Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 217/2017 AI generated

Suspension of proceedings contingent on parallel contract termination litigation under Civil Procedure Code Article 413(1)(1)

Case Number Decizia nr. 217/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the appellate court's decision to suspend the proceedings. The dispute concerned a claim for payment of approximately 3.38 million lei in principal and interest arising from a public lighting rehabilitation contract, where the appellant challenged the suspension as an abusive procedural tactic; the lower courts had previously partialized the claim, finding certain defendants lacked procedural standing but ordering payment from the municipality. The court held that the suspension was legally correct because the resolution of the financial claim was contingent upon the outcome of a separate pending lawsuit seeking the termination of the underlying construction contract, satisfying the conditions for suspending judgment when a case's resolution depends on the existence or inexistence of a right adjudicated in another proceeding. The decisive legal basis was Article 413(1)(1) of the Civil Procedure Code, applied in conjunction with Article 20(3) of Law No. 554/2004 on administrative and fiscal contentions.

Legislator headnote

AI generated

art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 413 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Suspension of proceedings contingent on parallel contract termination litigation under Civil Procedure Code Article 413(1)(1): The dispute concerned a claim for payment of approximately 3.38 million lei in principal and interest arising from a public lighting rehabilitation contract, where the appellant challenged the suspension as an abusive procedural tactic; the lower courts had previously partialized the claim, finding certain defendants lacked procedural standing but ordering payment from the municipality. The court held that the suspension was legally correct because the resolution of the financial claim was contingent upon the outcome of a separate pending lawsuit seeking the termination of the underlying construction contract, satisfying the conditions for suspending judgment when a case's resolution depends on the existence or inexistence of a right adjudicated in another proceeding. The decisive legal basis was Article 413(1)(1) of the Civil Procedure Code, applied in conjunction with Article 20(3) of Law No. 554/2004 on administrative and fiscal contentions.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code termination of proceedings suspension of payments administrative contract procedural rights fiscal law

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare

Serves as the main legal basis for dismissing the appeal as unfounded within the administrative and fiscal contentions framework.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule applied to render the decision final and definitive.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 217/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Obiectul cererii;

Prin acțiunea promovată și înregistrata la data de 02 iulie 2014, pe rolul Tribunalului Constanta, secția a II-a civilă, sub nr. x/118/2014, reclamanta SC A. SPRL Filiala Sibiu, în calitate de administrator judiciar la SC B. SPRL, în contradictoriu cu pârâții C. Mangalia prin primar, D. Mangalia și E. Mangalia, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumelor de 3.380.287,34 lei, reprezentând debit restant și 186.478,68 lei, reprezentând dobânda legală.

Tribunalul Constanta, secția a II-a civilă, prin încheierea din 23 septembrie 2014, a admis excepția de necompetență funcționala, cauza fiind înaintată spre soluționare secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 30 septembrie 2014 sub nr. x/118/2014*.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 550 din data de 17 martie 2015 a Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea precizata formulata de reclamanta SC A. SPRL Filiala Sibiu, în calitate de administrator judiciar la SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâții C. Mangalia prin primar și D. Mangalia prin primar, ca fiind promovata împotriva unor persoane lipsite de calitatea procesuala pasiva; s-a admis acțiunea precizata formulata de reclamanta SC A. SPRL Filiala Sibiu, în calitate de administrator judiciar la SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâtul E. Mangalia; s-a respins acțiunea reconvenționala promovată de către pârâții C. Mangalia prin primar, D. Mangalia, prin primar și E. Mangalia, în contradictoriu cu reclamanta SC A. SPRL Filiala Sibiu, în calitate de administrator judiciar la SC B. SRL, ca nefondată; a fost obligat pârâtul E. Mangalia la plata către reclamantă a sumelor de: 2.496.767,35 lei reprezentând debit restant și 186.478,68 lei reprezentând dobândă legal.

Calea de atac exercitată;

Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel pârâții C. Mangalia - prin primar, D. Mangalia, E. Mangalia.

Pârâtul primarul C. Mangalia a formulat apel și împotriva încheierii de ședință din data de 10 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/118/2014*.

Încheierea atacată cu recurs;

Prin încheierea de ședință din data de 22 iunie 2015, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății cauzei până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/118/2015.

Curtea de apel a apreciat că soluționarea prezentei cauze este condiționată de soluția ce va fi pronunțată în cauza nr. x/118/2015, întrucât prin această cerere, formulată de E. Mangalia și înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, s-a solicitat rezilierea contractului de lucrări din 03 august 2007, contract ce reprezintă pretinsul izvor al pretenției ce formează obiectul prezentei cauze.

Recursul;

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs intimata reclamantă SC A. SPRL Filiala Sibiu, în calitate de administrator judiciar la SC B. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În susținerea recursului, recurenta a arătat în esență că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 413 alin. (1) C. proc. civ., iar instanța investită cu soluționarea apelului trebuia să observe modul abuziv procedural al apelanților, care au promovat o multitudine de acțiuni și cereri de intervenție a altor persoane cu intenția de tergiversare, și să respingă cererea de suspendare a cauzei, având în vedere că aceasta poate fi soluționată în mod independent.

A solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre continuarea judecății, invocând prevederile art. 488 C. proc. civ.

Apărările formulate de intimați

Intimații C. Mangalia - prin primar, D. Mangalia, E. Mangalia au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele și soluția Înaltei Curți;

Analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. au în vedere suspendarea judecății cauzei când dezlegarea acesteia depinde a existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă cererea reclamantei prin care solicită obligarea pârâților la plata sumelor de 3.380.287,34 lei, reprezentând debit restant și 186.478,68 lei, reprezentând dobânda legală, derivând din contractul de lucrări din 02 august 2007, având ca obiect efectuarea reabilitării și modernizării sistemului de iluminat public în Mun. Mangalia.

Totodată, Dosarul nr. x/118/2015 aflat pe rolul Tribunalului Constanța are ca obiect rezilierea contractului de lucrări din 03 august 2007 care reprezintă pretinsul izvor al pretenției ce formează obiectul prezentului dosar.

Astfel, în mod corect prima instanță a reținut, în motivarea încheierii atacate, că de soluția care se va pronunța în Dosarul nr. x/118/2015 aflat pe rolul Tribunalului Constanța, depinde soluționarea prezentei cauze, având în vedere că obiectul acestui dosar îl constituie rezilierea contractului de lucrări din 03 august 2007, cu consecințe asupra dreptului/pretenției invocate prin prezenta acțiune.

Adoptarea măsurii suspendării judecării cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., republicat, depinde de aprecierea instanței, care este datoare să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci si oportunitatea suspendării judecății.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, încheierea contestată în cauză, prin care instanța de fond a dispus suspendarea judecății cauzei, până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/118/2015 aflat pe rolul Tribunalului Constanța, fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., republicat.

Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SPRL Filiala Sibiu - Administrator judiciar al SC B. SRL împotriva Încheierii din 22 iunie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2017.