Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1340/2017 AI generated

Waiver of pending nullity appeal in action for absolute nullity of real estate sale contract

Case Number Decizia nr. 1340/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice took note of the petitioner’s oral waiver of the right to a ruling on the merits of his nullity appeal, thereby terminating the proceedings; this waiver resolved the immediate procedural dispute, leaving the underlying appellate decision of 2012, which had dismissed the claim for absolute nullity of a property sale contract on grounds of prescription, as the operative final judgment. The case involved a procedural challenge to a previous decision that had declared a prior appeal against the dismissal of a material error correction request as null, with the dispute centered on whether the lower court erroneously adjudicated a merits-based appeal rather than a procedural correction. The decisive legal basis for the final outcome was Article 246 of the Code of Civil Procedure, which permits a party to waive the right to a hearing at any stage, combined with the principle of disposability in civil proceedings, rendering the court's act a formal acknowledgment of the waiver rather than a substantive judgment.

Legislator headnote

AI generated

art. 256 C. proc. civ, art. 246 C. proc. civ; Waiver of pending nullity appeal in action for absolute nullity of real estate sale contract: Având în vedere poziția exprimată de contestator, în raport de dispozițiile art. 246 C. proc. civ., ce reglementează posibilitatea de a renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, precum și principiul disponibilității care guvernează procesul civil, Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecata cererii.

Keywords

AI generated
nullity of contract waiver of oral hearing article of civil procedure pending proceedings real property contracting party

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 1340/2017

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 8 martie 2016 pe rolul Curții de Apel București, petentul A. a solicitat îndreptarea erorilor judiciare existente în Decizia civilă nr. 347A din 9 octombrie 2012 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

În motivarea cererii, petentul a susținut că eroarea constă în faptul că s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, cu referire la cererea de constatare a nulității absolute a Contractului de vânzare-cumpărare din 5 noiembrie 1996 și, în consecință, s-a respins cererea de constatare a nulității absolute a acestui contract, ca prescrisă.

Prin Încheierea din camera de consiliu pronunțată la data de 24 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petentul A., reținând că pretinsele greșeli invocate de petent sunt de fapt critici cu privire la soluția dată asupra excepțiilor procesuale dezbătute în cauză, iar caracterul eronat al dispozițiilor instanței de apel poate fi înlăturat doar prin exercitarea căilor de atac împotriva soluției pronunțate.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs petentul A., arătând că nu a solicitat anularea Deciziei nr. 347A din 9 octombrie 2012 pronunțată de către Curtea de Apel București, ci îndreptarea erorii materiale, dezvoltând aspecte cu privire la fondul litigiului.

Prin Decizia nr. 1.820 din 6 octombrie 2016 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a constatat nul recursul declarat de petentul A.

La data de 22 februarie 2017, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție contestația în anulare formulată împotriva acestei decizii de către contestatorul A.

Criticând decizia atacată, contestatorul a apreciat că din eroare instanța a judecat o cerere de recurs și nu o cerere de apel, solicitând admiterea contestației în anulare.

Intimata Primăria sectorului 1 București a depus, la data de 3 mai 2017, întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă.

La termenul de judecată din 26 septembrie 2017, contestatorul A. a arătat că renunță la judecata contestației în anulare ce face obiectul prezentului dosar.

Având în vedere poziția exprimată de contestator, în raport de dispozițiile art. 246 C. proc. civ., ce reglementează posibilitatea de a renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, precum și principiul disponibilității care guvernează procesul civil, Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecata cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea contestatorului A. la judecarea contestației în anulare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 septembrie 2017.

Procesat de GGC - N