Fiscal interest calculation and inadequate judicial reasoning in remand for failure to address statutory claims

Decizia nr. 2557/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin Sentința civilă nr. 17 din 20 octombrie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtă și a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta SC A. SRL Suceava, obligând pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili să plătească reclamantei suma de 285.922,82 lei cu titlu de dobândă legală pentru perioada 12 aprilie 2012 - 12 decembrie 2013, și suma de 1.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Cererile de recurs. Motivele de casare

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond au declarat recurs ambele părți.

2.1. Recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Suceava

Prin recursul său, reclamanta solicită casarea parțială a sentinței și, în urma rejudecării, obligarea pârâtei și la plata dobânzii legale aferente perioadei martie 2009 - 12 aprilie 2012 precum și a dobânzii aferente perioadei 12 decembrie 2013 - până la data restituirii sumei de 1.173.739 lei (februarie/martie 2014).

Sunt invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta arată, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că prima instanță nu a arătat motivele pentru care a respins cererea de acordare a dobânzii legale pentru perioada 2009 - 12 aprilie 2012, cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Cât privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că este nevoită să facă o deducție asupra motivelor care au condus la neacordarea dobânzii pe perioada menționată. Dacă prima instanță a considerat nedovedite pretențiile, sentința este nelegală întrucât a cerut instanței de fond atașarea dosarului nr. x/39/2009* al Curții de Apel Suceava, iar prin întâmpinarea depusă, pârâta nu a contestat cuantumul dobânzii solicitate. Pe parcursul judecății a renunțat la solicitarea de atașare a dosarului anterior menționat, apreciind că suma datorată cu titlu de dobânzi poate fi determinată pe baza conținutului Sentinței nr. 240 din 16 iulie 2012 a Curții de Apel Suceava. Dacă judecătorul fondului considera că probele administrate sunt insuficiente, era dator, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., să dispună administrarea probelor pe care le considera necesare pentru justa soluționare a cauzei.

În altă ordine de idei, din Sentința nr. 240/2012 rezultă, cu putere de lucru judecat, care este cuantumul dobânzii legale pentru perioada martie 2009 - 12 aprilie 2012. Efectul pozitiv al lucrului judecat se impune în al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, între aceleași părți. Astfel, suma datorată de către pârâtă cu titlu de dobândă fiscală rezultă cu putere de lucru judecat din Sentința nr. 240/2012, întrucât prin Decizia nr. 5.777/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, cererea de acordare a dobânzilor a fost respinsă nu pentru că nu ar fi fost calculată/stabilită corect de instanța de fond, ci pentru că reclamanta nu a adresat pârâtei cererea de acordare a dobânzilor.

2.2 Recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

Prin recursul său, pârâta solicită casarea sentinței și, în urma rejudecării, respingerea în tot a cererii.

Sunt invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că sentința nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe baza cărora s-a format convingerea instanței și nici pe cele pentru care au fost înlăturate apărările pârâtei, cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța de fond și-a format convingerea exclusiv pe baza unui raport de expertiză contabilă extrajudiciară, depus de reclamantă și necomunicat pârâtei. De asemenea, nu a arătat temeiul de drept în baza căruia a acordat dobânzile pentru perioada 12 aprilie 2012 - 12 decembrie 2013.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanța de fond a acordat valența cuvenită considerentelor Deciziei nr. 5.777/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care cererea reclamantei de acordare a dobânzilor a fost respinsă. Pârâta nu datorează dobânzi, deoarece prin decizia menționată nu s-a instituit o obligație de plată.

În aplicarea art. 120 alin. (1) și art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, dobânda reprezintă echivalentul prejudiciului creat titularului prin neachitarea de către debitor a sumelor de plată scadente. Or, în litigiul anterior, prin actualizarea debitului cu indicele de inflație, s-a acoperit prejudiciul cauzat pentru intervalul de timp scurs de la data plății și până la data compensării/restituirii sumelor. Sentința nr. 240/2012, irevocabilă prin Decizia nr. 5.777/2013, a fost pusă în executare atât în ceea ce privește restituirea sumelor stabilite, cât și în ceea ce privește actualizarea acestora cu indicele de inflație și plata cheltuielilor de judecată.

3. Apărările formulate față de cererile de recurs

3.1. Prin întâmpinare, recurenta-reclamantă A. SRL solicită respingerea recursului declarat de pârâtă, ca nefondat, arătând că hotărârea primei instanțe este motivată în ceea ce privește dobânda acordată și că pârâta susține fără temei că nu a avut cunoștință de raportul de expertiză extrajudiciară, care i-a fost comunicat odată cu cererea introductivă și față de care nu a formulat apărări.

Din considerentele Deciziei nr. 5.777/2013 rezultă clar că cererea de acordare a dobânzilor nu a fost respinsă pentru lipsa dreptului, ci pentru lipsa cererii administrative de valorificare a dreptului.

Acordarea actualizării sumei cu indicele de inflație în litigiul anterior este nerelevantă întrucât, potrivit art. 124 C. proc. fisc., contribuabilii au dreptul la dobândă, nu numai la actualizarea sumelor cu indicele de inflație.

3.2. Prin întâmpinare, recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili solicită respingerea recursului reclamantei, ca nefondat, reluând argumentele expuse în cadrul recursului propriu.

4. Procedura de soluționare a recursului

4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 03 februarie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 11 mai 2016 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursurile formulate admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecarea lor în ședință publică.

4.2 Cu privire la fondul recursurilor. Soluția instanței de recurs.

4.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Analizând cu prioritate motivele de recurs întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocate de ambele recurente, Înalta Curte le constată fondate.

Potrivit dispozițiilor procedurale menționate, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta "nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (...)"

Prin cererea introductivă, reclamanta a invocat refuzul nejustificat al autorității pârâte de a rezolva favorabil cererea pe care i-a adresat-o, de acordare a dobânzii legale în materie fiscală, calculată asupra sumei de 1.173.739 lei (a cărei restituire s-a dispus în sarcina Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, prin Sentința nr. 240 din 16 iulie 2012 a Curții de Apel Suceava, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 5.777 din 18 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal).

Prin cererea administrativă, reclamanta a solicitat acordarea dobânzii începând cu data de 19 mai 2009 și până la data la care suma plătită cu titlu de obligații fiscale suplimentare a fost restituită în baza hotărârilor judecătorești menționate, în februarie/martie 2014.

Prima instanță a obligat pârâta la plata sumei de 285.922,82 lei cu titlu de dobândă legală în materie fiscală pentru perioada 12 aprilie 2012 - 12 decembrie 2013.

Se constată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de acordare a dobânzii în considerarea întregii perioade menționate în cererea introductivă, hotărârea necuprinzând considerentele pentru care cererea a fost admisă numai în parte, respectiv a fost respinsă pentru dobânda aferentă perioadelor mai 2009 - 12 aprilie 2012 și 12 decembrie 2013 - februarie/martie 2014.

Pe de altă parte, fondate sunt și criticile recurentei-pârâte întrucât instanța de fond nu a arătat motivele de fapt și de drept pentru care a acordat dobânda pentru perioada 12 aprilie 2012 - 12 decembrie 2013 și nici motivele pentru care a înlăturat apărările pârâtei referitoare la nedatorarea dobânzilor, structurate pe două argumente principale: reclamanta nu are dreptul la acordarea dobânzilor,conform considerentelor Deciziei nr. 5.777 din 18 iunie 2013 și reclamanta nu are dreptul la acordarea dobânzilor pentru că a solicitat și i s-a acordat (în litigiul anterior) actualizarea sumei de 1.173.739 lei, actualizare care a acoperit prejudiciul pretins în cererea de față.

De asemenea, fondată este și critica referitoare la neindicarea temeiului legal pentru valorificarea ca probă a unui raport de expertiză contabilă extrajudiciară, pe baza căruia instanța de fond a stabilit cuantumul dobânzii acordate.

Dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. impun ca, în considerentele hotărârii, să se regăsească expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, motivele pentru care s-au admis și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Cerința motivării hotărâri judecătorești este cuprinsă atât în norma internă de procedură anterior menționată, cât și în prevederile articolului 6 paragraful (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ca o garanție a dreptului de a beneficia de un proces echitabil, ce include în substanța sa și dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv.

Rațiunea motivării hotărârilor judecătorești este aceea de a garanta imparțialitatea și calitatea actului de justiție, permițând verificarea corectei examinări a argumentelor părților și a probelor administrate, dar și a elementelor care au fundamentat concluzia judecătorului cauzei și reprezentând, totodată, premisa exercitării corespunzătoare a controlului judiciar de către instanța superioară.

Prin urmare, nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează cu o soluționare a cauzei fără a se judeca fondul, ceea ce determină casarea hotărârii, cu trimitere spre rejudecare.

Sentința pronunțată de instanța de fond nu poate fi verificată în prezenta cale de control judiciar, nefiind expus raționamentul judecătorului fondului care a condus la adoptarea soluției din dispozitiv.

4.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

În raport de aceste considerente, dată fiind incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite ambele recursuri, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va casa Sentința civilă nr. 17/2014 a Curții de Apel Suceava și va trimite cauza spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta SC A. SRL Suceava prin administratori judiciari B., C., D. și de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinței civile nr. 17 din 20 octombrie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 octombrie 2016.

Procesat de GGC - ED