Inadmissibility of retrial against procedural dismissal of complaint against prosecutor's non-prosecution order

Decizia nr. 1163/2017

Asupra contestației de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 84 din data de 05 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/45/2017 s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A. împotriva Încheierii nr. 64 din 30 iunie 2017 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. x/45/2017 al Curții de Apel Iași.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În esență, s-a reținut că, prin încheierea menționată a fost soluționată, în sensul respingerii ca nefondate, plângerea formulată de petentul A. împotriva soluției de clasare dispusă de procuror prin Ordonanța nr. 307/P/2016 din data de 2 mai 2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, menținută prin Ordonanța nr. 122/II/2/2017 din data de 30 mai 2017 a procurorului general adjunct al aceluiași parchet.

S-a mai arătat că, în sensul dispozițiilor art. 452 C. proc. pen., hotărârea penală definitivă care poate forma obiectul unei cereri de revizuire este exclusiv o hotărâre prin care s-a rezolvat fondul cauzei prin pronunțarea unei soluții de condamnare, achitare, încetarea procesului penal, amânarea aplicării pedepsei ori renunțarea la aplicarea pedepsei.

În acest sens, s-a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, s-a pronunțat prin Decizia nr. 9 din 06 iunie 2011 în recurs în interesul legii, arătând că „revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.”

De asemenea, s-a mai menționat și Decizia nr. 17 din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, în recurs în interesul legii prin care s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., este inadmisibilă.

Art. 2781 alin. 8 lit. a) și b) C. proc. pen. din 1969 - care reglementa plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată - are corespondent în N.C.P.P. în art. 341 alin. (6) și alin. (7) - cu excepția lit. c) de la pct. 2 al acestui alineat, soluția juridică stabilită prin recursul în interesul legii menționat fiind pe deplin aplicabilă și în noua reglementare.

Astfel, s-a reținut că cererea de revizuire de față vizează tocmai o hotărâre judecătorescă definitivă (in extenso înglobând și încheierile definitive) pronunțată în soluționarea unei plângeri formulate împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată, plângere reglementată în dispozițiile art. 340 - art. 341 C. proc. pen., care nu este o hotărâre judecătorească definitivă prin care să fi fost soluționat fondul cauzei, ceea ce atrage inadmisibilitatea cererii de revizuire formulate.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat contestație petentul A.

Petentul a reiterat, în esență, în scris aceleași critici ce au făcut obiectul plângerii. Astfel, a arătat că executarea silită asupra imobilului familiei petentului s-a efectuat, în mod abuziv fără hotărâre de încuviințarea executării silite în temeiul Deciziei nr. 458 din 17 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite având caracter general obligatoriu și pentru procurorul B.

A mai arătat că din materialul probator administrat (34 file) reiese că sunt indicii de săvârșire a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat sub îndrumarea procurorului B.

Petentul a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 23 octombrie 2017, dosarul fiind repartizat aleatoriu Completului 8.

Examinând contestația formulată, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prin hotărârea atacată, s-a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul A. împotriva încheierii prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva soluției de clasare dispusă de procuror prin Ordonanța nr. 307/P/2016 din data de 02 mai 2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, menținută prin Ordonanța nr. 122/II/2/2017 din data de 30 mai 2017 a procurorului general adjunct al aceluiași parchet, care este definitivă.

Se reține că în privința hotărârii penale atacate, definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac, fiind susceptibile de reformare pe calea contestației exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

Totodată, admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 84 din data de 05 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/45/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 84 din data de 05 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/45/2017.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 decembrie 2017.