003 a Senatului Universității pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., intervenind prescripția răspunderii penale;

- inculpatul D., învinuiții Y., G.G. și T.T. (mandatul nr. 1700 din 20 martie 2003) pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., intervenind prescripția răspunderii penale;

- inculpații A., D., învinuiții G.G., Y., T.T. (procura specială din 28 mai 2003 și Hotărârea Senatului din 26 mai 2003), pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., intervenind prescripția răspunderii penale;

- învinuitul G.G. (în calitate de administrator al SC V. SA, reprezentant în Consiliul de Administrație din partea M. București) pentru infracțiunea prevăzută de art. 248, raportat la art. 2481 C. pen., intervenind decesul;

- martorul denunțător T.T.T.T., acesta, încă de la momentul la care a fost abordat de inculpatul F., s-a autodenunțat în legătură cu ofertele și promisiunile ce i-au fost făcute de inculpații F. și E. (s-a constituit Dosarul nr. x/P/2008 al Direcției Naționale Anticorupție) pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 C. pen. și art. 264 alin. (1) C. pen., lipsind elementele constitutive.

La pag.592 a actului de sesizare, se menționează că la 27 aprilie 2009, inculpatul E. a formulat plângere penală privindu-l pe T.T.T.T. pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 și art. 246 C. pen., în motivare susținându-se că acela, în calitate de ofițer de poliție judiciară, după ce s-a autodenunțat, l-a provocat în vederea determinării la săvârșirea unei infracțiuni de corupție, că rapoartele întocmite care sunt atașate dosarului, au prezentat denaturat acțiunile sale, în unele situații acestea conțin mențiuni care nu au avut legătură cu realitatea întâmplată, că a acționat fără a fi delegat în prealabil de procuror pentru a efectua activități de urmărire penală, față de aceasta procurorul instrumentator a dispus neînceperea urmăririi penale față de cel arătat, nerezultând că faptele există.

În capitolul VII - Disjungeri, actul de sesizare, după ce reia situația de fapt care a vizat împrejurările și condițiile în care s-a obținut, cu încălcarea legii, titlul de proprietate de către M. București, respectiv referatul din 12 aprilie 2001 și hotărârea subcomisiei sectorului 1 de aplicare a Legii nr. 1/2000, soluția îi vizează pe R.R.R. și ceilalți membri pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen., la fel față de învinuita P.P.P.

În legătură cu nota de fundamentare din 30 mai 2001 a Comisiei municipiului București, neputându-se stabili cine a conceput-o, disjungerea, spune procurorul, este necesară pentru identificarea persoanei care a redactat-o.

Soluția disjungerii este menționată și în ce-l privește pe inculpatul E. sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, la fel, privind faptele în legătură cu modalitatea în care SC V. SRL a fost introdusă în relații de închiriere ale SC V. SA și cu privire la modalitățile în care au fost constituite SC P.P.P.P. SA la care s-a aportat suprafața de 45.000 mp în anul 2006 și SC R.R.R.R. SRL, la 04 iulie 2005, la care s-a aportat suprafața de 26.805,54 mp de către SC V. SA.

Judecata la instanța de fond. Hotărârea pronunțată;

Rechizitoriul dispus în Dosarul nr. x/P/2006 a fost înaintat Curții de Apel București, secția I penală, la 20 decembrie 2012, formându-se Dosarul nr. x/2/2012, primul termen de judecată fiind 28 ianuarie 2013. Între 28 ianuarie 2013 și 23 iunie 2016 (pe parcursul a 3 ani și 6 luni) s-a desfășurat cercetarea judecătorească, instanța de fond reținând că a fost verificată legalitatea și temeinicia actului de acuzare, s-au soluționat cererile și excepțiile puse în dezbatere de părți: inculpați, părți civile, părți responsabile civilmente, cererilor altor persoane interesate, s-au formulat probatorii, s-a discutat admisibilitatea acestora și s-au administrat probele considerate relevante pentru soluționarea cauzei și în vederea aflării adevărului.

La 29 aprilie 2013, a fost verificată legalitatea și temeinicia actului de sesizare, prin încheierea de la aceeași dată constatându-se că rechizitoriul întrunește condițiile de fond și de formă apte să sesizeze instanța.

În cursul cercetării judecătorești, s-au administrat, cu respectarea principiului contradictorialității, proba cu înscrisuri, acte, documente, martori, procese-verbale de redare a înregistrărilor ambientale, a înregistrărilor telefonice, fiind respinse expertiza tehnică privind înregistrările convorbirilor telefonice și a celor ambientale, după ce acestea au fost audiate în ședință publică, constatându-se că nu există indicii și dovezi rezonabile că ar fi fost alterate, fiind astfel respectate condițiile de legalitate prevăzute de dispozițiile art. 911 și următ. C. proc. pen. S-au încuviințat și a fost administrate probele propuse de inculpați în apărare, s-au depus concluzii și note scrise de către Ministerul Public, inculpații B. și C., M. București, inculpații E., inculpatul K., inculpatul I., inculpatul F., inculpatul A., partea civilă Statul român, prin L., SC R.R.R.R. SRL și SC P.P.P.P. SA, inculpatul H., inculpatul G., inculpatul D., și inculpata J. .

Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă, constatată și probată prin actul de sesizare, a fost reținută și în urma efectuării cercetării judecătorești, reținându-se și că, în drept, încadrarea juridică a faptelor pentru care cei 11 inculpați au fost trimiși în judecată este legală, examinând, sub acest ultim aspect, aplicarea legii penale mai favorabile având în vedere intrarea în vigoare a N.C.P.

Judecătorul fondului, la începutul sentinței, pronunțată la 23 iunie 2016, subliniază că acuzațiile s-au întemeiat pe următoarele mijloace de probă: declarații de inculpați, declarații de învinuiți, declarații de martori, raport de constatare tehnico-științifică economico-financiar, raport de constatare tehnico-științifică identificare topo-cadastrală, evaluare imobil, iar conținutul întregului material de urmărire penală a fost structurat în 170 volume al căror cuprins, inclusiv numărul de file, este redat începând cu pagina 210 a sentinței și până la pagina 267 inclusiv, iar la curtea de apel, dosarul este compus din 20 de volume.

Judecătorul fondului reține că cei 11 inculpați pot fi împărțiți, în mod generic (fila 268 a hotărârii), în trei grupuri, în funcție de participarea la săvârșirea faptelor, implicare directă sau indirectă, scopurile urmărite, natura infracțiunilor reținute în sarcina lor, a rezultatelor obținute și al interesului fiecăruia, între grupuri existând legături și conexiuni ce au făcut posibil rezultatul obținut în finalul activității infracționale.

Astfel, într-un prim grup, au fost incluși inculpații B. și C., în al doilea, inculpații A., D., G., H., I., J., K., iar în ultimul grup, inculpații E. și F., reținându-se că aceștia au conlucrat, scopul final urmărit fiind nelegal, activitățile acestora și legăturile dintre ei neputând realiza elemente ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, relevarea lor fiind proprie doar sub aspectul participației penale.

Toți cei 11 inculpați au fost audiați, pe parcursul a 27 de termene de judecată au fost, de asemenea, audiați 91 de martori (perioada 27 octombrie 2014 - 25 mai 2016), toți aceștia fiind propuși de apărarea inculpaților, au fost audiați și martorii de la urmărirea penală, la fel, martorii denunțători (X., L.L.L.L.L., T.T.T.T.), că în ședința publică au fost ascultate înregistrările convorbirilor telefonice și cele ambientale și, avându-se în vedere că între înregistrări/transcrieri ale acestora nu există niciun fel de neconcordanțe, inadvertențe sau deosebiri, a fost respinsă proba cu expertizarea lor tehnică (înregistrările fiind legal autorizate). Instanța de fond a prorogat pronunțarea asupra admisibilității probei constând în efectuarea unor expertize tehnice de evaluare terenuri și construcții, expertiza topo-cadastrală, expertiza tehnică judiciară specialitatea agricultură, expertiza specialitatea geologie, expertiza specialitatea construcții și evaluare imobile și expertiză financiar-bancară, acestea, după administrarea celorlalte probe încuviințate, fiind respinse ca nerelevante în cauză, la respectiva etapă a judecății.

Judecătorul fondului a enumerat martorii audiați:.

În cadrul probei cu înscrisuri, s-au depus contracte, documente, adrese, relații, puncte de vedere asupra problemelor de drept legate de cauză.

În urma administrării probatoriului, judecătorul fondului, începând cu pagina 269 a sentinței a expus activitățile inculpatului B. în relația comercială cu M. București ce a vizat terenul în suprafață de 226 ha din zona de nord-vest a municipiului București, limitrof și cu acces direct la DN1, pe care, din anul 1929, se află Stațiunea de cercetare SC V. SA, teren aflat în administrarea instituției de învățământ superior agricol, acțiunile acestuia fiind realizate prin intermediul inculpatului C., reprezentant în fapt la negocierile purtate, acesta - în numele inculpatului B. - realizând, la început, un contract de asociere în participațiune, după aceea, transformarea în societate comercială pe acțiuni SC V. SA care, nelegal, a intrat în proprietatea terenului, inițial contractul fiind încheiat cu SC A.A. SRL.

În continuare, instanța de fond rezumat situația de fapt descrisă în actul de sesizare, fiind făcute constatări și în ce privește nelegalitatea contractului de asociere în participațiune din 12 aprilie 2000, regimul juridic al terenului identificat cu vecinătățile: est - zona Pipera, sud - Aeroportul Băneasa, vest - DN1, nord - șos. x, actele normative care l-au inclus în domeniul public al statului, relațiile inculpatului B. cu conducerea, din anul 2000, a M. București, împrejurările obținerii titlului de proprietate, urgența în care acesta s-a obținut, implicarea inculpaților A., D., G., H., I., J., K., modalitatea în care terenul a fost adus aport în natură la capitalul social al SC V. SA, neîncasarea, de către M. București a integralității sumei minime garantate contractată, în final pierderea, de către universitate, a terenului, operațiunile financiare ale SC V. SA care nu au adus profit, scopul inculpatului B. în edificarea, pe acel teren, a dezvoltărilor imobiliare, activitatea infracțională a inculpaților E. și F., la cererea și în interesul inculpatului B., cu scopul închiderii, clasării dosarului penal, acțiunile martorului denunțător T.T.T.T.

Judecătorul fondului menționează că audierea membrilor senatului universității care au aprobat participarea instituției de învățământ superior la capitalul social al SC V. SA, cu terenul, a relevat că respectiva aprobare s-a dat pentru că au avut încredere în inculpatul A., rectorul de la acea dată, în motivele și argumentele aduse de acesta, fiind convinși însă că terenul era și rămânea întotdeauna al universității, declarând că datorită asocierii au primit la timp și integral salariile profesorale.

În legătură cu poziția procesuală a inculpaților la judecarea cauzei în fond, s-a reținut că aceștia nu au recunoscut faptele, nici încălcarea vreunei dispoziții legale, iar cu referire la susținerile și apărările formulate, acestea nu sunt bazate pe materialul probator existent la dosar, ele rămânând la stadiul de susțineri care nu influențează pronunțarea soluției, vinovăția fiind certă și neechivocă, faptele săvârșite sunt deosebit de grave, reprezintă o încălcare flagrantă și esențială a legii, consecințele și urmările repercutându-se direct și nemijlocit asupra patrimoniului public, asupra nevoilor și scopurilor pe termen mediu și lung ale universității, lipsirea studenților din M. București de o bază (fermă) în care aceștia să se pregătească, să învețe, să dobândească cunoștințele necesare pentru a deveni specialiști agronomi, ceea ce accentuează gravitatea celor vinovați.

Examinând activitatea infracțională a inculpaților, începând cu aceeași pagină (nr. 275) judecătorul fondului menționează, în rezumat, declarațiile inculpatului A. în legătură cu întâlnirea cu coinculpatul B. de la începutul anului 2000, situația contractului de asociere în participațiune, obținerea titlului de proprietate asupra terenului, implicarea inculpatului B., relațiile cu inculpații E. și F., dar și că acest inculpat, la cercetarea judecătorească a susținut că nu este vinovat, reținând, contrar apărării, că acesta a săvârșit cu vinovăție faptele pentru care a fost trimis în judecată.

În ce privește individualizarea pedepselor aplicate, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare, datele personale ale inculpaților, conduita după săvârșirea faptelor, consecințele grave ale faptelor săvârșite, gradul implicării în activitățile infracționale.

Cu referire la latura civilă a cauzei, judecătorul fondului a reținut că are obligația legală să se pronunțe, acțiunea civilă în cauză având ca obiect repararea prejudiciului, există constituire de parte civilă prin care se tinde la restabilirea situației anterioare comiterii faptei, apreciind că rezolvarea acțiunii civile, prin problematica complexă a cauzei penale, respectiv că din terenul ce a format obiectul infracțiunilor s-au operat două dezmembrăminte, prin două donații făcute către Primăria Generală a Municipiului București, și că pe acel teren s-au edificat construcții de spații comerciale care, ulterior, au fost închiriate, subînchiriate, oferite spre folosință, că sunt multe persoane fizice și juridice care au drepturi de folosință, de închiriere și chiar de proprietate, pe teren există locuințe (apartamente, garsoniere) care au fost vândute către persoane care au drepturi subsecvente de proprietate asupra cotei indivize de teren, că pe acest teren se află o reprezentanță a unui stat străin - Ambasada Statelor Unite ale Americii, rezolvarea acestora ar duce la depășirea termenului rezonabil de soluționare a cauzei penale, considerent pentru care a disjuns acțiunea civilă de acțiunea penală.

Prin sentința penală nr. 115 din 23 iunie 2017, inculpații au fost condamnați după cum urmează:

1. Inculpatul A., la 6 ani închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) și a art. 5 C. pen. (art. 248, 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.).

În baza art. 65 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 68 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe durata de 5 ani după executarea pedepsei principale;

2. Inculpatul B., la 7 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 248 C. pen., art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a art. 5 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., inculpatului i s-a interzis, pe toată durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și la 7 ani închisoare pentru infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., inculpatului i s-a interzis, pe toată durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, 7 ani închisoare sporită cu 2 ani închisoare, în final inculpatul având de executat 9 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., inculpatului i s-a interzis, pe toată durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe 5 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a dedus din pedeapsă, durata reținerii de 24 de ore de la data de 24 martie 2009 la 25 martie 2009;

3. Inculpatul C., la 7 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată și calificată, prevăzută de art. 48 C. pen., raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale.

În baza art. 68 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata de 5 ani după executarea pedepsei principale;

4. Inculpatul D., la 5 ani închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1), cu aplicarea art. 35 C. pen. și a art. 5 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 68 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata de 5 ani după executarea pedepsei principale;

5. Inculpatul E., la 2 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe toată durata executării pedepsei.

În baza art. 264 alin. (1) C. pen., același inculpat a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de favorizare a infractorului.

În baza art. 71 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe toată durata executării pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-a dispus deducerea din pedeapsă, a reținerii de 24 de ore din 24 martie 2009;

6. Inculpatul F., la 2 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. și la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-a dispus deducerea din pedeapsă, a reținerii de 24 de ore din 24 martie 2009;

7. Inculpatul G., la 1 an închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 și a art. 5 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale;

8. Inculpatul H., la 1 an închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 și a art. 5 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.;

9. Inculpatul I., la 1 an închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 și a art. 5 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.;

10. Inculpata J., la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 și a art. 5 C. pen.

În temeiul art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe termenul de supraveghere de 2 ani.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., s-au impus obligațiile și măsurile de supraveghere înscrise la pag.287 a sentinței.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen., inculpatului i s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. cu referire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere;

11. Inculpatul K., la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 și a art. 5 C. pen.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe termenul de supraveghere de 2 ani.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., s-au dispus măsuri de supraveghere (pag.288 a sentinței), condamnatului atrăgându-i-se atenția asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., cu referire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 108, cu referire la art. 112 C. pen., s-a dispus confiscarea în folosul statului a bunurilor ce au format obiectul dării de mită.

În temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 397 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus lăsarea nesoluționată a laturii civile și s-a disjuns cauza sub acest aspect.

S-au menținut măsurile asigurătorii dispuse în cauză prin ordonanța din 17 iulie 2012 asupra bunurilor imobile aparținând inculpaților A., B., D., C., H., J. și K.

Judecarea cauzei în apel și decizia:

Aspecte prealabile examinării pe fond a apelurilor:

Având în vedere că faza urmăririi penale s-a desfășurat în condițiile Codului de procedură penală anterior, la finalizarea acestei faze a procesului penal a fost îndeplinită cerința legală a „prezentării materialului de urmărire penală” (aspect relevat în rezumarea actului de sesizare), rezultând următoarele:

- tuturor inculpaților, în prezența apărătorilor aleși, le-au fost prezentate faptele și încadrările juridice ale acestora și, totodată li s-au pus la dispoziție volumele dosarului de urmărire penală;

- în faza urmăririi penale, potrivit opțiunii procesuale personale, unii dintre inculpați s-au prevalat de „dreptul la tăcere” nefiind de acord să fie audiați, iar alți inculpați au fost de acord să fie audiați, declarațiile lor fiind analizate.

Faza urmăririi penale, în condițiile complexității deosebite a cauzei penale, s-a desfășurat pe parcursul a circa 4 ani, această fază finalizându-se la data de 17 decembrie 2012, prin emiterea rechizitoriului.

Judecata în primă instanță, în aceleași condiții de complexitate, ale respectării principiilor acestei etape, printre care contradictorialitatea și nemijlocirea administrării probelor propuse prin rechizitoriu ori de inculpați, și de apărătorii lor, s-a desfășurat pe parcursul a 3 ani și 6 luni, fiind finalizată la 23 iunie 2016, prin pronunțarea sentinței penale.

Se reține că, în cursul judecății în fond, a fost admisă cererea inculpaților care au solicitat obținerea unor copii ale suporților optici, astfel punându-se la dispoziția apărării (inculpatul E.), admițându-se și cererea de a se audia în ședință publică unele înregistrări ambientale și convorbiri telefonice.

Inculpații au fost de acord să fie audiați, ei astfel expunând varianta proprie cu privire la faptele pentru care au fost trimiși în judecată.

La diferite termene de judecată, în raport de data formulării și de desfășurarea ședinței de judecată, au fost puse în discuție contradictorie administrarea probelor apărării, dispunându-se motivat admiterea sau respingerea acestora.

În apel, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți, la data de 03 martie 2017, apelurile fiind declarate de Ministerul Public, de persoanele juridice SC V. SA, SC R.R.R.R. SA, SC P.P.P.P. SA și de cei 11 inculpați, judecarea acestora desfășurându-se cu începere de la termenul de judecată 11 aprilie 2017 până la 04 iulie 2017.

Având în vedere dispozițiile art. 412 (4) C. proc. pen., Ministerul Public, persoanele juridice menționate și inculpații și-au motivat în scris calea de atac, motivare suplimentată de către apărătorii inculpaților pe tot parcursul judecării cauzei în apel, la fel și celelalte părți.

Cu excepția inculpatei apelante J., toți ceilalți inculpați au fost asistați de avocați aleși, pentru asistarea lor la fiecare termen de judecată fiind prezent și un avocat desemnat din oficiu. Pentru SC V. SA, reprezentarea a fost asigurată de administratorul M.M.M.M.M. (fila 115 vol. I apel), celelalte persoane juridice beneficiind de avocați aleși.

La termenul de judecată din 09 mai 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 420 (4) C. proc. pen., instanța de apel a întrebat inculpații dacă doresc să fie audiați (la acest termen de judecată au fost prezenți toți cei 11 inculpați).

Inculpatul A. a precizat că dorește să fie ascultat, dar la un termen de judecată ulterior (încheiere existentă la fila 48, vol. III apel).

La termenul de judecată din 23 mai 2017, au fost ascultați, potrivit opțiunii personale, inculpata J., inculpatul K., inculpatul I., optând pentru „dreptul la tăcere”, inculpații C. (același volum, fila 282 și 283), A. (același volum, fila 285 și 297), H. (același volum, fila 291), E. (același volum, fila 294), D. (același volum, fila 295), B. (același volum, fila 296). Inculpații G. (același volum, fila 292) și F. (același volum, fila 293) au arătat că doresc să fie audiați, dar la un alt termen de judecată.

La termenul de judecată din 09 mai 2017, avându-se în vedere că inculpații J., G., H., I., K., B., F., în motivele apelului, au susținut că în ce-i privește, s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale atât sub imperiul C. pen. anterior, cât și al C. pen. în vigoare, raportat la data/datele calendaristice ale activității infracționale, iar în conformitate cu dispozițiile art. 351 alin. (2) C. proc. pen., instanța este obligată să pună în discuție, potrivit principiilor oralității, nemijlocirii și contradictorialității, cererile părților și excepțiile acestora, în considerarea rolului activ al procurorului și pentru respectarea dispozițiilor legale (art. 363 C. proc. pen.), Înalta Curte a dispus emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție prin care s-a solicitat să răspundă aspectelor legate de termenul de prescripție a răspunderii penale. Răspunsul organului judiciar s-a înaintat la data de 22 mai 2017 .

Cu referire la poziția procesuală a inculpaților B., A. și D. de a uza în apel de „dreptul la tăcere”, apărarea acestora a motivat, în scris, că odată ce inculpații au criticat modalitatea profund nelegală și inechitabilă în care s-a realizat analiza raportului penal de conflict, ascultarea în apel ar fi lipsită de finalitatea procesuală, împrejurările de fapt asupra cărora ar purta declarațiile nu pot fi dezlegate direct de instanța de apel, în absența unei judecăți efective în primă instanță .

Instanța de apel, în respectarea dispozițiilor art. 420 (5) C. proc. pen., a solicitat inculpaților apelanți și avocaților acestora să depună cereri prin care propun administrarea unor probe în etapa apelului, cu respectarea dispozițiilor legale în materia probațiunii (încheierea din 06 iunie 2017, vol. IV apel, filele 196 și următ.), aceeași cerere și pentru apelantele părți menționate deja. Prin încheierea motivată din data de 06 iunie 2017 Înalta Curte a dispus cu privire la admiterea sau respingerea probelor propuse în apel .

Se reține că inculpatul apelant H. nu a cerut probe spre a fi administrate sau readministrate în judecarea apelurilor.

Prin încheierea menționată, instanța de apel a încuviințat, pentru inculpați, înscrisuri în circumstanțiere și proba testimonială privind audierea martorilor T.T.T.T. și N.N.N. (audiați și în faza judecării fondului).

Prin aceeași încheiere, de asemenea motivat, s-au respins „chestiunea preliminară” de adresare Curtea de Justiție a Uniunii Europene (3 întrebări) formulată de apărarea inculpatului I. și „chestiunea prealabilă” privind exercitarea controlului judecătoresc asupra H.G. nr. 180/2000 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 131/1991 și a Ordinului prefectului Municipiului București, nr. 1122 din 17 august 2000 (același apărător).

Apelurile declarate împotriva sentinței nr. 115/F din 23 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală:

După cum s-a mai arătat, împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, persoanele juridice SC V. SA, SC R.R.R.R. SRL, SC P.P.P.P. SA și inculpații A., B., D., C., E., F., J., I., H., G. și K.

Motivele scrise de apel ale inculpaților au fost, ulterior, dezvoltate și completate, după caz, prin înscrisuri depuse la dosar cu denumirea „note scrise”, „concluzii”, „note de ședință”, „cereri” ș.a.

Motivele scrise de apel ale parchetului, persoanelor juridice și ale inculpaților au fost menționate amplu în încheierea de ședință din data de 04 iulie 2017, în care au fost consemnate dezbaterile și prin care, totodată, s-a dispus amânarea pronunțării deciziei, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, Înalta Curte apreciind că nu este necesară reluarea acestora în partea expozitivă a prezentei decizii.

Tot în încheierea de ședință din 04 iulie 2017 au fost menționate cererile de sesizare a Curții Constituționale privind excepțiile de neconstituționalitate ale unor texte C. proc. pen., susținute de inculpatul C., dându-se și rezolvarea acestora.

Este de menționat că cele trei persoane juridice apelante au declarat apel și împotriva încheierii de la termenul 21 octombrie 2013 pronunțată de instanța de fond, încheiere prin care au dobândit calitatea procesuală de „părți”.

Înalta Curte, având în vedere, pe de-o parte, unicitatea hotărârii apelate, și, pe de altă parte, repetarea unor motive de apel și de argumente în susținerea acestora de către apărarea inculpaților (comune, argumentație identică sau asemănătoare) apreciază necesară sistematizarea argumentelor care au justificat soluțiile dispuse în calea de atac a apelului.

Reținerea situației de fapt din prezenta cauză penală impune și prezentarea contextului în care au fost săvârșite faptele ce au făcut obiect al trimiterii în judecată și, respectiv, judecății în primă instanță.

Sub acest aspect, în sinteză, s-a constatat că inculpații, exceptȃndu-i pe E. și F., în perioada 2000 - 2001 - 2004, cu diferențierile ce se vor arăta, au fost implicați în acțiuni ce au avut scopul trecerii terenului în suprafață de 226,61 ha aferent SC V. SA din cadrul M. București - domeniu public al statului - în proprietatea unei societăți comerciale pe acțiuni (cel puțin până la nivelul anului 2004) după această dată, potrivit rechizitoriului, părți ale terenului fiind închiriate, vândute, date în concesiune (situația de fapt disjunsă încă din faza urmăririi penale), cu consecința creării unor pagube mai mari de 200.000 lei (vechea reglementare) și, respectiv, peste 2.000.000 lei în actuala reglementare, atât în ce privește Statul Român (reprezentat prin L.), cât și universitatea amintită (M. București).

Sistematizarea situației de fapt și implicarea inculpaților în scopul amintit, se axează asupra problematicii regimului juridic al terenului (natura și regimul juridic), cerințe ale legii pentru reținerea infracțiunii de abuz în serviciu sau participație penală secundară sub forma complicității, analiza probelor, a apărărilor formulate în apel.

Procedând la examinarea apelurilor declarate, Înalta Curte constată că apelul parchetului împotriva sentinței vizează critici de nelegalitate și de netemeinicie, respectiv greșita reținere, ca lege penală mai favorabilă, a dispozițiilor N.C.P. pentru inculpații A., C., D., G., H., I., J., K., în loc de dispozițiile C. pen. anterior și, ca atare, prin aplicarea dispozițiilor N.C.P., omisiunea inserării, pe lângă textul incriminator principal, și a textului referitor la consecințele deosebit de grave; aplicarea unor pedepse nelegale pentru inculpații G., J., K., I., H.; greșita aplicare a pedepsei complementare în raport cu pedeapsa rezultantă a închisorii și nu cu fiecare pedeapsă principală aplicată pentru inculpații B., E., F.; greșita individualizare a pedepselor principale aplicate tuturor inculpaților, neaplicarea pedepsei complementare în ce-i privește pe inculpații G., H., I., J., K., pe acești din urmă doi inculpați și cu referire la modalitatea de executare dispusă de instanța de fond.

Motivele de apel expuse, alături de cele ale inculpaților care vizează și stabilirea legii penale mai favorabile, vor fi analizate în finalul acestei decizii.

În cursul cercetării judecătorești în apel, Înalta Curte a pus în vedere inculpaților G., J., I., H., K., apărarea acestora susținând că răspunderea lor penală s-a prescris încă anterior datei pronunțării sentinței apelate, să-și precizeze opțiunea prevăzută de art. 18 C. proc. pen. („continuarea procesului penal la cererea inculpatului în caz de prescripție a răspunderii penale”) explicându-le acestora, în prezența apărătorilor lor aleși, consecințele juridice ale cererii de continuare a procesului penal sau, dimpotrivă, ale nesolicitării continuării procesului penal.

Exceptându-l pe inculpatul K., ceilalți inculpați menționați au solicitat continuarea procesului penal pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248, raportat la art. 2481 C. pen.

Sub aspectul arătat, la solicitarea Înaltei Curți, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a înaintat concluziile sale, aspectele analizându-se în prezenta decizie odată cu argumentarea soluțiilor legale ce-i vizează pe cei 5 inculpați.

Potrivit art. 18 C. proc. pen., în caz de prescripție a răspunderii penale, inculpatul poate cere continuarea procesului penal conform art. 396 alin. (7) și 8 C. proc. pen., (7) dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 și se constată, ca urmare a continuării procesului penal, că sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanța de judecată pronunță achitarea. (8) Dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 și se constată că nu sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanța de judecată pronunță încetarea procesului penal.

Din examinarea acestor dispoziții legale rezultă că, prin solicitarea continuării procesului penal, inculpatul urmărește ca instanța, în baza probelor administrate, să constate, după caz, că faptele fie nu există în materialitatea lor (art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.), fie că fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege (art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.), fie că nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea (art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.) ori, în sfârșit, că există o cauză justificativă sau de neimputabilitate (art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.).

În aceste ipoteze, luând act de cererea inculpaților de continuare a procesului penal, instanța - în urma coroborării probelor administrate - dispune soluția achitării, iar nu soluția încetării procesului penal.

Judecătorul fondului, în urma cercetării judecătorești în cauză, după administrarea probelor, a constatat însă că niciuna dintre ipotezele anterior prezentate, și care ar fi impus soluția achitării acestor inculpați, nu este realizată în raport cu probatoriul administrat.

În apel, cei 5 inculpați menționați mai sus, deci inclusiv inculpatul K., au criticat, printre altele, soluția de condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 248, raportat la art. 2481 C. pen. (în cauză, judecătorul fondului aplicând la această încadrare juridică și reținerea formei continuate prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen., deși prin procesul-verbal din 15 aprilie 2013 procurorul a înlăturat-o), în esență, ei cerând achitarea, dar, cum s-a arătat, întrucât inculpatul K. a solicitat încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului prescripției speciale, fără a solicita continuarea procesului penal, această cerere nu mai face posibilă examinarea, de către instanța de apel, a temeiniciei soluției de condamnare pentru infracțiunea menționată, astfel cum a fost dispusă prin sentința apelată.

Ca atare, examinând numai data sau, după caz, perioada săvârșirii infracțiunilor, așa cum acestea sunt evidențiate în actul de sesizare și în hotărârea primei instanțe, Înalta Curte constată că pentru fapta pentru care inculpatul K. a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond, încadrată juridic în infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248, raportat la art. 2481 C. pen., s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale care, potrivit legii anterioare, ca lege penală mai favorabilă este de 15 ani (art. 124 C. pen. anterior, raportat la art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior).

În aceste condiții, Înalta Curte, în temeiul art. 396 alin. (6), raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., va dispune, cu referire la infracțiunea prevăzută de art. 248, raportat la art. 2481 C. pen., soluția încetării procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție specială a răspunderii penale în ce-l privește pe inculpatul K.

Cu referire la prescripția specială a răspunderii penale în ce-i privește și pe inculpații J., H., I. și G., având în vedere că în concluziile înaintate Înaltei Curți de către procuror la data 22 mai 2017 se menționează că nu a intervenit o asemenea cauză de înlăturare a răspunderii penale, instanța de apel va motiva soluția odată cu analiza legii penale mai favorabile, a temeiurilor de drept și doctrinei incidente.

Referitor la motivul de apel al parchetului și al inculpaților, privind legea penală mai favorabilă, Înalta Curte constată că instanța de fond a avut în vedere pentru stabilirea legii penale mai favorabile, atât disp. art. 5 C. pen., cât și decizia nr. 265/06 mai 2014 a Curții Constituționale a României, prin care s-a statuat că legea penală mai favorabilă trebuie stabilită și aplicată într-o modalitate integrală, după caz, fie a legii anterioare, fie a legii noi, prin examinarea particularităților/datelor concrete ale fiecărei cauze penale, excluzând combinarea textelor celor două legi.

Aplicarea legii penale mai favorabile este reglementată prin dispozițiile art. 5 alin. (1) C. pen., potrivit cu care „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.

Instanța de apel, în cursul deliberării, a examinat aspectul privind stabilirea legii penale mai favorabile distinct, pentru situația juridică a fiecărui inculpat, prin observarea Deciziei nr. 265 din 06 mai 2014 a Curții Constituționale.

La stabilirea legii penale mai favorabile, se impun a fi avute în vedere instituțiile de drept penal substanțial, privite comparativ în raport de succesiunea în timp a actelor normative, dar cu evitarea creării unei a treia legi, ceea ce nu este admis.

Ca urmare, având în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României și realizând o comparare a prevederilor din ambele coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condițiile de incriminare, de tragere la răspundere penale, de sancționare) și cu privire la fiecare instituție incidentă în cauza penală dedusă judecății în apel, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii legii penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispozițiilor sale, instanța de apel constată că legea penală mai favorabilă este, în cazul fiecărui inculpat, fie legea penală nouă, fie legea penală veche, aceasta, raportat la concretul situației juridice care atrage consecințe juridice mai favorabile, după cum urmează:

- legea penală nouă pentru inculpații A., C., D.;

- legea penală veche pentru inculpații B., E., F., G., I., H., J., K.

Astfel, sub aspect sancționator, art. 297 alin. (1) N.C.P. prevede închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării drepturilor de a ocupa o funcție publică. Art. 309 N.C.P. prevede că fapta (art. 297 C. pen.) care a produs consecințe deosebit de grave, sub aspectul limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege, se majorează cu jumătate, în condițiile în care infracțiunea prevăzută de art. 248, raportat la art. 2481 C. pen. anterior era pedepsită cu închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi. Deci, art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen., are limite speciale ale pedepsei de la 3 la 10 ani și 6 luni.

În ce privește infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, pedeapsa era de la 6 luni la 5 ani, în condițiile în care art. 290 N.C.P. prevede pedeapsa de la 2 la 7 ani închisoare.

Incriminarea infracțiunii prevăzută de art. 264 C. pen. anterior (favorizarea infractorului) prevede pedeapsa de la 3 luni la 7 ani închisoare, iar în actualul cod, infracțiunea de favorizare a făptuitorului (art. 269 N.C.P.) este pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Având în vedere însă că inculpații E. și F., la fel și inculpatul B., au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați de instanța de fond în condițiile concursului real, tratamentul sancționator fiind mai blând în accepțiunea C. pen. anterior (art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) sporul fiind facultativ. Or, în condițiile N.C.P., regimul sancționator al concursului de infracțiuni (art. 39 alin. (1) lit. b) prevede că sporul este obligatoriu (fiind o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite).

Art. 248, raportat la art. 2481 C. pen. anterior (pentru ceilalți inculpați menționați mai sus) prevede pedeapsa închisorii de la 5 la 15 ani, în condițiile în care infracțiunea prevăzută de art. 297 alin. (1), cu referire la art. 309 N.C.P., are limite speciale închisoarea de la 3 la 10 ani și 6 luni, deci limita maximă este mai mare.

În concluzie, sub aspectul stabilirii legii penale mai favorabile, în apelul parchetului solicitându-se ca aceasta să fie legea penală anterioară, se constată că acest motiv de apel nu este fondat.

Înalta Curte examinând un motiv de apel comun al inculpaților, cu excepția inculpaților E. și F., respectiv aplicabilitatea în prezenta cauză penală a Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale a României, prin aceasta instanța de contencios constituțional constatând că dispozițiile art. 246 C. pen. 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”.

Instanța de apel apreciază că această decizie a Curții Constituționale nu este de natură a influența în concret răspunderea penală a inculpaților pentru că, potrivit încadrării faptelor pentru care aceștia (exceptându-i pe cei doi deja arătați) au fost trimiși în judecată (fie autori, fie participație secundată sub forma complicității), faptele au fost încadrate juridic în infracțiuni potrivit legii penale anterioare, faptele constituind infracțiuni și potrivit legii penale actuale, inculpații fiind trimiși în judecată pentru încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de „legislația primară”.

Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 405/2016 invocată, că îndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată prin raportare la atribuțiile de serviciu reglementate prin legislația primară (legi, ordonanțe de urgență și ordonanțe ale Guvernului).

Înalta Curte apreciază - chiar în condițiile în care noua incriminare a faptelor de abuz în serviciu, indiferent de subiectul pasiv, este cea prevăzută de art. 297 C. pen., actual, text examinat de Decizia nr. 405/2016 invocată, aceasta incluzând implicit, pentru aceeași rațiune juridică, și referirea la art. 248 C. pen. anterior - că în cauza penală de față aceasta nu este de natură să aibă ca efect soluția achitării în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru argumentele următoare:

Astfel, Curtea Constituțională a statuat că numai comportamentul care constă în „încălcarea legislației primare”, adică a legii emisă de puterea legiuitoare - Parlamentul - dar și a ordonanțelor Guvernului și ordonanțelor de urgență ale Guvernului - poate avea o consecință penală; Curtea Constituțională a constatat că sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul dispozițiilor art. 246 C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuțiilor de serviciu se realizează „prin încălcarea legii”.

Potrivit pct. 1 al dispozitivului Deciziei nr. 405/2016 pronunțată de Curtea Constituțională a României, textul art. 297 C. pen. a fost declarat constituțional numai în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”.

Înalta Curte constată că această decizie a Curții Constituțională a României nu este una care declară neconstituționalitatea unui text de lege, ci este o decizie interpretativă, care nu intră sub incidența art. 147 alin. (1) din Constituția României.

În consecință, procedând la interpretarea textului art. 297 C. pen. prin prisma Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale a României, ar rezulta următorul text de lege pentru incriminarea faptei de abuz în serviciu:

Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește prin încălcarea legii și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

În acord cu doctrina juridică, Înalta Curte reține astfel că Decizia nr. 405/2016 pronunțată de Curtea Constituțională a României - invocată în apărare de inculpații apelanți (autori, complici ai infracțiunii de abuz în serviciu) - nu a constatat neconstituționalitatea textului incriminator, natura sa fiind doar una „interpretativă”, că decizia nu a dezincriminat fapta de abuz în serviciu, fiind cunoscut că numai cel care „incriminează” (adică stabilește că o faptă este infracțiune) are competența și să „dezincrimineze” (să scoată fapta din categoria infracțiunilor).

În concluzie, instanța de apel reține că Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale a României nefiind una de dezincriminare a faptei prevăzută de art. 297 C. pen., este una de interpretare pe viitor a textului incriminator pentru faptele de abuz în serviciu. Fiind o decizie interpretativă, textul incriminator al faptei de abuz în serviciu este constituțional dacă sintagma contestată se interpretează, în cauza concretă, în sensul menționat în decizia instanței de contencios constituțional.

În prezenta cauză, astfel cum se va detalia și argumenta, faptele de abuz în serviciu pentru care inculpații (autori, participanți secundari sub forma complicității) au fost trimiși în judecată și condamnați de instanța de fond, se referă la încălcări ale „legislației primare”, acestea fiind prioritar menționate în actul de sesizare și în sentința apelată.

Împrejurarea că atât în rechizitoriu, cât și în sentință se fac referiri și la „legislația secundară”, nu justifică, prin simpla invocare a Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, soluția de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (dezincriminarea faptei/fapta nu este prevăzută de lege), astfel cum a fost formulată de inculpați.

În „legislația primară” (legi, O.G., O.U.G.) sunt prevăzute obligații (îndatoriri fundamentale, generale și de esență pentru domeniile de activitate ale autorităților și instituțiilor publice, care revin funcționarilor publici ce își desfășoară activitatea în cadrul acestora și, respectiv, pentru anumite categorii de funcționari publici, „legislația primară” reglementând domenii de importanță economică, socială, organizatorică, general sau special (agricultură, industrie, energie, ape, mediu, teritoriu, învățământ, sănătate, educație) ar fi imposibil să stabilească pentru fiecare funcționar (de rang înalt sau de execuție), pentru fiecare funcție ori pentru fiecare angajat, obligațiile de serviciu (aceste funcții fiind cu multiple particularități).

În viața cotidiană a existenței oricărui domeniu de activitate în care lucrează funcționari publici, este firesc ca detalierea, concretizarea, delimitarea, stabilirea obligațiilor, îndatoririlor, atribuțiilor, sarcinilor de serviciu fundamental prevăzute în „Legislația primară” să se realizeze ulterior edictării unei legi sau emiterii unei Ordonanțe de Guvern sau a unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului, dar în corelație și în conformitate cu legea, cu O.G. sau O.U.G. respective, prin „legislație secundară” (Hotărâre Guvern, ordin al ministrului de resort, norme de aplicare ș.a.) sau chiar prin alte acte normative de interes intern (ordine, ordine de serviciu, decizii, norme interne, fișa postului).

De altfel, este frecvent utilizată în elaborarea legislației, metoda prevederii în chiar legea, O.U.G. sau O.G. respectivă, a unui text care prevede expres obligația emiterii unui act normativ subsecvent (a unei legislații secundare) prin care să se detalieze, printre altele, obligațiile, îndatoririle de serviciu sau profesionale ale funcționarilor.

Multitudinea, complexitatea, apariția de situații noi întâmplate într-un domeniu reglementat impus autorităților și instituțiilor publice de către autoritățile legiuitoare, printre altele, legate și de proprietatea funciară, patrimoniu, dreptul de proprietate publică și dreptul de proprietate privată asupra terenurilor, învățământul superior face imposibil, obiectiv, ca acestea să fie integrate în „legislația primară”, în lipsa „legislației secundare”, doar prin examinarea normelor generale din „legislația primară”, niciun funcționar public nu ar fi în măsură să-și îndeplinească, în concret, la locul de muncă, în profesia ori funcția încredințată, atribuțiile, sarcinile, îndatoririle, obligațiile de serviciu specifice funcției îndeplinite și pentru care a fost/este angajat, primește salariu din partea instituției în serviciul căreia s-a aflat/se află.

Înalta Curte reține că aceasta explică împrejurarea că, pe lângă actele normative specifice „legislației primare” este necesară și trimiterea la actele normative aparținând „legislației secundare” astfel cum s-a procedat în rechizitoriu și sentința apelată.

De altfel, chiar în Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale a României se arată că prin adoptarea unor acte de reglementare secundară se detaliază legislația primară, aceste acte de reglementare secundară fiind emise în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Sub aspectul menționat, inculpații apelanți A. și D., invocând incidența Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, și motivând că atribuțiile lor de serviciu erau stabilite numai prin Carta Universitară, iar nu prin legislație primară (Constituție, Legea nr. 84/1995, Legea nr. 213/1998, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 128/1997, Legea nr. 1/2000), au susținut că nu se poate reține că au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu.

Înalta Curte constată, pentru început, că rolul legal al instituției de învățământ superior al cărei reprezentanți în funcția cea mai înaltă a fost inculpatul A., la fel, în funcția de secretar științific inculpatul D., era cel stabilit prin Legea nr. 84/1995 privind învățământul și cu referire la demnitatea de cadru didactic, Legea nr. 128/1997 privind statutul cadrelor didactice. Corelativ acestora, Carta Universitară, act care dezvoltă autonomia universitară, dă dreptul comunității universitare să își stabilească misiunea proprie, strategia instituțională, structura, activitatea, organizarea și funcționarea proprie, gestionarea resurselor materiale și umane, dar cu respectarea strictă a legislației în vigoare. Carta Universitară nu implică existența unei autonomii de reglementare și de decizie a instituției de învățământ superior în afara cadrului legal care este general obligatoriu, autonomia universitară exprimată în Carta Universitară, aprobată de senatul universitar, trebuind să concorde legislației în vigoare.

Art. 92 din Legea nr. 84/1995 - Legea învățământului - în vigoare la datele activităților infracționale ce formează cauza penală de față (act normativ abrogat prin Legea nr. 1/2011) definește autonomia universitară, respectiv domeniile vizate și modalitatea prin care se realizează, reglementând și faptul că în cartă (aceea a instituției de învățământ superior - în domeniul concret), adoptată în condițiile legii de senatul universitar, sunt cuprinse ansamblul de drepturi și obligații, precum și normele care reglementează viața comunității universitare în spațiul universitar propriu, universitățile nu pot avea libertatea deplină de a stabili atribuțiile și competențele structurilor, fără o intervenție a statului (autorități publice, ministerul de resort).

Reluând examinarea unui alt motiv de apel comun susținut de SC V. SA, SC R.R.R.R. SRL, SA și de inculpați (instanța de apel nu-l va include și pe inculpatul K. a cărei poziție procesuală în apel a fost expusă), care - în opinia acestora - ar justifica soluția de „trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de fond” deoarece judecătorul de la instanța de fond: - nu a motivat sentința în fapt și în drept; - a copiat rechizitoriul; - nu a deliberat;- nu a stabilit situația de fapt și vinovăția inculpaților;- a dispus condamnarea pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată (sau pentru complicitate la aceasta în ce-i privește pe inculpații B. și C.) fără a individualiza și analiza fiecare act material component al formei continuate;- nu a stabilit cuantumul prejudiciului, condiție indispensabilă realizării elementelor constitutive ale infracțiunii arătate; - nu a motivat alegerea legii penale mai favorabile; - nu a analizat apărările formulate de toate părțile și de inculpați; - a lăsat nesoluționată acțiunea civilă, dar a și disjuns-o, deci nu s-a pronunțat asupra acțiunii civile alăturată acțiunii penale; - a dispus disjungerea acțiunii civile, direct prin sentință, dispoziție apreciată ca nelegală de către apărare, deoarece o asemenea soluție se poate dispune numai printr-o încheiere pronunțată în contradictorialitate, încheiere care este definitivă de la lege; - deși la termenele de judecată când au avut loc dezbaterile, a dat cuvântul și părților Băneasa, prin sentință nu s-a pronunțat și în ce le privește.

Toate criticile sunt subsumate încălcării dreptului la un proces echitabil, statuat și prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, încălcarea dublului grad de jurisdicție pentru că instanța de control judiciar nu are posibilitatea analizării motivelor de nelegalitate sau de netemeinicie a sentinței aceasta, practic, deși însumează peste 284 pagini, nu există, astfel că judecarea cauzei ar parcurge numai faza apelului, astfel fiind încălcat și art. 13 din Convenție.

Înalta Curte a apreciat că aceste critici, ca motive de apel, nu sunt întemeiate pentru următoarele considerente:

În primul rând, se constată că faptele ce formează obiectul judecății s-au desfășurat pe perioada anilor 2000 - 2001 - 2004, urmărirea penală a fost finalizată la 17 decembrie 2012, cauza fiind înregistrată pe rolul instanței competente, la 20 decembrie 2012, soluția în fond pronunțându-se la 23 iunie 2016. În apel, cum s-a mai arătat, Dosarul nr. x/2/2012 a fost înregistrat pe rolul Înalte Curți de Casație și Justiție la data de 3 martie 2017.

Criticile arătate au fost încadrate de apărare, practic, în ipotezele prevăzute de art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., însă niciuna dintre aceste critici nu sunt întemeiate deoarece trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe se poate dispune, potrivit textului, numai dacă judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, invocată de acea parte, atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acțiunii civile, ori când există vreunul din cazurile de nulitate absolută, cu excepția cazului de necompetență, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă, deci cele trei situații sunt limitativ și expres prevăzute ca temei al unei soluții de desființare a sentinței și, corelativ, de trimitere a cauzei la fond pentru rejudecare.

Cu referire la apelul inculpatului E., un motiv susținut de acesta ca temei pentru soluția prevăzută de art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. se referă la faptul că în actul de sesizare s-ar fi reținut că trimiterea în judecată s-a dispus pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită (art. 26 C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen.), instanța de fond pronunțând condamnarea numai pentru o singură acțiune/act material.

Verificând critica inculpatului - reținându-se că trimiterea sa în judecată s-a făcut pentru o faptă de complicitate la infracțiunea de dare de mită, situația de fapt fiind descrisă, din perspectiva inculpatului, corelativ unei singure acțiuni - se constată că este neîntemeiată, pentru următoarele motive:

Astfel, cu privire la infracțiunea de complicitate la dare de mită, Înalta Curte constată că la secțiunea din rechizitoriu „în drept” se arată că „Fapta inculpatului E., în calitate de director general al S.S.S.S., de a-i promite, la data de 15 ianuarie 2009, martorului denunțător T.T.T.T. o funcție în cadrul direcției anterior amintită ca fiind recompensa primită de la inculpatul B. pentru a nu efectua actele premergătoare în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2006 potrivit măsurilor dispuse de procuror prin Ordonanța de delegare și pentru a obține o soluție de neîncepere a urmăririi penale față de acesta din urmă, care îl viza, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la dare de mită, prev. și ped. de art. 26, rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 și 7 din Legea 78/2000”.

De asemenea, se constată că la pct. 5 din dispozitivul sentinței atacate, inculpatul E. a fost condamnat pentru această infracțiune pentru care a fost trimis în judecată (complicitate la dare de mită).

În consecință, Înalta Curte constată că nu există nicio necorelare între fapta menționată în rechizitoriu și cea pentru care a fost condamnat în primă instanță (încadrată juridic ca fiind complicitate la dare de mită).

Din simpla examinare a dispozitivului rechizitoriului în care s-a dactilografiat „infracțiunile” rezultă, fără niciun dubiu, că folosirea pluralului pentru infracțiunea de corupție este doar o simplă greșeală de dactilografiere, fără nicio legătură cu obiectul trimiterii în judecată a inculpatului.

În ce privește criticile părților apelante și a inculpaților apelanți, în sensul că sentința nu este motivată, că judecătorul fondului nu ar fi deliberat, că așa-zisa motivare înseamnă copierea de către instanța de fond a rechizitoriului, Înalta Curte apreciază că și aceasta este neîntemeiată pentru următoarele motive:

Conținutul sentinței este cel prevăzut de art. 402-404 C. proc. pen., chiar dacă cuprinsul părții expozitive nu este întotdeauna sistematizat, însă, astfel cum s-a reținut în Avizul nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europeni, obligația instanței de a-și motiva hotărârea nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns detaliat la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat.

În jurispruden?a Cur?ii Europene a Drepturilor Omului s-a aratat ca pentru a raspunde cerin?elor procesului echitabil, motivarea trebuie sa eviden?ieze ca judecatorul a examinat cu adevarat chestiunile esen?iale ce i-au fost prezentate (Curtea Europeana a Drepturilor Omului: cauza Helle c.Finlandei din 19 februarie 1997, P c. F?ei, Hotvan der Hurk c. Olandei din 19 aprilie 1994, cauza Boldea c. României din 15 februarie 2007). În spiritul art. 6 din Conven?ie, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a aratat, în numeroase hotarâri, ca „motivarea deciziilor nu trebuie interpretata ca impunând un raspuns detaliat pentru toate argumentele avansate de catre par?i. Hotarârile judecatoreoti trebuie motivate astfel încât sa indice de o maniera suficienta motivele pe care se fondeaza” (Curtea Europeana a Drepturilor Omului, sec?ia I decizia Driemond Bouw c. Olanda, 2 februarie 1999, Curtea Europeana a Drepturilor Omului Marea Camera, Garcia Ruiz c. Spania, 21 ianuarie 1999).

În prezenta cauză, judecătorul fondului a reținut că situația de fapt pe care a stabilit-o în urma cercetării judecătorești, prin administrarea nemijlocită a probelor, este cea descrisă în actul de sesizare, iar argumentele expuse, chiar dacă sunt rezumative, țin de modul în care judecătorul și-a sistematizat hotărârea, implicarea fiecărui inculpat fiind raportată la situația de fapt și textele incriminatorii corelative acesteia.

Cu privire la latura civilă a cauzei și soluția dispusă de instanța de fond, Înalta Curte reține că, în fapt, judecătorul fondului a dispus disjungerea acțiunii civile, pentru această concluzie fiind următoarele argumente de drept:

Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (4) C. proc. pen., acțiunea civilă se soluționează în cadrul procesului penal, dacă prin aceasta nu se depășește durata rezonabilă a procesului.

Art. 26 alin. (1) C. proc. pen. prevede că instanța poate dispune disjungerea acțiunii civile când soluționarea acesteia determină depășirea termenului rezonabil de soluționare a acțiunii penale. Soluționarea acțiunii civile rămâne în competența instanței penale, alin. (2) al textului prevăzând că disjungerea se dispune de către instanță, din oficiu, ori la cererea procurorului sau a părților. Alin. (5) al art. 26 C. proc. pen. prevede că încheierea prin care se disjunge acțiunea civilă este definitivă.

Înalta Curte constată că în cauza Tonchev c. Bulgaria, 19 noiembrie 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat obligația statelor care, în cazul în care este prevăzut în legislația internă dreptul persoanei vătămate de a cere despăgubiri prin exercitarea acțiunii civile în procesul penal, această cerere să fie soluționată chiar dacă procesul penal a încetat prin intervenirea prescripției răspunderii penale, iar nu să o lase nesoluționată astfel încât aceasta să fie obligată să deschidă o nouă procedură judiciară în fața instanței civile.

Interpretând dispozițiile de procedură evocate, rezultă că soluția de „disjungere” dispusă de instanța de fond prin sentință este nu numai legală, dar și corect justificată sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, existând perspectiva ca soluționarea pretențiilor civile să provoace întârzierea soluționării acțiunii penale.

Cu privire la disjungerea acțiunii civile de către instanța de fond (soluție criticată de apelanții-inculpați printre motivele de apel), Înalta Curte mai reține următoarele:

Așa cum legal s-a menționat în sentința atacată, acțiunea civilă exercitată în procesul penal - chiar disjunsă de acțiunea penală - rămâne în competența instanței de drept penal, iar nu a instanței de drept civil - regulamentul stabilind operațiunile cu specific administrativ-judiciar ulterioare disjungerii (formarea noului dosar, etc.).

De asemenea, acțiunea civilă exercitată în procesul penal, după disjungere, este soluționată conform normelor de drept procesual penal, ea rămânând în competența instanței de drept penal.

Disjungerea acțiunii civile nu echivalează cu reluarea de la început a soluționării acesteia deoarece, ca și în prezenta cauză penală, constituirea ca parte civilă a celor două entități juridice (statul român și M. București) a avut loc în etape mult anterioare dispoziției de disjungere (rechizitoriu, pag. 574-578), astfel că întreaga procedură de judecare a cauzei, atât sub aspectul laturii penale, cât și sub aspectul a laturii civile a cauzei (administrarea probelor referitoare la ambele laturi ale cauzei penale), a avut loc - până la dispunerea disjungerii acțiunii civile prin sentința atacată - în contradictoriu cu aceste două părți civile.

Din examinarea textului art. 26 alin. (5) C. proc. pen., care se referă la „încheiere”, nu rezultă că instanța nu poate dispune disjungerea acțiunii civile prin sentință, ci doar că se prevede că „disjungerea acțiunii civile” se poate face oricând în cursul judecății, chiar la termenele anterioare dezbaterilor, legiuitorul stabilind însă expres că „încheierea” este „definitivă”, aceasta tot ca o preocupare a legiuitorului de a nu fi tergiversată judecarea cauzei penale prin apelarea/atacarea separată a „încheierii de disjungere”.

Potrivit dispozițiilor art. 420 alin. (8) C. proc. pen., instanța de apel verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror probe administrate în fața instanței de apel, alin. (9) al textului prevăzând că instanța de apel, motivat, poate da o nouă apreciere probelor.

Raportând aceste texte de procedură, care stabilesc modul în care instanța de apel trebuie să evalueze legalitatea și temeinicia sentinței apelate, se reține că hotărârea cuprinde descrierea faptelor de care sunt acuzați inculpații și care au constituit obiectul trimiterii lor în judecată, încadrarea juridică dată acestora prin actul de sesizare (pentru inculpații J., H., I., G. și K., încadrarea juridică din actul de sesizare corectat prin procesul verbal din 15 aprilie 2013 este infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen., în condițiile în care în dispozitivul sentinței este menținută încadrarea juridică corelativă formei continuate, prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen.), încadrarea juridică reținută de instanță, motivarea soluției pe latură penală prin probatoriul administrat și readministrat, motivarea soluției cu privire la disjungerea laturii civile.

Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 417 C. proc. pen., apelul este cale ordinară de atac care devoluează integral cauza, însă în limitele prev. de art. 417 C. proc. pen., cauza fiind examinată sub toate aspectele de fapt și de drept, motiv pentru care celelalte critici ale apelanților subsumate soluției trimiterii cauzei pentru a fi rejudecată, vor fi analizate în apelul părții sau al inculpatului care a încadrat-o ca atare.

În ce privește apelurile declarate de SC V. SA, SC R.R.R.R. SRL, SC P.P.P.P., critica lor fiind îndreptată și împotriva încheierii de la termenul de judecată 21 octombrie 2013, moment la care judecătorul fondului „a luat act” că acestea „sunt părți” în alte ședințe publice de judecată fiind conceptate fie ca părți civile, fie ca părți responsabile civilmente, calități în care au și pus concluzii în dezbateri, sunt de reținut următoarele: rechizitoriul înaintat instanței la 17 decembrie 2012, în partea dispozitivă, a menționat că în cauza penală nr. x/P/2006 s-au constituit părți civile Statul român, reprezentat de L., și M. București. Judecătorul fondului, la 23 iunie 2016, printre altele, motivează că disjunge acțiunea civilă și pentru „stabilirea cadrului procesual” al laturii civile.

Revenind la rechizitoriu, acesta nu a reținut în sarcina inculpaților trimiși în judecată la 17 decembrie 2012 pentru acuzațiile pentru care au fost urmăriți penal (abuz în serviciu în formă continuată și calificată, alții, abuz în serviciu și/sau dare de mită (autor și complicitate) sau favorizarea infractorului, săvârșirea vreunei infracțiuni în raport de aceste societăți comerciale. Prin sentința atacată, instanța de fond s-a pronunțat în exclusivitate pe latura penală a cauzei, pentru fapte și împrejurări în care s-au săvârșit acestea în perioada 2000-2001-2004, în legătură cu terenul de 226,61 ha aferent SC V. SA și aportarea dreptului de proprietate asupra terenului la capitalul social, cu consecința prejudicierii M. București și a statului. În cauza penală, soluționată în fond prin sentința penală nr. 115 din 23 iunie 2016, niciunul dintre inculpații implicați în activitatea infracțională nu a fost achitat, astfel că inserarea, în dispozitivul hotărârii, a textului art. 25 alin. (5) C. proc. pen. este o simplă eroare materială, dovadă fiind și faptul că latura civilă a cauzei de față, disjunsă, este în curs de cercetare judecătorească la instanța de fond competentă (Dosarul nr. x/2/2016), situație în care menționarea în dispozitiv a menținerii măsurilor asiguratorii s-a întreprins pentru a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul, printre altele, a reparării pagubei (art. 249 C. proc. pen.).

Pe de altă parte, art. 417 alin. (1) C. proc. pen. prevede că instanța judecă apelul în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces, iar potrivit art. 409 lit. f) C. proc. pen., printre persoanele care pot declara apel, este menționată și orice persoană fizică sau juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanței, în ceea ce privește dispozițiile care au provocat asemenea vătămare.

Chiar dacă sentința apelată a fost pronunțată în contradictoriu cu cele trei persoane juridice, calea de atac este nefondată întrucât prin sentința nu s-a statuat nimic cu privire la acestea pe latura penală (motivarea căii de atac a apelului de către cele trei persoane juridice este orientată, în special, în susținerea legalității activităților ce au vizat terenul SC V. SA) și în baza dispozițiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., apelurile acestora vor fi respinse.

Referitor la critica inculpaților în legătură cu greșita opțiune a disjungerii laturii civile, Înalta Curte, având în vedere că acuzațiile de abuz în serviciu (autorat, complicitate) au avut ca urmare imediată o vătămare materială, producerea unui prejudiciu, chiar potrivit raportului de expertiză privind evaluarea terenului și construcțiilor edificate pe acesta, administrat(e) de M. București, realizat în exclusivitate la solicitarea inculpaților B. și C., însușit ca atare de inculpații A. și D., realizat în vederea cooptării universității printre acționarii SC A.A. SRL, întocmit în iulie 2000, chiar pentru terenul SC V. SA a stabilit valoarea de 4.391.147 lei, deci peste limita prevăzută de art. 146 C. pen. din 1969 (pagubă mai mare de 200.000 lei) sau de cea prevăzută de art. 183 C. pen. din 2009 (peste 2.000.000 lei), ceea ce reprezintă consecințele deosebit de grave (în actul de sesizare s-a reținut că imobilele au fost subevaluate).

Situația de fapt. Apelurile inculpaților:

Considerații și contextul în care, cu nesocotirea regimului juridic al terenului SC V. SA, inculpații (cu excepția inculpaților E. și F.), au păgubit statul român și M. București:

Începând cu anul 1995, M. București este instituție de stat cu atribuții în domeniul învățământului superior agricol și de medicină veterinară, dar și de cercetare științifică (art. 55 alin. (2) din Legea nr. 84/1995 a învățământului), art. 80 din legea amintită prevăzând că se pot organiza activități de cercetare - dezvoltare, inovare, creație, proiectare, consultanță, etc. în departamentele, catedrele sau unitățile proprii de cercetare și de producție.

În vederea desfășurării activității didactice, științifice și practice agricole, încă din anul 1929 universitatea agricolă a fost „înzestrată” și i s-au „afectat” terenuri (Legea promulgată prin Înaltul Decret Regal nr. 2746 din 31 iulie 1929, M. Of. nr. 169 Partea I din 1 august 1929, și procesul-verbal din 31 iulie 1929 (astfel că terenurile, în mod expres, au avut o anumită afectațiune, direct legată de atribuții în domeniul învățământului superior agricol și de medicină veterinară, dar și de cercetare științifică).

Art. 25 alin. (2) al actului prevedea că terenurile și clădirile aferente nu se vor putea înstrăina nici în tot și nici în parte pentru orice destinație ar fi (proprietățile de la sediu, din jurul școlii, Ferma Experimentală Băneasa, vie în com. Pietroasele, jud. Buzău).

Ulterior, potrivit art. 51 din Decretul nr. 266/1948 pentru organizarea Ministerului Învățământului Public se prevedea că bunurile mobile și imobile folosite cu orice titlu de instituțiile școlare de orice grad și categorie (...) administrate sau dependente de Ministerul Învățământului Public sunt proprietatea statului și date în folosința Ministerului Învățământului Public.

Până în anul 1989, terenurile M. București au fost administrate în cadrul Întreprinderilor Agricole de Stat, Stațiunilor didactice experimentale.

Înainte de examinarea legislației incidente în prezenta cauză, Înalta Curte apreciază necesară menționarea următoarelor aspecte:

Potrivit legii fundamentale a României (art. 136 din Constituție):

Proprietatea;

(1) Proprietatea este publică sau privată.

(2) Proprietatea publică este garantată și ocrotită prin lege și aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale.

(3) Bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietății publice.

(4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică.

(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice.

Legea organică despre care se face vorbire în Constituția României este Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, care are ca anexă „Lista cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale*).

Enumerarea din prezenta anexă are un caracter exemplificativ”.

Conform acestei legi organice privind bunurile proprietate publică (pct. 1.5):

I.*) Domeniul public al statului este alcătuit din următoarele bunuri:

1. bogățiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ;

2. spațiul aerian;

3. apele de suprafață, cu albiile lor minore, malurile și cuvetele lacurilor, apele subterane, apele maritime interioare, faleza și plaja mării, cu bogățiile lor naturale și cu potențialul energetic valorificabil, marea teritorială și fundul apelor maritime, căile navigabile interioare;

4. pădurile și terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, de producție ori de administrație silvică, iazurile, albiile pâraielor, precum și terenurile neproductive incluse în amenajamentele silvice, care fac parte din fondul forestier național și nu sunt proprietate privată;

5. terenurile care au aparținut domeniului public al statului înainte de 6 martie 1945; terenurile obținute prin lucrări de îndiguiri, de desecări și de combatere a eroziunii solului; terenurile institutelor și stațiunilor de cercetări științifice și ale unităților de învățământ agricol și silvic, destinate cercetării și producerii de semințe și de material săditor din categoriile biologice și de animale de rasă;

Potrivit legislației în vigoare în perioada 1990 - mai 2001 cu referire specială la cele 224,61 ha teren al SC V. SA, evidențiem textele incidente:

- art. 34 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar (în vigoare la data de 31 august 1995 dată la care era în vigoare Legea nr. 84/1995 - Legea învățământului.

Terenurile proprietatea statului sunt acele suprafețe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidență al cadastrului funciar general și în amenajările silvice.

Alin. (2) - terenurile proprietate de stat administrate de instituțiile și stațiunile de cercetări științifice, destinate cercetării și producerii de semințe și material săditor din categoria biologice superioare și animalelor de rasă, aparțin domeniului public al statului și rămân în administrarea acestora.

Alin. (3) - dispozițiile aliniatului precedent se aplică și terenurilor proprietate de stat folosite la data prezentei legi, de instituțiile de învățământ agricol sau silvic și care trec în administrarea acestora.

H.G. nr. 123 din 6 aprilie 1993 (forma în vigoare la data de 31 august 1995 - dată la care era în vigoare Legea nr. 84/1995 - Legea învățământului:

Art. 1 - Se înființează, în structura instituțiilor de învățământ superior agricol, stațiunile didactice, fără personalitate, cu denumire și sediu în Anexa I.

Art. 4 - Obiectul de activitate al stațiunilor didactice îl constituie: lit. c) - producerea de semințe și material săditor.

Art. 5 alin. (1)- suprafața de teren prevăzută în anexa 2, împreună cu construcțiile aferente trec în administrarea instituțiilor de învățământ superior agricol.

Anexa nr. 1: Lista cuprinzând stațiunile didactice care funcționează în structura instituțiilor de învățământ superior agricol:

Poz.1: T. Băneasa, cu sediul în municipiul București și care funcționează în subordinea M. București

Anexa nr. 2: Suprafața de teren care se preiau la înființare de către stațiunile didactice: poz.1 - T. Băneasa, municipiul București, din care Ferma Moara Domnească, suprafața teren fiind 2.364,00 ha fond funciar; 2.169,00 ha agricol, din care 2.031,00 ha arabil (este actul normativ la care s-a raportat inculpatul A. la încheierea contractului de asociere în participațiune din 12 aprilie 2000).

Legea nr. 84/1995 a învățământului (forma în vigoare la data de 12 aprilie 2001): art. 166:

(1) Baza materială a învățământului de stat constă în întregul activ patrimonial al N.N.N.N.N., al instituțiilor și unităților de învățământ și de cercetare științifică din sistemul de învățământ existent la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și în activul patrimonial redobândit sau dobândit ulterior.

(2) În înțelesul prevederilor alin. (1), baza materială a învățământului cuprinde: spații pentru procesul de învățământ și cercetare științifică, mijloace de învățământ și de cercetare aferente, biblioteci, edituri și tipografii, stațiuni didactice și de cercetare, unități de microproducție, ateliere școlare, ferme didactice, grădini botanice, terenuri agricole, cămine, internate, cantine, cluburi ale elevilor, case de cultură ale studenților, case ale corpului didactic, case universitare, tabere școlare, baze și complexuri cultural-sportive, palate și case ale copiilor și elevilor, baze de odihnă și tratament, spații cu destinația de locuință, precum și orice alt obiect de patrimoniu destinat învățământului și salariaților din învățământ.

(3) Baza materială aferentă procesului de instruire și de educație, prevăzută la alin. (2) și realizată din fondurile statului sau din fondul instituțiilor și întreprinderilor de stat în perioada anterioară datei de 22 decembrie 1989 se reintegrează fără plată în patrimoniul N.N.N.N.N., al instituțiilor și unităților de învățământ și de cercetare științifică universitară și, după caz, în domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor, respectiv al sectoarelor municipiului București, al consiliilor județene și al Consiliului General al Municipiului București, cu excepția bunurilor care au intrat în proprietatea agenților economici privați. Predarea-preluarea se face pe bază de protocol. (...) (...) Justa despăgubire se acordă, pentru fiecare caz, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea N.N.N.N.N. și a L., în termen de 60 de zile de la data semnării protocolului de predare-preluare. Cuantumul despăgubirii se stabilește în termen de 30 de zile de la data semnării protocolului de predare-preluare, de către o comisie de evaluare formată din reprezentanți ai N.N.N.N.N., U.U.U.U., O.O.O.O.O. și ai L., constituită prin ordin comun.

(4) Baza materială a instituțiilor de învățământ superior de stat și de cercetare științifică universitară este de drept proprietatea acestora. N.N.N.N.N. este împuternicit să emită certificate de atestare a dreptului de proprietate pentru instituțiile de învățământ superior și de cercetare științifică, pe baza documentației înaintate de acestea.

(5) Construcțiile și terenurile aferente procesului instructiv-educativ nu pot fi transferate decât cu aprobarea Guvernului, la propunerea ministrului educației și cercetării, fără plată și numai în interes public.

(6) Închirierea bunurilor, inclusiv a terenurilor disponibile temporar, aflate în patrimoniul instituțiilor de învățământ superior de stat sau în administrarea acestora, se poate face pe bază de contract, încheiat în conformitate cu prevederile legale, cu revizuire anuală. (...).

(7) Deținătorii de bunuri prevăzute la alin. (3) și (4) care urmează să fie reintegrate în patrimoniul învățământului sunt obligați să pună la dispoziție împuterniciților N.N.N.N.N., consiliilor locale sau consiliilor județene, după caz, toate documentele care atestă proprietatea, precum și documentele necesare în vederea înregistrării în evidențele contabile.

(8) N.N.N.N.N. și, după caz, consiliile județene, Consiliului General al Municipiului București sau consiliile locale acționează în justiție, prin împuterniciții acestora, persoanele juridice sau fizice care refuză semnarea protocoalelor și predarea documentelor de proprietate. Aceste acțiuni sunt scutite de taxa de timbru.

Conform actelor și lucrărilor dosarului nu rezultă că inculpații A. (rector, membru al senatului, președintele senatului și președintele biroului senatului), D. (membru al senatului și secretarul științific al biroului senatului), ajutați de coinculpații B. și C. (oameni de afaceri), ar fi urmat procedura legală prevăzută anterior ci, dimpotrivă, au conceput și pus în aplicare un plan infracțional laborios și ingenios, astfel cum s-a arătat în actul de acuzare, respectiv, în sentința apelată, Înalta Curte - prin examinarea probatorului - constatând că acesta a fost corect reținut în prezenta cauză penală.

Astfel, probatoriul - constând preponderent din înscrisuri - relevă că imediat după numirea în funcția de rector al M. București, inculpatul A. (rector, membru al senatului, președintele biroului senatului și președintele senatului), dar și inculpatul D. (membru al senatului și secretarul științific al biroului senatului), au făcut din asocierea M. București cu inculpatul B. (om de afaceri în domeniul imobiliar și comercial) un obiectiv esențial, de prioritate maximă.

Un element important care sugerează și justifică această constatare este rapiditatea deosebită a demersurilor pentru conceperea laborioasă a planului infracțional dar, mai ales, pentru punerea în executare imediată, fără nicio întârziere, a acestuia; practic, în circa 2 luni de la numirea ca rector a inculpatului A., a fost inițiată, concepută și pusă în executare prima etapă - etapa decisivă, cea definitorie care stabilea „pașii de parcurs” și care, totodată, a creat nu numai aparența legalității, dar și condițiile esențiale pentru toate etapele și fazele activității infracționale care vor urma:

1. la data de 01 februarie 2000, inculpatul A. a fost numit rector al M. București, funcție pe care a ocupat-o până la data de 23 aprilie 2008.

După ce a fost numit în această funcție, inculpatul A., în calitatea mai sus-amintită, a avut mai multe întâlniri informale cu membrii ai senatului universității cărora le-a propus asocierea M. București cu parteneri privați.

Inculpatul A., în apărare, a menționat că ideea de a asocia universitatea cu un partener privat apăruse anterior numirii sale în funcția de rector și a susținut-o deoarece, pe de o parte, unitatea de învățământ avea o situație economică grea, iar pe de altă parte exista cadru legal pentru a face un astfel de demers.

Cu privire la cadrul legal pentru ca M. București să se poată asocia cu parteneri privați, inculpatul A. făcea referire la H.G. nr. 123/1993, modificată, prin care a fost introdus un text potrivit căruia „Stațiunile didactice prin intermediul instituțiilor de învățământ agricol, se pot asocia cu parteneri români sau străini pentru desfășurarea de activități de producție, industrializare, comercializare, prestări de servicii, cercetare științifică și consultanță în domeniul lor de activitate”.

Deci se constată că T. din cadrul M. București se putea asocia, însă numai pentru a efectua activități în domeniul lor de activitate, chiar actul normativ enumerând limitativ activitățile care puteau face obiectul asocierii.

Deși au existat aceste discuții informale cu membrii din Senatul universității, M. București nu a făcut o ofertă publică de asociere.

Astfel, în acest context, în care a purtat discuțiile mai sus amintite cu membrii senatului, inculpatul A. s-a întâlnit la biroul său din cadrul M. București cu martorii X. și Z.

În fapt, așa cum rezultă din declarația inculpatului A., atât martorul X., cât și martorul Z. au venit la biroul său și i-au propus să se asocieze cu M. București.

În ceea ce privește pe martorul X., acesta a formulat o cerere de asociere cu M. București.

În legătură cu această ofertă, inculpatul A. a declarat că s-a întâlnit cu martorul X., că oferta acestuia a fost una verbală, fără niciun fundament; că a propus să se asocieze cu M. București numai în ceea ce privește suprafața de 224 ha aferentă SC V. SA; că acesta a propus să dea M. București în cadrul acestei asocieri suma de 20.000 de dolari USA anual, fără să precizeze ce intenționează să facă cu terenul fermei.

De asemenea, în legătură cu oferta de asociere a martorul Z., inculpatul A. a declarat că acesta intenționa să edifice blocuri de locuințe.

Inculpatul A. a declarat că atât martorul X., cât și martorul Z. nu au lăsat oferte scrise.

Tot în această perioadă, prin intermediul numitului Y., prodecanul universității la momentul respectiv, inculpatul A. a aflat că inculpatul B., fiul profesorului B., ar avea intenția să se asocieze cu M. București. La momentul respectiv, tatăl inculpatului B. era cadru didactic la această instituție de învățământ.

În acest context, inculpatul A. i-a comunicat numitului Y. să transmită, fie tatălui inculpatului B., fie acestuia din urmă să înainteze universității, în vederea asocierii, o ofertă scrisă.

După ce a purtat această discuție cu numitul Y., la începutul anului 2000, inculpatul A. s-a întâlnit cu inculpatul B. la sediul M. București, context în care au convenit încheierea unei asocieri precum și modalitatea de realizare a acesteia.

Acesta este momentul decisiv deoarece acum s-au pus bazele unui plan infracțional ingenios, laborios și etapizat care s-a derulat pe o perioadă de mai mulți ani.

Cu ocazia acestei întâlniri, inculpații A. și B. au stabilit:

- încheierea unui contract de asociere în participațiune între M. București și o societate comercială. Au stabilit ca inculpatul B. să nu semneze contractul de asociere în participațiune, să nu fie parte în contract și au convenit să interpună o societate, SC A.A SRL și pe inculpatul C..

Legat de SC A.A SRL, societate pe care inculpații au hotărât să o introducă ca parte în asociere, aceasta a fost înființată în anul 1992 prin aportul a trei asociați; B.B. cu sediul în New Jersy, SUA 32% din capitalul social, SC C.C. Ltd, cu sediul în Turks and Caicos Islands, D.D. cu 51% din capitalul social și E.E. cu 17% din capitalul social.

- tot în cadrul acestei întâlniri, inculpații A. și B. au stabilit procentele pe care urmau să le dețină părțile din asociere; astfel ca M. București trebuia să dețină 49% din rezultatele financiare ale asocierii, iar societatea SC A.A. SRL 51% din rezultatele financiare ale acestei asocieri.

De la acest moment, fără a avea o evaluarea de specialitate cu privire la bunurile care urmau a fi aduse în asociere, s-a convenit ca SC A.A SRL, să dețină 51% din rezultatele financiare, deci un procent majoritar. Acest moment al înțelegerii este deosebit de important deoarece, ulterior, acest procent a fost păstrat în toate formele de asociere derivate din cea de bază.

De asemenea, inculpații A. și B. au convenit și asupra sumei minime garantate pe care urma să o primească universitatea, cuantumul fiind stabilit la 560.700 dolari.

- în cadrul acestei discuții, inculpatul A. i-a făcut cunoscut inculpatului B. faptul că funcționarii din cadrul Primăriei sectorului 1 București, unde a depus documentația, refuză să-i elibereze titlul de proprietate pentru terenul în suprafață de 226,61 ha, aferent SC V. SA și l-a rugat pe acesta să-l ajute.

Inculpatul B. a fost de acord cu această solicitare și i-a promis inculpatului A. că va sprijini universitatea în acest demers.

Inculpatul B., în conceperea planului infracțional elaborat pentru mai multe etape de executare, era direct interesat ca M. București să primească titlu de proprietate pentru terenul în suprafață de 226,17 ha indiferent de condiții.

- în cadrul acestei discuții, inculpații au convenit ca, în ipoteza în care M. București va primi titlu de proprietate pentru terenul în suprafață de 226,17 ha, acesta să fie adus aport în natură în cadrul unei societăți comerciale. Acesta este momentul în care inculpații au luat rezoluția infracțională de a transfera terenul din domeniul public în patrimoniul M. București, în primă fază, iar ulterior, în cel al societății SC A.A. SRL devenită SC V. SA. Acum este și momentul în care se stabilesc procentele de participare în asociere a Universității, respectiv SC A.A SRL, devenită SC V. SA, procente care se mențin și în prezent. Tot acum se stabilește și mecanismul în baza căreia va funcționa asocierea, modalitatea de acțiune, în sensul că inculpatul va acționa prin intermediul inculpatului C.

Inculpatul B. nu semnează acest contract de asociere, camuflează această înțelegere infracțională acționând întru-n mod indirect. Inculpatul B. este conștient de caracterul infracțional al acestei înțelegeri și, din acest motiv, se ascunde în spatele acestui mecanism conceput împreună cu inculpatul A.

Pentru a capta încrederea Senatului M. București și a crea aparența că asocierea se face cu o persoană cunoscută - fiul profesorului B. din cadrul universității - au hotărât ca membrii senatului M. București să fie lăsați să creadă că asocierea urma să se facă cu inculpatul B.. În realitate, asocierea urma să se facă cu o societate în care acționarul majoritar SC C.C. Ltd, de tip off-shore cu sediul Insulele Turks and Caicos deținea 51% din acțiuni, iar inculpatul B. nu avea aparent nicio calitate, aspecte care relevă mecanismul ocult care a fost pus la cale.

Prin urmare, universitatea urma să se asocieze, și s-a asociat, cu o societate de tip off-shore, cu sediul în Insulele Turks and Caicos care, pe lângă facilitățile fiscale, asigură anonimatul cu privire la acționari, activități desfășurate, profiturile acumulate și investiții etc.

Deși în apărarea sa inculpatul A. a declarat că ideea de a asocia M. București cu parteneri privați a aparținut fostei conduceri de până în anul 2000, și că această inițiativă a fost determinată de situația dezastruoasă a universității, din procesele-verbale întocmite cu prilejul ședințelor senat și ale biroului de senat al M. București, în perioada 1998 - aprilie 2000, s-a constatat că niciodată în aceste discuții nu s-a făcut referire la faptul că situația economică a stațiunilor didactice este una dezastruoasă și că, din acest motiv, ele trebuie să intre în asociere cu parteneri privați. Ședințele de senat și ale biroului de senat, ținute în cadrul M. București, sunt ședințele organelor decizionale, respectiv executive ale universității și, în cadrul acestora, trebuiau luate toate hotărârile majore care priveau unitatea de învățământ. Din aceste înscrisuri nu rezultă că M. București, respectiv conducerea acesteia, până la numirea inculpatului A. în funcția de rector, ar fi urmărit realizarea unei astfel de asocieri.

H.G. nr. 123/1993 a apărut anterior, iar nu la momentul numirii în funcție a inculpatului A., cum încearcă să sugereze acesta când își motivează demersul pe care l-a făcut în vederea asocierii („având în vedere apariția unei hotărâri de guvern care ne dădea posibilitatea să ne asociem au consultat în mod informal membrii senatului”).

Conform proceselor-verbale de ședință ale Senatului și Biroului de Senat, din perioada analizată, nu rezultă că membrii organismelor arătate au avut inițiative în sensul asocierii T., prin M. București, cu parteneri privați și nu există nicio propunere în acest sens.

În consecință, în plan subiectiv, intenția de a asocia M. București în această formă a aparținut inculpatului A. și nu membrilor din Senat sau din Biroul de Senat al M. București.

De fapt, ideea de a asocia M. București, T. din cadrul acesteia cu parteneri privați, a fost o modalitate prin care inculpatul A. a captat interesul membrilor Biroului de Senat și ai Senatului universității, folosind drept pretext posibilitatea conferită de lege (H.G. nr. 123/1993).

În realitate, rectorul universității, inculpatul A. a acționat în realizarea pas cu pas a înțelegerii pe care a avut-o cu inculpatul B. în sensul de a transfera etapizat terenul în suprafață de 226,61 ha din patrimoniul statului și administrarea M. București, într-o societate controlată de acesta din urmă.

Folosind un limbaj dublu, inculpatul A. i-a lăsat să înțeleagă pe membrii Biroului de Senat și cei ai Senatului că promovează interesele M. București însă, în realitate, inculpatul a acționat potrivit înțelegerii ascunse pe care a avut-o cu inculpatul B.

2. astfel, în prima ședință a Biroului de Senat de după numirea în funcția de rector a inculpatului A., care a avut loc în data de 06 februarie 2000 s-au pus în discuție câteva aspecte care dovedesc interesul inculpatului în legătură cu SC V. SA.

Un prin aspect viza schimbarea directorului de la T. Belciugatele, iar cel de-al doilea, și mai evident, se referea la faptul că SC V. SA nu trebuie să intre în asociere odată cu T. Belciugatele pentru alte activități datorită poziției terenului. Potrivit înțelegerii ascunse pe care au avut-o inculpații, terenul trebuia să ajungă la inculpatul B. Acesta este momentul în care inculpatul A. stopează concesionarea terenului către orice altă persoană juridică sau persoană fizică.

În acest context, în care s-a pus în discuție schimbarea directorului de la T. Belciugatele, s-a concluzionat că este necesară o analiză pentru perioada 1996-1999, vehiculându-se ideea că situația este dezastruoasă, calificare care nu a fost împărtășită de numitul M.M. (în prezent decedat) care precizează că expresia folosită de inculpatul A. este prea dură.

În cadrul acestei ședințe s-a stabilit că la întrunirea senatului M. București din data de 09 februarie 2000 nu se vor discuta problemele T.. La data de 09 februarie 2000 urma să aibă loc prima ședință a Senatului M. București de la numirea în funcție a inculpatului A.

3. la data de 02 martie 2000 a avut loc cea de a doua ședință a Senatului M. București de la numirea în funcție a inculpatului A.

La pct. 3 al ședinței s-a pus în discuție situația de la T. Belciugatele.

În acest context, inculpatul A. înștiințează senatul M. București cu faptul că în atenția conducerii se află o serie de proiecte care, dacă se vor realiza, vor duce la schimbarea situației.

Proiectele la care face referire inculpatul A. sunt legate de ofertele de asociere pe care le-a primit M. București de la mai multor persoane, printre care și inculpatul B.

Potrivit înțelegerii pe care inculpații au avut-o cu prilejul întâlnirii anterior amintite, în ședința de Senat din data de 02 martie 2000 una din măsurile propuse de inculpatul A. a fost aceea de obținere a titlului de proprietate, după ce, în prealabil, inculpatul B. i-a promis că-l va ajuta în acest demers.

De asemenea, tot în aplicarea înțelegerii pe care a avut-o cu inculpatul B., inculpatul A. a propus ca Biroul Senatului să-l mandateze pentru a lua toate măsurile necesare, inclusiv cele legate de asocierea cu alți parteneri.

În timpul ședinței s-a încercat o analiză a activității stațiunilor didactice calificată drept dezastruoasă.

Se constată că inculpatul A. a trecut la materializarea uneia din hotărârea care le-a luat împreună cu inculpatul B. și anume obținerea titlului de proprietate pentru terenul pe care M. București urma să-l aducă în asociere.

4. următoarea ședință a Senatului M. București, a avut loc la 29 martie 2000.

În această perioadă - dintre cele două ședințe ale Senatului 02.03-29 martie 2000 - au avut loc mai multe întâlniri ale biroului de senat, organul executiv al M. București și care era coordonat de inculpatul A.

În cadrul ședinței Biroului de Senat al M. București, din data de 10 martie 2000, condusă de inculpatul A., referindu-se la activitatea T., după ce menționează că până la recolta de grâu nu mai au lichidități, reliefează faptul că are o promisiune de a realiza o asociere, dar mai întâi trebuie realizată înscrierea terenului la Oficiul de Cadastru. Această cerere era una atipică deoarece, în vederea asocierii, în sensul H.G. nr. 123/1993, nu era necesară o astfel de condiție. Era ilogic să se facă o astfel de operațiune câtă vreme terenul era în domeniul public și se afla doar în administrarea M. București. O astfel de operațiune se putea face după obținerea titlului de proprietate.

Asocierea la care face referire inculpatul A., „care urma a fi realizată” este aceea în legătură cu care s-a înțeles cu inculpatul B..

Inculpatul B. a condiționat asocierea, de intabularea terenului M. București, înscriere la Oficiul Cadastrului.

H.G. nr. 123/1993, modificată, nu prevedea o astfel de obligație, dimpotrivă cu privire la situația juridică a terenului reglementează faptul că acesta este doar în administrarea M. București, fiind proprietate publică.

În realitate, în baza înțelegerii pe care au avut-o, de transferare a terenului din patrimoniul M. București în societatea controlată de inculpatul B., intabularea terenului era - conform planului infracțional - o etapă în vederea obținerii în mod nelegal a titlului de proprietate pentru suprafața de 224 ha. Mai mult, M. București a formulat cerere la Oficiul de Cadastru, terenul fiind intabulat.

Acest demers de intabulare, în condiții nelegale a terenului M. București, în suprafață de 226,61 ha, va fi invocat cu prilejul cererii formulate pentru obținerea titlului de proprietate.

Inculpatul A., la această ședință a Biroului de Senat, a acționat tot în materializarea înțelegerii pe care a avut-o cu inculpatul B. legată de obținerea titlului de proprietate. O dovadă că legea nu prevedea o astfel de obligație (intabulare la Oficiul Cadastru), în vedere asocierii M. București cu un partener privat, este confirmat de o altă împrejurare care a fost amintită în aceeași ședință a Biroului de Senat din data de 10 martie 2000. Astfel, inculpatul A. a menționat că SC F.F. SRL a prezentat un studiu de pre-fezabilitate pentru T. Belciugatele, precizând că această societate nu este interesată de regimul juridic al terenului agricol.

Deși inculpatul A. încearcă în mod progresiv să acrediteze ideea că T. se află într-o situația economică dezastruoasă, din analiza procesului-verbal al ședinței Biroului de Senat din data de 17 martie 2000 rezultă că, în cadrul SC V. SA, studenții Facultății de Horticultură, în primăvara anului 2000, au făcut practica (tăieri de vie, pomi fructiferi) de unde rezultă, în mod evident, că terenul în suprafață de 226,61 ha, aflat în domeniul public, era vital pentru instruirea practică a studenților și formarea viitorilor specialiști.

În consecință, un prim pas în transferarea terenului a fost intabularea acestuia cu încălcarea legii.

5. la data de 27 martie 2000 a avut loc o ședință a Biroului de Senat coordonată de inculpatul A. Cu această ocazie, inculpatul A. propune convocarea Senatului M. București pentru data de 29 martie 2000, orele 14,00, cu următoarea ordine de zi: componența Comitetului Director; modificarea Cartei Universității după cum urmează: directorul T. să nu fie în mod obligatoriu membru în Senat; M. București să participe cu patrimoniul propriu la societățile comerciale; Senatul să aprobe participarea cu patrimoniul propriu la societățile comerciale; Biroul de Senat să negocieze participarea cu patrimoniul propriu la societățile comerciale.

Se constată că și de această dată propunerile inculpatului A. sunt în deplină concordanță și în materializarea înțelegerii pe care a avut-o cu inculpatul B. De fapt acesta era al doilea pas după intabularea terenului.

Dacă în ceea ce privește demersurile pentru obținerea titlului de proprietate (unul din punctele înțelegerii) inculpatul A. solicită intabularea la cadastru a terenului, aspect nelegal prin prisma faptului că terenul nu era proprietatea M. București, terenul nu se află în circuitul civil, ci se află în domeniul public, prin aceste măsuri propuse pe ordinea de zi a Senatului M. București inculpatul materializa un alt punct al înțelegerii pe care a avut-o cu inculpatul B. și anume acela de a aduce terenul M. București, inițial într-o asociere, după care să-l aducă aport la capitalul social al unei societăți comerciale.

În acest sens, inculpatul A. a propus modificarea Cartei universității, în sensul participării M. București cu patrimoniul propriu în cadrul societăților comerciale (la societățile comerciale). De asemenea, inculpatul A. propune ca Biroul de Senat să negocieze participarea cu patrimoniul propriu la societățile comerciale, Senatul urmând să valideze această propunere.

În ședința Biroului de Senat din data de 27 martie 2000, numitul L.L. a subliniat faptul că trebuie să se ceară aprobări de la K.K.: „Dl. consilier solicită să mai studiem legislația și pentru siguranță să obținem o aprobare a K.K.”

În replică, inculpatul A. invocă faptul că trebuie adoptată o soluție rapidă deoarece există o lipsă de lichidități, există restanțe la utilități, nu există surse imediate de venit.

Sub pretextul aducerii de bani la universitate deși, după s-a arătat la ședința din 17 martie 2000 a Biroului de Senat, SC V. SA avea activitate, inculpatul A. încearcă să realizeze cât mai repede asocierea cu inculpatul B.

Rapiditatea cu care acționează inculpații A. și B. viza realizarea asocierii și aducerea terenului aport în natură la capitolul social al unei societăți comerciale, coordonate de acesta din urmă.

6. La data de 29 martie 2000, a avut loc ședința Senatului M. București cu ordinea de zi stabilită de inculpatul A.

Punând în discuție situația de la T., inculpatul A. încearcă să scoată în evidență ineficiența economică a stațiunii folosind formulări de genul: lucrările de la Stațiunile Didactice se derulează pe credit; primele încasări de pe recolta din acest an vin în luna noiembrie; singura sursă de venit vânzarea laptelui.

După ce creionează situația de la T. în modalitatea mai sus arătată, inculpatul A. prezintă Senatului M. București, modificările la carta universității.

Inculpatul A. continuă să inducă membrilor din Senatul M. București ideea că la T. situația economică este una grea - au fost cazuri când a folosit termenul dezastruos - și că trebuie găsită o soluție rapidă după cum a menționat în una din ședințele de Birou din Senat.

În realitate, inculpatul A. nu urmărea asocierea M. București, el vroia să transfere terenul de la M. în altă societate controlată de inculpatul B. Potrivit înțelegerii care a avut loc între inculpați, asocierea era doar un prim pas iar pentru a pune în aplicare planul inițial stabilit aceștia aveau nevoie să modifice Carta Universității. Acesta este adevăratul motiv pentru care inculpatul A. face propunerile de modificare a Cartei Universității.

Dacă inculpatul A. vroia cu adevărat să asocieze M. București cu un partener privat pentru a eficientiza activitatea acesteia avea la îndemână H.G. nr. 123/1993 modificată care reglementa această activitate, deci avea instrumentul juridic, nu mai era necesară modificarea Cartei Universității.

Numai că inculpatul A. urmărea cu totul altceva, transferul terenului; or, pentru aceasta vroia să se „acopere” cât mai bine printr-o decizie luată de Senatul M. București.

Acesta este motivul pentru care în ședința Senatului M. București, din data de 29 martie 2000, inculpatul A. prezintă modificările de cartă.

Astfel, la capitolul „Autonomie” urma să fie introdus un paragraf cu următorul conținut „participarea cu patrimoniul propriu la societățile comerciale”.

La capitolul „Competențe”: „Senatul aprobă participarea cu patrimoniu la societăți” precum și „Biroul Senatului negociază participarea cu patrimoniu la societățile comerciale”.

Prin aceste modificări ale Cartei Universității, inculpatul A. vroia să aibă acoperire pentru momentul în care intenționa să materializeze al doilea punct din planul convenit cu inculpatul B. și anume aducerea terenului în patrimoniul unei societăți comerciale controlată de inculpatul B.

La această ședință de senat a fost aleasă componența noului Comitet Director care urma să se ocupe de conducerea stațiunii, inculpatul A. fiind președintele acestui comitet.

De asemenea, tot la această ședință a fost înlocuit din funcție directorul stațiunii numitul M.M., cu numitul N.N., specificându-se în mod expres că acesta nu este membru în Senatul Universității, aceasta pentru a preîntâmpina o eventuală opoziție din partea directorului stațiunii.

Numitul M.M., directorul T., s-a opus propunerii inculpatului A. privind procentul cu care urma să vină în asociere SC A.A. SRL.

În această ședință de senat se menționează faptul că a fost începută acțiunea de inventariere a patrimoniului la SC V. SA și că, în urma unei situații prezentate în senat, spațiile sunt ocupate de chiriași fără contract. Faptul că fusese demarată acțiunea de inventariere a patrimoniului SC V. SA, demonstrează că pe de o parte hotărârea de asociere fusese deja luată și că, acum se lucra la actele premergătoare asocierii. Tot în cadrul acestei ședințe, a fost informat senatul cu privire la faptul că locuințele de serviciu din cadrul SC V. SA sunt ocupate de chiriași fără contract. Această mențiune în cadrul ședinței de senat este legată de faptul că, există un interes și cu privire la construcțiile edificate pe terenul SC V. SA.

7. în baza înțelegerii pe care au avut-o inculpații A. și B., la data de 06 aprilie 2000, SC A.A. SRL înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J/40/31984/1992 a înaintat M. București o adresă prin care propunea încheierea unui contract de asociere în participațiune potrivit art. 252 C. com.

Dupa cum s-a aratat anterior, referitor la SC A.A. SRL, societatea prin intermediul careia inculpatul B. a înaintat ofertele de asociere în participa?iune universita?ii oi a folosit-o drept paravan în activitatea infrac?ionala desfaourata - pentru a camufla activita?ile sale de transfer a terenului în suprafa?a de 226,61 ha din patrimoniul public în patrimoniul sau - rezulta, potrivit datelor furnizate de Oficiul Na?ional al Registrului Comer?ului Bucureoti, ca aceasta a fost înfiin?ata în anul 1992 prin aportul a trei asocia?i: B.B. cu sediul în New J, SUA prin împuternicit inculpatul B. 32%; SC C.C. Ltd, Insulele Turks and Caicos 51% oi E.E. - 17%. Aoa fiind, SC A.A. SRL era societatea la care a facut referire inculpatul B. oi cea care urma sa se asocieze cu universitatea.

Potrivit adresei, scopul declarat pentru care SC A.A. SRL făcea această ofertă era acela de îmbunătățire a activității efectuate de către M. la SC V. SA.

La M. București, adresa SC A.A. SRL cu propunerea de asociere a fost înregistrată din 06 aprilie 2000.

În esență, prin adresa anterior amintită, SC A.A. SRL propunea ca în asociațiune M. București să participe cu patrimoniul aferent SC V. SA, iar societatea anterior amintită să participe cu resursele financiare necesare dezvoltării activității specifice a fermei.

Potrivit înțelegerii dintre inculpații A. și B., în oferta SC A.A. SRL proporția de participare la beneficii și pierderi era de 49% pentru M. București și 51% pentru SC A.A. SRL, universitatea urmând să primească un profit minim garantat de șase miliarde de lei pe an.

În aceeași ofertă SC A.A. SRL propune M. București ca, în cazul în care situația juridică a patrimoniului fermei va fi soluționată, să se ia în considerare reorganizarea asociațiunii în societate comercială pe acțiuni, în scopul diversificării activității actuale și identificării unor noi surse de venit.

De asemenea, SC A.A SRL menționează în ofertă că, pentru realizarea în bune condițiuni a proiectului propus, administrarea asociațiunii să fie asigurată de SC A.A. SRL

Adresa respectivă, cuprinzând oferta SC A.A. SRL, este semnată de inculpatul C., la momentul respectiv director Departament Dezvoltare în cadrul societății mai sus-amintite. C. era persoana interpusă și care urma să transmită inculpatului A. hotărârile luate de inculpatul B.

Din conținutul ofertei înaintate de SC A.A. SRL rezultă, într-un mod evident, că aceasta cuprinde în totalitate punctele convenite de inculpații A. și B. cu prilejul întâlnirii pe care au avut-o la sediul M. București, la începutul anului 2000, după numirea în funcția de rector al universității a inculpatului A.

Tot în baza înțelegerii pe care inculpații A. și B. au avut-o, potrivit căreia în cadrul asocierii, aceasta din urmă era reprezentat de o altă persoană, oferta de asociere a fost semnată și înaintată de inculpatul C. în calitate de director Departament în carul SC A.A. SRL.

Un alt punct stabilit în cadrul întâlnirii, deosebit de important, și care se regăsește în oferta înaintată prin intermediul inculpatului C., se referă la procentul cu care urma să vină în asociere fiecare entitate, adică M. București cu 49% iar SC A.A. SRL cu 51%. Așa cum am menționat mai sus, oferta înaintată cuprindea exact aceleași procente.

De asemenea, în oferta înaintată de inculpatul B. în modalitatea mai sus amintită, se regăsește și hotărârea pe care a luat-o cu inculpatul A. în condițiile arătate, referitoare la faptul că în ipoteza în care universitatea va primi titlu de proprietate pentru suprafața de 226,61 ha teren să aducă terenul aport în natură la capitalul social al unei societăți comerciale ce se va înființa.

Acest punct al înțelegerii dintre inculpați se regăsește în ultimul alineat al adresei cuprinzând oferta: „în cazul în care situația juridică a patrimoniului fermei va fi soluționată, vă propunem să luați în considerare reorganizarea asociațiunii în societate comercială în scopul diversificării activității actuale și identificării unor noi surse de venit”.

Din analiza ofertei de asociere în participațiune înaintată de SC A.A. SRL, în conținutul ei, rezultă că a fost concepută în baza înțelegerii dintre cei doi inculpați, așa cum de altfel se angajase, și că a fost făcută în interesul inculpatului B., în folosul acestuia și într-un scop vădit de a prejudicia M. București.

De asemenea, în punctele ei, oferta explică comportamentul inculpatului A. din ședințele Biroului de Senat și ale Senatului M. București când, prin luările sale de poziție, pregătea premisele pentru realizarea asocierii.

Cunoscând care era adevăratul interes al inculpatului B., acela de a obține terenul M. București, inculpatul A. a speculat lipsa de pregătire juridică a membrilor Biroului de Senat și al Senatului M. București.

Astfel, într-un punct al ofertei, inculpatul B. propune realizarea asocierii în participațiune pentru a îmbunătăți activitatea efectuată de M. București la SC V. SA.

Așa cum s-a arătat anterior, în toate ședințele Biroului de Senat și ale Senatului M. București care au avut loc, de fiecare dată, inculpatul A. evidenția activitatea defectuoasă de la T. îmbrăcată în diferite formulări: cheltuielile erau mari; SC V. SA să nu intre în asociere cu T. Belciugatele; SC V. SA trebuie păstrată pentru alte activități datorită poziției terenului; până la recolta de grâu nu mai avem nicio sursă de lichidități; avem promisiuni că vom realiza o asociere; s-a solicitat necesarul de cheltuieli.

Pe acest fond a fost prezentată oferta inculpatului B. care viza îmbunătățirea activității la SC V. SA și asigurarea unui profit minim garantat de șase miliarde de lei pe an. S-a încercat și reușit astfel captarea voinței membrilor din Senatul M., inducerea în eroare a acestora.

Oferta înaintată de inculpatul B. avea și două puncte din care rezultă în mod evident că acesta urmărea, în fapt, obținerea terenului unității de învățământ superior, adevărata sa miză.

Astfel, inculpatul B. propunea ca în asociere majoritatea să o aibă SC A.A. SRL, managementul asocierii să fie realizat de aceasta, iar în ipoteza în care situația juridică a patrimoniului fermei (terenul în suprafață de 226,61 ha) va fi soluționată, propunea reorganizarea asociațiunii în societate comercială pe acțiuni, în scopul diversificării activității actuale și identificării unor noi surse de venit. De altfel, punctele din oferta înaintată de SC A.A. SRL, materializau înțelegerea pe care au avut-o inculpații A. și B.

8. La data de 07 aprilie 2000, la o zi după ce inculpatul B. a înaintat prin inculpatul C. oferta de asociere cu SC A.A. SRL, inculpatul A. a organizat ședința Biroului de Senat pe a cărei ordine de zi la primul punct a fost pus în discuție asocierea M. București.

Mai întâi, inculpatul A. a prezentat ofertele de asociere cu SC V. SA înaintate de martorul X., SC O.O. SRL reprezentată de numitul P.P. - societate de producție și comercializare a semințelor, o altă societate având ca obiect de activitate construirea de locuințe și oferta înaintată de SC R.R. SRL numai pentru stațiunea Belciugatele despre care inculpatul A. a menționat că, este una generală, cu un studiu de pre-fezabilitate și cu un profit de două miliarde de lei.

În legătură cu ofertele mai sus amintite, inculpatul A. a făcut referire strictă la societățile care le-au înaintat și la obiectul acestora de activitate, fără să prezinte însă în Biroul de Senat conținutul lor.

După ce a făcut aceste scurte mențiuni, inculpatul A. a prezentat în ședința Biroului de Senat ofertele înaintate M. București de inculpatul B.

Înainte de a prezenta ofertele, inculpatul A. le-a adus la cunoștință membrilor Biroului de Senat că inculpatul B. este acționar, asociat în mai multe societăți, și că a sprijinit universitatea în acțiunea de primire a titlului de proprietate. („B. partener la mai multe societăți ne-a sprijinit în acțiunea de primire a titlului de proprietate și a depus două oferte”).

Inculpatul B. nu avea calitatea de acționar sau asociat în cadrul societății SC A.A. SRL.

Astfel, după ce a făcut referire la ofertele înaintate de inculpatul B., în modalitatea anterior amintită, inculpatul A. a prezentat și s-a dezbătut în Biroul de Senat numai scrisoarea de intenție înaintată de acesta.

Prezentând oferta inculpatului B., inculpatul A. face referire la obiectul acesteia, respectiv încheierea unui contract de asociere în participațiune cu posibilitatea transformării în societate pe acțiuni.

La începutul discuției, numitul T.T. (decedat) a solicitat ca la încheierea contractului să se aibă în vedere cercetarea în sensul acoperirii costurilor. De asemenea, au fost solicitate lămuriri cu privire la precizarea obiectului și durata contractelor.

Trecând la prezentarea scrisorii de intenție, și referindu-se la solicitarea mai sus-amintită, inculpatul A. le-a spus membrilor din Biroul de Senat că asocierea este una de durată, cel puțin 10 ani; că nu va fi neglijată cercetarea, învățământul, se vizează dezvoltarea acestora, iar contractul va avea clauze asiguratorii.

Făcând referire la activitatea de învățământ și cercetare, inculpatul A. le preciza membrilor din Biroul de Senat că, în ultimii ani, nu au avut realizări notabile. „Să fim realiști și să evaluăm corect ce am realizat în ultimii ani”.

De asemenea, inculpatul A. le-a atras atenția membrilor Biroului de Senat că orice întârziere va duce la pierderea terenului. „(...). Orice întârziere ne va duce la pierderea terenului” le-a spus inculpatul A.

Inculpatul A. își menține aceeași poziție cu cea pe care a avut-o în ședințele precedente, adică de minimalizare a activității din cadrul SC V. SA, prezentând argumente în favoarea asocierii - să fim realiști și să evaluăm corect ce am realizat în ultimii ani; nu va fi neglijată activitatea de cercetare și învățământ - a menționat inculpatul A.

Spre deosebire de ședințele anterioare, ca să-i sensibilizeze și mai mult pe membrii Biroului de Senat, dar urmărind să realizeze cât mai repede asocierea, inculpatul induce ideea că orice întârziere duce la pierderea terenului.

Este de remarcat că, la un moment dat, în cadrul discuției, numitul M.M., fostul director al T., propune schimbarea raportului în sensul că M. București să aibă 51% din acțiuni în cadrul asocierii, iar SC A.A. SRL 49%, motivând că în această modalitate, universitatea nu pierde controlul asupra asocierii.

Inculpatul A. îi răspunde într-un mod categoric, în sensul că raportul în cadrul asocierii nu se poate schimba în favoarea M. București așa cum a propus sus-numitul și motivează că investițiile SC A.A. SRL depășesc aportul universității pe de o parte, iar pe de altă parte, îi precizează că universitatea se află în această situație din cauza soluțiilor defectuoase adoptate de conducerea universității.

În final, se va constata nu numai că investiția societății SC A.A. SRL nu a depășit valoarea terenului dar, prin diferite manopere de care a avut cunoștință și inculpatul A., terenul a fost aportat de universitate, iar sumele de bani care au fost aduse ca aport în numerar de societatea anterior amintită, au fost transferate imediat după ce s-a făcut dovada aportării (răspunsul inculpatului A. în legătură cu situația în discuție „(...). nu se poate schimba raportul - investițiile firmei depășesc aportul nostru cu patrimoniu și să ne gândim că soluțiile noastre de a conduce ne-au dus la situația de acum”).

Se constată că inculpatul A. nu face altceva decât să susțină în Biroul de Senat înțelegerile ascunse pe care le avea cu inculpatul B. anterior ședinței.

De asemenea, se constată că inculpatul A., fără a prezenta în cadrul ședinței Biroului de Senat o evaluare a patrimoniului M. București, susține neîntemeiat că investiția SC A.A. SRL, depășește pe cea a universității. La acel moment, inculpatul A. nu avea niciun element pe baza căruia să tragă concluzia că investiția SC A.A. SRL era mai mare decât cea a universității.

Procentele avansate în ședința Biroului de Senat au fost stabilite cu inculpatul B., iar inculpatul A. nu face altceva decât să susțină interesele acestuia din urmă, deși cunoaște că M. București venea în asociere cu întreg patrimoniul SC V. SA, inclusiv suprafața de 226,61 ha.

De asemenea, inculpatul A. sugerează din nou membrilor din Biroul de Senat că situația de la T. este una grea, chiar din cauza soluțiilor adoptate de membrii biroului senatului, a conducerii universității. În condițiile mai sus arătate, Biroul de Senat a aprobat continuarea tratativelor cu SC A.A. SRL și l-a mandatat pe inculpatul A. să negocieze și să semneze actele necesare asocierii.

În deschiderea ședinței Biroului de Senat din data de 07 aprilie 2000, inculpatul A. a făcut o referire sumară cu privire și la alte oferte de asociere din partea altor societăți comerciale, însă acestea nu au fost prezentate spre analiză membrilor biroului de senat.

De altfel, inculpatul A. nu avea niciun interes să prezinte spre analiză membrilor Biroului de Senat și celelalte oferte, câtă vreme - potrivit înțelegerii pe care a avut-o cu inculpatul B. - M. București trebuia să se asocieze cu SC A.A. SRL În ipoteza în care inculpatul A. ar fi prezentat celelalte oferte în conținutul lor și-ar fi îngreunat situația, de susținător al asocierii M. București SC A.A. SRL, ar fi existat posibilitatea comparării acestora.

Cu prilejul ședinței Biroului de Senat din data de 07 aprilie 2000 s-a solicitat SC A.A. SRL să dea mai multe detalii în legătură cu oferta de asociere înaintată universității.

Astfel, la data de 10 aprilie 2000, SC A.A. SRL prin inculpatul C. a înaintat M. București o adresă cuprinzând detalii suplimentare la propunerea de asociere înaintată în data de 06 aprilie 2000 (adresa a fost înregistrată la M. București din 10 aprilie 2000).

În concret, SC A.A. SRL garanta plata unei sume minime anuale de 560.700 dolari SUA către M. București; rambursarea contravalorii cheltuielilor angajate de universitate pentru realizarea culturilor existente.

În adresa respectivă SC A.A. SRL dă asigurări suplimentare cu privire la activitatea de învățământ și de cercetare. Astfel, se menționează, evident declarativ și nereal, că profilul didactic al fermei va fi păstrat, asigurându-se condiții propice pentru ca studenții să-și desfășoare activitățile practice și de cercetare. Mai mult, prin modernizarea tehnologiilor folosite ca efect al investițiilor făcute, studenții vor avea posibilitatea să cunoască ultimele realizări pe plan mondial în domeniul tehnicilor de exploatație agricolă putând căpăta experiență practică într-o unitate funcțională se menționează în oferta îmbunătățită.

Pentru garantarea acestor realizări, în adresă, se mai preciza că SC A.A. SRL va asigura supravegherea decizională exclusiv a M. București pentru activitățile didactice și dreptul de control asupra activităților de producție și comercializare aferente asociațiunii.

Rezultă că prin această adresă inculpatul B. s-ar fi obligat, evident declarativ și nereal, nu numai să păstreze profilul didactic al SC V. SA, dar se angaja că va moderniza și tehnologiile folosite, astfel încât „studenții vor avea posibilitatea să cunoască ultimele realizări pe plan mondial în domeniul tehnicilor de exploatare agricolă putând căpăta experiență”.

Aceste propuneri, pe care le-a avansat inculpatul B. în legătură cu activitatea didactică a Fermei București, păreau a fi atractive însă - în realitate - scopul a fost doar captarea voinței membrilor din Biroul de Senat și din Senatul M. București în vederea încheierii contractului.

În final, inculpații A. și B. nu numai că nu au modernizat SC V. SA și nu i-au mai păstrat profilul didactic, dar au demolat toată baza tehnico-materială a fermei (laboratoare, magazii, culturi de vie, pomi, etc.), locul acestora fiind luat de mari puncte comerciale gen Carrefour, Ikea, etc.

Cât privește activitatea de cercetare, în adresă, se menționează că va fi sprijinită activitatea științifică a M. București prin sponsorizări pentru colectivele de cercetare și constituirea unui fond de burse pentru studenții care obțin rezultatele cele mai bune.

În legătură cu bunurile care fac obiectul asocierii se menționează că acestea își vor păstra regimul juridic de la data semnării contractului, fără ca SC A.A. SRL să poată vinde, pe perioada executării contractului, terenurile sau clădirile pe care universitatea le aduce ca aport la asociațiune.

Se propunea ca pe durata contractului, asociațiunea va putea realiza bunuri imobile necesare activității și realizării de noi venituri, urmând ca la expirarea contractului atât bunurile aduse ca aport, cât și cele realizate pe perioada contractului să rămână în deplina proprietate a M. București.

În adresa menționată, SC A.A. SRL își menținea propunerea din data de 06 aprilie 2000, potrivit căreia în ipoteza în care situația juridică a patrimoniului SC V. SA va fi clarificată, să se ia în considerare reorganizarea asociațiunii în societate comercială pe acțiuni, în care M. București să aducă ca aport titlu de proprietate asupra terenului.

Așa cum s-a arătat anterior, acestea sunt puncte din propunerile înaintate de inculpatul B., prin intermediul inculpatului C.

9. chiar a doua zi, la data de 11 aprilie 2000, inculpatul A. a introdus pe ordinea de zi a ședinței Biroului de Senat M. București suplimentul la scrisoarea de intenția a SC A.A. SRL.

În legătură cu oferta SC A.A. SRL inculpatul A., în ședința Biroului de Senat, a menționat că societatea anterior amintită a suplimentat suma minim garantată ajungând la 560.700 dolari SUA din care 280.350 dolari SUA vor fi transferați în contul M. București în momentul în care se preda patrimoniul.

Inculpatul A. a precizat, în mod expres, că oferta SC A.A. SRL se referă la SC V. SA.

Din oferta SC A.A. SRL, inculpatul A. în ședința Biroului de Senat a mai evidențiat punctele referitoare la fondul pentru cercetare, burse studenți, dotări laborator și modernizări cămine.

10. Tot în aceeași zi, 11 aprilie 2000, a avut loc ședința Senatului M. București, de altfel stabilită cu prilejul ședinței Biroului de Senat din data de 07 aprilie 2000.

Deci, în această scurtă perioadă, membrii Biroului de Senat trebuiau să analizeze oferte înaintate de inculpatul B. în modalitatea mai sus amintită. De altfel, lucrurile s-au desfășurat cu celeritate, așa cum ceruse inculpatul A. la una din ședințele Biroului de Senat când a afirmat neîntemeiat că „orice întârziere va duce la pierderea terenului”. Afirmația inculpatului, pe lângă faptul că erau de natură a pune „presiune” pe membrii Biroului de Senat, era și ocultă deoarece M. București nu ar fi pierdut terenul în ipoteza în care asocierea nu s-ar fi realizat.

În ședința Senatului M. București din data de 11 aprilie 2000, problema asocierii universității a fost pusă în discuție la capitolul „Diverse”.

Inculpatul A. le-a comunicat membrilor Senatului M. București că le va prezenta scrisorile de intenție selectate de Biroul Senatului pentru asociere.

Scrisorile de intenție care urmau a fi prezentate Senatului M. București de inculpatul A. erau cele înaintate de inculpatul B. prin intermediul inculpatului C. și SC A.A. SRL.

În consecință, nu poate fi vorba de faptul că Biroul de Senat a selectat scrisorile de intenție anterior amintite câtă vreme, în ședințele Biroului de Senat anterioare, au fost analizate și discutate doar ofertele înaintate M. București de inculpatul B..

În ședința Biroului de Senat din data de 07 aprilie 2000, printr-o mișcare abilă, inculpatul A. doar a amintit că au fost înaintate și alte oferte decât cele ale inculpatului B., însă nu au fost analizate de membrii Biroului de Senat.

Este astfel evidentă manipularea pe care inculpatul A. a realizat-o atât față de membrii Biroului de Senat, cât și față de cei ai Senatului M. București.

În realitate, inculpatul A. nu făcea altceva decât să aducă în fața Senatului M. București o înțelegere ocultă pe care a avut-o cu inculpatul B., și să încerce să o impună, profitând în primul rând de lipsa de experiență a acestora.

De altfel, în ședința Biroului de Senat din data de 7 aprilie 2000, numitul I.I. menționează că este necesar să se prezinte mai multe detalii datorită lipsei de experiență în negocieri și de cunoștințe în domeniul afacerilor. Tot martorul a mai precizat că întrebările din Senatul M. București vor avea în vedere tocmai aceste aspecte.

Inculpatul A., în calitate de rector al M. București, în loc să susțină interesele universității, în baza înțelegerilor pe care le-a avut cu inculpatul B., a promovat și susținut masiv interesele SC A.A. SRL (deci ale inculpatului B.) speculând la maxim lipsa de experiență în afaceri a membrilor Senatului M. și lipsa de pregătire economico-juridică a acestora.

Inculpatul A. a prezentat senatului M. București două oferte ale inculpatului B., una care avea în vedere asocierea SC A.A. SRL cu SC V. SA, iar cealaltă avea în vederea asocierea unei alte societăți controlate de inculpatul B., SC S.S. SRL pentru Ferma Moara Domnească și Belciugatele, ambele aflate în cadrul M. București.

Tot interesul, în cazul de față, era legat de suprafața de 226,61 ha teren care era administrat de SC V. SA.

Au fost înaintate scrisori de intenție și pentru celelalte două ferme pentru a se crea aparențe că inculpatul B. era interesat de un proiect care viza activitățile de cercetare și învățământ a M. București.

Ulterior încheierii contractului de asociere cu SC A.A. SRL a fost redusă contribuția pentru celelalte două ferme, după care au fost desființate contractele (din acest motiv, cercetările au vizat numai contractul de asociere încheiat de SC A.A. SRL cu M. București - SC V. SA).

Mai întâi, inculpatul A. le-a comunicat membrilor din Senatul M. București că forma de contract de asociere în participațiune a fost impusă de împrejurarea că nu s-a obținut titlul de proprietate. Este vorba de terenul SC V. SA în suprafață de 226,61 ha pentru care M. București formulase cereri de eliberare a titlului de proprietate și obținuse și acordul inculpatului B. pentru a-i sprijini în acest demers.

Deci, rezultă că adevărata miză era terenul SC V. SA, și nu terenul Fermelor Moara Domnească și Belciugatele.

După ce face această precizare, inculpatul A., ca și în celelalte ședințe ale Biroului de Senat, prezintă membrilor Senatului M. București avantajele asocierii cu SC A.A. SRL.

Astfel, referitor la contractul de asociere în participațiune încheiat între M. București și SC A.A. SRL, inculpatul A. precizează că, suma minim garantată de această din urmă societate este de 560.700 dolari SUA/an din care 280.350 dolari SUA se vor pune la dispoziție asociației la momentul predării bunurilor „face referire la fondurile pentru cercetare, burse, dotări și modernizare cămine, așa cum sunt ele menționate în ofertă”.

În continuare, inculpatul A. prezintă membrilor Senatului M. București, avantajele bănești pe care le are această asociere pentru cadrele didactice.

Referitor la condițiile negociate, inculpatul A. precizează că acestea sunt la nivelul fondului de valori finanțate de buget și că, sumele încasate în urma încheierii contractului de asociere în participațiune vor permite aplicarea O.U.G. nr. 8/2000 privind Legea nr. 128/1997, statutul personalului didactic, referitor la stabilirea salariului pentru modificarea și completarea personalului din învățământ, la limita superioară.

Inculpatul A. îi induce din nou în eroare pe membrii Senatului M. București deoarece mărirea salariilor în baza O.U.G. nr. 8/2000 nu se putea face întrucât acest act normativ vizează măriri salariale, soluții din surse bugetare, și nu din surse extrabugetare așa cum erau sumele de bani care ar fi provenit de la SC A.A SRL.

Cu alte cuvinte, inculpatul A., în scopul câștigării bunăvoinței acestora, le sugerează membrilor din Senatul M. București că, în ipoteza în care vor vota în favoarea asocierii M. București cu SC A.A. SRL, le vor crește salariile.

În continuare, inculpatul A. menționează că, după semnarea acestui contract de asociere, întreaga activitate financiară va fi în grija asociatului și, mai mult, că se vor deconta și cheltuielile ce s-au făcut până la asociere.

În acest context, inculpatul A. înștiințează Senatul în legătură cu faptul că Comitetul Director al T., al cărui președinte era chiar inculpatul, ca o primă măsură, a procedat la dublarea salariilor.

De asemenea, inculpatul A. informează Senatul M. București că s-a făcut inventarierea patrimoniului SC V. SA și că predarea-primirea va fi rapidă.

În finalul acestei prezentări, inculpatul A. precizează: „contractul se va încheia având în vedere prevederile din scrisorile de intenție pe clauzele evidențiate precum și propunerile Senatului”.

Se poate astfel conchide că inculpatul A. a avut un comportament insidios, viclean, ocult deoarece, pe lângă faptul că induce membrilor din Senatul M. București faptul că în ipoteza în care votează asocierea universității cu SC A.A. SRL li se vor mări salariile, trece sub tăcere câteva elemente, unul cuprins chiar în propunerea de asociere a inculpatului B.. Inculpatul A. nu informează Senatul A. București în legătură cu celelalte oferte de asociere înaintate către M. București.

În ședința Biroului de Senat din data de 07 aprilie 2000, în legătură cu aceste oferte, inculpatul A. a făcut doar o scurtă trecere în revistă, fără a le supune analizei și dezbaterii în cadrul ședinței. Inculpatul nu avea un astfel de interes întrucât își îngreuna situația având în vedere înțelegerea pe care a avut-o cu inculpatul B. În această modalitate, inculpatul A. evidențiază doar ofertele înaintate de inculpatul B. și, practic, nici Biroul Senatului și nici Senatul M. București nu au avut posibilitatea să ia cunoștință de alte oferte, să facă o comparație și să le evalueze în beneficiul M. București.

Aceasta este o dovadă clară de inducere în eroare de către inculpatul A. atât a Biroului de Senat, cât și a Senatului M. București.

De asemenea, inculpatul A. a trecut sub tăcere aspectul legat de punctul din oferta SC A.A. SRL referitor la transformarea asociațiunii în participațiune în societatea comercială.

În ședința Senatului M. București din data de 11 aprilie 2000, inculpatul A. nu aduce la cunoștință membrilor din Senat punctul din oferta SC A.A. SRL potrivit căruia „în cazul în care situația juridică a patrimoniului SC V. SA va fi clarificată să luați în considerare reorganizarea asociațiunii în societate comercială pe acțiuni, în care părțile să aducă ca aport titlul de proprietate asupra bunurilor(...)”.

În ședința Biroului de Senat din data de 07 aprilie 2000, în legătură cu acest aspect face o referire sumară fără să o pună în discuția și analiza membrilor. Referindu-se la acest subiect, inculpatul A. menționează că oferta privește încheierea unui contract de asociere în participațiune cu posibilitatea transformării în societate pe acțiuni. Inculpatul A., așa cum a prezentat argumente în favoarea încheierii contractului de asociere în participațiune, putea și trebuia să le explice ce consecințe juridice decurg pentru M. București din transformarea asocierii în participațiune în societate comercială pe acțiuni. Trebuia să le explice acestora propunerea din oferta inculpatului B. câtă vreme se referea la două situații juridice diferite. Unul este regimul juridic al contractului de asociere în participațiune, în sensul propus de SC A.A. SRL, care face referire la art. 252 C. com., și altul este regimul juridic al societăților comerciale pe acțiuni, așa cum este reglementat de Legea nr. 31/1990.

Inculpatul A. nu numai că nu le-a explicat membrilor din Senat și din Biroul de Senat care ar fi consecințele juridice ale unei astfel de transformări dar, la această ședință, nu l-a invitat să participe pe L.L., consilierul juridic al M. București, care a mai participat la ședințele Biroului de Senat (17 martie 2000), în condițiile în care niciun membru al Biroului de Senat al M. București nu avea pregătire juridică. Inculpatul trebuia să-i informeze pe membrii Biroului de Senat și ai Senatului cu privire la faptul că, odată adus aport în natură la capitalul social al unei societăți pe acțiuni, patrimoniul SC V. SA, mai exact terenul în suprafață de 226,61 ha, devine bun comun al societății noi constituite, aceasta având patrimoniul distinct de cel al M. București.

A. nu avea interes să prezinte membrilor Biroului de Senat și ai Senatului care erau adevăratele consecințe în ipoteza în care terenul era adus aport în natură la capitalul social al unei societăți comerciale, câtă vreme luase această hotărâre înainte cu inculpatul B.

La această propunere a SC A.A. SRL, inculpatul nu a făcut absolut nici o referire. Dimpotrivă, nu numai că nu a prezentat decât punctele din oferta referitoare la sume de bani ce urmează a fi încasate de M. București ci, mai mult, a depus eforturi persuasive pentru a convinge membrii Senatului M. București să voteze asocierea.

Inculpatul A. în mod intenționat a făcut o prezentare trunchiată a ofertelor numai cu punctele care induceau obținerea unor avantaje de M. București.

Prin urmare, membrii Senatului M. București nu cunoșteau această propunere din oferta SC A.A. SRL privind posibilitatea transformării asocierii în societate comercială pe acțiuni, și care urma a fi prelucrat în contract.

Consecința imediată a fost aceea că deși membrii Senatului M. București urmau să voteze asocierea între universitate și SC A.A. SRL (încheierea contractului), ei nu cunoșteau practic conținutul ofertei acestei din urmă societăți. Aceasta rezultă inclusiv din propunerea supusă la vot de inculpatul A.: „contractul se va încheia având în vedere prevederile din scrisorile de intenție” care nu erau cunoscute de membrii Senatului. De altfel, aceasta a fost una din tehnicile inculpatului A. în sensul că nu a informat Senatul M. București cu ceea ce urma să voteze.

În cadrul ședinței Senatului M. București, numitul U.U. (decedat), profesor în cadrul M. București, a făcut remarca că societatea cu care urma să se încheie contractul de asociere SC A.A. SRL nu are obiectul de activitate compatibil cu cel al SC V. SA. Mențiunea profesorului U.U. a fost că „partenerul nu este de specialitate (...).” Punctul de vedere exprimat de profesorul U.U. are o deosebită relevanță și este în acord cu prevederile H.G. nr. 123/1993. Potrivit H.G. nr. 123/1993, stațiunile didactice prin intermediul instituțiilor de învățământ agricol, se pot asocia cu parteneri români sau străini pentru desfășurarea de activități de producție, industrializarea, comercializarea, prestații de servicii, cercetare științifică și consultanță în domeniul lor de activitate. Deci, stațiunile didactice se puteau asocia cu parteneri pentru a desfășura activitățile descrise de text, dar în domeniul lor de activitate. Or, profesorul U.U. tocmai asta atrăgea atenția că SC A.A. SRL nu este o societate care să aibă un obiect de activitate compatibil cu al universității și, deci, în acord cu prevederile legale.

Însă, pentru motivele care s-au arătat, inculpatul A. avea cu totul alte interese. Interesele acestuia vizau cele 226,61 ha teren pe care le avea în administrarea SC V. SA și transferul acestora, prin orice modalitate, către inculpatul B..

După ce a făcut prezentarea ofertelor înaintate de SC A.A. SRL, în modalitatea mai sus descrisă, inculpatul A. supune la vot cele două scrisori de intenție cu propunerea de a fi transformate în contracte.

Senatul M. București a admis cele două oferte înaintate de inculpatul B. și, totodată, l-a împuternicit pe acesta să negocieze și să semneze contractul de asociere.

11. urmare a votului din Senatul M. București, la data de 11 aprilie 2000, a fost emisă Hotărârea nr. 4 prin care la pct. 3 al acesteia, a aprobat asocierea SC V. SA cu SC A.A. SRL și a fermelor Moara Domnească, Belciugatele cu SC S.S. SRL în baza scrisorilor de intenție prezentate de acestea; prin contract de asociere în participațiune cu posibilitatea transformării asociațiunii în societate comercială pe acțiuni cu următorul conținut:

- „Senatul împuternicește cu depline puteri pe inculpatul A., rectorul M., pentru a negocia și semna în forma finală contractul de asociere în participațiune cu firmele menționate mai sus, contract ce va cuprinde în mod expres clauzele menționate în oferte;

- Să se prevadă distinct în contract propunerile Senatului și anume: anual vor fi delimitate suprafețe și efective de animale pentru desfășurarea activităților didactice și de cercetare; clauză expresă cu privire la penalitățile ce se vor percepe pentru întârzierea plății sumelor minim garantate; în situația în care asociațiunea se va transforma în societate pe acțiuni, să se prevadă în statut și în contractul de societate sau alte acte juridice obligația de a se asigura pentru M. București sumele minim garantate, prevăzute prin contractul de asociere în participațiune; cotele de participare se vor păstra la nivelul stabilit (51% SC A.A. SRL) și 49% M.) pe toată perioada asociațiunii; același nivel al cotelor se va stabili și se va păstra pe toată perioada și în cazul transformării asociației în societate comercială pe acțiuni; în cazul imposibilității de plată a sumelor minim garantate prevăzute în contract, rezilierea contractului se va face după un termen de grație de cel mult șase luni”.

Chiar din modul în care a fost redactată Hotărârea 4 din 11 aprilie 2000 a Senatului M. București, rezultă că, membrii Senatului nu cunoșteau conținutul scrisorilor de intenții.

12. tot în aceeași zi, a fost emisă Decizia Senatului M. prin care se stabilea următoarele:

- senatul, organ decizional al M. București, întrunit în ședință în data de 11 aprilie 2000 acceptă oferta de contract de asociere în participațiune între SC V. SA și firma SC A.A. SRL, conform adresei firmei din 06 aprilie 2000 și detaliată prin adresa din 10 aprilie 2000, având ca obiect exploatarea în comun a patrimoniului SC V. SA.

- senatul împuternicea cu depline puteri pe inculpatul A., rectorul M. pentru a negocia și semna în forma finală contractul de asociere în participațiune cu SC A.A. SRL, contract ce va cuprinde în mod expres clauzele menționate în ofertele sus-menționate, precum și transformarea asociațiunii în societate pe acțiuni.

- să se prevadă distinct în contract faptul că, anual vor fi delimitate suprafețe și efective de animale pentru desfășurarea activităților didactice și de cercetare.

- să se prevadă o clauză expresă cu privire la penalitățile ce se vor percepe pentru întârzierea plății sumelor minim garantate.

- în situația în care asociațiunea se va transforma în societate pe acțiuni, să se prevadă în statut și în contractul de societate sau alte acte juridice obligația de a se asigura pentru M. București sumele minim garantate, prevăzute prin contractul de asociere în participațiune.

- se va face precizarea expresă asupra cotelor de participare care se vor păstra la nivelul stabilit (51% firma și 49% M.) pe toată perioada asociațiunii.

- același nivel al cotelor de participațiune (51% firma și 49% M.) se va stabili și se va păstra pe toată perioada și în cazul transformării asociației în societate comercială pe acțiuni.

- în cazul imposibilității de plată a sumelor minim garantate prevăzute în contract, rezilierea contractului se va face după un termen de grație de cel mult șase luni.

Modul total incorect, ocult și nelegal în care a acționat inculpatul A. este sugerat și de modalitatea în care sunt redactate hotărârea și decizia arătate:

- sunt reținute în hotărâre aspecte care nu au fost supuse atenției membrilor din Senatul M. București.

- inculpatul A. a omis să spună că asocierea se va transforma în societate pe acțiuni.

Astfel, inculpatul A., în hotărârea amintită la punctul 3, subpunctul în care sunt menționate propunerile Senatului M. București pentru contractul de asociere, precizează să se prevadă, distinct, în contract, propunerea Senatului.

- inculpatul A. induce ideea că nivelul cotelor de participare în cadrul asocierii în participațiune 51% pentru SC A.A. SRL și 49% au fost propuse de Senatul M. București. Or, această proporție a fost stabilită de inculpații A. și B., iar ulterior, a fost preluată de inculpatul A. în ședința Biroului de Senat.

Este relevant că în una din ședințele Biroului de Senat, numitul M.M. a solicitat schimbarea cotei de participare în cadrul asocierii în sensul că M. București să aibă 51%, însă cel care s-a opus a fost inculpatul A. care, fără a avea nici un element de evaluare, a susținut că SC A.A. SRL are o contribuție mai mare decât valoarea patrimonială a SC V. SA.

Așa cum s-a arătat, inculpatul A. era rectorul M. București, președintele senatului și președintele Biroului de Senat.

- de asemenea, în ședința Senatului M. București din data de 11 aprilie 2000, inculpatul A. în prezentarea pe care a făcut-o în fașa membrilor, nu a făcut nici un fel de referire la cotele de participație în cadrul asocierii. În final, propunând ca încheierea contractului să se facă avându-se în vedere procentele din scrisoarea de intenție. Or, membrii Senatului M. București nu au văzut scrisorile de intenție.

Modalitățile insidioase în care inculpatul A. a condus ședințele Biroului de Senat și ale Senatului M. București, au avut drept efect inducerea în eroare a membrilor din cadrul acestor organisme, determinându-i să voteze ofertele înaintate de inculpatul B., fără să le cunoască conținutul.

Ca o dovadă a faptului că inculpatul A. a acționat în baza înțelegerilor pe care le-a avut cu inculpatul B., și că nu a făcut altceva decât să transpună în practică deciziile convenite, se constată că tot la data de 11 aprilie 2000, după ce a fost adoptată hotărârea Senatului M. București, a luat legătura telefonic cu acesta din urmă și l-a informat că Senatul M. București a aprobat asocierea.

Cu prilejul acestei discuții telefonice, inculpații A. și B. au hotărât ca și contractul de asociere în participațiune să fie conceput de către juriștii acestuia din urmă, la sediul său, în condițiile în care și M. București avea un jurist angajat în persoana numitului L.L.

Se constată astfel că inculpatul B., pe de o parte, că prin intermediul inculpatului A. și-a impus planul său infracțional în cadrul ședințelor Biroului de Senat și ale Senatului M. București dar, pe de altă parte, că el este cel care a conceput termenii și condițiile contractului de asociere în participațiune.

Semnarea contractului de asociere în participațiune, deja redactat în afara universității, a fost realizată într-o modalitate de extremă urgență, având în vedere următoarele aspecte:

La data de 12 aprilie 2000, potrivit înțelegerii pe care au avut-o, inculpatul B. l-a trimis pe inculpatul C. la sediul M. București, având asupra lui contractul de asociere în participațiune redactat, pentru a lua legătura cu inculpatul A.

În jurul orelor 21,00, inculpatul C. s-a întâlnit cu inculpatul A. la sediul M. București, în biroul acestuia din urmă. După ce inculpatul C., în calitate de reprezentant al SC A.A. SRL s-a întâlnit cu inculpatul A., acesta din urmă i-a chemat la biroul său pe numiții V.V. (prorector), Y. (prorector), G.G. (prorector) și pe învinuiții D. (secretar științific), H.H. (director general), L.L. (jurist). De precizat că, învinuita X.X., contabil șef al M. București nu a participat la această întâlnire.

Odată ajunși în biroul inculpatului A., reprezentanții M. București, menționați mai sus, au semnat contractul de asociere în participațiune, înregistrat la unitatea de învățământ mai sus-amintită din 12 aprilie 2000.

Din partea SC A.A. SRL, contractul a fost semnat de inculpatul C.

La scurt timp de la semnarea contractului în biroul inculpatului A., și-a făcut apariția și inculpatul B. care i-a invitat pe semnatarii contractului la un restaurant din București unde le-a oferit o masă.

Audiat în legătură cu acest moment, al semnării contractului de asociere în participațiune încheiat la data de 12 aprilie 2000, inculpatul A. a declarat următoarele: „(...) După ce a fost adoptată hotărârea senatului, am luat legătura telefonic cu domnul B. și l-am anunțat că senatul a aprobat asocierea, urmând să încheiem contractul. Cu prilejul acestei discuții, numitul B. ne-a spus că are personal calificat din punct de vedere juridic și mi-a propus să întocmească proiectul de contract la sediul dânsului, urmând să-l discutăm a doua zi. După ce am avut această discuție telefonică cu numitul B., am avut o discuție cu membrii biroului de senat, prilej cu care i-am întrebat dacă sunt de acord ca proiectul de contract să fie întocmit de către personalul din SC A.A. SRL Menționez faptul că toți membrii biroului de senat au fost de acord cu această propunere.

La data de 12 aprilie 2000, după prânz, la biroul meu, s-a prezentat numitul C. ca reprezentant al SC A.A. SRL cu mai multe exemplare din proiectul de contract. Membrii biroului de senat, juristul și contabilul șef care urmau să semneze contractul, au venit la mine în birou și au primit un exemplar din proiect, urmând ca fiecare să-l analizeze și să facă propuneri. După ce a fost studiat de aceștia, proiectul de contract a suferit modificări care au fost însușite de toți participanții și după ce a fost adoptată forma finală s-a trecut la semnarea acestuia. Discuțiile pe clauzele contractului au durat foarte mult și apreciez că acesta a fost în jurul orelor 23,50.

După ce contractul a fost semnat, la biroul meu a venit și numitul B. care ne-a felicitat, că am încheiat contractul și ne-a invitat la un restaurant pentru a sărbători evenimentul”.

Afirmațiile acestuia sunt nereale deoarece, potrivit înțelegerii avute, a doua zi, în data de 12 aprilie 2000, inculpatul B. l-a trimis pe inculpatul C. cu contractul conceput și redactat, gata pentru semnare. Contractul nu numai că a fost conceput și redactat de inculpatul B., dar a și fost semnat în forma realizată de acesta, și care diferă în câteva puncte de ceea ce s-a hotărât în Senatul M. București.

Din declarația numitului H.H., rezultă că la data de 12 aprilie 2000, în jurul orelor 22,00 - 22,30, acesta a fost chemat de inculpatul A. la biroul acestuia din urmă în vederea semnării contractului.

De asemenea, din declarația numitului L.L., rezultă că, inculpatul A. l-a chemat la biroul său, în vederea semnării contractului în jurul orelor 21,00 - 21,30.

De altfel, ca și în cazul prezentării ofertelor, când în cadrul unei ședințe de Birou al Senatului și a unei ședințe de Senat, membrii acestor organisme au fost nevoiți să se pronunțe pe o chestiune deosebit de importantă pentru soarta universității și în acest caz, tot în regim urgență și în condiții nefirești sub aspectul timpului (orele 21,00, 22,00, 23,00), reprezentanții M. au fost nevoiți să semneze contractul de asociere în participațiune la o zi de la hotărârea emisă de senat.

Urgența cu care s-a acționat este explicabilă prin interesul enorm al inculpatului B. de a încheia contractul și practic de „a pune mâna” pe terenul în suprafață de 226,61 ha administrat în cadrul SC V. SA.

În acest moment s-a realizat prima etapă a fazei inițiale a planului infracțional, adică ceea ce inculpatul B. și inculpatul A. au convenit în cursul lunilor februarie-martie 2000 și anume: că inculpatul B. va coordona activitatea, însă va fi reprezentat de o altă persoană; că toate hotărârile care vor ajunge la SC A.A. SRL, prin intermediul inculpatului C. va fi opera gândirii inculpatului; inculpatul B. acționează prin interpuși.

Referitor la SC A.A. SRL, societatea prin intermediul careia inculpatul B. a înaintat ofertele de asociere în participa?iune universita?ii oi a folosit-o drept paravan în activitatea infrac?ionala desfaourata - pentru a camufla activita?ile sale de transfer a terenului în suprafa?a de 226,61 ha din patrimoniul public în patrimoniul sau - se constata, potrivit datelor furnizate de Oficiul Na?ional al Registrului Comer?ului Bucureoti, ca aceasta a fost înfiin?ata în anul 1992 prin aportul a trei asocia?i: B.B. cu sediul în New J, SUA, prin împuternicit inculpatul B., 32%; SC C.C. Ltd, Insulele Turks and Caicos, 51% oi E.E., 17%.

De asemenea, potrivit contractului de societate autentificat sub nr. 28283/12 noiembrie 1992, societatea avea ca obiect de activitate transporturi interne și internaționale, servicii de marketing, turistice, intermediere de tranzacții imobiliare, intermediere pe bază de comision, de consignație și operațiuni de import și de export.

Abia ulterior încheierii contractului de asociere în participațiune cu M. București, în ziua următoare, 13 aprilie 2000, societatea a formulat, la Oficiul Registrului Comerțului București, cerere de completarea obiectului de activitate înregistrată din 13 aprilie 2000.

Prin Încheierea nr. 2014 a judecătorului delegat de Tribunalul București la Oficiul Național al Registrului și Comerțului, cererea a fost admisă, obiectul de activitate al societății mai sus-amintită fiind completat cu activități specifice agriculturii: cultura cerealelor, creșterea animalelor, cercetarea sau dezvoltarea în științe fizice și naturale. Prin aceeași încheiere, inculpatul C. a devenit administratorul societății SC A.A. SRL București.

Rezultă că în etapa premergătoare luării deciziei de asociere în participațiune de către Biroul și Senatul M. București, precum și la momentul încheierii contractului de asociere în participațiune, SC A.A SRL nu avea în obiectul ei activități compatibile cu cele ale M. București și deci, practic, acestea nu se puteau asocia.

Așa cum s-a menționat, cel care i-a atras atenția în legătură cu faptul că SC A.A. SRL nu are obiectul de activitate compatibil cu al M. București a fost profesorul U.U.

Înalta Curte a reținut că aceeași modalitate de acțiune a inculpaților A. (rector, membru al senatului, președintele senatului și președintele biroului senatului), D. (membru al senatului și secretarul științific al biroului senatului), ajutați de coinculpații B. și C. (oameni de afaceri), a continuat și în fazele și etapele următoare ale activității infracționale, constatându-se că aceștia au redus rolul organelor de conducere a M. București la unul „pur decorativ”, „fără substanță”, înlăturând/anihilând efectiv rolul deliberativ și decizional al acestora stabilit prin lege și prin carta universitară, primii doi inculpați substituindu-se pur și simplu organelor de conducere ale universității - acționând în interesul exclusiv al inculpatului B. - chiar dacă, formal, în anumite situații s-au îndeplinit activități specifice acestora, însă numai în scopul, pe de o parte, de a conferi aparență de legalitate deciziilor emise, iar pe de altă parte, de a avea o „acoperire legală” a propriilor acțiuni (apărări de altfel invocate de către apelanții-inculpați).

În final, Înalta Curte - în acord cu instanța de fond - a constatat că toate aceste demersuri și decizii ale inculpaților, inclusiv semnarea contractului de asociere în participațiune, au fost realizate înainte de unele acte normative la care au făcut referire aceștia.

Legea nr. 18/1991 - Legea fondului funciar - modificată prin Legea nr. 169 din 24 octombrie 1997:

Art. 34 alin. (2) - Terenurile proprietate de stat, administrate de instituțiile și stațiunile de cercetare științifică, agricole și silvice, destinate cercetării și producerii de semințe și material săditor din categoria biologice superioare aparțin domeniului public și rămân în administrarea acestora. În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul, la propunerea ministrului Agriculturii și Alimentației, va delimita suprafețele strict necesare cercetării și producerii de semințe și material săditor din categoria biologice superioare(...)din administrarea instituțiilor și stațiunilor de cercetare și producție agricolă.

Alin. (3): Dispozițiile aliniatului precedent se aplică și terenurilor proprietate de stat, folosite, la data prezentei legi, de unitățile de învățământ agricol(...)și care trec în administrarea acestora.

H.G. nr. 47 din 29 ianuarie 1999 privind delimitarea suprafețelor de teren aflate în administrarea unităților de învățământ superior agricol.

Art. 1 H.G. nr. 123/1993 privind organizarea și funcționarea stațiunilor didactice din structura instituțiilor de învățământ superior agricol, se modifică și se completează, după cum urmează:

Pct. 3 –După art. 4, se introduce art. 4/1 cu următorul cuprins: Art. 4/1: Stațiunile didactice, prin intermediul instituțiilor de învățământ agricol, se pot asocia cu parteneri români și străini pentru desfășurarea de activități de producție, industrializare, comercializare, prestații de servicii, cercetare științifică și consultanță în domeniul lor de activitate pct. 6 - 1 T. Băneasa, municipiul București, din care Ferma Moara Domnească.

Anexa (nr. 1 la H.G. nr. 123/1993 - Lista cuprinzând stațiunile didactice care funcționează în structura instituțiilor de învățământ superior agricol din România:

Pct. 1 - T. Băneasa, cu sediul în municipiul București funcționează în subordinea M. București

H.G. nr. 517 din 29 iunie 1999 privind delimitarea suprafeței de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de semințe (...) și trecerea terenurilor destinate producției, aflate în administrate instituțiilor și stațiunilor de cercetare și producție agricolă, în domeniul privat al statului (act normativ folosit de inculpații J., K., G., I., H.), în considerarea titlului de proprietate din 6 iunie 2001, Hotărârea nr. 854 din 30 mai 2001).

Această hotărâre de Guvern a fost emisă în temeiul art. 35 din Legea nr. 18/1991 republicată, și ale art. 10 din Legea nr. 213/1998

Art. 1 Aparțin domeniului public al statului suprafețele de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de material săditor din categoria biologice superioare și de animale de rasă și cele destinate producției, delimitate potrivit Anexei nr. 1, precum și terenurile proprietate de stat folosite de unitățile de învățământ cu profil agricol, prevăzute de Anexa nr. 2.

Anexa nr. 2 pct. 120 - A. București - cu suprafața totală de 217,04 ha.

H.G. nr. 776 din 23 martie 1999 privind modificarea anexelor din H.G. nr. 517/1999:

- pct. 3 - Anexa 2 se modifică și se completează: a)poziția nr. 29 „29 M. București - Ferma Belciugatele - 1.569,00 ha; c) după poziția nr. 118, se introduce poz. nr. 118 (1: „118/1 M. București - Ferma Moara Domnească - 576 ha);

d) poz. nr. 120: „120 M. București - SC V. SA - 226,61 ha;

O.U.G. nr. 198/10 decembrie 1999:

Anexa 2 - Institute și stațiuni de cercetare și producție agricolă, precum și unitățile de învățământ agricol și silvic, care dețin în administrare terenuri agricole: poz. 236 - M. București.

Legea nr. 1 din 12 ianuarie 2000:

Art. 9 alin. (1) - Terenurile proprietate de stat, administrate de instituțiile și stațiunile de cercetare, destinate cercetării și producerii de semințe și material săditor, aparțin domeniului public și rămân în administrarea acestora.

Alin. (2) - Dispozițiile alin. (1) se aplică terenurilor proprietate de stat, folosite, la data intrării în vigoare a prezentei legi, de unitățile de învățământ cu profil agricol și care trec în administrarea acestora.

Legea nr. 268 din 28 mai 2001 privind înființarea Agenției Domeniilor Statului:

Anexa nr. 2 - Institute și stațiuni de cercetare și producție agricolă, unități de învățământ agricol și silvic, care dețin în administrare terenuri cu destinație agricolă: poz. 236 - M. București.

În cauza dedusă judecății, din analiza cronologiei actelor normative ce au reglementat natura și regimul juridic al terenului T. Băneasa - SC V. SA, în plus reținând că M. București este o instituție de stat, de învățământ superior agricol și de medicină veterinară, terenul cu care „fusese înzestrată” și îi fusese „afectat” în anul 1929, a dobândit calitatea de proprietate publică a statului, cu regimul reglementat în art. 5 din Legea nr. 18/1991 fiind scos din circuitul civil și, implicit, neputându-se reconstitui un drept de proprietate privată asupra sa.

Faptul că în unele acte normative sau în vorbirea curentă se uzitează noțiunea „patrimoniu” (susțin aceasta și inculpații), aceasta nu este identică cu aceea de „proprietate”, în sfera mai largă a primei incluzându-se și alte elemente, ca de exemplu bunuri din domeniul privat sau drepturi și obligații cu caracter patrimonial care nu se confundă cu „bunul proprietate publică”.

Proprietate - în accepțiunea Dicționarului Explicativ al limbii române înseamnă stăpânire deplină asupra unui bun (concretizat) în baza unui drept recunoscut.

Anterior analizei faptelor materiale componente ale infracțiunii de abuz în serviciu, (autorat, complicitate), sunt de amintit dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 alin. (2) și art. 12 alin. (5) care prevăd că bunurile preluate de stat fără titlu valabil (inculpații apărându-se cu împrejurarea că, în anul 1948, Înaltul Decret Regal din 1929 a fost abrogat nelegal), abuziv, pot fi revendicate pe calea dreptului comun (art. 480-481 C. civ. în vigoare la datele cauzei), dovedirea dreptului de proprietate făcându-se cu titluri scrise privind dreptul de proprietate; după această înscriere în evidențele fiscale, M. București i s-au atribuit, în administrare, bunuri (terenuri) din domeniul public al statului pentru a-și realiza obiectul de activitate, respectiv învățământ superior de stat agricol și de medicină veterinară, cercetare, formare, practică, înscrierea neprezentând stabilirea dreptului de proprietate, ci numai luarea în evidențele de carte funciară, hotărârea de intabulare nefiind constitutivă de drepturi.

În cauză, se constată că, în esență, niciunul dintre inculpații acuzați și condamnați pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave nu a contestat faptul că a întreprins multitudinea de acțiuni descrise în actul de sesizare, la fel, nu au contestat materialul probator administrat la urmărirea penală și la cercetarea judecătorească în fond, ci numai aprecierea/evaluarea acestuia, respectiv că nu au fost realizate acte materiale specifice formei continuate ale infracțiunii de abuz în serviciu.

Cum s-a arătat, inculpații A. și D. au invocat că atribuțiile de serviciu pretins încălcate nu erau prevăzute în legislația primară, aceeași apărare fiind susținută și de complicii B. și C., cu consecința incidenței soluției achitării conform art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală).

Inculpații H., I., G., K. și J. (I. și J. fiind și absolvenți ai facultății de drept) s-au apărat susținând fie că în baza H.G. care le stabileau atribuțiile în cadrul comisiei municipiului București sau subcomisiei sectorului 1 de aplicare a Legii nr. 1/2000, acestea nu erau îndatoriri de serviciu, fie (cazul inculpatei J.) că rechizitoriul nu a reținut corect legislația civilă privind apartenența terenului în litigiu la domeniul public al statului, referatul și hotărârea subcomisiei întemeindu-se pe aplicabilitatea în cauză a art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000 (terenurile agricole, proprietate de stat care, pe baza actelor doveditoare, au constituit patrimoniu Academiei Române, universități și instituții de învățământ superior cu profil agricol, care trec în proprietatea acestuia, la cerere), sintagma „trec în administrarea domeniului privat al statului” fiind o eroare, în final toți considerând că se impune soluția achitării în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală) sau art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există).

Cum s-a mai arătat anterior, dar în această secțiune a deciziei se va concretiza pentru fiecare inculpat (autor, complice,), în actul de sesizare (filele 23-25) se reține că prin Legea nr. 84/1995 și Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, atribuțiile rectorului (inculpatul A.), ale secretarului științific (inculpatul D.), ale membrilor biroului, senatului universității se stabilesc prin Carta Universitară (ambii erau membri ai biroului de senat și ai senatului).

Cu referire la ceilalți inculpați, de la nivelul subcomisiei sector 1 București și ai comisiei municipiului București (rechizitoriu filele 182-232), la reliefarea activității lor corelativ dispozițiilor legale încălcate, nesocotite, la fila 231 se detaliază încălcarea art. 6 din Legea nr. 1/2000 ce enumeră atribuțiile de serviciu în calitățile de membrii ai acelor comisii.

Superficialitatea, urgența cu care acești inculpați, în calitățile de membri ai comisiei și subcomisiei, au lucrat în adoptarea referatului din 12 aprilie 2001 și a hotărârii nr. 854/30 mai 2001 care au constituit eliberarea, nelegală, a titlului de proprietate din 6 iunie 2001 este dată și de inserarea - ca temei al dreptului de administrare în domeniul privat - a H.G. nr. 515/1999, acest act normativ, datat 24 iunie 1999, reglementând aprobarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernului Georgiei privind cooperarea în domeniul sportului.

Legea învățământului nr. 84/1995 - secțiunea VII - cap. IX (art. 89-96), reglementând autonomia universitară, are în vedere și gestionarea fondurilor, respectiv organizarea și controlul serviciilor economico-gospodărești, stabilirea necesității financiare și materiale, folosirea fondurilor și gestionarea lor, cu respectarea prevederilor legale.

Aceeași lege, art. 146, prevede că instituțiile de învățământ superior sunt conduse de senate, acestea sunt prezidate de rectori, atribuțiile și raporturile acestor organisme fiind stabilite prin Carta Universității. Hotărârile senatelor se iau cu majoritatea membrilor prezenți, dacă numărul lor reprezintă cel puțin 2/3 din totalul membrilor.

Din evidențierea acestor dispoziții din Legea privind învățământul, se reține că instituțiile de învățământ superior sunt conduse de senate, prezidate de rectori, atribuțiile și competențele acestor organisme stabilindu-se prin Carta Universitară.

Art. 147 din lege prevede că în instituțiile de învățământ superior conducerea operativă este asigurată de biroul senatului al cărui președinte este rectorul, în același spirit fiind și dispozițiile art. 67 și art. 68 din Legea nr. 128/1997 privind statutul cadrelor didactice.

Art. 67 din aceasta, prevede că structurile de conducere în instituțiile de învățământ superior, sunt: senatul universitar ș.a., prin cartă putându-se înființa și alte organisme colective specializate. Art. 68(1) din lege menționează că instituția de învățământ superior este condusă de senat, prezidat de rector, alin. (2) al textului prevăzând că biroul senatului asigură conducerea operativă, președintele biroului senatului fiind, de asemenea, rectorul.

Constatând dispozițiile Legii nr. 84/1995 și Legii nr. 128/1997, care obligau instituțiile de învățământ superior să elaboreze carta universitară, având în vedere principiul autonomiei universitare, s-a adoptat la nivelul M. București, Carta universitară (varianta anului 2000), aceasta, în cap. 1 pct. 16 stipulând că reglementează normele de bază care guvernează viața comunității universitare și a personalului auxiliar și administrativ în spațiul universitar propriu, în conformitate cu Legea învățământului (Legea nr. 84/1995) și statutul personalului didactic (Legea nr. 128/1007).

Aceeași Cartă reglementează domenii privind organizarea universității, structura, autonomia, în acest din urmă capitol fiind reglementată autonomia funcțională, financiară, atribuțiile senatului, ale biroului senatului și ale rectorului, în cauza penală de față prezentând relevanță aspectele legate de spațiul universității, autonomia financiară, atribuțiile senatului, biroului senatului și rectorului. Art. 5.1 din Cartă prevede că spațiul universității este constituit din totalitatea edificiilor, terenurilor care sunt puse la dispoziția comitetelor academice pentru desfășurarea procesului de învățământ, a cercetării și a producției. Pct. 5.3.4, legat de autonomia financiară, printre altele, rezumă că aceasta reprezintă libertatea de gestionare a spațiilor, a bazei de cercetare, a bazei de producție, a dotării în scopul autofinanțării procesului de învățământ potrivit legii și în concordanță cu prioritățile stabilite de senatul universității.

Cu referire la atribuțiile senatului, biroului senatului, rectorului, în Cartă, acestea sunt preluate din Legea nr. 84/1995 și Legea nr. 128/1997.

Pct. 5.13 din Cartă, în ce privește atribuțiile rectorului, acesta este responsabil de activitatea sa în fața senatului, acțiunile sale fiind astfel îndreptate încât să aplice Carta și regulamentul universității, dar și pe cele ce decurg din hotărârile luate de senat. Pct. 6.9 prevede că respectiva Carta se corelează cu actele legislative în domeniul învățământului, finanțelor, domeniului public și poate fi modificată cu votul a 2/3 din membrii senatului.

Pct. 6.12 prevede că încălcarea prevederilor Cartei atrage răspunderea materială sau disciplinară dacă faptele nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni.

Revenind la dispozițiile Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, conform art. 1 prevederile prezentului statut se aplica personalului didactic de predare, didactic auxiliar și de conducere din întregul sistem de învățământ de stat și particular, personalului didactic care îndeplinește funcții de îndrumare și de control, precum și celorlalte categorii de personal didactic, nominalizate în statut.

În conformitate cu art. 2, prezenta lege reglementează:

a) funcțiile, competentele, responsabilitățile, drepturile și obligațiile specifice personalului didactic și didactic auxiliar, precum și ale celui de conducere, de îndrumare și de control;

Capitolul II al legii menționate se referă la “Conducerea instituțiilor de învățământ superior”, în art. 67 precizându-se că structurile de conducere în instituția de învățământ superior sunt: senatul universitar, consiliul facultății, consiliul colegiului, consiliul departamentului și biroul catedrei. Prin Carta universitară se pot înființa și alte organisme colective specializate.

Conform art. 68 (1) Instituția de învățământ superior este condusă de senatul universitar, prezidat de rector. Fiecare facultate din structura instituției desemnează reprezentanți în senatul universitar, cadre didactice, cercetători și studenți, potrivit legii și Cartei universitare. Decanii facultăților, directorii de departamente și de colegii, direct subordonate instituției de învățământ superior, fac parte de drept din senatul universitar. La ședințele senatului universitar pot participa, ca invitați ai biroului acestuia, reprezentanți ai sindicatelor din instituția respectiva, precum și orice alta persoana din instituție sau din afară acesteia.

Potrivit art. 68 (2) Conducerea operativă a instituției de învățământ superior este asigurată de biroul senatului universitar, alcătuită din rector, în calitate de președinte, prorector/prorectori, secretar științific, director general administrativ și dintr-un reprezentant al studenților sau al organizațiilor studențești legal constituite la nivel de institut, membru al senatului. Membrii biroului senatului universitar, cu excepția directorului general administrativ, sunt aleși pe funcții de senatul universitar. Rectorul poate invita la ședința biroului decani, reprezentanți ai sindicatelor și ai asociațiilor studențești sau orice alta persoana din instituție sau din afară acesteia. Prin Carta universitară, senatul universitar poate include în biroul sau decani sau directori de departamente ori de colegii.

În sfârșit, potrivit art. 95 (1) Personalul didactic de la toate nivelurile învățământului are drepturi și obligații care decurg din legislația în vigoare, din prezentul statut, din Carta universitară, precum și din prevederile contractului colectiv de muncă.

Referitor la funcțiile îndeplinite de cei doi inculpați, se rețin și dispozițiile Legii nr. 84/1995, Legea învățământului, în care se arată, conform art. 89 (2), că autonomia universitară se corelează cu principiul răspunderii personale și publice pentru calitatea întregii activități didactice și de cercetare științifică pe care o desfășoară instituția respectivă de învățământ superior, precum și faptul că, potrivit art. 92 (1) ansamblul de drepturi și obligații, precum și normele care reglementează viața comunității universitare în spațiul universitar propriu sunt cuprinse în Carta universitară a instituției de învățământ superior, adoptată de senatul universitar, în condițiile legii, respectiv, art. 92 (2) că autonomia universitară vizează domeniile conducerii, structurării și funcționării instituției, ale activității didactice și de cercetare științifică, ale administrării și ale finanțării.

Potrivit art. 92 (3) autonomia universitară se realizează, în principal, prin: (...). g) stabilirea necesității financiare și materiale; folosirea fondurilor și gestionarea lor, cu respectarea prevederilor legale; găsirea și stabilirea surselor suplimentare de venituri; organizarea și controlul serviciilor economico-gospodărești, iar conform art. 92 (4) în plan financiar autonomia universitară se realizează ca drept de gestionare, potrivit legii și răspunderii personale, a fondurilor alocate de la bugetul public național sau provenite din alte surse, (...). potrivit criteriilor stabilite de comun acord cu N.N.N.N.N.

În sfârșit, potrivit art. 146 (1), instituțiile de învățământ superior sunt conduse de senate, iar facultățile și departamentele, de consilii. Senatele sunt prezidate de rectori, consiliile facultăților, de decani, iar consiliile departamentelor, de directori. Hotărârile senatelor, ale consiliilor facultăților și ale departamentelor se iau cu majoritatea voturilor membrilor prezenți, dacă numărul lor reprezintă cel puțin două treimi din totalul membrilor, iar conform art. 147 (1), conducerea operativă a instituției de învățământ superior este asigurată de către biroul senatului, alcătuit conform Statutului personalului didactic și Cartei universitare. În art. 147 (2) se menționează că președintele biroului senatului este rectorul.

Este necontestat că, la data faptelor care fac obiectul cauzei, inculpatul A. îndeplinea funcția de profesor universitar și rector, funcție în virtutea căreia cumula, totodată, și funcțiile de președinte al senatului universitar, dar și de președinte al biroului senatului universitar, iar inculpatul D. îndeplinea funcția de secretar științific al biroului senatului, membru al senatului și profesor universitar (ulterior perioadei ce interesează prezenta cauză acesta devenind rectorul M. București).

Înalta Curte constată astfel că atât inculpatul A. (rector, funcție în virtutea căreia cumula, totodată, și funcțiile de președinte al senatului universitar, dar și de președinte al biroului senatului universitar), cât și inculpatul D. (secretar științific al biroului senatului, membru al senatului și profesor universitar), au avut cunoștință că încălcarea prevederilor Cartei atrage răspunderea materială sau disciplinară dacă faptele nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni.

În consecință, din această perspectivă, inculpații A. și D. nu pot susține că nu a existat previzibilitatea legii în cazul încălcării acesteia, inclusiv previzibilitatea în sensul că faptele săvârșite în îndeplinirea funcțiilor respective putea atrage chiar și răspunderea penală, deoarece conform art. 92 (1) din Legea nr. 84/1995, Legea învățământului, „ansamblul de drepturi și obligații, precum și normele care reglementează viața comunității universitare în spațiul universitar propriu sunt cuprinse în Carta universitară a instituției de învățământ superior, adoptată de senatul universitar, în condițiile legii”, adică de organele de conducere ale M. București în care aceștia dețineau funcții de primă importanță (rector și președinte al senatului, președinte al biroului senatului, respectiv, secretar științific al biroului senatului, membru al senatului și profesor universitar).

În apărarea lor, inculpații A. și D. au solicitat ca instanța de apel, la examinarea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați de instanța de fond, să ignore dispozițiile din Carta Universitară a M. București, fiind invocată Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, și să fie avute în vedere doar dispozițiile din Legea nr. 84/1995, Legea învățământului, respectiv, cele din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (deși inculpații, pentru fundamentarea apărărilor au făcut numeroase trimiteri, printre altele, la hotărâri de guvern, evident la cele care, în opinia lor, ar fi confirmat legalitatea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată).

Înalta Curte a apreciat că este neîntemeiată această apărare, pentru motivele care se vor arăta:

Prealabil, având în vedere că inculpații A. și D. și-au axat apărarea, printre altele, pe „autonomia universitară” care, în opinia lor ar fi permis inițierea și realizarea acțiunilor săvârșite de aceștia și, respectiv, pe deciziile luate de „organul colectiv de conducere” al M. București (senatul universității), Înalta Curte apreciază ca necesare unele precizări.

Astfel, din examinarea Magna Charta Universitatum, adoptată la Bologna la 18 septembrie 1988, dar și a legilor organice prin care statul român a recunoscut autonomia universitară (Legea nr. 84/1995 și Legea nr. 128/1997) rezultă că această autonomie, cum de altfel reiese din chiar denumirea sa, vizează activitatea academică, activitatea universitară referitoare la desfășurarea pregătirii studenților și la activitatea de cercetare care, în conformitate cu art. 2 „Principii fundamentale” din cartă, este inseparabilă de activitatea didactică (art. 1-4 „Principii fundamentale” din Magna Charta Universitatum).

Este definitoriu în acest sens, art. 1 „Principii fundamentale” din această cartă în care se arată că „Pentru a răspunde necesităților lumii contemporane, universitatea trebuie să fie independentă, din punct de vedere moral și științific, în raport cu orice putere politică și economică”.

În „Declarația comună a miniștrilor educației din Europa, convenită la Bologna, la 19 iunie 1999”, se arată că „(...) independența și autonomia universităților asigură adaptarea continuă a învățământului superior și a sistemelor de cercetare la nevoile în schimbare, la cerințele societății și la progresele științifice”.

În acest sens sunt și dispozițiile legilor organice emise statul român cu privire la înțelesul și conținutul „autonomiei universitare” (art. 13, 89, 92, art. 146-147 din Legea nr. 84/1995, respectiv art. 67-68 din Legea nr. 128/1997).

În prezenta cauză, entitatea universitară este M. București, adică o unitate de învățământ superior agricol, instituție de stat cu atribuții în domeniul învățământului superior și al cercetării științifice (în acord cu legile de autorizare și chiar cu propria cartă universitară).

Or, nicio dispoziție legală nu prevede dreptul M. București (unitate de învățământ superior și cercetare profil agricol, instituție de stat) de a-și extinde „competențele”, în virtutea „autonomiei universitare” în domenii comerciale, financiare, imobiliare, etc. - toate acestea implicând „factori de risc” - prin aportarea, transferarea, cedarea, schimbarea destinației etc. bunurilor și, mai ales, a terenurilor care, din anul 1929, au avut o „afectațiune specială” legată de însuși profilul universității.

În virtutea și în limitele acestor principii ale autonomiei universitare, modificarea cartei universitare, inițiată și realizată de cei doi inculpați (membrii ai senatului, deținând cele mai importante funcții în conducerea acestui înalt for academic și universitar), tocmai în scopul punerii în executare a planului infracțional conceput împreună cu ceilalți doi inculpați, și la inițiativa inculpatului B., nu numai că nu este de natură să înlăture răspunderea penală a acestora (acceptând apărarea inculpaților s-ar accepta, implicit, recunoașterea posibilității ca anumite persoane, în scop „preventiv”, să procedeze la emiterea sau modificarea unor acte normative care să-i apere în viitor de orice răspundere, inclusiv de răspundere penală), dar relevă, încă o dată, modul abuziv de concepere și exercitare a prerogativelor funcțiilor de conducere pe care le-au îndeplinit.

Din perspectiva principiilor anterior expuse cu privire la „autonomia universitară”, dispozițiile art. 92 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 84/1995, nu sunt de natură nici măcar să suscite o reală discuție juridică legată de existența unui drept al M. București (unitate de învățământ superior și cercetare profil agricol, instituție de stat) de a-și extinde „competențele”, în virtutea „autonomiei universitare” în domenii comerciale, financiare, imobiliare, etc., prin aportarea, transferarea, cedarea, schimbarea destinației etc. bunurilor și, mai ales, a terenurilor care, din anul 1929, au avut o „afectațiune specială” legată de însuși profilul universității, inclusiv dacă se observă că singura permisiune recunoscută de lege este cea referitoare la înființarea de „fundații” (art. 92 alin. (3) lit. j) din Legea nr. 84/1995).

Cu referire la apărarea apelanților-inculpați legată de „deciziile senatului, ca organ colectiv de conducere”, Înalta Curte constată că aceasta este, într-o anumită măsură, contradictorie întrucât, pe de o parte, în apărarea lor solicită a nu fi avute în vedere textele cartei universitare a M. București, iar pe de altă parte, se susține că acțiunilor lor, care formează obiectul prezentei cauze penale, sunt legale deoarece au avut confirmarea acestui organ de conducere colectiv.

Înalta Curte reține că senatul universității este, potrivit celor două legi fundamentale de organizare și funcționare a învățământului de stat, organul suprem de conducere colectivă, definit ca atare și de carta universitară a M. București.

Pe de o parte, este unanim acceptat că răspunderea pentru deciziile organelor colective de conducere nu înlătură răspunderea fiecărui membru al respectivului organ de colectiv de conducere.

Pe de altă parte, legalitatea și temeinicia deciziilor organelor de conducere colectivă poate fi grav afectată ori viciată prin acțiuni frauduloase, înșelătoare, amăgitoare, care pot include mecanisme ingenioase, persuasive, informări parțial corecte și complete, chiar dezinformări a membrilor organului de conducere colectivă.

Or, în prezenta cauză, cei doi inculpați (A. și D.) au procedat, așa cum a relevat probatoriul administrat și s-a expus anterior, tocmai în acest fel, exploatând la maxim atât calitatea de membrii ai senatului, cât și de persoane cu cele mai înalte funcții de conducere la nivelul universității, deci prin folosirea ascendentului inerent acestor funcții de conducere. Nu în ultimul rând, se constată că aceste mecanisme ingenioase de influențare a senatului în sensul voinței lor reale și ascunse, au fost grefate pe unele aspecte posibil reale, însă fără relevanță în prezenta cauză, cum ar fi unele dificultăți financiare de moment ale universității.

Revenind la apărările apelanților-inculpați, descrierea faptelor celor doi inculpați (rector și președinte al senatului, precum și președinte al biroului senatului, respectiv, secretar științific al biroului senatului și membru al senatului) fiind făcută anterior, se constată că aceștia au redus rolul organelor de conducere a M. București la unul „pur decorativ”, „fără substanță” în final înlăturând/anihilând efectiv rolul deliberativ și decizional al acestora, substituindu-se pur și simplu organelor de conducere ale universității, chiar dacă, formal, în anumite situații s-au îndeplinit activități specifice acestora (convocarea ședințelor, discutarea ordinii de zi, supunerea la vot, etc.).

Cu referire la Carta Universității M. București, Înalta Curte constată următoarele:

Autoritatea legiuitoare (Parlamentul), pentru mai multe categorii de funcționari publici, pe lângă legile organice, a emis legi privind, printre altele, drepturile și obligațiile acestora, organele de conducere, competențele acestora, condițiile și formele răspunderii juridice, etc. (Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, Legea nr. 293/2004, Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, O.U.G. nr. 10/2004 privind Statutul personalului vamal, etc.).

În cazul personalului didactic și de conducere din întregul sistem de învățământ de stat și particular, personalului didactic care îndeplinește funcții de îndrumare și de control, autoritatea legiuitoare a emis cele două legi anterior menționate și, având în vedere principiul autonomiei universitare statuat prin lege (art. 13, 89, 92, 146 și 147 din Legea nr. 84/1995), a procedat la o „delegare de legiferare pe orizontală” în sensul că a prevăzut, în disp. art. 92 (1) din Legea nr. 84/1995, că ansamblul de drepturi și obligații, precum și normele care reglementează viața comunității universitare în spațiul universitar propriu sunt cuprinse în Carta universitară a instituției de învățământ superior, adoptată de senatul universitar, în condițiile legii.

În consecință, chiar prin disp. art. 92 alin. (1) din Legea nr. 84/1995 Parlamentul a statuat că ansamblul de drepturi și obligații, precum și normele care reglementează viața comunității universitare în spațiul universitar propriu sunt cele cuprinse în Carta universitară a instituției de învățământ superior, adoptată de senatul universitar, în condițiile legii, ceea are ca efect integrarea acestora în corpul legii.

Emisă în temeiul legii, Carta Universității M. București (varianta anului 2000), care este o unitate de învățământ agricol superior, instituție de stat cu atribuții în domeniul învățământului superior și al cercetării științifice, a fost adoptată de senatul M. București, în cuprinsul acesteia fiind prevăzute, printre altele, competențele Senatului (5.7-5.9), Biroului Senatului (5.10) și rectorului (5.12-5.16).

Conform art. 5.1, M. București se bucură de autonomie universitară, conform prevederilor Legii învățământului, (...), are dreptul de a se conduce, de a-și exercita libertățile academice, de a avea un patrimoniu propriu, de a-și asuma un ansamblu de competențe și obligații, cu respectarea legilor în vigoare.

Forța juridică a Cartei Universității M. București, având în vedere disp. art. 92 alin. (1) din Legea nr. 84/1995, este stabilită chiar prin acest act normativ având în vedere că, potrivit art. 6.12, „încălcarea prevederilor prezentei carte atrage răspunderea materială și răspunderea disciplinară dacă faptele nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni”.

Or, în aceste condiții, apărarea celor doi inculpați (rector și președinte al senatului, precum și președinte al biroului senatului, respectiv, secretar științific al biroului senatului) este, evident, neîntemeiată și relevă, odată în plus, neînțelegerea necesității respectării legii și propriei Carte Universitare, emisă în temeiul legii, prin delegarea de legiferare pe orizontală, chiar de către senatul universității.

Înalta Curte, în raport de cele menționate, apreciază, pe de o parte, că autonomia universitară/autoguvernarea universității nu echivalează cu autonomia acestei entități peste sau deasupra legii, iar pe de altă parte, că această cartă universitară nu constituie un act normativ având menirea asigurării „impunității” față de lege pentru organele de conducere, de fapt o „autoimpunitate” creată chiar prin voința acestor organe de conducere ori a membrilor din aceste organe de conducere, fie chiar și pentru rectorul ori secretarul științific al biroului senatului.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte apreciază că statul român (prin recunoașterea principiului autonomiei universitare) și puterea legiuitoare (prin delegarea pe orizontală a dreptului de legiferare pe calea cartei universitare), nu au intenționat să asigure acestor entități (universități) și organelor lor de conducere, oportunitatea/posibilitatea unei „iertări” anticipate pentru încălcarea legii, prin conceperea și modificarea textelor cartei universitare, „autoguvernarea academică” nefiind de conceput în afara legii.

Această concluzie derivă, printre altele, din chiar prevederile art. 6.12 din Carta Universității M. București în care se menționează expres că „încălcarea prevederilor prezentei carte atrage răspunderea materială și răspunderea disciplinară dacă faptele nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni”.

De asemenea, instanța de apel apreciază că prin deturnarea autonomiei universitare, dar și a însăși rațiunii de înființare și funcționare a M. București (unitate de învățământ agricol superior, cu atribuții în domeniul învățământului superior agricol, precum și al cercetării științifice în același domeniu), cei doi inculpați, cadre didactice (profesori universitari) din conducerea universității, nu aveau dreptul de iniția și finaliza, în mod abuziv și în considerarea unei anume persoane din mediul de afaceri (cu prioritate din domeniul imobiliar și comercial), acțiuni care au afectat semnificativ, pe de o parte, activitatea de pregătire a studenților, dar și activitatea de cercetare științifică (ambele obiective declarate ca fiind fundamentale de către M. București), iar pe de altă parte, activitatea întregii entități universitare, chiar dacă s-a recurs la modificarea sau introducerea în carta universitară a unor „competențe” sau „activități” aflate în coliziune cu natura activității universitare, astfel cum a fost autorizată a se desfășura de către autoritățile și instituțiile statului.

Prin modul în care au acționat inculpații A. (rector, președinte al senatului universității și președinte al biroului senatului universitar) și D. (secretar științific al biroului senatului, membru al senatului), ajutați într-o modalitate determinantă și esențială de coinculpații B. și C. (în sinteză, doar cu caracter exemplificativ întrucât, în continuare, se va face detalierea activității infracționale, iar nu limitativ, aceștia „ocolind” anumite persoane din cadrul universității care nu erau favorabile planului infracțional conceput, dezinformând sau neinformând corect și complet membrii senatului fie expres, fie implicit, prin omisiunea prezentării unor acte, situații, împrejurări, perspective financiare, a persoanelor implicate în mod real, dar și a intereselor acestora, prin stabilirea ordinii de zi ori introducerea în termen scurt a unor puncte pe ordinea de zi care nu au permis corecta informare a membrilor senatului, inclusiv prin acordarea unor intervale de timp suficiente pentru aceasta, prin elaborarea unor acte în afara universității, de către persoane interpuse ale inculpatului B., în termeni și condiții stabilite, practic, unilateral de coinculpatul B., etc.), aceștia au redus rolul organelor de conducere a M. București la unul „pur decorativ”, „fără substanță” înlăturând/anihilând efectiv rolul deliberativ și decizional al acestora, primii doi inculpați, în scopul punerii în aplicare a planului infracțional conceput împreună cu inculpații B. și C., substituindu-se pur și simplu organelor de conducere ale universității, chiar dacă, formal, în anumite situații au îndeplinit activități specifice acestora și, pentru aceste motive, care sunt detaliate în prezenta decizie, Înalta Curte reținând că faptele pentru care au fost trimiși în judecată nu pot fi apreciate ca simple erori administrative sau abateri disciplinare deoarece, fiind săvârșite în condițiile arătate, constituie potrivit legii penale infracțiune, mai precis infracțiunea de abuz în serviciu, în modalitatea coparticipării penale (autori și complici), având în vedere legătura psihică, conivența existentă între aceștia.

Pentru examinarea faptelor săvârșite de inculpații A. și D. din perspectiva încadrării juridice în fapte de abuz în serviciu/infracțiuni de serviciu, Înalta Curte apreciază că este relevantă redarea, în esență, a opiniei exprimată de-a lungul timpului, de doctrina juridică.

Astfel, în doctrina juridică s-a afirmat că ceea ce caracterizează grupa infracțiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, este valoarea socială apărată: bunul mers al activității entităților juridice, apărarea intereselor legale ale acestora, dar și a intereselor legale ale terților.

Atât autoritățile, instituțiile, cât și celelalte entități juridice, dar și persoanele fizice (cetățenii), sunt interesate să fie asigurată, pe de o parte, îndeplinirea loială, corectă și eficientă de către funcționari a îndatoririlor de serviciu, iar pe de altă parte, ca exercițiul funcțiilor să fie asigurat împotriva venalității unor funcționari, precum și împotriva tendinței de a obține câștiguri ilicite.

Legea penală protejează activitatea entităților menționate contra abuzurilor săvârșite fie în raporturile interne, pentru prevenirea prejudicierii entității în care își desfășoară activitatea, fie în raporturile externe, pentru prevenirea prejudicierii altor persoane fizice sau entități juridice (terți).

De asemenea, în Decizia nr. 405/2016, Curtea Constituțională a României a arătat, cu privire la faptele de abuz în serviciu, următoarele:

„Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că incriminarea unor fapte absorbite în noțiunea generică de „abuz în serviciu” a fost făcută de legiuitorul român prin C. pen. din 1864. Astfel, această reglementare incrimina în art. 147 și 158 „abuzul de putere în contra particularilor” și „abuzul de autoritate în contra lucrului public”. De asemenea, C. pen. din 1936, publicat în M. Of. al României, nr. 65 din 18 martie 1936, incrimina, în secțiunea a V-a, abuzul de putere - art. 245, abuzul de autoritate - art. 246 și excesul de putere - art. 247. C. pen. român din 1969, republicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, incrimina abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor - art. 246, abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi - art. 247 și abuzul în serviciu contra intereselor publice - art. 298. Curtea observă că, în prezent, în art. 297 C. pen., cu denumirea marginală „abuzul în serviciu”, legiuitorul a unificat într-o singură incriminare faptele de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, de abuz în serviciu contra intereselor publice și de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, fapte prevăzute în texte diferite (art. 246, 247 și 248) în C. pen. din 1969.

În acest context, Curtea constată că, art. 19, Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 365/2004, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004, recomandă statelor părți să aibă în vedere adoptarea măsurilor legislative și a altor măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracțiune, în cazul în care actele au fost săvârșite cu intenție, faptei unui agent public de a abuza de funcțiile sau de postul său, adică de a îndeplini ori de a se abține să îndeplinească, în exercițiul funcțiilor sale, un act cu încălcarea legii, cu scopul de a obține un folos necuvenit pentru sine sau pentru altă persoană sau entitate”.

Din această perspectivă a doctrinei juridice, inculpații A. și D., cu complicitatea determinantă, chiar esențială, a inculpaților B. și C., au realizat „tiparul” infracțiunii de abuz în serviciu (inclusiv tiparul coparticipării penale, autori - complici), au acționat în mod abuziv, folosindu-se de înaltele funcții de conducere deținute (rector, președintele senatului și președintele biroului senatului, respectiv, membru al senatului și secretar științific al biroului senatului), pe de o parte, în raporturile externe (în relația cu statul român, cu instituțiile și autoritățile acestuia) prin deturnarea de la finalitatea recunoscută de lege autonomiei universitare în raport cu statul și autoritățile acestuia, folosind entitatea universitară M. București (ca un veritabil „cal troian”), prestigiul și autonomia acesteia în scopul îndeplinirii primei faze a planului infracțional minuțios conceput împreună cu cei doi coinculpați (oameni de afaceri), ambii cu interese proprii, evident altele decât cele ale entității universitare: - obținerea unui titlu de proprietate asupra terenului de 224 ha situat în zona de maxim interes imobiliar al capitalei României, inclusiv crearea aparențelor de legalitate, iar pe de altă parte, în raporturile interne (în relația cu propria entitate universitară din care făceau parte), prin reducerea rolului celor două organe de conducere ale universității la unul pur decorativ, practic, substituindu-se acestora prin impunerea voinței lor, uneori în forme și modalități extrem de elaborate, aparent „consultative” ori „deliberative” ca activități specifice „organelor de conducere colectivă”, în scopul îndeplinirii celei de-a doua faze a planului infracțional, desăvârșirii acestuia: - introducerea terenului de 224 ha situat în zona de maxim interes imobiliar al capitalei României în combinații economico-juridice de natură să contribuie, practic, la schimbarea proprietarului terenului în favoarea inculpatului B., nu transparent pe numele acestuia, ci într-o societate controlată de acesta, dar și la spolierea de venituri și resurse a M. București, prin intermediul unor entități din cele menționate ori prin intermediul unor ingenioase și laborioase operațiuni juridice, contractuale, financiare, etc.

În ambele faze ale activității infracționale, au fost grav încălcate, în realitate au fost golite de conținut, în primul rând dispozițiile prevăzute de art. 13, 89, 92, 95 și art. 146-147 din Legea nr. 84/1995, respectiv, cele prevăzute de art. 67-68 și art. 95 din Legea nr. 128/1997; celelalte acte normative încălcate de inculpați au fost deja sau urmează să fie precizate în decizie.

De asemenea, instanța de apel, pe lângă opiniile doctrinei juridice - la evaluarea tipicității faptelor încadrate ca infracțiuni de abuz în serviciu - a avut în vedere jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de control judiciar.

În acest sens, re?inând principiile enun?ate, pe de o parte, în Avizul nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecatorilor Europeni în aten?ia Comitetului de Miniotri al Consiliului Europei, Consiliul Consultativ al Judecatorilor Europene (2008)5, Strasbourg, 18 decembrie 2008 (paragrafele 44, 45 oi 49), cu referire la jurispruden?a instan?elor superioare, dar oi la asigurarea unei jurispruden?e constante oi la condi?iile în care jurispruden?a poate fi schimbata (mai ales la nivelul Înaltei Cur?i de Casa?ie oi Justi?ie), iar pe de alta parte, în jurispruden?a Curtea Europeana a Drepturilor Omului cu privire la asigurarea unei jurispruden?a constante oi unitare, de asemenea cu referire speciala la jurispruden?a Înaltei Cur?i de Casa?ie oi Justi?ie (Curtea Europeana a Drepturilor Omului, principii aplicabile tuturor procedurilor judiciare, regasite, cu titlu de exemplu, în hotarârea din 6 decembrie 2007 în cauza B vs. România, hotarârea din 2 iulie 2008 în cauza Iordan Iordanov oi al?ii vs. Bulgaria, hotarârea din 24 mai 2007 în cauza D oi M-Pidhorni vs. România, etc.), instan?a de apel din cadrul Înaltei Cur?i de Casa?ie oi Justi?ie, de asemenea, instan?a de control judiciar în prezenta cauza penala, constata ca principiile de drept referitoare la calificarea juridica a faptelor savâroite de func?ionari, în exercitarea func?iilor îndeplinite, a facut obiectul mai multor cauze penale înregistrate pe rolul instan?ei supreme, cauze în care au fost pronun?ate hotarâri definitive (doar cu titlu exemplificativ, iar nu limitativ, Înalta Curte de Casa?ie oi Justi?ie, Completul de 5 judecatori - Decizia penala nr. 124 din 20 mai 2013, Decizia penala nr. 13 din 24 ianuarie 2014; Înalta Curte de Casa?ie oi Justi?ie, completul de 3 judecatori, complet de apel - Decizia penala nr. 430/A din 24 noiembrie 2015, Decizia penala nr. 280/A din 29 iunie 2016, Decizia penala nr. 99/A din 28 martie 2017).

În aceste decizii, Înalta Curte - ca instanță de control judiciar - a examinat nu numai săvârșirea faptelor în calitate de autor, dar și participația penală a altor persoane în calitate de instigatori ori complici la fapte de abuz săvârșite de funcționari (persoane care nu au avut calitatea de funcționar).

În urma examinării jurisprudenței menționate, din perspectiva parag. 49 din Avizul nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europene (2008)5, Strasbourg, 18 decembrie 2008, instanța de apel nu a constatat intervenirea unor aspecte care să impună o schimbare de jurisprudență la nivelul Înaltei Curți, inclusiv ca urmare a adoptării Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale a României (fiind examinată în prezenta decizie incidența acesteia).

În continuare, Înalta Curte constată că aceeași Cartă, referindu-se la baza materială, potrivit art. 166 alin. (5) din Legea nr. 84/1995 republicată, prevedea, cu axare pe construcții și terenuri aferente procesului instructiv-educativ, că acelea nu puteau fi transferate decât cu aprobarea Guvernului, la propunerea ministrului Educației și Cercetării, fără plată și numai în interes public.

În cauză, în legătură intrinsecă cu Legea nr. 84/1995, sunt H.G. nr. 123/1993 modificată prin H.G. nr. 47/1999 privind organizarea și funcționarea stațiunilor didactice din structura învățământului superior agricol.

Potrivit art. 41 din această hotărâre, stațiunile didactice, prin intermediul instituțiilor de învățământ agricol, se pot asocia cu parteneri români sau străini pentru desfășurarea de activități de producție, industrializare, comercializare, prestații de servicii, cercetare științifică și consultanță în domeniul lor de activitate.

În ce privește auditul intern și controlul financiar preventiv și în domeniul instituțiilor de învățământ superior, O.U.G. nr. 119/1999 în art. 10 prevede că fac obiectul acestui control, proiectele de operațiuni care vizează în principal: (...) g) concesionarea sau încheierea de bunuri din domeniul public al statului. Art. 11 din ordonanță prevede că activitatea de control financiar preventiv constă în verificarea sistematică a proiectelor de operațiuni care fac obiectul acestuia potrivit art. 10, din punct de vedere al legalității și regularității.

Se reține astfel că, în activitatea practică a M. București, din Carta universității, atribuțiile rectorului, senatului, biroului senatului trebuiau să fie cunoscute de persoanele care îndeplineau demnitățile de rector, secretar științific, persoane care în același timp erau membrii în senat și în biroul de senat (inculpatul A. a fost rector în perioada 1 februarie 2000 - 23 aprilie 2008, inculpatul D., secretar științific în perioada 2000-2003, iar ambii, până în anul 2003, inculpatul A. și din 29 iulie 2003, inculpatul D., au fost membri în Consiliul de Administrație al SC V. SA).

Cu referire la actele materiale componente ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, probatoriul efectuat la urmărirea penală, readministrat la cercetarea judecătorească (alcătuit în principal din documente transmise de M. București, deci acte de genul procese-verbale ale ședințelor senatului și biroului senatului), a relevat că declarația inculpatului A. din 25 martie 2009, dată în calitate de inculpat, la acea dată el având asigurată apărarea de către un avocat ales, concordă aproape în totalitate cu situația de fapt reținută în actul de sesizare și în sentința instanței de fond. Astfel, inculpatul a declarat că îl cunoștea pe „dl. B. dinainte de anul 1990, în anul 2000 (12 aprilie 2000) M. București a intrat într-un contract de asociere în participațiune cu SC A.A SRL, reprezentată de C.”, nu cunoștea dacă dl. B. avea o calitate în acea firmă, „însă, realitatea este că dânsul era persoana cu care am negociat. După constituirea SC V. SA în 2002, B. figura ca președinte al Consiliului de Administrație”

Cu privire la declarațiile date de inculpatul A., se rețin următoarele aspecte esențiale pentru situația de fapt, acestea coroborându-se cu celelalte probe administrate, mai puțin unele aspecte care au fost infirmate de probatoriul administrat (cu referire mai ales la modul în care alte persoane din cadrul M. București ar fi luat la cunoștință de intențiile sale și de documentele încheiate, aspecte arătate în prezenta hotărâre):

Astfel, în declarația din data de 25 martie 2009, în prezența avocatului ales, inculpatul A. a menționat următoarele:

Îl cunosc pe dl. B. dinainte de 1999, tatăl său fiind profesor la Universitate.

În anul 2000 (12 aprilie 2000) M. a încheiat contract de asociere în participațiune cu SC A.A. SA, reprezentată de C.

Nu cunosc dacă dl. B. avea o calitate în această firmă, însă realitatea este că dânsul era persoana cu care am negociat.

După constituirea SC V. SA în 2002, B. figura ca președinte al acesteia.

După formarea Dosarului nr. x/P/2006, personal am avut discuții cu B., (...) și C., neagă. Eu am ridicat, cel puțin în ultimii 2 ani oficial, în Consiliul de Administrație (15 martie 2008 ex.) problema rezultatelor financiare ale societății, care nu erau la nivelul așteptărilor. În aceste discuții am ridicat și problema că în fața organelor de anchetă, aceste aspecte sunt esențiale. Recent, am transmis solicitarea ca până la 26 martie 2009 să primim la M. copii ale contractelor în care e parte SC V. SA de la înființare și până la zi. De asemenea, am cerut să se transmită situația economico-financiară a societății, pentru a o prezenta biroului Senatului.

Am ridicat în aceste discuții inclusiv problema răspunderii legale, în fața Direcția Națională Anticorupție. De fiecare dată, dl. B. mă liniștea, spunând că nu sunt probleme în activitatea societății și, în același timp, că dumnealui cunoaște multe personalități care ne pot ajuta să nu pățim ceva.

În luna ianuarie 2009 am programat o întâlnire cu B., pentru a discuta probleme legate de societate și de mersul dosarului la Direcția Națională Anticorupție, care trena.

M-am prezentat la ora stabilită și, după obicei, l-am contactat pe K.K.K.K.K., care îl anunța, de regulă, pe B. K.K.K.K.K. m-a rugat să aștept câteva minute, pentru că dl. B. are o întâlnire cu o persoană foarte importantă de la „doi și-un sfert”. După circa 1/2 oră, am fost invitat la B. în birou, întrucât persoana respectivă, pe care nu am văzut-o, plecase.

B. mi-a confirmat că a avut întâlnire cu o persoană foarte importantă de la „doi și-un sfert”, spunându-mi că sunt „ăia care se ocupă de interceptări”.

Una din problemele pe care le-am discutat a fost situația noastră cu dosarul de la Direcția Națională Anticorupție. Discuția a fost destul. B. liniștindu-mă, mai concret spunând că nu trebuia să-mi fac vreo problemă pentru că avocații au studiat dosarul și că e în regulă vis-a-vis de răspunderea M. și că, și persoana care a fost înainte la dânsul ne poate ajuta fără nicio problemă, acesta fiind într-o relație foarte strânsă cu comisarul care se ocupă de dosarul nostru.

Eu am continuat însă demersurile pentru a realiza schimbările necesare în activitatea societății.

Nu-l cunosc pe dl. E. de la.

De numele I.I.I.I.I. am auzit de la dl. K.K.K.K.K. în contextul în care spunea că a fost vizitat de acesta.

Eu sunt în relații foarte bune cu dl. K.K.K.K.K.

Arăt că în luna decembrie dl. B., într-o discuție, mi-a spus că telefoanele noastre sunt interceptate, sens în care a primit o informație de la un prieten.

De aceea, referitor la expresia „sticle de vin”, codificată și utilizată în convorbirile telefonice, consider că s-a . pentru a nu se spune direct ceea ce trebuia să se înțeleagă într-o convorbire.

Au fost situații în care nu știam exact despre ce e vorba.

Mi s-a adus la cunootin?a de catre procuror faptul ca în ziua de 5 martie 2009, atât înainte, cât oi dupa ieoirea mea de la audieri de la Direc?ia Na?ionala Anticorup?ie, unde am fost înso?it de dl. avocat M P, persoanele cercetate în cauza au discutat codificat despre „sticle cu vin”, acestea fiind, în realitate, referiri la subiectele dezbatute la audierea mea.

Nu cunosc în se mod s-a aflat despre conținutul audierii, însă doresc să precizez că m-am deplasat la Direcția Națională Anticorupție cu mașina condusă de șoferul personal P.P.P.P.P., am lăsat toate obiectele în mașină și am intrat în incintă cu dl. avocat, fiind supuși controlului.

După-amiază m-a sunat K.K.K.K.K., care mi-a relatat că au informații privind desfășurarea audierii, spunând că totul e în regulă, folosind limbaj codificat.

În ziua următoare, K.K.K.K.K. m-a vizitat la M., și, întrebându-l de unde are aceste informații, a spus că, „șoferul nostru” - I.I.I.I.I., a avut o contribuție esențială la acel lucru. Nu am întrebat amănunte.

Ulterior, la data de 14 mai 2009, în prezența avocatului ales, același inculpat a arătat următoarele:

Am luat cunoștință de învinuirea ce mi se aduce și de încadrarea juridică a faptei. Mi-a fost înmânat un exemplar al rezoluției prin care a fost începută urmărirea penală față de mine.

Mențin declarațiile pe care le-am dat anterior la Direcția Națională Anticorupție.

În perioada 22 aprilie - 11 mai 2009, am fost internat la Spitalul Militar Central și în acest sens, o să depun un bilet de externare din spital.

În perioada 2000-2008, am îndeplinit funcția de rector al M. București, atribuțiile mele de serviciu în această calitate fiind reglementate de statutul cadrelor didactice și de carta universității. Organele de conducere ale M. București sunt: senatul universității, biroul de senat ca organ executiv și funcțiile de conducere rector, prorectori, secretari științific și directorul general care este membru de drept al senatului și al biroului de senat.

Ideea de a asocia M. București cu parteneri privați, a aparținut fostei conduceri a până în anul 2000. Au existat aceste discuții în cadrul informal, eu auzind despre o posibilă asociere de la fostul rector al universității R.R.R.R.R. Ideea de a ne asocia a apărut ca urmare a situației economice dezastruoase în care se afla universitatea.

După ce am fost numit în funcția de rector al universității, având în vedere apariția unei hotărâri de guvern care ne dădea posibilitatea să ne asociem, am consultat în mod informal membrii senatului și al membrilor de senat cu privire la o astfel de acțiune. Fac mențiunea că la aceste discuții, au participat contabilul șef și juristul universității. Deși am purtat discuții informale cu membrii senatului și ai biroului de senat, universitatea nu a făcut o ofertă publică în vederea asocierii deoarece nu era cadru legal în acest sens. Discuțiile menționate mai sus au avut loc la începutul anului 2000. Tot în acest context și tot în această perioadă, au venit la biroul meu domnul X. însoțit de numitul S.S.S.S.S. care au făcut o propunere verbală fără nici un fel de fundamentare de a se asocia cu universitatea. Intenția numitului X. de a se asocia cu universitatea se referea numai la suprafața de 224 ha teren aferent SC V. SA. Acesta a propus verbal să dea universității în cadrul acestei asocieri, suma de 20.000 de dolari anual. Numitul X. nu a precizat ce intenționează să facă pe terenul SC V. SA. Fac mențiunea că am refuzat această ofertă verbală a numitului X.

Tot în aceeași perioadă, la biroul meu a venit un anume domn Z. care la fel mi-a propus să se asocieze cu universitatea fără să-mi precizeze nici un fel de element concret. Acesta mi-a precizat că intenționează să construiască locuințe iar discuțiile cu acesta s-au la terenul aferent SC V. SA. Precizez că mei numitul Z. nu a lăsat o ofertă concretă în vederea asocierii.

La începutul anului 2000, profesorul Y., prorectorul universității mi-a spus atât mie cât și celorlalți membrii ai biroului de senat, că există o intenție de asociere din partea numitului B., fiul profesorului B., care la momentul respectiv preda la noi în universitate. I-am spus numitului Y. să discute cu profesorul B. și eventual cu fiul acestuia și să înainteze sau să ne transmită o ofertă scrisă în acest sens. Urmare a discuției pe care am purtat-o cu numitul Y., pe adresa universității a venit o scrisoare de intenție din partea SC A.A. SRL prin reprezentantul acestuia C.

După ce am primit scrisoarea de intenție mai sus-amintită, în cursul lunii aprilie, am convocat biroul de senat pentru a analiza oferta SC A.A. SRL Din câte îmi amintesc, ședința biroului de senat a avut loc în data de 4 sau 7 aprilie 2000.

În calitate de rector al universității, eu am făcut convocarea acestei ședințe de birou de senat și tot eu am condus-o. La această ședință au participat prorectorii universității, directorul general, contabilul șef și secretarul științific. Am prezentat problemele curente de pe ordinea de zi, printre care am amintit ofertele anterioare făcute universității de către numitul X., Z. care intenționau să se asociere cu universitatea.

De asemenea, am precizat că există o ofertă din partea numitului B. de a se asocia cu universitatea. Când am adus în discuție în cadrul biroului de senat faptul că există oferta numitului B., am menționat că acesta ne-a sprijinit în acțiunea de primire a titlului de proprietate. În concret, sprijinul numitului B. a constat în aceea că, la rugămintea mea și a altor membrii din conducerea universității ne-a promis că o să ne ajute în ceea ce privește primirea documentației de către funcționari din cadrul Primăriei Sectorului 1 București în vederea eliberării titlului de proprietate.

Anterior acestei discuții pe care am avut-o cu numitul B., universitatea a strâns documentele prevăzute în metodologia privind eliberarea titlului de proprietate și a făcut cererea de depunere a documentației la Primăria sectorului 1 București. Cu prilejul depunerii acestei cereri a existat o mare reticență din partea funcționarilor primăriei mai sus-amintite în sensul că, de fiecare dată considerau că mai trebuie și alte documente. În acest context m-am văitat la numitul B. că întâmpinăm dificultăți formale în acțiunea noastră de a depune documentația la Primăria sectorului 1 București.

Această discuție cu numitul B. am purtat-o în biroul prorectorului Y. la discuție participând și prorectorul V.V. Menționez faptul că, discuția cu numitul B. referitoare la titlul de proprietate a avut loc înainte ca SC A.A. SRL să depună scrisoarea de intenție.

Tot cu acest prilej, numitul B. ne-a spus că asocierea o facem cu dânsul, că el va fi persoana care va coordona activitatea însă va fi reprezentat de o altă persoană fără a preciza numele acesteia. Noi am insistat ca discuțiile să le purtăm cu dânsul și să fie prezent în diferitele faze ale asocierii. Numitul B. ne-a garantat că, tot ceea ce va parveni la universitate din partea SC A.A. SRL va fi opera gândirii dânsului și va fi responsabil pentru toate deciziile care se vor lua. Vreau să menționez faptul că, în alte condiții, universitatea nu făcea această asociere, pe noi ne interesa în mod special garanția morală care era asigurată de numele profesorului B., tatăl numitului B.

Tot cu această ocazie, am discutat cu numitul B. și despre posibilitatea ca, în ipoteza în care universitatea va primi titlul de proprietate pentru suprafața de 224 ha teren să constituim împreună o societate comercială pe acțiuni, universitatea urmând să aducă ca aport în natură la capitalul social al noii societăți înființate terenul, iar dânsul să aducă active imobiliare și bani. De asemenea, vreau să precizez faptul că am condiționat asocierea pentru terenul aferent SC V. SA de asocierea și cu terenul aferent fermei Belciugatele care la vremea aceea era domeniul public, fiind în administrarea noastră.

În opinia mea, terenul aferent SC V. SA, la momentul respectiv nu mai era în domeniul public.

De asemenea, menționez faptul că această discuție pe care am avut-o cu numitul B. a avut loc înaintea ședinței biroului de senat.

În cadrul ședinței biroului de senat din data de 7 aprilie 2000, eu am pledat pentru asocierea universității cu cele două societăți reprezentate de numitul B. SC A.A. SRL și SC U.T.T. S.R.L. În această asociere M. venea cu dreptul de folosință asupra terenului aferent SC V. SA, respectiv fermei Belciugatele, iar SC A.A. SRL, respectiv SC U.T.T. S.R.L., urmau să finanțele întreaga activitate a asocierii.

Revin și arăt faptul că, în discuția pe care am avut-o cu numitul B. în biroul domnului Y., s-a convenit ca M. București să primească din rezultatele financiare al asocierii 49% iar SC A.A. SRL și SC U.T.T. S.R.L. 51%. Mai mult decât atât am condiționat asocierea de faptul că, indiferent de rezultatul financiar al acesteia, universitatea să primească în cazul asocierii cu SC A.A. SRL o sumă minim garantată de 560.700 dolari anual, iar în cazul asocierii cu SC U.T.T. să primească o sumă de aproximativ 700.000 de dolari anual. Procentele și cota minim garantată din rezultatele financiare ale asocierii, le-am stabilit cu prilejul negocierilor pe care le-am purtat cu numitul B.

Având în vedere că la data respectivă la SC V. SA se înregistra o pierdere de circa 1.500 dolari SUA/ha, cei prezenți la discuție, adică eu, domnul Y. și domnul V.V., am considerat că obținând o sumă minim garantată de 2.500 dolari SUA/ha, universitatea va avea un beneficiu de 880.000 dolari/an. Comparativ cu redevențele care se practicau la Agenția Domeniului Statului pentru terenuri agricole similare unde redevența nu depășea 100 dolari/ha, sumele care au fost negociate de noi erau de peste 25 de ori mai mari decât redevența practicată de Agenția Domeniului Statului. La momentul respectiv nu ne-am gândit să facem o evaluare a terenului pe care urma să îl aducem în asociere și nici nu aveam o astfel de evaluare.

Revenind la ședința de birou de senat din data de 7 aprilie 2000, menționez faptul că, numitul M.M. directorul T. Belciugatele, a avut o intervenție referitoare la cotele de participare la rezultatele financiare ale asocierii, considerând că ar fi mai bine ca universitatea să dețină 51% iar celălalt partener 49%. Ca răspuns la întrebarea numitului M.M., eu am menționat faptul că procentele nu pot fi schimbate și că, oricum investiția făcută de SC A.A. SRL depășește aportul nostru. Tot cu acest prilej, s-a propus îmbunătățirea condițiilor din scrisoarea de intenție înaintată de SC A.A. SRL, în sensul detalierii unora dintre termenii acesteia. În cadrul acestei ședințe de birou, decizia de asociere a M. București cu cei doi parteneri, a fost votată în unanimitate de voturi.

La data de 11 aprilie 2000, a avut loc ședința a biroului de senat în care s-a prezentat varianta îmbunătățită a scrisorii de intenție și după ce a fost votată în unanimitate a avut loc ședința de senat în aceeași zi.

În ședința de senat, a fost votată asocierea M. București cu cele două societăți, cu unanimitate de voturi, urmând ca în zilele următoare să se treacă la încheierea contractelor.

După ce a fost adoptată hotărârea senatului, am luat legătura telefonic cu domnul B. și l-am anunțat că senatul a aprobat asocierea, urmând să încheiem contractul. Cu prilejul acestei discuții, numitul B. ne-a spus că are personal calificat din punct de vedere juridic și mi-a propus să întocmească proiectul de contract la sediul dânsului, urmând să-l discutăm a doua zi. După ce am avut această discuție telefonică cu numitul B., am avut o discuție cu membrii biroului de senat, prilej cu care i-am întrebat dacă sunt de acord ca proiectul de contract să fie întocmit de către personalul din SC A.A. SRL.

Menționez faptul că toți membrii biroului de senat au fost de acord cu această propunere.

La data de 12 aprilie 2000, după prânz, la biroul meu, s-a prezentat numitul C. ca reprezentant al SC A.A. SRL cu mai multe exemplare din proiectul de contract. Membrii biroului de senat, juristul și contabilul șef care urmau să semneze contractul, au venit la mine în birou și au primit un exemplar din proiect, urmând ca fiecare să-l analizeze și să facă propuneri. După ce a fost studiat de aceștia, proiectul de contract a suferit modificări care au fost însușite de toți participanții și după ce a fost adoptată forma finală s-a trecut la semnarea acestuia. Discuțiile pe clauzele contractului au durat foarte mult și apreciez că acesta a fost în jurul orelor 23,50.

După ce contractul a fost semnat, la biroul meu a venit și numitul B. care ne-a felicitat, că am încheiat contractul și ne-a invitat la un restaurant pentru a sărbători evenimentul.

Când m-am referit la faptul că M. București era într-o situație dezastruoasă din punct de vedere economico-financiar înaintea momentului asocierii, am vrut să spun printre altele că, gardul care îngrădea întreg perimetrul terenului, în lungime de 5-6 km, fusese furat integral, de asemenea o mare parte din plantația de pomi fusese tăiată prin acțiuni de vandalizare iar o mare parte din tractoare și mașini agricole fuseseră furate integral sau pe componente importante.

Aceasta este declarația pe care o dau, susțin și semnez. Audierea a avut loc la sediul Direcției Naționale Anticorupție între orele 9,30 - 11,20. La audiere au participat apărătorii aleși ai inculpatului B., avocat T.T.T.T.T. și U.U.U.U.U.

La cercetarea judecătorească în fond, același inculpat, în ședința publică din 8 mai 2014, a declarat, printre altele: „Având în vedere faptul că, cu un an înainte, respectiv 1999, dl. B. a semnat un memorandum din partea unui consorțiu format dintr-o firmă imobiliară din SUA și firma SC L.L.L.L. SRL cu universitatea (...) cunoșteau interesul acesteia pentru un parteneriat cu universitatea. Memorandumul avea în vedere o dezvoltare imobiliară pe terenul SC V. SA (...). Fără discuție, toată lumea era convinsă că suntem proprietari pe teren (...). Proiectul de asociere a fost făcut de dl. C. (...) În august 2000 am format împreună cu aceiași asociați o societate comercială. În august împreună cu firma SC A.A. SRL am format SC V. SRL. Societatea SC A.A. SRL era asociată cu noi în contractul în participațiune și era co-acționar într-o nouă societate comercială. În luna august SC A.A. SRL s-a transformat în societatea SC V. SA unde noi am venit cu o participație de 174 ha, respectiv dreptul de folosință contractul de asociere transformându-se pentru aproximativ 50 ha și privea SC V. SRL (...). În momentul constituirii societății acționari erau C. (...) terenul fiind evaluat la acea vreme la peste 2 milioane de euro (...).

Din ferma de la Băneasa am acordat dreptul de proprietate (...). Într-o primă etapă am adus ca aport la capitalul social al societății SC V. SA 167 ha și în a doua etapă, la sfârșitul anului 2004 - 2005 circa 50 ha (...). La ora actuală pământul se află în capitalul social, nu mai este în proprietatea SC V. SA în totalitate, circa 20 ha au fost donate Primăriei Generale sau consiliului general al Municipiului București ca și donație cu sarcină (...) pe o suprafață de 54 ha s-au construit blocuri care au fost vândute de SC V. SRL, înstrăinându-se și cota indiviză de teren aferentă construcției (...) restul fiind aportat la capitalul altor societăți, fie închiriat altor societăți (...). Îmi amintesc că dl. C. a redactat contractul de asociere, l-a semnat, ștampilat (...) B. a fost prezent la o ședință (a senatului din 20 februarie 2002, când a fost lansată macheta proiectului imobiliar (...) la momentul aducerii ca aport, valoarea terenului era circa 2 milioane (...). Înainte de proces, i-am cunoscut pe dl. C., K.”

În această declarație, la întrebarea apărătorului său ales „de ce nu își menține declarația din 25 martie 2009 de la procuror?”, inculpatul a răspuns „întrucât niciodată nu am știut de obiectul convocării”, „am fost asistat la declarații în 2009”. În ce privește poziția inculpatului (tot în declarația amintită) referitor la motivul pentru care universitatea a acceptat raportul” (de evaluare teren) întocmit de SC V. SA, acesta a răspuns: „(...) Senatul a aprobat-o. Toate bunurile existente, mobile și imobile, erau în perioada de utilizare expirată și trebuiau casate, inclusiv culturile”.

Înalta Curte apreciază că revenirea inculpatului A. asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale este total nejustificată, din următoarele motive:

- motivația „nu am știut de obiectul convocării” este categoric infirmată de mențiunile prealabile declarației în care se arată că înainte de audiere i s-a adus la cunoștință fapta și încadrarea juridică a acesteia, precum și că i s-a atras atenția că tot ceea ce spune poate fi folosit și împotriva lui;

- audierea s-a făcut cu respectarea drepturilor procesuale de la data respectivă (C. proc. pen. anterior), actele și lucrările dosarului nesugerând, dar nici acesta nesusținând, că s-ar fi produs încălcării ale legii cu referire la audierea sa;

- audierea s-a făcut în prezența avocatului său ales, care a semnat toate filele declarațiilor;

- nu a susținut că ar fi fost constrâns să facă declarații neadevărate, de altfel ar fi fost și imposibil având în vedere că a fost asistat de un avocat ales, prezent pe durata audierii;

- în declarația din 14 mai 2009, același inculpat, în prezența avocatului ales, a precizat că menține declarațiile pe care le-a dat anterior la Direcția Națională Anticorupție.

În aceste condiții, nu este justificată rezonabil, de o manieră credibilă, revenirea inculpatului asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale, această revenire asupra celor declarate anterior făcând parte, în realitate, dintr-o strategie de apărare, mai ales că cele declarate relevau adevărata situație de fapt, astfel cum aceasta a fost configurată de probatoriul administrat. În fața instanței de fond, pe lângă revenirea asupra declarațiilor date la 25 martie 2009, strategia de apărare a inculpatului a inclus și precizarea că „pe celelalte le mențin parțial”, deși recunoaște că a fost asistat de avocat ales pe parcursul audierilor, invocând însă stări emoționale ori stări medicale. Cu toate acestea, inculpatul nu oferă explicații rezonabile care să justifice de ce ar fi făcut afirmații neadevărate ori de ce ar fi semnat atât el, cât și avocatul său ales, înscrisurile în care au fost consemnate cele declarate.

Într-o altă declarație de la judecarea în fond a cauzei, același inculpat asistat de avocat ales, după ce a menționat că nu-și menține declarațiile din 25 martie 2009 și le menține parțial pe celelalte, a susținut că „(...) tot în 1999 s-a semnat un memorandum între M. București și o firmă din America și SC L.L.L.L. SRL. Memorandumul din 1999 avea termene limite, consorțiul din America era reprezentat de B., iar M. se obliga să nu încheie contract cu alte persoane (...). Au venit „pețitorii”. Dl. C. reprezenta SC A.A. SRL, a revenit pe două căi: pe o cale dl. C. reprezentant SC A.A. SRL a venit la dl. M.M. să întrebe cine este rector, a doua cale, dl. B. (...) în martie, prima decadă, ne-am întâlnit cu B.

La rândul său, inculpatul D., în declarația dată la urmărirea penală la data de 29 aprilie 2009, în prezența avocatului său ales, el menționând că nu dorește să declare olograf, ci este de acord ca cele spuse să fie consemnate pe formulat tipizat, a susținut că în calitate de secretar științific coordona activitatea de cercetare, era membru atât în senat cât și în biroul de senat, terenurile fermei (Băneasa) erau folosite și pentru cercetare în sensul că se încercau diferite experimente(...) am înțeles de la numitul A. că doar o singură persoană a lăsat o ofertă scrisă în vederea asocierii cu universitatea și anume numitul B.”(...) „prorectorul universității (...) a susținut că dl. B. este o persoană de încredere, cu potență financiară (...). La data de 7 aprilie 2000, . numitul A. a prezentat (...). o propunere de materializare a voinței senatului de eficientizare a SC V. SA (...) ne-a precizat că există două oferte scrise din partea numitului B., una pentru SC V. SA, oferta aparținând SC A.A SRL (...) numitul A. a prezentat posibilele avantaje pe care le-ar avea universitatea în condițiile asocierii. Când a făcut referire la oferta numitului B., numitul A. l-a prezentat pe acesta ca fiind reprezentantul SC A.A SRL (...). în baza hotărârii senatului din data de 11 aprilie 2000, s-a trecut la redactarea contractului de asociere în participațiune între M. București și SC A.A SRL (...). Nu știu unde a fost redactat acest contract și cine a participat din partea universității. Cert este că, a doua zi, în data de 12 aprilie 2000 am fost chemat de rectorul universității, dl. A. împreună cu toți colegii din biroul de senat în vederea semnării contractului de asociere în participațiune (...) înregistrat sub nr. 3440 (...). Din câte îmi amintesc, din partea SC A.A SRL, la semnarea contractului, a fost prezent numitul C. (...) ulterior semnării contractului, am fost invitați de dl. B. să servim o șampanie(...) ne-am întâlnit cu numitul B. . sincer să fiu, am fost surprins de această invitație având în vedere că era o oră înaintată.

La cercetarea judecătorească, la 8 mai 2014, inculpatul D., întrebat fiind asupra împrejurărilor care au dus la încheierea contractului (este vorba de contractul de asociere în participațiune din 12 aprilie 2000), respectiv „care a fost rolul inculpatului B.” a răspuns că „a fost prezentat de dl. Y., prorectorul, în contextul în care oferea garanții din punct de vedere al potențialului financiar și moral (...).” Cu același prilej, la întrebarea „care era situația juridică a SC V. SA, inculpatul a răspuns: Consider că era în administrarea universității.

Cu referire la modul în care, după august 2002, s-a dispus transferul din sumele aduse de societatea SC C.C. Ltd (este vorba de acționarul majoritar SC C.C. Ltd) la capitalul social fără a avea mandat, inculpatul a răspuns că în nicio ședință de Consiliu de Administrație nu s-a pus în discuție, nici măcar spre aprobare, returnarea unor sume de bani aduse de vreun asociat ca aport la capitalul social, iar în ce privește „aprobarea propunerii de majorare a capitalului social al societății prin aport în natură al dreptului de proprietate asupra terenului care aparține domeniului public”, inculpatul a declarat că există documente care atestă că aceste aporturi au fost aprobate în ședințele de senat. Referitor întrebării „cine a venit cu propunerea ca evaluarea să nu fie făcută de universitate”, inculpatul a răspuns: „directorul executiv V.V.V.V.V. al SC V. SA a venit cu propunerea, iar terenul să fie evaluat de Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România.”

Inculpatul B., la judecarea cauzei în fond, în ședințele de judecată de la 8 mai 2014 și 22 mai 2014, după ce a declarat că nu recunoaște nicio infracțiune, este nevinovat, și cere achitarea, a susținut că implicarea sa în Proiectul Băneasa s-a făcut în anul 2002, până la acea dată participarea lui a constat în faptul că tatăl său, care a fost mai bine de 50 de ani profesor la M., a aflat că există o intenție în legătură cu cele trei ferme aflate în proprietatea Institutului x (...) compania canadiană X.X.X.X.X. a decis să constituie un parteneriat cu firma SC L.L.L.L. SRL pentru dezvoltarea de proiecte imobiliare (...) s-a semnat un memorandum cu conducerea universității pentru o perioadă de aproximativ 10 luni prin care se stabilea că dacă universitatea putea schimba categoria urbanistică a terenului, se pornea o asociere pentru dezvoltarea unei platforme comerciale pe o suprafață de aproximativ 10-15 ha.

Agronomia a spus că va face demersuri pentru a introduce terenul SC V. SA în suprafață de aproximativ 220 ha din extravilan în intravilan. Memorandumul, în ianuarie-februarie 2000, a expirat. Asocierea s-a făcut cu firma SC A.A. SRL, proprietarii sunt cetățeanul german Z.Z.Z.Z.Z. și americanul Y.Y.Y.Y.Y., pe care el îi cunoștea și, pe care i-a recomandat, aceia fiind proprietarii SC C.C. LTD și B.B., a recomandat firma SC A.A. SRL și universității, în anul 2000, a aflat că s-a schimbat conducerea universității, rectorul fiind prof. A., i-a prezentat prof. Y., potențiali investitori (...) am fost întrebat despre firma SC A.A. SRL (...) în luna martie 2000 s-a dus la biroul prof. Y., unde se afla noul rector A., dl. D. (...) i-am spus că doresc să se asocieze (...) să obțină un procent în care, circa 49% din asociație și niște sume minime anuale, statutul terenului de la SC V. SA era incert din punct de vedere urbanistic (...) în iunie 2002 a intrat membru în consiliul de administrație al societății SC V. SA (...). Tot timpul a avut convingerea că terenul este proprietatea privată a Institutului x (...) în acest sens a avut părerile unor experți, case de avocatură care i-au confirmat, după verificarea actelor din arhiva institutului, că pământul era proprietatea privată a acesteia (...) singura problemă era ca pământul să fie introdus în intravilan. Institutul a făcut aceste demersuri în perioada 2001-2002 și a introdus terenul în intravilan (...) a fost și o condiție a intrării sale în consiliul de administrație (...) restul terenului (...) este proprietatea societății SC V. SA.

În aceleași declarații, inculpatul B., referindu-se la inculpații F., E. și la martorul T.T.T.T., a susținut că pe primul și pe martor nu i-a cunoscut în decembrie 2008, nu a mituit pe nimeni, nici pe dl. T.T.T.T., nici nu s-a gândit, nu i-a mituit nici pe dl. F., nici pe dl. E., aceștia nu i-au pretins, nici în mod direct, nici în mod indirect, acest lucru, că pe 27 ianuarie 2009 s-a întâlnit cu dl. T.T.T.T., la cererea acestuia, la Hotel x, în jurul orelor 13.00 se afla în acel hotel și i-a comunicat dl. E. că se afla acolo și se poate întâlni cu el și cu cel care ceruse întâlnirea, i-a invitat la el în birou, scopul întâlnirii era ca T.T.T.T. să-i dea niște citații pentru a le da la SC V.

SA, a acceptat întâlnirea, a luat actele și lui T.T.T.T. i-a dat cartea de vizită cu numărul de telefon și ulterior a aflat că acela avea tehnică de înregistrare asupra sa (...) dl. T.T.T.T. i-a dat niște acte, crede că a greșit, le-a transmis la SC V. SA (...) și consideră că dl. T.T.T.T. a încercat să-l provoace, nu l-a căutat niciodată pe T.T.T.T.(...) i-a relatat procurorului că nu îl cunoaște pe judecătorul M.M.M. de la cartea funciară, s-a dus în fața senatului la 2 ani după semnarea contractului de asociere în participațiune, dl.

E. i-a atras atenția să nu aibă încredere în polițiștii judiciari, pot să ceară mită, lui T.T.T.T. nu i-a dat nicio dată mită, nu are legătură cu vreo numire în funcție a vreunei persoane, nu l-a interesat subiectul, pe dl. E. îl cunoștea de când era ofițer de legătură în Spania, îl cunoștea și ca fiind polițist în structura informativă a U.U.U.U. unitatea x, nu i-a cerut să promoveze pe cineva, să-i dea informații, el, la data întâlnirii cu T.T.T.T. știa că există un dosar împotriva proiectului Băneasa, la Direcția Națională Anticorupție, crede că o parte din problemele dosarului se datorează denunțătorului X., acela i-a afirmat că se întâlnise cu doi procurori, dintre care unul A.A.A.A.A.A. care-l ancheta, aceasta i-a creat temere, aceasta era indusă și pentru că știa că X. oferise o valiză cu 1,7 milioane de euro unei echipe de fotbal, lui T.T.T.T. nu i-a oferit decât un loc în tribuna stadionului Rapid, acela fiind rapidist (...) T.T.T.T. i-a spus, fără ca el să ceară, despre proceduri, divulga acte din dosar, că trebuie să audieze martori în dosar, . el i-a spus lui T.T.T.T. că din punctul lui de vedere tot dosarul este legal, toate operațiunile au fost legale.

În legătură cu întrebările adresate de procurorul de ședință de la termenul de judecată 8 mai 2014 „dacă la momentul încheierii contractului s-au purtat discuții în care să se pună problema ca în situația în care A. București va primi titlul de proprietate, asocierea să se transforme în capital în natură”, inculpatul a răspuns că nu a premeditat niciodată ca terenul să se constituie aport în natură la capitalul social al SC V. SA, iar în ce privește întrebarea „discuției pe teme medicale din 21 ianuarie 2009 în care i-a transmis lui A. să se prezinte la policlinică pentru a fi audiat”, inculpatul a relatat că a vorbit cu dl. A. tot felul de probleme, acela făcea frecvent consult la policlinici, posibil, l-a invitat la policlinică”.

La fel, inculpatul nu a recunoscut că ar fi dispus vreodată transferuri de bani din capitalul SC V. SA, susținând că totul s-a desfășurat conform legii, deciziile consiliului de administrație au fost luate în unanimitate.

În legătură cu problema „prestațiilor financiare” ale societății SC V. SA și a „răspunderii legale în fața Direcției Naționale Anticorupție”, inculpatul A., în declarația de la urmărirea penală din data de 25 martie 2009, a susținut că după formarea Dosarului nr. x/P/2006, a avut discuții cu B., cu B.B.B.B.B.B. și cu C., oficial, începând, de exemplu, cu data de 15 martie 2008, a ridicat problema în consiliul de administrație referitor la prestațiile financiare, acestea nu erau la nivelul așteptărilor, a ridicat și problema că în fața organelor de anchetă aceste aspecte sunt esențiale, a cerut să primească la universitate copii de pe contractele în care era parte SC V. SA de la înființare și până la zi, la fel, a cerut situația economic-financiară a societății pentru a o prezenta biroului senatului, a ridicat problema răspunderii legale, de fiecare dată dl. B. îl liniștea, spunând că nu sunt probleme în activitatea societății și, în același timp, că dumnealui cunoaște unele personalități care pot ajuta să nu pățim ceva. În luna ianuarie 2009, a programat o întâlnire cu B. pentru a discuta probleme legate de societate și de mersul dosarului la Direcția Națională Anticorupție, care trena, la ora fixată, l-a contactat pe K.K.K.K.K., acesta l-a rugat să aștepte pentru că dl. B. are o întâlnire cu o persoană foarte importantă de la „doi și-un sfert”, dl. B. i-a confirmat că a avut o întâlnire cu o persoană foarte importantă de la doi și-un sfert și i-a spus că „sunt ăia care se ocupă de interceptări”, una din problemele discutate, a fost situația „noastră de la Direcția Națională Anticorupție, discuția a fost destul. dl. B. liniștindu-mă”, mai concret, spunând că nu trebuie să-mi fac probleme pentru că avocații au studiat dosarul și că e în regulă, vis-a-vis de răspunderea A. și că persoana care a fost înainte la dânsul ne poate ajuta fără nicio problemă, acesta fiind în relații foarte strânse cu comisarul care se ocupa de dosarul nostru, de numele I.I.I.I.I. a aflat de la K.K.K.K.K., spunea că a fost vizitat de acela în decembrie, dl. B. i-a spus „că telefoanele noastre sunt ascultate”, semnul pe care l-a primit de la un prieten.

În legătură cu expresia „sticle de vin”, care ar fi codificată și utilizată în convorbirea telefonică, inculpatul a relatat că „era pentru a nu se spune direct ceea ce trebuia să se înțeleagă într-o convorbire, la fel, că în după amiaza zilei de 5 martie 2009, a fost sunat de K.K.K.K.K., acesta i-a spus că are informații despre modul în care s-a desfășurat audierea, totul este în regulă, folosind limbaj codificat, „șoferul nostru, I.I.I.I.I. având o contribuție esențială în acel lucru”.

Inculpatul C., la termenul de judecată 7 aprilie 2014, a declarat că acuzația de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată nu este adevărată, în cursul anului 2000, a redactat oferta din partea SC A.A SRL către M. București, se referea la o propunere de asociere în participațiune privind SC V. SA și aceasta avea suprafața de 224 ha, aparținea universității, s-a adresat universității pentru a afla care era procedura de urmat, exista o hotărâre (proiect) de Guvern privind posibilitatea asocierii, a cunoscut, la sfârșitul anului 1999, că s-a adoptat Hotărârea 47 din 29 ianuarie 1999, aceasta permitea universității să facă asocieri, a prezentat oportunitatea și lui SC A.A SRL, a luat legătura cu dl. Z.Z.Z.Z.Z., reprezentantul lui SC A.A. SRL, a prezentat-o și SC B.B., reprezentată de dl. Y.Y.Y.Y.Y., universitatea venea în contract cu oferte pentru 5-10 ha, oferta inițială a universității era o generalitate, respectiv obținerea de finanțare pentru rentabilizarea fermei, în 1999 SC A.A. SRL ofertase, dar atunci asocierea se propunerea pentru cel mult 10 ha pentru dezvoltarea de activități agricole și de natură neprecizată, prin februarie 2000 a luat cunoștință că A. a fost ales rector și a fost în audiență la acesta, el s-a arătat interesat și i-a spus să vină cu oferte. În aprilie 2000 a prezentat oferta, aceasta cuprinzând în detaliu activități ce urmau a se desfășura.

A facut oferte oi pentru celelalte ferme, a participat la discu?ii, culturile de pe pamânt au fost dezafectate de SC V. SA în anii 2004-2006, la 10 aprilie 2000 a depus oferta îmbunata?ita, aceasta a fost aprobata de senat, contractul de asociere s-a discutat punctual, s-a semnat la 14 aprilie 2000, el, primul, l-a semnat pentru SC A.A. SRL, pe urma a procedat la predarea-primirea aportului, în SC A.A. SRL a fost administrator, contractul de asociere a încetat în 2004, SC A.A SRL s-a transformat în SC V. SA oi universitatea a devenit ac?ionar, oi el este ac?ionar, par?ial, terenul este proprietatea lui SC V.

SA, universitatea nu mai are dreptul de proprietate asupra terenului, universitatea a transmis dreptul de proprietate în anul 2004, în 2003, 2004 au fost 2 majorari de capital social, universitatea aducând dreptul de proprietate asupra terenului, cota universita?ii a ramas constanta aproximativ, fosta Ferma Baneasa, teren 224 ha, în prezent, apar?ine SC V. SA, SC R.R.R.R. SRL, SC P.P.P.P. SRL oi municipiul Bucureoti, în august 2000, contractul de asociere în participa?iune a fost modificat prin reducerea suprafe?ei adusa de M. de la 225 ha, la 50 ha, diferen?a 175 ha adusa ca aport la capitalul social prin cooptarea ca ac?ionar, suma minima garantata a fost redusa la circa 100.000 dolari, planta?ia era pe rod, dar era îmbatrânita, universitatea, la momentul încheierii contractului de asociere, a aratat o harta cu terenul respectiv, dar care nu era intabulat, acum este intabulat, el s-a ocupat de intabulare, universitatea i-a dat actele oi împuternicirea, proprietarului terenului, i-a adus încheierea judecatorului delegat de la Cartea Funciara, cererea de intabulare oi toate condi?iile, oi dosarul, le-a discutat cu dl.

L.L., juristul oi reprezentantul M. Bucureoti a întemeiat-o pe Legea nr. 84/1995 aoa cum a fost modificata prin O.U.G. nr. 30/2000, a ales societatea exper?ilor care sa întocmeasca raportul privitor la stabilirea valorii folosin?ei terenului, la recomandarea unui func?ionar de la Registrul Comer?ului, nicidecum la propunerea dl. B., expertiza nu con?ine niciun element de favorizare, raportul nu a fost contestat, ca delegat, a prezentat universita?ii toate documentele, era administrator, B. nu a avut nicio legatura cu proiectul de contract, pentru acesta a luat bani de la SC A.A.

SRL, contractul l-a întocmit personal dupa ce a discutat cu par?ile interesate, pentru el a primit onorariu oi societatea SC C.C.C.C.C.C. SRL nu s-a în?eles cu dl. B. sa-l sprijine pe A., nu l-a sprijinit pe acesta în transferul terenului, era vorba numai de transferul din domeniul public în domeniul privat al SC V. SA greoit sus?inut în acuzare, la nivelul anului 2000 terenul era proprietatea privata a universita?ii, la fel în momentul asocierii, a fost tot timpul proprietatea privata a universita?ii, totul a fost legal, actul adi?ional de majorare din august 2000 era întocmit conform prevederilor legale, a fost redactat de avocat oi autentificat notarial, dupa verificare, a fost înscris în Registrul Comer?ului, toate procedurile nu sunt rezultatul în?elegerii cu inculpa?ii A. oi cu B., îi privea pe Z.Z.Z.Z.Z. oi Y.Y.Y.Y.Y., în?elegerea era cu universitatea, nu cu A., a discutat întotdeauna cu mai mul?i reprezentan?i ai universita?ii, nu doar cu A., a vândut imobilul din 2004 cu 1.100.000 dolari, nu s-a în?eles cu B., nici cu A. oi nici cu D., între august 2000 - iulie 2002 a fost membru în consiliul de administra?ie al SC V.

SA, toate actele sunt legale oi oportune, nu s-a în?eles cu B., A. oi D privind aceste opera?iuni, la nivelul SC A.A. SRL deciziile, în perioada august 2000, se luau prin consultarea cu domnii Z.Z.Z.Z.Z. oi Y.Y.Y.Y.Y., iar pe latura opera?ionala pâna la 10 aprilie 2000 cu administratorul D.D.D.D.D.D., la negocierea din 12 aprilie 2000 s-au stabilit procentele, B. a devenit administrator în iulie 2002 oi a avut o conven?ie cu universitatea în 1999, a aflat aceasta de la dl. B. în 2001, contractul a fost scris pe laptopul sau, materializarea s-a facut extras pe discheta oi printat de un func?ionar al secretarului A., la 12 aprilie 2000 s-a prezentat cu mai multe exemplare ale proiectului, despre numirea rectorului A. a aflat de la tatal sau, care a fost coleg cu acela, cu B. era amic, nu i-a fost subordonat, nu l-a cunoscut pe I., la universitate nu exista documente scrise pentru încheierea contractului, universitatea era proprietara terenului conform legii înva?amântului, consiliul de administra?ie a aprobat dona?ia catre municipiul Bucureoti, universitatea i-a prezentat mai multe documente printre care documenta?ia cadastrala, hotarârea senatului, H.G., la 12 aprilie contractul s-a semnat pe la ora 22, nu a existat o evaluare a imobilului vândut (cel vândut lui SC V.

SA).

Din parcurgerea declarațiilor celor patru inculpați, exceptând susținerile inculpatului A. care, în esență, relevă acțiunile importante ce interesează cauza și care conturează realitatea întâmplată în perioada infracțională, ea coroborându-se cu întregul materialul probator (procese-verbale ale ședinței senatului și biroului de senat, ofertele SC A.A SRL din 6 și 10 aprilie 2000, declarațiile martorilor L.L., X.X., X.X.X.X. ș.a., actele adiționale, Înalta Curte reține că niciunul dintre inculpați nu contestă operațiunile întreprinse de fiecare, dar ei consideră că erau legale și s-au derulat potrivit dispozițiilor specifice situației la care s-au referit, inculpatul D. recunoscând că terenul SC V. SA se afla în administrarea M. București. Inculpatul B., potrivit strategiei sale de apărare, strategie adoptată și de inculpatul C., își poziționează o implicare legală, după opinia sa, în SC V. SA de după luna iulie 2002, secvențial și relativ neimportantă, dar subliniază că interesul său a fost pentru „proiectul Băneasa, al doilea său copil”, nefiind interesat de agricultură pentru că și tatăl său i-a spus că o asemenea preocupare este cu rezultat negativ.

Potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (1) C. proc. pen., este probă orice element de fapt, alin. (2) prevăzând că proba se obține a) prin declarațiile inculpatului.

Inculpatul A., în declarațiile de la urmărirea penală din 25 martie 2009 evidențiind elemente esențiale în derularea activităților infracționale, chiar dacă ulterior a susținut că nu o mai menține pentru că nu a știut motivul pentru care fusese convocat în vederea audierii sale, a recunoscut ceea ce probatoriul administrat a concretizat. Sub aspectul menținerii declarației, este de arătat că la 25 martie 2009 el a fost asistat de un avocat ales, s-au respectat toate regulile de procedură, revenirea sa este nemotivată de vreo situație care ar conduce la nelegala ei obținere, ceea ce înseamnă că reflectă adevărul pentru că situația în care se afla inculpatul la acel moment (Dosarul nr. x/P/2006 fusese dat în competența Direcției Naționale Anticorupție la 28 noiembrie 2008) nu-i dăduse încă posibilitatea conceperii unei strategii de apărare și se afla în momentele de început ale urmăririi penale, la fel, a relatat liber faptele, în caz contrar, a nu lua în considerare această declarație ar însemna divizarea artificială a procesului penal și minimalizarea necesității și importanței urmăririi penale.

Sub aspectul probatoriului, se reține că apărarea acestor inculpați, inclusiv în apel, nu l-a contestat, ci a criticat aprecierea dată de procuror și de judecătorul fondului, linia generală a apărării fundamentându-se pe existența legală a dreptului de proprietate asupra terenului SC V. SA al M. București, pe legalitatea contractului de asociere în participațiune din 12 aprilie 2000, a actelor adiționale ulterioare și a tuturor operațiunilor, toate acestea constituind, în opinia inculpaților, un beneficiu pentru universitate în condițiile în care asocierea și ulterior aportarea în natură a terenului la capitalul social al societății comerciale pe acțiuni erau menite a salva universitatea pentru că nu mai era finanțată și risca dispariția, pe legalitatea dreptului proprietarului de a dispune de bunul său, pe lipsa unui titlu valabil al statului asupra respectivului teren, pe legalitatea hotărârii de intabulare și a sentinței nr. 8401/2002 a Judecătoriei sector 1 București, hotărâre care, conform inculpaților, ar prezenta autoritate de lucru judecat privind legala stabilire a dreptului de proprietate al universității, pe nelegala trecere în anul 1948 a terenului în proprietatea statului, pe adoptarea tuturor deciziilor în forurile conducătoare legal constituite atât la nivelul universității, cât și al SC V. SA.

Infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată (art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. anterior și art. 297 alin. (1), cu aplicarea art. 309 N.C.P.) reprezintă fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu (cu știință, în C. pen. anterior) nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește cu încălcarea legii (după Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016) și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori a unei alte unități din cele la care se referă art. 145 (în vechea codificare), o pagubă sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice (codul nou) ce constituie consecințe deosebit de grave (V.C.P.), a produs consecințe deosebit de grave (C. pen. actual).

Infracțiunea de abuz în serviciu are ca obiect juridic special, relațiile sociale referitoare la bunul mers sau la normala desfășurare a activităților de interes public.

Subiectul activ este calificat, această condiție fiind întrunită prin persoana autorilor A. și D., rector și respectiv secretar științific ai M. București, calitate necontestată de inculpați. Participația este posibilă sub forma complicității (art. 26 C. pen. anterior, art. 48 N.C.P.), iar în ceea ce-i privește pe complici, legea nu prevede o calitate specială a acestora.

În cauză, complicii au avut, la datele perioadei infracționale, calitățile de vicepreședinte al consiliului de administrație al SC V. SA, inculpatul B., administrator și asociat atât în nume propriu cât și pentru SC C.C. Ltd., inculpatul C.

Calitatea de complice, participant penal, nu implică, în mod necesar, o înțelegere între autor (autori) și el, anterioară săvârșirii faptei, o asemenea înțelegere poate interveni și spontan, pe parcursul săvârșirii acesteia, în acest din urmă caz, coeziunea psihică dintre participanți se deduce din însăși comportarea lor și din împrejurările comiterii faptelor. Din punct de vedere obiectiv, actele de complicitate sunt anterioare executării infracțiunii, dar a cărei săvârșire o ajută sau o înlesnesc, contribuția complicelui constând în actele de sprijinire a acțiunilor autorului, deși indirectă, ea se integrează în antecedența cauzală a infracțiunii, aceasta fiind și rațiunea sancționării penale.

Înlesnirea, ca modalitate a complicității se exprimă prin acte îndeplinite anterior începerii executării activității infracționale a autorului sau, cu alte cuvinte, în acte preparatorii (inculpații B. și C.). Din punct de vedere subiectiv, complicitatea presupune intenție directă (inculpatul B. și inculpatul C.), complicele având reprezentarea activității autorului și prevede rezultatul socialmente periculos, el având, de asemenea, conștiința că prin acțiunile sale, contribuie la săvârșirea infracțiunii de către autor, dorește aceasta.

Subiectul pasiv - neîndeplinirea sau îndeplinirea, prin încălcarea legii, a atribuțiilor, îndatoririlor, obligațiilor, sarcinilor de serviciu trebuie să cauzeze o pagubă patrimoniului unei instituții de stat din cele prevăzute de art. 145 C. pen. anterior și de art. 176 C. pen.

Producerea unei pagube reprezintă un element din conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu, în acest sens verificându-se, în primul rând, în ce măsură patrimoniul statului a fost diminuat prin presupusele fapte penale, la fel patrimoniul instituției publice, statul pierzând suprafața de teren proprietate publică, iar instituția de învățământ superior a pierdut sume însemnând ceea ce se obligase SC A.A SRL și ulterior SC V. SA să reprezinte suma minimă garantată sau participarea la beneficii și pierderi, în condițiile în care acționarul majoritar, cum s-a arătat, în realitate nu și-a respectat clauza aportării de capital, în aceste modalități participația M. București a fost mult mărită, ea, practic, suportând și ceea ce acționarii se obligaseră.

Cu referire la aspectul susținut de apărarea celor patru inculpați, că titlul de proprietate al statului nu a existat și nu există, aspect analizat prioritar și în actul de sesizare (proprietatea statului, domeniul public al terenului SC V. SA) ceea ce înseamnă că nu i s-a afectat patrimoniul, evidențiem că potrivit art. 645 C. civ. în vigoare la datele activității infracționale a inculpaților, proprietatea statului se dobândea prin accesiune sau în corporațiune, prin prescripție, prin lege și prin ocupațiune.

La fel, sistemul constituțional românesc recunoaște posibilitatea titularului domeniului public de a utiliza procedee de transmitere a proprietății bunului. Astfel, prin Decizia nr. 3/1993, Curtea Constituțională a stabilit că prevederile constituționale actuale, nu pot avea drept urmare desființarea unui drept de proprietate constituit anterior intrării în vigoare a Constituției (1991), dispozițiile acesteia aplicându-se numai în ce privește regimul drepturilor, respectiv - Decizia nr. 73/1992 a Curții Constituționale, referindu-se la soluționarea legilor în timp, legea civilă posterioară nu poate, fără a avea caracter retroactiv, să aducă atingere modalității în care legea anterioară a constituit dreptul respectiv, modalitate guvernată de principiul „tempas regit actum” (exemplu naționalizarea, în cauză, prin Decretul nr. 266/1948 patrimoniul naționalizat a trecut la stat).

Art. 41 din Constituția din 1991 (în redactarea de până la modificarea din anul 2003) prevedea că el se aplică numai după reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate (garantarea dreptului de proprietate).

Instanța de contencios constituțional, în aceeași decizie, a stabilit că o lege nu poate să nu pornească de la premisa că bunul ce se restituie a aparținut statului.

La fel, cu referire la apărarea comună a celor patru inculpați, că printr-un act normativ de rang inferior legii (H.G. nr. 517/1999 modificată) nu se putea deroga de la principiile apartenenței terenului domeniului privat, întrucât actul de naționalizare din 1948 a fost abrogat prin Decretul nr. 691/1973, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 54/2005 a reținut că pe baza practicii anterioare, trebuie să se recunoască statului dreptul de a hotărî neîngrădit asupra regimului juridic al bunurilor intrate în patrimoniul său în baza unor titluri conforme cu legislația existentă la momentul dobândirii lor, precum și de a stabili modul în care foștii proprietari vor beneficia de reparații pentru prejudiciile suferite prin aplicarea unor prevederi legislative din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (restituiri în natură, plata de despăgubiri bănești, orice altă modalitate).

Chiar dacă succint sunt relevate decizii ale contenciosului constituțional românesc, Înalta Curte, ca instanță de apel, apreciază că și în situația în care naționalizarea sau alte moduri prin care sub imperiul unor legi anterioare a luat naștere dreptul de proprietate al statului constituit potrivit reglementărilor anterioare actualei legi fundamentale, dreptul subiectiv al statului nu este stins, indiferent de modificarea legislativă adusă regimului proprietății, dreptul fostului proprietar marcându-se în viitor, prin aplicarea prevederilor legale care i-ar constitui acest drept.

La fel, Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că revine instanțelor judecătorești să stabilească dacă în regimul reglementărilor legale de la data dobândirii bunului acesta a putut trece în proprietatea statului sau nu, ori o asemenea dobândire nu a avut loc niciodată. În același sens sunt dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, alin. (2) și la fel, art. 12 alin. (5) lit. b): bunurile preluate de stat fără titlu valabil, abuziv, pot fi revendicate pe calea dreptului comun (art. 480 și art. 481 C. civ. în vigoare la datele faptelor), ceea ce înseamnă că împrejurarea că un anumit bun este posedat și folosit de o instituție nu este suficientă pentru a se demonstra că acesta se afla în proprietatea instituției, apartenența neavând valoarea unui titlu de proprietate. Potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, titularul dreptul de administrare poate să posede, să folosească bunul și să dispună de el în condițiile în care i-a fost dat în administrare, titularul unui asemenea drept neavând dreptul de dispoziție juridică asupra bunului astfel încredințat.

Că terenul SC V. SA se afla în administrarea M. București a declarat și inculpatul D., cum s-a arătat, iar întregul probatoriu administrat în cauză demonstrează că proprietatea asupra terenului era una publică, situație în care acesta nu putea fi tranzacționat, închiriat, dat în folosință, adus aport în natură fără ca în prealabil bunul să fi trecut în domeniul privat al statului, trecerea lui din domeniul public în cel privat făcându-se numai prin hotărâre a Guvernului, principiu care s-a regăsit și în legislație (art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 în vigoare de la 24 ianuarie 1999), utilitatea publică a terenului era dată de destinația sa: practică a studenților, cercetare, dezvoltare, producție, comercializare a acesteia ș.a., chiar și cu destinație conexă însă celei publice: case pentru personalul lucrător, grajduri, magazii, locuințe, de serviciu.

Totodată, cu referire la apărările inculpaților, că după anul 1990, plantațiile de pomi fructiferi, de viță-de vie, cultură mare ș.a., nu mai erau rentabile, erau în stare avansată de degradare, fuseseră furate gardurile, mașinile agricole, plantațiile aveau durată de viață expirată și se impunea casarea lor, practica studenților, cercetarea, nu se mai puteau desfășura pentru că finanțarea de la buget era insuficientă sau chiar a lipsit, terenul SC V. SA, fiind proprietate publică era inalienabil, trecerea lui din domeniul public în domeniul privat al statului se putea realiza numai prin hotărâri de Guvern.

Inalienabilitatea bunurilor care constituie obiect al dreptului de proprietate publică impune nu numai soluția interdicției înstrăinării lor, dar și pe aceea a imposibilității dobândirii acestora de către terți prin orice alt mijloc de dobândire reglementat de lege, înscrierile în Cartea Funciară nefăcând dovada dreptului de proprietate în condițiile art. 1169 C. civ. în vigoare în perioada activității infracționale din cauza de față, terenul SC V. SA nefiind dezactivat din domeniul public prin decizia autorității statale competente (art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/1998), universității atribuindu-se acest teren în administrare pentru a-și realiza obiectul de activitate. Apărarea inculpaților, în sensul că cele 224 ha sau 226,61 ha nu erau destinate cercetării, producerii de semințe ș.a., este superfluă, SC V. SA, cum s-a motivat, fiind stațiune didactică, cu destinație de interes public, menire pentru care ființa și instituția de învățământ agricol și de medicină veterinară.

La fel, nefondată este apărarea comună a inculpaților, potrivit căreia hotărârea nr. 8401/8 octombrie 2002 a Judecătoriei sectorului 1 București ar fi constitutivă de drept, deși s-a mai subliniat în prezenta, aceasta s-a pronunțat într-o acțiune de rectificare a înscrierilor în Cartea Funciară, neavând valențele unei hotărâri constitutive de drept, la fel, Încheierea nr. 4201 din 25 aprilie 2000 a judecătorului de carte funciară M.M.M.,, cu mențiunea că aceasta a fost folosită de inculpatul A. la Comisia Municipiului București atunci când a solicitat emiterea titlului de proprietate. Atât sentința civilă menționată, cât și încheierea judecătorului de carte funciară nu reprezintă constituirea unui drept real imobiliar, obiectul Dosarului nr. x/2002 în care s-a pronunțat hotărârea neavând ca obiect stabilirea naturii juridice, regimului juridic al respectivului teren.

Apărarea comună a inculpaților (cei patru) că statul nu avea titlu de proprietate asupra acelui teren, că nu s-a făcut inventarierea lui, dovadă fiind că Administrația Domeniilor Statului a comunicat că nu deține nicio informație despre acel teren, acestea, în cauză, nu au relevanță asupra existenței infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave (autor/complice) întrucât nu este de esența cauzei analiza modului de comportare a statului asupra dreptului său, element exterior activităților inculpaților, în realitate ei, apărându-se astfel, nu contestă existența elementului material al infracțiunii, ci tind a demonstra inexistența unui prejudiciu în patrimoniul statului și implicit, în al M. București, aceasta din urmă, prin inculpații reprezentați ai ei și ceilalți dispunând asupra unui bun asupra căruia nu era proprietară.

Inculpatul C., în apelul declarat, a susținut că dreptul de proprietate al universității era concretizat si actual, pentru că la 24 aprilie 2000, când a cerut judecătorului de carte funciară intabularea respectivului drept, era în vigoare O.U.G. nr. 30 din 14 aprilie 2000, act normativ care a modificat și completat Legea nr. 84/1995 a învățământului, respectiv art. 166 alin. (4).

Înalta Curte apreciază necesară menționarea într-o modalitate sintetică a unor aspecte de fapt care relevă, dincolo de orice dubiu rezonabil, că inculpații A., B., C. și D. au acționat coordonat, conform unui plan infracțional minuțios stabilit, probele relevând exercitarea abuzivă a funcțiilor încredințate în temeiul și conform legii inculpaților A. și D. în cadrul M. București, în demersul, pretins a fi fost legal, de „rezolvare” a situației juridice a terenului care îl interesa pe inculpatul B.:

Inculpatul A. a menționat, în prezența avocatului ales: „(...) universitatea a strâns documentele prevăzute de metodologia privind eliberarea titlului de proprietate și a făcut cererea de depunere a documentației la Primăria sectorului 1 București. Cu prilejul depunerii acestei cereri a existat o mare reticență din partea funcționarilor primăriei mai sus amintite, în sensul că de fiecare dată considerau că mai trebuie și alte documente.

În acest context m-am văitat la numitul B. că întâmpinăm dificultăți formale în acțiunea noastră de a depune documentația la Primăria sectorului 1 București.

Tot cu acest prilej, numitul B. ne-a spus că asocierea o facem cu dânsul, că el va fi persoana care va coordona activitatea, însă va fi reprezentat de o altă persoană (...). Numitul B. ne-a garantat că tot ceea ce va parveni la universitate din partea SC A.A SRL va fi opera gândirii dânsului și va fi responsabil pentru toate deciziile care se vor lua.

Tot cu această ocazie, am discutat cu numitul B. și despre posibilitate ca, în ipoteza în care universitatea va primi titlul de proprietate pentru suprafața de 224 ha teren să constituim împreună o societate comercială pe acțiuni (...)”.

A mai arătat inculpatul în aceeași declarație că „(...)am menționat că acesta ne-a sprijinit în acțiunea de primire a titlului de proprietate”.

La instanța de fond, inculpatul a menționat că „nu exista în documentele contabile o mențiune specială cu privire la pământul fermei”.

Inculpatul A., și ceilalți 3 inculpați, au considerat că „actul originar de proprietate” a fost Legea pentru înființarea Academiilor de Înalte Studii Agronomice, lege promulgată prin Înaltul decret regal nr. 2746 din 31 iulie 1929.

Cu referire la terenul care face obiectul cauzei, relevant este art. 14 în care se arată:

„Fiecare Academie de Înalte Studii Agronomice va fi înzestrată cu:

a) o fermă experimentală în care se vor cerceta problemele științifice și tehnice în legătură cu materiile de specialitate;

b) o fermă de exploatare organizată în vederea rentabilității;

c) o vie;

d) o grădină de legume și pomi roditori, cari vor servi pentru scopuri experimentale și demonstrative;

e) o grădină botanică.

În acest scop se vor afecta:

A) Academiei de Înalte Studii Agronomice din București:

a) proprietățile de la sediul și din jurul școlii superioare de agricultură de la Herăstrău, aflate actualmente în posesiunea acesteia:

b) ferma experimentală Băneasa.”

Din examinarea acestor prevederi legale rezultă următoarele:

- „înzestrarea” se făcea pentru o fermă experimentală în care se vor cerceta problemele științifice și tehnice în legătură cu materiile de specialitate;

- acestui scop i se „afecta” chiar „ferma experimentală Băneasa”.

Este astfel evident că „înzestrarea” și „afectarea” se referea la un teren „cu afectațiune specială” (cercetarea problemelor științifice și tehnice în legătură cu materiile de specialitate), iar nu cu titlu de proprietate generală, titlu în baza căruia academia putea să dispună în orice condiții.

Că O. din București avea un drept de proprietate sub condiție, în sensul că avea obligația menținerii „afectațiunii speciale a termenului” rezultă din art. 25 alin. (2) din aceeași Lege conform căruia:

„Terenurile și clădirile afectate Academiei de Înalte Studii Agronomice din București nu se vor putea înstrăina nici în total, nici în parte, pentru orice destinație ar fi”.

Așa cum se va arăta în continuare, cei patru inculpați au cunoscut această condiționare și, ulterior, după obținerea în condiții nelegale a „titlului de proprietate” prin invocarea acestui „act originar al proprietății”, au făcut demersuri pentru „purjarea” dreptului de proprietate, respectiv, radierea interdicției de înstrăinare.

În încheierea nr. 4201/25 aprilie 2000, judecătorul de carte funciară a făcut referire tocmai la acest „act originar”.

Chiar și din simpla lecturare a conținutului încheierii rezultă că încheierea judecătorului de carte funciară nu este „act constitutiv de drept de proprietate”, ci doar un simplu act constatator, evident în măsura în care constatarea este bazată pe un act legal de proprietate (în acest sens, art. 49-51 din Legea nr. 7/1996 și art. 47-49 din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de carte funciară ale judecătoriilor din 22 decembrie 1997, publicat în M. Of. nr. 84 din 23 februarie 1998).

În consecință, este neîntemeiată apărarea inculpaților în sensul că încheierile judecătorului de carte funciară sunt „titluri de proprietate”.

Ulterior, la data de 17 aprilie 2002, același judecător de carte funciară, prin încheierea nr. 1979, a respins cererea M. București, cerere prin care se solicita „iarăși intabularea dreptului de proprietate, dar bazat pe alte acte” (citat din încheierea respectivă).

În această încheiere de respingere a cererii, judecătorul de carte funciară a precizat expres că anterior M. București invocase ca temei al pretinsului drept de proprietate, acte prezentate de părți, cu prioritate Legea pentru înființarea Academiilor de Înalte Studii Agronomice, lege promulgată prin Înaltul Decret Regal nr. 2746 din 31 iulie 1929 și procesul-verbal din 1931.

De asemenea, a menționat judecătorul de carte funciară că „Potrivit acestor acte a fost împroprietărită S. cu o suprafață de teren destinată realizării procesului de învățământ cu interdicția pentru aceasta de a înstrăina bunul în cauză”.

În încheierea judecătorului de carte funciară se reține „Susținerea părții în sensul imobilul a intrat în proprietatea statului ca urmare a aplicării Decretului nr. 266/1948”.

Reaua-credință a inculpaților este evidentă în condițiile în care aceștia știau încă de la prima cerere adresată judecătorului de carte funciară că Legea pentru înființarea Academiilor de Înalte Studii Agronomice, lege promulgată prin Înaltul Decret regal nr. 2746 din 31 iulie 1929, a fost abrogată prin Decretul nr. 266/1948, aceste acte normative fiind, cu certitudine, de notorietate pentru conducerea M. București, mai ales în contextul problematicii legate de proprietatea asupra terenurilor (instanța de apel apreciind că acest aspect, printre altele, a fost de natură a justifica „marea reticență din partea funcționarilor primăriei”, astfel cum a arătat inculpatul A. în declarația dată la urmărirea penală).

Dar reaua-credință este evidentă și din perspectiva faptului că, inițial au susținut că sunt proprietari din anul 1929, ca urmare a „înzestrării” și „afectării” prin Legea pentru înființarea Academiilor de Înalte Studii Agronomice, lege promulgată prin Înaltul decret regal nr. 2746 din 31 iulie 1929 și a procesului-verbal din 1931, iar ulterior au susținut că terenul a intrat în proprietatea statului ca urmare a abrogării legii menționate prin Decretul nr. 266/1948, chiar făcând demersuri juridice pentru a demonstra intrarea terenului în proprietatea statului (în acest sens, sentința civilă nr. 8401/2002 a Judecătoriei sectorului 1, respectiv, Încheierea judecătorului de carte funciară nr. 14849/2002 emisă în urma dispoziției date prin sentința civilă menționată).

După obținerea sentința civilă nr. 8401/2002 a Judecătoriei sectorului 1, la data de 21 noiembrie 2002, prin avocat (împuternicirea avocațială fiind semnată de rector A.), M. București a depus la Biroul de carte funciară - Judecătoria sector 1 București, o „cerere de înscriere” în care a solicitat ca înscrierea să se facă „C.F. sentința civilă nr. 8401/2002” și, totodată, să se dispună „radierea interdicției de vânzare”.

În acest context, Înalta Curte constată neîntemeiată apărarea inculpaților în sensul că această sentință în materia rectificării cărții funciare și această nouă încheiere de carte funciară emisă de judecătorul de carte funciară (nr. 14849 din 29 noiembrie 2002) în urma dispoziției date prin sentința civilă 8401/2002 a Judecătoriei sectorului 1, reprezintă „titluri de proprietate” și sunt „hotărâri judecătorești cu autoritate de lucru judecat în materia dreptului de proprietate”.

Din simpla lecturare a sentinței și încheierii rezultă că judecătorii nu au examinat legalitatea și temeinicia dreptului de proprietate a M. București, de altfel nici procedurile judiciare respective nu dădeau dreptul celor doi judecători să facă această dublă statuare (legalitate și temeinicie), ci pur si simplu au luat act de acte prezentate de universitate, acte care doar în opinia acesteia reprezentau titluri valabile pentru dreptul de proprietate.

Nicio dispoziție din Legea nr. 7/1996, Legea cadastrului și publicității imobiliare, din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de carte funciară ale judecătoriilor din 22 decembrie 1997, ori C. civ. nu menționează ca „titluri de proprietate” cele două tipuri de hotărâri emise judecători în procedurile anterior menționate.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că, prin modul în care au acționat referitor la cel de-al doilea demers de înscriere în cartea funciară a pretinsului drept de proprietate asupra terenului, inculpații, în mod real, au confirmat baza acuzației din rechizitoriu, în sensul că terenul făcea parte din proprietatea publică a statului, inculpatul A., în calitate de reprezentant legal al M. București - tocmai prin motivarea cererii adresate judecătorului de la Judecătoria sectorului 1 București, înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 1 București, la data de 25 iunie 2002 - arătând că:

„În motivarea acțiunii, aceasta arată că în 1929, conform Legii pentru înființarea Academiei de Înalte Studii Agronomice din București promulgată cu Înaltul Decret Regal nr. 2746/1929 și p-v/9.6.31, O. din București a fost împroprietărită cu suprafața de teren aferentă Fermei experimentale Băneasa.

În 1948 a fost adoptat Decretul nr. 266/1948 pentru organizarea Ministerului Public prin care art. 51 dispune: ”Bunurile mobile și imobile folosite cu orice titlu de instituțiile școlare de orice grad și categorie sunt în proprietatea statului”.

Acest act normativ a abrogat implicit Legea pentru înființarea Academiei de Înalte Studii Agronomice din București promulgată cu Înaltul Decret Regal nr. 2746/1929, astfel că terenul aferent Fermei experimentale Băneasa a trecut în proprietatea statului, fiind dat în folosință Ministerului Învățământului Public.

Prin Încheierea 4201 din 24 aprilie 2000 a Judecătoriei sector 1 București - Biroul de carte Funciară, a fost înscris în Cartea Funciară 7324, drept de proprietate al M. asupra imobilului „din șos. x” în temeiul Legii pentru înființarea Academiei de Înalte Studii Agronomice, promulgată cu Înaltul Decret Regal nr. 2746/1929 și p.v. 9.6.31, deși această lege nu mai putea constitui titlu valabil, fiind abrogată” (pag. 1-2 a sentinței civile nr. 8401 din 8 octombrie 2002 a Judecătoriei sector 2, în soluționarea cererii de rectificare a cărții funciare formulată de M. București).

În final, încă o dată, Înalta Curte constată reaua-credință a inculpaților care, inițial au invocat ca temei al dreptului de proprietate Legea pentru înființarea Academiei de Înalte Studii Agronomice, promulgată cu Înaltul Decret Regal nr. 2746/1929 și p.v. 9.6.31, ulterior au susținut că terenul a intrat în proprietatea publică a statului prin efectul abrogativ al Decretului nr. 266/1948 și, în final, au revenit la opinia inițială, în sensul că Decretul nr. 266/1948 nu a produs efecte juridice deoarece a fost unul abuziv.

Inculpatul A., la 25 martie 2009, cum s-a mai arătat, a declarat că ideea asocierii universității a apărut și s-a convenit cu coinculpatul B., în lunile februarie - martie 2000, prin intermediul SC A.A. SRL și a inculpatului C., care, la rândul său, a fost administratorul societății începând cu 14 aprilie 2000, în condițiile în care, spune același inculpat, totul se făcea cu știința și sub coordonarea inculpatului B., inculpat care, în aceeași perioadă, i-a promis că-l va ajuta să obțină titlul de proprietate pentru SC V. SA.

Conform celor arătate, rezultă că inculpații A., B. și, implicit, inculpatul C., cunoșteau sau aveau obligația să cunoască că decretul regal din 1929, și implicit procesul-verbal din 9 iunie 1931, erau abrogate, precum și legile reparatorii edictate după 1990 care reglementau regimul juridic al dreptului de proprietate asupra terenurilor în România (astfel cum rezultă și din declarația inculpatului A., anterior menționată).

Același inculpat, în apărarea sa, susține că dreptul de proprietate al M. București asupra terenului SC V. SA, a fost stabilit și prin O.U.G. nr. 206/15 noiembrie 2000 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995. Cu referire la această apărare, Înalta Curte reține că în redactarea acesteia, implicit a legii care a aprobat-o la 30 noiembrie 2001, art. 166 alin. (4) din Legea nr. 84/1995 prevedea: „Baza materială a instituțiilor de învățământ superior de stat este proprietatea acestora. N.N.N.N.N. este împuternicit să emită certificate de atestare a dreptului de proprietate pentru instituțiile de învățământ superior, pe baza documentației înaintate de către acestea. Contractul de asociere în participațiune fusese încheiat la 12 aprilie 2000, iar titlul de proprietate emis la 06 iunie 2001, în condițiile în care, chiar dacă ordonanța era în ființă în 06 iunie 2001, universitatea nu era în posesia unui certificat de atestare a dreptului de proprietate emanat de la organul administrației de stat de resort, instanța de apel constatând că și acesta a fost un motiv pentru care inculpații nu au amintit-o cu ocazia realizării demersurilor pentru obținerea titlului de proprietate nr. 100085/06 iunie 2001.

Încheierile pronunțate în materia Cărții Funciare, pe lângă caracterul lor declarativ, nu au reținut că dreptul de proprietate al M. București s-ar fi născut prin vreuna din cele două ordonanțe de urgență, fiind menționat ca act originar de proprietate Legea pentru înființarea Academiei de Înalte Studii Agronomice din București promulgată prin Înaltul Decret Regal nr. 2746/1929 și p-v/9.6.31.

În plus, în Referatul nr. 20343 din 12 aprilie 2001 al subcomisiei Primăriei Sectorului 1 București care a stat la baza emiterii titlului de proprietate din 06 iunie 2001, au fost anexate Decretul Regal nr. 2746/1929, procesul-verbal din 1931, planul de situație din 1929, plan scara 1/2000 din 1935 și s-au indicat ca temeiuri de drept H.G. nr. 517/1999 și H.G. nr. 776/1999 despre care s-a detaliat.

Înalta Curte a apreciat ca neîntemeiată apărarea inculpaților în sensul că în anul 2000 M. București era proprietara de drept a terenului Fermei Experimentale Băneasa pe considerentul că, prin adresa nr. 33.338 din 28 mai 1999, K.K. a solicitat M. București să transmită situația suprafețelor de teren aflate în proprietate, cu precizarea suprafețelor de teren din incinta unităților de învățământ”, întrucât aceasta era o simplă adresă care în nici un caz nu poate constitui drept de proprietate ori prin care, chiar implicit cum susțin inculpații, li s-ar fi recunoscut un drept de proprietate asupra Fermei Experimentale Băneasa, fiind de notorietate juridică că dreptul de proprietate asupra unui teren nu se poate dovedi decât prin înscrisuri expres și limitativ prevăzute de C. civ.

Examinând apărările inculpaților privind „valabilitatea dreptului de proprietate”, în sensul că aceasta „ar fi fost constatată” prin hotărâri ale Consiliului General al Municipiului București, prin autorizații de construcție, acceptarea donației ș.a., Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate întrucât acestea se referă la perioada de după anul 2001 când, aparent, titlul de proprietate din 06 iunie 2001 era în ființă și a fost vizualizat ca înscris, niciuna dintre acele autorități neavând competența să examineze legalitatea dobândirii respectivului înscris prin care se recunoștea dreptul de proprietate al M. București.

Martorul Z., în declarația de la termenul de judecată 11 decembrie 2014, unul dintre ofertanții unei asocieri în participațiune cu universitatea, a arătat că aceasta „nu a prezentat actul de proprietate a terenului .am luat legătura cu domnul R.R.R.R.R. și apoi cu dl. A., dl. A. mi-a spus că nu sunt încă proprietarii terenului, în situația asta eu le-am spus că nu mai sunt interesat de afacere .la data ofertei mele terenul era extravilan, iar prețul de piață era de aproximativ 100 de dolari”.

Contractul de asociere în participațiune din 12 aprilie 2000, încheiat între SC A.A. SRL și M. București, având ca temei art. 251 și următ. C. com., în drept acesta trebuia sa privească constituirea unei societăți lipsită de personalitate juridică, calitatea de asociat într-o asociere în participațiune neputându-se confunda cu calitatea de asociat într-o societate cu răspundere limitată (cum au realizat inculpații din cauză). Bunurile aduse de asociați nu formează un capital social, într-o asociere în participațiune drepturile asociaților nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile (cum au procedat inculpații), era un act juridic premergător constituirii unei noi companii, el reglementând numai înțelegerea părților cu privire la constituirea unei noi societăți comerciale.

Aducerea, ca aport propriu, a unui teren aparținând domeniului public, la constituirea capitalului unei societăți comerciale fiind ilegală în raport cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, or, în cauză, inculpații conlucrând conjugat pentru încheierea acestui contract și ulterior, pentru aportarea în natură a terenului SC V. SA, și-au arogat calitatea pe care nu o aveau, aceea de proprietar al terenului.

Ca atare, indiferent de perspectiva din care ar fi analizată situația din cauză (teren aflat în domeniul public sau chiar în domeniul privat al statului) M. București, prin reprezentanții ei, autori ai infracțiunii de abuz în serviciu, nu-l puteau înstrăina pentru că-l aveau doar în administrare, astfel că actele lor de dispoziție, nefiind nelegale, reprezintă abuz în serviciu, inculpații neputându-și invoca propria culpă potrivit principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”.

De altfel, Înalta Curte apreciază că în cauză există mai multe elemente rezultate din probele administrate care sugerează, dincolo de orice dubiu rezonabil, că inculpații A., D. și B. erau pe deplin conștienți că M. București nu deținea o atestare legală a pretinsului drept de proprietate deoarece:

Deși avea posibilitatea legală, efectivă și reală de a întreprinde demersuri în acord cu legea care - din perspectiva sa, apărare menționată în etapa judecării apelului - îndreptățea M. București să reclame dreptul de proprietate, apelând fie la avocați, fie la juristul universității, inculpatul A. a „preferat” să apeleze la inculpatul B., din cel puțin două motive: era fiul unui fost profesor al universității, deci o persoană de încredere și, totodată, era o persoană care se bucura de notorietatea puterii financiare, dar și relațională cu persoane aflate în sfera suprastructurii statale (astfel cum rezultă din declarațiile coinculpaților E. și F. care au arătat:

inculpatul F. întrebând: „Poți să-mi zici și mie ceva? Putem să-l ajutăm pe om ? și continuând „B. a vorbit cu președintele statului în legătură cu acest dosar, că fratele președintelui este asociat cu inculpatul B., că B. vrea ca dosarul să se termine cât mai repede, cu motivația: mă cheamă când mi-e lumea mai dragă, mă cheamă, mă văd ăștia acolo. Ce firmă îmi pun pe poartă?”

inculpatul E. îi spune martorului „Da. Deci, ideea care este? Asta e, cum să zic? la el face coadă să intre x, y.” .contractul este beton, ei, și .ă, îl cred că-mi zice ce. Băi, tată, știi ce înseamnă beton? Ăla nu semnează, nu apasă el, odată, nicăieri”.

„E. a propus să fie ajutat B. în dosarul pe care îl avea la Direcția Națională Anticorupție”, el spunând că „B. s-a săturat câți bani a dat pentru a scăpa de dosar”.

Inculpatul A. a mai declarat că inculpatul B. îl liniștea, spunându-i că are multe cunoștințe care îi vor ajuta ca să nu pățească nimic, la fel, că este prieten cu cei de la „doi și un sfert”.

Or, în condițiile în care întregul demers de stabilire a dreptului de proprietate deținut de M. București era considerat de către inculpații A. și B. ca fiind unul legal, efectuat prin respectarea riguroasă a legii, aceștia au înțeles totuși să facă demersuri pentru a influența cercetările desfășurate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, cercetări care aveau ca obiect tocmai clarificarea legalității respectivului demers, primul inculpat învățând martorii ce anume să declare când vor fi chemați la Direcția Națională Anticorupție, iar cel de-a doilea inculpat - prin intermediul coinculpaților E. și F., funcționari publici care dețineau funcții importante în servicii speciale ale U.U.U.U. - să facă demersuri de influențare a desfășurării cercetărilor penale în scopul obținerii unei soluții de netrimitere în judecată.

Nu în ultimul rând, se constată că, cel puțin în etapele inițiale, inculpatul B. a acționat în relația cu M. București într-o manieră netransparentă, prin persoană intermediară (coinculpatul C.), chiar în condițiile în care mai multe persoane din cadrul universității cunoșteau numele persoanei care, în mod real, era direct interesată de terenul Fermei Experimentale Băneasa.

În sfârșit, deși inculpații invocă în apărarea lor, ca titlu de proprietate, Decretul Regal nr. 2746 din 31 iulie 1929, M. Of. nr. 169 Partea I din 1 august 1929, respectiv, procesul-verbal 31 iulie 1929, apreciind că acesta a fost actul originar al dreptului de proprietate, nu explică care au fost motivele pentru care au „selectat” din toate articolele acestui decret regal numai pe cel referitor la „înzestrarea” și „afectarea” cu acel teren, ignorând celelalte articole printre care, mai ales, art. 25 alin. (2), în care se prevedea (evident în scopul menținerii perpetue a „afectațiunii speciale a terenului”) că terenurile și clădirile aferente nu se vor putea înstrăina nici în tot și nici în parte pentru orice destinație ar fi.

Inculpații A., B., D. și C. au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în condițiile formei continuate (autori/complici cum s-a arătat), actele materiale componente realizând elementele constitutive (latura obiectivă și latura subiectivă) ale aceleiași infracțiuni, în executarea rezoluției infracționale unice, inițiale.

Astfel, deși apărarea inculpaților în apel, solicitând trimiterea cauzei pentru rejudecare a susținut, pe lângă elementele deja analizate, că hotărârea fondului nu a rezolvat cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că despre o nerezolvare a fondului cauzei se poate vorbi atunci când instanța de fond nu s-a pronunțat asupra faptei pentru care a fost legal sesizată, că ar fi omis să se pronunțe asupra existenței acesteia și a vinovăției (inculpații, sub acest aspect, criticând lipsa de răspuns asupra apărărilor aduse de ei, omisiunea pronunțării asupra unor probe cerute sau că nu s-au menționat concret actele materiale).

Cu referire la acest din urmă aspect, respectiv pretinsa nemenționare a fiecărui act material din compunerea infracțiunii în formă continuată, Înalta Curte constată că instanța de fond a menționat, distinct, toate actele materiale, cum de altfel erau indicate și în rechizitoriu, fără să rețină că vreunul dintre acestea nu ar fi fost probat prin efectuarea cercetării judecătorești, acte materiale care, fiecare în parte, prezintă trăsăturile elementului material al infracțiunii săvârșite.

Astfel, inculpatul A.:

A. S-a înțeles în ascuns cu inculpatul B. cu privire la modalitatea de realizare a asocierii în participațiune, în sensul că a fost de acord cu propunerea acestuia de a acționa prin intermediul inculpatului C. și printr-o societate în care acționarul majoritar era o societate off-shore - SC C.C. Ltd; a stabilit procentele de participație în cadrul acestei asocieri, respectiv 49% pentru universitate și 51% pentru societate, fără a fi împuternicit în acest sens de Senatul M. București sau de Biroul de Senat și fără a avea o evaluare asupra terenului și a bunurilor aferente acestora încălcând prevederile art. 92 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 84/1995, art. 146, 147 din Legea nr. 84/1995 respectiv art. 67 și 68 din Legea nr. 128/1997 preluate și în art. 1.6., art. 5.3.4., art. 5.13, art. 6.9 și art. 6.12 din Carta Universității (instituțiile de învățământ superior sunt conduse de Senate și de biroul Senatului - legislație primară, iar rectorul aplică prevederile hotărârilor Senatului, respectiv gestionarea spațiilor, a bazei de cercetare, a bazei de producție se face potrivit legii); lipsa împuternicirii acordată de Senat sau de Biroul de Senat echivalează cu efectuarea unor acte care nu sunt cunoscute de organul de conducere al universității, care practic nu-și exercită această prerogativă;

Potrivit dispozițiilor art. 92 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 84/1995 autonomia universitară se realizează, prin (.) stabilirea necesității financiare și materiale; folosirea fondurilor și gestionarea lor, cu respectarea prevederilor legale; găsirea și stabilirea surselor suplimentare de venituri; organizarea și controlul serviciilor economico-gospodărești, or în cazul de față inculpatul acceptă să stabilească procentele de participare într-o asociere cu o altă societate comercială fără să aibă o evaluare a bunurilor care urmau a fi aduse aport.

A susținut în perioada 01 februarie 2000 - 12 aprilie 2000, în cadrul ședințelor Biroului de Senat și ale Senatului M. București interesele inculpatului B. potrivit înțelegerii pe care a avut-o cu acesta în formele și în modalitățile expuse la cap. II din Rechizitoriu și nu interesele universității, așa cum era obligat de prevederile legale anterior amintite, folosind elemente de inducere în eroare, atât a membrilor Biroului de Senat, cât și a Senatului Universității, cărora le-a prezentat date neadevărate pentru a pune în practică înțelegerile ascunse pe care le avea cu inculpatul B., constând în aceea că:

- în ședința Biroului de Senat, din data de 06 februarie 2000, nu a fost de acord ca terenul aferent SC V. SA să fie adus în aceeași asociere cu terenul aparținând Stațiunii Belciugatele păstrând SC V. SA pentru inculpatul B., potrivit înțelegerii ascunse pe care a avut-o cu acesta;

- în ședința din data de 10 martie 2000 induce în eroare membrii Biroului de Senat, cărora le spune că în vederea asocierii trebuie realizat intabularea terenului la Cartea Funciară și face demersuri în acest sens, fapt neadevărat întrucât pentru realizarea asocierii nu era necesară intabularea terenului; în realitate inculpatul urmărea obținerea, în condiții frauduloase, cu sprijinul inculpatului B. a titlului de proprietate (art. 41 din H.G. nr. 123/1993);

- a convocat Senatul M. București la data de 29 martie 2000 pentru a modifica Carta Universității, astfel încât universitatea să poată aporta dreptul de proprietate asupra terenului pe care-l deținea la momentul respectiv, în condițiile în care învinuitul L.L., juristul universității, i-a comunicat că trebuia să obținută o aprobare din partea Ministrului Învățământului;

- a introdus pe ordinea de zi a ședinței Senatului M. București din data de 29 martie 2000 modificări la Carta Universității în sensul celor menționate și a indus în eroare pe membrii Senatului M. București pe care i-a lăsat să creadă că vor fi beneficii majore în viitor;

- a prezentat membrilor Biroului de Senat din data de 07 aprilie 2000 doar ofertele de asociere înaintate de inculpatul B., în condițiile în care la celelalte oferte a făcut o referire sumară cu privire la denumirea societății și fără a face o prezentare în conținut și l-a prezentat pe inculpatul B. ca fiind persoana care a sprijinit universitatea în obținerea titlului de proprietate;

- le-a spus membrilor Senatului că asocierea este una de durată, de cel puțin 10 ani; că nu va fi neglijată cercetarea, învățământul și că se vizează dezvoltarea acestora, contractul va avea clauze asiguratorii; că orice întârziere a încheierii asocierii va duce la pierderea terenului; că investițiile SC A.A. SRL depășesc cu mult aportul cu terenul universității astfel încât este corectă proporția de 49% pentru M. București și 51% pentru societatea mai sus-amintită;

- a susținut în ședința Senatului din 11 aprilie 2000 oferta îmbunătățită a SC A.A. SA și a prezentat membrilor din acest organism faptul că, prin asocierea cu această societate universitatea își va păstra profilul didactic; că studenții își vor putea desfășura activitățile practice; că vor fi modificate tehnologiile ca efect al investițiilor;

- nu a supus atenției Senatului M. București, întrunit în ședința din 11 aprilie 2000, decât ofertele înaintate de inculpatul B. precizând în mod nereal că acestea au fost selectate de Biroul de Senat; ofertele inculpatului B. nu au fost prezentate în conținutul lor;

- a susținut în cadrul aceleiași ședințe a Senatului M. București din data de 11 aprilie 2000 că vor fi puse la dispoziția universității fonduri pentru cercetare, burse, dotări și modernizări așa cum sunt menționate în oferta SC A.A. SRL; că vor fi mărite salariile; că întreaga activitate financiară va fi în grija SC A.A. SRL;

- nu a informat în cadrul aceleiași ședințe de Senat că asocierea urma a fi reorganizată într-o societate comercială pe acțiuni în ipoteza în care, pe terenul SC V. SA urma a fi eliberat titlul de proprietate;

- a făcut asocierea cu o societate care nu avea un obiect de activitate compatibil cu cel al universității și nu avea nici experiență în domeniu;

- a supus la vot încheierea contractului de asociere în participațiune în formula „contractul se va încheia având în vedere prevederile din scrisorile de intenție” fără ca Senatul M. București să cunoască conținutul acestor scrisori (oferte) și a transformat ofertele direct în contracte practic acceptând voința inculpatului B.;

- a menționat în Decizia Senatului M. București din data de 11 aprilie 2000 ca, termenii asocierii în participațiune au fost propuși de Senatul M. București în condițiile în care în fața membrilor Senatului M. București nici măcar nu s-a făcut referire la acest aspect fiind preluat direct din oferta societății SC A.A. SRL;

- a invocat ca temei la încheierea contractului de asociere în participațiune din 2000, dispozițiile art. 41 din H.G. nr. 47/1999, în condițiile în care SC A.A. SA la momentul încheierii contractului nu avea obiect de activitate compatibil cu universitatea (abia în data de 13 aprilie 2000), deci o societate fără experiență în domeniu și a ascuns această împrejurare membrilor din Senat, încălcând dispozițiile art. 4 și 41 din H.G. nr. 123/1993 modificată prin H.G. nr. 47/1999;

- a supus spre aprobarea Senatului M. București încheierea asocierii între SC A.A. SA și M. București fără a avea avizul juristului sau contabilului șef al unității, încălcând dispozițiile art. 10 lit. g) și art. 11 din O.U.G. nr. 119/1999.

Toate acestea sunt elemente de inducere în eroare, amăgire a membrilor Senatului universității menite să provoace în mintea acestora o falsă cunoaștere a realității, votarea în baza cărora Senatul universității a adoptat Hotărârii nr. 4 din 11 aprilie 2000 și Decizia de Senat, și care au condus la adoptarea acestora în condiții de viciere.

Practic a fost anulată exercitarea rolului conducător al Senatului în cadrul universității.

Acționând în această modalitate, inculpatul a încălcat art. 146 și 147 din Legea nr. 84/1995, potrivit cărora instituțiile de învățământ superior sunt conduse de senate, iar facultățile și departamentele, de consilii. Senatele sunt prezidate de rectori; art. 10 lit. g) și art. 11 din O.U.G. nr. 119/1999, respectiv art. 41 din H.G. nr. 123/1993.

A încălcat dispozițiile art. 92 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 84/1995 combinat art. 5.3.4. din Carta Universității, art. 10 lit. g) și art. 11 din O.U.G. nr. 119/1999 prin aceea că:

- l-a sunat în seara zilei de 11 aprilie 2000 pe inculpatul B. și l-a informat cu privire la împrejurarea că a fost adoptată Hotărârea Senatului M. București nr. 4 din 11 aprilie 2000 cu privire la încheierea asocierii și a acceptat ca acest contractul de asociere în participațiune să fie conceput și redactat de avocații acestuia din urmă, la sediul acestuia în condițiile în care M. București avea jurist;

- nu a adus la cunoștința juristului și a contabilului șef al universității conținutul ofertei SC A.A. SA și nici Hotărârile adoptate de Senatul M. București nr. 4 din data de 11 aprilie 2000;

- i-a chemat pe învinuiții, L.L. - jurist, X.X.- contabil șef, la sediul M. București și a semnat contractul de asociere în participațiune din 2000 la orele 21,00 fără a avea posibilitatea să ia cunoștință de conținutul contractului și de a-1 semna în condițiile arătate.

Potrivit art. 92 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 84/1995 autonomia universitară se realizează, prin (.) stabilirea necesității financiare și materiale; folosirea fondurilor și gestionarea lor, cu respectarea prevederilor legale; găsirea și stabilirea surselor suplimentare de venituri; organizarea și controlul serviciilor economico-gospodărești.

Așa cum rezultă din prevederile mai sus arătate, gestionarea fondurilor financiare și materiale se realizează în condițiile legii. Fiind vorba de o instituție publică, de un bun aflat în domeniul public, respectiv terenul ce făcea obiectul asocierii, contractul de asociere trebuia vizat de contabilul șef al unității și juristul unității, încălcându-se dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. g) potrivit cărora fac obiectul controlului financiar preventiv proiectele de operațiuni care vizează concesionarea închirierea de bunuri din domeniul public al statului.

De asemenea, potrivit art. 11 din O.U.G. nr. 119/1999 controlul financiar preventiv constă în verificarea sistematică a proiectelor de operațiuni care fac obiectul acestuia potrivit art. 10 (din punct de vedere al legalității și regularității).

Totodată, potrivit art. 12 alin. (3) lit. a) controlul financiar preventiv se organizează și se exercită în mai multe forme, una dintre acestea fiind controlul financiar preventiv propriu - la toate entitățile publice și asupra tuturor operațiunilor cu impact financiar asupra fondurilor publice și a patrimoniului public.

Procedând în această modalitate nu s-a putut verifica fundamentarea procentelor de participare în asociere - respectiv 49% M. și 51% SC A.A. SRL, sumele care urmau a fi încasate de universitate.

A acceptat și semnat contractul de asociere în participațiune conținând clauze contrare Hotărârii nr. 4 din 11 aprilie 2000 a Senatului M. București și în afara unui mandat primit în mod legal, încălcând dispozițiile art. 92 alin. (3) lit. g) și art. 146 și 147 din Legea Învățământului și art. 67 și 68 din Legea privind statutul cadrelor didactice, potrivit cărora conducerea universității se realizează de Senat iar rectorul aplică hotărârile acestuia. Au fost încălcate și dispozițiile din Carta Universității potrivit cărora gestionarea spațiilor, a bazei de cercetare se face potrivit legii.

În contract s-a reținut că:

- M. București va avea acces liber la facilitățile dezvoltate prin contract în ceea ce privește activitatea didactică și de cercetare numai în baza unor programe aprobate de SC A.A. SA în contradicție cu oferta societății din 10 aprilie 2000, transformată în contract;

- a acordat un drept de superficie SC A.A. SA asupra bunurilor care vor fi edificate încălcându-se dispozițiile art. 136 alin. (4) din Constituția României, art. 4 și 5 din Hotărârea nr. 47/1999, art. 12 din Legea nr. 213/1998 și art. 166 alin. (5) din Legea nr. 84/1995;

- a stabilit că operațiunile contabile ale asocierii vor fi înregistrate în contabilitatea SC A.A. SA, precedată în prealabil de predarea către această societate a terenului în suprafață de 226,61 ha și a construcțiilor edificate pe aceasta încălcându-se dispozițiile art. 18 din Legea nr. 213/1998;

- asocierea va suporta suma minimă garantată de 560.000 dolari SUA, în condițiile în care în scrisoarea de intenție, din data de 10 aprilie 2000 această sumă trebuie suportată numai de SC A.A. SA nepunându-se în aplicare dispozițiile Hotărârii nr. 4 a Senatului M. București;

- o cotă de participație 51% pentru SC A.A. SRL și 49% cotă de participație pentru M. București, în condițiile în care terenul și bunurile edificate pe acestea nu au fost evaluate și fără să se cunoască contribuția în concret la asociere a societății anterior amintite;

- că M. București se obligă să aducă terenul aferent SC V. SA aport la capitalul social al SC A.A. SRL în condițiile în care, în scrisoarea de intenție, se prevedea că asocierea trebuia reorganizată în societate pe acțiuni, numai în anumite condiții, când se va obține titlul de proprietate, contrar Hotărârii nr. 4 a Senatului M. București.

Inculpatul a participat la data de 24 iulie 2000, în calitate de invitat la Adunarea Generală a Acționarilor a societății SC A.A. SA ca reprezentant M. București, la care s-a hotărât cooptarea universității ca acționar în cadrul societății mai sus-amintite și a semnat procesul-verbal al Adunării Generale a Acționarilor, fără a fi împuternicit de Senatul M. București; de a participa la ședința Adunării Generale a Acționarilor a societății SC A.A. SRL din data de 03 august 2000 prin care au fost aduse aport la capitalul social al acestei societăți dreptul de folosință asupra suprafeței de 1.746.140 mp și dreptul de proprietate asupra clădirilor edificate pe acesta, fără a fi mandatat de Senatul M. București și de a nu informa Biroul de Senat și Senatul M. București în legătură cu această decizie;

- a semnat la data de 03 august 2000 actul adițional la actul constitutiv al SC A.A. SA din 28 iunie 2000, autentificat din 03 august 2000 la B.N.P., E.E.E.E.E.E. prin care universitatea a aportat dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 1.746.140.181 mp și dreptul de proprietate asupra clădirilor edificate pe acesta, fără a avea un mandat din partea Senatului Universității în împrejurările în care nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de Hotărârea nr. 4 din 11 aprilie 2000 a Senatului M. București: 1) universitatea nu devenise proprietară asupra terenului.

În modalitățile mai sus expuse au fost încălcate dispozițiile art. 146, 147, 166 alin. (5) din Legea nr. 84/1995, art. 67 și 68 din Legea nr. 128/1997, potrivit cărora conducerea M. se realizează de Senat, iar rectorul pune în aplicare hotărârile Senatului, or inculpatul A. a acționat în situațiile expuse mai sus fără a fi mandatat de Senat și contrar intereselor universității. Practic, inculpatul s-a substituit Senatului M.

Fiind vorba de un teren aflat în domeniul public al statului, nu numai că nu a adus la cunoștința Senatului, dar nu a fost informat nici compartimentul financiar contabil. În această modalitate au fost încălcate dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 119/1999 potrivit cărora fac obiectul controlului financiar preventiv - proiectele de operațiuni care vizează concesionarea/ închirierea de bunuri din domeniul public al statului; de asemenea, potrivit art. 11 din O.U.G. nr. 119/1999 controlul financiar preventiv constă în verificarea sistematică a proiectelor de operațiuni care fac obiectul acestuia potrivit art. 10 din punct de vedere al legalității și regularității.

Totodată, potrivit art. 12 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 119/1999 controlul financiar preventiv se organizează și se exercită în mai multe forme, una dintre acestea fiind controlul financiar preventiv propriu - care se organizează și se exercită la toate entitățile publice și asupra tuturor operațiunilor cu impact financiar asupra fondurilor publice și a patrimoniului public, or în cazul de față actul adițional nu a fost supus unui control financiar real. La acest moment, UM x nu obținuse nici măcar titlul de proprietate, obținut, de altfel, în condiții de ilegalitate.

În acest context, inculpatul a încălcat și art. 136 alin. (4) din Constituția României, art. 166 alin. (5) din Legea nr. 85/1994, art. 41 din H.G. nr. 123/1993 modificată, art. 11 din Legea nr. 213/1998.

Potrivit art. 136 alin. (4) din Constituția României : bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică, iar potrivit art. 11 lit. a) din Legea nr. 213/1998 bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, respectiv nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai în administrare, concesionate sau închiriate, în condițiile legii.

De asemenea, potrivit art. 41 din H.G. nr. 123/1993 modificată, stațiunile didactice, prin intermediul instituțiilor de învățământ agricol, se pot asocia cu parteneri români sau străini pentru desfășurarea de activități de producție, industrializare, comercializare, prestații de servicii, cercetare științifică și consultanță în domeniul lor de activitate.

Nu a informat Biroul de Senat și M. București în perioada 12 aprilie 2000 - 03 august 2000 că terenurile și clădirile edificate pe acesta vor fi aduse aport în natură la capitalul social al SC A.A. SA, devenită SC V. SA.

- a informat membrii Senatului universității în ședința din 17 mai 2000 că au fost mărite salariile, afirmații făcute în contextul modificării Cartei Universității, pentru a obține votul acestora;

- a modificat Carta Universității, prin care se dădea în competența Senatului posibilitatea de a aproba participarea universității cu patrimoniu propriu la societățile comerciale - motivând că modificarea se face pentru a finaliza asocierea sau că numai în această modalitate poate fi protejată asocierea de cei care nu doresc „să dea roade”, fapt neadevărat, întrucât art. 41 din H.G. nr. 123/1993 modificată nu condiționa realizarea asocierii de o asemenea prevedere (art. 166 alin. (5) din Legea nr. 85/1994).

Toate acestea sunt elemente de inducere în eroare, amăgire a membrilor Senatului universității au fost menite să provoace în mintea acestora o falsă cunoaștere a realității, în baza cărora Senatul universității a adoptat Hotărârii nr. 4 din 11 aprilie 2000, în condițiile în care potrivit legii Senatul era organismul de conducere al M.

În aceste împrejurări inculpatul a încălcat dispozițiile art. 146, 147, 166 alin. (5) din Legea nr. 84/1995.

B. În calitate de rector al M. București, funcționar în sensul legii, administrator al SC V. SA București (fostă SC A.A. SA), reprezentând interesele universității în cadrul Consiliului de Administrație și membru în Adunarea Generală a Acționarilor, de a fi de acord și a dispune transferul, în mai multe rânduri, în perioada 03 august 2000 - 16 iulie 2002, a sumelor de bani în cuantum 68.143.023.329,04 lei aduse inițial de acționarul majoritar SC C.C. Ltd, cu titlul de aport în numerar la capitalul social al societății, fără a avea mandatul senatului universității și fără a informa ulterior, atât Senatul, cât și Biroul de Senat, plăți efectuate într-un scop contrar universității și pentru a crea aparența că acționarul majoritar a vărsat cota sa de aport, modalitate în care M. București a fost prejudiciată cu sumă de 68.143.023.329,04 lei, prejudiciu reflectat și în cota de participație la capitalul social al societății astfel încât, în mod real, universitatea trebuia să aibă 75,1765 % din cota de capital social în loc de 49,88 % cât i-a fost atribuită, încălcându-se art. 92 alin. (3) lit. g) și art. 146 și 147 din Legea Învățământului și art. 67 și 68 din Legea privind statutul cadrelor didactice, dispozițiile art. 5.13, 6.9 și 6.12 din Cartea Universității (nu a fost mandatat de Senatul Universității), dispozițiile art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, art. 18 din Legea nr. 213/1998 și art. 10 din O.U.G. nr. 119/1999.

Totodată, inculpatul acceptând ca evidența contabilă a asocierii să fie ținută de SC V. SA SRL cu încălcarea art. 18 din Legea nr. 213/1998, A. nu a mai avut posibilitatea să verifice realitatea acestor tranzacții.

Potrivit art. 18 din Legea nr. 213/1998 evidența contabil-financiară a bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale se ține distinct în contabilitate, potrivit normelor metodologice elaborate de L. și aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Având în vedere că în asociere era adus un bun public contabilitatea trebuia ținută de USAMV, cea care avea bunul în administrare.

De asemenea, în acest context M. nu a putut exercita nici controlul financiar preventiv care este impus prin dispozițiile art. 10 din O.U.G. nr. 119/1999.

C. În calitate de rector a M. București, funcționar public în sensul legii, a formulat, la data de 12 aprilie 2000, după ce inculpatul B. i-a promis că va interveni la funcționari din cadrul Primăriei Municipiului București, unde întâmpina greutăți în legătură cu eliberarea titlului de proprietate, cerere de retrocedare a terenului despre care cunoștea că face parte din domeniul public și nu poate fi retrocedat, pentru o suprafață de 224 ha, mai mare decât s-ar fi cuvenit universității în mod legal, încălcând art. 136 alin. (4) din Constituția României; art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, art. 166 alin. (5) din Legea nr. 84/1995, art. 9 alin. (1) și (2) din Legea nr. 1/2000, modalitate în care a fost cauzat statului român un prejudiciu în sumă de 333.968.614 echivalentul a 135.559.539 euro.

D. În calitate de rector al M. București și președinte al Senatului Universității nu a informat membrii Biroului de Senat și membrii Senatului M. București, cu prilejul ședințelor din perioada 03 august 2000-30 mai 2004 cu privire la împrejurările că:

- universitatea a aportat dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 1.746.140 mp și dreptul de proprietate asupra clădirilor edificate pe acesta și că universitatea este acționar la SC V. SA S.A;

- că suma de 68.143.023.329,04 lei aportată de SC C.C. Ltd, a fost transferată din societatea SC V. SA, și că în realitate M. București deține un procent 75,175% din capitalul social al SC V. SA, fiind acționar majoritar;

- în ședința din 27 decembrie 2002 a Senatului M. București că asociatul (inculpatul B.) este unul serios care și-a achitat obligațiile contractuale în condițiile unui an greu, secetos, cu scopul de a restructura contractul de asociere încheiat de M. București cu S.C. U.T.T. SRL în sensul micșorării sumei minim garantate de la 700.000 dolari SUA la 70 dolari SUA pentru a reduce suprafața de teren la 354 ha, în condițiile în care cunoștea faptul că o parte din contribuțiile S.C. U.T.T. SRL în asociere, a fost plătită chiar de universitate ca urmare a aportului la capitalul social al SC V. SA;

- i-a indus în eroare pe membrii Senatului M. București, în ședința din data de 20 februarie 2002, în fața cărora a susținut că, în cazul în care vor vota aportarea dreptului de proprietate asupra terenului la capital social al SC V. SA, universitatea va câștiga fonduri bănești cu ajutorul cărora se va dota unitatea de învățământ, pentru asigurarea unor condiții decente de studiu; vor fi construite garsoniere pentru a fi închiriate de preparatori, asistenți, doctoranzi, deși inculpatul cunoștea modalitatea în care au fost scoase sumele de banii din societate;

- a susținut în fața membrilor din Biroul de Senat și cei ai Senatului M. București buna credință a asociatului (inculpatul B. prin societățile amintite), de a îndemna cadrele didactice la colaborare pe proiecte științifice, precum și la implicarea în activități specifice universității, în condițiile în care inculpatul A. cunoștea în ce modalitate au fost scoase din societate sumele de bani aportate de SC A.A. SA și ce destinație urma să aibă terenul și construcțiile aferente SC V. SA (afaceri imobiliare);

- a participat, în calitate de invitat la ședința Consiliului de Administrație din data de 09 decembrie 2002 a SC V. SA prezidată de inculpatul B., în care, în înțelegere cu acesta, a propus majorarea capitalului social al societății anterior amintite, prin aportul în natură al dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 99,8 ha, teren aparținând domeniului public, și introducerea activităților imobiliare în obiectul societății, propuneri pe care le-a votat în Ședința Adunării Generale Executive a Acționarilor din data de 12 decembrie 2002;

- a participat, în calitate de invitat la ședința Consiliului de Administrație din data de 18 februarie 2003 prezidată de inculpatul B., în care în înțelegere cu acesta și inculpatul D., a propus majorarea capitalului social al SC V. SA prin aportarea în natură, de către M. București a dreptului de proprietate pentru suprafața de 1.673.980 mp, teren aflat în domeniul public, și nu aportarea suprafeței de 99,8 ha, cât fusese stabilit prin Hotărârea Adunării Generale Executive a Acționarilor din data de 12 decembrie 2002, precum și revocarea acestei din urmă hotărâri, propunere votată în ședința Adunării Generale Executive a Acționarilor din data de 20 februarie 2003, la care a participat fără a fi împuternicit de Senatul universității;

- nu i-a informat, nu a pus pe ordinea de zi și nu a pus în discuție, în ședința Senatului M. București din data de 19 februarie 2003 faptul că universitatea urma să aporteze suprafața de 1.673.980 mp la capitalul social al SC V. SA și nu suprafața de 991.010 mp, cât se stabilise prin Hotărârea nr. 13 din 20 februarie 2002 și nr. 15/12 decembrie 2002 ale Senatului M. București și că aceste din urmă hotărâri au fost revocate;

- a acceptat ca evaluarea terenului aportat de M. București la capitalul social al SC V. SA să se facă de o echipă de experți stabilită de inculpatul B. și apropiată acestuia, fără să pună în discuția Senatului, acest fapt, în condițiile în care universitatea avea posibilitatea să facă această evaluare cu specialiști proprii sau să-și desemneze propriul expert, împrejurare care a permis subevaluarea terenului mai sus amintit;

- a participat la ședința Adunării Generale Executive a Acționarilor din data de 30 mai 2003, fără a fi mandatat de M. București și a aprobat, în condițiile arătate, raportul de expertiză prin care terenul în suprafață de 1.673.980 mp a fost subevaluat și de aprobat aportarea terenului în suprafața anterior amintită aflat în domeniul public la capitalul social al societății SC V. SA, prin subscrierea de acțiuni în valoare de 725.410.464.000, în condițiile în care valoarea reală de piață a terenului era de 5.265.682.477.035,73, acesta fiind subevaluat cu suma de 4.389.331.356.076, modalitate în care a fost prejudiciată M. București cu suma de 4.389.331.356.076, prejudiciul reflectat și în cota de participație a universității la capitalul social al SC V. SA.

Acestea sunt elemente de inducere în eroare, amăgire, inclusiv a membrilor Senatului universității, pe de o parte, iar pe de altă parte nu a informat forul de conducere - acțiuni/inacțiuni menite să provoace în mintea acestora o falsă cunoaștere a realității, neputând lua decizii circumscrise actului de conducere, în condițiile necunoașterii realității, pe de o parte, iar pe de altă parte a acționat fără mandat din partea organului de conducere.

Inculpatul a acționat nefiind mandatat de Senatul universității, încălcând dispozițiile art. 92 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 84/1995, art. 146 și 147 din Legea Învățământului și art. 67 și 68 din Legea privind statutul cadrelor didactice, art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1991, respectiv dispozițiile art. 5.13, 6.9 și 6.12 din Cartea Universității, art. 18 din Legea nr. 213/1998 și art. 10 lit. g) și art. 11 din O.U.G. nr. 119/1999.

În calitate de rector al M. București, membru în Adunarea Generală a Acționarilor și invitat permanent în cadrul Consiliului de Administrație al SC V. SA, nu a informat Senatul și Biroul de Senat ale M. București în perioada 29 mai 2003-04 decembrie 2004, cu privire la transferul sumelor de bani în cuantum de 77.223.901.644 lei, aduse inițial de acționarul majoritar al SC V. SA, societatea SC C.C. Ltd. cu titlu de aport la capitalul social plăți efectuate într-un scop contrar universității și pentru a crea aparența că acționarul majoritar a vărsat cota sa de aport, modalitate în care a fost prejudiciată universitatea cu suma de 77.223.901.644 lei, prejudiciu reflectat și în cota de participație la capitalul social al societății astfel încât, în mod real, universitatea trebuia să aibă 88,562% din cota de capital social în loc de 49,88 % cât i-a fost atribuită, încălcând art. 92 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 84/1995, art. 146 și 147 din Legea Învățământului și art. 67 și 68 din Legea privind statutul cadrelor didactice, respectiv art. 10 din O.U.G. nr. 119/1999 și dispozițiile art. 266 din Legea nr. 31/1991.

E. În calitate de rector al M. București, reprezentant al universității în cadrul Adunării Generale a Acționarilor al SC V. SA:

- a aprobat în ședința Adunării Generale Executive a Acționarilor din data de 08 martie 2003 efectuarea vărsământului în numerar, la capitalul social al societății în valoare de 1.646.117 dolari SUA, de către acționarul SC C.C. Ltd, în condițiile în care cunoștea că suma de 77.223.901.644 lei a fost retrasă imediat în diverse forme de acționarul majoritar;

- a acceptat ca evaluarea terenului în suprafață de 530.529,41 mp aflat în domeniul public aportat de M. București la capitalul social al SC V. SA să se facă de o echipă de experți stabilită de inculpatul B. și apropiată acestuia din urmă, fără să pună în discuția Senatului, în condițiile în care universitatea avea posibilitatea să facă această evaluare cu specialiști proprii sau să-și desemneze propriul expert, împrejurare care a permis subevaluarea terenului mai sus amintit;

- a aprobat în ședința Adunării Generale a Acționarilor din data de 10 noiembrie 2004 raportul de evaluare prin care suprafață de 530.529,41 mp, în realitate a fost subevaluată cu suma de 1.610.605.178.016 lei și aportarea terenului în suprafața anterior amintită, teren aflat în domeniul public, la capitalul social al SC V. SA prin subscrierea de acțiuni în valoare de 122.109.075.000 lei, în condițiile în care valoarea reală a terenului era de 1.745.563.430.000 lei, acesta fiind subevaluat cu suma de 1.610.605.178,16 lei, modalitate în care universitatea a fost prejudiciată cu suma de 1.610.605.178,16 lei, prejudiciul reflectat și în cota de participație la capitalul social al societății anterior amintite.

Și în aceste cazuri inculpatul a acționat fără mandat din partea Senatului universității încălcând dispozițiile art. 92 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 84/1995, art. 146, 147, 166 pct. 5 din Legea Învățământului și art. 67 și 68 din Legea privind statutul cadrelor didactice respectiv art. 5.3.4. din Carta universității.

Inculpatul D.

A. A participat la ședința Consiliului de Administrație al SC V. SA, din data de 09 decembrie 2002 în calitate de administrator și reprezentant al M. București, a aprobat propunerea de majorare a capitalului social al societății anterior amintite, prin aportul în natură al dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 99,8 ha, teren aparținând domeniului public, și de a modifica obiectul de activitate al societății prin introducerea de activități imobiliare, propuneri care au fost aprobate în Ședința Adunării Generale Executive a Acționarilor din data de 12 decembrie 2002, fără a fi mandatat de către Senatul universității în acest sens;

- a participat, în calitate de administrator și reprezentant al M. București la ședința Consiliului de Administrație din data de 18 februarie 2003, a aprobat majorarea capitalului social al SC V. SA prin aportarea în natură, de către M. București a dreptului de proprietate pentru suprafața de 1.673.980 mp, teren aflat în domeniul public, și nu aportarea suprafeței de 99,8 ha cât fusese stabilit prin Hotărârea Adunării Generale Executive a Acționarilor din data de 12 decembrie 2002, precum și revocarea acestei din urmă hotărâri, propuneri adoptate în ședința Adunării Generale Executive a Acționarilor din data de 20 februarie 2003, fără a fi mandatat de către Senatul universității în acest sens și fără a aduce la cunoștința acestui for decizia adoptată;

- a semnat mandatul nr. 1700 din 20 februarie 2003 prin care inculpatul A. era împuternicit să participe la ședința Adunării Generale a Acționarilor a societății SC V. SA din data de 20 februarie 2003, în condițiile în care cunoștea împrejurarea că în ședința Senatului M. București din data de 19 februarie 2003 la care a participat nu s-a pus în discuție revocarea Hotărârii nr. 13 din 20 februarie 2002 și 15 din 12 decembrie 2002 a Senatului M. București și nici aportarea cu suprafața de 1.673.980 mp, în drept 99,8 ha.

În modalitățile arătate mai sus au fost încălcate dispozițiile art. 92 alin. (3) lit. g), art. 146, 147 și art. 166 pct. 5 din Legea Învățământului nr. 84/1995 și art. 67 și 68 din Legea nr. 128/1997 privind statutul cadrelor didactice, respectiv dispozițiile art. 5.3.4. din Carta universității.

B. În calitate de administrator al SC V. SA București, reprezentând interesele universității în cadrul Consiliului de Administrație a fost de acord și a dispus transferul în mai multe rânduri, în perioada 29 mai 2003 - 04 decembrie 2004, a sumelor de bani în cuantum de 77.223.901.644 lei aduse inițial de acționarul majoritar SC C.C. Ltd cu titlul de aport în numerar la capitalul social al societății fără a avea mandatul senatului universității și fără a informa ulterior atât Senatul cât și Biroul de Senat, plăți efectuate într-un scop contrar universității și pentru a crea aparența că acționarul majoritar a vărsat cota sa de aport, modalitate în care a fost prejudiciat cu suma de 77.223.901.644 lei, prejudiciu reflectat și în cota de participație la capitalul social al societății astfel încât, în mod real, universitatea trebuia să aibă 88,562% din cota de capital social în loc de 49,88% cât i-a fost atribuită.

În modalitățile arătate mai sus au fost încălcate dispozițiile art. 92 alin. (3) lit. g), art. 146 și 147 din Legea Învățământului nr. 84/1995și art. 67 și 68 din Legea nr. 128/1997 privind statutul cadrelor didactice, respectiv art. 18 din Legea nr. 213/1998.

De asemenea, în acest context M. nu a putut exercita nici controlul financiar preventiv care este impus prin dispozițiile art. 10 din O.U.G. nr. 119/1999.

C. În calitate de administrator al SC V. SA București reprezentând interesele universității în cadrul Consiliului de Administrație a fost de acord și a dispus transferul în mai multe rânduri, în perioada 10 noiembrie 2004 - 15 noiembrie 2004, a sumelor de bani în cuantum de 10.939.180.265 lei aduse inițial de acționarul majoritar SC C.C. Ltd cu titlul de aport în numerar la capitalul social al societății fără a avea mandatul senatului universității și fără a informa ulterior atât senatul cât și biroul de senat, plăți efectuate într-un scop contrar universității și pentru a crea aparența că acționarul majoritar a vărsat cota sa de aport, modalitate în care a fost prejudiciat cu suma de 10.939.180.265 lei, prejudiciu reflectat și în cota de participație la capitalul social al societății astfel încât, în mod real, universitatea trebuia să aibă 89,6845 % din cota de capital social în loc de 49,88 % cât i-a fost atribuită.

În modalitățile arătate mai sus au fost încălcate dispozițiile art. 92 alin. (3) lit. g), art. 146 și 147 din Legea Învățământului nr. 84/1995 și art. 67 și 68 din Legea nr. 128/1997 privind statutul cadrelor didactice, respectiv dispozițiile art. 5.3.4. din Carta universității și art. 266 din Legea nr. 31/1990, respectiv art. 18 din Legea nr. 213/1998 și art. 10 lit. g) din O.U.G. nr. 119/1999.

Inculpatul G.

- În calitate de prefect al Prefecturii Municipiului București și membru al Comisiei Municipiului București de aplicare a Legii nr. 1/2000 a aprobat și înaintat Comisiei anterior amintite Nota de fundamentare privind propunerile Subcomisiei de aplicare a Legii nr. 1/2000, de a emite hotărârea nr. 854 din 30 mai 2001 prin care a fost aprobată propunerea subcomisiei sector 1 București privind eliberarea titlului de proprietate M. București pentru terenul în suprafață de 224 ha, deși din actele doveditoare rezulta că suprafața este mai mică, cunoscând că terenul face parte din domeniul public și că pentru reconstituirea dreptului de proprietate era necesară emiterea unei hotărâri de Guvern care să treacă terenul din domeniul public în domeniul privat, încălcând dispozițiile art. 136 alin. (4) din Constituția României, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, art. 6 și art. 9 alin. (1) și (2) din Legea nr. 1/2000, art. 166 alin. (5) din Legea nr. 84/1995, art. 7 lit. c) și art. 58 alin. (2) din H.G. nr. 180/2000, toate cu referire la H.G. nr. 517/1999 modificată prin H.G. nr. 776/1999 având drept consecință eliberarea la data de 06 iunie 2001 a titlului de proprietate, prin care M. București a primit în proprietate suprafața de 224 ha și 6529 mp, teren cu care a fost pusă în aceeași zi în posesie.

Inculpatul H.

- În calitate de secretar al Prefecturii Municipiului București și membru al subcomisiei Municipiului București de aplicare a Legii nr. 1/2000 a aprobat și înaintat Comisiei municipiului București de aplicare a Legii nr. 1/2000 Nota de fundamentare privind propunerea Subcomisiei de aplicare a Legii nr. 1/2000, a aprobat propunerea subcomisiei sector 1 București privind eliberarea titlului de proprietate M. București și a semnat Hotărârea nr. 854 din 30 mai 2001 privind eliberarea titlului de proprietate pentru terenul în suprafață de 224 ha, deși din actele doveditoare rezulta că suprafața este mai mică, cunoscând că terenul face parte din domeniul public și că pentru reconstituirea dreptului de proprietate era necesară emiterea unei hotărâri de Guvern care să treacă terenul din domeniul public în domeniul privat, încălcând dispozițiile art. 136 alin. (4) din Constituția României, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, art. 6 și art. 9 alin. (1) și (2) din Legea nr. 1/2000, art. 166 alin. (5) din Legea nr. 84/1995, art. 6 din Legea Fondului Funciar, art. 7 lit. c) și art. 58 alin. (2) din H.G. nr. 180/2000, cu referire la H.G. nr. 517/1999 modificată prin H.G. nr. 776/1999, având drept consecință eliberarea la data de 06 iunie 2001 a titlului de proprietate nr. 100085.

Inculpatul I.

- În calitate de viceprimar al Primăriei Sectorului 1 București, fără a fi membru a Subcomisiei de aplicare a Legii nr. 1/2000 și fără a participa la ședințele acesteia, a semnat, neavând acest drept, Referatul nr. 20343/2001 în care erau consemnate date nereale cu privire la împrejurarea că terenul în suprafață de 224 ha aferent SC V. SA a fost trecut din domeniul public în domeniul privat și de a propune Subcomisiei Municipiului București de aplicare a Legii nr. 1/2000 eliberarea titlului de proprietate pentru întreaga suprafață, deși din actele doveditoare rezulta că suprafața este mai mică, cunoscând că terenul face parte din domeniul public și că pentru reconstituirea dreptului de proprietate era necesară emiterea unei hotărâri de Guvern care să treacă terenul din domeniul public în domeniul privat, încălcând dispozițiile art. 136 alin. (4) din Constituția României, art. 70 din Legea nr. 215/2001, modificată; art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, art. 166 alin. (5) din Legea nr. 84/1995, art. 6 din Legea nr. 1/2000, cu referire la H.G. nr. 517/1999 modificată prin H.G. nr. 776/1999, modalitatea în care s-a cauzat statului român un prejudiciu în sumă de 333.968.614 lei, având drept consecință eliberarea la data de 06 iunie 2001 a titlului de proprietate nr. 100085.

Inculpata J.

- În calitate de secretar a Primăriei sectorului 1 București și membru al subcomisiei de aplicare a Legii nr. 1/2000 a conceput și semnat Referatul nr. 20343/2001, în care a consemnat date nereale cu privire la faptul că terenul în suprafață de 224 ha aferent SC V. SA a fost trecut din domeniul public în domeniul privat și de a propune subcomisiei Municipiului București de aplicare a Legii nr. 1/2000 eliberarea titlului de proprietate M. București, pentru întreaga suprafață, deși din actele doveditoare rezulta că suprafața este mai mică, cunoscând că terenul face parte din domeniul public și că pentru reconstituirea dreptului de proprietate era necesară emiterea unei Hotărâri de Guvern care să treacă terenul din domeniul public în domeniul privat, încălcând dispozițiile art. 136 alin. (4) din Constituția României, art. 6 și art. 9 alin. (1) și (2) din Legea nr. 1/2000; art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, art. 166 alin. (5) din Legea nr. 84/1995, art. 6 lit. a), b, c și art. 58 alin. (2) din H.G. nr. 180/2000, pentru modificarea și completarea H.G. nr. 131/1991 cu referire la H.G. nr. 517/1999 modificată prin H.G. nr. 776/1999, modalitatea în care s-a cauzat statului român un prejudiciu în sumă de 333.968.614 lei, având drept consecință eliberarea, la data de 06 iunie 2001 a titlului de proprietate.

Faptele inculpatului A. care se circumscriu infracțiunii prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1991, calificată infracțiune de abuz în serviciu:

În calitate de administrator al SC V. SA și reprezentant AGA., inculpatul A. avea o serie de obligații izvorâte din dispozițiile Legii nr. 31/1991 privind societățile comerciale.

Având în vedere că în calitate de membru în Consiliul de Administrație a efectuat o serie de activități cu încălcarea dispozițiilor acestei legi, inculpatul a susținut că acțiunile sale se circumscriu elementului material al infracțiunii prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, potrivit căruia se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societății care folosește cu rea-credință, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

Latura obiectivă a acestei infracțiuni presupune o acțiune de folosire a unor bunuri sau a creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul subiectului activ ori pentru a favoriza o altă societate în care acesta are interese direct sau indirect. Folosirea constă într-o activitate prin care subiectul activ uzează de bunurile mobile sau imobile aflate în patrimoniul, posesia sau detenția societății comerciale. De asemenea, elementul material al infracțiunii poate fi realizat și printr-o acțiune de folosire a creditului de care se bucură societatea comercială. în sensul normei de incriminare, prin expresia „creditul de care se bucură societatea” se înțelege atât aspectul patrimonial (creditul propriu-zis), cât și aspectul moral (încredere, recunoaștere, imagine, etc.). Pentru existența infracțiunii trebuie îndeplinită cerința ca bunurile sau creditul să fie folosite contrar intereselor societății (în sensul că societatea suferă un prejudiciu), pentru a obține un avantaj propriu sau pentru a favoriza (avantaja) o altă societate în care făptuitorul are interese direct sau indirect. Are interese directe dacă deține participații (părți sociale, acțiuni) la societatea favorizată sau beneficiază de anumite foloase de la aceasta. Interesele sunt indirecte când subiectul activ are legături strânse cu asociații sau acționarii societății favorizate sau cu alte persoane care au interese directe.

Controlul direct există atunci când făptuitorul are calitatea de acționar sau asociat majoritar, iar controlul indirect există în situația în care, deși nu are această calitate, controlează persoana care deține majoritatea.

Din punct de vedere subiectiv, pentru întregirea conținutului este necesar ca funcționarul să acționeze cu intenție, fapta presupunând un scop contrar intereselor societății sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

Potrivit art. 142 pct. 2 lit. a) și b) din Legea nr. 31/1990, Consiliul de administrație are ca și competențe de bază, care nu pot fi delegate directorilor: stabilirea direcțiilor principale de activitate și dezvoltare ale societății; stabilirea politicilor contabile și a sistemului de control financiar precum și aprobarea planificării financiare.

În speță, inculpatul A., în calitate de membru în Adunarea Generală a Acționarilor și în Consiliul de Administrație al SC V. SA, a dispus efectuarea transferurilor bănești către societăți în care era interesat inculpatul B. fără a avea la bază operațiuni reale.

Aceste transferuri fac parte din categoria acelor activități, din cadrul societății la care se referă dispozițiile art. 142 pct. 2 lit. a) și b) din Legea nr. 31/1990, însă în cauză, infracțiunea de abuz în serviciu este infracțiune mai gravă decât infracțiunea prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

De asemenea, în baza art. 281 din Legea nr. 31/1990, faptele prevăzute în titlul „Sancțiuni și pedepse” din legea anterior amintită, dacă constituie - potrivit C. pen. sau a unor legi speciale infracțiuni mai grave se pedepsesc în condițiile și cu sancțiunile prevăzute acolo.

Având în vedere aceste considerente precum și faptul că inculpatul A. avea calitatea de funcționar public, că reprezenta interesele M. București, iar dispozițiile sale au fost luate în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu, faptele întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu.

Participația inculpaților B. și C. în calitate de complici la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave:

C. pen. anterior, în art. 26 definește complicele ca fiind persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Sub aspect volitiv, participația penală presupune voința comună de a coopera și deci, de a contribui la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, iar sub aspect intelectiv, trebuie ca făptuitorii să fi avut reprezentarea că își aduc contribuția la o faptă prevăzută de legea penală și să fi urmărit sau acceptat această finalitate.

Sub aspect subiectiv, pentru existența complicității se cere ca sprijinul să fie acordat cu intenție, fie directă, fie indirectă, ceea ce presupune prevederea de către complici a urmărilor faptei sale și ale autorului și, fie urmărirea producerii acestora, fie acceptarea posibilității producerii lor.

De asemenea, pentru ca o anumită activitate infracțională să fie calificată drept act de complicitate, nu este necesar să aibă caracter indispensabil în raport cu infracțiunea săvârșită, fiind suficient numai să constituie un act de înlesnire sau ajutor efectiv, realizat cu intenție, la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală.

În raport cu momentul începerii executării faptei, complicitatea poate fi anterioară sau concomitentă acesteia.

Totodată, complicitatea poate viza fie acte de sprijinire a săvârșirii infracțiunii sub aspectul laturii subiective a acesteia - întărirea sau întreținerea hotărârii autorului de a săvârși fapta, darea de sfaturi sau instrucțiuni, procurarea de informații, împărțirea rolurilor între participanți, asistența acordată în timpul executării faptei - fie activități indirecte și mediate care ajută, înlesnesc sau sprijină în chip accesoriu cauzalitatea fizică a infracțiunii.

Nu în ultimul rând, complicitatea poate fi nemijlocită, când sprijinul este acordat direct autorului, fără mijlocirea altei persoane sau mijlocită, când ajutorul este dat în mod mediat, prin mijlocirea unui alt participant.

Raportând aceste considerente teoretice la materialul probator administrat în cauză relativ la cei doi inculpați, rezultă următoarele:

Potrivit declarației inculpatului A. din 14 mai 2009 (filele 240-248, vol. 1 d.u.p.), la începutul anului 2000 a aflat că există o intenție de asociere din partea numitului B. și i-a cerut, prin intermediul lui Y., prorectorul universității, să transmită o ofertă scrisă în acest sens. Drept urmare, pe adresa universității a venit o scrisoare de intenție din partea SC A.A. SRL, prin reprezentantul acesteia - inculpatul C.

După primirea scrisorii de intenție, a convocat ședința biroului de Senat pentru a analiza oferta și a precizat că există o ofertă din partea lui B. de a se asocia cu universitatea, menționând totodată că i-a sprijinit în acțiunea de primire a titlului de proprietate.

Discuția cu B. referitor la titlul de proprietate a avut loc înainte ca SC A.A. SRL să depună scrisoare de intenție.

Tot cu acest prilej, B. le-a spus că asocierea va fi făcută cu acesta și va fi persoana care va coordona activitatea, însă va fi reprezentat de o altă persoană.

B. le-a garantat că tot ceea ce va parveni la universitate din partea SC A.A. SRL va fi opera gândirii sale și va fi responsabil pentru toate deciziile care se vor lua.

Cu aceeași ocazie, s-a discutat și despre posibilitatea ca în ipoteza în care universitatea va primi titlul de proprietate pentru suprafața de 224 ha teren, să constituie împreună o societate comercială pe acțiuni, universitatea urmând să aducă ca aport în natură la capitalul social al noii societăți înființate terenul, iar el să aducă active imobiliare și bani.

Discuția cu B. a avut loc înaintea ședinței Biroului de Senat.

După adoptarea hotărârii Senatului, a luat legătura telefonic cu B. și l-a anunțat că a fost aprobată încheierea asocierii, acesta spunându-i că are personal calificat și i-a propus să întocmească proiectul de contract la sediu său.

A doua zi, în biroul inculpatului s-a prezentat inculpatul C., ca reprezentant al SC A.A. SRL, cu mai multe exemplare din contract.

Această declarație a inculpatului A. a fost făcută în prezența apărătorilor inculpatului B. (2 apărători), al învinuitului I.I.I.I.I. (1) și al inculpatului H.H. (1).

Faptul că această declarație a inculpatului A. reflectă adevărul, rezultă și din procesele verbale ale ședințelor de Senat al M. din perioada 28 februarie 2000 - 22 noiembrie 2000, din conținutul cărora rezultă interesul și implicarea inculpatului B., atât pentru realizarea asocierii, cât și pentru obținerea titlului de proprietate pentru terenul SC V. SA.

Martorii Y.Y.Y.Y. și X.X.X.X., în declarațiile date atât în cursul urmării penale, dar și în faza cercetării judecătorești în fond, (02 aprilie 2015), au arătat că, legat de asociere, era de notorietate că una dintre persoane era fiul fostului profesor B.

Totodată, inculpatul B., în declarația dată la fond în data de 08 mai 2014, a arătat explicit faptul că în privința asocierii cu SC A.A. SRL, personal i-a recomandat pe proprietarii firmei și s-a implicat direct și efectiv în proiectul imobiliar.

Așadar, a existat o rezoluție unică a inculpatului B., acesta sprijinind efectiv activitatea infracțională a inculpaților A., D., atât direct, cât și indirect, prin intermediul inculpatului C.

Acțiunile întreprinse de către C. nu au fost contestate, însă apărarea acestuia se întemeiază pe faptul că implicarea lui s-ar fi situat în afara ilicitului penal, astfel încât, nu a săvârșit actele imputate cu vinovăția prevăzută de lege. Dimpotrivă, probațiunea administrată în cauză relevă prezența și implicarea directă, efectivă a acestui inculpat în tot demersul infracțional care a vizat aportarea frauduloasă a terenului SC V. SA la capitalul social al SC V. SA, astfel:

În înțelegere cu inculpatul B. l-a sprijinit pe inculpatul A., pentru a transfera terenul aferent SC V. SA din domeniul public în patrimoniul societății SC A.A. SRL, devenită ulterior SC V. SA:

- la data de 06.04 și 10 aprilie 2000 a înaintat ofertele SC A.A. SRL către M. București;

- la data de 25 aprilie 2000 a formulat cerere de intabulare a terenului în suprafață de 224 ha, ca reprezentant la M., fără a avea nicio calitate în cadrul acesteia;

- la data de 12 aprilie 2000 a adus contractul de asociere în participațiune înregistrat la M. București din 12 aprilie 2000 de la sediul societății inculpatului B. unde a fost conceput și redactat, la sediul universității;

- la data de 12 aprilie 2000 a semnat contractul de asociere în participațiune din 12 aprilie 2000 în condițiile în care nu avea calitatea de administrator al societății SC A.A. SRL;

- la data de 13 aprilie 2000, ulterior încheierii contractului de asociere în participațiune, a formulat cereri la Registrul Comerțului, la Oficiul Registrului și Comerțului București prin care a fost modificat obiectul de activitate al societății mai sus amintite pentru ca aceasta să poată încheia contractul de asociere cu M.;

- a încheiat contractul de evaluare cu societatea de evaluatori apropiată inculpatului B., a convocat ședința Adunării Generale a Acționarilor din 24 iulie 2000 prin care M. a aportat dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 1.700.140 mp și dreptul de proprietate asupra clădirilor edificate pe terenul SC V. SA, în condițiile în care în calitate de administrator al societății și de semnatar al contractului de asociere în participațiune (chiar el indicând că acesta avea ca temei art. 252 C. com.) cunoștea împrejurarea că asocierea în participațiune nu se putea realiza cu o societate comercială care deja era înființată și cu atât mai mult că nu se putea transforma într-o societate comercială pe acțiuni;

- a semnat actul adițional din 03 august 2000 prin care universitatea a aportat dreptul la folosință și dreptul de proprietate asupra bunurilor, în împrejurările în care nu erau îndeplinite condițiile: 1) universitatea nu devenise proprietară asupra terenului, 2) atât prin ofertele înaintate de el cât și prin Hotărârea nr. 4 din 12 octombrie 2000 a Senatului M. s-a stabilit transformarea asocierii în societate pe acțiuni și nu aportarea bunurilor investite la capitalul social al societății SC A.A. SRL S.A., modalități în care l-a sprijinit pe inculpatul A. la săvârșirea faptelor descrise în prezenta și prin care s-a cauzat un prejudiciu în sumă de 14.186.466.000 lei, echivalentul a 656.784 dolari SUA, statului român, iar M. București un prejudiciu de 38.479.541.256,46 lei, echivalentul a 1.261.141,38 dolari SUA.

În calitate de administrator la societatea SC V. SA (fostă SC A.A. SRL S.A.) a dispus transferul, în mai multe rânduri, în perioada 03 august 2000 - 16 iulie 2002, a sumelor de bani în cuantum de 68.143.023.329,04 lei, aduse inițial de acționarul majoritar SC C.C. Ltd cu titlul de aport în numerar la capitalul social al societății, plăți efectuate într-un scop contrar intereselor universității și pentru a favoriza SC C.C. Ltd, societate căreia în mai multe rânduri inculpatul i-a reprezentat interesele, pentru a crea aparența că acționarul majoritar a vărsat cota sa de aport, modalitate în care M. București a fost prejudiciată cu suma de 68.143.023.329,04 lei, prejudiciu reflectat și în cota de participație la capitalul social al societății astfel încât, în mod real, universitatea trebuia să aibă 75,1765 din cota de capital social în loc de 49,88 % cât i-a fost atribuită.

A preconstituit încheierea unui contract de vânzare-cumpărare formal cu societatea SC V. SA, la data de 25 octombrie 2004, având ca obiect vânzarea unui imobil situat în municipiul București, pentru suma de 1.100.000 dolari SUA, imobil pe care îl cumpărase la rândul său de la Agenția Domeniului Statului Miorița pentru 155.856 dolari SUA, suma pe care nu a achitat-o niciodată; de a încasa suma de 1.100.000 dolari SUA de la SC V. SA, din aportul în numerar adus de societate SC C.C. Ltd; de a transfera imediat sumele de bani către societăți în care societatea SC C.C. Ltd era acționar majoritar, modalitate în care a sprijinit activitatea infracțională a inculpaților A. și D.

Faptele de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea titlului de proprietate:

Potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 1/2000, la stabilirea dreptului de proprietate, prin reconstituire, asupra terenurilor agricole și forestiere, comisiile municipale și județene vor verifica în mod riguros existența actelor doveditoare prevăzute de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 și pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestor acte, conform art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 18/1991.

Contrar acestor dispoziții legale, prin Referatul nr. 20343/12 aprilie 2001, conceput și semnat de inculpata J., privind situația juridică a imobilelor situate în, sector 1 București, s-au atestat împrejurări nereale .

Astfel s-a menționat în mod expres că în baza H.G. nr. 776/1999 pentru modificarea HG nr. 517/1993 terenurile M. au trecut în administrarea domeniului privat al statului.

Această împrejurare este nereală, întrucât hotărârea vizează pe de o parte delimitarea suprafețelor de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de semințe și material săditor, aflate în domeniul public al statului și date în administrarea instituțiilor de învățământ superior, iar pe de altă parte, trecerea doar a terenurilor destinate producției, aflate în administrarea instituțiilor de cercetare în domeniul privat al statului.

În cuprinsul referatului se menționează anexarea Hotărârilor de Guvern, situație în care, prin simpla lor lecturare se putea constata că în referat au fost făcute mențiuni necorespunzătoare adevărului. Mai mult decât atât, inculpata J. are pregătire juridică, astfel încât concluzia care se impune este că a acționat cu bună știință, contrar procedurilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, tocmai pentru a crea premisele eliberării titlului de proprietate în mod fraudulos.

În ceea ce-l privește pe inculpatul I., acesta prin semnătură și-a asumat conținutul referatului, deși nu era membru al Subcomisiei și nici nu a citit nici conținutul și nici actele anexate, așa cum el însuși a arătat cu ocazia audierii în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Referatul a fost înaintat Comisiei Municipiului București de aplicare a Legii fondului funciar, care a întocmit Nota de fundamentare aflată la fila 83 din vol. 160 d.u.p.

Trebuie remarcat faptul că această notă tehnoredactată privea propunerile subcomisiilor de fond funciar ale sectoarelor 3, 4 și 6 pentru validarea pozițiilor respective, și menționarea olografă a sectorului 1, a cărei propunere este trecută la finalul notei.

Apreciem important acest element care e de natură să conducă la concluzia că propunerea privind M. a apărut ulterior, și existând o grabă de derularea procedurilor pentru obținerea titlului de proprietate de către M., a fost inclusă suplimentar în notă.

Nota a fost semnată de către inculpatul H. în calitate de secretar general, propunând introducerea pe ordinea de zi și difuzarea către membrii comisiei și de semnarea, de către G. în calitate de prefect care a și aprobat Nota.

În cuprinsul Notei se arată nereal că în mod greșit terenurile proprietatea Universității au fost trecute în domeniul public prin H.G. nr. 515 modificată prin H.G. nr. 776/1999, întrucât o hotărâre de Guvern nu poate modifica legea, iar conform anexei Legii nr. 213/1998 aceste terenuri nu mai sunt cuprinse ca fiind domeniul public.

În primul rând, H.G. menționată cu nr. 515/1999 nu are nici o legătură cu terenurile M., ci vizează aprobarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Georgiei privind cooperarea în domeniul sportului.

Trecând peste faptul că legalitatea unei Hotărâri de Guvern nu poate fi cenzurată de membrii comisiei de reconstituire a dreptului de proprietate, aspectele relevate sunt contrare situației reale, ceea ce se poate constata cu ușurință, din lecturarea actului normativ, pe care le-am detaliat anterior.

Pe de altă parte, se menționează faptul că Universitatea este proprietara de drept a terenurilor, fapt confirmat prin două încheieri ale Biroului de carte funciară a Judecătoriei sectorului 1, ceea ce este lipsit de logică și se situează în afara legii, încheierile nefiind constitutive de drepturi.

Înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară are caracter declarativ și nu constitutiv de drepturi.

În mod firesc, o dată înscris dreptul de proprietate, dobândit în mod legal, în cartea funciară, nu există niciun temei și nici justificare pentru a se solicita reconstituirea unui drept deja atestat și înregistrat ca atare, în documentele de publicitate imobiliară.

Nota a fost luată în discuție în ședința din 30 mai 2001, ocazie cu care a fost întocmit un proces-verbal, aprobându-se reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea M., la pct. 8 menționându-se din nou că în urma verificării dosarului, aceasta este proprietara de drept a terenurilor, fapt confirmat prin cele două încheieri de carte funciară.

Procesul-verbal a fost semnat și de către inculpatul K., la acea dată director în cadrul x București, și membru al Comisiei, deși, așa cum el însuși a declarat în cursul urmării penale, a știut faptul că terenul a făcut parte din domeniul public al statului, dar universitatea figura cu număr cadastral.

În fața instanței supreme inculpatul a declarat că nu a verificat nicio documentație la momentul semnării procesului-verbal, dar i s-a confirmat de către o persoană de la subcomisia sectorului 1 că „totul este în regulă”.

Ulterior, a fost emisă Hotărârea nr. 854 din 30 mai 2001, semnată doar de către inculpații H. și G., fiind emis titlul de proprietate și în final, realizată punerea în posesie la data de 06 iunie 2001.

În ansamblul activității infracționale vizând eliberarea titlului de proprietate, se impune a fi relevat și demersul imediat întreprins de către inculpatul A.

În baza titlului de proprietate eliberat, a obținut rectificarea rescrierii în Cartea Funciară a dreptului de proprietate asupra SC V. SA prin sentința civilă nr. 8401 din 08 octombrie 2002, pronunțată de Judecătoria sector 1 în Dosarul nr. x/2002 (fila 97, vol. 5 d.u.p.).

A reținut instanța că în motivarea acțiunii, M. a arătat că prin încheierea nr. 4201 din 25 aprilie 2000 a Biroului de Carte Funciară a Judecătoriei sector 1 a fost înscris în C.F., dreptul de proprietate al acesteia asupra imobilului din București, în temeiul Legii pentru înființarea Academiei de Înalte Studii Agronomice, deși această lege nu mai poate constituii titlu valabil, fiind abrogată (fila 2 din sentință).

Acțiunea în rectificare a fost admisă exact cu această argumentare.

Așadar, dreptul de proprietate a fost „dovedit” în fața comisiei de reconstituire a dreptului de proprietate cu acte, care de fapt nu atestau nimic, însăși universitatea arătând că titlul în baza căreia a fost realizată înscrierea în Cartea Funciară, la data de 25 aprilie 2000, a dreptului de proprietate, nu era unul valabil.

Pentru a putea vorbi de o faptă tipică nu este suficient să se constate că s-a comis o acțiune sau o inacțiune dintre cele prevăzute de normele de incriminare și că există rezultatul material prevăzut de acea normă. Este, în plus, necesar să se demonstreze că respectivul rezultat este consecința acțiunii sau inacțiunii, să existe un raport de cauzalitate între acțiuni/inacțiuni și urmare.

Producerea rezultatului poate fi precedată de mai multe acțiuni/ inacțiuni, cum este și în speță, când la producerea prejudiciului au concurat acțiunile mai multor persoane, respectiv inculpatul A. care a formulat cererea de eliberare a titlului de proprietate deși cunoștea că terenul face parte din domeniul public al statului. Acțiunile inculpatului A. au fost susținute de inculpatul B. care i-a promis că se va implica în obținerea titlului de proprietate.

Este mai mult decât evident că inculpatul B. s-a implicat în procesul de eliberare a titlului de proprietate din 06 iunie 2001 raportat la modalitatea în care a fost eliberat înscrisul anterior amintit, în condițiile în care cererea M. București (era din anul 2000) iar inculpatul A. spusese că întâmpină rezistență din partea funcționarilor de la sectorul 1.

Atât interesul acestuia cât și cel al inculpatului A. era acela de a aporta terenul la capitalul social al unei societăți comerciale.

Temporal, după cererea formulată de inculpatul A., următoarea acțiune în lanțul cauzal aparține inculpaților I. și J.

Inculpatul I. - nu era membru al subcomisiei de aplicare a Legii nr. 1/2000 și nu i-au fost delegate competențe în acest sens de a semna Referatul nr. 20343 din 12 aprilie 2001.

Relevantă este și declarația martorului R.R.R. din care rezultă că Referatul nr. 20343 din 12 aprilie 2011 nu a fost conceput în modalitatea uzuală și că în cadrul serviciului nu s-a mai lucrat niciodată pe H.G. nr. 776/1999 respectiv nr. 517/1999.

În referat se motivează cu totală rea credință și insidios că prin H.G. nr. 776/1999, respectiv nr. 517/1999 imobilele aflate în administrarea M. București au trecut în administrarea domeniului privat al statului. Or, prin H.G. nr. 776/1999 tocmai asta se stabilea, în anexa 2 - suprafețele de teren aflate în domeniul public al statului. Este mai mult decât evident că inculpații I. și J. au acționat în conivență cu inculpatul B. și în interesul acestuia, inculpata J., jurist, în Referatul nr. 20343 din 12 aprilie 2001 indicând Decretul - Regal nr. 2746/1929 abrogat, această împrejurare dovedind că a avut cunoștință că universitatea, prin reprezentantul ei, la fel că inculpatul C. deja aflaseră că s-a pronunțat încheierea din 25 aprilie 2000 a Biroului de Carte Funciară al Judecătoriei sectorului 1.

De altfel, inculpații trebuiau să acționeze în limitele conferite de art. 6 din Legea nr. 1/2000, subcomisiei.

Următoarea acțiune, care a precedat rezultatul o constituie activitatea inculpaților G., K. și H.

Dacă în Referatul nr. 20343/2001 întocmit de subcomisia de aplicare a legii fondului funciar, din cadrul Primăriei sectorului 1 București se atestă în mod neadevărat că, în baza H.G. nr. 517/1999, terenul aferent SC V. SA a trecut în domeniul privat al statului, de această dată în nota de fundamentare și hotărârea nr. 854/30 mai 2001 a comisiei municipiului București de aplicare a Legii nr. 1/2000: s-au atestat, cu bună știință fapte neadevărate (terenurile nu sunt prinse în anexa Legii nr. 213/1998; s-a creat aparența că, terenul M.

București nu face parte din domeniul public; s-au prezentat, cu bună știință argumente în afara legii.

S-a invocat faptul că s-a greșit prin H.G. nr. 517/1999 care a trecut terenurile aflate în proprietatea universității în domeniul public, în condițiile în care prin H.G. mai sus amintită nu se face altceva decât se delimitează într-un mod limpede terenurile care fac parte din domeniul public, de cele care fac parte din domeniul privat.

Față de cele menționate mai sus, de modalitatea în care au fost întocmite și motivate atât Referatul nr. 20343/2001 cât și nota de fundamentare a comisiei nr. 854 din 30 mai 2001 rezultă că membrii comisiei și subcomisiei de aplicare a Legii nr. 1/2000 au abuzat în serviciu.

Cei patru inculpați, autori/complici ai infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, fiecare în segmentul temporal și decizional, au acționat urmărind scopul inițial gândit de inculpații A. și B., scop în realizarea căruia fiecare a contribuit potrivit rolului lanțului infracțional cauzal, respectiv inculpatul rector alegând în exclusivitate încheierea contractului de asociere în participațiune cu o firmă aleasă de coinculpat, prin intermediul persoanei inculpatului C., a subliniat membrilor senatului și biroului de senat avantajele operațiunii, cu preponderență salariile personalului universității în detrimentul menirii legale pe care ar fi avut-o o asociere potrivit intereselor instituțiilor de învățământ superior astfel cum acesta era reglementat de H.G. nr. 123/1999, demers continuat ilegal cu rezultatul aportării dreptului de proprietate asupra terenului SC V.

SA, urmat de decizii patrimoniale nelegale și neoportune raportat și la condițiile, împrejurările în care acestea au fost adoptate, în paguba instituției publice, cu încălcarea condițiilor de formă și de fond ale îndatoririlor de serviciu pentru a-și impune propria voință și a realiza aportarea în natură a terenului cu încălcarea flagrantă a legislației aplicabile la acele momente, referitoare la dreptul de proprietate publică sau la proprietate și cu încălcarea intereselor reale universitare, cum s-a mai arătat, urmarea imediată a exercitării, cu încălcarea legii, a atribuțiilor de serviciu de către inculpații autori A.

și D. și cu actele de complicitate ale celorlalți doi inculpați participanți secundari, chiar în condițiile în care latura civilă este în cercetare judecătorească fiind disjunsă de latura penală, pragul valoric care determină consecința deosebit de gravă este existent în cauză, evaluarea terenului aportat făcută de experții aleși de către inculpații complici (chiar dacă inculpatul B. neagă, inculpatul C. a recunoscut că respectivii i-au fost recomandați de o lucrătoare de la Registrul Comerțului iar inculpatul A. a indicat că terenul valora 2 milioane de dolari, prejudiciul este cert pentru că există și poate fi evaluat.

Cum s-a mai arătat, inculpatul A., probabil pentru a nu exista acțiuni judecătorești inițiate de foști proprietari persoane fizice, arogându-și calitatea de proprietar al terenului și rolul unor organisme statale de restituire a proprietății, a retrocedat unele suprafețe din acest teren.

În ce privește legătura de cauzalitate, este evident că păgubirea patrimoniului public a fost determinată în mod direct de acțiunile inculpaților, în condițiile menționate mai sus.

Referitor laturii subiective, modalitățile în care au acționat inculpații demonstrează, fără dubiu, interesul manifestat în perfectarea operațiunilor lanțului cauzal, chiar și formal, sub aparența preocupării fiecăruia pentru ca asocierea și, ulterior, aportarea în natură a terenului la capitalul social al societăților comerciale pe acțiuni, să pară în fața senatului universității benefică, detalierea, temporală și obiectivată perioadei 2000-2001-2004, demonstrând că fiecare dintre ei trebuia să sublinieze caracterul avantajos al acțiunilor întreprinse.

Inculpatul A. și la rândul său, inculpatul D. (acesta a și recunoscut) erau în temă că acel teren nu era proprietatea universității (declarația martorului Z., a martorului L.L., juristul M. București la acele date), din această cauză inculpatul A. cerând și primind sprijinul inculpatului B., la rândul său interesat de edificarea, pe acel teren, a proiectului imobiliar Băneasa, la fel, acesta l-a determinat pe inculpatul A. ca în prealabil să realizeze trecerea terenului din categoria extravilan în categoria intravilan (inculpatul a recunoscut), iar inculpatul C. fiind persoana care a întreprins, inițial fără a avea o calitate în instituțiile de învățământ superior, demersuri în a crea aparența că asociatul M. București în SC A.A. SRL are cu ce să devină coparticipant în asociere, iar clauzele contractului, concepute în așa fel încât măcar parțial să respecte H.G. nr. 123/1993 astfel toți acționând în cunoștință de cauză pentru îndeplinirea planului conceput inițial de inculpații A. și B. - trecerea terenului SC V. SA în proprietatea unor societăți comerciale pe acțiuni care nu aveau în obiectul de activitate nicio tangență cu menirea universității, aceea de a crea specialiști, de a-i perfecționa, de a realiza cercetare avansată ș.a. În plus, inculpații autori ai infracțiunii, nu s-au interesat de efectuarea unei evaluări a terenului, iar după anul 2002, au acceptat fără rezerve evaluarea făcută de coinculpații complici.

La rândul lor, inculpații membrii ai subcomisiei Primăriei sectorului 1 București și Comisiei municipale de la nivelul Prefecturii Municipiului București, eliberând, în condițiile arătate, titlul de proprietate din 06 iunie 2001, în deplină ilegalitate, au realizat instrumentul cu care ceilalți inculpați și-au definitivat scopul dorit de inculpatul B., aportarea terenului din domeniul public al statului în domeniul privat al SC V. SA și implicit păgubirea statului, scop recunoscut, deși nu în realitatea în care s-a întâmplat, de chiar acest inculpat, el declarând că nu dorea afaceri în agricultură, ci în domeniul imobiliar, Proiectul Băneasa „fiind al 2-lea său copil”.

Reîntorcându-ne la analiza unui alt motiv de apel comun formulat de inculpații A., B., D. și C., acela că se impune achitarea în condițiile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. - există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege - încadrabilă, în opinia apărării lor, în art. 30 C. pen. actual - eroarea (art. 51 C. pen. anterior - eroarea de fapt) și motivată pe considerentul că nu au cunoscut regimul, natura juridică a terenului SC V. SA, Înalta Curte îl apreciază ca nefondat, având în vedere următoarele considerente : - art. 30 C. pen. (care a înlocuit „eroarea de fapt” prevăzută în art. 51 C. pen. anterior) are la bază distincția între eroarea asupra elementelor constitutive ale infracțiunii (eroare asupra conținutului incriminării) și eroarea asupra caracterului interzis al faptei/eroarea asupra tipicității și eroarea asupra antijuridicității.

Înainte de a examina apărarea apelanților-inculpați referitoare la incidența „erorii”, cauză de neimputabilitate, reglementată de art. 30 C. pen., Înalta Curte reiterează un aspect esențial al prezentei cauze penale:

Apelanții-inculpați nu au negat, în esență, existența faptelor în materialitatea lor, situația de fapt expusă în rechizitoriu, ci numai modalitatea de interpretare a acesteia prin raportare la dispozițiile legale, aceștia susținând, contrar acuzării, că faptele pentru care au fost trimiși în judecată se află în deplină concordanță cu dispozițiile legale.

De altfel, situația de fapt expusă în rechizitoriu, confirmată în urma cercetării judecătorești la instanța de fond, reconfirmată la instanța de apel, rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil din amplul material probator existent la dosarul cauzei, printre care cel constând în probele cu înscrisuri a avut un rol dificil de contestat de către apărare.

Or, în condițiile unei situații de fapt, practic, de necontestat apelanții-inculpați au adoptat o strategie a apărării care, formal, fără a intra în contradicție cu aceasta, să justifice o soluție de achitare printr-o interpretare subiectivă a acesteia (inclusiv a probelor care au confirmat-o), dar și printr-o interpretare a actelor normative într-o modalitate proprie, evident convenabilă apărării.

Pe lângă solicitarea apelanților-inculpați de a nu se proceda la examinarea faptelor prin raportare la anumite acte normative, strategia acestora a inclus și invocarea erorii, cauză de neimputabilitate.

Această apărare nu intră în conflict cu situația de fapt reținută de procuror și de instanța de fond deoarece presupune acceptarea săvârșirii faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, însă are ca scop nepedepsirea ca urmare a existenței unei erori ce poartă asupra tipicității sau asupra antijuridicității faptei.

Punctul de plecare în analiza acestei apărări a apelanților - inculpați trebuie să fie însă cel referitor la funcțiile îndeplinite de fiecare, după caz: profesor universitar, rector, membru al senatului M. București, președinte al biroului senatului M. București, secretar științific al biroului senatului M. București, primar, membru al unor comisii specializate ale instituțiilor și autorităților publice, etc.

Or, din această perspectivă, nu poate fi acceptată apărarea apelanților-inculpați că ar fi fost în eroare cu privire la actele normative în baza cărora fie își exercitau funcțiile, fie își îndeplineau atribuțiile în cadrul unor comisii speciale, unor organe de conducere ori unor comisii anume stabilite, cu o anumită componență, specializate în anumite materii, printre care și soluționarea aspectelor juridice legate de politica statală cu privire la clarificarea regimului juridic al terenurilor.

În opinia instanței de apel, invocarea erorii de către inculpații-apelanți echivalează, practic, cu invocarea lipsei de competențe profesionale pentru funcțiile îndeplinite la data săvârșirii faptelor care fac obiectul judecății în prezenta cauză penală, funcții importante de decizie profesională, universitară ori executivă/administrativă, ipoteză care însă nu poate fi acceptată din perspectiva concordanței dintre nivelul studiilor cu funcțiile îndeplinite.

Examinând însă această apărare, în raport cu dispozițiile C. pen., dar și cu doctrina juridică, Înalta Curte a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele legale care să justifice incidența acestei cauze de neimputabilitate, mai ales cu referire la cerința invincibilității.

În realitate, acele împrejurări - de fapt ori de drept - la care au făcut referire apelanții-inculpați au fost intenționat eludate, ignorate, ocolite, neobservate, intenționat interpretate într-o modalitate convenabilă intereselor nelegale ale unor persoane, deși o minimă atenție, însoțită de demersuri reale și efective de clarificare a respectivelor împrejurări de fapt și de drept, demersuri bazate pe bună-credință și pe loialitatea cerută fiecărui funcționar în raport de interesele entității în care își desfășura activitatea, era suficientă pentru înlăturarea pretinsei erori invocată în prezent.

O explicație a modului în care au acționat apelanții-inculpați care, în prezent, invocă în apărare eroarea în care s-ar fi aflat la data faptelor este sugerată chiar de declarațiile apelanților-inculpați A. și D., mai ales cu referire la reticența funcționarilor de la primăria sectorului 1 București legată de emiterea titlului de proprietate, reticență inițială la care, în scurt timp, s-a renunțat, având în vedere punerea în aplicare a primei faze a planului infracțional (așa cum s-a precizat anterior, planul infracțional ingenios conceput în condițiile și de persoanele arătate, a avut în vedere, încă de la început, executarea în două faze a acestuia).

Revenind la examinarea disp. art. 30 C. pen., care prevede că nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei, Înalta Curte reține următoarele:

Din chiar enunțul textului, reiese că eroarea ar privi o stare, situație, împrejurare de care depinde caracterul penal al faptei. Or, în cauză, pretinsa necunoaștere a naturii juridice ori regimului juridic al terenului, nu constituie o stare, o situație, o împrejurare de care depinde caracterul penal al faptei. În cauză, inculpații au acționat infracțional în modalitățile arătate, tocmai în considerarea că au dorit ca acel teren, eludând legea civilă, să și-l aproprie în scopul dispunerii de el ca proprietari, inculpatul B. acționând, în principal, prin intermediari (coinculpatul C.) tocmai pentru a-și masca adevăratele intenții, respectiv edificarea, pe un teren de suprafață mare (226,61 ha), situat în zona 0 a capitalei României, teren cu „afectațiune specială” încă de la Decretul - Regal nr. 2746/1929, pregătirii de specialiști de înaltă calificare în domeniile agriculturii, medicinii veterinare, cercetării, a „Proiectului imobiliar Băneasa” (fapt recunoscut chiar de inculpat, cum s-a arătat), el fiind cunoscut inclusiv de membrii senatului universității ca persoană cu potență financiară: martorul Y.Y.Y.Y., în declarația de la cercetarea judecătorească de la instanța de fond, la termenul 02 aprilie 2015, a spus, despre asociere „era de notorietate că una dintre persoanele respective era fiul fostului profesor B.. .universitatea noastră intra într-un parteneriat cu un grup de firme cu capital privat care ne vor ajuta să rezolvăm o parte din problemele financiare. În 2000 - 2001 .mi s-a adus la cunoștință despre persoana menționată mai sus, elemente despre asociere. Martorul X.X.X.X., la același termen de judecată, a declarat : „Știu că unul din reprezentanții societății acceptate de universitate era fiul profesorului B. În momentul discutării ofertei de asociere din anul 2000 a Institutului Agronomic cu o societate comercială, am aflat că unul dintre reprezentanții societății ce urmau să se asocieze .era fiul profesorului B.”

Or, dacă inculpații A. și D. (autori ai infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și continuată) acceptanți, în primul rând, ai contractului de asociere în participațiune cu SC A.A. SRL interpusă de același inculpat prin intermedierea coinculpatului C., nu ar fi cunoscut că inculpatul B. era primul interesat în pașii concepuți pentru a-și atinge scopul aproprierii, nelegale, a terenului, pe lângă faptul că poate nu ar fi îndeplinit rolurile pe care respectivul inculpat li le-au atribuit, posibil, erau diligenți în a-i consulta măcar pe juristul universității, martorul L.L., acesta, inclusiv la cercetarea judecătorească a cauzei, declarând : „A. nu mi-a spus că are intenția să asocieze universitatea cu vreo persoană fizică sau persoană juridică. Încă din cursul lunii februarie 2000, existau zvonuri că universitatea urmează să lucreze cu o anumită persoană, B. în perioada respectivă eram singurul jurist pe care îl avea M. București.

Numitul A. nu s-a consultat cu mine în niciun fel .nu a fost solicitat avizul meu .nu am fost consultat nici în ceea ce privește redactarea contractului de asociere în participațiune înregistrat sub din 12 aprilie 2000 .în cursul zilelor de 11 și 12 aprilie 2000 nu mi-a fost adusă la cunoștință hotărârea senatului .auzisem că asocierea se face între universitate și numitul B.

.eu nu mi-am adus nicio contribu?ie la redactarea contractului de asociere în participa?iune oi, în opinia mea, a fost redactat în afara sediului universita?ii, oi a contabilului oef, martora X.X., aceasta nefiind nici macar chemata la sediul universita?ii în seara de 12 aprilie 2000, ea semnând contractul în 13 aprilie 2000, în urmatoarea împrejurare relatata de martora la cercetarea judecatoreasca a cauzei: „acesta a fost adus în biroul meu de catre directorul general N D, care mi-a spus sa-l semnez urgent .contractul era deja semnat de rectorul universita?ii, prorectori .practic, eu eram singura care nu semnasem contractul. Deoi i-am solicitat d-lui D sa ma lase sa lecturez contractul, acesta a insistat sa-l semnez mai repede .nu cunosc con?inutul acestui contract, nu am cunootin?a de demersurile premergatoare încheierii contractului. Nu otiu de ofertele depuse de catre societate la universitate în vederea încheierii contractului de asociere în participa?iune .nu am facut parte din echipa de negociere .nu am primit nicio solicitare din parte conducerii în acest sens .nu cunosc obiectul acestui contract. În condi?ii normale, daca ao fi fost lasata sa citesc acest contract, din punct de vedere financiar, contabilul oef avea obliga?ia de a urmari modalitatea de plata, daca sunt precizate fondurile în bugetul de venituri oi cheltuieli, precum oi modul de eviden?iere a acestuia în contabilitate”. În cauza însa inculpa?ii au nesocotit consultarea celor doi specialioti tocmai pentru a îndeparta orice eventuala opunere care, venind de la persoane cunoscatoare în domeniile lor de munca, ar fi condus la neperfectarea respectivului contract la acea data, dovada fiind oi urgen?a cu care au ac?ionat („oferte” din partea SC A.A. SRL la 06 oi 10 aprilie 2000, oedin?a senatului 07 aprilie 2000, contract adus de inculpatul C., la 12 aprilie 2000, la aceasta data, noaptea, contractul fiind însuoit în modalita?ile eviden?iate).

O alta împrejurare care constituie, oi în aprecierea instan?ei de apel, ca inculpa?ii, inclusiv inculpatul C., aplicau ceea ce inculpatul B. dorea, adica ceea ce convenise înca din februarie - martie 2000, coordonarea ac?iunilor pentru scopul aducerii terenului într-o societate comerciala pe ac?iuni pentru a intra în proprietatea lui, o reprezinta faptul ca SC A.A. SRL interpusa astfel cum inculpatul B. îi spusese coinculpatului A. (declara?ia acestuia de la urmarirea penala din 25 martie 2009) potrivit datelor furnizate de Oficiul Na?ional al Registrului Comer?ului Bucureoti, a fost înfiin?ata în 1992 prin aportul a B.B. New J, atunci, aceasta avându-l împuternicit pe inculpatul B. 32%, SC C.C. Ltd Insulele Turks and Caicos 51% (societate off-shore) ce va deveni ac?ionar majoritar în SC V. SA oi persoana fizica E.E. - 17%, iar privindu-l pe inculpatul C., în perioada 1992-2000 a fost împuternicit de aceeaoi societate, cât oi de SC C.C. SA sa efectueze în numele oi pentru ele activita?i în SC A.A SRL, acelaoi inculpat, la 21 februarie 2000 aparând ca împuternicit-reprezentant al SC A.A. SRL la notar oi la Registrul Comer?ului pentru efectuarea de formalita?i legate de modificarea oi completarea statutului, având drept de semnatura în numele asocia?ilor oi pentru el

Contractul de societate autentificat din 12 noiembrie 1992 menționa că firma are ca obiect de activitate transporturi interne și internaționale, servicii de marketing, turistice, intermediere de tranzacții imobiliare, intermediere pe bază de comision, de consignație și operațiuni de import-export.

La 13 aprilie 2000, deci după semnarea, la 12 aprilie 2000, a contractului de asociere în participațiune, SC A.A. SRL a cerut completarea obiectului ei de activitate (cerere din 13 aprilie 2000). Prin încheierea nr. 2014 s-a admis cererea, obiectul de activitate fiind completat cu activitatea de cultura cerealelor, creșterea animalelor, cercetarea sau dezvoltarea în științe fizice și naturale abia de la acea dată (13 aprilie 2000) inculpatul C. desemnat administrator.

Faptul că obiectul de activitate al SC A.A. SRL nu era compatibil cu ceea ce ar fi reprezentat un contract de asociere în participațiune pentru universitate, în condițiile în care art. 41 din H.G. nr. 123/1993 invocată de inculpați, modificată prin H.G. nr. 47/1999 prevedea că stațiunile didactice, prin intermediul instituțiilor de învățământ superior agricol se pot asocia cu parteneri români sau străini pentru desfășurarea de activități de producție, industrializare, comercializare, prestări de servicii, cercetare științifică și consultanță în domeniul lor de activitate, a fost subliniat și de U.U., acesta, în ședința senatului din 11 aprilie 2000 spunând „partenerul nu este de specialitate”.

Și alte clauze ale contractului, cum s-au arătat, au constituit pași în realizarea scopului inculpatului B.: gestiunea și controlul asociațiunii ținute de SC A.A. SRL, înregistrările contabile la fel, aportarea, de către universitate, a dreptului de folosință a bunurilor imobile (inclusiv terenul), a bunurilor mobile, recolte și animale, dreptul de superficie pentru imobilele ce urmau a se edifica, dar aporturile asociatului majoritar nu au fost individualizate, ele fiind doar viitoare (resurse financiare), or, constituind dreptul de folosință și dreptul de superficie în favoarea SC A.A. SRL inculpații (rector și secretar științific) au nesocotit până și atributele dreptului de administrare, nesusceptibil de dezmembrare, deci toți cei 4 inculpați acționând în baza planului stabilit, au scos bunurile imobile (terenuri și construcții de pe terenul SC V. SA) pentru SC A.A. SRL, controlată de inculpatul B., societatea fiind doar „paravan” al scopului urmărit.

Pentru a-i mulțumi pe semnatarii contractului de asociere în participațiune, în chiar noaptea de 12 aprilie 2000, aflând, telefonic, de la inculpatul A. că acel contract s-a semnat, inculpatul B. s-a prezentat la sediul M. București și i-a invitat pe semnatari la un restaurant „pentru a sărbători evenimentul” (inculpatul B. a motivat aceasta, spunând că era de obiceiul său să facă astfel de invitații pentru că avea relații comerciale cu toți).

Înalta Curte, reîntorcându-se la motivul comun de apel al celor 4 inculpați, că s-ar impune achitarea lor pentru că au fost în eroare în ce privește natura juridică, regimul juridic al terenului SC V. SA, soluția fiind dată de art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., reține că alături de celelalte deosebiri ale textului art. 30 C. pen. în vigoare față de textul art. 51 C. pen. anterior, respectiv alin. (5), a înlăturat principiul consacrat în alin. (4) al art. 51 potrivit căruia „necunoașterea sau cunoașterea greșită a legii penale nu înlătură caracterul penal al faptei”, alin. (5) al art. 30 instituind existența erorii asupra caracterului ilicit al faptei dacă aceasta a fost invincibilă cu efectul înlăturării imputabilității.

În realitate, în cauză, inculpații nu susțin că intelectiv și volitiv ar fi fost în eroare, aceasta afectându-le procesul cunoașterii pentru că tocmai cunoscând că acel teren nu era în proprietatea M. București, au întreprins actele materiale componente ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, ei având reprezentarea că numai în acest mod se poate ajunge la obținerea, la 06 iunie 2001, a titlului de proprietate, prin modul în care se apără ei exprimând pe îndoiala, caracterizată însă prin aceea că, în semnificația penală, persoana își dă seama că nu este în măsură să-și reprezinte exact realitatea și, în aceste condiții, trebuie să se abțină de a se manifesta până la ieșirea temeinică din îndoială, dacă totuși persoana acționează în aceste condiții și produce un rezultat ilicit, va răspunde pentru infracțiunea cu intenție indirectă, ceea ce nu există în cauză fie dubiul, în acest din urmă caz, dubiul nu înseamnă eroare și pentru aceasta nu poate exclude elementul subiectiv.

În doctrină și în jurisprudență s-a considerat că prin „stare” se înțelege felul sub care se prezintă, sub diferite aspecte, o entitate (ex. o persoană sub aspectul stării de sănătate, stării civile; un bun, sub aspectul stării de funcționare), prin „situație” înțelegându-se poziția unei entități în cadrul relațiilor sociale sau al realității obiective (ex. cu privire la o persoană, calitatea acesteia de cetățean român sau străin, rudă apropiată sau minor, funcționar), iar prin „împrejurare” trebuie înțeleasă realitatea externă care, raportată la fapta săvârșită, o concretizează, o particularizează (într-un loc public, în timpul nopții, în exercitarea funcției), condiție îndeplinită însă numai dacă textul incriminator evidențiază caracterizarea faptei ca infracțiune de existența acelei stări, situații, împrejurări, inexistente însă în cauză.

Art. 30 alin. (4) C. pen., eroarea de drept extrapenal (la care apărarea, posibil, formulând-o s-a gândit), constă în necunoașterea sau cunoașterea greșită a unei norme de drept extrapenal (dreptul civil, dreptul familiei ș.a.) de a cărei cunoaștere depinde existența unei infracțiuni, dar aceasta ar implica faptul ca norma de incriminare să prevadă ca element constitutiv al unei infracțiuni, condiția ca fapta să fie săvârșită „pe nedrept” sau „contrar dispozițiilor legale”.

Nici alin. (5) al art. 30 C. pen. nu este aplicabil în cauză, el însumând inclusiv invincibilitatea, adică constatarea unei absolute imposibilități de a lua cunoștință de lege, imposibilitate de neacceptat în condițiile în care inculpații, persoane aflate în funcții în învățământul superior sau cu largi recunoașteri în lumea afacerilor (inculpații B. și C.), aveau posibilitatea, pe baza unei minime culturi generale și a desfășurării activității în sectorul pe care-l ocupă, acela al tranzacțiilor imobiliare și al învățământului superior agricol să cunoască regulile aplicabile în efectuarea unei activități, operații (reguli profesionale, reguli contractuale, reguli de parteneriat în afaceri, reguli financiare).

Din întregul material probator administrat în cauză se reține că activitatea infracțională a acestor 4 inculpați s-a desfășurat tocmai în materializarea scopului pentru care „s-au angajat”, respectiv ca prin diferite manopere, să eludeze natura juridică, regimul juridic al terenului SC V. SA, în acest scop ei folosind acte normative fie abrogate (Decretul - Regal nr. 2746/1929, fiind de notorietate că societatea românească de până la anul 1989 nu a cunoscut regimul proprietății private a persoanelor fizice sau persoanelor juridice în materia fondului funciar, cu excepția Legii nr. 59/1974, cu aplicabilitate strictă la acele situații, fie trunchiat enunțate potrivit scopului urmărit (art. 166 din Legea nr. 84/1995, act normativ în vigoare de peste 5 ani la datele cauzei, dar în baza căruia inculpații, legal, nu avuseseră dreptul să intre în posesia unui titlu de proprietate pentru terenul SC V. SA, teren destinat și folosit de M. București pentru desfășurarea obiectului ei de activitate în cadrul atributelor dreptului de administrare. Procedând în aceste moduri amăgitoare, insidioase pentru terți, ei au creat aparența și, prin activitatea de serviciu nelegală a inculpaților membri sau numai semnatari ai Referatului nr. 20343 din 12 aprilie 2001 și Notei de fundamentare, urmată de Hotărârea nr. 854 din 30 mai 2001, implicit și de titlul de proprietate din 06 iunie 2001, pe acesta din urmă l-au obținut în condiții nelegale.

Că inculpații au acționat coordonat, prestabilit, etapizat, dar pentru o finalitate cunoscută de toți și desfășurată metodic, în condiții de eludare a legii civile și a celei comerciale privind regimul juridic al proprietății publice și al contractelor, în cauză sunt probate, alături de împrejurările în care s-a încheiat contractul din 12 aprilie 2000 și actele adiționale, și inserarea unor clauze menite a da aparență că terenul și construcțiile edificate (laboratoare, ateliere, magazii, locuințe de serviciu), prin urmare aportul financiar al acționarilor SC A.A. SRL SA, va „reamenaja baza materială de exploatație agricolă existentă, finanța programe didactice și de cercetare referitoare la îmbunătățirea exploatațiilor agricole, M. București va avea acces liber la facilitățile dezvoltate în ceea ce privește activitatea didactică și de cercetare”, însă pentru acest ultim aspect numai, SC A.A. SRL SA a înscris că „realizarea se va face pe baza unor programe aprobate în prealabil de conducerea sa”, societatea fiind însă specializată, cum s-a arătat, în domeniul transporturilor de mărfuri, intermediari, consignație.

La fel, printre clauzele amăgitoare pentru a determina senatul universității să hotărască, la 11 aprilie 2000, asocierea, s-a prevăzut acordarea, în favoarea SC A.A. SRL, a dreptului de superficie pentru „bunurile pe care societatea le va edifica pe terenul SC V. SA”, dar stipulându-se că „administrarea curentă a asociațiunii va fi asigurată de SC A.A. SRL care va putea lua orice decizii necesare desfășurării activității asociațiunii și să încheie orice acte juridice cu privire la patrimoniu, cu excepția vânzării bunurilor aduse ca aport de M. București (art. 6.1. din contract), senatul fiind astfel convins că patrimoniul instituției nu va fi afectat, în realitatea faptelor de până în anul 2004 (perioadă ce interesează cauza penală de față) clădirile aferente anului 2000 de pe terenul de 226,61 ha au fost în cea mai mare parte demolate și, etapizat, suprafața de teren trecută în proprietatea societății comerciale pe acțiuni, pe ea „Proiectul Băneasa” urmărit de inculpatul B., însemnând mall-uri, supermarket-uri, blocuri de locuințe, case particulare, reprezentanță diplomatică ș.a., nimic de domeniul învățământului superior agricol și de medicină veterinară.

Înalta Curte, cu referire la apelurile inculpaților J., H., I., G., motivate atât comun cu ale inculpaților A., B., D. și C. privind achitarea lor în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală) pe considerentul analizat deja că nu și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prin încălcarea legii astfel că ar fi incidentă Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, cât și propriu, în sensul că toate activitățile întreprinse sunt în considerarea legii civile și că erau obligați să propună și să elibereze titlul de proprietate din 06 iunie 2001 pentru că M. București era de drept proprietara terenului SC V. SA, iar textul care o îndrituia era art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000, reține următoarele :

- referatul nr. 20343 din 12 aprilie 2001, prin care subcomisia de la nivelul Primăriei sectorului 1 București a stabilit că imobilele aflate în administrarea M. București „trec în administrarea domeniului privat al statului”, semnat numai de P.P.P., referent, J., jurist, secretar al Primăriei sectorului 1 București și al subcomisiei și de I., viceprimar, fără o calitate în respectiva subcomisie, acesta semnând la poziția Primar - președinte al subcomisiei (în locul primarului N.N.N., acesta, în declarația dată și la instanța de apel subliniind că viceprimarul era delegat pentru activitățile de primar), conținând date nereale, respectiv Decretul - Regal nr. 2746/1929, act normativ abrogat încă din anul 1948 (Decret nr. 266), H.G. nr. 776/1999 de completare a H.G. nr. 517/1999 care stabileau dreptul de proprietate publică a terenului fermei, au creat astfel ideea că, aparent, terenul fusese trecut din domeniul public al statului, în domeniul privat.

Martorul R.R.R., membru al subcomisiei, în locul său semnând însă P.P.P., a declarat că niciodată cererile de reconstituire nu se întemeiau pe H.G. nr. 776 și nr. 517 și că referatul nu fusese conceput în modalitatea pe care el a impus-o în calitate de șef al Serviciului Cadastru din Primăria sectorului 1 București, considerente pentru care, apreciem, P.P.P. a semnat referatul prin „pentru R.R.R.”

Potrivit art. 6 lit. a) și b) din H.G. nr. 180/2000, de modificare a H.G. nr. 131/1991 emise pentru stabilirea atribuțiilor comisiilor și subcomisiilor de aplicare a legilor fondului funciar, subcomisia avea obligația de a analiza situația juridică a terenurilor pentru care se cerea reconstituirea, la fel, valabilitatea, autenticitatea, verosimilitatea, opozabilitatea documentației depusă de solicitant, chiar în referat menționându-se „privind situația juridică a imobilelor”.

Încadrarea cererii M. București în art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000, potrivit căreia terenurile agricole proprietate de stat care pe baza actelor doveditoare au constituit patrimoniul Academiei Române, universitatea și instituțiile de învățământ superior trec în proprietatea acestora, s-a dispus de către cei 2 inculpați fără a analiza alin. (1) și (2) ale textului, acestea reglementând situația terenurilor proprietate de stat, administrate de institutele și stațiunile de cercetare, destinate cercetării și producerii de semințe, de material săditor din categorii biologice superioare și de animale de rasă, care aparțin domeniului public și rămân în administrarea acestora, dar și faptul că alin. (1) se aplică și terenurilor proprietate de stat folosite la data intrării în vigoare a legii (este vorba de Legea nr. 1/2000, M. Of. nr. 8 din 12 ianuarie 2000) de unitățile de învățământ cu profil agricol și silvic și trec în administrarea acestora (deci terenurile individualizate, în cauză, în anexele 1 și 2 ale H.G. nr. 517/1999 modificată și completată prin H.G. nr. 776/1999), alin. (3) referindu-se la patrimoniu, noțiune care nu se confundă cu proprietatea (s-a motivat în prezenta).

Pentru considerentul legal de mai sus, cererea M. București privind terenul de 38 de ha din București, sector 1 - sediul său - teren proprietate de stat care nu era folosit sau destinat cercetării și producerii de semințe ș.a. era justificată și legal i s-a atribuit titlul de proprietate (nr. 100086 din 06 iunie 2001).

H.G. nr. 180/2000 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind procedura de constituire (atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlului de proprietate și punerea în posesie a proprietarilor (aprobat prin H.G. nr. 131/1991), în art. 58 alin. (2) (înscris de inculpați în Referatul nr. 20343) prevede : Trecerea terenurilor agricole prevăzute în art. 9 alin. (1) pentru instituțiile menționate în art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000, care aparțin domeniului public se face prin Hotărâre a Guvernului, acest text fiind edictat în respectarea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică.

În concluzie, cei doi inculpați, acționând în modalitatea probată, au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248, raportat la art. 2481 C. pen. anterior, astfel încât soluțiile de achitare solicitate în motivarea apelului, J. și I., fie în baza art. 16 alin. (1) lit. a) (fapta nu există), fie lit. b) teza I C. proc. pen., nu sunt fondate.

Cu referire la apelurile inculpaților H. (secretar general al Prefecturii București și secretar al Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000), G. (prefect), și aceștia, alături de motivul comun de apel că le este aplicabilă Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale (analizat deja) astfel că se impune achitarea lor în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), au criticat sentința pe considerentul că M. București avea hotărâri judecătorești care-i dădeau dreptul la emiterea titlului de proprietate, astfel că prin Hotărârea nr. 854 din 30 mai 2001 ei au dispus în consecință și în baza referatului subcomisiei Primăriei sectorului 1 București, inculpatul H. susținând că nu era membru al comisiei, dar semnarea respectivei hotărâri făcea parte din sarcinile sale de secretar general al prefecturii, solicitarea fiind achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., instanța de apel le consideră nefondate.

Astfel, din probatoriul administrat, s-a reținut că propunerea subcomisiei Primăriei Sectorului 1 București și Referatul nr. 20343, s-au înregistrat la Prefectura București sub nr. 3627 din 12 aprilie 2001, deci în aceeași zi în care se întocmise referatul.

Între documentele justificative, s-au aflat și Încheierile nr. 4201 din 25 aprilie 2000 și nr. 4353 din 10 mai 2001 ale judecătorului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București (intabulare în baza Decretului - Regal nr. 2746/1929 și intabulare act adițional din 03 august 2000 - interdicție de înstrăinare), la acestea referindu-se inculpații când și-au justificat hotărârea nr. 854 din 30 mai 2001, încheieri care în apărarea lor constituiau „hotărâri judecătorești” prin care se dovedea că M. București este proprietară a terenului, tot ele, astfel susțin, constituind „urgența” în eliberarea titlului din 06 iunie 2001. Inculpații G. și H., potrivit Ordinului nr. 95 din 02 aprilie 2001 al Prefectului Municipiului București, erau, printre alții, membri ai Comisiei Municipiului București de aplicare a legilor fondului funciar și a Legii nr. 1/2000.

Potrivit adreselor din 27 mai 2009 și din 07 februarie 2011 ale Primăriei sectorului 1 București - Direcția Fond Funciar, Cadastru și Registru Agricol și respectiv Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară București, la dosarul de urmărire penală s-au primit și administrat Referatul subcomisiei, nr. 20343 din 12 aprilie 2001 și ciorna notei de fundamentare care a stat la baza hotărârii nr. 854 din 30 mai 2001 ale Comisiei Municipiului București certificate pentru conformitate de către instituția care le arhivase. În declarația dată în fața instanței de apel, inculpatul G. a recunoscut că „ciorna” reprezintă ceea ce se consemnase în originalul actului, respectiv nota de fundamentare.

Modul de activitate al comisiei, atribuțiile, responsabilitățile, competențele sunt prevăzute în H.G. nr. 131/1991 modificată prin H.G. nr. 180/2000 (despre care s-a mai amintit), în plus, pentru sprijinul activității acesteia, prin aceleași acte normative, s-a înființat un colectiv de lucru, acesta având menirea de a analiza propunerile subcomisiilor de la nivelul sectoarelor municipiului București.

Pe documentul care interesează cauza, ciorna notei de fundamentare, la rubrica „Propun să fie introdusă pe ordinea de zi și difuzată membrilor Comisiei” apare semnătura secretarului general, inculpatul H., iar la poziția „De acord Prefect” este semnătura Prefectului, inculpatul G..

Pct. 8 al notei, poziție ce interesează latura penală a cauzei de față, s-a consemnat „Dreptul de proprietate al universității a fost consolidat pentru aceste terenuri în suprafață de 383.271,375 mp (sector 1 - sediu) și 223,6678 mp (șos. x - SC V. SA), dar și recunoscut de legiuitor, conform art. 91 alin. (1) și art. 166 din Legea nr. 84 republicată, când s-a stabilit că „baza materială a instituțiilor de învățământ superior de stat este de drept proprietatea acestora”.

„De menționat că, în mod greșit, terenurile proprietatea universității au fost trecute în domeniul public prin H.G. nr. 515 din 09 iunie 1999, anexa 2, modificată prin H.G. nr. 776 din 27 septembrie 1999, deoarece o hotărâre de guvern nu poate modifica legea, iar conform anexei 1 nr. 213/1998 aceste terenuri nu sunt prinse ca fiind domenii publice”.

„Precizăm că așa cum am arătat, universitatea este de drept proprietara acestor terenuri, fapt confirmat și prin Încheierile nr. 4201 din 25 aprilie 2000 și nr. 4353 din 10 mai 2001 ale biroului de carte funciară a Judecătoriei sectorului 1 București, iar dovada proprietății se face cu actele inițiale de dobândire a acestora”.

Este de subliniat că această notă de fundamentare operează cu noțiunea de „bază materială”, noțiune care nu înseamnă „proprietate” (s-a detaliat în prezenta deosebirea), cu sintagma „consolidat”, care nu este dezvoltată, cu „recunoașterea”, fără ca această recunoaștere să aibă fundament într-un act doveditor, concretizat, cu aprecierea proprie că hotărârile de guvern (indicându-se nr. 515 care, cum s-a arătat, privește Acordul dintre Guvernele României și Georgiei în domeniul sportului) în mod greșit (nu era de competența emitentului să hotărască, eventual aceasta aparținând unei instituții de contencios administrativ) au trecut terenurile în domeniul public și cu faptul că „proprietatea de drept” a universității „este confirmată” de cele două încheieri pronunțate în materia Cărții Financiare”, încheieri, hotărâri declarative, nu constitutive de drept de proprietate (s-a detaliat).

Ca atare, instanța de apel apreciază că însușindu-și nota de fundamentare cu conținut ilegal, inculpații semnatari ai acesteia, încălcându-și atribuțiile de serviciu proprii calităților avute în activitatea Prefecturii Municipiului București și în special în cea ca membri ai Comisiei, au săvârșit infracțiunea pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați în primă instanță, ei neanalizând documentația însoțitoare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate și, mai ales, regimul juridic al terenurilor pentru care se solicita reconstituirea, respectiv legea și existența, în materialitatea lor, a unor concretizări emanate de la instituțiile de domeniu privind un just titlu.

În plus, dacă „dreptul de proprietate era consolidat, era de la lege de drept”, inculpații nu mai aveau de ce să-și însușească propunerile din nota de fundamentare și să elibereze titlul de proprietate prin reconstituire, din conținutul notei și al Referatului nr. 20343 rezultând că terenul de 223.6678 mp era în domeniul public.

Hotărârea nr. 854 din 30 mai 2001 a Comisiei principale a fost motivată și pe art. 166 din Legea nr. 84/1995, dar alin. (5) al textului prevede că „terenurile și construcțiile aferente procesului instructiv-educativ nu pot fi transferate decât cu aprobarea Guvernului, la propunerea ministrului Educației Naționale, fără plată și numai în interes public”.

Concluzionând, aprobând, fără o verificare și analiză a regimului juridic al terenului SC V. SA, luând în considerare exclusiv atestarea unor împrejurări în afara legii și chiar ilogice (la nivelul subcomisiei Primăriei sectorului 1 București, în acel referat, se înscrisese că cele două hotărâri de guvern au trecut terenul în domeniul privat al statului, iar la nivelul comisiei municipiului București, că acelea, în mod greșit, l-au trecut în domeniul public) cei doi inculpați au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată, solicitarea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit.

b) teza a II-a (nu au săvârșit fapta cu forma de vinovăție prevăzută de lege) nu este de primit, titlul de proprietate din 06 iunie 2001 fiind ilegal eliberat, cei doi inculpați cunoscând că, în atribuțiile lor ca membri ai comisiei municipiului București erau obligați să ceară și să verifice actele pe care solicitantul își întemeia cererea de reconstituire, o împrejurare elocventă că au acționat pentru eludarea atribuțiilor, fiind și aceea că suprafața de teren pentru care s-a eliberat titlul de proprietate prin reconstituire (224,6529 ha) și pentru care, la 14 aprilie 2000, după depunerea documentației topo-cadastrale, în evidențele speciale M.

București figura cu administrarea a 226,6172 ha teren cu categorii diferite de folosință, la 06 iulie 1999 (deci înaintea activităților infracționale care au avut scopul transmiterii proprietății în capitalul social al SC V. SA, cu adresa nr. 409, s-a comunicat universității că în registrul cadastral al sectorului 1 București figura cu cei 226,6172 ha, din care 199,55 ha teren agricol, din care 85,1872 ha teren arabil, 41,9237 ha vii, 72,4442 ha livezi și 27,062 ha teren neagricol din care 2,9395 ha ape, 7,062 ha drumuri, 14,1094 ha curți-construcții și 2,951 ha neproductiv, era mai mare decât cea pentru care universitatea depusese acte că i-a aparținut (Decretul - Regal nr. 2746/1929 abrogat încă din anul 1948), aceasta fiind de numai 176,52 ha și chiar din documentația cadastrală reieșind că asupra ei M.

București avea drept de administrare, diferența până la 224,6529 ha aparținând Aerodromului Băneasa (14,2 ha) și proprietarilor din Însurățeii din Herăstrău (36,08 ha). În acest sens, Planul „Moșiei Băneasa” din 1919, depus de inculpatul A. înscria că din cele 301,6 ha expropriate, doar 176,52 ha fuseseră date ca „împroprietărire” și „afectate” spre folosință pentru crearea de specialiști, Școlii Superioare de Agricultură de la Herăstrău (vechea denumire a M. București).

În rezumat, cu referire la ilegala propunere de emitere a titlului de proprietate astfel cum subcomisia Primăriei sectorului 1 București sub semnătura inculpatei J., jurist și a viceprimarului de la acea dată, și acesta jurist, inculpatul I. (semnatar fără a avea calitate), la fel, ilegala însușire a conținutului notei de fundamentare și implicit eliberare a titlului de proprietate nr. 100085/06 iunie 2001, activități ale inculpaților G. și H., Înalta Curte constată că la datele de 12 aprilie 2001 și 30 mai 2001, fiind în vigoare și deplin aplicabil art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 care stipulează că trecerea unui bun din domeniul public în domeniul privat se face prin hotărâre a Guvernului, dacă prin Constituție sau prin lege nu se prevede altfel și, la fel, că niciuna din legile fondului funciar nu prevede o situație derogatorie, în sensul că trecerea imobilelor din domeniul public în cel privat să se realizeze altfel decât potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, chiar actul normativ special, Legea nr. 1/2000 (art. 10 alin. (2)) folosind noțiunea „în condițiile legii” se raportează la dispozițiile Legii-cadru (Legea nr. 213/1998) și, deci, la obligativitatea parcurgerii procedurii de trecere din domeniul public în domeniul privat, prin hotărâre a Guvernului. Astfel, rezultă că numai puterea executivă centrală are competența de a dispune asupra intrării unui bun din domeniul public în cel privat, cu excepția situației în care prin lege sau prin Constituție nu se prevede altfel, ceea ce înseamnă respectarea principiului ierarhiei actelor normative, deci dezafectarea, dacă nu este de competența Guvernului, este reglementată numai prin acte normative cu putere de lege, nerespectarea competenței și a procedurii având ca sancțiune nulitatea absolută (art. 11 alin. (2) din Legea nr. 213/1998).

Or, în cauză, subcomisia Primăriei sectorului 1 (Referat nr. 20343 din 12 aprilie 2001) și comisia municipiului București (nota de fundamentare și Hotărârea nr. 854 din 30 mai 2001) respectiv inculpații J., jurist, secretar al Primăriei sectorului 1 și al subcomisiei și I., jurist și el, viceprimar, dar nedelegat membru al subcomisiei, G., prefect, membru al comisiei și H., secretar general al prefecturii, nu aveau dreptul, de la lege, să dispună, să dezafecteze trecerea din domeniul public în domeniul privat („în administrarea domeniului privat” au spus primii doi inculpați) și („greșit terenurile .au fost trecute în domeniul public .deoarece o hotărâre de Guvern nu poate modifica legea” (au spus ceilalți doi), cele două entități în cadrul cărora inculpații au încălcat flagrant legea privind regimul juridic al terenului SC V. SA neputându-se substitui puterii executive. Numai după trecerea terenului din domeniul public în domeniul privat în modalitatea legală arătată, subcomisia, comisia (bineînțeles analizând, verificând documentația) ar fi putut-o constata, continua și atesta dezafectarea care se produsese, dreptul de proprietate publică neîncetând decât prin modalitățile indicate expres în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, contrar fiind încălcat caracterul inalienabil al terenurilor proprietate publică aflate în administrarea instituțiilor de învățământ superior agricol, hotărârea de constatare nefiind lege, latu sensu, a actului administrativ, nu un act normativ, dar dispus nelegal prin încălcarea, fără dubiu și evidentă, a atribuțiilor de serviciu proprii calității lor de membrii în acele entități administrative cu obligații speciale : legile fondului funciar.

Înalta Curte, reamintind că probatoriul cauzei, inclusiv declarațiile inculpatului A. și ale inculpatului B., a atestat că dorința majoră și exclusivă a inculpatului B. era dobândirea în proprietate, pentru societățile comerciale pe acțiuni coordonate, controlate prin interpuși (unul fiind coinculpatul C.) a terenului SC V. SA, atractiv datorită poziției și speculând unele afinități cu cadrele didactice ale M. București, despre inculpatul A. spunând că „a fost elevul tatălui său”, când acesta din urmă i-a spus că are dificultăți cu documentația depusă la funcționarii Primăriei sectorului 1 pentru reconstituirea dreptului de proprietate, i-a promis sprijin, apreciază, după modul și împrejurările în care s-au derulat actele materiale componente ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată și continuată (în cazul unor inculpați autori/complici) din aprilie 2000 și până la 06 iunie 2001, data eliberării, nelegale, a titlului de proprietate, că lanțul infracțional fusese astfel gândit și etapizat încât să nu se creeze nicio sincopă care ar fi zădărnicit sau prelungit așteptarea inculpatului : dobândirea, de către M. București, titulară a dreptului de administrare, a dreptului de proprietate, drept care-i conferea toate atributele, inclusiv pe cel de dispoziție juridică, urmărită de inculpați.

De fapt și de drept, prin reglementările conținute de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 republicată cu modificările și completările ulterioare (dar la datele faptelor conținutul textului era același), terenurile proprietate publică a statului aflate în administrarea sau în folosința instituțiilor și stațiunilor de cercetări cu profil agricol (SC V. SA era fermă didactică) au rămas supuse aceluiași regim juridic de drept public, guvernul fiind singura autoritate cu atribuții de delimitare a acestor suprafețe (astfel este situația în cauză; H.G. nr. 517/1999 și H.G. nr. 779/1999) nu au făcut decât să delimiteze suprafețele de teren, nu le-au scos, dezmembrat din domeniul public al statului.

De altfel, și O.U.G. nr. 102/2001, referindu-se la dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 a prevăzut că terenurile proprietate de stat administrate de instituțiile și stațiunile de cercetare destinate cercetării și producerii de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și cele pentru creșterea de animale de rasă, precum și cele administrate de unitățile de învățământ agricol aparțin domeniului public al statului.

Din simpla enumerare a dispozițiilor legale enunțate mai sus, nu se poate interpreta decât în sensul că subcomisiile și comisiile de legi funciare, inclusiv de aplicare a Legii nr. 1/2000, nu au prerogativa de a hotărî, ele, trecerea unui bun din domeniul public în cel privat, acestea neputându-se substitui puterii executive în exercitarea atribuțiilor prevăzute de Legea-cadru nr. 213/1998, date în competența exclusivă a Guvernului, toate actele normative ulterioare anilor 2000, 2001 nederogând niciodată de la procedura stabilită prin Legea nr. 213/1998, această interpretare a normelor de drept în discuție asigurând previzibilitatea în procesul de reconstituire a dreptului de proprietate, respectând, totodată, cerințele realizării interesului general al societății în apărarea și garantarea dreptului de proprietate publică a statului.

Având în vedere actele normative aplicabile situației juridice a terenului SC V. SA, dar și documentația depusă de M. București pentru reconstituirea așa-zisului său drept de proprietate încă din anul 2000, posibil atunci funcționarii Primăriei Sectorului 1 București, de până la funcționarii J. și I., să fi fost reticenți și să ceară alte documente (chiar inculpatul A. a recunoscut această reticență - declarația din 25 martie 2009), însă, o dată ce inculpatul B., persoană care în epocă și ulterior se bucura de notorietatea unui prosper și priceput om de afaceri, potent financiar și cu multiple legături inclusiv în lumea politică (inculpații E. și F. afirmând în fața martorului T.T.T.T., că „la ușa lui” (a lui B.) „stau la coadă x și y”), i-a promis sprijin, el fiind primul interesat ca terenul să fie aportat în societatea comercială pe acțiuni controlată pentru Proiectul Băneasa,cel de-al doilea copil al său, împrejurările că referatul și ulterior hotărârea au fost emise urgent reprezintă materializarea respectivului „sprijin”.

Și alte împrejurări dovedite în cauză sunt apte de a forma aprecierea că superficialitatea, lipsa de responsabilitate, abuzul manifestate de inculpații J., I., G., H. și K., acesta din urmă fost șef al Oficiului de Cadastru, membru al comisiei municipale și semnatar al titlului de proprietate din 06 iunie 2001 fiind cunoscut de inculpatul A. de dinainte de demararea urmăririi penale în Dosarul nr. x/P/2006 (declarație inculpat) sunt confirmate de declarațiile unor persoane care fie au fost învinuiți, R.R.R., șef al Serviciului Cadastru și Fond Funciar de la nivelul Primăriei sectorului 1 București și X.X.X., membru al comisiei municipale, fie martori (N.N.N., fost primar al sectorului 1 la datele care interesează cauza), aceștia, ori au fost „ocoliți” când s-a întocmit Referatul nr. 20343 din 12 aprilie 2001 ori s-a speculat, urmărit să nu analizeze ceea ce inculpații funcționari deciseseră - R.R.R. a declarat (s-a mai arătat) că niciodată subcomisia sectorului 1 nu a lucrat pe H.G. nr. 517/1999 și nr. 779/1999 și că el decisese un alt mod de lucru privind conținutul referatelor. Referatul în discuție nu i s-a prezentat spre analiză, decizie, în locul său semnându-l P.P.P., referent al serviciului coordonat de R.R.R. - X.X.X. a declarat (s-a arătat în prezenta) că nu-și amintește dacă la nivelul comisiei municipale s-a discutat în ședință nota de fundamentare care a condus la emiterea hotărârii nr. 854/30 mai 2001, dar și că inculpatul A., având asupra sa documente, s-a prezentat în biroul lui, dar l-a îndrumat să solicite consiliere de la serviciile de resort. La fel, deși N.N.N., primar al sectorului 1 București și de drept președinte al subcomisiei de aplicare a legilor fondului funciar și Legii nr. 1/2000 trebuia să participe și la ședințele acesteia și să semneze valabil ceea ce se hotăra, în locul său a semnat inculpatul I., delegat „numai pentru împuternicirile de primar” (declarația de la instanța de fond din 08 decembrie 2014, menținută în instanța de apel).

Același martor a mai declarat că secretarul primăriei (inculpata J.) coordona întreaga activitate juridică a subcomisiei și toți membrii aveau obligația să verifice legalitatea actelor. În declarația dată în apel la termenul de judecată 20 iunie 2017, același martor a declarat că „regula în acei ani 2000-2001 era ca secretarul primăriei .să fie vicepreședintele subcomisiei, J.. Cu referire la terenul din sectorul 1 de pe șos. x, pentru că am constatat că era prea mare suprafața de teren .de regulă în sector aveam punere în posesie pe suprafețe mici .eram impresionat pentru că o primărie de sector a avut în față 200 și ceva de ha .partea juridică era instrumentată de J. .anterior datei hotărârii subcomisiei nu mi s-a prezentat o cerere sau alte documente vizând terenul despre care este vorba”.

Acelaoi martor, fiind întrebat asupra unei împrejurari despre care inculpatul I. a declarat în apel la termenul de judecata 23 mai 2017, respectiv ca la aproximativ doua luni dupa semnarea referatului (cel din 12 aprilie 2001) a fost chemat de V G, acesta spunându-i ca „a semnat un referat despre 200 oi ceva de ha, în condi?iile în care terenul facea parte din domeniul public al statului” oi ca J. nu mai lucreaza în primarie inculpatul spunându-i sa o cheme pe aceasta, a sus?inut ca nu-oi aminteote acest lucru, dar coroborând data acestei „chemari” cu cea recunoscuta de inculpata J. în declara?ia din apel de la acelaoi termen de judecata, în condi?iile în care ea a men?ionat ca a plecat din primarie, prin demisie, la 01 iulie 2001, se poate re?ine ca ecoul nelegalei activita?i a celor doi membri ai subcomisiei sectorului 1, s-a propagat în respectiva primarie oi astfel l-a alertat pe fostul primar, acesta în apel, în aceeaoi declara?ie sus?inând ca-oi imputa ca nu a prea participat la oedin?ele subcomisiei al carui preoedinte era, iar cu referire la cazul „terenului de 200 oi ceva de ha”, ca posibil, ar fi avut o alta conduita.

În ce privește urmarea imediată a activităților abuzive ale acestor inculpați, aceasta reprezintă paguba adusă patrimoniului public, ea existând, păgubirea patrimoniului public al statului fiind susținută și de concluziile raportului de constatare topo-cadastrală și evaluare imobiliară efectuat în faza urmăririi penale (07 iulie 2010, completat la 01 martie 2012 : 330.968.614 lei noi, echivalent a 135.559.539 euro - vol. 159 urm. pen., fila 178), dar și de declarațiile inculpatului A. care a afirmat că terenul valora peste 2 milioane de dolari la datele calendaristice ale cauzei, martorul Z. spunând că în anul 2000, valoarea de piață a unui mp al acelui teren era de 100 dolari.

Acești inculpați, acționând infracțional abuziv, ilegal, au fost conștienți că își exercită atribuțiile prin încălcarea legii, au prevăzut rezultatul socialmente periculos al actelor lor, urmărind sau doar acceptând producerea consecinței păgubirii patrimoniului public al statului, ei înțelegând, volitiv, să-și exercite atribuțiile de serviciu încălcând regimul juridic al terenului, au inițiat aceasta (nu există în cauză nicio comunicare din partea Primăriei sectorului 1 București privind existența unor procese-verbale în care să se fi consemnat participarea, discutarea cererii M. București, nici că acestea ar fi existat și arhiva predată după termenul de păstrare, or lipsa identificării unui astfel de proces-verbal de către organul de urmărire penală ca și lipsa depunerii lui de către apărare, susține inexistența materială a parcurgerii unei asemenea proceduri.

La instanța de fond toți inculpații au solicitat efectuarea unei expertize care să stabilească prejudiciul, probă respinsă de judecătorul fondului, cu motivarea că la momentul solicitării nu era utilă cauzei.

Instanța de apel, sesizată cu judecarea laturii penale a cauzei, în acest sens apreciază că interpretarea probatoriului ori stabilirea legislației și interpretarea legislației ori a jurisprudenței aplicabile, sunt de competența exclusivă a organului judiciar, iar solicitarea către un expert intervine pentru o altă rațiune, respectiv atunci când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului judiciar, sunt necesare cunoștințele sale. Or, în cauza de față, întinderea prejudiciului este determinată de evaluarea terenului SC V. SA adus ca aport în natură la capitalul social al unei societăți comerciale pe acțiuni, după ce, ilegal, a fost scos, dezafectat din domeniul public al statului cu încălcarea flagrantă, gravă, a dispozițiilor legale aplicabile naturii juridice a acelui teren. Expertiza, relativ indiferent de natura sa, sub aspectul evaluării terenului, nu se poate dispune pentru ca apărarea să verifice anumite strategii, expertul nu este îndrituit el să stabilească, cu titlu exclusiv, fără putință de tăgadă, ca axiomă, natura juridică a terenului, regimul juridic al acestuia nici atât.

În fapt, apărarea inculpaților, și în apel, a susținut că nu contestă probatoriul administrat la urmărirea penală și la cercetarea judecătorească în fond (este vorba de inculpații, autori/și/sau complici ai infracțiunii de abuz în serviciu) ci aprecierea care s-a dat acestuia, iar cu referire la prejudiciu, s-a criticat lipsa caracterului cert al acestuia. Pe latură penală însă obiectul judecății se referă la infracțiuni în legătură cu ilegala trecere a terenului în suprafață de 224,6529 ha pentru care s-a eliberat titlul de proprietate din 06 iunie 2001 și aportarea lui într-o societate comercială pe acțiuni cu desconsiderarea, infracțional, a naturii juridice, regimului juridic al proprietății statului, iar cifrele, valorile participanților la capitalul social al societății comerciale pe acțiuni pot fi decelate la judecarea laturii civile a cauzei.

Înalta Curte apreciază că o împrejurare care poate fi reținută ca verigă în lanțul cauzal care a avut ca scop dezafectarea terenului SC V. SA din domeniul public și trecerea lui în proprietatea societății comerciale pe acțiuni controlate, în care era direct interesat, inculpatul B., a constituit-o graba, urgența cu care în chiar ziua eliberării titlului de proprietate din 06 iunie 2001, s-a realizat și punerea în posesie, inculpata J. fiind prezentă, alături de inculpatul A.

Or, erau de notorietate în perioada 2001 și în anii ce au urmat, gravele situații în care în întreaga țară se reclama tocmai lentoarea autorităților administrației locale în trecerea la punere în posesie, deși beneficiarii titlurilor de proprietate erau în posesia lor de ani buni, întregul proces decizional infracțional dovedind, odată în plus, că faptele abuzive au fost corelate spre atingerea scopului : M. București, beneficiară a titlului putea să decidă asupra dispoziției juridice a terenului, chiar inculpatul I., în declarația dată în apel la termenul de judecată 23 mai 2017 recunoscând că cererea universității era de pe timpul fostei conduceri, „de prin anul 2000”.

Înalta Curte, constată că cei 4 inculpați au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248, raportat la art. 2481 C. pen. anterior, în prima jumătate a anului 2001 (aprilie și mai 2001), un singur act material. Analizându-se deja în expozitivul prezentei aplicarea, ca lege penală mai favorabilă C. pen. 1969, instanța de apel are obligația de a verifica și dispune dacă, în ce-i privește, nu a intervenit o cauză de înlăturare a răspunderii lor penale, respectiv prescripția specială. Reamintim că prin procesul-verbal din 15 aprilie 2013 procurorul instrumentator al Dosarului nr. x/P/2006 a corectat încadrarea juridică sub aspectul înlăturării dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, încadrare juridică pentru care acești inculpați fuseseră trimiși în judecată. Deși judecătorul fondului a fost în posesia acestui proces-verbal, greșit, i-a condamnat pe toți cei 4 inculpați prin reținerea, în încadrarea juridică a infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, și a formei continuate prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Acești inculpați, pe lângă cererile de constatare a prescrierii răspunderii lor penale, în baza art. 18 C. proc. pen. au solicitat însă continuarea procesului penal și achitarea în baza dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există, inculpata J.) și art. 16 alin. (1) lit. b) teza I (fapta nu este prevăzută de legea penală, toți cei 4 inculpați).

Înalta Curte reamintește că fapta există în materialitatea ei și a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege.

În ce privește răspunderea penală însă, potrivit dispozițiilor art. 348 alin. (1), art. 351 alin. (2), art. 396 alin. (1) și alin. (6), alin. (7), alin. (8) C. proc. pen., instanța de apel are obligația de a analiza cererile acestor inculpați sub aspectul intervenirii sau nu, a prescrierii răspunderii penale.

În acest sens, având în vedere rolul activ al procurorului astfel cum este descris în art. 363 alin. (2) și alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte, în ședința publică de judecată de la termenul de judecată 09 mai 2017, prin adresă, a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție, concluzii sub aspectul intervenirii sau nu, a prescrierii răspunderii penale pentru toți inculpații apelanți.

La data de 22 mai 2017, s-a înregistrat în dosar, adresa prin care parchetul a răspuns solicitării (s-a mai amintit despre aceasta).

Răspunsul procurorului, vis-a-vis de situația celor 4 inculpați, în rezumat, este următorul:

1.- inculpatul G. - perioada în care s-a desfășurat activitatea infracțională, respectiv urmarea imediată este 30 mai 2001 - 10 noiembrie 2004, dată la care s-a aportat ultima suprafață de teren de 530.529,49 mp din domeniul public al statului, la capitalul social al SC V. SA;

2.- inculpatul H., cu aceeași motivare, aceeași perioadă (30 mai 2001 - 10 noiembrie 2004), aceeași situație;

3.- inculpatul I., cu aceeași motivare, perioada mai 2001 - 10 noiembrie 2004, aceeași situație;

4.- inculpata J., cu aceeași motivare, perioada mai 2001 - 10 noiembrie 2004, aceeași situație.

În ce-i privește pe inculpații A., B., C., D., parchetul, precizând în răspuns ultimul act material component al infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată și continuată (autori/complici) reținut pentru respectivii inculpați, a concluzionat că pentru inculpatul A., ultima acțiune s-a realizat la 04 decembrie 2004, perioada activității infracționale fiind februarie 2000 - decembrie 2004; pentru inculpatul B., aceeași situație, respectiv februarie 2000 - 04 decembrie 2004, cu sublinierea că în ce-l privește, în cazul infracțiunii de dare de mită ultima acțiune a avut loc la data de 27 ianuarie 2004; pentru inculpatul C., ultimul act material 25 octombrie 2004, perioada activității infracționale aprilie 2000 - octombrie 2004; pentru inculpatul D., ultimul act material 04 decembrie 2004, perioada activității infracționale decembrie 2002 - decembrie 2004.

În ce privește punctul de vedere referitor la inculpații G., H., I. și J., răspunsul procurorului este motivat pe considerentele că aceștia, în calitățile în care au abuzat în serviciu prin încălcarea legii, au acționat în conivență cu inculpații A., B. și C., beneficiarii titlului de proprietate din 06 iunie 2001.

Manoperele infracționale realizate atât în contextul Referatului nr. 20343 din 12 aprilie 2001, cât și al notei de fundamentare și Hotărârea nr. 854 din 30 mai 2001, cu depășirea atribuțiilor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 1/2000, au fost făcute de cei 4 inculpați în înțelegere cu inculpații B., A. și C., într-un singur scop, acela de a elibera titlul de proprietate în folosul acestora, cu încălcarea evidentă a legii, în condițiile în care trebuiau să se limiteze doar la a verifica, în mod riguros, existența actelor doveditoare. Ulterior emiterii titlului de proprietate, terenul a fost aportat în două tranșe, la capitalul social al SC V. SA, ultima tranșă de 530.529,41 mp a fost aportată la 11 noiembrie 2004, prin urmare momentul epuizării infracțiunii este data ultimei aportări, 11 noiembrie 2004, activitatea ulterioară emiterii titlului de proprietate fiind comisă de alte persoane, dar emiterea titlului reprezintă infracțiunea obstacol, fără de care nu putea avea loc ultima aportare, existând raport de cauzalitate între activitatea lor infracțională în scopul emiterii nelegale a titlului de proprietate și momentul aportării terenului.

Parchetul susține că acțiunea inculpaților, de emitere a titlului de proprietate cu încălcarea dispozițiilor legale în materie a produs rezultatul material imediat și s-a consumat în momentul punerii în posesie, dar probatoriul demonstrează raportul de cauzalitate între emiterea titlului de proprietate și aportare, întrucât lezarea proprietății publice a avut loc la momentul aportării, deși fapta lor a constat dintr-o singură acțiune care s-a consumat la data emiterii titlului de proprietate, ei nefurnizând nicio justificare sau explicație pentru eliberarea titlului de proprietate nelegal, în lipsa acestora impunându-se concluzia că a fost îndeplinită sarcina probei, respectiv că epuizarea a avut loc la momentul aportării.

Înalta Curte, sub aspectul de mai sus, reține următoarele : C. pen. anterior, în art. 41 alin. (2) prevedea că infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași in fracțiuni.

Potrivit art. 238 lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. - Titlul III Dispoziții referitoare la C. pen. - cap. I Dispoziții interpretative, infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 alin. (1) C. pen. 2009 este săvârșită în formă continuată, dacă autorul - funcționar public în cadrul unei autorități publice - săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul infracțiunii de abuz în serviciu, cauzând vătămări ale drepturilor unor persoane fizice sau juridice diferite, ca subiecți pasivi secundari.

Se reține astfel că o infracțiune este continuată dacă este alcătuită dintr-o pluralitate (mai multe) de acțiuni sau inacțiuni, ori, cu alte cuvinte, dintr-o multiplicitate de procese execuționale, fiecare cu semnificație penală proprie, separate în timp și unificate datorită factorului subiectiv care le compun. Unitatea naturală de infracțiuni se caracterizează sub aspectul factorului obiectiv, prin aceea că în realizarea unei singure acțiuni, adică în cadrul unui proces execuțional unic, se săvârșesc în mod repetat, dar neîntrerupt, în baza unei rezoluții infracționale unice, o pluralitate de acte materiale similare, care, fiecare în parte, prezintă trăsăturile elementului material al infracțiunilor săvârșite. O pluralitate de acte materiale similare, săvârșită în cadrul aceluiași proces de execuție, nu realizează o infracțiune continuată, ci o unitate naturală de infracțiuni.

În cazul infracțiunilor continuate, faza executării se prelungește cu fiecare nouă repetare a acțiunii incriminate, așa încât activitatea infracțională, deși consumată, în forma ei simplă, de la prima acțiune, se epuizează abia în momentul când are loc ultima acțiune. În asemenea caz, legea a făcut din toate acțiunile succesive, o unitate juridică.

În cauza dedusă judecății în apel, cu referire la cei patru inculpați, activitatea infracțională reținută a constat dintr-un singur act material, dezvoltat în prezenta, data consumării și epuizării fiind aceeași, respectiv când inculpații, fiecare pe palierul său, prin încălcarea legii, abuzând în serviciu, au cauzat o pagubă patrimoniului statului, prin dezafectarea, trecerea terenului SC V. SA din domeniul public în proprietatea M. București, la acea dată ei necunoscând și nici nu s-a dovedit că acel teren, ulterior dobândirii proprietății de către instituțiile de învățământ superior, va fi aportat, dat, trecut la o societate comercială pe acțiuni.

Instanța de apel reamintește că documentația de care s-au folosit inculpații în atingerea scopului dorit de inculpatul B. nu a inclus și contractul de asociere în participațiune din 12 aprilie 2000, posibil, dacă ar fi folosit acest contract, inculpații de la nivelul subcomisiei sectorului 1 și al comisiei municipiului București, ar fi cunoscut că M. București, titulară a dreptului de proprietate atribuit de ei ilegal în iunie 2001, era doar un proprietar tranzitoriu, titlul de proprietate, în realitate, în anii următori având alți beneficiari, nicio probă nerelevând o asemenea legătură de cauzalitate.

Motivarea procurorului, în aprecierea instanței de apel, înseamnă o interpretare extensivă a legii, autorul rămânând în cadrul normei de incriminare, dar lărgește la maximum înțelesul termenilor incriminării, în cauză, de genul : inculpații au acționat infracțional în conivență cu inculpații B., C. și A., iar pentru că nu au furnizat niciun element probator care să le justifice actul abuziv prin încălcarea legii, acest fapt reprezintă probă că epuizarea a avut loc în momentul aportării, în anul 2004, când s-a produs urmarea cea mai gravă.

Între data consumării, aceeași cu cea a epuizării infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată reținută în sarcina celor 4 inculpați (valabil și pentru inculpatul K.), materialul probator nu a evidențiat nicio acțiune sau inacțiune imputabilă, după anul 2001, an în care ilegal, acțiunile lor abuzive au condus la emiterea titlului de proprietate nr. 100085 pentru beneficiara M. București, ceea ce au întreprins inculpații autori/complici pentru aportarea terenului, după obținerea, de către instituțiile de învățământ superior a respectivului titlu, în condiții de nelegalitate, nefiind urmarea vreunei probate acțiuni sau inacțiuni a inculpaților G., H., I., J., K.

Ca atare, avându-se în vedere că acești inculpați au săvârșit un singur act material (infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată, în perioada aprilie - mai 2001), după cum s-a mai arătat, instanța de apel apreciază că în ce-i privește, există cauza de înlăturare a răspunderii penale, prescripția specială.

Prescripția răspunderii penale constă în stingerea, ca urmare a trecerii unui timp prevăzut de lege, a raportului juridic penal de conflict sau de răspundere penală născut ca efect al săvârșirii infracțiunii. Pentru ca ea să opereze, nu interesează dacă privitor la infracțiunea săvârșită a fost pornit procesul penal, nici în ce stadiu se află acesta, cât timp procesul penal se află în curs poate interveni prescripția răspunderii penale. De asemenea, nu interesează nici motivul sau motivele pentru care termenul de prescripție s-a îndeplinit. Pentru a stabili imposibilitatea aplicării sau luării sancțiunilor de drept penal (pedepse), cu referire la prescripție, este necesară raportarea, alături de data/perioada săvârșirii infracțiunii, de soluționarea într-un timp rezonabil a procesului penal pentru că după expirarea termenelor stabilite de lege, răspunderea penală nu mai poate fi angajată, dreptul la un proces echitabil fiind fundamental pentru inculpați și organele judiciare.

Deși, cum s-a arătat, intervenirea prescripției răspunderii penale nu are legătură cu motivul sau motivele intervenirii acesteia la un moment dat în cursul procesului penal, Înalta Curte reamintește, și în această secțiune a expozitivului, perioada de timp parcursă de cauză.

Astfel, urmărirea penală în Dosarul nr. x/P/2006 în care s-a emis rechizitoriul, s-a finalizat la 17 decembrie 2012. La 20 decembrie 2012, cauza s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, instanță competentă să efectueze cercetarea judecătorească în fond. Faza judecății fondului a fost terminată la 23 iunie 2016, data pronunțării sentinței. În apel, cauza pe latură penală, s-a înregistrat la 03 martie 2017 și s-a finalizat la 02 august 2017, data pronunțării deciziei.

Din evidențierea acestor date calendaristice, rezultă că în total, cauza, pe latură penală, a parcurs faza urmăririi penale și a judecății în fond și în apel, aproximativ 10 ani și 6 luni, din care 6 ani urmărirea penală și 4 ani fond.

Toți inculpații condamnați în fond pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată, au cerut, în apel, constatarea intervenirii prescrierii răspunderii lor penale, termenul legal fiind împlinit încă din faza cercetării judecătorești în fond, ei susținând că deși au arătat acest aspect încă înaintea pronunțării sentinței, judecătorul nu s-a pronunțat, cererile fiind reiterate de la primul termen (11 aprilie 2017) stabilit pentru soluționarea apelurilor.

Sub acest aspect, în prezenta s-a motivat că în ce-i privește pe cei 4 inculpați, legea penală mai favorabilă, este C. pen. anterior, în interpretarea art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 a Curții Constituționale, aceasta și sub aspectul termenului de prescripție, conținând dispoziții mai blânde.

Instanța de apel apreciază că infracțiunea pentru care inculpații H., J., I., G. au fost condamnați este considerată a se fi săvârșit la data executării acțiunii ce caracterizează latura obiectivă a infracțiunii, indiferent de momentul producerii rezultatului.

Inculpații J., I., H., G. (similaritate inculpatul K.), au săvârșit infracțiunea, în condițiile arătate, la data de 30 mai 2001, data emiterii Hotărârii nr. 859 din 30 mai 2001 a Comisiei Municipiului București de aplicare a legilor fondului funciar și a Legii nr. 1/2000 care a decis eliberarea titlului de proprietate, nelegal, pentru M. București, chiar dacă rezultatul acesteia, respectiv emiterea titlului, a avut loc la data de 06 iunie 2017, în acest sens pronunțându-se și Plenul fostului Tribunal Suprem prin decizia de îndrumare nr. 1 din 20 iunie 1987.

În materia prescripției, art. 122 C. pen. anterior, referindu-se la termenele de prescripție a răspunderii penale, prevede în alin. (2) că acele termene se socotesc de la data săvârșirii infracțiunii, săvârșire însemnând data epuizării laturii obiective a infracțiunii, consumarea infracțiunii însemnând întrunirea elementelor sale constitutive cu consecința angajării răspunderii penale.

În cauză, cum s-a mai arătat, infracțiunea săvârșită de acești inculpați s-a epuizat și s-a și consumat la 30 mai 2001, dată de la care (potrivit art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, termenul de prescripție pentru infracțiunea prevăzută de art. 248, raportat la art. 2481 C. pen. anterior, este de 10 ani, la care, conform art. 124 C. pen. anterior, se adaugă încă jumătate, deci 5 ani, egal 15 ani, termen de prescripție specială a răspunderii penale, împlinit la 30 mai 2016, dată anterioară sentinței nr. 115/F din 23 iunie 2016.

În concluzie, Înalta Curte, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., cu referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetează procesul penal pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 248, raportat la art. 2481 C. pen. anterior în ce-i privește pe inculpații G., H., I., J. și K.

Înalta Curte reamintește că deși pentru inculpații menționați, a încetat procesul penal prin intervenirea termenului de prescripție specială a răspunderii penale, în conformitate cu cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 586 din 13 septembrie 2016 publicată în M. Of. Partea I, nr. 1001 din 13 decembrie 2016 și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în vederea asigurării garanțiilor specifice dreptului la un proces echitabil, obligatorii, dispozițiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen. în forma modificată prin art. 2 pct. 2 din O.U.G. nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen., Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. publicată în M. Of. Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, deci anterior pronunțării sentinței instanței de fond (23 iunie 2016), admițându-se excepția de neconstituționalitate a constatat că dispozițiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., sunt neconstituționale în ceea ce privește lăsarea ca nesoluționată a acțiunii civile de către instanța penală, în cazul încetării procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. Cum la data prezentării, instituția penală (Curtea de Apel București, secția I penală, Dosarul nr. x/2/2016) are pe rol soluționarea laturii civile a cauzei (Dosar nr. x/P/2006), decizia Curții Constituționale este general obligatorie.

Înalta Curte, reîntorcându-se la un motiv de apel comun susținut de inculpații A., C., B., D., respectiv că actele materiale care au vizat transferul unor sume de bani din contul SC V. SA, săvârșite după data actului adițional din 03 august 2000 la contractul de asociere în participațiune din 12 aprilie 2000, se încadrează în dispozițiile art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 și nu în cele care incriminează abuzul în serviciu, în esență apărarea acestor inculpați criticând încadrarea juridică a faptelor pe considerentul că nu au fost încălcate norme legale care prevedeau atribuții de serviciu ale autorilor (inculpații A. și D.), ci activități de natură comercială ale administratorului, asociatului unei societăți comerciale și unele prevederi ale Cartei Universității, care însă trebuie privite prin prisma Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, sunt de evidențiat următoarele : - în expozitivul prezentei, au fost arătate dispozițiile din legi primare încălcate de inculpatul rector și inculpatul secretar științific, reprezentanți ai M. București în Consiliul de Administrație și Adunarea Generală a Acționarilor sau Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor SC V. SA, la fel, s-a subliniat ce ar fi trebuit să respecte conținutul Cartei Universității, modificat însă de inculpatul A. tocmai pentru a-i răspunde scopului pentru care a propus senatului modificarea, anterior încheierii, cu SC A.A. SRL, cu contractul de asociere în participațiune cu nesocotirea flagrantă a art. 41din H.G. nr. 123/1999, SC A.A. SRL neavând, în obiectul inițial de activitate, nicio tangentă cu menirea instituțiilor de învățământ superior agricol și cercetare în acest domeniu, iar ceea ce au întreprins inculpații a însemnat, în exclusivitate, amăgirea, inducerea în eroare, ocolirea senatului universității în a decide sau accepta, cu beneficii pentru pregătirea specialiștilor, a intereselor M. București, care adusese terenul în folosință, deși acesta îi era în administrare și proprietatea clădirilor, parte din acestea (laboratoare) fiind destinate cercetării, în componența funcțională a universității existând un departament de cercetare coordonat de secretarul științific, inculpatul D.

Corolar considerațiilor de fapt expuse, este de reamintit intenția cu care toți acești inculpați au acționat pe parcursul desfășurării operațiunilor și ansamblului de acțiuni orientate într-o direcție materială bine definită și care s-a concretizat prin fiecare act de executare, ei având reprezentarea unui obiectiv conturat, de natură patrimonială, prin acte de executare multiple, succesive constând în atingerea scopului transferării, în acea societate comercială pe acțiuni, a proprietății terenului SC V. SA pentru ca SC V. SA să pună bazele și să realizeze Proiectul imobiliar Băneasa, cu acesta universitatea neavând, legal, de ce să se asocieze și să contribuie la edificarea lui.

Infracțiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 are, într-adevăr, ca subiect activ persoana care are calitatea de fondator, administrator, director, director executiv sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, în cauză însă inculpații A. și D. erau reprezentanți în Consiliul de Administrație sau în celelalte foruri decizionale, ai unui asociat, derivat, dintr-un contract de asociere în participațiune (ale cărei clauze, ilegale, cum s-a arătat) au ființat până în anul 2003, despre natura căruia s-a motivat în prezenta. Concretizarea abuzului în serviciu a presupus, din partea inculpaților autori, un ansamblu de acte de executare, cu durată în timp, cu destinație stabilită, configurată și dezvăluită chiar prin oferta SC A.A. SRL din 10 aprilie 2000, pentru că cea din 06 aprilie 2000 nu conținea nicio referire la art. 41 din H.G. nr. 123/1993 M. București, potrivit acesteia, neavând dreptul să se asocieze decât cu un partener din domeniul ei de activitate. Ritmul de acțiuni a fost impus, începând cu aprilie 2000, de implicarea inculpaților reprezentanți ai universității, în sprijinirea coinculpaților C. și B. (complici) pentru ca lui SC V. SA să i se pună la dispoziție dreptul de proprietate asupra terenului SC V. SA prin acte care au materializat exact doleanța, pas cu pas mărindu-se aportul universității la capitalul social odată cu operațiunile financiare fictive care au scăzut considerabil aportul de bani al acționarului majoritar SC C.C. Ltd, desfășurarea activității fiind descrisă în prezenta.

Pe latură penală, nu s-a reținut prejudicierea SC V. SA, susținută de apărarea inculpaților ca fiind subiect pasiv al infracțiunii prevăzută de legea specială, deci raportarea faptelor și a eventualelor prejudicii, nu s-a făcut vis-a-vis de această entitate juridică, judecătorul fondului, în expozitivul sentinței apelate, motivând disjungerea laturii civile și pentru stabilirea cadrului procesual.

Că autorii au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu calificat și continuat, sunt relevate în faptele materiale comise, operațiunile efectuate de ei, funcționari public, cu încălcarea legii, cu prilejul acceptării transferurilor de bani fie în cadrul asociaților, fie prin contracte de închiriere fictive, toate prejudiciind instituțiile de învățământ superior de stat a cărei participație s-a mărit de la 49%, la peste 80%, în timp ce cea a acționarului majoritar s-a diminuat considerabil până la aproximativ 1,80% sau relativ mai mult sau mai puțin, dar nu cât se angajase (s-a arătat).

Toți cei patru inculpați, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de după anul 2000 (03 august până la 16 iulie 2002) din infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, în infracțiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 consideră că s-ar fi întrerupt și continuitatea actelor materiale componente și în acest mod, la 16 februarie 2017 s-ar fi împlinit termenul de prescripție potrivit C. pen. anterior sau la 10 octombrie 2009 potrivit aceleiași legi penale, prin raportare la dispozițiile art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1991 sau la 10 aprilie 2012 potrivit C. pen. în vigoare, prin raportare la dispozițiile art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

Primordial, instanța de apel, cu referire la acest punct al apărării, constată că este contradictorie, în sensul că inculpații acceptă că au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu (autori-complici), dar și că, la momentele alese de ei, continuitatea ar fi fost întreruptă.

În primul rând, autorii și complicii au săvârșit, cu forma de vinovăție intenția, infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, actele materiale componente ale acesteia fiind evidențiate în redarea situației de fapt și a probatoriului pe care, subliniem din nou, apărarea acestor inculpați nu a contestat-o, critica lor vizând aprecierea dată de actul de sesizare și de cercetare judecătorească asupra acestuia. Probatoriul este constituit din acte (procese-verbale ale ședinței senatului M. București, ale SC V. SA, facturi, rapoarte de constatare topo-cadastrală și evaluare imobiliară actualizat în 10,2 dar și financiar-contabile, contractul de închiriere fictive, analiza transferurilor bancare de până la 04 decembrie 2004, despre acestea din urmă apărarea inculpatului B. susținând că descrierea situației de fapt este ilogică pentru că inculpatul A., neinformând senatul și biroul de senat ale universității nu a încălcat o atribuție de serviciu înscrisă într-o lege, coinculpatul nu poate avea calitatea de complice.

Cu referire la abuzul în serviciu săvârșit de inculpatul A. și în operațiunile financiare care au condus la majorarea participației universității de la 49% la 88,562% concomitent diminuării, în această modalitate, a aportului financiar al acționarului majoritar SC C.C. Ltd, apărarea inculpatului B. susține că autorul nu a încălcat nicio atribuție prevăzută într-o lege primară și, ca atare, nu este îndeplinită condiția ca între autor și complice să existe o legătură subiectivă, nici moral aceasta neexistând întrucât nu s-a probat forma înțelegerii prealabile, la fel nefiind prezentă vreo activitate care să-l fi ajutat efectiv pe autor.

Înalta Curte reține că în stabilirea situației de fapt au fost evidențiate dispozițiile legale încălcate de inculpatul A., fiind valabile și în această secțiune, considerentele legate de inițiativa sa în a modifica prevederile Cartei Universității astfel încât senatul universității să fie convins că asocierea era una benefică, că aportul adus de universitate (chiar inculpatul a spus că asociatul aduce bani mai mulți decât valoarea terenului și a construcțiilor) va conduce la dezvoltarea și eficientizarea SC V. SA, că universitatea va avea controlul activității asociaților, or prin acceptarea, fără rezerve, cu consecințe patrimoniale prejudiciatoare, a unor „inginerii” financiare de genul contractelor de finanțare între acționarul majoritar și asociați cu cote minime de participare (la 28 octombrie 2002, 10 ianuarie 2004), contractelor de prestări servicii (din 21 martie 2003, 31 martie 2003) fără analiza realității acesteia, a oportunității, a rezultatelor lor și eventual, a consecințelor păgubitoare față de cota sa de participare, el a încălcat chiar condițiile asocierii în participațiune cum fuseseră aprobate în 07 și 11 aprilie 2000 de către senatul universității (raport de constatare tehnico-științifică economico-financiară, vol. 158 urm. pen., filele 21-372), iar aprobarea, la 10 noiembrie 2004, a raportului de evaluare prin care ultima tranșă din terenul SC V.

SA, de 530.529,41 mp a fost trecută în proprietatea societăților comerciale pe acțiuni, în acest mod cota de participare, față de aproximativ 49% i-a revenit universității în procent de 89,6845%, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 248, raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 și a art. 309 C. pen.), în condițiile în care nici nu fusese mandatat valabil de organismele decizionale ale universității, iar cu titlu de valoare este de reamintit că la 06 iunie 2001, M.

București a obținut titlul de proprietate ilegal, ea, în aceste condiții, odată ce scăderea, dezafectarea terenului SC V. SA din domeniul public în proprietatea ei este nelegală, M. București nu avea calitatea de proprietar, deci nu-și putea exercita prerogativa proprietarului de a dispune liber de bunul pe care ilegal ce și l-a apropiat, intabulările din anii 2000 și 2002, nerealizând o valabilă existență a unui titlu de proprietate, ci fiind menite numai a declara evidențierea în Cartea financiară.

Cu referire la calitatea de complice, apărarea inculpatului B., în strategia sa, pleacă de la susținerea că autorul, inculpatul A. nu a încălcat nicio atribuție prevăzută ca sarcină, îndatoririle, obligațiile de serviciu într-o lege primară, și, ca atare, neexistând îndeplinită această cerință legală, nu se poate reține nici participația penală secundară, sub forma complicității, a coinculpatului, între cei doi nefiind probată nici legătura subiectivă.

Înalta Curte, în prezenta, a dezvoltat probatoriul și împrejurările care au condus la stabilirea situației de fapt și la vinovăția autorului, complicelui, implicarea inculpatului B. încă din perioada februarie - martie 2000, în încheierea, în condițiile arătate, a contractului de asociere în participațiune cu SC A.A. SRL, în una din componentele acestuia așa cum a fost înregistrată în 1992, el având cotă de participare 32%, el, permanent (declarația inculpatului A. din 25 martie 2009) interpunându-l pe coinculpatul complice C. în a realiza activitățile menite a duce la intrarea, în capitalul social al SC V. SA, în care a acționat și personal în etapele cele mai importante de după obținerea, de către M. București a titlului de proprietate a terenului, devenit proprietatea acesteia și a altor societăți comerciale coordonate, controlate de inculpatul B., cu consecința schimbării totale a afectațiunii pentru care, chiar din 1929 SC V. SA fusese înzestrată, teren aflat în domeniul public al statului, în fapt, prin intrarea, ilegală, în circuitul civil, destinația, folosința, utilitatea publică fiindu-i schimbate, construcțiile edificate au fost în cea mai mare parte, demolate, însă, s-a păstrat o clădire cărei i s-a schimbat destinația, s-au încheiat acte de donație sub condiție, donația, mod de dobândire a proprietății, nefiind, legal, afectabilă de o condiție ș.a., fiind de reamintit că inclusiv contractul de asociere în participațiune din 12 aprilie 2000, ilegal, a stat la baza, în 04 decembrie 2000, a transformării asocierii în societatea comercială pe acțiuni, membrii senatului aflând de la inculpatul A. că va ființa cel puțin 10 ani (s-a arătat anterior în prezenta hotărâre).

Ceea ce caracterizează complicitatea, în raport cu celelalte forme ale participației penale, este caracterul său de contribuție indirectă, mediată la săvârșirea infracțiunii, complicele nu determină, nu realizează în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, ci îi înlesnește autorului această realizare, făcând, prin sprijinul pe care îl dă, ca acela să săvârșească fapta, participarea fiind deci accesorie, dar fiind contribuție, complicitatea se inserează în antecedența cauzală a faptei prevăzută de legea penală, ceea ce atrage calitatea de participant a complicelui. Complicele nu trebuie să aibă o calitate specială, poate fi oricare persoană, iar în funcție de complexitatea faptei pot fi mai mulți complici fie că este vorba de infracțiune cu autor unic sau cu pluralitate naturală ori constituită.

În ce privește latura obiectivă, pentru existența complicității este necesar ca o persoană (autor) să fi săvârșit nemijlocit o faptă prevăzută de legea penală, complicele să fi realizat acte de înlesnire sau de ajutor la săvârșirea acelei fapte, acestea referindu-se fie la realizarea, de către autor, a laturii obiective a infracțiunii (complicitate materială) fie la realizarea laturii subiective a infracțiunii (complicitate morală), contribuția complicelui să fie efectivă, adică ea să folosească în fapt la săvârșirea acțiunii sau inacțiunii autorului. Contribuția materială se consideră efectivă chiar dacă nu a fost folosită la săvârșirea faptei, deoarece orice contribuție materială are și rolul de contribuție morală, întărind hotărârea autorului de a săvârși fapta.

În raport cu natura sprijinului dat de complice, cu momentul și cu modul în care s-a dat sau se dă sprijinul, există modalitățile : - complicitatea prin înlesnire, acte de sprijin înainte de începerea executării; - complicitate prin ajutare, contribuție dată în cursul executării faptei; - complicitate prin promisiunea unui sprijin de care autorul faptei va avea nevoie după săvârșirea acesteia.

Raportând aceste considerații teoretice la cauza de față, inculpații B. și C. (intermediarul primului), pornind și numai de la declarația din 25 martie 2009 a inculpatului autor A., coroborată cu realitățile proceselor-verbale ale ședinței de senat și biroului de senat, cu toate lucrările care s-au derulat începând cu 12 aprilie 2000, menite a trece, ilegal, terenul SC V. SA, domeniu public al statului în proprietatea SC V. SA și aici, fiind evaluat în favoarea modificării vizibile a procentelor de participație la acționariat, practic a fost „dedicat” Proiectului imobiliar Băneasa cu care M. București nu avea nicio tangență, iar operațiunile financiare, contabile, de rezultate, nu numai că nu au fost analizate de forul decizional al instituțiilor de învățământ superior agricol, ci numai luate ca atare de reprezentanții acesteia (autori) în Consiliul de Administrație sau Adunarea Generală a Acționarilor, cum s-a arătat, senatului prezentându-i-se la punctul „Diverse” al ordinii deși, niște informări „informale”, activitatea complicilor nefiind una strict comercială, ci una direcționată spre intrarea în proprietatea deplină a terenului și trucarea, în modalitățile arătate, a aportului asociaților în capitalul social, în afara M. București, ceilalți acționari fiind firme controlate sau în care era interesat inculpatul B. (mama inculpatului B., L.L.L., SC N. SA), persoane fizice cu participație infimă, cum de altfel avea și inculpatul C.

Aparența de legalitate, de după încheierea contractului de asociere în participațiune, a fost creată de cele două acte adiționale amintite și de luarea unor decizii, în foruri de genul Consiliului de Administrație și/sau Adunării Generale a Acționarilor sau Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor, în cadrul cărora acționarul majoritar era succesorul unui component al lui SC A.A. SRL de la nivelul anului 2000, și în afara M. București care aportase teren proprietate publică a statului, ceilalți acționari, cum s-a arătat, aveau participație insignifiantă.

Între toți inculpații autori și complici a existat o înțelegere infracțională, iar numai participarea tuturor și alăturarea contribuțiilor infracționale au făcut posibilă desfășurarea activității infracționale până în anul 2004, când s-a aportat la capitalul social al SC V. SA, ultima parte de teren, scopul infracțional urmărit.

Realizarea laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe grave și continuă, a fost posibilă doar prin participarea efectivă a complicilor, în lipsa acesteia autorii (cum a recunoscut inculpatul A., iar inculpatul D. a declarat că universitatea avea dreptul de administrare a terenului SC V. SA) nu procedau la dezmembrarea dreptului de proprietate publică pentru aportare într-o societate comercială pe acțiuni de care era direct și major interesat inculpatul B.

Complicitatea în această cauză este una materială și a constat, cum s-a detaliat, în eforturile conjugate ale complicilor inculpatul C. și inculpatul B. în vederea aproprierii terenului domeniu public în proprietatea SC V. SA pentru dezvoltări imobiliare fără nicio legătură cu învățământul superior agricol și de medicină veterinară de stat.

Aceste aspecte sunt dovedite prin înscrisurile aflate în volumele urmăririi penale, cât și prin declarațiile inculpaților, cum s-a arătat.

În ce privește apărarea inculpaților complici, că lipsește vinovăția lor în realizarea activității de complicitate la săvârșirea faptelor de abuz în serviciu fie pentru că autorul nu a încălcat nicio atribuție de serviciu înscrisă într-o lege primară, fie că terenul era de drept proprietatea M. București și aceasta avea dreptul de dispoziție juridică, ori toate actele îndeplinite sunt rezultatul votului senatului, Consiliului de Administrație ș.a., că participația în SC V. SA era legal să fie decisă așa cum s-a întâmplat, dar totul s-a înscris în dreptul participanților asociaților să încheie orice contracte, că în cauză elementul constitutiv al infracțiunii este condiționat și de o urmare prevăzută de lege, este necesar ca și complicele să aibă reprezentarea acesteia, în cauză nu rezultă existența unei legături subiective, a unei coeziuni psihice între autor și complice, Înalta Curte reamintește că sub aspect subiectiv, complicitatea constă în sprijinul dat cu intenție directă sau indirectă la săvârșirea faptei prevăzută de legea penală, fiind irelevant dacă a existat sau nu o înțelegere prealabilă, în cauză însă inculpatul A. a recunoscut-o sub forma ajutorului pe care M. București îl necesita pentru obținerea titlului de proprietate, dar și această „necesitate”, cum s-a probat, a apărut numai în anul 2000, când SC A.A. SRL interpusă de inculpatul B., își manifesta scopul interesului. Încă din anul 1999, de la modificarea, prin H.G. nr. 47, a celei nr. 123/1993, universitatea avea dreptul să se asocieze în participațiune cu orice firmă străină sau cu capital românesc, dar numai în domeniul ei de activitate, fără a se cere ca universitatea să aibă titlu de proprietate asupra terenului, asocierea, cum s-a arătat, fiind legală cu respectarea celor stipulate prin hotărârile de Guvern amintite.

În fapt, după cum s-a arătat, inculpații nu neagă că au întreprins actele materiale de autorat și de complicitate, ci susțin că acestea erau legale, M. București având dreptul de proprietate asupra terenului SC V. SA, cu atributul de a dispune declararea ca un adevărat și real proprietar, iar actele organelor decizionale ale SC V. SA țineau de o bună și eficientă realizare a obiectului ei de activitate, în cadrul cărora era dreptul asociaților să lucreze pentru profit (sub acest aspect, al lipsei de profit, chiar inculpatul A., în aceeași declarație, susținând că nu era mulțumit de rezultatele financiare și-și propusese, în 2009, să ceară de la SC V. SA contracte, balanțe ș.a.).

Or, fiind realizate elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată și continuată (autori/complici), la momentul 02 august 2017 și anterior, nu a intervenit prescripția răspunderii penale.

În realitate, apărarea inculpaților a invocat-o prin susținerea că răspunderea penală s-ar fi prescris pentru că actele materiale imputate ar realiza numai infracțiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990.

În ce-i privește pe inculpații A., B., D. și C., luând în considerare oricare din legile penale care s-au succedat în timp până la judecarea cauzei definitiv (C. pen. anterior - C. pen. în vigoare) pentru primii trei inculpați termenul de prescripție s-ar împlini la 04 decembrie 2019, iar pentru inculpatul C., la 25 octombrie 2019 (C. pen. anterior), iar potrivit C. pen. în vigoare, la fel pentru primii trei inculpați, termenul de prescripție a răspunderii penale se împlinește la 04 decembrie 2024, iar pentru inculpatul C., la 25 octombrie 2024.

Trimiterea apărării inculpaților la decizia de îndrumare nr. 1 a Plenului Tribunalului Suprem, din 20 iunie 1987, nu este de reținut pentru că în materia prescripției, termenele se socotesc de la data săvârșirii infracțiunii, în cazul infracțiunii continuate, cum este în cauză, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, producerea rezultatului fiind legătura cauzală.

Cu referire la prescrip?ia raspunderii penale, oi mai precis, cu privire la aceasta institu?ie de drept privita prin succesiunea celor doua Coduri penale, Înalta Curte a constatat ca în jurispruden?a C.E.D.O. a fost emisa decizia de inadmisibilitate din 22 septembrie 2015, pronun?ata în cauza C B c. României, cererea nr. 55959/14, hotarâre definitorie în aceasta materie, în care se arata urmatoarele:

„Este adevărat că, în timp ce cauza se afla în apel, N.C.P. a intrat în vigoare. Cu toate acestea, Curtea a constatat că rezultă din dosarul cauzei că N.C.P. nu a adus modificări în ceea ce privește natura infracțiunilor de care era acuzat reclamantul. Printre altele, reclamantul a avut posibilitatea să-și prezinte observațiile în timpul dezbaterilor orale, precum și prin concluziile scrise cu privire la aplicabilitatea N.C.P. Prin urmare, nu a fost adusă nicio atingere dreptului reclamantului de a fi informat într-o modalitate detaliată cu privire la natura și cauza acuzațiilor aduse împotriva sa și nici dreptului de a beneficia de timpul și înlesnirile necesare pentru pregătirea apărării.

(...) În ceea ce privește refuzul curții de apel de a administra o expertiză contabilă, Curtea a reamintit că noțiunea de proces echitabil nu impune obligația instanței de a dispune o expertiză pentru simplul fapt că o parte formulează cererea în acest sens. Revine instanțelor naționale să aprecieze pertinența acesteia pentru cauza respectivă (Khodorkovskiy și Lebedev c. Rusiei, hotărârea din 25 iulie 2013).

În ceea ce privește durata procedurii, Curtea a observat că aceasta a durat 6 an și aproape 3 luni, din 10 ianuarie 2008, data începerii urmăririi penale cu privire la reclamant și până la 4 martie 2014, data pronunțării deciziei definitive de către curtea de apel. Din analiza dosarului cauzei, Curtea a arătat că durata procedurii nu este imputabilă reclamantului și că autoritățile au desfășurat ancheta cu diligență, neexistând perioade de inactivitate în derularea procedurii. În opinia Curții, complexitatea deosebită a cauzei - care implica opt inculpați, fapte comise timp de mai mulți ani, necesitatea audierii unui număr mare de martori, unii prin efectuarea unor comisii rogatorii - a contribuit în mod necesar la prelungirea duratei totale a procedurii. Luând în considerare aceste elemente, durata procedurii privită în ansamblu nu a fost excesivă (Ghiță c. României, decizia din 25 septembrie 2012).

(...) Reclamantul a invocat că nu a beneficiat de o lege clară și previzibilă cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile.

Analizând susținerile reclamantului, Curtea a reamintit că regulile cu privire la retroactivitate prevăzute de art. 7 din Convenție nu se aplică decât dispozițiilor care definesc infracțiunile și pedepsele prevăzute pentru sancționarea acestora; pe de altă parte, în alte cauze, curtea a apreciat că este rezonabilă aplicarea de către instanțele naționale a principiului tempus regit actum în ceea ce privește legile de procedură. (Mione c. Italiei, decizia din 12 februarie - lege nouă privind termenul de declarare a recursului, Rasnik c. Italiei, decizia din 10 iulie 2007; Martelli c. Italiei, decizia din 12 aprilie 2007 - lege nouă privind evaluarea valorii probatorii a mijloacelor de probă; Coëme și alții c. Belgiei, cererile nr. 32492/96, 32547/96, 32548/96, 33209/96 și 33210/96, par. 147-149 - aplicarea imediată pentru procedurile în curs a legilor care modificau regulile privind prescripția răspunderii penale).

Curtea a observat, astfel cum a subliniat și instanța de apel, că faptele de care era acuzat reclamantul erau incriminate de ambele legi penale succesive. Modificările aduse de către noile legi penale priveau durata pedepsei aplicate și termenul de prescripție a răspunderii penale, însă nu și elementele constitutive ale infracțiunii. Curtea a constatat că instanța de apel a explicat pe larg reclamantului modalitatea în care a determinat și aplicat în cauză legea penală mai favorabilă. Această instanță a aplicat, de altfel, pentru definirea elementelor constitutive și a pedepsei, noua lege penală care prevedea pedepse mai mici, cum a solicitat de altfel chiar reclamantul.

Referitor la dispozițiile legate de prescripție, Curtea a reamintit că a stabilit deja că aplicarea imediată a unei legi care prelungea termenul de prescripție nu aduce atingere art. 7 din Convenție, întrucât nu poate fi interpretat că această dispoziție ar împiedica, prin efectul aplicării imediate a unei legi de procedură, o prelungire a termenelor de prescripție din moment ce faptele de care era acuzat reclamantul nu au fost niciodată prescrise. A fost astfel stabilit că regulile în materia prescripției răspunderii penale sunt legi de procedură (Coëme și alții c. Belgiei, citată anterior, parag. 149; Previti c. Italiei, decizia din 12 februarie 2013). Curtea a observat că regulile privind prescripția nu constituie o definiție a infracțiunii sau o pedeapsă pentru sancționarea acesteia și pot fi interpretate ca impunând o simplă condiție prealabilă pentru analiza unei cauze.

Chestiunea unei eventuale atingeri aduse art. 7 din Convenție printr-o dispoziție care ar fi avut ca efect renașterea posibilității sancționării unor fapte cu privire la care termenul de prescripție al răspunderii penale ar fi fost împlinit nu este incidentă în speță. Curtea a reamintit că reclamantul, care nu putea ignora că faptele de care era acuzat erau susceptibile de a antrena răspunderea sa penală, a fost condamnat pentru acte cu privire la care acțiunea penală nu a fost niciodată stinsă prin împlinirea termenului de prescripție. Aceste acte constituiau infracțiuni la momentul la care au fost săvârșite și pedepsele aplicate nu erau mai severe decât cele care erau aplicabile la momentul faptelor. Reclamantul n-a suferit, ca urmare a schimbării jurisprudenței, un prejudiciu mai mare decât cel la care era expus la momentul săvârșirii infracțiunii (Coëme și alții c. Belgiei, parag. 150).

În ceea ce privește modalitatea de aplicare a legilor succesive privind prescripția răspunderii penale, Curtea a admis că atingerea unui consens jurisprudențial este un proces care poate dura și existența unei divergențe poate fi tolerată atât timp cât ordinea juridică internă are capacitatea de a o soluționa (mutatis mutandis, Maktouf și Damjanovic c. Bosnia-Herțegovina (MC), cererile nr. 2312/08 și 34179/08, par. 66). În cauza de față, cele mai înalte jurisdicții naționale au soluționat această divergență, aliniindu-și opiniile asupra problematicii aplicării legilor penale succesive. Într-adevăr, prin decizia sa imperativă și general obligatorie din 6 noiembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că interpretarea art. 5 din N.C.P. trebuie să fie realizată în sensul indicat de către Curtea Constituțională. Curtea a observat de asemenea că soluția pronunțată în cauza de față este similară cu decizia adoptată de către Curtea Constituțională, precum și cu jurisprudența actuală a instanței supreme.

Prin urmare, drepturile reclamantului care decurg din art. 7 din Convenție nu au fost încălcate”.

Situația de fapt privind activitatea infracțională a inculpaților B., F. și E., trimiși în judecată și condamnați de instanța de fond pentru infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, cu referire la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 (inculpatul B.) și complicitate la aceeași infracțiune - art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 255 alin. (1), cu referire la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 (inculpații F. și E.) aceștia din urmă și pentru infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. c) C. pen. anterior.

Motivele de apel formulate de acești inculpați;

Anterior expunerii situației de fapt, Înalta Curte reamintește împrejurările și condițiile de loc și de timp care vizează activitățile inculpaților menționați în realizarea elementelor constitutive ale infracțiunii și vinovăția lor.

Astfel, Dosarul nr. x/P/2006 a fost format la 04 octombrie 2006 la nivelul Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casa?ie oi Justi?ie - Direc?ia Na?ionala Anticorup?ie - Sec?ia de combatere a infrac?iunilor conexe infrac?iunilor de corup?ie, obiectul cercetarilor constituindu-l modalitatea în care a fost transferata suprafa?a de 224 ha aferenta Fermei Didactice Baneasa, componenta a bazei materiale a M. Bucureoti, teren apar?inând domeniului public, asupra acestei institu?ii de înva?amânt superior agricol de stat având dreptul de administrare, catre SC V. SA, denun?atori în cauza fiind numi?i X. oi L.L.L.L.L. L .

În faza actelor premergătoare, s-a constatat că la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se afla în lucru Dosarul nr. x/P/2006 ce-i viza pe A. și B. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 C. pen. anterior, deci obiectul era identic cu cel al Dosarului nr. x/P/2006 (același volum, fila 360).

În Dosarul nr. x/P/2006, la 14 februarie 2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi indicați.

Prin Ordonanța nr. 3078/II/7/2008 din 31 iulie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a infirmat rezoluția dispusă în Dosarul nr. x/P/2006 și a dispus declinarea competenței către sine, formându-se astfel Dosarul nr. x/P/2008, ulterior conexat la Dosarul nr. x/P/2006 (același vol., fila 66).

De după acest moment, spre toamna anului 2008, în faza actelor premergătoare, organul judiciar a solicitat M. București transmiterea de documente, solicitarea neliniștindu-l pe inculpatul A., rector al institutului de învățământ superior.

Din declarația acestuia (25 martie 2009) se reține că el i-a spus inculpatului B. despre ceea ce se întâmpla, la fel, că rezultatele SC V. SA nu sunt cele așteptate, aceste aspecte interesând organul de anchetă.

Același inculpat a mai declarat că inculpatul B. îl liniștea, spunându-i că are multe cunoștințe care îi vor ajuta ca să nu pățească nimic, la fel, că este prieten cu cei de la „doi și un sfert”.

În contextul amintit, inculpatul B. a apelat la E. despre care chiar el a recunoscut că-i era cunoscut încă de pe timpul când era ofițer de legătură în Spania, la momentul sfârșitul anului 2008 fiind director general adjunct în S.S.S.S. .

Aspectul apelării la cineva „de la doi și un sfert” a fost recunoscut de inculpatul A. care, cu prilejul unei întâlniri, din ianuarie 2009, cu inculpatul B., acesta l-a pus să aștepte pentru că era ocupat cu cel „de la doi și un sfert”, l-a văzut pe acela plecând, dar nu i-a știut numele. Discutând, în biroul inculpatului B. despre cercetările penale privind terenul aportat de universitate la capitalul social al SC V. SA, discuție „destul de aprinsă”, și acesta încercând din nou să-l liniștească, a argumentat și că vor fi ajutați de șeful „de la doi și un sfert” care-l vizitase .

La rândul său, E., lucrător superior din U.U.U.U., într-un serviciu secret, avea posibilități de a afla și folosi corpul polițienesc ce activa în diferite sectoare care-l interesau, anterior anului 2008 el fiind coleg de serviciu cu T.T.T.T. (martor în cauză) și F. (inculpat), acesta din urmă declarând, la 24 martie 2009 că erau „în relații de prietenie”, în timp ce T.T.T.T., la 23 martie 2009, a declarat că din anul 2001 și până în 2008, nu a avut nicio legătură cu niciunul, nu au vorbit la telefon și nu s-au văzut în nicio împrejurare, excepție situații ocazionale „pe holurile Direcției Naționale Anticorupție” când inculpatul F. se afla pe acolo.

T.T.T.T., ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, la 26 mai 2008 a fost delegat să efectueze acte premergătoare în Dosarul nr. x/P/2006.

Astfel cum a declarat inculpatul F. la 24 martie 2009, „într-o discu?ie purtata” (spune în cursul anului 2008) cu E., acesta i-a spus ca are o cunootin?a pe nume P care este cercetat într-un dosar care treneaza mai bine de doi ani. Acelaoi, adauga ca T.T.T.T. se cunootea oi el cu dl. E. oi printre alte discu?ii, au discutat despre ce îi spusese acesta”.

În perioada sfârșitului de an 2008, inculpatul F. era șef al Serviciului Operații din Direcția Națională Anticorupție din U.U.U.U.

Coroborând declarațiile relevate mai sus cu declarația martorului T.T.T.T., se reține că la 16 decembrie 2008 (inculpatul F., deși recunoaște că în luna decembrie, spune însă că „întâmplător”), T.T.T.T. a fost apelat de inculpatul F., acela i-a spus că se află în biroul lui E. și l-a invitat și pe el la o „discuție”.

Pretextând că nu poate părăsi serviciul, T.T.T.T. a refuzat, motiv pentru care interlocutorul s-a oferit să se deplaseze el în fața sediului Direcției Naționale Anticorupție și îl ca anunța pentru că dorește să discute ceva (inculpatul F. a recunoscut că se întâlneau în fața sediului Direcției Naționale Anticorupție).

Dupa apelare, T.T.T.T. sus?ine ca F. l-a întrebat daca dosarul lui B. este instrumentat de procurorul oef de sec?ie sau de un alt procuror (inculpatul F. sus?ine ca T.T.T.T. i-ar fi spus, fara a fi fost întrebat), iar la remarca „de ce l-ar interesa”, F. raspunzând „x îl considera nevinovat” oi continuând sa apeleze, pentru a i se da informa?ia, la sentimentele de footi colegi, dar oi la indicarea datei de 17 decembrie 2008, tot el precizând ca otie ca dosarul era instrumentat de procurorul T (inculpatul F. oi de aceasta data, sus?ine ca numai T.T.T.T. era cel care a pus în discu?ie dosarul).

La 17 decembrie 2008, după ce a fost apelat de inculpat, T.T.T.T. și F. s-au reîntâlnit tot în fața ședinței Direcției Naționale Anticorupție, inculpatul a reînnoit cererea de ajutor „cu dosarul” și a stabilit o nouă întrevedere la 18 decembrie 2008, în jurul orei 1200 la un restaurant „x”.

Cu referire la perioadele de timp evidențiate mai sus, inculpatul E. a declarat că (24 martie 2009) „anul trecut am fost căutat de F., acesta cu intenția de a veni la S.S.S.S. T.T.T.T. exprimându-și aceeași intenție, s-au întâlnit prin octombrie 2008, nu știe dacă la inițiativa lui F. sau a lui T.T.T.T., acesta din urmă exprimându-și și el dorința de a veni la S.S.S.S. și de a se apropia de el, crede, pentru că avea un interes, T.T.T.T. aducând discuția despre relațiile lui cu procurori, dar și întrebându-l dacă cunoaște personaje cu putere de decizie sau din mediul de afaceri”.

În continuare, evidențiind comparativ susținerile martorului și ale celor doi inculpați, la 18 decembrie 2008, după-amiaza, T.T.T.T. a declarat că a fost sunat de V.V.V.V., atunci ofițer de legătură la Roma, acesta spunându-i că E., adjunct al S.S.S.S. vrea să discute cu el, sens în care i-a dat numărul de telefon al acestuia. Despre acestea, T.T.T.T. a declarat că nu știe dacă înainte sau în 18 decembrie 2008, l-a sunat și i-a solicitat întâlniri, dar nu știa pentru ce, la fel, în 17 decembrie 2008, susține pentru că deși fusese sunat de mai multe ori de T.T.T.T., neavând numărul acestuia, a sunat o cunoștință să-l roage să revină (declarația inculpatului la instanța de fond - ședința nepublică din 24 martie 2014) și e posibil să fi apelat la V.V.V.V. (declarație inculpat din 24 martie 2009).

Întâlnirea din 18 decembrie 2008 de la acel restaurant, în viziunea martorului, a durat aproximativ 45', „E. a propus să fie ajutat B. în dosarul pe care îl avea la Direcția Națională Anticorupție”, el spunând că „B. s-a săturat câți bani a dat pentru a scăpa de dosar”.

Cu această ocazie, martorul a adus la cunoștința celor doi, că este delegat în dosar, va încerca să ajute după ce va studia dosarul, la acel moment el avansând și o întâlnire cu B. pentru a discuta despre ce este în dosar, stabilind cu E. să se revadă peste o săptămână pentru a „discuta despre dosar”.

Inculpatul E., plasând cele de mai sus relatate, în luna decembrie 2008, spune că „la o discuție la un restaurant, despre fotbal, întâlnirea având loc la cererea lui T.T.T.T., crede că acela a atins subiectul dosarelor care trenează nejustificat și a insistat că are posibilitatea de a le finaliza, posibil, a dat și exemple. Discuția pe dosarul lui B. a fost a lui T.T.T.T.. Am făcut niște mențiuni la diverse persoane pentru a vedea cum reacționează T.T.T.T. și dacă iese dintr-un comportament normal, de cadru U.U.U.U. lui T.T.T.T. i-am spus să mă sune pe mine. În decembrie și ianuarie T.T.T.T. a insistat să ne vedem. Cred că l-am văzut de două ori, la solicitarea lui, venind lângă serviciul acestuia, în fața sediului” (declarație inculpat din 24 martie 2009).

La rândul său, inculpatul F., cu referire la aceeași întâlnire, a susținut că, „este posibil să-i fi sugerat să se soluționeze cu celeritate dosarul, spunându-i cu aproximativ trimite-l în judecată sau dă o soluție, indiferent care ar fi ea” (declarația din 24 martie 2009), fără a solicita eu nimic, T.T.T.T. a spus că „se interesează de cursul dosarului B.” În declarația dată la instanța de fond (07 aprilie 2014) inculpatul recunoaște că a discutat și despre dl. B., știa că era tergiversat .T.T.T.T. încerca să obțină probe de la ei, bănuia că E. știa ce este cu dl. B. .informațiile despre afacerea Băneasa le cunoștea din presă, remarca pe care am făcut-o, i-am spus „fără bagabonțeli, adică să fie legal”, să nu facă „nefăcute”.

„Am discutat cu cei doi în legătură cu mai multe dosare, printre care și dosarul B. Dl. E. m-a informat că printre dosarele care se aflau în lucru la Direcția Națională Anticorupție exista și unul cu privire la B. și m-a rugat să lucrăm toate aceste dosare. Am aflat la întâlnirea de la restaurantul x că dl. B. îl interesa pe E. în virtutea amiciției cu dl. B., aceasta era o supoziție a mea”.

La 23 decembrie 2008, înainte de amiază, T.T.T.T. a fost apelat de inculpatul F., acesta solicitându-i o întrevedere pentru a-i „da o agendă”.

Refuzat fiind, spre după-amiază, inculpatul F. a revenit telefonic insistând că „tot pentru a-i da lui T.T.T.T., o agendă”. Din nou a fost refuzat, dar i s-a spus că se vor vedea a doua zi.

În 24 decembrie 2008, T.T.T.T. l-a apelat pe inculpatul F., acesta s-a oferit să treacă el pe la sediul Direcției Naționale Anticorupție și să se îndrepte, ambii, spre același restaurant. Restaurantul fiind închis, cei doi, îmbarcați în mașina condusă de inculpat, s-au deplasat spre un alt local din zonă, și acesta fiind însă închis. Pe traseu, inculpatul i-a spus lui T.T.T.T. că cere să-i dea whisky, palincă, agendă, calendar ș.a. Ajunși la autoturismul lui T.T.T.T., inculpatul F. i-a dat o sacoșă inscripționată „x”. Ducând-o în sediul Direcției Naționale Anticorupție, s-a constatat că în ea se aflau o sticlă de whisky, ambalată, de 3 l, un pet cu 2 l de palincă, un calendar 2009, o agendă 2000 aceeași inscripționare, un pix sigilat, aceeași inscripționare, un calendar de birou în cutie, aceeași inscripționare, o brichetă de culoare albastru, aceeași inscripționare, un tricou verde și o șapcă neagră.

Despre acestea, inculpatul F., în declarațiile amintite, a susținut că i le-a dat martorului cadou de Crăciun, numai palinca era de la el, restul de la F.F.F.F.F.F., cunoscut și de martor, cu care el s-a întâlnit întâmplător în oraș, nu știe însă unde și când, dar l-a rugat să i le dea lui T.T.T.T., de la el aflând acel F.F.F.F.F.F. că-l va întâlni pe T.T.T.T.

În continuare, evidențiind concomitent declarația martorului și ale inculpatului E. în legătură cu împrejurările ulterioare datei de 24 decembrie 2008, se reține că „la 29 decembrie 2008, dimineața, martorul a fost apelat de pe un nr. de telefon necunoscut lui, de inculpatul E., acesta propunându-i o întâlnire apropiată, în fața sediului Direcției Naționale Anticorupție.

Acceptând, relativ repede, martorul spune la ora 11:17', E. l-a sunat, T.T.T.T. a coborât și I.I.I.I.I., șoferul inculpatului, l-a îndrumat spre auto B-41-RMU unde se afla inculpatul. Odată ajuns, martorul a fost invitat de inculpat să ocupe locul șoferului, E. întrebându-l dacă dl. B. se poate rezolva prin neînceperea urmăririi penale că dacă se rezolvă, înțelege el, nu are rost să mai vorbească, stabilind că în ianuarie 2009 să se întâlnească și cu B.”. Inculpatul E., la urmărirea penală, în declarația din 24 martie 2009, face numai considerații vagi în legătură cu întâlnirile sale cu T.T.T.T., dar accentuează că niciuna nu a fost inițiativa sa și că despre dl. B. a vorbit martorul.

La cercetarea judecătorească în fond (declarație ședință nepublică din 24 martie 2014) inculpatul a relatat că pe dl. B. îl cunoștea de 6-7 ani, l-a mai întâlnit, sporadic, ocazional, în cadrul unor discuții fără obiect, a sesizat nemulțumirea aceluia față de tergiversarea, fără justificare, a unei plângeri depusă împotriva Proiectului Băneasa, de fapt două plângeri, una la judecătorie, alta la Parchetul General, plângerile împotriva proiectului erau făcute pentru a-l bloca, inculpatul a sesizat nemulțumirea, B. cunoștea că era ofițer S.S.S.S., cu grad superior. Cu T.T.T.T. a avut 7 întâlniri, cunoștea că era ofițer la Direcția Națională Anticorupție, i-a cerut să mijlocească o întâlnire cu dl. B., nu i-a dat curs, T.T.T.T. avea atitudine de provocare, a aflat ulterior că în 16 și 17 decembrie 2008 T.T.T.T. și F. s-au întâlnit, el a respins toate propunerile lui T.T.T.T., singurul lucru pe care i l-a cerut a fost să întrebe care e cauza tergiversării soluționării celor două plângeri formulate împotriva Proiectului Băneasa, nu a cerut o soluție în dosar, s-a mai întâlnit cu T.T.T.T. pentru că era interesat de ce se tergiversează plângerea, proiectul era într-o zonă de interes profesional, la 29 decembrie 2008, deși era în drum spre o activitate, a oprit la sediul Direcției Naționale Anticorupție, la biroul lui T.T.T.T., la cererea acestuia, care, fără să fie întrebat nimic, i-a spus că poate să dea aceeași soluție ca Parchetul General, adică neînceperea urmăririi penale, repetat, T.T.T.T. solicita să se vadă cu B. pentru a-i spune ce documente să aducă, el a întrebat cât ar dura verificările pentru a vedea dacă se tergiversează sau nu dl. T.T.T.T. i-a cerut să se vadă după 05 ianuarie, nu a acceptat propunerile lui T.T.T.T.

În continuare, în 15 ianuarie 2009, spre ora 9:05, martorul a declarat că a fost apelat de același șofer al inculpatului, acesta spunându-i să coboare în fața sediului Direcției Naționale Anticorupție urgent, pentru că are să-i dea materiale publicitare cu echipa Rapid. Relativ repede, șoferul a anunțat că a ajuns, martorului fiindu-i arătat un auto de culoare bleu marin, iar după ce șoferul a coborât, T.T.T.T. a urcat și s-a așezat pe bancheta spate unde se afla și inculpatul. Acesta l-a întrebat dacă mai are de lucru la dosar și i-a răspuns că mai sunt ceva. Inculpatul a replicat că a fost sunat de B. care se întorsese din străinătate și s-a interesat de dosar, inculpatul întrebându-l și dacă vrea să-l întâlnească. Martorul a fost de acord și au convenit să se audă la telefon miercuri, 21 ianuarie 2009, inculpatul întrebând dacă nu dorește o funcție în S.S.S.S., la care T.T.T.T. a replicat că este de 6 ani la Direcția Națională Anticorupție și la acel moment nu-i poate da un răspuns.

Cu referire la cele întâmplate în 15 ianuarie 2009, inculpatul, la cercetarea judecătorească a susținut că la cererea lui T.T.T.T. a oprit la acesta, T.T.T.T. i-a spus că mai are de făcut doar câteva adrese în dosar și i-a propus revederea săptămâna următoare. La această întâlnire (15 ianuarie 2009) inculpatul l-ar fi întrebat pe T.T.T.T. dacă vrea să plece în avocatură sau să se pensioneze, întrebare care nu era o propunere, nu era un ajutor în schimbul informațiilor date.

Cum se convenise, la 21 ianuarie 2009, după prânz, același șofer al inculpatului, sunându-l pe martor, i-a cerut să vină la întâlnire în circa 20-30 de minute, iar spre orele 14:15, după ce a coborât din biroul său, pe aceeași stradă pe care se întâlnise și anterior cu inculpatul, era parcat auto de teren, în care, pe bancheta spate, se afla inculpatul E. Acesta l-a întrebat dacă vrea să meargă împreună la sediul firmei lui B., i s-a răspuns că nu este bine pentru că dosarul era în lucru, la care inculpatul a insistat să-i fie dat un termen de soluționare favorabilă, martorul asigurându-l că în maximum 2 luni problema se va rezolva.

Despre întâlnirea din 21 ianuarie 2009, inculpatul, la urmărirea penală a spus că nu poate să spună cu exactitate care a fost tema discuției (aceeași declarație). La cercetarea judecătorească în fond, inculpatul a arătat că T.T.T.T. a insistat foarte mult să se întâlnească cu B.

În continuare, martorul a declarat că spre prânzul zilei de 27 ianuarie 2009, același șofer al inculpatului l-a apelat și i-a spus că-l așteaptă în fața sediului, iar după ce a coborât, a constatat că în mașina arătată, se aflau inculpatul și șoferul I.I.I.I.I. Toți trei s-au îndreptat spre Calea x, la hotelul x, pentru a se întâlni cu B.

În parcarea de la subsol, ei au fost întâmpinați de un individ (pe care inculpatul A., referindu-se la aceeași zi, îl numește K.K.K.K.K.) acesta conducându-i într-un restaurant de la nivelul 2. Apărând și B. acesta l-a întrebat dacă în 2-3 săptămâni dosarul se va soluționa favorabil, cu neînceperea urmăririi penale.

Martorul i-a răspuns că mai trebuie efectuate activități de cercetare penală și în acest sens i-a dat o citație pentru A. și o adresă pentru SC V. SA, inculpatul i-a spus că se ocupă personal, l-a sunat pe A. și i-a transmis „trebuie să mergi la clinică”. „Doctorul nu poate veni acasă”. Martorul le-a spus lui B. și lui E. că pentru el este un risc foarte mare. B. i-a spus că este conștient, dar să stea liniștit că el este ermetic și interesul este al său. Martorul a mai spus că trebuie audiați câțiva membri ai senatului, inculpatul B. răspunzându-i că ar fi bine să audieze una-două persoane.

La un moment dat, martorul i-a spus inculpatului B. că ar vrea ca ei doi să discute câteva minute, sens în care ambii s-au îndepărtat și martorul a reiterat cât riscă el, cerând din nou să nu spună nimănui despre întâlnire, inculpatul răspunzându-i că este discret și interesul este al său. Martorul a mai adăugat că întâlnirea a durat circa 2 ore și jumătate.

La plecare, spune T.T.T.T., a fost condus la sediul Direcției Naționale Anticorupție de șoferul lui B., cu un autoturism de teren.

Despre conținutul întâlnirii din 27 ianuarie 2009, inculpatul E. spune că nu reține cine a stabilit-o, își amintește că T.T.T.T. avea un comportament ciudat, a venit cu niște acte pe care le-a văzut și el și a insistat să i le dea lui B. (declarația de la urmărirea penală - 24 martie 2009). La cercetarea judecătorească în fond, inculpatul spune că T.T.T.T. a insistat să se întâlnească cu B., la cererea lui l-a contactat pe dl. B. cu câteva zile înainte de 27 ianuarie 2009 pentru a-i transmite cererea de a se vedea toți trei, B. a acceptat, s-au întâlnit la acel hotel, el le-a făcut cunoștință celor doi, T.T.T.T. avea o adresă către o firmă din Băneasa, l-a rugat pe dl. B. să o trimită prin cineva, prin adresă se cereau documente, adresa către firmele d-lui B. cerea niște documente, el a înțeles însă că alta era intenția lui T.T.T.T., B., luând adresa, a acceptat să-i facă ofițerului T.T.T.T. un serviciu, la un moment dat el a plecat, a stat circa 2 ore.

Martorul T.T.T.T., cu referire la data de 09 februarie 2009, a declarat că spre prânz, a fost apelat de șoferul inculpatului E. și l-a întrebat dacă are timp să-l vadă, întrevederea a avut loc spre ora 1200, când martorul a fost invitat de șofer în același Jeep în care șoferul era singur. Aici, șoferul l-a întrebat dacă vrea să meargă la sediul S.S.S.S. pentru a-l vedea pe inculpat.

Replicându-i că nu este bine să fie văzut acolo, șoferul l-a sunat pe inculpat. De pe telefonul șoferului, la cererea inculpatului, martorul a fost întrebat ce martori mai are de audiat în dosar și s-a oferit să-i anunțe el pe primii, martorul spunând însă că-i va cita el. Inculpatul s-a angajat să se vadă amândoi, în zilele următoare.

T.T.T.T. a mai fost sunat, la 25 februarie 2009, dimineața, de șoferul inculpatului, anterior, dar în aceeași dimineață, ei convenind să meargă totuși la biroul inculpatului. Cu aceeași mașină, s-a efectuat deplasarea acolo, la punctul de control martorului eliberându-i-se bon de acces poz. 209 din registrul special. Când a apărut inculpatul, acesta a întrebat în ce stadiu este dosarul, martorul a spus că aproape a terminat și s-a convenit ca în 26 februarie 2009 să se vadă la un restaurant pe care inculpatul îl va comunica, și cu B., totul fiind bine.

Cu același prilej, inculpatul i-a spus martorului să nu mai discute cu F. pentru că acela a venit la el și a insistat ca împreună să vină peste martor pentru a grăbi soluționarea favorabilă a dosarului.

Inculpatul E., cu privire la întâlnirile din 25 și 26 februarie 2009, a declarat că T.T.T.T. le-a solicitat, el a venit la biroul lui, martorul i-a cerut să se vadă cu B. și el nu i-a mai transmis aceluia nimic, din mai multe motive, era prea ocupat și presat de timp, dar a și sesizat comportamentul provocator al martorului, acesta i-a dat de bănuit, chiar i-a spus că nu-i mai transmite cererile sale lui B., are posibilitatea să facă acel lucru direct.

Înalta Curte apreciază că redarea declarațiilor martorului și inculpaților este necesară, având în vedere că în cauză (raportul martorului denunțător T.T.T.T. a stat la baza formării Dosarului nr. x/P/2008 conexat la Dosarul nr. x/P/2006, în acela, în baza Ordonanței nr. 191/P/2008 confirmată de instanța competentă, discuțiile purtate începând cu data de 17 decembrie 2008 au fost înregistrate în mediu ambiental (art. 914 C. proc. pen.), din transcriere rezultând mai multe aspecte, de genul : inculpatul F. întrebând : „Poți să-mi zici și mie ceva? Putem să-l ajutăm pe om ? și continuând „B. a vorbit cu președintele statului în legătură cu acest dosar, că fratele președintelui este asociat cu inculpatul B., că B. vrea ca dosarul să se termine cât mai repede cu motivația : mă cheamă când mi-e lumea mai dragă, mă cheamă, mă văd ăștia acolo. Ce firmă îmi pun pe poartă?”

Din aceleași interceptări, cu referire la 18 decembrie 2008, se reține că inculpatul E. îi spune martorului „Da. Deci, ideea care este? Asta e, cum să zic? la el face coadă să intre x, y ”contractul este beton, ei, și ă, îl cred că-mi zice ce. Băi, tată, știi ce înseamnă beton? Ăla nu semnează, nu apasă el, odată, nicăieri”.

Cu referire la insistența ca martorul să citească dosarul, inculpatul E. motivând că numai după aceea își va da seama dacă este o faptă sau nu : „Nu! Da ascultă, mă omule! Tu când te uiți la o lucrare .îți dai seama în două secunde dacă e sau nu e. Ai înțeles?”

Pentru a sugestiona modul în care trebuie cercetat dosarul, același inculpat îi spune martorului că membrii senatului sunt persoane în vârstă, au decedat unii, ei sunt nevinovați, nu au făcut nimic, nimic ! ăia n-au niciun fel de chestii, de combinații!, că dosarul s-a format, așa i-a spus inculpatul B., la plângerea făcută de X.

Relevantă în evidențierea rolului pe care și l-a asumat inculpatul E. de după data de 18 decembrie 2008, este solicitarea lui să fie sunat numai el : „Nu, pe mine mă suni! Indiferent dacă e important sau nu”.

La rândul său, inculpatul F., la aceeași dată, parcurgând traseul împreună cu T.T.T.T., accentuează și el ca martorul să citească dosarul, să mai ceară ulterior niște documente, dar să-l anunțe când vrea să cheme pe făptuitori și să ceară documente pe bază de adrese pentru a se crede că lucrează oficial, procurorul să nu-ți dea seama că lucrează superficial: „citește mai întâi, și-mi zici (...) bă, vezi că-l chem să-mi aducă niște acte. Totul să fie foarte oficial, să nu se (...) nici procurorul (...) pe adrese, pe aia, (...) făcut ca la carte, nu (...).”

Ca între cei doi inculpa?i exista coniven?a infrac?ionala, este relevanta oi replica inculpatului F. din 24 decembrie 2008, atunci când T.T.T.T. întreaba: „îi zici tu lui C, vorbeote cu el, da?”, inculpatul raspunzând „Îi zic eu, da?”.

Cu referire la întâlnirea din 29 decembrie 2008 dintre inculpatul E. și T.T.T.T., transcrierile înregistrărilor au evidențiat interesul primului ca martorul să fi fost, într-adevăr, delegat în cauza Dosarului nr. x/P/2006: „Da. Tot ce voiam să te întreb, de acesta (...) știu de (...) ți-ai făcut, ești?” Deși a adăugat că inculpatul F. îi spusese: „Mi-a zis, mi-a zis că ți-ai făcut de (...)”.

Cu ocazia aceleiași întâlniri, interesul inculpatului în a afla dacă sunt probe împotriva inculpatului B., întreabă: „Da, are scame pe rol? Are probe (...) a (...) e ceva? La (...) aceste, știi, știi de ce-ți spun, da? Decât (...) cum vorbim noi doi, da”, adăugând că inculpatul B. nu-și explică de ce pe o simplă plângere a lui X. s-a format dosar întrucât contractul de asociere în participațiune este legal: „Bă, toate le-am făcut super bine! Mă (...) ce. Nu există! Și zice Nu se poate pe o reclamație a lui X., să facă ăștia așa”.

Fiind determinat să afle ce mai este de făcut în dosar, la aceeași întâlnire, din transcrierile înregistrării, se reține că inculpatul a întrebat dacă mai sunt activități de făcut: „Da. Și părerea, așa, după tine, sunt nu este de făcut adică de activități, care să se termine odată cu astea?” Când a aflat de la T.T.T.T. că după Anul Nou se va putea da o soluție de neîncepere a urmăririi penale, inculpatul l-a asigurat pe martor că pentru coinculpatul B. rezolvarea este un „mezelic” comparativ problemelor pe care le are: „N-are rost să-ți spun multe cuvinte (...) ă (...) câte are el pe cap, e un mezelic”.

Pentru a fi la curent cu acțiunile ce se vor întreprinde, inculpatul, cerând să fie informat i-a spus martorului: „Vezi, că vine aia, aia, aia”.

Discuțiile interceptate pentru întâlnirea din 15 ianuarie 2009 au relevat interesul aceluiași inculpat pentru el: „Ă (...) ai apucat ceva să vezi cu acesta. S-a întors(...) ă-ăsta, știi. Și mă întreabă așa . Cu referire la discuțiile legate de schimbările politice de la nivelul administrației publice și la faptul că lui i se propusese să fie promovat din director adjunct în funcția de director general, dar, va refuza, inculpatul l-a întrebat pe T.T.T.T. dacă nu-l interesează să plece de la Direcția Națională Anticorupție: „(...) te interesează să pleci de aicea?”

Continuând să-și manifeste interesul pentru Dosarul nr. x/P/2006, și în întâlnirea inculpatului E. cu martorul T.T.T.T. din 21 ianuarie 2009, transcrierile au evidențiat motivația primului în a afla pașii anchetei și dacă se intenționează citarea cuiva: „Da, auzi, ce voiam să te întreb? Poți să-mi spui un pas, doi, ce urmează? Mai chemi pe cineva, mai(...)nu știu, ce?, însă aflând că este posibil să i se ia și inculpatului B. o declarație, inculpatul spune că în Băneasa, numele lui B. nu apare deloc:”El, n-are, el (...) nu apare numele lui, deloc”, dar „Bun, ascultă-mă. N-ai un nume pe care să-l mai chemi, să-i iei două rânduri.”, „Zi-mi un nume, da asta-ți zic! Ca idee e (...) Nu știu dacă înțelegi ce (...)? Să simtă că e ceva ok”, aceste liniștiri fiind pentru inculpatul B. cu care inculpatul E. trebuia să se întâlnească.

În aceleași transcrieri apar temerile inculpatul că ceea ce-i spusese T.T.T.T. că ar mai fi necesar de chemat „(...) „am lista acolo (...), îi chem pe toți ca să nu zică că oricum e infirmată de sus”, l-ar neliniști pe inculpatul B. care îi spusese că unii membri ai senatului sunt în vârstă, unii au murit, alții sunt internați în spital .

În legătură cu susținerea lui T.T.T.T. că ar trebui audiat inculpatul A., inculpatul E. i-a indicat „Uite, pe acesta. Îi chemi o dată”.

În cadrul discuției din 21 ianuarie 2009, inculpatul E. a sugerat ca cercetările în dosar să se termine într-o lună: „Păi, vezi și tu o lună, poate (...)”, „Nu trebuie să-ți spun mai multe cuvinte”, s-a abordat și data citării inculpaților A., E. sugerând ca aceasta să fie luni, iar în ce privește câți membrii ai senatului, tot el a cerut să i se dea voie să indice el două nume: „să-ți zic eu un nume, două?”.

În seara zilei de 21 ianuarie 2009, inculpatul B., l-a apelat pe inculpatul E. și cu limbaj codificat: „diagnostic” - soluție „medic”- ofițerul de poliție judiciară „radiografie” - mijloc de probă, „spital” - parchet l-a asigurat că în dosarul în care primise neînceperea urmăririi penale cercetările fuseseră complete, probele administrate, faptele stabilite clar: .„Ă,ă, Deci, ăă medicul respectiv, prietenul tău; A preluat (...) a preluat ăă tot dosarul medical de la medicii ăialalți, echipa cealaltă care (...); Dăduseră un diagnostic!; Deci are toate elementele clare și filtrate și analizele sunt ăă (...).” Și astfel el trebuie să știe ce probe mai trebuie administrate: „(...) vis-a-vis de lista de analize; Pe care trebuia să o pregătim (...) cred că el ca medic trebuie să (...) să ne spună(...).Domn, e pacientu´ ar trebui să facă următoarele analize(...) că are radiografii, are tot acolo (...). adică sunt foarte clare (...)”, inculpatul replicând că deja îi spusese ceea ce aflase de la T.T.T.T.: „Răspunsul care a fost, știi?; Și a zis doar bucățica aia de zonă ca să termine; Să poate să-și facă diagnosticul”.

Înainte de întâlnirea celor trei (inculpații B., E. și martorul T.T.T.T.) din 27 ianuarie 2009, la 23 ianuarie 2009, șoferul inculpatului E., același I.I.I.I.I., sol al inculpatului și transmițător de mesaj, i-a spus lui T.T.T.T. că inculpatul îl roagă să nu trimită citație scrisă inculpatului A., ci să-l citeze telefonic, să întocmească citație scrisă, dar să i-o înmâneze numai în ziua audierii acelui inculpat.

În volumul 160 urmărire penală, file 234, sunt redate discuțiile ce au avut loc la 27 ianuarie 2009, la hotelul inculpatului B., despre care inculpatul E. nu a menționat în declarațiile evidențiate decât că ea s-a desfășurat la cererea martorului.

Inculpatul B. i-a spus că X., înainte de a face plângere, s-a întâlnit cu doi procurori de la Parchetul General, unul este A.A.A.A.A.A., acela cu scandalul cu subiectele la examene, cu Ene, de asemenea că X. a spus despre proiectul Băneasa că vrea să-l blocheze, îi făcea concurență și-i scădea valoarea terenului, el susținând că nu a avut niciodată calitatea de acționar la SC V. SA, a fost doar vicepreședinte al consiliului de administrație doi ani, începând cu anul 2002 sau 2003, asociația în participațiune fiind semnată între M. București la 12 aprilie 2000, nu avea calitate în SC A.A SRL, nu era administrator, nu era în consiliul de administrație al societății. Fiind întrebat de T.T.T.T. dacă la acel moment avea o calitate în SC V. SA, inculpatul B. a spus: „Nu. Acționar n-am fost niciodată (...) am fost administrator în perioada asta. Actele s-au semnat la 12 aprilie (...) ăăă. Două mii (...). Doi ani de zile am fost (...) 2002 (...) 2003 T.T.T.T. referindu-se la faptul că a adus adresa prin care se cereau documente de la SC V. SA, aceasta i-a fost luată de inculpatul B., după ce a citit-o, i-a dat-o inculpatului E., acesta cerând-o expres: „Pot să mă uit (...).” În continuare, inculpatul B. a orientat discuția spre modalitatea în care se vor expedia către Direcția Națională Anticorupție lucrările cerute, la care coinculpatul a spus că ar fi mai bine prin poștă, recomandat, pe urmă, prin cineva din partea societății, ceilalți doi fiind de acord cu ultima variantă. Pretextând că cel care va aduce documentația, nu va ști unde, inculpatul B. i-a cerut lui T.T.T.T. numărul de telefon de la birou și cel am mobilului și după ce le-a primit, le-a notat pe verso-ul adresei ce rămăsese la el.

Cu referire la necesitatea audierii inculpatului A., susținută de martor, inculpatul B. i-a spus că poate avea loc și în ziua următoare, el oferindu-se să-i ducă adresa și chiar va lua legătura cu acela chiar atunci pentru a-i spune că va fi citat: „.eul îl sun acum. Da, mă văd cu el, cum să nu (...)”.

Inculpatul E. a stabilit că ora audierii trebuie spusă inculpatului A. și acela: „(...)se sună direct la (...)”. Între timp, inculpatul B. l-a apelat pe A. și codificat, i-a spus: „(...). Vroiam să vă întreb când ați putea . și problema este că nu poate să vină de la policlinică la dvs., trebuie să mergeți dvs. până acolo, numai să agreăm ora. (...) Păi, e la mine, d-asta vă întreb ca să știu ce să spunem” (vorbirea codificată a fost recunoscută și de inculpatul A., declarație urmărire penală 25 martie 2009).

Continuând, inculpatul B. i-a transmis lui A. că în acea zi îl va apela din nou: „(...) vă sun eu un pic mai încolo (...)”.

Cel care a reluat problema modului în care urmau a se desfășura cercetarea în dosar a fost inculpatul E., acesta întrebându-l pe T.T.T.T. cum va dovedi că inculpatul A. a fost citat, martorul arătându-i citația scrisă, pe care după aceea i-a dat-o inculpatului B. pentru ca acesta să i-o înmâneze lui A. și ce va face după A.: „Acum, revenind la chestia asta, după A., mai vezi ceva ce (...) ce ar mai trebui?”

La răspunsul că va mai audia câțiva martori, inculpatul B. l-a propus pe profesorul X.X.X.X., dar a spus și că 25% din membrii senatului erau studenți, alții au murit, iar când a auzit că totuși 4 sau 5, inculpatul E. a replicat: „Nu mai scurt? Nu merge vreo doi-trei? Nu-i mai (...)”, iar inculpatul B. a adăugat că „dosarul este deja făcut de Parchetul general, totul este clar”.

Când i s-a reamintit că trebuie făcut ceva pentru că soluția de la Parchetul general fusese infirmată, inculpatul B. a intervenit spunând că parchetul nu a infirmat, ci și-a declinat competența la Direcția Națională Anticorupție: „N-a fost infirmat. Soluția a fost ăă (...). declinare de competență. Atenție!”

Revenind la tema audierilor, inculpatul B. a întrebat dacă el l-ar putea însoți pe prof. X.X.X.X., i s-a răspuns că nu, dar a continuat să inducă ideea că a doua zi, inculpatul A., la audiere, să indice numele și numărul de telefon ale persoanei pe care el le propune pentru audiere.

În aceeași discuție înregistrată ambiental, se relevă interesul inculpatului B. ca cele vorbite să constituie discreție:(...) nici ce trebuie n-apuc să vorbesc, darămite (...). Nu, doamne ferește! Păi, da, interesul”, „(...) e împotriva interesului meu (...). N-am interesul deloc, dimpotrivă”.

Inculpatul B., în aceeaoi discu?ie, îi marturiseote martorului T.T.T.T. ca s-a întâlnit cu inculpatul E.: „(...) M-am trezit cu C . oi-am zis ca mai bine sa ne vedem împreuna .” oi s-o facem aoa”, referirea fiind facuta la modalitatea în care concepusera sa-l atraga pe ofi?erul judiciarist.

Readucând din nou în discuție ce persoane ar mai trebui audiate, inculpatul E. a fost secondat de inculpatul B. care, în încercarea de a se renunța la administrarea de probatorii sau măcar la limitarea numărului celor ce urmau a fi audiați, a spus: : „Da, trebuie așa de mulți să vină? Ei sunt foarte sperioși și nu au avut de-a face cu d'astea. Da. Mulți au murit, au plecat”.

Rămași singuri inculpatul B. cu martorul T.T.T.T., primul a întrebat dacă inculpatul A., când vine la audieri, trebuie să aducă documentele cerute prin acea adresă, subliniind că este discret și interesul este numai al său: „(...) niciodată n-a ieșit și interesul e al meu cel mai mare!”

După ce inculpatul B. relatează martorului despre persoane cu care ar fi în relații apropiate (funcție importantă în stat cu care se întâlnise în noiembrie 2008, dar deși fusese testat să vorbească despre dosar, nu a făcut-o sau o persoană care deținuse funcția de procuror general adjunct în Direcția Națională Anticorupție, pe care însă iar nu a abordat-o pentru a o proteja, îi spune lui T.T.T.T.: „Dacă vreodată în domeniul acesta(...)mi-ea mult mai ușor să apelez pentru altcineva, decât pentru mine personal. Dacă vreodată e nevoie de o vorbă pusă, într-un moment cheie (...)”.

Spre finalul întrevederii, inculpatul B. a reluat problematica interesului lui și a spus că se va gândi la persoanele care au deținut funcții în M. București în perioada în care a fost demarată „afacerea Băneasa” (...). ”Da trebuie să ne gândim la cinci oameni (...) și nu se spune ăștia, ca (...). Da. Mă gândesc la câteva, să (...) Trebuie exact, care are și funcție, a (...). Da, da. Perioada aia (...) și prorector”.

Urmând cele stabilite în întâlnirea din 27 ianuarie 2009, la 28 ianuarie 2009, inculpatul A. a fost audiat, el a lăsat martorului T.T.T.T. un tabel cuprinzând numele și numerele de telefon ale unui număr de 7 persoane, datele de identificare ale acestora, persoanele „selectate”.

La 11 februarie 2009, T.T.T.T., telefonic, i-a cerut inculpatului A. un număr de fax al M. București pentru a cita cele 7 persoane. Imediat, inculpatul i-a comunicat secretarei universității că prin fax va primi niște citații de la Direcția Națională Anticorupție pentru colegi, la fel, că va primi și o programare privind zilele în care aceia urmau să se ducă la audieri la Direcția Națională Anticorupție, ea trebuind să-i comunice lui datele și a liniștit-o spunându-i: „să nu-ți faci probleme, că nu-i leagă” .

Între 16 februarie 2009 și 18 februarie 2009 au fost audiați 6 martori de pe lista adusă de inculpatul A. reținându-se că X.X.X.X., după ce a fost audiat (la 16 februarie 2009), l-a apelat pe inculpatul A. după ce acesta îl sunase și i-a transmis că lucrurile au decurs normal „e ok”, că a spus lucruri neesențiale: „Da!, le-am, le-am scris și câteva povestioare pe acolo, din amintiri știi (...) din copilărie”, inculpatul răspunzându-i „Frumos, foarte frumos”. La fel, înaintea audierii unui alt martor convenit de inculpatul B., B.B.B.B.B., acesta, la 16 februarie 2009, întâlnindu-se cu inculpatul A., l-a întrebat cum trebuie să răspundă la întrebările ce i se vor adresa de ofițerul de poliție judiciară. Inculpatul A. i-a spus în acel context că întrebările se vor referi la momentul și cum s-a făcut asocierea și dacă a avut loc o evaluare a terenului la acel moment, el învățându-l pe B.B.B.B.B. și ce trebuie să răspundă: că asocierea s-a făcut din cauza situației financiar precare a universității, că s-a avut în vedere ca universitatea să aducă terenul, iar inculpatul B., banii, evaluarea nefăcându-se pentru că terenul, atunci, era agricol „fără nici un fel de valoare, să-i spui”, că societatea pe acțiuni s-a înființat numai după ce s-a obținut titlul de proprietate, de fals, asocierea s-a transformat în societate, acest lucru a fost votat de senat, firma care a evaluat terenul este cunoscută, valoarea stabilită de aceasta este apropiată de cea reală, partenerii au depus banii, iar universitatea a primit 49,88% din acțiuni, cota nu scade niciodată, în acest sens fiind clauză în contract.

Întrebând ce să declare cu privire la votul în senat, martorul spunând că acesta s-a dat în general, inculpatul l-a corectat și i-a spus să declare că nu s-a votat în general, ci efectiv, de fiecare dată.

Inculpatul l-a mai îndemnat pe martor să spună, dacă va fi întrebat, că îl știa pe tatăl inculpatului B., pe acesta nu l-a întâlnit, dar argumentul fostului profesor al universității a fost puternic în asociere pentru că nu puteau fi înșelați de băiatul unui profesor universitar care le fusese coleg, cheltuielile erau mari, le era foarte greu să se lupte cu guvernele și mafia imobiliară interesată de terenurile zonei, universitatea nu mai putea gestiona situația, agricultura era dezastru, gardul fermei fusese furat, s-au tăiat pomii, asocierea a fost utilă, s-au luat bani și sponsorizări, s-au pus geamuri termopan la cămine, s-au primit două microbuze. Referitor la această dotare, martorul a spus că acestea nu au fost primite, inculpatul replicându-i că în schimb s-au dat burse .

Conținutul discuției evidențiate denotă că martorul nu cunoștea personal condițiile în care M. București încheiase, la 12 aprilie 2000, contractul de asociere în participațiune, nu cunoștea că terenul SC V. SA fusese aportat în natură la capitalul social al SC V. SA, ceea ce denotă că membrii senatului și ai biroului senatului fuseseră amăgiți, induși în eroare.

Un alt eveniment menit a forma convingerea că inculpatul B. era interesat de mersul cercetării penale în Dosarul nr. x/P/2000 s-a petrecut la 5 martie 2009, dată la care inculpatul A. a fost audiat, după acest moment el fiind întrebat, telefonic, de persoana apropiată inculpatului B., acel K.K.K.K.K. despre ce a fost întrebat, în discuție folosind expresii de genul „sticle de vin, vie”.

Actul de sesizare și sentința instanței de fond, coroborând probatoriul administrat pentru situația de fapt expusă, respectiv declarația martorului T.T.T.T. (la judecata în fond acesta a fost audiat, detaliat, apărarea inculpaților vizați de aceste fapte, pe lângă împrejurarea că au fost prezenți și au formulat întrebări considerate relevante, au fost și în posesia copiei declarațiilor), audierea, în ședința de judecată, a înregistrărilor din mediul ambiental, corect au stabilit vinovăția inculpatului B. în săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, cu referire la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 și vinovăția inculpaților E. și F., pentru complicitate la aceeași infracțiune, încadrată în art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 6 și art. 7 din legea nr. 78/2000.

În apel, toți cei trei inculpați au criticat sentința după cum urmează:

- inculpatul B., că ar fi improbabil ca două sticle cu băuturi alcoolice să fi avut aptitudinea de a corupe, iar caracterul de retribuție a bunurilor date nu realizează o plată în vederea unui act determinat, explicit, probatoriul nedovedind că bunurile reprezentau o plată și nu s-a dovedit dacă actul cerut martorului T.T.T.T. intra în îndatoririle de serviciu ale acestuia sau era contrar acestora;

- cu privire la latura subiectivă, nu a fost realizat scopul îndepliniri, neîndeplinirii sau efectuării unui act contrar îndatoririlor de serviciu ale polițistului judiciarist.

Inculpatul, abordând din perspectiva sa ceea ce consideră că probatoriul cauzei a reținut greșit, a susținut că nu a avut vreo relație cu inculpatul F. și nici cu martorul denunțător T.T.T.T., faptul că inculpatul F., la 24 decembrie 2008, a dat acele bunuri nu i-a fost cunoscut, nici anterior, nici la acel moment, probele confirmând că ele au fost date cu alt titlu decât acela de plată pentru acte determinate pe care trebuia să le facă martorul denunțător în Dosarul nr. x/P/2006, ele provenind de la un terț, martorul F.F.F.F.F.F., iar pe T.T.T.T. nu l-a cunoscut la momentul 24 decembrie 2008, nu a comunicat cu el, nu i-a promis bunuri care efectiv să-i fi fost remise, prin intermediul inculpatului, la 24 decembrie 2008.

În ce privește promisiunea pe care, la 15 ianuarie 2009, prin intermediar, inculpatul E. s-a oferit de a i-o face lui T.T.T.T., respectiv o funcție în cadrul S.S.S.S., apărarea susține că nu s-a stabilit, în latură obiectivă, caracterul serios, cert, aceasta nu avea aptitudinea de a corupe, nu era retribuție, folos, plată a unui act determinat, singurul interes al inculpatului B. fiind acela ca dosarul să se soluționeze mai repede.

Cu privire la promisiunea aceleiași funcții oferită anterior de inculpatul E. și sprijinul pe care inculpatul B. l-ar fi promis lui T.T.T.T. la 27 ianuarie 2009, în viziunea apărării inculpatului nu realizează tipicitatea infracțiunii de dare de mită, promisiunea nu are caracter serios, nu avea caracter de retribuție și nu a fost plată pentru un act determinat, pentru că ofițerul judiciarist nu avea aptitudinea, el să dispună o soluție de neîncepere a urmăririi penale, iar probatoriul nu a relevat că inculpatul B. a promis serios, cu intenția de a corupe, soluția cerută de inculpat fiind achitarea fie în baza dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), fie art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. (fapta nu s-a săvârșit cu forma de vinovăție prevăzută de lege).

Apelul inculpatului B., cu referire la infracțiunea de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, nu este fondat.

Înalta Curte, la termenul de judecată 20 iunie 2017 a procedat la audierea martorului T.T.T.T. la acel termen, inculpatul B. nefiind prezent personal, reprezentarea fiindu-i asigurată de avocați aleși.

Art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, incriminând infracțiunea de dare de mită, prevede că aceasta este promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase, în modurile și scopurile arătate în art. 254. Art. 254 C. pen. anterior, infracțiunea de luare de mită este fapta funcționarului public care, direct sau indirect, pretinde sau primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor probatorii.

C. pen. în vigoare (art. 290) incriminează darea de mită, cu o serie de modificări în raport cu dispozițiile art. 255 C. pen. anterior, dar nu vor fi evidențiate de instanța de apel, întrucât, în ce-l privește pe inculpatul apelant, C. pen. anterior este legea penală mai favorabilă (s-a arătat în secțiunea dedicată acestei probleme de drept) și pe considerentul că în legea penală nouă, minimul special al pedepsei închisorii a fost majorat de la 6 luni la 2 ani, iar maximul special al pedepsei închisorii a fost majorat de la 5 ani la 7 ani.

Trecând la analiza criticilor inculpatului, instanța de apel reține că acesta nu contestă existența faptei prin raportare la împrejurările situației întâmplate, ci netipicitatea ei sau/și că ar fi săvârșit-o cu vinovăție.

Cu referire la situația premisă, în cauză aceasta este următoarea: - încă din anul 2006, în Dosarul nr. x/P/2006 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se efectuau acte premergătoare începerii urmăririi penale față de inculpații A. și B. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 248 C. pen. În acest dosar, la 14 februarie 2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

La 4 octombrie 2006, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, s-a format Dosarul nr. x/P/2006, obiectul constituindu-l modalitatea în care a fost transferată suprafața de 224 ha teren al Fermei didactice Băneasa aparținând M. București în administrare, către SC V. SA.

După soluția dată în Dosarul nr. x/P/2006, Direcția Națională Anticorupție, la 31 iulie 2008, prin Ordonanța nr. 3078/II/17, a infirmat-o și a declinat competența, la acest parchet Dosarul primind nr. x/P/2008, conexat la cel cu nr. x/P/2006.

Începând cu luna octombrie 2008, organul judiciar a transmis M. București adrese prin care se solicitau, în faza efectuării de acte premergătoare, documente.

La 26 noiembrie 2008, în Dosarul nr. x/P/2006, prin ordonanță, ofițerul de poliție judiciară comisar șef T.T.T.T., a fost delegat să efectueze activități de genul: ridicare de documente și înscrisuri, audiere numiții A., B., X.X.X.X. ș.a.

Potrivit declarației inculpatului A. la data cererii Direcției Naționale Anticorupție, ca M. București să transmită documente, acest lucru i l-a adus la cunoștință inculpatului B., acesta liniștindu-l că nu vor păți nimic, pentru că are cunoștințe, inclusiv persoane importante de la „doi și un sfert”.

Chiar inculpatul B., personal, i-a spus martorului T.T.T.T. că pentru dosarul în care el era delegat să efectueze acte premergătoare, avea posibilitatea să abordeze persoana cu cea mai mare funcție în stat, dar nu a vrut să o implice, la fel, nici pe un fost procuror general adjunct de la Direcția Națională Anticorupție, pentru a nu-i crea probleme, iar cu inculpatul E., au convenit să apeleze la cel care era cel mai aproape de acel dosar, martorul denunțător. La rândul său, inculpatul E., a convenit cu inculpatul F. să fie abordat fostul lor coleg de serviciu din poliție, cu care lucraseră în anii 2000, inculpatul declarând că a aflat de nemulțumirea inculpatului B. că sunt două plângeri ale numitului X., apărute după soluția dată în dosarul de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Inculpatul F. a recunoscut că în discuție a aflat de la inculpatul E. că el se referea la B. care se săturase câți bani a dat pentru a-l rezolva (s-a detaliat).

Interesul inculpatului B. a fost detaliat în dezvoltarea situației de fapt întâmplată odată cu data de 16 decembrie 2008, prima în conturarea a ceea ce a urmat, scopul arătat chiar de inculpat era ca în Dosarul nr. x/P/2006 să se ajungă la soluția din Dosarul nr. x/P/2006, pentru că acolo, totul fusese filtrat, analizat, nu mai era nimic de diagnosticat.

Chiar acest inculpat, în declarația dată la procuror cu ocazia dispunerii, față de el, a unei măsuri neprivative de libertate, susținea că procurorii de la Parchetul general care dăduseră neînceperea urmăririi penale nu erau inferiori celor din Direcția Națională Anticorupție.

Martorul T.T.T.T., ofițer de poliție judiciară, avea delegare pentru audieri, context în care inculpatul B. îi direcțional pe cine să audieze, când să audieze, câți membri ai senatului să audieze, cu privire la ce audieze, aceia, în întărirea cererii și în viziunea proprie, fiind inocenți, nu știau nimic, nu mai avuseseră de-a face cu așa ceva (s-a arătat).

Nicio probă administrată nu a relevat că inculpatul F., sol și executant al celorlalți doi, inculpatul B. prin intermediul coinculpatului E., ar fi fost el direct interesat să-l capaciteze pe ofițerul de poliție judiciară, chiar acesta, în declarația de la instanța de apel deplângându-i rolul pe care i l-au atribuit coinculpații, ar fi avut un interes personal să dea, la 24 decembrie 2008, acele bunuri, dar contextul a ceea ce se întâmplase (discuția din 18 decembrie 2008 de la restaurantul x), determinarea pe care inculpatul E. i-a transmis-o martorului, totul să-i fie lui comunicat, nu lui „Petre”, la fel, atenționarea făcută de acest inculpat coinculpatului B. (știi, ți-am spus), probează că remiterea sticlei de whisky și a celorlalte articole conținute în sacoșa albastră, nu veneau de la cel care le-a dat, ci făcea parte din obiectivul atragerii martorului în zona interesului inculpatului B., dosarul să se termine cât mai repede și pentru că „dacă tot au făcut analize complete, cu radiografii (...) la spitalul celălalt (...) la ce să mai chinuim pacienții să (...)”, „deja făcut la Parchetul General, totul este clar(...) n-a fost infirmat, soluția a fost declinare de competență, atenție” și, la fel, pentru că, astfel îi transmite inculpatului E. martorului: „(...) toate le-a făcut super bine! Nu există Nu se poate pe o reclamație a lui X., să facă ăștia, asta, ori acesta, nu-i un fraier! Zice! Bă, când faci o greșeală știu, am făcut-o acolo.”

Faptul că, la 24 decembrie 2008, acele bunuri, susține apărarea, aveau valoare insignifiantă față de modul în care era perceput în societatea românească inculpatul B. și denotă că nu aveau aptitudinea de a corupe, acesta nu poate reprezenta lipsa laturii obiective, legea penală neprevăzând o cuantificare a dării altor foloase de către autor sau complice pentru cel care primește.

Din eviden?ierea celor relevate de situa?ia de fapt, rezulta ca ceea ce convenisera inculpatul B. oi E. reprezenta „ca mai bine sa ne vedem împreuna(...) oi s-o facem aoa (...)”, cuvinte ale inculpatului B. care singularizeaza planul conceput „când s-a trezit C”, de la acesta el aflând înca de dupa întâlnirea de la restaurantul x ca: „ prim pas (...) tu,, deci eu nu ma intereseaza, eu am vorbit cu tine oi atât”, ofi?erul de poli?ie judiciara T.T.T.T. era delegat sa efectueze acte în dosarul care-l interesa, ceea ce, prin intermediul inculpatului F., la 24 decembrie 2008, s-a dat, fiind pentru îndeplinirea, de catre ofi?er, a ceea ce înca din 18 decembrie 2008, se transmisese sau oi pentru a nu îndeplini unele masuri procedurale gândite în strategia urmaririi penale (audieri, temporizare sau accelerare, când, pe cine, acceptarea a ceea ce inculpatul interesat i-a transmis, cu finalitatea unui aproape simulacru de acte premergatoare pentru ca „a preluat tot dosaru’ medical de la medicii ailal?i, echipa cealalta care (...) dadusera un diagnostic, deci are toate elementele clare oi filtrate oi analizate” spune inculpatul B., „diagnosticul” dorit oi explicitat de inculpatul B. fiind cel ob?inut în Dosarul nr. x/P/2006 oi pe care îl releva aproape obsesiv, ofi?erului de poli?ie judiciara, el fiind delegat de procurorul de caz sa efectueze o parte a actelor premergatoare în vederea începerii sau nu a urmaririi penale în Dosarul nr. x/P/2006 despre care inculpatul era interesat, cum spune chiar el, deoi „ac?ionar n-am fost niciodata (în SC V. SA), actele s-au semnat în 12 aprilie (...) în doua mii doi, doua mii trei”, „(...) riscul este foarte mare (...) da-i împotriva interesului meu (...) n-am interesul”, de aceasta data pentru a-l linioti pe T.T.T.T. care-i spusese ca ceea ce discutase nu trebuia sa ajunga la cunootin?a nimanui.

Inculpații E. și F., foști colegi de serviciu cu comisarul șef, ofițer de poliție judiciară T.T.T.T., cum toți trei au declarat, nu rămăseseră în relații apropiate cu acesta de la nivelul anului 2003, deci brusca apariție a celor doi în preajma celui delegat în Dosarul nr. x/P/2006 în decembrie 2008, în lipsa unor probe contrare celor evidențiate de situația de fapt, denotă că interesul inculpatului B., în anturajul căruia exista inculpatul E., chiar inculpatul declarând că era cunoștința sa de pe vremea când „E.” era ofițer de legătură în Spania, formează convingerea că bunurile date la 24 decembrie 2008, în condițiile arătate, inculpatul F. aflând de la coinculpatul E. că B. era interesat de dosar, nu proveneau de la cel care fizic le-a dat ca „atenție” pentru sărbătorile de iarnă ce se apropiau, iar F.F.F.F.F.F., invocat de inculpat și de apărarea sa ca fiind persoana care le-ar fi procurat și de la care în realitate veneau, a fost introdus în ecuație tot potrivit strategiei gândite de cei trei inculpați, inculpatul F. spunând că întâmplător, în chiar perioada de după întâlnirile inițiate de ei cu ofițerul de poliție judiciară delegat în Dosarul nr. x/P/2006 l-ar fi întâlnit pe o stradă, fără a-și aminti unde anume și aflând de la inculpat că-l va vedea pe T.T.T.T., brusc, i-ar fi dat și acela respectivele bunuri, T.T.T.T. declarând, fals, acest aspect, că îl cunoaște pe F.F.F.F.F.F., dar nu a avut nicio legătură de altă natură cu acela (era informator folosit de organele judiciare) și niciodată nu și-au făcut cadouri.

În plus, dacă inculpatul F., polițist specializat în antifraudă și combaterea corupției, nu ar fi folosit stratagema rolului pe care i l-au atribuit coinculpații dar și implicarea acceptată, el spunându-i lui T.T.T.T. că bunurile sunt de la „F.F.F.F.F.F.”, excepție palinca, este de înțeles că au gândit că ofițerul de poliție judiciară îi putea demasca și astfel nu realizau ceea ce îl interesa pe inculpatul B. și în scopul căruia l-a interpus pe inculpatul E., acesta, la rândul lui, pe inculpatul F., fost mai apropiat coleg cu T.T.T.T.

și persoana aceasta frecventa sediul Direcției Naționale Anticorupție, T.T.T.T. spunând că fără a avea relații apropiate cu acesta, după anul 2003 l-a mai văzut pe holuri pentru că avea atribuții legate de obiectul parchetului respectiv, deci nu are relevanță că inculpatul B. nu a interferat niciodată cu cel care a dat bunurile.

Actele de cercetare, cum s-a arătat, erau delegate în atribuțiile comisarului șef polițist judiciarist, în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (2) C. proc. pen. anterior, sub imperiul cărora s-a desfășurat faza urmăririi penale, organele de urmărire penală, în vederea strângerii datelor necesare pentru începerea urmăririi penale, având atributul de a le da spre efectuare, deci exact situația înscrisă în ordonanța din 28 noiembrie 2008. În cauză, soluția de a nu începe urmărirea penală este evident că nu aparținea, în exclusivitate, ofițerului judiciarist, dar interesul inculpatului B. convergea spre o atare soluție, la care, ceea ce i-a impus martorului, era convins că s-ar ajunge dacă cel delegat lua cauza „de la ceilalți medici, aceia dând diagnosticul”.

În ce privește apărarea aceluiași inculpat, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, respectiv oferirea unei funcții la 15 ianuarie 2009 (inculpatul E.) și la 27 ianuarie 2009 personal, probele administrate și arătate, rețin existența faptei și vinovăția inculpatului.

În realitate, nici în ce privește existența faptei în modalitatea oferirii, nu este contestată, ci se critică neîntrunirea elementelor constitutive în forma caracterului serios, cert al acesteia, ceea ce s-a oferit nu avea aptitudinea de a corupe și caracterul de retribuție care nu era în îndatoririle de serviciu ale ofițerului judiciarist.

Fără a mai enunța incriminarea, datele cauzei, probate, corect au condus la reținerea infracțiunii în sarcina inculpatului B.

Astfel, pe parcursul secven?elor întâlnirilor inculpatului E. cu martorul, acesta i-a spus lui T.T.T.T. ca rezolvarea de „activita?i, care sa se termine odata cu astea?” este un „mezelic”, „(...) câte are el pe cap, e un mezelic” pentru inculpatul B. „(...) î?i dai seama în doua secunde daca e sau nu e, ai în?eles?, iar B. „(...) ideea, care este? Asta e, cum sa zic? La el face coada sa intre T, B”, pentru ca în întâlnirea din 15 ianuarie 2009, dupa ce face o introducere vizând schimbarile politice de la nivelul U.U.U.U. oi presupune ca Nica Dan va ajunge la conducere, îi marturiseote ca oi lui i s-a propus o promovare, dar o va refuza, oi continua : „(...) nu otiu cum se vor derula toate lucrurile în continuare, cu cine oi cum, pentru ca înca nu se otie (...). A, te intereseaza sa pleci de aicea?”, or, aducând în actualitatea adevaratei mize a contractarii martorului, aceea de a fi determinat sa coopteze oi pentru ca la B. stau la coada x oi y, dosarul, solu?ia, este un „mezelic”, deci munca, astfel cum o vor conduce inculpa?ii nu este prea grea pentru ca B. i-a spus ca totul e facut „superbeton”, oferirea, determinata „te intereseaza sa pleci de aicea”, s-a transpus în afectivul psihic al celui care a primit-o ca fiind venita de la cel care, deoi, la acel moment, i se sublinia ca nu este implicat, odata ce ofi?erul de poli?ie judiciara era delegat sa-l audieze oi pe inculpatul B., totul conducea la acela, inculpatul E. datorita pozi?iei sale profesionale, cunoscuta de T.T.T.T. oi accentuata de sus?inerea ca oi el va fi promovat (ceea ce s-a oi întâmplat ulterior), inculpatul E. fiind mesagerul B.

Ca atare, odată ce oferirea avansată în contextul în care inculpații B. și E. îl „aleseseră” pentru a conduce într-un mod conceput de ei actele premergătoare în dosar (documente, audieri), nu era necesar să fie, pentru întrunirea laturii obiective a infracțiunii, grandioasă, excepțională, ci adecvată specificului profesional al celui față de care s-a făcut și al celui care a avansat-o (erau polițiști, T.T.T.T. detașat la Direcția Națională Anticorupție, dar provenit din cadrele U.U.U.U.). Posibil, ar fi avut caracter neserios dacă inculpatul E. i-ar fi promis o funcție într-un alt domeniu de activitate pentru care nu avea pregătirea necesară sau profesională cu totul alta decât cea din S.S.S.S. (director general într-un minister al culturii, exemplu), ori în S.S.S.S., i se promisese o funcție, fără a se specifica dacă de execuție sau nu, promisiunea, simplă, constituind modalitate alternativă de folos, în cazul 15 ianuarie 2009, inculpatul B. având implicare indirectă, dar asumată de el când s-a și confesat lui T.T.T.T., că împreună cu „E.” care venise peste el, l-au „ales” după ce nu vorbise despre dosar cu persoana cu poziția cea mai înaltă în stat și nici cu fostul procuror general, de la Direcția Națională Anticorupție, pentru a nu-i crea probleme, deci inculpatul B. și-a asumat anterior, încă de la momentul de după octombrie 2008, cunoașterea a ceea ce făcea coinculpatul, acesta spunându-i lui T.T.T.T. că: „Ă, (...) ai apucat ceva să vezi cu acesta; S-a întors ă (...) acesta, știi. Și mă întreabă așa”., inculpatul A. recunoscând că din toamna anului 2008, de când au sosit la M. București solicitări ale Direcției Naționale Anticorupție de documente, spunându-i inculpatului B., acesta l-a liniștit, pentru că are pe cineva de la doi și un sfert” (așa era cunoscută anterior direcția unde activa inculpatul) E. „Cornel” și nu vor păți nimic chiar dacă, până la momentul 27 ianuarie 2009, inculpatul B. nu luase contact personal cu T.T.T.T., s-a evidențiat mai sus că „l-a ales” atunci când „Cornel” a venit peste el.

Cu referire la 27 ianuarie 2009, situația de fapt evidențiată și în prezenta, relevă că inculpatul B., cunoscând, cum s-a probat, ceea ce întreprindea „Cornel”, nu a făcut decât să reia și să accentueze sprijinul în ceea ce privește traseul profesional al celui pe care-l alesese, împreună cu „E.”, sa fie „medicu’ ” despre care era la curent și pe care o avansase deja coinculpatul, din contextul discuțiilor reieșind că el a orientat poziția sa atunci când a avut prilejul, respectiv pe fondul subiectului antamat de coinculpat în legătură cu schimbările probabile la vârful S.S.S.S., fiind cunoscut din datele cauzei, că niciodată acest inculpat nu a acționat la vedere până la momentul ulterior dobândirii, de către M. București, la 6 iunie 2001, a titlului de proprietate ilegal și, mai ales, după ce, prin intermediul inculpatului C., universitatea a început să aporteze terenul la capitalul social al SC V. SA, el chiar spunându-i lui T.T.T.T. că a fost vicepreședinte o perioadă scurtă de timp, dar nu a fost administrator.

În fapt, în contextul determinat și după ce inculpatul B. îi spune lui T.T.T.T. că „el cunoaște foarte bine pe cineva în instituție. A fost și la mine acasă și astea”, continuă: „Dacă vreodată în domeniul acesta(...)mi-e mult mai ușor să apelez pentru altcineva, decât pentru mine personal. Dacă vreodată e nevoie de o vorbă pusă, într-un moment cheie (...), ceea ce reprezintă oferirea unui folos, făcută direct, prezența lui T.T.T.T. la întâlnirea din 27 ianuarie 2009, pe parcursul a două ore și jumătate, asezonată cu mâncare și băutură, urmată de conducerea lui la plecare cu un vehicul cu șofer al inculpatului B., nefiind aleatorie, ci integrându-se în paleta de acțiuni conjugate pentru a-l folosi în deturnarea atribuțiilor de serviciu pentru care fusese delegat în cauza Dosarului nr. x/P/2006, „vreodată” însemnând „oricând” și făcând referire la ceva, orice vorbă pusă, ar fi cerut T.T.T.T., întâlnirea din 27 ianuarie 2009 fiind foarte importantă pentru inculpatul B. și pentru că în acel moment a fost singur că T.T.T.T. nu își va îndeplini ori va întârzia (ambele modalități) atribuțiile ce-i fuseseră delegate în modul în care el a convenit (va audia ce persoane dorește inculpatul B. - ex, martorul X.X.X.X., îl va audia pe inculpatul A., a doua zi, acela va cere el ce audieri să se mai facă, sens în care va scrie pe o hârtie numele persoanelor, datele de identificare, dar va cunoaște și ce vor declara acelea, ceea ce s-a adeverit cu referire la audierile în dosar din 15, 16 și 17 februarie 2009), or, că era ori nu era real că în acea perioadă temporală erau sau nu schimbări în U.U.U.U., în S.S.S.S., sau că salariul în această structură era mai mic, nu au relevanță în existența infracțiunii și vinovăția inculpatului B., soluția achitării în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I sau și teza a II-a, nu este întemeiată, contextul ales de acest inculpat fiind același în care coinculpatul E. promisese împrejurarea gândită, concepută de autori.

Inculpații E. și F., au criticat sentința, în motivele ce vizează condamnarea pentru infracțiunea de dare de mită în condiția complicității, pe considerente de genul: - nu au avut intenția contactării martorului, tot ce s-a discutat despre dosarul ce-l viza pe inculpatul B. era numai contribuția martorului, niciunul nu a spus că l-ar interesa o soluție în acel dosar, aceasta a fost expusă numai de T.T.T.T., au fost provocați, ei nu au urmărit decât ca plângerile să nu se tergiverseze pentru că aveau atribuții în zona afacerilor, pentru ca eventual, prin tergiversare, mediul afacerilor să nu fie șantajat, înregistrările ambientale și cele realizate de martor sunt contrafăcute, nereale, martorul nu este credibil pentru că ceea ce a expus în rapoarte este extras din înregistrările neadevărate.

Inculpatul E., referindu-se la probatoriul administrat la urmărirea penală și la cercetarea judecătorească a mai susținut că nu este complet, precis unele înregistrări care ar fi probat că alta a fost situația, nu au fost atașate dosarului.

Înalta Curte, în analiza acestor critici, reamintește că acești inculpați solicitaseră și ei trimiterea cauzei pentru rejudecare pe motivul că sentința nu cuprinde verificarea apărărilor lor, este nelegală disjungerea laturii civile a cauzei, acestora dându-le răspuns în partea dedicată analizei.

Fără a relua participația penală a celor doi inculpați în săvârșirea infracțiunii de dare de mită autor inculpatul B., instanța de apel va analiza critica inculpatului E. referitoare la legalitatea înregistrărilor ambientale și cele efectuate de martorul T.T.T.T., autorizate conform normelor procedurale în vigoare în anul 2008-2009 și presupusa provocare la care ar fi fost supuși ambii inculpați.

În acest sens, instanța de apel reamintește că inculpații au recunoscut realitatea datelor întâlnirilor lor cu T.T.T.T., dar conținutul situației de fapt ei îi dau o apreciere proprie. Astfel, inculpatul E. declară că a avut 7 întâlniri cu T.T.T.T., dar toate au fost la inițiativa aceluia, care îl provoca, fără să probeze de ce acela l-ar fi provocat, în timp ce inculpatul F. a declarat că deși îl considera prieten pe T.T.T.T., acesta a mințit pentru a se răzbuna pe el pentru că la o petrecere la care au participat ambii, i-ar fi spus lui T.T.T.T. că este bețiv, că se îmbracă urât și acest incident ar fi degenerat în loviri dacă T.T.T.T. nu ar fi fost oprit de colegi, tot atunci acela amenințându-l că îl va aresta.

În ce privește pretinsa nelegalitate a înregistrărilor din mediul ambiental și cele realizate cu autorizare legală de martorul denunțător, instanța de apel reține că legalitatea actelor de urmărire penală efectuate anterior datei de 7 februarie 2014, data intrării în vigoare a Codului de procedură penală actual, se examinează prin prisma nulităților reglementate de noua normă procesual penală în art. 280 - art. 282, doar cu luarea în considerare a condițiilor referitoare la îndeplinirea actelor, așa cum erau prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării acestora, așa cum s-a stabilit prin art. 4 din Legea nr. 255/2013, care reprezintă reflectarea principiului „tempus regit actum”. Deci, verificarea efectuării urmăririi penale în condiții de legalitate se realizează asupra actelor procedurale, a măsurilor și actelor procesuale pe care le conțin numai din perspectiva regimului nulităților, situație în care constatarea vreunei încălcări a dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea anchetei penale atrage nulitatea actului numai în condițiile expres prev. în art. 281, art. 282 C. proc. pen. Când se constată încălcări ale dispozițiilor procesuale privind administrarea probelor, sancțiunea care intervine, conform art. 102 C. proc. pen., este excluderea probelor obținute în mod nelegal, acestea neputând fi folosite în procesul penal. Însă, sancțiunea excluderii, este conform art. 102 alin. (3) C. proc. pen., rezultatul constatării nulității actului prin care s-a dispus, autorizat, confirmat proba sau chiar a mijlocului de probă ori a procedeului probatoriu prin care s-a obținut, iar constatarea nulității, este de principiu, relativă.

Inculpatul critică, în realitate, conținutul înregistrărilor, nu procedeul probator și nu indică vreo vătămare care i s-ar fi adus, afirmațiile că s-ar fi intervenit asupra înregistrărilor inițiale fiind formale.

Tot în legătură cu înregistrările transcrise în procese-verbale, înregistrări audiate la instanța de fond în ședința de judecată, inculpatul susține că sunt acțiuni de provocare din partea ofițerului de poliție judiciară T.T.T.T., care a acționat în acest mod la indicațiile organului judiciar.

Critica privind existența unei provocări din partea martorului denunțător nu se încadrează în dispozițiile art. 103 alin. (3) C. proc. pen. (art. 68 C. proc. pen. anterior, aplicabil la momentul efectuării urmăririi penale) care interzice organelor judiciare sau altor persoane care acționează pentru acestea, să provoace o persoană să săvârșească sau să continue să săvârșească o faptă penală, în scopul obținerii unei probe.

Textul precizat anterior are la bază justificarea înlăturării probelor obținute în situația în care organul de urmărire penală nu se limitează la a cerceta în mod pasiv activitatea infracțională, ci exercită o asemenea influență asupra persoanei vizate, încât să determine săvârșirea unei fapte penale care fără această intervenție nu ar fi fost săvârșită, cu scopul de a constata o infracțiune, respectiv de a obține probe și de a declanșa urmărirea penală.

La fel, cu referire la susținuta provocare, un anumit act ar putea fi considerat provocator numai dacă nu este dependent, într-un fel sau altul, de conduita autorului infracțiunii (în cazul inculpatului, complicitate materială la infracțiunea de dare de mită a autorului, inculpatul B.), însă, dacă acel act este o urmare a propriei sale conduite, pentru că inculpatul este cel care a convenit cu inculpatul B. s-a detaliat) să fie ales ofițerul de poliție judiciară, nu există provocare, or, acceptând să coopereze la comiterea infracțiunii autorului, inculpatul a voit să comită tot ce s-a relevat în situația de fapt de la 16 decembrie 2008 și până la 27 ianuarie 2009.

Inexistența unei „provocări” din partea martorului T.T.T.T. ori a procurorului de caz este evidentă nu numai din simpla examinare a desfășurării secvențiale a faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată (astfel cum deja a fost expusă), dar și din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în mod constant, pe de o parte, a făcut delimitarea cuvenită între „provocare” și folosirea legală a tehnicilor speciale de anchetă, iar pe de altă parte, a stabilit criteriile care vor fi avute în vedere de instanță atunci când este invocată „provocarea”, niciunul dintre acestea neconfirmând, într-o modalitate plauzibilă, existența ipotezei „provocării”.

Nu în ultimul rând, ambii inculpați au recunoscut, iar datele existente în dosar confirmă această împrejurare, că au o îndelungată activitate în serviciile speciale/secrete, ambii ocupând, la data faptelor, funcții de comandă în cadrul U.U.U.U.

Astfel, inculpatul E. avea calitatea de director adjunct al S.S.S.S. - a U.U.U.U., șef al unui serviciu secret în cadrul U.U.U.U. cu posibilități de control asupra întregului corp polițienesc la nivel național și, deci, și asupra ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

Inculpatul F., la momentul respectiv, era șef Serviciu Operații în cadrul Direcției Generale Anticorupție, direcție aflată în cadrul U.U.U.U.

Or, în aceste condiții este neplauzibilă apărarea fundamentată pe existența unei provocări din partea autorităților de stat sau a celor judiciare, în realitate inițiativa de a se întâlni în mod repetat cu martorul T.T.T.T. le-a aparținut în exclusivitate, fiind generată de dorința inculpatului B. de a supraveghea, controla și influența activitatea de cercetare desfășurată de Direcția Națională Anticorupție în dosarul care îl privea pe acesta, în final prin obținerea unei soluții favorabile.

Aceeaoi este oi implicarea inculpatului F., cu sublinierea ca acesta a participat, în calitate de complice, la activita?ile 16 decembrie 2008 - sfâroitul anului 2008 (24 decembrie) pentru ca inculpatul E. i-a spus lui T.T.T.T. sa comunice numai cu el, nu cu P”.

Inculpatul F. a mai susținut că în ce-l privește, din încadrarea juridică a faptei trebuie înlăturată dispoziția art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, aspect nefondat, întrucât, în adevăr, acesta a fost modificat prin art. 79 pct. 2 din Legea nr. 187/2012 publicată în M. Of. nr. 757 din 12 decembrie 2012, dar legea penală mai favorabilă aplicată inculpatului, analizată prin prisma Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, este legea veche și ca atare ele nu pot fi înlăturate.

Pe de altă parte, reținerea sau, dimpotrivă, înlăturarea dispozițiilor art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 nu pot fi circumscrise unei schimbări de încadrare juridică în sensul dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., textele invocate făcând referire la majorarea maximului special al pedepsei. În fapt, acest inculpat a solicitat înlăturarea dispozițiilor art. 7 alin. (2) din legea nr. 78/2000, în viziunea apărării sale, prin această cerere el urmărind să obțină intervenirea prescripției speciale a răspunderii penale, cerere nefondată, în calculul termenului de prescripție (de la 24 decembrie 2008), fiind importantă pedeapsa prevăzută de textul incriminator, respectiv, astfel cum a susținut și procurorul în adresa înaintată instanței de apel la 22 mai 2017, odată ce pedeapsa prevăzută pentru art. 255 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, aceea de la 6 luni la 5 ani; maximul de 5 ani mărit cu 2 ani, deci pedeapsa este de la 6 luni închisoare la 7 ani închisoare.

Potrivit art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, la care potrivit art. 124 C. pen. anterior în forma în vigoare anterior modificării aduse prin Legea nr. 63/2012, se adaugă încă jumătate, deci în total 12 ani.

Ca atare, termenul de prescripție specială a răspunderii penale a inculpatului apelant s-ar împlini abia la 24 decembrie 2020 potrivit legii penale mai favorabile situației sale, C. pen. nou prevăzând un termen de prescripție pentru infracțiunea de dare de mită, de 16 ani.

Același inculpat cum s-a mai arătat în prezenta, a susținut și că provocarea la care l-ar fi supus martorul denunțător ar fi fost urmarea urii personale generată de incidentul descris; Înalta Curte, deși o asemenea determinare nu rezulta din niciun element de fapt, constată că din înregistrările stocate pe suportul optic TC3, folder PP1, fișier din 9 ianuarie 2009, inculpatul F. i se adresează lui T.T.T.T. cu cuvintele „tati, te pup, pa, pa, week-end plăcut”, înregistrări ascultate de acest inculpat și la cercetarea judecătorească în fond.

În ce privește infracțiunea de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. (art. 269 alin. (1) C. pen. în vigoare) și motivul de apel formulat de inculpați, soluția cerută fiind achitarea lor în baza dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), Înalta Curte reține următoarele:

Primordial, subliniem ca niciunul din aceoti inculpa?i (E. oi F.) nu critica existen?a faptei în materialitatea ei, ci analizând con?inutul înregistrarilor ambientale oi pe cel al înregistrarilor martorului denun?ator T.T.T.T. sus?in ca au fost provoca?i, nu s-a probat vreun indiciu ca fara interven?ia lui T.T.T.T., fapta ar fi fost savâroita, numai acesta a propus, nu i s-a cerut oi nici nu i s-a sugerat nimic în legatura cu dosarul care-i viza pe inculpa?ii A. oi B., în întâlnirea din 18 decembrie 2008 inculpatul E. oi-a exprimat temerile ca dosarul nu este lucrat, ci tergiversat oi crede ca este altceva, el necerându-i lui T.T.T.T. decât sa verifice sa vada care este motivul tergiversarii, în raportul martorului nu se men?ioneaza nimic în legatura cu propunerile pe care el le-a facut oi ca a fost refuzat, tot acesta a insistat sa-l vada pe inculpat, la fel pe coinculpatul B., nu este real ca E. a întrebat daca dosarul în care era implicat B. se poate rezolva cu neînceperea urmaririi penale, la 27 ianuarie 2009, la restaurantul H Johnson, T.T.T.T. l-a rugat pe inculpatul B. sa trimita el adresa pentru ca nu avea maoina, tot acela l-a rugat pe inculpatul B. sa trimita el cita?ia pentru A. oi sa-l întrebe când poate sa vina, acelaoi îi spune lui B. sa nu mai vorbeasca cu nimeni, nici cu E., nici cu avocatul sau, la 25 februarie 2009, T.T.T.T. a fost în biroul lui E. oi cere sa-l vada din nou, pe B., l-a fel s-a întâmplat în 26 februarie 2009, E. i-a spus ca a vrut sa-i faca o oferta, dar nu era cazul pentru ca T.T.T.T. era cunoscut cu legaturi în lumea interlopa, deci oi atunci încerca sa îl provoace la 13 martie 2009, T.T.T.T. l-a chemat pe F. oi l-a provocat pentru a afla ce se întâmpla cu B. oi E. ca nu l-au cautat, ca el oi-a terminat treaba, atitudinea provocatoare a ofi?erului de poli?ie judiciara T.T.T.T. a fost remarcata chiar de la debutul cercetarilor din cauza, de catre judecatorul investit cu solu?ionarea propunerii de arestare preventiva a inculpa?ilor (încheierea din 25 martie 2009 pronun?ata de Curtea de Apel Bucureoti, sec?ia a II-a penala, în Dosarul nr. x/2/2009), teza provocarii fiind sus?inuta oi de probatoriul testimonial administrat la cercetarea judecatoreasca în fond, în final inculpatul „relevând” existen?a unei explica?ii pentru care ac?iunile lui T.T.T.T. s-au derulat provocator, respectiv „razbunarea” fa?a de niote colegi care au promovat în func?ii, deoi îi fusesera egali, moralitatea oi probitatea profesionala a martorului „fiind de analizat” pe fondul consumului de bauturi alcoolice oi a unei mentalita?i învechite de mili?ian.

În cadrul criticilor sentinței, inculpatul E. susține că numai efectuarea unei expertize exprese asupra înregistrărilor ambientale și a celor realizate de martor ar fi reliefat provocarea și ar fi condus la excluderea lor, dar judecătorul a respins-o, în viziunea apărării sale fiind pe deplin aplicabile sancțiunile prevăzute de art. 102 alin. (2) și 4 C. proc. pen.

Cu referire la expertizarea înregistrărilor ambientale și a celor realizate de martor, instanța de apel a amintit că în acea cauză penală, urmărirea penală s-a desfășurat potrivit Codului de procedură penală anterior, cu privire la acest aspect motivându-se regimul juridic al nulităților. În plus, Înalta Curte constată că apărarea inculpatului a subliniat ceea ce, în opinia sa, ar fi provocare, iar pretinsele intervenții exterioare asupra înregistrărilor efectuate nu sunt argumentate în drept. Considerațiile apărării cu privire la descărcările înregistrărilor pe suportul optic neavând relevanță asupra conținutului înregistrării ca atare. Înregistrările din prezenta cauză sunt digitale și nu analogice. Dacă în cazul înregistrărilor de tip analogic, (bandă sau casetă magnetică) este simultană cu evenimentele petrecute, pentru că numai într-un astfel de caz se poate vorbi de un suport original, la copierea pe un alt suport înregistrarea suferind pierderi și calitatea ei având astfel de suferit, în cazul înregistrărilor digitale, noțiunea de „original” și „copie”, „clonă” are o semnificație formală, cronologică, pentru că între prima copiere efectuată pe un suport optic și pe toate celelalte ulterioare, „copie” nu există nicio diferență de conținut. Ori, spre deosebire de aparatele de înregistrat de tip analogic care datorită uzurii în timp înregistrările efectuate sunt din ce în ce mai slabe calitativ, înregistrările succesive cu aparatele digitale au aceeași calitate și parametri în timp. De asemenea, în cazul înregistrărilor digitale fișierele create în mediile de stocare digitală sunt transferate din memoria aparatelor pe suporturi optice (CD sau DVD), calitatea înregistrării fiind aceeași.

Pe de alta parte, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, exemplu hotarârea din 24 februarie 2009, în cauza T împotriva României (cererea nr. 3584/02, pag. 69), a reamintit ca admisibilitatea probelor ?ine în primul rând de regulile de drept intern oi ca, în principiu, instan?elor na?ionale le revine obliga?ia de a aprecia elementele adunate de acestea. Misiunea încredin?ata Cur?ii prin Conven?ie consta în a cerceta daca procedura, privita în ansamblul sau, inclusiv modul de prezentare a mijloacelor de proba, a avut un caracter echitabil (Van Mechelen oi al?ii împotriva Olandei, Hot. din 23 aprilie 1997 supra 50, culegere de hotarâri oi decizii - III oi De L împotriva Italiei (dec) nr. 69.264/01, din 12 februarie 2004).

Înalta Curte reamintește că în cauză și în fața instanței de fond, inculpatul a beneficiat de largi posibilități de a-și organiza apărarea. Martorul T.T.T.T. a fost audiat, la fel, s-au audiat în ședința de judecată înregistrările incriminate, apărarea inculpatului intrând și fizic în posesia suporților. Înalta Curte, de asemenea, reamintește că respectarea dreptului la apărare nu impune admiterea oricărui probatoriu numai pentru simplul motiv că a fost cerut de parte, ci acesta trebuie să fie util cauzei în sensul furnizării de date utile, pentru inculpat însă necreându-se nici un dezechilibru procesual între acuzare și apărare și ca atare, nu se poate susține nicio vătămare a intereselor sale legitime, în fapt apărarea inculpatului dorind numai să accentueze că replicile, întrebările, răspunsurile, participarea la dialogurile din întâlnirile pe care însă le-a recunoscut, ar fi rezultatul numai a ceea ce spunea T.T.T.T., inculpatul având atitudine pasivă de simplu cetățean care numai întâmplător și împotriva voinței sale se afla acolo, împrejurări rezumate de inculpat ca fiind „răzbunare” și credibilitate, moralitate îndoielnice ale organelor de poliție judiciară, „milițian” cu apucături învechite.

De altfel, caracterul așa-zis provocator al discuțiilor înregistrate nici nu ar putea fi stabilit de un expert criminalist specializat în domeniul respectiv, evaluarea probelor și coroborarea acestora fiind atributul exclusiv al organelor judiciare.

În legătură cu valoarea probatorie a raportului martorului T.T.T.T., aceasta este, are forța unei declarații, art. 64 C. proc. pen. anterior, - enumerând-o ca mijloc de probă, iar art. 97 alin. (1) C. proc. pen. actual, ca mijloc probator, cu valențe în a evidenția elemente de fapt care servesc la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.

Totodată, având în vedere calitatea profesională a martorului T.T.T.T., ofițer de poliție judiciară - comisar șef, acesta este organ de cercetare penală (art. 201 alin. (2) lit. a)1 C. proc. pen. anterior, în redactarea adusă prin modificarea art. 1 pct. 130 din Legea nr. 281/2003, art. 55 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. actual) și își desfășoară activitatea de urmărire penală sub conducerea și supravegherea procurorului și chiar dacă s-a folosit titulatura „raport” aceasta are semnificație de informare, aducere la cunoștință a unor împrejurări despre care a luat contact în mod direct, după ce la 16 decembrie 2008, a fost contactat de inculpatul F., acesta spunându-i că este în biroul inculpatului E. și el a aflat de la acela că este interesat de dosarul B. (derularea situației de fapt a fost analizată în prezenta) aspect în privința căruia inculpatul F., deși nu neagă că el este cel care a apelat telefonic, susține că „este o minciună” pentru că nu avea „cum parcurge distanța între S.S.S.S. și Direcția Națională Anticorupție în 6 minute, iar la sediul S.S.S.S. accesul telefoanelor mobile este interzis”, la 18 decembrie 2008 el nu cunoștea restaurantul „x”, uitase de întâlnire, la 24 decembrie 2008 el l-a apelat pe T.T.T.T. pentru a-i da plasa cu „obiecte promoționale” ( fără a mai menționa cei 3 l de whisky și palinca) de la F.F.F.F.F.F. și pentru că nu s-au întâlnit, „avea de gând să o restituie” lui F.F.F.F.F.F., tot timpul T.T.T.T. a încercat să-l provoace (concluzii după dezbaterile din cauza de la termenul de judecată din 4 iulie 2017).

Din enumerarea apărărilor inculpaților, se desprinde concluzia că, în realitate, ei nu contestă decât aprecierea probatoriului, toată desfășurarea situației de fapt care-i acuză punând-o exclusiv pe „provocarea” la care i-a antrenat martorul T.T.T.T.

În plus, inculpatul E. susține că „provocarea a fost dovedită” și de declarațiile martorilor Nica Dan, fost ministru al Administrației și Internelor, de după luna ianuarie 2009, V.V.V.V. (pe acesta chiar inculpatul îl introduce în cauza derulată de după decembrie 2008 și recunoaște că el a fost cel care l-a apelat pentru a-i cere numărul de telefon al martorului T.T.T.T., de asemenea, încercări (folosim acest termen pentru că este propriu acțiunilor inculpatului, de după ianuarie 2009), de a-și crea o acoperire că în februarie 2009 a adus la cunoștința organelor abilitate că este provocat (la fel prin intermediul unui coleg a dorit să ajungă și la procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție pentru aceeași situație).

Fără a comenta apărările lipsite de rezonabilitate ale inculpatului, Înalta Curte reține că toate persoanele indicate de inculpat, au avut calitatea de martori propuși de acesta la cercetarea judecătorească în fond, dar nu a fost prezentă niciuna la întâlnirile (chiar inculpatul recunoaște 7 întâlniri) cu T.T.T.T. și nici nu s-a probat că înainte sau imediat după 16 decembrie 2009 - ianuarie (27) 2009, inculpatul ar fi raportat că este provocat de ofițerul de poliție judiciară de la Direcția Națională Anticorupție.

Ceea ce susține că a întreprins în februarie 2009, reprezintă împrejurarea că era la curent cu derularea, în continuare, a efectuării actelor premergătoare în cauza Dosarului nr. x/P/2006 și nu se dispusese ceea ce s-a urmărit în atingerea planului conceput cu inculpatul B.

Înalta Curte reține că cei doi inculpați, în mod voluntar, ei având inițiativa, s-au „gândit” și „ l-au ales” pentru „ dosarul B.”, pe ofițerul judiciarist Direcția Națională Anticorupție, T.T.T.T., pretextul constituindu-l împrejurarea că prin anii 2000, fuseseră colegi de serviciu în U.U.U.U., în lanțul infracțional inculpatul E. atrăgându-și tot voluntar și șoferul (I.I.I.I.I., învinuit în cauză, scos de sub urmărire penală), acesta apărând „la vedere”, șeful său, de cele mai multe ori, așteptându-l pe T.T.T.T.

în jeep-ul staționat în fața Direcției Naționale Anticorupție. La fiecare întâlnire (ale căror obiective au fost detaliate), niciunul dintre inculpați nu s-a sfiit să vorbească liber degajat, nu s-au ascuns de martor, pretinsa „provocare” apărând abia când s-au formulat împotriva lor acuzațiile, au fost trimiși în judecată și condamnați, în general, aparent, infracțiunile de corupție fiind susceptibile de a fi săvârșite în stare de provocare. În cauză însă nu există nicio probă, împrejurare care să constituie provocare - determinarea cuiva să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală - neputând a avea loc decât prin modalitățile alternative (art. 68 alin. (1) C. proc. pen. anterior și art. 101 alin. (1), art. 102, alin. (1) C. proc. pen.

în vigoare) de genul violențe, amenințări, alte mijloace de constrângere, promisiuni sau îndemnuri. În lipsa unor asemenea acțiuni insidioase, nu se poate reține că este o desemnare, o provocare din partea ofițerului de poliție judiciară T.T.T.T., care a acționat numai după ce a aflat ceea ce, ilegal, au plănuit inculpații în interesul coinculpatului B., el desfășurându-și acțiunile sub supravegherea procurorului care instrumenta cauza - Dosarul nr. x/P/2006, întrucât numai prin acele modalități alternative s-ar fi putut influența voința persoanei, inculpaților asupra căreia s-ar fi exercitat, respectiva persoană, inculpat, fiind astfel pusă în situația de a nu gândi și de a nu acționa liber.

A considera că, dincolo de exigențele textului de lege amintit, orice acțiune din partea unei persoane se poate circumscrie noțiunii de determinare, provocare, înseamnă, pe de o parte, a ignora împrejurarea, că cel asupra căreia se exercită determinarea are deplină capacitate de exercițiu, iar, pe de altă parte, a adăuga la lege, dând noțiunii și alte semnificații decât cele pe care legiuitorul însuși le-a dat. În cauză, faptul că ofițerul de poliție judiciară s-a „antrenat” în a-i face pe inculpați să creadă că ei pot conduce urmărirea penală în Dosarul nr. x/P/2006 și că „este dispus să-i ajute” oferindu-le prin limbaj chiar ceea ce ei urmăreau, nu-i conferă calitatea de agent provocator, contrar, însemnând că atunci când o persoană se interferează în actul de justiție fără să aibă acest drept, ci dimpotrivă, să respecte legea, mai ales că inculpații activau într-un serviciu specializat care nu avea nicio tangență cu controlul asupra organului judiciar care instrumenta o cauză penală în desfășurare, ar exista provocare, cei doi inculpați având proprie contribuție, din proprie inițiativă inițială și ulterioară datei de 16 decembrie 2008, ei „selectându-l” pe fostul lor coleg, siguranța că ceea ce vor întreprinde este bine conceput, desprinzându-se și din împrejurarea că se deplasau ei la sediul instituției unde lucra ofițerul judiciarist, iar replicile din discuții erau spontane, într-un limbaj uzual, de stradă („ are scame pe el”? întreabă inculpatul E. referindu-se dacă T.T.T.T. a văzut dosarul și există vreo probă acuzatoare pentru inculpatul B.).

Provocarea, acțiune neloială, ar presupune că agentul provocator să se afle practic, din punct de vedere al dreptului substanțial, în postura instigatorului care determină o persoană să ia o rezoluție infracțională sau să continue săvârșirea acesteia, respectivul agent ar trebui să acționeze sub supravegherea unei autorități care în activitate își depășește limitele atribuțiilor conferite de lege, în cauză neexistând astfel de practici, provocarea fiind de regulă anterioară comiterii unei infracțiuni. Inculpații, încă de la momentul 16 decembrie 2008, au acționat singuri potrivit „temei” asupra căreia se înțeleseseră inculpații B. și E., inculpatul F. fiind intermediar în lanțul infracțional cauzal, introdus de inculpatul E. (declarație inculpat F. de la instanța de apel).

Totodată, parte relevantă din întâlnirile inculpatului E. cu martorul T.T.T.T. s-a petrecut în jeep-ul cu care primul se deplasa în fața sediului Direcției Naționale Anticorupție, martorul fiind solicitat de șoferul inculpatului, dar respectivul nu era de față, astfel T.T.T.T. luând cunoștință de infracțiuni în exercițiul sarcinilor lui ordonate și discuțiile avute sunt ceea ce el a perceput direct de la inculpat și ceea ce a răspuns, aprobat sau înțeles potrivit obiectivului care i se devaluase încă din 16 decembrie 2008.

Înalta Curte reține că și apărarea inculpaților E. și F., în sensul că au acceptat să se întâlnească, repetat, cu martorul denunțător T.T.T.T. ar fi fost justificată prin aceea că, în realitate ei au urmărit să nu se tergiverseze dosarul privindu-l pe omul de afaceri B. și că în competența lor ar fi intrat și protejarea mediului de afaceri în sensul excluderii oricăror acțiuni de șantajare, este nerezonabilă, întrucât ar însemna că puterea executivă din stat este controlorul puterii judecătorești în afara competențelor și a legilor care le guvernează pe ambele, or, o persoană, în cauză, un inculpat nedelegat de serviciul în care activează, oricând, oriunde și discreționar, poate întreprinde acțiuni la bunul său plac sub acoperirea că are competențe arogate însă de el - Dosarul nr. x/P/2006 aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiuni de corupție în care era delegat, ordonat să efectueze acte premergătoare martorul T.T.T.T., ofițer de poliție judiciară, avea ca obiect infracțiuni de abuz în serviciu posibil (la acea dată) săvârșite de inculpații A., B. ș.a. în legătură cu dezafectarea, scoaterea terenului Fermei didactice Băneasa din domeniul public al statului, aflat în administrarea M. București și trecerea lui în capitalul social al societății comerciale de acțiuni SC V. SA în care era direct interesat inculpatul B. (dl. B., B., spun inculpații).

Deși niciunul din cei doi inculpați nu contestă, în materialitatea ei, existența infracțiunii de favorizare a infractorului (art. 264 alin. (1) C. pen. anterior - infracțiunea de favorizare a făptuitorului art. 269 C. pen. în vigoare), ci o motivează ca nefiind săvârșirea cu vinovăție pentru că au fost provocați de ofițerul de poliție judiciară T.T.T.T., soluția cerută fiind achitarea în baza dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte, exercitându-și controlul asupra sentinței instanței de fond, reține că probatoriul administrat, coroborat și care a condus la condamnarea inculpaților E. și F. a fost corect apreciat. Instanța de apel subliniază că reglementarea actuală a incriminării păstrează, în linii mari, coordonatele reglementării (actul de executare este același, respectiv ajutorul), se redefinește beneficiarul actului de favorizare, acum acesta fiind făptuitorul pornindu-se de la „fapta prevăzută de legea penală” și scopul în care favorizarea trebuie realizată, trecându-se de la sintagma” pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei” la „ în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, însă, per ansamblu schimbarea nu reprezintă decât o actualizare/modificare în plan terminologic și nu generează vreo consecință la nivelul tipicității faptei, infracțiunea de favorizare urmărind o imixtiune în actul de justiție penală sau în exercitarea până la capăt a dreptului stratului de a pedepsi, putând fi subiect activ orice persoană terț față de fapta principală, latura obiectivă realizându-se prin acțiune sau omisiune, iar latura subiectivă implică intenție directă sau indirectă.

În cauză, situația de fapt reținută în actul de sesizare și de instanța de fond este conformă probelor administrate (declarații martor T.T.T.T., conținutul înregistrărilor în mediul ambiental și al convorbirilor telefonice (despre care s-a motivat pe larg în prezenta).

Cei doi inculpați, primul inculpat E. (declarație A. din 25 martie 2009) luaseră cunoștință că la nivelul organului judiciar instrumentator al Dosarului nr. x/P/2006, se efectuau acte premergătoare pentru începerea sau nu a urmăririi penale ce avea ca obiect terenul Fermei didactice Băneasa, domeniu public al statului, trecut ilegal în proprietatea SC V. SA de care era interesat inculpatul B. și încă din luna octombrie 2008, parchetul competent ceruse documente de la M. București, în acest dosar inculpatul B., după ce obținuse, într-o altă cauză (s-a arătat), dar cu același obiect neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de abuz în serviciu, dorind să se dea o soluție asemănătoare și într-un termen cât mai scurt, dar până la soluție, era actual și prezent interesul de a cunoaște ce activități procedurale se întreprind, când, asupra a ce, cine, cu ce conținut și rezultat, ce întrebări se vor pune la audieri de inculpați și de martori, numărul martorilor și ce ar fi trebuit aceștia să declare fiind stabilit de inculpat și sugerat, argumentat, precizat chiar, potrivit înțelegerii, de coinculpatul E., situațiile relevate în prezenta, întâmplate în perioada 16 februarie 2009- 18 februarie 2009, fiind puse în practică:

- martorul X.X.X.X., la cererea inculpatului A. i-a spus acestuia că la ofițerul de poliție judiciară delegat în Dosarul nr. x/P/2006 a spus „ povestioare, amintiri din copilărie”, inculpatul replicând „foarte frumos”, iar martorul . a fost „învățat” de același inculpatul cum și ce să declare la audierea sa.

Cu privire la contextul infracțional expus mai sus, este relevantă declarația martorului T.T.T.T., ofițer de poliție judiciară, declarație consemnată în vol. V apel, filele 58-61, audierea acestuia având loc în prezența inculpaților E. și F., asistați de avocați aleși (reamintim că la termenul de judecată 20 iunie 2017, când a fost audiat acest martor, inculpatul B. a lipsit), reprezentarea fiindu-i asigurată de avocați aleși, cele afirmate de martor fiind redate, mai jos, întocmai cum acesta a declarat:

„Mențin declarațiile date până la acest moment procesual ele exprimă adevărul. Nu a existat nici un conflict între mine și foștii mei colegi: F. și E. Ei au insistat că să „omorâm” acest dosar, respectiv cel cu terenurile din Băneasa, asocierea dintre M. și SC V. SA atunci eu desfășurând activități procedurale în dosar sub coordonarea procurorul de caz.

Când am fost abordat să închidem acest dosar, primul telefon a fost de la F., el rugându-mă să ne vedem în fața sediului Direcției Naționale Anticorupție.

Deși știam că are o funcție la Direcția Generală Anticorupție i-am transmis să vină în birou la Direcția Națională Anticorupție să discutăm deși nu mi spusese la telefon ce vrea să discute cu mine. M-a rugat să cobor, am făcut acest lucru după aproximativ 30, 40 de minute și m-a întrebat dacă știu ceva de dosarul cu B., la acel moment el nu știa că eu lucram în acel dosar și de fapt m-a rugat să mă interesez.

Știind un articol C. pen. care prevedea că este infracțiune omisiunea de încunoștința organul de urmărire penală de îndată am făcut un raport care s-a înregistrat și în aceeași zi de acolo a plecat tot dosarul penal.

Îmi amintesc că era ceva spre sfârșitul lui decembrie 2008 cred că 16,17 decembrie.

Când spun că de acolo a plecat tot dosarul penal noi la acele momente anchetam asocierea despre care am amintit.

Când spun că a plecat tot dosarul penal vorbesc despre trafic de influență și dare de mită după umila mea părere.

După întâlnirea cu F. dar îmi amintesc că în aceeași zi despre care am amintit un alt coleg de al nostru V.V.V.V., atașat al U.U.U.U. în Italia m-a sunat spunându-mi ca la rândul meu să-l sun pe E. fără să mi spună pentru ce, el mi-a dat numărul de apel al acestuia. Cu E. nu vorbisem de aproximativ 10 ani.

Cu aprobarea procurorului șef de secție l-am sunat pe E. care mi-a spus că a doua zi să mă întâlnesc cu el și cu F. la restaurantul x.

Apelul lui E. facut de mine a avut loc în aceeaoi zi respectiv 16,17 decembrie 2008. Am convenit sa ne întâlnim a doua zi la acel restaurant care este în apropierea sediului Direc?iei Na?ionale Anticorup?ie, întâlnirea a durat cred ca vreo 2-3 ore unde cadrul discu?iei aoa îl consider eu a fost ideea ca trebuie sa-l rezolvam pe B. pentru ca este un om atât de puternic, chiar oi B face coada la uoa lui.

Discuția de la acest restaurant a fost înregistrată ambiental și după fiecare discuție atât aceasta cât și cele ulterioare eu am făcut câte un raport în care am scris în mare ce s-a discutat însoțit de depunerea casetelor CD respective.

Nu știu dacă eu le-am spus ambilor că lucrez în dosar, dar este cert că au aflat amândoi că lucram în acel dosar și ei s-au separat pentru că cele mai multe întâlniri au fost cu E., cu F. m-am întâlnit când a adus sticla aceea de whisky, palincă și niște agende sau calendare nu mai știu ce era.

După anul nou respectiv 2009 m am mai întâlnit cu E. care venea cu șoferul pe strada principală unde este sediul Direcției Naționale Anticorupție, șoferul cobora din mașina și discuta în sensul că trebuie să-l ajutăm pe acest om ca să închidem dosarul, să-l omorâm cum a spus el.

Mi-a mai spus că acum este momentul în sensul că pe plan politic spun eu era o nebunie și E. îmi spunea că acum este momentul că se schimbă ministrul, cred eu că ministrul de interne.

La spusele lui E. eu îi răspundeam că o să vedem cum facem cu dosarul, anterior și după fiecare întâlnire eu îi aduceam la cunoștință procurorului, de fapt era tactica procurorului.

În ianuarie 2009 și pentru că intervalul dintre întâlniri era foarte scurt la 2-3 zile E. mi-a propus să ne întâlnim cu B. undeva la firmele sale, am evitat să răspund tranșant acestei propuneri pentru că trebuia să iau acceptul procurorului și după ce l-am primit m-am întâlnit cu B. și E. la Hotelul fost x.

Mergându-se foarte rapid mă refer că întâlnirea a avut loc fie în ianuarie februarie 2009, dar era încă iarnă, în afara noastră nu a participat o altă persoană și acolo s-a pus la cale un plan respectiv E. și B., în ideea mea că o înțelegere acest plan rezumându-se atunci în a mi se spune să nu îi audiez pe rectorul A. și ceilalți membrii din consiliu care au votat respectiva asociere, oriunde dar nu la sediul Direcția Națională Anticorupție, le-am comunicat că așa ceva nu se poate și îmi amintesc că d-nul B. l-a sunat pe d-nul A. spunând în clar că face acest lucru și astfel am auzit și i-a comunicat „vezi că doctorul nu poate veni mâine la tine și trebuie să mergi la spital”,spitalul spunând eu că este Direcția Națională Anticorupție pentru că i-am lăsat citațiile pe acestea uitându-se și d-nul E., accentuez eu chiar cu insistență. Câteva minute după ce s-au petrecut cele relatate E. a plecat eu am mau rămas cu d-nul B., acesta spunându-mi că orice aș avea nevoie el poate să mă rezolve dar nu mi-a spus nimic explicit.

Tactica anchetei a fost ideea de a duce citațiile cui și acolo unde m-am referit, logic că nu puteam să-i las o citație lui x pentru y.

Prin martie 2009 am mai avut o întâlnire cu d-nul F. din întâmplare în sediul Direcției Naționale Anticorupție acesta din proprie inițiativă mi-a spus că era bine dacă se rezolva problema cu dosarul respectiv pentru că E. ne-ar fi rezolvat cu două funcții de adjuncți. Eu îmi amintesc că i-am răspuns evaziv, dar și această discuție este înregistrată.

Nu am fost presat să declar astfel cum am declarat la urmărirea penală nu aș fi făcut asta niciodată, am lucrat 30 de ani în poliție din care 13 ani la Direcția Națională Anticorupție și am conștiința curată că nu am făcut niciodată nicio nenorocire și nici un păcat. Am relatat ce s-a întâmplat întocmai. Din anul 2016 m-am pensionat din Direcția Națională Anticorupție nu m-a obligat nimeni să fac acest lucru ci la limită de vârstă.

Niciodată nu am avut nicio relație de dușmănie cu F., îl consider un băiat ok treaba lui ce a făcut. Nu am nicio relație de dușmănie nici cu celălalt.

Ambii au venit să-l scăpăm pe B. de dosar acesta a fost trendul „hai să vedem cum facem să-l scăpăm”.

Nebunia a început de la închiderea dosarului de Parchetul de pe lângă Înaltei Curți de Casație și Justiție și a fost ulterior redeschis de Direcția Națională Anticorupție, aceasta este părerea mea.

Numărul de telefon al lui F. figura în agenda mea telefonică pentru că Direcția Generală Anticorupție colabora cu Direcția Națională Anticorupție.

O singură dată l-am sunat eu pe E. atunci când la început mi-a dat numărul lui de telefon V.V.V.V. și mi-a spus „ sună-l măi că este un șef mare” și după aceea cele mai multe apeluri au venit de la ei așa cum apar și în discuții, dar e posibil să-i fi sunat și eu. Eu afirm că până la urmă nici F. și nici E. nu aveau în atribuții să se intereseze de acest dosar și nu a existat nicio solicitare a Direcției Naționale Anticorupție să sprijine în vreun fel rezolvarea acestui dosar.

Cu referire la episodul pe care eu îl plasez în perioada Crăciunul sau după Crăciunul anului 2008 cu o zi înainte în după amiază m-a sunat insistent d-nul F. și el mi a spus este necesar să ne vedem. Nu știu dacă mi-a spus să-mi dea ceva sau să ne vedem.

Însă telefoanele fiind interceptate, în seara la care mă refer am aflat de la procurorul de caz că în realitate E. era cel care îl impresiona pe F. ca să îmi aducă cele cu care au venit.

Am răspuns că nu mă pot vedea cu F. pentru că eram în afara Bucureștiului și ne vedem mâine pentru că trebuia constituită echipa operativă care să filmeze și să realizeze celelalte proceduri. Urma să ne întâlnim la restaurantul x, ne-am deplasat acolo dar era închis, ulterior după ce ne-am dus la un alt restaurant din zonă am constatat că și acela era închis, condiții în care d-nul F. mi-a pus sticla de whisky palincă și celelalte în brațe spunându-mi dacă îmi aduc bine aminte că sunt de la unul Stoica pentru care eu nu l-am cunoscut în viața mea, dar și acest episod apare în înregistrări.

Produsele despre care am amintit le-am dus în sediul Direcției Naționale Anticorupție și s-au făcut procedurile de identificare a lor. Nu îmi amintesc pentru că totul se derula rapid cine este Stoica și de ce îmi dă acele produse.

Deși este bună întrebarea de ce le-am acceptat le-am luat și am rămas cu ele nu știu de ce le-am luat în brațe și le-am mai și cărat cam 500 metri.

Părerea mea este că la acel moment interesul era al lui B., nu m-am gândit că acele bunuri erau de la dânsul pe un palier al ierarhiei B. era principalul, al doilea era E. iar pe F. l-au folosit părerea mea numai pentru ca să intre în legătură cu mine de fapt ulterior l-au și îndepărtat.

Promisiunea despre o funcție în S.S.S.S. era de la E., F., mi-am amintit, spunându-mi ulterior, despre o asemenea posibilitate, dar la vremea aceea pâinea și cuțitul era a lui E.

Răspunsuri la întrebările formulate de reprezentantul Ministerului Public:

Eu, dar acesta este adevărul arăt că nu neapărat sunt sigur că la o primă întâlnire cu E. sau la una din celelalte însă în contextul în care mi-a spus că este o nebunie pe plan politic este momentul să rezolvăm dosarul acesta și dacă doresc poate să-mi dea o funcție importantă și bănuiesc că nu îmi dădea o asemenea funcție pentru că eram eu mai deștept și pentru mine era o mită, iar o funcție militară presupune un salariu mai mare și alte avantaje.

Reafirm că deși nu îmi amintesc detaliile sau datele calendaristice ale întâlnirilor în totalitate totul este consemnat în rapoartele de care am amintit și care se află la urmărirea penală.

Cu inculpatul F. între 15 ianuarie 1999-15 septembrie 2003, dar nu eram colegi de birou ci numai de instituție.

Din anul 2003 eu și F. nu ne am văzut nici măcar pe stradă și ca atare nu mi-a oferit nici vreun dar cu nici un prilej, la fel și cu E.

În biroul meu de la Direcția Națională Anticorupție cred că F. a intrat în biroul meu o singură dată să mă salute.

După decembrie 2008 de la cred eu era presupusă mită, legătura mea cu F. s-a întrerupt, iar cu B. legătura s-a ținut intermediul lui E., dar în fapt șoferul acestuia, cred eu I.I.I.I.I. era cel care mă contacta.

Chiar dacă mă contacta șoferul V.V.V.V. acesta îmi spunea băi coboară jos, iar discuția avea loc cu E. în autoturism, șoferul nefiind prezent, astfel se realiza ceea ce dorea să-mi se transmită pentru B., dar în ideea rezolvării dosarului, astfel cum se dădea pe vremuri neînceperea urmăririi penale.

Nu eu îl contactam pe E. sau pe șoferul V.V.V.V. ci primul prin intermediul șoferului mă contacta pe mine în condițiile în care E. nu avea nicio treabă cu acel dosar.

Răspunsul întrebări apărător ales E.:

Ofițerul de poliție judiciară de la Direcția Națională Anticorupție primește din partea procurorului o ordonanță de delegare prin care i se explicitează clar ce activități urmează să efectueze.

Nu am avut niciodată calitatea de investigator sub acoperire în viața mea.”

Din interceptările existente la dosar reiese că E. este cel care îl presează pe F. să se întâlnească cu mine, eu spunându-i că îmi amintesc că eram în afara Bucureștiului.

Încă o dată adaug că îmi mențin tot ceea ce am declarat până în acest moment și numai doresc să dau alte lămuriri.

Răspunsuri la întrebări ale apărătorului ales al inculpatului F.:

După întâlnirea de la restaurantul x tot ceea ce s-a întâmplat este pe înregistrări și se poate verifica.

Astfel cum am spus nu l-am cunoscut niciodată pe anume Stoica, prin forța împrejurărilor a ajuns la Direcția Națională Anticorupție și astfel l-am cunoscut.

Tactica anchetei se referea și la cunoașterea că d-nul F. urma să vină prin sediul Direcției Națională Anticorupție și astfel există înregistrări, respectiv ultima dintre ele.

Răspunsuri la întrebările inculpatului F.:

Răspunsuri la întrebările inculpatului E.:

Cuvintele folosite de mine în înregistrări respectiv „să omorâm sau să terminăm dosarul” îmi aparțin nu mi-au fost spune mot-a-mot de cei doi inculpați și nici chiar cel de al treilea, scopul dorit de ei respectiv ca dosarul să se închidă în mod favorabil, adaug din nou că niciunul dintre eu nu aveau de ce să se întâlnească cu mine nu aveau nicio atribuție în respectivul dosar.

Și cu referire la această întrebare dacă eu am avut inițiativa întâlnirilor vreodată mențin cele declarate mai sus.

Răspunsuri la întrebări ale apărătorilor aleși ai inculpatului B.:

Înca de la prima întâlnire inculpa?ii mi-au spus ca trebuie sa rezolvam dosarul lui B. astfel cum am spus oi mai sus, ca B sta la uoa lui.

Pentru că lucram în dosarul respectiv părerea mea este că era una dintre cele mai mari hoții și în viziunea organelor de urmărire penală trebuie să afle adevărul și aceste considerente m-au determinat să-mi fac treaba fără patimă.

Pentru că m-am întâlnit și m-am dus la B. pentru mine era clar că interesul al acestuia.

Prin E. am ajuns la B.

Nu am interacționat personal anterior întâlnirii de la Hotelul x cu B., iar după acest episod am participat la o audiere oficială a lui B. la sediul Direcției Naționale Anticorupție.

Atunci când am afirmat că am anunțat procurorul șef de secție numele acestuia este x, iar procurorul de caz era y.

Tot ceea ce am întreprins a fost sub autoritatea procurorului.”

Față de cele arătate, Înalta Curte apreciază că din probele administrate și analizate în secțiunea expozitivului prezentei, privind situația de fapt și vinovăția, rezultă că inculpații E. și F. au întreprins acțiuni infracționale de favorizare directe, cu intenție directă, de a-i ajuta pe inculpații A. și B., pentru a îngreuna, denunța, complica urmărirea penală ce-i viza pe cei menționați, pentru infracțiunea de abuz în serviciu, infracțiunea de favorizare consemnându-se la momentul în care ajutorul s-a executat și s-a produs urmarea - stare de a pericol pentru înfăptuirea justiției - neavând relevanță, pentru existența infracțiunii, dacă îngreunarea, denunțarea, complicarea, zădărnicirea s-au produs sau nu. Cercetările într-o cauză penală, înseamnă cercetările efectuate de organele de urmărire penală, ofițerul de poliție judiciară T.T.T.T., cum s-a mai arătat, având calitatea de organ de cercetare penală.

Sub aspectul pedepsei și implicit acela al legii penale mai favorabile, în raport cu dispozițiile art. 264 alin. (1) C. pen. anterior, N.C.P., prin dispozițiile art. 269 alin. (1), a majorat limita minimă specială a pedepsei principale a închisorii, de la 3 luni la un an, a redus limita maximă specială a pedepsei principale a închisorii de la 7 ani la 5 ani și a introdus pedeapsa amenzii, ca pedeapsă principală alternativă. În condițiile art. 5 alin. (1) din N.C.P., cu luarea în considerare a deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, comparând pedeapsa principală, în cazul celor doi inculpați și regimul sancționator al concursului de infracțiuni, C. pen. anterior constituie legea penală mai favorabilă.

În ce privește apărarea inculpatului E., că este „relevantă analiza făcută, pe aceleași mijloace de probă (interceptări, rapoarte) de către instanța investită cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv prin încheierea din 25 martie 2009, din Dosarul nr. x/2/2009 cu privire la existența sau inexistența infracțiunii de favorizare, judecătorul reținând că s-a făcut și o judicioasă analiză teoretică a infracțiunii de favorizare a infractorului pentru a se sublinia că actele materiale ale inculpaților, astfel cum au reieșit din probatoriul administrat contravin înțelesului, esenței acestei fapte penale incriminate”, astfel dându-se acestei încheieri valoarea unei hotărâri judecătorești cu autoritate de lucru judecat, Înalta Curte apreciază că nu se poate reține o asemenea finalitate obligatorie pentru cauza penală de față, având în vedere următoarele considerente: - în anul 2009, în materia arestului preventiv, în cursul urmăririi penale, erau în vigoare dispozițiile art. 143, art. 146, art. 148 C. proc. pen., anterior. Acestea prevedeau că măsura poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și există vreunul din temeiurile pentru care ea se dispune (art. 148 lit. a)-f), în funcție de cauză). Practica judiciară și doctrina au stabilit că măsura arestului preventiv sau, dimpotrivă respingerea propunerii parchetului, se apreciază în raport de probe suficiente, caracter rezonabil, motive rezonabile, informații apte să convingă, deci nu certitudine că s-a săvârșit sau nu o infracțiune, aprecierea raportându-se la conținutul și relevanța datelor cauzei oferite până la acel moment.

O încheiere pronunțată în materia măsurilor preventive are autoritate de lucru judecat parțială, până la apariția probelor care formează convingerea, fără dubiu, că fapta prevăzută de legea penală s-a săvârșit, iar persoana acuzată este vinovată, astfel ea răspunzând penal, aceste elemente fiind de atributul instanței sesizată cu un act de sesizare și al cercetării judecătorești complete a cauzei.

În final, cu privire la critica inculpatului în sensul că respingându-se cererea procurorului de arestare se poate trage concluzia juridică că instanța, prin încheierea de respingere a cererii de arestare, ar fi confirmat lipsa probelor pentru dovedirea faptelor pentru care însă, ulterior, a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță, Înalta Curte reține următoarele:

Din examinarea dispozițiilor legale existente în C. proc. pen. anterior, dar și în actualul Cod de procedură penală, rezultă că legiuitorul a stabilit standarde diferite de probațiune pentru luarea măsurii arestării, pentru luarea dispoziției de punere în mișcare a acțiunii penale și de trimitere în judecată, respectiv, pentru luarea dispoziției de condamnare.

Aceste standarde diferite sunt regăsite și în alte sisteme de drept european, dar și în sistemul judiciar al SUA.

În final, Înalta Curte constata ca oi Curtea Europeana a Drepturilor Omului a examinat aceste standarde graduale, în jurispruden?a constanta a acesteia men?ionându-se expres ca „în ceea ce priveote existenta unor „motive plauzibile” împotriva reclamantei, Curtea a reiterat faptul ca aceasta no?iune depinde de circumstan?ele fiecarui caz. În acest sens, Curtea a statuat înca odata rolul masurilor prevazute de art. 5 parag. 1 lit. c), oi anume: acela de a permite clarificarea sau, dimpotriva, înlaturarea suspiciunilor (Curtea Europeana a Drepturilor Omului, 14310/88, M vs. Marea Britanie). Astfel, faptele care suscita banuieli nu prezinta acelaoi nivel de certitudine cu cele care permit inculparea oi, cu atât mai pu?in, cu cele care permit condamnarea. Prin urmare, aceste criterii se aplica nu doar când exista banuieli ca o persoana a comis o infrac?iune, ci oi atunci când exista banuieli ca va comite o infrac?iune sau ca va fugi dupa comiterea unei infrac?iuni” (Curtea Europeana a Drepturilor Omului, cauza S vs. Letonia, 32214/03, 24 noiembrie 2009).

În consecință, soluția de achitare solicitată (fapta nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție cerută de lege - art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.), nu este întemeiată.

În altă ordine de idei, în cauza penală de față, inculpatul C., la termenul de dezbateri din 4 iulie 2017, termen la care nu a fost prezent, reprezentarea sa fiind asigurată de avocat ales, a invocat excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) C. proc. pen. și a art. 35 alin. (1) C. proc. pen.

Privind prima excepție, apărarea inculpatului apelant a motivat că, deși aceeași excepție a invocat-o la termenul de judecată 1 martie 2017 în Dosarul nr. x/2/2016, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, - latura civilă disjunsă din Dosarul nr. x/2/2012 - cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost admisă, dar încheierea pronunțată la 31 mai 2017 în dosarul indicat nu a fost urmată de sesizarea Curții Constituționale, iar în apel o invocă din nou pentru că avându-se în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 126/2016 cu privire la admisibilitatea unei cereri de revizuire având ca motiv admiterea unei excepții de neconstituționalitate după rămânerea definitivă a hotărârii, o va putea folosi.

Comentând dispozițiile art. 26 din N.C.P.P., apărarea acestui inculpat susține că acestea încalcă prevederile constituționale referitoare la accesul liber la justiție prevăzut la art. 21, cele referitoare la încălcarea dreptului la apărare prevăzut în art. 24, art. 1 alin. (5), principiul legalității, art. 124 privind înfăptuirea justiției și art. 127 referitoare la caracterul public al dezbaterilor pentru că nu se prevede posibilitatea contestației și împotriva luării măsurii disjungerii din oficiu, fiind primordial accesul la o cale de atac.

Cu referire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 35 alin. (1) C. proc. pen., apărarea inculpatului susține că are cunoștință că prin decizia Curții Constituționale din 30 mai 2017 excepția de neconstituționalitate s-a admis, o invocă în raport de aceeași Decizie nr. 126/2016 a Curții Constituționale, iar în cauză s-ar încălca art. 16 alin. (1) din Constituție cu privire la egalitatea cetățenilor în fața legii.

Cu privire la excepțiile de neconstituționalitate invocate, Înalta Curte, alături de considerentele motivate în încheierea pronunțată la termenul de dezbateri din 4 iulie 2017, reține că acestea sunt inadmisibile, avându-se în vedere următoarele considerente:

Din examinarea dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a patru cerințe stipulate expres de textul legal:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Raportând analiza la cele patru cerințe, Înalta Curte constată că în cauză este îndeplinită numai cea înscrisă la lit. b), respectiv excepția privește un act normativ, lege, celelalte (starea de procesivitate - art. 26 alin. (2) și (5) C. proc. pen. referindu-se la disjungerea acțiunii civile (cerere de sesizare admisă, astfel susține și apărare inculpatului) în Dosarul nr. x/2/2016 care privește latura civilă a cauzei, art. 35 alin. (1) C. proc. pen. a fost constatat ca fiind neconstituțional, dar până la 4 iulie 2017, decizia Curții Constituționale nu a fost publicată în M. Of., ea fiind obligatorie, general, de la această dată și neavând caracter retroactiv de regulă) ceea ce face ca și cerința de la lit. d) să nu subziste.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța din fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererile de sesizare a Curții Constituționale.

Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepția de neconstituționalitate invocată în fața sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, sau de temeiul constituțional al acesteia.

Înalta Curte, instanța de apel, în fața căreia s-au invocat excepțiile de neconstituționalitate, nu are competența examinării acestora, ci se limitează, exclusiv la analizarea pertinenței, în sensul constatării inexistenței unei legături cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar fi obiectul acesteia dar și la constatarea îndeplinirii cerinței relevanței excepției.

Referitor la condițiile de admisibilitate - dispoziție legală a cărei neconstituționalitate a fost invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, aceasta vizează incidența prevederii legale asupra soluției ce se va pronunța în cauza dedusă judecății, adică asupra obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești și a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată.

În legătură cu justificarea interesului de către autorul excepțiilor, acesta îl leagă de Decizia nr. 126/2016 a Curții Constituționale, decizia publicată în M. Of. Partea I nr. 185 din 11 martie 2016 prin care instanța de contencios constituțional admițând excepția de neconstituționalitate a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. (în redactarea dată prin modificarea adusă prin art. 2 pct. 113 din O.U.G. nr. 18/2016 - când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a rămas definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispozițiilor constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate) care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate este neconstituțională (decizie dată cu opinie concurentă a unui judecător constituțional), fiind evident că aplicabilitatea acesteia și efectele sunt cele arătate în Constituție, în Legea nr. 47/1992 republicată și decizii ale Curții Constituționale.

Reîntorcându-ne la motivele de apel ale parchetului, altele decât cele care se referă la legea penală mai favorabilă aplicabilă situației fiecărui inculpat intimat apelant, respectiv la cele vizând pedepsele principale aplicate de instanța de fond și la nelegalitatea pedepselor complementare și a pedepselor accesorii (dezvoltarea acestora evidențiindu-se în prezenta) Înalta Curte constată următoarele:

- aplicarea unor pedepse nelegale, susține parchetul, atât în ce privește cuantumul cât și modalitatea de executare pentru inculpații G., J., K. I. și H. analiza acestui motiv nu se mai poate analiza, întrucât în ce-i privește s-a reținut că este incident cazul de încetare a procesului penal (art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.) urmare intervenirii prescripției speciale a răspunderii lor penale.

În ce privește pedepsele principale aplicate de instanța de fond inculpaților A. și D., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 309 C. pen. (faptele care au produs consecințe deosebit de grave, textul nefăcând parte din încadrarea juridică propriu-zisă a faptei, ci având menirea de a stabili că limitele speciale ale pedepsei prevăzută de lege pentru infracțiunea prevăzută de art. 297 C. pen. se majorează cu jumătate), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

și a art. 5 C. pen. (legea penală mai favorabilă până la judecarea definitivă a cauzei, (art. 248 rap. la art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, acelea de 6 ani închisoare și, respectiv de 5 ani închisoare, se apreciază că respectă criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzută de art. 74 alin. (1) C. pen., în cadrul acestora actele și lucrările dosarului evidențiind că cei doi inculpați, persoane cu funcții didactice și reprezentative pentru instituțiile de învățământ superior agricol, încălcându-și menirea de a veghea la respectarea legislației aplicabile domeniului în care activau, au procedat, ilegal, la lipsirea universității de baza funciară necesară pregătirii specialiștilor în agricultură și medicină veterinară, cercetării științifice, nesocotind rolul organismelor decizionale (senatul și biroul de senat), toate acestea pentru a da loc trecerii terenului fermei didactice ce li se afectase numai pentru desfășurarea procesului de învățământ, a cercetării și a producției, în capitalul social al, inițial, SC A.A.

SA care nu avea domeniu de activitate compatibil cu instituțiile de învățământ superior agricol și de medicină veterinară, iar după anul 2002, la capitalul social al unei societăți comerciale pe acțiuni în care era interesat inculpatul B., societate creată pentru dezvoltări imobiliare, după anul 2004, respectivul teren trecând în proprietatea și a altor societăți comerciale pe acțiuni al căror obiect de activitate nu avea nicio legătură cu învățământul sau cercetarea, ambii inculpați cunoscând și acceptând, în modalitățile evidențiate că inculpatul B., prin interpunerea coinculpatului C., a conceput lanțul activităților infracționale care să aibă ca finalitate lipsirea universității de terenul de 224 ha pe care-l avea în administrare, ei fiind de acord, fără rezerve și cu subevaluarea imobilului (1 dolar/mp), astfel că rezultatul produs este deosebit de grav.

Dar, concomitent aprecierii împrejurărilor și modului de comitere a infracțiunilor, a naturii și gravității rezultatului produs, instanța de apel este obligată să aibă în vedere și să cerceteze, să evalueze pluralitatea criteriilor generale de individualizare a pedepsei prin prisma sumei lor, ele fiind cumulative, în cadrul acestora fiind esențială luarea în considerare a elementelor ce caracterizează persoana inculpaților, pedeapsa, ca sancțiune penală, fiind consecința penală pe care legea o atribuie infracțiunii, or, pentru ca pedeapsa să-și atingă scopul nu este suficient ca ea să respecte limitele stabilite de legiuitor în norma de incriminare, ci trebuie să îndeplinească, deopotrivă, mai multe deziderate: să fie dreaptă, proporțională cu infracțiunea reparabilă, toate acestea pentru a-și atinge scopul. Proporționalitatea pedepsei înseamnă potrivirea ei cu gravitatea faptei săvârșite, iar în raport cu încălcarea legii penale este punctul principal în care sancțiunea ia contact cu ideea de dreptate. Pentru a acționa ca factor educativ, sancțiunea penală trebuie să fie în măsură să influențeze procesele psihice mai profunde ale făptuitorului, să-i influențeze rațiunea, sentimentul, voința spre a-l determina să-și modifice comportamentul deziderate pentru atingerea cărora ea trebuie să fie și rațională, convingătoare, justă și echitabilă, toate aceste considerații, în aprecierea Înaltei Curți, orientând-o spre neprimirea motivului de apel al parchetului care-i vizează pe cei doi inculpați sub aspectul cuantumului pedepsei principale solicitat a fi situat la maximul special prevăzut de textul incriminator.

Totodată, instanța de apel, în considerarea implicării infracționale a fiecărui inculpat, constată că acțiunile inculpatului A. sunt mai substanțiale, în fapt el având contribuția principală în atingerea interesului urmărit de inculpatul B., dar și poziția cea mai înaltă în conducerea instituției de învățământ superior agricol și de medicină veterinară, răspunderea sa penală urmând a fi mai sever atrasă. Inculpatul D., la cercetarea judecătorească în fond, a recunoscut că terenul Fermei didactice Băneasa era în administrarea universității, prin această recunoaștere el realizând, chiar dacă post-factum, că și-a încălcat atribuțiile demnității de secretar științific coordonator al sectorului cercetare căruia bunul (teren) îi era destinat, deci și răspunderea sa penală este mai redusă și în ce-l privește, instanța de apel nu va proceda la admiterea apelului parchetului în sensul majorării pedepsei principale până la maximul special prevăzut de art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 309 C. pen., maxim care ar fi închisoarea de 10 ani și 6 luni.

Cu referire la pedeapsa principală aplicată inculpatului C., 7 ani închisoare, și în privința acestuia, parchetul cerând, prin motivul de apel, majorarea ei până la maximul special prevăzut de textul incriminator (art. 48 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.), aceasta și prin prisma dispozițiilor art. 49 C. pen. fiind închisoarea de 10 ani și 6 luni, textul indicat prevăzând că pedeapsa pentru complice este cea prevăzută de lege pentru autor, raportând însă situația acestui inculpat la considerațiile teoretice enunțate, dar apreciind și că actele sale infracționale au fost săvârșite și potrivit intereselor inculpaților B. și A., el fiind persoana interpusă în acest lanț infracțional, executant al dorinței ca terenul Fermei didactice Băneasa să fie trecut în societățile comerciale cu alt obiect de activitate decât cele reclamate de institutul de învățământ superior agricol și de medicină veterinară, teren subevaluat, dezmembrat, dezafectat din proprietatea publică a statului, dat în administrarea M. București pentru învățământ, cercetare, producție specifică (teren cu afectațiune specială), iar nu pentru un proiect imobiliar urmărit și pentru că era situat în zonă atractivă și cu vad comercial dat de accesul la DN1, infrastructură rutieră care străbate România până la granița vestică și, la fel, că printre motivele de apel, acest inculpat, solicitând o nouă individualizare a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, a conștientizat fapta prejudiciatoare, Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 6 ani închisoare răspunde criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., iar executarea ei prin privare de libertate, reprezintă sancțiune penală proporțională celui condamnat, motivul de apel al parchetului, sub acest aspect care-l privește pe inculpat, nefiind fondat.

În ce privește pedepsele principale aplicate inculpatului B., de câte 7 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată prevăzută de art. 26 C. pen. anterior, rap. la art. 248, art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 5 C. pen., legea penală mai favorabilă acestuia fiind C. pen. anterior, și pentru infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, cu referire la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 (la fel, legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior), comise în condițiile concursului de infracțiuni prevăzute de art. 33 lit.

a) C. pen. anterior (concurs real), cauză pentru care instanța de fond a aplicat spor de 2 ani închisoare pedeapsă principală rezultantă aplicată fiind astfel 9 ani închisoare, apelul parchetului solicitând majorarea fiecărei pedepse până la maximul special prevăzut de textul incriminat, maxim care este 15 ani închisoare pentru abuz în serviciu și 7 ani și 6 luni închisoare pentru darea de mită (5 ani+ jumătate din maxim potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000), Înalta Curte apreciază că menținerea pedepselor de câte 7 ani închisoare pentru fiecare din infracțiunile săvârșite, reprezintă proporțional o măsură a sancțiunii penale, acest inculpat, astfel rezultă din probatoriul administrat, a fost „organizatorul” (până la momentul 2002-2004) „din umbră” (declarația inculpatului A., conținutul înregistrărilor ambientale), declarațiile martorilor membri ai senatului și biroului de senat ale M.

București, în parte, declarațiile sale, la punerea în practică, pas cu pas, a interesului (Proiectul Băneasa „este al 2-lea meu copil”) trecerii terenului de 224 ha din domeniul public, în proprietatea societății comerciale pe acțiuni SC V. SA și după anul 2004, a SC R.R.R.R. SRL și SC P.P.P.P. SA (inculpatul C., la cercetarea judecătorească în fond, a declarat că, acum terenul este în proprietatea societății menționate) nelegal, pentru atingerea scopului urmărit interpunând SC A.A. SA, pe inculpatul complice C. și girând, ca vicepreședinte al Consiliul de Administrație, Adunarea Generală a Acționarilor sau Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (ale SC V.

SA) „inginerii financiare” menite a micșora semnificativ aportul bănesc cu care se obligase inițial acționarul majoritar, comparativ crescând procentul de participare a acționarului M. București, terenul căruia (atribuit nelegal în proprietate la 06 iunie 2001) a fost subevaluat la 1 dolar/mp la cererea și cu suportarea taxelor, a SC V. SA (inculpatul C. a declarat că firma evaluatoare a fost aleasă de el, la sugestia unei lucrătoare de la Registrul Comerțului) și, la fel, pentru a „controla” activitățile de cercetare penală ce se efectuau, începând cu octombrie 2008, și de a obține o soluție favorabilă, de netrimitere în judecată în Dosarul nr. x/P/2006 ce-l privea pe el și pe coinculpatul A., a folosit ajutorul și implicarea inculpaților E. și F., persoane cu funcții importante, de nivel înalt, în cadrul unor servicii speciale ale U.U.U.U., despre aceștia (fără a le divulga numele) inculpatul A. spunând că dl.

B. i-a spus că este prieten cu cineva de la „doi și un sfert” și „nu vor păți nimic” în săvârșirea infracțiunii de corupție și, de către inculpații menționați, a infracțiunii de favorizare, infracțiuni contra înfăptuirii justiției.

Înalta Curte, în ce privește sporul de 2 ani închisoare aplicat de judecătorul fondului pentru concursul real de infracțiuni stabilit în sarcina acestui inculpat, apreciază că, fiind facultativ, la latitudinea instanței, astfel cum prevede art. 34 lit. b) C. pen. anterior, nu se mai justifică inclusiv din perspectiva aplicării ca lege penală a legii penale anterioare, acest inculpat, în motivele de apel solicitând achitarea sa și pe existența erorii asupra naturii juridice, regimului juridic al terenului trecut ilegal din domeniul public al statului, poziția sa, posibil, înseamnă, chiar dacă după consumarea faptelor și condamnarea în primă instanță, vinovăția fiind corect stabilită, că a conștientizat consecințele profund păgubitoare ale demersurilor infracționale care au condus la finalizarea rezultatului urmărit, scoaterea din domeniul public al statului, a terenului de 224 ha și trecerea lui în proprietatea unor societăți comerciale pe acțiuni pe care le controla și în activitatea cărora era interesat pentru că, spune inculpatul, nu era atras de agricultură, ci de dezvoltări imobiliare, tatăl său spunându-i că agricultura are risc.

În consecință, sub aspectul motivului de apel al parchetului referitor la aplicarea, în ce-l privește pe inculpatul B., a unor pedepse orientate spre maximul special al textelor incriminatoare, acesta nu este fondat.

Cu privire la pedepsele principale aplicate inculpaților E. și F., și în ce-i privește pe aceștia, motivul de apel al parchetului criticând sentința sub acest aspect și solicitând majorarea lor până la maximul special prevăzut de textele incriminatoare, instanța de apel, făcând propriul său examen asupra individualizării judiciare a tratamentului sancționator, reține că pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului E. (rezultantă) și de 2 ani închisoare aplicată inculpatului F. (rezultantă), sunt îndestulătoare, legea penală mai favorabilă situației lor juridice, fiind legea veche.

Astfel, pornind de la criteriile generale de individualizare a pedepsei, așa cum prevăd dispozițiile art. 72 C. pen. anterior, Înalta Curte reține că aplicând pedeapsa, instanța de fond a evaluat, pe de-o parte, elementele ce țin de materialitatea faptelor în sine, dar și pe cele oferite de datele referitoare la persoana fiecărui inculpat în parte, acestea numai examinate împreună putând conduce la stabilirea, în concret, a periculozității sociale a celui pe care pedeapsa este chemată să-l reeduce. În acest sens, în scopul de a identifica un tratament sancționator care să asigure atingerea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. anterior, judecătorul fondului a evaluat, în mod corelat, atât participarea efectivă a fiecărui inculpat la activitatea infracțională și contribuția concretă la realizarea acțiunilor ilicite, cât și comportamentul avut de inculpați anterior săvârșirii faptelor, situația lor familială și ocupațiile profesionale.

Urmare propriului examen al modului de stabilire al cuantumului pedepselor aplicate sus-numiților inculpați de către prima instanță, instanța de apel constată că susținerile parchetului nu sunt îndreptățite.

Dimpotrivă, se apreciază că prima instanță a procedat justificat atunci când, în stabilirea nivelului pericolului social prezentat de faptele săvârșite de inculpatul E., complice la infracțiunea de dare de mită și autor al infracțiunii de favorizare a făptuitorului (infractorului) în contextul în care s-a introdus în coruperea ofițerului de poliție judiciară delegat să efectueze acte de cercetare în Dosarul nr. x/P/2006 în care inculpații B. și A. erau cercetați penal într-o cauză având ca obiect abuz în serviciu în legătură cu dezafectarea, ilegală, a unui imobil, teren, din proprietatea publică a statului și trecerea lui în capitalul social al unor societăți comerciale pe acțiuni și direct, i-a ajutat pe cei doi să complice, să determine după voința lor, orientarea cercetărilor penale în acea cauză penală aflată în faza actelor premergătoare, astfel încât să se ajungă ca „medicu', prietenu' tău” spune inculpatul B., să de diagnosticu'” (spune același inculpat), ca cei de la cealaltă „clinică”, contribuția lui infracțională, având în vedere și funcția deținută într-un serviciu secret, „doi și un sfert” întinsă pe perioada decembrie 2008 - ianuarie 2009, este mai mare decât a coinculpatului F., și acesta lucrător într-un serviciu specializat în anticorupție, dar „sol”, „purtător de interese” pentru inculpatul B., intervenția infracțională a acestuia pentru aceleași fapte, având loc numai în perioada decembrie 2008, ambii folosind, în fața martorului ofițer de poliție judiciară, ascendentul fostei colegialități cu acesta, dar și pe cel al ocupațiilor profesionale pe care l-au considerat a fi îndeajuns să determine atragerea aceluia în a le satisface rolul asumat voluntar, acela de a răspunde „nemulțumirii” (spune inculpatul E.) pe care inculpatul B. o avea vis-a-vis de „de ce o plângere a lui X. este mai importantă decât ce făcuseră ceilalți procurori de la Parchetul General”.

Dar, contrar susținerilor parchetului în cadrul criticii analizate, Înalta Curte, evaluând și circumstanțele personale ale inculpaților E. și F., criteriu obligatoriu atât în stabilirea cuantumului sancțiunii penale, cât și în cel al alegerii modalității de executare a acesteia, constată că inculpatul F. are patru copii minori, ultimul dintre ei, născut în anul 2014, este încadrat într-un grad de handicap grav, de la 16 mai 2017 mama minorului se află în concediu acordat pentru îngrijirea acestui minor cu dezabilitate, iar inculpatul, începând cu luna noiembrie 2016, este angajat al unei societăți comerciale cu profil de pază și protecție, societate care l-a caracterizat favorabil (același volum apel, fila 53).

Totodată, sub aspectul comportamentului procesual al acestui inculpat este relevantă poziția sa față de contextul infracțional în care s-a introdus, voluntar, în declarația dată în apel la termenul de judecată 04 iulie 2017, cu ocazia dezbaterilor, inculpatul arătând : „eram veriga între T.T.T.T. și B., eram eu și E. .îmi amintesc că în decembrie 2008, dl. E. era fie șef, fie împuternicit, fie adjunct la diviziunea protecție, respectiv era pe o treaptă superioară funcției mele .nici în cadrul atribuțiilor mele și nici în cele ale lui E. nu intra la acele momente nimic în legătură cu dosarul B. E. m-a rugat să mă interesez de dosarul B. în atribuțiile mele nu intra activitatea de verificare a procurorului .l-am întrebat pe T.T.T.T. cine lucrează dosarul B. era interesat dl. E. despre dosarul B. nu am aflat decât personal de la dl. E., el nu a făcut obiectul unei ședințe oficiale”, comportament pe care Înalta Curte îl apreciază a fi, alături de o recunoaștere a faptelor infracționale și o conștientizare a vinovăției proprii, toate acestea reprezentând temeiuri pentru a dispune, în ce-l privește pe acest inculpat, ca executarea pedepsei de 2 ani închisoare (rezultantă) să fie suspendată sub supraveghere, în condițiile prevăzute de art. 861 C. pen. anterior, prin corelare cu prevederile legale care reglementează tratamentul penal al concursului de infracțiuni, efectele suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, sfera obligațiilor impuse condamnaților pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, temeiuri pentru care critica parchetului privind cuantumul pedepsei aplicate acestui inculpat, nu este fondată, iar apelul inculpatului fondat, numai sub aspectul modalității de executare a pedepsei.

O altă critică a parchetului, subsumată motivului de apel, vizează nelegalitatea pedepselor complementare și a pedepselor accesorii, atât sub aspectul conținutului, cât și al dispunerii lor, de către instanța de fond, alături de pedepsele rezultante aplicate inculpaților B., E. și F., pentru inculpații A., C. și D., solicitându-se și aplicarea pedepselor complementare și accesorii a interzicerii exercitării fie a dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, fie de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public (pentru inculpați în situația juridică a cărora s-a reținut, ca lege penală mai favorabilă, C. pen. în vigoare) ori a dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii (în cazul inculpaților în situația juridică a cărora, s-a reținut, ca lege penală mai favorabilă, C. pen. anterior).

Această critică a parchetului este întemeiată.

Astfel, se reține că sub raportul conținutului său, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi este o pedeapsă restrictivă de drepturi, având ca obiect pierderea temporară a exercițiului drepturilor la care se referă pedeapsa aplicată - pedeapsa interzicerii unor drepturi are caracterul de pedeapsă determinată, întrucât prevederile legale indică în mod exact care sunt drepturile ce pot forma obiectul acestei sancțiuni. Pedepsele complementare au un triplu scop și anume : a) să completeze acțiunea de reeducare a acelui condamnat; b) să apere societatea de acțiunile pe care le-ar putea săvârși exercitând drepturile respective sub influența mentalității care l-a dus la săvârșirea infracțiunii; c) să-l ferească pe condamnat de posibilitatea comiterii unor noi infracțiuni.

Totodată, având în vedere că motivul de apel al parchetului sub aspectele menționate reprezintă constatarea nelegalității pedepselor și este în defavoarea inculpaților la care se referă, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 67 C. pen. în vigoare, pedeapsa complementară se aplică pe lângă pedeapsa principală și nu pe lângă pedepsele rezultante, aceeași fiind și rațiunea dispozițiilor art. 65 C. pen. a anterior, dar și a dispozițiilor art. 45 alin. (1)-(3) C. pen. în vigoare și a art. 35 C. pen. anterior.

Aceeași nelegalitate, respectiv aplicarea pedepsei accesorii direct pe lângă pedeapsa rezultantă este contrară acelorași considerente de drept ca cele ce vizează pedeapsa complementară, în cauză, instanța de fond a dispus pedepse complementare și accesorii direct pe lângă pedeapsa rezultantă, fără ca acestea să fi fost mai întâi stabilite pe lângă fiecare dinte pedepsele principale pentru infracțiuni componente (cazul inculpaților B., E., F.) și nu a aplicat inculpaților A., C., D., în conținutul pedepselor complementare și accesorii, și interzicerea exercitării drepturilor care-l face pe condamnat să fie nedemn în raport cu natura faptei săvârșite pentru care a fost stabilită vinovăția și în legătură cu activitatea, funcția, profesia în care infracțiunea s-a comis.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpații B., C., F., G., H., I., J. și K., împotriva sentinței penale nr. 115/F din 23 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, apelul procurorului privind și pe inculpații A., D. și E.

În baza dispozițiilor art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., apelurile declarate de inculpații A., D. și E. vor fi respinse ca nefondate.

În consecință, Înalta Curte, va desființa, în parte, sentința penală atacată și rejudecând:

1.cu referire la inculpatul A.:

- va constata că legea penală mai favorabilă este legea penală nouă;

- va menține pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată de instanța de fond pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 309 C. pen. și cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248, raportat la art. 2481 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior), a art. 5 C. pen. (aplicarea legii penale mai favorabile) și a Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 06 mai 2014;

- va menține pedeapsa complementară dispusă de instanța de fond pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., dispunând și interzicerea exercitării dreptului prevăzut de art. 66 lit. g) C. pen. (dreptul de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii);

- va menține pedeapsa accesorie dispusă de instanța de fond constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., dispunând și interzicerea exercitării dreptului prevăzut de art. 66 lit. g) C. pen. (dreptul de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii);

2.cu referire la inculpatul B.:

- va constata că legea penală mai favorabilă este legea penală anterioară;

- va descontopi pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare în pedepsele componente: 2 pedepse de câte 7 ani închisoare aplicate de instanța de fond pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 248 C. pen. anterior - art. 2481 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a art. 5 C. pen. și pentru infracțiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, cu referire la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. și în sporul de 2 ani închisoare;

- prin aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. (aplicarea legii penale mai favorabile) și a Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 06 mai 2014, va înlătura sporul de 2 ani închisoare;

- va menține pedepsele de câte 7 ani închisoare aplicate de instanța de fond conform încadrărilor juridice menționate și, pe lângă fiecare pedeapsă, va aplica pedeapsa complementară pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior (dreptul de a ocupa o funcție de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii); precum și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior (dreptul de a ocupa o funcție de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii);

- în baza art. 33-35 C. pen. anterior va dispune contopirea pedepselor și executarea pedepsei celei mai grele, respectiv 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen. anterior, va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior;

3.cu referire la inculpatul C.:

- va constata că legea penală mai favorabilă este legea penală nouă;

- va reduce de la 7 ani închisoare, la 6 ani închisoare pedeapsa aplicată de instanța de fond pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 C. pen., raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 309 C. pen. și cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 248 - art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior), a art. 5 C. pen. (aplicarea legii penale mai favorabile) și a Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 06 mai 2014;

- va menține pedeapsa complementară dispusă de instanța de fond pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., dispunând și interzicerea exercitării dreptului prevăzut de art. 66 lit. g) C. pen. (dreptul de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii);

- va menține pedeapsa accesorie dispusă de instanța de fond constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., dispunând și interzicerea exercitării dreptului prevăzut de art. 66 lit. g) C. pen. (dreptul de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii);

4. cu referire la inculpatul D.:

- va constata că legea penală mai favorabilă este legea penală nouă;

- va menține pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată de instanța de fond pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 309 C. pen. și cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 248, raportat la art. 2481 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior), a art. 5 C. pen. (aplicarea legii penale mai favorabile) și a Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 06 mai 2014;

- va menține pedeapsa complementară dispusă de instanța de fond pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., dispunând și interzicerea exercitării dreptului prevăzut de art. 66 lit. g) C. pen. (dreptul de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii);

- va menține pedeapsa accesorie dispusă de instanța de fond constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., dispunând și interzicerea exercitării dreptului prevăzut de art. 66 lit. g) C. pen. (dreptul de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii);

5.cu referire la inculpatul E.:

- va constata că legea penală mai favorabilă este legea penală anterioară;

- va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare, în pedepsele componente: o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare și o pedeapsă de 2 ani închisoare;

- va menține pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare și, respectiv, de 2 ani închisoare, aplicate de instanța de fond conform încadrărilor juridice reținute prin sentință și, pe lângă fiecare pedeapsă, va aplica pedeapsa complementară pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior, precum și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior;

- în baza art. 33-35 C. pen. anterior, va dispune contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior.

6.cu referire la inculpatul F.:

- va constata că legea penală mai favorabilă este legea penală anterioară;

- va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente: 2 pedepse de câte 2 ani închisoare;

- va menține cele două pedepse de câte 2 ani închisoare aplicate de instanța de fond conform încadrărilor juridice reținute prin sentință și, pe lângă fiecare pedeapsă, va aplica pedeapsa complementară pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior, precum și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior;

- în baza art. 33-35 C. pen. anterior, va dispune contopirea pedepselor și executarea pedepsei celei mai grele, de 2 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, va interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior:

- în baza art. 861 C. pen. anterior, va dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 7 ani, calculat cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii;

- în baza art. 863 C. pen. anterior, condamnatul F. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a). să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune București;

b). să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c). să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d). să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

- condamnatului i se va atrage atenția asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere;

- în baza art. 359 C. proc. pen. anterior, condamnatului i se va atrage atenția asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere;

- în baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se va suspenda și executarea pedepselor accesorii.

7.cu referire la inculpații G., H., I., J. și K.:

- va constata că legea penală mai favorabilă este legea penală anterioară;

- va constata că prin procesul-verbal din 15 aprilie 2013 (fila 238, vol. II urm. pen.) procurorul a înlăturat din încadrarea juridică dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. anterior privind forma continuată a infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 248 C. pen. anterior, raportat la art. 2481 C. pen. anterior.

Conform art. 5 C. pen. (aplicarea legii penale mai favorabile) și a Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 06 mai 2014, va admite pentru fiecare inculpat, cererea de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., cu referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., va înceta procesul penal pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 248 C. pen. anterior, raportat la art. 2481 C. pen. anterior, prescripția specială a răspunderii penale intervenind la data de 30 mai 2016.

Va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de SC V. SA, SC R.R.R.R. SRL și SC P.P.P.P. SA împotriva aceleiași sentințe.

Va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A., D. și E.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție vor rămâne în sarcina statului.

Va obliga apelantele SC V. SA, SC R.R.R.R. SRL și SC P.P.P.P. SA la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Va obliga apelanții intimați inculpați A., D. și E. la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata J., în sumă de 520 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru ceilalți inculpați, în sumă de câte 130 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a disp. art. 26 alin. (2) și alin. (5) C. proc. pen., precum și a disp. art. 35 alin. (1) C. pen. formulată de inculpatul C.

Dispoziția este supusă căii de atac în 48 de ore de la pronunțare conform Deciziei Curții Constituționale nr. 321 din 09 mai 2017.

II. Respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de inculpatul C.

III. Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpații B., C., F., G., H., I., J. și K. împotriva sentinței penale nr. 115/F din 23 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, apelul procurorului privind și pe inculpații A., D. și E.

Desființează, în parte, sentința penală atacată și rejudecând:

1. cu referire la inculpatul A.:

- constată că legea penală mai favorabilă este legea penală nouă;

- menține pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată de instanța de fond pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. și cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior), a art. 5 C. pen. (aplicarea legii penale mai favorabile) și a Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 06 mai 2014;

- menține pedeapsa complementară dispusă de instanța de fond pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) din C. pen. dispunând și interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. g) C. pen.;

- menține pedeapsa accesorie dispusă de instanța de fond constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) din C. pen., dispunând și interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. g) C. pen.;

2. cu referire la inculpatul B.:

- constată că legea penală mai favorabilă este legea penală anterioară;

- descontopește pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare în pedepsele componente: 2 pedepse de câte 7 ani închisoare aplicate de instanța de fond pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 248 C. pen. anterior - art. 2481 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a art. 5 C. pen. și pentru infracțiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. și în sporul de 2 ani închisoare;

- prin aplicarea disp. art. 5 C. pen. (aplicarea legii penale mai favorabile) și a Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 06 mai 2014 înlătură sporul de 2 ani închisoare;

- menține pedepsele de câte 7 ani închisoare aplicate de instanța de fond conform încadrărilor juridice menționate și, pe lângă fiecare pedeapsă, aplică pedeapsa complementară pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. ant., precum și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. ant.;

- în baza art. 33-35 C. pen. anterior dispune contopirea pedepselor și executarea pedepsei celei mai grele, respectiv 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen. ant. interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. ant.

3. cu referire la inculpatul C.:

- constată că legea penală mai favorabilă este legea penală nouă;

- reduce de la 7 ani închisoare la 6 ani închisoare pedeapsa aplicată de instanța de fond pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. și cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 26 C. pen. ant. rap. la art. 248 - art. 2481 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior), a art. 5 C. pen. (aplicarea legii penale mai favorabile) și a Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 06 mai 2014;

- menține pedeapsa complementară dispusă de instanța de fond pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) din C. pen., dispunând și interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. g) C. pen.;

- menține pedeapsa accesorie dispusă de instanța de fond constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) din C. pen., dispunând și interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. g) C. pen.;

4. cu referire la inculpatul D.:

- constată că legea penală mai favorabilă este legea penală nouă;

- menține pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată de instanța de fond pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. și cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior), a art. 5 C. pen. (aplicarea legii penale mai favorabile) și a Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 06 mai 2014;

- menține pedeapsa complementară dispusă de instanța de fond pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) din C. pen., dispunând și interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. g) C. pen.;

- menține pedeapsa accesorie dispusă de instanța de fond constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) din C. pen., dispunând și interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. g) C. pen.;

5. cu referire la inculpatul E.:

- constată că legea penală mai favorabilă este legea penală anterioară;

- descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare în pedepsele componente: o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare și o pedeapsă de 2 ani închisoare;

- menține pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare și, respectiv, de 2 ani închisoare, aplicate de instanța de fond conform încadrărilor juridice reținute prin sentință și, pe lângă fiecare pedeapsă, aplică pedeapsa complementară pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. ant., precum și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. ant.

- în baza art. 33-35 C. pen. anterior dispune contopirea pedepselor și executarea pedepsei celei mai grele, de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. ant. interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. ant.

6. cu referire la inculpatul F.:

- constată că legea penală mai favorabilă este legea penală anterioară;

- descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente: 2 pedepse de câte 2 ani închisoare;

- menține cele 2 pedepse de câte 2 ani închisoare aplicate de instanța de fond conform încadrărilor juridice reținute prin sentință și, pe lângă fiecare pedeapsă, aplică pedeapsa complementară pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. ant., precum și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. ant.

- în baza art. 33-35 C. pen. anterior dispune contopirea pedepselor și executarea pedepsei celei mai grele, de 2 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. ant. interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. ant.

- în baza art. 861 C. pen. anterior dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 7 ani calculat cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii.

- în baza art. 863 C. pen. anterior condamnatul F. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a). să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune București;

b). să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c). să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d). să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

- condamnatului i se atrage atenția asupra disp. art. 864 C. pen. anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

- în baza art. 359 C. proc. pen, anterior condamnatului i se atrage atenția asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere.

- în baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

7. cu referire la inculpații G., H., I., J. și K.:

- constată că legea penală mai favorabilă este legea penală anterioară;

- constată că prin procesul-verbal din 15 aprilie 2013 (fila 238 vol. II. d.u.p.) procurorul a înlăturat din încadrarea juridică dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. anterior privind forma continuată a infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 C. pen. anterior rap. la art. 2481 C. pen. anterior.

Conform art. 5 C. pen. (aplicarea legii penale mai favorabile) și a Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 06 mai 2014 admite pentru fiecare inculpat cererea de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. încetează procesul penal pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 C. pen. anterior, rap. la art. 2481 C. pen. anterior, prescripția specială a răspunderii penale intervenind la data de 30 mai 2016.

IV. Respinge ca nefondate apelurile declarate de SC V. SA, SC R.R.R.R. SRL și SC P.P.P.P. SA împotriva aceleiași sentințe.

V. Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații A., D. și E.

VI. Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.

VII. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție rămân în sarcina statului.

Obligă apelantele SC V. SA, SC R.R.R.R. SRL și SC P.P.P.P. SA la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă apelanții intimați inculpați A., D. și E. la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata J., în sumă de 520 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru ceilalți inculpați, în sumă de câte 130 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 august 2017.