Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2371/2004 AI generated

Inadmissibility of repeated nullity appeal based on identical omission regarding statute of limitations

Case Number Decizia nr. 2371/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the prisoner's appeal in nullity as inadmissible and ordered him to pay state judicial costs of 1,200,000 lei. The dispute concerned a second appeal in nullity challenging a prior Supreme Court decision that had ceased criminal proceedings for fraud and forgery offenses due to the statute of limitations, while merging remaining sentences for other crimes; the appellant argued the appeal court failed to rule on the statute of limitations for specific counts listed in the indictment. Relying on Article 391 of the Code of Criminal Procedure, the Court held that the appellant could not invoke the same grounds of nullity (omission to rule on a cause for cessation) for the same offenses that had already been adjudicated and ceased in the previously finalized decision, rendering the new appeal procedurally barred.

Legislator headnote

AI generated

art. 386 lit. c) C. proc. pen, art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen, art. 13 C. pen, art. 290 C. pen, art. 24 C. pen, art. 391 C. proc. pen; Inadmissibility of repeated nullity appeal based on identical omission regarding statute of limitations: The dispute concerned a second appeal in nullity challenging a prior Supreme Court decision that had ceased criminal proceedings for fraud and forgery offenses due to the statute of limitations, while merging remaining sentences for other crimes; the appellant argued the appeal court failed to rule on the statute of limitations for specific counts listed in the indictment. Relying on Article 391 of the Code of Criminal Procedure, the Court held that the appellant could not invoke the same grounds of nullity (omission to rule on a cause for cessation) for the same offenses that had already been adjudicated and ceased in the previously finalized decision, rendering the new appeal procedurally barred.

Keywords

AI generated
statute of limitations code of criminal procedure grounds for cassation forgery proceedings sentencing indictment decision

Cited Legislation

AI generated
art. 386 lit. c) C. proc. pen
Cited in the dispositive as the procedural ground for dismissing the appeal in nullity as inadmissible due to the repetition of previously raised grounds.
art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen
g), raportat la art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., pentru infracțiunile prevăzute de art.
art. 13 C. pen
(1) și (2), cu aplicarea art. 13 C. pen.
art. 290 C. pen
și pentru cele prevăzute de art. 290 C. pen.
art. 24 C. pen
33 și art. 24 C. pen., s-a decis contopirea pedepselor pentru care nu a operat prescripția răspunderii penale, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, anume 4 ani închisoare.
art. 391 C. proc. pen
Curtea, examinând în principiu, admisibilitatea noii contestații în anulare, conform dispozițiilor art. 391 C. proc. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 386 lit. c) C. proc. pen.

Cited in the dispositive as the procedural ground for dismissing the appeal in nullity as inadmissible due to the repetition of previously raised grounds.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin petiția înregistrată la data de 3 septembrie 2001, condamnatul P.R.P., a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1681 din 28 martie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, întemeiată pe cazul prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., susținând că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului pentru prescripția răspunderii penale, referitor la infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru care existau probe la dosar.

Prin decizia nr. 2599 din 23 mai 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, s-a admis contestația în anulare, s-a desființat decizia atacată numai cu privire la omisiunea pronunțării asupra cauzei de încetare a procesului penal ca urmare a prescripției răspunderii penale și a fixat termen de rejudecare a recursurilor în aceste limite.

Prin decizia nr. 1838 din 10 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de către inculpatul P.R.P. și casându-se parțial decizia atacată, precum și hotărârile primei instanțe, s-a decis, între altele, încetarea procesului penal, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. g), raportat la art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 13 C. pen. și pentru cele prevăzute de art. 290 C. pen.

Totodată, în baza art. 33 și art. 24 C. pen., s-a decis contopirea pedepselor pentru care nu a operat prescripția răspunderii penale, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, anume 4 ani închisoare.

La data de 26 ianuarie 2004, condamnatul P.R.P. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1838 din 10 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, invocând, ca și în prima contestație în anulare, cazul prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., susținând că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra prescripției unor infracțiuni arătate în rechizitoriu, la punctele 3, 6 și 7.

Curtea, examinând în principiu, admisibilitatea noii contestații în anulare, conform dispozițiilor art. 391 C. proc. pen. și constatând că prin decizia atacată s-a încetat procesul penal pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., precum și pentru cele prevăzute de art. 290 C. pen., consideră că nu se poate invoca același motiv de contestație în anulare pentru aceleași infracțiuni.

În consecință, contestația în anulare este inadmisibilă, urmând a se respinge, ca atare și a-l obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul P.R.P. împotriva deciziei penale nr. 1838 din 10 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție.

Obligă pe contestator să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2004.