Revision of final judgments based on new documentary evidence: failure to prove force majeure or retention by opposing party bars admission under Civil Procedure Code Article 322(1)(5)

Decizia nr. 2090/2016

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă, la data de 09 mai 2013, sub nr. x/46/2013, petenta Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat București” a solicitat revizuirea deciziilor civile nr. 61/A din 23 mai 2011 și nr. 75/A din 30 iunie 2011, pronunțate de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/46/2011, invocând dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În motivare a arătat că, după darea hotărârilor, a descoperit înscrisuri noi, determinante, care, întrucât au fost emise intimaților, îndeplinesc condiția de a nu fi putut fi înfățișate instanței, pentru că au fost reținute de partea potrivnică ori pentru că a existat o împrejurare mai presus de voința părților.

Prin încheierea de ședință din 29 mai 2014, instanța a stabilit cadrul procesual, în sensul că Serviciul Român de Informații a dobândit calitatea de revizuient conform dispozițiilor art. 3 din O.U.G. nr. 114/2013 și a Protocolului de predare-primire, alături de revizuienta inițială.

Prin decizia civilă nr. 115 din 22 ianuarie 2015, Curtea de Apel Pitești a respins cererea de revizuire, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Recursurile formulate de revizuienții Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” și Serviciul Român de Informații - U.M. X împotriva acestei decizii și a încheierii de ședință din 26 iunie 2014, pronunțată în același dosar, au fost admise prin decizia nr. 2685 din 26 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a recurentei-revizuiente R.A.-A.P.P.S. București, precum și excepția lipsei de interes a recurentului S.R.I., invocate de către intimații A., B. și C., a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța de control a constatat că dispozițiile instanței, cât privește stabilirea cadrului procesual din perspectiva părților, sunt contradictorii și afectează drepturile procesuale ale acestora.

Astfel, la termenul din data de 29 mai 2014, curtea de apel a admis că, atât R.A.-A.P.P.S. București, cât și S.R.I., au calitatea de revizuienți în cauză pentru ca ulterior, la termenul din data de 26 iunie 2014, să respingă cererea acestuia din urmă de a fi analizate înscrisurile depuse în considerarea poziției sale de revizuient, cu motivarea că s-a subrogat în drepturile și obligațiile procesuale ale Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”.

Or, dacă revizuientul S.R.I. a dobândit această calitate în condițiile stabilite prin încheierea de la termenul de judecată din data de 29 mai 2014, atunci condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire în privința sa trebuiau analizate prin raportare la înscrisurile cu care această parte a înțeles să susțină cererea de revizuire și pe care le-a indicat a fi depuse la dosarul Curții de Apel Pitești.

În schimb, dacă s-a subrogat în drepturile și obligațiile procesuale ale revizuientei R.A.-A.P.P.S., așa cum instanța a consemnat în încheierea de la termenul de judecată din data de 26 iunie 2014, nu putea prelua decât drepturile procesuale ale părții căreia i s-a subrogat, fiind ținut de limitele cererii de revizuire inițial formulate de acea parte.

Sub acest aspect, s-a constatat că hotărârea recurată este contradictorie, stabilirea corectă a limitelor judecății și a părților antrenate în litigiu cu care instanța este învestită fiind o condiție prealabilă analizării fondului cererii de revizuire.

Cu prilejul rejudecării, Curtea de Apel Pitești a solicitat părților să pună concluzii asupra cadrului procesual sub aspectul părților. Acestea au prezentat, în scris, punctul de vedere asupra modalității în care acest cadru s-a transformat pe parcursul judecății.

Intimata A., prin mandatar, a invocat excepția inadmisibilității revizuirii formulate de către S.R.I., separat de R.A.-A.P.P.S., întrucât acesta nu a fost parte în dosarul de fond, astfel că nu poate formula căi extraordinare de atac împotriva hotărârilor pronunțate, decât în măsura în care i s-ar fi transmis calitatea de parte de la aceasta. Or, în evoluția actelor normative, prerogativa de succesor în drepturi și obligații i-a fost anulată, motiv pentru care, neavând calitatea de parte, nu poate formula cerere de revizuire.

Serviciul Român de Informații a susținut că prin O.U.G. nr. 114 din 18 decembrie 2013, așa cum a fost modificată și aprobată prin Legea nr. 42/2015, s-a transmis în favoarea sa, din administrarea R.A.-A.P.P.S., cu menținerea dreptului de proprietate în domeniul public al statului, un total de 107.787,21 mp, în care este inclusă suprafața de 68.089,60 mp, care a făcut obiectul acțiunii în revendicare în dosarul de fond. În aceste condiții, Înalta Curte a statuat că S.R.I. a dobândit calitate procesuală activă de revizuient de plin drept, la fel ca și R.A.-A.P.P.S., dezlegarea fiind obligatorie pentru instanța de trimitere.

Potrivit punctului de vedere al Serviciului Român de Informații, prin decizia de casare s-a statuat că revizuienta inițială a rămas titulara drepturilor izvorâte din litigii în legătură cu imobilul în cauză, dar și că S.R.I. are, de asemenea, calitate de revizuient interesat în soluționarea cererii de revizuire, chiar dacă acesta a executat deja obligația stabilită prin hotărârea judecătorească de fond.

A solicitat să se constate că, întrucât a avut în administrare imobilul în litigiu, această instituție îndeplinește condițiile pentru a fi considerată revizuientă, cererea sa sprijinindu-se și pe alte înscrisuri decât cele prezentate de R.A.-A.P.P.S. În cauză este întrunită situația de coparticipare procesuală activă, S.R.I. urmărind apărarea dreptului de administrare primit prin efectul O.U.G. nr. 114 din 18 decembrie 2013, privind modificarea titularilor dreptului de administrare a unor imobile aflate în domeniul public și privat al statului și pentru modificarea unor acte normative, așa cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 42/2015, dar și pentru apărarea unui interes special constând în obligația statuată de art. 800 C. civ., potrivit căruia, persoana împuternicită cu administrarea deplină este ținută să conserve și să exploateze în mod profitabil bunurile, să sporească patrimoniul sau să realizeze afectațiunea masei patrimoniale, în măsura în care aceasta este în interesul beneficiarului, adică a Statului Român.

Pe de altă parte, Serviciul Român de Informații are calitate procesuală activă în susținerea cererii de revizuire întrucât nu ar fi fost atacate și desființate încheierile prin care acesta a dobândit o atare calitate. Cum urmare eliminării alin. (3) al art. 282 C. proc. civ., prin Legea nr. 219/2005, apelul făcut împotriva hotărârii nu mai este socotit a fi făcut și împotriva încheierilor premergătoare, nici recursul, potrivit art. 316 C. proc. civ., nu poate fi socotit a fi fost făcut și împotriva acestora.

Pe de altă parte, nu s-ar putea stabili în alt sens pentru că în acest mod i s-ar crea o situație mai grea în propria cale de atac.

Nu în ultimul rând, ca urmare a modificării deținătorului dreptului de administrare, se impune a fi parte în dosar, ca titular al dreptului pus în discuție.

Prin încheierea din data de 28 martie 2016, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de Serviciul Român de Informații - U.M. X București, prin subrogare temporară, în drepturile și obligațiile revizuientei Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat București”, care a păstrat calitatea de revizuient.

Cu privire la obiectul cererii de revizuire Curtea de Apel Pitești a reținut că aceasta este îndreptată, pe de o parte, împotriva soluției date în revizuirea hotărârii pronunțate de către instanța de fond, hotărâre în cadrul căreia Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că a produs o vătămare reclamanților, ca urmare a încălcării drepturilor și libertăților fundamentale, iar, pe de altă parte, împotriva noii hotărâri pronunțate asupra fondului, urmare admiterii cererii de revizuire, în condițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ.

Așa cum rezultă din hotărârea dată de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, la 27 mai 2010, în Cauza Drăghici și alții împotriva României, publicată în M. Of. nr. 845/16.12.2010, la momentul pronunțării acesteia, pentru terenul în suprafață de 68.086,68 mp, situat în Băile Olănești, care a aparținut autorului reclamanților și a fost ocupat în regimul comunist (care a construit pe el o vilă), a fost cerută restituirea în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991. Curtea Europeană a reținut, potrivit apărărilor Stratului Român, că, inclusiv la momentul pronunțării sale, cererile erau respinse.

Moștenitorii proprietarului, decedat în anul 1997, au formulat noi cereri de restituire a terenului la Primăria Băile Olănești, în temeiul Legii nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, fără succes.

La data de 2 iulie 2001, invocând Legea nr. 10/2001, reclamanții au solicitat restituirea imobilului de la Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, care deținea terenul.

La data de 29 mai 2002, pentru că nu au primit răspuns în termenul legal de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamanții au sesizat Tribunalul Vâlcea cu o acțiune în revendicare împotriva pârâților R.A.-A.P.P.S. și Ministerul Finanțelor.

Printr-o hotărâre din data de 12 iunie 2003, tribunalul a admis parțial acțiunea reclamanților și a dispus ca pârâtele să le restituie terenul. Totuși, acesta a respins cererea reclamanților de a fi despăgubiți pentru lipsa de folosință rezultată din privarea de bunul lor. Pe baza probelor depuse la dosar, inclusiv a expertizei terenului, instanța a apreciat că reclamanții aveau un drept recunoscut prin Legea nr. 10/2001 de a cere restituirea și că statul și-a însușit în mod abuziv terenul.

Prin decizia din data de 5 noiembrie 2003, Curtea de Apel Pitești a admis apelul pârâtelor și a declarat acțiunea inadmisibilă pe motiv că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamanții ar fi trebuit să opteze pentru procedura prevăzută de această lege, iar nu pentru acțiunea de drept comun în revendicare. Prin aceeași sentință, curtea de apel a respins apelul reclamanților cu privire la cererea lor de despăgubire pentru lipsa de folosință.

Recursul formulat de reclamanți a fost respins prin decizia definitivă și irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 25 noiembrie 2004.

Curtea Europeană a constatat că acțiunea în revendicare introdusă de reclamanți a fost respinsă în mod irevocabil la data de 25 noiembrie 2004, de instanțele interne care au apreciat că reclamanții trebuiau să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, deși nicio decizie administrativă nu fusese dată în termenul legal de 60 de zile de la data depunerii cererii lor administrative. S-a reținut că modul în care instanțele, după mai mult de 3 ani de la începutul procedurii administrative, au respins acțiunea reclamanților, fără a analiza comportamentul administrației și respectarea de către aceasta a procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pune la îndoială eficiența accesului la o instanță, conferit reclamanților în cadrul procedurii în revendicare.

Curtea Europeană a apreciat că ingerința în dreptul reclamanților de acces la o instanță nu a fost proporțională cu scopul urmărit; faptul că instanțele au invocat existența procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001 a încălcat dreptul reclamanților de acces la o instanță în măsura în care după mai mult de opt ani de la începerea procedurii administrative în discuție, aceștia nu au primit nicio despăgubire, neavând nicio garanție că o vor obține în viitorul apropiat.

Prin urmare, s-a constatat că în speță a avut loc încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea de Apel Pitești a arătat că prin cererea de revizuire se invocă descoperirea unor înscrisuri noi care nu fost înfățișate instanței fondului spre a constata că vătămarea drepturilor reclamanților nu exista la data pronunțării Curții Europene a Drepturilor Omului, întrucât, mai înainte de acest moment, dreptul la restituirea proprietății funciare fusese satisfăcut integral de pe urma autorului, în procedurile desfășurate de alte organe ale statului, instituite prin lege, respectiv comisiile de aplicare a legii fondului funciar.

Cu actele nou depuse, Statul Român, prin reprezentanți săi pentru patrimoniul în litigiu, au susținut că, prin actele care ar fi fost descoperite ulterior, se dovedește că proprietatea la care era îndrituită familia titularului inițial nu i-ar mai fi aparținut acestuia la momentul preluării de către stat, precum și că dreptul ar fi fost pe deplin reconstituit, în condițiile legislației de retrocedare a bunurilor aparținând fondului funciar.

Curtea de Apel Pitești a reținut că vătămarea asupra căreia s-a statuat de către Curtea Europeană poate face obiect al reparației doar între momentul pronunțării acesteia și cel al formulării cererii de revizuire a soluției prin care instanța națională a produs o asemenea vătămare prin acte survenite ulterior acestei pronunțări, în vreme ce actele invocate de către revizuentul Statul Român sunt anterioare, fiind fără relevanță faptul că ele sunt întocmite de instituții proprii ale acestuia în proceduri distincte, asupra cărora nu are un control centralizat, spre a le folosi în fața instanței europene.

Dacă s-ar considera că hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului antamează numai lipsa unei căi efective de atac în care să se poată valorifica dreptul la recuperarea întregii fostei proprietăți, atunci revizuirea deciziei civile nr. 61/A din 23 mai 2011 nu poate fi făcută în temeiul înscrisurilor considerate ca determinante și noi, potrivit prevederilor legii, aceste înscrisuri neputând schimba situația existenței unei vătămări în sensul lipsirii reclamanților de permisiunea de a a-și expune pretențiile.

Însă, ar putea fi admisibilă revizuirea hotărârii date de instanța de apel asupra fondului, decizia nr. 75/A din 30 iunie 2011, în care se poate face aprecierea îndreptățirii reprimirii în posesiune a proprietății pretins pierdute și nerecuperată în alte proceduri administrative stabilite în acest sens de către Statul Român.

Din acest punct de vedere, examinând cererea de revizuire, Curtea de Apel Pitești a constatat că aceasta nu este întemeiată.

Astfel, inițial au fost invocate ca acte noi: titlul de proprietate nr. 10 din 30 octombrie 2004, titlul de proprietate nr. 1294/28708 din 17 octombrie 2001, titlul de proprietate nr. 2032 din 14 iunie 2005, Tabelul întocmit de Primăria Orașului Olănești cu reconstituirea izlazurilor comunale și actul de vânzare-cumpărare din data de 3 noiembrie 1943, despre care reprezentanta inițială a Statului Român a arătat că le-a descoperit ulterior judecății, fiind în imposibilitatea de a se înfățișa în instanță întrucât acestea au fost emise intimaților. S-a susținut că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv că au fost descoperite înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, precum și că înscrisurile menționate sunt determinante în cauză, întrucât fac dovada că, potrivit titlurilor de proprietate menționate în favoarea intimaților, au fost reconstituite suprafețele de 10,0035 ha, 2,9134 ha, respectiv 2,9134 ha, în condițiile legilor fondului funciar. Totodată, conform Tabelului întocmit de către Primăria Orașului Olănești, terenul în suprafață de 32 ha din pct. „Prislop coasta Olii” are destinația de izlaz, putând fi identificat cu ușurință în planul din anul 1946, folosit de intimați în dovedirea cererii de revendicare. În fine, cu actul de vânzare-cumpărare din 3 noiembrie 1943, se dovedește că autorul intimaților, D. a înstrăinat parte din proprietatea sa, însă intimații au revendicat și aceste suprafețe de teren.

S-a arătat, de asemenea, în cererea de revizuire că, din coroborarea tuturor acestor înscrisuri, rezultată remedierea consecințelor deciziei civile nr. 177 din 05 noiembrie 2003 a Curții de Apel Pitești, dreptul de proprietate fiind reconstituit integral. Astfel, din însumarea suprafețelor care rezultă din actele noi, cu cele din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, reiese că reconstituirea s-a făcut pentru o suprafață de 51,2563 ha, mai mare decât cea menționată în decizia nr. 35 adoptată de către Comisia de Plasă pentru Reforma Agrară potrivit Legii nr. 187/1945 și reținută de Curtea de Apel Pitești în considerentele hotărârii atacate. Prin urmare, susținerea intimaților conform căreia autorului D. i-a fost luat abuziv terenul în suprafață de 50 ha, este lipsită de temei.

Prin cererea completatoare și modificatoare formulată la data de 16 mai 2013, revizuienta a adăugat ca înscrisuri noi de care înțelege să se folosească și: referatul întocmit de ing. E., primit la 18 aprilie 2013 de la Ocolul Silvic Maluri (de unde rezultă că D. deținea 10,05 ha teren în zonele Purdoiu și Sub Maluri, teren reconstituit în 30 noiembrie 2004, prin titlul de proprietate nr. 19 de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Olănești); declarația dată de E. în calitate de martor și raportul de expertiză tehnică judiciară din Dosarul nr. x/C/2002 primite la 16 aprilie 2013 de la Spitalul de Urgență Elias; documentația primită de la Primăria Orașului Olănești la 24 aprilie 2013 (toate documentele folosite în susținerea cererilor de către reclamanți); hărțile primite la 30 aprilie 2013 de la Direcția Topografică Militară din Ministerul Apărării Naționale (U.M. nr. Y București) cu privire la terenul în litigiu, eliberate la cererea formulată de revizuientă la data de 29 aprilie 2013; contracte vânzare-cumpărare teren încheiate de F. (moștenitoarea lui D.) după 1951, comunicate de A.N.C.P.I. la 8 mai 2013 și adresa formulată către Prefectura Județului Vâlcea la data de 12 ianuarie 1946, comunicată de Arhivele Naționale la 7 mai 2013, din care rezultă suprafața deținută de Societatea Olănești, de 3.486 ha, dobândită de la G.

S-a susținut că și acestea probează că moștenitorii lui D. aveau deja reconstituit integral dreptul de proprietate la data admiterii primei cereri de revizuire, dar și faptul că suprafața revendicată (administrată de R.A.-A.P.P.S.) nu se mai regăsea în patrimoniul lui D. la data preluării de către Stat.

Cu cererea depusă la dosar, au fost invocate drept înscrisuri noi și extrasul „Parcela 8” obținut de Ocolul Silvic, probând situarea „Văii Dragului” și excluderea terenului aferent „Vilei Speciale” din cuprinsul celui revendicat de reclamanții-intimați, act primit, cu proces-verbal întocmit la 18 aprilie 2013, de la Direcția Silvică Vâlcea.

De asemenea, cu cererea depusă la dosar, revizuienta a invocat a fi înscrisuri noi: contractele de vânzare-cumpărare încheiate în perioada 1919-1951, în care D. are calitatea de vânzător, obținute la 17 iunie 2013; înscrisurile obținute la data de 11 iunie 2013 de la Autoritatea Națională pentru restituirea Proprietăților conform adresei nr. 7161 din 11 iunie 2013 (dispoziția nr. 376/2005 care face obiectul Dosarului nr. x/CC; decizia nr. 7322 din 29 ianuarie 2010 emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; dispoziția nr. 410 din 07 septembrie 2009 care face obiectul Dosarului nr. x/CC; sentința civilă nr. 276/F-CONT din 11 mai 2011 a Curții de Apel Pitești); înscrisurile noi obținute de la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale (cererea locuitorilor din comuna Olănești din 1945; adresa nr. 2 din 15 mai 1945; proces-verbal din 09 aprilie 1945) și înscrisurile noi obținute de la Primăria Orașului Olănești (copie conform cu originalul de pe registrul agricol pentru anii 1948-1949 privind pe D. și H.).

Cu referire la aceste înscrisuri s-a reținut că probează aceeași situație a îndestulării, prin reconstituirea dreptului de proprietate, la data introducerii cererii de revizuire ce face obiectul Dosarului nr. x/46/2011, pentru suprafețe de teren care ieșiseră anterior preluării de către stat din proprietatea lui D. (teren vândut de acesta conform contractelor de vânzare-cumpărare), dar și că terenul situat în punctul „Sub Maluri-Poiana” se află în proprietatea Societății Olănești și nu a autorului intimaților.

Prin decizia nr. 1324 din 24 mai 2016, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins cererea de revizuire formulată de revizuenții Ministerul Finanțelor Publice și Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” București, subrogată temporar în drepturi și obligații de intervenientul în interes propriu Serviciul Român de Informații - U.M. X București, ambii în calitate de reprezentanți ai Statului Român, împotriva deciziilor civile nr. 61/A din 23 mai 2011 și nr. 75/A din 30 iunie 2011, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, în Dosarul nr. x/46/2011, în contradictoriu cu intimații A., B. și C.; au fost obligați revizuienții să plătească intimaților suma de 940 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Pitești a reținut că, prin decizia civilă nr. 61/A din 23 mai 2011, Curtea de Apel Pitești a admis cererea de revizuire formulată de revizuenții-reclamanți A., B. și C., în temeiul art. 322 pct. 9 C. proc. civ., a schimbat decizia civilă nr. 177/2003 și a fixat termen pentru judecata apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 361 din 17 iunie 2003, pronunțată de Tribunalul Vâlcea.

Prin decizia civilă nr. 75/A din 30 iunie 2011, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanți și de pârâții Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 361 din 17 iunie 2003, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2002.

Asupra fondului cererii de revizuire Curtea de Apel Pitești a reținut că, potrivit art. 322 alin. (1) pct. 5 teza I C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Pentru a putea fi folosit ca înscris nou într-o cerere de revizuire, actul juridic depus trebuie să îndeplinească mai multe condiții respectiv: să fie vorba despre un înscris, iar nu de alte mijloace de probă; acesta să fie doveditor, în sensul de a fi probant prin el însuși; înscrisul să fie nou, adică să fie descoperit după darea hotărârii (cerința nefiind îndeplinită dacă a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea); să fi existat la data pronunțării hotărârii; înscrisul să nu fi putut fi înfățișat în procesul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții; înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanța a cărei hotărâre este atacată, ar fi putut conduce la o altă soluție.

În cauză, revizuienta a invocat mai multe înscrisuri, sus-menționate, care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, o parte dintre acestea nu sunt înscrisuri noi, respectiv nu au fost descoperite după darea hotărârii. În Dosarul nr. x/46/2011, în stadiul procesual al recursului, se regăsesc înscrisurile referitoare la titlurile de proprietate, cererile de reconstituire și declarațiile atașate cererilor de reconstituire anterioare invocate.

De asemenea, referatul întocmit de ing. E., invocat în cererea de revizuire, se regăsește la dosarul instanței de apel.

În schimb, declarația dată de aceeași persoană în calitate de martor și raportul de expertiză tehnică judiciară din Dosarul nr. x/C/2002, despre care s-a susținut că au fost primite la data de 16 aprilie 2013 de la Spitalul de Urgență Elias, nu reprezintă înscrisuri, în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., ci alte mijloace de probă.

Cu referire la celelalte înscrisuri invocate în susținerea cererii de revizuire, curtea de apel a reținut că au fost eliberate de diverse instituții ale statului, la cererea revizuientei.

Astfel, înscrisurile depuse la dosar au fost eliberate de Arhivele Naționale - Serviciul Județean Vâlcea la solicitarea făcută de petentă la data de 30 mai 2013, așa cum rezultă din adresa nr. C/1004 din 17 iunie 2013 și de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în urma cererii formulate la data de 22 aprilie 2013, astfel cum rezultă din adresa nr. 24295/RG din 11 iunie 2013.

În mod similar, revizuienta a arătat și dovedit că înscrisurile invocate în cerere au fost obținute în urma cererilor adresate Primăriei Băile Olănești, O.C.P.I. Vâlcea și Direcției Silvice Vâlcea.

A reținut Curtea de Apel Pitești că, în aceste condiții, înscrisurile invocate nu au calitatea de înscrisuri noi, lipsind dovada imposibilității de prezentare dintr-un motiv mai presus de voința revizuientei, câtă vreme au fost eliberate de diverse instituții de stat (Arhivele Naționale, O.C.P.I. Vâlcea, Primăria Băile Olănești, Direcția Silvică Vâlcea și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților), la solicitarea acesteia, solicitare care putea fi făcută oricând pe parcursul soluționării cauzei în prima instanța, apel sau recurs.

Or, condiția ca înscrisul să nu fi putut fi procurat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții sau întrucât a fost reținut de partea potrivnică nu este îndeplinită dacă înscrisul putea fi obținut și depus prin diligența părții.

În speță, înscrisurile invocate s-au aflat în permanență la Arhivele Naționale sau în arhivele altor instituții ale statului și au putut fi procurate la solicitarea revizuientei, așa încât, nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.; simpla necunoaștere a unor înscrisuri care ar fi avut legătură cu cauza, putând altfel fi obținute prin diligenta parții interesate, nu reprezintă o împrejurare mai presus de voința acestea, pentru a putea fi temei de revizuire.

A reținut curtea de apel că înscrisurile invocate în susținerea cererii de revizuire, cu distincțiile făcute (în sensul că fie se aflau în dosarul în care au fost pronunțate deciziile a căror revizuire se cere, fie nu pot fi asimilate înscrisurilor, fiind alte mijloace de probă, fie nu s-a dovedit reținerea lor de partea adversă ori că partea s-ar fi aflat în imposibilitate de a le prezenta dintr-o împrejurare mai presus de voința sa), nu constituie înscrisuri noi în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care, nu se mai impune analizarea caracterului lor doveditor.

Cu referire la înscrisurile depuse de Serviciul Român de Informații, Curtea de Apel Pitești a reținut că prin încheierea pronunțată la data de 28 martie 2016 s-a constatat că, în cauză, Statul Român a schimbat, în cursul judecății, pe reprezentantul său pentru patrimoniul în litigiu, R.A.-A.P.P.S., cu S.R.I., însă temporar, până la aprobarea ordonanței de urgență prin lege, pentru ca apoi reprezentantul inițial să rămână învestit cu această însărcinare în partea privitoare la litigiile în curs asupra aceluiași patrimoniu.

Pentru intervalul în care Serviciul Român de Informații s-a subrogat legal în drepturile și obligațiile R.A.-A.P.P.S., în calitate de reprezentant al Statului Român, s-a apreciat că dispozițiile art. 53 C. proc. civ. de la 1865, aplicabil cauzei, stipulează în mod expres că cel ce intervine, indiferent că stă în interes propriu sau în interesul unei părți a cărei apărare o sprijină, ia procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenției.

Prin urmare, S.R.I., subrogat temporar prin lege în drepturile și obligațiile mandatarului inițial pentru revizuientul Statul Român, se bucura de drepturile și avea obligațiile procesuale ale acestui revizuient, așa cum au fost ele exercitate de către reprezentantul inițial.

De aceea, acesta nu mai putea adăuga înscrisuri pretins noi, celor folosite la inițierea demersului procedural. De altfel, înscrisurile invocate de S.R.I. au caracter de noutate numai prin faptul că au fost eliberate la cererea acestuia, iar nu pentru că nu s-ar fi aflat la dispoziția părților procesului încă de la data soluționării fondului; ceea ce se invocă în realitate constituie o activitate de cercetare nouă făcută de un alt reprezentant al aceleiași persoane juridice, Statul Român, în informații deținute de alte instituții ale acestuia.

A mai reținut curtea de apel că din examinarea acestor înscrisuri se constată că, la momentul reformei agrare, autorul intimaților deținea teren agricol în limita permisă pentru un singur proprietar, restul fiind păduri, chestiune care nu a fost contestată în cauză; relațiile furnizate de instituția de evidență cadastrală relevă aceeași situație care rezultă și din cuprinsul titlurilor de proprietate depuse, ca acte noi, de către revizuienta R.A.-A.P.P.S. referitor la reconstituirea dreptului de proprietate în procedura permisă de legislația retrocedării bunurilor funciare.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Curtea de Apel Pitești a respins cererea de revizuire.

Împotriva deciziei nr. 1324 din 24 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, au declarat recurs recurenții Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și Serviciul Român de Informații - U.M. X. Recurentul Serviciul Român de Informații a declarat recurs și împotriva încheierii de ședință din 28 martie 2016, pronunțată de aceeași instanță, în Dosarul nr. x/46/2013*.

I. Recurentul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat admiterea recursului și modificarea, în parte, a deciziei civile nr. 1324 din 24 mai 2016, în sensul revizuirii deciziilor civile nr. 61/A din 23 mai 2011 și nr. 75/A din 30 iunie 2011, pronunțate de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/46/2011.

În dezvoltarea motivelor de recurs, care nu au fost încadrate în drept în ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., acest recurent a arătat că în mod greșit Curtea de Apel Pitești a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deși revizuienta R.A.-A.P.P.S. a descoperit înscrisuri doveditoare care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Astfel, prin Titlul de proprietate nr. 10 din 30 noiembrie 2014, intimaților li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafața de 10 ha și 35 mp, în temeiul legilor funciare, în calitate de moștenitori ai defunctului D.

Prin titlul de proprietate nr. 1294/28708 din 17 octombrie 2001, intimaților li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 2 ha și 9134 mp, în temeiul legilor funciare, în calitate de erezi ai defunctei F., moștenitoarea lui D.

A susținut recurentul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, că instanța de revizuire nu a analizat corect titlul de proprietate nr. 2032 din 14 iunie 2005, prin care intimaților li s-a reconstituit, în baza legilor fondului funciar, dreptul de proprietate pentru o suprafață de 2 ha și 9134 mp, în calitate de erezi ai defunctei F., soția supraviețuitoare a defunctului D.

De asemenea, instanța de revizuire a apreciat în mod greșit că certificatul eliberat de Primăria Orașului Olănești, cu privire la categoria de folosință a terenului în litigiu nu are calitatea de înscris care să nu fi putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților și care să aibă aptitudinea de a schimba în tot hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Printr-o altă critică, recurentul Statul Român a susținut că instanța de revizuire nu a motivat soluția de respingere a cererii deduse judecății și nu a dat eficiență actului de vânzare-cumpărare din data de 03 noiembrie 1943.

Astfel, Curtea de Apel Pitești a admis cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 177 din 05 noiembrie 2013, dată de aceeași instanță, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., însă consecințele încălcării drepturilor intimaților au fost remediate prin soluționarea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate în baza legislației în vigoare, pe o suprafață de 50 ha, care reprezintă rezerva legală impusă de reforma agrară din 1945. Or, din însumarea suprafețelor menționate în actele prezentate de R.A.-A.P.P.S. cu suprafețele din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv 0, 6466 ha (titlul de proprietate nr. 2032 din 14 iunie 2005) plus 10,0035 ha (titlul de proprietate nr. 10 din 30 noiembrie 2004) plus 2,9134 ha (titlul de proprietate nr. 1294/28708 din 17 octombrie 2001) plus 32 ha (tabelul cu reconstituirea islazurilor comunale) plus 5,70 ha, rezultă că suprafața pentru care moștenitorii au fost despăgubiți este de 51,2563 ha.

Recurentul Statul Român a susținut că, până la data pronunțării deciziei civile nr. 61/A din 23 mai 2011, de către Curtea de Apel Pitești, în Dosarul nr. x/46/2011, s-a restituit o suprafață de teren mai mare decât cea menționată în decizia nr. 35, adoptată de Comisia de plasă pentru reforma agrară (prin care se recunoscuse suprafața de 50 ha, ca rezervă exceptată de la expropriere, potrivit dispozițiilor Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare și art. 3-5 din Regulamentul pentru aplicarea acestui act normativ).

Prin urmare, a arătat că, dacă înscrisurile depuse de recurenta-revizuientă R.A.-A.P.P.S. s-ar fi aflat la dosar la data pronunțării de către Curtea de Apel Pitești a deciziei nr. 75/A din 30.06.2011, ar fi condus la o altă soluție, respectiv la admiterea apelurilor formulate împotriva sentinței nr. 361 din 17 iunie 2003, dată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2002.

II. Prin recursul formulat, recurenta-revizuientă Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” a arătat, sub un prim aspect, că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la greșita calificare a cadrului procesual, deoarece, în primul ciclu procesual s-a reținut o coparticipare procesuală a R.A.-A.P.P.S. și a Serviciului Român de Informații în calitate de revizuiente. În rejudecare, Curtea de Apel Pitești a reținut că S.R.I. este doar un intervenient și, că, din acest motiv, nu ar mai putea depune la dosar înscrisuri noi, în sensul art. 322 C. proc. civ.

Această soluție este eronată, întrucât încheierile din 8 mai 2014 și 29 mai 2014 din primul ciclul procesual, prin care s-a reținut calitatea de revizuent a S.R.I., au rămas în vigoare, bucurându-se de autoritate de lucru judecat.

Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 296 și 316 C. proc. civ., Serviciului Român de Informații (care a formulat recurs, admis alături de recursul coparticipantului R.A.-A.P.P.S.) nu i se poate crea o situație mai grea în propria cale de atac. În acest sens, a arătat că prin decizia nr. 2685 din 26 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis doar recursurile promovate de revizuenții R.A.-A.P.P.S. și S.R.I.

A mai arătat recurenta R.A.-A.P.P.S. că cererea în revendicare a fost formulată în contradictoriu cu pârâta R.A.-A.P.P.S. (care era, la data sesizării instanței, titulara dreptului de administrare al imobilului revendicat). Ulterior, urmare efectelor unui act normativ, dreptul de administrare a imobilului s-a transferat la S.R.I. În consecință, este justificat - indiferent dacă dosarul se judecă în fond sau în căi de atac (chiar și extraordinare) - să fie parte în dosar titularul dreptului pus în discuție. Cum Serviciul Român de Informații este un veritabil revizuient, înscrisurile depuse de acesta trebuiau analizate pentru a se stabili dacă au caracter de noutate.

Printr-o altă critică, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta R.A.-A.P.P.S. a arătat că instanța de revizuire nu a analizat toate înscrisurile.

Astfel, curtea de apel nu a făcut nicio referire la hărțile obținute de R.A.-A.P.P.S. de la Direcția Topografică Militară - Ministerul Apărării Naționale (U.M. Y București) la data de 30 aprilie 2013, care anterior erau secretizate.

Prin urmare, se impune examinarea tuturor înscrisurilor noi depuse de părți (R.A.-A.P.P.S. și S.R.I.), din perspectiva caracterului de „înscris nou”, deoarece refuzul analizării acestora încalcă principiul disponibilității, care guvernează procesul civil.

Cu referire la pretinsa neanalizare de către curtea de apel a „tuturor înscrisurilor”, recurenta-revizuientă R.A.-A.P.P.S. a invocat și incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că omisiunea cercetării tuturor înscrisurilor reprezintă și o încălcare a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora instanța de apel era obligată să analizeze direct toate înscrisurile depuse de revizuenți, urmând a constata dacă se încadrează sau nu în condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Prin criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-revizuientă a susținut greșita aplicare a dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, cu referire la noțiunea de înscris nou, s-a arătat că în mod nelegal instanța de apel a exclus din această categorie, fără a le analiza, o declarație de mator și un raport de expertiză dintr-un alt litigiu (Dosarul nr. x/C/2002, înscrisuri primite la 16 aprilie 2013 de la Spitalul de Urgență Elias), deși acestea au forța probantă a unui înscris.

Recurenta-revizuientă a considerat că aprecierile instanței de revizuire, referitoare la lipsa dovezii imposibilității de prezentare dintr-un motiv mai presus de voința petentei (cu motivarea că înscrisurile au fost eliberate de diverse instituții ale Statului la solicitarea R.A.-A.P.P.S., solicitate care putea fi făcută oricând), sunt incorecte și au condus la o greșită aplicare a normei legale.

Astfel, hărțile de la Direcția Topografică Militară din Ministerul Apărării Naționale (U.M. Y București), depuse împreună cu procesul-verbal la 8 mai 2013, au avut caracter secret. Deși aceste înscrisuri, analizate în mod singular, nu pot fi singure determinate (instanța nefăcând, de altfel, o asemenea analiză), ansamblul înscrisurilor noi are un asemenea caracter; simplul fapt că anumite înscrisuri se găseau la Arhivele Naționale sau la primărie nu este suficient pentru a aprecia că nu a existat o împrejurare mai presus de voința părților.

A susținut această recurentă că nu se poate considera că avea obligația de a verifica toate dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată (cu atât mai mult cu cât, nefiind parte, nici nu ar fi avut acces la acestea), multitudinea de ipoteze verificabile făcând imposibilă intrarea în posesia acestor documente.

Cât privește faptul că Arhivele Naționale sau O.C.P.I. Vâlcea au eliberat înscrisuri, a precizat că prin adresa nr. 4606 din 10 aprilie 2013, înregistrată la Arhivele Naționale Vâlcea sub nr. C/725 din 11 aprilie 2013, a solicitat eliberarea, în copie, a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în perioada 1919-1951 de D., a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în perioada 1951-1960 de F., a registrului de recensământ agrar din 1941 pentru zona Băile Herculane și a sentinței civile nr. 5 din 22 noiembrie 1944, pronunțată de Tribunalul Vâlcea; la această adresă, Arhivele Naționale Vâlcea nu au dat curs.

Eliberarea în copie a contractelor de vânzare-cumpărare s-a realizat de către Arhivele Naționale Vâlcea, la solicitarea R.A.-A.P.P.S. nr. 6534 din 30 mai 2013, transmisă Secretariatului General al Guvernului și trimisă la Arhivele Naționale Vâlcea (înregistrată sub nr. 1004 din 10 iunie 2013), așa cum rezultă și din adresa nr. C/1004 din 17 iunie 2013, de eliberare a contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate în perioada 1919-1951, în care D. a avut calitatea de vânzător.

A susținut recurenta-revizuientă R.A.-A.P.P.S. că această situație de fapt nu îi poate fi imputată întrucât a depus toate diligențele necesare pentru obținerea înscrisurilor.

Sub un alt aspect, recurenta-revizuientă R.A.-A.P.P.S. a arătat că înscrisurile pe care le-a depus sunt înscrisuri noi, chiar dacă o parte din acestea se regăsesc în dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție (care a soluționat recursul împotriva acelorași hotărâri atacate cu revizuire).

În acest context, s-a arătat că înscrisurile noi (coroborate cu cele aflate în dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție) probează lipsa elementelor necesare admiterii cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., iar înscrisurile aflate în dosarul de recurs nu au fost valorificate de instanța de recurs, neavând legătură cu motivele de recurs invocate la acea dată. Înscrisurile invocate de R.A.-A.P.P.S. sunt enumerate în opisul de la dosar revizuire, făcându-se dovada că au fost obținute după soluționarea irevocabilă a cauzei.

Înscrisurile noi au, în opinia recurentei-revizuiente, caracter determinant, putând împiedica admiterea primei cereri de revizuire formulată de reclamanți. Astfel, prin decizia nr. 61/A din 23 mai 2011, Curtea de Apel Pitești a admis prima cerere de revizuire, reținând, printre altele, că încălcările constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului continuă să se producă și că nu pot fi remediate în niciun alt mod. Or, înscrisurile noi ar fi probat că încălcările fuseseră remediate.

A mai arătat recurenta-revizuientă că în cauză este incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor Legii nr. 16/1996 privind Arhivele Naționale.

În acest sens a invocat dispozițiile art. 30 din acest act normativ, privitoare la documentele care nu pot fi date în cercetare, și a solicitat să se aibă în vedere adresa emisă de Arhivele Naționale și depusă la dosar de recurentul Serviciul Român de Informații în recurs. De asemenea, a susținut și încălcarea de instanța de revizuire a dispozițiilor Legii nr. 677/2001, arătând că a solicitat de la Arhivele Naționale Vâlcea contractele de vânzare-cumpărare încheiate de defunctul D., în calitate de vânzător, care nu au fost eliberate, pentru motivul că nu a justificat calitatea sa în raport cu semnatarii acestora înscrisuri. Faptul că abia ulterior Arhivele Naționale au eliberat documentele și dispozițiile art. 30 din Legea nr. 16/1996 care prevăd că anumite documente deținute de această instituție nu vor fi puse la dispoziția părților, justifică calitatea de înscris „nou”.

III. Prin recursul întemeiat în drept pe dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentul Serviciul Român de Informații a solicitat admiterea căii de atac, desființarea încheierii interlocutorii pronunțată în ședința publică din 28 martie 2016, în Dosarul nr. x/2013*; casarea deciziei nr. 1324 din 24 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.

În subsidiar, a solicitat admiterea cererii de revizuire formulată împotriva deciziilor civile nr. 61/A/2011 și nr. 75/A/2011, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, și modificarea acestora, în sensul admiterii apelurilor formulate de R.A.-A.P.P.S. și de Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și menținerii deciziei nr. 177/A/2003, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, ca fiind temeinică și legală.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, fiind schimbate natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, cu referire la aspectele reținute în încheierea de ședință din 28 martie 2016 în ceea ce privește înlocuirea de către Statul Român, în cursul judecații, a reprezentantului inițial pentru patrimoniul în litigiu, respectiv R.A.-A.P.P.S., temporar, până la aprobarea ordonanței de urgentă prin lege, cu S.R.I.

A susținut acest recurent că instanța a interpretat greșit situația juridică referitoare la calitatea sa procesuală, respingându-i cererea în care reclama calitatea de revizuent, iar ulterior reținând că nu are nici calitate de intervenient în interes propriu, decât temporar. Or, din cauza calificării greșite a cadrului procesual, instanța de revizuire a reținut, în mod nelegal, că nu avea dreptul să depună înscrisuri noi.

Recurentul S.R.I. a arătat, de asemenea, că interpretarea dată de Curtea de Apel Pitești este greșită, întrucât urmare depunerii la dosar a Protocolului de predare-preluare nr. 1642461 din 23 ianuarie 2014, încheiat în baza O.U.G. nr. 114/2013 între Serviciul Român de Informații și Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, cu privire la transmiterea imobilului Complexul Palat Olănești din proprietatea publică a statului și administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, în administrarea Serviciului Român de Informații, prin încheierea din 29 mai 2014, Curtea de Apel Pitești a dispus introducerea sa în cauză, în calitate de revizuient, alături de revizuienta R.A.-A.P.P.S., care și-a păstrat această calitate procesuală, astfel încât cele două instituții s-au aflat în situația de coparticipare procesuală activă reglementată de art. 47-48 C. proc. civ.

Întrucât a dobândit calitate procesuală și față de dispozițiile art. 48 C. proc. civ. (potrivit cărora apărările și concluziile unuia dintre revizuenți nu pot folosi sau păgubi celorlalți), prin notele de ședință nr. 1362694 din 21 mai 2014, depuse pentru termenul din 29 mai 2014, a precizat poziție sa procesuală în sensul că în susținerea cererii de revizuire înțelege să formuleze aceleași critici împotriva deciziilor civile nr. 61/A din 23 mai 2013 și nr. 75/A din 30 iunie 2011, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, ca și R.A.-A.P.P.S., critici pe care le susține cu materialul probator format din înscrisuri noi, care nu au fost cunoscute de instanță, deși existau la aceea dată și au un caracter determinant, fiind apte, în condițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., să conducă la o altă soluție decât cea pronunțată.

Cu toate acestea, în rejudecarea cererii de revizuire, potrivit dispozițiilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea interlocutorie pronunțată în ședința publică din 28 martie 2016, Curtea de Apel Pitești a dispus scoaterea sa din calitatea de revizuent cu motivarea că a existat doar o subrogare temporară a Serviciului Român de Informații în drepturile și obligațiile R.A.-A.P.P.S..

Față de aceste considerente, recurentul Serviciul Român de Informații a susținut că dispoziția instanței de îndepărtare a sa din calitatea de revizuent este nelegală, întrucât dobândirea calității sale de revizuent în acest litigiu, s-a întemeiat pe prevederile art. 3 alin. (5) din O.U.G. nr. 114/2013 (forma în vigoare până la 21 martie 2015), potrivit cărora Serviciul Român de Informații se subrogă în toate drepturile și obligațiile Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” în legătură cu activitatea aferentă imobilului prevăzut la art. 2, inclusiv în cele izvorâte din litigii. Ulterior, prevederile art. 3 alin. (5) din O.U.G. nr. 114/2013 au fost modificate prin Legea nr. 42/2015, în sensul eliminării sintagmei „inclusiv în cele izvorâte din litigii”, situație în care Serviciul Român de Informații a rămas cu un mandat general valabil de subrogare în drepturile și obligațiile R.A.-A.P.P.S.-ului, fără a exista vreo precizare că acest mandat de subrogare ar fi unul temporar.

Or, urmare acestei modificări legislative, calitatea procesuală activă a S.R.I. nu poate fi afectată, întrucât acesta și-a păstrat același statut și interes legitim de a formula căi de atac împotriva unor hotărâri judecătorești care îi sunt opozabile și pe care, în calitate de administrator al imobilului în litigiu, trebuie să le pună în aplicare.

Având în vedere că, pe de o parte, Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” a avut calitatea de parte în litigiul în care s-a pronunțat hotărârea judecătorească a cărei revizuire se cere și că aceeași instituție a formulat și cererea de revizuire care face obiectul acestui proces, iar pe de altă parte, urmare modificărilor legislative, S.R.I. a primit un mandat legal de subrogare în drepturile și obligațiile care privesc imobilul în litigiu, recurentul S.R.I. a susținut că are calitate procesuală activă în cauză.

De asemenea, a arătat că, întrucât acest litigiu privește revendicarea unui teren aflat în administrarea sa, în calitate de reprezentant al Statului Român, alături de R.A.-A.P.P.S., are interesul de a interveni în cadrul unui proces deja început, în sprijinul părților care au calitatea de revizuenți, pentru apărarea și conservarea unui drept real, așa cum este definit de art. 551 pct. 7 C. civ. În acest sens sunt și dispozițiile art. 800 C. civ., potrivit cărora persoana împuternicită cu administrarea deplină este ținută să conserve și să exploateze în mod profitabil bunurile, să sporească patrimoniul sau să realizeze afectațiunea masei patrimoniale, în măsura în care aceasta este în interesul beneficiarului.

În considerarea acestor dispoziții legale, recurentul Serviciul Român de Informații a arătat că a dobândit calitate procesuală activă, de revizuent, astfel cum s-a reținut cu autoritate de lucru judecat de Curtea de Apel Pitești (prin încheierile din 08 mai 2014 și 29 mai 2014) și așa cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2685 din 26 noiembrie 2015.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii și a înscrisurilor depuse la dosar.

Astfel, a susținut că din motivarea deciziei recurate rezultă că instanța de revizuire a înțeles eronat situația de fapt dedusă judecății, în raport cu materialul existent la data pronunțării, apreciind în mod greșit că revizuenții R.A.-A.P.P.S. și S.R.I. au depus înscrisuri care nu ar putea fi considerate noi, în sensul că au fost cunoscute de instanță sau existau la aceea dată dar nu au fost solicitate de părți.

Pentru a respinge cererea de revizuire promovată de revizuienta R.A.-A.P.P.S., Curtea de Apel Pitești a precizat, în decizia nr. 1324/2016, că înscrisurile invocate nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv condiția de a fi noi, întrucât acestea se regăsesc în dosarul de recurs nr. x/46/2011.

Or, exercitarea revizuirii pentru motivul descoperirii unor înscrisuri doveditoare după pronunțarea hotărârii implică, prin definiție, unele exigențe. Una dintre acestea privește obligativitatea ca înscrisul să fie descoperit după pronunțarea hotărârii judecătorești atacate, în sensul că dacă ar fi fost cunoscute de instanță, cu ocazia judecării pricinii, ar fi putut duce la o altă soluție decât cea pronunțată.

Astfel, cererea de revizuire promovată de revizuientele R.A.-A.P.P.S. și S.R.I. este îndreptată împotriva deciziilor civile nr. 61/A din 23 mai 2013 și nr. 75/A din 30 iunie 2011, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, în soluționarea apelului și nu a recursului.

Prin urmare, dacă înscrisurile care au fost descoperite ulterior pronunțării soluției date în apel au fost utilizate și în cadrul unei alte căi de atac, cum este recursul, nu înseamnă că au fost cunoscute și de judecătorul care s-a pronunțat în apel.

Astfel, în accepțiunea art. 322 pct. 5 C. proc. civ., condiția ca un înscris să fie nou se referă la necunoașterea acestuia de către instanța care a pronunțat hotărârea judecătorească supusă revizuirii și nu de către o instanță care s-ar fi pronunțat într-o cale de atac ulterioară și care nu se poate pronunța pe aspecte de fapt deduse judecății.

În speță, aceasta este și situația existentă la judecarea recursului (la care a făcut referire Curtea de Apel Pitești), unde, în cuprinsul deciziei nr. 1801 din 01 aprilie 2013 (prin care a fost soluționat recursul promovat împotriva deciziilor civile nr. 61/A/2011 și nr. 75/A/2011), Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că nu se impune analiza criticilor care vizează aspectele de fapt ale litigiului.

Or, în raport de aceste argumente, motivele de respingere a cererii de revizuire sunt nelegale și netemeinice, astfel că se impune casarea deciziei atacate.

În ceea ce privește soluția instanței cu privire la faptul că nu a fost probată dovada imposibilității de prezentare a înscrisurilor noi dintr-un motiv mai presus de voința revizuientei, recurentul-revizuent a susținut că acest aspect trebuie analizat și din perspectiva circumstanțelor concrete ale erorii săvârșite de instanța de judecată.

Astfel, a arătat că trebuie avută în vedere edificarea unor construcții pe terenul care face obiectul acestui litigiu, aspect relevat încă de la judecata în primă instanță. În acest sens, Tribunalul Vâlcea a consemnat în sentința nr. 361/2003 că „pe teren a fost edificată o construcție afectată reprezentanților de vârf ai partidului comunist, această construcție denumită Palatul Olănești devenind de interes public (...)”. Acest aspect a fost confirmat și prin raportul de expertiză tehnică (completare) efectuat în cauză de expertul tehnic I., în sensul că s-a menționat situarea Complexului Palat Olănești pe suprafața de teren revendicată de către reclamanții-intimați.

Or, în situația în care, în toate aceste etape procesuale a fost stabilită cu exactitate și claritate existența Complexului „Palat Olănești” pe terenul revendicat de intimați, era imposibil de prevăzut de către părțile din proces că, ulterior, printr-o eroare inexplicabilă, o altă instanță de judecată, în revizuire, va aprecia, fără niciun motiv, că ansamblul de construcții Palatul Olănești se află în afara terenului revendicat de intimați.

Din acest motiv este evident faptul că nu a existat niciun motiv rațional pentru care revizuienta R.A.-A.P.P.S. să fi căutat înscrisuri noi pentru a dovedi o stare de fapt cunoscută de părțile litigiului și recunoscută prin actele procesuale arătate, și, cu atât mai mult, este evident că nici Serviciul Român de Informații nu a avut posibilitatea de a înfățișa aceste înscrisuri noi, care dovedesc în mod neîndoielnic realitatea existenței Complexului „Palat Olănești” pe terenul revendicat de intimați.

De asemenea, a susținut că înscrisurile care au intrat în posesia R.A.-A.P.P.S., primite de la alte instituții ale statului după pronunțarea celor două decizii supuse revizuirii, sunt în măsură să evidențieze încă două erori în înțelegerea stării de fapt, de natură a conduce la modificarea soluției pronunțate, și anume faptul că, la data pronunțării deciziilor atacate cu revizuire, moștenitorii defunctului D. beneficiaseră deja de reconstituirea dreptului de proprietate a autorului lor, pentru suprafață de teren pe care acesta o mai deținea în proprietate la momentul la care autoritățile comuniste i-au preluat în mod abuziv averea și faptul că amplasamentul complexului „Palat Olănești” este integrat terenului cunoscut sub denumirea „Lacul cu Ghiocei”, înstrăinat de D. către Banca G. SA, prin contractul de vânzare-cumpărare cu nr. 8660 încheiat în anul 1919.

Și în acest caz, caracterul de noutate al înscrisurilor a fost certificat prin raportul de expertiză depus de expertul judiciar J., acestea nefiind cunoscute de instanța care a pronunțat cele două decizii supuse revizuirii, deși existau la acea dată, dar nu au putut fi prezentate de către revizuientă întrucât nu erau în posesia sa și nici nu avea cunoștință despre existența lor.

Mai mult, în concluziile raportului judiciar de expertiză topografică, omologat de instanță, s-a constatat caracterul de noutate al înscrisurilor analizate, acestea nefiind folosite în judecățile anterioare, cu relevanță juridică directă asupra imobilului în litigiu.

A mai arătat acest recurent că revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. presupune că, în mod involuntar, instanța a săvârșit o eroare în legătură cu starea de fapt reținută în hotărârea atacată, fie în raport cu materialul existent la data pronunțării hotărârii, fie în legătură cu noile împrejurări, apărute după pronunțarea hotărârii.

Astfel, o primă greșeală de percepere a realității se regăsește în decizia civilă nr. 75/A din 30 iunie 2011, unde instanța a menționat că, prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, a fost identificată o suprafață de 68.086,6 m.p. ca făcând parte din terenul revendicat de către reclamanți și care excede suprafeței de teren pe care este amplasat Palatul Olănești.

Or, prin precizările făcute de expertul desemnat, I., în răspunsul la obiecțiuni s-a arătat că suprafața de teren revendicată nu excede suprafeței de teren pe care este amplasat Palatul Olănești, care a fost construit chiar pe această suprafață de teren.

De asemenea, recurentul-revizuent, enumerând în detaliu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, a susținut că acestea atestă faptul că, la data pronunțării ambelor decizii atacate - nr. 61/A din 23 mai 2011 și nr. 75/A din 30 iunie 2011 - intimații nu mai puteau beneficia de restituirea în natură a unei suprafeței de teren de 6,8 ha, întrucât deja beneficiaseră de restituirea unui teren în suprafață de 196,7935 ha în Băile Olănești (compusă din însumarea suprafețelor de 5,33 ha + 2,9134 ha + 10,0035 ha + 0,6466 ha + 177,90 ha), care includea și terenul în zona solicitată („zonele Purdoiu și Sub Maluri”).

Prin urmare, a conchis că, prin pronunțarea celor două decizii supuse revizuirii, intimaților li s-a recunoscut un drept de proprietate pentru o suprafață de teren care este mai mare decât cea pretinsă de autorul lor.

În plus, contractele de vânzare-cumpărare încheiate de F. (moștenitoarea defunctului D.) după 1951, probează faptul că aceasta a continuat să înstrăineze terenuri din patrimoniul lui D. și după anul 1945. Or, aceste înscrisuri noi ar fi putut împiedica admiterea primei revizuiri solicitate de reclamanți, întrucât, prin decizia nr. 61/A din 23 mai 2011, instanța a admis prima cerere de revizuire (a intimaților din prezenta cauză), reținând printre altele că încălcările constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului continuă să se producă și nu pot fi remediate în niciun alt mod.

Or, înscrisurile noi ar fi lămurit faptul că, între timp, moștenitorii defunctului D. au obținut, în temeiul legilor fondului funciar, reconstituirea unor suprafețe de teren mai mari decât li s-ar fi cuvenit, în sensul că, de la data pronunțării deciziei nr. 177/2003 (care a fost revizuită prin decizia nr. 61/A/2011) și până la pronunțarea deciziei nr. 61/A/2011, moștenitorii lui D. beneficiaseră deja de restituirea de către Statul Român, în baza legilor fondului funciar, a 196,7395 ha teren.

Cererile de recurs formulate de recurenta-revizuientă Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” și de recurentul Serviciul Român de Informații - U.M. X au fost legal timbrate cu taxe judiciare de timbru în cuantum de câte 5 lei, conform dispozițiilor art. 3 lit. h), coroborate cu cele ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997; în temeiul dispozițiilor art. 17 din același act normativ, recursul declarat de recurentul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare la recursurile declarate și nu au învederat Înaltei Curți excepțiile și apărările lor.

Cu prilejul dezbaterilor, intimata A., prin reprezentat convențional, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Examinând încheierea și decizia recurate, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că recursurile nu sunt fondate și urmează a fi respinse, pentru considerentele ce vor succede:

Recursul declarat de recurentul Serviciul Român de Informații - U.M. X împotriva încheierii de ședință din 28 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/46/2013*, respectiv criticile subsumate primului motiv din recursul formulat de recurenta-revizuientă Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, prin care s-a susținut că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la stabilirea cadrului procesual (în sensul că Serviciul Român de Informații este un veritabil revizuent), care se impun a fi examinate cu prioritate, nu pot fi primite.

Astfel, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, la data de 09 mai 2013, sub nr. x/46/2013, revizuienta Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., revizuirea deciziilor civile nr. 61/A din 23 mai 2011 și nr. 75/A din 30 iunie 2011, pronunțate de această instanță în Dosarul nr. x/46/2011.

Prin decizia civilă nr. 61/A din 23 mai 2011, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a admis cererea formulată de revizuienții A., B. și C. de revizuire a deciziei nr. 177/A din 05 noiembrie 2003, pronunțată de aceeași instanță, în contradictoriu cu intimații Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” și Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, în Dosarul nr. x/2003, și a schimbat această decizie, stabilind termen pentru soluționarea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 361 din 17 iunie 2003 a Tribunalului Vâlcea.

Prin decizia civilă nr. 75/A din 30 iunie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții-reclamanți A., B. și C. și de apelanții-pârâți Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” și Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 361 din 17 iunie 2003, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2002.

Recurentul Serviciul Român de Informații nu a fost parte în dosarele finalizate cu hotărârile care fac obiectul cererii de revizuire.

Cu referire la temeiul de drept al recursului, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., care sancționează nerespectarea principiului forței obligatorii a convențiilor legal făcute, între părțile contractante, și care au fost invocate din perspectiva „greșitei interpretări a situației juridice în ceea ce privește calitatea procesuală a Serviciului Român de Informații”, nu sunt, prin ipoteză, aplicabile în speță.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a examina criticile de nelegalitate prin raportare la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din 29 mai 2014, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a luat act că Serviciul Român de Informații, care formulase o cerere de intervenție accesorie în Dosarul nr. x/46/2013, a dobândit, prin efectul legii, calitatea de revizuient, alături de revizuienta Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” .

În acest sens, instanța de revizuire a reținut dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 114/2013 și Protocolul de predare-primire încheiat de Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” și Serviciul Român de Informații, depus la dosar.

Conform art. 2 din O.U.G. nr. 114/2013, s-a dispus trecerea din administrarea R.A.-A.P.P.S., în administrarea S.R.I., a imobilelor menționate în mod expres în acest act normativ; în anexa nr. 2 se regăsește Complexul Palat Olănești.

Art. 3 alin. (5) din același act normativ prevedea, la data publicării în M. Of., că: „La data semnării protocolului de predare-preluare, Serviciul Român de Informații se subrogă în toate drepturile și obligațiile Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” în legătură cu activitatea aferentă imobilului prevăzut la art. 2, inclusiv în cele izvorâte din litigii, precum și din convențiile și contractele încheiate potrivit legii.”

Cu prilejul aprobării prin Legea nr. 42 din 17 martie 2015, publicată în M. Of. nr. 185/18.03.2015, art. 3 alin. (5) din O.U.G. nr. 114/2013 a fost modificat, dobândind următorul conținut: „La data semnării protocolului de predare-preluare, Serviciul Român de Informații se subrogă în toate drepturile și obligațiile Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” în legătură cu activitatea aferentă imobilului prevăzut la art. 2.”

Prin încheierea pronunțată în ședința publică de la data de 28 martie 2016, în Dosarul nr. x/46/2013*, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, ținând seama de dezlegările date prin decizia de recurs, a pus în discuție stabilirea cadrului procesual și a admis, în principiu, cererea de intervenție în interes propriu, formulată de S.R.I. - U.M. X, prin subrogare temporară în drepturile și obligațiile revizuientei R.A.-A.P.P.S. București; a constatat că, la încetarea subrogării, R.A.-A.P.P.S. păstrează calitatea de revizuient, ambele instituții fiind, pentru intervale diferite, reprezentante ale pârâtului Statul Român.

În motivarea acestei soluții, curtea de apel a arătat că, la termenul din 8 mai 2014, Serviciul Român de Informații - U.M. X a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul R.A.-A.P.P.S., susținând că, pe parcursul judecății cererii de revizuire, prin efectul O.U.G. nr. 114 din 18 decembrie 2013, i-a fost transmis dreptul de administrare, bunul rămânând în domeniul public al statului.

În cuprinsul acestei cereri s-a arătat că intervenția este una accesorie, în sensul că se solicită admiterea cererii de revizuire formulată de R.A.- A.P.P.S.

La data de 15 mai 2014 s-au formulat precizări de către R.A.-A.P.P.S. în sensul că Protocolul de predare-primire menționat la art. 3 alin. (5) din O.U.G. nr. 114 din 18 decembrie 2013 a fost încheiat la 23 ianuarie 2014, astfel că, la data semnării acestuia, S.R.I. s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile sale, în legătură cu activitatea aferentă imobilului de la art. 2 (care îl include și pe cel care face obiectul litigiului de fond), inclusiv cele izvorâte din litigii, precum și din convențiile și contractele încheiate potrivit legii, motiv pentru care revizuienta inițială a solicitat instanței să ia act de subrogarea în locul său a unui alt administrator dar, totodată, să primească cererea sa de intervenție accesorie în interesul S.R.I., depunând și copia protocolului în discuție și a procesului-verbal încheiat cu același prilej.

Pentru a fi avute în vedere la pronunțarea asupra cererii de intervenție accesorie, respectiv la stabilirea cadrului procesual, Serviciul Român de Informații a formulat note de ședință, arătând că, față de conținutul art. 3 alin. (5) al O.U.G. nr. 114/2013, această instituție se subrogă în calitatea procesuală de revizuient pe care o avea R.A.-A.P.P.S., dobândind astfel calitate procesuală activă în litigiu, susținând aceleași motive de retractare la adresa celor două decizii ca și cele inițial formulate.

Până la motivarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a soluției date în Dosarul nr. x/46/2011 și restituirea dosarului acesteia către Curtea de Apel Pitești, care fusese deja învestită cu cererea de revizuire a deciziilor nr. 61/A din 23 mai 2011 și nr. 75/A din 30 iunie 2011, ale aceleiași instanțe, la data de 18 decembrie 2013 a intervenit un act de putere executivă a Statului Român, respectiv O.U.G. nr. 114 publicată în M. Of., Partea I, nr. 835/24.12.2013.

Potrivit acestui act al puterii executive, bunuri din domeniul public al statului au fost transmise între diferiți administratori - instituții de stat, între care, în anexa nr. 2 se face vorbire despre Complexul Palat Olănești aflat în Olănești, jud. Vâlcea, compus din: corp vechi, corp nou, cabană, heliport, parc și teren aferent în suprafață de 107.687,21 mp.

Art. 3 alin. (5) al O.U.G. nr. 114/2013 prevedea că, la data semnării Protocolului de predare-primire, S.R.I. se subrogă în toate drepturile și obligațiile R.A.-A.P.P.S., în legătură cu activitatea aferentă imobilului de la art. 2, inclusiv cele izvorâte din litigii, precum și din convențiile și contractele încheiate potrivit legii.

Această ordonanță a fost aprobată prin Legea nr. 42 din 17 martie 2015, care a modificat - între momentul pronunțării deciziei civile nr. 115 din 22 ianuarie 2015 și cel al soluționării recursului împotriva acesteia, prin decizia nr. 2685 din 26 noiembrie 2015 - alineatul referitor la subrogarea în drepturi, fiind exclusă teza privitoare la drepturile și obligațiile R.A.-A.P.P.S. izvorâte din litigii și contractele încheiate potrivit legii.

Având în vedere că, până la soluționarea, prin decizia nr. 2685 din 26 noiembrie 2015, a recursului împotriva deciziei nr. 115/2015, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, legiuitorul a ales să amendeze acest text, rescriindu-l în sensul că subrogarea SRI privește doar activitatea aferentă imobilului în cauză, s-a constatat că R.A.-A.P.P.S. rămâne titulara administrării drepturilor izvorâte din litigii în legătură cu imobilul atribuit prin acest act legislativ individual, în vreme ce S.R.I. nu mai preia administrarea drepturilor și obligațiilor născute din litigii.

Curtea de Apel Pitești a apreciat că în intervalul scurs de la data publicării în M. Of. a O.U.G. nr. 114/2013, până la aprobarea acesteia prin Legea nr. 42 din 17 martie 2015, publicată la data de 18 martie 2015, S.R.I. a stat în proces în calitate de succesor în drepturi și obligații al administratorului inițial. Această subrogare în drepturi are doar conținutul unei schimbări a administratorului, dreptul de proprietate disputat fiind alegat în continuare de către Statul Român, care își alege administratorul, mandatarul în sens general, pentru dreptul litigios în cauză.

În aceste condiții, s-a apreciat că doar temporar, între momentele intrării în vigoare a celor două acte normative S.R.I. a preluat, subrogându-se în toate drepturile și obligațiile procesuale, calitatea procesuală de revizuient, preluând procesul în condițiile în care se găsea la data subrogării.

Înalta Curtea reține că acest raționament este corect întrucât, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 42 din 17 martie 2015, a dispărut temeiul de drept în baza căruia s-a luat act de dobândirea, de către Serviciul Român de Informații, prin efectul legii, a calității de revizuient, prin subrogarea în drepturile revizuientei Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”.

Față de această modificare legislativă, care este de imediată aplicare, nu se poate aprecia că, prin decizia atacată cu recurs, s-a adus atingere autorității de lucru judecat dobândite de încheierea de ședință din 29 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/46/2013.

În ceea ce privește încheierea de ședință din 08 mai 2014, Înalta Curte reține că, așa cum s-a menționat deja, la acest termen de judecată s-a dispus introducerea în cauză a S.R.I., în calitate de intervenient accesoriu, însă, în ședința publică din 29 mai 2014, Curtea de Apel Pitești a luat act de cererea de renunțare a acestei părți la judecata cererii de intervenție accesorie. Prin urmare, măsurile dispuse prin această încheiere au fost modificate procedural, chiar la cererea Serviciului Român de Informații.

În mod corespunzător, pentru aceleași considerente, modificărilor legislative sus-menționate, care sunt de imediată aplicare, nu li se poate opune principiul non reformațio in pejus cu atât mai mult cu cât prin decizia nr. 2685 din 26 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu s-a statuat în sensul că S.R.I. are calitate de revizuient, ci s-a constatat că instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a pronunțat o hotărâre contradictorie sub aspectul stabilirii cadrului procesual, astfel că s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare, nefiind posibilă exercitarea controlului judiciar.

Nici susținerile privitoare la existența coparticipării procesuale nu sunt fondate, în speță fiind vorba de o transmisiune temporară a calității procesuale, nu de o întregire a cadrului procesual prin adăugarea unor părți noi în proces. Cu alte cuvinte, chiar dacă în mod formal atât R.A.-A.P.P.S., cât și S.R.I. s-au regăsit cumulativ în actele procesuale întocmite în dosar, din punct de vedere juridic cererea de revizuire a avut câte un singur titular. Împrejurarea că pentru un interval de timp revizuienta inițială, R.A.-A.P.P.S., a fost înlocuită cu Serviciul Român de Informații, a fost consecința unei situații de excepție reglementată expres prin lege.

Rezultă astfel că nu a existat în cauză o coparticipare procesuală în sensul invocat prin cererile de recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că în mod corect Curtea de Apel Pitești a reținut că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 42 din 17 martie 2015, Serviciul Român de Informații nu justifică legitimare procesuală de revizuient.

Criticile prin care cei doi recurenți au arătat că participarea la judecată a Serviciului Român de Informații se impunea în calitate de titular al dreptului de administrare sunt nefondate întrucât pot avea calitate de părți în căile de atac de retractare părțile din dosarul finalizat cu hotărârea atacată sau succesorii acestora.

Participarea altor subiecte de drept la judecata acestor căi de atac poate avea loc doar în ipotezele de excepție în care legea dispune astfel.

Așa cum s-a arătat însă, în speță, a operat o transmisiune a calității procesuale active de la R.A.-A.P.P.S. la S.R.I., în temeiul legii, însă doar pe perioada de timp cuprinsă între data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 114/2013 și data aprobării acesteia prin Legea nr. 42 din 17 martie 2015.

Pentru aceste considerente nu sunt fondate nici susținerile prin care Serviciul Român de Informații a susținut că are calitate procesuală activă deoarece, în calitate de administrator al imobilului, devine obligat să pună în executare hotărârile judecătorești privitoare la acest bun.

Înalta Curte subliniază că judecata în calea de atac a revizuirii comportă reguli particulare în raport cu judecata în fond, inclusiv din perspectiva cadrului procesual (cu referire la părți).

Prin urmare, nu este suficient să justifici un interes pentru a putea participa la judecata cererii de revizuire ci este necesar să fi avut și calitatea de parte în procesul finalizat cu hotărârea atacată sau să ai calitatea de succesor al uneia dintre părțile inițiale.

Văzând dispozițiile art. 326 alin. (1), art. 132 alin. (1) și art. 134 C. proc. civ. și ținând seama că subrogarea S.R.I. în drepturile revizuientei R.A.-A.P.P.S. a intervenit la un moment ulterior primei zile de înfățișare, Înalta Curte reține că în mod corect cererea de revizuire a fost examinată numai prin raportare la înscrisurile care au fost depuse de R.A.-A.P.P.S.

Pe cale de consecință, nu sunt fondate criticile prin care s-a susținut că se impunea ca instanța de revizuire să analizeze și înscrisurile depuse de Serviciul Român de Informații; de asemenea, nici în recurs nu se impune analiza criticilor care vizează aceste înscrisuri.

Examinând în continuare decizia nr. 1324 din 24 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în limita criticilor de nelegalitate din recursurile formulate, Înalta Curte reține că soluția de respingere a cererii de revizuire este legală.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte menționează că întrucât obiectul recursului este reprezentat de hotărârea atacată, iar scopul acestei căi de atac (exercitată în condițiile art. 304 C. proc. civ.) este verificarea conformității soluției cu normele de drept incidente, nu pot face obiectul analizei criticile care vizează temeinicia hotărârii (cum sunt cele care privesc stabilirea situației de fapt ori aprecierea probelor), după cum nu pot fi examinate nici criticile cu privire la aspecte care nu au făcut obiect de analiză în faza procesuală finalizată cu hotărârea atacată (cum sunt, de exemplu, cele privitoare la caracterul determinant al documentelor invocate în susținerea cererii de revizuire, care nu a fost analizat de Curtea de Apel Pitești, în condițiile în care a constatat că nu sunt îndeplinite alte condiții de admisibilitate, prevăzute de lege în mod cumulativ).

Criticile dezvoltate de recurenta-revizuientă Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” în susținerea celui de-al doilea motiv de recurs, întemeiat, pe de o parte pe dispozițiile art. 304 pct. 5, iar pe de altă parte, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privitoare la lipsa oricărei mențiuni din decizia atacată cu privire la hărțile pe care această parte le-a obținut de la Direcția Topografică Militară, din cadrul Ministrului Apărării Naționale, la încălcarea principiului disponibilității și, respectiv, la „necercetarea tuturor înscrisurilor”, nu pot fi primite.

Din perspectiva încadrării acestor critici în ipotezele art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte reține că omisiunea cercetării unor dovezi nu se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care sancționează încălcarea formelor de procedură prevăzute de 105 alin. (2) din același act normativ, sub sancțiunea nulității, ci poate avea semnificația necercetării fondului cererii de revizuire.

Prin urmare, Înalta Curte urmează a avea în vedere, la analiza acestor critici, dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., însă numai cu referire la hărțile obținute de la Direcția Topografică Militară, și aceasta deoarece obligația impusă de lege recurentului, sub sancțiunea nulității, de a arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, nu poate fi considerată îndeplinită printr-o mențiune generică în sensul că instanța de revizuire nu a analizat toate înscrisurile.

Înalta Curte reține că, în condițiile particulare ale speței, date de depunerea unui număr mare de documente în susținerea cererii de revizuire, Curtea de Apel Pitești, care a constatat neîndeplinirea mai multor condiții de admisibilitate prevăzute de lege cumulativ, a procedat la analiza acestora prin grupare, după cum urmează: 1. înscrisuri care nu îndeplinesc condiția de a fi noi, deoarece nu au fost descoperite după darea hotărârii; 2. documente care nu îndeplinesc condiția de a reprezenta - în sensul C. proc. civ. - înscrisuri și 3. înscrisuri care nu îndeplinesc condiția de a nu fi putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții sau pentru că au fost reținute de partea potrivnică.

Hărțile la care face referire recurenta-revizuientă Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” nu se încadrează în categoria înscrisurilor din punct de vedere probator.

Astfel, în sensul dreptului procesual civil, prin înscris se înțelege orice declarație despre un act sau fapt juridic în sens restrâns, făcută prin scriere de mână, dactilografiere, litografiere, imprimare pe hârtie sau pe orice alt material.

Hărțile, fotografiile, planșele, schițele, etc., nu reprezintă înscrisuri în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., ci au valoarea unor probe materiale.

În condițiile legii, ele pot fi folosite ca dovezi, însă nu cu valoare de înscris. Prin urmare, atunci când C. proc. civ. face vorbire în mod expres, ca în art. 305 sau art. 322 alin. (1) pct. 5, la înscrisuri, proba cu administrarea unor hărți nu îndeplinește exigențele de admisibilitate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte reține că, deși nu le-a menționat expres în hotărâre, curtea de apel s-a pronunțat implicit și asupra acestor probe, fiind incluse în categoria celor care nu îndeplinesc condiția de a reprezenta înscrisuri. În consecință, critica nu este fondată.

De asemenea, nu se susține critica de a încălcare a principiului disponibilității ori a dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., în condițiile în care motivarea hotărârii atacate, deși concisă, cuprinde elementele necesare pe baza cărora să se poată conchide că cererea de revizuire a fost în mod efectiv cercetată prin prisma documentelor pe care revizuienta Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” le-a depus cu respectarea termenului procedural.

Cu referire la motivul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care recurenta-revizuientă R.A.-A.P.P.S. a susținut că instanța de revizuire a făcut greșita aplicare a dispozițiilor art. 322 pct. 5 din același act normativ, Înalta Curte constată că nu s-a reținut în cauză că actele depuse în susținerea cererii de revizuire nu ar fi existat la data pronunțării hotărârilor a cărei revizuire s-a solicitat însă, pentru considerentele deja expuse, nu reprezintă înscrisuri care să poată susține o cerere de revizuire, declarațiile de martori sau rapoartele de expertiză.

Împrejurarea că asemenea probe se regăsesc pe suport de hârtie nu înseamnă că acestea sunt, în sensul legii, înscrisuri; de asemenea, nu trebuie confundată valoarea probatorie a diferitelor dovezi care pot fi administrate în procesul civil, cu proba în sine care impune, pentru valorificarea valorii probatorii, diferite condiții de admisibilitate.

Față de împrejurarea că hărțile la care face referire recurenta-revizuientă R.A.-A.P.P.S. nu îndeplinesc condiția de a fi înscrisuri, iar caracterul determinant al probelor nu a fost examinat de instanța de revizuire, Înalta Curte reține că nu se impune analiza susținerilor pe care această parte le-a dezvoltat la subpct. 3.2 al motivelor de recurs.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției ca înscrisurile să nu fi putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, Înalta Curte reține că simpla descoperire a unor înscrisuri de către parte, dacă nu se probează o împrejurare de forță majoră care a împiedicat-o să le procure în timpul judecății, nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire.

Drept urmare, nu este permisă revizuirea în orice situație în care asemenea probe sunt procurate după finalizarea procesului, pentru că, într-o asemenea situație s-ar ajunge la repunerea în discuție a unei hotărâri irevocabile, intrată în puterea lucrului judecat.

Cu referire la criticile prin care s-a susținut că înscrisurile îndeplinesc condiția de a fi acte noi, deși unele se regăsesc în dosarul finalizat cu hotărârile atacate cu revizuire, în faza procesuală a recursului, Înalta Curte reține că analiza lor nu este utilă întrucât probele la care se face referire, care se regăsesc în cererea depusă la Dosarul nr. x/46/2013 al Curții de Apel Pitești, nu îndeplinesc alte condiții de admisibilitate prevăzute cumulativ.

Astfel, așa cum s-a arătat deja, hărțile, declarațiile de martor și rapoartele de expertiză nu sunt înscrisuri în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. De asemenea, nu are valoare de înscris referatul întocmit de inginerul E. în calitate de expert. Cum nu s-a făcut dovada întocmirii acestui referat într-un proces, el poate fi asimilat unei declarații extrajudiciare de martor.

În schimb, documentația primită de la Primăria Băilor Olănești, contractele de vânzare-cumpărare încheiate de F. și adresa formulată către prefectura Județului Vâlcea, nu îndeplinesc condiția de a se fi probat existența unei împrejurări mai presus de voința părții, care a împiedicat administrarea probelor la judecata anterioară; de asemenea, nu s-a probat nici reținerea acestor înscrisuri de partea potrivnică.

Simpla invocare a dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naționale nu este de natură să conducă la admiterea recursului declarat de R.A.-A.P.P.S., în condițiile în care în speță nu s-a făcut dovada unei imposibilități de procurare a înscrisurilor de natura cazurilor de forță majoră. În același sens, nici invocarea dispozițiilor Legii nr. 677/2001, nu relevă vreun motiv de nelegalitate a deciziei recurate.

Examinând în continuare criticile de nelegalitate formulate de recurentul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice (care au fost întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), în considerarea faptului că titularul cererii de revizuire este un alt reprezentant al Statului Român, care a avut aceeași poziție procesuală la judecata în fond cu titularul cererii de revizuire, Înalta Curte constată că nu sunt fondate.

Astfel, așa cum s-a menționat în cuprinsul prezentelor considerente, analiza caracterului determinant al înscrisurilor nu a fost făcută de Curtea de Apel Pitești, în condițiile în care aceasta a constatat în mod întemeiat că alte condiții de admisibilitate, prevăzute de lege în mod cumulativ, nu sunt îndeplinite.

Lipsa analizei caracterului determinant al înscrisurilor ar fi putut justifica admiterea recursurilor declarate împotriva deciziei, cu consecința trimiterii cauzei, spre rejudecare, în măsura în care Înalta Curte ar fi reținut că celelalte condiții prevăzute de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. sunt îndeplinite. O asemenea analiză direct în recurs nu este permisă pentru că ar aduce atingere dublului grad de jurisdicție.

Însă, cum prin decizia recurată curtea de apel a făcut o corectă analiză a condițiilor de admisibilitate în limita care justifică soluția de respingere a cererii de revizuire cu referire la dovezile depuse în mod procedural, lipsa analizei caracterului determinant al înscrisurilor nu constituie temei pentru admiterea căii de atac.

Ținând seama că cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. nu a îndeplinit toate condițiile de admisibilitate pentru a fi admisă în principiu, nu se impune analiza criticilor prin care recurentul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, respectiv recurentul S.R.I., au susținut că în mod greșit a fost admisă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiilor art. 322 pct. 9 C. proc. civ., îndreptată împotriva deciziei nr. 177 din 05 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

Cu privire la critica prin care s-a susținut că instanța de revizuire a apreciat în mod greșit că certificatul eliberat de Primăria Orașului Olănești, cu privire la categoria de folosință a terenului în litigiu nu are calitatea de înscris care să nu fi putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților și care să aibă aptitudinea de a schimba în tot hotărârea a cărei revizuire se solicită, Înalta Curte reține că a fost eliberat la cererea revizuientei, nefiind dovedită imposibilitatea de obținerea a acestuia la o dată anterioară.

Cum Titlul de proprietate nr. 2032 din 14 iunie 2005, eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vâlcea, se regăsește la Dosarul nr. x/46/2011 al instanței de recurs, acesta nu îndeplinește condiția de a fi un act nou care nu a putut fi utilizat în procesul în care au fost pronunțate hotărârile atacate cu revizuire.

Din acest punct de vedere Înalta Curte reține că, deși legea impune condiția ca hotărârea atacată cu revizuire să evoce fondul (ceea ce în practică determină atacarea cu această cale de atac în special a hotărârilor pronunțate în primă instanță sau în apel), prin depunerea în faza procesuală a recursului, finalizat cu cercetarea fondului căii de atac, înscrisul își pierde caracterul de noutate; în plus, fiind vorba despre un înscris eliberat de o instituție a Statului Român nu s-a probat imposibilitatea utilizării acestui înscris la o dată anterioară.

Rezultă, așadar, că în condițiile în care recursul nu a fost respins pentru aspecte formale ale judecății, ci a fost cercetat în fond, înscrisurile depuse în faza procesuală a recursului pierd caracterul de noutate pe care îl presupune cazul de revizuire invocat.

Un argument suplimentar în acest sens este acela că și instanța de recurs are posibilitatea să administreze probe cu înscrisuri, iar în măsura în care aceste dovezi ar fi de natură să probeze o altă stare de fapt asupra căreia instanța de recurs nu poate statua, există soluții procedurale care permit valorificarea unor asemenea probe în sensul dispunerii rejudecării.

Cu referire la recursul pe care recurentul Serviciul Român de Informații l-a declarat împotriva deciziei nr. 1324 din 24 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, Înalta Curte reține, în completarea considerentelor deja expuse, care răspund și criticilor acestui recurent, că în măsura în care sunt apte să conducă la probarea unei alte realități juridice, înscrisurile depuse în faza procesuală a recursului, însoțite de critici pertinente de nelegalitate, pot conduce la același rezultat ca și o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 teza I C. proc. civ.

Susținerile privitoare la edificarea de construcții pe terenul în litigiu exced analizei instanței de recurs deoarece pun în discuție situația de fapt iar nu îndeplinirea de către cererea de revizuire a condițiilor de admisibilitate.

Înalta Curte reține, de asemenea, că nu sunt fondate criticile privitoare la imposibilitatea înfățișării înscrisurilor. Sub un prim aspect, se constată că recurentul aduce în susținerea acestui motiv de recurs argumente privitoare la lipsa unui motiv rațional pentru care R.A.-A.P.P.S. să fi căutat înscrisuri noi care nu prezintă în speță relevanță deoarece nu numai că nu sunt de natură a proba un caz de forță majoră care să fi împiedicat înfățișarea probei dar conduc la o concluzie contrară, respectiv aceea că revizuienta nu ar fi justificat un interes pentru a face demersurile necesare obținerii de înscrisuri noi.

Sub un alt aspect, așa cum s-a arătat în precedent, obținerea înscrisurilor de la diferitele instituții ale statului, inclusiv Arhivele Naționale, nu s-a făcut, conform elementelor speței, în condiții care să dovedească o imposibilitate reală generată de o împrejurare mai presus de voința părților.

Față de considerentele expuse la analiza recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 28 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/46/2013*, rezultă cu evidență că examinarea criticilor de nelegalitate vizează exclusiv actele depuse de revizuienta Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”.

Cum prin decizia atacată cu recurs s-a apreciat că nu sunt întrunite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 C. proc. civ., nu se impune examinarea aspectelor privitoare la admiterea cererii de revizuire, dezvoltate de recurentul S.R.I.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Cutre va respinge recursurile declarate în cauză, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenții Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” și Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei nr. 1324 din 24 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, ca nefondate.

Respinge recursul declarat de recurentul Serviciul Român de Informații - U.M. X împotriva încheierii de ședință din 28 martie 2016 și a deciziei nr. 1324 din 24 mai 2016, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/46/2013*, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2016.