Inadmissibility of appeal against decision on motion for annulment of non-appealable filtering ruling
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal on points of law filed by the appellant against a lower civil court decision, leaving the underlying judgment of 14 June 2017, which had upheld the rejection of a previous cassation action, in force. The dispute concerned the procedural admissibility of an appeal against a decision rendered in the context of a motion for annulment (contestație în anulare), specifically addressing whether such a decision could be subject to further appellate review after the initial rejection of the underlying appeal. The decisive legal basis was Article 493(5) of the Code of Civil Procedure, which deems certain decisions inadmissible of appeal, applied in conjunction with Article 508(4) of the Code of Civil Procedure, which stipulates that a decision on a motion for annulment is subject to the same avenues of appeal as the contested judgment; since the original judgment was a non-appealable decision issued under the filtering procedure, the subsequent decision on the annulment motion was likewise not subject to further appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 508 alin. (4) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against decision on motion for annulment of non-appealable filtering ruling: The dispute concerned the procedural admissibility of an appeal against a decision rendered in the context of a motion for annulment (contestație în anulare), specifically addressing whether such a decision could be subject to further appellate review after the initial rejection of the underlying appeal. The decisive legal basis was Article 493(5) of the Code of Civil Procedure, which deems certain decisions inadmissible of appeal, applied in conjunction with Article 508(4) of the Code of Civil Procedure, which stipulates that a decision on a motion for annulment is subject to the same avenues of appeal as the contested judgment; since the original judgment was a non-appealable decision issued under the filtering procedure, the subsequent decision on the annulment motion was likewise not subject to further appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThis provision is cited in the dispositive as the legal basis for dismissing the appeal as inadmissible and for stating that the decision is subject to no further avenue of appeal.
Full text
Decizia civilă nr. 310/2017
Asupra admisibilității în principiu a recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin decizia nr. 1091 din 14 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 1452 din 21 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/84/2014, prin care, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 1807/A din 22 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.
Împotriva deciziei menționate a declarat recurs A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, sub nr. x/1/2017.
II. Procedura de filtrare a recursului
Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.
Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul nu este admisibil.
Prin Încheierea din camera de consiliu de la 23 octombrie 2017, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți.
Raportul a fost comunicat părților, care nu au formulat punct de vedere.
III. Considerentele Înaltei Curți
Analizând cererea de recurs în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru constată că recursul nu este admisibil pentru considerentele arătate în continuare.
În cauză, calea de atac a fost exercitată împotriva unei hotărâri pronunțate în soluționarea unei contestații în anulare, care, potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ., „este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată”.
Aplicând dispozițiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că decizia atacată cu recurs în prezenta cauză este supusă acelorași căi de atac prevăzute de lege pentru decizia nr. 1452 din 21 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/84/2014, care, fiind pronunțată în procedura de filtrare a recursului, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nu este supusă niciunei căi de atac.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 1091 din 14 iunie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2016.
Fără cale de atac, potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2017.