Retrial barred where perjury did not cause the original acquittal

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 461 din 21 august 2003, Tribunalul Cluj a respins cererea de revizuire formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva sentinței penale nr. 239 din 19 mai 1998 a Tribunalului Cluj.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată la Tribunalul Cluj în dosarul nr. 5486/2003 Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, în conformitate cu dispozițiile art. 399 alin. (5) C. proc. pen., art. 396 alin. (2) și art. 401 C. proc. pen., a solicitat, din oficiu, revizuirea sentinței penale nr. 239 din 19 mai 1998 a Tribunalului Cluj, înaintând instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 399 alin. ultim., concluziile de admitere în principiu a cererii.

În susținerea cererii sale parchetul a precizat că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în cauză fiind săvârșită de către martori infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.

Prin rechizitoriul nr. 1008/1997 din 30 decembrie 1997 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj s-a dispus trimiterea în stare de arest a inculpatului S.A., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., reținându-se că inculpatul, în calitate de președinte al Cooperativei S. din Cluj Napoca a primit suma de 20.000.000 lei de la numitul M.C. patronul S.C. N.F. S.R.L. Cluj, în scopul de a-i închiria fără licitație un spațiu comercial aflat în administrarea cooperativei conduse de inculpat, promițându-i de asemenea, vânzarea acestui spațiu în viitor.

Prin sentința penală nr. 239 din 19 mai 1998 pronunțată de Tribunalul Cluj s-a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., instanța apreciind că probatoriul administrat în cele două faze procesuale, prin caracterul său echivoc, nu a condus la concluzia fără dubiu a vinovăției inculpatului. Sentința a rămas definitivă prin decizia penală nr. 2872 din 5 iulie 1999 a Curții Supreme de Justiție prin care a respins recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Ulterior, în cauză au fost efectuate cercetări de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca, în dosarul nr. 242/P/1999 cu privire la comiterea de către numiții M.C.N. și C.D.E. a infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. Ca urmare a probatoriului administrat, prin rechizitoriul din 21 decembrie 1999 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților M.C.N. și C.D.E., pentru săvârșirea de către fiecare dintre ei a infracțiunilor prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen.

S-a reținut în esență că, audiați în calitate de martori în cauza privind pe inculpatul S.A., cu rea, credință au făcut afirmații cu caracter mincinos asupra unor împrejurări esențiale ce au stat la baza soluției definitive pronunțată de instanță.

Prin sentința penală nr. 551 din 12 martie 2001, Judecătoria Tg. Mureș a condamnat pe cei doi inculpați la câte un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. Prin decizia penală nr. 850/2001 s-a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureș, s-a reținut ca fiind corectă încadrarea juridică din actul de sesizare al instanței și pe fondul cauzei, s-a dispus achitarea fiecărui inculpat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., apreciindu-se că lipsește un element constitutiv al infracțiunii, respectiv reaua credință. Împotriva acestei soluții a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și prin decizia penală nr. 432/2002, Curtea de Apel Mureș a admis recursul, a casat ambele hotărâri și a dispus condamnarea inculpaților la câte un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 81 și art. 82 C. pen.

Împotriva hotărârii a declarat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj solicitând desființarea acesteia și judecând, în baza art. 403 C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de revizuire a sentinței penale nr. 239/1998 a Tribunalului Cluj, rejudecarea cauzei și în consecință, anularea acestei hotărâri, reevaluarea întregului material probator prin prisma cauzei de revizuire și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatului S.A., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și aplicarea corespunzătoarea art. 19 din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 13 C. pen.

În motivele de apel s-a arătat că, deși parchetul a invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 319 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., și anume în cauza a cărei revizuire se cere, doi martori au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, situație dovedită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, prin care s-a dispus asupra fondului cauzei, respectiv printr-o condamnare pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., aceste împrejurări nu au fost luate în considerare de instanța de fond, nepronunțându-se, în sensul admiterii în principiu a cererii de revizuire și apoi să procedeze la rejudecarea cauzei.

Prin decizia penală nr. 241 din 22 octombrie 2003, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul declarat de parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, hotărâre ce a fost recurată în termen legal de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj menținându-se motivele formulate în apel.

Recursul declarat este nefondat.

Prin sentința penală nr. 239 din 19 mai 1998 a Tribunalului Cluj rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2872 din 5 iulie 1999 a Curții Supreme de Justiție prin respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, inculpatul S.A. a fost achitat de sub învinuirea de a fi săvârșit infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apreciindu-se că probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al judecății nu conduce la concluzia certă că inculpatul se face vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni.

La pronunțarea soluției de achitare s-a avut în vedere și faptul că denunțătorii M.C.N. și C.D.E., audiați ulterior în calitate de martori, și-au schimbat declarațiile în cursul judecății susținând că inculpatul nu a pretins și primit suma de bani menționată în scopul favorizării la negocieri și încheierea unui contract de închiriere.

Aceste din urmă declarații coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, au stat la baza soluției de achitare, conducând la concluzia că nu există probe certe de vinovăție împotriva inculpatului.

Ulterior, prin sentința penală nr. 551 din 12 martie 2001 modificată prin decizia penală nr. 432/2002 a Curții de Apel Mureș, acești martori au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., reținându-se că au făcut declarații necorespunzătoare adevărului în cursul urmăririi penale efectuate față de inculpatul S.A., pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen.

Potrivit art. 394 lit. b) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când un martor a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere.

În speță este adevărat că doi martori au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, dar această situație nu a dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, așa cum cere textul de lege menționat, ci dimpotrivă soluția de achitare a inculpatului S.A. s-a bazat pe alte declarații date în cursul judecății și nu pe cele mincinoase date în cursul urmăririi penale de către cei doi martori.

Deci cererea de revizuire putea fi admisă pentru cazul de revizuire invocat numai dacă prin săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă s-ar fi ajuns la achitarea greșită a inculpatului deci la soluția contrară celei care trebuia adoptată, ceea ce în speță nu este cazul.

Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj va fi respins, dispunându-se conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 241 din 22 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj, privind pe intimatul inculpat S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 mai 2004.