Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 749/2017 AI generated

Inadmissibility of appeal against interlocutory order on correction of material errors in cassation proceedings

Case Number Decizia nr. 749/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed against an interlocutory decision, thereby upholding the lower court's ruling that annulled the petitioners' motion for correction of material errors; the underlying dispute concerned a procedural challenge where the petitioners sought to correct a decision rejecting their cassation appeal, which had previously dismissed a cancellation appeal against a final appellate judgment; the decisive legal basis established that under the principle of legality of appeals, interlocutory decisions resolving requests for correction of material errors are subject to the same appellate routes as the substantive decision they modify, and since the underlying judgment in a cassation appeal is final without further right of appeal, the interlocutory decision rejecting the correction was likewise not subject to further appellate review.

Legislator headnote

AI generated

art. 200 C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, Art. 508 alin. (4) C. proc. civ, art. 442 C. proc. civ, art. 446 C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against interlocutory order on correction of material errors in cassation proceedings: Art. 508 alin. (4) C. proc. civ. prevede că hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.

Keywords

AI generated
interlocutory decision cassation review procedural orders correction of material error principle of legality challenge of cancellation

Cited Legislation

AI generated
art. 200 C. proc. civ
Prin încheierea din 15 februarie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a anulat cererea formulată de petenți, în raport de dispozițiile art. 200 C.
art. 493 alin. (3) C. proc. civ
Completul de filtru C4, la data de 30 martie 2017, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Art. 508 alin. (4) C. proc. civ
Art. 508 alin. (4) C. proc. civ.
art. 442 C. proc. civ
Îndreptarea erorilor materiale este prevăzută de art. 442 C. proc. civ., iar în ce privește căile de atac ce pot fi exercitate împotriva încheierilor prin care s-au soluționat astfel de cereri, art.
art. 446 C. proc. civ
civ., iar în ce privește căile de atac ce pot fi exercitate împotriva încheierilor prin care s-au soluționat astfel de cereri, art. 446 C. proc. civ.
art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.
art. 129 din Constituție
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 749/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, la data de 3 februarie 2017, A. Mureș, B. și C., prin curator D. au solicitat îndreptarea erorilor materiale strecurate în Decizia nr. 15/R din 25 ianuarie 2017, prin care li s-a respins contestația în anulare formulată împotriva Deciziei civile nr. 338/R din 29 septembrie 2016, a aceleiași instanțe.

Prin încheierea din 15 februarie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a anulat cererea formulată de petenți, în raport de dispozițiile art. 200 C. proc. civ., față de împrejurarea că aceștia nu și-au îndeplinit obligația impusă de instanță, de a indica obiectul cererii și temeiul de drept al acesteia.

Împotriva acestei încheieri definitive au declarat recurs A. Mureș, B. și C., prin curator D., ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 22 martie 2017.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 29 martie 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru C4, la data de 30 martie 2017, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 18-23 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La data de 24 aprilie 2017, recurenții au depus la dosar punct de vedere asupra raportului, susținând că recursul este admisibil.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 11 mai 2017, în temeiul art. 493 alin. 5 C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În speță, prin Decizia nr. 15/R din 25 ianuarie 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, împotriva căreia petenții au formulat cerere de îndreptare a erorii materiale, s-a respins contestația în anulare formulată de aceștia împotriva Deciziei civile nr. 338/R din 29 septembrie 2016, pronunțată în recurs.

Art. 508 alin. (4) C. proc. civ. prevede că hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.

Îndreptarea erorilor materiale este prevăzută de art. 442 C. proc. civ., iar în ce privește căile de atac ce pot fi exercitate împotriva încheierilor prin care s-au soluționat astfel de cereri, art. 446 C. proc. civ. prevede: „Încheierile pronunțate în temeiul art. 442 și 443, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 444 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea.”

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Față de dispozițiile legale anterior menționate, încheierea din 15 februarie 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, pronunțată în soluționarea cererii de îndreptare a erorilor materiale a unei decizii pronunțate în soluționarea unei contestații în anulare care vizează o decizie pronunțată în recurs, nu este supusă recursului.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

În consecință, față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de A. Mureș, B. și C., prin curator D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. Mureș, B. și C., prin curator D., împotriva încheierii din 15 februarie 2017a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2017.