Labor dispute jurisdiction conflict resolved: Arad Tribunal declared competent for workplace-based claims

Decizia nr. 2352/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată Ia Tribunalul Arad la data de 22 februarie 2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. SRL, obligarea pârâtei la plata salariului datorat aferent lunii septembrie 2015, la care să se adauge dobânda legală calculată de la data scadenței până la data plății efective, obligarea pârâtei la plata contravalorii zilelor de concediu de odihnă rămas neefectuat aferent perioadei lucrate în anul 2015, obligarea pârâtei la plata sporului, de 75% calculat la salariul de bază aferent zilelor de repaus săptămânal în care a desfășurat activitate la locul de muncă, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Arad în soluționarea cauzei, arătând că raportat la dispozițiile art. 107 C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) și art. 269 C. muncii competența de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul reclamantei (Tribunalul Mureș) sau instanței de la sediul societății pârâte (Tribunalul Timiș).

Prin cererea reconvențională societatea pârâtă-reclamantă reconvențional a solicitat obligarea reclamantei-pârâtă reconvențional la restituirea contravalorii tichetelor de masă primite și necuvenite, inclusiv contravaloarea imprimării acestora, în cuantum de 4.903,54 lei, obligarea reclamantei-pârâtă reconvențional Ia restituirea contravalorii impozitului aferent tichetelor de masă primite și necuvenite, în cuantum de 784,57 lei și compensarea parțială a sumelor.

Prin sentința civilă nr. 454 din 16 iunie 2016, Tribunalul Arad a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantă în favoarea Tribunalului Mureș, reținând că nu există nicio dovadă a faptului că reclamanta are locul de muncă în municipiul Arad.

Prin sentința civilă nr. 1048 din 20 octombrie 2016, Tribunalul Mureș a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad și, constatând ivit un conflict negativ de competență, a înaintat cauza instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivare s-a reținut că, în contractul individual de muncă al reclamantei nu au fost completate datele privind locul de muncă al acesteia, însă faptul că reclamanta și-a desfășurat activitatea la punctul de lucru din Arad al societății pârâte este, pe de o parte, dovedit cu mențiunile de pe bonul fiscal atașat facturii emise de reclamantă, iar pe de altă parte, necontestat de societatea pârâtă. De asemenea, pârâta angajatoare a arătat prin nota scrisă depusă la dosarul acestei instanțe, ca reclamanta și-a desfășurat activitatea la punctul de lucru al societății din localitatea Arad, jud. Arad.

În raport de prevederile art. 230 din Legea nr. 62/2011, coroborate cu cele ale art 116 C. proc. civ., s-a reținut că competența de soluționare a cauzei aparține instanței inițial învestite.

Se constată că prima instanță sesizata, respectiv Tribunalul Arad, este competentă să soluționeze cauza de față, în considerarea argumentelor ce succed:

Astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, obiectul acțiunii îl constituie un litigiu de muncă (pretențiile reclamantei izvorând dintr-un contract individual de muncă), astfel că în cauză sunt incidente normele de competență instituite prin dispozițiile art. 269 C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 „a dialogului social”.

Aceste prevederi au modificat esențial regimul juridic al competenței teritoriale a tribunalului în soluționarea conflictelor de muncă, înlocuind competența teritorială absolută cu o competență alternativă ce dă posibilitatea reclamantului să opteze între a sesiza tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul său, respectiv locul său de muncă.

În ambele situații, reglementarea competenței teritoriale a tribunalului, din materia conflictelor de munca, se realizează prin norme derogatorii de la dreptul comun care, prin dispozițiile art. 107 din Legea nr. 134/2010 „privind C. proc. civ.” dispun că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul.

Rațiunea reglementării constă într-o mai bună administrare a justiției dar și în crearea unor facilități pentru salariat, în situația când acesta are calitatea de reclamant.

Tot astfel, în situația în care mai multe instanțe sunt deopotrivă competente, reclamantul este cel care are alegerea, conform reguliior generale de competență (art. 116 C. proc. civ.) în legătură cu instanța ce urmează a fi sesizată, învestire asupra căreia nici chiar acesta nu mai poate reveni, odată ce opțiunea s-a exercitat prin inițierea demersului judiciar.

În speță, potrivit legii speciale, reclamanta avea opțiunea între instanța din raza teritorială a domiciliului său și cea a locului de muncă.

Or, așa cum s-a arătat, reclamanta a optat pentru introducerea cererii pe rolul Tribunalului Arad, în circumscripția teritorială a căruia se găsește locul său de muncă, respectiv punctul de lucru al societății pârâte unde reclamanta și-a desfășurat activitatea.

Ca atare, acest tribunal este competent să soluționeze cauza, ca prima instanță sesizată de reclamantă, care a înțeles să facă alegerea între cele două instanțe deopotrivă competente teritorial.

Așa fiind, față de cele ce preced, competența soluționării cauzei va fi stabilită în favoarea Tribunalului Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 decembrie 2016.