Inadmissibility of appeal against final order on reconsideration of judicial stamp duty

Decizia civilă nr. 228/2017

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Hotărârea atacată

În fapt, prin încheierea din camera de consiliu de la 16 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2017/a2, s-a respins cererea formulată de petenta Asociația A. privind reexaminarea taxei judiciare de timbru stabilite pentru soluționarea cererii de strămutare a judecării cauzei, ce formează obiectul dosarului menționat.

Instanța a reținut, în esență, că soluția se impune, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, cu dispozițiile art. 9 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, precum și cu faptul că cererea de reexaminare nu a fost însoțită de înscrisuri doveditoare.

I.2. Cererea de recurs

La data de 9 iunie 2017, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de Asociația A. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 16 mai 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2017/a2.

II. Procedura de filtrare a recursului

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul este inadmisibil, întrucât vizează încheierea pronunțată de către secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra unei cereri de reexaminare a taxei judiciare de timbru, hotărâre care, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (2) teza l din O.U.G. nr. 80/2013, este definitivă.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 26 iunie 2017, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.

Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.

Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este suspusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Întrucât, în speță, recursul vizează o încheiere pronunțată cu privire la o cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru soluționată de secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, încheiere care, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, este definitivă, nemaiputând fi supusă reformării, aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de Asociația A. nu poate fi primit.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Asociația A. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 16 mai 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2017/a2.

Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2017.