Decizia nr. 41/RC/2017 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Decizia nr. 41/RC/2017

Asupra recursurilor în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1096 din 04 decembrie 2013 a Judecătoriei sectorului 1 București s-au hotărât, între altele, următoarele:

I. În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de stabilire cu rea-credință de către contribuabil a taxelor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de restituiri de la bugetul de stat.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., a fost interzisă inculpatului - ca pedeapsă accesorie - exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse aplicate în speță, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., a fost interzisă inculpatului - ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., a fost menținută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpat prin încheierea de ședință din data de 18.02.2011 a Judecătoriei sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 234 din 19 februarie 2011 a Tribunalului București, secția I penală.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la data de 28.11.2010 la data de 19.02.2011.

II. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la infracțiunea de stabilire cu rea-credință de către contribuabil a taxelor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de restituiri de la bugetul de stat.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durata de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse aplicate în speță, inculpatul B. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., a fost menținută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpat prin încheierea de ședința din data de 18.02.2011 a Judecătoriei sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 234 din 19 februarie 2011 a Tribunalului București, secția I penală.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 ore din data de 30.11.2010 la data de 01.12.2010 și a arestării preventive de la data de 13.12.2010 la data de 19.02.2011.

III. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la infracțiunea de stabilire cu rea-credință de către contribuabil a taxelor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de restituiri de la bugetul de stat.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse aplicate în speță, inculpatul C. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., a fost menținută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpat prin încheierea de ședința din data de 18.02.2011 a Judecătoriei sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 234 din 19 februarie 2011 a Tribunalului București, secția I penală.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la data de 30.11.2010 la data de 19.02.2011.

În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpați la plata sumei de 100.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea unei copii de pe dispozitivul sentinței Oficiului Național al Registrului Comerțului, la data rămânerii definitive a acesteia.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt, în privința infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților A., B. și C., arătându-se că, în esență, cauza penală dedusă judecății constă în acțiunile inculpaților A., B. și C., care în cursul anului 2010 au plănuit realizarea unui circuit economico-financiar, prin efectuarea unor operațiuni comerciale cu caracter fictiv, cu scopul de a realiza venituri ilicite din evazionarea bugetului statului, prin metoda obținerii în mod ilegal a unor sume cu titlu de restituiri ale taxei pe valoarea adăugată.

Metoda utilizată de către inculpați presupune creșterea artificială și fictivă a valorii facturate a unor mărfuri cu mult peste valoarea lor reală printr-o succesiune de operațiuni comerciale astfel încât, pentru ultima factură (de valoarea cea mai mare) se solicită restituirea de TVA. Pe parcursul lanțului de facturări, unele societăți comerciale care ar trebui să plătească TVA pentru operațiunile ce au crescut valoarea mărfurilor pur și simplu nu plătesc această taxă, invocând achiziții fictive, de natură să compenseze valoarea TVA colectată cu valoarea TVA deductibilă.

Persoanele implicate speculează faptul că dreptul de deducere al TVA se naște simultan cu exigibilitatea taxei, în momentul emiterii facturii, dacă acest moment este anterior momentului livrării mărfurilor, iar nu în momentul achitării efective a facturii. Astfel, cumpărătorul mărfurilor încasează TVA aferent facturii supraevaluate, cu toate că factura respectivă nu este achitată.

Protagonistul și principalul beneficiar al operațiunii care face obiectul prezentei cauze este inculpatul A., având la data desfășurării evenimentelor dublă cetățenie, română și libaneză, asociat unic și administrator al SC D. SRL, societate care are ca principal obiect de activitate importul și exportul de produse agroalimentare.

Activitatea infracțională a acestuia a fost sprijinită în mod activ de către inculpații B. și C., președinte al consiliului de administrație și respectiv director executiv al SC E. SA Reșița, cea mai mare întreprindere din partea de vest a țării și cea mai veche unitate industrială din România, înființată în anul 1771, activând în prezent în domeniul construcțiilor de mașini (utilaj energetic, metalurgic, motoare Diesel și mașini electrice). Cei trei inculpați s-au cunoscut, conform propriilor declarații, din mediul de afaceri pe care îl frecventau.

Operațiunea pusă în practică de către inculpații A., B. și C. și care face obiectul prezentei cauze se suprapune perfect peste mecanismul descris mai sus în linii generale.

A arătat judecătorul fondului că, în esență, activitatea infracțională a celor trei inculpați s-a desfășurat în mai multe etape, prezentate succint în cele ce urmează, apoi acestea fiind analizate în mod detaliat, prin raportare la mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.

Premisa de la care a pornit operațiunea în discuție este aceea că SC E. SA Reșița avea pe stoc marfă degradată și uzată, nefuncțională, care putea fi valorificată doar ca materiale refolosibile, ce consta în 4 motoare navale și două generatoare, valoarea aproximativă a acestora fiind de aproximativ 200.000 euro.

Cu toate acestea, inculpații A. și B. au încheiat un contract prin care SC E. SA Reșița se obliga să vândă către SC D. SRL respectiva marfă pentru suma totală de 250 milioane euro + TVA, adică la un preț mult supraevaluat (de peste 1.000 de ori valoarea reală).

Pentru a justifica acest fapt, inculpații au plănuit introducerea în ecuație a două societăți comerciale tip fantomă, SC F. SRL și SC G. SRL, care, prin contractele încheiate cu SC E. SA Reșița, urmau să completeze furnitura cu o listă de piese și componente necesare punerii în funcțiune a motoarelor, cărți tehnice pentru motoarele respective.

Aceste prestații la care se obligau cele două societăți erau în mod evident inutile și nu aveau nicio justificare economică, astfel cum se va arăta în cele ce urmează. Mai mult decât atât, SC F. SRL nu a prestat, în fapt, nicio activitate concretă contra sumei de 100 milioane euro + TVA, pe care a facturat-o către SC E. SA Reșița. De asemenea, SC G. SRL nu a prestat, în fapt, nicio activitate concretă și nu a furnizat absolut nimic în contul sumei de 143 milioane euro + TVA, facturate și acceptate ca atare de SC E. SA Reșița. Componentele necesare punerii în funcțiune a motoarelor vândute de SC E. SA Reșița nu au existat vreodată, majoritatea pieselor și componentelor nefiind altceva decât părți intrinseci ale motoarelor respective, iar restul nu au fost regăsite nicăieri.

Totodată, nici cărțile și instrucțiunile tehnice pe care SC F. SRL trebuia să le furnizeze către SC E. SA Reșița contra sumei de 2 milioane euro + TVA nu au existat vreodată, achiziția acestora de către SC F. SRL de la o firmă care avea ca obiect de activitate vânzarea de îmbrăcăminte importată din Republica Populară Chineză în Complexul H. din București, fiind fictivă.

Astfel, prin achiziționarea de către SC E. SA Reșița a bunurilor și serviciilor descrise anterior de la cele două societăți fantomă, SC F. SRL și SC G. SRL, s-a realizat majorarea artificială a valorii contractului dintre SC D. SRL și SC E. SA Reșița cu suma de 245.000.000 euro + TVA.

În continuare, SC D. SRL a înregistrat în contabilitate factura seria CS UCMR nr. 0009007, emisă pentru suma totală de 250.000.000 euro + TVA, iar în baza acesteia, în cadrul decontului privind TVA pe luna septembrie 2010, inculpatul A. a solicitat restituirea de la bugetul de stat a TVA aferent facturii respective (253.749.507 lei - echivalentul a aprox. 60 milioane euro), cu toate că singura sumă plătită efectiv în urma operațiunilor comerciale succesive a fost de aproximativ 5 milioane euro fără TVA, de către SC D. SRL către SC E. SA Reșița, sumă oricum mult superioară valorii reale a mărfurilor.

O altă operațiune realizată de inculpați pentru atingerea scopului infracțional, este reprezentată de confecționarea unei noi variante a facturii seria CS UCMR nr. 0009007, la cererea inculpatului A., de către inculpatul C., în care acesta a modificat consemnările inițiale referitoare la descrierea mărfii, pentru a obține licența din partea ANCEX, pentru realizarea exportului mărfurilor respective, cu natură duală, într-o țară aflată sub embargo internațional.

Tot inculpatul C., la solicitarea inculpatului A. și cu acceptul inculpatului B., s-a deplasat la sediul SC D. SRL, unde a întocmit actul adițional nr. 1 și anexa corespunzătoare acestuia, la contractul de bază, în vederea disimulării naturii frauduloase a operațiunii comerciale.

O altă etapă a operațiunii care avea ca scop obținerea în mod ilegal a unor sume de la bugetului de stat cu titlu de restituiri ale taxei pe valoarea adăugată este reprezentată de încercarea inculpatului A. de a exporta într-un stat african marfa achiziționată de la SC E. SA Reșița, pentru a evita ca organele abilitate ale statului să descopere natura fictivă a operațiunilor comerciale desfășurate între societățile implicate, prin prisma supraevaluării acestor bunuri. Exportul mărfurilor a fost evitat prin intervenția organelor de urmărire penală.

În aceste condiții, nici urmarea socialmente periculoasă a faptei, respectiv obținerea necuvenită a unei sume imense cu titlu de restituiri de TVA de la bugetul de stat, de aproximativ 60 milioane euro, nu s-a mai produs.

Procedând la o analiză detaliată a speței, judecătorul fondului a reținut că evenimentele relevante în cauza dedusă judecății debutează în data de 10.08.2010, când între SC D. SRL, SC E. SA Reșița, SC F. SRL și SC G. SRL s-au încheiat următoarele contracte:

- Contractul nr. 10/276C din 10.08.2010 - încheiat între SC E. SA Reșița, reprezentată de inculpatul B., în calitate de vânzător și SC D. SRL, reprezentată de inculpatul A., în calitate de cumpărător, având ca obiect livrarea a trei motoare MAN tip 16V 52/55 și a unui motor MAN tip 6L 40/54, în condiția as it is (așa cum se găsesc în depozitele vânzătorului), împreună cu componentele necesare punerii lor în funcțiune și instrucțiunile tehnice de montaj general, astfel încât acestea să poată fi transformate în unități de generare electricitate. De asemenea, SC E. SA Reșița SA s-a obligat să achiziționeze și să plătească componentele și instrucțiunile tehnice de montaj de la furnizori agreați în prealabil de către cumpărător.

În schimbul acestor echipamente, SC D. SRL se obliga să plătească suma de 250 milioane euro, după cum urmează: 25 milioane euro exclusiv TVA, reprezentând 10% din valoarea contractului ca plată în avans, în maximum 5 zile de la semnarea contractului; 225 milioane euro exclusiv TVA, reprezentând 90% din valoarea contractului ca plată finală, în maximum 15 zile de la facturarea echipamentelor menționate anterior.

Părțile au convenit că livrarea se va realiza EXW SC E. SA Reșița, adică la poarta uzinei, în maximum o lună și jumătate de la data intrării în vigoare a contractului, adică de la semnarea sa și primirea plății în avans.

În baza acestui contract, la data de 31.08.2010, E. SA Reșița a emis către SC D. SRL, factura cu seria CS UCMR nr. 0009007, având înscrisă la rubrica „denumire produse sau servicii” următoarele: „3 motoare navale tip 16V52/55 și 1 motor MAN 6L40/54; contravaloare a 250.000.000 euro”. Totalul de plată al facturii a fost de 1.312.106.000 lei, din care total TVA 253.956.000 lei (aproximativ 60 milioane euro).

- Contractul comercial de comision nr. 10/34 din data de 10.08.2010 - încheiat între SC E. SA Reșița, reprezentată de inculpatul B., în calitate de comitent și SC F. SRL, reprezentată de I., în calitate de comisionar, având ca obiect prospectarea pieței, intermedierea, negocierea, contractarea, achiziționarea și vânzarea de către comisionar, în numele și pe seama E. SA Reșița, a componentelor necesare punerii în funcțiune a motoarelor, precum și a instrucțiunilor tehnice de montaj ale acestora. Valoarea acestui contract a fost stabilită conform art. 7 la suma de 100 milioane de euro + TVA.

În baza acestui contract, la data de 28.08.2010, SC F. SRL a emis către SC E. SA Reșița factura nr. 540 din 28 august 2010, având înscrisă la rubrica „denumire produse sau servicii” următoarele: „contravaloare comision intermediere conform contract nr. 10/34 din 10.08.2010; contravaloare a 100.000.000 euro”. Totalul de plată al facturii a fost de 526.342.800 lei (100 milioane de euro + TVA).

- Contractul nr. 10/35 din data de 10.08.2010 - încheiat între SC E. SA Reșița, reprezentată de inculpatul B. și SC F. SRL, reprezentată de I., având ca obiect vânzarea de către SC F. SRL a instrucțiunilor tehnice de montaj a celor patru motoare care urmau să fie livrate de către SC E. SA Reșița către SC D. SRL. Valoarea acestui contract a fost stabilită la suma de 2 milioane euro + TVA.

SC F. SRL a emis în baza acestui contract factura nr. 541 din 28 august 2010 pentru SC E. SA Reșița, în valoare de 2 milioane euro + TVA.

- Contractul nr. 10/01 din data de 10.08.2010 - încheiat între SC E. SA Reșița, reprezentată de inculpatul B. și SC D. SRL, reprezentată de J., prin care această din urmă societate se obliga să furnizeze componentele necesare punerii în funcțiune a celor patru motoare, în schimbul sumei de 143 milioane euro + TVA.

În baza contractului, SC D. SRL a emis factura nr. 104 din 28 august 2010, pentru suma de 143 milioane euro + TVA, către SC E. SA Reșița.

Astfel, în cursul aceleiași zile, 10.08.2010, se încheie patru contracte. Primul dintre acestea, respectiv cel încheiat între SC E. SA Reșița și SC D. SRL are ca obiect vânzarea a patru motoare, în schimbul sumei de 250 milioane euro fără TVA.

Următoarele trei contracte, încheiate de SC E. SA Reșița cu SC F. SRL și respectiv cu SC D. SRL, decurg din contractul încheiat cu SC D. SRL, fiind justificate, conform celor consemnate în cuprinsul acestora, de necesitatea prospectării pieței, intermedierii, negocierii, contractării, achiziționării și vânzării de către SC F. SRL, în numele și pe seama E. SA Reșița, a componentelor necesare punerii în funcțiune a motoarelor și de obținerea instrucțiunilor tehnice de montaj ale acestora, precum și de achiziționarea componentelor necesare punerii în funcțiune a celor patru motoare.

Privite din perspectiva SC E. SA Reșița, aceste operațiuni juridice sunt extrem de păguboase. Practic, această societate încheie în aceeași zi două contracte cu SC F. SRL, unul având ca obiect identificarea unui furnizor care să livreze componentele necesare punerii în funcțiune a motoarelor, precum și instrucțiunile tehnice de montaj ale acestora și altul având ca obiect vânzarea propriu-zisă a instrucțiunilor tehnice de montaj a celor patru motoare.

Tot în aceeași zi, SC E. SA Reșița încheie un contract cu SC D. SRL, prin care aceasta din urmă se obliga să livreze componentele necesare punerii în funcțiune a celor patru motoare.

Cu alte cuvinte, SC E. SA Reșița și-a asumat o obligație de 100 milioane euro + TVA în schimbul serviciilor de intermediere prestate de către SC F. SRL, având ca obiect identificarea unui furnizor care să livreze componentele necesare punerii în funcțiune a motoarelor, precum și instrucțiunile tehnice de montaj ale acestora și în aceeași zi SC F. SRL și-a îndeplinit obligația, identificându-se pe sine însăși ca furnizor al instrucțiunilor tehnice de montaj, acestea fiind vândute în schimbul sumei de 2 milioane euro + TVA. Totodată, în aceeași zi este identificat și furnizorul componentelor necesare punerii în funcțiune a celor patru motoare și anume SC D. SRL, care se angajează să livreze aceste echipamente pentru suma de 143 milioane euro + TVA.

În baza facturii seria CS UCMR nr. 0009007 din 31.08.2010, SC D. SRL a solicitat la data de 25.10.2010, în cadrul decontului privind taxa pe valoarea adăugată pe luna septembrie 2010, restituirea de la bugetul de stat a TVA-ului aferent facturii respective, adică suma de 253.749.507 lei, echivalent a 60 milioane euro.

Ulterior, în data de 26.11.2010, prin adresa înregistrată la Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - sub nr. 131050 din 26 noiembrie 2010, inculpatul A., în calitate de administrator al SC D. SRL, a încunoștințat organele fiscale că renunță la restituirea soldului sumei negative a TVA din decontul lunii septembrie 2010, în valoare totală de 253.749.507 lei, invocându-se faptul că nu s-a putut finaliza livrarea mărfurilor care fac obiectul rambursării.

În opinia instanței, toate aceste operațiuni comerciale au un vădit caracter fictiv, fiind efectuate de către persoanele implicate cu scopul de a realiza venituri ilicite din evazionarea bugetului statului, prin metoda obținerii în mod ilegal a unor sume cu titlu de restituiri ale taxei pe valoarea adăugată, astfel cum se va arăta în continuare.

Pentru a ajunge însă la această concluzie, a fost analizat, în prealabil, profilul SC F. SRL și SC G. SRL, societăți comerciale care au avut un rol deosebit de important în atingerea scopului infracțional al inculpaților A., B. și C.

În acest sens, instanța de fond a constatat că SC F. SRL, avându-l ca asociat unic și administrator pe cetățeanul libanez I., este o societate tip fantomă, aspect care rezultă din adresa nr. 73134 din 10 decembrie 2010 a Inspectoratului Teritorial de Muncă București, potrivit căreia această firmă nu are niciun angajat, dar și din procesul-verbal de percheziție efectuată la sediul social al acesteia, aflat într-un apartament de mici dimensiuni, unde nu a fost identificat niciun obiect sau document specific desfășurării activității comerciale a unei societăți.

De altfel, din declarațiile martorului K., proprietarul apartamentului în care își are sediul societatea SC F. SRL, a reieșit că în imobilul respectiv nu s-au desfășurat niciodată activități specifice sediului unei societăți comerciale, fiind utilizat drept locuință de către I., care a părăsit teritoriul României din data de 15.11.2010, cu puțin timp înainte de arestarea inculpatului A., astfel cum a rezultat din adresa nr. 347211 din 10 decembrie 2010 a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Mai mult decât atât, contabilitatea SC F. SRL a fost identificată cu ocazia percheziției din data de 29.11.2010 realizată asupra autovehiculului abandonat în parcarea magazinului din București. Documentele au ajuns în respectivul autovehicul după ce, la data de 26.11.2010 au fost luate de la sediul SC D. SRL de către martorii L., M. și N., duse inițial la locuința lui M. și N. din București, iar ulterior abandonate în modalitatea menționată.

Așadar, întreaga contabilitate a SC F. SRL se găsea la sediul SC D. SRL, ceea ce evidențiază faptul că această societate era controlată de inculpatul A., fiind utilizată de către acesta pentru crearea unui circuit financiar fictiv, în urma căruia să obțină sume de bani necuvenite cu titlu de restituiri de TVA de la bugetul de stat. Este evident că prin mutarea actelor contabile aparținând SC F. SRL de la sediul SC D. SRL, inculpatul A. a urmărit evitarea descoperirii faptului că deținea controlul asupra acestei societăți, și implicit a activității sale infracționale.

Aceste aspecte au rezultat din coroborarea procesului-verbal de percheziție asupra autovehiculului aflat în parcarea magazinului din București cu declarațiile celor trei martori anterior menționați.

Aceleași concluzii pot fi trase și în privința SC G. SRL, ai cărei asociați și administratori J. (până la data de 03.09.2010) și O. au părăsit România, neputând fi audiați din acest motiv. Totodată, această societate nu are niciun angajat, astfel cum reiese din adresa nr. 73134 din 10 decembrie 2010 a Inspectoratului Teritorial de Muncă București, iar sediul său social se află într-un apartament de dimensiuni reduse, unde, cu ocazia percheziției desfășurate, s-au găsit doar câteva documente și ștampile, fără a exista însă vreun indiciu că acolo și-ar desfășura activitatea vreo societate comercială. Totodată, nu a fost identificat niciun document contabil care să aparțină SC D. SRL, ceea ce confirmă caracterul acesteia de societate-fantomă.

În privința documentelor de proveniență pentru bunurile și serviciile facturate către SC E. SA Reșița, SC F. SRL a înregistrat în evidența contabilă factura seria COR nr. 0341216 din 10 august 2010, emisă de SC P. SRL către SC F. SRL, în valoare totală de 526.079.628,60 lei, din care TVA 101.821.863,6 lei, reprezentând „comision”. Valoarea comisionului menționat la rubrica „Denumirea produselor sau serviciilor”, este de 99.950.000 euro, exclusiv TVA, la un curs de 4,2447 lei/euro echivalentul a 424.257.756 lei = (526.079.628,60 lei - 101.821.863,6 lei). Factura este ștampilată, iar la numele delegatului este menționat olograf, J.

Totodată, în evidența contabilă a SC F. SRL, se regăsește factura seria COR nr. 0341292 din 10 august 2010 emisă de SC P. SRL către SC F. SRL, în valoare totală de 10.263.684,6 lei, din care TVA 1.986.519,6 lei, reprezentând „instrucțiuni tehnice montat motoare”. Valoarea instrucțiunilor tehnice menționate la rubrica „Denumirea produselor sau serviciilor” este de 1.950.000 euro, exclusiv TVA, la un curs de 4,2447 lei/euro echivalentul a 8.277.165 lei = (10.263.684,6 lei - 1.986.519,6 lei). Factura este ștampilată, iar la numele delegatului este menționat olograf, J.

Cele două facturi se regăsesc înregistrate la pozițiile 12 și 13 din Jurnalul de cumpărări întocmit pentru luna august 2010 de SC F. SRL. Din analiza jurnalului de cumpărări mai rezultă că SC F. SRL a înregistrat și factura nr. 0341936 în valoare totală de 6.820.000 lei din care TVA în valoare de 1.320.000 lei, a cărei proveniență apare ca fiind tot SC P. SRL.

Totodată, din balanța de verificare pentru luna august 2010 întocmită de SC F. SRL, a rezultat că în rulajul creditor curent al contului contabil 401 - „Furnizori” se regăsește înregistrată valoarea de 543.163.313,20 lei aferentă celor trei facturi „emise” de SC P. SRL către SC F. SRL. În rulajul debitor curent al contului contabil 401 - „Furnizori” se regăsește de asemenea înregistrată valoarea de 543.163.313,20 lei aferentă celor trei facturi „emise” de SC P. SRL către SC F. SRL, ceea ce înseamnă că valoarea aferentă celor trei facturi ar fi fost achitată de SC F. SRL către SC P. SRL.

Din analiza informațiilor privind istoricul societății P. SRL transmis de O.N.R.C. către D.N.A. în data de 16.12.2010 rezultă că SC P. SRL și-a modificat denumirea în SC Q. SRL începând cu data de 06.04.2010, potrivit certificatului B2020787.

La data de 28.09.2010, la 48 zile după emiterea celor două facturi mai sus descrise, prin hotărârea A.G.A. nr. 01 din 28 septembrie 2010 a SC Q. SRL s-a hotărât cesionarea părților sociale deținute de R. și S. în calitate de asociați către cetățeanul chinez Ș.

Din declarațiile martorului R., care a avut calitatea de asociat și administrator la SC P. SRL și ulterior la SC Q. SRL, a rezultat că, în perioada în care a avut calitatea de administrator și asociat la SC P. SRL, în nicio împrejurare nu a vândut către alți beneficiari mărfuri industriale, mai exact motoare, componente motoare, subansamble și piese mașini. Totodată, a precizat că nu a intermediat prin SC P. SRL nicio tranzacție comercială privind motoare, piese, subansamble, în schimbul perceperii unui comision, ocupându-se exclusiv cu achiziționarea și revânzarea de articole vestimentare în Complexul H., că nu a auzit de firmele SC F. SRL și S.C. D., că nu a desfășurat niciun fel de activități cu aceste firme, contestând autenticitatea facturilor fiscale seria COR nr. 0341216 din 10 august 2010 și seria COR nr. 0341292 din 10 august 2010, din care a reieșit că SC P. SRL ar fi livrat către SC F. SRL bunurile și serviciile indicate în cuprinsul acestora și că a luat decizia de a schimba denumirea societății din SC P. SRL în SC Q. SRL, întrucât reprezentanții Gărzii Financiare i-au adus la cunoștință că persoane necunoscute folosesc în diverse tranzacții comerciale facturi fiscale aparținând acestei societăți.

Printre documentele aparținând SC F. SRL se regăsește un tabel unde se menționează următoarele: den. produs - Comp. motoare; factura - 0341299 din 28 august 2010; eur. - 142.950.000; curs - 4.2447; cantitate - 1; preț - 758.476.832,60 lei din care TVA 146.801.967,60 lei; den. produs - Comision; factura - 0341216 din 10 august 2010; eur. - 99.950.000; curs - 4.2447; preț - 526.079.628,60 lei din care TVA 101.821.863,60 lei; den. produs - instrucțiuni tehnice montat motoare; factura - 0341292 din 10 august 2010; eur. - 1.950.000; curs - 4.2447; preț - 10.263.684,60 lei din care TVA 1. 986.519,60 lei.

Din acest tabel, reiese că SC D. SRL ar fi aprovizionat componentele pentru motoare care ulterior le-ar fi facturat către SC E. SA Reșița tot de la SC P. SRL, acest lucru fiind susținut și de nr. facturii (aferente componentelor pentru motoare) înscrise în respectivul tabel, care este cuprins în aceeași plajă de numere ca și facturile care apar înregistrate în contabilitatea SC F. SRL ca fiind emise de SC P. SRL.

Având în vedere cele expuse mai sus referitor la SC F. SRL și SC D. SRL, societăți care în mod evident nu aveau capacitatea tehnico-profesională pentru a-și îndeplini obligațiile asumate prin contractele cu SC E. SA Reșița, dar și actele contabile emise de acestea, coroborate cu declarațiile martorului R., rezultă în mod evident că prestațiile la care s-au obligat cele două societăți prin contractele cu SC E. SA Reșița au fost în întregime fictive.

De altfel, este absolut inexplicabil motivul pentru care această din urmă societate s-ar fi angajat să ofere o sumă totală de aproximativ 245 milioane euro + TVA pentru serviciile practic inexistente așa-zis prestate de SC F. SRL și SC D. SRL.

Singura explicație valabilă este aceea că scopul real al persoanelor implicate în această afacere era cu totul altul decât acela de a realiza o operațiune comercială profitabilă și totodată licită, scop declarat în fața organelor judiciare. În realitate, prin aceste prestații fictive, valoarea facturii finale emise de SC E. SA Reșița către SC D. SRL a fost supraevaluată cu suma de 245 milioane euro + TVA, cu unicul scop de a mări foarte mult valoarea TVA în cadrul facturii respective, sumă care urma să fie solicitată de către inculpatul A. în cadrul decontului de TVA aferent lunii septembrie 2010.

În altă ordine de idei, instanța de fond a reținut că, la data de 24.11.2010, a ajuns în Portul Constanța vasul comercial T., sub pavilion olandez. În baza permisului nr. 10479 eliberat de Biroul Vamal Constanța Port, respectiva navă a fost încărcată cu mărfuri descrise ca: „echipamente industriale”, în greutate totală de 1.000 tone.

Aceste echipamente industriale erau cele patru motoare navale, pe care SC D. SRL le-a cumpărat de la SC E. SA Reșița, ca urmare a contractului nr. 10/276C din 10.08.2010, contra sumei de 250 milioane euro + TVA. Cu privire la caracteristicile celor patru motoare care au făcut obiectul contractului nr. 10/276C din 10.08.2010 și care urmau să fie transportate în Republica Guineea la bordul vasului T., prezintă o relevanță deosebită raportul de constatare tehnico-științifică realizat în cauză de expertul judiciar tehnic dr. ing. Ț. din cadrul Biroului Local de Expertize Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul Constanța.

Din cuprinsul acestui raport, a rezultat că întreaga marfă debarcată de pe vasul T., conține piesele componente pentru trei motoare tip MAN 16V 52/55, pentru un motor tip MAN 6L40/54 și pentru două generatoare de 8,8 MW. Cele trei motoare tip MAN 16V 52/55 au aplicabilitate în industria navală, dar pot fi utilizate și pe uscat. În ceea ce privește motorul tip MAN 6L40/54, acesta este un motor utilizat exclusiv în industria navală, pentru propulsie, iar nu pentru antrenarea generatoarelor de energie electrică, în condițiile în care este dotat cu elemente de comandă care permit cuplarea acestuia în două sensuri, pe când antrenarea unui generator se realizează într-un singur sens. În privința chestiunii dacă întreaga marfă, așa cum s-a regăsit îmbarcată pe vasul T., ar putea realiza o instalație completă pentru asamblarea unei centrale generatoare de energie electrică, expertul a concluzionat că întreaga marfă nu poate compune o astfel de centrală.

Astfel, în raportul de constatare tehnico-științifică se reține că motorul tip MAN 6L40/54 nu ar putea fi cuplat cu un generator de 8,8 MW, întrucât puterea maxim dezvoltată nu reprezintă nici măcar 50% din puterea necesară pentru generator. Expertul arată că, din punct de vedere teoretic, din trei motoare tip MAN 16V 52/55 și două generatoare de 8,8 MW funcționale, împreună cu instalațiile auxiliare aferente, nu ar putea fi constituite decât două grupuri electrogene de tip Diesel-generator.

Cu toate acestea, expertul a constatat că din întreaga marfă descărcată de la bordul vasului T. nu se poate forma nici măcar un grup electrogen de tip Diesel-generator funcțional, având în vedere numeroasele deficiențe prezentate de echipamentele supuse analizei. În acest sens, expertul arată că produsele inspectate nu sunt însoțite de niciun fel de documentație tehnică (descriere tehnică, instrucțiuni de montaj, instrucțiuni de exploatare, cărți tehnice de exploatare, desene industriale etc.), nu conțin răcitoare de apă și ulei, componente esențiale în lipsa cărora motoarele nu pot funcționa, nu conțin cuplaje elastice, necesare cuplării motoarelor cu generatoarele, în vederea realizării grupurilor electrogeneratoare, iar ambalarea acestora este deficitară, lipsită de profesionalism. Totodată, produsele inspectate nu conțin echipamente de comandă și supraveghere pentru generatoare și nici cabluri de înaltă tensiune și alte echipamente necesare pentru cuplarea generatoarelor la rețeaua publică, iar în cazul celui de-al doilea generator lipsește capota de dirijare a aerului, elemente fără de care grupurile electrogeneratoare nu pot funcționa.

În concluzie, atât motoarele cât și generatoarele sunt foarte vechi, fiind fabricate în perioada 1987-1989, extrem de uzate și întreținute în mod necorespunzător. În aceste condiții, expertul a susținut că starea tehnică a motoarelor și a generatoarelor nu ar permite punerea lor în funcțiune, nici chiar dacă elementele lipsă indicate anterior ar exista.

Referitor la componentele necesare punerii în funcțiune a motoarelor livrate, cuprinse în anexa nr. 1 la contractul nr. 10/276C din 10.08.2010, care trebuiau să fie puse la dispoziție cumpărătorului, din cuprinsul raportului de constatare tehnico-științifică rezultă că acestea nu se regăsesc în fapt în marfa descărcată de pe vasul T., singurele componente care există în conținutul mărfii fiind componentele intrinseci ale celor patru motoare ce au fost efectiv livrate. Mai mult decât atât, expertul a arătat că lista de produse din anexa 1 la contractul nr. 10/276C din 10.08.2010 este atehnică, lipsită de sens, în condițiile în care atât motoarele, cât și reperele din această listă nu sunt individualizate, nu au definiți niciun fel de parametri tehnici, lăsând impresia că ar fi identice. Totodată, expertul a susținut că, chiar dacă s-ar considera prin absurd că starea tehnică a produselor este corespunzătoare, este inexplicabil de ce cumpărătorul achiziționează patru motoare, adică două în plus, în condițiile în care motorul tip MAN 6L40/54 nu putea fi cuplat cu generatoarele identificate pe teren, având putere mult mai mică decât acestea.

În privința valorii reale a mărfii achiziționate de SC D. SRL de la SC E. SA Reșița prin contractul nr. 10/276C din 10.08.2010, astfel cum a fost descărcată de la bordul vasului T., din raportul de constatare tehnico-științifică rezultă că produsele identificate la fața locului nu pot fi evaluate decât ca deșeuri metalice, având în vedere considerentele anterioare referitoare la nefuncționalitatea lor, lipsa unor componente esențiale și gradul avansat de uzură în care acestea se află, stabilind astfel o valoare a acestora de 213.890,6 euro (de 1168 ori mică decât valoarea de 250 milioane euro înscrisă în contractul nr. 10/276C din 10.08.2010). În ceea ce privește valoarea celor patru motoare livrate de SC E. SA Reșița, fără a se lua în calcul și valoarea celor două generatoare, expertul a stabilit că aceasta este de 157.387 euro.

Referitor la concluziile raportului de evaluare întocmit de expertul evaluator U., instanța de fond a constatat că acestea sunt lipsite de relevanță în speță, în condițiile în care suma totală de 9.750.000 euro evidențiată în cuprinsul acestuia, reprezintă o estimare a costului de reconstrucție brut al celor patru motoare achiziționate de SC D. SRL de la SC E. SA Reșița, iar nu valoarea actuală a acestor mărfuri, care este relevată în cuprinsul raportului de constatare tehnico-științifică întocmit de expertul judiciar tehnic dr. ing. Ț.

De altfel, în finalul raportului de evaluare se arată că valoarea de piață pentru aceste motoare este afectată atât de deprecieri fizice datorate de trecerea timpului, peste 20 ani vechime, cât și de deprecierile funcționale, astfel încât valoarea lor de piață este cu mult mai mică decât costul de reproducție brut estimat în această lucrare.

Mecanismul fraudei puse la cale de către inculpați din perspectivă financiar-contabilă este descris în mod detaliat în raportul de constatare economico-financiară realizat de specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, argumentele care se regăsesc în cuprinsul aceste lucrări conducând la concluzia indubitabilă că operațiunea comercială inițiată în data de 10.08.2010, constând în achiziționarea celor patru motoare de către SC D. SRL, de la SC E. SA Reșița, prin intermediul contractului nr. 10/276C din 10.08.2010, nu a reprezentat altceva decât una dintre etapele punerii în executare a hotărârii de a obține în mod nelegal sume de bani de la bugetul de stat, cu titlu de restituiri ale TVA.

În privința problematicii referitoare la SC E. SA Reșița, experții D.N.A. au arătat că doar contractul nr. 10/276C din 10.08.2010 apare înregistrat în registrul de intrări-ieșiri a SC E. SA Reșița, celelalte trei contracte, încheiate cu SC F. SRL și SC D. SRL, nefiind înregistrate în evidențele acestei unități.

Totodată, nici Actul adițional nr. 1 din 12 august 2010 la contractul nr. 295/DG 1000 - nr. 10/276C și Anexa nr. 1 din 20 octombrie 2010 la contractul nr. 10/276C/10.08.2010 nu au fost înregistrate în registrul de intrare-ieșire aparținând SC E. SA Reșița.

Neînregistrarea contractelor încheiate cu SC F. SRL și SC D. SRL în evidențele SC E. SA Reșița reprezintă un argument în plus în susținerea concluziei că acestea au un caracter fictiv, având rolul de a majora în mod vădit nejustificat costurile mărfurilor achiziționate de SC D. SRL, astfel încât inculpatul A., principalul beneficiar al afacerii, să poată solicita restituirea TVA aferent facturii supraevaluate.

În baza contractului nr. 10/01 din 10 august 2010, SC D. SRL a emis factura nr. 104 din 28.08.2010, către SC E. SA Reșița în valoare totală de 752.670.204 lei din care TVA 145.678.104 lei, reprezentând contravaloarea componentelor pentru motoarele Diesel, conform contractului mai sus amintit. Valoarea componentelor facturate, exclusiv TVA, reprezintă suma de 143.000.000 euro (606.992.100 lei = 752.670.204 lei - 145.678.104 lei);

În baza contractului nr. 10/34 din 10 august 2010 a fost emisă de SC F. S.R.L. către SC E. SA Reșița factura nr. 540 din 28.08.2010, în valoare totală de 526.342.800 lei din care TVA 101.872.800 lei, reprezentând comision intermediere, conform contractului. Valoarea comisionului de intermediere, exclusiv TVA, reprezintă suma de 100.000.000 euro, la un curs de 4,2447 lei/euro echivalentul a 424.470.000 lei = (526.342.800 lei - 101.872.800 lei);

În baza contractului nr. 10/35 din 10.08.2010 a fost emisă de SC F. SRL către SC E. SA Reșița factura nr. 541 din 28.08.2010, în valoare totală de 10.526.856 lei, din care TVA 2.037.456 lei, reprezentând instrucțiuni tehnice de montaj general, conform contractului. Valoarea instrucțiunilor tehnice, exclusiv TVA, este de 2.000.000 euro la un curs de 4,2447 lei/euro echivalentul a 8.489.400 lei = (10.526.856 lei - 2.037.456 lei);

În baza contractului nr. 10/276C din 10.08.2010 - nr. 295/DG1000 din 10.08.2010 s-a emis factura nr. 0009007 din data de 31.08.2010, de SC E. SA Reșița către SC D. SRL în valoare totală de 1.312.106.000 lei, din care TVA 253.956.000 lei, reprezentând contravaloarea a 3 motoare navale tip 16V52/55 și 1 motor MAN 6L40/54. Valoarea celor 4 motoare, exclusiv TVA, este de 250.000.000 euro la un curs de 4,2326 lei/euro echivalentul a 1.058.150.000 lei = (1.312.106.000 lei - 253.956.000 lei).

Având în vedere aspectele relevate anterior, raportul de constatare economico-financiară a concluzionat că SC E. SA Reșița ar fi achiziționat, în luna august 2010, bunuri și servicii, conform facturilor existente la dosarul cauzei, de la SC D. SRL și SC F. SRL, în valoare totală de 1.289.539.860 lei, din care TVA 249.588.360 lei. Valoarea facturată de SC E. SA Reșița către SC D. SRL (1.312.106.000 lei) include contravaloarea facturilor emise de SC D. SRL și SC F. SRLși un profit estimat în valoare de 18.798.500 lei, acest lucru rezultând și din documentul intitulat: „înregistrări în contabilitate a facturilor din contractul de vânzare motoare 16V”, care se regăsește la dosarul cauzei.

Cu privire la înregistrarea în contabilitatea SC E. SA Reșița a celor 4 facturi, experții Direcției Naționale Anticorupție au evidențiat faptul că la dosarul cauzei se regăsește documentul intitulat: „înregistrări în contabilitate a facturilor din contractul de vânzare motoare 16V”, precum și Nota de constatare seria CS nr. 0010059 din data de 09.11.2010, întocmită de comisarii Gărzii Financiare - Secția Caraș-Severin la SC E. SA Reșița, în care se consemnează faptul că „subiectul economic contribuabil recunoaște și aplică prin dubla înregistrare și corespondența conturilor metodologia vectorului fiscal indirect (TVA deductibilă și TVA colectată) procedând concomitent și la fiscalizarea acestuia, „decontul de taxă pe valoarea adăugată” - pentru perioada de raportare august 2010 - fiind sustenabil în acest sens”.

Din analiza înregistrărilor contabile și a Notei de constatare seria CS nr. 0010059 din data de 09.11.2010, întocmită de comisarii Gărzii Financiare - Secția Caraș - Severin la SC E. SA Reșița, a rezultat că SC E. SA Reșița a înregistrat în mod corect și în conturile corespunzătoare, în luna august 2010, TVA deductibilă aferentă facturilor emise de furnizorii SC D. SRL și SC F. SRL. De asemenea, a înregistrat în mod corespunzător TVA colectată aferentă facturii emise către clientul SC D. SRL.

În ceea ce privește înregistrarea cheltuielilor și veniturilor aferente facturilor de aprovizionare și livrare menționăm că, acestea au fost evidențiate în mod eronat, acest fapt fiind detaliat în Nota de constatare seria CS nr. 0010059 din data de 09.11.2010, întocmită de comisarii Gărzii Financiare - Secția Caraș-Severin la SC E. SA Reșița. Ca urmare, comisarii Gărzii Financiare au aplicat măsura sancționării contravenționale a SC E. SA Reșița, încheind în acest sens procesul - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 0137379 din 09 noiembrie 2010.

Raportul de constatare economico-financiară relevă faptul că în data de 31.08.2010, cu factura nr. 0009007, SC E. SA Reșița a facturat către SC D. SRL „unități de generatoare de energie electrică pentru produs curent electric pe uscat (U1, U2, U3, U4)”, iar în data de 15.11.2010 a stornat parțial contravaloarea unităților generatoare de energie electrică (factura nr. 0009424) și a facturat și 3 buc. motor 16 V52/155 curent alternativ polifazat, putere 11,840 KW și 1 buc. motor 6 L40/54, curent alternativ polifazat, putere 2,760 KW (factura nr. 0009425).

În perioada 08.11.2010-16.11.2010, SC E. SA Reșița a emis către SC D. SRL o serie de avize de însoțire a mărfii în care erau înscrise cantitativ piese și subansambluri necesare celor patru motoare și două generatoare facturate. Din compararea scriptică a pieselor și componentelor înscrise în avizele de însoțire a mărfii și cele necesare pentru punerea în funcțiune a motoarelor navale, menționate în anexa nr. 1 la contractul nr. 10/276C din 10.08.2010 a rezultat faptul că în cea mai mare parte acestea nu au fost înscrise în avize și prin urmare nu au fost livrate.

Având în vedere și concluziile raportului de constatare tehnico-științifică, experții D.N.A. au arătat că în dana din portul Constanța au ajuns cele patru motoare și două generatoare, dar nefuncționale și cu un grad mare de uzură. O parte dintre produsele menționate în anexa nr. 1 la contract sunt de fapt părți componente ale acestor unități, respectiv componente intrinseci, iar nu extrinseci, de care să fie nevoie în plus pentru buna funcționare a motoarelor navale.

Raportul de constatare economico-financiară a mai arătat că potrivit art. 1342 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, exigibilitatea taxei intervine la data la care are loc faptul generator”, iar conform alin. (2) lit. a), prin derogare de la prevederile alin. (1), exigibilitatea taxei intervine la data emiterii unei facturi, înainte de data la care intervine faptul generator.

Factura seria CS UCMR nr. 0009007 a fost emisă la data de 31.08.2010, înainte să intervină faptul generator, adică să fie livrate bunurile sau să fie prestate serviciile. Astfel, aceasta a fost înregistrată în luna august 2010 atât de vânzător, cât și de cumpărător, înainte de livrarea efectivă a bunurilor, care a avut loc în perioada 08.11-16.11.2010, astfel cum rezultă din avizele de însoțire a mărfii. Factura a fost emisă pentru avansuri, înainte de încasarea acestora, singurele plăți parțiale fiind efectuate în datele de 28.10.2010, 05.11.2010 și 09.11.2010.

Experții D.N.A. au concluzionat că prin emiterea acestei facturi de SC E. SA Reșița s-a născut dreptul de deducere al SC D. SRL pentru suma de 253.956.000 lei, chiar dacă bunurile nu au fost livrate și serviciile nu au fost prestate.

Referitor la documentele justificative existente în contabilitatea SC E. SA Reșița cu privire la efectuarea prestațiilor la care s-au obligat față de această societate SC F. SRL și SC G. SRL, raportul de constatare economico-financiară a stabilit că se regăsesc ca și documente justificative doar facturile emise de cele două societăți. Totodată, nici din contabilitatea SC D. SRL nu rezultă că SC G. SRL și SC F. SRL și-ar fi onorat prestațiile în vreun fel, eventual în mod direct către beneficiarul final - SC D. SRL.

Așadar, raportul de constatare economico-financiară a concluzionat că nici din contabilitatea SC E. SA Reșița și nici din contabilitatea SC D. SRL nu rezultă elemente care să ateste, în vreun fel, îndeplinirea obligațiilor contractuale de către SC F. SRL și SC G. SRL.

De asemenea, cu privire la prestațiile SC G. SRL și SC F. SRL, martora V., director economic la SC E. SA Reșița, a declarat că nu au fost întocmite de SC E. SA Reșița note de recepție marfă, pentru că respectivele componente/instrucțiuni tehnice nu au fost niciodată recepționate la unitate. Pentru aceste motive, martora V. a înregistrat cheltuielile respective în contabilitate, inițial în contul 327 „mărfuri în curs de aprovizionare”, iar ulterior, le-a stornat din acest cont și le-a reînregistrat în contul „cheltuieli în avans”.

În privința plăților efectuate de SC D. SRL către SC E. SA Reșița și de către această din urmă societate către SC F. SRL și SC G. SRL raportul de constatare economico-financiară a stabilit că, din studiul extraselor de cont comunicate de Banca W. Ltd - Sucursala Timișoara a rezultat că, prin contul bancar aparținând SC E. SA Reșița la antemenționata unitate bancară, a fost încasată de la SC D. SRL suma totală de 22.881.260 lei, reprezentând plată parțială în contul facturii seria CS UCMR nr. 0009007 din 31 august 2010.

Din analiza acelorași extrase ale conturilor bancare deschise de SC E. SA Reșița la sus-menționata unitate bancară, rezultă că SC E. SA Reșița nu a efectuat plăți către SC F. SRL și SC G. SRL. Din analiza extrasului de cont pentru contul aparținând SC D. SRL și deschis la Banca X., în perioada 28.09.2010-06.12.2010, rezultă că SC D. SRL nu a efectuat plăți prin intermediul acestui cont către SC E. SA Reșița și nici nu a plătit la ordinul SC E. SA Reșița către SC F. SRL sau SC G. SRL.

În concluzie, singura sumă de bani care a circulat între cele patru societăți comerciale implicate în operațiune a fost cea de 22.881.260 lei (aprox. 5 milioane euro), plătită de SC D. SRL către SC E. SA Reșița. Restul operațiunilor comerciale nu au fost însoțite de nicio plată, această împrejurare reprezentând un argument în sensul fictivității acestora.

Referitor la operațiunile comerciale derulate între SC E. SA Reșița și SC F. SRL și SC G. SRL, raportul de constatare economico-financiară relevă faptul că, din documentele contabile aflate la dosarul cauzei, rezultă că SC E. SA Reșița ar fi achiziționat bunuri și servicii în valoare totală de 1.289.539.860 lei, din care TVA în cuantum de 249.588.360 lei. SC E. SA Reșița a depus în data de 24.09.2010, la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, decontul de TVA aferent lunii august 2010, fiind înscrisă valoarea de 250.617.335 lei reprezentând TVA deductibilă. TVA în valoare de 249.588.360 lei nu este admisă la deducere, întrucât operațiunile comerciale consemnate în cele trei facturi emise de SC F. SRL și SC G. SRL sunt nereale, astfel încât nu a intervenit faptul generator la care face referire art. 1341 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

Din valoarea totală de 250.557.289 lei înscrisă în decontul de TVA ca fiind taxă deductibilă aferentă achizițiilor de bunuri și servicii taxabile cu cota de 24%, suma de 249.588.360 lei este aferentă bunurilor și serviciilor care apar a fi aprovizionate de la SC F. SRL și SC G. SRL.

Din valoarea totală de 255.592.289 lei înscrisă în decontul de TVA ca fiind taxă colectată aferentă livrărilor de bunuri și servicii taxabile cu cota de 24%, suma de 253.956.000 lei este aferentă bunurilor și serviciilor care apar a fi livrate către SC D. SRL. Așadar, în decontul de TVA depus de SC E. SA Reșița pentru luna august 2010 se regăsește TVA colectat aferent facturii seria CS UCMR nr. 0009007 din 31 august 2010, în valoare de 1.312.106.000 lei, emisă către SC D. SRL.

Referitor la problematica celor două variante ale facturii seria CS UCMR nr. 0009007, raportul de constatare economico-financiară întocmit de experții din cadrul Direcției Naționale Anticorupție relevă că, din anexa 4 la Nota de constatare seria CS nr. 0010059 din data de 09.11.2010 întocmită de comisarii Gărzii Financiare - Secția Caraș-Severin la SC E. SA Reșița, rezultă faptul că la data efectuării controlului, respectiv 09.11.2010, la dispoziția acestora a fost pusă acea variantă a facturii seria CS UCMR nr. 0009007 din 31 august 2010, care la rubrica „Denumirea produselor sau serviciilor” avea înscrisă mențiunea „3 motoare navale tip 16V52/55 și 1 motor MAN 6L40/54; Contravaloarea a 250.000.000 euro”.

Aceeași factură, însă cu mențiunea „unități de generatoare de energie electrică pentru produs curent electric pe uscat (U1, U2, U3, U4)” a fost întocmită după data întâlnirii dintre inculpații A. și C., respectiv 27.11.2010, astfel cum rezultă chiar din declarația acestuia din urmă.

Conform raportului de constatare economico-financiară, consecința emiterii celei de-a doua variante a facturii seria CS UCMR nr. 0009007 din 31 august 2010 prin înscrierea mențiunii „avans”, în ceea ce o privește pe SC D. SRL, o constituie posibilitatea nașterii dreptului de deducere pentru suma de 253.956.000 lei și implicit solicitarea de la organele fiscale a sumei negative de TVA, chiar dacă bunurile nu au fost livrate și serviciile nu au fost prestate.

Referitor la sumele de bani plătite efectiv de SC D. SRL către SC E. SA Reșița, raportul de constatare economico-financiară a relevat faptul că prin ordinele de plată nr. 1354 din 28 octombrie 2010, nr. 1411 din 05 noiembrie 2010, nr. 1430 din 09 noiembrie 2010 și nr. 1435 din 09 noiembrie 2010, s-a achitat suma totală de 22.881.260 lei (5.405.959 euro), reprezentând contravaloarea parțială a facturii seria nr. 0009007 din 31 august 2010. Din nota contabilă intitulată „total achiziții contract motoare”, rezultă faptul că SC D. SRL a plătit suma indicată mai sus și mai avea de plată suma de 3.360.860 lei, față de obligația de 26.242.120 lei ce provine din factura seria CS UCMR nr. 0009425 din 15 noiembrie 2010, în care se menționează la denumirea produselor și serviciilor „Unități de generatoare de energie electrică pentru produs curent electric pe uscat - 3 buc. motor 16V52/55, curent alternativ polifazat, putere 11.840 KW; 1 buc. motor 6L40/54, curent alternativ polifazat, putere 2.760 KW; 5.000.000 euro + TVA”.

Raportul de constatare economico-financiară evidențiază faptul că această sumă reprezintă contravaloarea celor patru motoare, care au fost livrate efectiv de SC E. SA Reșița către SC D. SRL.

Referitor la drepturile de deducere a TVA născute pentru SC D. SRL, raportul de constatare întocmit de experții Direcției Naționale Anticorupție relevă că potrivit art. 145 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., dreptul de deducere ia naștere la momentul exigibilității taxei, iar potrivit art. 146 alin. (1) lit. b) din același act normativ, pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, pentru taxa aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său, dar pentru care persoana impozabilă este obligată la plata taxei, conform art. 150 alin. (2)-(6), persoana impozabilă trebuie să dețină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155 sau documentele prevăzute la art. 1551 alin. (1).

Odată cu emiterea facturii seria CS UCMR nr. 0009007 din 31 august 2010 de către SC E. SA Reșița, în calitate de vânzător, către SC D. SRL, în calitate de cumpărător, a cărei valoare totală este de 1.312.106.000 lei, din care TVA 253.956.000, se naște și dreptul de deducere din partea cumpărătorului a sumei de 253.956.000 lei, reprezentând TVA. Această operațiune a fost considerată de SC D. SRL că intră sub incidența art. 1342 alin. (2) C. fisc. și pct. 16 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004, adică dreptul de deducere ia naștere la data emiterii facturii de către SC E. SA Reșița, înainte de a interveni faptul generator, adică înainte de data livrării bunurilor sau prestării serviciilor de către vânzător către cumpărător.

Bunurile și serviciile urmau să fie exportate de SC D. SRL, operațiune scutite de TVA în conformitate cu dispozițiile art. 143 alin. (1) C. fisc., care prevăd că sunt scutite de taxă livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Comunității de către furnizor sau de altă persoană în contul său. Totodată, conform art. 145 alin. (2) lit. c) din același act normativ, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor scutite de taxă, conform art. 143, art. 144 și art. 1441.

În consecință, raportul de constatare economico-financiară arată că SC D. SRL avea drept de deducere pentru suma de 253.956.000 reprezentând TVA, din factura seria CS UCMR nr. 0009007 din 31 august 2010, acest drept nefiind condiționat de exportul extra-comunitar al mărfurilor respective. În schimb, dreptul de deducere este condiționat de realitatea operațiunilor comerciale înscrise în factura emisă de SC E. SA Reșița, iar o parte dintre bunurile facturate (componentele pentru motoare, instrucțiunile tehnice de montaj) și servicii (comision intermediere) nu au fost livrate și efectiv prestate.

Raportul de constatare efectuat de experții D.N.A. a mai concluzionat că factura de stornare seria CS UCMR nr. 009424 din 15 noiembrie 2010, în valoare totală negativă de 26.242.120 lei, și factura seria CS UCMR nr. 009425 din 15 noiembrie 2010, atașate la dosarul cauzei, nu au fost înregistrate în contabilitatea SC D. SRL.

La dosarul cauzei nu există documente din care să rezulte că SC F. SRL și SC G. SRL ar fi livrat în mod direct către SC D. SRL lista cu componentele necesare punerii în funcțiune a motoarelor, precum și instrucțiunile tehnice de montaj.

Din concluziile raportului de constatare economico-financiară întocmit de către experții din cadrul Direcției Naționale Anticorupție cu privire la problematica referitoare la SC F. SRL și SC G. SRL, ideea principală care se desprinde este aceea că cele două societăți comerciale au avut un rol de a procura documente fiscale pentru SC E. SA Reșița, care, la rândul ei, avea rolul de „albire” a acestora, cu scopul favorizării SC D. SRL pentru a putea cere restituiri de TVA. Din cauza faptului că cele două societăți sunt societăți fantomă, fără active, fără angajați și cu administratorii fugiți din țară, sumele evidențiate mai sus nu vor putea fi recuperate la bugetul de stat, cele două societăți având calitatea de „missing traders” în circuitul de tip MTIC.

În acest sens, raportul de constatare economico-financiară a evidențiat existența în contabilitatea SC F. SRL a următoarelor documente relevante pentru cauza dedusă judecății:

- contractul comercial de comision nr. 10/34 din 10 august 2010, încheiat între SC E. SA Reșița, în calitate de comitent și SC F. SRL, în calitate de comisionar, al cărui obiect îl constituie prospectarea pieței, intermedierea, negocierea, contractarea, achiziționarea și vânzarea produselor de către comisionar în numele și pe seama SC E. SA Reșița, referitor la produsele sau serviciile care se pot intermedia în cadrul acestui contract de comision respectiv: motoare Diesel, instrucțiuni tehnice de montaj, componente motoare Diesel, valoarea contractului fiind de 100.000.000 euro, exclusiv TVA;

- contractul nr. 10/35 din 10 august 2010, încheiat între SC F. SRL în calitate de vânzător și SC E. SA Reșița, în calitate de cumpărător, al cărui obiect îl reprezintă vânzarea instrucțiunilor tehnice de montaj general necesare pentru punerea în funcțiune a 3 bucăți motor MAN tip K6SZ52/105 CLE (16V52155), precum și pentru punerea în funcțiune a unui motor MAN tip 6L40/54, valoarea contractului fiind de 2.000.000 euro, exclusiv TVA;

- procesul-verbal de custodie încheiat la data de 23.08.2010, între E. SA Reșița, reprezentată prin comisionar SC F. SRL, în calitate de predator, pe de o parte și SC F. SRL, în calitate de primitor, de cealaltă parte. Obiectul custodiei este reprezentat de instrucțiuni tehnice de montaj general necesare pentru punerea în funcțiune a 3 buc. motor MAN tip K6SZ 52/105LE și una buc. motor MAN tip 6L 40/54. Din analiza acestui proces verbal de custodie observăm că instrucțiunile tehnice de montaj au fost „predate” și respectiv „primite” de SC F. SRL către SC F. SRL. Situația nu poate fi caracterizată decât ca absurdă - aceeași societate având tripla calitate de furnizor, beneficiar și custode a unor mărfuri inexistente.

- factura nr. 540 din 28.08.2010 (exemplarul roșu), emisă de SC F. S.R.L. către SC E. SA Reșița, în valoare totală de 526.342.800 lei, din care TVA 101.872.800 lei, reprezentând comision intermediere, conform contractului. Valoarea comisionului de intermediere, exclusiv TVA, reprezintă suma de 100.000.000 euro, la un curs de 4,2447 lei/euro, echivalentul a 424.470.000 lei = (526.342.800 lei - 101.872.800 lei). Factura a fost emisă în baza contractului nr. 10/34 din 10 august 2010;

- factura nr. 541 din 28.08.2010 (exemplarul roșu) emisă de SC F. SRL către SC E. SA Reșița, în valoare totală de 10.526.856 lei, din care TVA 2.037.456 lei, reprezentând instrucțiuni tehnice de montaj general, conform contractului. Valoarea instrucțiunilor tehnice, exclusiv TVA, este de 2.000.000 euro la un curs de 4,2447 lei/euro, echivalentul a 8.489.400 lei = (10.526.856 lei - 2.037.456 lei). Factura a fost emisă în baza contractului nr. 10/35 din 10.08.2010;

- jurnalul de vânzări întocmit de SC F. SRL pentru luna august 2010, la pozițiile 7-8 fiind evidențiate aceste 2 facturi emise de SC F. SRL către SC E. SA Reșița;

- balanța de verificare pentru luna august 2010 întocmită de SC F. SRL, unde în rulajul debitor curent al contului contabil 411.1 - „Clienți” se regăsește înregistrată valoarea de 538.766.456 lei aferentă celor două facturi emise de SC F. SRL către SC E. SA Reșița;

- decontul de TVA aferent lunii august 2010, întocmit de SC F. SRL, depus la organul fiscal cu nr. de înregistrare A63E6C829B294727860707A7E7DD68A2 din data de 27.09.2010, unde de asemenea se regăsesc înregistrate livrări de bunuri și prestări servicii, taxabile cu cota de 24% în valoare de 438.071.260 lei și taxa aferentă colectată acestor livrări în sumă de 105.137.102 lei. În valoarea totală de 105.137.102 lei, reprezentând TVA colectată raportată aferentă lunii august 2010 este inclusă și valoarea de 103.910.256 lei, reprezentând TVA colectată aferentă facturilor de livrare emise de SC F. SRL către SC E. SA Reșița.

Așadar, raportul de constatare economico-financiară a concluzionat că în contabilitatea SC F. SRL se regăsesc înregistrate facturile emise către SC E. SA Reșița.

În schimb, raportul de constatare a relevat faptul că la dosarul cauzei nu există niciun document contabil care să aparțină SC D. SRL, motiv pentru care s-a concluzionat că această societate este o societate tip „fantomă”.

Acest aspect, coroborat cu adresa nr. 73134 din 10 decembrie 2010 emisă de M.M.F.P.S. - Inspectoratul Teritorial de Muncă București, din care rezultă că SC D. SRL nu figurează în baza de date a Inspecției Muncii cu carnete individuale de muncă, dar și cu procesul-verbal de percheziție domiciliară întocmit în data de 03.12.2010, din care rezultă că la sediul acestei societăți au fost găsite doar actele de înființare și funcționare, patru carnete Aviz de însoțire marfă, tip A4, având seria BETA de la nr. 51 la 100, de la nr. 101 la 150, de la nr. 151 la 200, de la 201 la 250, emise de Tipografia Y., necompletate, două carnete facturi, tip A4 având seria BETA, de la nr. 151 la 200 și de la nr. 201 la 250 emise de Tipografia Y., necompletate și două carnete Chitanță, tip A6, având seria BETA, de la nr. 51 la 100 și de la nr. 101 la 150 emise de Tipografia Y., necompletate, conduc la concluzia că factura fiscală seria BETA nr. 104 din 28 august 2010 emisă de SC D. SRL către SC E. SA Reșița, reprezentând componente motoare diesel conform contractului 10/01 din 10 august 2010, în valoare de 143.000.000 euro, respectiv 752.670.204 lei, din care TVA 145.678.104 lei, nu a fost înregistrată în contabilitate, cu toate că a fost invocată în decontul de TVA al societății.

Referitor la documentele justificative privind execuția contractelor încheiate între SC E. SA Reșița și SC F. SRL, raportul de constatare economico-financiară a stabilit că la dosarul cauzei se regăsește contractul comercial de comision nr. 10/34 din 10 august 2010 încheiat între E. SA Reșița - în calitate de comitent și SC F. SRL - în calitate de comisionar, iar, din analiza clauzelor contractuale mai sus menționate, a rezultat că părțile au agreat ca SC E. SA Reșița să plătească un comision de intermediere de 100.000.000 euro pentru serviciile efectuate de SC F. SRL, constând în prospectarea pieții, intermedierea, negocierea, contractarea, achiziționarea și vânzarea următoarelor produse: motoare diesel, componente motoare diesel și instrucțiuni tehnice de montaj.

Având în vedere cele menționate în contractul de comision nr. 10/34 din 10 august 2010, precum și prevederile legale ale art. 21 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc. și H.G. nr. 44 din 22 ianuarie 2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., pct. 48, raportul de constatare economico-financiară a concluzionat că SC F. SRL trebuia să justifice efectuarea prestărilor de servicii la care se obligase prin contract, prin situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare.

Totodată, din analiza documentelor aparținând SC F. SRL nu rezultă existența unor situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare care să demonstreze prestarea de servicii de către SC F. SRL, așa cum s-a obligat prin contractul de comision.

Însă, se regăsesc facturile de aprovizionare în baza cărora SC F. SRL s-ar fi aprovizionat de la SC P. SRL cu instrucțiunile tehnice de montaj și de asemenea i-ar fi fost facturate servicii reprezentând „comision”, după cum urmează: factura seria COR nr. 0341216 din 10 august 2010 emisă de SC P. SRL către SC F. SRL., în valoare totală de 526.079.628,60 lei, din care TVA 101.821.863,6 lei, reprezentând „comision”. Valoarea comisionului menționat la rubrica „Denumirea produselor sau serviciilor”, este de 99.950.000 euro, exclusiv TVA, la un curs de 4,2447 lei/euro echivalentul a 424.257.756 lei = (526.079.628,60 lei - 101.821.863,6 lei).

Factura este ștampilată, iar la numele delegatului este menționat olograf, J. (vol. 3 f 276); factura seria COR nr. 0341292 din 10 august 2010 emisă de SC P. SRL către SC F. SRL., în valoare totală de 10.263.684,6 lei, din care TVA 1.986.519,6 lei, reprezentând „instrucțiuni tehnice montat motoare”. Valoarea instrucțiunilor tehnice menționate la rubrica „Denumirea produselor sau serviciilor” este de 1.950.000 euro, exclusiv TVA, la un curs de 4,2447 lei/euro echivalentul a 8.277.165 lei = (10.263.684,6 lei - 1.986.519,6 lei). Factura este ștampilată, iar la numele delegatului este menționat olograf, J.; cele două facturi, mai sus menționate, se regăsesc înregistrate la pozițiile 12 și 13 din Jurnalul de cumpărări întocmit pentru luna august 2010 de SC F.

SRL. Din analiza jurnalului de cumpărări mai rezultă că SC F. SRL a înregistrat și factura nr. 0341936 în valoare totală de 6.820.000 lei din care TVA în valoare de 1.320.000 lei, a cărei proveniență apare ca fiind tot SC P. SRL; balanța de verificare pentru luna august 2010 întocmită de SC F. SRL, unde în rulajul creditor curent al contului contabil 401 - „Furnizori” se regăsește înregistrată valoarea de 543.163.313,20 lei aferentă celor trei facturi „emise” de SC P. SRL către SC F. SRL. În rulajul debitor curent al contului contabil 401 - „Furnizori” se regăsește de asemenea înregistrată valoarea de 543.163.313,20 lei aferentă celor trei facturi „emise” de SC P. SRL către SC F.

SRL, ceea ce înseamnă că valoarea aferentă celor trei facturi ar fi fost achitată de SC F. SRL către SC P. SRL; nota contabilă de înregistrare a plății celor trei facturi care apar a fi emise de SC P. SRL în luna august 2010 către SC F. SRL, în valoare totală de 543.163.313,20 lei. Înregistrarea contabilă efectuată este următoarea: 401 - „Furnizori” = 462 „Creditori diverși”, ceea ce înseamnă că plata respectivă ar fi fost efectuată direct de către administratorul SC F. SRL, respectiv J. În acest mod, societatea ar fi rămas să-i restituie administratorului suma respectivă.

Însă, nu există documente justificative, respectiv chitanțe emise de SC P. SRL către SC F. SRL, care să ateste faptul că SC P. SRL ar fi încasat contravaloarea instrucțiunilor tehnice și respectiv a comisionului de intermediere.

Referitor la facturile seria COR nr. 0341216 din 10 august 2010 (în copie xerox) emisă de SC P. SRL către SC F. SRL., în valoare totală de 526.079.628,60 lei, din care TVA 101.821.863,6 lei, reprezentând „comision” și factura seria COR nr. 0341292 din 10 august 2010 (în copie xerox) emisă de SC P. SRL către SC F. SRL., în valoare totală de 10.263.684,6 lei, din care TVA 1.986.519,6 lei, reprezentând „instrucțiuni tehnice montat motoare”, care se regăsesc înregistrate în contabilitatea SC F. SRL raportul de constatare economico-financiară a evidențiat faptul că în conformitate cu prevederile art. 155 alin. (5) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., o factură cuprinde în mod obligatoriu următoarele informații: „denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după caz, codul de identificare fiscală, ale persoanei impozabile care emite factura”. Cele două facturi înregistrate în contabilitatea SC F. SRL au menționate la numele persoanei impozabile care emite factura: „SC P. SRL”.

Din analiza informațiilor privind istoricul societății P. SRL transmis de O.N.R.C. către D.N.A. în data de 16.12.2010 rezultă că SC P. SRL și-a modificat denumirea în SC Q. SRL începând cu data de 06.04.2010, potrivit certificatului B2020787. Mai mult decât atât, la data de 28.09.2010, la 48 zile după emiterea celor două facturi mai sus descrise, prin hotărârea A.G.A. nr. 01 din 28 septembrie 2010 a SC Q. SRL s-a hotărât cesionarea părților sociale deținute de R. și S. în calitate de asociați către cetățeanul chinez Ș.

În consecință, raportul de constatare economico-financiară a concluzionat că în contabilitatea SC F. SRL au fost înregistrate facturile seria COR nr. 0341216 din 10 august 2010 și seria COR nr. 0341292 din 10 august 2010, care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 155 alin. (5) lit. d) C. fisc., în sensul că la data la care apar emise cele două facturi nu exista vreun furnizor cu denumirea de SC P. SRL, iar pe cale de consecință cele două facturi nu îndeplinesc calitatea de document justificativ.

Această concluzie a fost întărită și de declarațiile martorului R., care a avut calitatea de asociat și administrator la SC P. SRL și ulterior la SC Q. SRL, care a arătat că atâta timp cât a avut calitatea de administrator și asociat la SC P. SRL în nicio împrejurare nu a vândut către alți beneficiari mărfuri industriale, mai exact motoare, componente motoare, subansamble și piese mașini. De asemenea, nu a intermediat prin SC P. SRL nicio tranzacție comercială privind motoare, piese, subansamble, în schimbul perceperii unui comision.

Referitor la documentele justificative privind execuția contractului încheiat între SC E. SA Reșița și SC G. SRL, raportul de constatare economico-financiară a reiterat faptul că la dosarul cauzei nu există nici un document de evidență contabilă care să aparțină SC D. SRL (posibil ca și această societate să nu fi ținut o evidență contabilă).

Printre documentele aparținând SC F. SRL se regăsește un tabel din care rezultă faptul că SC D. ar fi aprovizionat componentele pentru motoare care ulterior le-ar fi facturat către SC E. SA Reșița tot de la SC P. SRL, acest lucru fiind susținut și de nr. facturii (aferente componentelor pentru motoare) înscrise în respectivul tabel, care este cuprins în aceeași plajă de numere ca și facturile care apar înregistrate în contabilitatea SC F. SRL ca fiind emise de SC P. SRL.

Contractul nr. 10/01 din 10 august 2010, încheiat între SC D. SRL și SC E. SA Reșița menționează la art. 3.2, următoarele: „plata pentru echipamente se va face după cum urmează - 143.000.000 euro exclusiv TVA - 100% ca plată finală - în maxim 30 zile de la facturarea a componentelor necesare pentru punerea în funcțiune a 3 buc. motor MAN tip K6SZ 52/105 CLE și a componentelor necesare pentru punerea în funcțiune a 1 buc. motor MAN tip 6L 40/54”.

La dosarul cauzei se află și procesul verbal de custodie, încheiat între E. SA Reșița - în calitate de achizitor, reprezentată prin comisionar SC F. SRL și SC D. SRL, reprezentată de J., în calitate de primitor, în care se menționează că „de comun acord s-a procedat la predarea-primirea în custodie a următoarelor componente: componente necesare pentru punerea în funcțiune a 3 buc. motor MAN tip K6SY 52/105 CLE și componente necesare pentru punerea în funcțiune a 1 buc. motor MAN tip 6L 40/54.

Din documentele contabile, aparținând SC E. SA Reșița nu au fost identificate documente care să ateste efectuarea vreunor plăți către SC D. SRL, iar din declarațiile inculpatului B. și a martorei V., rezultă că susmenționatele componente nu au ajuns niciodată la SC E. SA Reșița.

Raportul de constatare economico-financiară efectuat de experții Direcției Naționale Anticorupție a concluzionat că, în fapt, componentele pentru motoare, care au făcut obiectul contractului nr. 10/01 din 10 august 2010, încheiat între SC D. SRL și SC E. SA Reșița, pentru care ulterior s-a emis factura seria BETA nr. 104 din 28 august 2010, nu au existat în realitate.

Pentru a ajunge la această concluzie, s-a avut în vedere că printre documentele aparținând SC F. SRL se află tabelul intitulat „CORA/BETA” - „CORA/MIKE”, unde se menționează că aprovizionarea componentelor pentru motoare s-ar fi efectuat cu factura - 0341299 din data de 28.08.2010 emisă de SC P. SRL, societate care la acea dată nu exista la Registrul Comerțului.

De asemenea, s-a menționat că în data de 23.08.2010, cu 5 zile înainte de pretinsa emitere a unei facturi de SC P. SRL către SC D. SRL, a fost încheiat procesul-verbal de custodie dintre SC E. SA Reșița - în calitate de achizitor, reprezentată prin comisionar SC F. SRL și SC D. SRL, reprezentată de J., în calitate de primitor, în care se menționează că de comun acord s-a procedat la predarea-primirea în custodie a componentelor pentru motoarele respective.

Mai mult decât atât, pentru componentele facturate de SC G. SRL către SC E. SA Reșița în baza contractului nu a fost întocmită notă de recepție marfă, întrucât acestea nu au intrat în societate, astfel cum rezultă din declarațiile martorei V., director economic la SC E. SA Reșița, dar și din declarațiile inculpatului C., acesta din urmă precizând că nu a fost contactat de reprezentanții SC F. SRL și SC D. SRL pentru a fi livrate la Reșița componentele necesare punerii în funcțiune și instrucțiunile tehnice. În aceste condiții, E. SA Reșița a livrat către transportatorul desemnat de Libarom doar cele patru motoare și cele două generatoare.

Același inculpat a menționat că a discutat despre faptul că nu au fost livrate componentele și instrucțiunile tehnice cu A., care i-a spus că are nevoie, de urgență, de cele 4 motoare și cele două generatoare pentru că există deja contractat un vas care va sosi în Portul Constanța, pentru a le transporta în Republica Guineea. A. i-a transmis în discuția respectivă că nu a primit, la rândul său, de la SC F. SRL și SC D. SRL componentele respective și nici instrucțiunile tehnice.

În susținerea ideii că, în fapt, componentele pentru motoare care au făcut obiectul contractului nr. 10/01 din 10 august 2010, încheiat între SC D. SRL și SC E. SA Reșița, pentru care ulterior s-a emis factura seria BETA nr. 104 din 28 august 2010, nu au existat în realitate, vin și concluziile raportului de constatare tehnico-științifică întocmit de expertul Ț., conform cărora lista componentelor pentru motoare din Anexa nr. 1 la contractul nr. 10/276 C din 10.08.2010 este atehnică, lipsită de sens. De asemenea, având în vedere cele constatate atât din analiza foilor de ambalaj, cât și din inspectarea componentelor pe teren, expertul a apreciat că elementele evidențiate în Anexa nr. 1 nu există.

Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere și faptul că SC E. SA Reșița nu a efectuat plata componentelor pentru motoare așa cum se obligase prin art. 3.2, din contractul nr. 10/01 din 10 august 2010, respectiv la 30 de zile de la data facturării, acesta constituind un argument în plus în sensul că achiziționarea așa-ziselor componente necesare punerii în funcțiune a celor 4 motoare navale reprezintă o operațiune fictivă, realizată în scopul majorării valorii facturii pentru care s-a solicitat restituirea taxei pe valoarea adăugată.

În ceea ce privește deducerea TVA în raport cu operațiunile comerciale în discuție ale SC F. SRL și SC G. SRL, raportul de constatare întocmit de experții din cadrul Direcției Naționale Anticorupție relevă faptul că SC F. SRL a emis și înregistrat în evidența contabilă factura nr. 540 din 28.08.2010, în valoare totală de 526.342.800 lei, din care TVA 101.872.800 lei, reprezentând comision intermediere conform contractului. Valoarea comisionului de intermediere, exclusiv TVA, reprezintă suma de 100.000.000 euro, la un curs de 4,2447 lei/euro echivalentul a 424.470.000 lei = (526.342.800 lei - 101.872.800 lei). Factura a fost emisă către SC E. SA Reșița în baza contractului nr. 10/34 din 10 august 2010.

SC F. SRL a emis și înregistrat în evidența contabilă factura nr. 541 din 28.08.2010, în valoare totală de 10.526.856 lei, din care TVA 2.037.456 lei, reprezentând instrucțiuni tehnice de montaj general, conform contractului. Valoarea instrucțiunilor tehnice, exclusiv TVA, este de 2.000.000 euro la un curs de 4,2447 lei/euro, echivalentul a 8.489.400 lei = (10.526.856 lei - 2.037.456 lei). Factura a fost emisă către SC E. SA Reșița, în baza contractului nr. 10/35 din 10.08.2010.

Ca și documente de proveniență pentru bunurile și serviciile facturate către SC E. SA Reșița, SC F. SRL a înregistrat în evidența contabilă facturile seria COR nr. 0341216 din 10 august 2010 (în copie xerox) emisă de SC P. SRL, în valoare totală de 526.079.628,60 lei, din care TVA 101.821.863,6 lei, reprezentând „comision”. Valoarea comisionului menționat la rubrica „Denumirea produselor sau serviciilor”, este de 99.950.000 euro, exclusiv TVA, la un curs de 4,2447 lei/euro echivalentul a 424.257.756 lei = (526.079.628,60 lei - 101.821.863,6 lei), respectiv seria COR nr. 0341292 din 10 august 2010 (în copie xerox) emisă de SC P. SRL, în valoare totală de 10.263.684,6 lei, din care TVA 1.986.519,6 lei, reprezentând „instrucțiuni tehnice montat motoare”. Valoarea instrucțiunilor tehnice menționate la rubrica „Denumirea produselor sau serviciilor” este de 1.950.000 euro, exclusiv TVA, la un curs de 4,2447 lei/euro echivalentul a 8.277.165 lei = (10.263.684,6 lei - 1.986.519,6 lei).

Facturile seria COR nr. 0341216 din 10 august 2010 și seria COR nr. 0341292 din 10 august 2010, care apar ca fiind emise de SC P. SRL, nu reprezintă documente justificative în accepțiunea prevederilor art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 82/1991, privind legea contabilității.

Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz, deoarece la rubrica furnizori din respectivele facturi au fost menționate datele nereale, constând în aceea că SC P. SRL ar fi prestat servicii și ar fi livrat instrucțiunile tehnice privind montarea motoarelor către SC F. SRL.

În fapt, operațiunile comerciale înscrise în cele două facturi, respectiv factura seria COR nr. 0341216 din 10 august 2010 și factura seria COR nr. 0341292 din 10 august 2010, nu sunt reale, fapt susținut și de întocmirea de către SC F. SRL a unui decont de TVA inițial aferent lunii august 2010, existent la dosarul cauzei, dar care nu a fost depus la organul fiscal, în care nu se regăsește înregistrat TVA de dedus aferentă celor două facturi, anterior menționate.

De asemenea, printre documentele existente la dosarul cauzei se regăsește și Balanța de verificare la luna august 2010, aparținând SC F. SRL. Din analiza acesteia rezultă că în contul contabil 401 „Furnizori” analitic „P. SRL” nu se regăsesc înregistrate cele două facturi în valoare totală de 536.343.313,2 lei, cu proveniență SC P. SRL.

Raportându-ne strict la operațiunile comerciale care apar ca fiind derulate între SC F. SRL și SC E. SA Reșița, respectiv la facturile înregistrate în contabilitatea SC F. SRL, reprezentând „achiziția” și respectiv „furnizarea” instrucțiunilor tehnice de montat motoare și a comisionului de intermediere, în decontul de TVA pe luna august 2010 au fost înregistrate următoarele sume privind TVA: TVA de dedus în sumă de 103.808.383,2 lei, aferentă facturilor înregistrate ca fiind achiziții de la SC P. SRL. Taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă deoarece documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea T.V.A, respectiv facturile în cauză au menționat la rubrica furnizor numele SC P. SRL, societate care la acea dată nu exista în baza de date a Registrului Comerțului. Prevederile art. 155 alin. (5) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, menționează că: „ Factura cuprinde în mod obligatoriu următoarele informații: denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după caz, codul de identificare fiscală, ale persoanei impozabile care emite factura”. Taxa pe valoarea adăugată în sumă de 103.808.383,2 lei nu poate fi dedusă avându-se în vedere prevederile deciziei nr. 5 din 15 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (a se vedea Anexa A la prezentul raport de constatare); TVA de colectat în sumă de 103.910.256 lei aferentă facturilor înregistrate ca fiind livrări către SC E. SA Reșița.

Raportul de constatare economico-financiară concluzionează, sub acest aspect, că având în vedere prevederile art. 1342 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, care menționează că exigibilitatea taxei pentru livrări de bunuri și prestări de servicii intervine la data emiterii unei facturi, înainte de data la care intervine faptul generator, precum și faptul că SC F. SRL a emis către SC E. SA Reșița 2 facturi în care a înscris livrarea de instrucțiuni tehnice și prestarea unui serviciu de comision, exigibilitatea taxei a intervenit la data emiterii facturilor aparținând SC F. SRL, respectiv la data de 28.10.2010.

Așadar, ca urmare a neacceptării TVA de dedus, în sarcina SC F. SRL se năștea obligația unei taxe pe valoarea adăugată de plată în sumă de 103.910.256 lei.

În privința problematicii deducerii TVA în raport cu operațiunile comerciale în discuție ale SC D. SRL, raportul de constatare economico-financiară a ajuns la aceeași concluzie, respectiv că exigibilitatea taxei a intervenit la data emiterii facturii aparținând SC D. SRL, respectiv la data de 28.10.2010, iar ca urmare a neacceptării TVA de dedus, în sarcina SC D. SRL se năștea obligația unei taxe pe valoarea adăugată de plată în sumă de 145.678.104 lei.

Așadar, având în vedere prevederile art. 1342 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, care menționează că exigibilitatea taxei pentru livrări de bunuri și prestări de servicii intervine la data emiterii unei facturi, înainte de data la care intervine faptul generator, precum și faptul că SC D. SRL a emis către SC E. SA Reșița o factură în care a înscris livrarea de componente pentru motoare, rezultă că exigibilitatea taxei a intervenit la data emiterii facturii aparținând SC D. SRL, respectiv la data de 28.10.2010.

Nelegalitatea deducerii taxei pe valoarea adăugată în sumă de 145.627.167,6 lei rezultă din faptul că nu a existat o livrare efectivă a componentelor pentru motoare, astfel cum s-a demonstrat anterior, așa încât nu a intervenit faptul generator.

Raportul de constatare economico-financiară evidențiază că, în ipoteza în care unica operațiune economică ar fi constat în vânzarea celor patru motoare de către SC E. SA Reșița către SC D. SRL pentru suma de 5 milioane euro la care se adaugă TVA, SC E. SA Reșița ar fi trebuit să înregistreze, să raporteze și să plătească bugetului consolidat al statului TVA în sumă de 5.079.120 lei, aferentă acestei operațiuni. Totodată, SC D. SRL ar fi trebuit să înregistreze și să raporteze TVA de rambursat (soldul sumei negative de TVA) în valoare de 5.079.120 lei.

Deosebit de relevante sunt concluziile raportului de constatare economico-financiară la obiectivul referitor la existența posibilității concrete a prejudicierii bugetului de stat prin rambursarea TVA, având în vedere modalitatea de desfășurare a circuitului economico-financiar supus analizei.

Astfel, conform deciziei nr. 5/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, în soluționarea unui recurs în interesul legii, taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA.

Ca urmare a neacceptării TVA la deducere din motivele arătate anterior, în sarcina SC F. SRL s-a născut obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 103.910.256 lei. Totodată, ca urmare a neacceptării TVA la deducere din motivele arătate anterior, în sarcina SC D. SRL s-a născut obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 145.678.104 lei.

În privința SC E. SA Reșița, raportul de constatare economico-financiară a concluzionat că, având în vedere neacceptarea TVA la deducere din motivele arătate anterior, în sarcina acestei societăți s-a născut obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 253.956.000 lei.

Referitor la SC D. SRL, s-a concluzionat că între această societate și SC E. SA Reșița a avut loc o livrare efectivă a 4 motoare și 2 generatoare electrice, în valoare totală de 26.587.460 lei, conform facturii seria CS UCMR nr. 0009425 din 15 noiembrie 2010, din care TVA în cuantum de 5.145.960 lei.

Or, ținând cont de faptul că decontul de TVA aferent lunii septembrie 2010 a fost depus de SC D. SRL la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în data de 25.10.2010, cu opțiunea de rambursare a sumei negative de TVA în valoare de 253.749.507 lei, rezultă că această societate a solicitat o rambursare de TVA mai mare cu 248.603.547 lei (diferența dintre TVA solicitată în cuantum de 253.749.507 și TVA pentru care SC D. SRL avea drept de deducere în cuantum de 5.145.960 lei), existând astfel posibilitatea prejudicierii bugetului de stat cu această sumă.

În concluzie, instanța de fond a reținut că raportul de constatare tehnico-științifică efectuat în cursul urmăririi penale evidențiază faptul că operațiunile comerciale derulate în speță între cele patru societăți comerciale implicate, prin încheierea unor acte juridice succesive cu caracter fictiv în scopul creșterii artificiale a valorii mărfii vândute, au creat premisele producerii unui prejudiciu bugetului de stat în cuantum de aproximativ 60 milioane euro, sumă reprezentând valoarea restituirilor de TVA solicitate fără drept de inculpatul A. prin decontul aferent lunii septembrie 2010, rezultatul socialmente periculos al faptei fiind împiedicat prin intervenția organelor judiciare.

Un alt aspect important în ecuația activității infracționale desfășurate de inculpați îl reprezintă confecționarea unei noi variante a facturii seria CS UCMR nr. 0009007, la cererea inculpatului A., de către inculpatul C., în care acesta a modificat consemnările inițiale referitoare la descrierea mărfii, pentru a obține licența din partea A.N.C.E.X., pentru realizarea exportului mărfurilor respective, cu natură duală, într-o țară aflată sub embargo internațional.

Tot inculpatul C., la solicitarea inculpatului A. și cu acceptul inculpatului B., s-a deplasat la sediul SC D. SRL, unde a întocmit actul adițional nr. 1 și anexa corespunzătoare acestuia, la contractul de bază, în vederea disimulării naturii frauduloase a operațiunii comerciale.

Necesitatea realizării acestor manopere a apărut în momentul în care marfa provenind de la SC E. SA Reșița a ajuns în Portul Constanța, de unde trebuia să fie transportată de vasul comercial T. la Conakry, Republica Guineea. Astfel, s-a pus problema obținerii unei licențe de export eliberată de Agenția Națională de Control al Exporturilor, întrucât marfa ce urma să fie exportată reprezenta tehnologie duală civilă/militară, iar Republica Guineea se găsea sub embargo internațional.

În lipsa acestei licențe, realizarea exportului mărfii achiziționate de la SC E. SA Reșița era pusă în pericol, astfel încât inculpatul A. a întreprins mai multe acțiuni în vederea soluționării acestei probleme.

Astfel, inculpatul A. a avut mai multe întâlniri cu reprezentanții acestei instituții, în principal cu martorul Z., directorul general al A.N.C.E.X., în urma acestor discuții evidențiindu-se ca principală problemă faptul că în cuprinsul contractului nr. 10/276C din 10.08.2010, precum și în factura seria CS UCMR nr. 0009007 obiectul operațiunii comerciale îl constituiau 4 motoare navale, iar nu 4 grupuri electrogene pentru produs curent electric pe uscat, ceea ce constituia o piedică în obținerea licenței de export.

Aceste aspecte au rezultat din coroborarea declarațiilor martorului Z. cu declarațiile inculpatului A.. Astfel, inculpatul A. a declarat că a fost informat de mai multe persoane, printre care un reprezentant al operatorului portuar UMEX, un reprezentant al agenției de shipping, un reprezentant al comisionarului vamal, precum și inculpatul AA., cu privire la faptul că pentru a transporta marfa respectivă are nevoie de autorizație de la A.N.C.E.X., deoarece aceste pot reprezenta tehnologie duală, civilă și militară.

În aceste condiții, A. a luat legătura cu angajați ai acestei instituții, dar și cu președintele acesteia, Z., care i-au prezentat o listă de documente necesare pentru obținerea autorizației. Inculpatul A. a precizat că atât el, cât și reprezentanți ai SC E. SA Reșița, printre care și inculpatul C., au purtat o serie de discuții cu reprezentanții A.N.C.E.X. pe această temă. Totodată, i-a solicitat inculpatului C. să redacteze documentele solicitate de A.N.C.E.X., documente care se refereau la destinația pe care urmau să o aibă motoarele respective.

În acest sens, inculpatul A. i-a solicitat inculpatului C. să emită o nouă factură în locul facturii inițiale, în care era precizată expresia „motoare navale” și să menționeze în rubrica destinată mărfurilor expresia: „unități generatoare de energie electrică pentru produs curent electric pe uscat U1, U2, U3, U4”.

Mai mult decât atât, la solicitarea inculpatului A., inculpatul C. s-a deplasat la București, cu acordul inculpatului B., la sediul SC D. SRL, unde s-a întâlnit cu inculpatul A. și au procedat împreună la întocmirea unor acte adiționale la contractul inițial, precum și la modificarea facturii seria CS UCMR nr. 0009007, în sensul înscrierii în conținutul acesteia, în dreptul sumei de bani facturate, a mențiunii „avans”.

Acest fapt reiese chiar din declarațiile inculpatului C., care a relatat că s-a întâlnit cu inculpatul A. în data de 27.11.1010, la solicitarea celui din urmă, când au discutat despre emiterea unei noi facturi către SC D. SRL, întrucât se impunea stornarea din factura de avans suma aferentă livrărilor efectuate, la cursul din data facturării avansului, și refacturarea la cursul din data efectuării livrării. Totodată, discuția s-a axat pe denumirea exactă a mărfurilor, deoarece se punea problema declarării vamale, în vederea exportului, iar descrierea acestora trebuia să fie cât mai exactă, pentru a permite autorității vamale să încadreze marfa într-o anumită poziție tarifară.

Totodată, inculpatul C. a arătat că a încheiat cu această ocazie și o anexă la contractul nr. 10/276 C din 10.08.2010 cu inculpatul A., care confirma faptul că respectivele motoare și generatoare au fost livrate și că factura inițială reprezenta un avans, urmând să fie regularizată pe măsura livrărilor.

Referitor la adresa emisă către A.N.C.E.X. de către SC E. SA Reșița, prin care se arăta că motoarele urmau să fie utilizate la producerea de energie electrică, inculpatul C. a susținut că a procedat în acest mod în urma unei discuții cu președintele acestei instituții, domnul Ancuța, la solicitarea inculpatului A., care l-a apelat telefonic în data de 24.11.2010 și i-a adus la cunoștință că există o problemă cu exportul acestor motoare.

Modificările aduse cu această ocazie contractului nr. 10/276 C din 10.08.2010 încheiat între SC D. SRL și SC E. SA Reșița erau esențiale, schimbând însăși natura contractului, din perspectiva modalității de executare a obligațiilor părților.

Contractul în varianta inițială avea ca obiect vânzarea a 3 bucăți motor MAN tip 16V52/55, a unui motor MAN tip 6L40/54, a componentelor echipamentelor necesare pentru punerea lor în funcțiune și a instrucțiunilor tehnice de montaj general, astfel încât acestea vor putea fi transformate în unități generatoare electrice, toate în valoare de 250.000.000 euro, exclusiv TVA.

Cu privire la condițiile de plată, în art. 3 din contract se stipula că suma de 25.000.000 euro exclusiv TVA, reprezentând avans de 10% din valoarea totală a contractului, se va plăti în maxim 5 zile de la semnare, urmând ca restul sumei de 225.000.000 euro exclusiv TVA, reprezentând 90% din valoarea totală a contractului, se va achita în maxim 15 zile de la facturarea mărfurilor.

În schimb, prin Actul Adițional nr. 1 din 12 august 2010 la contractul nr. 10/276C/10.08.2010, întocmit de către inculpatul C., art. 3 din contract referitor la condițiile de plată și art. 4 din contract referitor la condițiile de livrare, au suferit modificări, după cum urmează: art. 3 - „Condiții de plată”: „plata pentru echipamente se va face eșalonat în funcție de bunurile livrate, cantitatea și serviciile prestate, părțile urmând a conveni asupra fiecărei livrări, a valorii acesteia, precum și a modalității și momentului plății. La semnarea contractului cadru părțile convin ca vânzătorul să emită o factură de avans pentru întreaga valoare a contractului cadru. În măsura livrării bunurilor și serviciilor prestate se va storna din factura de avans valoarea bunurilor și serviciilor livrate și se vor emite facturi pentru fiecare livrare în parte”; art. 4 - „Condiții de livrare”: „livrarea echipamentului se va face în condiții de livrare EXW E. SA Reșița, conform Incoterms 2000. Contractul se desfășoară pe o perioadă de 3 ani, respectiv până în anul 2013, începând cu data încheierii contractului cadru, astfel cum acesta a fost modificat prin prezentul act adițional”.

Totodată, inculpatul C. a întocmit Anexa nr. 1 din 20 octombrie 2010 la contractul nr. 10/276C/10.08.2010, în care se menționează: „în conformitate cu prevederile contractului cadru astfel cum acesta a fost modificat prin actul adițional nr. 1 din 12 august 2010, părțile convin stabilirea termenilor primei livrări ce urmează a se desfășura: 1. Echipamente, ansamble și subansamble ce urmează a fi livrate: 4 unități de generatoare de energie electrică pentru produs curent electric pe uscat; 2. Prețul unităților livrate ce fac obiectul prezentei anexe este de 5.000.000 euro exclusiv TVA și 3. Livrarea unităților se va face începând cu data prezentei anexe”.

Din analiza „Registrului de Intrare-ieșire” aparținând SC E. SA Reșița, a rezultat că, la poziția nr. 295 A din data de 10.08.2010, este înscrisă mențiunea DG 1000 - contract vânzare-cumpărare.

În schimb, Actul adițional nr. 1 la contractul nr. 295/DG 1000 din 10.08.2010 - nr. 10/276/C și Anexa nr. 1 din 20 octombrie 2010 la contractul nr. 10/276C/10.08.2010 nu se regăsesc înregistrate în registrul de intrare - ieșire aparținând SC E. SA Reșița, ceea ce întărește concluzia că acestea au fost întocmite la o dată ulterioară celor înscrise în cuprinsul lor, pentru a facilita obținerea licenței de export și, în mod implicit, pentru a ascunde activitatea infracțională.

Faptul că aceste documente au fost antedatate rezultă și din declarațiile martorei V., care a precizat că la data la care a avizat contractul încheiat de SC E. SA Reșița cu SC D. SRL, a văzut o listă cu componente ca și anexă la contract, însă nu a observat Actul adițional nr. 1 din 12 august 2010 sau Anexa nr. 1 din 20 octombrie 2010.

Aceste înscrisuri au fost semnate de inculpatul C. din partea SC E. SA Reșița și de inculpatul A. din partea SC D. SRL, fiind încheiate la sediul acestei din urmă societăți comerciale.

Așadar, din compararea prevederilor contractuale inițiale cu cele modificate prin Actul adițional nr. 1 din 12 august 2010 și prin Anexa nr. 1 din 20 octombrie 2010 se observă că inculpatul A. nu mai trebuia să plătească în avans 10% din valoarea contractului, respectiv 25 milioane euro fără TVA până la data de 15.08.2010 și, de asemenea, nu mai trebuia să plătească suma de 225 milioane euro fără TVA în 15 zile de la facturarea mărfurilor, ci plata urma să se efectueze în mod eșalonat în funcție de bunurile livrate, cantitatea și serviciile prestate, părțile urmând a conveni asupra fiecărei livrări, a valorii acesteia, precum și a modalității și momentului plății, iar în măsura livrării bunurilor și serviciilor prestate urma să se storneze din factura de avans valoarea bunurilor și serviciilor livrate și să se emită facturi pentru fiecare livrare în parte.

Totodată, dintr-un contract cu executare uno ictu, prin încheierea actului adițional contractul a devenit cu executare succesivă, urmând să se desfășoare pe o perioadă de 3 ani, respectiv până în anul 2013.

În baza acestor predări, s-a emis factura „storno” seria CS UCMR nr. 0009424 din 15 noiembrie 2010 emisă de SC E. SA Reșița către SC D. SRL, în valoare totală negativă de 26.242.120 lei, din care TVA în sumă negativă de 5.079.120 lei. La rubrica „Denumirea produselor sau serviciilor” din respectiva factură este înscrisă mențiunea: „se stornează parțial factura de avans nr. 0009007/1452 din 31 august 2010 reprezentând unități de generatoare de energie electrică pentru produs curent electric pe uscat (U1, U2, U3, U4); 5.000.000 EUR + TVA”. În aceeași rubrică se menționează că respectiva factură se referă la contractul 10/276C/10.08.2010, iar cursul de schimb la care s-a facturat este de 4,2326 lei/euro. Totodată, s-a emis factura seria CS UCMR nr. 0009425 din 15 noiembrie 2010 emisă de SC E. SA Reșița către SC D. SRL, în valoare totală de 26.587.460 lei, din care TVA în sumă de 5.145.960 lei. La rubrica „Denumirea produselor sau serviciilor” din respectiva factură este înscrisă următoarea mențiune: „Unități de generatoare de energie electrică pentru produs curent electric pe uscat - 3 buc. motor 16V 52/155, curent alternativ polifazat, putere 11.840 KW; 1 buc. motor 6L40/54, curent alternativ polifazat, putere 2.760 KW; 5.000.000 euro + TVA”. În aceeași rubrică se menționează că respectivă factură se referă la contractul 10/276C/10.08.2010, iar cursul de schimb la care s-a facturat este de 4,2883 lei/euro.

Or, în cazul de față nu s-au respectat prevederile Ordinul M.F nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile, art. 1, în sensul că pe factura seria CS UCMR 0009007 din 31.08.2010, nu s-a menționat numărul și data notei de contabilitate prin care s-a efectuat stornarea parțială a operațiunii, iar în nota contabilă de stornare numărul de ordine al operațiunii care face obiectul stornării.

Mai mult decât atât, inculpatul C. a întocmit la data de 27.11.2010 o nouă variantă a facturii seria CS UCMR nr. 0009007 din 31 august 2010 emisă de SC E. SA Reșița către SC D. SRL, care să corespundă cu dispozițiile contractului, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. 1 din 12 august 2010 și prin Anexa nr. 1 din 20 octombrie 2010, aspect care rezultă din propriile sale declarații, coroborate cu procesele-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate în cauză, dar și cu Nota de constatare seria CS nr. 0010059 din data de 09.11.2010, întocmită de comisarii Gărzii Financiare - Secția Caraș-Severin la SC E. SA Reșița, din care reiese că la data efectuării controlului, respectiv 09.11.2010, la dispoziția organului de control a fost pusă acea variantă a facturii seria CS UCMR nr. 0009007 din 31 august 2010 care, la rubrica „Denumirea produselor sau serviciilor” avea înscrisă mențiunea: „3 motoare navale tip 16V52/55 și 1 motor MAN 6L40/54; Contravaloarea a 250.000.000 euro”.

A arătat judecătorul fondului că deosebit de relevante sub aspectul modului în care inculpații au acționat în vederea întocmirii unei noi variante a facturii seria CS UCMR nr. 0009007 din 31 august 2010 și, implicit, în vederea obținerii licenței de export din partea A.N.C.E.X., sunt anumite convorbiri telefonice purtate de către aceștia în perioada 24.11.2010 - 26.11.2010.

Astfel, pentru rezolvarea problemei obținerii autorizației de export de către A. de la A.N.C.E.X., într-o convorbire telefonică din data 24.11.2010 - orele 13:20 - inculpatul A. îi cere inculpatului C. să redacteze, de urgență, o adresă către A.N.C.E.X. din care să rezulte că motoarele livrate către D. nu vor fi montate în Republica Guinea pe nave civile/militare, ci vor fi folosite exclusiv pentru generarea de curent electric către populație.

Inculpatul C. a procedat întocmai, trimițând o adresă către A.N.C.E.X. din partea SC E. SA Reșița, prin care arăta că motoarele urmau să fie utilizate la producerea de energie electrică. De altfel, inculpatul C. nu putea certifica modul de utilizare a acestor motoare în Republica Guineea, în condițiile în care operațiunea comercială dintre SC E. SA Reșița și D. SRL a fost o vânzare internă, iar nu un export. A fost redat conținutul convorbirii dintre A. și C.

De asemenea, la data de 24.11.2010 - orele 17:07 - are loc o convorbire între inculpații B. și C. În cuprinsul convorbirii, inculpatul B. îl instruiește pe inculpatul C. ce anume să menționeze în factura în discuție. Discuția fiind redată în sentință.

Din cuprinsul acestei discuții, instanța de fond a apreciat că rezultă foarte clar problema ivită în legătură cu exportul mărfii achiziționate de A. de la SC E. SA Reșița, inculpatul B. instruindu-l pe inculpatul C. să ia legătura cu acesta pentru a se interesa în legătură cu documentele necesare pentru rezolvarea acestei probleme.

În ziua următoare, respectiv 25.11.2010, la orele 16:05:18, are loc o convorbire telefonică între inculpatul A. și inculpatul C., din conținutul căreia reiese solicitarea expresă a lui A. către acesta de a modifica factura seria CS UCMR nr. 0009007 în ceea ce privește descrierea produselor, pentru a rezolva problema legată de exportul acestora. Convorbirea dintre cei doi fiind redată în sentință.

În data de 26.11.2010, are loc o convorbire telefonică între inculpații A. și C., în care cel dintâi îi comunică celui de-al doilea că, dacă totuși nu va putea exporta marfa, o va returna către E. SA Reșița, ideea fiind că inculpatul C. achiesează.

Tot în data de 26.11.2010, orele 16:20, inculpatul A. i-a cerut lui C. să vină cât mai repede la București având neapărat asupra sa ștampila societății.

În concluzie, la data de 31.08.2010, S.C. E. SA Reșița a emis factura seria CS UCMR nr. 0009007 din 31 august 2010 care, la rubrica „Denumirea produselor sau serviciilor” avea înscrisă mențiunea: „3 motoare navale tip 16V52/55 și 1 motor MAN 6L40/54; Contravaloarea a 250.000.000 euro. Cea de a doua variantă a facturii a fost emisă în jurul datei de 27.11.2010, după momentul consumării infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, fiind practic antedatată, la fel ca și Actul adițional nr. 1 din 12 august 2010 și Anexa nr. 1 din 20 octombrie 2010.

Astfel, dacă varianta inițială a facturii seria CS UCMR nr. 0009007 din 31 august 2010, în valoare totală de 1.312.106.000 lei, din care TVA în sumă de 253.956.000 lei, la rubrica „Denumirea produselor sau serviciilor” avea înscrisă mențiunea „Motoare navale tip 16V52/55 și un motor MAN 6L40/54; Contravaloarea a 250.000.000 euro”, varianta modificată a facturii, în valoare totală de 1.312.106.000 lei, din care TVA în sumă de 253.956.000 lei, avea înscrisă la aceeași rubrică mențiunea „Unități de generatoare de energie electrică pentru produs curent electric pe uscat (U1, U2, U3, U4)”. În aceeași rubrică a respectivei facturi se regăsește adăugată olograf, mențiunea „avans”.

În concordanță cu concluziile raportului de constatare tehnico-științifică efectuat de experții din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, instanța de fond a apreciat că a doua variantă a facturii seria CS UCMR nr. 0009007 din 31 august 2010 emisă de SC E. SA Reșița către SC D. SRL, respectiv cea care la rubrica „Denumirea produselor sau serviciilor” are înscrisă mențiunea „Unități de generatoare de energie electrică pentru produs curent electric pe uscat (U1, U2, U3, U4)”, și care are adăugată olograf mențiunea „avans”, nu reprezintă o corectare a celei dintâi variante prin raportare la prevederile art. 159 C. fisc.

În susținerea acestei concluzii fiind avute în vedere dispozițiile art. 159 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. referitor la procedura de corectare a facturilor, potrivit cărora, în cazul în care documentul a fost transmis beneficiarului, fie se emite un nou document care trebuie să cuprindă, pe de o parte, informațiile din documentul inițial, numărul și data documentului corectat, valorile cu semnul minus, iar pe de altă parte, informațiile și valorile corecte, fie se emite un nou document conținând informațiile și valorile corecte și concomitent se emite un document cu valorile cu semnul minus în care se înscriu numărul și data documentului corectat. Or, în mod evident factura în discuție nu îndeplinește condițiile arătate în textul de lege anterior citat, astfel încât nu poate constitui o corectare a celei dintâi variante a facturii.

În același sens sunt și concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată în cursul cercetării judecătorești, expertul arătând că dacă prima variantă a facturii a fost transmisă la SC D. SRL, astfel cum este cazul în speța de față, cea de-a doua variantă nu poate reprezenta corecția primei, deoarece în sensul prevederilor art. 159 alin. (1) lit. b) C. fisc. aceasta trebuia să aibă un alt număr de identificare și trebuia să existe și o factură de storno a primei variante.

Sintetizând considerentele exprimate anterior, instanța de fond a reținut că întocmirea unei noi variante a facturii seria CS UCMR nr. 0009007, la cererea inculpatului A., de către inculpatul C., în care acesta a modificat consemnările inițiale referitoare la descrierea mărfii, precum și a Actului adițional nr. 1 la contractul nr. 10/276C/10.08.2010 și a anexei corespunzătoare acestuia, a avut loc în jurul datei de 27.11.2010, ulterior consumării infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, nu a reprezentat altceva decât o încercare a acestora de a disimula natura frauduloasă a operațiunii comerciale dintre SC D. SRL și SC E. SA Reșița.

De altfel, descrierea mărfii din factura respectivă era în mod evident contrară realității, astfel cum rezultă și din concluziile raportul de constatare tehnico-științifică, urmărindu-se inserarea în cuprinsul acesteia a unei formulări adecvate în vederea obținerii licenței de export din partea A.N.C.E.X.

Raportul de expertiză financiar-contabilă a constatat că există două variante ale facturii nr. 9007/1452 din 31 august 2010 emise în baza contractului nr. 10/276C/10.08.2010, respectiv varianta facturii care menționează produsele ca fiind „3 motoare navale tip 16V52/55 și 1 motor MAN 6L40/54”, ce corespunde obiectului contractului care prevedea vânzarea a „3 buc. Motor MAN tip 16V52/55, în condiția „as it is” (așa cum se găsesc ele în depozitele vânzătorului) și a unui motor MAN tip 6L 40/54, în condiția as it is” și varianta facturii care menționează produsele ca fiind „Unități de generatoare de energie electrică pentru produs curent electric pe uscat (U1, U2, U3, U4)”, ce corespunde obiectului contractului astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. 1 din 12 august 2010, care prevedea vânzarea de „echipamente, ansamble și subansamble, împreună cu componentele necesare punerii în funcțiune a unui sistem complet de unități de generatoare de energie electrică pentru produs curent electric pe uscat”.

Înscrierea pe factură a mențiunii „avans” corespunde art. 3.2 din contractul modificat prin Actul adițional nr. 1 din 12 august 2010, care prevedea că „La semnarea contractului părțile convin ca vânzătorul să emită o factură de avans pentru întreaga valoare a contractului cadru. În măsura livrării bunurilor și serviciilor prestate se va storna din factura de avans valoarea bunurilor și serviciilor livrate și se vor emite facturi pentru fiecare livrare în parte”.

Expertiza arată că tratamentul contabil aplicat la înregistrarea în contabilitate a facturii nr. 0009007/1452 din 31 august 2010, atât de către SC E. SA Reșița, cât și de către SC D. SRL, evidențiază faptul că livrarea mărfurilor înscrise în factură nu a avut loc, fiind facturată în avans valoarea contractului. În privința TVA înscris în factură, SC E. SA Reșița a colectat TVA, în timp ce același TVA a fost înregistrat ca deductibil de SC D. SRL.

Raportul de expertiză constată că aferent bunurilor livrate, SC E. SA Reșița a emis factura seria CS UCMR nr. 0009425/1840 din data de 15.11.2010, pentru „Unități de generatoare de energie electrică pentru produs curent electric pe uscat - 3 buc. motor 16V52/55, curent alternativ polifazat, putere 11.840 KW; 1 buc. motor 6L40/54, curent alternativ polifazat, putere 2.760 KW; 5.000.000 euro + TVA”, în valoare totală de 26.587.460 lei, din care: 21.441.500 lei fără TVA (echivalentul a 5.000.000 euro la cursul de schimb de 4,2883 lei/euro) și 5.145.960 lei TVA.

Cu aceeași valoare în euro, dar la curs valutar diferit, SC E. SA Reșița a emis factura seria CS UCMR nr. 0009424/1869 din data de 15.11.2010, pentru „Unități de generatoare de energie electrică pentru produs curent electric pe uscat - 3 buc. motor 16V52/55, curent alternativ polifazat, putere 11.840 KW; 1 buc. motor 6L40/54, curent alternativ polifazat, putere 2.760 KW; 5.000.000 euro + TVA”. Valoarea totală a facturii este de - (minus) 26.242.120 lei, din care 21.163.000 lei fără TVA (echivalentul a 5.000.000 euro la cursul de schimb de 4,2326 lei/euro) și -5.079.120 lei TVA.

Așadar, expertul contabil a concluzionat că emiterea facturii nr. 0009425/1840 din 15 noiembrie 2010 este aferentă livrării primei tranșe a bunurilor, în valoare de 5.000.000 euro (fără TVA), cu nominalizarea concretă a acestora: „unități de generatoare de energie electrică pentru produs curent electric pe uscat - 3 buc. motor 16V52/55, curent alternativ polifazat, putere 11.840 KW; 1 buc. motor 6L40/54, curent alternativ polifazat, putere 2.760 KW”. Factura nr. 0009424/1869 din 15 noiembrie 2010 este o factură de regularizare a facturii nr. 0009007/1452 din 31 august 2010 emise pentru avans, respectiv emiterea ei este aferentă stornării (diminuării) parțiale a avansului, cu contravaloarea mărfurilor livrate cu factura nr. 0009425/1840 din 15 noiembrie 2010.

În opinia expertului contabil, cele două facturi sunt emise în conformitate cu dispozițiile Codului fiscal, precum și cu prevederile art. 3.2 din Contractul nr. 10/276C/10.08.2010 modificat prin Actul adițional nr. 1 din 12 august 2010, potrivit căruia „În măsura livrării bunurilor și serviciilor prestate se va storna din factura de avans valoarea bunurilor și serviciilor livrate și se vor emite facturi pentru fiecare livrare în parte.”

Totodată, expertul a arătat că produsele livrate prin factura fiscală nr. 0009425/1840 din 15 noiembrie 2010 emisă de SC E. SA Reșița, în valoare totală de 26.587.460 lei, echivalentul a 5.000.000 euro plus TVA, corespund Anexei nr. 1 din 20.10.2010 încheiată de părți la contractul nr. 10/276C/10.08.2010 modificat prin Actul adițional nr. 1 din 12 august 2010.

Analizând concluziile raportului de expertiză contabilă menționate mai sus, instanța de fond a constatat că acestea sunt combătute de considerentele exprimate anterior, în sensul că varianta facturii seria CS UCMR nr. 0009007 care menționează produsele ca fiind „Unități de generatoare de energie electrică pentru produs curent electric pe uscat (U1, U2, U3, U4)”, precum și Actul adițional nr. 1 la contractul nr. 10/276C/10.08.2010 și anexa corespunzătoare acestuia au fost întocmite la cererea inculpatului A., de către inculpatul C., în jurul datei de 27.11.2010, ulterior consumării infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, și nu au reprezentat altceva decât o încercare a acestora de a disimula natura frauduloasă a operațiunii comerciale dintre SC D. SRL și SC E. SA Reșița.

Referitor la plățile efectuate, raportul de expertiză a constatat că în perioada 28.10.2010-09.11.2010, SC E. SA Reșița a încasat de la SC D. SRL suma totală de 22.881.260 lei, reprezentând contravaloare plată parțială a facturii nr. 0009007 din 31 august 2010. Suma de bani de 22.881.260 lei plătită de către SC D. SRL prin viramente bancare, în conturile SC E. SA Reșița, corespunde contravalorii parțiale pentru „unități de generatoare de energie electrică pentru produs curent electric pe uscat - 3 buc. motor 16V52/55, curent alternativ polifazat, putere 11.840 KW; 1 buc. motor 6L40/54, curent alternativ polifazat, putere 2.760 KW; 5.000.000 euro+TVA”, livrate cu avizele de însoțire din perioada 08.11.2010-16.11.2010, conținute în factura fiscală nr. 0009425/1840 din 15 noiembrie 2010, în valoare totală de 26.587.460 lei, conform prevederilor art. 3.2 din Contractul nr. 10/276C/10.08.2010 modificat prin Actul adițional nr. 1 din 12 august 2010, în sensul că au fost efectuate eșalonat pentru produsele livrate de SC E. SA Reșița.

#Din analiza acelorași extrase ale conturilor bancare deschise de SC E. SA Reșița la Banca W. Limited - Sucursala Timișoara, rezultă că această societate nu a efectuat plăți către SC F. SRL.

În privința procedurii de soluționare a solicitărilor de rambursare a TVA la trimestrul III 2010, de către organul fiscal, expertul contabil a concluzionat că decontul de TVA cu sumă negativă cu opțiune de rambursare, depus de SC D. SRL pentru luna septembrie 2010, a fost încadrat în categoria de risc fiscal mare, urmând a fi soluționat cu control anticipat, motivat de cuantumul mare al sumei solicitate la rambursare, conform procedurii aprobată prin Ordinul M.F.P. nr. 263/2010 și adresei nr. 1138766 din 30 noiembrie 2010 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

În opinia expertului contabil, acest lucru semnifică faptul că emiterea deciziei privind rambursarea s-ar fi dispus numai după efectuarea inspecției fiscale și pe baza concluziilor raportului de inspecție fiscală întocmit, astfel încât bifarea de către contribuabil a opțiunii „DA” în caseta „Solicitați rambursarea soldului sumei negative a TVA” în decontul de TVA aferent lunii septembrie 2010 nu era aptă să producă consecințe fiscale, adică să determine rambursarea soldului sumei negative a TVA.

În opinia instanței, această concluzie la care ajunge expertul contabil este în mod evident eronată, fiind de-a dreptul absurd să se considere că solicitarea de rambursare a soldului sumei negative de TVA de către SC D. SRL nu determină nicio consecință fiscală. Una dintre condițiile esențiale în vederea restituirii TVA-ului aferent facturii seria CS UCMR nr. 0009007 din 31 august 2010 este, fără putință de tăgadă, formularea unei cereri în acest sens, în lipsa unei astfel de solicitări nefiind posibilă rambursarea sumei respective.

Chiar dacă în speța de față simpla formulare a unei cereri de rambursare a TVA nu este suficientă pentru a determina virarea sumei respective, acest fapt nu echivalează cu lipsa oricărei consecințe fiscale a unei astfel de acțiuni. Practic, ceea ce expertul contabil susține în cadrul acestui obiectiv al expertizei este mai degrabă faptul că bifarea de către contribuabil a opțiunii „DA” în caseta „Solicitați rambursarea soldului sumei negative a TVA” în decontul de TVA aferent lunii septembrie 2010 reprezintă o condiție necesară, dar nu și suficientă, pentru a determina rambursarea soldului sumei negative a TVA.

Referitor la procedura de completare a solicitării rambursării soldului sumei negative a TVA din perioada fiscală de raportare, prin decontul de taxă, raportul de expertiză contabilă arată că în conformitate cu Ordinul M.F.P. nr. 2245/2010, formularul 300 intitulat „Decont de taxă pe valoarea adăugată” se obține prin utilizarea programului de asistență elaborat de A.N.A.F. Potrivit art. 1473 alin. (6) C. fisc., persoanele impozabile, înregistrate în scopuri TVA în conformitate cu art. 153 C. fisc., pot solicita rambursarea soldului sumei negative a taxei din perioada fiscală de raportare prin bifarea casetei corespunzătoare din decontul de taxă din perioada fiscală de raportare, decontul fiind și cerere de rambursare.

În fapt, această bifare prevăzută de C. fisc. constă în înscrierea opțiunii „DA” în caseta „Solicitați rambursarea soldului sumei negative a TVA”, echivalând cu depunerea unei cereri de rambursare a TVA la depunerea declarației 300, fie la organul fiscal, fie prin sistemul electronic de transmitere. Programul de declarații electronice - Decontul de TVA (formular 300) nu prevede o corelare a bifării acestei operațiuni cu alte elemente sau atenționarea operatorului asupra faptului că a bifat caseta cu „DA” corespunzătoare opțiunii de rambursare a TVA.

La obiectivul stabilit de către instanță, în sensul de a se preciza dacă formularea cererii de renunțare la restituirea sumei negative de TVA din decontul lunii septembrie 2010, emisă la data de 25.11.2010 și înregistrată la D.G.A.M.C. - București la data de 26.11.2010, era interzisă de dispozițiile fiscale în vigoare în luna noiembrie 2010 și dacă formularea unei astfel de cereri este conformă procedurilor legale, expertul contabil a răspuns că prevederile legale nu precizează modalitatea concretă prin care poate fi exprimată opțiunea de renunțare la rambursarea de TVA, însă, prin similitudine cu pct. 10 din Instrucțiunile din 14 mai 2007 de corectare a erorilor materiale din deconturile de taxă pe valoarea adăugată aprobate prin Ordinul M.F.P. nr. 179/2007 și conform punctelor de vedere exprimate de Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală prin adresele nr. 810578 din 08 octombrie 2007 și nr. 66178 din 08 iulie 2011, opțiunea de rambursare poate fi retrasă printr-o cerere depusă la organul fiscal competent până la data soluționării decontului și prin preluarea sumei în decontul de TVA ca sumă reportată din perioada fiscală precedentă pentru care nu s-a solicitat rambursare.

În opinia expertului contabil, procedura efectuată de SC D. SRL pentru renunțarea la solicitarea rambursării de TVA formulată prin decontul de TVA aferent lunii septembrie 2010, procedură ce a constat în depunerea la organul fiscal a cererii de renunțare prin adresa nr. 1131050 din 26 noiembrie 2010 și preluarea sumei în decontul de TVA al lunii noiembrie 2010, ca sumă reportată din perioada fiscală precedentă pentru care nu s-a solicitat rambursare, este conformă cu prevederile legale și punctul de vedere comunicat de Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală prin adresele nr. 810578 din 08 octombrie 2007 și nr. 66178 din 08 iulie 2011.

În viziunea instanței de fond, s-a arătat că acest aspect nu are nicio importanță asupra fondului problemei în discuție, întrucât în cauza dedusă judecății prezintă relevanță care sunt consecințele formulării cererii de renunțare la solicitarea rambursării de TVA, iar nu dacă această cerere este din punct de vedere formal conformă cu prevederile legale. Practic, răspunsul la acest obiectiv al expertizei atestă faptul că formularea unei cereri de această natură nu este, în sine, contrară legii.

O altă concluzie la care a ajuns expertul contabil este aceea că formularea și depunerea cererii de renunțare la restituirea sumei negative de TVA din decontul lunii septembrie 2010, emisă la data de 25.11.2010 de SC D. SRL și înregistrată la D.G.A.M.C. - București la data de 26.11.2010, are ca efect anularea solicitării de restituire a sumei negative de TVA din decontul lunii septembrie 2010, cu consecința repunerii în situația anterioară solicitării rambursării, respectiv preluarea sumei în decontul de TVA al lunii noiembrie 2010, ca sumă reportată din perioada fiscală precedentă pentru care nu s-a solicitat rambursare, procedură conformă cu prevederile legale și punctul de vedere comunicat de Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală prin adresele nr. 810578 din 08 octombrie 2007 și nr. 66178 din 08 iulie 2011.

Pentru o înțelegere cât mai exactă a răspunsului la acest obiectiv, trebuie avute în vedere și cele menționate sub acest aspect în suplimentul la raportul de expertiză întocmit în cauză, în sensul că formularea și depunerea cererii de renunțare la restituirea sumei negative de TVA din decontul lunii septembrie 2010, are ca efect anularea solicitării de restituire a sumei negative de TVA și nu este în măsură să anuleze deducerea TVA înscrisă în respectivul decont, care ia naștere în temeiul legii, la momentul exigibilității TVA, conform art. 1342 alin. (2) lit. a) și art. 145 alin. (1) C. fisc.

Așadar, cererea de renunțare la restituirea sumei negative de TVA din decontul lunii septembrie 2010, depusă de SC D. SRL, are efect doar asupra cererii formulate anterior de această societate comercială de rambursare a TVA, iar nu asupra substanței dreptului de restituire a sumei respective, care se naște la momentul emiterii facturii fiscale.

Acest clarificare prezintă o relevanță deosebită, întrucât conduce la concluzia fermă că SC D. SRL păstra dreptul de a-i fi rambursată taxa pe valoarea adăugată în cuantum de aproximativ 60 milioane euro aferentă facturii fiscale seria CS UCMR nr. 0009007 din 31 august 2010, indiferent de formularea cererii de renunțare la restituirea acestei sume.

În concret, inculpatul A., în calitatea de administrator al SC D. SRL, avea oricând posibilitatea să depună ulterior o nouă cerere de rambursare a TVA, întrucât beneficia în continuare de acest drept în temeiul legii, indiferent de solicitarea de renunțare a restituirii TVA formulată prin adresa nr. 131050 din 26 noiembrie 2010.

Referitor la cele două variante ale facturii seria CS UCMR nr. 0009007 emise de SC E. SA Reșița către SC D. SRL pentru suma totală de 250 milioane euro, expertul a susținut că diferențele dintre acestea constau în faptul că pe o factură se menționează la rubrica „Denumirea produselor sau serviciilor” „3 motoare navale tip 16V52/55 și 1 motor MAN 6L40/54”, iar cealaltă variantă a facturii menționează produsele ca fiind „Unități de generatoare de energie electrică pentru produs curent electric pe uscat (U1, U2, U3, U4)”, care a fost corectată prin înscrierea olografă a mențiunii „avans”.

Expertul a arătat că în situația în care prima variantă a facturii nu a fost transmisă de SC E. SA Reșița către SC D. SRL, cea de-a doua variantă a facturii poate reprezenta un document nou emis conform art. 159 alin. (1) lit. a) C. fisc., în sensul corectării primei variante a facturii, pe care trebuia să se aplice mențiunea „anulat”. În schimb, dacă prima variantă a facturii a fost transmisă la SC D. SRL, cea de-a doua variantă nu poate reprezenta corecția primei, deoarece în sensul prevederilor art. 159 alin. (1) lit. b) C. fisc., aceasta trebuia să aibă un alt număr de identificare și trebuia să existe și o factură de storno a primei variante.

Conform Notei de constatare încheiată de Garda Financiară la SC E. SA Reșița și a proceselor-verbale de percheziție la cele două societăți, la SC E. SA Reșița s-au regăsit ambele variante ale facturii, iar la SC D. SRL s-a regăsit doar varianta a doua a facturii menționate. Întrucât în nota contabilă prin care a fost înregistrată factura nr. 9007/1452 din 31 august 2010 în contabilitatea SC D. SRL se face mențiunea „AVANS UNIT. GEN. ENG.”, expertul contabil a presupus că a fost comunicată și înregistrată varianta facturii care menționează produsele ca fiind „Unități de generatoare de energie electrică pentru produs curent electric pe uscat (U1, U2, U3, U4)”, cu mențiunea olografă „avans”.

Referitor la marfa efectiv livrată de SC E. SA Reșița către SC D. SRL, expertul a concluzionat că, din analiza avizelor de însoțire a mărfii emise în perioada 08.11-16.11.2010 și a foilor de ambalaj aferente, rezultă că SC E. SA Reșița a livrat efectiv 3 motoare tip MAN 16V52/55, un motor tip MAN 6L40/54 și două generatoare de 8,8 MW. Astfel, marfa facturată cu seria CS UCMR nr. 0009425/1840 din 15.11.2010, pentru care au fost emise avizele de însoțire în perioada 08.11-16.11.2010 și foile de ambalaj aferente, respectiv 3 motoare tip MAN 16V52/55, un motor tip MAN 6L40/54 și două generatoare de 8,8 MW, corespunde cu marfa descărcată de pe vasul T.

Sub aspectul consecințelor financiar-contabile produse sau care ar fi putut fi produse de înscrierea în conținutul celei de-a doua variante a facturii seria CS UCMR nr. 0009007 din 31 august 2010 a mențiunii „avans”, în comparație cu situația celei dintâi variante a aceleiași facturi, ce nu conținea această precizare, expertiza contabilă efectuată în cursul cercetării judecătorești a arătat că pentru ambele variante la data emiterii facturii ia naștere exigibilitatea T.V.A., însă în baza unor temeiuri legale diferite.

Astfel, pentru factura care nu are înscrisă mențiunea „avans”, taxa devine exigibilă în temeiul art. 1341 alin. (1) și art. 1342 alin. (1) C. fisc., iar pentru varianta ce nu are înscrisă această mențiune, taxa devine exigibilă în temeiul art. 1342 alin. (2) C. fisc. și pct. 161 din Normele metodologice la C. fisc. De asemenea, prevederile C. fisc. sunt aceleași atât pentru vânzător, cât și pentru cumpărător, respectiv atât pentru TVA colectată, cât și pentru TVA deductibilă.

Expertul a concluzionat că indiferent de varianta facturii, nu există diferențe din punct de vedere al exigibilității taxei, nici la vânzător și nici la cumpărător. Ca urmare a intervenirii momentului exigibilității taxei, pentru aceeași valoare a TVA din factură, ia naștere obligația furnizorului de a colecta, în același timp cu dreptul de deducere la cumpărător, în temeiul art. 145 alin. (1) C. fisc.. Totodată, a arătat că prima variantă a facturii seria CS UCMR nr. 0009007 din 31 august 2010, care nu are înscrisă mențiunea „avans”, reprezintă în fapt tot o factură de avans, iar nu o factură de livrare, întrucât nu există avize de însoțire și documente de transport aferente, care să ateste livrarea bunurilor.

La obiectivul prin care i s-a solicitat să precizeze dacă lista de componente necesare punerii în funcțiune a celor 4 motoare contractate de SC E. SA Reșița cu SC D. SRL se regăsește în avizele de însoțire a mărfii livrate către beneficiar, expertul a răspuns că acestea urmau să fie achiziționate de SC E. SA Reșița de la SC G. SRL în baza contractului nr. 10/01 din 10 august 2010, însă nu au făcut parte din livrarea de produse în valoare de 5.000.000 euro fără TVA consemnată în factura nr. 0009425/1840 din 15 noiembrie 2010, conform avizelor de însoțire a mărfii din perioada 08.11-16.11.2010 și a foilor de ambalaj aferente, precum și a evidențelor contabile ale SC E. SA Reșița, de unde rezultă că produsele livrate sunt obținute din producția proprie a uzinei.

Expertul a ajuns, totodată, la concluzia că la dosarul cauzei nu există documente care să ateste efectuarea prestațiilor la care s-a obligat SC F. SRL și SC G. SRL prin contractele nr. 10/34 din 10.08.2010, nr. 10/35 din 10.08.2010 și respectiv nr. 10/01 din 10.08.2010, modul de înregistrare în contabilitatea SC E. SA Reșița a facturilor emise de cele două societăți, prin evidențierea în conturile contabile 327 „Mărfuri în curs de aprovizionare” și 471 „Cheltuieli în avans” reflectând faptul că facturile au fost întocmite pentru bunuri ce urmau a fi livrate și servicii ce urmau a fi prestate de către cei doi furnizori.

La obiectivul H.11, raportul de expertiză a răspuns că SC E. SA Reșița a dobândit drept de deducere pentru TVA în sumă de 249.588.360 lei, aferente facturilor de achiziție de la SC F. SRL și SC G. SRL, în temeiul art. 1342 alin. (2) C. fisc. și pct. 161 din Normele metodologice la C. fisc., potrivit cărora exigibilitatea taxei intervine la data emiterii unei facturi, înainte de data la care intervine faptul generator, deci înainte de livrarea efectivă a bunurilor/prestarea efectivă a serviciilor, în cazul în care au fost emise facturi parțiale sau totale.

La data exigibilității taxei ia naștere dreptul de deducere la cumpărător, conform art. 145 alin. (1) C. fisc., concomitent cu obligația SC F. SRL și SC G. SRL de a colecta același TVA.

Referitor la decontul de TVA aferent lunii august 2010 întocmit de SC E. SA Reșița și înregistrat la organul fiscal teritorial în 24.09.2010, expertiza contabilă a stabilit că se regăsește raportată TVA colectată aferentă facturii seria CS UCMR nr. 0009007/1452 din 31 august 2010, în valoare de 1.058.150.000 (echivalentul a 250.000.000 euro), emisă către SC D. SRL.

Cu privire la drepturile de deducere a TVA care s-au născut pentru SC D. SRL, raportul de expertiză contabilă a stabilit că la emiterea de către SC E. SA Reșița a facturii seria CS UCMR nr. 0009007/1452 în data de 31.08.2010, în valoare totală de 1.312.106.000 lei, din care 253.956.000 lei TVA, a intervenit exigibilitatea TVA pentru SC D. SRL, conform art. 1342 alin. (2) C. fisc. și pct. 161 din Normele metodologice la C. fisc., la acest moment născându-se și dreptul de deducere pentru SC D. SRL pentru suma de 253.956.000 lei TVA, conform art. 145 alin. (1) C. fisc.

Pentru exercitarea dreptului de deducere, SC D. SRL trebuia, în temeiul art. 146 alin. (1) C. fisc., să prezinte factura fiscală aferentă, emisă în conformitate cu prevederile art. 155 C. fisc. Art. 145 alin. (2) lit. c) C. fisc. prevede că „Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor scutite de taxă, conform art. 143, 144 și 1441.”

Bunurile pe care SC D. SRL urma să le aprovizioneze de la SC E. SA Reșița erau destinate exportului, operațiune care din punct de vedere al TVA este o operațiune scutită cu drept de deducere, conform art. 143 alin. (1) pct. a) C. fisc.

Operațiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) pct. a) C. fisc. au fost reglementate prin Instrucțiunile din 2006, aprobate prin Ordinul nr. 2222/2006, în sensul nominalizării la art. 2 a documentelor necesare în vederea justificării exportului, unde pe lângă factura prevăzută de la art. 155 alin. (5) C. fisc. era prevăzută și declarația vamală de export care să fie certificată de biroul vamal de ieșire din spațiul comunitar, documentul de transport care atestă că bunurile părăsesc Comunitatea sau orice alt document care atestă realizarea efectivă a exportului.

La data depunerii decontului cu sumă negativă de TVA cu opțiunea de rambursare, aferent lunii septembrie 2010, SC D. SRL nu efectuase exportul, cu consecința că nu putea prezenta organelor de inspecție fiscală declarația vamală de export, în vederea beneficierii de scutirea de taxă.

Din cele prezentate anterior, expertul contabil a concluzionat că rambursarea TVA este condiționată de îndeplinirea condițiilor și formalităților de exercitare a dreptului de deducere în perioada fiscală de declarare, precum și de verificarea îndeplinirii acestor condiții de către organele fiscale. Astfel, condiția de formă se referă la prezentarea facturii fiscale, conform art. 146 alin. (1) C. fisc., iar condiția de fond se referă la destinația dată bunurilor, în speța de față exportul, conform art. 145 alin. (2) lit. c) C. fisc. și art. 2 din Ordinul nr. 2222/2006.

Astfel, în opinia expertului contabil, existența dreptului de deducere a TVA în baza facturii fiscale nu este suficientă pentru rambursarea TVA, existând și condiționarea legată de export, respectiv de verificarea îndeplinirii acestor condiții de către organele fiscale.

În privința facturilor nr. 9425/1840 din 15 noiembrie 2010 și nr. 9424/1869 din 15 noiembrie 2010, raportul de expertiză a arătat că acestea au fost înregistrate în contabilitatea SC D. SRL, cu consecința înregistrării intrării în patrimoniul societății a mărfurilor în valoare de 5.000.000 euro, concomitent cu diminuarea cu aceeași valoare a avansului facturat prin factura nr. 0009425/1840 din 15 noiembrie 2010.

Expertiza a arătat, de asemenea, că la dosarul cauzei nu există documente care să ateste livrarea directă, de către SC F. SRL și SC G. SRL către SC D. SRL, a componentelor necesare punerii în funcțiune a motoarelor sau a instrucțiunilor tehnice, ce au făcut obiectul contractelor nr. 10/35 din 10.08.2010 și nr. 10/01 din 10.08.2010, încheiate de SC E. SA Reșița cu cele două societăți.

Modul de înregistrare în contabilitatea SC D. SRL a facturii nr. 9007 din 31 august 2010 emisă de SC E. SA Reșița, achiziția fiind înregistrată ca o cheltuială în avans, reflectă faptul că factura a fost întocmită pentru bunuri ce urmau a fi livrate de SC E. SA Reșița, în acestea fiind incluse și componentele și instrucțiunile.

În privința problematicii referitoare la SC F. SRL și SC G. SRL, raportul de expertiză a concluzionat că în contabilitatea SC F. SRL au fost înregistrate facturile nr. 540 și nr. 541 din 28.08.2010, în valoare totală de 536.869.656 lei, din care 103.910.256 lei TVA, emise de către SC E. SA Reșița, privind comisionul de intermediere și instrucțiunile tehnice, conform Jurnalului de vânzări întocmit de SC F. SRL pentru luna august 2010 și a decontului de TVA aferent, depus de societate la organul fiscal teritorial.

Printre documentele justificative și contabile ale SC F. SRL aflate la dosarul cauzei, nu există și documente potrivit cărora aceste bunuri și servicii au fost efectiv livrate/prestate către SC E. SA Reșița, în aceste condiții facturile emise reprezentând valoarea acestora, fiind facturi de avans, pentru mărfuri/servicii ce urmează a fi livrate/prestate, în temeiul art. 1342 alin. (2) C. fisc.

Expertul a arătat că în contabilitatea SC F. SRL au fost înregistrate facturile de achiziție nr. 0341216 și nr. 0341292 din 10.08.2010, ce au înscris ca emitent Sc P. SRL, în valoare totală de 538.343.313,20 lei, din care 103.808.383,20 lei TVA, reprezentând comisionul de intermediere și instrucțiunile tehnice conform Jurnalului de cumpărări întocmit de SC F. SRL pentru luna august 2010 și a decontului de TVA aferent, depus de societate la organul fiscal teritorial.

Referitor la SC G. SRL, expertul a arătat că la dosarul cauzei nu există documente privind înregistrările contabile ale acestei societăți.

În privința obligațiilor de plată TVA născute în sarcina SC F. SRL și SC G. SRL, raportul de expertiză financiar-contabilă a concluzionat că prin emiterea către SC E. SA Reșița a facturilor nr. 540 din 28 august 2010 pentru comision intermediere conform contract nr. 10/34 din 10.08.2010 și nr. 541 din 28 august 2010 pentru instrucțiuni tehnice de montaj general conform contract nr. 10/35 din 10.08.2010, SC F. SRL a evidențiat în contabilitate și în decontul de TVA depus la organul fiscal, un TVA colectat în sumă totală de 103.910.256 lei, data exigibilității acestei taxe luând naștere la data emiterii facturilor, înainte de data livrării/prestării bunurilor și serviciilor (faptul generator), în temeiul art. 1342 alin. (2) C. fisc. și pct. 161 din Normele metodologice la C. fisc.

Raportul de expertiză a stabilit că facturile nr. 0341216 din 10 august 2010 și nr. 0341292 din 10 august 2010 nu sunt înregistrate în contabilitatea SC P. SRL/SC Q. SRL și, de asemenea, nu au fost identificate în contabilitatea acestei societăți documente justificative privind livrarea instrucțiunilor tehnice pentru montat motoare și prestarea activității de intermediere a vânzării de motoare electrice, astfel încât nu a fost atestată realitatea operațiunilor de achiziție efectuate de SC F. SRL de la SC P. SRL și, ca atare, cele două facturi nu întrunesc condițiile de document justificativ prevăzute de art. 6 alin. (1) din legea contabilității, cu consecința că TVA în sumă de 103.808.383,20 lei nu reprezintă o taxă deductibilă în temeiul prevederilor art. 146 alin. (1) lit. a) C. fisc., suma fiind datorată de SC F. SRL la bugetul de stat.

Similar pentru SC G. SRL, prin emiterea facturii nr. 104 din 28 august 2010 pentru „componente motoare Diesel cf ctr 10/01 din 10.08.2010”, societatea trebuia să colecteze un TVA în sumă de 145.678.104 lei, data exigibilității taxei luând naștere la data emiterii facturii, dată anterioară livrării componentelor. Întrucât nu a fost identificată contabilitatea societății și nu poate fi analizată realitatea operațiunilor de achiziții și documentele justificative aferente, nu poate fi admis dreptul de deducere a TVA înregistrat de SC G. SRL, în decontul lunii august, cu consecința datorării bugetului de stat a TVA în sumă de 145.678.104 lei.

Prin raportul de expertiză financiar-contabilă s-a concluzionat că facturile nr. 104 din 28 august 2010 pentru componente, nr. 541 din 28 august 2010 pentru instrucțiuni și nr. 540 din 28 august 2010 pentru comision, emise de SC F. SRL și SC G. SRL pentru SC E. SA Reșița către SC D. SRL au fost întocmite pentru bunuri și servicii ce urmau a fi livrate/prestate. Totodată, bunurile înscrise în factura nr. 9007 din 31 august 2010 emisă de SC E. SA Reșița către SC D. SRL a fost emisă pentru avansuri/bunuri ce urmau a fi livrate, conform înregistrărilor în evidențele contabile, atât ale SC E. SA Reșița, cât și ale SC D. SRL, în sensul că nu au fost înregistrate ca și venituri din vânzarea bunurilor, respectiv cheltuieli cu bunurile achiziționate, ci ca venituri și cheltuieli în avans.

În opinia expertului contabil, operațiunile comerciale în discuție nu ar fi fost reale dacă SC E. SA Reșița și SC D. SRL ar fi întocmit documente și ar fi efectuat înregistrările în contabilitate ca și cum: bunurile ar fi fost primite de SC E. SA Reșița de la SC F. SRL și SC G. SRL; bunurile ar fi fost livrate de SC E. SA Reșița către SC D. SRL; bunurile ar fi fost primite de SC D. SRL de la SC E. SA Reșița.

Astfel, expertul a opinat că documentele de la dosarul cauzei atestă că marfa existentă la bordul vasului T. corespundea cu marfa menționată în documentele ce însoțeau acest transport, factura fiscală, avizele de însoțire a mărfii, paking list, factura de export, astfel cum sunt acestea înregistrate la Autoritatea Națională a Vămilor.

Expertul a arătat că, în acest context, nu a existat posibilitatea SC D. SRL de a prejudicia bugetul de stat cu suma de 248.603.547 lei, astfel cum susțin specialiștii Direcției Naționale Anticorupție în raportul de constatare, prin depunerea decontului de TVA aferent lunii septembrie 2010 cu opțiunea de rambursare, întrucât bifarea de către reprezentantul acestei societăți a casetei „DA” privind rambursarea din decontul de TVA nu era aptă să producă consecințe fiscale. Pentru ca rambursarea să fie efectivă era necesară efectuarea unei inspecții fiscale care să verifice atât îndeplinirea condițiilor de formă cât și de fond pentru rambursare și emiterea unei decizii în acest sens de către organele fiscale.

Totodată, TVA aferent facturii nr. 0009007/1452 din 31.08.2010, în valoare de 253.956.000 lei, nu putea fi rambursat deoarece era aferent unor avansuri neplătite pentru bunuri nelivrate care nu au făcut obiectul exportului. Deși se născuse dreptul de deducere a TVA conform art. 145 alin. (1) C. fisc. (data exigibilității fiind anterioară faptului generator), SC D. SRL îndeplinea numai condiția de formă necesară rambursării TVA, respectiv cea a deținerii facturii fiscale conform art. 146 alin. (1) C. fisc.. Societatea nu îndeplinea condiția de fond impusă de art. 145 alin. (2) C. fisc., în sensul că bunurile ce făceau obiectul facturării nu au făcut obiectul exportului. Nefiind efectuat exportul, SC D. SRL nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 2 din Ordinul nr. 2222/2006, în sensul prezentării declarației vamale de export, pentru a justifica scutirea de taxă prevăzută de art. 143 alin. (1) lit. a) C. fisc.

Concluzia raportului de expertiză contabilă, în sensul că nu a existat posibilitatea SC D. SRL de a prejudicia bugetul de stat cu suma de 248.603.547 lei a fost apreciată de instanță ca fiind eronată.

În primul rând, astfel cum s-a arătat și în precedent, una dintre condițiile esențiale în vederea restituirii TVA-ului aferent facturii seria CS UCMR nr. 0009007 din 31 august 2010 este, în mod evident, formularea unei cereri în acest sens, în lipsa unei astfel de solicitări nefiind posibilă rambursarea sumei respective.

Chiar dacă în speța de față simpla formulare a unei cereri de rambursare a TVA nu este suficientă pentru a determina virarea efectivă a sumei respective, acest fapt nu echivalează cu lipsa oricărei consecințe fiscale a unei astfel de acțiuni.

În al doilea rând, faptul că bifarea de către contribuabil a opțiunii „DA” în caseta „Solicitați rambursarea soldului sumei negative a TVA” în decontul de TVA aferent lunii septembrie 2010 nu este suficientă pentru a determina rambursarea soldului sumei negative a TVA, nu înseamnă că nu a existat posibilitatea prejudicierii bugetului de stat.

La momentul depunerii cererii de rambursare a TVA către SC D. SRL, suma aferentă era exigibilă, astfel încât dreptul de restituire era născut. În aceste condiții, exista și posibilitatea obținerii sumei de aproximativ 60 milioane euro, reprezentând contravaloarea TVA-ului de restituit, cu consecința prejudicierii bugetului de stat.

A arătat judecătorul fondului că nu are absolut nicio relevanță sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 faptul că TVA-ul nu ar fi fost rambursat fără efectuarea unei inspecții fiscale prealabile. În caz contrar, ar însemna că în nicio situație în care se solicită fără drept restituirea unor sume foarte mari cu titlu de TVA nu ar subzista infracțiunea prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, întrucât s-ar efectua inspecția fiscală prealabilă, care ar putea împiedica posibilitatea producerii rezultatului socialmente periculos.

Chiar și în ipoteza în care nu ar fi existat posibilitatea concretă de prejudiciere a bugetului statului, ca urmare a efectuării inspecției fiscale prealabile într-un mod eficient, astfel încât să împiedice rambursarea fără drept a TVA, acest fapt nu reprezintă un impediment în a reține în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005. Aceasta deoarece acțiunile inculpaților depășiseră faza actelor preparatorii, existând deja o punere în executare a rezoluției infracționale, care nu și-a produs efectul din cauze independente de voința acestora.

De asemenea, în cauză nu poate fi vorba sub nicio formă de o tentativă absolut improprie săvârșită de inculpați, întrucât imposibilitatea de consumare a infracțiunii nu s-a datorat modului în care fost concepută executarea, ci intervenției prompte a organelor judiciare.

În ipoteza în care acestea nu ar fi oprit exportul mărfurilor achiziționate de SC D. SRL de la SC E. SA Reșița, stabilirea cu rea-credință a TVA datorat bugetului de stat, prin supraevaluarea produselor ce au făcut obiectul operațiunii comerciale, nu ar mai fi putut fi dovedită, astfel încât existau toate șansele ca inculpatul A. să obțină fără drept de la bugetul de stat rambursarea TVA-ului aferent seria CS UCMR nr. 0009007 din 31 august 2010, chiar și în condițiile efectuării unui control fiscal prealabil.

În privința susținerilor expertului contabil conform cărora TVA aferent facturii nr. 0009007/1452 din 31.08.2010, în valoare de 253.956.000 lei, nu putea fi rambursat deoarece era aferent unor avansuri neplătite pentru bunuri nelivrate care nu au făcut obiectul exportului, astfel încât deși se născuse dreptul de deducere a TVA conform art. 145 alin. (1) C. fisc. (data exigibilității fiind anterioară faptului generator), SC D. SRL îndeplinea numai condiția de formă necesară rambursării TVA, respectiv cea a deținerii facturii fiscale conform art. 146 alin. (1) C. fisc., iar nu și condiția de fond impusă de art. 145 alin. (2) C. fisc., în sensul că bunurile ce făceau obiectul facturării nu au făcut obiectul exportului, instanța de fond a apreciat că acestea nu corespund realității.

Astfel, nerealizarea operațiunii de export a mărfii achiziționate de SC D. SRL de la SC E. SA Reșița nu avea absolut nicio relevanță în privința dreptului de deducere a TVA, rambursarea acesteia fiind independentă de acest fapt. Totodată, expertul contabil pleacă de la o premisă greșită, care afectează acuratețea concluziei menționate anterior, respectiv aceea că TVA aferent facturii seria CS UCMR nr. 0009007 din 31.08.2010 nu putea fi rambursat, deoarece era aferent unor avansuri neplătite pentru bunuri nelivrate care nu au făcut obiectul exportului.

Practic, expertul contabil se raportează la contractul încheiat între SC D. SRL și SC E. SA Reșița, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. 1 din 12 august 2010, precum și la factura emisă în baza acestuia, în varianta modificată de către inculpatul C., în jurul datei de 27.11.2010, care astfel cum s-a arătat anterior nu au reprezentat altceva decât o încercare de a disimula natura frauduloasă a operațiunii comerciale dintre SC D. SRL și SC E. SA Reșița.

Inculpații A., B. și C. nu au recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor, poziția lor procesuală aflându-se în vădită contradicție cu situația de fapt rezultată din probatoriul administrat în cauză.

Referitor la acuzațiile reținute în sarcina sa, inculpatul A. a declarat că ideea afacerii constând în achiziționarea și exportul mărfurilor de la SC E. SA Reșița i-a aparținut omului de afaceri I., administrator al SC F. SRL. Atunci când au discutat pentru prima dată despre acest subiect, I. i-a spus că are posibilitatea achiziționării unor motoare de la E. SA Reșița și, de asemenea, are o comandă pentru aceste motoare în Republica Guineea, prin intermediul Z. Holding, din Liban. Prin intermediul acestuia, inculpatul A. i-a cunoscut pe inculpații B. și C.

Inculpatul A. a arătat că a fost de acord să se implice în această afacere, întrucât avea posibilitatea de a achiziționa cele 4 motoare în discuție la prețul de 5 milioane euro și, de asemenea, prin intermediul lui I., de a le vinde partenerului contractual Z. Holding, având însă ca beneficiar final Z. SARL, Conakry, Republica Guineea, la prețul de 6 milioane euro, urmând să obțină un profit de aproximativ 400.000 euro brut. Cu privire la numitul J., administratorul SC G. SRL, inculpatul A. a declarat că îl cunoaște, însă nu a avut nicio discuție cu acesta referitoare la achiziționarea și exportul motoarelor de la SC E. SA Reșița.

Inculpatul A. a mai afirmat că a semnat contractul cu SC E. SA Reșița în cursul lunii august 2010, negocierile fiind purtate în cea mai mare parte cu inculpatul C., iar chestiunile esențiale, printre care și semnarea efectivă a contractului, s-au discutat cu inculpatul B. Referitor la destinația mărfurilor pe care dorea să le achiziționeze de la SC E. SA Reșița, inculpatul A. a susținut că le-a spus reprezentanților acestei societăți că erau destinate exportului către Republica Guineea, unde urmau să fie folosite pentru realizarea unui grup de generare a energiei electrice, iar motoarele care făceau obiectul contractului trebuiau să fie prevăzute cu toate componentele necesare punerii în funcțiune. A. a mai arătat că valoarea contractului semnat era de 250 milioane euro, iar pentru această sumă SC E. SA Reșița se obliga să furnizeze motoarele și tot ceea ce era necesar pentru punerea lor în funcțiune.

Acesta a susținut că cele 4 motoare au fost livrate efectiv de SC E. SA Reșița și au ajuns, în final, să fie îmbarcate pe vasul T., pentru a fi transportate în Republica Guineea, formând obiectul primei livrări aferente contractului.

Inculpatul A. a precizat că SC E. SA Reșița și-a asumat o obligație de rezultat, în sensul de a furniza absolut tot ceea ce este necesar în vederea livrării către beneficiar a unei instalații adecvate pentru producerea curentului electric. Acesta a arătat că din punctul său de vedere, SC E. SA Reșița și-a îndeplinit obligația de a livra prima tranșă a mărfurilor, motiv pentru care a și achitat acestei societăți suma de 5 milioane euro, iar la rândul său a primit de la Z. Holding suma de 6 milioane euro, în avans, pentru marfa ce urma să fie transportată în Republica Guineea.

Referitor la evenimentele petrecute ulterior sosirii vasului „T.” în Portul Constanța, inculpatul A. a declarat că a fost informat de mai multe persoane, printre care un reprezentant al operatorului portuar UMEX, un reprezentant al agenției de shipping, un reprezentant al comisionarului vamal, precum și inculpatul AA., cu privire la faptul că pentru a transporta marfa respectivă are nevoie de autorizație de la A.N.C.E.X., deoarece aceste pot reprezenta tehnologie duală, civilă și militară.

În aceste condiții, A. a luat legătura cu angajați ai acestei instituții, dar și cu președintele acesteia, domnul Z., care i-au prezentat o listă de documente necesare pentru obținerea autorizației. Inculpatul A. a precizat că atât el, cât și reprezentanți ai SC E. SA Reșița, printre care și inculpatul C., au purtat o serie de discuții cu reprezentanții A.N.C.E.X. pe această temă. Totodată, i-a solicitat inculpatului C. să redacteze documentele solicitate de A.N.C.E.X. documente care se refereau la destinația pe care urmau să o aibă motoarele respective.

În privința facturii seria CS UCMR nr. 0009007 emisă de SC E. SA Reșița, inculpatul A. a precizat că nu are cunoștință decât despre o singură variantă a acestei facturi, respectiv aceea ce conține specificația „avans” și care în opinia sa reprezintă o factură proforma, motiv pentru care, după onorarea primei prestații și plata acesteia, era normal ca factura să fie stornată și în locul său să se emită o nouă factură pentru diferență.

Inculpatul A. a susținut că persoana împuternicită să completeze decontul de TVA, probabil Flori Buescu, a completat greșit decontul de TVA aferent lunii septembrie, în sensul că a bifat rubrica „DA”, rezultând în mod eronat că SC D. SRL solicitarea restituirea TVA, în loc să bifeze rubrica „NU”, așa cum ar fi trebuit. Ulterior, când contabila șefă a societății s-a întors din concediu medical, la începutul lunii noiembrie 2010, a sesizat eroarea, ca urmare a unei adrese emise de A.N.A.F. în data de 27.10.2010, prin care se solicitau lămuriri cu privire la decontul de TVA aferent lunii septembrie.

Inculpatul A. a susținut că, întrucât valoarea efectivă a exportului pentru prima tranșă din marfă a fost de doar 6 milioane de euro, a dispus redactarea unei cereri către A.N.A.F., prin care se solicita renunțarea la decontul TVA pe luna septembrie 2010, decont în cadrul căruia s-ar fi cerut rambursarea sumei negative de TVA, în valoare de aproximativ 60 milioane euro, din greșeală.

Inculpatul B. a declarat că în primăvara anului 2010 a fost contactat telefonic de inculpatul A., acesta propunându-i o afacere ce consta în achiziționarea de la SC E. SA Reșița a 4 motoare produse la sfârșitul anilor 1980, a căror destinație fusese inițial aceea de grupuri electrogeneratoare pentru Centrala de la Cernavodă și care puteau fi cuplate la generatoare în vederea producerii de curent electric, dar care puteau fi utilizate și ca motoare navale. Inculpatul B. a precizat că A. l-a informat că urma să exporte motoarele respective într-un stat african, pentru a fi folosite la o centrală electrică.

B. a susținut că a convenit cu A. ca SC E. SA Reșița să-i vândă cele 4 motoare, generatoare și piese de schimb disponibile „As it is”, contra sumei de 5 milioane euro + TVA, iar un terț să-i furnizeze o listă completă de piese necesare punerii lor în funcțiune. Acesta a menționat că a fost de acord ca valoarea componentelor și serviciilor necesare integrării furniturii să fie facturată către SC E. SA Reșița, care la rândul său să o refactureze către beneficiarul SC D. SRL, întrucât această operațiune ar fi condus la creșterea cifrei de afaceri a companiei, fiind de asemenea de acord ca o altă firmă să presteze serviciul de intermediere, negociere și recepționare a mărfii, aferentă acestei tranzacții.

În privința conținutului contractului încheiat cu SC D. SRL, inculpatul B. a afirmat că valoarea prețului final a stabilită la suma de 250 milioane euro fără TVA, din care 10% reprezenta avans. Inculpatul a arătat că deși acest avans nu a fost plătit, a acceptat livrarea motoarelor și a generatoarelor în cursul lunii noiembrie 2010, contra sumei de 5 milioane euro, sumă care a fost încasată efectiv de SC E. SA Reșița.

Inculpatul B. a declarat că în executarea contractului nu s-au respectat clauzele referitoare la livrarea integrală a mărfii EXW E. SA Reșița, adică la poarta uzinei, ci s-au livrat în această modalitate doar motoarele și generatoarele ce se găseau pe stocul uzinei, iar lista de componente necesare punerii în funcțiune a motoarelor a fost livrată separat, de SC G. SRL către SC D. SRL, iar intermediarul SC F. SRL, împuternicit conform contractului de comision nr. 10/34 din 10.08.2010, a efectuat recepția în numele și pe seama SC E. SA Reșița.

A arătat instanța de fond că, în mod evident, această susținere a inculpatului nu corespunde realității, în condițiile în care nu există nicio dovadă că s-a efectuat livrarea componentelor necesare punerii în funcțiune a motoarelor, componente care practic nici nu au existat în fapt, astfel cum s-a demonstrat anterior.

B. a mai arătat că nu i-a cunoscut niciodată pe I. și J., dar și că nu și-a pus nicio problemă în privința valorilor foarte mari a contractelor încheiate cu societățile administrate de aceștia, de 143 milioane euro + TVA și 100 milioane euro + TVA, întrucât aceste sume urmau să fie suportate de către beneficiarul final, respectiv SC D. SRL.

În privința contractului nr. 10/35 din 10.08.2010 încheiat cu SC F. SRL, în valoare de 2 milioane euro + TVA, inculpatul B. a precizat că SC E. SA Reșița a primit instrucțiunile tehnice de montaj la care cocontractantul se obliga prin acest act juridic. Totodată, acesta a arătat că operațiunea comercială în discuție nu era finalizată, întrucât SC E. SA Reșița a încasat doar suma de 5 milioane de euro, dintr-un total de 250 milioane euro + TVA, cât reprezenta valoarea facturii emise către SC D. SRL, astfel încât această societate este datoare față de SC E. SA Reșița cu suma de 245 milioane euro + TVA, iar SC E. SA Reșița are datorii în valoare de 143 milioane euro + TVA față de SC G. SRL și 102 milioane euro + TVA față de SC F. SRL.

Cu privire la modul de compensare al TVA, inculpatul B. a susținut că SC D. SRL urma să recupereze de la statul român, în cazul exportului mărfurilor în discuție, suma de aproximativ 60 de milioane euro, reprezentând TVA, sumă care ar fi fost însă colectată integral de către stat de la cei trei furnizori, respectiv SC E. SA Reșița, SC G. SRL și SC F. SRL.

Inculpatul C. a declarat că în primăvara anului 2010 a fost contactat telefonic de administratorul SC F. SRL, I., care i-a propus să-i găsească cumpărători pentru cele 4 motoare în discuție aflate pe stocul SC E. SA Reșița, ofertă acceptată de către acesta.

La un anumit interval de timp, a convenit cu I. să perfecteze afacerea, însă, întrucât motoarele aparținând SC E. SA Reșița trebuiau completate cu o serie de componente necesare pentru punerea în funcțiune, precum și cu instrucțiuni tehnice, s-a pus problema identificării unor furnizori pentru aceste bunuri.

Inculpatul C. a mai arătat că SC F. SRL avea deja furnizorii pentru componentele necesare pentru punerea în funcțiune a motoarelor precum și pentru instrucțiunile tehnice, dar și un cumpărător interesat de achiziționarea acestor mărfuri. Astfel, chiar SC F. SRL urma să pună la dispoziția SC E. SA Reșița instrucțiunile tehnice contra sumei de 2 milioane euro + TVA, această societate trebuind să primească și suma de 100 milioane euro + TVA reprezentând comision de intermediere, iar SC G. SRL urma să furnizeze componentele necesare pentru punerea în funcțiune a motoarelor contra sumei de 143 milioane euro + TVA. Totodată, cumpărătorul SC D. SRL trebuia să plătească în schimbul motoarelor și generatoarelor aflate pe stocul SC E. SA Reșița suma de 5 milioane euro + TVA.

Inculpatul a menționat că s-a ocupat personal de redactarea contractelor în conformitate cu cele precizate mai sus. Totodată, a susținut că ideea de a realiza contractul între SC D. SRL și SC E. SA Reșița pentru valoarea de 250 milioane euro i-a aparținut lui I., fiind de acord cu această propunere deoarece ar fi condus la creșterea cifrei de afaceri a societății.

Inculpatul C. a precizat că statul român nu avea cum să înregistreze un prejudiciu prin aplicarea acestei scheme, întrucât TVA-ul colectat de la SC E. SA Reșița, SC G. SRL și SC F. SRL se compensa cu TVA-ul dedus de SC D. SRL, în condițiile în care fiecare dintre societățile implicate își respecta obligațiile de a înregistra în contabilitate în mod corect aceste operațiuni.

Totodată, inculpatul C. a declarat că la începutul lunii septembrie 2010 s-a deplasat la Beirut, în scopul de a deschide un cont la Banca BB., bancă desemnată prin contract pentru efectuarea plăților, iar cu această ocazie s-a întâlnit cu inculpatul A., cu J. și cu I., fiindu-i înmânate cele patru contracte semnate de toate părțile, precum și procesele-verbale prin care SC E. SA Reșița lăsa în custodia SC G. SRL și SC F. SRL bunurile pe care acestea le-au procurat pentru completarea furniturii.

A mai susținut că SC E. SA Reșița a livrat către SC D. SRL, la insistențele inculpatului A., doar cele patru motoare și două generatoare aflate pe stocul acestei societăți, întrucât SC G. SRL și SC F. SRL nu și-au îndeplinit obligația de a furniza componentele necesare pentru punerea în funcțiune a motoarelor și instrucțiunile tehnice.

Inculpatul C. a mai relatat că s-a întâlnit cu inculpatul A. în data de 27.11.1010, la solicitarea acestuia din urmă, când au discutat despre emiterea unei noi facturi către SC D. SRL, întrucât se impunea stornarea din factura de avans suma aferentă livrărilor efectuate, la cursul din data facturării avansului, și refacturarea la cursul din data efectuării livrării. Totodată, discuția s-a axat pe denumirea exactă a mărfurilor, deoarece se punea problema declarării vamale, în vederea exportului, iar descrierea acestora trebuia să fie cât mai exactă, pentru a permite autorității vamale să încadreze marfa într-o anumită poziție tarifară.

Totodată, inculpatul C. a arătat că a încheiat cu această ocazie și o anexă la contract cu inculpatul A., care confirma faptul că respectivele motoare și generatoare au fost livrate și că factura inițială reprezenta un avans, urmând să fie regularizată pe măsura livrărilor.

Referitor la adresa emisă către A.N.C.E.X. de către SC E. SA Reșița, prin care se arăta că motoarele urmau să fie utilizate la producerea de energie electrică, inculpatul C. a susținut că a procedat în acest mod în urma unei discuții cu președintele acestei instituții, la solicitarea inculpatului A., care l-a apelat telefonic în data de 24.11.2010 și i-a adus la cunoștință că există o problemă cu exportul acestor motoare.

Însă, judecătorul fondului a apreciat că apărările formulate de inculpați nu sunt apte să infirme acuzațiile reținute în sarcina lor, celelalte mijloace de probă administrate în cauză dovedind mai presus de orice dubiu rezonabil că aceștia au săvârșit faptele care le sunt imputate.

Astfel, inculpatul A. a susținut că persoana împuternicită din cadrul SC D. SRL a completat greșit decontul de TVA aferent lunii septembrie, în sensul că a bifat rubrica „DA”, rezultând în mod eronat că SC D. SRL solicitarea restituirea TVA, în loc să bifeze rubrica „NU”, așa cum ar fi trebuit. Pentru a dovedi acest aspect, inculpatul A. a solicitat audierea martorelor CC. și DD..

Martora CC. a declarat că își desfășoară activitatea în calitate de contabil șef la SC D. SRL din anul 2006, având ca principale atribuțiuni de serviciu organizarea evidenței contabile, organizarea serviciului financiar, verificarea gestiunii, întocmirea și depunerea declarațiilor privind decontul de TVA, privind impozitul pe profit, impozitul pe salarii, contribuțiile/obligațiile rezultate din calculul salariilor.

Martora a precizat că în această calitate a aflat că în cursul lunii august 2010, între SC E. SA Reșița și SC D. SRL a fost încheiat un contract prin care această din urmă societate va achiziționa motoare, componente și elemente pentru unități generatoare de energie electrică în valoare de 250 milioane euro, stabilindu-se ca și condiție de livrare clauza EXW la poarta fabricii. Martora a susținut că la acest contract exista și un act adițional care stipula că derularea acestei înțelegeri se va efectua pe parcursul a trei ani. Astfel, pe măsura livrării componentelor urma să se realizeze stornarea din factura de avans și concomitent să se înregistreze piesele livrate.

Martora CC. a arătat că în baza acestui contract SC E. SA Reșița a emis factura seria CS UCMR nr. 0009007 din 31 august 2010 în valoare de 1.312.106.000 lei, din care TVA reprezenta suma de 253.956.000 lei, factură ce reprezintă avans pentru echipamentele din contract. Totodată, a declarat că a văzut varianta facturii pe care scria „avans” și pe care a înregistrat-o în contabilitatea firmei.

În privința decontului de TVA aferent lunii septembrie 2010, martora a afirmat că factura emisă în data de 31.08.2010 se regăsea în jurnalul de cumpărări al lunii august 2010 și, respectiv în soldul de TVA de rambursat aferent acestei luni, sold pentru care nu s-a cerut rambursarea de TVA. Martora a susținut că în decontul lunii septembrie 2010 s-a preluat acest sold, însă în mod eronat a fost bifată în formularul decont privind taxa pe valoare adăugată căsuța de la rubrica „rambursarea soldului sumei negative de TVA” cu inițiala „D”, opțiune care reliefa faptul că SC D. SRL solicita rambursarea soldului negativ de TVA aferent facturii în discuție.

Martora CC. a relatat că în perioada 24.10.2010-05.11.2010 s-a aflat în concediu medical, astfel încât numita DD. i-a preluat atribuțiile în acest interval de timp, transmițând online decontul de TVA aferent lunii septembrie 2010 către A.N.A.F. - Direcția Mari Contribuabili. După întoarcerea din concediu, martora CC. a observat în jurul datei de 24-25.11.2010, cu ocazia întocmirii decontului de TVA, că în mod eronat s-a solicitat rambursarea soldului negativ de TVA aferent lunii septembrie, în condițiile în care nu se efectuase exportul mărfurilor menționate în contractul încheiat cu SC E. SA Reșița. Martora a mai arătat că i-a adus la cunoștință inculpatului A. acest aspect, iar acesta i-a solicitat să întocmească un decont rectificativ de TVA. În cele din urmă, SC D. SRL a formulat o cerere de renunțare la restituirea soldului sumei negative de TVA, semnată de inculpatul A. la sugestia martorei CC. Aceasta a mai declarat că cererea respectivă a fost depusă de către numita EE. în data de 26.11.2010 la A.N.A.F. - D.G.A.M.C. București, la o zi după depunerea decontului de TVA aferent lunii octombrie 2010.

În același sens sunt și declarațiile martorei DD., aceasta confirmând susținerile martorei CC. referitoare la faptul că în mod eronat a solicitat rambursarea soldului negativ de TVA aferent lunii septembrie, în condițiile în care nu se efectuase exportul mărfurilor menționate în contractul încheiat cu SC E. SA Reșița.

Instanța de fond a înlăturat din ansamblul materialului probator administrat în cauză declarațiile martorelor CC. și DD., apreciind că acestea sunt în mod vădit părtinitoare, având în vedere relația de subordonare existentă între cele două martore și inculpatul A., care decurge din calitatea lor de angajate ale SC D. SRL. Declarațiile acestora sunt practic „trase la indigo” cu declarațiile inculpatului A., ceea ce denotă lipsa lor de sinceritate.

În privința apărării inculpatului A. referitoare la completarea eronată a decontului de TVA aferent lunii septembrie 2010, instanța de fond a constatat, în primul rând, contradicția dintre aceasta și motivul invocat în cuprinsul adresei înregistrate la Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - sub nr. 131050 din 26 noiembrie 2010, prin care inculpatul A., în calitate de administrator al SC D. SRL, a încunoștințat organele fiscale că renunță la restituirea soldului sumei negative a TVA din decontul lunii septembrie 2010, în valoare totală de 253.749.507 lei, invocând faptul că nu s-a putut finaliza livrarea mărfurilor care fac obiectul rambursării.

Chiar dacă s-ar ignora această atitudine oscilantă a inculpatului A., care prin adresa menționată anterior a motivat renunțarea la restituirea TVA prin faptul că nu s-a putut finaliza livrarea mărfurilor, iar în declarațiile date în fața organelor judiciare a invocat faptul că SC D. SRL a solicitat din eroare restituirea soldului sumei negative de TVA, instanța nu poate să nu remarce caracterul neverosimil al ambelor explicații oferite de inculpat.

Astfel, potrivit C. fisc., restituirea soldului negativ de TVA nu este condiționată de livrarea produselor care au făcut obiectul contractului până la o anumită dată, în situația în care, înaintea acestui moment, s-a emis o factură validă, moment la care devine exigibilă taxa pe valoarea adăugată. Așadar, indiferent de faptul că exportul mărfurilor nu s-a realizat, SC D. SRL avea posibilitatea de a solicita rambursarea TVA aferent facturii seria CS UCMR nr. 0009007 din 31 august 2010, în valoare de 253.956.000 lei.

Referitor la așa-zisă completare eronată a decontului de TVA aferent lunii septembrie 2010, această explicație oferită de inculpatul A. este contrazisă nu numai de probele administrate în cauză, ci și de elemente de logică elementară, fiind greu de crezut că cineva poate solicita „din greșeală” suma de aproximativ 60 milioane euro.

Mai mult decât atât, deosebit de relevant este momentul depunerii cererii de renunțare la restituirea soldului sumei negative de TVA, respectiv data de 26.11.2010, care coincide cu data intervenției Parchetului în portul Constanța. Practic, formularea acestei cereri nu poate reprezenta decât cel mult o încercare de desistare tardivă a inculpatului A., care a avut loc chiar în ziua în care s-a început descărcarea mărfurilor de pe vasul T., în baza ordonanței emise de D.N.A.

Referitor la susținerile inculpaților B. și C., în sensul că statul român nu avea cum să înregistreze un prejudiciu prin aplicarea acestei scheme, întrucât TVA-ul colectat de la SC E. SA Reșița, SC G. SRL și SC F. SRL se compensa cu TVA-ul dedus de SC D. SRL, judecătorul fondului a reținut că statul român, în mod evident, nu ar fi putut recupera niciodată sumele datorate de firmele controlate de inculpatul A., respectiv SC G. SRL și SC F. SRL, din cauza caracterului fictiv al acestor societăți, fără bunuri în patrimoniu care să poată fi valorificate, fără angajați și având administratori care au părăsit țara.

În privința apărării formulate de către inculpați conform căreia în cauză poate fi vorba cel mult de o tentativă absolut improprie a infracțiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, instanța de fond a reținut că deși rezultatul socialmente periculos al faptei nu s-a realizat, întrucât suma solicitată cu titlu de rambursare a taxei pe valoarea adăugată nu a fost restituită, acest fapt nu s-a datorat modului în care fost concepută executarea, ci intervenției prompte a organelor judiciare.

În ipoteza în care acestea nu ar fi oprit exportul mărfurilor achiziționate de SC D. SRL de la SC E. SA Reșița, stabilirea cu rea-credință a TVA datorat bugetului de stat, prin supraevaluarea produselor ce au făcut obiectul operațiunii comerciale, nu ar mai fi putut fi dovedită, astfel încât existau toate șansele ca inculpatul A. să obțină fără drept de la bugetul de stat rambursarea TVA-ului aferent seria CS UCMR nr. 0009007 din 31 august 2010, chiar și în condițiile efectuării unui control fiscal prealabil.

Din contră, planul infracțional a fost conceput în mod detaliat de către inculpați, în condițiile în care au pus bazele unui circuit economico-financiar care a presupus creșterea artificială și fictivă a valorii facturate a unor mărfuri cu mult peste valoarea lor reală printr-o succesiune de operațiuni comerciale astfel încât, pentru ultima factură (de valoarea cea mai mare) să poată solicita restituirea de TVA, iar singurul impediment care a stat în calea reușitei acțiunilor lor a fost oprirea la timp a exportului mărfurilor de către Parchet, în lipsa intervenției acestuia inspectarea mărfurilor și implicit dovedirea supraevaluării acestora fiind imposibilă.

Totodată, a arătat instanța de fond că nu prezintă relevanță sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 20 C. pen. rap. art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 faptul că TVA-ul nu ar fi fost rambursat fără efectuarea unei inspecții fiscale prealabile, întrucât acțiunile inculpaților depășiseră faza actelor preparatorii, existând deja o punere în executare a rezoluției infracționale, care nu și-a produs efectul din cauze independente de voința acestora. Inspecția fiscală prealabilă putea cel mult să împiedice consumarea infracțiunii, subzistând însă formei tentată a acesteia.

Pe lângă argumentele expuse mai sus, în opinia instanței de fond, natura frauduloasă a operațiunilor comerciale realizate de inculpați reiese foarte clar chiar și din simpla vizualizare a sumelor enorme înscrise în contractele încheiate între firmele implicate, de ordinul sutelor de milioane de euro, prin raportare la calitatea mărfii achiziționate, astfel cum este prezentată de raportul de constatare tehnico-științifică efectuat în cursul urmăririi penale.

A mai arătat judecătorul fondului că și dacă, prin absurd, s-ar accepta ca fiind reale aserțiunile inculpaților conform cărora cele patru motoare și două generatoare descărcate de pe vasul T. nu ar reprezenta decât o primă livrare, urmând să fie livrate ulterior și componente necesare punerii în funcțiune a acestora în contul sumei totale de 250 milioane euro, inculpații nu au fost în măsură să explice care este rațiunea pentru care prețul celor 4 motoare navale ce constituiau obiectul principal al contractului a fost stabilit la suma de aproximativ 5 milioane euro fără TVA, iar contravaloarea echipamentelor auxiliare acestora, necesare punerii în funcțiune a motoarelor, valora aproximativ 143 milioane euro fără TVA, fără a mai lua în calcul valoarea enormă a contractului având ca obiect prospectarea pieței, intermedierea, negocierea, contractarea, achiziționarea și vânzarea de către comisionar, în numele și pe seama E. SA Reșița, a componentelor necesare punerii în funcțiune a motoarelor, precum și a instrucțiunilor tehnice de montaj ale acestora, de aproximativ 100 milioane de euro + TVA.

Cu alte cuvinte, bunurile ce constituiau obiectul principal al contractului valorau 5 milioane euro, echipamentele necesare punerii în funcțiune a acestora valorau 143 milioane euro, iar consultanța și intermedierea achiziționării acestor din urmă echipamente precum și a instrucțiunilor tehnice de montaj valorau 100 milioane euro. Absurdul acestei situații este evident, relevând încă o dată caracterul fraudulos al afacerii puse la cale de inculpați.

Cu privire la fapta inculpaților de asociere în vederea săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, instanța de fond a arătat că aceasta este probată prin intermediul proceselor-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate în cauză, coroborate cu propriile declarații ale inculpaților și cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

În acest sens, prezintă o deosebită relevanță probatorie numeroasele convorbiri telefonice purtate de inculpați pe perioada desfășurării activității infracționale, discuții care evidențiază colaborarea acestora în vederea îndeplinirii rezoluției infracționale, respectiv dobândirea de către inculpatul A. a unei sume importante de bani de la bugetul de stat, sub forma unei restituiri de TVA. Aceste convorbiri demonstrează faptul că inculpații au acționat după un plan bine stabilit și etapizat, punând bazele unui circuit economico-financiar al cărui principal beneficiar era inculpatul A..

Multitudinea convorbirilor telefonice purtate între inculpați relevă strânsa legătură existentă dintre aceștia, nefiind așadar vorba despre o colaborare episodică și cu caracter spontan. Aceștia au pregătit, organizat și dus la îndeplinire planul de comitere a infracțiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, acționând după o înțelegere prealabilă.

A apreciat instanța de fond că se poate vorbi chiar despre existența unei structuri organizatorice în ceea ce privește asocierea dintre cei trei inculpați, bazată pe o ierarhie a membrilor și o repartizare a sarcinilor, în care A. avea rolul principal, fiind cel care stabilea care sunt pașii de urmat, inculpatul B. fiind cel care a angajat din punct de vedere juridic SC E. SA Reșița în operațiunea comercială în discuție, în calitate de reprezentant legal al acestei societăți, iar C. având rolul de a pune în executare dispozițiile celorlalți doi inculpați, fiind cel care s-a ocupat de redactarea efectivă a documentelor necesare punerii în practică a rezoluției infracționale, precum și a celor necesare disimulării naturii frauduloase a operațiunii comerciale dintre SC D. SRL și SC E. SA Reșița.

Convorbirile telefonice purtate între inculpați au loc pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, din vara anului 2010 și până în momentul în care inculpatul A. a părăsit teritoriul României, în seara zilei de 27.11.2010, și evidențiază o parte a acțiunilor întreprinse de aceștia pentru realizarea scopului infracțional pe de o parte, respectiv pentru ștergerea urmelor infracțiunii pe de altă parte.

Pe lângă convorbirile telefonice care au avut loc în perioada 24.11.2010 - 26.11.2010, și care relevă modul în care inculpatul C. a acționat, la solicitarea inculpatului A. și cu acordul inculpatului B., în vederea întocmirii unei noi variante a facturii seria CS UCMR nr. 0009007 din 31 august 2010 și, implicit, în vederea obținerii licenței de export din partea A.N.C.E.X., prezintă relevanță și convorbirile care vor fi prezentate în cele ce urmează.

Astfel, din nota declasificată a rezultat că, la data de 27.07.2010, deci cu câteva zile înaintea încheierii celor patru contracte care au dat o formă juridică afacerii puse la cale de inculpați, inculpatul B. l-a vizitat pe inculpatul A. la sediul SC D. SRL, situat în București. De asemenea, din nota declasificată a unei convorbiri din 12.08.2010, orele 13:30, purtată între inculpații A. și B. la două zile de la încheierea celor patru contracte, se observă limbajul codat utilizat în cursul convorbirii, expresia „pacientul ăstălalt” putând să se refere la unul din asociații societății SC G. SRL ori SC F. SRL. Într-o convorbire telefonică din data de 25.08.2010, inculpații A. și B. discută despre „prieteni” cu care s-ar putea vorbi pentru aranjarea lucrurilor.

În aceeași zi, inculpatul A. îi transmite lui B. că este necesar să trimită toate documentele societății traduse în engleză, probabil pentru deschiderea contului SC E. SA Reșița la banca ce a fost convenită pentru efectuarea plăților - Banca BB. Beirut.

Succesiunea întâlnirilor și discuțiilor dintre A. și B. se suprapune perfect peste etapele desfășurării activității infracționale plănuite de aceștia.

În acest sens, la data 31.08.2010, dată la care a fost emisă factura în valoare de 250.000.000 euro, inculpații B. și A. au convenit să se întâlnească a doua zi la București, ceea ce denotă colaborarea strânsă dintre aceștia și modul detaliat în care au plănuit operațiunea comercială dintre SC D. SRL și SC E. SA Reșița.

De asemenea, din nota declasificată a unei convorbiri din 11.11.2010 dintre B. și A. rezultă că aceștia sunt parteneri și în alte afaceri, discutând despre o afacere comună cu firma „FF.”, care face parte din același grup industrial ca și SC E. SA Reșița.

Începând cu data de 17.11.2010, între cei trei inculpați au loc mai multe convorbiri telefonice legate de confecționarea unor documente care să faciliteze obținerea licenței de export pentru mărfurile livrate de SC E. SA Reșița către SC D. SRL, care totodată erau necesare pentru a disimula natura frauduloasă a operațiunii comerciale.

Astfel, între inculpații A. și B. are loc la data de 17.11.2010, o convorbire telefonică (notă declasificată) în care A. solicită ca C. să vină a doua zi la București, de urgență, pentru a se întâlni.

În concluzie, instanța de fond a apreciat ca fiind pe deplin dovedite faptele reținute în sarcina inculpaților A., B. și C., prin asocierea lor aceștia contribuind la crearea unui circuit economico-financiar, prin efectuarea unor operațiuni comerciale cu caracter fictiv, cu scopul de a realiza venituri ilicite din evazionarea bugetului statului, prin metoda obținerii în mod ilegal a unor sume cu titlu de restituiri ale taxei pe valoarea adăugată.

Printr-o succesiune de operațiuni comerciale cu caracter fictiv derulate prin intermediul unor societăți tip fantomă, inculpații au crescut în mod artificial valoarea facturată a unor mărfuri cu mult peste valoarea lor reală, pentru a putea solicita restituirea de TVA pentru o sumă cât mai mare, speculând faptul că dreptul de deducere al TVA se naște simultan cu exigibilitatea taxei, în momentul emiterii facturii, dacă acest moment este anterior momentului livrării mărfurilor, iar nu în momentul achitării efective a facturii. Totodată, posibilitatea statului de a recupera sumele datorate de firmele controlate de inculpatul A., respectiv SC G. SRL și SC F. SRL, era practic anihilată din cauza caracterului fictiv al acestor societăți, fără bunuri în patrimoniu care să poată fi valorificate, fără angajați și având administratori care au părăsit țara.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, între alții, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpații A., B., C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelul parchetului a vizat reindividualizarea pedepselor aplicate inculpatului AA.

În apelul său, inculpatul A. a solicitat achitarea sa, în baza art. 16 lit. a) sau art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., precum și aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind cele două fapte, arătând că prima instanță a înlăturat concluziile raportului de expertiză, cât și declarațiile a 2 martori, fără nicio motivare, că rambursarea într-un cuantum mai mare a T.V.A.-ului nu era posibilă, deoarece A.N.A.F. urma să desfășoare controale încrucișate, că mecanismul rambursării prevede ca cel care face solicitarea să prezinte dovada plății sumei și dovada exportului, astfel că inculpatul putea solicita numai rambursarea pentru suma deja plătită, iar menționarea unei sume mai mari a fost rodul unei erori materiale, iar, atunci când i-au fost semnalate neregulile, a retras cererea, înainte de începerea urmăririi penale.

În legătură cu infracțiunea de asociere, s-a arătat că discuțiile cu coinculpatul sunt discuții comerciale, iar bunurile erau de mult scoase la vânzare și s-a precizat că legea mai favorabilă pentru această faptă este noua codificare, respectiv art. 367 C. pen.

Prin apelul său, inculpatul B. a solicitat achitarea, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru fapta de complicitate la tentativă la evaziune fiscală și, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru fapta de asociere, cu motivarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor. În fața instanței, inculpatul a susținut achitarea, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. pentru ambele fapte, arătând că nu a existat nicio înțelegere cu inculpatul A., cu care s-a întâlnit o dată sau de două ori, iar contractul respectiv a însemnat salvarea SC E. SA Reșița, care era aproape în stare de faliment.

Inculpatul C. a solicitată achitarea, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. pentru fapta de complicitate și, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. pentru fapta de asociere și a arătat că instanța de fond nu a luat în considerare concluziile raportului de expertiză, fără nicio motivare, că depunerea decontului cu opțiunea de rambursare a sumei negative a T.V.A. nu presupune consumarea infracțiunii de evaziune fiscală, că, din convorbirile aflate la dosar, nu reiese că s-a asociat cu inculpatul A., neurmărind un interes patrimonial, că motoarele s-au livrat, iar suma de 5 milioane euro s-a plătit, banii ajungând în contul SC E. SA Reșița, iar, pentru această sumă putea fi rambursată TVA, în urma unui control fiscal, care ar fi stabilit acest lucru.

Pe parcursul judecății, în apel, au fost audiați inculpații A., B. și C., s-au depus înscrisuri la dosar, respectiv procesul verbal din data de 09.02.2010 de la Administrația Porturilor Maritime Constanța, privind acordarea licențelor către agenții economici care desfășoară activități în zonele libere ale Portului Constanța și a fost audiat un C.D., la cererea inculpaților C. și B., pentru care s-a întocmit proces verbal aflat la dosar.

De asemenea, au fost respinse cererile privind sesizarea Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin încheierea de ședință din data de 15.07.2015, cu motivarea din conținutul acesteia.

A mai fost depus la dosar un denunț, de către inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1765/A din 18 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de apelantul-inculpat A., a fost desființată, în parte, sentința penală, între altele, numai cu privire la inculpatul A. și, rejudecând în fond:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare stabilită pentru inculpatul A., repunându-se, în individualitatea lor, pedepsele de 4 ani închisoare și de 7 ani închisoare.

În temeiul art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la stabilirea, cu rea-credință, de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având, ca rezultat, obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau de restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat.

În temeiul art. 65 alin. (2) și alin. (3) C. pen. (1969), a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (1969), pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

În temeiul art. 65 alin. (2) și alin. (3) C. pen. (1969) a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (1969), pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. (1969), raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele închisorii, astfel că inculpatul urma a executa pedeapsa închisorii cea mai grea, și anume pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64, alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (1969) și, în temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. (1969), s-a stabilit, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (1969), pe o perioadă de 5 ani, care se execută potrivit art. 66 C. pen. (1969).

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., între altele, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții-inculpați B. și C., împotriva aceleiași sentințe penale.

În temeiul art. 424 alin. (3) C. proc. pen., cu privire la apelantul inculpat A., a fost dedus arestul provizoriu, în vederea predării și arestarea preventivă pe perioada 28.11.2010-19.02.2011, inclusiv, cu privire la apelantul-inculpat B. deduce reținerea din datele de 30.11.2010/1.12.2010 și perioada arestului preventiv 13.12.2010-19.02.2011, inclusiv, cu privire la apelantul-inculpat C. deduce durata reținerii și arestării preventive 30.11.2010-19.02.2011, inclusiv.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile de procedură pentru judecarea apelurilor declarate de Ministerul Public și de apelantul-inculpat A. au rămas în sarcina statului, iar suma de 75 lei, onorariul parțial al apărătorului din oficiu pentru apelantul-inculpat A., s-a suportat din fondul Ministerului Justiției.

În temeiul art. 275 alin. (2) și alin. (4) C. proc. pen. au fost obligați apelanții inculpați B. și C. să plătească fiecare suma de câte 675 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, onorariul parțial al apărătorilor din oficiu pentru fiecare dintre aceștia, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, Curtea a apreciat, referitor la apelul formulat de inculpatul A. că cererea privind achitarea în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen., nu poate fi primită, întrucât fapta a existat în materialitatea ei, chiar inculpatul, în apelul declarat, arătând acțiunile sale, cărora le conferă o altă semnificație, respectiv eroare materială sau imposibilitatea obținerii unei sume mai mari, cu titlul de rambursare T.V.A.. Aceasta a fost motivul pentru care s-a solicitat achitarea în baza art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., în sensul că faptele nu au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege, invocând eroarea materială și retragerea cererii, înainte de începerea urmăririi penale.

În legătură cu pretinsa eroare materială, în sensul că, din greșeală, inculpatul a solicitat o sumă mai mare, cu titlul de rambursare T.V.A., Curtea a constatat că această sumă, de aproximativ 60 milioane euro, corespunde stipulațiilor din contractul nr. 10/276 din data de 10.08.2010, în realitate, singura sumă de bani care a fost plătită, către SC E. SA Reșița de către SC D. SRL, a fost de 22.881.260 lei, aproximativ 5 milioane euro, aceasta fiind suma pentru care putea fi cerută rambursarea T.V.A..

S-a mai reținut că eroarea materială, despre care face vorbire inculpatul, nu avea cum să fie îndreptată, deoarece corespundea sumelor fictive, pretins a fi plătite către SC E. SA Reșița, cu titlul de avans, dar care, în realitate, reprezenta întreaga sumă și care elibera de orice obligație pe SC D. SRL, în cazul stornării facturii. De asemenea, retragerea cererii, după ce au apărut problemele în Portul Constanța (iar aceste probleme nu au putut fi rezolvate), nu are nicio relevanță, indiferent de momentul retragerii, întrucât hotărârea frauduloasă a fost pusă în executare, dar aceasta a fost întreruptă, iar rezultatul nu s-a produs, datorită intervenției organelor abilitate și nu a retragerii cererii, ca act de voință al inculpatului.

S-a constatat că mecanismul rambursării de T.V.A. a fost pe larg descris de către instanța de fond, nefiind utilă reluarea descrierii, în condițiile în care, situația de fapt este temeinic analizată, iar inculpatul - prin apelul declarat - nu contestă decât semnificația activităților sale și nu existența acestora.

Curtea a mai apreciat că nu poate fi primită nici critica privind nemotivarea hotărârii atacate, având în vedere că prima instanță a făcut o temeinică analiză a tuturor aspectelor, hotărârea fiind structurată în 9 părți, în care sunt analizate toate măsurile pe care judecătorul fondului le-a luat. Mai mult, motivarea a fost însușită în totalitate și de către instanța de control judiciar, fiind completată cu motivarea cererilor din calea de atac.

Astfel, Curtea a constatat că instanța a motivat admiterea cererii privind expertiza, în sensul respectării principiului egalității armelor între apărare și acuzare și al dreptului la un proces echitabil, că obiectivele stabilite au fost analizate și cu ocazia efectuării constatării la urmărirea penală, în cea mai mare parte, iar concluzia la care se face referire nu reprezintă un atribut al expertului, instanța fiind chemată să judece cauza, că posibilitatea prejudicierii bugetului de stat a depins de mai mulți factori, printre care realizarea exportului prin plecarea mărfii din Portul Constanța, lipsa controalelor anterior plecării, toate pe lângă o necesară atitudine permisivă a organelor de control.

S-a apreciat că aceste condiții nu au fost îndeplinite, astfel că rezultatul nu s-a produs, încadrarea fiind la tentativă, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen.

Deși inculpatul a arătat, bazându-se pe o concluzie, nesolicitată de instanță, a expertului, că nu a existat această posibilitate, indiferent de modul cum ar fi conceput executarea, ceea ce nu reiese din situația de fapt, Curtea a constatat că, dacă toate aceste condiții s-ar fi îndeplinit, apelantul ar fi încasat T.V.A.-ul necuvenit, întrucât prin modul cum acesta a conceput executarea, infracțiunea s-ar fi consumat.

Curtea a mai observat că din motivarea apelului reiese că niciodată nu se poate încasa o altă sumă, decât cea corectă, pentru simplul motiv că, în urma verificărilor încrucișate de către A.N.A.F., se stabilește T.V.A.-ul corect, întotdeauna, astfel încât inculpatul A. a arătat că era în imposibilitate de a prejudicia bugetul de stat, aceasta fiind și concluzia expertului, dar, așa cum s-a mai precizat, în condițiile în care toate organele de verificare și control își îndeplinesc sarcinile conform legii. S-a apreciat că acesta este motivul pentru care inculpatul a avut nevoie de coinculpatul AA., precum și de complicitatea celorlalți doi inculpați, atât pentru întocmirea unor documente fictive, cât și pentru urgentarea realizării exportului, înainte de a fi controlată natura și valoarea mărfii încărcate, pe vasul T.

Deși în concluziile scrise, inculpatul a arată că fapta de tentativă nu există, întrucât lipsește rezoluția infracțională, nu există nicio acțiune a sa, aptă să conducă, în mod direct, la producerea urmării socialmente periculoase și nu este autorul decontului de T.V.A., decizia de rambursare fiind un act unilateral al autorității, Curtea a apreciat că solicitarea apelantului, ca instanța să identifice momentul luării rezoluției infracționale în voința sa internă, este absurdă și nu are relevanță. Astfel s-a arătat că, pe bază de dovezi, pot fi stabilite acțiuni care nu pot avea loc decât în condițiile în care, anterior, a fost luată o hotărâre infracțională, sens în care s-a reținut că efortul de a mării valoarea mărfii, convorbirile telefonice, încercarea de evitare a controalelor și de a realiza plecarea vasului din Portul Constanța sunt acțiuni care presupun existența unei hotărâri anterioare, în concordanță cu acțiunile care au urmat.

În concluzie, Curtea a constatat că, data la care inculpatul a luat hotărârea de a frauda bugetul de stat este cunoscută de acesta, însă, această hotărâre s-a obiectivat în acțiuni care au modificat realitatea și pentru care există probe la dosar, acțiuni care presupun existența hotărârii infracționale. Decizia de rambursare a T.V.A. aparține autorității fiscale, dar, la baza acesteia, stau documente și, mai ales, cererea formulată de inculpat, în baza documentelor depuse.

S-a mai apreciat că retragerea cererii, din dispoziția inculpatului, arată că decizia îi aparține, fiind doar întocmită, în firma sa, de către un contabil, pe baza înscrisurilor care i se pun la dispoziție, având în vedere că cererea de rambursare conține bifarea, de către contribuabil, a opțiunii „Da” (în sensul că solicită rambursarea soldului sumei negative a T.V.A.), în mod firesc și presupune începutul unei proceduri prevăzută în legi și regulamente, rambursarea nefiind posibilă în lipsa cererii. Așadar, s-a constatat că depunerea cererii reprezintă tot o punere în executare a hotărârii infracționale, în condițiile arătate deja.

Concluzia din raportul de expertiză, în sensul că înregistrările privind T.V.A. în contabilitatea SC D. SRL și SC E. SA Reșița, în legătură cu livrările ce au făcut obiectul contractului nr. 10/276C/10.08.2010 s-au făcut cu respectarea legii, a fost apreciată de Curte ca fiind corectă, însă instanța de fond a avut în vedere că aceste documente sunt fictive și au ca scop mărirea valorii motoarelor cumpărate.

Referitor la concluzia expertului, care nu coroborează probele în ansamblul lor, Curtea a arătat că nu poate fi pusă în contradictoriu cu dispoziția judecătorului, întrucât nu au aceeași valoare juridică, în sensul că expertiza este dispusă de către instanță, iar expertul execută această dispoziție.

În ceea ce privește solicitarea de achitare în baza art. 16 lit. a) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, Curtea a constatat, în acord cu judecătorul fondului, că această faptă există și, în concluzie, această cerere nu poate fi primită.

Curtea a constatat că apelul inculpatului A. urmează a fi admis în ceea ce privește individualizarea pedepselor, prin aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, pentru care există dovezi la dosar, astfel încât, menținând criteriile de individualizare, dar având alte limite reduse de pedeapsă, s-au stabilit sancțiuni reduse corespunzător, cu aplicarea aceleiași legi, ca fiind mai favorabilă.

Referitor la apelurile declarate de inculpații B. și C., Curtea a reținut că aceștia au fost președintele consiliului de administrație, respectiv director executiv al SC E. SA Reșița, că societatea avea pe stoc patru motoare navale și două generatoare care - conform constatărilor tehnice și chiar a declarațiilor celor doi apelanți - se aflau în stare avansată de degradare și uzură, fiind nefuncționale, având o valoare aproximativă de 200.000 euro.

S-a mai reținut că, din cauza stării financiare apropiată de faliment a societății, cei doi inculpați au încheiat un contract cu SC D. SRL, privind vânzarea motoarelor, pentru suma totală de 250 milioane euro+TVA, în aceeași zi, 10.08.2010, fiind încheiate alte două contracte: 1) cu SC F. SRL, prin care aceasta se obliga să prospecteze piața, intermediere, negociere, contractare, achiziționare, vânzare a componentelor necesare punerii în funcțiune a motoarelor, cu instrucțiuni tehnice aferente, pentru suma de 100 milioane euro+TVA și, respectiv de vânzare a instrucțiunilor tehnice de montaj, pentru suma de 2 milioane euro+TVA. și 2) cu SC G. SRL, având ca obiect furnizarea de componente necesare punerii în funcțiune a motoarelor, pentru suma de 143 milioane euro+TVA și, tot în ziua de 10.08.2010, SC G. SRL a emis către SC E. SA Reșița factura pentru suma de 143 milioane euro+TVA.

Curtea a mai constatat că, la 28.08.2010, SC F. SRL a emis către SC E. SA Reșița două facturi în valoare de 100 milioane euro și 2 milioane euro, ambele+TVA, că, la 25.10.2010, SC D. SRL a solicitat restituirea de la bugetul de stat a T.V.A. aferent, adică suma de 253.749.507 lei, echivalent a 60 de milioane euro. Având în vedere că marfa a fost descărcată ulterior de pe vasul T., s-a constatat că acele componente necesare punerii în funcțiune și documentațiile tehnice nu au fost găsite.

S-a mai reținut că sumele de 100 milioane euro, 2 milioane euro și 143 milioane euro, toate+TVA nu au fost plătite, că SC D. SRL a avut drept de deducere în cuantum de 5.145.960 lei, iar opțiunea de rambursare a sumei negative de TVA a fost de 253.749.507 lei, mai mare cu 248.603.547 lei, mecanismul acestor operațiuni comerciale fiind pe larg descris de instanța de fond, constatările de mai sus fiind concluziile finale ale acestora. Astfel, concluziile raportului de expertiză financiar-contabilă, efectuat în cursul cercetării judecătorești, au fost analizate de instanța de fond, constatându-se, astfel, că afirmațiile contrare cuprinse în motivările apelurilor nu sunt reale. O altă constatare - efectuată în urma coroborării tuturor probelor administrate - este acea că, din valoarea totală a contractului, de 250 milioane euro, suma de 5 milioane reprezenta valoarea motoarelor și generatoarelor (sumă încasată de E. SA Reșița), echipamentele și componentele necesare punerii în funcțiune - 143 milioane euro, iar consultanța și intermedierea achiziționării echipamentelor și a instrucțiunilor tehnice - 100 milioane euro.

Curtea a apreciat că inculpat A. nu ar fi putut să stabilească taxele TVA, în scopul obținerii fără drept de restituiri de la bugetul de stat, fără ajutorul lui B. și C.. Astfel, ajutorul dat de inculpatul B. a constat în încheierea, în mod direct și personal, a unor contracte, în numele SC E. SA Reșița cu cele trei societăți comerciale SC D. SRL, SC G. SRL și SC F. SRL, având reprezentarea că valoarea mărfii este supra evaluată, iar contractele încheiate cu SC G. SRL și SC F. SRL sunt fictive și au rolul de a justifica, scriptic, supraevaluarea mărfii.

De asemenea s-a mai observat că, în acțiunile sale, inculpatul a urmărit încasarea unui preț de 5.000.000 euro, pentru o marfă în evaluată la aproximativ 215.000 euro, iar, după ce autoritățile statului s-au implicat în lămurirea situației, l-a trimis pe inculpatul C. la sediul SC D. SRL, cu ștampila societății, pentru a încheia un act adițional și o anexă la contractul nr. 10/276C, precum și o variantă a facturii emise de SC E. SA Reșița, toate pentru a înlesni activitatea inculpatului A..

Astfel, Curtea a reținut că inculpatul B. a colaborat, în scopul creării unui circuit financiar fictiv pentru realizarea de venituri ilicite, prin evazionarea bugetului de stat, cu inculpații A. și C., faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Curtea a mai constatat că inculpatul C. a acordat ajutor inculpatului A., în vederea săvârșirii infracțiunii de tentativă la evaziune fiscală, constând în redactarea și prezentarea pentru semnare de către B. a celor patru contracte, având reprezentarea că acestea sunt necorespunzătoare realității, iar trei dintre acestea sunt fictive și semnarea, în calitate de director executiv a actului adițional nr. 1 din data de 12.08.2010, pe care l-a folosit ulterior în contabilitatea societății, precum și varianta facturii din data de 31.08.2010, prin care mărfurile au fost redefinite, necorespunzător realității.

Astfel, Curtea a reținut că, în vederea ajutorului pe care l-a acordat, inculpatul s-a asociat cu inculpații A. și B., colaborând cu aceștia în scopul creării unui circuit economico-financiar fictiv pentru a realiza venituri ilicite din evazionarea bugetului de stat, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs în casație inculpații B. și C., prin avocat GG., la data de 01.07.2016, dar și inculpatul A., prin avocat HH. la data de 06.04.2016.

În cuprinsul căii de atac formulată de inculpatul A., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a arătat, în esență, că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege întrucât conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 a fost preluat de cel al infracțiunii prevăzute de art. 367 C. pen., astfel încât raportat la aceste ultime dispoziții legale și la art. 19 din Legea nr. 682/2002, pedeapsa maximă ce putea fi aplicată era de 2 ani și 6 luni închisoare. Pe de altă parte, pedeapsa aplicată pentru infracțiunea sus menționată este nelegală și datorită faptului că, în mod greșit, curtea de apel a procedat la o agravare a pedepsei aplicate, în condițiile în care parchetul nu a formulat apel în acest sens.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 s-a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a aplicat pedeapsa maximă prevăzută de lege (față de incidența art. 19 din Legea nr. 682/2002), deși, cuantumul sancțiunii stabilit de judecătorul fondului a fost situat sub maximul legal, iar parchetul nu a formulat apel sub acest aspect.

În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casație, s-a solicitat admiterea în principiu a căii de atac, iar pe fond, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 raportat la art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., casarea deciziei atacate și în rejudecare să se dispună, în principal, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 în cea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu consecința aplicării unei pedepse în limitele prevăzute de lege, respectiv reducerea pedepsei rezultante la 2 ani și 6 luni închisoare, iar, în subsidiar, aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, reducând pedeapsa rezultantă la 3 ani și 6 luni închisoare.

În cuprinsul cererii de recurs formulată de inculpați B. și C., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a arătat, în esență, că infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea lor nu întruneau elementele de tipicitate solicitate de textele incriminatoare, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, că instanțele inferioare au procedat la o analiză trunchiată și eronată atât a legislației fiscale incidente, cât și a materialului probator, reținând doar mijloacele de probă ce conțin aspecte echivoce sau subiective și înlăturând, netemeinic, concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară, declarațiile martorilor în apărare și înscrisuri oficiale depuse la dosar.

În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casație, s-a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza I C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 și art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpaților B. și C. pentru infracțiunile prevăzute de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 20 C. pen. (1969) cu referire la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 10 C. pen. (1969) și de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 10 C. pen. (1969).

Prin încheierea nr. 391/RC pronunțată la data de 06 octombrie 2016 în Dosarul nr. x/299/2011, apreciind că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații B., C. și A. împotriva deciziei penale nr. 1765/A din 18 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, și a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurenți, aceasta fiind înregistrată pe rolul instanței supreme sub nr. x/1/2016.

La termenul din data de 17 noiembrie 2016, recurenții inculpați C. și B., prin apărător ales II., au formulat două cereri de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, susținându-se, în esență, că sunt îndeplinite cumulativ toate cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât textele care fac obiectul excepțiilor sunt în vigoare și nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional, iar între dispozițiile legale invocate și modul de soluționare a cauzei există o strânsă legătură.

S-a arătat că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. sunt neconstituționale dacă ar primi interpretarea conform căreia recursul în casație nu ar viza și chestiuni de fapt, ci doar de drept, excepția invocată având legătură cu prezenta cauză, în condițiile în care acesta este și temeiul de casare invocat, dar și prin raportare la soluțiile care ar putea fi incidente în funcție de decizia instanței de contencios constituțional, iar caracterul neconstituțional al art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 este generat de faptul că sintagma „asocierea” nu mai este clară, accesibilă și predictibilă, în condițiile în care, urmare a intrării în vigoare a actualei codificări, orice acțiune de înțelegere în vederea săvârșirii unei infracțiuni, în ipoteza în care respectă condițiile impuse de art. 367 alin. (6) C. pen., va întruni elementele constitutive a unui grup infracțional organizat și, totodată, nu mai există nici un element care să facă distincție între o pluralitate ocazională formată în vederea săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și una constituită.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2016 pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/1/2016, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 12 din 30 ianuarie 2017 a completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016, au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 formulate de inculpații B. și C. cu motivarea că cererile de sesizare a Curții Constituționale întrunesc doar trei din cele patru condiții cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia, nefiind îndeplinită cerința legăturii excepției invocate cu soluționarea cauzei având în vedere, pe de o parte, obiecțiunile cu privire la dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., chiar dacă aparent, la o examinare formală, par că au legătură cu cauza, întrucât vizează dispoziții procesual penale care reglementează cazul de casare pentru care s-a dispus admiterea în principiu, în concret nu se formulează adevărate critici de neconformitate a textelor cu Legea fundamentală, ci vizează interpretarea și aplicarea acestor dispoziții legale, aspecte ce intră în sfera de competență a instanțelor de judecată, iar, pe de altă parte, referitor la dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, în raport de obiectul recursului în casație, cazul de casare prevăzut de pct. 7 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei, astfel încât nu poate fi stabilită o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei decizii în contenciosul constituțional și soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile în casație formulate de inculpații B., C. și A. ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recurenții B. și C. și-au întemeiat cererile pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătând că, infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea lor nu întruneau elementele de tipicitate solicitate de textele incriminatoare, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, că instanțele inferioare au procedat la o analiză trunchiată și eronată atât a legislației fiscale incidente, cât și a materialului probator, reținând doar mijloacele de probă ce conțin aspecte echivoce sau subiective și înlăturând, netemeinic, concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară, declarațiile martorilor în apărare și înscrisuri oficiale depuse la dosar.

Înalta Curte reține că, în esență, cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Pe de altă parte, trebuie menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 439 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel.

Astfel, în speță, se constată că inculpații B. și C. au fost condamnați de instanțele inferioare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (tentativă la infracțiunea de stabilire cu rea-credință de către contribuabil a taxelor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de restituiri de la bugetul de stat, în forma complicității) și de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005), constând în ajutorul dat, cu intenție, lui A. pentru ca acesta să poată realiza stabilirea cu rea credință a taxelor (TVA) în scopul obținerii fără drept a unor sume de bani cu titlu de restituiri din bugetul de stat, ajutor care a constat, în ceea ce-l privește pe recurentul B., în încheierea a patru contracte, iar pe recurentul C. în redactarea personală și prezentarea pentru a fi semnate de către inculpatul B., în numele și pe seama SC E. SA Reșița, la momentul încheierii și executării lor, având reprezentarea că, în ceea ce-l privește pe cel dintâi, valoarea stabilită era cu mult supraevaluată, iar celelalte trei sunt pur fictive; ajutor la săvârșirea evaziunii fiscale proiectate, urmărind, de fapt, vânzarea unor mărfuri de mică valoare (aproximativ 214.000 euro) la suma de 5.000.000 euro, pe care i-a și încasat de la SC D. SRL, cât și ulterior, pentru crearea unei aparențe de legalitate în sensul că l-a trimis pe inculpatul C., director executiv al societății, la sediul SC D. SRL, cu ștampila societății pentru a plăsmui diverse acte, în folosul lui A., care a semnat un act adițional (necorespunzător realității din punct de vedere al datei și al realității angajamentelor contractuale), pe care l-a folosit ulterior în contabilitatea societății pentru a produce efecte juridice și a plăsmuit, în același fel, și cea de a doua variantă a unei facturi, în sensul redefinirii mărfurilor într-o modalitate contrară realității, precum și a efectuării mențiunii olografe în avans.

S-a mai reținut că relațiile apropiate și de durată semnificativă între cei trei inculpați, însoțite de nenumărate întâlniri și convorbiri telefonice, cu atât mai mult la săvârșirea faptelor, cât și ulterior, pe parcursul săvârșirii acestora, dar și în scopul ștergerii activității infracționale, toate acestea grupate în jurul unui element programatic infracțional constând în obținerea restituirii de TVA și vânzarea la un preț enorm a unor mărfuri constând în deșeuri metalice, de o valoare nesemnificativă.

Or, prin criticile formulate de inculpații B. Și C. cu privire la lipsa elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea lor, la analiza trunchiată și eronată atât a legislației fiscale incidente, cât și a materialului probator, fiind reținute doar mijloacele de probă ce conțin aspecte echivoce sau subiective și înlăturate, netemeinic, concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară, declarațiile martorilor în apărare și înscrisuri oficiale depuse la dosar, că în cauză nu a avut loc o inspecție fiscală, în baza căreia, să se poată dispună rambursarea taxei pe valoare adăugată, în condițiile în care, chiar în actul de sesizare se reține că infracțiunea nu a fost săvârșită în baza unui interes fraudulos, critici circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se tinde la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute de instanțele inferioare, încercând să se dovedească că recurenții nu sunt vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost condamnați, ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casație, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar la anumite chestiuni de drept, expres și limitativ prevăzute de lege.

Totodată, se observă că prin susținerile formulate pe calea recursului în casație, inculpații critică, în esență, baza factuală care a condus la reținerea vinovăției lor, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Cu privire la criticile formulate de către apărare potrivit cărora, în cauză nu ar fi întrunite condițiile de tipicitate subiectivă, respectiv lipsa intenției la săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților, Înalta Curte apreciază că susținerile nu pot fi verificate pe calea recursului în casație, întrucât dispozițiile art. 16 lit. b) C. proc. pen. prevăd această ipoteză ca o teză distinctă de cea în care soluția de achitare se dispune pe motiv că „fapta nu este prevăzută de legea penală”, cazul de casare analizat preluând doar prima teză a art. 16 lit. b) C. proc. pen. Ca atare, din perspectiva dispozițiilor procesual penale, noțiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situațiile în care fapta atrage o altă formă de răspundere și pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, cu excepția laturii subiective, aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prevăzute art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

Față de cele anterior menționate, Înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate, faptele inculpaților pentru care s-a pronunțat soluția de condamnare fiind prevăzute de lega penală.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de inculpatul A., Înalta Curte arată că, potrivit acestuia, hotărârile sunt supuse casării în cazul în care „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, cazul fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare.

Astfel, prin „pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Astfel, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat de instanța de apel pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la stabilirea, cu rea-credință, de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având, ca rezultat, obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau de restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, prevăzută de art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, pedepsită cu închisoarea de la 1 an și 6 luni la 5 ani și interzicerea drepturilor [prin reducerea limitelor de pedeapsă - de la 3 la 10 ani - prevăzute pentru infracțiune ca urmare a aplicării art. 21 C. pen. (1969)], reținându-se dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 , rezultând, așadar limite de pedeapsă de la 9 luni la 2 ani și 6 luni închisoare.

Totodată, inculpatul a fost condamnat de instanța de apel și pentru săvârșirea, a infracțiunii prevăzută de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 [infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005], sancționată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, reținându-se dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, rezultând, așadar, în urma aplicării acestor prevederi, limite de pedeapsă de la 2 ani și 6 luni la 7 ani și 6 luni închisoare.

În aceste condiții, Înalta Curte observă că, pedepsele aplicate inculpatului A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și infracțiunea prevăzută de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, de 2 ani și 6 luni închisoare, respectiv 4 ani și 6 luni închisoare se încadrează în limitele prevăzute de dispozițiile legale: de la 9 luni la 2 ani și 6 luni închisoare, respectiv de la 2 ani și 6 luni la 7 ani și 6 luni închisoare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare, respectiv 4 ani și 6 luni închisoare, aplicate pentru infracțiunile prevăzută de art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 sunt cuprinse în limitele legale, ca efect al reținerii dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, fiind mai mici decât sancțiunile stabilite de judecătorul fondului, astfel încât nu poate fi vorba despre agravarea situației inculpatului în propria cale de atac, cu precizarea că nu poate fi primită solicitarea formulată de apărare potrivit căreia se impune reducerea pedepsei la jumătate întrucât sensul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 este acela că ceea ce se înjumătățește sunt limitele de pedeapsă, iar nu pedeapsa aplicată.

Referitor la criticile privind nerespectarea deciziei nr. 12/2014 pronunțată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și O.U.G. nr. 54/2010, faptele comise fiind încadrate, în mod greșit în infracțiunea prevăzută de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, iar nu în cea prevăzută de art. 367 C. pen., aspect care ar fi determinat limite de pedeapsă diferite, Înalta Curte arată că susținerile apărării nu se circumscriu cazului de casare invocat [art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.] care sunt de strictă interpretare și care vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermițând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constatând că în cauză nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarante de inculpații B., C. și A. împotriva deciziei penale nr. 1765/A din 18 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală și, având în vedere că recurenții se află în culpă procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarante de inculpații B., C. și A. împotriva deciziei penale nr. 1765/A din 18 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenții inculpați, în sumă de câte 65 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 2 februarie 2017.