Bribery via service-for-service exchange; applicability of aggravated penalty for judges as influence sellers and scope of special confiscation

Decizia nr. 223/A/2017

1. Prin sentința penală nr. 167/F din 19 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, în baza art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) C. pen., pentru o durată de 5 ani

În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) C. pen.

În baza art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen.,a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) C. pen., pentru o durată de 5 ani.

În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) C. pen.

În baza art. 38-39 alin. (1), lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani, sporită cu 1 an, în final, inculpatul A. urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) C. pen., pentru o durată de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) C. pen.

S-a menținut măsura controlului judiciar aplicată inculpatului.

S-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestului preventiv de la 21 ianuarie 2015, la 10 iulie 2015.

În baza art. 290 alin. (5) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 70 euro.

În baza art. 291 alin. (2) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 2.500 euro.

S-au menținut măsurile asiguratorii luate prin ordonanța de instituire a sechestrului asigurator a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție din data de 2 martie 2014.

A fost obligat inculpatul la plata a 102.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

2. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție nr. x/P/2014, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 20 aprilie 2015, a fost trimis în judecată inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 2000 ș trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 7 lit. b) C pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C pen. și art. 5 C pen.

Prin Ordonanța din data de 20 ianuarie 2015, a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și trafic de influență prev. de art. 291 C pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 7 lit. b) C pen., ambele cu aplicarea art. 38 C pen. și art. 5 C. pen., constând în aceea că:

- în data de 04 noiembrie 2014, a promis suspectei B. - judecător la Tribunalul Bistrița, secția civilă, că, din funcția pe care viza să o ocupe în perioada următoare în Ministerul de Justiție, sau printr-un funcționar cu influență asupra membrilor comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va asigura promovarea de către C. - fiul judecătoarei, a examenului pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia, solicitând-i în schimb pronunțarea unei hotărâri favorabile în dosarul în care soția sa era reclamant - recurent, și i-a remis acesteia foloase necuvenite constând în articole de încălțăminte.

- în perioada 2013 - 2014, a primit de la D. foloase necuvenite în cuantum de circa 30.000 de euro, constând în suportarea cheltuielilor aferente unor partide de vânătoare, suportarea cheltuielilor aferente unor sejururi la mare, un costum de vânătoare și suma de circa 30.000 de lei pentru a interveni la judecătorii din Dosarul nr. x/118/2010 aflat în apel la Curtea de Apel Constanța și în care D. avea calitatea de inculpat, în vederea obținerii unei hotărâri favorabile acestuia.

În cadrul întrevederii din data de 04 noiembrie 2014, inculpatul A. i-a promis inculpatei B. că, din funcția pe care o va exercita în perioada următoare în Ministerul de Justiție, sau printr-o altă persoană ce poate influența membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici va asigura promovarea de către C. a examenului pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia.

Pentru a o convinge că influența sa este una reală, inculpatul A. a învederat inculpatei B. că a utilizat această modalitate de influențare și în favoarea numitei E., care în cursul anului 2012, pe fondul intervențiilor pe care le-a derulat a fost admisă, cu media 9,42, în camera Notarilor Publici Târgu Mureș, din comisia de corectare făcând parte și cel în cauză (în calitate de reprezentant al Ministerului Justiției).

În schimbul promisiunilor de influențare a membrilor comisiei de examinare în favoarea lui C., inculpatul A. i-a solicitat inculpatei B. să îl sprijine pentru obținerea unei hotărâri favorabile în Dosarul nr. x/190/2012, ce fusese repartizat aleatoriu completului din care aceasta făcea parte.

Pe fondul stării de nemulțumire determinată de faptul că fiul său C. nu a promovat examenul pentru dobândirea calității de notar public, al asigurărilor date de inculpatul A. cu privire la influența pe care o are asupra persoanelor implicate în derularea unui astfel de examen, al informațiilor privind posibila sa numire într-o funcție de secretar de stat în Ministerul de Justiție și al limbajului violent la adresa președintei completului de judecată (martora F., raportat la opinia exprimată de aceasta în sensul că recursul ar fi de respins), al amenințărilor la adresa acesteia, inculpata B. a acceptat sprijinul propus de inculpat și s-a angajat să-i obțină o hotărâre favorabilă, inclusiv prin convingerea colegei sale de complet - G. în sensul pronunțării pentru admiterea cererii.

În data de 13 ianuarie 2015, inculpata B. s-a întâlnit cu H. în fața Tribunalului Bistrița și împreună s-au deplasat la Restaurantul x din mun. Bistrița. Cu acest prilej inculpata B. a primit de la H. foloase necuvenite constând în articole de încălțăminte pentru fiul său, sacoșa primită de inculpată fiind inscripționată „x”. Întâlnirea a fost supravegheată video în baza mandatului de supraveghere emis în cauză de Curtea de Apel București.

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză, au rezultat următoarele:

În perioada 2013 - 2014, inculpatul A. a primit de la D. foloase necuvenite constând în suportarea cheltuielilor aferente unor partide de vânătoare, suportarea cheltuielilor aferente unor sejururi la mare, plata unor servicii sexuale, un costum de vânătoare și suma de circa 30.000 de lei pentru a interveni la judecătorii din Dosarul nr. x/118/2010 aflat în apel la Curtea de Apel Constanța și în care martorul D. avea calitatea de inculpat, în vederea obținerii unei hotărâri favorabile acestuia.

În perioada 29 mai - 01 iunie 2014, inculpatul A. a beneficiat de un sejur pentru două persoane la Hotelul x din Mamaia, alături de o persoană de sex feminin. Rezervarea și plata au fost făcute de D.

În faza de judecată, s-a procedat la reaudierea inculpatului și administrarea probelor testimoniale și cu înscrisuri.

3. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

În cursul anului 2012, numita H., soția inculpatului A., a promovat o acțiune în revendicare imobiliară împotriva martorului din prezenta cauza, numitul I., pentru a-i lăsa în deplină proprietate și posesie un teren în suprafață de 1.000 mp din Județul Bistrița și pe care pârâtul începuse să-și edifice un imobil.

Prin sentința civilă nr. 3370/2014, Judecătoria Bistrița a respins acțiunea reclamantei, apreciindu-se ca titlul pârâtului este preferabil.

Prin sentința civilă nr. 10417/2012 a aceleiași instanțe, a fost respinsă cererea reclamantei împotriva aceluiași pârât, formulată pe calea ordonanței președințiale, de a se dispune sistarea lucrărilor pe care paratul le făcea pe suprafața sus amintită de teren.

În urma soluției nefavorabile pe fondul cauzei, reclamanta a formulat recurs ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bistrița, instanță la care a activat ca judecător și inculpatul A., din anul 2012 și până în februarie 2014 acesta având calitatea de secretar de stat în Ministerul Justiției.

Între judecătoarea B. și H., au avut loc mai multe discuții, culminând cu contactarea judecătoarei (inculpată într-un dosar disjuns din prezentul)de către A. pentru a se întâlni și discuta despre dosarul soției sale. Contactarea judecătoarei de către inculpat rezultă din recunoașterile inculpatului coroborate cu ale interlocutoarei sale, B.

Întâlnirea a avut loc la hotelul x din București, judecătoarea fiind prezentă în capitală cu ocazia unui seminar de pregătire profesională, întâlnirea fiind înregistrată cu mijloace tehnice.

Instanța reține în primul rând că între judecătoarea B. și inculpat exista o relație mai veche de prietenie, element confirmat de ambele persoane.

În prima parte a discuției se abordează problematica respingerii fiului judecătoarei la examenul pentru accederea în funcția de notar, B. apreciind că respingerea a fost incorectă, fiul său fiind suficient de bine pregătit.

Deși inculpatul încearcă să acrediteze ideea că avea cu B. discuții frecvente pe temele familiale, inclusiv cu privire la fiul acesteia (o temă comună și de înțeles pentru doi colegi de serviciu), totuși, din contextul în care a avut loc prezenta discuție, Curtea reține caracterul special al acesteia, fiind neverosimil ca doi interlocutori să depună stăruințe deosebite să se întâlnească la București, față în față, pentru a discuta o problemă de familie, uzuală, după cum pretinde inculpatul.

Discuția este centrată și cu lux de amănunte pe problematica accesului fiului judecătoarei în profesia de notar și despre soluționarea recursului soției lui A., abundând în detalii tehnico-juridice specifice situațiilor fiului respectiv dosarului de recurs, element deci ce o îndepărtează mult de o simpla discuție colocvială dintre doi prieteni.

Astfel, după ce martora (din prezenta cauza) se plânge că fiul său a fost respins pe nedrept, că întrebările au fost defectuos puse etc, ajunge la concluzia că „lucrurile astea nu se fac pe bani, se fac pe influență majoră (…) trebuie să ai o influență deosebit de mare la un președinte al camerei, indiferent pe unde o fi (…) și atunci, dacă ajungi la acel președinte și el spune da, o fac (…) că o faci pentru o chestie de prietenie”.

Exprimarea judecătoarei este deci extrem de elocventă, aceasta având deci credința că pentru promovarea concursului pentru a deveni notar stagiar este nevoie de o influență la președintele de cameră notarială unde se înscrie concurentul. Iar acesta urmează a fi influențat nu cu bani ci datorită unor raporturi de prietenie cu persoana care îi face solicitarea.

Inculpatul A. are o poziție de confirmare a afirmației judecătoarei B. și tranșează problema spunând: da, da, pe obligație (fila 262 dup 3).

Inculpatul vine și continuă pe aceeași linie, arătând că va scoate astea (element pe care Curtea îl apreciază ca fiind lista cu locuri vacante de notari publici, ce nu fuseseră încă afișate pe site și la care inculpatul avea acces, după cum rezultă din declarația pe care inculpatul a dat-o în fața instanței in data de 12 septembrie 2016 și prin care explicitează și unele elemente de dialog cu judecătoarea B.).

Deși listarea locurilor disponibile pentru un concurs și nepublicată însă nu este apreciată de Curte drept o infracțiune de sine stătătoare, ea reprezintă totuși dovada că inculpatul îi promite unui folos judecătoarei ce soluționează dosarul soției sale, în același context în care începe ulterior să-și expună poziția despre acesta, dar și convingerea că are dreptate și că recursul său este de admis.

Inculpatul nu se rezuma deci doar la ajutorul aparent nevinovat de a obține informații despre locurile vacanta ci este mult mai tranșant și arată că se va întâlni sau cel puțin va vorbi cu o persoana la care face trimitere cu apelativul omul acesta care ne va spune : domnule acolo această persoană având deci aptitudinea de a indica președintele de cameră notarială dispus să admită un candidat pe bază de relații sau obligații.

(…) și când omul spune exact unde trebuie mers, na, gata (…) mai ales că acuma se mai schimbă primul ministru poate iar mă duc înapoi unde am fost și atunci iar am (…) știi, că știi cum sunt ăștia (…) ăștia cât ești tare și acesta (…) dacă vede că eu nu știu ce (…) domnule (…) arată în continuare inculpatul A.

Aceste susțineri ale inculpatului sunt deosebit de edificatoare în ceea ce privește modalitatea de săvârșire a infracțiunii de dare de mită în forma promisiunii de alte foloase.

Astfel judecătoarea B. arată că examenul pentru accesul în profesia de notar stagiar nu se ia pe criterii obiective (întrebările sunt defectuos puse, comisia este de rea credință etc) și nici pe bani ci doar cu ajutorului traficului de influență pe lângă președintele unei camera notariale.

Inculpatul A. confirmă imediat acest lucru și își oferă imediat sprijinul, arătând că urmează a identifica nu numai viitoarele locuri disponibile (înainte de a fi publice), dar că va și lua legătura cu o persoană care la rândul său îi va identifica exact camera notarială unde trebuie să acționeze pentru a beneficia de reușită în condițiile în care amândoi au stabilit că numai pe relații și trafic de influență este posibil accesul în profesie. În continuarea cursivă a frazei, inculpatul A. își expune și atuurile, arătând că este o conjunctură favorabilă și este posibil să-și recapete funcția de secretar de stat, o poziție extrem de influentă, expunându-i interlocutoarei faptul că o poziție de putere este mai aptă a sensibiliza terții (pag. 262 dup 3).

Judecătoarea B. arată în continuare că cineva s-a interesat unde se mai poate merge (…) și s-ar mai putea interveni într-un singur loc (…) (fila 262 dup 3 ). Deci, în mod clar nu face trimitere la o chestiune legală ci la o intervenție, pentru accesul ilicit. Îl întreabă apoi pe inculpat ce este de făcut.

Acesta răspunde detaliat și nu se delimitează în vreun mod când martora îi evocă intervenția.

Deci facem așa. Sunt două chestiuni, acum într-o lună știm cred că (…). Până în decembrie știu și eu asta, dacă eu sunt acolo, nu ne mai ducem, că rezolv eu (…).

Dacă nu știm asta, atunci îi spun așa domnule, să ne spună unde îs (…). Și asta-i viața.

Răspunsul inculpatului A. la întrebarea martorei B., reliefat mai sus, este la rândul său pe deplin edificator asupra foloaselor nepatrimoniale oferite de inculpat.

Acesta arată că va rezolva el însuși problema, dacă este la minister, eventual în funcția de secretar de stat pe care o evocase anterior. În cazul în care nu redevenea secretar de stat, problema fiului judecătoarei urma a se rezolva prin intermediul unei terțe persoane la care va apela tot inculpatul.

Inculpatul se apără arătând că Ministerul Justiției nu are atribuții în organizarea concursului pentru accesul în profesia de notar stagiar.

Afirmația este în sine corectă, numai că inculpatul face abstracție de acuzația care i se aduce, respectiv că a promis un folos judecătoarei B. pentru a obține o soluție favorabila într-un dosar de recurs al soției sale.

Astfel, deși este adevărat că Ministerul Justiției nu organizează concursul pentru ocuparea posturilor de notari stagiari, Ministrul Justiției procedează la emiterea ordinelor de actualizare a posturilor destinate notarilor stagiari care vor promova examenul de definitivat și - distinct de această implicare a conducătorului ministerului unde inculpatul funcționa ca și consilier, unde avusese funcția de secretar de stat și unde evocase posibilitatea să mai fie secretar de stat după schimbarea guvernului - un reprezentant al Ministerului Justiției va face la rândul sau parte din comisia de examinare pentru examenul de definitivat ce urmează a-l susține notarii stagiari la sfârșitul stagiului.

Este deci mai mult decât evident că inculpatul nu este un om fără legătură cu mult dorita carieră de notar pe care dorea să o îmbrățișeze fiul judecătoarei B. ci avea posibilitatea sa influențeze favorabil decizia de admitere în profesie, mai ales ca și secretar de stat (care poate semna ordine în locul Ministrului Justiției) sau ca participant în comisia pentru definitivat, o soluție favorabilă fiului judecătoarei putând duce implicit la o soluție favorabila la un alt candidat pentru definitivat, întărind deci ideea că totul se rezolvă pe obligații reciproc onorate, pe servicii și contraservicii.

Nu în ultimul rând, inculpatul însuși recunoaște de față cu B. că în calitatea sa de funcționar în Ministerul Justiției eu le semnam numirile, mutările și așa mai departe (fila 262 dup 3).

Inculpatul dă asigurări în continuare martorei că va rezolva problema, prin el însuși dacă va fi numit secretar de stat sau pe alt traseu, după cum el însuși se exprimă. De asemenea, dă asigurări martorei că nu prezintă relevanță camera notarială unde va promova concursul deoarece după un an doi, venim făcând trimitere la faptul că va sprijini transferul fiului judecătoarei la camera notarială dorită.

În plus, s-a oferit să-i obțină și date încă nepublice referitoare la locurile libere și în funcție de care urma să fie îndrumați de o persoană la președintele de cameră notarială unde să-și expună oferta.

Or, din această ofertă prima instanță a reținu indubitabil că inculpatul a făcut o ofertă de foloase pentru judecătoarea ce soluționa dosarul soției sale, respectiv identificarea căii de acces în notariat prin intermediul serviciilor sale și obținerea de informații nepublice, înaintea altor candidați.

Pentru reținerea infracțiunii de dare de mită, natura foloaselor nu trebuie să fie neapărat licită, ci ea trebuie să constituie orice fel de avantaj ce ar putea fi oferit de mituitor persoanei mituite.

Față de apărarea că a fost deci doar o discuție colocvială, între doi vechi prieteni, instanța de fond a conchis că discuțiile referitoare la foloase ilicite și pătrunderea pe o cale infracțională în profesia de notar, cu identificarea modalităților concrete și cu stabilirea ajutorului, nu are nicio legătură cu o simplă discuție la o cafea dintre doi colegi judecători ci are mai mult conotația unei clasice discuții dintre doi indivizi cu preocupări infracționale, respectiv dintre un mituitor și un mituit.

Inculpatul se mai apără arătând că practic judecătoarea B. a fost insistentă și a avut o atitudine provocatorie.

Or, din răspunsurile sale, inculpatul nu pare deloc drept ținta unei provocări ci expune meticulos și detaliat soluții pentru problema fiului judecătoarei, respectiv de a accede în notariat cu ajutorul influenței sale pe lângă președintele unei camere notariale.

Ulterior, discuția se mută pe domeniul procesului pe care îl avea soția inculpatului la Tribunalul Bistrița.

Acum vizavi de (…) ți-ai făcut cerere de strămutare?

Nu mi-am făcut.

Se observă cu ușurință din dialogul expus anterior că ambii participanți știau clar despre tipicul discuției, nimeni nu este surprins și se intra direct în miezul problemei, fără menajamente.

Inculpatul A. o chestionează pe judecătoarea care îi va soluționa dosarul de recurs dacă i-a studiat dosarul și o întreabă cum stau lucrurile în dosarul său.

Discuția dintre cei doi este centrată pe explicitarea de către inculpat a soluției pe care el o apreciază ca fiind corectă (și favorabilă soției sale), făcând deci, practic, o pledoarie juridică într-un bar de hotel în fața judecătoarei ce ii soluționează dosarul de recurs, practică vădit ilegală.

Este adevărat că din discuțiile celor doi inculpatul pare a fi convins de temeinicia pretențiilor soției sale, dar și în acest caz tot nu are dreptul de a încerca influențarea soluției prin baruri de hotel si in contextual in care oferă judecătoarei sprijin in vederea accederii frauduloase în notariat a fiului acesteia.

În discuțiile cu martora B., inculpatul A. proferează amenințări cu violența fizică și moartea la adresa uneia dintre membrele completului și despre care aprecia că nu i-ar da câștig de cauză (îi dau doi pumni în gură la Tribunal, de îi rup picioarele, o calc cu mașina).

În acord cu opinia inculpatului, prima instanță a apreciat că nu există elemente concrete din care să rezulte intenția de vătămare sau ucidere a unei membru a completului. Curtea de apel a reținut însă că prin astfel de afirmații, prin care se exprimă o furie oarbă, inculpatul a demonstrat în mod clar judecătoarei B. că o soluție nefavorabilă este de natură a-l înfuria și că nu s-ar mai pune problema să-i ajute fiul în cazul în care soția sa va pierde recursul.

Declarațiile martorei B., din care rezultă că s-ar fi simțit timorată sau amenințată de inculpat sunt vădit subiective și constituie doar o încercare de a se apăra de acuzațiile de luare de mită, fiind de altfel urmărită penal într-un dosar disjuns din prezenta. În fața instanței a refuzat să dea declarații din teama de autoincriminare.

Prima instanță a apreciat deci că apărarea formulată de inculpat și conform căreia s-ar încălca art. 6 paragraf 3 lit. d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului pentru că nu are posibilitatea de a contesta o mărturie depusă în defavoarea sa este nefondată, instanța neîntemeindu-și în vreun fel soluția pe depoziția acestei martore, B., data în faza de urmărire penală. În fața instanței aceasta a refuzat să depună mărturie, iar în pofida opoziției inculpatului, subliniază că nu există vreun instrument juridic prin care o persoană să fie obligată în concret să depună mărturie în instanță. Dreptul la neautoincriminare este la rândul său garantat de legislație și oricum, judecătorul nu poate forța sau ademeni o persoană să depună mărturie dacă aceasta refuză. În cazul în care vreo persoană interesată apreciază că abstențiunea în a da declarații ar constitui mărturie mincinoasă (soluție contrară doctrinei relevante), are posibilitatea de a sesiza organele pe urmărire penală. Martora nu a fost insolentă sau ireverențioasă, a explicitat clar motivul refuzului de a da declarații astfel încât nu se impune sub nicio forma aplicarea vreunei amenzi judiciare, din lipsa de temei legal.

Instanța a apreciat poziția martorei de a refuza să depună declarații în condițiile în care este urmărită penal într-un dosar disjuns drept o exercitare a dreptului la neautoincriminare și nu și-a întemeiat soluția pe depoziția sa din faza de urmărire penală, așa cum de altfel s-a mai arătat anterior.

În data de 7 noiembrie 2014, inculpatul s-a deplasat la Tribunalul Bistrița unde și-a studiat dosarul în afara orelor de program, chiar în biroul președintei Tribunalului, J., care l-a cerut din arhivă (fila 248, vol. II instanță). Nu există la dosar dovezi concrete că între inculpat și președinta Tribunalului Bistrița au existat discuții pe tema dosarului, dar studierea acestuia chiar în biroul magistratului ridică mari semne de întrebare cel puțin sub aspectul deontologic, dacă dintr-o perspectivă penală operează principiul in dubio pro reo.

Întrebată de instanță dacă toți justițiabilii își studiază dosarul la domnia sa în birou sau doar domnul A. poate face acest lucru, martora J. a arătat că dosarele se studiază în arhivă și nu în biroul președintei tribunalului, neputând oferi vreo explicație în acord cu Regulamentul de funcționare al instanțelor sau vreun alt act normativ.

Inculpatul speculează în convorbirile înregistrate în mediul ambiental că ar fi ajutat-o pe martoră să acceadă în funcția de președinte al Tribunalului Bistrița, dar nu sunt suficiente probe pentru a reține acest aspect cu valoare de adevăr, organele de urmărire penală având dreptul, dar și obligația să facă verificările legale ce se impun.

Stăruințele inculpatului nu au rămas fără ecou, martora (în acest dosar) B. contactând-o telefonic, în data de 26 noiembrie 2014, pe o altă membră a completului, F., rugând-o „să se mai gândească la soluția ce urma să fie dispusă a doua zi în dosar.”

Bineînțeles, soluția pronunțată a fost în sensul dorit de inculpatul A., admițând recursul formulat de soția sa.

În luna octombrie 2016, una dintre membrele completului, respectiv numita B. (inculpată într-un dosar disjuns din prezentul) a contactat-o pe soția inculpatului și i-a cerut achiziționarea unei perechi de încălțăminte marca x.

Inculpatul a fost de față la o astfel de discuție, după cum el însuși recunoaște în declarația dată în fața instanței, în data de 12 septembrie 2016.

Pantofii x au fost cumpărați de soția inculpatului de la Roma, costând 70 euro.

Aceștia au fost remiși judecătoarei care îi soluționa dosarul în data de 13 ianuarie 2015, după pronunțarea soluției favorabile, așa cum rezultă din înregistrările foto depuse la dosarul cauzei.

Inculpatul a pretins că judecătoarea i-ar fi restituit prețul, dar acest element nu este probat prin nimic, singurul lucru probat fiind remiterea pantofilor judecătoarei, după înțelegerea avută înainte de pronunțarea soluției.

Oricum, chiar și în ipoteza - pur teoretică - în care judecătoarea i-ar fi restituit banii, acțiunea de efectuare a unui serviciu în favoarea acesteia reprezintă un folos pe care i l-a procurat, astfel încât tot sunt întrunite elementele infracțiunii de dare de mită.

În consecință, instanța de fond a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 70 euro.

În paralel cu activitatea infracțională descrisă anterior, inculpatul a săvârșit și o altă infracțiune, de trafic de influență, în favoarea unei alte persoane, respectiv a numitului D., persoană condamnată penal in prima instanța și care prin intermediul inculpatului a încercat să eludeze răspunderea penală.

În cursul anului 2013, inculpatul A.. l-a cunoscut pe martorul denunțător D., prin intermediul unei cunoștințe comune, martorul K., așa cum rezultă din declarațiile convergente ale martorului D., martorului K. și inculpatului A.

Inculpatul A., secretar de stat în Ministerul Justiției la acel moment, a participat la o discuție comercială cu niște investitori francezi, interesați de importul de cereale din România, traducător fiind cumnata sa, L.

Apare ca fiind neclar în ce condiții participa în discuții cu specific comercial cu niște comercianți francezi un secretar de stat în Ministerul Justiției din România. Prima instanță a reținut că nu este investită să analizele dintr-o perspectivă a compatibilității activitatea inculpatului în cadrul unor societăți comerciale și nici dacă a făcut lobby pentru acești comercianți și nici dacă a efectuat activități comerciale prin persoane interpuse. Oricum, din prezenta cauză, s-a dispus disjungerea urmăririi penale, inculpatul fiind cercetat pentru o paletă largă de infracțiuni.

Fiindu-i neclar prețul grâului în România și care sunt costurile de achiziție și încărcare a acestuia pentru a fi exportat în Franța, inculpatul l-a contactat pe martorul D. cerându-i ajutorul. Acesta din urma s-a declarat interesat de afacere și a dorit, la rândul său să facă activități de export de grâu în Franța către cunoștințele inculpatului, activitate comercială de export ce nu s-a mai finalizat ca urmare a eșuării tratativelor comerciale.

Din discuțiile purtate cu comercianții francezi și cu inculpatul, martorul D. și-a dat seama că ar putea prin intermediul lui A. să-și rezolve nu doar problemele comerciale, dar și pe cele penale, având deja o condamnare in prima instanța la Tribunalul Constanța pentru infracțiuni economice.

Astfel, dosarul penal în care era implicat se afla pe rolul Curții de Apel Constanța, inculpatul fiind interesat de refacerea unei expertize financiar contabile, aptă a-l exonera de răspunderea penală.

Martorul D. a arătat că a organizat o vizită în stațiunea Bușteni, unde a petrecut cu inculpatul și două prezențe feminine, fiecare petrecându-și seara într-o cameră de hotel cu una din fete (toate costurile fiind acoperite de martorul D., care a plătit și fetele). Plata excursiei și a serviciilor sexuale s-a făcut pentru ca inculpatul A. să-l ajute cu problemele în justiție.

În data de 12 noiembrie 2013, cu două zile înainte de termenul de judecată de la Curtea de Apel Constanța, denunțătorul a organizat o întâlnire la Hotelul x de 5 stele din Sinaia, pentru o partida de vânătoare pe timp de noapte și pentru a se asigura relaxarea inculpatului A.

Contravaloarea șederii și a vânătorii pe timp de noapte a fost de 5.295 lei, achitată de organizatorul M. (titularul fondului de vânătoare), iar acest fond de vânătoare, prin reprezentantul său, martorul N. - prieten al martorului denunțător D. - a primit apoi banii de la martorul D. Este de precizat că, la această întâlnire nu a participat doar inculpatul A., ci și prietenul său apropiat, K. (prin care denunțătorul l-a cunoscut pe inculpat), martorul D. și N., gestionarul fondului de vânătoare.

Așa cum rezultă din declarațiile martorului N., gestionarul fondului de vânătoare (fila 3, vol. 3 instanță), după ce inculpatul a sosit la Sinaia, au plecat la o partidă de vânătoare pe timp de noapte, în care au încercat să prindă mistreți. Nu a fost capturat niciun exemplar cu această ocazie.

Și cu această ocazie martorul D., dându-și seama că inculpatul A. apreciază prezențele de sex feminin la întâlniri (deși era căsătorit) a plătit mai multe femei pentru a presta servicii sexuale comesenilor. Curtea nu poate reține dacă aceste acte sexuale s-au și produs, martorul arătând că fiecare fată s-a dus în cameră cu câte un invitat.

Cu aceasta ocazie, inculpatul A. l-a chemat pe denunțător în camera sa de hotel și i-a arătat un bilețel cu numele magistraților care îi soluționau apelul denunțătorului. După ce i-a arătat această foaie și denunțătorul a confirmat ca acelea erau numele judecătorilor care ii soluționează apelul, inculpatul i-a spus să stea liniștit, din context deducându-se faptul că doleanțele denunțătorului vor fi rezolvate.

Deși nu există date (cel puțin în acest dosar - dosarele Direcției Naționale Anticorupție fiind complexe, urmărirea penală desfășurându-se pe mai multe paliere și în condiții de lipsă de publicitate) că inculpatul a luat legătura cu magistrații din apel, cert este că expertiza cerută de denunțător a fost încuviințată a doua zi, deși fusese de două ori respinsă anterior, fapt care a surprins până și pe avocatul denunțătorului.

În acest sens, instanța de fond a reținut că inculpatul A. a câștigat încrederea martorului denunțător că îl va putea ajuta să-și rezolve problemele în justiție, prin influențarea membrilor completului de judecată.

Așa cum rezultă din declarația administratorului fondului de vânătoare, martorul N., dată în faza de urmărire penală în data de 16 aprilie 2015 (fila 285, vol.2 dup) ce se coroborează cu declarațiile denunțătorului D., după aproximativ o săptămână, martorul l-a contactat pe inculpat pentru a organiza o nouă partidă de vânătoare, tot la Sinaia, ocazie cu care inculpatul a împușcat un mistreț. Costul partidei de vânătoare a fost de 5.000 lei și a fost achitat tot de denunțătorul D.

Din interceptările telefonice din data de 19 martie 2014 dintre martorii K. și J., prieteni ai inculpatului A. și prin care denunțătorul D. l-a putut contacta pe inculpat, Curtea de apel a reținut că martorul denunțător l-a vizitat inopinat pe J. și și-a exprimat nemulțumirea că inculpatul A. nu intervenise decisiv în procesul său, și nu se finalizase cu o hotărâre favorabilă.

Din conținutul convorbirii, rezultă cu claritate că K. îi cere martorului J. să se întâlnească cu denunțătorul pentru a-l calma pe denunțător și să încerce să-l pună față în față pe denunțător și pe inculpat: poate eu știu, reușești tu mâine, poimâine să te vezi cu el la o cafea, să discute asta, să discute ăștia față în față, știi.

Martorul K. este insistent și arată că se simte obligat personal față de denunțător ca și cum aș fi eu sau tu, nu putem să ne batem joc de viața unui om, știi.

După aceasta, cei doi încearcă să fie mai expliciți, dar folosesc un limbaj pueril codificat, ca și când denunțătorul ar fi un bolnav (codificare absurdă, deoarece niciunul din ei nu era doctor, cu atât mai puțin inculpatul A., iar denunțătorul, un prosper om de afaceri, își permitea orice doctor în țară sau străinătate, fără ajutorul celor doi martori, și oricum, pentru o presupusă recomandare la doctor nefiind necesar să se deplaseze la domiciliul unuia dintre ei și să-i ceară să se vadă față în față cu inculpatul A.).

La termenul de judecată din data de 13 martie 2014 de pe rolul Curții de Apel Constanta s-a amânat judecata pentru lipsa raportului de expertiză, termenul ulterior fiind fixat în data de 10 aprilie 2014, ocazie cu care se putea finaliza procesul penal în care era implicat denunțătorul D.

Acesta s-a impacientat și în data de 24 martie 2014 s-a întâlnit cu martorul K., la un hotel din București, unde din discuțiile telefonice ale acestui martor cu J. rezulta că denunțătorul și-a exprimat nemulțumirea raportat la faptul că ar putea fi condamnat, iar inculpatul A. nu își îndeplinise promisiunea de ajutor.

În acord cu susținerile procurorului, prima instanță a considerat că folosirea cuvântului doctor, referitor la inculpatul A., sau bolnavul pentru denunțătorul D., nu reprezintă decât un limbaj codificat rudimentar. Nu există nicio rațiune pentru ca denunțătorul să vina de la Constanța la București să-i spună martorului K. că i-au venit analizele și doctorul i-a zis că trebuie să intre în operație‘’.

Audiați în instanță cu privire la discuțiile despre problemele medicale abordate în interceptări (ședința din 1 februarie 2015, fila 279 și urm., vol. II instanță), martorii J. Ion și K. au încercat într-un mod stângaci să eludeze adevărul judiciar și să dea o altă conotație discuției interceptate, arătând că ar fi vorbit despre problemele medicale ale fiului denunțătorului D.

Aceste susțineri sunt vădit mincinoase, în condițiile în care în interceptări nu s-a discutat vreodată despre fiul denunțătorului ci se preciza cu claritate că însuși denunțătorul este bolnav și că în urma analizelor proaste exista riscul iminent să intre în operație . Martorii vorbesc de asemenea despre temerea ca doctorul să nu se dea lovit și că a fost 3-4 zile în vacanță. Este mai mult decât evident deci că nu este vorba de un medic propriu zis (care nu are cum și de ce să se dea lovit), ci de inculpatul A. care nu-și onorase promisiunile.

Poziția celor doi martori este însă de înțeles în condițiile în care dacă ar fi recunoscut faptele întocmai, ar fi fost trași la răspundere penală pentru complicitate la cumpărare de influență.

În aceeași linie de acordare de beneficii inculpatului A. de către denunțătorul D., se numără și petrecerea organizată în data de 18 mai 2014 într-un local de lux din București, costurile fiind suportate tot de denunțătorul D., dar și de un sejur în perioada 29 mai -1 iunie 2014 la Hotelul x din Constanța, plata fiind făcuta tot de către denunțătorul D.. Suma plătită de denunțător a fost de 1.620 lei. Inculpatul A. recunoaște parțial acest aspect, arătând însă că deși camera a fost rezervată și plătită de inculpatul D., i-ar fi restituit acestuia banii. Oricum, dacă nu avea nicio relație de prietenie cu această persoană și nu ar fi avut vreo înțelegere prealabilă, nu ar fi avut sens să se ducă la mare pentru o excursie știind că nu a plătit nimic dar, surprinzător, să nimerească fix la hotelul de lux unde a făcut rezervarea denunțătorul și să stea acolo fără să plătească vreun ban.

Curtea de apel a constatat, deci, că inculpatul A., judecător cu grad de tribunal, a primit în luna noiembrie 2013 de la denunțătorul D., persoană condamnată penal în primă instanță la data faptelor, indirect, foloase patrimoniale constând în plata cazării și a două partide de vânătoare în cuantum total de 10.000 lei, respectiv în plata cazării în perioada 29 mai -1 iunie 2014 pentru sine și o altă persoană de sex feminin (valoarea cazării fiind de 1.620 lei), lăsând denunțătorul să creadă că are influență asupra magistraților din cadrul Curții de Apel Constanța care soluționau o cauză penală în care era implicat denunțătorul întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Prima instanță a apreciat deci, că doar aceste activități explicitate anterior intră în componența infracțiunii de trafic de influență în urma probelor administrate, pentru celelalte aplicându-se principiul in dubio pro reo, neputându-se reține o activitate infracțională mai complexă doar pe baza declarațiilor denunțătorului.

Nu se pune problema unei schimbări de încadrare juridică urmată de achitare pentru celelalte activități descrise în rechizitoriu întrucât inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru forma continuată a infracțiunii.

Curtea de apel a dispus confiscarea de la inculpat, în baza art. 291 alin. (2) C. pen., a sumei de 2.500 euro, echivalentul bănesc al serviciilor primite de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Măsurile asiguratorii instituite în speță au fost menținute pentru recuperarea sumelor pentru care s-a dispus confiscarea, dar și datorită faptului că în prezenta cauză au fost dispuse soluții de disjungere ce îl vizează pe inculpat.

La individualizarea pedepselor aplicate în cauză, prima instanță a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen.

Astfel, a ținut seama de faptul că inculpatul s-a folosit de statutul său de magistrat în săvârșirea faptelor, aducând o severă atingere prestigiului justiției și contribuind și în acest mod la scăderea încrederii populației în onestitatea actului de justiție.

Motivul săvârșirii a fost obținerea unor foloase patrimoniale pentru sine și familia sa, deși ca urmare a profesiei sale veniturile salariale erau mai mult decât îndestulătoare. A săvârșit infracțiunea de trafic de influență pentru a putea merge la vânători gratis și a se caza la hoteluri de lux cu prezențe feminine, element ce denotă o lipsă de repere morale și o mare ușurință în a accepta săvârșirea unei infracțiuni foarte grave.

Nivelul de educație este unul înalt, situația materială este una bună, astfel încât, Curtea de apel a considerat că doar lăcomia și tendințele hedoniste l-au determinat pe inculpat să săvârșească infracțiunile, element ce indică necesitatea petrecerii unei perioade într-un mediu mai auster, unde să înțeleagă mai bine esența adevăratelor valori protejate de lege, bineînțeles beneficiind și de sprijinul unui personal de specialitate (psihologi, pedagogi, gardieni etc).

Inculpatul a avut o poziție constantă de nerecunoaștere a faptelor, în pofida evidentelor probatorii, dar pe care instanța de fond nu a avut-o în vedere ca un element de înăsprire a tratamentului sancționator, fiind doar o expresie a dreptului la apărare.

Multiplele activități infracționale pentru care mai este cercetat inculpatul, tot infracțiuni de corupție, nu vor fi avute în vedere nici acestea la individualizarea pedepsei, neexistând până în prezent cel puțin, soluții de condamnare și pentru acestea.

În ceea ce privește măsura controlului judiciar, prima instanță a menținut-o, având în vedere nu doar pentru că se mențin temeiurile ce au stat la baza luării acesteia, ci, au apărut și unele noi, respectiv condamnarea în primă instanță.

Faptele inculpatului au o rezonanță deosebită, denotă periculozitate și tenacitate pe linie infracțională, iar intruziunea în dreptul la liberă circulație a inculpatului sau viața de familie este minimă.

4. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatul A..

a. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a criticat sentința pentru următoarele motive:

- greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului

Instanța de fond nu a atribuit semnificația cuvenită și nu a evaluat corespunzător criteriile de individualizare prev. de art. 74 C. pen.

Gravitatea faptelor săvârșite de inculpate rezidă din limitele de pedeapsă, dar și din conținutul concret al faptelor săvârșite de inculpate, ținând cont de calitatea sa de magistrat, care presupune standard înalte de conduită, conforme cu onoarea și demnitatea profesiei.

Pedepsele aplicate trebuie totodată adecvate și în raport cu periculozitatea infractorului, cu gradul său de moralitate și cu șansa de reeducare pe care o prezintă.

- greșita confiscare a unei sume mai mici (2.500 de euro) în ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență

Concluzia instanței de fond, care a reținut doar o parte din activitățile expuse în rechizitoriu ca și conținut al infracțiunii de trafic de influență este în dezacord cu materialul probator administrat în cauză, respectiv declarațiile martorilor D., K., N., J., precum și convorbirile telefonice purtate între martorii K. și J.

- omisiunea interzicerii dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., atât ca pedeapsă accesorie, cât și ca pedeapsă complementară

b. Inculpatul A. a criticat sentința pentru următoarele motive:

- hotărârea instanței de fond este nemotivată

În cuprinsul hotărârii nu sunt analizate toate probele administrate în cauză și nici probele înlăturate, nu se regăsește o analiză a elementelor constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, nu sunt stabilite data și locul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, nu este motivată menținerea măsurii sechestrului asigurator și nici cuantumul cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat inculpatul.

- hotărârea de condamnare a inculpatului a fost pronunțată pe baza unor probe obținute în mod nelegal (interceptări ale unor convorbiri telefonice, înregistrări audio-video ambientale), care sunt lovite de nulitate prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 51/2016.

Înregistrarea ambientală din 4 noiembrie 2014 a fost contestată atât sub aspectul conținutului, cât și al mijloacelor cu care aceasta a fost făcută.

- soluția de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită este bazată pe susținerile martorei B. făcute în faza de urmărire penală, care nu au fost verificate în ședință publică, nemijlocit și contradictoriu, în condițiile în care martora nu a fost audiată în faza de judecată;

- nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită

Nu a existat o promisiune reală și certă din partea inculpatului în sensul de a o asigura pe martora B. că fiul ei va fi admis în profesia de notar, prin fraudarea examenului .

Întâlnirea din 4 noiembrie 2014 a avut loc la inițiativa martorei, iar conținutul convorbirii purtate între cei doi a fost ignorat de instanța de fond.

Inculpatul nu avea posibilitatea reală de a promite asemenea foloase, întrucât nu exercita o funcție în care să aibă îndatoriri de serviciu sau competențe în materia examenului de acces în profesia de notar stagiar.

Instanța de fond a modificat parțial obiectul judecății, reținând o altă variantă normativă a infracțiunii de dare de mită, respectiv aceea de ofertă de foloase.

În realitate, inculpatul și-a arătat disponibilitatea de a identifica și comunica fostei sale colege informații privind locurile care urmau să fie scoase la concurs în anul următor și la localizarea camerei notariale în care concurența este mai mică, toate acestea fiind informații publice oferite martorei în virtutea unei relații de prietenie, ca un sprijin moral, de încurajare și solidaritate.

În ce privește perechea de pantofi în valoare de 70 de euro, aceasta nu a reprezentat un folos necuvenit, în condițiile în care martora B. a achitat soției inculpatului contravaloarea acestui articol de încălțăminte în cadrul întâlnirii din 13 ianuarie 2015.

Nu s-a dovedit că în schimbul pretinsei promisiuni de ajutor, inculpatul ar fi solicitat martorei B. să îl sprijine pentru obținerea unei hotărâri favorabile în Dosarul nr. x/190/2012; inculpatul nu doar că nu a cerut, dar a respins categoric și în mod repetat orice ajutor din partea martorei, având convingerea certă că dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu era pe deplin dovedit. Inculpatul nu a luat legătura direct cu membrii completului de judecată, iar hotărârea pronunțată nu a fost rezultatul unor influențe exercitate de inculpat prin intermediul martorei B..

- soluția de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență este bazată doar pe declarațiile denunțătorului D., deși acesta era lipsit de credibilitate prin declarațiile contradictorii date în fața organelor judiciare.

Între inculpat și denunțător nu există convorbiri telefonice, iar din vara anului 2014 întâlnirile dintre cei doi au fost întâmplătoare.

Față de denunțător nu putea fi incidentă cauza de nepedepsire prev. de art. 292 alin. (2) C. pen., întrucât organele de urmărire penală fuseseră anterior sesizate cu privire la această faptă.

- nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență.

În cauză nu s-a dovedit că inculpatul ar avea vreo influență reală sau imaginară sau că a lăsat să se creadă că are o asemenea influență asupra completului de judecată de la Curtea de Apel Constanța, chiar și în condițiile în care inculpatul a deținut o scurtă perioadă de timp calitatea de secretar de stat în Ministerul Justiției.

Efectuarea unei expertize contabile s-a datorat motivării diferite a cererii față de cele susținute anterior, iar nu pretinsei influențe a inculpatului.

În cauză, noua cerință impusă de textul incriminator C. pen. în vigoare, care presupune garantarea de către făptuitor a reușitei intervenției, nu este dovedită în cauză.

Foloasele patrimoniale, constând în plata unei cazări și a două partide de vânătoare nu au avut caracter necuvenit, întrucât au fost achitate de inculpat.

- greșita reținere a disp. art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

La data la care se pretinde că s-a săvârșit infracțiunea de trafic de influență, inculpatul era suspendat din funcția de judecător.

5. În faza apelului au fost audiați apelantul inculpat A. (fila 208 vol. 1 ds.apel), precum și martorii D. (fila 338 vol. 1 ds.apel), K. (fila 286 vol. 1 ds.apel), J. (fila 289 vol. 1 ds.apel), N. (fila 343 vol. 1 ds.apel), F. (fila 296 vol. 2 ds.apel), B. (fila 299 vol. 2 ds. apel), G. (fila 304 vol. 2 ds.apel) și L. (fila 346 vol. 1 ds.apel).

La solicitarea inculpatului a fost emisă o adresă către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție pentru a se comunica organul care a pus în executare autorizațiile, respectiv mandatele de supraveghere tehnică emise în faza de urmărire penală, răspunsul fiind înaintat și atașat la dosar (fila 324 vol. 1 ds.apel).

De asemenea, la solicitarea inculpatului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a înaintat înregistrări ale unor convorbiri purtate între soția inculpatului H. și martora B., a căror copiere a fost ulterior încuviințată de instanța de apel (fila 251 și 299 vol. 1 ds.apel).

Prin încheierea din 7 iunie 2017 a fost admisă cererea inculpatului de sesizare a Curții Constituționale cu excepție de neconstituționalitate a disp. art. 290 alin. (1) C. pen.

6. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambele apeluri sunt întemeiate, pentru următoarele considerente.

a. în ce privește critica inculpatului referitoare la nemotivarea hotărârii atacate.

Potrivit art. 403 alin. (1) C. proc. pen., expunerea, ca parte a hotărârii judecătorești, trebuie să cuprindă:

- datele privind identitatea părților;

- descrierea faptei ce face obiectul trimiterii în judecată, cu arătarea timpului și locului unde a fost săvârșită, precum și încadrarea juridică dată acesteia prin actul de sesizare;

- motivarea soluției cu privire la latura penală, prin analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei și a celor care au fost înlăturate, și motivarea soluției cu privire la latura civilă a cauzei, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză;

- arătarea temeiurilor de drept care justifică soluțiile date în cauză.

În ce privește motivarea unei hotărâri judecătorești, în cauza Boldea împotriva României din 15 februarie 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că „ (…) dacă art. 6 alin. (1) obligă instanțele să își motiveze hotărârile, el nu poate fi înțeles în sensul că impune un răspuns amănunțit pentru fiecare argument (Van de Hurk, citată mai sus, § 61). Dimensiunea acestei obligații poate să varieze în funcție de natura hotărârii. Mai mult, instanța trebuie să țină cont mai ales de diversitatea mijloacelor pe care un pledant le poate ridica în instanță și de diferențele existente în statele contractante în materie de dispoziții legale, cutume, concepții doctrinare, prezentare și redactare a sentințelor și deciziilor. De aceea, problema de a ști dacă o instanță și-a încălcat obligația de motivare ce rezultă din art. 6 din Convenție nu se poate analiza decât în lumina circumstanțelor speței (Ruiz Torija, citată mai sus, § 29).

În plus, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu și-a motivat decât pe scurt hotărârea, prin preluarea motivării instanței inferioare sau altfel, să fi analizat în mod real chestiunile esențiale ce i-au fost supuse judecății și să nu se fi mulțumit cu a aproba pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Helle, citată mai sus, § 60).”

Contrar susținerilor inculpatului, Curtea reține că hotărârea instanței de fond este motivată atât în fapt, cât și în drept, astfel încât critica formulată este nefondată.

În acest context, Curtea constată că prima instanță a reținut propria situație de fapt și a analizat atât probatoriul care a stat la baza soluției adoptate cu privire la fiecare dintre cele două infracțiuni deduse judecății, cât și apărările formulate de inculpat pe fondul cauzei.

Împrejurarea că analiza probatoriului și a apărărilor inculpatului nu este prezentată ulterior reținerii situației de fapt și distinct de aceasta, nu poate conduce la concluzia nemotivării hotărârii judecătorești, fiind o chestiune care ține de modul propriu în care judecătorul fondului, în deplin acord cu legea internă, dar și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a înțeles să motiveze hotărârea atacată.

În ce privește nemotivarea menținerii măsurilor asigurătorii, Curtea constată prin sentința apelată s-a dispus confiscarea unor sume de bani reprezentând contravaloarea bunului dat cu titlu de mită, respectiv a serviciilor primite de inculpat ca preț al influenței traficate, astfel încât menținerii măsurilor asigurătorii dispuse în faza de urmărire penală era necesară, câtă vreme potrivit art. 249 C. proc. pen. acestea se iau, între altele, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale.

Contrar celor susținute de inculpat, instanța de fond a motivat menținerea măsurilor asigurătorii, prin raportare la sumele pentru care s-a dispus confiscarea, dar și la soluția de disjungere dispusă prin actul de sesizare cu privire la alte infracțiuni de corupție care privesc persoana inculpatului.

În ce privește cuantumul cheltuielilor judiciare, Curtea reține că potrivit art. 274 C. proc. pen., în caz de condamnare inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepția cheltuielilor privind avocații din oficiu și interpreții desemnați de organele judiciare, care rămân în sarcina statului.

În condițiile în care legea nu prevede criterii privind modul de stabilire a cheltuielilor efectuate de stat cu ocazia desfășurării procesului penal, determinarea cuantumului acestora se face de organul judiciar corespunzător în urma unei aprecieri echitabile a costurilor pe care le-a presupus activitatea judiciară specifică desfășurată în fiecare etapă procesuală.

Astfel, în faza de judecată, cuantumul cheltuielilor judiciare este stabilit de instanța de fond în raport de cheltuielile judiciare efectuate de stat atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, în funcție de actele procedurale efectuate.

În speță, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 102.000 lei cheltuieli judiciare către stat, instanța de fond arătând în cuprinsul hotărârii că a luat în considerare inclusiv cheltuielile judiciare efectuate în faza de urmărire penală, menționate la fila 84 din rechizitoriu (100.000 lei), astfel încât susținerile inculpatului nu sunt întemeiate.

b. în ce privește critica inculpatului referitoare la caracterul nelegal al interceptărilor convorbirilor telefonice și a înregistrărilor audio-video ambientale.

Inculpatul A. a fost trimis în judecată în prezenta cauză printr-un rechizitoriu întocmit în 20 aprilie 2015, așadar după intrarea în vigoare a N.C.P.C. (la 1 februarie 2014).

În aceste condiții, mai înainte de a se începe propriu-zis faza de judecată în primă instanță, cauza a parcurs faza camerei preliminare, ce are ca obiect, între altele, și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Prin urmare, eventualele critici referitoare la nelegalitatea interceptărilor și înregistrărilor audio-video, ca procedee probatorii concretizate în transcrierile convorbirilor purtate de inculpat cu terțe persoane, mai exact în procesele-verbale de redare aflate la dosarul de urmărire penală, puteau fi formulate exclusiv în cadrul camerei preliminare, iar nu și ulterior pe parcursul judecății. Rațiunea instituirii acestei faze prealabile judecății în primă instanță a constat în necesitatea de a statua cu titlu preliminar și definitiv asupra legalității desfășurării urmăririi penale în cauza dedusă judecății, evitându-se astfel repunerea în discuție în diferite faze procesuale ulterioare (judecată în fond și în căile de atac) a unor chestiuni anterioare, care nu mai aveau legătură cu stadiul în care cauza se găsea și care, prin soluția pusă în discuție (de multe ori fiind vorba despre restituirea cauzei la procuror), făceau inutilă judecata desfășurată până la acel moment procesual.

În speță, inculpatul a invocat în fața instanței de apel nelegalitatea interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice ori purtate în mediu ambiental, invocându-se Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016 pronunțată și publicată ulterior finalizării fazei camerei preliminare (prin Încheierea nr. 1352 din 6 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă ca nefondată contestația inculpatului împotriva încheierii prin care Curtea de Apel a respins cererile și excepțiile formulate de acesta și a dispus începerea judecății).

Prin decizia sus-amintită, Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. este neconstituțională.

Examinând actele dosarului (fila 280 și urm., vol. I ds. fond), Înalta Curte constată că în faza camerei preliminare inculpatul a invocat nelegalitatea interceptărilor și a înregistrărilor efectuate în cauză, susținând între altele, că „nu există nici un act procedural care să constate efectuarea înregistrărilor convorbirilor telefonice interceptate (…) de către organele competente funcțional și material să administreze acest mijloc de probă” și că din cuprinsul proceselor-verbale de redare și a mandatelor de supraveghere tehnică nu rezultă „cine sunt persoanele care au pus în executare activitatea de supraveghere tehnică”, cu referire la Serviciul tehnic din cadrul Direcției Națională Anticorupție sau la Serviciul Român de Informații.

Mai mult, invocând disp. art. 102 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a solicitat judecătorului de cameră preliminară să constate că „în prezenta cauză nu pot fi folosite probele constând în datele rezultate din convorbirile telefonice, precum și din mesajele tip SMS interceptate și înregistrate nelegal”.

Ulterior, în fața instanței de apel, invocând Decizia Curții Constituționale nr. 51/2016, inculpatul a invocat nulitatea interceptărilor și înregistrărilor efectuate în cauză, întrucât acestea au fost efectuate de organe specializate necompetente material, iar nu de către procuror personal sau de organul de cercetare penală delegat de acesta.

Așa cum a rezultat din precizările Direcției Naționale Anticorupție făcute în urma unei adrese emise de instanța de apel la cererea inculpatului, cvasitotalitatea autorizațiilor (emise conform 91/1 C. proc. pen. anterior) și a mandatelor de supraveghere tehnică (emise conform art. 140 C. proc. pen. în vigoare) au fost puse în aplicare chiar de Direcția Națională Anticorupție, prin propriul Serviciu tehnic, atât în ce privește interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, cât și a redării acestora în procese-verbale, nefiind incidentă astfel Decizia Curții Constituționale nr. 51/2016.

În ce privește convorbirea purtată de inculpat în mediu ambiental în data de 4 noiembrie 2014, aceasta a fost interceptată și înregistrată autorizat cu sprijinul tehnic al Serviciul Român de Informații, constând în amplasarea tehnicii de înregistrare conform indicațiilor procurorului de caz, pentru ca ulterior procesul-verbal de redare a convorbirii respective, ce constituie mijloc de probă, să fie întocmit de organul de urmărire penală.

Inculpatul nu a arătat în ce a constat vătămarea care i s-a adus prin implicarea Serviciului Român de Informații (în limitele menționate anterior) în această activitate, în condițiile în care în declarația dată în fața instanței de apel inculpatul a recunoscut că discuția purtată cu martora B. „a fost redată aproape integral în actele dosarului”, că „ în proporție însemnată transcrierea convorbirii care se află la dosar corespunde realității” (fila 208, 209, vol. 2 ds.apel), aspecte confirmate de martora B., care a declarat în fața instanței de apel că discuția redată la dosar reflectă în mod fidel realitatea. În privința așa-ziselor neregularități invocate de inculpat, acestea au în vedere lipsa unor pasaje din respectiva convorbire, considerate nerelevante de procurorul de caz (constând pe de o parte în explicații date martorei cu privire la modul în care funcționează aparatura, mai înainte de întâlnirea cu inculpatul, iar pe de altă parte în amănunte regăsite în discuție referitoare la examenul de notar), aspecte care nu au nicio legătură cu sprijinul tehnic (amplasarea aparaturii de înregistrare) dat de Serviciul Român de Informații.

Prin urmare, acest motiv de apel formulat de inculpat nu poate fi primit, susținerile sale fiind nefondate.

c. în privința criticilor inculpatului referitoare la soluția de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită constând în aceea că, în ziua de 4 noiembrie 2014 a promis numitei B., judecător la Tribunalul Bistrița care făcea parte din completul de judecată ce avea spre soluționare un dosar civil al soției inculpatului, că va asigura promovarea de către fiul sus-numitei a examenului pentru notari stagiari, prin fraudarea acestuia, în schimbul unei soluții favorabile în dosarul civil.

Prin apelul declarat în cauză inculpatul a contestat soluția de condamnare, atât sub aspectul neîntrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de dare de mită, cât și sub aspectul probatoriului avut în vedere la pronunțarea acesteia.

Sub acest ultim aspect, Înalta Curte a analizat anterior criticile inculpatului referitoare la înregistrările unor convorbiri telefonice sau purtate în mediu ambiental, cele din urmă constând de fapt în discuția purtată de inculpat și martora B. în ziua de 4 noiembrie 2014.

Spre deosebire de prima instanță, în apel Înalta Curte a procedat la audierea directă și nemijlocită în calitate de martor a numitei B., considerând că dispozițiile art. 118 C. proc. pen. nu se opun unei asemenea măsuri, ci reglementează imposibilitatea folosirii împotriva sa (iar nu a altei persoane) a declarației dată de martorul care, anterior sau ulterior, a avut/va avea calitatea de suspect sau inculpat.

Fiind audiată de instanța de apel, martora B. a recunoscut că transcrierea aflată la dosar reflectă cu fidelitate realitatea discuției din 4 noiembrie 2014 sub toate aspectele (conținut, tonalitatea vocii fiecărui interlocutor și termenii folosiți).

Martora B. a încercat să bagatelizeze prima parte a discuției purtate cu inculpatul pe tema examenului de notar stagiar, arătând că nu a urmărit să obțină de la inculpat admiterea în profesia de notar a fiului său, afirmație explicabilă prin interesul martorei de a nu se autoincrimina (chiar dacă ea beneficiază de protecția legii, în condițiile menționate anterior): „Știam că admiterea la examenul de notar se face pe relații și influențe, în condițiile în care prima probă era cea orală, eliminatorie, nesupusă contestației și avea o pondere de 50 la sută din media finală. Nu am urmărit să obțin de la inculpat admiterea în notariat a fiului meu. Din punctul meu de vedere, ceea ce am discutat cu inculpatul pe tema examenului de notar sunt niște nimicuri, atâta timp cât ele nu conțin o ofertă și o acceptare a ofertei în termeni la fel de clari”.

La rândul său, inculpatul nu a negat convorbirea avută cu martora B., însă a susținut că el doar a ascultat-o și a încurajat-o, în condițiile în care oricum nu putea să o ajute în vreun fel prin prisma atribuțiilor pe care le avea în Ministerul Justiției: „Discuția era despre examenul de intrare în profesie, ca notar stagiar, în organizarea căruia Ministerul Justiției nu are nicio atribuție (…). Practic, eu doar am ascultat-o și am încurajat-o pe ideea de a participa în altă Cameră decât una din centrele mari, gen București sau Cluj, unde candidații erau mai bine pregătiți și concurența mai mare. Ea m-a întrebat dacă cunosc un președinte de Cameră, însă eu nu i-am dat vreun răspuns, practic eu neintervenind în discuție”.

Analizând discuția din 4 noiembrie 2014, Înalta Curte constată mai întâi că aceasta are două părți distincte, corespunzătoare interesului fiecărui protagonist: pe de o parte interesul martorei B. referitor la promovarea de către fiul său a viitorului examen de notar stagiar, iar pe de altă parte interesul inculpatului de a obține o soluție favorabilă în dosarul civil în care soția sa avea calitate de parte și care fusese repartizat completului de judecată din care făcea parte și martora B.

În ce privește prima parte a convorbirii, conduita inculpatului nu a fost una pasivă, așa cum a încercat acesta să acrediteze în fața instanței de apel. Dimpotrivă, din conținutul acesteia rezultă că inculpatul era la curent cu modul în care se desfășurase examenul pentru notarii stagiari la care participase fiul martorei B., dintr-o altă sursă decât relatarea acesteia.

Astfel, inculpatul i-a spus martorei că „acesta (…) acum mi-ai zis și tu amănunte…el mi-a zis așa…dom’le că băiatul i-a răspuns mai obraznic și a luat-o la mișto, la aia sau la altul, nici nu mai ține minte din astea…(…) și spunându-mi mie după aceea zice…domnule, oricum nu-i dădeam numai 5, maxim 5 (…) de la 3 jumate la șase, să îi pună 6” și că a fost „sancționat că vezi doamne ce obraznic a fost copilul acesta că s-a luat la mișto cu aia”. Mai mult, din aceeași convorbire rezultă că inculpatul nu a aflat întâmplător aceste amănunte de la un terț, ci a făcut-o la solicitarea anterioară a martorei B.:

„A.:Discuția este că ăia au fost niște nesimțiți. Asta este.

B.: Da. eu, deci eu nu te-am rugat să îți bagi nasul pentru un dobitoc.

A.: Nu (…) stai liniștită.”

Esențial pentru discuția purtată între cei doi este concluzia la care aceștia au ajuns, anume aceea că admiterea la examenul pentru notari stagiari se face pe relații și influențe, aspect confirmat de martora B. în declarația dată în fața instanței de apel și susținut de asemenea de martorele F. și G. în declarațiile date în fața aceleiași instanțe:

„B.: Auzi, mă A., hai să te întreb altceva. Am mai vorbit cu (…) și se spune că lucrurile astea nu se fac pe bani.

H.: Că?

B.: Că lucrurile astea nu se fac pe bani, ci se fac prin influența majoră…trebuie să ai influență extraordinar de mare la un președinte al camerei, indiferent pe unde o fi (…) și atunci, dacă ajungi la acel președinte și el spune: Da, o fac,.că o faci pentru o chestie de prietenie, pe (…).

H.:Da, da, pe obligație 9…).

B.: (…) da, pe obligație, ăăă, el îți rezolvă. El îți rezolvă lucrurile astea. Și ăștia de la Brașov, sunt sigură că nu o venit pentru bani (…).

H.: Nu,nu (…).

B.: Ci să rezolve problemele cuiva.

H.: Așa-i da, nu.

B.: Și acum te întreb ceva, dacă îmi răspunzi, bine, dacă nu,nu. Nora lui Buteanu, a farmacistei Buteanu și a stomatologului, clujeancă…a fost în secuime, nu știu pe unde (…). În secuime, acolo s-o putut.

H.: Eu am văzut actele (…) ce au făcut, cum o făcut, nu știu. Eu le semnam numirile, mutările și așa mai departe, dar (…) nu mai sunt la mine (…) probabil că cine i-o zis, o văzut că erau semnat de mine, că eu nu o cunosc (…).”

Ideea că promovarea examenului de notari stagiari se face pe relații și influențe, nu a reprezentat doar o simplă concluzie a discuției purtate între inculpat și martora B., ci și cheia rezolvării în viitor a problemei de care aceasta era direct interesată, respectiv accederea fiului său în profesia de notar, ca stagiar.

În acest sens, inculpatul a expus foarte clar modul în care trebuia procedat în continuare, rezultând fără dubii contribuția sa viitoare în rezolvarea acestei probleme, respectiv prin exercitarea unei influențe, în mod direct (în calitatea sa de secretar de stat, funcție pe care era foarte posibil să o ocupe din nou, potrivit susținerilor sale) sau prin intermediul unui terț:

„H.: Mă eu îți spun un lucru, deci scot acesta (…) acesta, omul acesta, el ne va spune: domnule, acolo - și mergem la anu unde trebuie, din timp și când omu spune exact unde trebuie mers, na gata, acesta (…) mai ales că acum că se mai schimbă primul ministru, poate iar mă duc înapoi unde am fost și atunci iar am (…) știi,că știi cum sunt ăștia (…) ăștia cât ești tare și acesta (…) dacă vede că nu știu ce. Domnule.

H.: Lucrurile astea trebuie știute din timp. Pentru că acum am aflat că (…).

H.:Asta e. Ne pregătim pentru anul viitor.

H.: Cineva s-a interesat unde se mai poate merge. Și s-ar putea interveni într-un singur loc, în prealabil cu (…). Na, acum spune-mi tu cum facem.

H.: Deci facem așa. Sunt două chestiuni, acum, într-o lună știm cred că (…). Până în decembrie știu și eu asta, dacă sunt eu acolo, nu ne mai ducem că rezolv eu (…). Dacă nu știm asta, atunci îi spun așa, domnule, să ne spună unde îs. Și asta-i viața.

H.: Nu trebuie Cluj.

H..: Nu, am înțeles. Știu, evident că nu. (…). Hai să treacă luna asta (…) că altfel discutăm.

H.: Dacă se întâmplă, să avem de unde pleca (…) o poți face tu fără nici un fel de probleme?

H..: da, sigur, corect.

H.: Și dacă nu, o facem în alt mod.

H.: Și dacă nu, o facem pe alt traseu.

H.: Pe alt traseu.

H..: Oricum, știm traseul bine (…) da nu-i problemă. Și ăsta

H.: Nu e exclus (…).

H..: Păi nu (…) vedem (…) că nu se vor stabili, ne spune exact cum (…) ai înțeles? Că ăla ne spune: acolo să mergeți (…) mergeți acolo (…) și mergem de la început.

H.: Și ajungem acolo (…).

H..: Da, unde ne zice el…ori în secuime, ori Moldova, nu contează unde. Că după un an, doi (…). Venim.

H.: Oricum un an de institut la (…) e greu.

H..: Da, apoi (…).”

Din această parte a conversației rezultă pe de o parte atât interesul martorei B. de a rezolva, prin folosirea influenței, problema admiterii fiului ei la următorul examen pentru notari stagiari („Cineva s-a interesat unde se mai poate merge. Și s-ar putea interveni într-un singur loc, în prealabil cu (…”), cât și întrebarea repetată adresată inculpatului privind implicarea sa în rezolvarea, în această modalitate, a problemei martorei B. („spune-mi tu cum facem”, „O poți face tu fără niciun fel de probleme?”).

În consecință, susținerile făcute de martora B. în fața instanței de apel, explicabile probabil prin dorința sa de a nu se autoincrimina, potrivit cărora nu a existat o înțelegere cu inculpatul și nu a urmărit obținerea de la acesta a admiterii în notariat a fiului său, nu sunt adevărate.

Pe de altă parte, același dialog demonstrează fără dubiu disponibilitatea inculpatului de a se implica în rezolvarea pe căi ilicite a dorinței martorei B. (admiterea fiului ei la examenul de notari stagiari), prin exercitarea influenței direct sau indirect. Prin urmare, inculpatul nu doar că a fost de acord să o ajute pe martoră, ci a arătat și modalitatea concretă în care acest ajutor se va materializa, având bine stabilit „traseul” de urmat.

Această conduită afirmată de inculpat echivalează cu o promisiune de exercitare în viitor a influenței pentru rezolvarea problemei martorei B., adică a unui folos, faptă care este incriminată ca infracțiune de dare de mită, cu condiția îndeplinirii și a celorlalte cerințe impuse de textul incriminator.

În acest context, împrejurarea că inculpatul avea sau nu vreo atribuție în legătură cu organizarea examenului de admitere în profesia de notar, este lipsită de relevanță, căci autorul promisiunii de foloase, ca element material al infracțiunii de dare de mită, nu este circumstanțiat. În ce privește credibilitatea unei asemenea promisiuni, ea nu este o condiție pentru existența infracțiunii, cu atât mai mult cu cât aceasta subzistă și în ipoteza în care promisiunea nu a fost urmată de executare, fiind suficient faptul promiterii. Chiar și așa, în declarația dată în fața instanței de apel, deși s-a ferit să afirme explicit că inculpatul putea favoriza promovarea examenului, martora B. a arătat că din punctul său de vedere acesta putea influența un asemenea examen, însă în sensul de a nu fi promovat (!), percepție pe care martora și-a format-o prin tangențele acestuia, ca secretar de stat sau director la direcția contencios din cadrul Ministerului Justiției, cu profesia de notar: „Legătura inculpatului cu examenul de notariat am făcut-o prin prisma faptului că acesta completase anterior tematica de examen, iar ca secretar de stat semnase ordinele de numire a notarilor, cred că definitivi. La momentul discuției, inculpatul lucra din câte știu la direcția contencios, în cadrul Ministerului Justiției, dar chiar și așa, din punctul meu de vedere, el putea să influențeze un asemenea examen. Nu cunosc ce atribuții a avut în concret inculpatul în acea perioadă la Ministerului Justiție. Am avut percepția că inculpatul poate influența ca cineva să nu ia examenul, dar în ceea ce privește situația opusă, de a favoriza promovarea examenului, nu pot face aprecieri, întrucât nu am avut o înțelegere concretă sub acest aspect cu inculpatul (cu trimitere la sume de bani, la date, la locuri, la persoane determinate prin nume și funcții)”.

Concluzionând, Înalta Curte constată că inculpatul A. a promis martorei B. că își va exercita influența direct sau printr-o altă persoană pentru a asigura promovarea de către fiul martorei a viitorului examen pentru notari stagiari.

În ce privește cea de-a doua parte a convorbirii din 4 noiembrie 2014, aceasta s-a purtat aproape în exclusivitate pe tema dosarului civil pe care martora B. trebuia să-l soluționeze într-un complet din care mai făceau parte martorele F. și G., dosar având ca obiect recursul declarat de soția inculpatului împotriva soluției nefavorabile a instanței de fond.

În cadrul discuției, martora B. i-a relatat inculpatului opinia pe care martora Simionescu, în calitate de președinte al completului, o expusese până la acel moment și care prefigura o soluție defavorabilă soției inculpatului.

La rândul său, inculpatul a încercat să o convingă pe martora B. despre justețea pretențiilor soției sale, cei doi analizând împreună situația de fapt din dosar și aspectele de drept ale cauzei.

În acest context, este real faptul că în mai multe rânduri inculpatul a cerut martorei B. ca împreună cu colegele sale să citească și să dea soluția din dosar, fiind convins că aceasta rezultă din actele dosarului, arătând că vrea să se dea o soluție legală și că nu are nevoie de ajutor de la nimeni.

Cu alte cuvinte, inculpatul a cerut pronunțarea unei soluții favorabile în dosarul civil în care soția sa era recurentă, care în opinia sa își găsea pe deplin sprijin în probele aflate la dosar.

Curtea reține că infracțiunea de dare de mită nu are în vedere doar ipoteza unor foloase promise/oferite/date pentru neîndeplinirea unei atribuții de serviciu a celui mituit, ci ea subzistă și în ipoteza în care aceste foloase au în vedere îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale acestuia.

Din această perspectivă, împrejurarea că soluția favorabilă solicitată implicit de inculpat (și obținută în final) era și cea legală, nu are relevanță pentru reținerea infracțiunii de dare de mită, câtă vreme respectiva soluție se află în directă legătură cu anumite foloase promise/oferite /date de mituitor judecătorului care a instrumentat cauza în care aceasta a fost pronunțată.

Că această legătură a existat, o dovedește nu doar delimitarea strictă a celor două părți ale discuției din 4 noiembrie 2014. Astfel, după ce s-a vorbit despre problema martorei, a cărei rezolvare depindea de conduita (ilicită) a inculpatului, cei doi au tratat problema acestuia din urmă (mai exact, a soției sale), a cărei rezolvare legală depindea de conduita martorei și a colegelor sale:

„H.: Acum, vis-a-vis de…ți-ai făcut cerere de strămutare?

H.: Nu mi-am făcut (…).”

Împrejurarea că între cele două părți ale discuției există o legătură, este demonstrată chiar de finalul convorbirii, când interlocutorii revin la chestiunea tratată inițial (problema viitorului examen pentru notarii stagiari și influența exercitată de inculpat, potrivit planului expus anterior), însă în egală măsură convin să țină în continuare legătura permanent (în principal, cu referire la soluționarea dosarului civil) exact prin soția inculpatului, recurentă în cadrul acestuia:

„B..: (…) Păstrăm legătura prin Alina (n.r.-soția inculpatului și recurent în cauza civilă) (…). Da? Bun. Na, cum căutăm un președinte de Cameră?

H.:Deci în luna decembrie (…) sunt.

H.: Indiferent unde, indiferent cu cine (…) Covasna, Harghita (…) oriunde (…) care să vrea să facă (…).

H.: Da.

H.: Și cu Alina trebuie să am o întrevedere permanentă.

H.: Las că îi spun eu acum (…).”

Înalta Curte reține că în cauză nu este vorba doar despre încălcarea de către inculpat a interdicției expres prevăzută în art. 10 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit căreia, în cauzele personale sau ale soților lor, magistraților „nu le este îngăduit să se folosească de calitatea pe care o au pentru a influența soluția instanței de judecată sau a parchetului și trebuie să evite a se crea aparența că ar putea influența în orice fel soluția.”

În realitate, discuția purtată de inculpat și martora B. concretizează o formă mai rafinată a corupției, aceea în care nu este vorba despre sume de bani date/primite, ci de “serviciu contra serviciu”, cunoscută de altfel de ambii interlocutori și cu care ambii par a fi de acord, fapt ce rezultă explicit din prima parte a dialogului, care se referă la “rezolvarea” examenului pentru notarii stagiari în beneficiul fiului martorei (Că lucrurile astea nu se fac pe bani, ci se fac prin influența majoră…trebuie să ai influență extraordinar de mare la un președinte al camerei, indiferent pe unde o fi…și atunci, dacă ajungi la acel președinte și el spune: Da, o fac,.că o faci pentru o chestie de prietenie, pe (…) H.: Da, da, pe obligație (…) B.: (…) da, pe obligație, ăăă, el îți rezolvă. El îți rezolvă lucrurile astea”).

Din această perspectivă, nu are relevanță faptul că inculpatul nu s-a pronunțat „in terminis”, explicit, în sensul că serviciul promis de el este în directă legătură cu serviciul pe care îl aștepta din partea martorei B., câtă vreme aceasta rezultă în mod subtil, dar neechivoc, potrivit celor expuse anterior, din conținutul și modalitatea în care s-a purtat convorbirea din 4 noiembrie 2014.

Împrejurarea că doar unul dintre „servicii”, respectiv cel asumat de inculpat, este ilicit (influențarea de către acesta a viitorului examen al fiului martorei, direct sau printr-o persoană interpusă), este lipsită de relevanță pentru reținerea în sarcina sa a infracțiunii de dare de mită, în condițiile în care „celălalt serviciu”, în considerarea căruia inculpatul și-a asumat promisiunea sus-arătată, consta în îndeplinirea de către martora B. a unei atribuții de serviciu, dar și în influențarea de către aceasta a membrilor completului de judecată din care făcea parte, toate în sensul pronunțării unei soluții favorabile soției inculpatului, fie ea și în concordanță cu probele dosarului și cu practica completului respectiv.

Această formă de corupție, chiar dacă este poate mai puțin uzuală, nu este însă mai puțin socialmente periculoasă, fiind mai greu de probat, în condițiile în care faptele nu privesc remunerarea bănească/materială a celui mituit (cum este îndeobște situația în cazul infracțiunilor de corupție), ci un alt folos promis/oferit/dat acestuia, constând într-un „serviciu” prestat de mituitor în beneficiul funcționarului public ale cărui atribuții sunt vizate de mituitor.

Prin urmare, contrar susținerilor inculpatului, Înalta Curte reține că fapta acestuia care, în ziua de 4 noiembrie 2014 a promis numitei B., judecător la Tribunalul Bistrița care făcea parte din completul de judecată ce avea spre soluționare un dosar civil al soției inculpatului, că va asigura promovarea de către fiul sus-numitei a examenului pentru notari stagiari, prin influența pe care și-o va exercita, direct sau indirect, în schimbul obținerii unei soluții favorabile în respectivul dosar civil, eventual rezultată din probatoriul acestuia, întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunii de dare de mită pentru care a fost condamnat, astfel încât criticile formulate sunt nefondate.

d. în privința criticilor inculpatului referitoare la soluția de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Contrar susținerilor inculpatului, Curtea constată că probatoriul administrat în cauză demonstrează, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele imputate acestuia există, constituie infracțiunea de trafic de influență și au fost săvârșite de inculpat, cu amendamentul că valoarea foloaselor primite de inculpat este mai mică decât cea menționată în actul de sesizare.

Este necontestat faptul că inculpatul era la curent cu problemele penale ale martorului D., aspect recunoscut chiar de inculpat în declarația dată în fața instanței de apel, în care a arătat că în seara de 12 noiembrie 2013 la Sinaia martorul i-a povestit că are o problemă cu un dosar penal aflat în apel la Constanța având ca obiect evaziune fiscală, dar că nu i-a cerut să intervină ori să-l ajute în vreun fel, fiind singura discuție purtată pe această temă.

Vinovăția inculpatului rezultă însă din declarațiile martorilor D., K., J., N., procesele-verbale de redare a unor convorbiri telefonice și înscrisurile emise de hotelurile x din Sinaia și x din Mamaia.

Din aceste mijloace de probă rezultă atât sprijinul promis de inculpat pentru obținerea unei soluții favorabile pentru martorul D. în dosarul penal pe care acesta îl avea la Curtea de Apel Constanța, cât și primirea de către inculpat a unor foloase din partea martorului, constând în contravaloarea unor partide de vânătoare și a unui sejur la mare.

Din această perspectivă, susținerile inculpatului potrivit cărora soluția de condamnare dispusă de instanța de fond s-ar întemeia exclusiv pe declarațiile lipsite de credibilitate ale martorului D. nu sunt întemeiate, căci susținerile acestuia sunt confirmate de declarațiile celorlalți martori menționați anterior (chiar dacă aceștia nu au avut o conduită constant sinceră) și de convorbirile telefonice purtate îndeosebi între aceștia din urmă, precum și de înscrisurile aflate la dosar.

Astfel, din declarațiile martorului D. date atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul judecății în fond și apel rezultă nu doar faptul că inculpatul A. era la curent cu problemele judiciare ale martorului (mai exact, cu dosarul aflat pe rolul Curții de Apel Constanța în care acesta era cercetat pentru evaziune fiscală), ci și împrejurarea că i-a promis că îl va ajuta pentru a obține soluția favorabilă dorită (achitare sau măcar o pedeapsă cu suspendare), prin intervenția la judecătorii care instrumentau la acel moment cauza respectivă.

Astfel, inculpatul a făcut referire chiar la președintele completului de judecată ( care la acea dată era și președintele Curții de Apel Constanța, calitate în care avea legături cu Ministerul Justiției în cadrul căruia inculpatul era secretar de stat) și i-a spus martorului D. „să stea liniștit”, afirmație pe care acesta din urmă a interpretat-o în sensul că solicitarea sa adresată inculpatului de a-l ajuta în respectivul dosar se va rezolva.

Mai mult, percepția martorului că inculpatul avea o influență reală asupra judecătorilor care soluționau cauza sa și astfel va obține o soluție favorabilă pentru el a fost întărită în momentul în care, după o discuție între inculpat și martor, instanța de judecată a admis o nouă cerere a acestuia de efectuare a unei expertize (în condițiile în care o cerere similară fusese anterior respinsă): „Eu împreună cu avocații mei consideram că o asemenea expertiză este singura care poate proba că eu nu am făcut evaziune fiscală. Ulterior, în întâlnirea pe care am avut-o cu inculpatul și despre care am făcut vorbire anterior, acesta mi-a spus să formulez cererea pentru efectuarea expertizei. (…) Inculpatul mi-a spus să stau liniștit pentru că voi obține o soluție favorabilă. Mi-a spus că a vorbit cu judecătorii despre dosarul meu și să stau liniștit. Mi-a întărit convingerea că acest lucru e adevărat după ce mi-a fost acceptată cererea de efectuare a expertizei contabile.”

Potrivit martorului D., acesta a avut mai multe discuții cu inculpatul pe tema dosarului său penal, însă în principal a ținut legătura cu acesta prin intermediul martorului K., prieten de-al său, care de altfel le și făcuse cunoștință celor doi în anul 2013.

În privința acestui din urmă martor, chiar dacă el a încercat să ascundă adevărul în declarațiile date în cauză (inclusiv în fața instanței de apel), arătând doar că inculpatul era la curent cu dosarul penal al martorului D. și îi dădea sfaturi în legătură cu acesta, convorbirile telefonice purtate între martorii D. și K., precum și între acesta și martorul J. demonstrează preocuparea tuturor privind implicarea inculpatului în rezolvarea problemelor legate de dosarul penal al martorului D.

Sunt relevante în acest sens următoarele convorbiri telefonice:

- 17 martie 2014;

„J.: Ai zis că ești necăjit, că?

K.: Că mi-a trimis mesaj prietenul acela al meu că vine la București să vorbească cu mine.

O. Vai de capul meu. (…) Eu zic să vorbești deschis.

K.: Ce să vorbesc deschis, să-l îmbolnăvesc pe ăla.

O.: Nasoală treabă atunci.

K.: Și am încercat și eu pe drum, când l-am dus încolo.

O.: La aeroport?

K.: El: da domnule, stai liniștit, toate sunt conform programului, facem, dregem, nu-i problemă (…).

O.: Of, of, of.

K.: Pe mine mă deranjează foarte tare că nici măcar nu se agită un pic, acolo, un 1 la sută, că un 1 la sută, trebuie să mai existe prin cunoștințe, relații care și-a format, să vadă ce și cum, anumite chestii, nu?

O.: Poate nu și-a lăsat loc de bună ziua.

K.: Asta e o mai mare problemă. (…) Acum stau și mă gândesc cum să fac că îți dai seama că nu am cum să nu mă duc să mă întâlnesc și nu știu cum să nu mă duc să mă întâlnesc și nu știu pe unde să scot cămașa și știu de ce o să vină și ce o să mă întrebe și nu am, adică am răspunsurile, dar (…).

O.: Omul te întreabă de problemele lui.

K.: Logic, tu nu ai face la fel?

O.: Păi nu?Da ce, poți să dormi, când ai probleme de genul ăsta?

K.: Nu, și omul a plătit. Hai că eu am plătit pe o chestie, dar el a plătit pentru problemă, nu?”

- 19 martie 2014:

„K.: Vroiam să-ți spun că am avut o vizită neașteptată, că așa se întâmplă (…).

J.: Da?

K.: Ce să fac. Acasă, a venit prietenul acela al meu pe la mine.

O.: De la Constanța.

K.:Da, știi tu. (…)Și exact ce ți-am spus, aia s-a întâmplat.

O.: Adică are probleme.

K.: Da (…). Rugămintea este, dacă cumva, nu știu, te mai vezi tu în perioada asta, până la sfârșitul săptămânii, poate reușești să mai aduci discuția și să spui că am sunat și că acela e leșinat din toate punctele de vedere și că neapărat vrea să facem o discuție la începutul săptămânii, chiar luni.

O.: Îhî. Dar tu nu i-ai dat un mesaj să-i zici?

K.: Nu i-am dat încă, dar te-aș ruga mult, poate eu știu (…) da o să-i dau mâine, poimâine, dar poate te mai intersectezi și tu cu el și să-i spui bă uite (…) nu am vrut să-ți spun, dar era K. supărat că a venit acela și că (…) era foarte supărat pe situație și că îs nu știu ce probleme și nu știu ce, astea, știi? (…). Poate eu știu, reușești tu mâine, poimâine să te vezi cu el la o cafea, să discuți asta, să discute ăștia față în față, știi.

O.: Bă mă uimești cu ce-mi zici.

K.: Adică te rog să mă crezi că îmi venea să intru sub parchet.

O.: Bine că, cred că are mai multe date care ți le dă, să-ți demonstreze că nu s-a făcut nimic.

K.: Da, da,e o problemă destul de delicată și aș vrea. îți dai seama. și că, din tot sufletul, știi, sunt obligat din toate punctele de vedere, ca și cum aș fi eu sau tu, nu putem să ne batem joc de viața unui om, știi.

O.: Eu ți-a zis un lucru care mie mi-a venit în minte atunci, că nu poți să (…) pe necazul unui om să te (…) nu știu.

K.: Adică când e un om bolnav (…) adică (…) chiar trebuie căutat și să (…).

O.: Dus la doctor (…).

K.: Și medicamentația să fie aia care trebuie, știi?

O.; Da.”

- 24 martie 2014

„K.: Tu ai ajuns?

D.: Într-un minut.

K.: Eu am ajuns, dar văd (…) ăsta e, nu? Că eu așa știu, dar văd acum (…).

K.: Fostul x, nu mai se numește (…)”

- 24 martie 2014:

„K.: Deci îți spun m-am văzut astăzi cu ăla la ora unu. (…) În față la Sofitel (…). Domnule, dar vezi că e groasă rău de tot, mi-au venit analizele și mi-a zis doctorul cred că trebuie neapărat să intru în operație. (…) La sfârșitul acestei luni. (…) Și zic, bă, stai bă liniștit bă, ca mai sunt și medicamente de astea naturiste, zic lasă că, uite, nu astăzi că să luăm din pripă așa, dar zic mâine, uite, vino înapoi aici, merg cu tine, îmi fac timp la prânz, luăm prânzul împreună. Și chem și un domn doctor, ai înțeles? La prânz și îl căutăm să rezolvăm problema până la urmă (…) mă urc cu el în mașină și merg acolo și unde va fi nevoie te va opera, nu?

O.: Păi da. (…) Numai să găsești doctorul.

K.: Păi doctorul e (…) că era să înjur acum pe doctor, .să-și bage.

O.: Să nu se dea lovit doctorul.

K.: Dacă se dă lovit, nu contează că-l lovim noi atunci, măcar să fie lovit, să știm o treabă.

O.: A și fost dus, 3,4 zile în vacanță.”

- 25 martie 2014 ora 10.25.

„E.I: Tu la cât mai ai întâlnire? La două?

K.:Aha.

O.: Na, să te ajute Dumnezeu să (…).

K.:Știi cum e? Să mă ajute Dumnezeu, dar să-i ajute și pe alții. (…) Acum să vedem că și eu sunt curios de asta, sunt curios să văd ce o să se întâmple astăzi și de o parte și de alta.

O.: Aha, acum vezi tu că. Atunci îți faci o idee mai clară.

K.: (…) Păi și ne auzim mai pe seară la un telefon.

O.: Bine domnul K.”

- 25 martie 2014 ora 15:26.

„K.: Să trăiți! Ce faceți?

D.: Mai am puțin și ies din București.

K.: (…) Vroiam să-ți spun că eu am discutat cu o oră cel puțin în (…).

D.: Am înțeles!

K.: Așa. Și că garanția este de mie la sută și că nu știu ce (…).

D.: Am înțeles.

K.:Să discutăm când ne vedem. Și că a zis să stau nu liniștit, foarte liniștit.

D.: Am înțeles.

K.: Că vorba e vorbă.”

- 29 mai 2014

„O.: Eu pe prietenul tău nu îl înțeleg deloc, eu ți-o spun prietenește, doar dacă nu îs lucruri care nu le știm noi.

K.: Când e vorba de sănătatea ta, faci (…) îți ia Dumnezeu mințile, știi? Când dai de un doctor bun cauți să faci. Când zice că te operează, că îți face, că îți drege, nu mai ții cont la bani,nu?

O.: Da, mă, dar dacă vezi că te simți mai bine, dar dacă vezi că boala stagnează.

K.: Eu știu. Păi stai să vedem când o intra în operație, dacă îl operează, nu-l operează, nici nu știu.

O.: A, s-ar putea să nu intre în operație.

K.: De intrat, intră în operație, acum să vedem care o fi (…) care ce și în ce (…) cum va fi.

O.: Eu cred că nu se joacă nimeni cu viața omului, că atunci înseamnă că ești inconștient și nu știu (…).”

Spre deosebire de martorul K., martorul J. Ion a recunoscut că în toate convorbirile purtate între cei doi se folosea un limbaj codat, în realitate nefiind vorba despre probleme de sănătate, ci despre problemele penale ale martorului D., iar „doctorul” la care se face referire în aceleași convorbiri era persoana care trebuia să rezolve aceste probleme, respectiv inculpatul A. sau o persoană pe care acesta trebuia să o găsească și care să acționeze în același scop.

Martorul J. a mai arătat că martorul K. i-a solicitat să ia legătura cu inculpatul (în virtutea relațiilor de prietenie în care se afla cu acesta), în contextul în care martorul K. era nemulțumit de implicarea inculpatului în rezolvarea problemelor penale ale martorului D., întrucât atunci când martorul K. discuta cu inculpatul, acesta îi spunea să stea liniștit, iar ulterior îl evita.

Curtea reține că pentru existența infracțiunii de trafic de influență, nu are relevanță dacă influența afirmată de făptuitor este una reală sau doar pretinsă, după cum este lipsit de importanță dacă intervenția în favoarea cumpărătorului de influență s-a produs sau nu.

În acest context, din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul a pretins că poate obține o soluție favorabilă pentru martorul D. prin intervenția la judecătorii care instrumentau la acel moment cauza respectivă, neavând relevanță dacă acesta a întreprins măsuri concrete în această direcție. Nemulțumirea sau reproșurile legate de gradul de implicare a inculpatului în rezolvarea problemelor penale ale martorului D. nu pot conduce la concluzia nevinovăției inculpatului, în contextul în care cu ocazia discuțiilor avute atât cu acest martor, cât și cu martorul K., el a încercat să-i liniștească cu privire la modul de soluționare a dosarului penal.

Or, dacă inculpatul nu ar fi pretins că poate obține o soluție favorabilă pentru martorul D., dacă atitudinea inculpatului ar fi fost una corectă, lipsită de orice echivoc, în sensul respingerii oricărei implicări în rezolvarea problemelor penale ale martorului D., discuțiile citate anterior nu ar mai fi avut loc sau ar fi avut un alt conținut. Dimpotrivă, expresiile folosite de inculpat, redate ca atare de martorul K., de genul „toate sunt conform programului, facem, dregem, nu-i problemă”, „garanția este de mie la sută și că nu știu ce (…)” sau „a zis să stau nu liniștit, foarte liniștit” conturează acea parte a conduitei inculpatului care întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunii de trafic de influență, echivalând cu promisiunea acestuia de a face demersuri pe lângă membri completului de judecată pentru a pronunța o soluție favorabilă martorului D.

Este adevărat că din aceleași mijloace de probă rezultă preocuparea persoanelor menționate anterior că inculpatul nu acționează conform celor promise, însă împrejurarea că inculpatul s-a ținut sau nu promisiune, că a intervenit sau nu efectiv pe lângă judecătorii cauzei este lipsită de relevanță pentru reținerea infracțiunii pentru care este cercetat.

Mai mult, modalitatea codată în care aceste discuții s-au purtat (cel puțin în parte) demonstrează că persoanele implicate erau conștiente de ilicitul situației despre care vorbeau, respectiv obținerea unei soluții favorabile pentru martorul D. pe alte căi decât cele legale, ca efect al conduitei inculpatului, mai exact prin „cunoștințe, relații” ale sale, la care acesta ar fi trebuit să apeleze.

Pe de altă parte, probatoriul administrat în cauză demonstrează, contrar susținerilor inculpatului, că acesta a primit foloase necuvenite din partea martorului D., constând în plata de către acesta a cazării și a două partide de vânătoare la care inculpatul a participat, precum și plata unui sejur la mare în perioada 29 mai-1 iunie 2014, aspecte care rezultă din declarațiile martorilor D., N. și K., coroborate cu înscrisurile aflate și transcrierea convorbirilor telefonice din 29 mai 2014 aflate la dosar.

Prin urmare, instanța de apel constată că soluția de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență este legală și temeinică, astfel încât criticile acestuia sub acest aspect sunt neîntemeiate.

În același context al examinării criticilor inculpatului referitoare la soluția de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, Curtea va analiza și susținerile acestuia ce pun în discuție greșita reținere a disp. art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu motivarea că, la data la care se pretinde că s-a săvârșit infracțiunea de trafic de influență, inculpatul era suspendat din funcția de judecător.

Potrivit art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, faptele de luare de mită sau de trafic de influență săvârșite de o persoană care este judecător sau procuror se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime.

Curtea apreciază că în cazul acestei variante agravate a infracțiunii de influență, autorul are calitatea de judecător sau procuror și se prevalează de ea atunci când pretinde că are o influență asupra unui funcționar public și promite că-l va determina pe acesta să aibă acea conduită care să satisfacă cerințele cumpărătorului de influență.

Cu alte cuvinte, pentru reținerea variantei agravate a infracțiunii de trafic de influență nu este suficient ca subiectul activ să aibă calitatea prevăzută de lege, ci este necesar ca el să o folosească în raportul său cu cumpărătorul de influență. Credibilitatea susținerilor sale referitoare la influențarea funcționarului public în sensul dorit de cumpărătorul de influență derivă tocmai din această calitate afirmată de făptuitor, doar într-o asemenea ipoteză fiind justificată sancționarea mai severă a infracțiunii de trafic influență.

În caz contrar, s-ar ajunge la o răspundere penală agravată obiectivă, determinată de o anumită calitate a făptuitorului, independent de relevanța acesteia în raport de fapta comisă.

În speță, Curtea constată pe de o parte că în perioada 2013-2014 când se reține că a fost săvârșită infracțiunea de trafic de influență, inculpatul A. avea calitatea de secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției, funcție pe care a ocupat-o ca urmare a detașării sale de la Tribunalul Bistrița Năsăud, unde activa ca judecător.

Pe de altă parte, din declarațiile martorului D. rezultă că l-a cunoscut pe inculpat în vara anului 2013, iar în contextul în care a aflat că acesta este secretar de stat în Ministerul Justiției, a avut mai multe întâlniri cu el în care a discutat despre posibilitatea de a-l ajuta în legătură cu dosarul aflat pe rolul Curții de Apel Constanța în care martorul era cercetat pentru evaziune fiscală, în sensul obținerii unei soluții favorabile. Totodată, martorul a arătat că a perceput faptul că inculpatul avea o influență reală asupra judecătorilor, în condițiile în care acesta i-a spus că „toți vin la el la Minister și au nevoie de el”, inclusiv președintele completului de judecată din dosarul de la Curtea de Apel Constanța, care era și președintele instanței, fapt de care s-a convins atunci când, după o discuție cu inculpatul, i s-a admis o cerere de efectuare a unei expertize, deși una similară fusese anterior respinsă.

Prin urmare, traficându-și influența, inculpatul nu s-a prevalat de calitatea sa de judecător detașat de la Tribunalul Bistrița Năsăud, ci de aceea de secretar de stat în Ministerul Justiției, situație în care în sarcina sa nu poate fi reținută varianta agravată a infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Sub acest aspect apelul inculpatului este întemeiat și va fi admis, fiind înlăturată aplicarea disp. art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen.

e. în privința criticilor Parchetului referitoare la individualizarea pedepselor

Analizând acest motiv de apel formulat de Parchet, Curtea reține mai întâi faptul că, urmare a înlăturării variantei agravate prev. de art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, se impune o nouă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, între limitele de pedeapsă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen.

În acest context, chiar dacă în sarcina inculpatului nu poate fi reținută varianta agravată a infracțiunii prev. de art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cuantumul pedepsei aplicată acestuia nu se impune a fi redus față de cel la care s-a orientat instanța de fond, lucru care este posibil în condițiile existenței căii de atac a Parchetului care vizează între altele și individualizarea pedepselor.

Chiar dacă inculpatul nu s-a folosit de calitatea sa judecător în săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului nu se poate face abstracție de pregătirea juridică superioară și de profesia sa (inculpatul nu pierduse calitatea de judecător prin detașarea sa la Ministerul Justiției), exclusiv din perspectiva conduitei pe care acesta era chemat să o aibă, de respectare a legii.

Calitatea de judecător presupune o conduită exemplară în exercitarea profesiei, dar și în afara ei, astfel încât încălcarea legii penale de către un magistrat, trebuie sancționată aspru, chiar dacă aceasta nu are legătură cu profesia sa.

Această concluzie se impune cu atât mai mult atunci când faptele imputate sunt unele de corupție, inculpatul asumându-și influențarea actului de justiție într-un dosar penal aflat pe rolul unei instanțe de judecată în schimbul unor foloase pe care și le putea asigura prin veniturile îndestulătoare încasate legal în funcția publică ocupată.

În egală măsură, nu se poate face abstracție de persistența inculpatului în nesocotirea legii penale, în condițiile în care traficarea influenței s-a desfășurat într-o lungă perioadă de timp, după cum nu poate fi ignorată conduita sa procesuală.

Din această perspectivă, procedând la o reindividualizare a pedepsei ca efect al reținerii variantei tip a infracțiunii de trafic de influență, Curtea apreciază că reeducarea inculpatului nu se poate face prin aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special, astfel încât, ca urmare a admiterii apelului declarat de Parchet, inculpatul va fi condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru această infracțiune.

În ce privește pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, Curtea constată că instanța de fond a valorificat corespunzător criteriile de individualizare prev. de art. 74 C. pen., cuantumul acesteia, de 4 ani închisoare, reflectând în mod corespunzător gravitatea faptei comise și circumstanțele personale ale inculpatului.

În consecință, admițând apelul Parchetului, Curtea va desființa în parte sentința apelată și, în rejudecare, după descontopirea pedepsei rezultante și înlăturarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, îl va condamna pe inculpat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 38-39 alin. (1) lit. b) C. pen., va aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani, la care se va adăuga un spor de 1 an, în final, inculpatul A. urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare.

În privința pedepselor complementare și accesorii, Curtea constată că acestea au fost corect stabilite prin raportare la criteriile prevăzute de art. 67 C. pen. și la faptele deduse judecății.

Referitor la interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. g) C. pen., este de observat pe de o parte că inculpatul nu s-a folosit de funcție de judecător în comiterea infracțiunilor ce i se impută, iar pe de altă parte, ca efect al interzicerii exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. b) C. pen. pe durata stabilită prin hotărârea de condamnare, el nu va mai putea ocupa nicio funcție care implică exercițiul autorității de stat, așadar nici pe cea de secretar de stat, situație în care Curtea apreciază că nu se impune admiterea apelului Parchetului și sub acest aspect.

În consecință, în baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru o durată de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

f. în ce privește critica Parchetului referitoare la confiscarea specială.

Curtea constată că această critică este circumscrisă exclusiv infracțiunii de trafic de influență, existând o deosebire între valoarea foloaselor menționată în actul de sesizare (30.000 de euro, constând în contravaloarea unor partide de vânătoare, a unor sejururi la mare, plata unor servicii sexuale, a unui costum de vânătoare, precum și suma de 30.000 de lei) și cea considerată ca dovedită de instanța de fond (2.500 de euro, constând în plata cazării și a două partide de vânătoare, precum și a unui sejur la mare).

În acord cu instanța de fond, Curtea reține că probatoriul administrat în cauză, inclusiv în faza apelului, nu a confirmat valoarea foloaselor primite de inculpat ca preț al influenței traficate, menționată în faza de urmărire penală, pentru diferența dintre această valoare și suma confiscată de prima instanță existând un dubiu care profită inculpatului.

În acest sens, susținerile martorului D. cu referire la valoarea foloaselor primite de inculpat în schimbul traficării influenței nu sunt confirmate decât în parte de probatoriul administrat în cauză.

Din acesta rezultă astfel că inculpatul a participat la 4 partide de vânătoare, însă doar două dintre acestea au presupus costuri care au fost suportate de martorul D..

O primă vânătoare, singura la care au participat și alte persoane decât inculpatul și martorul N. (fiind vorba despre martorii D. și K.) a avut loc în perioada 12-13 noiembrie 2013 la Sinaia, iar costurile acesteia (constând exclusiv din contravaloarea serviciilor hoteliere, în condițiile în care nu s-a vânat nimic), în cuantum de 5.295 lei au fost suportate de martorul D., care a achitat factura emisă cu acest prilej și aflată la dosarul cauzei, fapt confirmat de martorii D. și N.

La cea de-a doua vânătoare, care s-a desfășurat după circa o lună, a participat doar inculpatul, ocazie cu care s-a vânat un mistreț. Contrar susținerilor făcute de martorul N. în fața instanței de apel, contravaloarea acestui trofeu, de circa 5.000 de lei, a fost suportată tot de martorul D., distinct de costurile celei dintâi vânători. Acest fapt rezultă de altfel chiar din declarațiile martorului N. date în cursul urmăririi penale și în fața instanței de fond, dar și din factura emisă la 14 noiembrie 2013 pentru prima vânătoare, care cuprinde mențiuni doar cu privire la serviciile hoteliere.

Prin urmare, suma de 5.295 lei reprezentând contravaloarea celei dintâi vânători (în fapt, a cazării) este distinctă de suma de 5.000 de lei reprezentând contravaloarea mistrețului vânat la cea de-a doua vânătoare, ambele sume fiind supuse confiscării.

În privința celorlalte două vânători, martorul N. a confirmat existența lor, însă acestea fie nu au presupus costuri (pentru că nu s-a vânat nimic și nu a existat cazare), fie acestea nu au fost achitate de nimeni până la începerea cercetărilor penale (la cea dea-a patra vânătoare inculpatul a vânat un urs, nu a existat cazare, a fost emisă factură de martorul N. pe numele inculpatului, pe care nu i-a înmânat-o pentru că între timp acesta a fost arestat).

În ce privește suma de 1.620 reprezentând contravaloarea cazării inculpatului și a unei persoane de sex feminin la hotelul x din Mamaia în perioada 29.05-1 iunie 2014, aceasta a fost plătită de martorul D. prin intermediul uneia dintre societățile comerciale care îi aparțineau, împrejurare dovedită atât de declarațiile acestuia, cât și de înscrisurile aflate la dosar.

Astfel, în ce privește suma de 30.000 de lei presupus a fi fost înmânată inculpatului de către martorul D. în anul 2014, susținerile acestuia din urmă nu au fost confirmate de martorul K., indicat ca fiind prezent la acea întâlnire (fila 288 vol. 1 ds.apel).

Împrejurarea că la percheziția domiciliară efectuată în 20 ianuarie 2015 în locuința inculpatului s-au găsit sume mare de bani în valută (80.970 euro și 966 dolari) nu poate conduce după sine la concluzia că acestea au legătură cu cei 30.000 de lei presupuși a fi fost înmânați inculpatului în anul 2014 de martorul D., neexistând nicio probă în acest sens.

În ce privește contravaloarea unui costum de vânătoare achiziționat de martorul N. pentru inculpat, probatoriul administrat în cauză nu dovedește că aceasta ar fi fost suportată de martorul D.

În acest sens, susținerile martorului D. potrivit cărora acesta ar fi plătit cu ordin de plată contravaloarea unui costum de vânătoare procurat inculpatului de martorul N. nu sunt confirmate nici cu înscrisuri, nici cu vreun alt mijloc de probă, fiind relevante în acest sens declarațiile date în cauză de acesta din urmă.

Astfel, în declarațiile date în cauză (urmărire penală, fond și apel), martorul N. a susținut că a procurat un costum complet de vânătoare din Austria pentru care inculpatul a achitat cash suma de 1.200 de euro (sau echivalent în lei). În fața instanței de apel martorul a făcut referire și la un al doilea costum de vânătoare procurat inculpatului de la o firmă din România, achitat parțial de inculpat (cu referire la bocanci), cu precizarea că în ce privește costumul propriu-zis, acesta a fost achitat anterior cash sau prin virament, iar doar în această ultimă ipoteză (plata prin virament) este posibil ca respectivul costum să fi fost achitat de martorul D., neexistând așadar nicio certitudine în acest sens.

Concluzionând, în ce privește contravaloarea foloaselor primite de inculpat ca preț al influenței traficate, în mod corect prima instanță a reținut că aceasta are în vedere doar costurile primelor două partide de vânătoare și plata cazării sejurului de la Mamaia, fiind vorba doar despre suma de 2.500 de euro confiscată prin sentința apelată.

În același context al confiscării speciale, dar și al criticilor inculpatului vizând greșita condamnare pentru infracțiunea de dare de mită, Curtea constată ca fiind întemeiate susținerile inculpatului cu referire la suma de 70 de euro reprezentând contravaloarea pantofilor x cumpărați de soția inculpatului la Roma și remiși martorei B.

Audiată în fața instanței de apel, martora B. a confirmat primirea bunului, precum și faptul că nu a achitat contravaloarea lor, deși a dorit acest lucru, menționând că a crezut că gestul soției inculpatului de a-i cumpără acea pereche de pantofi este făcut din prietenie, fără legătură cu dosarul civil pe care îl soluționase.

Această susținere a martorei trebuie apreciată în contextul relațiilor existente între ea și soția inculpatului (relativ apropiate), dar și a contextului în care a avut loc achiziționarea bunului respectiv, martora confirmând că și cu alte ocazii inculpatul i-a făcut astfel de servicii (în perioada în care fuseseră colegi), fiind sunată de la Roma de soția inculpatului pentru a fi întrebată dacă dorește să i se cumpere respectiva pereche de pantofi.

În aceste condiții, neexistând alte mijloace de probă pe baza cărora să se stabilească o legătură indubitabilă între soluționarea dosarului civil în care soția inculpatului avea calitatea de parte și primirea perechii de încălțăminte în valoare de 70 de euro, Curtea urmează a înlătura aplicarea dispozițiilor art. 290 alin. (5) C. pen., cu referire la confiscarea de la inculpatul A. a sumei respective, consecutiv admiterii căii sale de atac.

Pentru aceste motive, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. apelurile declarate în cauză vor fi admise, cu consecința desființării parțiale a sentinței atacate și rejudecării cauzei în limitele arătate.

Văzând și disp. art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 167/F din 19 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015 (nr. x/2015).

Desființează în parte sentința penală atacată și rejudecând:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), h) C. pen., ca pedeapsă complementară și accesorie în pedepsele componente:

- 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), h) C. pen., ca pedeapsă complementară și accesorie pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

- 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), h) C. pen., ca pedeapsă complementară și accesorie pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen.

- sporul de 1 an închisoare.

Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și condamnă pe inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 38-39 alin. (1) lit. b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani, sporită cu 1 an, în final, inculpatul A. urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru o durată de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 290 alin. (5) C. pen., cu referire la confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 70 euro.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului, în sumă de 130 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 iunie 2017.