Negative Jurisdictional Conflict Resolved: Bucharest Court Competent for Enforcement Against Guarantor-Debtor

Decizie nr. 856/2017

Deliberând,asupra conflictului de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 20 ianuarie 2017, sub nr. x/299/2017, petentul B.E.J., A., cu sediul în municipiul București, sector 3, a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut din 06 februarie 2014, la cererea creditoarei SC B. IFN, cu sediul în municipiul București, sector 3, împotriva debitorului C., domiciliat în municipiul București, sector 1.

Prin sentința civilă nr. 1485 din 31 ianuarie 2017, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte, pentru următoarele considerente:

La data de 20 ianuarie2017 creditoarea SC B. IFN a solicitat punerea în executare silită, împotriva debitoarei împrumutate D. și a girantului C., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut din 06 februarie 2014.

Potrivit dispozițiilor art. 666 alin. (1) C. proc. civ., „În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de el pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 665 alin. (1) și dovada achitării taxei judiciare de timbru”, iar conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ. „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor”.

De asemenea, a reținut această instanță că potrivit art. 112 alin. (1) C. proc. civ.: „Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia; în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali” .

Astfel, Judecătoria sectorului 1 București a constatat că, în cauză, creditoarea a învestit executorul judecătoresc cu urmărirea a doi debitori, respectiv debitorul principal și debitorul accesoriu.

Judecătoria sectorului 1 București a avut în vedere și împrejurarea că în reglementarea noului C. proc. civ., față de C. proc. civ. de la 1865,s-a urmărit crearea unei instanțe de executare unice în raport de debitorul principal ori crearea de dosare de executare separate pentru debitorii obligați accesoriu, astfel încât solicitarea de încuviințare a executării silite doar pentru debitorii obligați accesoriu urmărește eludarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ. care instituie o competență teritorială exclusivă.

În consecință, Judecătoria sectorului 1 București a apreciat că este competentă să soluționeze cererea Judecătoria Vălenii de Munte, în a cărei circumscripție se află domiciliul debitorului principal, întrucât normele precitate nu instituie o competență teritorială alternativă, care să acorde creditoarei un drept de opțiune între instanța de la domiciliul debitorului și instanța de la domiciliul garantului - debitor obligat accesoriu.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte la data de 15 martie 2017.

Prin sentința civilă nr. 33 din 21 martie 2017, Judecătoria Vălenii de Munte a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență, suspendând judecata până la soluționarea conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Vălenii de Munte a reținut că la data de 06 februarie 2014 creditoarea creditoarei SC B. IFN a acordat debitoarei D. un împrumut de 8.000 lei garantat de către numitul C. în calitate de girant.

La data de 20 ianuarie 2017, creditoarea SC B. IFN a solicitat punerea în executare silită, împotriva debitorului girant C., a titlului executoriu reprezentat de Contractul de împrumut din 06 februarie 2017, pentru recuperarea sumei de 2.961,90 lei,executorul judecătoresc solicitând instanței de la sediul debitorului girant încuviințarea executării silite.

Această instanță a reținut incidența prevederilor art. 666 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora „în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare.”și ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ. care dispun că „instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului”.

A mai reținut că, în speță, există un debitor principal, cu domiciliul pe raza teritoriala a Judecătoriei Vălenii de Munte și un debitor accesoriu cu domiciliul pe raza teritoriala a Judecătoriei sector 1 București, executorul judecătoresc formulând cereri de încuviințare a executării silite pentru fiecare dintre aceștia, la instanța competentă, în raport de domiciliul fiecăruia dintre ei.

De asemenea, Judecătoria Vălenii de Munte a apreciat că analogia procedurii speciale a executării civile cu dispozițiile cererilor de chemare în judecată la care se referă art. 112 C. proc. civ., făcută de Judecătoria sectorului 1 București nu poate fi primită.

Sub acest aspect a reținut că faza executării silite opune, de regulă, un creditor urmăritor și un debitor urmărit; în cadrul executării silite, spre deosebire de faza de judecată, coparticiparea procesuală, de regula, nu poate fi decât activă. Dacă prin același titlu executoriu sunt obligați mai mulți debitori, executarea trebuie să se facă separat pentru fiecare dintre ei. Explicația acestei deosebiri dintre cele doua faze ale procesului civil rezidă în caracterul unipatrimonial al executării silite.

Totodată, această instanță a apreciat că pot exista situații excepționale care justifică o coparticipare procesuală pasivă (creditorul comun urmărește un bun proprietate comună) însă, în speță, nu s-a făcut dovada existenței unei asemenea situații speciale.

În consecință, având în vedere că domiciliul debitorului urmărit se află în București, Judecătoria Vălenii de Munte a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect încuviințare executare silită, în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Examinând conflictul de competență, Înalta Curte reține că, în cauză, competența soluționării pricinii revine Judecătoriei sectorului 1 București, pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 622 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, dacă legea nu prevede altfel.

Conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ. instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor când legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul, sau, după caz,sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Prevederile art. 651 alin. (3) C. proc. civ. au atribuit instanței de executare competența de soluționare a cererilor de încuviințare a executării silite, a contestațiilor la executare, precum și a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În cauză, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 20 ianuarie 2017, B.E.J., A. a solicitat încuviințarea executării silite în Dosarul de executare nr. x/2017, prin toate formele admise de lege, la cererea creditoarei SC B. IFN, împotriva debitorului C., în calitate de garant, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut din 06 februarie 2014.

Contractul de împrumut anterior menționata fost încheiat între creditoarea SC B. IFN, cu sediul în municipiul București, sector 3, debitoarea D., cu domiciliul în com. Varbilău, sat Cotofenești, județul Prahova, în calitate de împrumutat, și debitorul C., cu domiciliul în municipiul București, sector 1, în calitate de girant.

Astfel, din contractul de credit rezultă că debitoare principală este D., iar C. este debitor garant, care și-a asumat prin același contract obligația de a rambursa suma împrumutată, în cazul în care împrumutatul nu-și respectă angajamentul de plată.

Din perspectiva fazei executării silite, debitorul poate fi reprezentat atât de împrumutat, cât și de garant, așadar nu numai de debitorul din raportul obligațional.

În acest sens sunt dispozițiile art. 645 alin. (1) C. proc. civ. care dispun că „sunt părți în procedura de executare silită creditorul și debitorul” și cele ale art. 648 alin. (1) din același act normativ, potrivit cărora „creditorul, în condițiile legii, poate urmări în limita creanței și a accesoriilor acesteia, concomitent sau, după caz, separat, și bunurile terților care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile debitorului se aplică în mod corespunzător și terților garanți, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel”.

Înalta Curte reține că în cauza de față cererea de încuviințare a executării silite este formulată numai împotriva debitorului garant C., nefiind incidente prevederile art. 112 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora „Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia; în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali”.

De altfel, din verificările efectuate în sistemul informatic Ecris, a rezultat că executorul judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite în Dosarul de executare nr. x/2017, formulând cereri de încuviințare a executării silite pentru fiecare dintre debitori, la instanța competentă, în raport de domiciliul fiecăruia dintre ei.

Astfel, la data de 30 ianuarie 2017, pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte a fost înregistrată, sub nr. x/333/2017, cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul B.E.J., A., prin care a solicitat încuviințarea executării silite, în toate modalitățile de executare, a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut din 06 februarie 2014, la cererea creditoarei SC B. IFN împotriva debitoarei D., în Dosarul de executare nr. x/2017.

Așadar, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. potrivit cărora: „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Din perspectiva textelor de lege sus-menționate, competența de soluționare a cererii privind încuviințarea executării silite aparține, în speță, judecătoriei în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului urmărit.

În raport de considerentele arătate și de textele legale evocate, precum și față de împrejurarea că la data sesizării organului de executare, respectiv20 ianuarie 2017, debitorul garant C., împotriva căruia se solicită încuviințarea executării silite, avea domiciliul în municipiul București, sector 1, competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite este Judecătoria sectorului 1 București.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 mai 2017.