Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 862/2017 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal in post-communist restitution claims barred by Law No. 165/2013 exclusive appeal provision

Case Number Decizia nr. 862/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal on points of law filed by the claimant against the Bucharest Court of Appeal’s decision, thereby upholding the lower court's dismissal of the claim. The dispute arose from a claim under Law No. 165/2013 seeking to modify an administrative compensation decision and compel the defendant entity to award specific market-value points for two expropriated properties in Motru. The court held that under Article 35(4) of Law No. 165/2013, judgments in such cases are subject only to appeal, not to further appeal on points of law. Consequently, relying on Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, which bars cassation when the law restricts first-instance judgments to appeal only, and Article 634(1)(4), which renders such appellate decisions final, the court determined the appeal was procedurally inadmissible and the appellate decision remains in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, art. 129 din Constituție, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal in post-communist restitution claims barred by Law No. 165/2013 exclusive appeal provision: Conform dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ.: „nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

Keywords

AI generated
restitution of property article of civil procedure value in dispute administrative dismissal grounds for cassation e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
(1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013
Prin urmare, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, decizia care face obiectul recursului este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs.
art. 129 din Constituție
Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ
și cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 862/2017

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 637/A din 28 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul - reclamant A. împotriva sentinței nr. 499 din data 18 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu pârâta B.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, la data de 25 ianuarie 2017, reclamantul A.; recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 9 februarie 2017.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ. cu referire la art. 499 teza finală din același cod, Înalta Curte, urmează a analiza cu prioritate admisibilitatea recursului, față de care constată următoarele:

Obiectul prezentului litigiu îl constituie acțiunea prin care reclamantul A. a solicitat modificarea Deciziei de compensare nr. 5292/2015, emisă de pârâta B., și obligarea pârâtei să acorde 1.176.038 puncte în compensare, reprezentând valoarea de piață a două terenuri situate în intravilanul orașului Motru, în suprafață de 1.089 mp, respectiv 6.993 mp.

Cererea a fost formulată la data de 5 noiembrie 2015 și a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Romania.

Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aplicabilă în prezenta speță, prevede în art. 35 că:“(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.”

Conform dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ.: „nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Prin urmare, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, decizia care face obiectul recursului este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs.

Conform principiului legalității o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Din coroborarea dispozițiilor sus evocate, respectiv art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 cu art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. și cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. rezultă că Decizia nr. 637/A din 28 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 637/A din 28 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 637/A din 28 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca inadmisibil.

Decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 mai 2017.