Robbery sentencing validity: Recidivism and insincerity justifying refusal to reduce penalty toward statutory minimum

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 67 din 21 ianuarie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, în rejudecare după desființarea primei sentințe, inculpatul G.F.I. a fost condamnat la 7 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 din același cod.

În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiționate pentru restul rămas neexecutat de 301 zile închisoare, din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1282/1999 a Judecătoriei sectorului 1 București și s-a contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 9 mai 2002, la zi, iar conform art. 350 alin. (1), cu referire la art. 160b C. proc. pen., s-a menținut starea de arest.

Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile I.I., suma de 10.000.000 lei, despăgubiri civile și statului suma de 4.000.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 16 iulie 2001, în timp ce se deplasa cu trenul de persoane nr. 7035, pe linia București - Urziceni, inculpatul G.F.I. împreună cu numiții D.N. și B.M. (trimiși în judecată printr-un rechizitoriu separat) au jefuit pe partea vătămată I.I., subofițer la poliția transporturi, care nu se afla în interes de serviciu.

Astfel, prin exercitarea de violențe fizice, asupra părții vătămate, deși aceasta arătase ce funcție avea și prezentase legitimația M.I., aceștia i-au sustras suma de 4.400.000 lei, care o avea asupra sa.

Împotriva sus-menționatei sentințe, inculpatul G.F.I. a declarat apel, criticând-o pentru neîncuviințarea probei cu martori în apărare, pentru greșita reținere a infracțiunii de tâlhărie în sarcina sa și pentru greșita individualizare a pedepsei.

Prin decizia penală nr. 145 din 27 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.F.I.

Se motivează că inculpatul nu a solicitat proba cu martori în apărare, iar martorii de la urmărirea penală au fost audiați și au menținut declarațiile.

În continuarea motivării, se arată că prima instanță a reținut corect situația de fapt, menționând că inculpatul a avut inițiativa tâlhăriei și că el a lovit partea vătămată.

În fine, s-a mai motivat, că nu este cazul a se reduce pedeapsa, avându-se în vedere gravitatea faptei și pericolul social sporit al persoanei inculpatului, recidivist, manifestând rea credință pe parcursul procesului penal.

Împotriva deciziei instanței de apel, inculpatul a declarat recurs, criticând-o cu privire la greșita individualizare a pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C. pen., solicitând a se reduce cuantumul acesteia.

Din examinarea dosarului, se constată că instanțele de judecată au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, în concordanță cu probele administrate și au încadrat fapta în textul de lege corespunzător.

Pedeapsa aplicată, în limitele legale, este, de asemenea, corespunzătoare, în raport cu gravitatea faptei comise, cu împrejurările concrete în care a fost săvârșită, cu contribuția efectivă a inculpatului și cu pericolul social sporit al persoanei inculpatului, acesta fiind recidivist și a manifestat nesinceritate pe parcursul procesului penal.

De altfel, pedeapsa aplicată fiind orientată spre minimul special, nu poate fi criticată ca prea mare, injust individualizată și nu se impune a fi redusă.

Dimpotrivă, se impune a se menține la cuantumul fixat, pentru a se putea asigura realizarea scopului educativ-preventiv.

Neconstatându-se nici motive care nu se pot lua în considerare din oficiu, recursul este nefondat, urmând ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a se respinge, ca atare.

Din durata pedepsei aplicate, se va deduce perioada arestării preventive, de la 9 mai 2002, la data prezentei decizii.

Recurentul inculpat va fi obligat să plătească statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.F.I. împotriva deciziei penale nr. 145 din 27 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 9 mai 2002 la 6 mai 2004.

Obligă pe recurent să plătească 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 mai 2004.