Collective rights management: Legality of administrative compliance orders issued without prior inspection under statutory control procedures

Decizia nr. 244/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2014, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței să dispună anularea Deciziei B. nr. 31 din 1 aprilie 2014, privind acordarea unui termen pentru intrarea în legalitate a organismului de gestionare colectivă A.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată, în esență, că Decizia B. nr. 31/2014 este nelegală prin prisma nerespectării procedurii instituite de lege ca procedură prealabilă.

Pârâtul B. nu a efectuat activitatea de control asupra A. pentru a putea constata în mod legal încălcarea vreunei obligații prevăzute de art. 1383 din Legea nr. 8/1996, act normativ ce reglementează procedura pe care B. trebuia să o parcurgă în exercitarea atribuțiilor sale de control al funcționării organismelor de gestionare colectivă și de stabilire a măsurilor de intrare în legalitate.

Hotărârea instanței de fond;

Prin sentința civilă nr. 3166 din 19 noiembrie 2014 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea formulată de A. în contradictoriu cu pârâtul B., fiind anulată Decizia nr. 31 din 1 aprilie 2014 emisă de B.

În motivarea hotărârii date, instanța de fond a reținut, în esență, că decizia de intrare în legalitate poate fi emisă numai cu respectarea procedurii prevăzute de art. 1381-1383 din Legea nr. 8/2006.

Recursul exercitat în cauză;

Împotriva sentinței nr. 3166/2014 a Curții de Apel București, a formulat recurs pârâtul B. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, rejudecând pe fond, să se dispună respingerea acțiunii formulate de reclamanta A.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 8 din Legea nr. 8/1996, stabilind că atribuția de supraveghere a B. se desfășoară potrivit reglementărilor privind atribuțiile de control și a interpretat dispozițiile art. 1383 introducând o limită a posibilității de a se emite decizii de acordare a unui termen pentru intrarea în legalitate acolo unde textul legal nu cuprinde asemenea restricții.

Prima instanță deși nu reține argumentele pârâtei, în sensul că atribuția de supraveghere se poate exercita doar cu respectarea prevederilor privind exercitarea atribuției de control și nu independent, analizează legalitatea H.G. nr. 31/2014 și prin prisma prevederilor care reglementează activitatea de control, respectiv a Deciziei nr. 179/2013 a B.

Modul în care se desfășoară verificarea activității de control a funcționării organismelor de gestionare colectivă este prevăzut în art. 1381 și art. 1382 din Legea nr. 8/1996 iar modul desfășurării activității de supraveghere nu este reglementat în mod similar în cuprinsul Legii nr. 8/1996 deoarece este o activitate cu caracter general, desfășurată în mod permanent, ce presupune monitorizarea și urmărirea activității desfășurate de organismele de gestionare colectivă.

Nespecificarea unei anumite proceduri pentru atribuția de supraveghere nu poate conduce la concluzia că îi sunt aplicabile regulile specifice activității de control.

Din conținutul art. 1383 din Legea nr. 8/1996, nu rezultă că emiterea unei astfel de decizii prin care se acordă un termen pentru intrarea în legalitate a unor organisme de gestionare colectivă trebuie să fie rezultatul exclusiv al unei activități de control prealabil, desfășurate conform art. 1381 și art. 1382, iar emiterea unei decizii de acordare a unui termen pentru intrarea în legalitate poate fi rezultatul desfășurării activității de supraveghere, astfel cum este menționat la art. 138 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996.

Împrejurarea că din punct de vedere al topografiei textului art. 1383 este situat după art. 1381 și art. 1382, privitoare la atribuția de control, nu poate constitui un argument pentru a concluziona că emiterea deciziei de intrare în legalitate se poate realiza doar în urma unui control.

Prima instanță a reținut greșit împrejurarea că în cuprinsul Procedurii operaționale privind controlul activităților de gestionare colectivă, adoptată prin Decizia nr. 179/2013 a B. nu se face referire la existența a două tipuri de decizii având în vedere că procedura operațională ce face obiectul Deciziei nr. 179/2013 se referă doar la activitatea de control.

Ca urmare, argumentul instanței este greșit cu privire la faptul că procedura de supraveghere trebuie să se desfășoare conform procedurii de control, deși cele două tipuri de atribuții sunt reglementate distinct de art. 138 alin. (1) lit. f) și h) din Legea nr. 8/1996.

Procedura de filtru a recursului;

În procedura de filtru reglementată de art. 493 C. proc. civ., intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, reluând argumentele expuse prin cererea de chemare în judecată.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, raport ce a fost comunicat părților, iar în ședința publică din data de 1 noiembrie 2016, instanța a admis în principiu recursul declarat de B., fiind fixat termen în ședință publică conform art. 493 pct. 7 C. proc. civ.

Hotărârea instanței de recurs;

Analizând sentința recurată, în limitele criticilor formulate, ținând cont și de apărările expuse de intimată raportat la dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Ca stare de fapt, este de reținut că intimata A., funcționează în baza Deciziei B. nr. 99/2011, ca organism de gestionare colectivă a drepturilor conexe ale artiștilor, interpreților sau executanților, având ca obiect de activitate colectarea și repartizarea drepturilor conexe a căror gestionare le este încredințată de către titulari iar activitatea desfășurată intră sub incidența Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe cu modificările și completările ulterioare.

La data de 1 aprilie 2014, recurentul B. a emis Decizia nr. 31 prin care în temeiul dispozițiilor art. 138 alin. (1) lit. f) și h) și art. 1383 din Legea nr. 8/1996, a acordat organismului de gestionare colectivă A. un termen de intrare în legalitate de 2 zile în scopul respectării dispozițiilor art. 1341 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Recurentul B., funcționează conform art. 137 din Legea nr. 8/1996 ca organism de specialitate în subordinea Guvernului, fiind autoritate unică de reglementare, evidență, supraveghere, autorizare, acreditare, constatare tehnică științifică în domeniul dreptului de autor și al drepturilor conexe iar la art. 138 din Legea nr. 8/1996 sunt enumerate atribuțiile stabilite.

Potrivit art. 138 lit. f) din actul normativ menționat, B. avizează constituirea și supraveghează funcționarea organismelor de gestionare colectivă iar potrivit art. 138 lit. h) controlează funcționarea organismelor de gestionare colectivă, stabilind măsuri de intrare în legalitate sau aplicarea sancțiunilor, după caz.

Prin Decizia B. nr. 179 din 22 octombrie 2013 la pct. 7.1. lit. c) sunt definite “măsurile de intrare în legalitate”, aceste măsuri fiind luate “pe baza concluziilor controlului, iar în cazul constatării unor nereguli, echipa de control propune către conducerea direcției de specialitate și ulterior, cu aprobarea acesteia de către conducerea generală B., măsurile de intrare în legalitate „(fila 133 dosarul de fond).

La cap. 8 din aceeași decizie, este descrisă procedura de urmat în cadrul controalelor exercitate, art. 8.1.8 stabilind situațiile când pot fi emise decizii de intrare în legalitate respectiv “ în cazul în care nu sunt puse la dispoziția echipei de control toate documentele și situațiile solicitate”.

Este adevărat că potrivit art. 138 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, B. are ca atribuție supravegherea funcționării organismelor de gestionare colectivă dar măsurile de intrare în legalitate pot fi dispuse după efectuarea controlului conform art. 138 lit. h) din același act normativ iar activitatea de control se desfășoară numai cu “notificarea prealabilă” a organismului de gestionare colectivă, comunicându-se totodată și obiectivele controlului potrivit art. 1382.

Prin Decizia nr. 31 din 1 aprilie 2014 recurenta-pârâtă a aplicat direct măsura prevăzută de art. 138 lit. h) fără a respecta procedura și termenele stabilite de art. 1382 din Legea nr. 8/1996 dar și dispozițiile art. 8.1.8 din propria Decizie nr. 179 din 22 octombrie 2013 care la art. 7.1 lit. c) definește cum, când și cine dispune măsurile de intrare în legalitate.

Față de dispozițiile art. 138, art. 1383 raportat la art. 138 lit. h) și g) dar și la dispozițiile Deciziei nr. 179 din 22 octombrie 2013 pct. 7.1 lit. c) și 8.1.8, se constată că Decizia nr. 31 din 1 aprilie 2014 a fost emisă de B. cu nerespectarea dispozițiilor legale arătate, criticile recurentei cu privire la nelegalitate sentinței recurate neputând fi reținute.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 3166 din 19 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 3166 din 19 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 februarie 2017.