Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2050/2017 AI generated

Appeal nullified for lack of original signature; clawback contribution ruling against health insurer stands.

Case Number Decizia nr. 2050/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal (recurs) filed by the defendant National Health Insurance House against the Bucharest Court of Appeal's civil judgment no. 3376 of 10 December 2014, which had upheld the claimant company's administrative action and annulled two administrative acts (communications no. MS/FD/723 of 14 March 2014 and no. MS/FD/546 of 31 January 2014) concerning the calculation of the quarterly clawback contribution for medicines for Q4 2013; the lower court's judgment therefore remains in force. The appeal was declared null for failure to meet formal requirements under Article 486(1)(e) of the Civil Procedure Code: the appeal was filed by fax and only contained a printed (non-original) signature, and the appellant did not submit an original signed copy or sign the copy in the case file despite being notified of the admissibility report. The decision was based on Articles 486(1) and (3) and 493(5) of the Civil Procedure Code, which require an original handwritten signature on procedural documents, and the order was final.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, art. 5 alin. (7) din OUG nr. 77/2011, art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, art. 493 alin. (4) C. proc. civ; Appeal nullified for lack of original signature; clawback contribution ruling against health insurer stands: 3376 of 10 December 2014, which had upheld the claimant company's administrative action and annulled two administrative acts (communications no. MS/FD/723 of 14 March 2014 and no. MS/FD/546 of 31 January 2014) concerning the calculation of the quarterly clawback contribution for medicines for Q4 2013; the lower court's judgment therefore remains in force. The appeal was declared null for failure to meet formal requirements under Article 486(1)(e) of the Civil Procedure Code: the appeal was filed by fax and only contained a printed (non-original) signature, and the appellant did not submit an original signed copy or sign the copy in the case file despite being notified of the admissibility report. The decision was based on Articles 486(1) and (3) and 493(5) of the Civil Procedure Code, which require an original handwritten signature on procedural documents, and the order was final.

Keywords

AI generated
lack of signature health insurer standing to appeal action for annulment article of civil procedure non-administrative dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
3376 din 10 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin.
art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011
- instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, susținând că reclamantei ar fi trebuit să i se comunice de către C.N.A.S.
art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011
- instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, apreciind că pârâta C.N.A.S.
art. 5 alin. (7) din OUG nr. 77/2011
(3) și art. 5 alin. (7) din OUG nr. 77/2011.
art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011
Obligația legală de stabilire a sumei la care se plătește contribuția, precum și calculul și declararea contribuției este în sarcina reclamantei, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 ianuarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.
art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ.: „Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art.
art. 148 C. proc. civ
Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, art. 148 C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 486 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Basis for annulling the appeal for lack of original signature.

Art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Foundation for the decision to annul the appeal in the admissibility phase.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 2050/2017

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12.09.2014 sub nr. x/2/2014, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate:

- în principal, anularea totală a actelor administrative reprezentate de: (i) adresa C.N.A.S. nr. MS/FD/723 din 14 martie 2014, comunicată A. la 20.03.2014, constituind răspunsul la contestația (plângerea prealabilă) formulată de reclamantă împotriva Datelor CNAS; (ii) adresa C.N.A.S. nr. MS/FD/546 din 31 ianuarie 2014 referitoare la valoarea procentului „p” și pretinsa valoare a consumului centralizat de medicamente atribuit A. în scopul determinării contribuției de clawback pentru Trimestrul IV 2013, comunicată via e-mail de pe adresa clawback@casan.ro (act administrativ denumit în continuare „Datele C.N.A.S.”);

- în subsidiar, anularea parțială a Datelor C.N.A.S. în privința valorii medicamentelor eronat inclusă în cuantumul pretinsului consum de medicamente notificat reclamantei de pârâta C.N.A.S. în cuprinsul Datelor C.N.A.S. contestate;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, potrivit dovezilor care vor fi depuse la dosarul cauzei.

2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 3376 din 10 decembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și, pe cale de consecință, a dispus anularea adresei nr. MS/FD/723 din 14 martie 2014 și adresei nr. MS/FD/546 din 31 ianuarie 2014, emise de pârâta CNAS.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 3376 din 10 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii reclamantei, ca fiind neîntemeiată, invocând, în esență, următoarele motive:

- instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, susținând că reclamantei ar fi trebuit să i se comunice de către C.N.A.S. consumul de medicamente și nu valoarea acestui consum (valorile în lei ale medicamentelor), în condițiile în care aceste prevederi legale nu fac referire exclusivă doar la consumul de medicamente;

- instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, apreciind că pârâta C.N.A.S. a determinat valoarea consumului nu prin raportare la vânzările făcute de fiecare plătitor de contribuție, ci prin raportare la valoarea de decontare (prețul final cu amănuntul);

- instanța de fond a reținut greșit că actul administrativ atacat (notificarea) este nemotivat și, prin urmare, reclamanta nu are posibilitatea să verifice realitatea și corectitudinea valorii procentului „p”. Or, prin adresa ce face obiectul acțiunii de față s-a adus la cunoștință procentul de contribuție pentru trimestrul IV 2013, precum și consumul de medicamente pentru trimestrul IV 2013 suportat fin FNUASS și din bugetul M.S. aferent reclamantei, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (3) și art. 5 alin. (7) din OUG nr. 77/2011.

- referitor la includerea T.V.A.-ului în baza de calcul a contribuției trimestriale, face trimitere la prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011. Obligația legală de stabilire a sumei la care se plătește contribuția, precum și calculul și declararea contribuției este în sarcina reclamantei, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011. Menționează că reclamanta nu a fost prejudiciată, mecanismul de colectare a taxei pe valoarea adăugată fiind reglementat de dispozițiile Titlului VI al Legii nr. 571/2003 privind C. fisc. Arată și că deținătorul de APP a dedus de fiecare dată T.V.A., astfel că nu poate fi vorba despre o supraimpozitare, patrimoniul reclamantei nefiind afectat.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 30.04.2015, intimata-reclamantă A. SRL a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurenta-pârâtă.

5. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 ianuarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au depus la dosarul cauzei un punct de vedere asupra raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate condițiile de admisibilitate ale recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ.: „Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.”

Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că: „Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă (…), precum și semnătura.”

Potrivit art. 268 C. proc. civ., având denumirea marginală „Rolul semnăturii”: „(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia. Dacă semnătura aparține unui funcționar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condițiile legii. (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege.”

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie scrisă de mâna acesteia, neputând să fie dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a depus cererea de recurs prin fax, la data de 12.02.2015, fiind înregistrată la instanța de fond la data de 13.02.2015, recursul purtând semnătura Directorului/Consilier juridic B., semnătură care, datorită modalității de depunere, se regăsește în forma imprimată.

Înalta Curte reține că, la dosarul cauzei, nu se află un exemplar original al recursului care să cuprindă semnătura olografă a reprezentantului legal al recurentei-pârâte.

Prin raportul asupra admisibilității recursului întocmit în cauză, magistratul raportor a apreciat în sensul că, raportat la dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e), art. 196 și art. 148 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie depusă în original, sau exemplarul cererii de recurs din dosar trebuie să fie semnat de către reprezentantul recurentei-pârâte.

Totodată, magistratul raportor a opinat în sensul soluției de admisibilitate a recursului numai sub rezerva depunerii cererii de recurs în original sau semnării exemplarului cererii de recurs din dosar de către reprezentantul recurentei C.N.A.S., de la data comunicării raportului și până la termenul ce se va acorda pentru analiza admisibilității în principiu a recursului.

Raportul întocmit asupra admisibilității recursului, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat recurentei-pârâte Casa Națională de Asigurări de Sănătate la data de 22 februarie 2017, conform dovezii de comunicare aflate la dosarul de recurs.

Recurenta-reclamantă Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu a depus un punct de vedere asupra raportului comunicat, nu a comunicat instanței un exemplar original al recursului și nici nu a procedat la semnarea exemplarului aflat la dosarul cauzei.

În aceste condiții Înalta Curte constată ca nu sunt întrunite condițiile de formă ale recursului prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., recursul necuprinzând semnătura părții (a reprezentantului acesteia), care trebuie aplicată în original pe actele procesuale depuse la instanțele de judecată, nefiind suficientă o copie imprimată a acesteia.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) și art. 493 alin. (5) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea recursului declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 3376 din 10 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2017.