Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 371/2003 AI generated

Inadmissibility of separate appeal against interlocutory order on suspension of execution

Case Number Decizia nr. 371/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the defendant's appeal as inadmissible, leaving in force the Court of Appeal's interlocutory order denying the request to suspend the execution of the underlying judgment. The dispute arose when the defendant, having previously filed an appeal against a final judgment that ordered the transfer of specific real property and the construction of a structure to the plaintiffs, subsequently filed a separate interlocutory motion to suspend the execution of that judgment; this motion was denied by the Court of Appeal, which reasoned that the filed appeal itself automatically suspended execution. The defendant then appealed this interlocutory denial directly to the Supreme Court. The Supreme Court ruled that under Article 282(2) and Article 249 of the Civil Procedure Code, interlocutory orders issued separately from the merits cannot be appealed independently; they must be challenged only together with the final decision on the merits. Since the underlying appeal had already been decided (and was annulled for lack of stamp), there was no pending merits judgment with which to join the challenge to the interlocutory order, rendering the direct appeal against the suspension denial inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 300 alin. (1) C. proc. civ, art. 300 alin. (3) C. proc. civ, art. 249 C. proc. civ; Inadmissibility of separate appeal against interlocutory order on suspension of execution: Curtea de Apel Bacău a soluționat cu precădere cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 4617/1999, prin încheierea din 3 septembrie 2001, respingând-o. S-a considerat, potrivit art. 300 alin. (1) C. proc. civ. că recursul declarat a suspendat de drept executarea hotărârii atacate.

Keywords

AI generated
interlocutory decision article of civil procedure separate property suspension of sentence transfer rendered moot appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 1721/2001
Curtea de apel a soluționat recursul prin decizia civilă nr. 1721/2001 pronunțată în același dosar, 3116/2001, la 22 octombrie 2001.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 371 Dosar nr. 2115/2002

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 21 septembrie 1993 reclamanții C.V., H.V. și H.A. au chemat în judecată pe pârâtul C.Z.N. pentru obligarea acestuia din urmă să le lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 1615 mp teren, curte și grădină, situat în intravilanul satului Ion Creangă, și să reconstruiască (sau să lase în schimb) un garaj.

Judecătoria Roman, prin sentința civilă nr. 4617 din 6 decembrie 1999 a admis acțiunea așa cum a fost precizată. A fost obligat pârâtul să lase reclamanților în proprietate 1550 mp teren curte și să ridice pe terenul proprietatea reclamanților o șură pentru animale, pe cheltuială proprie. S-a luat act de renunțarea reclamanților la capătul de cerere privind plata daunelor cominatorii, contravalorii garajului și lipsei de folosință a terenului revendicat.

Tribunalul Neamț, prin decizia civilă nr. 661/AC din 30 aprilie 2001 a respins ca nefondat apelul pârâtului.

Pârâtul a formulat la 6 iulie 2001 recurs împotriva deciziei 661/2001 solicitând prin aceeași cerere și suspendarea executării sentinței civile nr. 4617 din 16 decembrie 1999 a Judecătoriei Roman.

Curtea de Apel Bacău a soluționat cu precădere cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 4617/1999, prin încheierea din 3 septembrie 2001, respingând-o. S-a considerat, potrivit art. 300 alin. (1) C. proc. civ. că recursul declarat a suspendat de drept executarea hotărârii atacate.

Curtea de apel a soluționat recursul prin decizia civilă nr. 1721/2001 pronunțată în același dosar, 3116/2001, la 22 octombrie 2001. Recursul a fost anulat ca insuficient timbrat.

Recurentul-pârât a atacat cu recurs, la 15 mai 2002, încheierea din 3 septembrie 2001 pronunțată în dosarul nr. 3116/2001 de curtea de apel, prin care s-a respins cererea de suspendare a executării.

Recurentul a criticat soluția curții de apel de respingere a cererii, deși a arătat că a formulat o cerere de declanșarea unui recurs în anulare la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Recursul este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 300 alin. (3) C. proc. civ. suspendarea, la cerere, a executării hotărârii poate fi acordată prin încheiere.

Potrivit art. 282 alin. (2) și art. 249 C. proc. civ. împotriva încheierii premergătoare nu se poate face apel sau recurs decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății.

Cum încheierea de suspendare a executării hotărârii s-a soluționat separat, printr-o încheiere interlocutorie, ea nu se poate ataca, potrivit regulii mai sus indicate, decât odată cu fondul.

Cum însă, în cauză, fondul este reprezentat de o cerere de recurs, hotărârea dată în soluționarea recursului nu se mai poate ataca cu recurs. Ca urmare, încheierea de soluționare a cererii de suspendare a executării nu se poate ataca nici pe această din urmă cale.

Pe cale de consecință urmează a se respinge ca inadmisibil recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul C.Z.N. împotriva încheierii din 3 septembrie 2001 a Curții de Apel Bacău, secția civilă (dosar nr. 3116/2001).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2003.