Press defamation liability under abrogated statutory provisions and exclusive application of general delict rules

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei:

1. Acțiunea:

a. La data de 8 noiembrie 1999 reclamantul S.R.S.a chemat în judecată pârâții: S.C. F.E.R.R.M. SRL, în calitate de comitent și pe C.V.T., în calitate de redactor șef al revistei „R.M.”, spre a fi obligați, în solidar, la plata sumei de 500.000.000 lei, reprezentând repararea prejudiciului moral cauzat prin publicarea unor afirmații denigratoare” la adresa reclamantului în „paginile susmenționatului ziar”.

b. În cererea de chemare în judecată se individualizează „delictul civil de presă”, care constă în faptul că:

- „în numărul 477 din 3 septembrie 1999 (apărut la 1 septembrie 1999) al revistei „R.M. prepusul S.C. „F.E.R.R.M.” SRL, face afirmații jignitoare la adresa mea într-un articol intitulat pe scurt „Săptămâna pe scurt” și semnat „A.”;

- „în acest articol se afirmă că sunt „total lipsit de cultură și de talent”, că scriu „nerozii”, fiind catalogat drept prost și hoț, șirul ofenselor continuând cu porecle jignitoare („C.”) și descrierea ca fost turnător al Securității, „gangster”.

c. Reclamantul precizează că, în drept, își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 30 alin. (8) Constituție și art. 998 – 1000 C. civ. și art. 77 din Legea Presei nr. 3/1974”.

2. În lipsa întâmpinării, pârâtul C.V.T., ca președinte al Fundației, răspunde la interogatoriul cerut de reclamant, relevând că:

- Fundația editează revista „R.M.”.

- nu este autorul articolului și nici a rubricii semnate „A.”, care este un „pseudonim colectiv” pentru colaboratorii interni și externi;

- elaborarea și publicarea acestui text nu s-a făcut cu avizarea sa;

- „cenzura de orice fel este interzisă” [nr. 30 alin. (2) Constituție];

- articolul nu este semnat;

- nu există articolul „Săptămâna pe scurt”, rubrica fiind rodul activității colective a colaboratorilor;

3. În notele de concluzii pârâții relevă, în esență, că

- temeiul juridic din art. 77 al Legii nr. 3/1974 a fost abrogat;

- pârâtul V.T. este eronat considerat autorul afirmațiilor „A.”, fiind greșit chemat să răspundă pentru fapta proprie, ( art. 998 C. civ.).

- pe fond nu există culpă, ca temei al răspunderii civile delictuale;

- iar cenzura „epitetelor însemnează cenzura stilului pamfletar al rubricilor, ceea ce este contra Hotărârii CEDO din 231/1994, anexată”.

4. Hotărârea primei instanțe

a) Prin sentința civilă nr. 164/19 februarie 2002 Tribunalul București, secția a IV – a civilă respinge, ca neîntemeiată, acțiunea.

b) Instanța reține ca unic temei juridic dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ. și constată că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, lipsind culpa.

5. Hotărârea instanței de apel

a) Prin decizia nr. 144 din 3 aprilie 2002 Curtea de Apel București, secția a IV – a civilă, a schimbat, în tot, sentința și a admis acțiunea.

b) Instanța, reținând că dispozițiile din art. 998 și art. 999 C. civ. sunt „imperative”, constată că „prin afirmațiile făcute de intimatul-pârât…. apelantului-reclamant i s-au cauzat suferințe psihice ….. existând fapta ilicită….. imputabilă autorului și prejudiciul moral, precum și legătura de cauzalitate între acestea”.

6. Motivele de recurs

6.1. Art. 304 pct. 1 C. proc. civ. - Judecătoarea A.P.E. s-a aflat în situația de incompatibilitate prevăzută de art. 25 C. pen., dar nu a făcut declarația de abținere, generând starea de lipsă de imparțialitate, ceea ce atrage nulitatea hotărârii cu consecința casării și trimiterii cauzei instanței de apel.

6.2. Art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

a) Răspunderea delictuală a fost instituită prin aplicarea exclusivă a temeiurilor din art. 998 și art. 999 C. civ., deși reclamanții au invocat legea specială nr. 3/1974 și art. 30 alin. (8) din Constituția României, ale cărei condiții de formă și de fond nu sunt îndeplinite.

b) „Nici unul dintre părți nu este autorul articolului incriminat – fiind semnat cu pseudonimul „A.” – pseudonim colectiv al redactorilor și colaboratorilor revistei”.

c) Reclamantul nu a cerut identificarea autorului (art. 76, Legea nr. 31/1974) și nici dreptul la replică (art. 72, art. 73 și art. 74).

d) Fapta imputată de „colaborator al securității” este reală și recunoscută de reclamant, iar metafora „C.” este o poreclă adecvată, astfel că elementele esențiale al răspunderii civile nu există - culpa și fapta ilicită.

Intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare, dar, în concluziile orale a „aderat” la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., în măsura în care există starea de incompatibilitate invocată de recurenți, ceea ce ar atrage casarea cu trimitere.

ÎN DREPT

1. Fapta imputată pârâților-recurenți se pretinde comisă la 3 septembrie 1999, iar acțiunea a fost introdusă la 8 septembrie 1999, consemnându-se în cererea de chemare în judecată ca temei juridic art. 30 alin. (8) din Constituție, art. 77 din Legea nr. 3/1974, în vigoare și nr. 998 – 1000 C. civ.

S.C. „F. – E.R.R.M.” SRL nu a fost chemată în judecată în calitate de comitentă, iar C.V.T. ca redactor șef al revistei, spre a răspunde solidar, după regulile din Legea specială nr. 3/1974.

2)a) Potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 53/2000 „pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă Legea presei nr. 3/1974, republicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 3 din 19 ianuarie 1978, cu excepția dispozițiilor art. 72 – 75 și ale nr. 93”.

Prin art. 2 din O.U.G. nr. 34/16 august 2001 a fost abrogată O.U.G. nr. 53/2000 care a abrogat parțial Legea nr.3/1974, ceea ce atrage supraviețuirea numai a art. 72 – 75 și art. 93 din această lege.

b) Într-adevăr, conform art. 60 alin. (3) din Legea nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, publicată în M.Of., nr. 139/31 martie 2000:

„Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are totdeauna un caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogare un act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial”.

c) Concluzia este cea relevată în motivele de recurs, dar, mai ales în notele scrise depuse de recurenți în apel, adică aceea că numai dispozițiile art. 72 – 75 și art. 93 sunt în vigoare, pe care instanța de apel a ignorat-o total.

Dar, chiar reclamantul și-a fixat cadrul juridic din legea specială, indicând, însă, ca temei al calității de copârât pentru C.V.T. dispoziția art. 77 ca redactor șef, text abrogat definitiv.

3) a) Deși, în apel (și la fond) recurenții au depus textul Legii nr. 3/1974 și au indicat O.U.G. ulterioare, nr. 53/2000 și nr. 34/2001, instanța de apel nu a examinat acest temei juridic special, aplicând, numai principiile din dreptul comun – art. 998 și art. 999 C. civ.

b) De asemenea, instanța de apel nu a cercetat celelalte excepții și apărări invocate, atât în primă instanță și în apel.

c) Așadar, instanța de apel nu s-a preocupat de aplicarea legii civile în timp – faptele și acțiunea s-au produs sub legea veche, dar nici de aplicarea dispozițiilor speciale care au „supraviețuit” abrogării parțiale a Legii nr. 3/1974, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, fiind în prezența unui motiv de ordine publică.

d) În sfârșit, luând act de concluziile concordante din recurs asupra temeiului de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., Curtea constată că și acesta este un motiv de ordine publică, ceea ce atrage casarea cu trimitere spre a se verifica, în apel, (cale devolutivă de atac), veridicitatea imputării, stării de incompatibilitate (art. 25 C. proc. civ.) a judecătoarei A.P.E.

4) Potrivit art. 313 „Curtea Supremă de Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea casată”, soluție care se impune în cauză, urmând ca instanța de apel să se conformeze dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. cu privire la problemele de drept dezlegate în recurs și la mijloacele de probă indicate de Curte.

Instanța de apel va examina și celelalte aspecte invocate, argumentat, de recurenții-intimați, relative la faptele imputate, la autorul rubricii „incriminate”, la condițiile speciale ale răspunderii civile pentru delictul de presă ș.a.

Totodată, la rejudecare, instanța de apel va avea în vedere limitele exercițiului libertății de exprimare prevăzute în art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar, mai ales, principiile și criteriile instituite de jurisprudența laborioasă și obligatorie a Curții Europene a Drepturilor Omului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâții Fundația „E.R.R.M.” și T. C. V. împotriva deciziei civile nr. 144 din 3 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă pe care o casează și trimite cauza aceleiași curți pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2003.