Admissibility of appeal against superior court section's rejection of constitutional unconstitutionality referral
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice, Panel of Five Judges, dismissed as inadmissible the appeal filed by the plaintiff against the decision of the Civil Court of Appeal of the High Court, thereby upholding the initial rejection of the constitutional challenge. The dispute concerned the procedural admissibility of an appeal against a ruling by a civil section of the High Court that had previously dismissed a motion to refer a question of unconstitutionality to the Constitutional Court under Articles 268 and 250 of the Labor Code and Articles 270 and 340 of the Code of Civil Procedure. The decisive legal basis was the interpretation of Article 29(5) of Law No. 47/1992 read in conjunction with Articles 21 and 24 of Law No. 304/2004, which establishes that rulings by the High Court’s civil sections rejecting referrals to the Constitutional Court are final and not subject to further judicial review by the Panel of Five Judges, as clarified in the precedent set by the United Sections’ Decision No. 36/2006, which binds lower and higher instances regarding the exhaustion of judicial remedies at the final court level.
Legislator headnote
AI generatedart. 340 C. proc. civ, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 131 alin. (1) C. proc. civ, art. 147 alin. (4) din Constituție, art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992; Admissibility of appeal against superior court section's rejection of constitutional unconstitutionality referral: The dispute concerned the procedural admissibility of an appeal against a ruling by a civil section of the High Court that had previously dismissed a motion to refer a question of unconstitutionality to the Constitutional Court under Articles 268 and 250 of the Labor Code and Articles 270 and 340 of the Code of Civil Procedure. The decisive legal basis was the interpretation of Article 29(5) of Law No. 47/1992 read in conjunction with Articles 21 and 24 of Law No. 304/2004, which establishes that rulings by the High Court’s civil sections rejecting referrals to the Constitutional Court are final and not subject to further judicial review by the Panel of Five Judges, as clarified in the precedent set by the United Sections’ Decision No. 36/2006, which binds lower and higher instances regarding the exhaustion of judicial remedies at the final court level.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive to dismiss the appeal as inadmissible.
Full text
Decizia civilă nr. 294/2017
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin decizia nr. 1112 din 22 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/109/2014/a9, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a decis următoarele:
- respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 268 alin. (1) lit. a) și art. 250 C. muncii, precum și a dispozițiilor art. 270 și art. 340 C. proc. civ.;
- respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 29 iunie 2016, pronunțată de către Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.
Pentru a pronunța soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Împotriva deciziei menționate la pct. 1, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, a declarat recurs A., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. și susținând că este admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) Legea nr. 47/1992.
Recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a fost urmată procedura de pregătire și procedura de filtrare a recursului, fiind întocmit raportul asupra admisibilității în principiu, potrivit art. 493 alin. (3) C. proc. civ.
Față de concluziile raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, instanța a fixat termen în ședință publică, la data de 23 octombrie 2017, cu citarea părților, în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ., în vederea verificării, din oficiu, și stabilirii dacă instanța sesizată este competentă să judece pricina.
Prin încheierea din 23 octombrie 2017, a fost fixat termen la data de 27 noiembrie 2017, cu citarea părților, în vederea discutării admisibilității recursului, reținându-se, în esență, că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, soluția și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 321 din 9 mai 2017 nu sunt aplicabile în prezentul litigiu, întrucât decizia respectivă a fost publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 580/20.07.2017, ulterior datei de 22 iunie 2017, când a fost pronunțată hotărârea ce formează obiectul recursului (Decizia nr. 1112 din 22 iunie 2017). În consecință, s-a reținut că Înalta Curte urmează să analizeze admisibilitatea recursului declarat în cauză prin raportare la cadrul legal și jurisprudențial, astfel cum era configurat la data pronunțării hotărârii atacate cu recurs, în ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale raportate la cele ale art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
II. Considerentele Înaltei Curți
La termenul de judecată de astăzi, în temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunțare cu privire la admisibilitatea recursului declarat în cauză, în sensul celor expuse la pct. 6, prin raportare la cadrul legal și jurisprudențial, astfel cum era configurat la data pronunțării hotărârii atacate cu recurs.
În ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale raportate la cele ale art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere cadrul legal și jurisprudențial (reprezentat, cu titlu de exemplu, de decizia nr. 194 din 26 iunie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători) la data pronunțării hotărârii recurate, Înalta Curte reține că prezentul recurs este inadmisibil, pentru considerentele arătate în continuare.
În cauză, recursul a fost exercitat împotriva unei decizii prin care o secție civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată în litigiul respectiv.
Este adevărat că, potrivit art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea prin care instanța respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale „poate fi atacată numai cu recurs, la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare”.
Prin decizia nr. 36 din 11 decembrie 2006, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, a statuat că „încheierile instanțelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, sunt supuse căii de atac a recursului”.
Însă, în considerentele deciziei respective s-a reținut, în mod expres că, „în raport de reglementările legale specifice organizării judiciare existente, nu pot fi supuse controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, pronunțate de ultima instanță în ierarhia instanțelor, cum ar fi, în materie penală, completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în celelalte materii, secțiile acestei instanțe”.
Prin analogie cu jurisprudența constantă a Curții Constituționale în sensul că „atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor (...) sunt general obligatorii (...) și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept” (Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995), dezlegarea dată acestei probleme de drept prin considerentele deciziei nr. 36 din 11 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, este, potrivit art. 3307 alin. (4) din C. proc. civ. din 1865, obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea I, nr. 368/30.05.2007.
În consecință, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs, prin care o secție civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, nu este supusă controlului judiciar specific reformării pe calea recursului de competența completului de 5 judecători.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., completul de 5 judecători va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 1112 din 22 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/109/2014/a9, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2017.